Disputa in jurul continuităţii

După 1867 – falsa teorie imigraţionistă este reluată şi îmbogăţită de Robert Roesler,
autorul lucrării Romanische Studien („Studii româneşti. Cercetări asupra istoriei vechi a
românilor”, Viena 1871).
Principalele idei roesleriene:
- dacii ar fi fost distruşi ca popor în urma războaielor romane. Această „exterminare” a
dacilor prin două războaie ar fi fost un caz unic în istoria universală antică, iar pe de altă parte
ipoteza se infirmă prin multitudinea dovezilor în favoarea continuităţii.
- vechea toponimie dacică ar fi dispărut tocmai datorită acestei exterminării. Atunci ce rost
mai aveau noile aşezări cu nume ca: Apulum, Buteridava. Capidava, Drobeta?
- elocvente sunt hidronimele principale: Dunărea, Olt (Aluta, Alutus), Mureş (Maris), Someş
(Samus) sau oronimele Carpaţi, Godeanu, antroponime Decebalus
- nu a fost acceptată posibilitatea că 165 de ani de stăpânire romană reprezintă un timp
suficient (anterior galii şi iberii au învăţat limba latină într-o perioadă ce a durat 100-150 de
ani)
- nu era posibilă şi nici un izvor nu atestă – stabilizarea masivă a populaţiei Daciei romane la
sud de Dunăre în timpul împăratului Aurelian. Izvoarele lingvistice şi de altă natură confirmă
continuitatea la nord şi sud de Dunăre din 275 până în anul 602.
Roesler afirmă că poporul român şi limba română s-ar fi format la sud de Dunăre,
argumentele fiind:
- lipsa elementelor germanice din limba română;
- existenţa unor elemente lexicale comune în limbile albaneză şi română;
- asemănarea dialectelor dacoromân şi macedoromân;
- influenţa slavă primită numai de la miazăzi de fluviu, unde românii devin ortodocşi şi preiau
limba slavonă folosită mult timp în biserica lor;
- cuvinte ca: amurg, baci, cârlig ş.a.m.d. se întâlnesc în limba română şi în albaneză. Cuvântul
codru (în limba română) corespunde cu Kodre - koder (în albaneză) şi cu kudra (din
sanscrită). Sunt cuvinte de substrat moştenite din limbile indo-europene. În albaneză nu există
corespondente pentru cuvântul românesc Olt (Aluta, Alutus), există în limba letonă (Aloutis),
lituaniană (Aloute) şi sanscrită (Alata). Asemănările cu limbile vorbite în spaţiul baltic şi mai
departe reliefează autohtonia românilor;
- românii ar fi un popor de păstori nomazi;
Nici un izvor nu atestă o „migraţie românească” de la sud la nord în secolele IX-XII (emigrări
româneşti vor avea loc în veacurile XIII-XX, dar toate dinspre Transilvania către celelalte
sectoare ale spaţiului carpato-dunăreano-pontic.
Descoperirile din ultimii ani (o însemnare de la Sfântul Munte Athos; o veche cronică turcă;
opere, geografilor armeni; scrisori şl tratate ale împăraţilor bizantini) confirmă prezenţa
românilor, la sfârşitul mileniului întâi în aria genezei lor etnice.