Procrastinare - între pretențios și umil

In 2006 doi profesori de la Harvard au inceput sa studieze motivele pentru care

oamenii procastineaza (adica amana sa faca lucruri pe care si le-au propus).
Intrebarea era simpla: “de ce evita oamenii sa faca lucruri despre care stiu ca e
nevoie sa le faca, chiar si cand este clar ca sunt un lucru bun, in beneficiul lor?
Ne place sa ne bucuram de beneficiile imediate, mai ales daca costul acestor
beneficii nu apare imediat.
Acest comportament este denumit prezentul tau contra viitorul tau sau
inconsistenta temporala. Iata cateva exemple relevante:

 placerea de a manca o prajitura este imediata, iar costul de a te ingrasa va

aprea peste cateva zile sau saptamani (mult mai tarziu).
 placerea de a te relaxa este imediata, iar costul faptului ca ai sarit peste
exercitiile fizice se va vedea peste cateva saptamani sau chiar luni.
 placerea de a cumpara acum ceva este imediata, in timp ce costul
neeconomisirii pentru pensie se va vedea peste cativa ani (cel mai devreme).
 placerea de a avea case incalzite la 20 grade celsius iarna si de a merge cu
masina oriunde este imediata, dar costul arderii combustibililor fosili si al
schimbarilor climatice se va vedea probabil in generatia viitoare.

Toate deciziile de a asuma costurile enumerate mai sus (sau altele) sunt usor de luat
pe termen lung. Majoritatea oamenilor vor fi de acord ca e nevoie sa facem exercitii
zilnic, sa econimisim lunar si sa consumam mai putin combustibili fosili si vor fi de
acord sa inceapa sa faca ceva pentru asta, chiar sa si planifice un asemenea demers.
Dificultatea apare atunci cand actiunea propriu-zisa e nevoie sa fie facuta azi. Si cand
acest lucru se intampla, costul cu care am fost de acord, in mod rational, sa il platim
este inlocuit de placerea actiunilor contrare care ne bonifica imediat.
De aceea se numeste inconsistenta temporala, pentru ca atunci cand ne gandim la
viitor suntem de acord sa luam deciziile care ne ofera beneficii pe termen lung (si
durabile), dar cand ne gandim la prezent luam decizii care ofera beneficii pe termen
scurt impofida celor calculate (uneori chiar sub amagriea ca de data viitoare, de luni,
de la intai ale lunii, de la anul vom face altfel).

Raspunsul
Daca vrei sa infrangi procastinarea si sa iei azi decizii benefice pentru viitorul tau si
nu pentru prezentul tau, atunci este nevoie sa gasesti o cale de a invinge actiunile
tale prezente si a le inlocui cu actiuni cu care ai fi de acord in viitor, dar pe care sa le
faci acum.
Iata cateva optiuni care te pot ajuta sa faci acest lucru:

1. Premiaza comportamentele benefice pe termen lung acum, imediat.

2. Creste costurile comportamentelor nebenefice pe termen lung dar care sunt
stimulate de recompense imediate acum.
3. Elimina stimuli ai procastinarii din mediul inconjurator.
Premiaza comportamentele benefice pe termen lung acum, imediat.

Mintea ta vrea premiere imediata. Nu poate rezista acestei nevoi. Deci fa ceva ca sa
bonifici comportamentele corecte. Spre exemplu in loc sa mananci prajitura poti sa ii
faci o poza si sa o postezi pe social media cu mesajul “inca o prajitura pe care nu am
mancat-o”. O sa fii uimit(a) de reactii. Sau poti pur si simplu sa o cumperi si sa o oferi
unui copil care nu si-o poate permite. Expresia de pe fata lui te va recompensa mai
mut decat doua prajituri la un loc. Sau daca e prea mult sa dai ceva altuia, poti pur si
simplu sa iti cumperi un fruct dulce (fructoza e mai buna decat zaharoza).

Creste costurile comportamentelor nebenefice pe termen lung dar care sunt

stimulate de recompense imediate.

