Curs Masuratori

Cunoştinţe de bază în tehnica măsurării
CUNOŞTINŢE DE BAZĂ ÎN TEHNICA

MĂSURĂRII:
MĂRIMEA DE MĂSURAT, MIJLOACE
ELECTRICE DE MĂSURARE, METODE
ELECTRICE DE MĂSURARE
CUPRINS
1.1. INTRODUCERE 6
1.2. MĂRIMEA DE MĂSURAT 7
1.3. MIJLOACE ELECTRICE DE MĂSURARE 10
1.4. METODE ELECTRICE DE MĂSURARE 14
1.5. TEST DE AUTOEVALUARE 20
1.6. REZUMAT Rezultate aşteptate. Termeni esenţiali.
21
Bibliografie selectivă
1.7. TEST DE EVALUARE 23
5
1.1. INTRODUCERE
Cunoaşterea şi analiza fenomenelor înconjurătoare se face prin diverse

măsurători. Reglarea proceselor, funcţionarea corectă a maşinilor şi instalaţiilor se
realizează pe baza sesizării stărilor interne a proceselor şi a măsurării variaţiei
mediului înconjurător. În orice domeniu al activităţii umane este prezentă măsurarea,
prelucrarea şi afişarea datelor, indiferent de complexitatea instrumentelor folosite. Cu
alte cuvinte tehnica măsurării este o ramură de bază a ştiinţei.
Pe parcursul unui proces de măsurare mărimea măsurată se compară în mod
direct sau indirect, cu o altă mărime de aceeaşi natură cunoscută cu mare precizie,
numită etalon şi se stabileşte de câte ori este mai mare ca etalonul.
În cadrul măsurării intervin patru elemente: mărimea de măsurat, aparatul sau
instrumentul de măsură, metoda de măsurare şi în mod direct sau indirect etalonul.
Obiective
• Prezentarea caracteristicilor mărimilor de măsurat şi a unităţilor de măsură
• Prezentarea caracteristicilor metrologice ale aparatelor de măsură
• Prezentarea şi exemplificarea metodelor electrice de măsurare
• Evaluarea modului în care au fost însuşite cunoştinţele referitoare la

caracteristicile aparatelor de măsură şi la metodele de măsurare.
6
1.2. MĂRIMEA DE MĂSURAT
Mărimea de măsurat este foarte variat şi din diverse domenii de activitate.

Mărimea de măsurat este o mărime fizică care caracterizează o proprietate comună a
unei mulţimi de obiecte. Prima condiţie a măsurabilităţii unei proprietăţi este ca să
putem stabili o relaţie biunivocă între valorile măsurate şi mulţimea numerelor.
Există mărimi primitive şi derivate, respectiv mărimi fundamentale şi
secundare. Mărimile primitive nu se pot definii cu ajutorul altor mărimi, sunt introduse
direct prin definiţii şi legi, sunt de tip intensitate şi apar în legile generale ca termeni
de gradul 1. Astfel de mărimi sunt intensitatea câmpului electric E, intensitatea
câmpului magnetic H, fluxul electric ϕ. Mărimile derivate se definesc prin alte mărimi
deja cunoscute, sunt de tipul putere şi energie, apar în legile generale ca produsul a doi
D⋅E
mărimi gradul 1. De exemplu energia câmpului electric W E = sau puterea activă
2
P = U ⋅ I . Există mărimi derivate care se definesc ca raportul a doi mărimi de gradul 1,
cum ar fi rezistenţa R = U I , capacitatea C = Q U , Inductivitatea L = Φ I .
În funcţie de modul de variaţie în timp mărimea de măsurat poate fi constantă
sau variabilă în timp. Mărimea de măsurat se consideră constantă dacă momentul
măsurării şi durata măsurării este independentă de obiect (timp de măsurare până la
10s). Mărimile variabile în timp pot fi staţionare sau nestaţionare. Mărimile staţionare
au valoarea efectivă, valoarea medie şi de vârf constante în timp. Mărimile staţionare
pot fi periodice sau neperiodice. Cele periodice pot avea formă sinusoidală sau formă
nesinusoidală.
Figura1: Clasificarea mărimii de măsurat după modul de variaţie în timp.
7
Tipul mărimii de măsurat determină atât instrumentul de măsurat care poate fi

folosit cât şi procedeul, metoda de măsurare. Semnalele se încadrează în două mari
categorii, semnale deterministe şi semnale stohastice.
Semnalele deterministe sunt acele semnale ai căror variaţie în timp se poate
defini sub formă analitică, tabelară, grafică şi valoarea lui poate fi dată în orice
moment.
Variaţia semnalelor stohastice nu se poate da sub o formă oarecare, variaţia lor
este aleatoriu.
Semnalul cel mai simplu este cel static al cărei formă matematică este x(t ) = C 0 .
În cadrul mărimilor electrice aceste mărimi sunt tensiune continuă şi curent continuu.
Măsurarea lor se poate efectua în orice moment şi este simplă. În practică aceste
semnale nu sunt totdeauna constante, dar rămân neschimbate într-un anumit interval de
timp.
Se spune că un semnal este periodic dacă x(t ) = x(t + T ) unde T este perioada şi
f = 1 T este frecvenţa de bază a semnalului. Marea majoritate a mărimilor electrice
sunt sinusoidale, însă instalaţiile, echipamentele moderne cu elemente de circuit cu
caracteristică neliniară şi având moduri de funcţionare intermitente, sau în comutaţie
distorsionează forma sinusoidală a tensiunii sau a curentului.
În cadrul măsurării se realizează o modelare a mărimii de măsurat. Modelul
este o schemă de conexiune prin care se poate înlocui sistemul real punând în evidenţă
anumite proprietăţi şi neglijând altele în funcţie de cea ce este mai important pentru
situaţia respectivă.
În tehnica măsurării se generează şi se folosesc semnale periodice
nesinusoidale, cum ar fi semnalul dreptunghiular, semnalul sub formă de dinte de
fierăstrău, semnalul triunghiular sau impulsuri de tensiune de lăţime şi/sau amplitudine
variabilă.
În analiza semnalelor distorsionate, nesinusoidale se foloseşte dezvoltarea în
serie Fourier cu ajutorul căruia se determină componentele sinusoidale ale semnalului
nesinusoidal. Dacă o funcţie oarecare periodică îndeplineşte condiţiile lui Dirichlet,
adică funcţia este mărginită, punctele de discontinuitate şi punctele minime şi maxime
sunt în număr limitat, atunci pe intervalul unei perioade, funcţia se poate exprima prin
serie Fourier care are forma dezvoltată:
A0 ∞
f (t ) = + ∑ ( An cos nωt + Bn sin nωt ) unde f (t ) = f (t ± T )
2 n =1
şi A0 este componenta continuă, An, Bn sunt amplitudinile armonicelor cosinusoidale şi
sinusoidale a semnalului.
CONCLUZIE
Mărimea de măsurat prezintă o mare diversitate şi complexitate. Modul de
variaţie în timp a mărimii determină metoda de măsurare, influenţează alegerea
aparatului de măsurat, timpul alocat măsurării precum şi modul de analiză a
8
rezultatului măsurării. Pentru o măsurare cât mai bună şi exactă sunt necesare
cunoştinţe apriori referitoare la mărimea de măsurat, mediul, zgomotele de influenţă şi
exactitatea cu care se doreşte determinarea valorii mărimii de măsurat.
EXEMPLU 1: Modelarea unei surse de tensiune şi a unei

rezistenţe pentru a pune în evidenţă modul de realizare şi influenţa acestora
asupra procesului de măsurare.
La modelarea sursei de tensiune (sursa de tensiune poate fi de
exemplu şi un termocuplu) se pune întrebarea dacă rezistenţa internă este
mare sau mică raportată la rezistenţa aparatului de măsură. Sursa se
înlocuieşte cu o sursă ideală având tensiunea U şi o rezistenţă internă Ri pe
care apare o cădere de tensiune în funcţie de curentul absorbit de sarcină
şi de fapt se va măsura o tensiune la borne Ub.
Figura 2: Modelul unei surse de tensiune.
La modelarea unei rezistenţe se pune în evidenţă tehnologia de

realizare a rezistenţei (bobinat sau substrat de carbon), deoarece mărimile
parazite (inductivităţi, capacităţi dintre spire) vor influenţa valoarea
măsurată. Modelul poate fi mai simplu sau mai complex în funcţie de
aplicaţie în care se foloseşte rezistenţa şi în funcţie de mărimea care se cere.
În c.c. se comportă ca o rezistenţă simplă, iar în c.a. prezintă o impedanţă Z.
Figura 3: Modelul unei rezistenţe.
9
1.3. MIJLOACE ELECTRICE DE MĂSURARE
Mijloacele de măsurare constituie ansamblul mijloacelor tehnice şi electric care

conservă unităţile de măsură şi furnizează informaţii referitoare la mărimea de
măsurat. După structura lor pot fi mijloace de măsurare mai simple sau mai complexe,
pot fi analogice sau digitale, pot fi constituite dintr-un singur instrument sau un
ansamblu de echipament. Unele sunt destinate pentru măsurarea unei singure mărimi,
altele pentru măsurarea mai multor tipuri de mărimi, pot fi cu memorie sau fără
memorie, unele lucrează independent altele pot fi cuplate la calculator.
În cazul cel mai simplu şi mai general caz aparatul de măsură poate fi
considerat ca un sistem care realizează o relaţie biunivocă între intrare şi ieşire şi
asupra căruia acţionează influenţe externe şi interne.
Figura 4: Mărimi care acţionează asupra aparatului de măsură.
Funcţia f(X) este în general o funcţie liniară şi apare ca o deviaţie a acului

indicator sau deviaţia unui spot luminos sau apariţia pe un ecran a unui număr (afişaj
alfanumeric). În caz real funcţia f depinde de diferite influenţe interne υ, externe ξ şi
comenzi c, deci Y = f ( X ,υ , ξ , c ) . Influenţe interne pot fi: frecări în lagăre, tensiuni şi
curenţi de ofset, zgomot termic al elementelor componente. Influenţe externe sunt:
variaţia temperaturii, umidităţii mediului, câmpuri electrice, magnetice externe create
de alte echipamente. Comenzile ca selectarea gamei de măsurare, tipului mărimii de
măsurat influenţează indicaţia, mărimea de ieşire a aparatului. Zgomotele trebuie să
aibă o influenţă neglijabilă asupra mărimii de ieşire în comparaţie cu mărimea de
intrare.
10
Este important alegerea aparatului corespunzător la măsurarea unei mărimi.

Trebuie corelat domeniul de măsură al aparatului cu valoarea măsurată (mai ales în
cazul aparatelor analogice unde nu există setare automată a domeniului), natura
mărimii de măsurat cu tipul aparatului (pentru mărimi continue aparate care
funcţionează în c.c.). În cazul mărimilor variabile tipul aparatului depinde de frecvenţa
mărimii şi de parametrul care se măsoară. Trebuie respectate bornele de conexiune
(mai ales la wattmetre care are două perechi de borne una pentru tensiune, alta pentru
curent). Cablurile de legătură care pot fi simple, ecranate sau coaxiale, respectiv
alegerea masei într-un sistem de măsurare sunt foarte importante în obţinerea unui
rezultat satisfăcător.
Mijlocul electric de măsurare constituie un lanţ de măsurare al cărui structură
depinde şi de mărimea de intrare de măsurat.
Figura 5: Structura generală a unui aparat de măsură.
Tipul convertorului de intrare depinde de mărimea de măsurat. În componenţa

convertorului de intrare apar traductoare, pentru realizarea conversiei mărime
nelelectrică-mărime electrică (tensiune sau curent), circuite atenuatoare, circuite de
protecţie, circuite formatoare, limitatoare. Convertoarele pot realiza şi diferite operaţii
matematice pentru ca mărimea de ieşire să fie aplicabilă aparatului electric indicator,
de regulă aparat magnetoelectric.
În cazul măsurării mărimilor pasive (rezistenţă, capacitate) convertorul de
intrare furnizează energia necesară formării semnalului (sursă).
Mijloacele electrice de măsurare se împart în două mari categorii: aparate
analogice de măsurare şi aparate digitale sau numerice.
Caracteristicile aparatelor au un rol important în alegerea, utilizarea aparatelor,
respectiv la determinarea erorilor de măsurare.
a) Interval de măsurare – intervalul dintre valoarea minimă şi valoarea maximă
măsurabilă de aparat. Pe acest interval aparatul furnizează informaţii de
măsurare cu erori limită prestabilite. Pentru mărirea preciziei aparatele se
realizează cu intervalul de măsurare împărţit în mai multe game de măsurare.
b) Rezoluţie – sau prag de sensibilitate, este cea mai mică variaţie a mărimii de
măsurat care poate fi apreciat, sesizat de aparat. La aparate analogice având cu
scară gradată este o diviziune şi depinde de domeniul de măsurare setat. La
aparate numerice este modificarea ultimului cifru zecimal (un digit). Pragul de
sensibilitate este influenţat de fluctuaţii cauzate de perturbaţii externe sau
interne.
c) Sensibilitate – raportul dintre variaţia mărimii de ieşire şi variaţia
corespunzătoare a mărimii de intrare. La aparatele analogice este o diviziune.
La aparatele digitale poate fi egalat cu cuanta convertorului analog-digital.
dy
S=
dx
11
d) Constanta aparatului – este mărimea inversă a sensibilităţii. Ne indică ce

valoare a mărimii de intrare îi corespunde unei diviziuni. Se defineşte ca
raportul dintre domeniul de măsurare şi numărul maxim de diviziuni.
UN
c=
α max
e) Precizie – arată cât cu cât diferă valoarea reală a mărimii de măsurat de
valoarea indicată. Se dă în procente. Precizia este caracteristica metrologică a
unui aparat ce exprimă calitatea aparatului referitor la gradul de încredere, adică
gradul de afectare a rezultatului măsurării de erori de influenţă. Aparatele se
încadrează în diferite clase de precizie: 0,01 ; 0,1 ; 0,2 ; 1 etc. Arată eroarea
relativă tolerată în cadrul măsurării. Unei precizii ridicate îi corespunde o eroare
mică.
f) Puterea consumată – arată câtă energie absoarbe de la procesul supus măsurării
pe timpul de măsurare. Acesta trebuie să fie cât mai mic pentru a nu perturba
procesul şi mărimea de măsurat. Aparatele electronice şi digitale care au sursă
proprie de alimentare practic nu influenţează procesul supus măsurării.
g) Supraîncărcarea – sau capacitate de suprasarcină, arată capacitatea aparatului
de a suporta sarcini ce depăşesc condiţiile de referinţă sau intervalul de
măsurare fără să se deterioreze. Se disting două tipuri de supraîncărcări,
supraîncărcare de scurtă durată (valoarea aplicată de 5 ori mai mare ca valoarea
nominală dar pe o durată foarte mică de timp) şi de lungă durată (valoarea
aplicată de maxim 2 ori mai mare ca valoarea nominală dar pe o durată mai
mare de timp).
h) Timp de măsurare – este intervalul de timp care trece dintre aplicarea
semnalului la intrare (semnal treaptă unitară) şi apariţia, stabilirea rezultatului la
ieşire cu o abatere egală cu eroarea limită de măsurare. Pentru aparatele
analogice timpul de măsurare este maxim 4s. Pentru aparatele digitale se dă
viteza de măsurare, câte măsurători se execută într-o secundă. Sunt aparate mai
lente şi aparate mai rapide cu viteză de măsurare peste 1000 măsurări/secundă.
Viteza de măsurare este determinat de timpul de conversie al convertorului
analog-digital din componenţa aparatului.
i) Stabilitate – capacitatea unui aparat de a păstra caracteristicile metrologice în
timp la variaţii de temperatură, umiditate şi paraziţi electromagnetici. De
exemplu ±0,01% pe an.
j) Fiabilitatea – este timpul mediu de bună funcţionare după care este necesar o
nouă calibrare şi verificare.
k) Compatibilitatea cu un sistem de măsurare – indică dacă aparatul este prevăzut
cu interfeţe de intrare şi ieşire pentru a putea fi conectat la un sistem de calcul
sau o reţea de comunicare.
12
CONCLUZIE
Cunoaşterea caracteristicilor aparatelor de măsură este importantă la alegerea
corectă a aparatului corespunzător pentru măsurarea unei mărimi electrice sau
neelectrice. Rezoluţia, sensibilitatea aparatului influenţează în mod direct precizia
măsurării. Fiabilitatea arată cât timp poate fi utilizat aparatul de măsură între două
verificări, etalonări. Complexitatea aparatului (posibilitatea de conectare la calculator)
determină posibilitatea de stocare şi prelucrare ulterioară a datelor măsurate.
EXEMPLU 2: Diagrama bloc a unui multimetru digital cu

posibilitate de cuplare la calculator.
Figura 6: Exemplu pentru structura unui aparat digital.
13
1.4. METODE ELECTRICE DE MĂSURARE
Procesul de măsurare este ansamblul operaţiilor necesare pentru obţinerea,

transmiterea, recepţia şi prelucrarea semnalului în vederea obţinerii valorii mărimii de
măsurat.
Orice măsurare se bazează pe un principiu de măsurare caracteristic metodei de
măsurare folosită. Metoda de măsurare înglobează toate relaţiile folosite (principiul de
măsurare) şi toate operaţiile, aparatele şi modul de utilizare a acestora pentru a obţine
rezultatul măsurării.
Indiferent de metoda de măsurare folosită pe parcursul măsurării mărimea de
măsurat se compară cu o referinţă sau etalon. Această comparaţie poate fi simultană
dacă etalonul este prezent pe timpul măsurării sau comparaţie succesivă dacă etalonul
acţionează o singură dată asupra aparatului de măsură care reţine această valoare, după
care se fac mai multe măsurători în absenţa etalonului. În practică se foloseşte
comparaţia succesivă. Prima operaţie în care aparatul vine în contact cu etalonul se
numeşte etalonare.
Metode directe şi indirecte de măsurare
Prin metoda de măsurare directă se măsoară mărimea electrică sau neelectrică
cu un aparat dedicat şi se citeşte, se obţine direct valoarea mărimii. Rezultatul se
obţine printr-o singură operaţie (legarea instrumentului de măsurare), cu un singur
instrument. De exemplu măsurarea tensiunii cu un voltmetru sau măsurarea curentului
cu ampermetru. Tot în această categorie intră şi măsurarea puterii cu wattmetrul chiar
dacă în interiorul aparatului se măsoară tensiunea şi curentul, dar indicaţia este directă,
puterea în watt.
La metoda indirectă nu se va măsura mărimea necunoscută, ci alte mărimi
măsurabile cu ajutorul cărora se poate calcula mărimea căutată. Această metodă se
foloseşte dacă nu avem la dispoziţie aparat sau instrument dedicat mărimii
necunoscute. De exemplu pentru a măsura o rezistenţă se foloseşte ampermetrul pentru
măsurarea curentului prin rezistenţă şi voltmetrul pentru măsurarea căderii de tensiune
pe rezistenţă. Valoarea rezistenţei necunoscute se obţine din calcule folosind legea lui
Ohm.
14
Figura 7: Măsurarea directă şi indirectă a rezistenţei.
Metoda indirectă este mai inexactă din cauza compunerii erorilor introduse de
aparate şi din cauza calculelor care se efectuează.
Metode de măsurare bazate pe stabilirea unei stări într-un circuit
În cadrul acestei metode mărimea necunoscută se leagă într-un circuit mai
complex sau mai puţin complex. Prin modificarea unui parametru se stabileşte în acest
circuit o stare sesizabilă în mod sigur şi uşor. În această categorie aparţine metoda de
punte şi metoda de rezonanţă.
Puntea este un circuit format din patru laturi în fiecare câte o impedanţă, pe o
diagonală se alimentează puntea şi pe cealaltă diagonală se conectează un instrument
indicator de nul (galvanometru). Puntea se aduce la echilibru, starea în care curentul
prin indicatorul de nul este zero. În această situaţie se scrie o relaţie între cele patru
impedanţe cu ajutorul căruia se poate determina oricare dacă se cunosc celelalte trei.
De exemplu puntea Wheatstone folosit pentru măsurarea rezistenţelor.
Figura 8: Puntea Wheatstone pentru măsurarea rezistenţei a rezistenţei.
În această punte rezistenţele R1, R2 sunt rezistenţe fixe, R3 este reglabilă şi R4

necunoscut. Relaţia care se scrie la echilibru este: R1 ⋅ R3 = R2 ⋅ R4 de unde rezultă R4.
Puntea poate fi alimentat în curent continuu sau curent alternativ, poate
funcţiona în regim echilibrat sau regim dezechilibrat. Metoda de punte este o metodă
de zero cu precizie ridicată. Se foloseşte pentru măsurarea elementelor de circuit (R, L,
C, M) sau a unor mărimi neelectrice convertibile în variaţii de rezistenţă, variaţii de
inductivitate, variaţii de capacitate.
La metoda de rezonanţă se foloseşte un circuit rezonant RLC serie sau paralel.
La rezonanţă circuitul rezonant RLC serie are o impedanţă minimă care corespunde
unui curent maxim prin circuit. La rezonanţă tensiunile le bobină şi condensator sunt
egale şi au valori maxime. Circuitul rezonant RLC paralel are o impedanţă maximă la
15
rezonanţă care corespunde unui curent minim în circuit. Relaţia care se scrie la
echilibru şi care se foloseşte pentru determinarea mărimii necunoscute este:
1
ω = 2πf = . Modificând un parametru (L, C sau f) se poate ajunge la echilibru
L⋅C
indicat de regulă de un voltmetru (indicaţie maximă) legat la bornele condensatorului.
Pe acest principiu funcţionează Q-metrul utilizat pentru măsurarea inductivităţilor,
capacităţilor, factorului de calitate şi tangentei unghiului de pierderi.
Figura 9: Schema de principiu a Q-metrului analogic.
Metode de măsurare prin comparaţie

În cadrul măsurării prin comparaţie etalonul este prezent, chiar poate să facă
parte din aparatul de măsurare. Precizia măsurării este cel mult egală cu cea a
etalonului utilizat şi este o metodă fără consum. De cele mai multe ori mărimea de
măsurat se egalează cu etalonul, fapt ce se pune în evidenţă cu un instrument foarte
sensibil.
Metoda de comparaţie are mai multe variante. Prima ar fi metoda de
comparaţie directă, când mărimea de măsurat X se compară cu o mărime de aceeaşi
natură Y reglabilă şi cunoscută cu exactitate. Se urmăreşte satisfacerea relaţiei X=Y
sau X-Y=0. Reglarea se face manual sau automat. Din această categorie face parte
metoda de compensare pentru măsurarea tensiunilor electrice (surse de tensiune
electromotoare) mici.
Figura10: Metoda de compensare directă şi compensare cu substituţie.
O altă variantă a metodei de comparaţie este metoda de substituţie care constă

din două măsurători succesive. În primul pas mărimea de măsurat se introduce în
circuit şi se notează indicaţiile aparatelor. În pasul al doilea se înlocuieşte mărimea de
măsurat cu o mărime de aceeaşi natură dar reglabilă şi cunoscută cu precizie. Se caută
a cea valoare pentru care aparatele vor avea aceeaşi indicaţie ca în primul pas. Metoda
16
de substituţie se poate folosi combinat cu metoda de punte sau cu metoda de măsurare

directă sau indirectă.
Metoda de comparaţie diferenţială este o metodă prin care mărimea de măsurat
X se compară cu o mărime de aceeaşi natură având o valoare apropiată Xn şi se
determină diferenţa dintre ele ∆X. Valoarea mărimii necunoscute este X=Xn+∆X.
Avantajul metodei este că eroarea cu care se determină ∆X faţă de valoarea X este mai
mică decât eroarea cu care s-ar măsura X.
Metode de măsurare analogice şi digitale
Măsurarea unei mărimi fizice continue într-un anumit interval se poate face în
două feluri total diferite, măsurare analogică şi măsurare digitală.
În cadrul măsurărilor analogice caracteristica statică a aparatului şi a tuturor
elementelor din lanţul de măsurare este o funcţie continuă. Mărimea de măsurat poate
să ia orice valoare şi pentru fiecare valoare îi corespunde o mărime de ieşire a
aparatului. Afişajul caracteristic pentru indicarea valorii este acul indicator care se
mişcă în faţa unei scări gradate.
În cadrul măsurării digitale domeniul de măsură este împărţit în porţiuni mici
egale între ele ∆x şi pentru întreaga porţiune îi va corespunde o mărime de ieşire. Deci
pentru domeniul continuu a mărimii de la intrare îi corespunde un domeniu cu număr
finit de valori a mărimii de ieşire. Informaţia se obţine în cuante. Acesta se datorează
convertorului analog-digital din componenţa instrumentului de măsurare numerică.
Prin această operaţie se va introduce în mod obligatoriu o eroare fixă numită eroare de
cuantizare. Afişajul caracteristic pentru indicarea valorii măsurate este numerică,
citibilă direct.
La măsurarea analogică apar o serie de erori. Caracteristica aparatului de bază
nu este liniar doar pe porţiuni, apar frecări în lagăre, apar fluxuri de scăpări sau
influenţe externe, pe convertoarele de intrare (divizoare de tensiune) apar pierderi,
fiecare bloc de prelucrare introduce o eroare. Aceste erori se adună şi în final obţinem
o măsurare imprecisă.
Măsurarea digitală are o serie de avantaje. Transmiterea şi prelucrarea
semnalelor digitale se face fără pierderi. Cuantizarea se face pe porţiuni foarte mici
(prin mărirea numărului de biţi a convertorului A/D) astfel încât eroarea de cuantă este
mult mai mic ca erorile introduse de aparate analogice. Aparatele de măsură digitale
pot fi complexe conţinând mai multe blocuri de prelucrare îndeplinind mai multe
funcţii. Citirea valorii măsurate este mai uşoară şi se face împreună cu unitatea de
măsură. Setarea automată a domeniului de măsurare. Determină în mod automat
semnul mărimii de la intrare. Permit măsurare unor semnale complexe. Permit stocare
unui număr mare de măsurători şi transferul datelor la calculator.
Metode de măsurare prin eşantionare
Caracteristic metodei de măsurare digitală este că măsurarea nu se face
continuu ci discret, deci se prelevă eşantioane din semnalul de la intrare care se
digitalizează şi se prelucrează.
Pentru ca semnalul eşantionat să conţină aceeaşi informaţie ca semnalul
continuu trebuie ca:
- eşantionarea se face în intervale egale de timp t0;
- eşantionarea are o anumită durată τ;
17
- pe durata eşantionării valoarea semnalului nu variază;

