Incursiuni în experimentele

învierii morților

Moartea este cel mai controversat fenomen pentru mintea umană, căci nu se pot
concepe urmările sfârșitului vieții. De-a lungul secolelor, rasa umană a căutat elixirul
existenței eterne și știm bine din Biblie, Facerea, că Adam și Eva au fost alungați din
Eden înainte de a se atinge de pomul vieții.

Simbolistic vorbind, am devenit zei, dar rămânem în continuare muritori. Prin

artificialitate dorim să ne prelungim viața și asta a întins medicinei o misiune timp de
secole. Fără Leonardo da Vinci, medicina de azi nu ar fi fost unde este.

Fascinat de mecanica inimii, Leonardo a descoperit, încă de acum 500 de ani,

răsucirea inimii pentru pompare, precum și vortexurile din inimă. Studiile
florentinului privind sistemul cardiovascular sunt dovada clară a geniului
observațional, intuiției teoretice și deducției progresive a mecanicii cardiace și
sistemului vascular. Moștenirea lui impresionează și inspiră și astăzi. Leonardo a
realizat mai mult de 240 de desene însoțite de note ce cuprind peste 13.000 de
cuvinte. Acestea se regăsesc în „Manuscrisul Anatomic A”, păstrat de asemenea în
Colecția Regală.

Când Giovanni Aldini era un copil, îl privea pe unchiul său, dr. Luigi Galvani,
efectuând experimente. De mai bine de zece ani a studiat modul în care picioarele
amfibienilor sunt conectate electric. El credea că dacă ar stimula fluidul care
conecteaza nervii întregului corp, ar putea inversa efectele morții. Pe scurt, Luigi
Galvani credea că ar putea ridica morții cu electricitate.

Giovanni Aldini a început să facă aceleași experimente ca și unchiul său cu broaște,

animale mai mari, cu sisteme nervoase mai sofisticate. Curând, Aldini atrage mulțimi
la laboratorul său, încercând să reanime oile, porcii, vaci și boii.

Aldini a făcut ceea ce făcea orice medic medieval auto-respectat și a călătorit la

Londra, unde a cerut cadavrul unui criminal să fie livrat la Colegiul Regal de Chirurgi.
Corpul decedat al deținutului George Foster venise și aproape imediat după sosire,
Aldini a atașat sondele la corp și a pornit bateria.
Aldini a lăsat sonda conectată de ore întregi la corp, iar toată mulțimea care se
adunase privea cum respirația ascuțită cu maxilarul decedatului îi tremura, mușchii
lui faciali se contorsionau și ochiul stâng s-a deschis. La un moment dat, cadavrul lui
Foster părea să inspire.
În cele din urmă, bateria lui Aldini a murit și, împreună cu acesta și Foster pentru
totdeauna. Deși Aldini a considerat experimentul său un eșec, deoarece Foster nu a
reușit să se întoarcă la viață, medicii care l-au văzut au considerat acest lucru un
miracol, iar Aldini a regretat că nu a avut o baterie mai eficientă pentru epoca în
care se afla.
Cercetătorul biomedical Serghei Brukhonenko a inventat o pompă primitivă inimă-
plămân, denumită autojector pe care a testat-o intr-un mod sinistru.

Brukhonenko a decapitat un câine și i-a conectat capul imediat la mașina sa.

Angrenajul scotea sângele din vene și îl trecea printr-un filtru, pentru oxigenare.
Aceste experimente ciudate au fost documentate în filmul din 1940 ,,Experimente în
reanimarea organismelor”.

Deși încă nu se reușise reanimarea, scopul declarat al savantului rus era să-i
reanimeze pe toți soldații căzuți pentru patrie. Potrivit Comitetului Sovietic al
Științei, Brukhonenko ar fi reușit s-o facă în 1930. Savantului i s-ar fi încredințat
cadavrul unui bărbat care se sinucisese în urmă cu câteva ore. Brukhonenko l-ar fi
conectat la autojector și i-ar fi injectat un amestec de chimicale în sânge, în timp ce
cavitatea toracică era deschisă.

Membrii echipei lui Brukhonenko au susținut că ar fi reușit să pornească din nou

inima bărbatului. Povestea spune că au reușit să obțină un ritm cardiac stabil. Apoi,
decedatul ar fi început să mârâie, moment în care oamenii de știință s-au speriat și
au oprit experimentul.
Însă experimentele lui pe câini bântuie lumea științei și astăzi, o parte știută, alta
neștiută, dar ceea ce puțină lume cunoaște era visul său de a crea cyborgi canini…

Robert E. Cornish, un tânăr medic biolog și-a dedicat cariera cercetând viața de după
moarte. Tânărul căuta faimă și a început cea mai curajoasă cercetare din lumea
medicală, reînvierea morților.

