MINISTERUL

ADMINISTRAŢIEI sI
INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE DREPT

DISCIPLINA: CRIMINALISTICA
TEMA: ASPECTE CRIMINALISTICE ÎN
CERCETAREA DOCUMENTELOR FALSIFICATE
Bucuresti
 CUPRINS
Introducere....................4

Capitolul I

Notiuni introductive

1.1. Scurt istoric..................7

1.2. Documentul ca obiect de materializare a falsului.....9

1.3. Studierea si examinarea documentelor.........11

1.3.1. Stabilirea autenticitatii ............12

1.3.2. Stabilirea vechimii documentelor .......14

Capitolul II

Notiuni introductive privind falsul în

documente

2.1. Notiunea de fals..................32

2.2. Falsul din perspectiva dreptului civil si a

dreptului penal..33

2.3. Elemente de drept penal si procesual penal

privitoare la infractiunea de fals.......................36

Capitolul III

Metode de comitere a falsului si examinarea

criminalistica a documentelor falsificate.

3.1. Falsul prin înlaturare de text..............39

 3.1.1. Înlaturarea textului pe cale mecanica........39

3.1.1.1. Stabilirea locului în care a fost înlaturat textul.

3.1.1.2. Refacerea textului înlaturat...........42

3.1.2. Înlaturarea textului pe cale chimica........51

3.1.2.1. Stabilirea locului în care s-a produs corodarea si

spalarea...........................52

3.1.2.2. Refacerea textului înlaturat.......52

3.2. Falsul în documente executat prin adaugire de

text......53

3.2.1. Metoda chimica................54

3.2.2. Examinarea microscopica.............56

3.2.3. Analiza cromatografica.............58

3.2.4. Diferentierea cromatica.............59

3.2.5. Copiabilitatea materialelor de scriere.......61

3.2.6. Comportarea fata de radiatiile invizibile

3.2.7. Determinarea succesiunii trasaturilor intersectate...62

3.3. Falsul în documente prin acoperire cu cerneala

sau cu alte substante..........................66

Capitolul IV

Particularitati în cercetarea criminalistica a unor categorii de

falsuri
 4.1. Falsul în cartile de credit si alte mijloace de
plata..........71

4.2. Falsul cu ajutorul copiatoarelor si a tehnicii de

calcul............83

4.3. Falsul în acte de identitate si de

calatorie........87

Încheiere

Bibliografie

INTRODUCERE
Dezvoltarea social-economica si atingerea unor noi performante în
toate

sferele vietii României si a altor tari este imposibil de efectuat fara o lupta
activa cu criminalitatea, inclusiv cu falsificatorii de documente.

Pe acest "câmp de lupta" continua, unde nu exista timp de

pace, nu de acum ci de mii de ani, se înfrunta doua tabere
ireconciliabile: de o parte a baricadei sunt autoritatile statului - si
aici putem aminti pe emitenti, legiuitori, autoritatea
judecatoreasca si poate chiar în primul rând politia, cea care este
menita sa vegheze la respectarea legii - si "adversarii" acestora,
falsificatorii.
Fiecare dintre cei aflati de partea "dreapta" a baricadei îsi are sarcina
de dezvoltare a mijloacelor si metodelor de examinare si probare a falsului si
contrafacerii, concentrându-se pe "lucrarea" faptuitorului.
În general, mijloacele de care dispun infractorii sunt în pas
cu cele mai noi descoperiri tehnice, ceea ce face inevitabila
cresterea permanenta a masurilor în replica.

Cu toate ca nivelul cultural de dezvoltare al omenirii în

prezent este destul de înalt, falsificarea înscrisurilor este o
problema actuala. Deseori, pentru satisfacerea cerintelor, unele
persoane recurg la falsificarea documentelor de tot felul. În
prezent se observa o crestere a numarului cazurilor de falsificare
completa sau partiala a actelor. Falsul devine mai perfect. Este de
mentionat, ca activitatea de falsificare, tot mai des, are un
caracter international.

stiinta si tehnica, care a dat posibilitate de a folosi sau chiar a procura

aparate de copiat si multiplicat, contribuie la faptul ca numarul documentelor
falsificate sa fie în crestere, la faptul ca falsificarile sa fie tot mai greu de
depistat sau de deosebit de actele eliberate de organele competente.

Marimea pagubei aduse societatii este si ea în crestere, atât

tinând seama de continutul falsului, cât si de numarul
documentelor falsificate.

Pentru îndeplinirea scopului de înlaturare a încalcarilor de drept si

lichidarea criminalitatii în tara noastra este necesar permanent de
perfectionat metodele de descoperire a infractiunii si pe cât posibil de repede
de a le încadra în practica organelor de drept. Un rol important în acest
context îi revine criminalisticii. Ea este stiinta care acorda lucratorilor practici
metode efective de descoperire a infractiunilor, întretinând astfel aplicarea
corecta a legii penale. Metodele si mijloacele tehnice criminalistice se
folosesc de asemenea în scopul preîntâmpinarii infractiunilor.

Procesul identificarii unor persoane sau obiecte - propriu tuturor

domeniilor stiintei - se constituie în elementul definitoriu al investigarii
criminalistice. Acest proces are la baza posibilitatea recunoasterii obiectelor
lumii materiale, prin fixarea în planul gândirii a caracteristicilor acestora si
datorita neschimbarii relative a lor, cel putin pentru un anumit timp. Spre
deosebire de alte domenii ale cunoasterii umane, identificarea criminalistica
reclama recunoasterea unor elemente concrete, cu însusiri de natura sa le
apropie de alte obiecte asemanatoare, dar care se deosebesc de acestea prin
anumite trasaturi ce le fac sa fie identice numai cu ele însele. Problemele
complexe ale vietii economico-sociale, multitudinea operatiunilor întreprinse
în activitatea curenta impun utilizarea celor mai diverse înscrisuri, cunoscute
sub denumirea generica de documente. Sfera larga de documente cuprinde
o multitudine de acte, începând cu cele care atesta identitatea unei
persoane, studiile acesteia, actele de proprietate, cele ce vizeaza activitatea
financiar - contabila etc. si terminând cu înscrisurile neoficiale.
 Lucrarea cu tema "Aspectele criminalistice în cercetarea documentelor
falsificate", are menirea de a prezenta date cu privire la analiza falsurilor în
înscrisuri. Prin studiul de fata tindem sa contribuim la micsorarea numarului
de falsuri în documente. În lucrare sunt aratate modalitatile practice în care
se poate realiza falsul de documente, masurile de protectie si siguranta care
pot fi luate de organele emitente pentru a face imposibila sau greu de
realizat falsificarea, dar mai ales posibilitatea de a depista prin diferite
metode un document fals.

Lucrarea e structurata pe 4 capitole contine date si

informatii cu privire la :

▫ notiunea de documentul

▫ stabilirea autenticitatii

▫ stabilirea vechimii documentelor

▫ notiunea de fals

▫ falsul din perspectiva dreptului civil si a dreptului penal

▫ elemente de drept penal si procesual penal privitoare la

infractiunea de fals

▫ metode de comitere a falsului si examinarea criminalistica

a documentelor falsificate

▫ falsul în cartile de credit si alte mijloace de plata

▫ falsul cu ajutorul copiatoarelor si a tehnicii de calcul

▫ falsul în acte de identitate si de calatorie

CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
 1.1. Scurt istoric

Documentele reprezinta un capitol important în istoria de milenii a

omenirii. De-a lungul timpului documentele apar ca înscrisuri de o
însemnatate deosebita, înca de la aparitia lor acestea au început a fi
falsificate. Istoria României retine falsificari celebre începând cu domnia lui
stefan cel Mare. Pâna în secolul XVII falsificarile de documente erau
pedepsite aspru, pedepse ca taierea mâinii, pierderea capului sau arderea pe
rug.

Un document plasat în domnia lui stefan cel Mare a fost scris

de cel mai cunoscut diac al cancelariei Moldovei dintre 1458-
1460, un anume Stetco. Falsul a fost depistat de specialisti la
studierea amprentei sigilare, care nu respecta standardele. În
epoca în care el ar fi trebuit sa fie realizat, daca dam crezare
scrisului de pe el, pecetea ar trebui sa fie confectionata fie din
ceara naturala, fie dintr-o capsula metalica, fie dintr-o capsula de
lemn în interiorul careia sa se gaseasca ceara rosie, în care urma
sa fie imprimat sigiliul domnitorului, cum este la
Hrisovul Manastirii Hurezi. La acest fals, în loc de ceara naturala
este un fel de bitum. Pe marginea acestei amprente sigilare, unde
trebuia sa fie legenda sau inscriptia, în care se gasea numele
domnului si tara unde domnea, nu se poate citi nimic, numai
niste semne grafice care nu se pot citi, textul în totalitate este
într-o limba care vrea sa fie cea slavona - limba de cancelarie.

O categorie anume de falsuri a fost numita de slavistul Ioan Bogdan

"Noi falsificate basarabene".Sunt în numar de 30, au fost create dupa ce
Basarabia a cazut la Imperiul Ţarist dupa "Pacea de la Bucuresti" din 1812.
Pentru falsificarea acestora se pare ca a fost folosit un atelier întreg pentru
ca toate aceste documente sunt cam pe acelasi tipar.

Falsificatorii instruiti nu îsi permiteau sa faca falsuri sub forma

originala. Aceste documente nu reuseau sa se impuna ca autentice. Exista
un întreg proces ce verificare a autenticitatii unui document. O cercetare
porneste de la suport, de la scris si de la însemnele de validare,ori
falsificatorii cunosteau aceste lucruri. Un falsificator ilustru? Bogdan
Petriceicu Hasdeu. El a creat doua falsuri, unul este "Diploma Bârladeanu",
care ar fi fost elaborata în 19419b110t 1134 si prin care se confereau unor
negustori dreptul de a face comert în Moldova fara a plati taxe, acest fals
intrând în categoria falsurilor patriotice sau falsuri pentru marirea neamului.
Al doilea fals al lui B.P.Hasdeu este "Hrisovul lui Iurg Koriatovici".În acest
hrisov el a încercat sa puna pe tronul Moldovei acel personaj Iurg, pe care l-
ar fi gasit într-o cronica lituana, dar negasind documentele care sa
dovedeasca si ceea ce sustine el, si-a permis luxul sa creeze un hrisov. stiind
ca nu are pergament din vremea lui stefan cel Mare, ca nu are cerneala de
atunci, ca n-are matrita sigilara sa obtina amprenta sigilara ca într-un
document de atunci, el a prezentat falsurile sub forma de copii. Falsurile sub
forma de copii nu se pot depista usor pe baza elementelor externe, falsul
trebuie supus criticii interne, pentru a vedea institutiile, persoanele, limba si
continutul lor de idei.

Un alt fals celebru este cel referitor la orasul Târgoviste. Târgoviste a

fost un oras domnesc, liber, nu era închinat unor boieri sau manastiri. Matei
Basarab ar fi dat un hrisov în care confirma ca mosia este libera. În 1818,
Alexandru sutu îsi marita fata si îi da zestre mosia lui de la orasul Târgoviste
pentru ca sfatuitorii îi spuneau ca tot ceea ce este liber este domnesc. În
acel moment târgovistenii se vor rascula. Dupa începerea revolutiei mosia va
fi restituita târgovistenilor dar acestia cer hrisovul, pentru a dovedi alta data
daca se va mai pune problema. Apare falsificatorul, Vlasceanu, care
realizeaza falsul. Hrisovul, facându-se analiza interna deoarece s-a pastrat
numai sub forma de copie, s-a vazut ca este un fals. A fost creat dupa 1821-
1822. Târgovistenii au platit lui Vlasceanu pentru hrisov, dar la un moment
dat s-a dovedit ca e fals, acesta fiind condamnat la câtiva ani de închisoare.

1.2. Documentul ca obiect de materializare a

falsului

Cuvântul document provine din limba latina si anume de la

cuvântul documentum ce înseamna certificat, indiciu, dovada.

Uitându-ne în dictionarul explicativ al limbii române vom observa ca

documentul este un act prin care se adevereste, se constata sau se
preconizeaza un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie. O alta
explicatie ar fi ca este un text scris sau tiparit, inscriptie sau alta marturie
servind la cunoasterea unui fapt real actual sau din trecut.

Codul penal foloseste termenul de înscris, fata de legislatia anterioara

care folosea termenul de act. Pe lânga cei doi termeni, mai exista si acela de
document, care poate desemna atât un înscris, cât si orice obiect destinat sa
ateste fapte de natura juridica sau istorica. De aici rezulta ca aceeasi notiune
poate fi redata fie prin termenul de înscris, fie prin cel de act sau document,
mai ales daca acestora li se adauga cuvântul scris:act scris, document scris.

Termenul document este mai cuprinzator, înglobând întreaga

problematica a cercetarilor criminalistice. Având în vedere ca termenul de
"document" are o circulatie mai larga, în lucrare se va folosi cu predilectie
acesta.

Termenul de înscris are sens restrâns, facând distinctie între

infractiunile de fals în înscrisuri si falsificarea de monede, timbre
si alte valori.[2]si în examinarea criminalistica trebuie facuta
delimitarea între cercetarea propriu-zisa a falsurilor în înscrisuri -
inclusiv a celor dactilografiate si cercetarea altor categorii de
falsuri: monede, marci postale, instrumente de marcare si de
autentificare .

Actul scris reprezinta mai întâi de toate o scriere, ca modalitate de

exprimare a gândirii, fixata pe un anumit suport, care în mod obisnuit este
hârtia, dar poate fi si pergamentul, pânza, lemn, materiale plastice etc.

Textul scris, ca expresie grafica a unei manifestari sau

declaratii de vointa ori a atestarii unui fapt, reda continutul
actului si poate cuprinde fapte, împrejurari, evenimente, stari,
actiuni de care legea penala leaga anumite consecinte juridice.
Lipsa textului scris înseamna inexistenta actului.

Ioan Mircea ne da urmatoarea definitie a documentului: orice scris

tiparit, dactilografiat, manuscris, schita, desen prin care se atesta starea
civila, identitatea persoanei, pregatirea scolara si profesionala, încheierea de
diferite contracte, declaratii, bilete de banca, timbre etc.[4].

În sens larg, termenul de document, cuprinde diverse obiecte

materiale confectionate si destinate fixarii în timp si spatiu a ideilor, gândirii
si vointei umane. Astfel sub incidenta termenului de document este si filmul,
fotografia, audio - videogramele si alte modalitati de înregistrare. Toate
aceste feluri de înregistrare pot fi si sânt folosite pentru pastrarea datelor în
diferite scopuri inclusiv juridice.

În procesul judiciar, actele scrise pot interesa nu numai ca

mijloace de proba, dar si pentru reconstituirea împrejurarilor în
care au fost întocmite. În asemenea situatii, ele sunt considerate
probe materiale, având acest regim si în cadrul expertizei
criminalistice. Actul scris se considera mijloc de proba atât timp
cât veridicitatea sa nu este contestata. Din momentul contestarii
acesta devine proba materiala. Actul nu va mai avea atunci rolul
de atestare a anumitor raporturi juridice, ci va servi la dovedirea
falsului si stabilirea autorului acestuia, precum si la elucidarea
altor împrejurari revelatoare sub aspectul judiciar.

Ca mijloc de proba, actului îi este proprie concordanta între

ceea ce comunica si faptul respectiv, pe când actul - proba
materiala este lipsit de o asemenea concordanta.

1.3. Studierea si examinarea documentelor

A examina sau a cerceta un document, înseamna a analiza din toate

punctele de vedere, a supune unui examen, a studia, a investiga un act prin
care se adevereste, se constata sau se preconizeaza un fapt, se confera un
drept, se recunoaste o obligatie.

Sfera notiunii de cercetare criminalistica a documentelor nu este

identica cu sfera cercetarii judiciare a acestora, ci este mult mai restrânsa,
prima incluzându-se în cea de a doua.

În cadrul cercetarii judiciare, actele scrise sunt supuse unor cercetari

diferite, care pot fi de natura contabila, financiara, criminalistica etc. Cu alte
cuvinte cercetarea criminalistica a documentelor scrise este numai un aspect
din cercetarea judiciara a acestora.

Ca obiect al cercetarii criminalistice sunt datele reflectate în

continutul textual al documentelor, care ne da adeseori
posibilitate sa deducem importante concluzii cu caracter
procedural, care se refera la împrejurarile ce trebuiesc dovedite.
Obiecte a cercetarii criminalistice a documentelor pot fi atât acte
de volum mare cum ar fi: zilnice, scrisori s.a., cât si acte scurte
ca semnaturi, cifre, însemnari în care se individualizeaza
caracteristicile si deprinderile de a scrie. În unele cazuri ca obiect
poate fi si suportul de scriere si materialul cu care s-a scris.

Krîlov considera ca atunci când este vorba de stabilirea executorului

documentului si autorul acestuia studierea documentului o putem numi
cercetarea criminalistica a documentului, refacerea documentului fals s.a.
este vorba de cercetarea tehnico-criminalistica a documentului[5].

Dupa domnii Emilan Stancu, Camil Suciu, Fratila Adrian, Pasescu

Gheorghe cercetarea documentelor are doua obiective importante[6]:
cercetarea tehnica a actelor scrise, destinata în special descoperirii falsului
ori contrafacerilor de documente; cercetarea criminalistica a scrisului de
mâna, având drept scop stabilirea autenticitatii scrisului unei persoane ori
identificarea persoanei scriptorului.

La analiza criminalistica a documentelor se pot ridica urmatoarele

probleme: stabilirea autenticitatii documentului;refacerea si examinarea
documentelor distruse;identificarea materialului din care este facut actul
scris; stabilirea vechimii documentului scris; stabilirea falsului în documente;
cercetarea stampilelor si a sigiliilor; cercetarea biletelor de banca si a
timbrelor; identificarea textelor dactilografiate; identificarea persoanelor
dupa scris.

1.3.1. Stabilirea autenticitatii documentului

Determinarea autenticitatii unui document se constituie într-o

activitate curenta a organelor judiciare. Aceste organe procedeaza la
verificarea si ridicarea unor înscrisuri ce prezinta suspiciuni în ceea ce
priveste forma, continutul, culoarea substantei de scriere etc. De regula, cele
mai frecvente cazuri se refera la stabilirea autenticitatii documentelor de
identitate,pasapoarte, altor acte de stare civila, actelor de studii,
adeverintelor, certificatelor etc.[7]

Printre elementele ce trebuie avute în vedere la stabilirea autenticitatii

unui document se înscriu:

modul în care sunt respectate cerintele legale privitoare la forma si

continutul documentului, inclusiv sub aspectul datarii, semnarii, sigilarii ori
aplicarii timbrului sec, înregistrarii si, eventual, al numerotarii acestuia;
 termenul de valabilitate,cunoscut fiind faptul ca multe din documentele
vizate au termen de valabilitate limitat;

existenta unei corespondente între fizionomia unei persoane si

fotografia aplicata pe documentul în cauza, inclusiv între datele de stare
civila ale persoanei si cele înscrise în actul de identitate cu care aceasta se
legitimeaza;

existenta anumitor elemente de protectie sau de securitate ale

documentului,destinate sa ateste autenticitatea acestuia si sa previna
falsificarea ori contrafacerea.

În esenta, examinarea criminalistica a unui document, sub aspectul

autenticitatii sale, vizeaza stabilirea unor aspecte de natura sa puna la
îndoiala veridicitatea sa, concretizate în:

existenta unor urme vizibile de stergere sau hasurare

suprapunerea ori acoperirea scrisului

modificarea unor cifre

comprimarea grafismelor ori a distantelor dintre rânduri

pozitia normala a semnaturii în raport cu scrisul existent pe document

absenta contururilor nete si a formei regulate la impresiunile stampilei.

Stabilirea autenticitatii de catre organul judiciar trebuie sa se limiteze

numai la elementele mentionate, determinarea falsificarilor si contrafacerilor
putând fi facute numai în conditii de laborator.

În practica criminalistica sau semnalat frecvente cazuri de

contrafacere a unor documente atât de bine realizate si cu aparenta de
autenticitate atât de mare încât este practic imposibil depistarea
falsurilor,fara apelarea la cunostintele de specialitate si dotarea tehnica din
laboratoarele de criminalistica. Exista cazuri în care infractorii au recurs
chiar la falsificarea elementelor de siguranta menite sa asigure protectia
documentelor.

1.3.2. Stabilirea vechimii documentelor

Un numar apreciabil de documente propuse ca mijloace

materiale de proba sunt pregatite fraudulos, fiind redactate fie în
întregime, fie partial, la o data ulterioara celei înscrise în
continutul lor. Data la care a fost întocmit un document are
importanta majora în privinta consecintelor juridice pe care le
produce, fiind necesar sa se determine vechimea lui absoluta, sau
perioadele de timp în care a fost redactat (daca redactarea s-a
facut în etape distincte). Majoritatea problemelor de datare sunt
dificil, daca nu chiar imposibil de rezolvat într-o maniera complet
satisfacatoare[9].

Determinarea vechimii absolute a unui document se impune

de regula, atunci când acesta este suspectat de contrafacere în
întregul sau. Stabilirea vechimii maxime a actului nu este
întotdeauna posibila. Dar nu în toate situatiile este necesara o
asemenea determinare, fiind suficient sa se demonstreze ca actul
nu a fost întocmit la o anumita data, sau sa se stabileasca un
anumit interval de timp în limitele caruia el putea fi întocmit.
Relevanta juridica a unei atare determinari relative este adesea
egala cu aceea a unei determinari absolute .

În cazul actelor originale, vechimea intereseaza numai în

masura în care ele nu sunt datate, ori atunci când data este
stearsa, ilizibila ori alterata ca urmare a actiunii accidentale a
unor factori de mediu.

Stabilirea datei reale este uneori singura modalitate de

demonstrare a falsului, mai ales atunci când nu pot fi examinate
alte elemente materiale pe baza carora sa se poata concluziona
asupra autenticitatii documentului. Falsificarea partiala prin
modificarea datei de pe înscrisurile autentice se poate face prin
stergere, corodare, retusare etc. În acest caz cercetarile sunt
îndreptate în directia reconstituirii cifrelor initiale, prin aplicarea
unor metode specifice de laborator.

În cazul contrafacerilor, examinarile vizeaza cu precadere

materialele din care sunt constituite actele (materialele de scriere
si suportul folosit la redactarea lor), continutul textului - în special
terminologia folosita - tipul caracterelor - în cazul textelor
dactilografiate etc.

Determinarea vechimii prin examinarea materialelor de

scriere. Pentru stabilirea vechimii documentelor, materialele de
scriere sunt cercetate atât sub aspectul constituentilor înglobati în
masa lor, cât si prin prisma transformarilor pe care acestia le
sufera ca urmare a scurgerii a timpului, ori a conditiilor de mediu
în care au fost pastrate actele.