Costurile procastinarii sunt clare. Nu este nevoie decat sa gasesti o metoda de a le

aduce inprezent. Spre exemplu a renunta la a merge la sala azi, nu va avea un cost
imeidat, nu o sa simti nimic. Costurile pot aparea mult mai tarziu, peste saptamani
sau chiar luni. Dar daca platesti un abonament in avans, costul devine imediat si
concret. Iti faci prieteni la sala, ai si recompensa imediata (vezi mai sus), dar daca
promiti prietenilor tai ca vei veni in fiecare zi la 5 pm, pretul de a arata neserios este
unul imediat.
Mai sunt si alte modalitati de a iti aduce costul comortamentelor nepotrivite imediat.
Spre exemplu poti sa stabiliesti si sa anunti in mod public un termen limita  pentru
comportamentul benefic pe termen lung. Poti pune un pariu pe constanta pastrarii
comportamentului benefic pe termen lung cu un prieten care il poate verifica.
Construieste consecintele renuntarii la comportamente benefice: pentru fiecare
prajitura mancata o sa fac 20 de flotari si 50 de abdomene.

Elimina stimuli ai procastinarii din mediul inconjurator. 

Daca vrei sa iti schimbi comportamentul, poti prin a incepe sa schimbi meidul in care
activezi. Au facut-o sfintii plecati in pustie, o fac calugarii retrasi in manstiri si chiar
sihastrii. Asta nu se va putea face complet in cazul tau, dar poate fi facut eficient. Nu
vei putea sa elimini alegerile proase, insa poti sa iti constuiesti un mediu in care
alegerile bune sa fie la indemna, in timp ce cele proaste sa fie greu accesibile. Cum ar
fi sa deschizi frigiderul si sa fie numai fructe. Esti la un brat distanta de un mar si la 3
strazi de o prajitura.

Ce urmeaza
In fiecare zi stam fata in fata cu mici decizii care ne definesc viata, prezentul si
viitorul. In fiecare moment suntem in dilema de a alege calea usoara ce ofera
gratificare imediata sau de a refuza tentatia dorintei imediate si a ramane devotati
actiunilor benefice pe termen lung.
Aceste mici decizii zilnice in final ne definesc pe noi si relitatea in care traim. Iar de
cele mai multe ori fiecare decizie de a nu ceda tentatiilor ne apropie de succes.
În ultima vreme am început să mă suspectez că aş fi infestată cu virusul
procrastinării. Simptome? Amînarea pînă în ultimul moment al începerii realizării
unor sarcini, finalizarea lor cu doar cîteva minute înainte termenului-limită, lăsarea
pe „mîine” a ceea ce aş fi putut face astăzi (dacă aş fi avut chef) ş.a.m.d.

Citind despre aceste simptome, am găsit o mulţime de cărţi şi articole despre „cum
să …” – cum să-mi controlez timpul, cum să evit procrastinarea, cum să îmi organizez
sarcinile de lucru etc.

Astfel, mai întîi am învăţat un cuvînt nou (PROCRASTINARE) – una este să fii o
persoană care preferă să lase pe mîine ce poate face astăzi, alta este să fii un
PROCRASTINATOR, nu?

În DEX, definiţia este:

PROCRASTINÁ, procrastinez, vb. I. Tranz. (Liv.) A amîna în mod nejustificat începerea

unei acţiuni, în special din cauza neglijenţei habituale sau a lenei; a temporiza, a
tărăgăna, a tergiversa. Etimologie: lat. prōcrastinātum: pro– („pentru”)
și crastinus („ce ţine de ziua de mîine”). Vezi
http://www.webdex.ro/online/dictionar/procrastinare

Psihologii susţin că „Procrastinarea este un comportament caracterizat prin

amînarea acţiunilor sau a sarcinilor pentru mai tîrziu.” Tot ei consideră că
procrastinarea este un mecanism de combatere a anxietăţii asociate cu începerea
sau finalizarea unei sarcini sau a unei decizii şi folosesc trei criterii pentru a considera
că un comportament este procrastinare, respectiv: procrastinare = comportament
neproductiv, inutil și întîrziat. (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Procrastinare)

Alte sinonime parţiale pentru procrastinare: amînare, temporizare, întîrziere,

prelungire, încetinirea ritmului, tergiversare, tărăgănare ş.a.m.d.