- semnalul de măsurat este continuu (spectrul de frecvenţă este limitat).
Pe baza celor de mai sus rezultă că semnalul continuu de la intrare se poate reconstrui
din eşantioanele prelevate dacă se satisface condiţia dată de teorema de eşantionare
(teorema lui Shanon), frecvenţa de eşantionare trebuie să fie cel puţin egal cu dublul
frecvenţei maxime din spectrul de frecvenţă al semnalului:
1
f0 = ≥ 2 ⋅ f max
t0
În cazul semnalelor periodice de foarte mare frecvenţă se foloseşte eşantionarea
pentru a transfera semnalul dintr-un domeniu de frecvenţă într-un alt domeniu de
frecvenţă mai mică. Pentru acesta intervalul de eşantionare se alege astfel ca într-o
perioadă a semnalului de intrare se prelevă doar un eşantion, adică te=t0+T, unde T este
perioada semnalului. Pentru a reconstrui semnalul continuu avem nevoie de n
eşantioane pe perioadă, dar pentru că în fiecare perioadă s-a prelevat doar un singur
eşantion, pentru a obţine cele n eşantioane avem nevoie de n perioade a semnalului
periodic. Astfel perioada semnalului rezultant (reconstruit) are o frecvenţă de n ori mai
mic. Această metodă de măsurare se foloseşte la osciloscoape cu eşantionare-
memorare care pot măsura şi vizualiza semnale până la 10GHz. Cerinţa importantă a
acestei metode este că semnalul trebuie să fie periodic.
CONCLUZIE
Alegerea metodei de măsurare depinde de aparatul de măsură disponibil,
determină în mod hotărâtor precizia măsurării, influenţează calculele şi prelucrarea
ulterioară a datelor.
Există aparate de măsură al cărei funcţionare se bazează în mod direct pe o
metodă de măsurare, asigurând în acest fel şi precizia asigurată de metoda de
măsurare.
Combinând diferitele metode de măsurare cu metode digitale de măsurare se
asigură o precizie ridicată şi o măsurare uşoară a mărimilor.
EXEMPLU 3: Schema bloc a unei punţi de măsură RLC
Analizând schema bloc al punţii de măsură se poate observa că este compus din
două mari module, modul analogic şi modul digital. Modulul analogic are rolul de
a forma puntea de măsură pentru măsurarea unei impedanţe necunoscute Zx, iar
modulul digital realizează prelucrarea, afişarea, transmiterea datelor măsurate.
18
Fiind un aparat digital poate realiza şi funcţii speciale (analiza funcţionării corecte
a blocurilor componente, afişarea unităţii de măsură, alegerea domeniului de
măsură, corecţia erorilor).
Figura 11: Exemplu pentru combinarea metodei de măsurare cu aparat de

măsură digital.
19
1.5. TEST DE AUTOEVALUARE
Încercuiţi răspunsurile corecte la

întrebările următoare.
ATENŢIE: pot exista unul, sau mai multe

răspunsuri corecte la aceeaşi întrebare.
Timp de lucru: 10 minute
1) Variaţia în timp a mărimii de măsurat poate fi:

a) cosinusoidal; Da / Nu
b) aleatoriu; Da / Nu
c) distorsionat; Da / Nu
d) neelectric; Da / Nu
2) Modelarea mărimii de măsurat se face pentru:

a) stabilirea mărimii pe durata măsurării; Da / Nu
b) punerea în evidenţă a diferitelor influenţe date prin construcţie; Da / Nu
c) determinarea programului de măsurare; Da / Nu
d) alegerea aparatului de măsurare; Da / Nu
3) Indicaţia aparatului de măsură este influenţat de:

a) frecări în lagăre; Da / Nu
b) modificarea temperaturii; Da / Nu
c) durata de măsurare; Da / Nu
d) alegerea domeniului de măsurare; Da / Nu
e) locul aparatului de măsurare. Da / Nu
4) Aparatele digitale au în componenţa lor:

a) magnet permanent; Da / Nu
b) indicator cu spot luminos; Da / Nu
c) convertor analog-digital; Da / Nu
5) Sensibilitatea aparatului de măsură se determină ca:

a) raportul dintre variaţia mărimii de intrare şi variaţia mărimii de ieşire; Da / Nu
b) raportul dintre variaţia mărimii de ieşire şi variaţia mărimii de intrare; Da / Nu
c) capacitatea de a măsura mărimi variabile; Da / Nu
20
6) La metoda de măsurare directă se foloseşte:

a) metode de calcul complexe; Da / Nu
b) un etalon; Da / Nu
c) aparat dedicat pentru măsurarea mărimii respective; Da / Nu
d) multimetru pe domeniul corespunzător mărimii de măsurat; Da / Nu
7) Avantajul metodei de măsurare digitală:

a) măsurare scurtă; Da / Nu
b) citirea uşoară a rezultatului; Da / Nu
c) poate fi folosit pentru măsurarea oricărei mărimi; Da / Nu
d) stocarea şi transmiterea datelor măsurate; Da / Nu
Grila de evaluare: 1-a,b; 2-b; 3-a, b, d; 4-c; 5-b; 6-c,d; 7-b,d.
1.6. REZUMAT
► în subcapitolul 1.2. am prezentat subiectul unui proces de măsurare,

mărimea de măsurat care poate fi de natură electrică sau neelectrică. Mărimea de
măsurat poate fi reprezentat printr-un model mai simplu sau mai complex în funcţie de
elementele de influenţă care se iau în considerare sau nu pe parcursul măsurării.
► în subcapitolul 1.3. am prezentat structura generală a mijloacelor electrice de
măsurare, caracteristicile principale care au un rol important în alegerea şi utilizarea
aparatelor de măsură.
►în subcapitolul 1.4. am prezentat metodele electrice de măsurare, principiul,
avantajele, dezavantajele lor. Am prezentat scheme electrice simple de principiu
pentru explicarea modului de utilizare a metodelor de măsurare.
După parcurgerea acestui capitol,

ar trebui să cunoaşteţi elementele care
intervin în procesul de măsurare.
Parametri aparatelor de măsură care au un
REZULTATE AŞTEPTATE rol important în alegerea lor şi la
determinarea precizie măsurării. Care
sunt metodele electrice de măsurare, care
cum şi unde se foloseşte pentru a obţine
un rezultat cât mai exact.
21
• Mărimi primitive care se introduc direct prin definiţii şi legi şi

care sunt de tip intensitate. Mărimi derivate care se definesc
cu ajutorul altor mărimi deja cunoscute, care sunt de tip putere
sau energie.
• Mărimi constante invariabile în timp, mărimi variabile în
timp după diferite legi.
• Modelul este o schemă de conexiune prin care se poate înlocui
TERMENI sistemul real punând în evidenţă anumite proprietăţi şi
neglijând altele în funcţie de cea ce este mai important pentru
situaţia respectivă.
• Aparatul de măsură, mai simplu sau mai complex, analog sau
ESENŢIALI digital care realizează o relaţie biunivocă între intrare şi ieşire.
• Metode directe de măsurare, când rezultatul se obţine printr-o
singură operaţie de măsurare. Metode indirecte de măsurare,
când mărimea necunoscută se determină în funcţie de altele.
• Metoda de zero, când sistemul de măsurare se aduce la
echilibru pentru a putea calcula mărimea necunoscută.
Metodă de rezonanţă, aparatul, sistemul de măsurare se
aduce la rezonanţă pentru a putea aplica formula de calcul
• Metoda de comparaţie, când mărimea necunoscută se
compară cu o mărime de acceaşi natură şi cunoscută cu mare
precizie.
• Metodă de eşantionare folosită pentru măsurarea semnalelor
de frecvenţă mare şi prin care se face o translatare în
frecvenţă a mărimii măsurate.
Pentru o detaliere suplimentară a aspectelor prezentate în acest capitol
puteţi parcurge lucrările:
[1] C. Iliescu, W. Szabo, I. Szekely, ş.a., Măsurări electrice şi electronice, EDP
Bucureşti, 1983 .
[2] Ágoston K. Instrumentaţie şi măsurări electrice. Editura MatrixRom,
Bucureşti, 2009.
[3] Ghiţă O.M., Cepişcă C., Măsurarea mărimilor electrice, Editura Matrix
Rom, Bucureşti, 2007.
[4] Major László, Nagy Lóránt, Műszerek és mérések: villamos mérések,
mérőátalakitók, robotmérések. Skandi-Wald könyvkiadó Budapest, 2004.
22
1.7. TEST DE EVALUARE


1) Mărimile derivate de măsurat se determină:

a) direct prin legi generale; Da / Nu
b) prin modul de variaţie în timp; Da / Nu
c) cu ajutorul altor mărimi cunoscute; Da / Nu
d) prin valoare efectivă; Da / Nu
2) În domeniul timpului mărimea de măsurat se caracterizează :

a) valoare efectivă; Da / Nu
b) banda de frecvenţă; Da / Nu
c) durată de creştere; Da / Nu
d) valoare medie. Da / Nu
3) Rezoluţia aparatului de măsură se defineşte ca:

a) cea mai mică variaţie a mărimii de intrare care poate fi sesizată; Da / Nu
b) cuanta convertorului analog-digital; Da / Nu
c) inversul sensibilităţii aparatului. Da / Nu
4) Pentru măsurarea tensiunilor electromotoare mici se foloseşte:

a) metoda de punte Da / Nu
b) metoda de rezonanţă Da / Nu
c) metoda de comparaţie Da / Nu
5) Aparatele de măsură mai performante:

a) pot realiza funcţii, calcule speciale Da / Nu
b) indicaţia valorii măsurate se face cu spot luminos Da / Nu
c) determină singur domeniul de măsurare Da / Nu
Grila de evaluare: 1-c; 2-a,c,d; 3-a,b; 4-c; 5-a,c.
23
Aparate de măsurat analogice
APARATE DE MĂSURAT ANALOGICE
CUPRINS
2.1. INTRODUCERE 25
2.2. STRUCTURA GENERALĂ A APARATELOR ANALOGICE 26
2.3. APARATUL MAGNETOELECTRIC 29
2.4. APARATUL ELECTRODINAMIC 33
2.5. APARATUL DE INDUCŢIE 39
Bibliografie selectivă 43
24
2.1. INTRODUCERE
Instrumentele de măsură furnizează informaţii despre mărimea de măsurat cu

o anumită precizie. După modul de funcţionare instrumentele de măsură se clasifică în:
• Instrumente analogice electromecanice în care deviaţia dispozitivului mobil este
cauzată de acţiunea directă a mărimii de măsurat.
• Instrumente analogice electronice sunt realizate din circuite electronice care au diferite
funcţii şi pentru funcţionarea lor este necesară de o sursă de tensiune externă.
• Instrumentele digitale prelucrează mărimea de măsurat pe cale numerică cu ajutorul
unor circuite numerice.
Aparatele analogice sunt cele mai simple instrumente care furnizează o
informaţie despre elementul de măsurat. Ele constau dintr-un mecanism
electromecanic care converteşte mărimea electrică activă într-o mărime mecanică
(forţă, cuplu) care provoacă deplasarea dispozitivului mobil proporţional cu mărimea
de măsurat. Principiul de funcţionare a acestor aparate se bazează pe legi fizice,
interacţiuni dintre câmp magnetic şi curent electric care are ca efect o mişcare sau
rotire mecanică proporţională cu una sau cu ambele mărimi electrice.
Obiective
• Prezentarea structurii generale ale aparatelor de măsurat analogice
• Prezentarea structurii şi funcţionării a 3 aparate analogice mai importante
• Prezentarea modului de utilizare a aparatelor analogice
• Evaluarea modului în care au fost însuşite cunoştinţele referitoare la funcţionarea şi

utilizarea aparatelor analogice de măsurare.
25
2.2. STRUCTURA GENERALĂ A APARATELOR

ANALOGICE
În cazul aparatelor analogice pentru fiecare valoare x a mărimii de intrare

corespunde o deviaţie α a dispozitivului mobil, asupra căruia acţionează un cuplu activ
(proporţional cu mărimea de intrare) şi un cuplu rezistent (proporţional cu deviaţia):
α = f (x ) .
După principiul de funcţionare, fenomenul fizic care se foloseşte pentru
producerea cuplului activ aparatele analogice sunt de mai multe feluri:
magnetoelectrice, cu magnet mobil, feromagnetice, electrodinamice, ferodinamice, de
inducţie, electrostatice, cu lamele vibrante, termice etc.
Aparatele de măsurat tip analogic se compun dintr-o parte fixă şi o parte
mobilă. Elementele care intră în componenţa lor pot fi elemente active care participă la
producerea cuplului activ, şi elemente auxiliare care au diferite funcţii: asigură
suspensia elementului mobil, reglarea zeroului, indicator, scală gradată, contragreutăţi,
ecrane, etc. Aceste elemente şi dispozitive au roluri bine definite şi funcţionarea
corectă a acestora este legat de utilizarea corectă a aparatului. Pentru acesta există o
serie de inscripţii prin simboluri pe cadranul aparatului care indică tipul, modul de
folosire, clasa de precizie, tensiunea de încercare, felul tensiuni de măsurat, rezistenţa
internă a aparatului.
Partea principală a aparatelor analogice este dispozitivul mobil care asigură
mişcarea cu frecări cât mai reduse a acului indicator proporţional cu mărimea de
intrare.
Dispozitivul pentru producerea cuplului rezistent are rolul de a duce elementul
mobil în poziţia iniţială după anularea mărimii de intrare.
Dispozitivul de amortizare are rolul de a amortiza oscilaţiile dispozitivului
mobil, asigurând o mişcare liniară, lentă scăzând astfel timpul de măsurare.
Dispozitivul de indicare a valorii este compus din mai multe elemente: cadran
cu gradaţie liniară sau logaritmică şi dispozitivul indicator sau ac indicator.
26
Ecuaţia de mişcare a dispozitivului mobil

Mişcarea sistemului mobil, împreună cu acul indicator, care este o mişcare de
rotaţie se determină din condiţia de echilibru a tuturor forţelor şi cuplurilor care
n
acţionează asupra lui ⇒ ∑M i = 0.
i =1
d 2α
Cuplul forţelor de inerţie: M J = −J ⋅ , J este momentul de inerţie al
dt 2
maselor aflate în mişcare de rotaţie, α este unghiul geometric de deplasare al
echipajului mobil.
dα
Cuplul de amortizare: M A = − A ⋅ , A este cuplul de amortizare specific.
dt
Are o componentă de frecări vâscoase cu aerul şi o componentă dată de
dispozitivul de amortizare.
Cuplul rezistent: M r = − D ⋅ α , D este cuplul rezistent specific produs de
resorturi sau benzi elastice.
 dW 
Cuplul activ: M a =   , se calculează cu ajutorul teoremei forţelor
 dα  I ,U =ct .
generalizate în câmp magnetic sau electric. W este energia magnetică sau
electrică înmagazinată în sistemul mobil şi care se modifică cu deviaţia
dispozitivului mobil în timp ce curentul I sau tensiunea U (mărimi de intrare
care se măsoară) rămân constante.
Însumând aceste cupluri, ecuaţia generală de mişcare a echipajului mobil va fi:
d 2α dα
Ma = J 2 + A + Dα
dt dt
Unde α este deviaţia acului în faţa cadranului.
Afişajul aparatelor de măsură analogice

Dispozitivul de indicare a valorii măsurate a aparatelor de măsură analogice
este de obicei o scală gradată în faţa căreia se deplasează acul indicator. Scala poate fi
gradată uniform sau neuniform (logaritmic). Măsurarea este mai precisă dacă deviaţia
acului este în jurul mijlocului scării gradate.
Multimetrele au scală gradată multiplă, fiecare având un alt număr de diviziuni
şi rezultând constante diferite. Este de recomandat ca să se utilizeze aceea scală care
are numărul maxim de diviziuni egală cu multiplu (submultiplu) de zece a valorii
domeniului ales, pentru o citire mai uşoară şi mai exactă.
Pe cadranul aparatului găsim o serie de simboluri prin care se exprimă:
- tipul aparatului (pe ce principiu funcţionează)
- dacă funcţionează în c.c. (-), c.a. (∼) sau ambele
- clasa de precizie în c.c şi c.a.
- poziţia aparatului în timpul măsurării
- tensiunea la care a fost încercat izolaţia aparatului.
Aceste simboluri sunt importante în utilizarea corectă a aparatului, respectiv
pentru determinarea erorii de măsurare.
27
CONCLUZIE
Aparatele analogice sunt instrumente simple care furnizează o informaţie
despre elementul de măsurat. Ele constau dintr-un mecanism electromecanic care
converteşte mărimea electrică activă într-o mărime mecanică. Indicaţia valorii
măsurate se face prin deplasare acului în faţa unui cadran gradat. Deplasare acului este
direct proporţional cu cuplul activ generat de forţe şi este proporţional cu mărimea de
măsurat.
EXEMPLU 1: Determinarea preciziei unei măsurători.
Se măsoară tensiuni cu două aparate diferite, mai întâi cu un aparat mai exact de
laborator, când se obţine valoarea U01=120V, apoi se foloseşte o metodă industrială
(voltmetru obişnuit) când se obţine valoarea U1=123V. Pentru a altă tensiune folosind
aceleaşi metode şi aparate se obţin valorile U02=40V şi U2=38V.
Care dintre cele două măsurători este mai exactă?
Pentru prima tensiune eroarea absolută şi eroarea relativă sunt:

∆U 1 = U 1 − U 01 = 123 − 120 = 3V
∆U 1 3
ε r1 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 2.5%
U 01 120
Pentru a doua măsurătoare eroarea absolută şi relativă sunt:
∆U 2 = U 2 − U 02 = 38 − 40 = −2V
∆U 2 −2
ε r2 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 5%
U 02 40
Deşi prima măsurătoare are o eroare absolută mai mare, este mai precisă deoarece
eroarea relativă este mai mică.
Aparatele şi metodele de laborator sunt mai precise.
28
2.3. APARATUL MAGNETOELECTRIC
Aparatul magnetoelectric este cel mai des utilizat instrument. Au în construcţia

lor un magnet permanent care poate fi intern sau extern, în funcţie de poziţia acestuia
faţă de elementul mobil. Cel mai des se utilizează aparatul cu magnet extern. Pe figura
1 se prezintă construcţia şi elementele componente ai aparatului cu magnet extern.
Figura 1: Construcţia şi elemente componente aparatului magnetoelectric.
Cuplul activ care provoacă deviaţia acului indicator, este produs de

interacţiunea dintre câmpul magnetic din întrefier, produs de magnetul permanent, şi
curentul care trece prin bobina mobilă (forţa Lorentz). Expresia cuplului activ este dat
de variaţia energiei magnetice din întrefier la trecerea curentului prin bobină.
 dWm 
Ma =  
 dα  I =ct .
29
Energia magnetică din întrefier este: Wm = Φ ⋅ I .
Când bobina mobilă este parcurs de curentul I, sub acţiunea cuplului activ bobina se
roteşte cu un unghi dα şi energia se modifică cu dWm = I ⋅ dΦ .
Fluxul magnetic din întrefier este dat de produsul dintre inducţia magnetică B
produs de magnetul permanent şi suprafaţa activă A a bobinei mobile. La trecerea
curentului bobina se roteşte modificând suprafaţa activă. Astfel variaţia de flux va fi:
dΦ = N ⋅ B ⋅ dA = N ⋅ B ⋅ b ⋅ l ⋅ dα = N ⋅ B ⋅ A0 ⋅ dα
Unde N este numărul de spire al bobinei, b- lăţimea bobinei, l- lungimea laturii active
a bobinei, A0- suprafaţa bobinei.
dWm = I ⋅ Φ 0 ⋅ dα
Deci cuplul activ rezultă:
 dWm 
Ma =   = I ⋅ Φ0
 dα  I =ct .
Cuplul activ este echilibrat de cuplul rezistent Mr dezvoltat de resorturi spiralate. Acest
cuplul rezistent este proporţional cu deviaţia echipamentului mobil. La echilibru
M a + M r = 0 , de unde rezultă:
Φ0
I ⋅ Φ0 = D ⋅α ⇒ α= ⋅I = S⋅I
D
Unde S este sensibilitatea instrumentului care este constant, deci deviaţia
echipamentului mobil este proporţional cu curentul de măsurat. Această deviaţie este
uniformă şi depinde de sensul curentului, deci trebuie respectat polaritatea bornelor.
Aparatul funcţionează numai în curent continuu.
În curent alternativ de frecvenţă industrială şi cuplul va fi alternativ cu aceeaşi
frecvenţă, dar datorită inerţiei dispozitivul mobil nu poate urmării aceste variaţii.
Pentru utilizarea aparatului în curent alternativ se prevede la intrare un redresor şi în
acest caz indicaţia va fi proporţională cu valoarea efectivă a curentului alternativ.
Avantajele aparatului: scară liniară, uniformă, sensibilitate mare, consum redus,
precizie ridicată.
Dezavantaje: cost ridicat, capacitate de suprasarcină mic, este influenţat de
variaţii de temperatură.
Aparatul magnetoelectric se foloseşte pentru construcţia miliampermetrelor,
microampermetrelor, folosind convertoare de intrare corespunzătoare se realizează
milivoltmetre, voltmetre, ampermetre, multimetre, capacimetre, instrumente pentru
măsurarea mărimilor neelectrice (temperatură, viteză, umiditate).
O utilizare mai specială a acestor aparate este logometrul magnetoelectric.
Conform logometrelor nu are resorturi spiralate pentru producerea cuplului rezistent.
Deviaţia dispozitivului mobil este proporţional cu raportul curenţilor care trec prin cele
două bobine fixate coaxial sub un anumit unghi α (figura 2). Unghiul dintre cele două
bobine este de obicei 90°, dar poate fi şi mai mic. Sensibilitatea creşte cu cât acest
unghi este mai mic. Curenţii sunt duşi la bobine prin fire foarte subţiri din aur, motiv
pentru care lucrează cu curenţi foarte slabi.
30
Funcţionarea logometrului magnetoelectric se bazează pe interacţiunea dintre

câmpul magnetic din întrefier şi curenţii din cele două bobine, care produc cupluri
oponente.
I 
α = f  1 
 I2 
Cuplurile produse de curenţii ce trec prin bobine au expresiile:
M 1 = N 1 A1 I 1 B1 (α )
M 2 = N 2 A2 I 2 B2 (α )
La echilibru cuplul rezultant este zero M 1 + M 2 = 0 , de unde se deduce:

I 1 N 2 A2 B2 (α )
=
I2 N 1 A1 B1 (α )
Avantajul logometrelor constă în faptul că în cazul în care ambele bobine sunt

parcurse de aceeaşi curent indicaţia nu depinde de variaţiile condiţiilor externe.
Logometrele se folosesc pentru realizarea ohmmetrelor, frecvenţmetrelor.
Figura 2: Logometrul magnetoelectric.
O altă utilizare a aparatelor magnetoelectrice sunt galvanometrele de curent

continuu care sunt aparate foarte sensibile, mai ales cele cu suspensie pe benzi
tensionate şi cu dispozitiv indicator optic (măsoară curenţi mai mici decât 10-7A).
CONCLUZIE
Aparatele magnetoelectrice au construcţie şi funcţionare simplă. Sunt sensibile,
lucrează doar în c.c. şi măsoară curenţi mici. Ele se folosesc la realizarea multimetrelor
prin extinderea domeniului de măsură, folosind şunturi şi rezoistenţe adiţionale incluse
în interiorul aparatului.
31
EXEMPLU 2: Determinarea valorii şi a modului de conectare a

unui şunt, pentru extinderea domeniului de măsură a unui ampermetru.
Un miliampermetru are rezistenţa internă RA=0.5Ω şi poate măsura un curent

maxim de 200mA. Ce valoare trebuie să aibă şuntul care se foloseşte pentru extinderea
domeniului până la 20A? Ce valoare are curentul din circuitul principal dacă aparatul
indică 45mA? Cum se conectează şuntul?
Rezistenţa şuntului este de n-1 ori mai mic decât rezistenţa internă a ampermetrului,
unde n este raportul dintre curentul din circuitul principal şi curentul maxim prin
instrument. Se foloseşte relaţia:
RA RA 0. 5
RS = = = = 5.05mΩ
n −1 I 20
−1 −1
IA 0.2
Curentul din circuitul principal dacă indicaţia aparatului este de 45mA:
I = n ⋅ I A = 100 ⋅ 45 ⋅ 10 −3 = 4.5 A
Şuntul se leagă în paralel cu ampermetru:
Figura 3: Modul de legare a şuntului.
32
2.4. APARATUL ELECTRODINAMIC
Aparatul electrodinamic are un avantaj important faţă de aparatele precedente şi

anume nu conţine fier sau magnet permanent. Din acest motiv este un aparat mai
precis, mai sensibil.
Pe figura 4 se prezintă schematic construcţia aparatului electrodinamic. El este
alcătuit din două bobine: una fixă secţionată în două (1), şi una mobilă (2) care se
poate roti în interiorul bobinei fixe pe o axă (3) perpendiculară pe axa bobinelor fixe.
Curenţii sunt duşi la bobine prin resorturi spiralate (4) în sens contrar, acul indicator
(5) cu contragreutăţi (6), respectiv amortizorul cu aer (7) sunt fixate de axă (3).
Funcţionarea se bazează pe interacţiunea câmpurilor magnetice din jurul
bobinelor cu curenţii care parcurg aceste bobine (forţe electrodinamice). Curentul I1
produce în jurul bobinei fixe un flux Φ1 şi o inducţie B1. Curentul I2 care trece prin
bobina mobilă produce în jurul acestuia un flux Φ2 şi o inducţie B2. Curentul I1
interacţionează cu inducţia B2 şi curentul I2 interacţionează cu inducţia B1 producând
un cuplu activ care roteşte bobina mobilă şi dispozitivul mobil până când fluxul
bobinei mobile cu cel al bobinei fixe.
Figura 4: Construcţia şi elementele componente aparatului electrodinamic.
33
Cuplul activ este dat de variaţia energiei câmpului magnetic al sistemului

format din cele două bobine:
1 1
Wm = L1 I 12 + L2 I 22 + MI 1 I 2
2 2
Unde L1 şi L2 sunt inductivităţile proprii ale bobinelor, iar M - inductivitatea mutuală.
Deoarece numai inductivitatea mutuală depinde de poziţia bobinelor, cuplul activ va fi:
 dWm  dM
Ma =   = I1 I 2
 d α  I1I 2const dα
Pentru o anumită deviaţie cuplul activ este echilibrat de cuplul rezistent M r = D ⋅ α şi

se obţine:
1 dM
α= I1 I 2
D dα
Modul de variaţie a inductivităţii mutuale cu poziţia bobinei mobile depinde de
spectrul câmpului magnetic creat de bobina fixă în spaţiul în care se află bobina
mobilă. Din acest punct de vedere aparatele electrodinamice pot fi de două tipuri: cu
câmp uniform sau axial şi câmp radial.
Pentru a obţine un câmp axial bobinele fixe sunt alungite şi apropiate suficient
astfel câmpul magnetic din interior este uniform. Inductivitatea mutuală se poate
exprima prin: M = − M m cos(γ 0 + α ) , unde Mm este inductivitatea mutuală maximă, γ0 -
unghiul poziţiei iniţiale a bobinei mobile faţă de bobina fixă. Curba de variaţie a
inductivităţii mutuale cu unghiul de deviaţie este sinusoidală:
= M m sin (γ 0 + α )
dM
dα
La echilibru deviaţia instrumentului va fi:

Mm
α= I 1 I 2 sin (γ 0 + α )
D
Prin alegerea corespunzătoare a unghiului iniţial (γ0=45°-55°) această dependenţă se
poate liniariza.
În cazul câmpului radial liniile câmpului magnetic a bobinei fixe sunt
perpendiculare pe laturile active ale bobinei mobile. Bobinele fixe sunt plate şi
îndepărtate. Prin alegere corespunzătoare a unghiului iniţial (γ0=45°) se poate obţine ca
dM
pentru întregul domeniu de funcţionare = k = const. , astfel deviaţia instrumentului
dα
la echilibru se poate exprima:
k
α= I1 I 2
D
34
dM
Variaţia inductivităţii mutuale în cazul câmpului axial uniform (1) şi radial (2)
dα
sunt prezentate în figura de mai jos, figura 5.
Figura 5: Variaţia inductivităţii mutuale în funcţie de unghiul (γ0+α).
În curent alternativ curenţii care trec prin bobine au expresiile:

i1 (t ) = 2 I 1 sin ωt , i 2 (t ) = 2 I 2 sin (ωt − ϕ )
Acestea vor produce un cuplu activ instantaneu, iar dispozitivul mobil se va mişca sub
acţiunea unui cuplu activ mediu:
ma = i1 (t )i2 (t )
dM
dα
( )
T T
= ∫ ma dt = ∫ i1 (t )i2 (t )
1 1 dM dM
M amed dt = I 1 I 2 cos I 1 , I 2
T 0 T 0 dα dα
Unde I1 , I2 sunt valorile efective ale curenţilor, iar cos(I 1 , I 2 ) = cos ϕ cosinusul
defazajului dintre curenţi.
Expresia deviaţiei instrumentului va fi:
* pentru câmp axial uniform
Mm
α= I 1 I 2 cos(ϕ )sin (γ 0 + α )
D
* pentru câmp radial
I 1 I 2 cos(ϕ )
k
α=
D
Avantaje: datorită lipsei pieselor feromagnetice erorile de construcţie sunt
neglijabile, este un instrument sensibil cu precizie ridicată, se realizează şi aparate
etalon, se realizează ampermetre, voltmetre şi wattmetre de precizie în c.c. şi c.a., se
pot construi logometre electrodinamice pentru măsurarea defazajului dintre două
mărimi.
Dezavantaje: sunt puternic influenţate de câmpuri externe, motiv pentru care se
ecranează, sunt influenţate de temperatură şi de variaţii de frecvenţă a curenţilor care
se măsoară, dar se folosesc scheme de compensare corespunzătoare. Aparatele mai
ieftine măsoară până la 100Hz, iar cel mai scumpe până la 1000Hz. Au consum
propriu ridicat şi capacitate de suprasarcină scăzut.
Clasa de precizie a ampermetrelor electrodinamice este de 0.2 sau 0.5, pot lucra
în c.c. sau c.a. În cazul curenţilor mici bobinele fixe şi mobile sunt legate în serie,
astfel I1=I2 , cosϕ=1, deci scala aparatului este pătratică.
35
α = kAI 2
La ampermetrele electrodinamice pentru curenţi mari bobinele fixe şi mobile
sunt legate în paralel conform figurii 6b. Rezistenţa R şi condensatorul C sunt pentru
compensarea erorilor de frecvenţă.
Figura 6: Modul de conectare a bobinelor pentru ampermetre electrodinamice.
Pentru voltmetre electrodinamice bobinele fixe şi mobile sunt legate în serie şi

înseriate cu rezistenţe adiţionale prin care se determină domeniile de măsură (figura 7).
Aceste rezistenţe adiţionale sunt alese în domeniul 500 - 1000Ω/30V. Clasa de
precizie a voltmetrelor electrodinamice este cuprins între 0.1 şi 0.2. Indicaţia este
proporţională cu pătratul tensiunii măsurate.
α = kV U 2
Figura 7: Modul de conectare a bobinelor pentru voltmetre electrodinamice.
Aparatele electrodinamice sunt adecvate pentru construcţia wattmetrelor,

deoarece ele realizează o multiplicare analogică a mărimilor legate pe cele două
intrări, bobina fixă şi mobilă. Acesta se poate observa şi din expresia cuplului activ sau
a din expresia deviaţiei. Wattmetrele folosesc varianta aparatului electrodinamic cu
câmp radial. De obicei prin bobina fixă se trece curentul, iar la bornele bobinei mobile
înseriate cu o rezistenţă adiţională se aplică tensiunea. Astfel se obţine:
I1=I şi I2=U/Rw
cos(ϕ ) = UI cos(ϕ ) = k p P
k U k
α= I⋅
D Rw DRw
Deviaţia instrumentului este proporţională cu puterea activă consumată de
circuit şi depinde de defazajul dintre curent şi tensiune. Pentru a avea indicaţie pozitivă
trebuie respectat marcajele de început ale bobinelor (figura 8).
36
Figura 8: Conectarea wattmetrului.
Clasa de precizie a wattmetrelor este 0.2, domeniile pentru bobina de curent