Datarea actelor scrise cu creionul este destul de dificila,

deoarece trecerea timpului nu influenteaza în mod semnificativ
stabilitatea substantelor care intra în compozitia minei. Singurele
modificari vizeaza aspectul confuz al trasaturilor, cauzat de
frecarile la care sunt supuse, si de migrarea carbonului în pagina.
Aceasta stare de fapt ajuta la diferentierea lor de mentiunile
recente, care au un contur clar, bine precizat.

Textele scrise cu creion copiativ sunt de data mai recenta

decât cele executate cu creion obisnuit. Creionul copiativ a fost
comercializat pentru prima data în ultimul sfert al secolului al
XIX-lea. Identificarea colorantului din traseele grafice executate
cu creionul copiativ permite limitarea si mai mare a perioadei de
timp în care au fost redactate actele. În acest sens, de un real
folos sunt informatiile obtinute cu privire la data introducerii în
procesul de fabricatie a unui tip sau altul de colorant. Dupa
aceleasi criterii pot fi datate (în mod relativ) si scrisurile realizate
cu diverse creioane colorate. De asemenea, actele la a caror
redactare s-au folosit creioane cu mina "lichida", au o vechime
mai mica decât cele executate cu creion obisnuit, deoarece ele au
fost inventate si introduse în uz dupa anul 1955.

În cazul actelor scrise cu cerneala carbon, expertul trebuie

sa aiba în vedere ca acest tip de cerneala a fost folosit de foarte
multa vreme la scriere, datarea parând la prima vedere imposibil
de rezolvat. Cerneala sufera putine modificari odata cu trecerea
timpului, întrucât carbonul este una din substantele cele mai
stabile. Singura schimbare de natura sa contribuie la stabilirea
vechimii, intereseaza nuanta cernelii. Totusi, stabilirea limitei
maxime de vechime devine posibila prin cercetarea diverselor
tipuri de coloranti utilizati pentru corectarea nuantei de cafeniu
specifica carbonului, precum si a liantilor (altii decât traditionala
gelatina animala), cunoscut fiind faptul ca acestia au fost folositi
în procesul de fabricatie a cernelii la date precis determinate.

Datarea actelor scrise cu cerneala de diferite culori (albastra,

violeta, verde, rosie etc.) este de asemenea dificila, întrucât
începând cu ultimul sfert al secolului al XIX-lea, în mod practic,
toate cernelurile au fost produse pe baza de coloranti. Singurul
element care serveste la stabilirea datei relative este pierderea
stralucirii nuantei, ca urmare a scurgerii timpului. Uneori, la
aceasta se adauga decolorarea completa a cernelii.

În cazul actelor scrise cu cerneala pe baza de galatonat de

fier, trebuie sa se aiba în vedere ca cerneala proaspata prezinta
de regula culoarea specifica materiei colorante ce intra în
compozitia ei. Aceasta este însa o culoare temporara (de obicei,
albastru stralucitor) care sufera serioase transformari odata cu
trecerea timpului, datorita proceselor de oxidare a constituentilor
ei. Oxidarea este destul de lenta, ea fiind completa dupa
aproximativ doi ani, când cerneala dobândeste o culoare neagra
si devine foarte putin solubila în apa si nu mai este afectata de
actiunea acesteia. Culoarea neagra aparuta dupa încetarea
procesului de oxidare poate ramâne neschimbata ani de zile,
uneori chiar secole, daca actul este pastrat în conditii optime. În
unele situatii (mai rare) cerneala se îngalbeneste pe masura ce se
învecheste, datorita decolorarii provocate de descompunerea
colorantilor si a compusilor organici de fier. Aprecierea vechimii
documentelor în functie de evolutia culorii cernelurilor, de la
albastru stralucitor pâna la negru sau galben, trebuie facuta însa
cu prudenta, deoarece aceste modificari se pot datora nu numai
trecerii timpului, ci si temperaturilor ridicate, compozitiei specifice
a hârtiei pe care s-a executat scrierea, ori introducerii în cerneala
a unor substante destinate executarii scrisurilor invizibile (de
exemplu, saliva). Astfel, cerneala îsi poate pastra culoarea
albastru stralucitor timp de câtiva ani, daca hârtia pe care s-a
scris are în componenta sa alaun de potasiu. În cazul hârtiilor cu
o anumita încarcatura alcalina, procesul de oxidare este mult mai
accelerat si provoaca înnegrirea în numai câteva zile .

Vechimea actelor scrise cu cerneala pe baza de galatonat de fier se

poate determina si prin analiza solubilitatii ei si a gradului de migrare a
fierului.

Aprecierea vechimii prin analiza solubilitatii cernelii Sub

actiunea apei, la actele de data recenta, cerneala se scurge si
pateaza destul de serios suportul pe care s-a scris, deoarece
componentele solide ale acesteia sunt neoxidate si îsi pastreaza
solubilitatea. Odata cu îmbatrânirea scrisului, solubilitatea
particulelor solide din cerneala se reduce considerabil, dizolvabil
ramânând doar colorantul care, desi mai greu, se desprinde totusi
din compusii insolubili de fier în care este integrat. Stabilirea
gradului de solubilitate se face prin tratarea actelor cu solutii
acide cu concentratie de 5% (solutii ale acidului oxalic sau
clorhidric). Metoda are însa anumite limite, deoarece solubilitatea
este influentata si de conditiile în care a fost pastrat documentul
si prin urmare, ea trebuie privita cu anumite rezerve. Aprecieri
mai apropiate de realitate se fac numai atunci când se
examineaza comparativ scrisuri executate cu aceeasi cerneala,
daca ele au fost pastrate în aceleasi conditii ca si documentele
litigioase.

Analiza gradului de migrare în masa de hârtie a

componentelor de clor si sulf din cerneala, conduce la obtinerea
unor date importante pentru datarea documentelor. Migrarea
clorurilor dureaza aproximativ 2 ani, în timp ce a sulfatilor se
întinde pe o perioada ce depaseste 10 ani[12]. Singurul factor de
mediu care poate influenta rezultatele acestui tip de analiza, este
umiditatea crescuta din locul de depozitare. Umiditatea
favorizeaza difuzia accentuata a cernelii, facând imposibila
aprecierea vechimii unui înscris, mai ales atunci când nu exista
nici un fel de informatii cu privire la istoricul lui. În toate celelalte
situatii, nivelul de migrare în masa hârtiei este încetinit,
permitând formularea unor concluzii precise privitoare la
vechimea scrisului.

Actele scrise cu cerneala alcalina nu puteau fi redactate înainte de anul

1927, când a fost fabricat si folosit pe scara larga acest tip de
cerneala. Unele cerneluri alcaline, respectiv cele care contin compusi de
vanadiu sau cupru, sunt de data mult mai recenta, fiind produse si livrate
începând cu anul 1949. Cercetarea modificarilor intervenite ca urmare a
oxidarii produse de trecerea timpului nu ofera date relevante pentru
aprecierea vechimii documentelor. Informatii orientative sunt obtinute totusi
atunci când expertul este solicitat sa raspunda la întrebarea daca scrisul este
sau nu de data recenta, prin examinarea solubilitatii si gradului de migrare a
cernelurilor în masa hârtiei.

Alte categorii de examinari care se întreprind în vederea

stabilirii vechimii documentelor scrise cu cerneala, au în vedere
gradul de copiabilitate si viteza de reactie a cernelii la tratarea cu
diversi reactivi chimici.

Gradul de copiabilitate se poate determina prin punerea

actului scris în contact direct cu partea gelatinoasa a unei hârtii
fotografice, din emulsia careia au fost îndepartate halogenurile de
argint prin tratarea într-o baie de fixator. Cerneala va adera la
hârtia fotografica într-o masura mai mare sau mai mica, în raport
cu vechimea actului, gradul de aderenta descrescând odata cu
scurgerea timpului.

Viteza de reactie a cernelii la tratarea cu diversi

reactivi scade odata cu trecerea timpului, cerneala veche având o
reactie mai lenta decât cea proaspata. Observarea reactiei se face
sub lupa sau microscop, iar viteza cu care se desfasoara poate fi
cronometrata[13]. În acest sens, ca reactiv se foloseste un agent
oxidant în solutii diluate de perhidrol sau clorura de var. Astfel,
cerneala cu o vechime de câteva zile, daca este tratata în clorura
de var dispare în 6 minute, cea veche de 6 luni în 9-12 minute,
iar cea veche de 1 an, în 20 minute. Trasaturile cu o vechime de
2 ani dispar doar partial, cele de 14 ani sunt usor afectate, iar
cele mai vechi de 22 ani nu se modifica deloc în primele 20
minute de interactionare cu solutia amintita. Desi datele obtinute
sunt doar orientative, procedeul poate fi folosit pentru orice tip de
cerneala, indiferent de conditiile de executare si pastrare a
documentului .

Datarea actelor scrise cu stilou cu bila. Cercetarea scrisurilor

executate cu stiloul cu bila în vederea stabilirii vechimii lor este
deosebit de dificila, mai ales când este vorba de documente
redactate cu primele cerneluri de acest fel. Dificultatea
examinarilor este determinata de faptul ca acestea se decolorau
sub actiunea luminii solare directe (îndeosebi cernelurile verzi si
rosii) iar unele dintre ele se stergeau complet (de exemplu,
cernelurile care contineau albastru "Victoria"). Vechimea nu poate
fi raportata la gradul de decolorare a scrisului, deoarece acesta
este mai mult sau mai putin accentuat, în functie de compozitia
hârtiei si de conditiile de lumina, temperatura si umiditate
existente în locul de depozitare. Totusi, în cazul falsului prin
adaugare de text, daca cercetarea se desfasoara într-un moment
nu prea îndepartat de cel al executarii scrisului, se pot constata
elemente semnificative pentru a concluziona ca documentul a fost
redactat în perioade de timp distincte. Astfel, spre deosebire de
scrisul preexistent, care este decolorat, adaugirile au o culoare
mult mai pronuntata, locurile în care sunt prezente putând fi
identificate relativ usor. Daca examinarea se face dupa un
interval de timp relativ lung, scrisul adaugat nu mai poate fi
identificat în acest fel, întrucât el se decoloreaza în aceeasi
masura ca scrisul initial, fiind practic imposibil sa se faca
distinctia între ele.
 Spre deosebire de primele cerneluri folosite la stilourile cu
bila, cernelurile actuale sunt net superioare sub aspect calitativ si
au o rezistenta foarte mare la decolorare. De aceea, stabilirea
vechimii relative a paragrafelor dintr-un act scris este de cele mai
multe ori imposibila, exceptie facând cazurile în care la scriere s-
au folosit cerneluri de aceeasi culoare, dar diferite ca nuanta.

Expertul criminalist, dar si organul judiciar trebuie sa

cunoasca faptul ca documentele redactate cu stilou cu bila nu pot
avea o vechime anterioara anului 1946, an în care a fost produs
si comercializat pentru prima data un asemenea instrument de
scris.

Un procedeu relativ simplu folosit în stabilirea vechimii

relative a scrisurilor consta în aplicarea peste trasaturile de pasta
a unui strat de grafit si apoi ridicarea acestuia cu o pelicula
adeziva de folio. Pasta proaspata retine mai mult grafit decât cea
veche. Acest procedeu ajuta sa se stabileasca daca scrisul cu
pasta este foarte recent (de o zi-doua) sau mai vechi[15].

Datarea actelor scrise cu hârtie copiativa se face arareori si

numai cu titlu de exceptie, atunci când originalele acestora nu pot
fi procurate si puse la dispozitia specialistului sau expertului
criminalist. Vechimea unor asemenea acte nu este prea mare,
deoarece hârtia copiativa a fost larg întrebuintata abia în a doua
jumatate a secolului al XIX-lea, odata cu inventarea masinii de
scris. Cercetarea se face asupra carbonului (dar numai dupa ce
actul a fost examinat prin intermediul altor metode nedistructive)
si este destinata identificarii nuantei de fond care se adauga
pentru a îmbunatati culoarea hârtiei copiative. În cazul hârtiei
copiative de culoare albastra, identificarea se face prin tratarea
cu clorura de metil sau cloroform. Reactivii sunt total
contraindicati pentru hârtiile copiative care au în componenta lor
albastru de fier sau ultramarin, deoarece acesti coloranti se
foloseau în mod curent cu mult timp înainte de fabricarea hârtiei
copiative. Daca hârtia copiativa contine ftalocianine de cupru, se
poate concluziona ca ea a fost facuta cel mai devreme la sfârsitul
secolului al XIX-lea.

Determinarea vechimii prin examinarea hârtiei pe care este

depus scrisul.

Examinarile destinate stabilirii sortului de hârtie permit

obtinerea unor informatii importante despre vechimea maxima a
documentelor, îndeosebi atunci când se pretinde ca ele sunt
foarte vechi. Hârtia se cerceteaza sub aspectul constituentilor sai,
avându-se în vedere natura fibrelor, materialelor de umplere si de
încleiere, a colorantilor, tratamentul aplicat la suprafata ei etc.

Atunci când obiectul examinarilor îl constituie documente

contemporane, cercetarea naturii hârtiei ofera un numar restrâns
de informatii pentru datare, deoarece principiile de baza si
tehnicile de fabricare au ramas, cu mici exceptii, neschimbate
înca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. De asemenea,
perfectionarile aduse procesului de fabricare pentru obtinerea
unor hârtii calitativ superioare, nu au revolutionat tehnicile
clasice, astfel ca ele aduc prea putine elemente ce pot servi la
datarea actelor scrise.

Hârtia din paie a fost produsa pentru prima data în anul

1860 si era de calitate foarte slaba, fiind folosita cu precadere la
împachetat. Nici îmbunatatirile care i-au fost aduse ulterior prin
adaugarea fibrelor textile, nu au permis folosirea ei la întocmirea
documentelor, decât într-o foarte mica masura. Cercetarea
prezinta totusi importanta, daca se are în vedere ca în timpul
celui de-al doilea razboi mondial, datorita scaderii rapide a altor
surse de celuloza, ea a fost folosita pe scara mai mare la
redactarea actelor. Atunci când suportul unui act este constituit
din hârtie de calitate satisfacatoare, care contine proportii
apreciabile de paie, se poate afirma ca actul a fost redactat cel
mai devreme în anul 1940, fiind putin probabil ca vechimea lui sa
fie mai mare[16].
 Hârtia esparto a fost produsa cu precadere dupa anul 1861
si avea o serie de calitati (putin voluminoasa, aderenta buna la
tusul tipografic) care au determinat folosirea ei la tiparirea unor
opere literare. Anul 1861 are semnificatii aparte pentru datarea
unor publicatii, interesând cu deosebire la stabilirea falsului în
primele editii (cu un tiraj mic) ale unor opere literare valoroase.
Daca ele poarta o data anterioara acestui an, iar tiparirea a fost
facuta pe un asemenea sort de hârtie, existenta falsului este de
necontestat.

Hârtia din pulpa de lemn a fost obtinuta dupa 1856, an care

permite stabilirea unei limite maxime de vechime pentru orice
document care are ca suport un astfel de tip de hârtie. Asadar,
documentele "foarte vechi", întocmite pe hârtie care are în
componenta ei fibre lemnoase, în mod cert sunt contrafacute, ele
neputând fi mai vechi decât data la care a fost produsa pentru
prima data hârtia din pulpa de lemn. Aceasta a fost fabricata
ulterior în mai multe sorturi de calitate superioara, cea mai larga
raspândire având-o hârtia "Kraft", aparuta în anul 1930. Datorita
rezistentei mecanice deosebite pe care o avea, hârtia "Kraft" a
fost folosita în alte scopuri, fiind utilizata destul de rar la scrierea
unor documente. Este prin urmare putin probabil ca un act scris
pe o astfel de hârtie sa fie autentic.

Hârtia de ziar pe baza de pulpa "mecanica" de lemn a fost

inventata în anul 1843, însa s-a produs în cantitati mari începând
cu anul 1869, data care ofera cercetarii de laborator elemente
valoroase pentru datare si deci pentru descoperirea falsurilor.

Hârtia din amestecuri de fibre contine mai multe fibre de

natura diferita, a caror identificare serveste la stabilirea datei
relative la care a fost întocmit documentul. Astfel, hârtia care
contine fibre de celuloza din esparto în amestec cu fibre textile, a
fost produsa între anii 1861-1890. Ulterior s-a utilizat aproape
invariabil, amestecul de fibre din esparto si pulpa chimica din
lemn.
 Dupa anul 1930, când a fost obtinuta hârtia "Kraft", procesul
de fabricare a hârtiei a înregistrat putine modificari care sa poata
servi la datarea documentelor. Practic, o singura schimbare poate
fi relevanta la stabilirea vechimii relative a unor înscrisuri. Este
vorba de utilizarea - începând cu mijlocul secolului al XX-lea - a
pulberilor chimice derivate din lemn de esenta tare .

Compusii coloranti introdusi în procesul de fabricare a hârtiei

pentru a schimba culoarea acesteia (alba, vernila, albastra, roz
etc.) ofera date edificatoare pentru aprecierea vechimii maxime a
documentelor. Astfel, "albastrul de fier" a fost folosit în mod
curent de la începutul secolului al XVIII-lea, ultramarinul din anul
1828, iar materialele colorante sintetice s-au introdus în masa
hârtiei la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Prin urmare, hârtiilor care
au în alcatuirea lor astfel de compusi coloranti li se poate stabili
fie o anumita limita de vechime, fie o data destul de precisa daca
specialistul sau expertul dispune de informatii despre data
brevetarii unor astfel de materii colorante.

Prezenta înalbitorilor optici constituie un element sigur ca

hârtia a fost fabricata în perioada postbelica.

Tratamentul efectuat la suprafata hârtiei pentru a-i

îmbunatati calitatea prezinta de asemenea interes pentru datarea
documentelor, mai ales daca ele au fost redactate pe hârtii
moderne. De exemplu, hârtia a carei suprafata a fost tratata cu
rasina de melamina, nu poate fi mai veche de anul 1945. Daca
hârtia a fost tratata cu materii plastice sau diverse rasini
sintetice, este suficient sa se cunoasca anul producerii si
comercializarii acestora.

Filigranarea ofera date importante despre vechimea

documentelor (în special a titlurilor de valoare, bancnotelor,
documentelor emise de diverse autoritati publice etc.), însa
aceasta trebuie apreciata cu rezerva în cazul actelor scrise,
deoarece pâna nu de mult, putine sorturi de hârtie folosite ca
suport de scriere au fost marcate în acest fel. Pentru datarea
documentelor dupa filigranul cu care este protejata o hârtie sau
alta, este necesar ca specialistul sa dispuna de anuarele
comertului de hârtie, de registrele cu marcile de fabricatie sau de
alte publicatii în domeniu, din care sa culeaga informatii despre
filigranele folosite de diversi fabricanti.

Liantii folositi la încleiere aduc un numar mic de date utile

stabilirii vechimii relative a documentelor, întrucât prin cercetarea
lor se poate stabili cel mult perioada cea mai timpurie la care au
fost introdusi în compozitia hârtiei.

Cercetarea anteturilor pune deseori în lumina existenta unor

neconcordante referitoare la denumirea institutiilor, firmelor ori
societatilor comerciale, organizatiilor publice etc.

Timbrele si marcile aplicate pe documente, n functie de data

emiterii si perioada de timp cât s-au aflat în circulatie, furnizeaza
pretioase indicii despre posibilitatea sau imposibilitatea întocmirii
actului la data înserata în el. Existenta pe act a unor timbre sau
marci ce înca nu fusesera emise la data pe care o poarta acel act,
constituie o dovada peremptorie a fictivitatii sale[19].

Examinarea documentelor care contin un numar mai mare

de pagini legate între ele, furnizeaza indicii despre procedeul de
legare, modul de perforare, tipul capselor si clemelor folosite, etc.
Atunci când data înscrisa în continutul acestora este anterioara
momentului utilizarii unui anumit procedeu de legare, sau
introducerii în uz a anumitor materiale de capsare, se poate
concluziona ca suntem în prezenta unui fals, daca din verificarile
efectuate de organul judiciar rezulta ca documentele nu au fost
supuse unor operatiuni ulterioare de restaurare.

În ceea ce priveste impresiunile de stampila si parafele, este

necesar sa se obtina mai întâi informatii despre data
confectionarii lor (putându-se stabili ca nu existau la data
prevazuta în act), si apoi sa se cerceteze particularitatile aparute
ca urmare a uzurii cliseelor de imprimare. Se examineaza
comparativ impresiunea de stampila în litigiu cu impresiuni
existente pe documente autentice redactate în aceeasi perioada
de timp, putându-se determina neconcordanta dintre
caracteristicile individuale care se compara. "Scrisul, gradul sau
de evolutie, modul de executare, stadiul scrierii, reprezinta alte
criterii importante de apreciere a vechimii unui document" . "Stilul
si ortografia sunt limitate la anumite epoci, iar unele forme învechite pot
dainui în vocabularul unor persoane" , însa anumiti termeni tehnici, precum
si neologismele intrate în circulatie la o anumita data, nu puteau fi cunoscute
în momentul redactarii.

Stabilirea diferentelor de vechime în cadrul aceluiasi text se

face prin examinarea microscopica a traseelor grafice interferate,
cunoscut fiind faptul ca la documentele autentice, traseele grafice
din rândurile inferioare se suprapun peste cele din rândurile
superioare. Daca aceasta ordine cronologica de executare este
inversata, atunci cu siguranta documentul a fost modificat ulterior
prin adaugare de text, fiind posibil ca el sa fi fost falsificat. De
asemenea, se studiaza intersectia dintre trasaturile de cerneala si
pliurile documentelor, urmarindu-se difuzia anormala a cernelii,
ceea ce demonstreaza înscrierea ulterioara a unor mentiuni.

Textele dactilografiate ofera un numar mai mare de

elemente pentru determinarea vechimii documentelor. Astfel,
pentru a verifica realitatea datei înscrise în actul dactilografiat,
este necesar sa se stabileasca în primul rând, tipul si modelul
masinii de scris si daca aceasta exista la acea data[22]. În al
doilea rând, se cerceteaza caracteristicile de uzura ale literelor din
complexul semnelor de pe claviatura, fiecare masina de scris
având din acest punct de vedere, istoria propriei sale deteriorari.
Momentul aparitiei defectiunilor si intervalul de timp cât au durat
acestea se constata prin examinarea comparativa cu acte
dactilografiate redactate în aceeasi perioada de timp cu cea în
care se presupune ca s-a întocmit actul în litigiu . Existenta unor
neconcordante evidente, atesta irealitatea datei inserate în actul supus
examinarii. Acest lucru poate fi pus în evidenta si prin studierea actului sub
actiunea radiatiilor ultraviolete, care vor proba deosebirile de culoare ale
panglicii. Relativ recent, au aparut panglici confectionate din mase plastice.
Constatarea dactilografierii prin intermediul acestora reprezinta un indiciu ca
actul a fost întocmit la o data relativ nu prea îndepartata .

