Dragancea Veronica

3.2 Solubilitatea

Solubilitatea reprezintă capacitatea substanţelor de a se repartiza sub formă de atomi,

molecule sau ioni în volumul solventului.
Exprimată cantitativ, solubilitatea substanţelor reprezintă masa maximală de substanţă ce
poate fi dizolvată în 100 g de apă la temperatura dată.
Soluţiile pot fi: nesaturate, saturate şi suprasaturate.
Soluţia se numeşte saturată dacă ea se află în echilibru cu substanța dizolvată în condiţiile
date; soluţia, care conţine o cantitate de substanţă dizolvată mai mică decât cea determinată de
solubilitatea ei, se numește nesaturată.
Soluţia, în care conţinutul substanţei dizolvate este mai mare decât în soluţia saturată, se
numeşte soluţie suprasaturată la temperatura dată. Substanţa în exces în raport cu saturarea se
cristalizează uşor şi în rezultat rămâne soluţia saturată la temperatura dată.
După solubilitatea lor în apă la 20°C, substanţele se clasifică convenţional în:
1) bine – solubile în apă (mai mult de 1g de substanţă în 100 g de apă);
2) substanţe puţin – solubile (0,01g substanţă la 100 g apă);
3) substanţe insolubile (mai puţin de 0,01 g substanţă la 100 g apă); ele se mai numesc
practic insolubile, deoarece substanţe absolut insolubile nu există.
Conform regulii „se dizolvă reciproc bine substanţele care se aseamănă după natura
chimică şi structură” - compuşii ionici şi moleculari cu legături covalente polare se dizolvă mai
bine în solvenţi polari, iar compuşii nepolari se dizolvă mai bine în solvenţi nepolari.
Solubilitatea substanţei depinde de natura acesteia şi a solventului, de starea lor de
agregare, prezenţa în soluţie a diferitor impurități, de temperatură, iar în cazul substanţelor gazoase
– şi de presiune.
La creşterea temperaturii solubilitatea gazelor de obicei se micşorează. Solubilitatea
substanţelor solide se modifică diferit, ceea ce depinde de semnul efectului termic al procesului de
dizolvare: dizolvarea majorităţii substanţelor solide este un proces endotermic (ΔH>0), din care
cauză la creşterea temperaturii solubilitatea lor de asemenea creşte.
Solubilitatea gazelor depinde mult de presiune. Dependenţa solubilității gazelor de
presiune se exprimă prin legea lui Henry: masa gazului dizolvat într-un lichid la temperatură
constantă este proporțională cu presiunea lui deasupra soluţiei:
m = kP,
unde m – masa gazului;
k – o mărime constantă (constanta lui Henry);
P – presiunea gazului.
Dragancea Veronica
Întrucât la mărirea presiunii volumul gazelor se micşorează proporţional, legea lui Henry
poate fi formulată şi astfel: volumul gazului dizolvat într-un lichid nu depinde de presiune.
La dizolvarea unui amestec de gaze solubilitatea fiecărui gaz este proporţională cu
presiunea lui parţială şi nu cu presiunea sumară a amestecului (legea lui Henry-Dalton). Presiunea
parţială a unui gaz într-un amestec gazos este egală cu acea presiune pe care ar exercita-o acest
gaz, dacă ar ocupa de unul singur tot volumul pe care îl ocupă amestecul.
Legea lui Henry este valabilă doar pentru soluţii relativ diluate, presiuni nu prea înalte şi
pentru cazul când lipsesc interacţiuni chimice între moleculele gazului ce se dizolvă şi moleculele
solventului.