Sunteți pe pagina 1din 6

Implementarea unui obicei sanatos

Obiceiurile sunt comportamente rutiniere, adică repetate cu regularitate și


care tind sa fie efectuate în mod subconștient.

Obiceiurile sunt adesea neremarcate de către persoana care le are,


deoarece o persoană nu are nevoie de autoanaliză pentru a face lucruri de rutină.
Obișnuirea este o foarte simplă formă de învățare, în care un organism,
după o perioadă de expunere la un stimul, nu mai reacționează la respectivul
stimul în mod variat. Într-o anumită măsură, obiceiurile cad sub incidența unui
determinism psihologic.

Studiile ne arată că aproape 50% dintre acțiunile pe care le întreprindem


sunt executate din obișnuință, ca urmare a unui obicei. Prin urmare, obiceiurile
pe care le avem sunt cele care ne definesc identitatea și, până la urmă, viața.
Majoritatea persoanelor încep diminețile pe pilot automat și cel mai
probabil își revin când ajung la serviciu.

De asemenea, când aceste persoane ajung acasă după o zi lungă de lucru


și se trântesc în pat cu gândul să se culce, realizează că nu pot face asta până
când nu se spală pe dinți.

Aceasta este adevărata putere a obiceiurilor. Nu afectează cu nimic


puterea voinței, ci dimpotriva. Ruperea lor necesita multă energie
Gaseste o modalitate de responsabilizare

Ar putea insemna
sa apelezi la un prieten
(sau un specialist)
caruia sa-i dai raportul
pentru actiunile si
modul in care
progresezi cu instalarea
obiceiului.

Pune in functiune sisteme de recompensare sau pedepse care sa te


mentina motivat sa faci ceea ce ti-ai propus sa faci.

Unii oameni aleg sa foloseasca ca responsabilizare declaratiile publice.


Isi iau angajamentul in fata unui public mare (grup de prieteni, retea de
socializare, etc), si asta e suficient pentru a-i mentine ‚pe pista’.

Cercetatorii au gasit ca e nevoie de apoximativ 30 de repetitii ale unei


actiuni pentru a forma o conexiune neuronala. Nu e vorba despre faptul ca, daca
ai sarit o zi sau o repetitie, tot ce ai constuit pana atunci "s-a dus de rapa".
Continua de unde ai
ramas. Cu cat mai des
o faci, cu atat mai
repede devine un
obicei.

Nu incerca sa
implementezi prea
multe obiceiuri
deodata! Greseala
celor mai multi, inclusiv a mea, e ca atunci cand "ne loveste iluminarea", sa
vrem sa adoptam 5- 10 obiceiuri deodata.
Vei dezechilibra puternic Sistemul Limbic, si va fi greu sa-ti mentii
motivatia pentru ele, si foarte probabil in scurt timp vei renunta la toate

Cea mai buna solutie este sa iei cate unul, maxim 2 obiceiuri pe luna, sau
daca e unul mai complex sa-l imparti in subactiuni de care sa te ocupi pe rand.

Începe cu un obicei mic pe


care să-l practici în maxim 5
minute. De exemplu, dacă vrei să-ți
formezi obiceiul de a scrie 1000 de
cuvinte pe zi, începe prin a scrie
100 de cuvinte zilnic. Ia lucrurile
treptat. Schimbările mari necesită
un efort consistent, iar mintea
umană se va împotrivi pentru că
este programată să aleagă calea cea
mai ușoară.

Va multumesc pentru atentia acordata 😊 !

S-ar putea să vă placă și