Semnificative pentru datare sunt si caracterele semnelor din

complexul claviaturii masinii de scris. Pentru obtinerea unor
informatii despre momentul utilizarii unui tip sau altul de
caractere trebuie sa se consulte cataloagele întocmite de
fabricanti (exceptie fac masinile Imperial, la care caracterele nu
au fost modificate, ele fiind pastrate în forma initiala de când au
fost comercializate pentru prima data). Unele masini de scris care
au caractere de tip pica si elite, în special cele americane, sunt
prevazute cu un anumit numar de litere cheie, pe baza carora se
poate identifica fabricantul si vechimea lor.

Valoarea potentiala a oricaruia dintre criteriile de datare

analizate, poate fi fructificata numai daca specialistul dispune de
colectii complete de hârtie, instrumente scripturale, texte
dactilografiate, stampile, timbre etc. sau de date precise despre
momentul aparitiei si cel în care au încetat sa mai fie fabricate.
Colectiile furnizeaza informatii inclusiv despre data omologarii
unuia sau altuia dintre produsele ori piesele care intereseaza
expertiza, despre elementele componente ale fiecaruia si
tehnologia lor de fabricatie.

Examinarea criminalistica a cernelii, tusului si pastei

de scris.

Desi cerneala, tusul sau pasta de scris depuse sub forma de

trasee grafice sau pete uscate prezinta numai o parte din
caracteristicile materialelor folosite initial la fabricarea lor,
identificarea criminalistica a naturii acestora este posibila daca se
aplica o metodologie adecvata[25].
 Examinarea se face prin intermediul unor metode si
procedee fizice sau chimice care pun în evidenta atât
caracteristicile morfologice comune tuturor trasaturilor executate
cu astfel de materiale de scriere, cât si colorantii aflati în
compunerea lor. În acest scop se folosesc: examinarea în spectrul
vizibil, ultraviolet si infrarosu, examinarea microscopica si
stereomicroscopica, cromatografia în strat subtire sau pe hârtie,
reactiile prin picurare, microscopia electronica, spectrofotometria
în ultraviolet si infrarosu etc.

Examinarea în spectrul vizibil este destinata stabilirii unor

caracteristici referitoare la culoarea si nuanta materialului de
scris, precum si a aspectului morfologic al traseelor grafice
(latime, stralucire, mod de formare în zonele de curbura si
terminale). Ca procedee de cercetare a traseelor de cerneala, se
foloseste iluminarea incidenta sau prin transmisie, utilizându-se
de la caz la caz întreaga componenta spectrala fasciculului
luminos sau numai anumite lungimi de unda ale acestuia,
selectate cu ajutorul filtrelor de culoare sau a
monocromatoarelor.

Examinarea trasaturilor de cerneala în lumina transmisa este

indicata pentru studierea pigmentatiei cernelii si identificarii
corpurilor straine, cum sunt urmele de praf de diferite
proveniente. În unele cazuri, praful patruns în cerneala sau depus
pe trasatura în timpul scrierii ajuta la stabilirea locului în care s-a
scris textul, ori a celui în care a fost pastrata cerneala [26].

Examinarea microscopica si stereomicroscopica urmareste

evidentierea formelor si structurii traseelor grafice, a nuantei si
omogenitatii colorantului si a gradului de difuziune a acestuia în
straturile inferioare ale hârtiei, precum si a reliefului trasaturilor
în zonele de curbura si terminale. Microscopia electronica de
scanning îsi gaseste o larga aplicabilitate în cercetarea urmelor
invizibile de migrare a cernelii sau tusului în masa hârtiei, facând
posibila evidentierea urmelor de cerneala ale scrisului înlaturat pe
cale mecanica, precum si stabilirea instrumentului scriptural
folosit. Examenul microscopic evidentiaza si alte caracteristici ale
traseelor grafice, acestea diferentiindu-se între ele în raport cu
natura materialelor de scriere folosite. Aceste caracteristici se
refera la:

- latimea trasaturilor. La cerneala ea este mai îngusta, iar

trasaturile au un aspect neuniform, în special în punctele de
curbura a semnelor grafice, în care se observa acumulari mai
mari de cerneala. La tus si pasta de scris, ele au o latime mai
mare si uniforma;

- forma pe care o au marginile trasaturilor. În timp ce

traseele de cerneala au un aspect crenelat datorita difuzarii
colorantului de-a lungul fibrelor de hârtie, la tus ele sunt drepte.
La pasta de scris se constata zone necolorate si întreruperi,
provocate de faptul ca aceasta nu a aderat la suport;

- luciul de la suprafata trasaturilor. Spre deosebire de

cerneala care are un aspect aproximativ mat, tusul si pasta de
scris sunt lucioase;

- coloratia trasaturilor. Scrierea executata cu cerneala sau

tus are o culoare uniforma iar cea realizata cu pasta prezinta
zone decolorate ce alterneaza cu aglomeratii de material colorant.
Totodata, trasaturile efectuate cu stiloul cu bila prezinta de-a
lungul traseului un sant caracteristic, sesizabil uneori chiar cu
ochiul liber.

Examinarea în spectrul ultraviolet se foloseste la

diferentierea materialelor de scriere, prin observarea modului în
care se comporta sub incidenta acestui gen de radiatii. Astfel,
unele sunt fluorescente, în timp ce altele devin fluorescente
numai dupa ce sunt diluate cu apa. În acest sens, este important
sa se stie ca[27]:
 - fluorescenta este influentata în mare masura de calitatea
hârtiei si cantitatea de material de scriere; o gama larga de
cerneluri indigene, respectiv cele de tip "Pescarus", "Super",
"Normala", nu sunt fluorescente. În schimb dupa diluare, cerneala
rosie "Normala" dobândeste o fluorescenta galbena;

- tusurile indigene pentru desen de culoare albastru închis,

marca "Student", au o fluorescenta bleu; cele de culoare verde-
galbuie, violeta, sepia si carmin, nu prezinta fluorescenta. Dupa
diluare, carminul prezinta o fluorescenta portocalie. Dintre
tusurile pentru desen marca "Super", cele de culoare galbena au
o fluorescenta galbena, iar cel cinabru, portocalie. Dupa diluare
cu apa, fluorescenta se mentine. Tusul alb si portocaliu nu
prezinta fluorescenta;

- tusurile pentru stampile marca "Super" de culoare violeta,

rosie si neagra nu prezinta fluorescenta; cel rosu are o
fluorescenta galben-portocalie doar dupa diluare cu apa;

- pastele de scris de culoare verde, albastra si neagra nu

prezinta fluorescenta.

Cromatografia în strat subtire prezinta avantajul ca necesita

o cantitate redusa de material, dar se poate aplica numai daca
acesta este adus în stare lichida. În acest sens, se recolteaza prin
razuire o cantitate mica de material de scriere, care se trateaza
cu 2-3 picaturi de solvent . Solutia astfel obtinuta se spoteaza de 10-30
ori în acelasi punct pe placa cromatografica, iar dupa uscare, placa se
introduce într-o cuva în care se afla solventul utilizat ca mediu de migrare a
materialului de scriere. Dupa migrare, placa se examineaza în lumina vizibila
si în UV, atât în stare umeda, cât si uscata. Cromatografia în strat subtire
permite diferentierea scrisurilor executate cu cerneala, tus sau pasta de scris
precum si stabilirea marcii respectivului produs.

Cromatografia pe hârtie. Metoda necesita o cantitate mai

mare de material de scriere si foloseste ca suport hârtia
cromatografica, iar pentru migrare, oricare din solventii de la
cromatografia în strat subtire. Trebuie avut în vedere ca la
cernelurile albastre indigene nu se poate stabili marca, deoarece
ele contin acelasi colorant.

Spectrofotometria în UV, IR si de fluorescenta este utilizabila

numai atunci când exista o cantitate suficienta de material de scriere. Se
folosesc extractele obtinute prin dizolvarea petelor, traseelor grafice sau
urmelor uscate din calimari, sticlute sau de pe penite. Când examinarea se
face prin spectrofotometrie în UV, materialele de scriere aflate în stare
uscata, se solubilizeaza cu alcool etilic, apa sau cu un amestec din acestea în
proportii egale. La interpretarea rezultatelor trebuie sa se tina seama de
faptul ca imaginea spectrala este o caracteristica îndeosebi a colorantilor
extrasi cu ajutorul solutiei de solubilizare si mai putin a celorlalte
componente din materialului de scriere. De aceea, este posibil sa se obtina
imagini spectrale asemanatoare chiar si atunci când la scriere s-au folosit
materiale diferite, daca acestea contin acelasi colorant. Spectrofotometria în
IR se foloseste destul de rar, întrucât necesita o cantitate mult mai mare de
material. Spectrofotometria de fluorescenta se aplica la materialele de
scriere care prezinta fluorescenta în stare uscata sau lichida.

Reactiile prin picurare sunt metode orientative de analiza si

constau în tratarea trasaturilor de cerneala, tus sau pasta de
scris, cu diversi reactivi chimici care se picura pe suprafata lor.
Reactivii provoaca aparitia sau disparitia unor coloranti.
Cercetarea se face de regula sub microscop sau cu ajutorul lupei,
în primele 15 minute de la picurare. Ca reactivi se folosesc solutii
acide, bazice, cu actiune reducatoare sau oxidanta etc., cum
sunt: acidul azotic concentrat sau în solutie 10%; solutia de
permanganat de potasiu 2%, urmata de tratarea ulterioara cu
acid oxalic 5%; hidroxid de sodiu 5%; fluoroglucina; solutia
apoasa si alcoolica de cloramina etc.

Fiecare din metodele chimice prezentate presupune

solubilizarea materiilor de scriere cu diversi solventi. Gradul de
dizolvare a acestora este diferit si permite obtinerea unor
informatii utile procesului de identificare. Astfel, spre deosebire
de pasta de scris, cerneala sau tusul de aceeasi culoare se dizolva
în apa. Pe de alta parte, pastele uscate se deosebesc de cele
grase, primele neputând fi dizolvate în benzina si eter de petrol.
Solubilitatea poate fi studiata si prin observarea gradului de
copiabilitate pe hârtie de filtru, vata sau emulsie fotografica
umectate cu solventi.

Bombardarea nucleara cu ajutorul izotopilor

radioactivi diferentiaza cernelurile atât dupa compozitia, cât si
dupa vechimea lor. Colorantii acizi absorb mult mai bine radiatiile
radioactive decât colorantii alcalini[29].

Prin spectroscopie gamma se identifica impuritatile sau alte

substante, chiar daca acestea se gasesc în materialele de scriere
într-o cantitate foarte mica[30].

CAPITOLUL II
NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND

FALSUL ÎN DOCUMENTE

2.1. Notiunea de fals

Notiunea de fals nu este precizata printr-o definitie legala. În

majoritatea legislatiilor se face o enumerare a diferitelor feluri de
fals,dar fara a se da o definitie generala si completa,care sa
delimiteze caracteristicile acestei infractiuni.

Literatura de specialitate enumera urmatoarele elemente esentiale ale

falsului în acte, aratând ca aceasta prezinta trei caracteristici principale, si
anume: alterarea adevarului continut într-un act, producerea sau
posibilitatea producerii unor consecinte juridice, savârsirea faptei cu intentie.
Astfel se poate spune ca prin fals în acte urmeaza a se întelege orice alterare
a adevarului privitor la forma sau continutul unui act scris, oficial sau
neoficial, savârsita cu intentie si care poate produce consecinte socialmente
periculoase. Pentru a fi considerat oficial, înscrisul trebuie sa faca parte din
categoria celor întocmite, emanate sau întarite de o autoritate.
Constituie înscrisuri oficiale toate actele scrise provenind de la autoritatile
publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes
public ori care fac parte din actele de procedura scrisa si de documentare ale
institutiilor sau organizatiilor publice respective. Pe de alta parte, sunt
considerate înscrisuri oficiale atât exemplarele originale, cât si copiile
legalizate sau certificate ale acestora, daca sunt susceptibile de produce
consecinte juridice, fiind lipsit de relevanta faptul ca sunt redactate în limba
româna ori într-o alta limba.

În cazul înscrisurilor sub semnatura privata, un astfel de înscris fiind

caracterizat prin continut cu relevanta juridica, semnatura, data redactarii
etc. Un înscris sub semnatura privata devine înscris oficial din momentul în
care a fost supus autentificarii.[31]

Alterarea adevarului cuprins într-un act are loc, în principal, prin

actiune, fiind posibil ca ea sa se produca si prin inactiune .

Exista doua forme principale de fals: intelectual si material.

Falsul intelectual consta în atestarea unor fapte sau împrejurari care

nu corespund adevarului ori prin omisiunea cu stiinta de a însera unele date
sau împrejurari. Un asa act desi dupa forma poate fi corect este fals din
punct de vedere a continutului.

Falsul material consta fie în contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau

prin alterarea în orice mod, de natura sa produca consecinte juridice .

2.2. Falsul din perspectiva dreptului civil si a

dreptului penal

Practic, este de neconceput desfasurarea normala a relatiilor

sociale fara nasterea, modificarea si stingerea unor raporturi
juridice. De aceea, normele legale impun întocmirea acestor acte
juridice într-o anumita forma, mergând pâna la neadmiterea
probei testimoniale. Acest lucru poate fi exemplificat prin
dispozitiile legii civile care statuteaza obligativitatea formei scrise
în cazul actelor juridice având ca obiect bunuri cu valoare mare,
declaratiile martorilor nefiind admise ca mijloc de proba în
proces. Fiind mijloace de proba cerute de dispozitiile legale, aceste acte
trebuie sa prevada exact atât drepturile partilor si întinderea acestora, cât si
obligatiile ce le revin si sa nu fie alterate în nici un mod.
 Alterarea unui înscris ce consfinteste un raport juridic se
întâlneste atât în cazul înscrisurilor oficiale, cât si în cazul celor
sub semnatura privata.

Potrivit opiniilor doctrinare, între actele oficiale si cele sub

semnatura privata exista unele deosebiri, din care :

în cazul actelor oficiale, obiectul juridic generic al ocrotirii-

penale sau civile-este format din relatiile sociale a caror existenta
implica protejarea încrederii publice. Consecintele produse de
actul oficial sunt garantate de functionarul public, competent sa-l
autentifice.

înscrisurile sub semnatura privata, nefiind întocmite în fata

functionarului public, nu sunt garantate decât de simpla
semnatura a partilor. Aceasta înseamna ca un astfel de înscris se
constituie în propriul sau martor, persoana care îl invoca neavând
alta garantie decât semnaturile depuse pe el.

înscrisurile sub semnatura privata nu se pot impune cu

aceeasi autoritate ca si înscrisurile oficiale. Conventiile nu produc
efecte decât numai între parti.

în materia dreptului civil, constatarea ca printr-un înscris s-a atestat o

conventie care în realitate nu a avut loc constituie un neadevar, dar nu în
mod obligatoriu si un fals. Nu trebuie confundat falsul cu simularea,deoarece
în cazul falsului este atacat înscrisul invocat, pentru a înlatura operatia pe
care el o constata si despre care se pretinde ca nu a avut loc, operând
prezumtia ca din moment ce exista un înscris înseamna ca operatiunea pe
care înscrisul o proba este necesara atacarea înscrisului - ca instrument al
acesteia - legea civila nepermitând administrarea altei probe contrarii ori a
unei probe peste ceea ce contine un act scris. În cazul unei simulari, atunci
când partile au posibilitatea evidentierii foloaselor ilicite dobândite prin
dovedirea faptului ca un anumit act stipuleaza o operatie diferita fata de cea
care a avut loc în realitate. În practica sunt suficiente cazuri de întocmiri de
acte de vânzare - cumparare, când în realitate a fost vorba de o donatie.
Chiar daca un asemenea act contine un neadevar, el nu constituie un fals.
 din punct de vedere al legii penale un înscris oficial poate fi
întocmit de un functionar public care confirma sub semnatura, în
mod mincinos, o operatiune care nu a avut loc.[33]Este posibil ca
un act sa nu aiba decât o aparenta de înscris oficial, în realitate el
fiind întocmit în mod fraudulos de catre o persoana care
consemnând fapte imaginare îi da forma unui înscris oficial.

chiar în sens restrâns, falsul este privit diferit în dreptul

penal fata de dreptul civil, urmând proceduri de cercetare diferite.
Notiunea de fals, în acceptiunea restrânsa desemneaza o actiune
de contrafacere sau de alterare a unui înscris. În materia
dreptului penal, cercetarea presupune atât dovedirea falsului, cât
si a vinovatiei persoanei implicate, procedurile având un caracter
represiv.În materia dreptului civil, asa cum am mentionat, se
poate vorbi de fals pâna la proba contrarie,numai în masura în
care înscrisul prezentat în proces este contestat de partea careia i
se opune.

spre deosebire de dreptul penal, în materie civila este

prevazuta expres procedura verificarii de scripete. În materie
civila, instantei de judecata îi revine obligatia de a dispune
verificarea unui înscris sub semnatura privata contestat de una
sau mai multe parti ori în cazul în care mostenitorii sau urmasii în
drepturi ai persoanei despre care se pretinde ca a redactat
înscrisul declara ca nu cunosc nici scrisul si nici semnatura
acesteia.

finalizarea actiunii de dovedire a falsului are momente

diferite în dreptul civil fata de dreptul penal. Daca în dreptul civil
actiunea declansata de prezentarea unui înscris se încheie în
momentul în care s-a dovedit ca acesta este fals, în dreptul penal
nu se finalizeaza decât dupa ce s-a realizat identificarea si s-a
dovedit vinovatia autorului falsului. Uneori, la împlinirea
termenului de prescriptie a faptei penale, precum si atunci când
actiunea penala nu poate fi pusa în miscare sau nu poate fi
exercitata, calea falsului ramâne singura deschisa.
 Indiferent daca falsul este abordat din perspectiva dreptului civil ori a
dreptului penal, notiunea de fals în înscrisuri nu trebuie confundata cu
notiunea de fals tehnic. Falsul tehnic are o arie de cuprindere mult mai
diversificata, cuprinzând pe lânga manoperele frauduloase executate pentru
alterarea înscrisului, si actiunile - voluntare ori involuntare - efectuate
asupra actelor, fara ca prin aceasta sa se urmareasca producerea unor
consecinte juridice.

Elemente de drept penal si procesual penal

privitoare la infractiunea de fals

În legislatia româna, faptele încriminate sub denumirea de "infractiuni

de fals" se constituie într-o categorie bine particularizata în sfera vasta a
faptelor socotite ca social periculoase. Este neconceput o relatie sociala fara
existenta bunei - credinte reciproce a partilor implicate, fara îndatorirea de
respect fata de adevar si fara sentimentul de încredere ca este efectiv
respectat.

Sfera faptelor de natura penala prin care se altereaza adevarul, este

deosebit de cuprinzatoare, continând categorii variate, diferentiate fie
datorita specificului relatiilor sociale lezate, fie datorita naturii încrederii care
este acordat adevarului, presupus ca fiind respectat. Ceea ce trebuie
subliniat este faptul ca la grupul social al infractiunilor de fals alterarea
adevarului se face asupra unor lucruri - carora li se atribuie juridic însusirea
si functiunea de a servi drept proba a adevarului pe care îl exprima sau îl
atesta cu prilejul diverselor relatii sociale: înscrisuri, titluri de credit,
instrumente de marcat, monede, timbre s.a.

Conform art. 288 C.P. - Falsificarea unui înscris oficial prin

contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în
orice mod, de natura sa produca consecinte juridice, se
pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

Falsul prevazut în aliniatul precedent, savârsit de un

functionar în exercitiul atributiilor de serviciu, se pedepseste cu
închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
 Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau
orice alte imprimate producatoare de consecinte juridice.

Tentativa se pedepseste.

Este adevarat ca în cazul infractiunilor de fals alterarea

adevarului se realizeaza prin activitatea infractionala a uneia sau
mai multor persoane.

În raport cu rezultatul activitatii infractionale, înselarea

încrederii se realizeaza prin produsul actiunii frauduloase,
independent de persoana ori persoanele care au pus în aplicare
rezolutia infractionala.

Din acest considerent este pe deplin justificata incriminarea

infractiunilor de fals într-un grup aparte de infractiuni.

În incriminarea acestor infractiuni [34]legiuitorul român

utilizeaza notiunile de fals ,falsificare si încredere,întelegând prin
acestea urmatoarele :

Fals - în sensul larg al cuvântului este tot ceea ce nu

corespunde adevarului.

Falsificarea - reprezinta operatia prin care actiunea de

alterare a adevarului.

Încrederea - este privita ca stare psihica generala de

prezumtia de buna-credinta pe care si-o acorda persoanele în
relatiile dintre ele,precum si prezumtia de veracitate privind
existenta si valoarea lucrurilor.

În referire la aspectele comune infractiunilor de fals, cu

privire speciala asupra falsului material în înscrisei oficiale,
falsului intelectual si uzului de fals, facem urmatoarele precizari:
 Obiectul juridic generic al ocrotirii penale este valoarea
sociala protejata, respectiv încrederea publica în lucrurile -
entitatile ce au calitatea legala de a se constitui în proba.

Infractiunile de fals implica referirea la un anumit adevar

aparent, presupus ca fiind dovedit, dar care în realitate este
alterat prin savârsirea falsului.

Autor - subiect activ nemijlocit - al infractiunilor în discutie

poate fi, în principiu, orice persoana, legea neprevazând vre-o
calificare a acesteia; calitatea subiectului activ va putea constitui
o circumstanta agravanta când savârsirea falsului a fost înlesnita
de acea calitate[35].

Cu privire la aspectul laturii materiale toate infractiunile de

fals sunt fapte comisive.

Din punct de vedere al laturii subiective, infractiunile de fals

sunt savârsite cu intentie.

Sub aspect procesual penal la toate infractiunile de fals

actiunea penala se porneste si se executa din oficiu.

CAPITOLUL III
METODE DE COMITERE A FALSULUI

sI EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A FALSULUI

3.1. Falsul prin înlaturare de text

Falsificarea prin înlaturare a actelor poate fi efectuata prin metodele:
mecanica si chimica.

Metoda mecanica este si ea de doua feluri: prin radiere si prin razuire.