2.5A respectiv 5A, domeniile pentru bobina de tensiune 75V, 150V, 300V şi 600V.
CONCLUZIE
Aparatele electrodinamice sunt aparate sensibile şi precise, se folosesc pentru
realizarea wattmetrelor şi cos ϕ-metrelor, deoarece realizează o înmulţire analogică
care rezultă din principiul de funcţionare. Pot funcţiona în c.c. şi c.a.
La utilizarea wattmetrelor este important modul de conectare a bobinelor şi
respectarea marcajelor de început a bobinelor.
Pot fi folosite şi pentru realizarea aparatelor etalon.
EXEMPLU 3: Funcţionarea aparatelor electrodinamice în c.a.
Se ştie că acul unui wattmetru electrodinamic deviază cu un unghi α,

proporţional cu puterea absorbită de receptor. Se poate arăta în c.a. că această deviaţie
trece prin valori pozitive şi negative cu frecvenţa 2f. În consecinţă acul ar trebui să
devieze alternativ, către dreapta şi stânga cu frecvenţa 2f. Să se arate că din cauza
inerţiei echipajului mobil, acul capătă o deviaţie medie constantă, dată de relaţia:
α med = kI1 I 2 cos ϕ .
Mişcarea echipajului mobil în timp este determinat de produsul curenţilor ce trec

prin bobina fixă şi bobina mobilă:
α (t ) = i1 (t ) ⋅ i2 (t ) = 2 I 1 sin (ωt ) ⋅ 2 I 2 sin (ωt − ϕ )
Deviaţia medie a acului indicator se determină folosind relaţia de definiţie a valorii
medii:
37
T
kI1 I 2 T kI1 I 2 T
= ⋅ ∫ α (t )dt = ⋅ 2 sin (ωt ) ⋅ sin (ωt − ϕ )dt = ⋅ [cos ϕ − cos(2ωt − ϕ )]dt =
1
α med
T 0 T ∫0 T ∫0
kI I ⋅ cos ϕ T kI1 I 2 sin (2ωt − ϕ )
T
= 1 2 ⋅t 0 − ⋅ = kI1 I 2 cos ϕ
T T 2ω 0
Deci indicaţia este o indicaţie medie proporţională cu puterea activă consumată de

receptor.
38
2.5. APARATUL DE INDUCŢIE
Aparatul de inducţie este un aparat mai special deoarece nu are o scală gradată
în faţa căreia se deplasează un ac indicator, ci are un dispozitiv mobil, disc de
aluminiu, care se roteşte, iar valoarea măsurată este afişată sub forma unui număr care
corespunde numărului de rotaţii într-un anumit interval de timp.
Funcţionarea se bazează pe interacţiunea dintre fluxurile magnetice alternative
şi curenţii turbionari induşi de acestea în elementul dispozitivului mobil. Instrumentul
poate funcţiona numai în curent alternativ.
După numărul de fluxuri care produc cuplul activ pot fi uniflux sau multiflux.
După forma elementului mobil pot fi cu tambur sau cu disc. Cel mai răspândit este
instrumentul de inducţie cu trei fluxuri şi cu element mobil sub formă de disc. După
modul de aşezare a electromagneţilor una faţă de alta, respectiv faţă d disc sunt de
două tipuri, tangenţial şi radial. Pentru tipul tangenţial planul în care se închid fluxurile
sunt tangente la disc. Pe baza acestor instrumente se realizează contoarele de energie.
Pe figura 9 se prezintă construcţia instrumentului de inducţie cu trei fluxuri şi element
mobil disc de aluminiu.
Figura 9: Schema constructivă a aparatului de inducţie.
39
Instrumentul este alcătuit din doi electromagneţi parcurşi de curenţii alternativi

i1(t) şi i2(t), acestea produc fluxurile Φ1 şi Φ2 care străbat discul de aluminiu. Aceste
fluxuri alternative induc în disc curenţi turbionari i1t şi i2t acestea interacţionează cu
fluxurile Φ2 şi Φ1 şi produc forţele f1 , f2 şi f3 . Aceste forţe tind să rotească discul în
jurul unui ax.
Pe figura 10a se prezintă o porţiune din discul de aluminiu, vedere de sus, cu
fluxurile care-l străbat şi curenţii turbionari induşi de acestea.
Ecuaţia de funcţionare a instrumentului de inducţie se deduce pornind de la
cuplurile active instantanee produse de forţele f1 , f2 şi f3. Cuplurile active instantanee
vor fi proporţionale cu acele fluxuri şi curenţi turbionari care interacţionează.
m a1 (t ) = k1Φ 1 (t ) ⋅ i 2t (t )
m a 2 (t ) = k 2 Φ 2 (t ) ⋅ i1t (t )
m a 3 (t ) = k 3 Φ 1 (t ) ⋅ i2t (t )
Figura 10: Producerea cuplului activ.
Rotirea discului de aluminiu se face sub acţiunea cuplului activ mediu care este:
T
M amed =
1
(ma1 + ma 2 + ma3 )dt
T ∫0
După introducerea expresiilor fluxurilor şi curenţilor şi efectuarea integralei se obţine:
( ) ( ) (
M amed = k1Φ 1 ⋅ I 2t ⋅ cos Φ 1 , I 2t − k 2 Φ 2 ⋅ I 1t ⋅ cos Φ 2 , I 1t − k 3 Φ 1 ⋅ I 2t ⋅ cos Φ 1 , I 2t )
Pe figura 10b se pot urmării unghiurile dintre fluxuri şi curenţi turbionari induşi
de acestea. Cu notaţiile de pe desen şi ştiind că cos (90°-Ψ)=sinΨ, şi cos (90°+Ψ)=-
sinΨ, se obţine:
M amed = k1Φ 1 ⋅ I 2t ⋅ sin Ψ + k 2 Φ 2 ⋅ I 1t ⋅ sin Ψ + k 3 Φ 1 ⋅ I 2t ⋅ sin Ψ
Ştiind că curenţii turbionari sunt proporţionali cu fluxurile care le induc:
I 1t = k1t ⋅ ω ⋅ Φ 1
I 2t = k 2t ⋅ ω ⋅ Φ 2
40
Înlocuind expresiile de mai sus se obţine valoarea medie a cuplului activ care
va fi proporţional cu cele două fluxuri şi cu sinusul unghiului dintre fluxuri:
(
M amed = KΦ 1Φ 2 sin Φ 1 , Φ 2 )
Funcţionarea instrumentului este influenţat de neliniarităţile materialului
feromagnetic din care este confecţionat miezul, respectiv de prezenţa curenţilor
turbionari. Cuplul activ este puternic, nu este influenţat de variaţiile mediului,
temperatură, câmp electric. Are capacitate mare de suprasarcină, construcţie robustă.
Datorită frecărilor la sarcini reduse apare o eroare de măsurare considerabilă, de aceea
se precizează un cuplu de pornire. Fluxurile magnetice create de electromagneţi
frânează rotirea discului care duce la o eroare negativă. Acesta se compensează la
testarea, etalonarea instrumentului.
Pe baza acestui aparat se realizează contoare de energie electrică activă,
reactivă, pentru circuite mono- şi trifazate având clasa de precizie 2 sau 2,5. Constanta
aparatului se exprimă prin rot/kWh sau Ws/rot.
CONCLUZIE
Aparatele de inducţie funcţionează pe baza interacţiunii dintre fluxurile
magnetice şi curenţii turbionari induşi de acestea în elementul dispozitivului mobil.
Aparatele de inducţie au o construcţie robustă, se folosesc pentru construcţia
contoarelor de energie activă sau reactivă.
41


1) În construcţia aparatelor analogice intră:

a) dispozitivul mobil; Da / Nu
b) dispozitiv pentru producerea cuplului rezistent; Da / Nu
c) afişaj numeric; Da / Nu
d) dispozitiv de amortizare; Da / Nu
2) Aparatul magnetoelectric produce un cuplu activ proporţional cu:

a) variaţia energiei magnetice din întrefier; Da / Nu
b) tensiunea aplicată; Da / Nu
c) temperatura mediului; Da / Nu
d) curentul care trece prin bobina mobilă; Da / Nu
3) Aparatul magnetoelectric:
a) este foarte sensibil; Da / Nu
b) are precizie ridicată; Da / Nu
c) este robust; Da / Nu
d) se foloseşte pentru realizarea cosfimetrelor; Da / Nu
e) are capacitate de suprasarcină mică. Da / Nu
4) Aparatul electrodinamic conţine:

a) magnet permanent; Da / Nu
b) două bobine fixe; Da / Nu
c) o bobină fixă şi una mobilă; Da / Nu
5) Aparatul electrodinamic se foloseşte pentru:

a) realizarea wattmetrelor; Da / Nu
b) construcţia contoarelor; Da / Nu
c) măsurarea tensiunilor foarte mari; Da / Nu
42
6) Aparatul de inducţie:
a) realizează o multiplicare analogică; Da / Nu
b) se foloseşte pentru realizarea etaloanelor; Da / Nu
c) se foloseşte pentru realizarea contoarelor de energie; Da / Nu
d) are o construcţie robustă; Da / Nu
Grila de evaluare: 1-a,b,d; 2-a,d; 3-a, b, e; 4-c; 5-a; 6-c,d.
2.7. REZUMAT
► în subcapitolul 2.2. am prezentat structura generală a aparatelor de măsurat

analogice, componentele principale şi rolul acestora. S-a explicat ecuaţia de mişcare a
dispozitivului mobil, respectiv afişajul aparatelor analogice.
► în subcapitolul 2.3. am prezentat structura şi funcţionarea aparatului
magnetoelectric. S-au prezentat avantajele, dezavantajele şi utilizarea lor.
►în subcapitolul 2.4. am prezentat structura şi funcţionarea aparatului
electrodinamic. S-a arătăt modul de variaţie a energiei magnetice înmagazinate, cum
depinde cuplul activ de curenţii care trec prin bobine. S-a arătat posibilităţi de
conectare a bobinelor în diferite utilizări.
►în subcapitolul 2.5. am prezentat structura şi funcţionarea aparatului de
inducţie. S-a dedus ecuaţia de mişcare a dispozitivului mobil, cuplul activ mediu,
respectiv caracteristicile de funcţionare.

ar trebui să cunoaşteţi principalele
elemente componente ale aparatelor
analogice. Structura şi funcţionarea
REZULTATE AŞTEPTATE aparatelor mai importante, care stau la
baza realizării instrumentelor mai des
utilizate, respectiv avantajele şi
dezavantajele acestora.
43
• Dispozitivul mobil asigură cu frecări cât mai reduse mişcarea

acului indicator proporţional cu mărimea de intrare.
• Cuplul activ arată modul de dependenţă (liniar sau neliniar) a
dispozitivului mobil de mărimea de intrare.
• Aparatul magnetoelectric este aparatul cel mai des utilizat la
realizarea multimetrelor, datorită structurii simple şi
sensibilităţii mari.
TERMENI
• Aparatul electrodinamic este un aparat multiplicator analogic.
Poate fi folosit pentru măsurarea puterii active în c.c. şi c.a.,
dar şi pentru măsurarea lui cosϕ.
ESENŢIALI • Aparatul de inducţie are o construcţie robustă, prezintă

neliniarităţi şi erori datorită miezurilor din construcţie. Se
foloseşte la realizarea contoarelor de energie.
Bucureşti, 1983 .
Bucureşti, 2009.
44


1) Funcţionarea aparatelor analogice se bazează pe:

a) mişcarea dispozitivului mobil; Da / Nu
b) variaţia energiei magnetice înmagazinate; Da / Nu
c) interacţiunea curenţilor cu fluxuri magnetice; Da / Nu
d) influenţa mediului asupra structurii aparatului; Da / Nu
2) Aparatul magnetoelectric se foloseşte pentru :

a) realizarea multimetrelor; Da / Nu
b) măsurarea frecvenţei; Da / Nu
c) măsurarea puterii; Da / Nu
d) măsurarea curenţilor reduse. Da / Nu
3) Aparatul electrodinamic:
a) se foloseşte pentru măsurarea puterilor în c.c. şi c.a.; Da / Nu
b) nu conţine miez magnetic; Da / Nu
c) se foloseşte pentru realizarea aparatelor etaloane. Da / Nu
4) Aparatul de inducţie:
a) are o construcţie simplă şi este foarte sensibil; Da / Nu
b) se foloseşte pentru măsurarea energiei; Da / Nu
c) are un afişaj cu ac indicator. Da / Nu
5) La utilizarea aparatelor analogice este important:

a) principiul de funcţionare; Da / Nu
b) alegerea corectă a domeniului de măsurare; Da / Nu
c) respectarea bornelor de conectare; Da / Nu
d) temperatura mediului. Da / Nu
45
6) Şuntul:
a) are rezistenţă mai mică decât rezistenţa internă a ampermetrului; Da / Nu
b) se leagă în serie cu aparat; Da / Nu
c) se foloseşte în construcţia voltmetrelor; Da / Nu
d) se foloseşte pentru extinderea domeniului de măsură a ampermetrelor. Da / Nu
7) Precizia măsurării depinde de:

a) tipul aparatului folosit; Da / Nu
b) clasa de precizie a aparatului; Da / Nu
c) modul de legare a aparatului; Da / Nu
d) domeniul de măsurare ales. Da / Nu
Grila de evaluare: 1-b,c; 2-a,d; 3-a,b,c; 4-b; 5-b,c. 6-a,d; 7-b,d.
46
Măsurarea curentului electric
MĂSURAREA CURENTULUI ELECTRIC:

MĂSURARE CU APARATE CLASICE,
MĂSURARE ELECTRONICĂ, MĂSURARE
CU SENZOR HALL
CUPRINS
3.1. INTRODUCERE 48
3.2. MĂSURAREA CURENTULUI CU APARATE
49
ANALOGICE
3.3. MĂSURAREA ELECTRONICĂ A CURENTULUI 55
3.4. MĂSURAREA CURENTULUI CU SENZOR HALL 59
66
47
3.1. INTRODUCERE
Măsurarea curentului electric este foarte important în cadrul măsurării

mărimilor electrice şi neelectrice. Determinarea puterilor şi energiilor se bazează pe
măsurarea curentului, de asemenea există senzori şi traductoare care furnizează la
ieşire un curent proporţional cu mărimea neelectrică de măsurat.
Măsurarea curentului presupune de obicei întreruperea circuitului şi
înserarea unui aparat adecvat, ampermetru sau multimetru setat pentru măsurarea
curentului. Fiecare aparat de măsură prezintă o rezistenţă internă R A care modifică
rezistenţa totală a circuitului, deci curentul măsurat Im va fi mai mic decât curentul I
din circuit în absenţa aparatului.
Pentru ca Im valoarea curentului indicat de aparat să fie cât mai aproape de
valoarea reală I, şi eroarea de măsurare să fie cât mai mic, trebuie ca rezistenţa internă
a ampermetrului să fie cât mai mic faţă de rezistenţa totală a circuitului RAR.
Măsurarea curentului se face cu ajutorul aparatelor electromecanice, aparate
electronice, numerice şi prin intermediul diferitelor traductoare de curent, cum ar fi
traductoare cu element sensibil tip Hall.
Obiective
 Prezentarea modalităţilor de măsurare a curentului electric cu aparate analogice
 Prezentarea sesizării curentului pe cale rezistivă şi pe cale magnetică
 Prezentarea diferitelor tipuri de senzori pentru curent
 Evaluarea modului în care au fost însuşite cunoştinţele referitoare la măsurarea

curentului electric.
48
3.2. MĂSURAREA CURENTULUI CU

APARATE ANALOGICE
Aparatele analogice de bază prezentate pot fi folosite atât pentru măsurarea

curentului cât şi pentru măsurarea tensiunii. Dacă la bornele de intrare ale aparatului se
leagă o tensiune u, acesta va fi parcurs de un curent i, iar valorile maxime u m şi im
corespunzător deviaţiei maxime m a domeniului de măsurare sunt legate prin
rezistenţa internă a aparatului în cazul măsurărilor în c.c. sau prin impedanţa internă în
cazul măsurătorilor în c.a. Legând convertoare de intrare înaintea aparatului de bază,
acesta poate fi utilizat pentru măsurarea diferitelor mărimi. Convertoare de intrare pot
fi de exemplu convertor tensiune-curent, curent-tensiune, tensiune-tensiune etc.
Măsurarea curentului continuu

Pentru realizarea ampermetrelor de curent continuu se foloseşte cel mai des
aparatul magnetoelectric. Acesta poate funcţiona doar în c.c. deviaţia depinzând de
polaritatea curentului. Aparatele pot fi micro- sau/şi miliapermetre şi ampermetre
având domeniul de măsurare de la 0,1A până la 10A.
Ampermetrele se realizează dintr-un miliampermetru conectat la un şunt. Dacă
se doreşte mărirea domeniului de măsurare de m ori, valoarea şuntului trebuie să fie
mai mic ca rezistenţa internă a aparatului de (m-1) ori. Şunturile pot fi plasate în
interiorul ampermetrului, pentru măsurarea curenţilor până la 10A, şi pot fi externe în
cazul măsurării curenţilor mari de ordinul kA. Pentru compensarea erorilor datorate
variaţiei de temperatură se prevăd rezistenţe de compensare.
Ampermetrele pot fi portabile având mai multe game de măsurare şi
corespunzător acestuia au şunturi multiple. La fel şi multimetrele cu mai multe game
de măsurare a curentului.
49
Figura1: Legarea ampermetrului.
U U
Im  I
R  RA R
Unde U este tensiunea aplicată circuitului, R rezistenţa totală a circuitului, în cea mai
simplă aranjare. Legarea aparatului introduce eroarea:
Im  I RA
 
I RA  R
Galvanometrele sunt aparate foarte sensibile pentru măsurarea curentului de
ordinul 10-12A. Galvanometrele se folosesc în schemele de punte şi în construcţia
compensatoarelor ca detector de nul şi găsirea poziţiei de echilibru. Conductorul
bobinei este foarte subţire (0,01mm), nu se dispune pe un cadru, rigidizarea se face cu
răşini. Sistemul de afişare este optică folosind mai multe oglinzi pentru mărirea
sensibilităţii. Pentru protejarea galvanometrului în construcţia lui este introdus un
reductor de sensibilitate care este alcătuit din mai multe rezistenţe permiţând să treacă
prin galvanometru doar o mică parte din curentul de dezechilibru. La apropierea
poziţiei de echilibru se decuplează treptat treptele de rezistenţe din reductorul de
sensibilitate.
Ampermetrele electrodinamice sunt realizate din aparate electrodinamice cu
câmp uniform axial pentru liniarizarea scării. Bobinele sunt dimensionate în funcţie de
valorile nominale ale curentului de măsurat. Pentru măsurarea curenţilor relativ reduse
până la 0,5A bobina mobilă şi fixă sunt legate în serie, prin ele trece acelaşi curent I de
măsurat (figura 2a). Deviaţia instrumentului este proporţional cu pătratul curentului,
dar prin alegerea convenabilă a unghiului iniţial (045) se obţine o scară liniară.
  k  I 2 sin  0   
Figura2: Conectarea bobinelor ampermetrului electrodinamic .
Ampermetrele electrodinamice se realizează cu două domenii de măsurare.

Pentru dublarea domeniului de măsurare (max.1A) bobinele se leg în paralel (figura
50
2b). Ampermetrele electrodinamice pot fi folosite la măsurarea curentului şi în c.c. şi

în c.a.
Ca ampermetrul să aibă aceeaşi constantă indiferent de gamele de măsurare,
trebuie ca defazajul dintre curenţii I1 şi I2 care parcurg bobinele să fie nulă şi la
conectarea în paralel a bobinelor. Relaţia care trebuie satisfăcută este:
I1 Z 2 L1 L2 I 1 r1
    
I2 Z1 r1 r2 I 2 r2
Unde L1, r1 şi L2, r2 sunt inductivitatea şi rezistenţa bobinei fixe şi bobinei
mobile. De obicei bobinele se construiesc cu reactanţe şi rezistenţe egale, dar dacă
există diferenţe se introduce o rezistenţă de egalizare r.
La măsurarea curenţilor mai mari ca 1A bobina mobilă se conectează la bornele
unui şunt conectat în serie cu bobina fixă (figura 3a).
Figura 3: Legarea bobinelor ampermetrului electrodinamic cu şunt

şi două game de măsurare.
Pentru dublarea domeniului de măsurare şi schimbarea sensibilităţii şuntul se

realizează din două rezistenţe şi se conectează ca în figura 3b.
Aceste ampermetre necesită compensarea erorilor de temperatură şi în cazul
utilizării în c.a. şi o compensare în frecvenţă. Deoarece bobina mobilă este
confecţionată din cupru impedanţa acestuia variază cu temperatura şi cu frecvenţa.
Compensarea se face cu ajutorul unei rezistenţe rm din manganină conectată în serie cu
bobina mobilă. Compensarea în frecvenţă se face cu un condensator montat ca în
figura 5.3.
Ampermetre electrodinamice se realizează numai ca aparate etalon având clasa
de precizie 0,1 sau 0,2 şi valoarea nominală a curenţilor este cuprins între 25mA şi
10A. Au un consum propriu ridicat care depinde şi de valoarea nominală a curentului.
Măsurarea curentului alternativ

Măsurarea curenţilor alternativi se poate realiza cu ampermetre feromagnetice,
electrodinamice sau magnetoelectrice cu redresoare sau cu termoelemente. Deviaţia
acestor aparate este proporţional cu valoarea efectivă a curentului alternativ, care se
poate scrie sub următoarea formă matematică:
it   2  I ef  sint   
Ampermetrele de curent alternativ măsoară de obicei curenţi sinusoidali de frecvenţă
industrială. La aplicarea unor curenţi nesinusoidali sau de frecvenţă mare indicaţiile nu
sunt corecte.
51
Ampermetrele feromagnetice sunt cele mai des utilizate aparate pentru

măsurarea curenţilor alternativi având frecvenţa de 50Hz. Sunt aparate robuste şi
deviaţia depinde de numărul de amperspire al bobinei fixe, deci se pot construi pentru
o mare varietate de curenţi nominali. Cu cât curentul nominal de măsurat este mai
mare, bobina aparatului va avea un număr de spire mai redus realizat din sârmă cu
secţiune mai mare (NIconstant). Se realizează ampermetre de tablou având clasa de
precizie 1,5 sau 2,5 şi cu o singură gamă de măsurare.
Ampermetrele electrodinamice de curent alternativ au construcţie asemănătoare
cu cele de c.c. doar că deviaţia aparatului este proporţional cu valoarea efectivă a
curentului alternativ. Au un consum propriu ridicat.
Foarte des se utilizează ampermetre magnetoelectrice cu redresor. Aceste
aparate au la bază un aparat magnetoelectric, microampermetru sau miliampermetru,
care este legat la o schemă de redresare mono- sau bialternanţă (figura 4).
Ampermetrul este de fapt un voltmetru cu redresor pentru tensiuni mici, care măsoară
o cădere de tensiune pe o rezistenţă fixă, calibrată, de mare precizie prin care trece
curentul alternativ de măsurat. Curentul care trece prin aparat este proporţional cu
valoarea medie a curentului alternativ,deci măsoară valoarea medie a curentului, dar
ampermetrul poate fi gradat şi în valori efective. Poate fi folosit doar pentru măsurarea
curenţilor sinusoidali cu factor de formă kf1,1. Din cauza diodelor redresoare prezintă
neliniarităţi mai ales la valori mici ai curentului.
Figura 4: Ampermetru magnetoelectric cu redresor a) monoalteranaţă, b)

bialternanţă.
Ampermetrele cu redresor se construiesc cu mai multe game de măsurare, deci

au şunturi multiple care mai au şi rolul de a asigura conservarea scării pentru toate
domeniile de măsurare. Datorită schemei de redresare precizia este mai scăzută 1% sau
1,5%, dar banda de frecvenţă poate ajunge la 20kHz. Au consum propriu redus şi
sensibilitate mare.
Ca aparate portabile se realizează multimetre cu redresor. Sunt realizate în jurul
unui aparat magnetoelectric din care prin adăugarea unor şunturi, rezistenţe adiţionale
şi o schemă de redresare se realizează ampermetru, voltmetru cu mai multe game de
măsurare. Au un singur comutator rotativ pentru selectarea domeniului de măsurare.
52
Pentru ca determinarea constantei aparatului, respectiv citirea valorii măsurate să fie

mai uşoară, multimetrele au scară multiplă liniară care se foloseşte atât pentru
măsurarea curenţilor cât şi pentru măsurarea tensiunilor.
CONCLUZIE
Măsurarea curentului se face prin întreruperea circuitului şi înserierea unui
aparat corespunzător (ampermetru analogic). Rezistenţa internă a ampermetrului
trebuie să fie mult mai mică decât rezistenţa circuitului. Ampermetrele analogice se
realizează în jurul unui aparat magnetoelectric sau electrodinamic. Pentru a avea mai
multe game de măsurare se introduc şunturi şi se realizează diferite conexiuni.
Pentru măsurarea curentului în curent alternativ se înglobează în aparat
redresoare mono- sau bialternanţă. Aparatul va indica valoarea efectivă a curentului
alternativ.
EXEMPLU 1: Determinarea unor rezistenţe interne pentru

măsurarea curentului cu ampermetru electrodinamic având două game de
măsurare.
Un ampermetru electrodinamic având schema ca în figura de mai
jos, măsoară până la 5A. Rezistenţa bobinei fixe este R f=0,05, iar
inductivitatea Lf=10-5H. Bobina mobilă are Rm=8 şi L m=2,510-3H.
Figura 5: Structura unui ampermetru electrodinamic.
Să se determine valoarea rezistenţei R care trebuie legată în serie cu

una din bobine, astfel încât indicaţia ampermetrului să nu depindă de
frecvenţa curentului alternativ de măsurat. Să se calculeze valorile nominale
ale curenţilor din înfăşurări în acest caz.
53
Pentru ca indicaţia ampermetrului să nu depindă de frecvenţă trebuie

ca constantele de timp a celor două bobine să fie egală  f   m .
Constanta de timp a bobinei fixe este:
10 5
Lf
f    0,2ms
R f 0,05
Constanta de timp a bobinei mobile este:
Lm 2,5  10 3
f    0,3125ms
Rm 8
Deoarece  f   m rezistenţa se leagă în serie cu bobina mobilă şi va avea
valoarea:
Lm 2,5  10 3
R R f  Rm  0,05  8  4,5
Lf 10 5
Valorile nominale ale curenţilor din înfăşurări se determină cu ajutorul
relaţiilor:
I fn  R f  I mn Rm  R 
I n  I fn  I mn
După rezolvarea sistemului de ecuaţii se obţine:
In 5
I fn    4,98 A
Rf 0,05
1 1
Rm  R 8  4,4
In 5
I mn    0,02 A
Rm  R 8  4,5
1 1
Rf 0,05
54
3.3. MĂSURAREA ELECTRONICĂ A

CURENTULUI
Măsurarea, monitorizarea curentului prin intermediul circuitelor electronice este

foarte importantă în multe aplicaţii, pornind de la instrumente portabile, măsurarea
puterii şi energiei până la aplicaţii de automatizare complexe.
Sistemele de măsurare a curentului se împart în două mari categorii: sisteme
deschise şi sisteme închise de măsurare. În sistemele de măsurare închise valoarea
măsurată a curentului este comparată cu o valoare de referinţă şi ca urmare a acestuia
se comandă, se modifică elemente de control. Timpul de răspuns este important la
acţionări imediate. De exemplu comanda PWM bobinelor, motoarelor, surse în
comutaţie, siguranţe fuzibile electronice, funcţia de decuplare automată a motoarelor
de c.c. Sistemele de măsurare deschise a curentului se folosesc unde nu necesită o
prelucrare imediată a valorilor. De exemplu instrumente de măsură şi de afişare a
curentului, puterii, măsurarea bateriilor.
Aparatele electronice sunt constituite de regulă dintr-un miliampermetru sau
milivoltmetru şi una sau mai multe circuite electronice de intrare numite convertoare
de intrare. Convertoarele de intrare pentru măsurarea curentului pot funcţiona pe mai
multe principii: măsurarea unei căderi de tensiune produs de curentul de măsurat pe o
rezistenţă foarte precisă, calibrată, sau sesizarea magnetică adică măsurarea câmpului
magnetic (sau a inducţiei magnetice) din jurul conductorului parcurs de curentul de
măsurat (figura 6).
Figura 6: Posibilităţi de sesizare a curentului.
55
Pe aceste două principii sunt realizate şunturile, convertoarele curent-tensiune,

transformatoarele de curent, traductoare de curent bazate pe efectul Hall şi bobina
Rogowski. Alegerea metodei de sesizare a curentului sunt determinate de intensitatea
curentului, necesitatea unei izolări galvanice, timpul de răspuns, precizie şi cost.
Sesizarea rezistivă este metoda cea mai simplă şi cea mai ieftină, dar totodată şi
cea mai precisă şi liniară metodă de sesizare a curentului. Înserarea unei rezistenţe în
circuit mai are avantajul că se face o conversie a variaţiei de curent într-o variaţie de
tensiune corespunzător legii lui Ohm, U  R  I . Metoda are şi dezavantaje, introduce o
rezistenţă în plus în circuit care creşte rezistenţa de ieşire a sursei. Rezistenţa produce
pierderi suplimentare de putere date de relaţia P  I 2  R . Minimizarea dezavantajelor
se face prin folosirea unei rezistenţe de valori cât mai mici. O rezistenţă prea mică
produce o cădere de tensiune prea mică, comparabilă cu tensiunea de ofset şi se reduce
precizia. Deci trebuie găsit un echilibru între precizia dorită şi puterea disipată pentru
un anumit curent de măsurat. Valoare uzuală este de 0,5.
Poziţionarea rezistenţei face în două feluri. Prima posibilitate ar fi înserarea
rezistenţei în circuitul de masă, adică între masă şi sarcină R L (figura 7). Acesta are
avantajul că tensiunea este deja raportată faţă de masă, poate fi utilizat direct sau
amplificat.
Figura 7: Rezistenţa de sesizare între sarcină şi masă.
Rezistenţa de sesizare poate fi plasat între sarcină şi tensiunea de alimentare

(figura 8). Această poziţionare se foloseşte când nu este dorit masa virtuală din cauza
ofsetului, sau dacă fizic nu este posibil, de exemplu când sistemul foloseşte o masă
comună formată dintr-un şasiu (la autovehicule). În multe aplicaţii din cauza sursei
zgomotoase circuitul trebuie să fie legat ferm la masa reală cu impedanţă cât mai mică
posibilă.
Căderea de tensiune mică US cu tensiune de mod comun de nivel mare, trebuie
transformat într-o tensiune raportată la masă, cum cer celelalte circuite de prelucrare.
56
Figura 8: Rezistenţa de sesizare între sarcină şi sursă.
Alegerea rezistenţei de sesizare se face cu mare atenţie. Puterea disipată

produce încălziri şi trebuie analizat influenţa acestuia. Puterea disipată este direct legat
de precizia măsurării. De regulă se folosesc rezistenţe de tip SMD care se pot lega în
serie şi/sau paralel pentru sesizarea unui curent de intensitate mai mare.
Sesizarea curentului pe cale magnetică oferă izolare şi furnizează la ieşire o

tensiune proporţională cu curentul de măsurat (figura 9). Din cauza principiului de
funcţionare a transformatorului poate fi folosit doar în curent alternativ şi de regulă la
frecvenţe înalte. La frecvenţe medii sau joase transformatorul are o dimensiune mare şi
cost ridicat. Avantajul metodei constă în pierderi relativ reduse. Se recomandă la
monitorizarea curenţilor de ordinul sutelor sau miilor de amperi.
Figura 9: Principiul sesizării magnetice a curentului.
CONCLUZIE
Măsurarea electronică a curentului este important în circuitele de monitorizare
şi aparate portabile. Există două posibilităţi de sesizare a curentului: sesizare rezistivă
şi sesizare magnetică. la sesizarea rezistivă se introduce o rezistenţă în serie cu sarcina
pe care se va produce o cădere de tensiune proporţională cu curentul de măsurat.
57
Această rezistenţă trebuie să aibă o valoare mică. Sesizarea magnetică se bazează pe

detectarea câmpului magnetic produs de curentul electric de c.c. sau de c.a.
EXEMPLU 2: Determinarea unei rezistenţe de sesizare având

precizate condiţiile de măsurare.
Să se determine tensiunea de ofset maxim permisă la măsurarea
unui curent de 20A, având puterea maximă disipată de 500mW. Măsurarea
se face cu o precizie de 3% prin metoda sesizării rezistive a curentului.
Din relaţia de definiţie a puterii disipate de o rezistenţă, se determină

valoarea rezistenţei de sesizare:
P 0,5
RS  2
  1,25m
I 400
Căderea de tensiune este: U S  I  RS  20  1,25  10 3  25 mV
Pentru a obţine o precizie de 3% tensiunea de ofset nu trebuie să fie mai

mare ca 3% din tensiunea US, adică trebuie să fie mai mică decât 0,75mV.
58
3.4. MĂSURAREA CURENTULUI