Medicul a încercat fără succes să readucă la viață persoane decedate din diferite
motive, cu ajutorul unei mașini care forța sângele să circule în organism, numit
”teeterboard”. În fața eșecului, Cornish a decis să îmbunătățească formula și să facă
experimente pe cinci câini. Doctorul îi eutanasia, după care îi conecta la dispozitivul
care asigura circulația sângelui și le injecta o substanță ce conținea adrenalină și
anticoagulanți. Cornish credea că un corp nu moare imediat ce inima înceta să bată,
ci mult mai târziu, după terminarea procesului ”rigor mortis”, adică fenomenul de
înțepenire progresivă a mușchilor, care survine la câteva ore după deces, datorită
modificărilor chimice la nivelul țesuturilor musculare, ca rezultat al coagulării
proteinelor din mușchi.

Un câine a fost ucis cu supradoză de eter, după care a fost readus la viață prin
intermediul formulei speciale a medicului. Cu toate acestea, subiectul a revenit la
viață prezentându-se apatic, cu schimbări la nivel cerebral, mobilitate redusă, orb și
cu înclinații către agresivitate. Conducerea Universității din California, în
laboratoarele căreia se făceau experimentele, a decis că acțiunile lui Cornish ies din
limita normalului și l-au alungat din campus. Astfel, medicul și-a continuat munca
acasă, unde avea grijă și de cei doi câini înviați. Se spune că el ar fi făcut un pact cu
penitenciarele americane probând formula sa pe morți reușind să îi învie, însă pactul
a căzut când acesta le-ar și fi dat drumul înapoi în libertate…
După mulți ani de la eveniment, cercetătorii au început să investigheze cazul. Tot
mai mulți au încercat să refacă formula specială a lui Cornish, fără succes însă, fapt
care a fost dovada pentru unii că medicul nu a dezvăluit adevărul presei. Părți din
jurnalul medicului, în care notase detaliile cercetării au dispărut fără urmă. Până la
sfârșitul vieții, Robert E. Cornish nu a mai vorbit niciodată despre experimente și
părea că a abandonat domeniul medicinei. Cornish a dus cu el în mormânt secretul
învierii, fapt care s-a încercat deslușit în mai multe cărți și filme inspirate de
cercetarea lui.

În 1950, în timpul Războiului Rece, nebunia lui Stalin a ajuns la știință și medicină
cu intenția de a obține un avans accelerat, în comparație cu americanilor. Dictatorul
a pus bazele unui complex secret de laboratoare medicale la marginea Moscovei
unde cercetătorii și neurofiziologii au fost încurajați să experimenteze necenzurat pe
modele animale sau umane pentru a doborî barierele medicale.
Vladimir Demikhov, liderul proiectelor ce vizau îndepărtarea unor organe ale
animalelor și menținerea acestora în viață cu ajutorul aparatelor, avea încolțită
drastic o idee puternică. Demikhov prestează cu succes un transplant de inimă și
plămâni între doi câini, demonstrând parțial posibilitatea unei intervențîi
asemănătoare la oameni.
Demikhov împreună cu echipa sa de chirurgici operează un câine de talie mare și un
câine de talie mică pe perioada unei singure nopți. În dimineața următoare prezintă
publicului o creatură înspăimântătoare. Cususe capul și partea superioară ale unui
câine mic la gâtul unuicâine mare, conectându-le vasele de sânge și traheele.

Deținuții din Siberia au fost sacrificiul medicinei comuniste când părintele

transplantului de organe, îi opera vii sau morți mult mai cinic decât Josef Mengele în
lagărele naziste. Doctorul a înviat cel puțin 33 de cadavre, pompându-le sânge curat
și stimulându-le creierul și inima. Acestea se mișcau, mâncau, simțeau, vorbeau, în
ciuda complicațiilor prin care au trecut și au fost etichetate ca fiind anxioase și fără
suflet.

Anii au trecut, iar experimentele terifiante au fost interzise după apariția Drepturilor
Omului, sau poate continuă și astăzi în buncărele secrete rusești sau americane.
Cercetările contemporane frizează imposibilul, însă le voi păstra pentru un articol
despre bionică și neurologie.