Prin radiere se întelege înlaturarea scrisului pe cale mecanica cu folosirea
gumei, miezului de pâine s.a. Prin razuire - înlaturarea scrisului cu lama,
cutitul si alte obiecte de felul acesta.
 Metoda chimica poate fi efectuata prin corodare sau spalare.
Corodarea consta în decolorarea scrisului prin atacare cu substante chimice.
La spalare scrisul se decoloreaza si în acelasi timp se dizolva, total sau
partial. Orice metoda aplicata va înlatura scrisul total sau partial si astfel în
unele cazuri va putea fi relevat iar în celelalte, nu.

3.1.1. Înlaturarea textului pe cale mecanica

În cazul înlaturarii textului pe cale mecanica textul se

îndeparteaza printr-o actiune de stergere, constând în fie în
razuire, fie în radiere, executata cu o guma, lama de ras, orice
obiect ascutit sau miez de pâine. Înlaturarea mecanica a textului
poate sa fie urmata sau nu de înscrierea unor noi mentiuni în
locul celor existente initial.

Elemente ce atesta falsificarea partiala prin înlaturarea

mecanica :

scamosarea hârtiei

subtierea hârtiei,urmata de cresterea porozitatii si a

transparentei în locurile unde s-a actionat prin razuire sau
radiere.

alterarea trasaturilor grafice învecinate

difuzia mare a cernelii în locurile unde a fost alterata hârtia

aparitia unor zone de alta culoare sau a unor zone,în locurile

unde s-a încercat refacerea satinajului

resturi de coloranti sau trasee grafice, incomplet înlaturate

prin radiere ori razuire

existenta unei fluorescente accentuate - sau de alta culoare

- comparativ cu fluorescenta generala a înscrisului examinat.

Examinarea criminalistica a falsului partial pin înlaturare de

text parcurge doua faze :
 ► Stabilirea locului în care a fost înlaturat textul

► Refacerea textului înlaturat

Stabilirea locului în care a fost înlaturat textul

Determinarea locului în care s-a înlaturat textul pe cale

mecanica - radiere sau razuire - se realizeaza prin mai multe
metode :

Examinarea prin transparenta

Pentru a se realiza examinarea prin transparenta se

procedeaza la observarea înscrisului în lumina naturala sau în fata
unei surse puternice de lumina artificiala. Se va observa
modificarea grosimii hârtiei si cresterea transparentei. Stabilirea
locului unde s-a actionat se face pe cale fotografica, procedându-
se la expunerea unei hârtii fotografice la lumina transmisa prin
înscrisul examinat. În locul unde s-a actionat se va observa o
înnegrire mai accentuata a hârtiei la developare datorita trecerii
unei cantitati mai mari de lumina.

Examinarea în lumina incidenta

Examinarea se face cu ajutorul unei surse de lumina, dirijata

pe suprafata înscrisului sub un anumit unghi sau paralela cu
aceasta. Scamosarea hârtiei se va observa prin jocul de lumini si
umbre produse de microrelieful suprafetei acesteia.

Examinarea în radiatii infrarosii si ultraviolete

Examinarea în radiatii infrarosii se foloseste mai rar,fiind

conditionata de faptul ca materialele de scriere de pe înscrisul
analizat se comporta diferit fata de acestea. Radiatiile u.v., în
schimb, pun în evidenta locul unde s-a actionat, locul razuit
aparând sub forma unei pete cu o fluorescenta mai accentuata si
uneori chiar cu o culoare diferita de cea a înscrisului.
 Examinarea microscopica

Daca cercetarea în lumina incidenta si cea prin transparenta

nu a dat rezultate se recurge la acest gen de cercetare. Înscrisul
se examineaza în lumina dirijata, folosindu-se o putere mica de
marire, oferind posibilitatea evidentierii atât a dispunerii
dezordonate a fibrelor, cât si lipsa unor particule de hârtie.

Examinarea fosforescentei materialelor de scriere

Spre deosebire de fluorescenta, fosforescenta se pastreaza o anumita

perioada de timp, chiar dupa încetarea izvorului de energie luminoasa
utilizat. Capacitatea anumitor materiale de scriere de a fi fosforescente ofera
posibilitatea identificarii urmelor provenite din scrisul razuit, acestea fiind
evidentiate atât la suprafata, cât si în profunzimea hârtiei.

Tratarea înscrisului cu pulbere de grafit,negru de antimoniu

sau miniu de plumb

Se foloseste în cazul în care înscrisul examinat a fost

redactat pe hârtie de calitate superioara, lucioasa. Datorita
scamosarii hârtiei, pulberea fina de grafit, negru de antimoniu
sau miniu de plumb adera într-o cantitate mai mare, locul unde a
fost razuit înscrisul fiind pus în evidenta sub forma unor pete de
culoare neagra. Pulberea depusa în exces trebuie înlaturata, fie
cu un curente de aer, fie cu plastilina înmuiata, prin tamponarea
usoara a suprafetelor înnegrite.

Tratarea înscrisului cu vapori de iod

Procedeul consta în expunerea suprafetei hârtiei la actiunea

vaporilor de iod. Vaporii de iod se obtin prin încalzirea granulelor
de iod metalic, într-un creuzet sau cu ajutorul unui vaporizator în
care se afla cristale de iod, acesta fiind tinut în podul palmei timp
de circa un minut. Datorita vaporilor de iod, locurile unde a fost
înlaturat textul se vor îmbiba mai mult, portiunile alterate
capatând o culoare galbena. Fotografierea trebuie facuta rapid
întrucât culoarea dispare repede din cauza sublimarii stratului de
iod pe suprafata hârtiei.

Exista si alte metode cum ar fi :tratarea înscrisului cu un solvent

organic, examinarea holografica, tratarea cu solutie moser, betagrafia.

3.1.1.2. Refacerea textului înlaturat

Relevarea scrisului înlaturat pe cale mecanica se face atât

dupa urmele elementului scriptural, cât si dupa urmele
materialului de scriere ramas în hârtia înscrisului examinat.
Aceasta relevare este conditionata de natura si vechimea
materialelor de scriere, precum si de calitatea hârtiei. Pentru
punerea în evidenta a scrisului preexistent sunt utilizate atât
metode fizice, cât si metode chimice.

Metode fizice

relevarea scrisului cu ajutorul fotografiei de contrast;

relevarea scrisului prin întarirea electronica a contrastului

metoda examinarii în radiatii invizibile

evidentierea scrisului prin fotografia separatoare de culori

Relevarea scrisului cu ajutorul fotografiei de contrast

În cadrul acestei metode, întarirea contrastului se realizeaza în

procesul reproducerii fotografice, folosindu-se materialele negative si
pozitive adecvate si respectându-se anumite conditii de developare, precum
si prin aplicarea unor procedee speciale.

Principalul neajuns al procedeului mentionat îl constituie faptul ca

paralel cu marirea contrastului are loc si o crestere daunatoare a
contrastului. Totodata, se reduce calitatea imaginii datorita difuzarii luminii
în limitele de contact a celor doua emulsii. În obtinerea contrastului necesar
relevarii scrisului, o larga aplicare o au filtrele de lumina, care sunt
transparente pentru lumina propriei culori si opace pentru lumina culorii
complimentare.
 O metoda eficace de întarire a contrastului, aplicata însa rar în
practica, datorita operatiunilor anevoioase pe care le necesita este acea a
suprapunerii emulsiilor fotografice[36]. Ea are la baza principiul cresterii
transparentelor în progresie aritmetica, iar a opacitatilor în progresie
geometrica; suprapunând mai multe emulsii fotografice continând fiecare
aceeasi imagine, opacitatile vor creste mai rapid decât transparentele,
determinând contrastarea imaginii. Metoda a fost initiata de Burinski, care a
propus doua modalitati de lucru:

fotografierea actului pe emulsie de coloid turnata pe o placa de sticla,

deasupra careia dupa developare se aplica un alt strat de coloid, se
fotografiaza si se developeaza din nou, operatia repetându-se pâna la
obtinerea contrastului necesar;

fotografierea actului pe mai multe placi, în conditii absolut similare,

dupa prelucrarea si uscarea acestora emulsiile se desprind si se suprapun
între doua placi de sticla, urmând copierea sau marirea imaginii pe hârtie
fotografica.

Metoda consta în producerea pe cale artificiala a unui

contrast de stralucire sau de culoare de natura sa conduca la
evidentierea scrisului pe fondul pe care a fost depus initial . În
acest scop se foloseste urmatoarele

materialele fotografice - pozitive si negative - cu un

coeficient de contrast foarte ridicat ;

revelatori cu actiune energica în prelucrarea imaginii;

suprapunerea imaginilor;

contratiparirea;

ozobromarea;

La prelucrarea revelatorilor se foloseste hidrochinona iar

pentru atenuarea efectului voalat al imaginii se introduce în
solutie în cantitate mai mare de bromura de potasiu.

Relevarea scrisului prin întarirea electronica a contrastului

 Aceasta metoda se aseamana cu obtinerea copiei pozitive dupa doua
sau mai multe negative suprapuse. Deosebirea consta în aceia ca întarirea
contrastului nu se realizeaza prin mijloace optice, ci prin amplificare
electronica. Dezavantajul acestei metode consta, pe de o parte, în aceia ca
are o sensibilitate mica în sesizarea densitatilor optice, iar, pe de alta parte,
datorita câmpului vizual redus al aparatului , nu este posibila examinarea
unei suprafete mai mari din înscris.

La elaborarea metodei electronice de stabilire a contrastului s-a pornit

de la ideea suprapunerii emulsiilor fotografice. Metodei electronice îi este
caracteristic faptul ca suprapunerea imaginilor scrisului cercetat se face pe
cale optica, prin

amplificare electronica. Cel mai simplu aparat de intensificare a

contrastului are la baza principiul fototelegrafiei si cel cinescopic. Procesul de
accentuare a imaginii cuprinde câteva etape[37]. Cele mai importante sunt:
descompunerea imaginii, înregistrarea sa fragmentara, reproducerea
imaginilor fragmentare într-o singura imagine, transformarea diferentei de
stralucire a urmelor scrisului si fondului hârtiei în dependenta de impulsuri
electrice, transformarea semnalelor electrice în semnale luminoase.

Metoda expusa are urmatoarele avantaje:

timp putin pentru executare;

posibilitatea de a fi supusa controlului la diferite etape de desfasurare;

Dezavantaje:

suprafata câmpului vizual este mica;

sensibilitate scazuta de diferentiere a densitatilor optice.

Metoda examinarii în radiatii invizibile

Stabilirea scrisului anterior existent poate fi facuta si prin examinarea

documentului în radiatii invizibile, de exemplu în radiatii infrarosii,
ultraviolete si roentgen. Aceasta metoda este rar aplicata datorita dificultatii
sale si datorita faptului ca scrisul îndepartat prin înlaturare foarte rar poate fi
detectat cu ajutorul metodei date. Meritul radiatiilor invizibile este acela ca
au proprietatea de a fi absorbite de substantele folosite pentru scriere si
îndeosebi care contin coloranti organici, al tusurilor si creioanelor de culoare
rosie, galbena si verde. Rezultate îmbucuratoare se obtin la relevarea
scrisului alterat prin stergere chimica, adica prin spalare sau corodare.

Obtinerea imaginii se face prin corelarea corespunzatoare a sursei de

radiatie, a filtrului asezat în fata obiectivului fotografic si a materialului
negativ.

Este cunoscut faptul ca focarul razelor ultraviolete se afla mai aproape

de obiectiv decât cel al razelor care se pot observa. Iata de ce este necesar
sa apropiem obiectivul aparatului fotografic de emulsia fotografica.
Corectarea o facem prin experiment, coeficientul ei fiind cu atât mai ridicat
cu cât mai scurta este lungimea de unda a radiatiilor ultraviolete ce trec prin
filtru aflat în fata obiectivului si cât mai mare este scara imaginii. Situatia se
poate clarifica si cu ajutorul unui ecran fluorescent care se aseaza în locul
sticlei mate, stratul fluorescent fiind îndreptat spre obiectiv. De obicei ca
ecran se foloseste o solutie apoasa de suflat de chinina, sau o solutie apoasa
de fluoresceina, sau un fixator fotografic oxidizat.

Pentru stabilirea a ceea ce a fost scris anterior se pot aplica si razele

Roentgen. Ele se aplica rar datorita faptului ca putine substante sunt
transparente la astfel de radiatie. Ca filtru în asa situatii se pot folosi cele ce
contin saruri metalice, brom, talc, coloranti minerali, eozina s.a. Aceste
substante au un numar atomic relativ mare si absorb radiatiile Roentgen moi
si se evidentiaza cu ajutorul roentgenografiei, roentgenoscopiei sau
fotoelectronografiei.

Rontgenografia se obtine prin suprapunerea actului cu materialul

fotografic si se introduc într-o caseta confectionata dintr-un material prin
care nu patrund radiatiile, dar cu partea superioara transparenta pentru
radiatiile Roentgen si netransparenta pentru radiatiile spectrului vizibil.
Trebuie de explicat ca actul trebuie sa fie deasupra filmului, iar ca material
opac trebuie folosita o placa subtire de aluminiu sau o hârtie rezistenta
acoperita cu un strat de zaponlac. Iradiind caseta cu raze Roentgen numite
si X, care vor penetra doar hârtia, impresionând materialul fotografic, iar
trasaturile scrisului sters vor ramâne neimprimate.

Roentgenoscopia se face prin plasarea în locul materialului fotografic a

unui ecran fluorescent, iar restul este ca si la roentgenografie. Caseta cu
actul care urmeaza a fi examinat si ecranul fluorescent se monteaza, de
regula, într-un dispozitiv conic de observare. Imaginea trebuie urmarita prin
partea superioara a conului.

Dupa cum am mentionat fotoelectonografia constituie un alt mijloc de

descifrare a continutului preexistent falsificarii actului. Cunoastem ca
anumite obiecte care au fost supuse radierii cu raze X emit electroni.
Aceasta si este pus la baza electronografiei. În literatura întâlnim doua
procedee de obtinere a fotoelectronografiei. Unul consta în faptul ca
electronii sunt emisi de o placa de plumb slefuita. Actul banuit îl punem între
placa de plumb, despre care am vorbit si un material fotografic negativ,
presându-se bine între ele. Radiatia la care va fi supusa caseta va trece mai
întâi prin film, apoi prin act, iar ajungând la placa de plumb se va întoarce
înapoi, traversând actul si imprimând cu o intensitate mai redusa, în dreptul
scrisului sters, o imagine pe materialul fotografic. Acest procedeu se aplica
mai des în cazul scrisului executat pe hârtie foarte subtire. A doua metoda
se bazeaza pe emiterea fotoelectronilor de ramasitele materialului de scriere.
La acest procedeu nu se foloseste placa de plumb, iar în rest totul este la fel.
Razele X trec prin materialul fotografic si ajung la act de unde se degaja
electroni. Fotoelectronii se degaja mai intens acolo unde exista urme a
materialului de scriere si vor actiona asupra peliculei fotografice de unde
vom putea citi continutul preexistent al actului.

Fotoelectonografia are neajunsul urmator: razele X au actiune

fotografica si densitatea optica a filmului este conditionat fasciculul radiatiei
Roentgen. Pentru reducerea acestui efect se folosesc raze X mai dure, care
sunt slab absorbite de emulsia materialului fotografic. Totodata se foloseste,
ca filtru, o placa de plumb groasa de 0,2-0,4 mm. Urmarind acelasi scop,
materialele fotografice trebuie sa aiba granule cât mai putine si sa fie cât
mai putin sensibile la radiatiile Roentgen.

Evidentierea scrisului prin fotografia separatoare de culori

Aceasta metoda utilizeaza filtrele de lumina si se bazeaza pe

faptul ca filtrele lasa sa treaca lumina specifica culorii pe care o
au, retinând ori atenuând lumina culorilor complementare.
Folosirea acestor filtre colorate este recomandata în cazul când
este necesara corectarea contrastelor, în sensul atenuarii
contrastului daunator si întaririi contrastului util, mai ales când
scrisul este mascat de imaginea cromatica înconjuratoare.

Rezultatul folosirii fotografiei separatoare de culori se

concretizeaza prin colorarea scrisului de pe negativ într-o nuanta
mai întunecata pe fond deschis, pe pozitiv scrisul aparând într-o
nuanta mai deschisa pe fond întunecat.

Metode chimice
 ►relevarea scrisului pe baza urmelor de presiune ale elementului
scriptural

► metoda difuzo-copiativa

► Relevarea scrisului pe baza urmelor de presiune ale

elementului scriptural

Evidentierea scrisului dupa urmele de presiune ale

instrumentului sciptural este utila, în special în cazul înscrisurilor
redactate cu stiloul cu bila sau cu creionul.

Instrumentele scripturale lasa pe versoul hârtiei urme de

apasare. Din acest motiv, scrisul poate fi evidentiat prin tratare
prin fotografia de umbre sau prin frecarea usoara a versoului cu
hârtie carbon, în scopul colorarii proeminentelor existente pe
suprafata acestuia.

Intensitatea pronuntarii urmelor de presiune are o mare importanta

pentru posibilitatea aplicarii metodei date. Evidentierea unor asemenea urme
se face prin diverse metode de examinare cum sunt: tratare cu vapori de iod
sau cu solutii pe baza de iod, crearea contrastului de umbra, tratarea cu
substante pulverizate si ridicarea cu ajutorul mulajului.

Crearea contrastului de umbra se face cu ajutorul surselor de lumina si

prin iluminarea unei singure parti a zonelor falsificate, din diferite unghiuri.
Unghiurile sunt direct proportionale cu intensitatea urmelor de apasare. Ele
sunt mai mari cu cât mai mare este adâncitura lasata pe hârtie.

Prelucrarea cu vapori de iod sau cu solutii pe baza de iod da

îmbucuratoare rezultate si atunci când apasarile pe hârtie sunt neînsemnate.
Urmele grafismului sters vor fi conturate de iod mai pronuntat în locurile
unde hârtia a fost presata.

Solutiile de baza care sunt folosite la stabilirea scrisului dupa urmele

de presiune sunt:

solutie apoasa cu un continut de 16,7% clorura de sodiu, 13,3%

iodura de potasiu, 6,7% clorura anhidrica de aluminiu, 11,7% glicerina si
35% iod;
 solutie de iod (0,4 gr), solutie de clorura de magneziu (50 gr în 25 ml
apa), iodura de potasiu (10gr) si apa (10ml);

amestecul a doua solutii: una formata di 1 gr de iod, 2 gr de iodura

potasiu, 97 ml de apa, iar a doua solutie saturata de clorura de calciu
(70%);

iod (1 gr), iodura de potasiu (4 gr), glicerina (20 ml), apa (8 ml).

Dupa ce alegem solutia, aceasta se aplica cu ajutorul unui tampon de

vata înmuiat în solutie. Colorarea urmelor scrisului este pe putin timp si din
aceasta cauza este necesar fotografierea actului. La tratarea actului, cu
solutia potrivita, apar niste pete ce pot fi înlaturate prin tratare cu hiposulfit
de sodiu sau numit si fixator fotografic.

Mai este cunoscuta o metoda de stabilire a scrisului preexistent dupa

trasaturi, este vorba de metoda ridicarii urmelor cu ajutorul mulajelor, care
sunt de obicei materiale plastice. La aceasta metoda sunt mai multe
procedee de aplicare. Un procedeu mai simplu este urmatorul: luam o
pelicula de vinilin si acoperim suprafata alterata a actului, peste aceasta
pelicula se aplica o placa de sticla, iar de asupra sticlei se aseaza o bucata
de plumb scobit. Pelicula de vinilin trebuie sa aiba o grosime de 0,8 mm,
grosimea sticlei de 3 mm. Mulajul, în cazul nostru vinilinul, trebuie încalzit
pâna la topire si el va patrunde în relieful hârtiei format prin apasare în
timpul scrierii. Încalzirea se face cu o sursa de radiatii infrarosii timp de
aproximativ 10 minute. Dupa aceasta procedura asteptam ca materialele sa
se raceasca, apoi vom dezlipi pelicula de pe act dupa care o asezam pe o
foaie alba . Astfel vom putea citi scrisul. La citire aplicam metoda amintita
mai sus numita contrast de umbre. Lumina la citire trebuie s-o îndreptam
sub un unghi ascutit. Ridicaturile de pe pelicula pot fi relevate si cu ajutorul
diferitor pigmenti sau materiale care sa-i contina.

Autorii mai mentioneaza faptul de a realiza mulaje optice, folosind

substante care se topesc usor, cum ar fi: aliajul "Lipovitz" cu temperatura de
topire la 47,2 C. El este compus din 5% cadmiu, 8% staniu, 19% indiu, 23%
plumb si 45% bismut.

Mulajul dupa întindere se vopseste cu tus si se apasa usor pe o hârtie

alba pe care se vor desena urmele de presiune.

Scrisul sters poate fi relevat dupa urmele de presiune lasate pe alte

suprafete decât a actului si anume pe masa ori alte obiecte. Deseori scrisul
este relevat prin aceasta metoda dupa urmele produse pe o alta hârtie care
se afla sub act în timpul scrierii. Procedeele care sunt aplicate în asa situatii
sunt acelea pe care le-am descris mai sus. Încercarea de a releva scrisul pe
asa cale se face, de cele mai dese ori, în situatiile când stabilirea scrisului,
care a fost sters, nu a putut fi facuta prin alta procedura.

► Metoda difuzo-copiativa

Se bazeaza pe efectul de sensibilizare si desensibilizare optica a

materialelor fotografice. Actul modificat se pune în contact cu o hârtie
fotografica. Urmele scrisului sters vor actiona asupra materialului fotografic,
provocând acestuia schimbari. Aceasta metoda este mai eficace la relevarea
scrisurilor înlaturate pe cale mecanica. Falsificarile prin folosirea substantelor
chimice pot fi depistate pe aceasta cale mai rar, deoarece colorantul
materialului de scriere este decolorat sau este întins pe o suprafata mare de
hârtie.

Cu un mare succes putem releva pe aceasta cale scrisurile care sunt

executate cu materiale ce contin coloranti solubili în apa. Exemplu de asa
materiale: cernelurile si creioanele chimice preparate cu albastru sau violet
de metil, cernelurile de anilina etc. Executarea acestei metode cuprinde trei
faze principale: copierea; prelucrarea materialului fotografic; reproducerea
imaginii.