CU SENZOR HALL
Realizarea ampermetrelor cu senzor Hall prezintă avantaje din mai multe

motive, permite construirea unor aparate care pot fi legate în circuit fără întreruperea
acestuia, de exemplu ampermetre de tip cleşte. Asigură izolarea galvanică a circuitului
de măsurare de circuitul în care se fac măsurătorile. Lipsesc erorile de măsurare
datorate modificării impedanţei circuitului prin înserierea aparatului. Permit extinderea
domeniului de măsurarea a ampermetrelor, asigură o precizie mai mare, furnizează la
ieşire o tensiune proporţională cu curentul de măsurat continuu sau alternativ, pot fi
utilizate cu uşurinţă în circuitele de achiziţii de date bazate pe calculator.
Efectul Hall este caracteristic materialelor semiconductoare şi a fost descoperit
de fizicianul Edwin Herbert Hall în 1879. Fenomenul se bazează pe forţa Lorentz care
acţionează asupra sarcinilor libere care se deplasează în câmp magnetic (figura 10).
Dacă printr-un material semiconductor de grosime g se trece un curent IC curent
de comandă şi materialul se pune într-un câmp magnetic de intensitate B perpendicular
pe direcţia curentului, atunci pe suprafeţele care sunt perpendiculare pe direcţiile lui B
şi IC apare o tensiune VH al cărei expresie este dată de relaţia:
IC  B
VH  RH
g
Unde RH se numeşte constanta Hall şi depinde de materialul semiconductor utilizat. În
lipsa câmpului magnetic apare o tensiune de ofset VHO care se compensează. Termenul
R H  I C g reprezintă sensibilitatea traductorului Hall. Sensibilitatea şi tensiunea de
offset sunt dependente de temperatură, dar ele se compensează.
59
Figura 10: Efectul Hall în semiconductoare.
Senzorul Hall se foloseşte pentru realizarea traductoarelor de curent de tip

LEM. Există trei tehnologi de realizare a acestor traductoare: cu buclă deschisă, cu
buclă închisă şi de tip Eta.
Traductoarele de curent cu buclă deschisă

Traductoarele de curent cu buclă deschisă sunt cele mai simple care asigură
măsurarea uşoară a curentului cu consum foarte mic. Ca construcţie este alcătuit dintr-
un circuit magnetic toroidal cu întrefier în care este plasat generatorul Hall. În
interiorul circuitului magnetic trece conductorul prin care trece curentul de măsurat.
Curentul creează în jurul lui un câmp magnetic proporţional. Torul lucrează ca
concentrator de flux, iar generatorul Hall din întrefier sesizează acest câmp magnetic
(figura 11a).
Figura 11: Traductor de curent cu senzor Hall cu buclă deschisă.
Torul este confecţionat din material ferimagnetic cu histereză mică şi

funcţionează pe porţiunea liniară a ciclului de histereză (figura 11b). De aici rezultă că
tensiunea Hall de la ieşire este direct proporţional cu inducţia câmpului B, prin acesta
cu densitatea de flux şi curentul primar de măsurat.
Această configuraţie se foloseşte pentru măsurarea curenţilor continuu,
alternativ sinusoidal şi deformant. Avantajele sunt: cost redus, dimensiune mică,
consum de putere redus, este avantajos pentru măsurarea curenţilor mari (peste 300A).
Depăşirea limitei curentului primar (de măsurat) poate crea o uşoară magnetizare şi o
deplasare a ofsetului (ofset magnetic). Are o bandă de frecvenţă şi timp de răspuns
moderat, drift de temperatură mai mare.
60
Traductoarele de curent cu buclă închisă

Traductoarele de curent cu buclă închisă au un circuit de compensare prin care
se îmbunătăţesc performanţele. Tensiunea furnizată de generatorul Hall se foloseşte
pentru crearea unui curent de compensare într-o bobină secundară astfel ca fluxul total
să fie zero. Acest curent secundar IS creează un flux egal în amplitudine dar de direcţie
opusă cu fluxul creat de curentul măsurat (figura 12).
Figura12: Traductor de curent cu senzor Hall cu buclă închisă.
Prin realizarea acestei configuraţii se elimină dependenţa de temperatură, se

măreşte banda de frecvenţă şi reduce timpul de răspuns.
Când fluxurile magnetice sunt compensate se poate scrie:
N P  I P  N S  I S deci curentul secundar I S  N P  I P / N S
Deci curentul IS este imaginea curentului de măsurat. Dacă se leagă în serie o
rezistenţă RM acesta furnizează la ieşire o tensiune proporţională cu curentul care se
măsoară. Ca ordine de mărime numărul de spire a bobinei secundare este cuprins între
1000 şi 5000 de spire, iar curentul IS este cuprins între 25mA şi 300mA.
La frecvenţe joase traductorul funcţionează pe baza generatorului Hall, la
frecvenţe mari bobina secundară funcţionează ca transformator de curent. Acesta
asigură o bandă de frecvenţă largă, până la 200kHz.
Traductoarele de curent cu buclă închisă permit măsurarea curentului continuu,
alternativ sau de formă complexă asigurând şi izolare galvanică. Are o precizie şi
liniaritate foarte bună, timp de răspuns mic, drift scăzut al amplificării. Printre
dezavantaje se poate număra consumul mare de curent de la sursa secundară,
dimensiune mai mare, construcţie complicată şi scumpă. Se realizează pentru curenţi
nominali cuprinse între 2A şi 20kA. Valoarea de vârf măsurabil este 150%-300% din
valoarea nominală a curentului. Se folosesc mai ales în industrie unde este nevoie de
precizie mare, bandă largă de frecvenţă şi răspuns rapid, de exemplu la reglarea
curentului, forţei, momentului, vitezei şi/sau poziţiei.
Marea majoritate a traductoarelor necesită o sursă de tensiune bipolară (15V),
dar pot funcţiona şi cu tensiune unipolară.
61
Traductoarele de curent de tip ETA

Traductoare de curent tip Eta se încadrează între traductoarele de curent cu
buclă deschisă şi buclă închisă. Ca construcţie seamănă cu cel cu buclă închisă, dar are
un consum de putere secundară mai mică (de unde provine şi denumirea Eta care este
numele simbolului grecesc  şi reprezentă eficienţa).
Diferenţa dintre traductorul de curent cu buclă închisă şi de tip Eta constă în
modul de prelucrare electronică a semnalului. Ca funcţionare realizează o combinaţie
între tehnologia cu buclă deschisă şi transformator de curent. La frecvenţe joase (între
2 şi 10kHz) lucrează cu generatorul Hall, asigurând un semnal proporţional cu curentul
de măsurat. La frecvenţa înalte funcţionează ca transformator de curent unde curentul
de ieşire este proporţional cu curentul alternativ din primar. Cele două semnale
adunate formează semnalul de ieşire (figura 13).
Figura13: Traductor de curent tip Eta.
Folosirea acestor tipuri de traductoare se recomandă în cazul în care banda de

frecvenţă poate ajunge peste 100kHz, consum de putere trebuie să fie mic, sursa de
tensiune auxiliară este de 5V. Consumul de putere este mic deoarece sursa nu trebuie
să alimenteze bobina secundară pentru compensarea curentului. Are timp de răspuns
mic.
Dezavantajul acestor tipuri de traductoare este că ofsetul şi câştigul sunt
influenţate de temperatură, are o precizie moderată. La frecvenţe mai mari ca 10kHz
precizia creşte datorită transformatorului de curent. Circuitul magnetic este de
dimensiune mare (necesară la frecvenţe joase) şi bobină secundară mare (necesar
detectării curentului de frecvenţă mare) de unde rezultă costuri suplimentare faţă de un
traductor cu buclă închisă similară.
Curenţii nominali pentru care se construiesc sunt cuprinse între 25A şi 150A.
Se folosesc în aplicaţii similare ca celelalte traductoare de curent.
62
Circuite speciale bazate pe efectul Hall

Pe baza fenomenului Hall se realizează ampermetre de tip cleşte care are
aceeaşi avantaje ca traductoarele de curent LEM, permit măsurarea curentului fără
întreruperea circuitului şi separarea galvanică a circuitului primar de cel de măsurare.
Aceste ampermetre funcţionează pe principiul traductoarelor de curent cu buclă
deschisă. Fălcile cleştelui formează circuitul magnetic, senzorul Hall este încorporat în
acesta. Curentul de comandă IC (vezi figura 5.13) este menţinută constantă, deci
tensiunea de ieşire VH este direct proporţional cu curentul de măsurat şi scara
aparatului este liniară.
Nu absoarbe putere din circuitul de măsurat iar puterea sursei auxiliare este
mică. Precizia de măsurare cuprinsă între 0,5%-0,2% este influenţat de câmpuri
externe şi de variaţii de temperatură. Se folosesc pentru măsurarea curenţilor de
ordinul sutelor de amperi.
Pe baza efectului Hall se realizează circuite integrate pentru măsurarea
curentului. Un exemplu este circuitul ACS712 produs de firma Allegro, realizat cu
tehnologia BiCMOS. Acesta este un senzor de curent liniar cu izolaţie galvanică.
Permite măsurarea curentului continuu şi alternativ până la frecvenţa de 80kHz cu o
eroare de 1,5%.
Dispozitivul este realizat dintr-un senzor Hall precis şi liniar plasat în apropierea unui
traseu de conducţie din cupru. Curentul de măsurat trece prin conductorul de cupru şi
creează un câmp magnetic sesizat de circuitul integrat şi convertit într-o tensiune
proporţională. Pe figura 14 se prezintă schema bloc internă a circuitului şi modul de
conectare, alimentare.
Figura14: Schema bloc internă a circuitului ACS712.
Tensiunea de ieşire VOUT este pozitivă dacă sensul curentului este dinspre pinii
1-2 spre pinii 3-4 (pini pentru legarea curentului de măsurat). Curentul primar maxim
este 20A. Rezistenţa internă a traseului este 1,2m care asigură pierderi reduse.
Traseul curentului este izolat electric de circuitul de sesizare (ieşirile pe pinii 5-8).
Necesită tensiune de alimentare joasă, 5V, sensibilitate cuprinsă între 66-
185mV/A. Pentru eliminarea zgomotelor conţine un filtru activ al cărei frecvenţă de
tăiere se fixează din exterior prin legarea condensatorului CF.
Se foloseşte în aplicaţii industriale pentru reglarea motoarelor, detectarea sarcinii, în
surse de comutaţie, detectarea supracurenţilor, pentru protecţii.
63
CONCLUZIE
Traductoarele de curent bazate pe senzor Hall au o mare utilitate în diverse
domenii, avantajul foarte mare fiind posibilitatea de măsurare a curentului fără
întreruperea circuitului. Pe baza fenomenului Hall se realizează traductoarele de tip
LEM care sunt de trei tipuri: cu buclă deschisă, cu buclă închisă şi de tip Eta. În toate
cazurile mărimea de ieşire este o tensiune proporţională cu curentul de măsurat care
poate fi prelucrat în diverse sisteme de măsurare şi achiziţii de date.
Pe baza fenomenului Hall se construiesc ampermetre de tip cleşte şi circuite
speciale pentru detectarea curentului cu largă aplicabilitate şi conectare uşoară.
EXEMPLU 3: Utilizarea traductorului de curent de tip LEM
Se dă un traductor de curent LEM de tip LA55-P care lucrează la

parametri nominali. Curentul primar de măsurat este 70A la temperatura de
70C, tensiunea de alimentare este 15V. Care este tensiunea maximă de
ieşire?
Bobina secundară are 1000 de spire, deci curentul secundar este:
NP 1
IS  IP  70  70 mA
NS 1000
Foaia de catalog indică pentru rezistenţa externă valoarea R Mmax=90, de
unde rezultă tensiunea maximă de ieşire:
U M  RM  I S  90  70  10 3  6,3V
Pentru aceeaşi tip de traductor ce valoare trebuie să aibă rezistenţa
externă RM pentru a avea la ieşire 3,3V la valoarea nominală a curentului
primar de IPN=50A. Tensiunea de alimentare este 12V.
Curentul secundar este IS=50mA, iar rezistenţa necesară este:
RM  U M I S  3,3V 50 mA  66 
Deoarece datele de catalog recomandă o rezistenţă între 60 şi 95,
valoarea calculată poate fi utilizată.
Pentru aceeaşi tip de traductor şi aceeaşi curent primar putem avea
6V tensiune de ieşire?
Rezistenţa externă necesară pentru acest caz depăşeşte valoarea
maximă recomandată de catalog, având valoarea:
RM  U M I S  6V 50 mA  120  , deci nu se poate măsura curentul dorit.
Tensiunea maximă care poate fi obţinută este dată de R Mmax=95 şi este
U M  RM max  I S  95   50 mA  4,75V .
Dacă se foloseşte rezistenţa de 120 măsurarea va fi corectă doar la
valori mai mici de 50A ai curentului primar.
64


1) Măsurarea curentului se face:

a) prin legarea în paralel a ampermetrului; Da / Nu
b) prin legarea în serie a ampermetrului; Da / Nu
c) cu multimetre numerice; Da / Nu
d) cu traductoare de tensiune; Da / Nu
2) Şuntul trebuie să:

a) aibă o rezistenţă mai mică decât rezistenţa ampermetrului Da / Nu
b) fie legat în exteriorul aparatului Da / Nu
c) fie din material rezistent la şocuri Da / Nu
d) fie legat în paralel cu aparatul Da / Nu
3) Aparate electrodinamice pot măsura curentul:

a) alternativ şi continuu; Da / Nu
b) nesinusoidal; Da / Nu
c) doar în continuu; Da / Nu
d) de frecvenţă mare. Da / Nu
4) La măsurarea curentului alternativ se folosesc:

a) indicator cu spot luminos; Da / Nu
b) redresoare bialternanţă; Da / Nu
c) convertor analog-digital; Da / Nu
5) Sesizarea electronică a curentului se face:

a) cu convertoare de intrare magnetice; Da / Nu
b) prin detectarea câmpului magnetic creat; Da / Nu
c) cu ampermetre numerice; Da / Nu
d) prin măsurarea căderii de tensiune produs pe o rezistenţă fixă; Da / Nu
65
6) Traductoarele de curent:
a) se bazează pe efectul Hall; Da / Nu
b) pot măsura curenţi de frecvenţă mare; Da / Nu
c) sunt aparate sinestătătoare; Da / Nu
d) sunt multimetre speciale. Da / Nu
Grila de evaluare: 1-b,c; 2-a,d; 3-a; 4-b; 5-b,d, 6-a,b.
3.6. REZUMAT
► în subcapitolul 3.2. am prezentat diferite tipuri de aparate analogice pentru

măsurarea curentului continuu şi alternativ. S-a prezentat posibilităţi de mărirea,
dublarea gamei de măsurare la aparate electrodinamice. S-a prezentat modul de
dimensionare a şuntului şi modul de legare a acestuia în circuit.
► în subcapitolul 3.3. am prezentat posibilităţi de măsurare a curentului pe cale
electronică folosind sesizarea rezistivă şi sesizarea magnetică. cele două tipuri de
sesizări se bazează pe efectele produse de curentul electric la trecerea printr-un
conductor.
►în subcapitolul 3.4. am prezentat senzori de curent bazate pe efectul Hall şi
diferite tipuri şi construcţii de traductoare de tip LEM.

ar trebui să cunoaşteţi posibilităţile de
măsurare a curentului electric în c.c. şi
c.a. Modul de conectare a ampermetrului,
tipuri de ampermetre analogice, modul de
REZULTATE AŞTEPTATE extindere a domeniului de măsurare.
Trebuie ştiut modalităţi de sesizare a
curentului: rezistiv, magnetic.
Funcţionarea şi tipurile senzorilor de
curent, precum şi dimensionarea şi
utilizarea lor.
66
 Rezistenţa internă a ampermetrului R A rezistenţa care proprie

a aparatului de măsură care intervine în calcule şi care trebuie
să fie cât mai mic, în raport cu rezistenţa sarcinii, pentru
reducerea erorilor.
 Şuntul este o rezistenţă care se foloseşte pentru extinderea
gamei de măsurare a ampermetrelor. Se leagă în paralel cu
ampermetrul şi valoarea lui este de m-1 ori mai mic ca
TERMENI rezistenţa internă a aparatului.
 Sesizare rezistivă a curentului este măsurarea căderii de
tensiune produs de curentul de măsurat pe o rezistenţă fixă.
 Sesizare magnetică a curentului este detectarea intensităţii
ESENŢIALI câmpului magnetic produs de curentul de măsurat.
 Efectul Hall este fenomenul de apariţie a unei tensiuni pe
suprafeţele unui semiconductor când acesta este parcurs de un
curent şi este plasat în câmp magnetic.
 Senzor (traductor) de curent dispozitiv pentru sesizarea,
detectarea, măsurarea curentului electric folosit în sistemele
de achiziţii de date.
Bucureşti, 1983 .
Bucureşti, 2009.
67


1) Curentul electric se poate măsura:

a) direct cu ampermetre analogice sau electronice; Da / Nu
b) folosind transformatoare de curent; Da / Nu
c) cu senzori de curent; Da / Nu
d) cu convertoare de intrare; Da / Nu
2) Ampermetrul magnetoelectric permite măsurarea curentului :

a) de valori foarte mari; Da / Nu
b) continuu; Da / Nu
c) alternativ de frecvenţă mare; Da / Nu
d) de valoare efectivă. Da / Nu
3) Rezistenţa şuntului este:

a) de m-1 ori mai mare ca rezistenţa internă a aparatului; Da / Nu
b) de m-1 ori mai mic ca rezistenţa internă a aparatului; Da / Nu
c) foarte mic. Da / Nu
4) Pe baza efectului Hall se realizează:

a) ampermetre de tip cleşte; Da / Nu
b) aparate numerice; Da / Nu
c) traductoare de curent. Da / Nu
5) După principiul de realizare senzori de curent pot fi:

a) cu buclă închisă; Da / Nu
b) cu rezistenţe; Da / Nu
c) de tip Eta; Da / Nu
d) cu buclă deschisă. Da / Nu
Grila de evaluare: 1-a,b,c; 2-b; 3-b; 4-a,c; 5-a,c,d.
68
Măsurarea tensiunii electrice
MĂSURAREA TENSIUNII ELECTRICE:

MĂSURARE CU APARATE CLASICE,
MĂSURARE ELECTRONICĂ, MĂSURARE
CU SENZOR HALL
CUPRINS
4.1. INTRODUCERE 70
4.2. MĂSURAREA TENSIUNII CU APARATE
71
ANALOGICE
4.3. MĂSURAREA ELECTRONICĂ A TENSIUNII 78
4.4. MĂSURAREA TENSIUNII CU SENZOR HALL 83
89
69
4.1. INTRODUCERE
Măsurarea precisă a tensiunii electrice influenţează atât măsurarea mărimilor

electrice de alte tipuri cât şi măsurarea mărimilor neelectrice. Urmărirea consumului
de puteri şi de energie se bazează pe măsurarea tensiunii, de asemenea există senzori şi
traductoare care furnizează la ieşire o tensiune proporţională cu mărimea neelectrică
de măsurat, de exemplu termocuplul, traductoare de deplasare liniară, etc.
Măsurarea tensiunii se face prin legarea la bornele unui circuit, pe care dorim să
determinăm căderea de tensiune, a unui aparat adecvat, voltmetru sau multimetru setat
pentru măsurarea tensiunii. Fiecare aparat de măsură prezintă o rezistenţă internă RV
care modifică rezistenţa totală a circuitului, deci tensiunea măsurată Um va fi mai mic
decât tensiunea U la bornele circuitului în absenţa voltmetrului.
Pentru ca tensiunea măsurată de voltmetru UV să fie egală sau cât mai apropiată
de tensiunea U, trebuie ca rezistenţa voltmetrului RV să fie mult mai mare ca R
rezistenţa circuitului echivalent pasivizat.
Obiective
• Prezentarea modalităţilor de măsurare a tensiunii electrice cu aparate analogice
• Prezentarea convertoarelor de tensiune alternativă
• Prezentarea diferitelor tipuri de senzori pentru tensiune
• Evaluarea modului în care au fost însuşite cunoştinţele referitoare la măsurarea

tensiunii electrice.
70
4.2. MĂSURAREA TENSIUNII ELECTRICE CU

APARATE ANALOGICE
Aparatele analogice de bază prezentate în capitolul 2 pot fi folosite atât pentru

măsurarea curentului cât şi pentru măsurarea tensiunii. Dacă la bornele de intrare ale
aparatului se leagă o tensiune u, acesta va fi parcurs de un curent i, iar valorile maxime
um şi im corespunzător deviaţiei maxime αm a domeniului de măsurare sunt legate prin
rezistenţa internă a aparatului în cazul măsurărilor în c.c. sau prin impedanţa internă în
cazul măsurătorilor în c.a. Legând convertoare de intrare înaintea aparatului de bază,
acesta poate fi utilizat pentru măsurarea diferitelor mărimi. Convertoare de intrare în
cazul măsurării tensiunii electrice alternative pot fi redresoare mono- sau bialternanţă,
detectoare de valori de vârf, de valori medii sau de valori efective.
Măsurarea tensiunii electrice sau măsurarea căderii de tensiune pe un element
de circuit se face prin legarea în paralel a unui voltmetru, fără întreruperea circuitului.
La conectarea unui voltmetru, cu rezistenţa internă RV, între punctele A şi B a unui
circuit, acesta va fi parcurs de un curent IV şi tensiunea indicată va fi mai mic decât
tensiunea între punctele A, B în lipsa voltmetrului:
U V = RV ⋅ I V < U
Curentul absorbit de voltmetru este:
U
IV =
RV + Ri
unde Ri este rezistenţa circuitului echivalent pasivizat faţă de bornele A şi B.
Tensiunea măsurată de voltmetru va fi:
U
U V = RV ⋅
RV + Ri
71
Figura1: Legarea voltmetrului.
Eroarea cu care se măsoară tensiunea se determină cu relaţia:

UV − U Ri
εu = =
U Ri + RV
Se poate observa că eroarea sistematică introdusă de voltmetru este cu atât mai
mică cu cât rezistenţa voltmetrului este mai mare. Voltmetrele analogice realizate pe
baza aparatelor electromagnetice au o rezistenţă internă mică, dar prin adăugarea
rezistenţelor adiţionale rezistenţa internă se măreşte considerabil. Voltmetrele
electronice şi numerice au rezistenţe interne foarte mare, datorită tranzistorului cu
efect de câmp de la intrare. Astfel perturbă nesemnificativ circuitul în care se face
măsurarea.
Rezistenţa internă a voltmetrelor este dat în Ω/V, de unde se poate calcula
rezistenţa internă corespunzătoare domeniului de măsurare ales, RV = rΩ / V ⋅ U N V .
Măsurarea tensiunilor continue
Măsurarea tensiunilor continue se face cel mai des cu voltmetre
magnetoelectrice. Aceste aparate au sensibilitate mare, consum mic, scară liniară. Sunt
realizate pe baza aparatului magnetoelectric, milivoltmetru care se înseriază cu una sau
mai multe rezistenţe adiţionale pentru extinderea domeniului de măsură. Rezistenţele
adiţionale se determină în funcţie de raportul dintre tensiunea de măsurat U şi
tensiunea măsurabilă de aparat fără rezistenţa adiţională, n = U U 0 . Rezistenţa
adiţională înseriată este cu (n-1) mai mare ca rezistenţa proprie a aparatului (figura 2).
Voltmetrele magnetoelectrice nu sunt influenţate de temperatură, rezistenţele
adiţionale se fac din manganină sau constantan. Rezistenţele adiţionale se plasează în
interiorul instrumentului până la valori de 1000V a tensiunii măsurate, peste 1000V
rezistenţele adiţionale sunt externe. Rezistenţa voltmetrelor magnetoelectrice de
laborator este de ordinul 5-50kΩ/V, iar a voltmetrelor de tablou este de ordinul 0,5-
1kΩ/V.
Figura2: Voltmetru magnetoelectric cu mai multe game de măsură.
72
Voltmetrele feromagnetice sunt realizate pe baza unui aparat feromagnetic cu

rezistenţe adiţionale corespunzătoare domeniilor de măsurare. Deviaţia instrumentului
este proporţională cu pătratul curentului care parcurge rezistenţa instrumentului, deci
deviaţia depinde de pătratul tensiunii aplicate. Scara instrumentului poate fi liniarizată
sau chiar lărgită prin modificarea formei plăcuţelor feromagnetice, prin care se
dL
modifică . Indicaţia instrumentului este influenţată de temperatură. Pentru ca
dα
erorile date de temperatură să nu depăşească valorile admisibile se menţine constant
raportul dintre rezistenţa proprie a aparatului şi rezistenţele adiţionale. Acesta din
păcate duce la creşterea consumului. Pe figura 3 se prezintă schema de principiu a unui
voltmetru feromagnetic.
Figura3: Schema de principiu a unui voltmetru feromagnetic.
Voltmetrele feromagnetice se realizează pentru tensiuni nominale cuprinse între 15V şi

600V, sunt mai ales aparate de tablou având clasa de precizie 1,5% şi 2,5%.
Voltmetrele portabile au clasă de precizie mai bună 1%, 0,5%. Au rezistenţă proprie
mică 50-100Ω/V şi consum ridicat motiv pentru care se realizează pentru măsurarea
tensiunilor mici.
Voltmetrul eletrodinamic se bazează pe un aparat electrodinamic foarte sensibil
(prin aparat trece un curent de 5-20mA) cu câmp uniform cu bobina fixă şi mobilă
conectate în serie, respectiv conectate în serie cu rezistenţe adiţionale pentru lărgirea
domeniului de lucru. Figura 4 prezintă schema de principiu a unui voltmetru
electrodinamic.
Figura 4: Schema de principiu a unui voltmetru electrodinamic.
Deviaţia instrumentului este proporţională cu pătratul tensiunii, dar prin alegerea

poziţiei iniţiale a bobinei mobile faţă de bobina fixă (γ0>45°) scara se liniarizează.
U2
sin (γ 0 + α ) 2 = k ⋅ U 2 sin (γ 0 + α )
M
α=
D RV
73
Cu voltmetrul electrodinamic se pot măsura atât tensiuni continue cât şi tensiuni

alternative având aceeaşi precizie în ambele situaţii. Clasa de precizie este 0,1 sau 0,2
sau 0,5. Frecvenţa maximă a tensiunii alternative care se poate măsura depinde de
impedanţa internă şi de constanta de timp a voltmetrului ( τ = L R ). Instrumentul este
puternic influenţat de temperatură, mai ales în cazul măsurării tensiunilor mici când
rezistenţa internă şi adiţională sunt mici. Din acest motiv nu se construiesc voltmetre
electrodinamice pentru tensiuni nominale mai mici ca 20V.
Eroarea de frecvenţă se datorează creşterii reactanţei bobinelor cu creşterea
frecvenţei. Pentru reducerea erorilor se conectează o capacitate în paralel cu o parte
din rezistenţa adiţională (vezi figura 3).
Voltmetrele electrostatice permit măsurarea tensiunilor continue şi alternative
fără consum propriu. Aparatul de bază este un aparat electrostatic cu variaţia suprafeţei
active a armăturilor. Construcţia voltmetrelor electrostatice este multicelulară pentru
obţinerea unui cuplu mai puternic. Deviaţia este proporţională cu pătratul tensiunii,
pentru liniarizarea scării într-un anumit interval forma armăturilor este mai specială.
1 dC
α= ⋅ ⋅U 2
D dα
Pentru tensiuni mai mari ca 5kV voltmetrele electrostatice se realizează cu
variaţia distanţei dintre armături. Poate fi folosit pentru măsurarea tensiunilor
nesinusoidali sau de frecvenţă mare indicaţia fiind proporţională cu valoarea efectivă a
tensiunii. Se realizează şi voltmetre de laborator cu precizie mare.
Măsurarea tensiunii alternative

Tensiunea alternativă se poate scrie sub formă matematică:
u (t ) = 2U ef sin (ωt + α )
şi cu aparate analogice se pot măsura valoarea efectivă sau valoarea medie a tensiunii
Voltmetrele feromagnetice măsoară valoarea efectivă a tensiunii alternative
independent de forma tensiunii. Deviaţia aparatului
1 dL U2
α= ⋅ ⋅ 2
2 D dα RV + X 2
este influenţată de variaţia de frecvenţă a tensiunii deoarece se modifică reactanţa
bobinei, de la valoarea iniţială X 1 = 2πf1 L la X 2 = 2πf 2 L , determinând o eroare de:
α − α 1 X 12 − X 22
ε= 2 = 2
α1 RV + X 22
Deoarece X 22 << RV2 expresia erorii poate fi pusă sub forma:
X 22  X2 ω 2L  ω 2 
ε =− 1 − 12  = − 2 2 1 − 12 
RV2  X2  RV  ω 2 
Dacă voltmetrul a fost etalonat în curent continuu ω1=0 şi ω2=2πf eroarea introdusă
de variaţia de frecvenţă este:
2
 2πL 
ε = −  ⋅ f 2 = − K ⋅ f 2
R
 V 
Deci eroarea de frecvenţă este proporţional cu pătratul modificării de frecvenţă.
Această eroarea poate fi redusă prin conectarea unei capacităţi în paralel cu o parte din
74
rezistenţa adiţională a aparatului care va compensa reactanţa inductivă a bobinei

(figura 5).
Figura 5: Compensarea erorii de frecvenţă pentru voltmetre feromagnetice.
Impedanţa dintre capătul A şi punctul b unde se conectează condensatorul poate fi

aproximat cu Z Ab = R0 + Rab + jω (L − CRab2 ) de unde se deduce că în cazul în care
L
C= 2
partea imaginară a impedanţei ZAb se anulează şi devine independentă de
Rab
frecvenţă. Voltmetrele feromagnetice se construiesc pentru frecvenţe industriale 45Hz-
65Hz, interval care poate fi extins la sute de Hz prin compensare.
Voltmetrele electrodinamice de curent alternativ folosesc la fel o compensare
de frecvenţă pentru reducerea erorilor. Şi aceste voltmetre au indicaţia proporţională
cu pătratul valorii efective a tensiunii alternative.
Pentru măsurare tensiunilor alternative de formă oarecare sau distorsionată se
pot utiliza voltmetre electrostatice.
Pentru a realiza voltmetre magnetoelectrice de curent alternativ înaintea
aparatului magnetoelectric se leagă un redresor mono- sau bialternanţă (figura 6).
Figura 6: Voltmetru magnetoelectric cu redresor mono- şi bialternanţă.
În ambele cazuri indicaţia este determinată de valoarea medie a cuplului activ care este
proporţional cu curentul mediu. La redresare monoalternanţă valoarea medie a
cuplului activ se determină doar pe jumătate de perioadă, deviaţia va fi:
T
2
M 1 1 1
α = med = ⋅ ∫ idt = 2 S ⋅ I med
D D T 0
Dacă tensiunea, curentul este sinusoidal coeficientul de formă este kf=1,11.