Există bine-cunoscutul proverb care spune „Nu lăsa pe mîine ce poţi face azi.”, pe
care majoritatea dintre noi credem că este bine să-l punem în aplicare. Unii susţin că
procrastinare = lene. Alţii definesc procrastinarea ca fiind modul în care faci orice
altceva cînd nu vrei să faci ceva anume

Oricum, diferenţa dintre amînare şi procrastinare pare să fie că, în cazul

procrastinării, este evidentă intenţia de a evita realizarea unor sarcini importante,
prin utilizarea timpului disponibil de lucru pentru sarcini de mai mică relevanţă, dar
mai plăcute sau măcar de mai mică responsabilitate, astfel încît sarcinile
semnificative să fie lăsate pentru altădată. Practic, încă de la apariţia cuvîntului (în
latină, în Roma antică), procrastinarea se referă la repulsia faţă de inacţiune, faţă de
lipsa curajului de asumare a responsabilităţii în luarea de decizii, faţă de amînarea
fără rost a momentului de iniţiere a unor acţiuni.

Deci: „Procrastinarea este un hoţ al timpului.” (Edward Young), cum la fel de corect
pare să fie „Nu lăsa pe mîine ce poţi face la fel de bine poimîine.” (Mark Twain) sau
„Nu lăsa pe mîine ce poţi face, eventual, poimîine.” (Oscar Wilde).
Aşadar, se consideră că procrastinarea este o amînare, adesea voită, dar de cele mai
multe ori o tergiversare inconştientă, a sarcinilor importante – care implică
asumarea de responsabilităţi semnificative, pe principiul bine-cunoscut că scapă cine
poate: „Lasă pe mîine ce poţi face azi, că mîine fie nu mai trebuie, fie va fi făcută de
alţii.”

Ceea ce totuși înseamnă că nu orice amînare este de nedorit – ci doar aceea care

urmăreşte evitarea realizării acţiunilor relevante necesare. Ba chiar, de multe ori,
pare că amînarea începerii unei acţiuni este recomandabilă!

Să ne gîndim la cunoscuta matrice de împărţire a sarcinilor manageriale, prin

combinaţii între gradul lor de importanţă şi gradul de urgenţă (matricea lui
Eisenhower, pe care eu am cunoscut-o prin cărţile lui Stephen Covey), care porneşte
de la „principiul lui Eisenhower”: „Ce este important este rareori urgent şi ceea ce
este urgent este rareori important.”

Poate vă amintiţi parabola cu borcanul plin cu pietre, pietricele şi nisip (pentru cei
care n-o cunosc, eu am găsit-o la următoarea adresă: http://inteligenta-
financiara.blogspot.ro/2012/05/poveste-pentru-oamenii-vesnic-ocupati.html). Dacă
nu am face ceea ce este important înaintea sarcinilor mai puţin importante, dar mai
urgente, ar fi ca şi cum ne-am construi palate pe nisip, care vor rezista pînă la primul
val mai puternic.

Deci nu trebuie să uităm că:

Ceea ce este amînat nu este evitat. (Thomas More)

Puţini înţeleg că amînarea este forma noastră naturală de apărare,

lăsînd lucrurile să aibă grijă de ele însele şi să-şi demonstreze lipsa de
fragilitate; este o consecinţă a dezvoltării noastre ecologice sau
naturaliste, ceea ce nu este întotdeauna rău – la nivel existenţial,
înseamnă că trupul meu se răzvrăteşte împotriva capcanei de a se
supraîncărca. Este sufletul meu care luptă să evite patul lui Procust al
modernităţii. (Nassim Nicholas Taleb)

Întotdeauna amîn. Aşa îmi permit să fac ceea ce vreau acum, fără a-
mi sacrifica obiectivele mele pentru viitor. (Bauvard)
 Dacă lucrul pe care îi ai de făcut nu te ajută să ajungi acolo unde îţi
doreşti să fii peste un an, atunci nu-l pune pe lista scurtă (de obiective
pe care să te concentrezi). (Mani S. Sivasubramanian)

Lasă-le deoparte pentru un pic. Viaţa înseamnă să mai laşi unele

lucruri deoparte. Doar că nu pe toate. (Anthony Burgess)

Nu există Amînare. Doar Libertate. (Jaali Nieves)

Dacă tot nu v-am convins că nu orice amînare înseamnă procrastinare, şi că unele

amînări sînt de dorit, voi face apel la Lean – acel sistem de management care are ca
principiu de bază că trebuie evitate, sau măcar reduse, pierderile de pe fluxurile de
proces. Iar dintre cele 7 pierderi clasice, cea mai des întîlnită este aşteptarea,
respectiv timpul pierdut pe flux, prin necorelarea dintre momentele la care este
nevoie de ceva şi momentele la care sînt disponibile respectivele resurse.