Copierea trebuie efectuata într-o camera în care sa nu patrunda alta

lumina decât lumina rosie. Este necesar sa cunoastem ca desi unii autori
propun folosirea placii fotografice este totusi mai potrivit a folosi hârtia
fotografica. Bine se primeste operatia data cu folosirea hârtiei de contrast
normal sau ridicat. Preventiv contactarii actului cu materialul fotografic
ultimul se tine în apa distilata cu o temperatura de 18-20 de grade timp de
1-5 minute, pentru ca stratul gelatinos sa se înmoaie. Ca sa marim gradul de
dizolvare a colorantului organic adaugam în apa distilata solutie de amoniac.
Cantitatea de amoniac este de 10-15 picaturi la 1000 ml de apa.
Introducerea hârtiei fotografice în alcool etilic usor acidulat va da acelasi
rezultat. Factorul de umezeala mare se poate îndeparta cu ajutorul hârtiei de
filtru. Vorbind de timpul de contact a actului cu hârtia fotografica trebuie de
mentionat ca el poate fi de la doua pâna la zece minute. Variatia data este în
dependenta de mai multi factori ca gradul de umectare a emulsiei
fotografice, cantitatea colorantului, felul hârtiei, proprietatea colorantului
etc.

Dupa desprinderea hârtiei fotografice de pe act prima trebuie lasata sa

se usuce pentru o mai buna fixare si pentru ca sa nu aiba loc raspândirea
particulelor copiate pe hârtia fotografica. Dupa aceasta hârtia fotografica se
developeaza sub actiunea unei lumini speciale. Ceea ce apare este imaginea
negativa a scrisului, dupa care prin copiere se poate obtine imaginea
pozitiva.

3.1.2. Înlaturarea textului pe cale chimica

Corodarea si spalarea reprezinta înlaturare de text datorata

actiunii unui agent chimic. Agentul chimic intra în reactie cu
colorantii existenti în substanta de scriere, formând saruri
incolore.

Potrivit literaturii de specialitate pentru înlaturarea textului

sunt folosite mai multe procedee, dintre care :

introducerea si tinerea înscrisului în apa fierbinte,pâna la

disparitia scrisului

tinerea înscrisului nemiscat în apa rece, timp de 2-3 zile

tamponarea textului cu vata îmbibata în diversi solventi

chimici, urmata de spalare si uscare fortata s.a.

Cunoasterea substantelor folosite la corodarea înscrisului

este necesara, în raport cu acestea alegându-se reactivul adecvat
pentru refacerea scrisului înlaturat.

Solventii folositi pentru corodare si spalare provoaca o serie

de transformari ale hârtiei si materialelor de scriere. Alterarea
chimica poate fi recunoscuta dupa :

pierderea luciului hârtiei si aparitia unor portiuni mate

existenta unor pete albe albicioase sau galbene

cresterea porozitatii si fragilitatii hârtiei

deteriorarea liniaturii imprimate si a desenului de protectie

corodat,precum si a mentiunilor executate ulterior corodarii
 existenta unor fragmente din traseele grafice ale scrisului
initial

fluorescenta diferita a locurilor alterate fata de fluorescenta

generala a înscrisului.

Examinarea criminalistica a falsului partial pin înlaturare de

text pe cale chimica parcurge doua faze :

► Stabilirea locului în care s-a produs corodarea si spalarea

► Refacerea textului înlaturat

3.1.2.1. Stabilirea locului în care s-a produs corodarea

si spalarea

În afara de metodele folosite la stabilirea locului unde a fost

înlaturat textul pe cale mecanica, în cazul alterarii pe cale chimica
se utilizeaza si metode specifice, mergând pâna la identificarea
substantelor cu care s-a realizat corodarea.

Acestea sunt :

tratarea cu hârtie de turnesol

tratarea cu acid citric

tratarea cu vapori de sulfat de amoniu

tratarea cu nitrat de argint

tratarea cu solutie diluata de hipermanganat de sodiu

tratarea cu vapori de ionidina

alte metode si procedee.

3.1.2.2. Refacerea textului înlaturat

 Fiind o operatie destul de dificila, la refacerea scrisului sters
cu agenti chimici se folosesc atât metode fizice cât si chimice.

Metodele chimice de relevare a textului înlaturat, desi

prezinta riscul deteriorarii grave a înscrisului,se dovedesc eficace
în cazul în care cerneala stearsa a avut un continut redus de fier.

Metode chimice utilizate :

tratarea scrisului cu eosina

tratarea înscrisului cu vapori de acid tiocianic

tratarea înscrisului cu izotopi radioactivi

alte metode.

3.2. Falsul în documente executat prin adaugire

de text.
Adaugirile de text sunt specifice falsului partial, pot fi de cele mai
diferite feluri, începând de la un semn de punctuatie si terminând cu un
fragment din text. Aceste adaugiri pot fi stabilite dupa mai multe criterii. În
primul rând dupa criteriile fizico-grafice si fizico-chimice. De asemenea este
cunoscuta si metoda ordinii cronologice a trasaturilor.

Adaugirea de text constituie, de multe ori, o continuare a actiunii de

falsificare, faptuitorul vizând fie modificarea continutului întregului scris, fie
doar schimbarea sensului unor fraze.

Un element evident de adaugire îl constituie scrierea unor mentiuni pe

act de catre alta persoana decât cea care a scris restul textului. Stabilirea
adaugirii este posibila si în cazurile când ea se face de catre aceeasi
persoana care a scris textul initial. Scrisul adaugat poate prezenta deosebiri
fata de cel anterior, datorita executarii sale în alt moment si în alte conditii.
La fel se stabilesc adaugirile si datorita pozitiei semnelor grafice fata de axa
verticala, valorilor dimensionale, spatiilor dintre ele, gradului de presiune,
calibrului trasaturilor etc.
 Schimbarile din documente sunt deseori observate datorita pozitiei
convexe ori concave a rândurilor. Mai pot fi observate prescurtari
neobisnuite de cuvinte, rasfirari sau comprimari de litere s.a.

Stabilirea adaugirii poate fi efectuata si dupa elementele grafice

furnizate de instrumentul de scriere[39]. Adaugirea efectuata cu un alt
stilou decât cel cu care s-a scris va putea fi stabilita dupa particularitatile
morfologice ale trasaturilor. Asa particularitati sînt: zgârieturile produse pe
suportul de scriere, cantitatea de substanta depusa pe foaie, grosimea
trasaturilor. O sarcina usoara este deosebirea trasaturilor efectuate cu stilou
cu penita si stilou cu bila. Dificil este sa deosebim semnele grafice efectuate
cu stilou de acelasi fel sau cu acelasi stilou, dar în perioade de timp diferit.

Aspecte aparte prezinta completarile deasupra semnaturilor autentice.

Uneori, acestea sunt date în alb, deasupra lor completându-se un alt text
decât cel voit de semnatar. Mai frecvente însa sunt situatiile de obtinere a
semnaturii unei persoane prin surprindere, de scriere în spatiul liber aflat
deasupra semnaturii existente pe un original sau de stergere a întregului
text aflat deasupra semnaturii autentice. În toate aceste cazuri se vor
examina dimensiunile hârtiei, marginile ei, eventualele urme de înlaturare, o
atentie deosebita acordându-se, de asemenea elementelor de ordin
topografic, cum ar fi ocolirea extremitatilor superioare ale semnaturii si
comprimarea rândurilor.

Stabilirea adaugirilor dupa criterii fizico-chimice. Aplicarea metodelor

grafice nu întotdeauna dau rezultate. Dupa cum am aratat mai sus deseori
elementele grafice trebuie sa fie combinate cu altele cum ar fi cele fizico-
chimice. Daca particularitatile fizico-chimice ale unui text difera de ale altui
text va fi clar ca scrierea s-a efectuat cu materiale diferite. Este greu a aplica
aceasta metoda când se scrie cu cerneala de aceeasi culoare sau natura.

Metodele de analiza a materialelor de scriere în vederea diferentierii lor

sunt diverse, completându-se una pe alta. Se vor aplica cu prioritate
metodele fizice de examinare, care sa nu afecteze în vre-un fel actul.
Specifice stabilirii adaugirilor sunt procedeele de examinare a comportarii
materialelor de scriere, analiza cromatografica, diferentiere cromatica,
metoda copierii si examinarea comportarii fata de radiatiile invizibile a
materialelor de scriere.

3.2.1. Metoda chimica

Un procedeu frecvent întrebuintat în expertiza criminalistica pentru

stabilirea adaugirilor, îndeosebi la scrisurile executate cu cerneala, consta în
tratarea scrisului presupus adaugit si a celui initial cu diversi solventi si
urmarirea reactiilor ce se produc la decolorarea materialului de scriere,
schimbarea nuantei sale de culoare, întinderea rapida pe hârtia sau pe
suportul pe care a fost transferat etc. . Comportarea diferita a scrisurilor
comparate fata de aceeasi reactivi chimici dovedeste ca s-a scris cu acelasi
material, pentru elucidarea situatiei fiind necesare si alte investigatii.

Examinarea se poate face direct pe act ori pe o parte a materialului de

scriere, desprinsa din trasaturi. În primul caz, se aplica o picatura a
solventului cu ajutorul unei baghete sau a unei pipete, observându-se cu
lupa sau microscop, comportarea materialului de scriere. Extractia se
realizeaza prin aplicarea unui dizolvant, de regula un amestec de spirt si apa
distilata, pe trasatura de cerneala si absorbirea sa cu un tub foarte îngust de
sticla, continutul aplicându-se pe lamela. Operatia se repeta pâna când
dizolvantul capata pe lamela culoarea cernelii respective. Dupa ce dizolvantul
se evapora, se actioneaza asupra materialului de scriere cu solventi chimici
si se urmaresc reactiile ce au loc. Extractia cu dizolvant nu da întotdeauna
rezultate bune, deoarece hârtiile de calitate inferioara, cu un grad de
încleiere redus, îl absorb înainte ca el sa solubilizeze cerneala. În asemenea
situatii se recomanda transferul materialului de scriere pe lamela, prin
razuire cu vârful unui ac ori cu lama. Gama reactivilor chimici ce se folosesc
în scopul aratat este larg.

Diferenta trasaturilor de creion si trasaturilor obtinute cu hârtia indigo

se poate realiza prin folosirea însusirii silicatilor ce intra în componenta
creioanelor colorate de a absorbi colorantii organici din solutii. S-a constatat
ca atunci când asupra trasaturilor de creion colorat si de hârtie indigo se
actioneaza cu un colorant organic de culoare complementara celei pe care o
au trasaturile, scrisul executat cu creion se coloreaza în culoarea solutiei cu
care a fost tratat, în timp ce scrisul executat prin intermediul hârtiei indigo
îsi pastreaza culoarea initiala. Scrisurile comparate se trateaza în prealabil cu
dicloretan si acetona, în vederea înlaturarii constituentilor si a liantilor.
Metoda este ineficienta în cazul scrisului executat cu creion negru si a celui
executat prin intermediul hârtiei indigo de culoare neagra.

Absorbtia mai intensa a iodului de catre trasaturile de creion colorat în

comparatie cu trasaturile executate prin intermediul hârtiei indigo, constituie
un alt mijloc de deosebire a acestora[41]. La trasaturile de creion colorat
prelucrate în prealabil cu dicloretan si acetona, si tratate apoi cu vapori de
iod, prezenta iodului se constata si dupa o luna de la operatia respectiva. La
trasaturile executate prin intermediul hârtiei indigo, prelucrate cu aceeasi
dizolvanti, iodul dispare dupa câteva ore.
 3.2.2. Examinarea microscopica

O astfel de metoda are o sfera larga de aplicabilitate, mai ales când

adaugirile au fost executate cu cerneala. Ea ofera posibilitatea diferentierii
trasaturilor executate cu cerneala,tus si creion,prin studierea constituentilor
si a modului în care aceste materiale de scriere au fost depuse pe înscrisul în
litigiu. Cu ocazia analizelor constituentilor cernelurilor, tusurilor, examenul
microscopic pune în evidenta atât particulele straine a unor amestecuri
întâmplatoare, cât si gradul diferit de coagulare al colorantilor, datorat
adaugirilor executate la intervale mari de timp. Datorita acestui fapt,
traseele grafice se diferentiaza între ele prin nuanta de culoare - mai închisa
ori mai deschisa - în raport cu timpul când au fost executate.[42]

Eficace este si microfotografia în radiatii infrarosii, care ne permite sa

stabilim - comparativ - daca particulele sunt ori nu opace la aceste radiatii.

Examinarea microscopica constituie principalul mijloc de diferentiere a

trasaturilor de creion. Pe aceasta cale se stabileste densitatea optica a
trasaturilor executate cu creion de grafit, ea fiind direct proportionala cu
cantitatea materialului depus pe hârtie[43]. Cantitatea depusa este
dependenta, la rândul ei de taria mâinii, de presiune si de calitatea hârtiei.

În practica se întâlnesc adesea cazuri când adaugirea efectuata pe un

exemplar al actului executat prin intermediul hârtiei indigo se face cu un
creion de culoarea acelei hârtii[44]. Examinarea microscopica constituie o
metoda eficienta de diferentiere a celor doua materiale. Trasaturile de creion
vor prezenta un anume luciu, iar particulele masei sale vor fi orientate pe
directia scrisului, înregistrându-se uneori si striatii produse de constituentii
mai duri. Trasaturile executate prin intermediul hârtiei indigo apar în
imaginea microscopica mate, fara stralucire si cu particulele fara a fi
orientate în vre-o directie. În plus, marginile lor nu sunt bine conturate, iar
colorantul este repartizat de obicei uniform, fara a prezenta variatii ca la
trasaturile de creion.

Adaugirile operate cu cerneala ori cu creionul se pot depista si cu

ajutorul microscopului electronic. În cazul cernelurilor de pilda, se reuseste
sa se stabileasca natura si caracterul diverselor amestecuri sau a corpurilor
straine. La microscopul electronic se pot observa doua imagini ale acelasi
probe de cerneala si anume imaginea electronomicroscopica si imaginea
difractiei (electronografia). Observarea imaginii electronomicroscopie are loc
în câmp luminos si în câmp întunecat. În prima faza, se stabileste forma si
dimensiunea particulelor materialului examinat, iar în a doua se face
distinctia între particulele cristaline si cele amorfe. Electronografia, stabilirea
indicelui de difractie, serveste la deosebirea particulelor cristaline în functie
de structura lor interna, ceea ce constituie un mijloc în plus de separare a
materialelor de scriere comparate. Examinarea necesita circa 0, 00001 gr
material de scriere. Este indicat sa se efectueze 6-8 examinari din diferite
portiuni ale scrisurilor comparate, pentru a se constata daca rezultatele sunt
constante.

3.2.3. Analiza cromatografica

Cromatografia consta în separarea componentilor unui amestec de

substante dizolvate, prin trecerea lor printr-o coloana din material solid. Ea
este o metoda de separare si de analiza a unui mare numar de compusi
organici si anorganici. Metoda si-a gasit aplicabilitate, în primul rând la
compararea cernelurilor.

Desi eficienta si simpla, metoda nu a cunoscut o dezvoltare prea mare.

Locul ei a fost luat în practica de expertiza, de cromatografia pe hârtie. Ea
da rezultate foarte bune când cernelurile comparate sunt de tipuri diferite
sau când acestea au în compozitia lor si alti coloranti decât cei de baza.
Când însa ele nu au un singur colorant si acesta nu difera, delimitarea numai
pe baza cromatografiei este dificila. Metoda consta, în esenta, în migrarea
constituentilor cernelii - antrenati de un solvent - pe hârtia de filtru. În
functie de directia de migrare, se disting patru tipuri de cromatografie pe
hârtie: orizontala, descendenta, ascendenta si circulara (radiala). Mai utile
pentru compararea cernelurilor si a altor materiale de scriere s-au dovedit a
fi procedeele cromatografiei ascendente si a celei radiale.

Cromatografia ascendenta se bazeaza pe fenomenul capilaritatii

fibrelor hârtie de filtru. Pentru aceasta ,hârtia trebuie sa se afle în pozitie
verticala, suspendata. Totodata se cere ca spatiul în care se desfasoara
procesul migrarii sa fie saturat cu componentele solventului întrebuintat la
antrenarea pe hârtie a colorantului. De aceea, hârtia de filtru se acopera cu
un clopot de sticla ori cu un vas de sticla paralelipipedic (înalt de circa 50
cm), la baza caruia se afla o chiuveta ce contine solventul respectiv. Pentru
a se feri de lumina, de curenti de aer ori de variatii de temperatura, este
indicat ca vasul de sticla sa fie acoperit cu o cutie de carton sau din material
plastic opac.

Linia de start se trage cu un creion de grafit la circa 3 cm de capatul

inferior al hârtiei de filtru. Probele de comparat se depun la distante de 3
cm una de alta. Dupa ce hârtia de filtru se suspenda în vasul de sticla, la
baza caruia se afla, dupa cum am aratat, cuva cu solventul ales, ea se lasa
sa se satureze câteva ore în mediul creat, iar apoi se introduce cu capatul
inferior în solvent fara a se atinge însa linia de start. Datorita proprietatii
absorbante a hârtiei de filtru, solventul antreneaza, în mersul sau
ascensional, materialele de scriere depuse pe linia de start, dizolvându-se si
separându-le. N.M. Ziuskin propune, de asemenea examinarea
cromatogramei în luminescenta rosie, sub infrarosie si infrarosie, indicând în
acest sens aparatura adecvata[45].

Elementele care se urmaresc si se compara sunt forma, dimensiunea,

nuanta culorii si nivelul petelor formate pe hârtia de filtru. Un alt indiciu de
comparare îl constituie valoarea Rf-ului, care reprezinta raportul între
distanta parcursa de colorant si solvent. Deosebirile nete dintre imaginile
obtinute pe hârtia de filtru denota ca materialele de scriere comparate sunt
diferite. În cazul când cromatogramele sunt asemanatoare sau apropiate,
este necesar sa se repete întregul proces, însa cu un alt element, mai acid
ori mai amoniacal, pentru a urmari daca se mentine acelasi tablou.
Asemanarea cromatogramelor a doi coloranti înca nu face dovada ca
cernelurile comparate sunt identice, ci doar ca ele sunt de acelasi tip, având
aceeasi apartenenta generica.

Cromatografia radiala pe hârtie are o arie de raspândire mai redusa,

desi rezultatele ce se obtin nu sunt inferioare celor oferite de cromatografia
ascendenta.

3.2.4. Diferentierea cromatica

Lumina vizibila cuprinde diferite culori spectrale, care difera unele de

altele prin lungimea lor de unda. Prin examinare directa cu ochiul liber se
deosebesc relativ usor culorile pure, dar nu si nuantele apropiate ale
aceleiasi culori[46]. Tocmai asemenea situatii se întâlnesc în cazul alterarii
actelor prin adaugiri, scrierea ulterioara fara a prezenta vre-o deosebire
vizuala fata de cea initiala. Limita de diferentiere a nuantei de culoare de
catre ochiul omenesc se poate depasi prin aplicarea de procedee tehnice.

Selectarea razelor cu anumite lungimi de unda se realizeaza cu

ajutorul filtrelor de lumina. Cu filtrele obisnuite de lumina se delimiteaza
zone de circa 40 m. Deseori, asemenea delimitari se dovedesc a fi
insuficiente pentru a separa doua nuante de aceeasi culoare. De aceea se
apeleaza la filtre confectionate pe baza altor principii optice ca: interferenta,
polarizare, dicroism. Cu ajutorul acestora se obtin zone spectrale foarte
înguste si astfel, se pot separa nuante de culori foarte apropiate. În acest
sens se recomanda folosirea filtrelor dicroice, care au la baza fenomenul de
absorbtie inegala a razelor obtinute prin refractia unui fascicul de lumina ce
cade pe un cristal ce are o singura axa optica. Alti autori indica utilizarea
filtrelor de interferenta, bazate pe efectul de suprapunere a actiunii a doua
fascicule de lumina naturala provenind de la doua surse monocromatice care
vibreaza cu o diferenta de faza constanta[47]. N.A.Jarov propune folosirea
unui filtru selectiv universal compus din elemente ce produc concomitent
interferenta si polarizarea luminii . Filtrul este conceput în asa fel încât
pozitia pieselor componente sa se poata schimba si sa se obtina în acest
mod fasciculele de lumina cu caracteristici spectrale, în functie de cazurile
concrete examinate.

Culorile se pot diferentia si prin masuratori calorimetrice si

fotometrice, aprecierea coeficientului de reflexie a luminii obtinându-se cu
ajutorul termoelementelor sau fotoelementelor.

Întarirea contrastului de culoare se poate realiza si prin marirea

saturatiei culorilor sau prin transformarea acestora. Procedeul consta în
fotografierea scrisului presupus adaugit si a celui initial, pe materiale
fotografice alb-negru cu sensibilitate spectrala diferita si cu filtre de culori
diferite. Negativele finale se proiecteaza succesiv pe o hârtie fotografica
color, care dupa developare va reda imaginea scrisurilor în aceleasi culori,
dar mai saturate, sau în alte culori - transformate.

3.2.5. Copiabilitatea materialelor de scriere

În functie de natura lor, de compozitia si de timpul scurs de la

aplicarea pe hârtie, materialele de scriere se copiaza în mod diferit pe
diferite suporturi. Fenomenul este influentat totodata de gradul difuzarii
coloritului în masa hârtiei, de calitatea acesteia precum si proprietatile
suportului. Comparând scrisul presupus adaugat cu scrisul initial, se poate
constatat ca ele nu au aceeasi capacitate de copiere, ceea ce constituie un
indiciu de executare cu materiale de scriere diferite sau în momente diferite.
Compararea se face între trasaturi de aceeasi grosime si intensitate.

Ca suporturi pentru copiere se folosesc hârtia, straturile gelatinoase

fotografice sau pelicula de polivinil. Hârtia întrebuintata în acest scop trebuie
sa fie foarte subtire, neteda si alba, din celuloza curata. Materialele
fotografice se elibereaza în prealabil de sarurile sensibile la lumina, respectiv
de halogenuri, prin tratare cu hiposulfit si se mentin înainte de întrebuintare
în apa distilata, pentru înmuierea stratului gelatinos. În cazul folosirii
peliculei de polivinil, aceasta se înmoaie în dicloretan, excesul de umiditate
înlaturându-se cu hârtie de filtru. Timpul de contact cu actul este circa 5
min., când se întrebuinteaza hârtie, si de circa 1 min., când se
întrebuinteaza materiale fotografice sau pelicule de polivinil.

3.2.6. Comportarea fata de radiatiile invizibile

În functie de constituentii materialelor de scriere, acestea au opacitate

si permeabilitate diferita fata de radiatiile invizibile. Doua materiale de
aceeasi culoare se pot deosebi între ele prin felul cum absorb sau reflecta
radiatiile respective. Un larg câmp de aplicare îl au în acest sens radiatiile
infrarosii si ultraviolete. Examinând de pilda un act în radiatii infrarosii si
constatând ca o parte a grafismului este penetrata iar alta opaca, vom avea
dovada certa a scrierii actului în doua etape, cu materiale de scriere diferite.