La redresare bialternanţă deviaţia are expresia:
75
T
M 1 2 2
α = med = ⋅ ∫ idt = S ⋅ I med
D D T 0
Se poate observa că deviaţia se reduce la jumătate în cazul utilizării unei
redresări monoalternanţe. Instrumentul măsoară valoarea medie a curentului, respectiv
a tensiunii, dar instrumentul se gradează în valori efective ale tensiunii sinusoidale.
Rezistenţele adiţionale pentru lărgirea gamei de măsurare sunt situate în
interiorul voltmetrelor până la tensiuni de 100V sau 300V. Peste aceste valori
rezistenţele adiţionale sunt externe voltmetrelor. Este de recomandat va pentru
măsurarea tensiunilor mari să se utilizeze voltmetre magnetoelectrice obişnuite
împreună cu transformatoare de măsură de tensiune care asigură şi o izolare galvanică
între circuit şi instrument de măsură.
De regulă aparatele magnetoelectrice se folosesc pentru construirea
multimetrelor portabile care au mai multe domenii de măsură pentru tensiuni şi curenţi
începând de ordinul mV şi mA, până la 100V respectiv 10A şi având precizia de 1% în
c.c. şi 1,5% în c.a. Aceste instrumente analogice permit şi măsurarea rezistenţei de la
0,1Ω până la 100kΩ.
CONCLUZIE
Măsurarea tensiunii se face fără întreruperea circuitului prin legarea în paralel a
unui aparat corespunzător (voltmetru analogic). Rezistenţa internă a voltmetrului
trebuie să fie mult mai mare decât rezistenţa circuitului echivalent. Voltmetrele
analogice se realizează în jurul unui aparat magnetoelectric, feromagnetic,
electrodinamic sau electrostatic. Pentru a avea mai multe game de măsurare se leg în
serie cu aparatul de bază rezistenţe adiţionale care au valori cu atât mai mari cu cât
tensiunea măsurată este mai mare.
Pentru măsurarea tensiunii alternative se înglobează în aparat redresoare mono-
sau bialternanţă. Aparatul va indica valoarea efectivă sau valoarea medie a tensiunii
alternative. Voltmetrele sunt gradate de obicei în valori efective.
76
EXEMPLU 1: Determinarea preciziei la măsurarea tensiunii

electrice folosind aparate diferite.
Se măsoară o tensiune cu un aparat etalon, apoi cu un voltmetru
obişnuit. Voltmetrul etalon indică valoarea U01=145V, iar voltmetrul
obişnuit indică U1=143V. Într-o altă situaţie tensiunea măsurată cu
voltmetrul etalon este U02=62V, iar cu voltmetrul obişnuit este U2=59V.
Care dintre cele două măsurători este mai exactă?
Se va calcula eroarea absolută şi eroarea relativă în ambele cazuri.
Pentru primul caz eroarea absolută este:

∆U 1 = U 1 − U 01 = 143 − 148 = −5V
Eroarea relativă este:
∆U 1 −5
εr = ⋅ 100 = ⋅ 100 = −3,37%
U 01 148
Pentru al doilea caz eroarea absolută va fi:

∆U 2 = U 2 − U 02 = 59 − 62 = −3V
Eroarea relativă va fi:
∆U 2 −3
εr = ⋅ 100 = ⋅ 100 = −4,83%
U 02 62
Prima măsurătoare are o eroare absolută mai mare, dar pentru că

eroarea relativă este mai mică se consideră măsurarea mai exactă.
77
4.3. MĂSURAREA ELECTRONICĂ

A TENSIUNII
Voltmetrele electronice sunt alcătuite dintr-o serie de circuite electronice,

fiecare având un rol bine determinat, pentru prelucrarea semnalului de la intrare astfel
ca la ieşire semnalul să fie proporţional cu mărimea care se doreşte să fie măsurat.
Avantajul faţă de voltmetrele analogice este rezistenţa de intrare mult mai mare
independent de divizorul de la intrare, precizie mai mare, selectivitate mai mare.
Voltmetrele electronice pot fi de curent continuu sau de curent alternativ.
Voltmetre electronice de c.c.

Schema de principiu a unui voltmetru electronic de c.c. se prezintă pe figura 7.
Figura 7: Voltmetru electronic de c.c.
Atenuatorul este de fapt un divizor de tensiune cu mai multe borne de intrare şi

având rolul de a reduce tensiunea de la intrare într-un domeniu de tensiune mai mic,
impus pentru a putea fi prelucrat de celelalte circuite. Filtrul trece–jos (FTJ) elimină
zgomotele, componentele alternative perturbatoare suprapuse semnalului de măsurat.
Amplificatorul de obicei cu amplificare unitară are rolul de a mări rezistenţa de la
intrare. Folosirea tranzistoarelor de tip FET permit obţinerea unei rezistenţe de intrare
de ordinul 1012Ω. Semnalul astfel obţinut se aplică unui miliampermetru
magnetoelectric calibrat în tensiune.
Milivoltmetrele electronice se deosebesc de voltmetrele electronice prin
structura amplificatorului. Acesta are o amplificare mai mare, este foarte stabil şi cu
distorsiuni reduse. Pentru măsurarea tensiunilor mici (µV, nV) se folosesc voltmetre
78
electronice cu modulare-demodulare. Aceste instrumente electronice transformă

tensiunea continuă de valoare foarte mică de la intrare într-o tensiune alternativă, după
care urmează un amplificator de curent alternativ şi separarea componentei continue
(demodularea). Procedeul este folosit deoarece amplificatoarele de curent alternativ au
caracteristici mai performante.
Voltmetre electronice de c.a.

Voltmetrele electronice de curent alternativ au o structură mai complexă. Unele
folosesc circuite speciale pentru determinarea unui parametru a tensiunii alternative
(de exemplu detectoare de valori de vârf), altele se bazează pe ecuaţiile de definiţie a
parametrilor tensiunilor alternative, conţin circuite electronice de mediere, ridicare la
pătrat, etc.
Valoarea medie a tensiunii sinusoidale se defineşte ca:
T
u (t )dt
1
Um =
T ∫0
Valoarea medie absolută:
T
u (t ) dt
1
Um =
T ∫0
Valoarea efectivă sau valoarea medie pătratică:
T
u (t )dt
1 2
U ef =
T ∫0
Semnalele alternative se caracterizează şi prin factor de vârf kV şi factorul de formă kf.
UV U ef
kV = kf =
U ef Um
UV U
Pentru semnale sinusoidale kV = 2 şi k f = 1,11 , iar U m = = V .
kV ⋅ k f 1,57
Pentru semnale dreptunghiulare perfect simetrice kV = k f = 1 .
Voltmetrele electronice care măsoară valoarea efectivă funcţionează pe baza
definiţiei valorii efective şi au schema bloc prezentată pe figura 8. Aceste instrumente
conţin circuite electronice care furnizează la ieşire o tensiune continuă egală cu
valoarea efectivă a tensiunii alternative aplicată la intrare.
Figura 8: Schema bloc a voltmetrului electronic pentru valori efective.
Primul circuit, de intrare este un divizor de tensiune pentru reducerea tensiunii

la valori acceptate de restul circuitelor de prelucrare. Amplificatorul asigură o
impedanţă mare de intrare. După acesta urmează un circuit ridicare la pătrat, apoi un
79
circuit de mediere, după care un circuit de extragere de radical, conform ecuaţiei de

definiţie. Semnalul de ieşire este o tensiune continuă care se aplică unui aparat
magnetoelectric.
Pentru măsurarea valorii medii se folosesc redresoare de valori medii cu
amplificatoare operaţionale. Redresoarele de măsurare trebuie să asigure precizie,
liniaritate pe toată banda de frecvenţă.
Schemele de redresare utilizate la aparatele magnetoelectrice au caracteristica
de transfer neliniară. Funcţia ideală u 0 (t ) = u i (t ) nu se realizează, tensiunile mici sub
pragul de deschidere a diodelor 0,3-0,7V nu se simt, apar erori datorită căderii de
tensiune pe diodele în conducţie, curenţi de scurgeri pe diodele blocate. Prin folosirea
schemelor de redresare cu AO se elimină aceste erori, se asigură o largă bandă de
frecvenţă, dar apar alte surse de erori de exemplu tensiune de ofset. Pe figura 9 se
prezintă scheme de redresare pentru valori medii cu AO.
Figura 9: Redresoare de măsură pentru valori medii cu AO.
Precizia redresoarelor depind de precizia rezistenţelor şi de tensiunea şi curentul

de ofset al AO. Banda de frecvenţă este cuprinsă între 20Hz şi 100kHz. La frecvenţa
mari scade precizia datorită scăderii amplificării AO în buclă deschisă. Prin alegerea
corespunzătoare a rezistenţelor de intrare şi din reacţie erorile se pot compensa, chiar
se poate obţine şi o amplificare a tensiunii de ieşire Ue.
Circuitul de intrare a voltmetrului electronic pentru valori de vârf este un
redresor de valori de vârf (detector de valori de vârf) care furnizează la ieşire o
tensiune continuă egală cu valoarea de vârf pozitiv, negativ sau vârf-la-vârf a tensiunii
alternative de la intrare. Schema de bază este alcătuit dintr-o diodă, condensator şi
rezistenţă care pot fi legate în serie, paralel sau mixt. Pe figura 10 se prezintă schema
unui redresor de vârf pozitiv în serie şi curbele tensiunii.
80
Figura 10: Schema unui redresor de vârf pozitiv în serie şi curbele tensiunii.
După modul de conectare a diodei acesta va conduce doar în semialternanţele

pozitive şi numai când tensiunea de intrare ui este mai mare ca U0. Când dioda este
deschisă condensatorul C se încarcă cu polaritatea de pe figură. Pe timpul
semialternanţelor negative dioda nu se deschide şi condensatorul se descarcă prin
rezistenţa R care este de obicei rezistenţa de intrare a voltmetrului electronic de c.c.
sau rezistenţa de intrare a restul schemei care este mare. Dacă se satisface condiţia ca
constanta de timp a circuitului τ = RC să fie mult mai mare ca perioada semnalului de
intrare T, după câteva alternanţe tensiunea de ieşire U0 se stabileşte la valoarea de vârf
pozitiv a semnalului de intrare. Pentru asigurarea preciziei date pentru instrument se
specifică o frecvenţă limită inferioară a semnalului de intrare.
Prin inversarea diodei se obţine un detector de vârf negativ U 0 = U v − .
Dezavantajul schemei serie este că se transmite şi componenta continuă a semnalului
de intrare. Dacă locul diodei şi condensatorului se schimbă se obţine un detector de
vârf cu schema paralelă (figura 11a). Avantajul schemei paralele este că nu permite
trecerea componentei continue de la intrare.
Printr-un montaj mixt (figura 11b) sau prin adunarea tensiunilor obţinute de la
un detector de vârf pozitiv şi negativ, se obţine un detector de vârf-la-vârf. Banda de
frecvenţă a detectoarelor de vârf este până la 100MHz, dar datorită tensiunii de prag de
deschidere a diodelor funcţionarea este peste 0,1V.
Figura 11: Detector de vârf cu schema paralelă şi mixtă.
Pentru mărirea sensibilităţii şi preciziei se introduc în schemă amplificatoare

operaţionale.
81
CONCLUZIE
Măsurarea electronică a tensiunii este important în diferite circuite şi aparate
portabile. Voltmetrele electronice au o construcţie mai complexă conţinând circuite
electronice speciale (mediere, ridicare la pătrat, etc). Partea cea mai importantă a
voltmetrelor electronice de c.a. este circuitul de intrare care furnizează o tensiune
continuă proporţională cu valoarea efectivă sau cu valoarea medie sau cu valoarea de
vârf a tensiunii alternative de la intrare.
Avantajul voltmetrelor electronice este că au o impedanţă de intrare foarte mare
datorită tranzistoarelor FET din circuitul de intrare.
EXEMPLU 2: Determinarea frecvenţei maxime de măsurare fără

depăşirea erorilor maxime admisibile.
Un voltmetru electrodinamic are rezistenţa internă RV=15kΩ,
inductivitatea LV=4mH şi eroarea de indicaţie εα=1%. Să se determine
frecvenţa maximă până la care se pot face măsurători astfel ca eroarea de
indicaţie să nu depăşească valoarea dată.
Eroarea de indicaţie se determină cu ajutorul expresiilor de indicaţie
în c.c. şi c.a.. a voltmetrului. Indicaţia voltmetrului electrodinamic în c.c. este
1 dLm 1
dată de relaţia: α cc = ⋅ ⋅ 2 ⋅U 2
D dα RV
1 dL 1
Indicaţia în c.a. are expresia: α ca = ⋅ m ⋅ 2 ⋅ U 2
D dα Z V
Eroarea de indicaţie va fi:
1 1
− 2
α ca − α cc 2
Z V RV RV2 − Z V2 RV2 RV2 1
εα = = = = 2 −1 = 2 −1 = −1
α cc 1 ZV2
ZV RV + ω LV
2 2 2
2 LV
1+ ω
RV2 RV2
LV2
Deoarece: ω 2 << 1 expresia erorii de indicaţie se poate simplifica şi
RV2
devine: ε α ≈ 1 − (1 + ω 2τ 2 ) = −ω 2τ 2
Unde τ este constanta de timp a voltmetrului.
De aici rezultă frecvenţa maximă a tensiunii măsurate astfel ca eroarea de
indicaţie să nu depăşească valoarea cerută:
1 ε 1 RV 1 15 ⋅ 10 3 1
f ≤ ⋅ α = ⋅ ⋅ εα = ⋅ ⋅ = 59,6kHz
2π τ 2π LV 2π 4 ⋅ 10 −3
100
Din relaţie se poate observa că inductivitatea bobinei voltmetrului
influenţează invers proporţional frecvenţa tensiunii care se poate măsura.
82
4.4. MĂSURAREA TENSIUNII

CU SENZOR HALL
Traductoare bazate pe efectul Hall se folosesc şi la măsurarea tensiunii. Pentru

realizare se folosesc aceeaşi tehnologii ca traductoarele de curent cu buclă închisă
(vezi măsurarea curentului cu senzor Hall). Folosirea acestei principii asigură izolarea
galvanică a circuitului de măsurare de circuitul primar.
Principala diferenţă în comparaţie cu traductoare folosite pentru măsurarea
curentului, constă în existenţa unei înfăşurări primare cu un număr mare de spire,
permiţând crearea numărului necesar de amper-spire pentru sesizarea curentului
primar foarte mic. Tensiunea de măsurat se trece printr-o rezistenţă mare, obţinând un
curent foarte mic care se va măsura şi care este direct proporţional cu tensiunea de
măsurat. Cu înfăşurarea primară se înseriază o rezistenţă R (figura 12a) pentru a obţine
o valoare optimală a curentului de măsurat pentru valoarea nominală tensiunii. De
multe ori această rezistenţă este divizat în două şi plasat înaintea şi după înfăşurarea
primară pentru a îmbunătăţii rejecţia semnalelor de mod comun (figura 12b).
Figura 12: Principiul de bază a traductorului de tensiune cu senzor Hall.
83
Există două variante constructive: cu rezistenţa R internă sau rezistenţă externă.

Până la 100V tensiunea măsurată, rezistenţa R este internă şi nu se poate modifica de
utilizator. Este calibrat din fabrică asigurând o precizie mai bună. Acesta disipă o
putere de 10W la tensiunea nominală. Domeniul de măsurare este limitat la 150% din
valoarea nominală.
La înserierea unei rezistenţe externe, acesta se calculează de utilizator ştiind
domeniul tensiunii de măsurat şi folosind de datele de catalog al traductorului, care se
referă la curent primar nominal IPN, domeniul curentului primar de măsurat IP,
rezistenţa înfăşurării RP şi temperatura TA. Inductivitatea LP a înfăşurării produce o
reactanţă neglijabilă.
Semnalul de ieşire a traductorului de tensiune este identic cu cea a
traductoarelor de curent cu buclă închisă. Se leagă o rezistenţă externă, determinată de
utilizator care produce o cădere de tensiune proporţională cu semnalul de ieşire.
Traductoarele de tensiune cu senzor Hall se folosesc în aplicaţii industriale
pentru monitorizarea şi reglarea tensiunii, urmărirea tensiunii de intrare şi de ieşire a
convertizoarelor de frecvenţă, a filtrelor de c.c. unde izolarea este o cerinţă importantă.
Pentru realizarea traductoarelor de tensiune se folosesc tehnologia

FLUXGATE. Realizarea acestor tipuri de traductoare se bazează pe aceeaşi principiu
de măsurare: câmpul magnetic creat de curentul primar este detectat de un element
sensibil. Există mai multe metode pentru concentrare câmpului, comanda miezului
magnetic şi sesizarea intensităţii câmpului.
Structura unui traductor Fluxgate seamănă cu structura traductorului cu senzor
Hall cu buclă închisă, diferenţa constă în elementul sensibil cu care se sesizează
câmpul din întrefier. Elementul sensibil este o inductanţă saturabilă - bobină mică cu
miez de fier saturabil (figura 13).
Figura 13: Structura traductorului Fluxgate şi a elementului sensibil.
În caz general valoarea inductanţei unei bobine depinde de permeabilitatea

magnetică a miezului. Când densitatea de flux este mare, miezul este saturat,
permeabilitatea este mică şi inductanţa este mică. La densitate de flux redus inductanţa
este mare. Inductanţa saturabilă este dimensionat astfel ca orice modificare a câmpului
extern Bext să influenţeze nivelul de saturaţie. Curentul care trece prin bobină ISI
produce un flux respectiv un câmp BSI care are aceeaşi direcţie cu cel creat de Bext şi
are o influenţă asemănătoare. Inductanţa saturabilă trebuie să aibă o inductanţă mare la
un flux total zero şi inductanţă mică la saturaţie.
84
Modificarea nivelului de saturaţie magnetică a elementului sensibil Fluxgate

determină o variaţie de inductanţă detectată de circuitul electronic. Principiul buclei
închise se foloseşte pentru compensarea fluxului creat de curentul primar proporţional
cu tensiunea (figura 14).
Figura 14: Principiul de funcţionare a traductorului Fluxgate.
Traductoarele realizate cu tehnologia Fluxgate au următoarele avantaje: ofset şi

drift de ofset redus, precizie mai bună comparat cu traductoarele Hall şi mai adecvate
pentru măsurarea curenţilor mici, sensibilitate mai mare faţă de alte tehnologii, se pot
măsura cu aceeaşi traductor şi curenţi mici şi curenţi mari, bandă de frecvenţă mare,
domeniu de temperatură mare.
Printre dezavantaje se numără: nivel de zgomot ridicat la excitaţie care este
prezent şi la ieşire şi cuplat la primar, consum relativ mare a circuitului secundar, sunt
mai complexe şi au cost ridicat.
Traductoarele de tensiune sunt foarte variate, ele se bazează pe principiile de
funcţionare prezentate mai sus şi pot măsura nivele de tensiune alternativă sau
continuă, la ieşire furnizează tensiune sau curent (semnal unificat) proporţional cu
mărimea de intrare. Unele furnizează la ieşire semnal sinusoidal sau un tren de
impulsuri.
Altele folosesc modulaţia în amplitudine (AM), modulaţia în frecvenţă (FM) sau
modulaţia lăţimii impulsului (PWM). Pot fi realizate cu senzori cu alimentaţie proprie,
sunt portabile. Unele sunt capabile pentru măsurarea tensiunii trifazate. Pot fi echipate
cu indicator de semn a tensiunii.
Traductoarele de tensiune se folosesc la: măsurarea puterii, detectarea căderilor
de tensiune, detectarea sarcinii, la cuplări , decuplări în siguranţă, pentru detectare de
suprasarcină la motoare, în clădiri, în sisteme de control.
CONCLUZIE
Traductoarele de tensiune bazate pe senzor Hall au o mare utilitate în diverse
domenii. Traductoarele de tensiune se realizează cu tehnologia Fluxgate având
85
elementul sensibil o inductanţă saturabilă. Acestea au o precizie mai bună şi se pot

măsura tensiuni foarte mici.
Traductoarele de tensiune sunt importante la măsurarea tensiunilor
nesinusoidale de frecvenţă variabilă, respectiv la măsurarea mărimilor neelectrice
convertibile în tensiune. Mărimea de ieşire este poate fi semnal unificat sau impulsuri.
EXEMPLU 3: Utilizarea traductorului de tensiune şi determinarea

rezistenţei externe.
Pentru măsurarea tensiunii se foloseşte un traductor de tensiune tip

LV100 cu buclă închisă şi rezistenţă R extern. Să se determine valoarea
rezistenţei R pentru a putea măsura o tensiune alternativă de valoare
nominală VPN=230V.
Din datele de catalog al traductorului LV100 obţinem informaţiile:

curentul nominal din primar IPN=10mA, domeniul de măsurare IP=20mA,
rezistenţa înfăşurării primare RP=1900Ω la temperatura TA=70°C. Rezistenţa
R va fi:
V PN 230
R= − RP = − 1900 = 21,1kΩ
I PN 0,01
Valoarea cea mai apropiată este 21kΩ.
Rezistenţa totală a circuitului primar va fi: R+RP= 22,9 kΩ.
Puterea nominală disipată de rezistenţa R este:

2
 V 
PN = I 2
⋅ R =  PN  ⋅ R = 1 ⋅ 10 − 4 ⋅ 21 ⋅ 10 3 = 2,1W
 R + RP
PN

Pentru evitarea încălzirii rezistenţei externe R se va selecta o rezistenţă cu
puterea de 300%-400% mai mare ca cea calculată. În cazul de faţă 8W.
Se poate măsura cu această rezistenţă externă o tensiune de 500V?

Măsurarea unei tensiuni mai mari ca valoarea nominală este
posibilă doar la regimuri tranziente şi este condiţionat de: valoarea efectivă
(RMS) a tensiunii primare trebuie să asigure un curent primar mai mic sau
egal cu valoarea nominală la rezistenţa R aleasă. Curentul primar trebuie să
fie mai mic ca domeniul de măsurare. În cazul de faţă:
VP 500
IP = = = 21,8mA
R Ptot 22900
86
Valoarea este în afara domeniul de măsurare, deci nu se poate

măsura în mod continuu tensiunea de 500V.
Se face o verificare pe partea secundară a traductorului pentru a vedea dacă
măsurarea în regim tranzitoriu este posibil sau nu.
Măsurarea unui curent în afara domeniului de măsurare este
posibilă doar dacă rezistenţa de măsurare înseriată la ieşirea traductorului nu
depăşeşte valoarea maximă dată de foaia de catalog. În cazul de faţă avem:
10000
IS = k ⋅ IP = ⋅ 21,8mA = 109mA
2000
Tensiunea la ieşirea amplificatorului de ieşire, la valoarea
curentului secundar dat de valoarea nominală a curentului primar şi de
rezistenţa de măsurare maximă:
V A = (RS + RM max ) ⋅ I S = (60 + 150 )Ω ⋅ 50mA = 10,5V
Valoarea rezistenţei din circuitul secundar ca să nu depăşim
tensiunea de ieşire calculată:
VA 10,5
RM = − RS = − 60 = 36,33Ω
IS 0,109
Deci măsurarea unei tensiuni de 500V este posibilă doar în regim tranzient!
87


1) Măsurarea tensiunii se face:

a) prin legarea în paralel a ampermetrului; Da / Nu
b) prin legarea în serie a voltmetrului; Da / Nu
c) cu voltmetre şi multimetre; Da / Nu
d) cu traductoare de tensiune; Da / Nu
2) Rezistenţa adiţională trebuie să:

a) aibă o rezistenţă mai mică decât rezistenţa voltmetrului Da / Nu
b) fie legat în exteriorul aparatului Da / Nu
c) fie din material rezistent la şocuri Da / Nu
d) aibă o rezistenţă mai mică decât rezistenţa voltmetrului Da / Nu
3) Măsurarea tensiunii alternative se face cu:

a) aparatul feromagnetic; Da / Nu
b) aparatul magnetoelectric fără redresor; Da / Nu
c) aparate electrostatice; Da / Nu
d) aparate de frecvenţă mare. Da / Nu
4) Detectoarele de tensiune se folosesc:

a) în voltmetre electronice; Da / Nu
b) pentru măsurarea valorii medii şi de vârf a tensiunii; Da / Nu
c) în convertoare analog-digital; Da / Nu
5) Senzorul Hall pentru măsurarea tensiunii:

a) este identic cu cel folosit pentru măsurarea curentului; Da / Nu
b) conţine o rezistenţă prin care se trece tensiunea de măsurat; Da / Nu
c) este alcătuit dintr-o simplă bobină; Da / Nu
d) conţine o înfăşurare primară cu număr mare de spire; Da / Nu
88
6) Traductoarele de tensiune:
a) se realizează cu tehnologia Fluxgate; Da / Nu
b) pot măsura curenţi de frecvenţă mare; Da / Nu
c) sunt aparate sinestătătoare; Da / Nu
d) se folosesc în aparatele de siguranţă. Da / Nu
Grila de evaluare: 1-c,d; 2-d; 3-a,c; 4-a,b; 5-b,d; 6-a,b,d.
4.6. REZUMAT
► în subcapitolul 4.2. am prezentat diferite tipuri de aparate analogice pentru

măsurarea tensiunii continue şi alternative. S-a prezentat posibilităţi de mărirea, gamei
de măsurare folosind rezistenţe adiţionale. S-a prezentat modul de dimensionare a
rezistenţei adiţionale şi modul de legare a acestuia în circuit. Pentru măsurarea
tensiunii alternative se folosesc şi aparate feromagnetice şi electrostatice.
► în subcapitolul 4.3. am prezentat voltmetre electronice care conţin diferite
circuite electronice speciale pentru realizarea unor funcţii de calcul. S-au prezentat
structura detectoarelor de tensiune care au la ieşire o tensiune continuă egală cu
valoarea efectivă sau valoarea medie sau cu valoarea de vârf a tensiunii alternative de
la intrare.
►în subcapitolul 4.4. am prezentat structura şi funcţionarea traductoarelor de
tensiune bazate pe efectul Hall şi realizate cu tehnologia Fluxgate.

ar trebui să cunoaşteţi aparatele
posibilităţile de măsurare a tensiunii
electric în c.c. şi c.a. Modul de conectare
a voltmetrului, modul de extindere a
REZULTATE AŞTEPTATE domeniului de măsurare. Trebuie ştiut
structura detectoarelor de tensiune şi
utilizarea acestora. Funcţionarea şi
tipurile traductoarelor de tensiune,
precum şi dimensionarea şi utilizarea lor.
89
• Rezistenţa internă a voltmetrului RV rezistenţa proprie a

voltmetrului care intervine în calcule şi care trebuie să fie cât
mai mare în raport cu rezistenţa sarcinii, pentru reducerea
erorilor.
• Rezistenţa adiţională este o rezistenţă care se foloseşte pentru
extinderea gamei de măsurare a voltmetrelor. Se leagă în serie
cu voltmetrul de bază şi valoarea lui este de m-1 ori mai mare
TERMENI ca rezistenţa internă a aparatului.
• Detectoare de tensiune sunt circuite electronice capabile să
furnizeze o tensiune continuă egală cu valoarea efectivă sau
valoarea medie sau cu valoarea de vârf a tensiunii alternative
ESENŢIALI de la intrare.
• Elementul sensibil Fluxgate este o bobină mică cu mai multe
spire înfăşurat pe un miez magnetic de diametru mic având o
inducţie cu nivel de saturaţie variabil.
• Traductorul de tensiune dispozitiv pentru sesizarea,
detectarea, măsurarea tensiunii electrice folosit în diverse
sistem de măsurare şi protecţie.
Bucureşti, 1983 .
Bucureşti, 2009.
90


1) Tensiunea electrică se poate măsura:

a) direct cu voltmetre analogice sau electronice; Da / Nu
b) folosind transformatoare de tensiune; Da / Nu
c) cu senzori de tensiune; Da / Nu
d) cu convertoare de intrare; Da / Nu
2) Voltmetrul electrostatic permite măsurarea tensiunii :

a) de valori foarte mari; Da / Nu
b) continue; Da / Nu
c) alternativ de frecvenţă mare; Da / Nu
d) alternative nesinusoidale. Da / Nu
3) Rezistenţa adiţională este:

a) de m-1 ori mai mare ca rezistenţa internă a aparatului; Da / Nu
b) de m-1 ori mai mic ca rezistenţa internă a aparatului; Da / Nu
c) foarte mic. Da / Nu
4) Măsurarea valorii medii a tensiunii alternative se face cu:

a) voltmetre electronice de c.c.; Da / Nu
b) detectoare pentru valori medii; Da / Nu
c) traductoare de tensiune. Da / Nu
5) Traductoarele de tensiune:
a) se bazează pe efectul Hall; Da / Nu
b) conţin detectoare de tensiune; Da / Nu
c) folosesc tehnologia Fluxgate; Da / Nu
d) pot avea la ieşire un şir de impulsuri. Da / Nu
Grila de evaluare: 1-a,b,c; 2-a,c,d; 3-a; 4-b; 5-a,c,d.
91
Măsurarea puterilor electrice
MĂSURAREA PUTERILOR ELECTRICE:

PUTERI ÎN C.C. ŞI C.A., MONO- ŞI
TRIFAZAT, PUTERI ÎN REGIM
NESINUSOIDAL
CUPRINS
5.1. INTRODUCERE 93
5.2. MĂSURAREA PUTERII ÎN C.C. ŞI C.A. 94
5.3. MĂSURAREA PUTERII ACTIVE ÎN CIRCUITE
101
TRIFAZATE
5.4. MĂSURAREA PUTERII REACTIVE ÎN CIRCUITE
107
TRIFAZATE
5.5. PUTERI ÎN REGIM NESINUSOIDAL 112
116
92
5.1. INTRODUCERE
Măsurarea puterilor, urmărirea consumului de energie este un capitol

important în tehnica măsurării, deoarece intervine în fiecare domeniu al activităţii
umane. Măsurarea puterilor instantanee active, reactive sau aparente trebuie se face
într-un domeniu larg de frecvenţă, ceea ce măreşte complexitatea problemei. La fel şi
măsurarea puterilor în sisteme cu semnale nesinusoidale sau sisteme trifazate
nesimetrice, dezechilibrate ridică probleme şi erori importante.
În mod general puterea se defineşte ca produsul curentului şi tensiunii la
bornele unui dipol (generator sau receptor). Unitatea de măsură este watt (W) pentru
puterea activă, Volt-Amper-Reactiv pentru puterea reactivă şi Volt-Amper pentru
puterea aparentă. De obicei se determină o valoare medie pe o perioadă a puterii
consumate, dar în sistemele de achiziţii de date se lucrează cu valori instantanee.
Obiective
• Prezentarea modalităţilor de măsurare a puterii electrice în c.c. şi c.a.
• Prezentarea metodelor de măsurare a puterii active în circuite trifazate
• Prezentarea metodelor de măsurare a puterii reactive în circuite trifazate
• Prezentarea puterilor în regim nesinusoidal

puterii electrice.
93
5.2. MĂSURAREA PUTERII ÎN C.C. ŞI C.A.
Puterea consumată de un receptor în curent continuu este dată de relaţia:

