OBIECTUL CONTABILITĂȚII FINANCIARE

1. Patrimoniul – obiect al contabilității

Contabilitatea financiară a entităților economice este o contabilitate de angajamente, ceea ce duce

la recunoașterea efectelor tranzacțiilor și a altor evenimente atunci când acestea se produc, și nu pe
măsură ce trezoreria (sau echivalentul său) este încasată sau plătită. Astfel, într-o primă etapă este
înregistrat angajamentul (suma de plată / de încasat) când apare, urmând ca decontarea lui (plata /
încasarea) să aibă loc într-o altă etapă.

Obiectul contabilității financiare îl formează patrimoiul entităților economice, rezultatele financiare

și elementele extrapatrimoniale.

Din perspectivă juridică patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor în expresie

bănească aparținând unei persoane fizice sau juridice.

Din perspectivă economică patrimoniul reprezintă totalitatea valorilor corporale (tangibile) și

necorporale (intangibile) contabilizate sub formă de bunuri materiale, nemateriale ori financiare, de avere
circulantă, de trezorerie (cash, depozite bancare și alte valori) și creanțe. Ele trebuie să aparțină
subiectului de drept (entitatea economică) care intră sub incidența cadrului juridic creat pentru stimularea
activităților într-o economie de piață.

Patrimoniul are următoarele trăsături:

- este o universalitate juridico-economico- financiară;

- este personal, în sensul că aparține unei anumite persoane și este netransmisibil;
- este distinct față de persoana căreia îi aparține și nu este inclus acesteia;
- este unic și indivizibil.

Patrimoniul poate deveni obiect de studiu al contabilității numai în cazul în care el este investit,
adică utilizat în activitatea economică în vederea obținerii de bunuri și servicii destinate vânzării,
cumpărării sau în activități administrative și social-culturale prin care se satisfac necesități reale ale
societății.

Forma de prezentare a patrimoniului în contabilitate este aceea de balanță, cu partea stângă

denumită patrimoniu economic, iar dreapta patrimoniu juridic.

Sub aspectul unei ecuații, se prezintă astfel:

Patrimoniu economic = Patrimoniu juridic

Patrimoniul economic este format din bunuri economice, ca obiecte de drepturi și obligații,
evaluabile în bani. Ele formează substanța materială a patrimoniului, concretizată în bunuri materiale sau
corporale (clădiri, mașini, utilaje, materiale, mărfuri etc.) și ca bunuri nemateriale sau necorporale
(creanțe, valori în curs de decontare, brevete de invenții etc.)
 Patrimoniul juridic este format din drepturile și obligațiile cu valoare economică care reprezintă
cauza, proveniența juridică a elementelor patrimoniale concrete și formează substanța juridică a
patrimoniului.

Ecuația de mai sus poate fi scrisă așadar:

Bunuri economice = Drepturi + Obligații

În contabilitate se folosește noțiunea de active patrimoniale pentru bunurile economice, și pasive

patrimoniale pentru drepturi și obligații. Rezultă egalitatea echilibrului patrimonial:

Active patrimoniale = Pasive patrimoniale

În literatura de specialitate termenul de pasiv în contabilitate este înlocuit cu poziție financiară și

obligații.

Poziția financiară reprezintă activul brut bilanțier mai puțin datoriile; se mai numește patrimoniu
net sau activ net patrimonial.

Obligațiile sunt împărțite în situațiile financiare anuale în datorii plătibile până la un an și datorii
plătibile peste un an.

2. Rezultatele financiare – obiect al reflectării contabile

Pe parcursul desfășurării obiectului lor de activitate, patrimoniul entităților economice suferă

mișcări și transformări, având ca scop obținerea unor rezultate financiare.

Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când veniturile
sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, în situația inversă.

Deci, alături de patrimoniu ca obiect al contabilității, efectul mișcării, respectiv al transformării

lui prin operații care generează fie cheltuieli, fie venituri, intră în obiectul aceleiași contabilități.

Cheltuielile entităților economice reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru:
consumurile, lucrările executate și serviciile prestate de care beneficiază entitatea, cheltuieli cu
personalul, executarea unor obligații legale sau contractuale, ajustările provizorii ale elementelor de activ.
Tot aici se mai cuprind amortizările și provizioanele constituite, valoarea contabilă a activelor cedate,
distruse sau dispărute.

Veniturile entităților economice sunt sumele sau valorile încasate sau de încasat din: livrările de
bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii și din avantajele pe care entitatea a consimțit să le
primească; executarea unei obligații legale sau contractuale din partea terților; din producția stocată;
producția imobilizată; diminuarea sau anularea provizioanelor; vânzarea activelor cedate.

Cheltuielile și veniturile se închid prin rezultatul exercițiului financiar, respectiv profitul sau
pierderea, care se determină ca diferență dintre veniturile și cheltuielile exercițiului, indiferent de data
încasării sau plății lor.
 Rezultatul exercițiului poate fi determinat:

- pe baza contului de rezultate:

Rezultat = Venituri – Cheltuieli
sau
Venituri = Cheltuieli +/- Rezultat

- pe baza bilanțului contabil:

Capitaluri proprii la finele Capitaluri proprii la finele

Rezultat = –
exercițiului financiar N exercițiului financiar N - 1