Mai există în Lean cîteva concepte cheie relevante – unul este Just-in-Time, fără de
care nu se poate vorbi de fluxuri continue sau de reducerea pierderilor. Just-in-Time
înseamnă a produce în conformitate cu solicitarea clientului, respectiv doar ce este
necesar (cerut de client), cînd este necesar, cît este necesar şi livrat unde este
necesar. Adică fluxuri cu timpi de aşteptare zero, cu stocuri zero, cu zero defecte
ş.a.m.d. JIT înseamnă deci că nu se admit întîrzieri pe flux în amonte, pentru că orice
aşteptare duce la oprirea sau încetinirea fluxului de proces în aval.

Un alt principiu cheie în Lean este producţia de tip Pull, conform căruia activităţile
de realizare a produselor trebuie să înceapă doar atunci cînd mai este disponibil doar
timpul necesar pentru satisfacerea cerinţelor clientului, iar durata cea mai scurtă
necesară se poate evident atinge doar printr-un flux continuu de proces (fără opriri şi
întîrzieri).

Pentru a explica mai clar (pentru cei nefamiliarizaţi cu principiile Lean), Pull înseamnă
că iniţierea producţiei nu se face la primirea comenzii / solicitării clientului, ci doar în
acel moment anume determinat (pe baza analizei şi planificării capacităţii disponibile
de producţie), de la care a rămas, pînă la termenul de livrare, doar timpul necesar de
realizare a produselor cerute de client, de dorit – pe un flux continuu. De exemplu,
dacă dăm într-o miercuri o comandă la o firmă de catering, pentru a ne furniza
produsele necesare ca să organizăm duminică la prînz o masă cu prietenii, probabil
că aprovizionarea se va face sîmbătă dimineaţă, iar pregătirea majorităţii felurilor de
mîncare se va face cu puţin timp înainte de livrare, pentru a nu se furniza mîncare
deja veche.

Ceea ce înseamnă că Pull urmăreşte ca începerea realizării activităţilor necesare să

fie amînată, pînă la momentul în care se poate iniţia procesul cu durata cea mai
scurtă posibilă, permiţînd livrarea rezultatelor la termenul convenit cu clientul. Deci
amînarea este recomandată înainte de începerea activităţilor, dar nu mai este
admisibilă după ce procesul a demarat, pentru a asigura concomitent eficienţa
procesului, dar şi satisfacerea clientului. Bineînţeles că, în cazul producţiei Pull, dacă
ceva nu va merge bine, este evident că rezultatul final va fi diferit de cel urmărit,
astfel că nivelurile de urgenţă şi de importanţă ale activităţilor cresc, aşa că de obicei
apare, de asemenea, o creştere a nivelului de stres. Ceea ce de obicei este bine,
pentru că, în situaţii de stres, atenţia se mobilizează, pentru a face ca lucrurile să se
întîmple cum trebuie.

Şi alţii susţin acest punct de vedere:

Este mai uşor să amîni începutul, decît sfîrşitul. (Leonardo da Vinci)

Nimic nu este mai relevant pentru eficienţa muncii ca starea de

panică. (Don Roff)

Eu sînt o persoană care lucrează bine sub presiune. De fapt, lucrez atît
de bine sub presiune, încît uneori prefer să amîn unele lucruri, în
scopul de a crea această presiune. (Stephanie Pearl-McPhee)

Amînarea este asasinul natural al atitudinii. Nu există nimic mai

obositor ca o sarcină neterminată. (William James)