PR = U R ⋅ I R
şi poate fi măsurată indirect prin metoda ampermetrului şi voltmetrului sau prin
metoda directă cu wattmetrul. Puterea consumată de receptor nu este egală cu puterea
debitată de generator, deoarece aparatele conectate, voltmetrul şi ampermetrul (sau
wattmetru) consumă şi ele o putere.
La măsurarea puterii în c.c. prin metoda indirectă sau metoda voltmetrului şi
ampermetrului, formulele de calcul pentru puterea consumată de receptor sunt
diferite în concordanţă cu montajele amonte şi aval (figura 1).
Figura1: Măsurarea puterii prin metoda volt-ampermetrică.
PR = U R ⋅ I R = (U − R A ⋅ I ) ⋅ I = U ⋅ I − R A ⋅ I 2 în amonte
U2
PR = U R ⋅ I R = U ⋅ (I − I V ) = U ⋅ I − în aval
RV
RV şi RA sunt rezistenţele interne ale voltmetrului şi ampermetrului.
Se poate observa că indiferent de montajul utilizat, puterea debitată de
generator este egală cu suma puterilor consumate de aparate şi puterea disipată de
receptor.
PG = PR + PA + PV
Consumul aparatelor este de obicei mic, cuprins între 0,5W şi 5W.
94
Montajul amonte se recomandă pentru măsurarea puterilor mari, eroarea

relativă este cu atât mai mic cu cât căderea de tensiune pe ampermetru este mai redus.
Eroarea relativă în montaj aval este cu atât mai mic cu cât prin voltmetru trece
un curent mai mic, deci montajul aval se recomandă pentru măsurarea puterilor mici.
Metoda directă de măsurare este mult mai des utilizată. Wattmetrul poate fi
conectat în circuit în două moduri, în amonte şi în aval, în funcţie de poziţia bobinei de
tensiune al wattmetrului faţă de bobina de curent (figura 2).
Figura 2: Legarea wattmetrului în circuit.
Bobina de curent şi de tensiune au rezistenţele RW şi rW şi consumă o putere. În acest

caz puterea generatorului va fi egal cu suma puterilor consumate de bobinele
wattmetrului şi puterea consumată de receptor.
PG = PR + PW
Considerând direcţia curentului IR şi tensiunii UR cea de pe figurile 1 şi 2,
puterea PR este pozitivă dacă ea se disipă sub formă de căldură sau se transformă într-o
altă formă de putere, deci dipolul este un consumator. Produsul curentului IG şi
tensiunii UG este negativ, puterea PG reprezintă o putere debitată de o sursă.
Măsurarea puterilor în curent alternativ monofazat

În curent alternativ se definesc mai multe tipuri de puteri. Să considerăm că la
bornele unui consumator tensiunea este de forma u (t ) = 2U sin ωt , iar curentul care
trece prin consumator este i(t ) = 2 I sin (ωt + ϕ ) , atunci puterea absorbită la un moment
dat este o putere instantanee de forma p (t ) = u (t ) ⋅ i(t ) .
Puterea activă se obţine prin medierea pe o perioadă a puterii instantanee:
( )( )
T T T
p (t )dt = ∫ 2 I sin (ωt + ϕ ) dt = (UI cos ϕ + UI cos(2ωt + ϕ ))dt
1 1 1
P= ∫ 2U sin ωt
T 0 T 0 T ∫0
Se observă că puterea instantanee are două componente, una care nu depinde de timp
şi una alternativă care variază cu frecvenţă dublă. Valoarea medie pe o perioadă a
componentei cu frecvenţă dublă este zero şi rămâne doar componenta continuă care va
reprezenta puterea activă consumată de receptor.
P = UI cos ϕ [W]
Variaţia puterii instantanee şi definirea puterii active pentru un consumator
inductiv se poate urmării pe figura 3.
95
Figura 3: Variaţia puterii instantanee şi relaţii dintre puteri în c.a.
Pentru un consumator pur rezistiv, la care fazorii de tensiune şi de curent sunt

în fază, unghiul ϕ este zero, puterea activă absorbită este identică cu cea de curent
continuu P = U ⋅ I . În cazul unui consumator pur inductiv sau pur capacitiv unghiul
dintre curent şi tensiune este ϕ=π/2 deci puterea activă absorbită este zero. Unitatea de
măsură a puterii active este watt (W).
Consumatorii inductivi şi capacitivi consumă o putere reactivă, având unitatea
de măsură volt-amper-reactiv şi definită prin relaţia:
Q = UI sin ϕ [Var]
Consumatorii de tip transformator sunt caracterizate prin puterea aparentă, care
este produsul dintre valoarea efectivă a curentului şi a tensiunii. Unitatea de măsură
este volt-amper.
S = U ⋅ I [VA]
Puterile mai sus definite nu sunt independente, relaţiile de legătură sunt:
S 2 = P 2 + Q 2 = U 2 I 2 (cos 2 ϕ + sin 2 ϕ )
P = S ⋅ cos ϕ
Q = S ⋅ sin ϕ
Marea majoritate a consumatorilor sunt de natură inductivă, adică fazorul
tensiunii este înaintea fazorului de curent. După convenţie puterea reactivă consumată
de aceşti consumatori este considerată pozitivă, absorbită. Unghiul de defazaj ϕ este
pozitiv. Consumatori de tip capacitivi cedează energie, putere reactivă, acesta este
considerat negativ. Fazorul tensiunii este defazat după fazorul curentului, unghiul ϕ
fiind negativ.
96
Pentru regimul sinusoidal se introduce noţiunea de putere aparentă complexă,

care este produsul dintre tensiunea complexă şi valoarea conjugată a curentului
complex. Reprezentarea în complex simplificat a acestor mărimi este:
u (t ) = 2U sin ωt ⇔ U = U
i (t ) = 2 I sin (ωt − ϕ ) ⇔ I = I ⋅ e − jϕ
S = U ⋅ I = S ⋅ e jϕ = UI cos ϕ + jUI sin ϕ = P + jQ
*
Puterea complexă are modulul egal cu puterea aparentă:

S = P2 + Q2
Pentru măsurarea puterii active în curent alternativ monofazat se foloseşte
wattmetrul realizat pe baza instrumentului electrodinamic cu câmp radial, care
realizează funcţia de multiplicare analogică a celor două mărimi care sunt legate pe
intrări. Cuplul activ mediu care produce deviaţia instrumentului este:
(
M amed = K ⋅ I 1 I 2 cos I 1 , I 2 )
Pe bobina fixă secţionată în două se leagă curentul din circuit, şi pe bobina mobilă
U
înseriată cu o rezistenţă adiţională se aplică tensiunea. Înlocuind astfel I 1 = I ; I 2 = ,
rW
rW este rezistenţa circuitului de tensiune, deviaţia instrumentului va fi:
α = K 1 ⋅ UI cos ϕ = K 1 ⋅ P
Modul de legare a wattmetrului se face în mod asemănător ca în circuite de c.c.
Scala wattmetrului este uniformă şi unidirecţională. Pentru ca indicaţia
wattmetrului să se obţină în sensul normal al scării pentru P>0, trebuie respectat
polaritatea, marcajele aparatului (începutul bobinelor sunt marcate cu steluţă). Deviaţia
instrumentului depinde de cosϕ, factorul de putere, care poate fi pozitiv sau negativ în
funcţie de unghiul de defazaj dintre tensiune şi curent. În cazul unui defazaj negativ
(ϕ>π/2 sau pentru sarcini capacitive ϕ<0) indicaţia instrumentului va fi inversă. Pentru
a obţine deviaţia în sens normal se va inversa polaritatea la una dintre intrări, dar se ia
în considerare această modificare, adică puterea citită va fi cu semnul minus.
Puterea măsurată se determină cu relaţia:
U max ⋅ I max
P = c ⋅α =
⋅α
α max
unde c este constanta wattmetrului exprimat în W/div.
Wattmetrul poate fi legat în circuitul de curent alternativ pentru măsurarea
puterii active în două moduri, în funcţie de modul de legare a bobinei de tensiune faţă
de bobina de curent al instrumentului. Cele două montaje, amonte şi aval, sunt indicate
pe figura 4.
Puterea indicată de wattmetru în amonte va fi:
{ } { ( )} { ( )} {
PW = Re U ⋅ I w1 = Re (U w + U z ) I v + I z = Re U w I v + I z + Re U z ⋅ I v + Re U z ⋅ I z =
* * * * * *
} { *
}
2
U
= rw ⋅ I 2 + z
+ Preceptor
Rv
unde: rw este rezistenţa bobinei de curent a wattmetrului, Rv este rezistenţa
voltmetrului, I curentul total din circuit, Uz tensiunea pe consumator.
97
Modul de legare amonte se foloseşte în cazul impedanţelor mari. Luând în

considerare consumurile proprii ale aparatelor (bobina de curent al wattmetrului şi
voltmetrul) puterea activă consumată de receptor se calculează prin:
U z2
Preceptor = PW − rw ⋅ I 2 −
Rv
Figura 4: Wattmetrul în amonte şi aval în circuitul de c.a.
În cazul în care nu se montează ampermetrul şi voltmetrul, relaţiile de calcul

pentru puterea consumată de receptor vor fi mai simple:
Preceptor = PW − rw ⋅ I 2 în amonte
U z2
Preceptor = PW − în aval
Rw
Precizia cu care se efectuează măsurarea depinde în primul rând de clasa de
precizia a wattmetrului. Eroarea absolută este dependentă de domeniul de măsurare
stabilit.
c
∆P = ± ⋅ U n ⋅ I n ⋅ cos ϕ n
100
Eroarea relativă va fi:

∆P c ⋅ U n ⋅ I n ⋅ cos ϕ n c U n I n cos ϕ n
ε= = = ⋅ ⋅ ⋅
P 100 ⋅ U ⋅ I ⋅ cos ϕ 100 U I cos ϕ
Puterea reactivă Q reprezintă partea imaginară a puterii aparente S = P + jQ , având

unitatea de măsură VAR (Volt-Amper-Reactiv). Pentru măsurarea puterii reactive
există două posibilităţi:
• Utilizarea unui instrument al cărui cuplu activ mediu este proporţional cu
expresia de definiţie a puterii reactive Q = U ⋅ I ⋅ sin ϕ , acesta fiind
instrumentul de inducţie, având M amed = KΦ 1Φ 2 sin (Φ 1 , Φ 2 ) .
• Utilizarea wattmetrului electrodinamic într-o conexiune specială. Deoarece
wattmetrul măsoară partea reală a lui S , trebuie realizat transformata lui S
astfel ca partea reală să fie Q. Acesta se obţine prin înmulţirea cu –j.
− j ⋅ S = − j (P + jQ ) = Q − jP Deci wattmetrul poate măsura puterea reactivă
98
dacă sunt conectate pentru măsurarea − j ⋅ U ⋅ I * , acesta se poate realiza în

două moduri: bobina de tensiune se alimentează cu o tensiune defazată în
urmă cu π⁄2, sau realizând un defazaj intern în instrument.
Pe figura 5a se arată un consumator monofazat pentru care se măsoară puterea
reactivă. Curentul prin circuit este i(t ) = 2 I sin (ωt − ϕ ) , tensiunea la bornele
consumatorului este u (t ) = 2U sin ωt . Bobina de tensiune a wattmetrului se va
alimenta cu o tensiune auxiliară U1 de aceeaşi frecvenţă şi amplitudine, dar defazată în
urmă cu π⁄2 (figura 5b).
Figura 5: Conectarea wattmetrului pentru măsurarea lui Q.
Indicaţia wattmetrului va fi:

α = k ⋅ U 1 ⋅ I ⋅ cos(U 1 , I ) = kU 1 I cos(90 o − ϕ ) = kU 1 I sin ϕ = k
U1 U
UI sin ϕ = k 1 Q
U U
Dar wattmetrul măsoară o putere activă şi indicaţia va fi proporţională cu acesta:
P1 = Re U 1 I
*
{ }
α = k ⋅ P1
Egalând indicaţiile se obţine:

U1 U
α =k Q = kP1 ⇒ Q = P1
U U1
Din relaţia de mai sus rezultă că puterea reactivă consumată se poate obţine prin
înmulţirea indicaţiei wattmetrului cu un coeficient care este raportul dintre valorile
efective ale tensiunii de alimentare U şi auxiliare U1.
CONCLUZIE
Puterea electrică se defineşte ca produsul dintre tensiune şi curent. Puterea
poate fi o putere cedată de o sursă şi poate fi o putere consumată de un receptor.
Măsurarea puterii se face cu wattmetru, instrument bazat pe aparatul electrodinamic şi
care poate fi folosit atât în c.c. cât şi în c.a. Wattmetrul consumă şi el o putere datorită
rezistenţei interne, dar acesta poate fi neglijată în cazul unor măsurători generale. În
circuite de curent alternativ se definesc mai multe tipuri de puteri: putere activă, putere
99
reactivă şi putere aparentă, care sunt legate prin triunghiul lui Pitagora. Pentru
măsurarea puterii reactive se poate folosi wattmetrul, alimentând cu tensiune auxiliară
care trebuie să fie în legătură cu tensiunea aplicată.
EXEMPLU 1: Determinarea puterilor active şi reactive prin

metoda celor două wattmetre.
Pentru măsurarea puterii active şi reactive dintr-un circuit se

folosesc două wattmetre având parametrii nominali: In=5A, Un=300V,
αn=75diviziuni. După legarea aparatelor ele indică 36 şi 21 de diviziuni. Să
se determine puterea activă, reactivă consumată şi factorul de putere.
Constanta wattmetrelor este:
Un ⋅ In 300 ⋅ 5
c= = = 20W / div
αn 75
Indicaţiile wattmetrelor sunt:
P1 = c ⋅ α 1 = 20 ⋅ 36 = 720W
P2 = c ⋅ α 2 = 20 ⋅ 21 = 420W
Puterea activă consumată de receptor este:

P = P1 + P2 = 720 + 420 = 1140W
Puterea reactivă consumată este:

Q = 3 (P1 − P2 ) = 3 (720 − 420 ) = 519Var
Factorul de putere se poate determina folosind triunghiul puterilor.

 Q  519 
cos ϕ = cos arctg  = cos arctg  = 0,91
 P  1140 
100
5.3. MĂSURAREA PUTERII ACTIVE ÎN

CIRCUITE TRIFAZATE
Metodele de măsurare a puterii în circuitele trifazate depind de simetria

sistemului de alimentare, de simetria consumatorului, respectiv de disponibilitatea
nulului. De obicei se foloseşte totdeauna montajul cel mai simplu cu un număr minim
de instrumente.
Măsurarea puterii active prin metoda celor 3 wattmetre

Metoda celor 3 wattmetre se poate folosi atât în circuite trifazate cu conductor
de nul, cât şi în circuite trifazate fără conductor de nul. Prin această metodă măsurarea
puterii active este totdeauna corectă, chiar dacă receptorul nu este simetric echilibrat.
Conform figurii 6a bobinele de curent sunt alimentate de curenţii de linie, iar bobinele
de tensiune sunt legate la tensiunile de fază a circuitului trifazat, astfel fiecare
instrument măsoară puterea consumată pe o fază de către receptor.
Puterea activă consumată de receptor se determină conform relaţiei:
3 *
{ }
P = Re{S } = Re∑ U k 0 I k  = Re U 10 I 1 + U 20 I 2 + U 30 I 3 = P1 + P2 + P3
* * *
 k =1 
Dacă receptorul este legat doar cu trei fire, nu avem acces la conductorul de nul,
trebuie creat un nul artificial Na. Acesta se poate realiza doar prin legarea împreună a
sfârşitul bobinelor de tensiune. Tensiunile aplicate wattmetrelor U 'k va fi diferită de
tensiunile de fază şi astfel apare o deplasare a nulului artificial faţă de nulul reţelei
(UN), dar relaţia pentru determinarea puterii active consumate rămâne valabilă.
3 * 3
( *
) 3 *  3 ' *
P = Re{S } = Re∑ U k I k  = Re ∑ U N + U k I k  = Re∑ U N I k  + Re∑ U k I k  =
'
 k =1   k =1   k =1   k =1 
3
= 0 + ∑ Pk = P1 + P2 + P3
k =1
101
 3
 3
Unde Re ∑ U N I *k  = 0 deoarece pentru un sistem echilibrat ∑I k = 0.
 k =1  k −1
Figura 6: Legarea celor 3 wattmetre într-un circuit trifazat.
Se obişnuieşte realizarea wattmetrelor trifazate cu patru fire, cele trei sisteme

sunt într-o construcţie comună, la care bobinele mobile sunt fixate pe aceeaşi ax.
Astfel momentul activ mediu total va fi proporţională cu momentul reactiv şi indicaţia
instrumentului va fi puterea activă totală consumată.
Măsurarea puterii active prin metoda celor 2 wattmetre

În sistemele trifazate fără conductor de nul, folosind relaţia de legătură dintre
tensiunile de fază şi de nul, se poate realiza un sistem de măsurare a puterii active
bazate pe 2 wattmetre. Condiţia ca şi în acest caz măsurarea să fie corectă este ca
receptorul să fie simetric şi echilibrat. Relaţia pe care se bazează măsurarea cu 2
wattmetre se deduce din expresia puterii aparente totale:
3 3
S = ∑ S k = ∑U k ⋅ I k = U 1 I 1 + U 2 I 2 + U 3 I 3
* * * *
k =1 k =1
Suma curenţilor într-un sistem trifazat fără conductor de nul este zero, deci rezultă:
I 1 + I 2 + I 3 = 0 , relaţie din care se poate exprima oricare dintre curenţii de linie:
* * *
I 2 = − I 1 − I 3 care se înlocuieşte în relaţia de definiţie a puterii aparente totale:

* * *
( * *
)
S = U 1 I 1 + U 2 − I 1 − I 3 + U 3 I 3 = I 1 (U 1 − U 2 ) + I 3 (U 3 − U 2 )
* * * *
Pornind de la această expresie puterea activă va fi:

{ } {
Ptot = Re{S } = Re{I 1 (U 1 − U 2 )} + Re{I 3 (U 3 − U 2 )} = Re I 1 ⋅ U 12 + Re I 3 ⋅ U 32 = P1 + P2
* * * *
}
Bobinele de tensiune se vor lega la tensiunile de linie a reţelei trifazate. La alegerea
domeniului de măsurare trebuie ţinut cont că tensiunile de linie sunt mai mari decât
tensiunile de fază ( U l = 3U f ). Pe figura 7 se prezintă diagrama fazorială pentru un
sistem trifazat şi modul de legare a celor două wattmetre în circuit (acesta se numeşte
şi conexiunea Aron).
102
Figura 7: Utilizarea celor două wattmetre şi diagrama fazorială

pentru un sistem trifazat.
La compararea diagramei fazoriale cu ecuaţia de mişcare a instrumentului

electrodinamic, se observă că instrumentele sesizează defazajul dintre tensiunile de
linie şi curenţii prin consumatori, care nu sunt identice cu unghiul de defazaj ϕ al
consumatorului. Acesta se datorează faptului că între tensiunile de linie şi de fază
există un defazaj de 30°.
Puterile măsurate de wattmetre se pot exprima:
Ptot = U 12 I 1 cos(U 12 , I 1 ) + U 32 I 3 cos(U 32 , I 3 ) = P1 + P2
Pentru cazul particular când tensiunile de linie sunt egale, la fel şi curenţii absorbiţi,
puterea consumată va fi:
Ptot = U l I cos(30 o + ϕ ) + U l I cos(30 o − ϕ ) = P1 + P2
Făcând înlocuirile pentru Ul respectiv cos(30°±ϕ) şi efectuând calculele se
obţine aceeaşi rezultat ca în cazul măsurării puterilor active într-un circuit trifazat
simetric echilibrat cu trei wattmetre care au indicaţii identice.
Ptot = U l I cos(30 o + ϕ ) + U l I cos(30 o − ϕ ) = 3U f I ⋅ 2 ⋅ cos 30 o cos ϕ = 3U f I cos ϕ = 3P
Din diagrama fazorială de pe figura 7 se poate deduce că în cazul unui
consumator inductiv având un defazaj ϕ>60° indicaţia primului wattmetru devine
negativă. Wattmetrul al doilea are o indicaţie negativă dacă consumatorul este
capacitiv şi defazajul mai mare ca 60°.
Wattmetrele au o scală unilaterală, deviaţia acului este posibilă doar într-o
singură direcţie. Pentru determinarea semnului puterii indicate se va proceda în felul
următor. Prima dată se verifică dacă montajul în care se va face măsurarea este sigur
un consumator, deci Ptot = P1 + P2 > 0 . După acesta trebuie doar stabilit semnul puterii
cu valoare absolută mai mică. Pentru acesta există mai multe metode. Pentru ilustrare
să presupunem că wattmetrul P1 are o indicaţie mai mică. Ieşirea bobinei de tensiune
se va lega de pe faza doi pe faza trei. Deviaţia instrumentului se va schimba. Dacă
direcţia de deviaţie a acului nu se schimbă, valoarea indicată iniţial era pozitivă. Dacă
direcţia de deviaţie se schimbă, valoarea indicată iniţial era negativă. Se va proceda în
mod asemănător dacă wattmetrul P2 are indicaţie, în valoare absolută, mai mică. Dacă
indicaţiile instrumentelor sunt aproape identice, procedeul se poate aplica pentru
oricare dintre wattmetre. Corespunzător rezultatelor obţinute puterea totală consumată
va fi suma sau diferenţa indicaţiilor wattmetrelor.
De obicei receptoarele consumă şi o putere reactivă Q. Puterea reactivă
consumată se poate determina din indicaţiile wattmetrelor:
103
Q = 3 (P2 − P1 ) = 3U l I sin ϕ
Defazajul introdus de receptor de calculează din:
Q P − P1
tgϕ = = 3 2
P P2 + P1
Pentru un receptor capacitiv semnul defazajului se modifică. Pentru un receptor
pur rezistiv ϕ=0 indicaţiile wattmetrelor sunt egale P1= P2 . în cazul unui receptor pur
reactiv indicaţiile wattmetrelor sunt egale şi de semn contrar, puterea activă este nulă.
Se realizează wattmetre trifazate (un singur aparat) bazate pe metoda celor două
wattmetre, în care bobinele de tensiune sunt montate pe acelaşi ax. Funcţionarea lor se
bazează pe relaţia de definiţie, puterea maximă măsurabilă este Pmax = 2U n I n , unde Un
şi In sunt valorile nominale de tensiune şi de curent setate pe aparat. Constanta
wattmetrului trifazat se calculează în mod asemănător ca la wattmetre monofazate:
Pmax 2U n I n
ctf = =
α max α max
Metoda celor două wattmetre se poate folosi atât în sisteme fără conductor de
nul cât şi în sisteme cu acces la conductorul de nul.
Măsurarea puterii active prin metoda unui singur wattmetru

Măsurarea puterii active prin metoda unui singur wattmetru este un caz
particular al metode celor trei wattmetre. În sistemele trifazate cu tensiuni simetrice şi
receptor simetric echilibrat indicaţia celor trei wattmetre (figura 6a) este identică.
Astfel puterea activă poate fi măsurată şi cu un singur wattmetru, al cărei indicaţie se
înmulţeşte cu trei.
Ptot = 3 ⋅ P
Pe figura 8 se indică modalităţile de conectare a wattmetrului în cazul în care
sistemul este cu patru fire (trei faze şi nul), respectiv când nu avem acces la
conductorul de nul.
Figura 8: Utilizarea unui singur wattmetru pentru măsurarea puterii active.
În sistem fără conductor de nul se creează un nul artificial Na şi pentru

menţinerea echilibrului şi simetriei se va lega câte o rezistenţă între fazele neutilizate
104
şi nulul artificial de valoare egală cu rezistenţa bobinei de tensiune a wattmetrului

R S = RT = Rw .
Dacă receptorul este în conexiune stea borna de ieşire a bobinei de tensiune se
leagă la nulul receptorului fără rezistenţe auxiliare.
Dacă valoarea tensiunii şi/sau curentului din sistemul trifazat sunt mai mari
decât valorile nominale ale instrumentului, wattmetrele se vor lega prin intermediul
transformatoarelor de tensiune şi de curent, respectând bornele marcate. Pentru
obţinerea valorii reale ale puterii consumate indicaţiile aparatelor se vor înmulţii cu
rapoartele de transformare ale transformatoarelor de măsură. De obicei se folosesc
transformatoare de măsură cu rapoarte de transformare identice.
Dacă sistemul trifazat este simetric şi echilibrat se pot folosi oricare din
metodele mai sus amintite, totuşi metoda de măsurare cu două wattmetre are o eroare
relativă mai mare ca metoda celor trei wattmetre.
CONCLUZIE
Măsurarea puterii active în circuite trifazate depinde de tipul circuitului, cu sau
fără conductor de nul, de instrumente disponibile şi de precizia cu care se măsoară. Se
pot folosi un singur instrument sau două sau se poate folosi metoda celor trei
wattmetre. Cel mai des se foloseşte metoda celor două wattmetre. La legarea
wattmetrelor este important tensiunea care se leagă la bornele de tensiune, care dacă
nu este identică cu tensiunea de alimentare a receptorului atunci trebuie introdus relaţia
de dependenţă între acestea în formula de calcul a puterii.
La legarea wattmetrelor trebuie respectat bornele marcate şi să nu se
dezechilibreze circuitul trifazat (se creează nul artificial).
EXEMPLU 2: Determinarea puterii active într-un circuit trifazat

folosind metoda celor două wattmetre.
Într-o întreprindere se măsoară puterea prin metoda celor 2

wattmetre. Instrumentele au domeniile de măsurare fixate pe 5A şi 100V,
instrumentele au 125 de diviziuni. Wattmetrele sunt conectate în circuit prin
intermediul unor transformatoare de măsură de curent cu raportul de
divizare 150A/5A şi de tensiune având raportul de divizare 15kV/100V. La
un moment dat aparatele indică 45 de diviziuni şi 21 de diviziuni.
Să se determine puterea consumată.
105
Constanta celor două aparate este egală şi este:

Un ⋅ In 100 ⋅ 5
c= = = 4W / div
αn 125
Indicaţiile wattmetrelor vor fi:

P1 = c ⋅ α 1 = 4 ⋅ 45 = 180W
P2 = c ⋅ α 2 = 4 ⋅ 21 = 84W
Puterea totală indicată este:
Ptot = P1 + P2 = 180 + 84 = 264W
Având în vedere că instrumentele sunt conectate prin

transformatoare de măsură valoare indicată totală trebuie înmulţită cu
rapoartele de transformare. Puterea consumată este:
150 15000
P = k i ⋅ k u ⋅ Ptot = ⋅ ⋅ 264 = 1188kW
5 100
Să presupunem că după legarea celui de al doilea wattmetru acesta

bate invers. În acest caz se inversează bornele de tensiune şi indicaţia se va
lua cu valoare negativă. În acest caz puterea totală indicată de wattmetre va
fi:
Pw = P1 − P2 = 180 − 84 = 96W
Puterea consumată în circuit în acest caz va fi:
150 15000
P = k i ⋅ k u ⋅ Pw = ⋅ ⋅ 96 = 432kW
5 100
Transformatoarele de măsură au rămas aceeaşi, deci şi rapoartele de
transformare au aceeaşi valoare.
106
5.4. MĂSURAREA PUTERII REACTIVE ÎN

CIRCUITE TRIFAZATE
În subcapitolul 5.2. s-a arătat că măsurarea puterii reactive se poate face cu

wattmetre cu condiţia ca la bornele bobinei de tensiune să se aplice o tensiune defazată
în urmă cu π⁄2. Într-un sistem simetric trifazat se poate găsi cu uşurinţă tensiunile
auxiliare necesare, trebuie doar ţinut cont de relaţia de legătură între tensiunile de fază
şi de linie U l = 3U f . Astfel puterea reactivă se determină din indicaţia
U
instrumentului: Q = P1 , unde U1 este tensiunea auxiliară şi P1 indicaţia wattmetrului.
U1
Metodele de măsurare sunt aceleaşi ca la măsurarea puterii active,
metoda celor trei wattmetre şi metoda celor două wattmetre. Pentru ca sistemul trifazat
să nu fie perturbat de aparatele de măsură trebuie menţinut simetria şi echilibrul.
Măsurarea puterii reactive prin metoda celor 3 wattmetre

Puterea reactivă într-un circuit trifazat reprezintă partea imaginară a puterii
aparente:
3 *
{ }
Qtot = Im{S } = Im∑ U k 0 I k  = Im U 10 I 1 + U 20 I 2 + U 30 I 3 = Q1 + Q2 + Q3
* * *
 k =1 
Din diagrama fazorială din figura 9 se determină tensiunile auxiliare care sunt
defazate cu π⁄2 în urma tensiunilor de fază U01, U02, U03. Aceste vor fi tensiunile de
linie U23, U31 respectiv U12. Ţinând cont de relaţia de legătură dintre tensiunile de linie
şi de fază, respectiv că sistemul este simetric şi echilibrat, expresia puterii reactive
devine:
U 10 U U
⋅ (P1 + P2 + P3 )
1
Qtot = Q1 + Q2 + Q3 = P1 + 20 P2 + 30 P3 =
U 23 U 31 U 12 3
Rezultă modul de legare a wattmetrelor prezentată pe figura 9.
107
Figura 9: Legarea wattmetrelor pentru măsurarea puterii reactive prin metoda celor
3wattmetre şi diagrama fazorială a circuitului trifazat.
În cazul în care curenţii prin cele trei faze sunt egale I1=I2=I3 adică sistemul de
curenţi este echilibrat, wattmetrele vor avea indicaţii identice şi se poate folosi doar un
singur instrument, oricare dintre ele respectând modul de conexiune. Relaţia de calcul
a puterii reactive totale va fi:
1
Qtot = ⋅ 3 ⋅ P1 = 3 ⋅ P1
3
Se poate observa că la măsurarea puterii reactive prin metoda celor 3wattmetre
conexiunea instrumentelor este independentă de conductorul de nul. Astfel metoda se
poate folosi atât în sistemele cu acces la conductorul de nul, cât şi în sistemele fără
conductor de nul. Relaţiile de calcul rămân neschimbate.
Măsurarea puterii reactive prin metoda celor 2 wattmetre