Comportarea materialelor de scriere fata de radiatiile infrarosii se

poate înregistra nu numai pe cale fotografica sau cu ajutorul convertizorului
electrono-optic, dar si prin masurari fotometrice, care ofera valoarea
cantitativa a absorbtiei si permeabilitatii.

Metoda fotografierii în radiatii infrarosii este anevoioasa. Din aceasta

cauza cercetarile au fost orientate spre electronica. Astfel pot fi folosite
convertizoarele bazate pe fenomenul "efectul fotoelectric exterior" sau pe
fenomenul de stingere a luminescentei[49].

Luminescenta infrarosie s-a dovedit a fi un element de seama în

deosebirea cernelurilor de acelasi tip, însa aplicate pe hârtie în momente
diferite. Exista o serie de factori de natura sa particularizeze o anumita
cerneala si sa favorizeze în acest fel analiza prin luminescenta.

3.2.7. Determinarea succesiunii trasaturilor intersectate

Determinarea succesiunii trasaturilor intersectate cere o mare

experienta si ridica mari dificultati. Deseori când cercetam un document
observam ca unele trasaturi se suprapun. În mod normal pot sa se
suprapuna peste trasaturile posterioare. Liniatura grafica a semnaturii la
suprapunere trebuie sa fie în partea de deasupra deoarece semnatura se
pune dupa ce textul documentului este scris. Devierea de la aceste reguli va
dovedi ca actul a fost falsificat prin adaugire.

Stabilirea ordinii depunerii trasaturilor nu este un lucru simplu, însa

aceasta nu înseamna ca este ceva imposibil de realizat. Rezultatul final
depinde de starea documentului cercetat si de metodele aplicate.
Solutionarea acestei întrebari este posibila deoarece la intersectia a doua
trasaturi au loc unele schimbari. Sunt cunoscute trei grupuri de schimbari:
cele provocate de instrumentul scriptural prin modificarea stratului superior
al hârtiei, schimbarile efectuate de a doua trasatura fata de prima; a doua
trasatura este influentata de modificarile anterioare ale hârtiei si de prima
trasatura.

Schimbarile despre care am vorbit mai sus sunt în mare dependenta

de calitatea hârtiei. De hârtie depinde în mare masura si gradul de dificultate
a stabilirii ordinii trasaturilor.
 Importanta sa, vizavi de problema studiata, si-o are si instrumentul
scriptural si materialul de scriere. Influenteaza asupra trasaturilor si
conditiile de scriere ca si timpul scurs între executarea primei trasaturi si a
doua.

În cele mai dese cazuri, daca deasupra unei trasaturi de creion se va

executa o trasatura de cerneala ultima va fi neîntrerupta. Cu cât intensitatea
scrierii scade cu atât mai greu este de observat întreruperea trasaturii de
creion. Daca presiunea de scriere cu creionul este mare si în cazul când
prima trasatura este executata cu materiale de scriere care contin grasimi,
trasatura de cerneala executata ulterior va fi întrerupta.

La cercetarea scrisului efectuat cu masina de tapat, cu pasta, cu creion

întretaiat cu o imprimare de stampila, în cele mai dese cazuri, vom observa
întreruperea impresiunii de stampila, chiar daca aceasta a fost depusa la
urma.

În urma depunerii unor materiale de scriere pe foaie si pe suportul de

sub ea, ramân urme de presiune. Studierea acestora, ca studierea
trasaturilor, ne poate demonstra dupa aceleasi principii al continuitatii, ce a
fost scris pentru început.

Sânt cunoscute metode de aflare a ordinii executarii trasaturilor care

sunt specifice doar pentru documentele scrise prin tragere. Asa procedee
sunt: dupa deplasarea unor particule din materialul trasaturii anterioare pe
directia miscarii instrumentului scriptural cu care s-a executat trasatura
ulterioara si dupa orientarea fibrelor de hârtie în directia trasaturii ulterioare.

La intersectarea primei linii cu una de pe hârtie putem atrage atentia

pentru stabilirea ordinii trasaturii, la inundarea trasaturii aflate dedesubt.
Faptele ce influenteaza difuzia sunt: debitul cernelii pe penita în momentul
intersectarii cu trasatura precedenta, calitatea hârtiei, fluiditatea cernelii.

Aplicarea iluminarii pentru cercetarea intersectiilor trasaturilor se face

pe scara larga. Vom ilumina actul sub diferite unghiuri si alegând pozitia
necesara. Trasaturile de creion le vom ilumina oblic.

Daca la iluminare obtinem umbre, care necesita a fi înlaturate, vom

plasa un microscop astfel ca fasciculul de lumina sa ilumineze actul prin
obiectivul acestuia. La aceste operatii decurgem mai des când una din
trasaturile intersectate este executata cu cerneala ori prin intermediul hârtiei
indigo. Observarea inundarii cernelii liniei doi pe linia depusa prima o facem
sub o lumina perpendiculara. Sub unghi de 90 de grade, dintre fasciculul de
lumina si act. Cercetam documentul pentru a observa continuitatea trasaturii
depuse ultima pe act.

O alta metoda de stabilire a succesiunii trasaturilor intersectate, mai

cu seama intersectarile materiale de diferite culori, consta în masurarea
lungimii de unda a materialelor de scriere.

Producerea de catre materialele de scriere a luminescentei este de

folos si pentru aplicarea unei alte metode de stabilire a succesiunii
trasaturilor. Pentru a putea fi aplicata aceasta metoda este necesar ca unul
din materialele folosite la scriere sa fie luminiscent sau daca ambele
materiale sunt luminescente atunci luminiscenta trebuie sa fie diferita.

Intersectarea a doua linii dintre care una contine grafit permite a

aplica pentru stabilirea ordinii intersectarii trasaturilor aplicarea unei noi
metode. Metoda data se bazeaza pe proprietatea grafitului de a reflecta
radiatiile ultraviolete cu un grad înalt. La macrofotografiere trasatura de
creion va apare de culoare deschisa, astfel în dependenta de continuitatea
trasaturii albicioase vom întelege care linie este depusa prima si care ultima.

Cronologia trasaturilor poate fi stabilita si prin macrofotografiere cu

ajutorul filtrelor de lumina. Deoarece compozitia materialelor de scriere este
diferita una din ele poate aparea pe negativ mai închisa sau mai deschisa,
iar densitatea optica diferita va determina continuitatea sau întreruperea
trasaturii.

O metoda de determinare a succesiunilor trasaturilor include folosirea

tehnologiilor de scoatere si examinare a intersectiilor utilizând electronic-
video microscopul, pentru a determina structura santului de intersectie,
comparatorul video spectral pentru analize ce utilizeaza lumina de excitatie,
negativari, integrari. Cu ajutorul VSC 5000 are loc o scanare completa cu
filtre de lungime de unda de la 400 la 1000 si indicarea unui raport de
intensitate de la 0 la maxim 120%. Marea majoritate a cernelurilor,
examinate în laboratoare, este albastra, atentia fiind focalizata pe tehnologia
independenta de culoare, dar de la care structura poate fi definita.[50]

O metoda mult discutata de stabilire a ordinii executarii trasaturilor

este examinarea microscopica a muchiei hârtiei taiate cu lama, ori la
microtom sub un unghi de circa 45 de grade în partea intersectiei. Daca
suprafetele taiate nu vor fi suficient de netede, din cauza constituentilor
hârtiei, nu vom obtine nici un rezultat[51].

Ordinea executarii trasaturilor intersectate se evidentiaza si prin

examinare stereomicroscopica, cu ajutorul careia se obtin imagini în relief.
 Odata cu aplicarea oricarei metode examinate mai sus este necesar sa
fixam rezultatul prin fotografiere.

3.3. Falsul în documente prin acoperire cu

cerneala sau cu alte substante
Falsificarea actelor se face deseori prin acoperirea semnelor de pe act,
fie a unei cifre, litere cu diferite materiale (tus, cerneala) sau prin hasurare
cu tocul, creionul etc. Stabilirea scrisului acoperit depinde de asa factori:
volumul scrisului alterat si nealterat, marimea intervalului de timp care a
trecut de la executarea scrisului si pâna la acoperire, gradul de presiune
exercitat la scriere, calitatea hârtiei si calitatea acesteia, prezenta altui text
sau a altei pete pe versul hârtiei, natura si culoarea materialului de scriere si
de acoperire.

Mai usor se releva scrisul care a fost acoperit cu un material de alta

natura si culoare decât acela cu care s-a scris. Contribuie la usurarea lucrului
si scurgerea unei perioade de timp mai mare între aplicarea pe hârtie a ce
lor doua materiale, presiunea mare cu care s-a actionat în momentul scrierii,
absenta altui scris pe versul actului, volumul mare a actului. Volumul mare a
actului permite studierea particularitatilor scrisului, reconstituirea sa dupa
fragmentele care n-au fost acoperite si dupa sensul textului.

Examinarea actului pe ambele parti cu lumina unilaterala si prin

transparenta este metoda cea mai simpla prin care se poate citi scrisul
acoperit[52]. E recomandabil ca examinarea sa se faca într-o camera
obscura. Partea opusa a actului se acopera cu o hârtie neagra cu exceptia
locurilor afectate. Imaginea obtinuta trebuie fotografiata, negativul si
pozitivul putându-se prelucra pentru accentuarea contrastului.

Diferenta culorilor materialului de scriere si a materialului cu care s-a

acoperit scrisul se obtine cu folosirea filtrelor de lumina adecvata. Pot fi
folosite doua filtre de lumina odata, unul care sa micsoreze culoarea petei,
iar altul sa mareasca intensitatea culorii materialului de scriere. Mai poate fi
folosit si un filtru care sa micsoreze intensitatea culorii fondului hârtiei.

Folosirea radiatiilor infrarosii la fotografiere ne va da rezultate bune

daca materialul de scriere va fi opac pentru ele, iar cel care le acopera,
penetrabil. Deoarece ziarul a fost acoperit cu culoare neagra, iar
fotografierea în radiatii infrarosii ne-a dat rezultatul dorit. Daca la acoperirea
scrisului se va folosi cerneala obisnuita si daca la scriere s-a folosit creion de
grafit, tus negru, cerneala tipografica vom putea aplica acest mod de
relevare. Cernelurile care au în componenta lor coloranti sintetici sunt în
genere transparente la radiatii infrarosii, însa daca ele au o concentratie mai
mare, pot deveni opace si deci irelevabile pe aceasta cale.

Scrisul care este necesar a fi relevat daca are în componenta sa

substante cu un numar atomic mai mare de 24-25, poate fi stabilit cu
ajutorul razelor X.

Aplicând prima metoda fotoelectronografica si metoda

roentgenografica, pe care le-am descris mai sus, obtinem rezultate pozitive
chiar daca scrisul a fost acoperit cu aceeasi pasta cu care s-a scris. Aceasta
metoda poate fi aplicata, deoarece în locurile unde avem semne grafice la
acoperire se formeaza straturi mai groase. Este recomandabil acest
procedeu si pentru a citi scrisul executat cu creioane colorate, care contin
coloranti minerali si talc, ce absorb razele X moi si acoperite cu creion de
grafit, care este transparent la aceste raze.

Daca între scriere si acoperire s-a scurs mult timp, pentru relevarea
scrisului putem aplica si metoda difuzo-copiativa[53]. La aceasta metoda
mai avem nevoie ca materialul de acoperire sa fie inert. Scrisul efectuat cu
cerneluri care contin violet si albastru de metil, cu creioane chimice, creioane
de grafit, tus negru sau alte materiale ce nu pot fi eliminate optic cu ajutorul
filtrelor ori a radiatiilor infrarosii, pot fi stabilite la fel prin aceasta metoda.

Scrisurile acoperite cu acelasi material cu care au fost executate pot fi

relevate cu ajutorul fenomenului de stingere a luminiscentei. La aceasta
metoda materialul trebuie sa aiba capacitatea de a absorbi solutia
fluorescenta ce se aplica deasupra petei. Solutia data este compusa din 0,04
gr bromura de argint, 0,1 gr metol, 0,5-1 gr sulfat de sodiu, 0,5-1 gr
carbonat de sodiu, 10 ml de apa distilata sau 0,005 gr de fluoresceina, doua
picaturi de amoniac, 10 ml apa distilata. În continuare actul se va supunea
radiatiei ultraviolete dar nu înainte de a întinde solutia fluorescenta si
uscarea ei. Grafismul apare de o culoare mata pe un fond stralucitor sau cu
o luminescenta mult mai redusa decât cea a hârtiei. Aceasta se întâmpla
datorita concentratiei mai mare a materialului de scriere în locurile unde se
afla trasaturile grafice. Pentru fixare din nou apelam la fotografie.

Daca procedeele explicate mai sus nu dau rezultatele scontate, atunci

se procedeaza la înlaturarea petelor pe cale chimica sau mecanica.

Scopul eliminarii chimice a petei este de a dizolva pata, iar scrisul sa

nu fie înlaturat sau sa se dizolve cât mai putin posibil. Ca solvent se
foloseste în cele mai dese cazuri solutia oxidanta si reducatoare. De exemplu
tusurile se dizolva cu alcool etilic sau cu piridina, coloranti de anilina, cu
exceptia eozinei si nigrozinei, se dizolva cu permanganatul de potasiu;
colorantii acizi se dizolva cu solutie de amoniac de 10%.

La înlaturarea petelor pe cale chimica trebuie sa tinem cont de faptul

ca dizolvantul sa nu dizolve si trasaturile grafice ale scrisului. De exemplu,
pasta neagra care se foloseste la fabricarea stilourilor cu bila, se dizolva cu
detilformiamida HCON(C2H5)2 . Aceasta substanta dizolva alte materiale, dar
nu dizolva scrisul executat prin intermediul hârtiei indigo, fie de culoare
albastra sau neagra . Inactiv fata de materialele de scriere obisnuite si
dizolva majoritatea pastelor cu care se încarca stilourile cu bila, este
amestecul din doua parti de alcool butilic si o parte de alcool etilic, iata de ce
unii autori o propun pentru dizolvarea pastei ce acopera scrisul. Stabilirea
materialului chimic de decolorare se face pe cale experimentala, prin
aplicarea substantelor pe rând pe partea actului care a fost citita. La
experiment se aplica pe rând apa, alcool, benzenul, tetraclorura de carbon,
terebentina, toluenul, xilenul, acetatul de amil. Substanta folosita la
acoperire se extrage de pe act cu hârtie de filtru, care se înlocuiesc tot
timpul dupa îmbibare. Mai trebuie sa cunoastem ca solventul trebuie aplicat
pe versul actului.

Stabilirea scrisului acoperit se face si cu ajutorul electroforezei.

Neajunsul acestei metode este ca poate fi aplicata numai daca la scriere s-au
folosit substante bazice, iar la acoperire substante acide sau invers.
Procedeul dat consta în deplasarea particulelor spre polul opus încarcaturii
lor. De aici întelegem ca colorantii bazici sânt antrenati spre catod, iar cei
acizi spre anod. Avem nevoie de doi electrozi care se vor lega la sursa de
curent. La unul din ei se va pune o hârtie de filtru îmbibata cu electrolit
aplicata deasupra petei. Particulele scrisului se vor deplasa spre hârtia de
filtru si se vor fixa pe aceasta. Electrolitul folosit este compus din solutie de
acid acetic si acid boric în proportie de 2:1.

O alta metoda de înlaturare a materialului ce acopera scrisul este cea

mecanica. La procedura data apelam când aplicarea primei metode n-a dat
rezultatele scontate. Actiunile urmatoare depind de natura petei si de
calitatea hârtiei. Prelucrarea mecanica a petei de pe materialele ca suport de
scriere calitative se face cu hârtie fotografica nedevelopata si nefixata. La
început înmuiem stratul de gelatina apoi taiem în fâsii de dimensiunea petei
si le aplicam pe rând de 10-15 ori. În caz ca pe una din ultimele hârtii
fotografice vor ramâne si trasaturile grafice le vom citi cu ajutorul oglinzii.

Pata aplicata pe un act din hârtie de calitate inferioara se înlatura cu

un material care sa nu fie prea adeziv fata de fibrele hârtiei. Este
recomandabil de a se folosi albusul de ou fiert. Mai putem folosi si plastilina
alba pe care o aplicam pe act prin rulare pentru a nu desprinde fibrele de
hârtie.

Relevarea scrisului acoperit cu creion simplu de grafit se face cu

ajutorul cauciucului brut. Cauciucul al aplicam de mai multe ori pe partea
actului acoperit si-l presam usor. Aceste actiuni le efectuam pâna la
capatarea rezultatului dorit.

Este cunoscuta si metoda ultrasunetului care trebuie sa aiba o

frecventa nu mai mica de 20000 Hz. La ultrasunet apelam mai ales când
scrisul este acoperit cu tus negru. Operatia se efectueaza într-un mediu
lichid, deoarece într-un asemenea mediu ea este însotita de fenomenul
bulelor de aer care produc pulsatii de presiune egala cu sute de atmosfere,
în stare sa provoace distrugerea suprafetei de corp solid, aflat în zona de
spargere a bulelor, iar în cazul nostru, tusul ce acopera scrisul.

Unii savanti în domeniu propun boraxul ca substanta pentru crearea

mediului umed[55]. Mai putem folosi si asa compusi ca: alcoolul etilic,
tetrametafosfatul de sodiu trisubstituit, clorura de amoniu, morfolina si
clorhidrina, care actioneaza nu numai mecanic dar si chimic, ceea ce
scurteaza timpul necesar pentru aceasta.

Pentru a înlatura riscul de deteriorarea întregului document este

necesar a separa fragmentul de hârtie cu scrisul acoperit prin decupare.
Partea decupata pentru o perioada de 3 min. max., o introducem într-un vas
cu una din solutiile aratate mai sus. La fel în acest vas mai introducem si
generatorul de ultrasunete. Se obtin rezultate înalte daca scrisul a fost
executat cu pasta, cu creion de grafit, dactilografiat sau scris prin
intermediul hârtiei indigo, deoarece este inactiv fata de lichidul folosit ca
mediu. Se poate întâmpla ca compusul sa dizolve mai repede urmele
scrisului decât tusul si în asa conditii va ramâne un fond mai deschis a
scrisului pe pata întunecata.

CAPITOLUL IV
PARTICULARITĂŢI ÎN CERCETAREA
CRIMINALISTICĂ A UNOR CATEGORII DE FALSURI

4.1. Falsul în cartile de credit si alte mijloace de

plata
 Cartea de credit se constituie în cel mai modern mijloc de
plata, oferind detinatorului legal posibilitatea de a achizitiona
bunuri sau servicii fara prezenta efectiva a numerarului.

În prima jumatate a secolului XX mai multe hoteluri,

magazine universale si statii de benzina au preluat ideea si au
emis carti de credit pentru clientii lor.

Faptul ca o carte de credit sa fie acceptata de mai multi

comercianti s-a realizat în anul 1950, când a fost introdusa cartea
de credit "DINERS CLUB".

Posesorii acesteia erau încasati lunar pentru sumele

cheltuite, achitând factura în întregime, iar de la comercianti era
retinut un mic procent drept "reducere", considerat ca o
compensatie pentru rolul cartii de credit în vânzarea produselor.

VISA nu este de fapt o companie de carti de credit, ci mai

degraba un sistem electronic de plata care a evoluat totusi dintr-o
astfel de companie.

În anul 1951, Banca Nationala Franklin din Long Island a

emis o carte de credit care a fost acceptata de comerciantii locali,
iar, la scurt timp, aproape o suta de alte banci au început sa
emita carti de credit. Posesorilor nu li se cereau taxe sau dobânzi
- lucru deosebit de atractiv pentru americani - dar ei erau obligati
sa achite factura în întregime, iar de la comercianti se încasa o
taxa pentru tranzactiile facute prin cartile de credit.

Datorita faptului ca acest sistem se aplica în plan local, el nu

putea genera un profit suficient de atractiv pentru banci. Bank of
America avea însa drept piata întreg statul California. Ea a emis
un instrument de plata denumit "americard", care s-a bucurat de
un mare succes, pentru ca oferea posesorilor un element nou -
creditul. Acestia aveau posibilitatea de a plati în rate suma din
cont, cu o dobânda aplicata restului de plata.
 În anul 1965 Bank of America a stabilit întelegeri cu banci
din afara Californiei, autorizându-le sa emita americard-uri. În
acest timp, mai multe banci din Illinois, de pe coasta de est si din
California s-au unit, formând "MASTER CHARDE".

În anul 1970 Bank of America renunta sa mai controleze

programul Bank Americard initiat de ea, iar bancile care alcatuiau
acest program au format NATIONAL BANK AMERICARD Inc.
(NBI), o corporatie independenta care va administra, promova si
dezvolta sistemul pe întreg teritoriul S.U.A., denumita ulterior
"VISA USA".

În afara Statelor Unite, Bank of America a continuat sa

autorizeze alte banci sa emita americard-uri. În 1997 s-a format
IBANCO, o corporatie multinationala care va administra
programul international al americard-ului, denumita apoi VISA
INTERNATIONAL.

În prezent sistemul VISA este unul dintre cele mai puternice

din lume si alaturi - sau în concurenta - cu MASTER CARD,
AMERICAN EXPRESS si DISCOVER, monopolizeaza industria
cartilor de credit[56].

Cartea de credit este un card din material plastic care

împuterniceste pe detinator sa cumpere produse ori sa achite
servicii, în limita unui credit stabilit de emitent. Ea nu este
transmisibila, iar limita creditului este stabilita individual, functie
de veniturile detinatorului si de credibilitatea acestuia. Sunt si
cazuri de exceptie, când pentru persoane publice sau cunoscute
ca bogate, cardurile nu sunt prevazute cu un plafon de creditare,
mizându-se pe solvabilitatea presupusa a acestora.

Elemente de protectie ale cartilor de credit

Bancile emitente doteaza cardurile cu diverse elemente de

protectie pentru a îngreuna cât mai mult falsificarea ori
contrafacerea si pentru a le personaliza. O parte a elementelor de
protectie cu care sunt înzestrate cartile de credit sunt comune si
altor tipuri de instrumente de plata sau documente de valoare -
microtext, elemente fluorescente, holograma etc. Specifice
cardurilor sunt banda magnetica si numarul de identificare a
bancii emitente - BIN-ul.

Banda magnetica este fixata pe reversul cartii de credit sau

debit în momentul fabricarii si contine informatii codificate ce
includ numele detinatorului, numarul contului, numarul personal
de identificare si limitele tranzactiilor ce pot fi efectuate. Aceste
informatii sunt vulnerabile si pot fi realizate pe carti de credit
pierdute sau furate. În efortul de a proteja banda magnetica,
industria cartilor de credit a introdus câmpuri de verificare a
datelor ca protectie împotriva falsificarii.