Acestea fiind zise, trebuie să recunosc că eu de obicei amîn ceea ce nu-mi place să
fac, pînă la momentul în care nu mai pot să amîn, fără a afecta termenul-limită de
predare a lucrării. Iar cînd încep să lucrez, nimic altceva nu mă poate distrage de la
ceea ce fac, motiv pentru care durata de lucru este cea mai scurtă posibil (nu mă
întrerup, nu trag de timp, nu răspund la mailuri sau la telefon, ci mă concentrez
100% la ceea ce fac). Iar acest tip de amînare nu este procrastinare, ci un sistem de
lucru de tip Pull, cu consecinţe de tip JIT! Mă bucur că nu sînt un procrastinator! Deşi
de obicei amîn ce este important, dacă nu-mi place neapărat ceea ce am de făcut, şi
prefer să fac mai mult timp ceea ce îmi place, totuşi nu sînt un procrastinator! Dar nu
sînt singură! Şi alţii fac la fel:

Munca pe care o faci în timp ce amîni alte lucruri este, probabil, ceea
ce ar trebui să faci pentru tot restul vieţii tale. (Jessica Hische)

În cele mai multe cazuri, tu eşti cel care confundă realizarea unei
sarcini cu testarea propriei tale valori. Înlocuieşte „trebuie să” cu
„aleg să”. (Neil A. Fiore)

Amînarea este păcatul meu. Nu-mi aduce nimic decît regrete. Știu că
ar trebui să mă opresc. De fapt, aşa voi face – dar de mîine (Gloria
Pitzer)

În realitate, eu cred că există foarte puţină procrastinare şi insuficient de puţină

aşteptare, în sensul de sistem de lucru Pull. V-am convins? Ce credeţi?

Numai bine,
Fiecare dintre noi a amânat, cel puţin o
dată în viaţă, un lucru pe care îl avea de
făcut, lăsându-l pentru mai târziu. Chiar
dacă unele dintre activităţile pe care le
lăsăm pentru altă dată nu sunt neapărat
o ameninţare, mai ales dacă se întâmplă
rar, întârzierile frecvente în îndeplinirea
sarcinilor pot fi chiar catastrofale pentru
viaţa noastră personală şi profesională.
Vestea bună e că poţi învinge acest
obicei!
Procrastinarea, cum mai este numită, este acel tip de amânare care presupune că, în
loc să facem lucrurile pe care trebuie să le facem, ne ocupăm timpul cu îndeletniciri
pe care le considerăm mai plăcute, arată Mind Tools. O astfel de atitudine
diminuează drastic productivitatea şi conduce, deseori, la sentimente de regret sau
chiar la scăderea stimei de sine, notează Science Daily.

În urma unui studiu la care au participat 24.000 de oameni din toată lumea,
cercetătorul Piers Steel, psiholog la Universitatea din Calgary, a ajuns la concluzia că
95% din respondenţi au amânat în mod ocazional anumite sarcini pe care le aveau de
îndeplinit, notează NY Times. De asemenea, 25% dintre participanţi s-au declarat
„procrastinatori cronici”.

Procrastinarea este un fenomen care se poate traduce prin auto-sabotaj şi poate

deveni o barieră în atingerea succesului atât pe plan profesional, cât şi în viaţa
personală, arată Psychology Today. De la pregătirea unui proiect, cumpărarea unor
bilete la evenimentul la care îşi doresc cu ardoare să meargă şi chiar plătitul taxelor
obligatorii, toate aceste acţiuni sunt amânate până în ultimul moment.

Trebuie notat şi faptul că cei care amână anumite acţiuni pot înregistra, de
asemenea, probleme de sănătate. De la insomnii şi până la stări de stres şi scăderea
sistemului imunitar, aceste întârzieri pot avea efecte negative asupra sănătăţii.
Procrastinatorii se păcălesc, de cele mai multe ori, pe ei înşişi. Scuze de tipul „am şi
mâine timp”, „lucrez mai bine sub presiune” sau „mai stau puţin” sunt doar pretexte
care rareori au un substrat de adevăr, adaugă aceeaşi sursă.