La măsurarea puterii reactive prin metoda celor două wattmetre se porneşte de
la relaţia de definiţie a puterii aparente folosind doi curenţi de fază şi două tensiuni de
linie:
S = I 1 ⋅ U 12 + I 3 ⋅ U 32
* *
Puterea reactivă va fi partea imaginară a puterii aparente:

{ }
Q = Im{S } = Im I 1 ⋅ U 12 + I 3 ⋅ U 32 = Q1 + Q2
* *
Pentru că şi în acest caz se va utiliza wattmetre, va trebui găsite tensiunile auxiliare

care sunt defazate în urmă tensiunilor de linie din expresia de mai sus cu 90°.
Analizând cu atenţie diagrama fazorială pentru un circuit trifazat se observă că
tensiunea care este în urma lui U12 este tensiunea –U30 care este o tensiune de fază.
Tensiunea auxiliară corespunzătoare tensiunii U32 este tensiunea de fază U10. Expresia
puterii reactive devine:
U 12 U
Q = Q1 + Q2 = P1 + 32 P2
− U 30 U 10
Într-un sistem trifazat simetric şi echilibrat avem:

U 12 = U 32 = U l = 3U f = 3U 30 = 3U 10
108
Făcând înlocuirile se obţine:

Q = 3 ⋅ (P1 + P2 )
Unde P1 şi P2 sunt indicaţiile wattmetrelor dintre care P1 se va lega invers deoarece
trebuie alimentat cu tensiunea –U30, adică U03.
Într-un sistem trifazat cu conductor de nul legarea wattmetrelor este simplă, dar
în cazul unui sistem trifazat fără conductor de nul trebuie creat un nul artificial şi
pentru a nu perturba simetria şi echilibrul sistemului între faza a doua şi nulul artificial
se va lega o rezistenţă de valoare egală cu rezistenţa bobinei de tensiune a wattmetrelor
folosite.
Figura 10 prezintă cele două moduri de legare a wattmetrelor pentru măsurarea
puterii reactive prin metoda celor două wattmetre cu tensiuni auxiliare.
Puterea activă trifazată poate fi determinat din indicaţiile instrumentelor:
P = 3 ⋅ (P1 − P2 ) = 3U f I cos ϕ
Defazajul introdus de receptor este:
1 P1 + P2
tgϕ = ⋅
3 P1 − P2
Figura 10: Măsurarea puterii reactive prin metoda celor 2wattmetre.
CONCLUZIE
Puterea reactivă este absorbită de consumatori cu caracter inductiv şi se
defineşte ca partea imaginară a puterii aparente complexe. Măsurarea puterii reactive
se face cu wattmetre folosind tensiuni auxiliare defazate în urmă cu π/2. În cazul
circuitelor trifazate se găsesc uşor aceste tensiuni auxiliare trebuie doar respectat
legătura dintre tensiuni de fază şi de linie.
Metodele de măsurare a puterii reactive sunt: metoda celor trei wattmetre şi
metoda celor două wattmetre.
109
EXEMPLU 3: Determinarea puterii active şi reactive într-un

circuit trifazat echilibrat fără conductor de nul.
Într-un circuit trifazat echilibrat fără conductor de nul trebuie

măsurat puterea activă şi reactivă. Pentru măsurare avem la dispoziţie un
singur wattmetru al cărui domenii maxime de măsurare sunt In=5A,
Un=600V, scala are αn=125 diviziuni.
Cum se va proceda? Să se calculeze şi factorul de putere.
Deoarece circuitul trifazat este echilibrat puterea consumată pe

fiecare fază este egală şi se poate folosi oricare dintre metodele de măsurare.
Sistemul nu dispune de conductor de nul de aceea wattmetrul se va lega cu
bobina de curent pe oricare dintre faze şi bobina de tensiune la tensiunea de
linie între faza respectivă şi faza următoare (vezi figura 7). Dacă indicaţia
wattmetrului este α1=52 diviziuni, puterea activă totală va fi:
Un ⋅ In 600 ⋅ 5
Ptot = 2 ⋅ P = 2 ⋅ c ⋅ α 1 = 2 ⋅ ⋅ α1 = 2 ⋅ ⋅ 52 = 2496W
αn 125
Pentru măsurarea puterii reactive wattmetrul se va lega cu bobina de
curent pe o fază şi bobina de tensiune la tensiunea de linie dintre celelalte
două faze (vezi figura 9). Dacă indicaţia wattmetrului este α2=61 diviziuni,
puterea reactivă totală va fi:
1 600 ⋅ 5
Qtot = ⋅ 3 ⋅ P2 = 3 ⋅ P2 = 3 ⋅ c ⋅ α 2 = 3 ⋅ ⋅ 61 = 2532,72Var
3 125
Factorul de putere este:

 Q 
cos ϕ = cos arctg tot  = 0,702
 Ptot 
Dacă clasa de precizie a aparatului este 1%, care este eroarea relativă de
măsurare?
Eroarea absolută de măsurare este:
1 1
∆P = ± ⋅U n ⋅ I n = ± 600 ⋅ 5 = ±30W
100 100
Eroarea relativă de măsurare este a puterii active:
± ∆P ± 30
εP = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 2,4%
Pmas 1248
Eroarea totală de măsurare este 4,8% deoarece valoarea indicată de
instrument se înmulţeşte cu 2 pentru obţinerea valorii totale.
110
La măsurarea puterii reactive eroarea de măsurare absolută este

aceeaşi, eroarea relativă de măsurare este:
± ∆Q ± 30
εQ = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 2,05%
Qmas 1464
Eroarea totală de măsurare a puterii reactive este de 3 ori mai mare 3,54%.
111
5.5. PUTERII ÎN REGIM NESINUSOIDAL
Datorită unor consumatori cu caracteristică neliniară, chiar dacă tensiunea

aplicată la borne este sinusoidală, curentul absorbit va fi deformat, conţinând o serie de
armonici. Armonicile de curenţi produc pierderi suplimentare, tensiunea deformată se
regăsesc neatenuate în orice punct a reţelei pe o distanţă de 150km de la sursa poluantă
în reţelele de înaltă tensiune, iar în reţelele de joasă tensiune armonicile pot fi simţite
în orice punct inclusiv şi în reţelele racordate. Alimentând elemente liniare cu tensiuni
nesinusoidale apar pierderi suplimentare şi funcţionări eronate, incorecte. Cuplarea,
decuplarea elementelor e circuit produc la fel distorsiuni în reţelele de alimentare.
Surse poluante care produc distorsionarea curentului sau tensiunii sunt:
• elemente de circuit cu caracteristică neliniară: rezistenţe (lămpi
incandescente, tuburi luminescente, varistoare, termistoare, tranzistoare,
tiristoare), bobine cu miez magnetic, condensatoare,
• instalaţii electrice cu caracteristică neliniară, în regim de comutaţie:
mutatoare, invertoare, redresoare comandate sau necomandate,
• generatoare şi elemente de transfer care prin natura lor au la ieşire mărimi
nesinusoidale (maşina asincronă),
• componente de circuit care lucrează în regim anormal de funcţionare
(suprasarcină, descărcări corona, arc electric).
Tensiunea şi curentul nesinusoidal printr-un consumator neliniar monofazat pot fi

scrise sub forma:
∞
u (t ) = U 0 + ∑ 2U efn sin (nωt + α n )
n =1
∞
i (t ) = I 0 + ∑ 2 I efn sin (nωt + β n )
n =1
Puterea activă, conform definiţiei, este valoarea medie a puterii instantanee p(t) care
este produsul dintre valorile instantanee ale tensiunii şi curentului.
112
∞ ∞
u (t ) ⋅ i (t ) ⋅ dt = U 0 I 0 + ∑ U efn I efn cos ϕ n = P0 + ∑ Pn
1 T
P=
T ∫
0
n =1 n =1
Acesta se regăseşte în puterea disipată în rezistenţe, cauzată de fundamentală şi

armonici şi poate fi pus sub forma:
∞
P = RI 02 + ∑ RI efn
2
n =1
Puterea reactivă se exprimă sub formă asemănătoare:

∞ ∞
Q = ∑ Qn = ∑ U efn I efn sin ϕ n
n =1 n =1
Puterea aparentă se determină din produsul valorilor efective ale tensiunii şi

curentului:
( )
∞ ∞ ∞ ∞
S 2 = ∑ U efn
2
⋅ ∑ I efn
2
= ∑ U efn
2
⋅ ∑ I efn
2
cos 2 ϕ n + I efn
2
sin 2 ϕ n =
n =0 n =0 n =1 n =1
2 2
 ∞   ∞
( )
∞

=  ∑ U efn I efn cos ϕ n  +  ∑ U efn I efn sin ϕ n  + ∑ U efk
2
I efl2 + U efl2 I efk
2
− 2U efk I efl cos ϕ kl
 n =0   n=0  k ,l =1
k ≠l
Din analiza relaţiei de mai sus se deduce că puterea aparentă în regim

deformant are trei componente, componenta activă, componenta reactivă şi a treia
componentă se numeşte putere deformantă. Unitatea de măsură a puterii deformante
este volt-amper-deformat [VAd].
S 2 = P2 + Q2 + D2
Pentru cazurile particulare când tensiunea la borne este sinusoidală sau

coeficientul de distorsiune pentru tensiune este mai mic decât 20% , puterea
deformantă se determină din relaţia: D ≈ U ef ⋅ I d . Dacă tensiunea este nesinusoidală cu
k du > 20% puterea deformantă va fi: D = U ef ⋅ I d + U d ⋅ I ef .
Factorul de putere în regim deformant este totdeauna mai mic decât unu, chiar
dacă receptorul este pur rezistiv şi nu consumă putere reactivă Q=0, deoarece D≠0.
P P
cos ϕ = = <1
S P + Q2 + D2
2
În regim deformant sunt diferite procedee de măsurare. Există metode de

măsurare a parametrilor unui semnal nesinusoidal, măsurarea energiei cu contoare
statice şi determinarea parametrilor caracteristici ai regimului deformant cu sisteme de
achiziţie de date.
Analiza teoretică impune cunoaşterea armonicilor de curent şi de tensiune,
amplitudinea şi faza acestora. Există metode de măsurare directe cum ar fi: prin
compensare, prin selecţie sau prin translatare de frecvenţă şi metode indirecte de
măsurare.
113
Contoarele statice întocmesc corect bilanţul de puteri şi de energie.

Funcţionarea lor se bazează pe circuite electronice de înmulţire, mediere, numărare de
impulsuri. Aceste circuite lucrează cu eşantioane prelevate din semnalul nesinusoidal
şi nu sunt afectate de forma semnalului.
Sistemele de achiziţii de date au un rol important în studiul regimului
deformant. Pot măsura mai multe mărimi instantaneu şi prin calcule determină mai
multe caracteristici ai semnalelor deformante. Sunt asociate cu un microprocesor,
lucrează cu eşantioane prelevate din semnal şi au următoarele avantaje: flexibilitate,
creşterea gradului de automatizare, mărirea precizie măsurătorilor, fiabilitate mare,
prelucrarea complexă a datelor, memorare, transmitere la distanţă.
În determinarea spectrului de frecvenţă a semnalului nesinusoidal au un rol
important analizoarele spectrale.
114


1) Măsurarea puterii electrice se face cu:

a) prin legarea în paralel a unui multimetru; Da / Nu
b) wattmetru electrodinamic; Da / Nu
c) cu contoare electrice; Da / Nu
d) cu varmetre; Da / Nu
2) În circuite de curent alternativ se definesc:

a) putere activă, putere reactivă Da / Nu
b) putere debitată Da / Nu
c) putere aparentă Da / Nu
d) putere nesinusoidală Da / Nu
3) Constanta wattmetrului este:

a) înscris pe aparat; Da / Nu
b) este egal cu clasa de precizie a aparatului; Da / Nu
c) produsul dintre valoarea maximă a domeniului de măsurare pentru tensiune şi
curent împărţit la numărul maxim de diviziuni; Da / Nu
d) raportul dintre valoarea nominală şi numărul maxim de diviziuni. Da / Nu
4) Măsurarea puterii active în circuite trifazate se face cu:

a) metoda celor 2 wattmetre; Da / Nu
b) folosind un singur wattmetru şi înmulţit cu 3; Da / Nu
c) metoda celor 3 wattmetre; Da / Nu
5) Măsurarea puterii reactive în circuite trifazate se face cu:

a) metoda celor trei wattmetre; Da / Nu
b) cu aparate speciale; Da / Nu
c) metoda celor 2 wattmetre; Da / Nu
d) folosind tensiuni auxiliare; Da / Nu
115
6) Regimul nesinusoidal se datorează:

a) elementelor de circuit cu caracteristică neliniară; Da / Nu
b) instalaţii electrice cu caracteristică neliniară; Da / Nu
c) cuplării şi decuplării instalaţiilor; Da / Nu
d) circuitelor în regim anormal de lucru. Da / Nu
Grila de evaluare: 1-b; 2-a,c; 3- c; 4-a,b,c; 5-a,c,d; 6-a,b,c,d.
5.7. REZUMAT
► în subcapitolul 5.2. am prezentat definirea puterilor în c.c. şi c.a. S-au

prezentat metodele de măsurare a puterii cu metoda indirectă şi metoda directă
folosind wattmetrul. S-a arătat modul de definire şi formulele de calcul a puterilor în
c.a. monofazat, puterea consumată de receptor şi de aparate de măsură.
► în subcapitolul 5.3. am prezentat definiţiile şi metodele de măsurare a puterii
active în circuite de curent alternativ trifazat, prin metode folosind una, două sau trei
wattmetre.
►în subcapitolul 5.4. am prezentat metodele de calcul şi metodele de măsurare
a puterii reactive în circuite de curent alternativ trifazat, prin metode folosind două sau
trei wattmetre şi tensiuni auxiliare.
►în subcapitolul 5.5. am prezentat cauzele unui regim nesinusoidal, respectiv
definirea puterilor în acest caz. S-a explicat modul de apariţie a puterii deformante.

ar trebui să cunoaşteţi utilizarea şi modul
de conectare, citire a wattmetrului
electrodinamic pentru măsurarea puterilor
în c.c. şi c.a. Modul de conectare a
wattmetrului, în circuite trifazate pentru
REZULTATE AŞTEPTATE măsurarea puterii active şi reactive
folosind diferite metode de măsurare,
precum şi formulele de calcul a diferitelor
puteri. Trebuie ştiut diagrama fazorială
pentru un circuit trifazat şi modul de
alegere a tensiunilor auxiliare.
116
• Puterea generatorului este puterea debitată de o sursă şi este

egală cu suma tuturor puterilor consumate de sarcină şi
aparate de măsură.
• Puterea aparentă S[VA] este o mărime caracteristic
transformatoarelor.
• Puterea activă P[W] este partea reală a puterii aparente
TERMENI complexe, este absorbit şi disipat de sarcini rezistive.
• Puterea reactivă Q[VAR] este partea imaginară a puterii
aparente complexe, este absorbit de sarcini inductive şi
capacitive.
ESENŢIALI • Factorul de putere cosϕ este raportul dintre puterea activă şi
aparentă şi este un parametru important circuitelor electrice.
• Wattmetru electrodinamic este instrumentul cel mai des
folosit pentru măsurarea puterilor în circuite de c.c. şi c.a.
• Puterea deformantă este specific circuitelor care
funcţionează în regim nesinusoidal şi defineşte o putere
disipată în plus.
Bucureşti, 1983 .
Bucureşti, 2009.
117


1) Diferenţa dintre puterea activă în c.c. şi c.a. este:

a) nu este nici o diferenţă; Da / Nu
b) puterea activă în c.a. este mai mic sau egal cu puterea în c.c.; Da / Nu
c) cosϕ; Da / Nu
d) se măsoară cu alte instrumente; Da / Nu
2) Puterea reactivă :
a) este consumat de sarcini inductive; Da / Nu
b) este numai negativ; Da / Nu
c) poate fi pozitiv şi negativ; Da / Nu
d) în definiţie intervine sinϕ. Da / Nu
3) Tensiunea auxiliară folosită la măsurarea puterii reactive este:

a) defazat în faţă cu π/2 Da / Nu
b) defazat în urmă cu π; Da / Nu
c) defazat în urmă cu π/2 faţă de tensiunea reală. Da / Nu
4) Factorul de putere este:

a) raportul dintre P şi Q; Da / Nu
b) raportul dintre P şi S; Da / Nu
c) depinde de defazajul dintre tensiune şi curent. Da / Nu
5) Puterea activă în c.a. este:

a) valoarea medie a puterii instantanee; Da / Nu
b) este consumat de condensatoare; Da / Nu
c) este consumat de sarcini rezistive; Da / Nu
d) este generat de sursă. Da / Nu
Grila de evaluare: 1-b,c; 2-a,c,d; 3-c; 4-b,c; 5-a,c.
118
Măsurarea energiei electrice
MĂSURAREA ENERGIEI ELECTRICE:

CONTORUL DE ENERGIE MONOFAZAT,
CONTOARE DE ENERGIE TRIFAZATE,
CONTOARE STATICE
CUPRINS
6.1. INTRODUCERE 120

6.2. CONTORUL DE ENERGIE MONOFAZAT 121
6.3. CONTOARE DE ENERGIE TRIFAZATE 126
6.4. CONTOARE STATICE 133
139
119
6.1. INTRODUCERE
Monitorizarea consumului de energie este legat de măsurarea puterii, deoarece

prin definiţie energia electrică este integrala puterii electrice pe un interval de timp
definit. Energia electrică activă este:
t2
Wa = ∫ P ⋅ dt unitatea de măsură [Ws] sau [kWh]

t1
În mod asemănător energia reactivă are expresia:

t2
Wr = ∫ Q ⋅ dt unitatea de măsură [Vars] sau [kVarh]

t1
Instrumentele destinate măsurării energiei trebuie să aibă un dispozitiv pentru

producerea cuplului activ proporţional cu puterea şi un dispozitiv integrator pentru
integrarea acestor mărimi. Aparatele construite pentru măsurarea energiei se numesc
contoare. Contoarele pot fi de curent continuu sau de curent alternativ monofazat şi
trifazat, pot fi aparate bazate pe instrumente de inducţie sau cu structură bazată pe
circuite electronice şi microcontrolere, numite contoare statice.
Obiective
• Prezentarea structurii şi funcţionarea contorului de energie activă monofazat
• Prezentarea contoarelor de energie activă şi reactivă trifazate
• Prezentarea contoarelor de energie statice

energiei electrice şi a structurii contoarelor.
120
6.2. CONTORUL DE ENERGIE MONOFAZAT
Contorul de inducţie monofazat este realizat pe baza instrumentului de inducţie

cu trei fluxuri. După forma dispozitivului în mişcare pot fi cu tambur sau cu disc.
După modul de aşezare a electromagneţilor faţă de elementul în mişcare pot fi
tangenţial sau radial. Contoarele de energie activă au elementul mobil un disc de
aluminiu. Bobina prin care trece curentul din circuit şi bobina de tensiune căreia se
aplică tensiunea din circuit sunt aşezate tangenţial faţă de discul de aluminiu.
Pe figura 1a se prezintă schematic structura contorului de curent alternativ
monofazat şi modul de legare în circuit. A1 şi B1 sunt borne de curent şi A2, B2 sunt
borne de tensiune.
Pentru explicarea funcţionării contorului se foloseşte modelul Rogowski
reprezentat schematic pe figura 1b. Curentul din circuit I trece prin bobina de curent
al contorului şi produce un flux magnetic alternativ util Φ I , tensiunea din circuit U se
aplică bobinei de tensiune prin care va trece un curent I U care produce la rândul lui
fluxul magnetic util Φ U . Aceste fluxuri magnetice străbat discul de aluminiu, induc în
acesta tensiuni electromotoare prin transformare E emtrU şi E emtrI . Tensiunile
electromotoare duc la apariţia unor curenţi turbionari induşi I trU şi I trI . Fluxurile
magnetice interacţionează cu curenţii turbionari şi produc cuplul activ Ma având
forma:
M a = k ⋅ Φ U ⋅ Φ I ⋅ sin (Φ U , Φ I )
Figura1: Schema contorului monofazat şi modelul Rogowski.
121
Discul de aluminiu se va roti sub acţiunea acestui cuplu activ. Cuplul activ
depinde de frecvenţa curentului alternativ şi de rezistenţa discului. Datorită mişcării de
rotaţie a discului acesta va intersecta liniile câmpului magnetic din întrefier. Ca urmare
se induc în disc tensiuni electromotoare prin mişcare E emmiscU şi E emmiscI . Acestea la
rândul lor produc curenţii I miscU şi I miscI . Din interacţiunea curenţilor induşi de mişcare
şi fluxurile magnetice apar cupluri suplimentare care se opun mişcării M fU şi M fI .
M fU = −kU ⋅ Φ U2 ⋅ ω 2
M fI = −k I ⋅ Φ 2I ⋅ ω 2
Discul de aluminiu se va roti sub influenţa unui cuplu rezultant:
M rez = M a + M fU + M fI
La construcţia contorului prin măsuri speciale cuplurile de autofrânare sunt
compensate, astfel discul se va roti proporţional cu cuplul activ.
Fluxul Φ I este proporţional cu curentul I din circuit şi este în fază cu acesta,
fluxul Φ U este în fază cu I U care-l produce şi este în urma tensiunii U de la bornele
receptorului cu care este proporţional, astfel momentul activ va fi proporţional cu:
M a = k1 ⋅ U ⋅ I ⋅ sin (Φ U , Φ I )
Pe diagrama fazorială a contorului (figura 2a) sunt reprezentate mărimile care dau
cuplul activ şi defazajul dintre acestea, neglijând pierderile în fier. Pe diagrama
fazorială se poate urmării că curentul I U este defazat în urma tensiunii U cu un unghi
β datorită reactanţei inductive bobinei de tensiune. Acest unghi β se numeşte defazaj
intern al contorului. Unghiul φ dintre fluxuri se exprimă în funcţie de defazajul intern
şi defazajul dintre curentul şi tensiunea din circuit φ=β - ϕ . Cuplul activ va avea
forma:
M a = k1 ⋅ U ⋅ I ⋅ sin (β − ϕ )
Prin realizarea unui defazaj intern β=π⁄2 cuplul activ va fi proporţională cu
puterea activă P consumată de receptor.
M a = k1 ⋅ U ⋅ I ⋅ sin (90 o − ϕ ) = k1 ⋅ U ⋅ I ⋅ cos ϕ = k1 ⋅ P
122
Figura2: Diagrama fazorială şi legarea indirectă a contorului monofazat.
Pentru a obţine o proporţionalitate dintre energia activă şi rotaţia discului, se

introduce în construcţia contorului un magnet permanent cu fluxul magnetic ΦM. În
timpul mişcării de rotaţie a discului de aluminiu, acesta va intersecta liniile de câmp
magnetic al magnetului permanent, rezultând un cuplu de frânare proporţional cu
mişcarea discului:
M f = −k M ⋅ Φ 2M ⋅ ω = −k M 1 ⋅ N
Unde N este numărul de rotaţii pe secundă a discului.
La echilibru momentul activ şi de frânare se egalează (Ma + Mf = 0) şi rezultă:
k1 ⋅ P = k M 1 ⋅ N
Deci viteza de regim permanent al discului este proporţională cu puterea activă
consumată. Integrând relaţia pe un interval de timp t se obţine energia activă
consumată, respectiv numărul de rotaţii efectuate de disc pe durata timpului t.
t
kM1 t
W = ∫ P ⋅ dt = N ⋅ dt = K C ⋅ n
0
k1 ∫0
Unde KC este constanta contorului şi se exprimă prin rot⁄kWh sau Ws/rot, iar n este
numărul de rotaţii efectuate de disc în timpul t.
Parametrii nominali ai contorului monofazat:
◊ Tensiunea nominală Un [V] ;
◊ Curentul nominal In [A] ;
◊ Frecvenţa nominală fn [Hz] ;
◊ Constanta contorului KC [rot/kWh] ;
◊ Curentul de pornire IP = 0,5%In ;
◊ Curentul de suprasarcină [A] ;
◊ Clasa de precizie.
Dacă tensiunea şi curentul din circuit sunt mai mari ca valorile nominale
contorul se va lega prin intermediul transformatoarelor de măsură de curent şi de
tensiune (figura 2b). În acest caz se va desface legătura internă dintre bobina de curent
123
şi bobinele de tensiune şi vor fi legate la secundarele transformatoarelor. În cazul

contoarelor de inducţie se va regla mecanismul integrator astfel ca contorul să indice
consumul de energie din primarul transformatoarelor de măsură. În cazul contoarelor
statice rapoartele de transformare vor fi setate în programul contorului şi acesta va
efectua în mod automat înmulţirile.
Factori care influenţează funcţionarea contorului:
• Realizarea incorectă a defazajului intern β. Dacă β≠90° cuplul activ va fi
proporţională cu o combinaţie liniară dintre puterea activă şi reactivă care
este o sursă importantă de erori.
M a = k1 ⋅ U ⋅ I ⋅ sin (β − ϕ ) = k1 ⋅ P sin β − k1 ⋅ Q cos β
Reglajul unghiului β se face la curent nominal cu o spiră în scurt circuit,
plasată în circuitul magnetic de tensiune.
• Frânarea suplimentară datorită fluxurilor Φ I şi Φ U . Tensiunea de
alimentare a contorului este constantă sau variază foarte puţin, astfel
compensarea acţiunii lui Φ U se face prin reglarea poziţiei magnetului
permanent faţă de axa de rotaţie, astfel încât să se obţină viteza de rotaţie
nominală a discului. Cuplul de frânare datorită lui Φ I creşte cu pătratul
curentului şi ia valori foarte diferite în funcţie de sarcină. Compensarea
acestui cuplu se face prin utilizarea unui material cu permeabilitate
magnetică mare pentru circuitul magnetic şi a unui şunt magnetic care la
sarcini mici funcţionează nesaturat.
• Frecări în paliere şi mecanismul integrator. La sarcini reduse cuplul activ
este mic şi contează mult frecările. Pentru micşorarea acestora se folosesc
paliere speciale.
• Influenţe exterioare datorate variaţiei de temperatură şi câmpuri magnetice.
Variaţiile de temperatură produc variaţii ale rezistenţei discului, ale fluxului
magnetic permanent şi a rezistenţei bobinei de tensiune. Prima nu are un
efect important în schimb variaţia fluxului magnetului permanent produce
erori pozitive. Compensare se face prin şunturi termomagnetice.
Modificarea rezistenţei bobinei de tensiune se reduce prin reglarea unghiului
β. Influenţa câmpurilor externe este redus, contorul fiind închis într-o
carcasă din tablă de oţel.
• Influenţa regimului deformant. În regim deformant pe lângă componenta de
bază apar armonici de diferite frecvenţe şi amplitudini care produc cupluri
de frecare suplimentare, încălziri, pierderi suplimentare datorită neliniarităţii
caracteristicii de magnetizare.
Datorită diferitelor influenţe externe şi interne clasa de precizie a contoarelor
este destul de redus. Eroarea relativă se defineşte prin relaţia:
Wm − W
ε= ⋅ 100 [%]
W
Unde Wm este energia măsurată de contor şi W energia real consumată de receptor.
124
CONCLUZIE
Măsurarea energiei electrice se face cu contoare de energie. Contorul este
construit pe baza aparatului de inducţie cu trei fluxuri. prin bobinele contorului trece
curentul care trece şi prin consumator şi tensiunea aplicată. prin compensarea
cuplurilor de autofrânare şi realizarea unui defazaj intern de 90° cuplul activ care va
roti discul de aluminiu va fi proporţional cu puterea activă consumată. Acesta se
integrează pe o perioadă de timp se obţine energia activă consumată. Numărul de
rotaţii a discului este proporţional cu energia. Unitatea de măsură pentru constanta
contorului este rot/kWh sau Ws/rot. Unitatea de măsură a energiei este kWh sau Wh.
EXEMPLU 1: Determinarea energiei active consumate şi eroarea

de măsurare.
I. La măsurarea energiei consumate într-un conductor au fost

măsurate, tensiunea U cu o eroare de 1%, rezistenţa conductorului R cu o
eroare de 0,5% şi timpul t cu o eroare relativă 1,5%. Să se calculeze eroarea
relativă maxim posibilă la această măsurare.
Determinarea energiei se face cu una din relaţiile în funcţie de mărimile
cunoscute:
U2
W = P ⋅ t = UIt = t = RI 2 t
R
Pentru calculul erorii se foloseşte relaţia:
ε W = ±(2ε U + ε R + ε t ) = ±(2 ⋅ 1% + 0,5% + 1,5% ) = ±4%
II. Energia consumată într-un circuit de c.a. se măsoară cu un

contor având constanta 1000rot/kWh şi clasa de precizie 1,5. Pe o perioadă
de timp de 48h contorul a înregistrat o putere activă de 4176,9kWh. Să se
calculeze puterea consumatorului, numărul de rotaţii al contorului şi eroarea
absolută limită de măsurare a energiei.
Puterea consumatorului este dată de relaţia :
W 4176,9kWh
P= = = 87,018kW
t 48h
Numărul de rotaţiiale contorului se calculează cu relaţia :
n = c ⋅ W = 1000rot / kWh ⋅ 4176,9kWh = 4176900rot
Eroarea absolută limită de măsurare este :
c 1,5
εW = ± ⋅W = ± ⋅ 4176,9 = ±62,6535kWh
100 100
125
6.3. CONTOARE DE ENERGIE TRIFAZATE
În circuite trifazate măsurarea energiei se poate face cu contoare monofazate

sau cu contoare trifazate. Dacă se folosesc contoare monofazate acestea se vor lega în
circuit după schema celor două sau celor trei wattmetre şi energia totală va fi suma
indicaţiilor contoarelor. Această metodă se foloseşte mai rar, de obicei se utilizează
contoare trifazate care reunesc în acelaşi aparat două sau trei sisteme active ale căror
cupluri active acţionează pe acelaşi ax, indicaţia fiind energia totală trifazată.
Contoarele trifazate se realizează pe principiile de măsurare a puterii active cu
două sau cu trei instrumente. Astfel contoarele pot fi cu două sau cu trei sisteme de
măsurare care pot fi legate în reţele trifazate cu trei sau patru conductoare (fără sau cu
conductor de nul). Simbolurile utilizate pentru contoare trifazate sunt: CAmn. Unde C
– contor, A – energie activă, m – numărul de linii ale reţelei (3 sau 4), n – numărul de
sisteme de măsurare (2 sau 3).
Măsurarea energiei active cu contoare trifazate