Numarul de identificare a bancii este specific fiecarui emitent

si este depus la începutul grupului de cifre care formeaza contul.
Prezint în continuare numerele de identificare si numarul de cifre
pe care le contin conturile principalilor emitenti:

VISA - prima cifra este 4, cont format din 16 cifre;

MASTER CARD - prima cifra este 5, cont format din 15 cifre;

DISCOVER - primele cifre sunt 6011, cont format din 16 cifre;

AMERICAN EXPRESS - primele cifre sunt 37, cont format din 15 cifre.

Daca o carte de credit poarta logo-ul VISA si numarul de

cont începe cu alta cifra decât ,,4", acesta este un indiciu sigur ca
ea a fost falsificata.

Urmatoarele cifre din cont indica concret banca emitenta a

cardului si localitatea în care se afla aceasta.

Tot ca element de protectie trebuie considerat si modul

specific de redare în relief, la unele tipuri de carduri, a cifrelor si
literelor ce reprezinta numarul contului, durata de valabilitate si
numele detinatorului. Redarea în relief a acestor date are însa ca
scop principal obtinerea instantanee a chitantelor la casele de
marcaj din magazinele ce nu sunt dotate cu terminale electronice.
Printr-un dispozitiv simplu, hârtia autocopiativa este presata pe
card, imprimâdu-se literele si cifrele depuse în relief. Sistemul a
functionat o mare perioada de timp în Statele Unite ale Americii,
dar acum este pe cale de disparitie, datorita ieftinirii cititoarelor
electronice ale informatiilor depuse pe benzile magnetice.

Acest mod de imprimare nu protejeaza cardul, deoarece

dispozitive care realizeaza imprimarea în relief pe suport din
material plastic se gasesc în spitale, biblioteci, institutii de
învatamânt, pentru realizarea de ecusoane, fise, clasoare etc.

Un alt element de protectie este tiparirea specifica a

spatiului destinat depunerii semnaturii detinatorului - panel - de
pe reversul cardurilor. Prevazut cu liniatura sau texte, acest
spatiu este foarte sensibil la radiere, spalare sau corodare,
operatiuni folosite la îndepartarea semnaturii, manoperele
frauduloase fiind usor de depistat, fara folosirea unor metode sau
aparaturi speciale.

Prezentam, în continuare, elementele de protectie a unor

carduri, cu indicarea plasamentului acestora pe avers si revers,
cu mentiunea ca atât plasamentul cât si chiar continutul unora
dintre ele poate fi diferit la fiecare tip de card, chiar daca se afla
sub egida aceleiasi corporatii.

De exemplu, cardurile AMERICAN EXPRESS de

tipul ,,OPTIMA" si ,,CORPORATE" au pe revers microtext liniar
format din scris continuu si fara spatii

,,AMERICANEXPRESSWORD-SERVICE...", iar pe avers

elemente fluorescente formate din majusculele AM - EX între care
este plasat desenul centurionului. Grafica aversului si cromatica
sunt diferite - argintiu cu albastru, respectiv verde - dar si
microtextul. Astfel, cardul OPTIMA are microtext plasat la
delimitarea argintiului de albastru si în partea inferioara, sub
forma de bordura, iar cardul CORPORATE are microtext similar
celui de pe revers.

Toate cardurile VISA au acelasi logo încadrat de microtext,

aceiasi holograma reprezentând porumbelul în zbor si acelasi
element fluorescent, care reda imaginea din holograma, cu
fluorescenta.

Cardurile Master Card au logo-ul format dintr-un cerc rosu si

unul galben care se intersecteaza, holograma reda globul
pamântesc în doua imagini care cuprind toate continentele, iar ca
elemente fluorescente majusculele ,,M" si ,,C" dispuse departat.

Modalitati de falsificare si contrafacere

Falsul în domeniul cartilor de credit îmbraca cele doua

aspecte de baza ale acestui domeniu:

falsificarea - alterarea partiala prin modificarea unor date;

contrafacerea - reprezentând falsul total;

Trebuie mentionat ca falsificarea, în sens larg, a cartilor de

credit are unele elemente specifice, referitoare la aflarea unui
numar de cont valabil, stergerea si reînscrierea benzii magnetice,
complicitatea comerciantilor etc.

Prima modalitate de falsificare a cartilor de credit furate sau

pierdute a fost denumita generic "razuire si lipire". Aceasta
schema cuprindea stergerea informatiilor imprimate în relief de
pe aversul cartilor de credit "procurate", prin taiere cu un
instrument foarte ascutit, dupa care erau lipite litere si cifre
scoase prin acelasi procedeu de pe alte carduri. Pe masura ce
delincventii au început sa cunoasca mai mult despre cartile de
credit, ei au procedat la atacarea sistemului prin contactarea
telefonica a institutiilor de autorizare bancara, dându-se drept
comercianti, iar printr-o serie de convorbiri puteau sa afle numere
de cont valabile. Aceste numere erau apoi lipite pe cartile de
credit pierdute ori furate.

Metoda descrisa a fost aproape abandonata, ea fiind totusi

rudimentara si usor de pus în evidenta la o examinare sumara.
Infractorii au descoperit ca daca o carte de credit este expusa la
caldura, datele amboasate pot fi aplatizate prin presare, pe
suportul respectiv putând fi imprimate altele, folosind o masina
de imprimare în relief a carei vânzare si cumparare nu se supun
nici unui control.

Infractorii pot falsifica si datele electronice înscrise pe

reversul cardului, prin recodificarea benzii magnetice, dupa care
cartea de credit va fi folosita la cumpararea de bunuri din
magazinele la care autorizarile - acceptarea tranzactiei - sunt
obtinute electronic si nu prin telefon. Recodificarea benzii
magnetice se poate realiza prin folosirea unui decodor conectat la
calculator.

O metoda mai noua de falsificare este aceea a îndepartarii

prin razuire a unor cifre si litere de pe cartile de credit la a caror
tiparire se foloseste identarea, urmata de imprimarea altora,
folosind, de obicei, o imprimanta cu transfer termic. Un astfel de
procedeu este prezentat în ultimul capitol al lucrarii. Acest tip de
fals este sensibil la manipulare, grafismele nou imprimate nefiind
rezistente la frecare, deteriorându-se usor, deoarece nu sunt
imprimate în masa suportului din material plastic. Manopera
frauduloasa este însotita de stergerea datelor initiale de pe banda
magnetica si imprimarea altora având la baza un numar de cont
deja alocat.

Se apeleaza de multe ori la contrafacerea partiala a unor

carti de credit, metoda fiind cunoscuta sub denumirea de "frauda
cu plastic alb". Plasticul alb este un termen generic care
desemneaza orice bucata de material plastic, indiferent de
culoare, pe care s-a imprimat în relief un numar de cont, data
expirarii si numele detinatorului, si care este folosita într-o
tranzactie. Acest plastic alb nu are nici o asemanare cu vreo carte
de credit autentica, în afara de dimensiuni si de datele imprimate
în relief. Acceptarea lui presupune o întelegere stabilita între
falsificatori si comerciant, care va imprima facturi pentru vânzari
fictive, ce vor fi încarcate în contul sau, banii obtinuti fraudulos se
împart apoi între cei doi infractori.

Se întâlnesc si cazuri de contrafaceri în adevaratul sens al

cuvântului. Pentru acestea sunt folosite bucati din material
plastic, pe care se imprima, prin tiparire sau cu ajutorul unei
imprimante, grafica specifica unui tip de carte de credit,
încercându-se reproducerea cât mai fidela a unor elemente de
protectie caracteristice acestuia.

Se poate pune pe buna dreptate întrebarea: cum intra

retelele de falsificatori în posesia unor numere personale de
identificare sau a unor numere de cont valabile, incluzând
numarul de identificare a bancii emitente?

Din cele descrise de catre reprezentantii Departamentului

International Trading din cadrul Serviciului Secret al Statelor
Unite ale Americii cu ocazia unor simpozioane desfasurate la
Bucuresti, au rezultat mai multe moduri de operare folosite în
acest scop.

Un prim procedeu consta în plasarea unui grup de

supraveghere în apropierea unui bancomat, pentru a observa
PIN-ul tastat de o persoana care scoate numerar. Daca s-a reusit
retinerea PIN-ului, dupa persoana respectiva este pusa în miscare
o grupa de hoti din buzunare, care are sarcina de a fura cartea de
credit utilizata, iar cu aceasta se lichideaza contul rapid, pâna a
se raporta furtul cardului, astfel încât tranzactiile sa fie blocate. În
aceste actiuni sunt folosite autovehicule, camere de luat vederi cu
teleobiectiv, binocluri, oglinzi retrovizoare etc.
 Pentru aflarea unor numere de cont valabile, este necesara
complicitatea unor persoane care lucreaza în cadrul unor
restaurante, magazine mici sau hoteluri. Astfel, când la un
restaurant se achita consumatia cu cartea de credit (lucru foarte
obisnuit în Occident), în drum spre casa de marcaj ospatarul
poate trece cardul printr-un cititor de dimensiuni mici pe care îl
tine în buzunar, acesta decodând si memorând datele imprimate
pe banda magnetica. Dupa aceasta, cititorul, care poate avea
dimensiunile a doua pachete de tigari puse cap la cap, este
conectat la un calculator si datele din cardul "citit" fraudulos sunt
afisate pe monitor, urmând a fi folosite la contrafacerea de
carduri.

Tot asa, un casier sau un receptioner necinstit, poate

conecta camuflat la casa de marcaj un calculator, care va retine
datele electronice ale cardurilor folosite la efectuarea de plati în
ziua respectiva. Cu ajutorul cardurilor contrafacute având la baza
datele astfel obtinute, conturile pot fi debitate cu sume mici o
mare perioada de timp, atunci când detinatorii dispun de sume
mari de bani si nu baga de seama ca platesc facturi cu valori mai
mari decât ale tranzactiilor efectuate.

Examinarea criminalistica a cardurilor

Examinarea cardurilor suspecte de contrafacere ori falsificare

se realizeaza prin metodele generale folosite la cercetarea
înscrisurilor, cu unele particularitati date de elementele de
protectie specifice si tinând cont de tipul substantelor folosite la
imprimare.

Ele vor fi astfel examinate la comparatorul video-spectral

VSC 5000, la comparatorul spectral FORAM, la microscop, în
lumina incidentala si în radiatii ultraviolete, pentru efectuarea de
masuratori ale dimensiunilor si unghiurilor, efectuarea de
suprapuneri si juxtapuneri fiind folosit programul LUCIA
FORENSIC.
 Pentru a stabili daca un card este falsificat, el va fi examinat
la microscop pentru a pune în evidenta eventualele urme de
radiere sau corodare, ce au avut drept scop îndepartarea unor
date înscrise initial pe acesta. Examinarile au ca obiect literele si
cifrele amboasate sau identate pe suportul din material plastic,
panelul destinat depunerii semnaturii si zona benzii magnetice.

Pot fi întâlnite situatii în care numarul de identificare al

cardului (BIN), numarul de cont si data expirarii sa fie realizate în
plan, prin depunere de substanta sub forma unei pelicule
autocolante, care se poate deteriora si desprinde foarte usor la
frecare. Imprimarea originala a cardurilor de catre bancile
emitente se realizeaza ori prin amboasare, situatie în care,
caracterele sunt redate în relief pe avers, fie prin indentare, caz
în care traseele sunt redate usor în adâncime, substanta
scripturala aderând la suport prin încalzire. În ambele cazuri, atât
numarul de cont, cât si numele titularului sunt imprimate prin
acelasi procedeu.

În fotograma urmatoare sunt marcate cu sageti elementele

care atesta falsificarea unui card în litigiu:

1-tiparire offset;

2-BIN-ul aplicat cu pelicula autocolanta;

3-BIN-ul preidentat al bancii emitente;

4-deteriorari ale peliculei autocolante.

 La examinarea macroscopica efectuata asupra cardului în cauza s-a constatat
ca în zona de depunere a peliculei autocolante, suportul din plastic prezinta usoare
adâncituri care redau contururile unor cifre. Prin examinari sub diferite unghiuri de
lumina dirijata, s-a reusit identificarea BIN-ului si numarului de cont înscrise
initial.

În fotograma urmatoare sunt ilustrate urmele de adâncime ale cifrelor "1" si

"9" înscrise initial.

În cazul cardurilor suspecte de contrafacere, examinarea se va face

progresiv, în sensul ca nu vom apela la aparatura si procedee complicate atunci
când se pot pune usor în evidenta lipsa ori redarea necorespunzatoare a elementelor
de protectie specifice.

Într-o prima faza se va face o examinare în lumina incidentala pentru a

verifica holograma. La cardurile autentice aceasta este formata dintr-un suport
metalic pe care se imprima cu ajutorul tehnicii laser diferite desene, realizate sub
unghiuri diferite, iar la schimbarea unghiurilor de examinare si iluminare, ele vor
aparea alternativ si îsi vor schimba culoarea în toate componentele spectrului
vizibil: rosu, oraj, galben, verde, albastru, indigo si violet.

Hologramele cardurilor contrafacute nu au, în cele mai multe cazuri,

proprietatile descrise mai sus, aspecte care sunt ilustrate în fotogramele urmatoare:

În continuare se procedeaza la examinarea în radiatii u.v., pentru a se pune

în evidenta prezenta ori absenta elementelor fluorescente. În marea lor majoritate,
cardurile contrafacute nu contin elemente fluorescente specifice celor originale,
aspect prezentat în urmatoarele fotograme.

LITIGIU

COMPARAŢIE

Atunci când cardul în litigiu

contine holograma si elementele
fluorescente, chiar daca acestea nu
sunt redate fidel, iar efectuarea unei
demonstratii convingatoare în
raportul de expertiza trebuie întarita,
se apeleaza la examinarea macroscopica, pentru a se examina si alte elemente de
protectie.

Examinarea macroscopica va fi efectuata obligatoriu atunci când organul

de cercetare penala care a dispus efectuarea expertizei solicita sa se stabileasca si
procedeul prin care s-a realizat contrafacerea. Prin aceasta examinare se poate
stabili daca elementele grafice ale cardului în cauza au fost executate prin tiparire
sau prin editare la imprimanta.

Atunci când se cere a se stabili daca doua sau mai multe carduri au fost
imprimate cu aceiasi substanta scripturala, documentele în cauza vor fi examinate
cu comparatorul video-spectral VSC 500 care dispune de o gama larga de metode
si surse de iluminare, pentru a lamuri si ilustra aceste aspecte.

Dintre celelalte mijloace de plata, cele mai reprezentative sunt cecurile de

calatorie.

Elementele de protectie ale unor astfel de cecuri constau în:

tiparire intaglio[57], cu textele si desenele imprimate pe avers, de culoare mov

închis.

microtext,cu valoarea nominala a cecului înscrisa într-un chenar.

imagine latenta, constând în aceea ca în ovalul de culoare bleu din dreapta a

aversului, la schimbarea unghiului de examinare, se observa,
succesiv,imaginea globului pamântesc si textul AMEX.

elemente fluorescente, distribuite în ovalul cu imaginea latenta.

filigran, plasat în ovalul imprimat din partea dreapta a aversului.

filigran de siguranta, încorporat continuu, plasat central stânga si inscriptionat

repetat AMEX , cu spatii etc.

Contrafacerea cecurilor de calatorie se realizeaza prin :

► prin tiparire, se executa prin tiparire offset. Falsul este usor de sesizat întrucât o asemenea
tehnica de tiparire nu va conduce la obtinere pe avers a imaginii în relief.
► prin copiere, se realizeaza cu ajutorul copiatoarelor color. Prin copiere nu pot fi reproduse în
relief caracteristicile grafice ale cecului, examinarea cu aparatele optice de marire pun în
evidenta depuneri de substanta de culoare galben si magenta, sub forma de puncte combinate.

► prin scanare, dupa scanarea digitala se procedeaza la procesarea computerizata a imaginii si

tiparirea la o imprimanta color, procedeul oferind avantajul obtinerii unor serii diferite si a
reproducerii elementelor de securitate în conditii acceptabile.

. Falsul cu ajutorul copiatoarelor si a tehnicii de calcul

Este cunoscut ca, fotocopiatoarele sunt dispozitive de reproducere a imaginii
înscrisurilor, functionând pe baza fenomenului electrostatic si al fenomenului
fotoconductibilitatii.

Exista doua tipuri de copiatoare :

- copiatoare monocrome ;

- copiatoare policrome;

Copiatoarele policrome utilizeaza anumite sisteme optice care descompun în culori

imaginea înscrisului ce urmeaza a fi copiat si multiplicat si apoi, prin combinarea pulberilor de
toner de culori diferite, recompun imaginea respectiva în nuantele cromatice initiale.

Copiile obtinute cu ajutorul copiatoarelor sunt de foarte buna calitate. Aceste performante
ale copiatoarelor au oferit o mare posibilitate a falsificarii unor înscrisuri, fie falsificate partial,
fie contrafacere , cu toate consecintele care decurg din aceasta stare de lucru.

Din aceste procedee de falsificare partiala în activitatea de expertiza criminalistica:

modificarea termenului de valabilitate a unui înscris

Acest procedeu consta în radierea, adaugirea ori retusarea cifrelor de pe înscrisul autentic,
apoi se realizeaza o copie cu ajutorul unui copiator monocron sau color. Depistarea falsului este
anevoioasa, pentru ca copia nu retine o mare parte a caracteristicilor necesare pentru identificare,
acestea sunt:

- inexistenta scamosarii hârtiei;

- imposibilitatea diferentierii materialelor de scriere dupa natura lor si nuanta de culoare;

- imposibilitatea examinarii în ultraviolet ori pe cale chimica si.a.

Un rezultat concludent al acestei examinari nu poate fi obtinut decât prin examinarea

comparativa a înscrisului autentic cu acel în litigiu.
 înlocuirea partiala sau integrala a textului din înscrisul autentic

Un asemenea fals se aseamana cu falsul prin acoperire de text. Pentru realizarea acestui fals se
procedeaza la mascarea textului ce doreste a fi eliminat, folosindu-se în acest scop o banda de
hârtie alba - de forma si dimensiuni corespunzatoare. Dupa executarea xerocopiei, copia este
prezentata ca fiind autentica. Mentionam elemente ce indica falsul comis prin acest procedeu:

- diferente între scrisul nou integrat si cel depus initial pe înscris, puse în evidenta printr-o
examinare grafica comparativa.

- conservarea conturului straifului utilizat pentru îndepartarea textului.

- existenta pe copia xeroxata a unor fragmente din scrisul initial, neînlaturate complet de catre
falsificator.

transferarea impresiunilor de stampila sau a semnaturilor de pe înscrisul autentic

pe cel fals

Transferarea - fie a impresiunilor de stampila, fie a semnaturilor - se poate realiza prin doua
modalitati:

- decuparea suprafetei ocupata de semnatura sau de impresiunea de stampila de pe înscrisul

autentic si lipirea lor pe actul fals ;

- acoperirea textului initial cu o coala albade hârtie în care s-a efectuat o "fereastra", de forma si
dimensiunile corespunzatoare ,semnatura si stampila ramase neacoperite - sunt xerocopiate pe o
alta coala, completata ulterior cu scris de mana, dactilografiat.

De obicei este dificil sau chiar imposibil de evidentiat falsul, dar este posibil atunci când
colajul a fost transferat pe un formular tipizat este posibil ca imaginea liniaturii
imprimate[59] sa fie ocupata de semnatura ori impresiunea de stampila, ceea ce constituie un
indiciu clar de falsificare. si la examinarea conturului de stampila, acesta prezumându-se, de
multe ori, neregulat, fapt datorat decuparii.

Falsurile totale - contrafacerile - pot fi realizate atât cu ajutorul

copiatoarelor monocrome, cât si cu cele color. De regula, se recurge la falsul total
în cazul actelor de studii si a altor mijloacelor de plata, imaginile acestor înscrisuri
contrafacute prezentând un grad ridicat de naturalete.

Aceste falsuri sunt puse în evidenta prin examinarea microscopica,oczie cu care se

constata o serie de diferente fata de înscrisul autentic astfel :

■ imaginea de ansamblu a contrafacerii are un contrast mai accentuat

■ traseele de culoare neagra contin si particule cu o alta nuanta cromatica

■ desenele sunt descrise fragmentar si au o expresivitate scazuta, ele fiind formate
din granule de toner variate ca forma si inegale ca dimensiuni

■ culorile specifice ale elementelor din grafica unor desene nu sunt pure, fapt explicat prin aceea
ca ele sunt rezultatul combinarii pulberilor de toner divers colorate

datorita imperfectiunii de la suprafata tamburului, spatiile albe prezinta, uneori, depuneri

accidentale de toner

■ din cauza particulelor minuscule de toner dispuse pe margini, laturile liniare ale trasaturilor au
un aspect zimtat

■ anumite defecte existente pe suprafata înscrisului autentic se vor regasisi pe copie s.a.

Fata de falsurile realizate cu ajutorul copiatoarelor, cele executate prin

tehnica de calcul prezinta o serie de particularitati,generate de performantele de
ordin tehnic ale acestora si de posibilitatile de evidentiere si de dovedire a falsului.

Reproducerea unui înscris cu ajutorul tehnicii de calcul se realizeaza prin

intermediul unui dispozitiv de achizitionare a imaginii - scanner - , a unui
calculator si a unei imprimante, acesta transformând impulsurile electronice
primite de la calculator, într-un text ori reprezentare grafica, pe care le tipareste pe
hârtie.

Indiferent de tipul de imprimanta folosit, examinarea microscopica este metoda cea

mai eficienta de descoperire a falsurilor. Trebuie retinut ca o reproducere obtinuta
la imprimanta prezinta structura trasaturilor grafice complet diferita de cea a
manuscrisurilor, a textelor tiparite sau dactilografiate, inclusiv a imaginilor
obtinute cu ajutorul copiatoarelor.

Examinarea comparativa a actului autentic si a celui în litigiu ofera

posibilitatea stabilirii falsului. La înscrisurile falsificate se constata urmatoarele :

inexistenta urmelor de adâncime lasate în masa hârtiei

raspândirea neuniforma a materialului de imprimare pe întreaga suprafata

a traseelor

o structura policroma a culorii dominante a traseelor, culoarea fiind

redata prin puncte colorate diferit[60]
 marginile traseelor grafice prezinta un traseu zimtat ori în scara, în raport
cu tipul de imprimanta folosit

prezenta unor puncte izolate, colorate diferit, între spatiile albe ce separa
trasaturile grafice s.a.

4.3. Falsul în acte de identitate si de calatorie

În categoria actelor de identitate si de calatorie includem:

► buletinele de identitate si cartile de identitate;

► pasapoartele.