Academic Success Center din cadrul Universităţii de Stat Oregon dezbate şase motive
ale apariţiei procrastinării. Unul dintre cele mai importante motive este lipsa
abilităţilor în a îndeplini sarcina pe care o ai de făcut. Astfel, în loc să accepte faptul
că are lacune şi să depună un efort în a dobândi o nouă îndeletnicire, individul
preferă să amâne respectiva sarcină, pentru că este dificilă. Un alt motiv ar fi lipsa de
interes asupra subiectului, faptul că este o activitate plictisitoare. La acestea se
adaugă lipsa motivaţiei în a îndeplini respectiva sarcină, teama de eşec, teama de
succes sau frica de a nu te ridica la aşteptările altora care s-au născut în urma unui
succes şi, nu în ultimul rând, atitudinea rebelă în faţa acelor lucruri impuse.

Cu toate acestea, se pare că procrastinarea are şi aspecte pozitive. Dintre cele trei
tipuri de procrastinare propuse de programatorul şi scriitorul Paul Graham, adică a
nu face nimic, a alege să faci ceva neimportant şi a alege să faci ceva important, el
susţine că ultima este o formă pozitivă a fenomenului. De exemplu, chiar dacă amâni
să te bărbiereşti, să tunzi gazonul, ori alte sarcini care nu trebuie făcute imediat şi nu
au o importanţă capitală, dacă astfel de acţiuni sunt întârziate de o activitate
importantă, productivă, acest lucru poate avea chiar rezultate benefice.

Câteva sfaturi ca să învingi procrastinarea şi să faci

lucrurile astăzi!
Chiar dacă găsim şi o latură pozitivă a fenomenului, anumite lucruri trebuie făcute la
timpul lor, iar amânarea nu poate decât să conducă la descreşterea productivităţii şi
eficienţei şi contribuie la crearea unei stări de tensiune atât psihologică, dar uneori şi
interumană.

Pentru a învinge în lupta împotriva procrastinării, ar trebui să te auto-analizezi şi să

recunoşti faţă de tine că ai obiceiul de a amâna anumite lucruri (unele chiar
importante) pe ultima sută de metri. Pentru a-ţi uşura procesul de analizare, poţi
face teste online, cum este cel recomandat de Mind Tools.

Notează-ţi ţelurile pe care vrei să le atingi şi impune-ţi anumite deadline-uri, ne

sfătuieşte Forbes. Dacă aceste obiective fixate sunt prea îndrăzneţe sau mai dificil de
realizat, gândeşte-te cum ai putea să le „spargi” în mai multe ţinte mici.

Cu fiecare provocare pe care o ai de depăşit, învinge-ţi frica, aplicând câteva tactici

de înfrângere a acestui sentiment.

Nu uita să îţi răsplăteşti efortul cu fiecare obiectiv atins şi fiecare sarcină rezolvată,
mai adaugă Forbes.

Evită să îţi supraaglomerezi lista de lucruri pe care le ai de făcut, atrage atenţia

Positivity Blog. S-ar putea ca, odată stabilite obiectivele, să fii copleşit de numărul
acestora. Poţi să notezi două sau trei sarcini importante şi să încerci, pe cât posibil,
să te concentrezi asupra lor.

Evită toate sursele care ţi-ar putea distrage atenţia. Că e vorba de Facebook, de e-
mail, de jocuri video sau alte astfel de surse, limitează pe cât posibil accesul la ele
şi impune-ţi doar câteva momente scurte în care să arunci un ochi asupra lor.

Puterea motivaţiei este mare, aşa că, dacă nu merg metodele de mai sus, îţi poţi
ruga un prieten apropiat să te ajute din când în când în acest proces, notează Life
Hack. Monitorizându-te, el va putea să îţi atragă atenţia atunci când te abaţi de la
lucrurile pe care le ai de făcut şi să te încurajeze să revii la acestea.

Nu uita să îţi monitorizezi singur activitatea şi să bifezi task-urile îndeplinite. De

asemenea, nu uita să îţi acorzi şi pauzele cuvenite în urma depunerii unui efort.

Iată câteva lucruri pe care le poţi aplica, astfel încât dorinţa de a procrastina să
devină tot mai mică. Poate cel mai important lucru de care să ţii cont este că
amânarea unei activităţi, cu atât mai mult a unei sarcini importante, nu conduce la
dispariţia acesteia, ci la micşorarea timpului pe care îl ai la dispoziţie pentru a o
realiza.