În circuitele trifazate fără conductor de nul se folosesc contorul CA32.
Montarea celor două sisteme active se face conform metodei celor două wattmetre
(figura 3).
Cuplul activ total este suma cuplurilor active produse de cele două sisteme:
M at = M a1 + M a 2
Cele două sisteme funcţionează pe baza relaţiei:
{ }
P = Re U 12 ⋅ I 1 + U 32 ⋅ I 3 = P1 + P2
* *
Înlocuind în expresia cuplului activ se obţine:

M at = k ⋅ [U 12 ⋅ I 1 ⋅ cos(U 12 , I 1 ) + U 32 ⋅ I 3 ⋅ cos(U 32 , I 3 )]
Prin integrare rezultă energia consumată totală pe un interval de timp dat.
126
Figura 3: Legarea contorului de energie activă în circuite trifazate

fără conductor de nul.
În circuitele trifazate cu conductor de nul se folosesc contorul CA43. Montarea

celor trei sisteme active se face după metoda celor trei wattmetre (figura 4), pe fiecare
fază se leagă un sistem activ care vor acţiona asupra unui singur disc dând cuplul total.
Cuplul activ total care va fi proporţional cu puterea activă totală trifazată este:
M at = M a1 + M a 2 + M a 3 = k ⋅ [U 10 I 1 cos(U 10 I 1 ) + U 20 I 2 cos(U 20 I 2 ) + U 30 I 3 cos(U 30 I 3 )]
Acest cuplu este proporţional cu puterea activă consumată de receptorul trifazat
şi care prin integrare pe un anumit interval de timp dă energia activă consumată.
Figura 4: Legarea contorului de energie activă în circuite trifazate

cu conductor de nul.
Măsurarea energiei reactive cu contoare trifazate

Contoarele de energie reactivă pot fi cu tensiuni auxiliare (tensiuni defazate în
urmă cu π⁄2) sau cu şunt (pentru circuite trifazate cu tensiuni oarecare). În cadrul
acestei lecţii se tratează doar contoarele cu tensiuni auxiliare, conectarea acestora în
circuit se face pe baza schemelor de măsurare a puterilor reactive.
Cuplul activ al contorului de inducţie este:
127
M a = k ⋅ Φ U ⋅ Φ I ⋅ sin (Φ U , Φ I )
Expresia puterii reactive este:
Q = U ⋅ I ⋅ sin ϕ
Prin compararea celor două relaţii se deduce: făcând fluxul Φ U proporţional cu
tensiunea consumatorului U şi fluxul Φ I proporţional cu curentul I care trece prin
consumator doar defazajul ϕ dintre curent şi tensiune trebuie să corespundă cu
defazajul dintre cele două fluxuri pentru ca cuplul activ să fie proporţional cu puterea
reactivă. Pe figura 5 se prezintă diagrama fazorială a fluxurilor pentru a deduce
unghiurile de defazaj.
Figura 5: Defazarea tensiunii auxiliare U1 cu care se alimentează contorul.
Dacă se alege o tensiune auxiliară U1 egală în modul cu tensiunea de la bornele

consumatorului dar defazat în urmă cu un unghi 180o - β (β fiind unghi de defazaj
intern), cuplul activ va fi proporţională cu puterea reactivă, având expresia:
( )
M a = k ⋅ (kU U 1 ) ⋅ (k I I ) ⋅ sin 180 o − ϕ = K ⋅
U1
U
U
⋅ U ⋅ I ⋅ sin ϕ = K ⋅ 1 ⋅ Q
U
În circuitele trifazate alimentate cu tensiuni simetrice se găsesc foarte uşor
tensiunile auxiliare cu care se vor alimenta bobinele de tensiune. Unghiul de defazaj
intern poate fi 60o sau 90o. Pentru determinarea tensiunilor auxiliare necesare se
porneşte de la expresia puterii reactive corespunzător montajului ales. Bobinele de
curent vor fi alimentate totdeauna cu curentul consumatorului.
Simbolul folosit pentru contoarele de energie reactivă trifazată este CRmn,
unde C – contor, R – energie reactivă, m – numărul de faze disponibile (3 sau 4), n –
numărul de sisteme active care produc cuplul total (2 sau 3).
Pentru măsurarea puterii reactive în circuitele trifazate fără conductor de nul se
foloseşte relaţia:
{ }
Q = Im U 12 ⋅ I 1 + U 32 ⋅ I 3 = Q1 + Q2
* *
Deci contorul are două sisteme. Defazajul intern poate fi 60o sau 90o. Tensiunile
auxiliare se determină cu ajutorul diagramei fazoriale pentru sisteme trifazate
alimentate cu tensiuni simetrice. Dacă defazajul intern este β=60o tensiunea auxiliară
trebuie să fie defazată cu 180o – 60o =120o, iar dacă defazajul intern este β=90o
tensiunea auxiliară va fi defazată cu 180o – 90o =90o (figura 6).
Într-un sistem trifazat tensiunile de linie sunt defazate între ele cu 2π⁄3, deci
pentru un unghi intern β=60o tensiunile auxiliare vor fi tot tensiuni de linie. Astfel
pentru tensiunea U12 îi corespunde tensiunea auxiliară U23, iar pentru tensiunea U32
corespunde tensiunea auxiliară U13 (figura 6a). Expresia cuplului activ va fi:
128
U 23 U
M atot = M a1 + M a 2 = K ⋅ ⋅ Q1 + K ⋅ 13 ⋅ Q2 = K ⋅ (Q1 + Q2 )
U 12 U 32
Într-un sistem trifazat tensiunile de linie şi tensiunile de fază sunt defazate cu
π⁄2. Conform figurii 6b dacă β=90o pentru tensiunea U12 îi corespunde tensiunea
auxiliară de fază -U30, iar pentru tensiunea U32 corespunde tensiunea auxiliară de fază
U10. Între tensiunile de linie ş tensiunile de fază există legătura U l = 3U f care trebuie
luat în considerare în expresia cuplului activ.
U 03 U
M atot = M a1 + M a 2 = K ⋅ ⋅ Q1 + K ⋅ 10 ⋅ Q2 = K ⋅
1
(Q1 + Q2 )
U 12 U 32 3
Prin integrarea acestor expresii pe un anumit interval de timp se obţine energia
reactivă consumată în acel interval de timp.
Figura 6: Diagrame fazoriale pentru determinarea tensiunilor auxiliare.
Pe figura 7 se prezintă modul de conectare a contorului de energie reactivă cu

două sisteme şi tensiuni auxiliare defazate cu 2π⁄3.
Figura 7: Legarea contorului de energie reactivă CR32 având β=60o.

Pe figura 8 se prezintă modul de conectare în circuit a contorului de energie
reactivă alimentată cu tensiuni auxiliare defazate cu π⁄2. Deoarece tensiunile auxiliare
sunt tensiuni de fază şi nu avem la dispoziţie conductor de nul, trebuie creat un nul
129
artificial prin înserierea impedanţei Z U care este egală cu impedanţa bobinei de

tensiune a contorului.
Pentru măsurarea puterii reactive în circuitele trifazate cu acces la conductorul

de nul se foloseşte relaţia:
{ * * *
}
Q = Im U 10 ⋅ I 1 + U 20 ⋅ I 2 + U 30 ⋅ I 3 = Q1 + Q2 + Q3
În acest caz contorul are trei sisteme active care acţionează împreună pe aceeaşi
ax. Defazajul intern poate fi şi în acest caz 60o sau 90o. Tensiunile auxiliare se
determină cu ajutorul diagramelor fazoriale pentru sisteme trifazate alimentate cu
tensiuni simetrice şi se folosesc diagramele fazoriale de pe figura 6.
Tensiunile de fază sunt defazate între ele cu 2π⁄3. Deci dacă tensiunea auxiliară
trebuie să fie defazată cu 180o – 60o =120o, se va folosi următoarea tensiune de fază.
Astfel pentru tensiunea U10 va corespunde tensiunea auxiliară U20, iar pentru U20 →
U30 şi pentru U30 → U10. Expresia cuplului activ este:
U 20 U U
M atot = M a1 + M a 2 + M a 3 = K ⋅ ⋅ Q1 + K ⋅ 30 ⋅ Q2 + K ⋅ 10 ⋅ Q3 = K ⋅ (Q1 + Q2 + Q3 )
U 10 U 20 U 30
trei sisteme, patru linii şi defazaj intern β=60o.
Dacă defazajul intern de π⁄2 tensiunea auxiliară va fi defazată cu 180o – 90o

=90 . Conform diagramei fazoriale între tensiunea de fază U10 şi tensiunea de linie U23
o
este un defazaj de π⁄2. În mod asemănător pentru tensiunea U20 îi va corespunde

tensiunea auxiliară U31, iar pentru U30 tensiunea auxiliară U12. Cunoscând relaţia de
legătură între tensiunea de fază şi de linie expresia cuplului activ devine:
U U U
M atot = M a1 + M a 2 + M a 3 = K 23 Q1 + K 31 Q2 + K 12 Q3 = K 3 (Q1 + Q2 + Q3 )
U 10 U 20 U 30
130

trei sisteme, patru linii şi defazaj intern β=90o.
Dacă valorile nominale ale tensiunii şi curentului din circuitul trifazat depăşesc
valorile nominale ai contorului acesta se va lega prin intermediul transformatoarelor de
măsură de tensiune şi de curent. În acest caz bobinele de tensiune şi de curent ai
contorului se alimentează separat de la circuitele secundare ale transformatoarelor de
măsură şi se respectă ordinea de succesiune a fazelor.
131
CONCLUZIE
Măsurarea energie în circuite trifazate se face cu contoare trifazate de energie
activă sau reactivă. Contoarele trifazate sunt realizate pe baza contoarelor monofazate
doar că sistemele acţionează un singur disc însumând astfel cuplurile.
Contoarele trifazate de energie reactivă sunt realizate cu tensiuni auxiliare şi
defazaje interne de 60° sau 90°. tensiunile auxiliare corespunzătoare se determină pe
baza diagramelor fazoriale şi conexiunile sunt realizate în interiorul contorului,
utilizatorul trebuie doar să ştie tipul contorului pentru a face o legare corectă a
contorului în circuit.
EXEMPLU 2: Determinarea pierderilor de energie pe linia de

transport la un factor de putere redus.
Un echipament industrial consumă o putere P=100kW, la o tensiune

de U=380V. Alimentarea cu energie a consumatorului se face printr-o linie
electrică cu rezistenţa de 0,3Ω pentru ambele fire.
Să se determine pierderile de energie pe o zi, pentru cazul în care un
cosϕ-metru conectat în circuit indică cosϕ=0,6 faţă de cosϕ=0,9 cât s-a
presupus iniţial.
În cazul ideal curentul ar fi:

P 100000
I ideal = = = 168,8 A
3U cos ϕ 3 ⋅ 380 ⋅ 0,9
În cazul real curentul în circuit este:
P 100000
I real = = = 253,2 A
3U cos ϕ 3 ⋅ 380 ⋅ 0,6
Pierderile pe linie în cazul ideal ar fi:
Pideal = R ⋅ I ideal
2
= 0,3 ⋅ 168,8 2 = 8548W
Pierderile reale pe linie sunt:
Preal = R ⋅ I real
2
= 0,3 ⋅ 253,2 2 = 19233W
Diferenţa de pierderi este:
∆P = Preal − Pideal = 19233 − 8548 = 10685W
Pierderea de energie pe o zi va fi:
∆W = ∆P ⋅ t = 10685 ⋅ 24 = 256440Wh
132
6.4. CONTOARE STATICE
În ultima vreme s-a răspândit foarte mult, mai ales în cadrul marilor
consumatori, contoarele statice. Aceste instrumente asigură o precizie mai mare
datorită lipsei materialului magnetic, stabilitate în timp a parametrilor, rezistenţă la
şocuri şi la suprasarcină, permit înregistrarea tarifară multiplă a energiei, măsurarea
mai multor mărimi energie electrică activă, reactivă, putere activă, aparentă, reactivă.
Contoarele statice pot fi monofazate sau trifazate şi funcţionează pe baza
aceleiaşi ecuaţii ca şi contoarele de inducţie, doar că modul de realizare este diferită.
Contoarele statice, cum ne indică şi denumirea, nu au părţi în mişcare, obţinerea unui
semnal proporţional cu puterea activă consumată se face prin intermediul unor circuite
electronice de multiplicare, de mediere, de înregistrare.
Contoarele statice pot fi cu multiplicare analogică (figura 11) sau cu
multiplicare digitală.
Figura 11: Schema bloc a unui convertor static cu multiplicare analogică.
Convertoarele de intrare sunt circuite care dau la ieşire semnale proporţionale

cu tensiunea şi curentul din circuit. Aceste circuite de intrare pot fi transformatoare de
măsură de tensiune şi de curent, sau atenuatoare, traductoare de curent de tip LEM.
Aceste circuite realizează şi o adaptare a impedanţei dintre sursă şi circuitul de
133
măsurare. Presupunând că tensiunea şi curentul din circuit sunt sinusoidale, la ieşirea

multiplicatorului analogic semnalul este de forma:
u m (t ) = k m [U ef I ef cos ϕ − U ef I ef cos(2ωt + α + β )] = k m p (t )
Unde km este un factor de proporţionalitate, ϕ=α - β diferenţa de fază dintre
tensiune şi curent. Tensiunea de ieşire din circuitul de multiplicare are două
componente, o componentă constantă care reprezintă valoarea medie a puterii pe o
perioadă şi o componentă de frecvenţă dublă. Pentru eliminarea componentei de
frecvenţă dublă se foloseşte un filtru trece jos sau un detector de valori medii.
Semnalul de ieşire din acest circuit este:
nT nT
∫ u m (t )dt = k F ∫ k p(t )dt = K

1 1
U 0 = kF m F P
nT 0
nT 0
Un convertor analog-digital de tip tensiune-frecvenţă transformă semnalul

analogic într-un semnal cu frecvenţă proporţională cu puterea.
f p = k CADU 0 = k CAD K F P = k c P
Numărătorul de impulsuri totalizează impulsurile pe o perioadă de timp
obţinându-se energia consumată pe perioada de timp dată.
t2 t2
N = ∫ f p dt = ∫ k c Pdt =k cW
t1 t1
Afişajul contoarelor statice este realizat cu cristale lichide pe care apar mărimile
măsurate, fazele la care este legat contorul, coduri de eroare, etc.
Circuitul de multiplicare este partea cea mai importantă a contorului static şi poate fi
realizat prin diferite metode, prin circuit de multiplicare bazat pe efectul Hall, cu
transconductanţă, cu modularea impulsurilor în durată şi amplitudine şi prin folosirea
unor circuite de multiplicare specializate analogice.
Contoarele cu multiplicare numerică au în construcţie un microprocesor care

realizează multiplicarea semnalelor digitalizate proporţionale cu tensiunea şi curentul
din circuit. Pe figura 12 se prezintă structura a unui contor cu multiplicare numerică,
având pe fiecare intrare circuit de eşantionare-memorare şi convertor analog-digital.
Cu ajutorul circuitului de E/M se face o discretizare în timp a semnalului, iar cu
convertorul A/D o discretizare în amplitudine. Aceste operaţii se fac simultan pe
ambele canale şi în microprocesor se multiplică eşantioanele prelevate în acelaşi
moment de pe cele două canale. Eşantioanele multiplicate se însumează pe un interval
de timp şi se calculează valoarea medie.
Energia instantanee are expresia:
Winst (t ) = ∫ p(t )dt = ∆t ⋅ ∑ u (t i )i (t i )
4π N −1
 2πi   2πi  2π 2π N −1
 4πi 
Winst (t ) = UI ∑ sin  + α  sin  +β= UIN cos ϕ − UI ∑ cos + α + β  un
kω i =0  k   k  kω kω i =0  k 
de ∆t este intervalul de eşantionare şi N este numărul de eşantioane prelevate pe un
interval de timp.
134
Figura 12: Schema bloc unui contor cu multiplicare numerică.
Contoarele statice au în construcţia lor o memorie RAM pentru memorarea

datelor măsurate. Memorarea poate fi făcută pe intervale diferite, chiar şi pentru o lună
permiţând trasarea curbei de sarcină.
Contoarele statice pot avea o structură mai simplă, în sensul că au circuite de
E/M pe fiecare canal, dar au un singur convertor A/D. Selectarea semnalelor de pe
canale se face cu un circuit multiplicator. Structura a unui astfel de contor se prezintă
pe figura 13.
Figura 13: Schema bloc unui contor cu multiplicare numerică cu un CAD.
Utilizarea contoarelor statice a făcut posibilă măsurarea mai precisă şi

concomitentă a diferitelor tipuri de energii, memorarea consumului pe perioade
diferite, analiza şi transmisia la distanţă a valorilor. Monitorizarea cu exactitate
energiei cu contoare statice sau cu alte sisteme specializate permite reducerea
consumului de energie, determinarea cu exactitate a consumului pe perioade relativ
mici, aplatizarea curbei de sarcină, decontarea pe baza consumurilor reale a energiei,
prevenirea situaţiilor de depăşire accidentală a consumurilor contractate pe intervale.
Contoarele statice au funcţii auxiliare de taxare, avertizare, au interfeţe de comunicaţie
cu calculatorul, au stabilitate ridicată, durată de viaţă garantată până la 20 de ani.
135
CONCLUZIE
Contoarele statice pentru măsurarea energiei sunt instrumente numerice cu o
precizie mare. Funcţionarea lor se bazează pe aceeaşi criterii doar că funcţiile de
multiplicare şi de calcul sunt realizate cu circuite electronice sau chiar circuite
specializate programabile. Au în structura lor convertoare A/D, multiplicatoare
numerice, microcontrolere. Pot măsura mai multe mărimi (P, Q, S, WP, WQ) pe mai
multe intervale de timp, pot înregistra curbe de sarcini şi pot transmite datele măsurate
la distanţă prin posibilitatea de conectare la internet.
EXEMPLU 3: Determinarea unor elemente externe la folosirea

unui circuit integrat specializat pentru măsurarea energiei electrice.
Să se dimensioneze circuitul extern pentru sesizarea curentului în

cazul utilizării circuitului STPM01 pentru măsurarea energiei.
STPM01 are două canale pentru sesizarea curentului: canalul

primar IN1-IP1 şi canalul secundar IN2-IP2. Canalul primar utilizează un
transformator de curent pentru cuplarea curentului principal, apoi două
rezistenţe (Burden resistor) pentru producerea unei diferenţe de potenţial
între pinii IN1 şi IP1 (figura 14). Filtrul trece jos (LPF) filtrează zgomotele
şi are o influenţă minoră.
Figura 14: Utilizarea transformatorului de curent pentru cuplarea

curentului principal.
Curentul din secundarul transformatorului de curent este:
136
N1
I2 = I1
N2
Tensiunea dintre pinii IN1 şi IP1 se calculează cu relaţia:
R3 ⋅ R5 N R ⋅R
U0 = I2 = 1 I1 ⋅ 3 5
R3 + R5 N 2 R3 + R5
Calculând cu valoarea de vârf a curentului, se obţine:

I 1v N 2 2000
= =
I 2v N 1 1
Tensiunea maximă diferenţială de intrare între pinii IN1 şi IP1
depinde de setarea amplificatorului programabil PGA. Dacă se foloseşte o
amplificare de 8× valoarea de vârf a tensiunii, conform datelor de catalog,
nu trebuie să depăşească 0,15V. Pornind de la această valoare se determină
valoarea de vârf a curentului din secundarul transformatorului, apoi curentul
primar.
R3 + R5
I 2 v = U 0v ⋅ = 172mA
R3 ⋅ R5
Valoarea de vârf maxim şi valoarea efectivă a curentului din primar va fi:

I 1v = 2000 I 2v = 344 A;
344
I 1ef = = 243 A
2
Pe canalul secundar se poate lega un şunt. Folosirea unui şunt de

420µΩ permite utilizarea maximă a dinamicii circuitului de sesizare a
curentului. Curentul maxim care poate trece prin şunt este 20A. Puterea
maximă disipată de şunt este:
Pmax D = R ⋅ I 2 = 420 ⋅ 10 −6 ⋅ (20 ) = 0,168W
2
Şunturile se realizează din manganină care au rezistenţă termică redusă,

puterea disipată de şunt trebuie redus cât mai mult posibil.
Tensiunea de fază fiind U=220V, curent de sarcină I=2A, se determină :
Căderea de tensiune pe şunt: U sunt = 2 A ⋅ 420 µΩ = 0,84mV
Puterea maximă disipată: Pdisip = 220V ⋅ 2 A = 440W .
137


1) Măsurarea energiei se face:

a) cu wattmetru electrodinamic; Da / Nu
b) cu instrumentul de inducţie; Da / Nu
c) cu contorul monofazat sau trifazat; Da / Nu
d) cu contoare statice; Da / Nu
2) Defazajul intern al contorului monofazat:

a) asigură ca cuplul activ să fie proporţional cu puterea activă Da / Nu
b) poate fi oricât Da / Nu
c) este π/2 Da / Nu
d) este necesar pentru eliminarea erorilor. Da / Nu
3) Măsurarea energiei active în circuite trifazate fără conductor de nul:

a) se face cu contorul CA32; Da / Nu
b) cu un contor cu două sisteme; Da / Nu
c) cu aparate electrostatice; Da / Nu
d) cu contoare statice. Da / Nu
4) Măsurarea energiei reactive în circuite trifazate cu conductor de nul:

a) cu trei contoare; Da / Nu
b) se face cu contorul CR43; Da / Nu
c) în convertoare energie-frecvenţă; Da / Nu
5) Contoarele statice:
a) nu conţin piese în mişcare; Da / Nu
b) conţine o rezistenţă prin care se trece energia de măsurat; Da / Nu
c) funcţionează pe baza relaţiilor de calcul; Da / Nu
d) conţin o înfăşurare primară; Da / Nu
138
6) Măsurarea energiei şi a parametrilor acestuia este important:

a) pentru mari consumatori de energie; Da / Nu
b) pentru producători de energie; Da / Nu
c) pentru consumatori casnici; Da / Nu
d) pentru asigurarea calităţii energiei. Da / Nu
Grila de evaluare: 1-c,d; 2-a,c; 3-a,b,d; 4-b; 5-a,c; 6-a,b,d.
6.6. REZUMAT
► în subcapitolul 6.2. s-a prezentat construcţia şi funcţionarea contorului

monofazat de energie activă. S-a prezentat modul de conectare a contorului în cazul în
care tensiunea şi curentul din reţea depăşesc valorile nominale ai contorului. S-au
arătat care sunt parametrii nominali după care se face alegerea contorului şi factorii
care influenţează funcţionarea şi cauzează erori de măsurare.
► în subcapitolul 6.3. am prezentat contoarele de energie activă şi reactivă
pentru circuite trifazate cu sau fără conductor de nul. S-a arătat modul în care se alege
şi se introduce defazajul intern, respectiv modul de alegere a tensiunilor auxiliare şi
conectarea şi structura internă a contorului pentru măsurarea energiei reactive.
►în subcapitolul 6.4. am prezentat structura şi funcţionarea contoarelor statice
pentru măsurarea energiei. S-au arătat avantajele şi posibilităţi de măsurare a
mărimilor.
După parcurgerea acestui curs, ar

trebui să cunoaşteţi posibilităţile de
măsurare a energiei electrice în circuite
mono- şi trifazate. Modul de conectare a
REZULTATE AŞTEPTATE contorului cu sau fără transformatoare de
măsură. Trebuie ştiut structura internă şi
modul de legare a diferitelor contoare.
Funcţionarea şi structura contoarelor
statice.
139
• Contorul de energie electrică instrument pentru măsurarea

energiei bazat pe aparatul de inducţie cu trei fluxuri.
• Energia electrică se defineşte ca produsul dintre putere şi
timp. Poate fi energie activă, reactivă sau aparentă în funcţie
de tipul puterii consumate într-un interval de timp.
• Defazaj intern este un defazaj realizat prin construcţie pentru
TERMENI ca cuplul activ să fie proporţional cu puterea corespunzătoare.
Defazajul intern realizat determină tipul contorului şi modul
de legare în circuit.
• Contorul static este un instrument pentru măsurarea energiei,
realizat pe baza principiilor clasice de măsurare a energiei,
ESENŢIALI doar că funcţiile sunt realizate cu circuite numerice.
• Circuite integrate specializate pentru măsurarea energiei
sunt circuite care pot fi folosite pentru măsurarea energiei în
diferite sisteme de achiziţii de date conectând doar nişte
elemente externe de circuit, după o alegere şi proiectare
corespunzătoare.
Pentru o detaliere suplimentară a aspectelor prezentate în acest curs puteţi
parcurge lucrările:
Bucureşti, 1983 .
Bucureşti, 2009.
140


1) Fluxurile care rotesc discul de aluminiu al contorului monofazat:

a) sunt proporţionale cu tensiunea şi curentul; Da / Nu
b) trec prin transformatoare de tensiune; Da / Nu
c) produc şi cupluri de frânare; Da / Nu
d) sunt proporţionale cu numărul de rotaţii; Da / Nu
2) Constanta contorului se exprimă prin :

a) VAs; Da / Nu
b) rot/kWh; Da / Nu
c) Ws/rot; Da / Nu
d) kWh×rot. Da / Nu
3) Defazajul intern al contoarelor de energie reactivă poate fi:

a) π/2; Da / Nu
b) 3π/2; Da / Nu
c) 60°. Da / Nu
4) Contoarele cu trei sisteme de măsurare se folosesc:

a) în circuite trifazate fără conductor de nul Da / Nu
b) în circuite trifazate cu conductor de nul; Da / Nu
c) la măsurarea tensiunii cu traductoare. Da / Nu
5) Contoarele statice:
a) pot conţine convertor A/D; Da / Nu
b) pot măsura mai multe mărimi (puteri ţi energii); Da / Nu
c) au afişaj numeric; Da / Nu
d) pot transmite datele la distanţă. Da / Nu
Grila de evaluare: 1-a,c; 2-b,c; 3-a,c; 4-b; 5-a,b,c,d.
141

Curs Masuratori

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Masuratori

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cunoştinţe de bază în tehnica măsurării

CUNOŞTINŢE DE BAZĂ ÎN TEHNICA

Cunoaşterea şi analiza fenomenelor înconjurătoare se face prin diverse

• Prezentarea caracteristicilor metrologice ale aparatelor de măsură

• Prezentarea şi exemplificarea metodelor electrice de măsurare

• Evaluarea modului în care au fost însuşite cunoştinţele referitoare la

1.2. MĂRIMEA DE MĂSURAT

Mărimea de măsurat este foarte variat şi din diverse domenii de activitate.

Figura1: Clasificarea mărimii de măsurat după modul de variaţie în timp.

Tipul mărimii de măsurat determină atât instrumentul de măsurat care poate fi

EXEMPLU 1: Modelarea unei surse de tensiune şi a unei

Figura 2: Modelul unei surse de tensiune.

La modelarea unei rezistenţe se pune în evidenţă tehnologia de

Figura 3: Modelul unei rezistenţe.

1.3. MIJLOACE ELECTRICE DE MĂSURARE

Mijloacele de măsurare constituie ansamblul mijloacelor tehnice şi electric care

Figura 4: Mărimi care acţionează asupra aparatului de măsură.

Funcţia f(X) este în general o funcţie liniară şi apare ca o deviaţie a acului

Este important alegerea aparatului corespunzător la măsurarea unei mărimi.

Figura 5: Structura generală a unui aparat de măsură.

Tipul convertorului de intrare depinde de mărimea de măsurat. În componenţa

d) Constanta aparatului – este mărimea inversă a sensibilităţii. Ne indică ce

EXEMPLU 2: Diagrama bloc a unui multimetru digital cu

Figura 6: Exemplu pentru structura unui aparat digital.

1.4. METODE ELECTRICE DE MĂSURARE

Procesul de măsurare este ansamblul operaţiilor necesare pentru obţinerea,

Figura 7: Măsurarea directă şi indirectă a rezistenţei.

Figura 8: Puntea Wheatstone pentru măsurarea rezistenţei a rezistenţei.

În această punte rezistenţele R1, R2 sunt rezistenţe fixe, R3 este reglabilă şi R4

Figura 9: Schema de principiu a Q-metrului analogic.

Metode de măsurare prin comparaţie

Figura10: Metoda de compensare directă şi compensare cu substituţie.

O altă variantă a metodei de comparaţie este metoda de substituţie care constă

de substituţie se poate folosi combinat cu metoda de punte sau cu metoda de măsurare

- pe durata eşantionării valoarea semnalului nu variază;

EXEMPLU 3: Schema bloc a unei punţi de măsură RLC

Figura 11: Exemplu pentru combinarea metodei de măsurare cu aparat de

1.5. TEST DE AUTOEVALUARE

Încercuiţi răspunsurile corecte la

ATENŢIE: pot exista unul, sau mai multe

1) Variaţia în timp a mărimii de măsurat poate fi:

2) Modelarea mărimii de măsurat se face pentru:

3) Indicaţia aparatului de măsură este influenţat de:

4) Aparatele digitale au în componenţa lor:

5) Sensibilitatea aparatului de măsură se determină ca:

6) La metoda de măsurare directă se foloseşte:

7) Avantajul metodei de măsurare digitală:

Grila de evaluare: 1-a,b; 2-b; 3-a, b, d; 4-c; 5-b; 6-c,d; 7-b,d.

► în subcapitolul 1.2. am prezentat subiectul unui proces de măsurare,

După parcurgerea acestui capitol,

• Mărimi primitive care se introduc direct prin definiţii şi legi şi

1.7. TEST DE EVALUARE

Încercuiţi răspunsurile corecte la

ATENŢIE: pot exista unul, sau mai multe

1) Mărimile derivate de măsurat se determină:

2) În domeniul timpului mărimea de măsurat se caracterizează :

3) Rezoluţia aparatului de măsură se defineşte ca:

4) Pentru măsurarea tensiunilor electromotoare mici se foloseşte:

5) Aparatele de măsură mai performante:

Grila de evaluare: 1-c; 2-a,c,d; 3-a,b; 4-c; 5-a,c.

APARATE DE MĂSURAT ANALOGICE

Instrumentele de măsură furnizează informaţii despre mărimea de măsurat cu

• Prezentarea structurii generale ale aparatelor de măsurat analogice

• Prezentarea structurii şi funcţionării a 3 aparate analogice mai importante