Buletinele de identitate si cartile de identitate

În conformitate cu dispozitiile legale în vigoare, cetatenii români care domiciliaza în

România sunt pusi în legalitate de urmatoarele acte de identitate :

buletin ori carte de identitate;

adeverinta de identitate sau carte de identitate provizorie.

Printre metodele de falsificare a actelor de identitate, întâlnite frecvent în activitatea

practica, mentionam:

- înlocuirea fotografiei;

- înlocuirea unor file din buletin;

- îndepartarea scrisului din rubricile privitoare la datele personale si înscrierea altor mentiuni s.a.

Specificul acestui fals este ca se îndreapta asupra scrisului care completeaza rubricile în
care sunt mentionate urmatoarele date : nume, prenume, data nasterii etc. În afara falsului prin
înlaturare sau adaugire de text, aceste acte de identitate sunt frecvent falsificate prin înlocuirea
fotografiei, substituirea putând fi pusa în evidenta la o examinare de rutina în lumina u.v.

Elemente de securitate :

suportul pentru text, fotografie si alte inscriptionari este înglobat între doua straturi
transparente, cele trei straturi ale cartii de identitate formând un tot unitar;

drapelul tarii este pozitionat central, la o distanta de 3,2 mm de lateral stânga si 2,8 de
lateral dreapta, dimensiunile drapelului national fiind de 45 mm/ 7mm;
 sigla, reprezentata de un oval în care se afla inscriptia evp, este încadrata la stânga de codul
formatiunii de evidenta a populatiei si la dreapta de simbolul judetului;

cartea de identitate prezinta o zona de citire automata, cu urmatoarele particularitati :

fonta de siguranta este asemanatoare cu cea aplicata pe bancnote

procedeul de imprimare, desenul complex si combinatia de culori asigura o

protectie sporita

întreaga zona prezinta caractere identificabile optic.

Pasapoartele
Pasaportul este un document international de calatorie, acest document confera titularului
dreptul de a trece frontiera de stat. În cazul pasapoartelor situatia este mult mai complexa, cu o
mare varietate de modalitati de falsificare.

Pentru prevenirea falsificarii ori contrafacerii pasapoartelor, autoritatile eminente au luat

o serie de masuri de securitate, elemente ce atesta existenta falsului, astfel:

coperta este confectionata din diferite materiale - carton, piele, p.v.c., pergamoid, etc.,
continând, în anumite cazuri, anumite desene si mentiuni: denumirea statului eminent si stema
acestuia, felul pasaportului si cetatenia titularului.

hârtia filelor pasaportului este de calitate superioara, cu o mare rezistenta mecanica si prevazuta
cu o serie de elemente de siguranta :

- elasticitate - fonta de siguranta

- nuanta de culoare - brosarea

- filigranul - caserarea

tiparirea si completarea pasapoartelor se realizeaza cu ajutorul a diferite tipare - tiparul

adânc, tiparul în relief si tiparul în acelasi plan, înscrierea seriei fiind facuta fie prin tiparirea prin
perforarea paginilor, fie cu ajutorul unor masini speciale în care grafismele sunt redate din
puncte si linii punctate.

modul de aplicare a fotografiei pe pasaport, acesta putând consta dupa caz în:

- lipirea la cald - lipirea cu adeziv

- prinderea fotografiei numai prin capsare - lipirea la rece sau la cald

Unele elemente de siguranta sunt prezentate în urmatoarele fotografii :

Dintre metodele si mijloacele de falsificare si de contrafacere a pasapoartelor,ce pot fi puse în

evidenta prin examinarea criminalistica,avem

Contrafacerea pasapoartelor

În categoria falsului total sunt incluse documente emise de anumite organisme sau organizatii fie
inexistente sau fanteziste, fie nerecunoscute de autoritatile române.

Alteori, falsul total este realizat de anumite persoane sau organizatii specializate în contrafacerea
de pasapoarte cu siglele unor state recunoscute de tara noastra .

Pentru depistarea acestor contrafaceri - unele cu evidenta aparenta de autencititate - este

necesara, identificarea deosebirilor privitoare la :

dimensiunile , culoarea si materialul din care sunt confectionate copertile;

forma si continutul mentiunilor, desenelor si siglelor de pe coperta;

calitatea hârtiei filelor - sub aspectul grosimii, elasticitatii, densitatii, filigranul, modul de
brosare, caserarea, impresiunile fluorescente si celelalte elemente de siguranta.

modul de tiparire.

continutul si forma impresiunilor de stampila si de timbru sec.

vizele si stampilele de intrare iesire[63].

Fila contrafacuta a unui pasaport românesc :

LITIGIU COMPARAŢIE

LITIGIU COMPARAŢIE

Falsul partial comis prin

mijloace mecanice, chimice,
acoperiri sau adaugiri de
text.

În general, la acest gen de

fals actiunea falsificatorului
este îndreptata asupra
urmatoarelor date : nume, si
prenume, data nasterii, semnalmente, semne particulare, valabilitatea pasaportului, numele si
prenumele însotitorului, data acordarii vizei, stampila de intrare în tara - data aplicarii,
indicativul zilei, facsimil, seria si numarul pasaportului s.a.

Falsul prin înlocuirea fotografiei

Este cel mai frecvent întâlnit si totodata cel mai rapid si mai comod procedeu de
schimbare a identitatii. Fara a intra în prea multe detalii, principale procedee utilizate pentru
înlocuirea fotografiei de pe pasaport, astfel:

► înlocuirea fotografiei aplicata prin capsare

Falsul comis în acest mod poate fi pus în evidenta de urmatoarele elemente

gelatina fotografiei aplicate ulterior se deterioreaza în juurul capselor din

cauza fortarii în momentul fixarii

deteriorarea fontei de siguranta în momentul desprinderii fotografiei

originale

fixarea insuficienta a noii fotografii, aceasta miscându-se la palpare

 uneori, capsele prezinta marginile deformate,fapt datorat actiunii de
represare a lor

plierea filei pe care este aplicata noua fotografie, falsificatorul nereusind sa

fixeze coordonatele orificiilor si sa le suprapuna perfect pe centrele
capselor.

► înlocuirea fotografiei aplicate cu adeziv si capse

○ taierea si apoi dezlipirea fotografiei titularului, pe fila pasaportului ramânând numai

fragmentul ce contine secventa impresiunii de stampila ori de timbru sec.

○ smulgerea fotografiei initiale si înlocuirea ei cu o alta fotografie

○ suprapunerea peste fotografia originala a stratului de gelatina desprins de pe noua fotografie

aplicata

○ contrafacerea pe fotografia aplicata a celorlalte elemente de siguranta - stampila si timbru sec

○ înlocuirea fotografiei aplicate sub folia laminata

○ înlocuirea fotografiei de pe coperta pasaportului

○ înlocuirea fotografiei integrate,realizate cu ajutorul tehnicilor de vârf ce fac posibila

reproducerea aproape exacta a oricarui tip de fotografie

○ falsul prin înlocuirea foliei laminate ce contine fotografia si datele de identitate.

Falsul executat prin înlocuirea fotografiei:

LITIGIU COMPARAŢIE
LITIGIU

COMPARAŢIE

Pasaportul electronic

Aderarea României la
Uniunea Europeana a
generat schimbari în toate
domeniile vietii social-
economice. Consiliul
Europei a stabilit, conform
Regulamentului nr.
2252 pentru emiterea pasapo
artelor cu date biometrice,
pentru statele membre ale Uniunii Europene, termene pentru introducerea acestora,
dupa cum urmeaza :

pentru începerea introducerii în pasapoarte, în format electronic, a datelor

personale si imaginii faciale.
 pentru introducerea amprentelor digitale în format electronic.

Biometria este o metoda traditionala de identificare a individului cu ajutorul

mijloacelor tehnico-stiintifice moderne, pe baza caracteristicilor anatomice si
comportamentale ale acestuia. Aceste caracteristici trebuie sa fie universale, unice,
permanente, colectabile si masurabile. Finalitatea sistemului biometric consta în
verificarea si autentificarea, identificarea ori codarea datelor care ajuta la obtinerea
unor chei biometrice. Astfel, se poate vorbi despre biometria pentru autentificare si
biometria pentru identificare.

Biometria pentru autentificare consta în cautarea unui individ "unu contra

unu" pentru demonstrarea faptului ca un purtator de document este titularul
legitim. Daca amprenta unei persoane figureaza pe o cartela biometrica, cu
siguranta persoana care prezinta cartela este adevaratul posesor al acesteia. Aceasta
utilizare a datelor biometrice nu asigura unicitatea identitatii, acelasi individ putând
avea mai multe identitati. Pornind de la identitatea unei persoane este posibil sa se
regaseasca datele biometrice. Eliberarea sau schimbarea unui act constituie o
activitate simplificata si securizata, selectionând identitatea persoanei se poate
obtine o caracteristica biometrica care este comparata cu cea a purtatorului. De
asemenea, unicitatea eliberarii actului este asigurata în momentul eliberarii
acestuia. Daca individul are un alt act eliberat sub o alta identitate, datele
biometrice ale acestuia sunt deja înregistrate în baza de date si sistemul îl
detecteaza.

Biometria pentru identificare consta în compararea datelor biometrice

anonime cu cele continute în baza de date, cu scopul de a regasi identitatea
persoanei într-o asa-zisa cautare "unu contra unu". Sistemele de identificare
asigura unicitatea identitatii, dar pot avea si alte utilizari:

identificarea unei persoane amnezice, a unei persoane dezorientate, pe fuga

ori disparuta sau a cadavrelor, în cazul catastrofelor naturale majore;

identificarea unei persoane care refuza sa prezinte documente de identitate,

în cazul unui control;

identificarea unei persoane pornind de la urmele gasite la fata locului, în

cazul unei infractiuni.

Tehnici biometrice se clasifica în trei categorii, si anume:

 tehnici biometrice bazate pe analiza urmelor biologice (miros, saliva, urina,
ADN, sânge etc.);

tehnici biometrice bazate pe analiza comportamentala (semnatura, mod de

apasare a tastaturii);

tehnici biometrice bazate pe analiza morfologica (amprenta papilara, forma

mâinii, trasaturile fetei, iris si retina);

Odata cu intrarea, în anul 2006, se apreciaza o dublare a tarilor care vor

introduce sistemul pasaportului electronic, cunoscut si sub numele de e-
passport. ICAO (Organizatia Internationala a Aviatiei Civile) indicat ca absolut
toate pasapoartele trebuie sa fie prezentate în format electronic (citire electronica a
informatiilor stocate) pâna în aprilie 2010. Acest lucru presupune ca pasapoartele
sa contina un cod alfa numeric în partea inferioara a paginii cu datele de
identificare a titularului, conform structurii descrise de ICAO în documentul 9303,
partea 1.

ÎNCHEIERE
Astazi, riscurile si amenintarile cu care se confrunta un stat au din ce în ce mai mult un
caracter transfrontalier si pot fi tinute sub control numai prin o cooperare activa a statelor.
Falsificarea sau contrafacerea documentelor de calatorie, a vizelor, cecurilor si valutei, a
timbrelor postale, certificatelor de valoare si a altor titluri de valoare emise de catre state, a
cartilor de credit si mijloacelor de plata sunt infractiuni grave care apartin, în cele mai multe
cazuri, unor retele de crima organizata transfrontaliere.

Documentele apar ca înscrisuri de o însemnatate deosebita, de aceea cercetarea

criminalistica a documentelor este importanta dar si dificila în acelasi timp. În general,
mijloacele de care dispun infractorii sunt în pas cu cele mai noi descoperiri tehnice, ceea ce face
inevitabila cresterea permanenta a nivelului tehnologic, al masurilor în replica. Organele de
expertiza din toate tarile au nevoie de dotari informationale si mijloace moderne de investigare
criminalistica a documentelor. La acest capitol datele tehnice si stiintifice necesita o înnoire
sistematica, deoarece metodele si procedeele de falsificare se schimba, apar noi posibilitati de
alterare a documentelor. Aceasta este si ratiunea pentru care s-a obtinut dotarea noastra cu
sisteme moderne de investigare stiintifica a documentelor, asistate de soft-uri specializate, cum
sunt SISTEMUL FORAM 685-2 si COMPARATORUL VIDEOSPECTRAL VSC 5000.

În ciuda nivelului înalt de dezvoltare al omenirii, falsificarea documentelor

ramâne o problema actuala, infractiune ce capata, tot mai mult, un caracter
international, care ar facilita savârsirea altor infractiuni grave cum ar fi traficul de
fiinte umane, traficul de stupefiante s.a. Sub amenintarea tot mai mare a
terorismului sau a altor infractiuni ce pun în pericol comunitatea internationala e
necesara implementarea unor masuri de siguranta atât la punctele de trecere a
frontierei cât si respectarea si perfectionarea elementelor de siguranta, în ceea ce
priveste eliberarea documentelor.

BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE:
Constitutia României

Codul Penal al României

Codul de Procedura Penala

AUTORI, LUCRĂRI sI PUBLICAŢII:

Berchesan V., Marin Ruiu, "Tratat de tehnica criminalistica", Bucuresti 2004.

Crîlov I.F., "Criminalistica" , Leningrad, 1976.

Doras S.G., "Cercetarea criminalistica a documentelor", Chisinau, 1974.

Doras S.G., "Criminalistica" , Chisinau, 1996.

Iablokov, Koldin, "Criminalistica" , Moscova, 1990.

JarovN.А.,"Filtru de lumina universal" , Моscova, 1961.

Manca V., Badici I., Florea P., "Consideratii asupra stabilirii primordialitatii traseelor
interferate", Bucuresti, 1978.

Mircea I., "Criminalistica" , Bucuresti, 1999.

Mocsy L., "Metoda chimica pentru relevarea mentiunilor modificate sau acoperite cu
pasta de scris" , Bucuresti, 1970.

Munteanu I., "Metode fizico-chimice folosite în expertiza criminalistica pentru

diferentierea scrisurilor executate prin intermediul hârtiei de copiat de scrisurile executate cu
creioane de culori asemanatoare", vol.1 - Bucuresti, 1964.

Papadopo V., "Probleme generale privind infractiunile de fals în înscrisuri", 1994.

Saltevski М.V., Colosniac V.L., "Folosirea filtrelor de lumina interferente în expertiza

criminalistica a documentelor pentru diferentierea colorantilor", Моscova, 1962.
 Sandu D., "Falsul în acte" Cluj-Napoca,1977.

Stancu E., "Criminalistica", vol. 1 , Bucuresti, 1995.

Suciu C., "Criminalistica" , Bucuresti, 1963.

Tamas V.P., "Lectii de criminalistica" ,Bucuresti, 1971.

Dictionar explicativ , Bucuresti, 1996.

Gheorghe Popa, Buzatu Nicolae , "Examinarea cartilor de credit suspecte de

contrafacere ori falsificare", Comunicare stiintifica.

Revista "Criminalistica",nr.4,iulie 2002,anul IV.

Revista "Criminalistica",nr.1,februarie 2006,anul VIII.

Revista "Criminalistica",nr.2,aprilie 2006,anul VIII.

Jurnalul National,7 octombrie,2005.

E. Stancu, Tratat de criminalistica, Editia a II-a revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2002, p. 27.

Codul penal al României,Partea speciala,Titlul VII

E.Stancu,op.cit.,p.383 si urmat.

Mircea Ion, Criminalistica - Bucuresti, 1999, pag. 181.

Krîlov I.F., Criminalistica - Leningrad, 1976, p.202-203.

Stancu Emilian, Criminalistica, Vol. 1 - Bucuresti, 1995, p.313; Suciu Camil, Criminalistica -
Bucuresti, 1963, p.487 si Fratil Adrian, Pasescu Gheorghe, Expertiza criminalistica a semnaturii,
Bucuresti, 1997, p.14-15.

V.Berchesan,M.Ruiu, Tratat de tehnica criminalistica, Editura Little Star,2oo4

Pasapoarte,titluri de valoare,mijloace de plata etc.

H. J. Wels - opere citate, pag. 335.

D. Sandu - opere citate, pag. 179

În acest sens, a se vedea E. Locard - Les faux en écriture et leur expertise - Editure Payot, Paris,
1959, pag. 345 si urmatoarele; C. Suciu - opere citate, pag. 470-471.

Emilian Stancu - opere citate, pag. 322-323.

Idem, pag. 274.

Edmond Locard - Les faux en écriture et leur expertise, Editure Payot, Paris, 1959, pag. 345-349;
C. E. O'Hara si J. W. Osterburg - An introduction of Criminalistics, New York, 1960, pag 357 si
urmatoarele.

Teodor Barbuc, Examinarea actelor nedatate sau cu datare falsa, în Tratat practic de
criminalistica, vol. III, pag 272, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1980.

W. R. Harrison - Suspects Documents, their scientific examination, London, 1958, traducere în

limba româna, vol. II, pag. 337.

Lemnul de esenta tare a fost astfel denumit, nu în raport cu calitatea sa fizica, ci dupa copacii cu
frunze mari din care se obtinea pulpa de lemn.

Acestia constau din mici cantitati de substante fluorescente incolore introduse în masa hârtiei
pentru a-i îmbunatati aspectul exterior.

D. Sandu - opere citate, pag. 189

E. Stancu - opere citate, pag. 322.

C. Suciu - opere citate, pag. 470.

Prima masina de scris comercializata în 1874 a fost "Remington", acesteia urmându-i la intervale
de timp relativ scurte, masinile Smith Premier (1889), Barloch (1891), Oliver (1894),
Underwood (1896), L.C. Smith (1903), Woodstock (1908) si Electromatica (I.B.M.).
îmbunatatirile aduse unor asemenea masini de scris pot servi la datarea documentelor
dactilografiate, cum ar fi, de exemplu, scrierea cu litere mari la modelul Remington 4 ori cu
panglica bicolora la tipul Underwood 1909, precum si introducerea spatierii variabile dupa anul
1930.

A.S. Osborn, Questioned Documents, Second edition, Albany, N.Y., S.U.A., Boyd Printing
Company, 1952, pag. 82.

T. Barbuc - opere citate, pag. 275-276.

Ilona Buta - Expertiza urmelor de cerneala, tus sau pasta de scris - în Tratat practic de
criminalistica, vol. III, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1980, pag. 486.
C. Suciu - opere citate, pag. 468.

Ilona Buta - opere citate, pag. 490.

De regula, se razuie din textul scris un numar de 8-10 semne, iar daca materialul de scris se afla
în forma lichida, sunt suficiente 8-10 picaturi. Ca solventi se folosesc: solutia de apa-alcool
(etilic, metilic, benzilic) în proportie de 3:1 sau 1:1, destinata solubilizarii cernelurilor; pentru
pastele de scris si tusuri, rezultate bune se obtin cu amestecul apa-acetona (7:3) sau cu solutia
preparata din 8 parti cloroform si 2 parti alcool metilic (acestea pot fi folosite si la cerneluri).

C. Suciu - opere citate, pag. 468.

Idem

V.Dongoroz s.a.,op.cit.,p.433

D.Sandu,op.cit.,p.68

În cazul falsului intelectual,prevazut de art.289 Cod penal.

Codul penal al României,art282-294

Decurgand din aceasta eterogenitate (N.A.)

Krîlov I.F., Criminalistica - Leningrad, 1976, p.202-203.

EismanA.A., Malîsev I.A. , Aparat electronic pentru marirea contrastelor si delimitari de

culoare Criminalistica sovetica în serviciu urmaririi penale editia 6.

Craciun V., Folosirea polimerilor în criminalistica, în "Probleme de medicina judiciara si de

criminalistica", vol.3 - Bucuresti, 1965, p.141.

Crîlov I.F.., Criminalistica- Leningrad, 1976,p229.

Chaic E., Florea P., Procedee de evidentiere a traseelor de apasare latenta - Bucuresti, 1970,
p.124.

Mircea I., Criminalistica - Bucuresti, 1999, p.189.

Vasile Berchesan,Marin Ruiu, Tratat de Tehnica Criminalistica,Bucuresti 2004,pag 578.

Iablokov, Koldin, Criminalistica - Moscova, 1990, p. 130.

Stoica O., Despre raspunderea penala pentru falsul în acte -Bucuresti, 1985, p.253.
Ziuscin N.M., Cocegura N.M., Folosirea transformatorului electrono-opticе în domeniu
spectrului u.v.«Probleme de criminalistica», nr.1-2, Моscova1961.

Puri E.T., Problemele fizicii - Bucuresti, 1974, p.94.

Saltevschi M.V., Colosneac V.L.,Folosire filtrelor interferentiale în expertiza criminalistica a

documantelor pentru coloranti, în "Probleme criminalistice", nr.3 - Моscova, 1962

Jarov N.A. Filtrul de lumina universal în Probleme criminalistice nr scova

Malîsev I.A. isman A.A. Metode EleCtronooptice de cercetare probelor

materiale în Criminalistica sovetica în serviciu urmaririi editia

Revista "Criminalistica",nr.4,iulie 2002,anul IV

Tamas V.P., Lectii de criminalistica - Bucuresti, 1971, p.129-180.

Moscy L., Metoda chimica pentru relevarea mentiunilor modificate sau acoperite cu pasta de
scris - Bucuresti, 1970, p.57.

Papadopo V., Probleme generale privind infractiunile de fals în înscrisuri, 1994, p.57.

Munteanu I., Metode fizico-chimice folosite în expertiza criminalistica pentru diferentierea

scrisurilor executate prin intermediul hârtiei indigo de scrisurile executate cu creioane de culori
asemanatoare, în "Probleme de medicina judiciara si criminalistica", vol. 1 - Bucuresti, 1964,
p.139.

Iurghin G.S. Problema posibilitatii aplicarii ultrasunetului în cercetarile

criminalistice în Criminalistica sovetica în serviciu urmaririi penale"_14 editia

Examinarea cartilor de credit suspecte de contrafacere sau falsificare,Gheoghe Popa,Buzatu

Nicolae.

Cecuri de calatorie emise pâna în 1998,cu termen de valabilitate si preschimbare nelimitate.

Colajulobtinut fiind apoi xerocopiat.(N.A.)

Sau unele desene (N.A.)

Corespunzator cernelurilor din a caror amestecare a fost obtinuta,Tratat de tehnica

criminalistica,Vasile Berchesan,Marin Ruiu.

Nume, prenume, data si locul nasterii etc.

În prezent este semnata punerea în circulatie a unui numar mare de pasapoarte emise în numerele
unor tari cum ar fi: Germ, Canda, Olanda, Marea Britanie, Israel, e.t.c.
De multe ori acestea sunt contrafacute în scopul "justificarii"prezentei într-un anumit punct de
frontiera.

Document Info

Accesari: 24943
Apreciat:

Comenteaza documentul:
Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?
Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )