MINUTE INM - Taxe Judiciare de Timbru

TAXE JUDICIARE DE TIMBRU
1. Titlul problemei de drept:

Incidenţa scutirii de plata taxei judiciare de timbru a cererilor privind
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
(C.N.A.D.N.R.) (Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii
cu președinții secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție -
Curtea de Apel Iași, 7-8 mai 2015).
Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Potrivit art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru,
sunt scutite de taxă judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac
formulate, potrivit legii, de (...) instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a
acestora, când au ca obiect venituri publice.
De asemenea, potrivit art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice, prin „instituţii publice” se înţelege denumirea generică ce include Parlamentul,
Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din
subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2).
Prin „autoritate publică”, în înţelesul art. 2 lit. b) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, se înţelege orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-
teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes
legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele
juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt
autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Prin serviciu public se înţelege, potrivit art. 2 lit. m) din acelaşi act normativ,
activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul
satisfacerii unui interes legitim public.
Articolul 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei
Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea
Regiei Autonome Administraţia Naţională a Drumurilor din România prevede faptul că
C.N.A.D.N.R. este societate comercială pe acţiuni, cu capital majoritar de stat, persoană
juridică română, de interes strategic naţional cât timp statul este acţionar majoritar, care
se organizează şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, pe bază de
gestiune economică şi autonomie financiară, conform legilor în vigoare şi statutului
prevăzut în anexa nr. 1.
Potrivit alin. (6) al art. 1 din ordonanţă, C.N.A.D.N.R. desfăşoară în principal
activităţi de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale şi
autostrăzilor (...).
În conformitate cu art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 84/2003, bugetul de venituri şi
cheltuieli al C.N.A.D.N.R. cuprinde venituri proprii ale companiei, alocaţii de la bugetul
de stat, credite interne/externe, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite
(…).
Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale specificate anterior, CNADNR este
instituţie publică, întrucât reprezintă o persoană juridică de drept privat asimilată
1
autorităţilor publice, autorizată să presteze un serviciu public, finanţată din bugetele
prevăzute la art. 1 alin. (2).
Scutirea prevăzută de art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 operează numai în
măsura în care cererea are ca obiect un venit public (venitul din bugetul fondurilor
externe nerambursabile, de exemplu), în accepţiunea art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr.
80/2013. În măsura în care ea vizează un venit propriu (de exemplu, tariful de
despăgubire), scutirea de plata taxei de timbru nu operează.
Opinii exprimate de participanții la întâlnire:

a) CNADNR este o instituție publică (prin asimilare), cererea urmând a fi scutită de
taxă de timbru dacă are ca obiect un venit public.
În ipoteza tarifului de despăgubire, venitul nu este public, intrând în categoria
veniturilor proprii ale CNADNR, motiv pentru care cererea nu este scutită de plata taxei
judiciare de timbru.
Problema de drept a fost discutată și la nivelul Secției a II-a civile a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie cu referirire la acțiunile în pretenții, soluția adoptată fiind în sensul
punctului de vedere al INM, respectiv de scutire de plata taxelor de timbru, în funcție de
natura pretențiilor care au determinat promovarea litigiului.
b) Instanța nu poate asimila CNADNR unei autorități publice, pentru a face

aplicabile dispozițiile 30 din O.U.G. nr. 80/2013, care consacră o scutire specială în
considerarea calității de instituţie publică.
Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale
de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., aceasta este societate comercială
pe acțiuni, cu capital integral de stat, iar din reglementarea obiectului de activitate rezultă
că desfășoară o activitate strict comercială, iar nu una specifică unei societăți civile.
Ori de câte ori CNADNR reprezintă statul (de ex. în materie de expropriere,
conform Legii nr. 255/2010, Legii nr. 33/1994), legiuitorul, prin legea specială, a
considerat că este cazul ca aceasta să fie scutită de taxă de timbru. Or, dacă s-ar admite
aplicabilitatea scutirii pe temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, în considerarea calității
de autoritate publică și a caracterului de venituri publice, nu ar mai fi fost nevoie ca
legiuitorul să prevadă scutirea de taxă de timbru prin legi speciale, de tipul celor sus-
menționate. De asemenea, dacă s-ar admite scutirea CNADNR de plata taxei de timbru în
considerarea asimilării, prin lege, cu o autoritate publică, aceeași soluție ar trebui admisă
și în privința oricăror alte societăți comerciale finanțate, de pildă, de la bugetele locale, în
măsura în care sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege (autorizarea de
prestare a unui serviciu public, cererea să privească venituri publice etc.). Scutirile în
materia taxelor de timbru nu pot fi extinse la alte cazuri decât cele prevăzute în mod
expres de legiuitor.
Referitor la motivele aduse în susținerea acestei ultime opinii, au fost formulate

următoarele contraargumente:
‒ în litigiile de expropriere, parte este statul, CNADNR având doar calitatea de
reprezentant, pe când în litigiile de natura celor vizate de problema de drept discutată,
CNADNR are calitatea de parte;
2
‒ legislația exproprierii consacră o dispoziție specială de scutire de la plata taxei de
timbru, pe când alin. (1) al art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește cadrul general în care
poate opera scutirea;
‒ legea taxelor de timbru consacră ipoteze de scutire subiective (cu identificarea
instituțiilor care sunt scutite) și scutiri obiective sau mixte (cum este cazul în speță),
având în vedere dificultatea nominalizării tuturor instituțiilor și autorităților publice
scutite.
Opinia îmbrățișată de majoritatea participanților la întâlnire a fost în sensul

că C.N.A.D.N.R. este o instituție publică - autoritate publică prin asimilare, cererea
în care aceasta figurează ca parte urmând a fi scutită de plata taxei judiciare de
timbru în măsura în care obiectul său vizează un venit public.
În ipoteza tarifului de despăgubire, venitul nu este public, intrând în
categoria veniturilor proprii ale C.N.A.D.N.R., motiv pentru care cererea nu este
scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a subliniat însă că se impune o verificare a practicii judiciare în materie, pentru
a stabili dacă se impune promovarea unui recurs în interesul legii.

Incidenţa scutirii de plata taxei judiciare de timbru a cererilor vizând
acordarea de despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale şi morale izvorând din
cauze penale, în ipoteza în care s-a dispus clasarea cauzei sau atunci când s-a
formulat plângere penală, raportat la soluţia dată acesteia (această problemă a fost
discutată la 4 întâlniri consecutive, a se vedea astfel și punctele 3, 4 și 5 din acest
material) (Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu
președinții secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Problema a fost generată de faptul că terminologia utilizată de legislația taxelor de
timbru nu se pliază întotdeauna pe aceea utilizată de Codul de procedură penală și de
Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de
timbru, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele
pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la (...) cauzele
penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din
acestea.
În conformitate cu art. 20 alin. (8) NCPP, acţiunea civilă care are ca obiect
tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, exercitată la
instanţa penală sau la instanţa civilă, este scutită de taxă de timbru.
Dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 trebuie interpretate
coroborat cu cele ale art. 20 alin. (8) NCPP, astfel încât ne vom afla în prezenţa noţiunii
de „cauză penală” numai în ipoteza în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, căci numai
în acel caz putem vorbi de existenţa unui inculpat, prin raportare la art. 82 NCPC, potrivit
căruia inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi care
devine parte în procesul penal.
3
Ca atare, dacă s-a dispus clasarea dosarului penal, iar persoana vătămată
promovează în faţa instanţei civile cerere vizând acordarea de despăgubiri civile pentru
prejudiciile materiale şi morale izvorând din cauze penale, aceasta nu este scutită de plata
taxei judiciare de timbru.
Aceeaşi este soluţia ce se impune a fi adoptată şi în ipoteza în care a fost
formulată plângere penală, fără însă a se pune în mişcare acţiunea penală împotriva
pretinsului făptuitor.

a) Scutirea de plata taxei de timbru se aplică independent de existența unui act de
inculpare în cauza penală, prin urmare chiar dacă în cazul concret nu a fost pusă în
mișcare acțiunea penală.
Un eventual abuz de drept procesual în formularea plângerii penale nu poate
justifica “sancționarea” cu obligarea la plata taxei de timbru, dacă condițiile prevăzute de
lege pentru aplicarea scutirii sunt îndeplinite; abuzul de drept procesual cunoaște
sancțiuni specifice (aplicarea unor amenzi judiciare etc.), care pot fi aplicate dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
b) Problema în discuţie vizează mai ales ipotezele în care clasarea se dispune ca

urmare a decesului suspectului, prescripției răspunderii penale sau dezincriminării
anumitor infracțiuni în noua legislație penală, ipoteze în care practica anterioară a
consacrat soluții de scutire de plata taxei de timbru pentru acțiunile în despăgubiri pentru
prejudiciile materiale și morale decurgând din cauze penale.
În Decizia civilă nr. 1827/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă 1
(cu referire la dispozițiile care consacrau scutirea de plata taxei judiciare de timbru
existente în Legea nr. 146/1997) a statuat că îndreptățirea la beneficiul scutirii respective
trebuie analizată în fiecare caz în parte, inclusiv sub aspectul cauzei de impunitate, fără a
se putea însă exclude de plano scutirea în situația în care procesul penal a luat sfârşit în
faza urmăririi penale, prin soluţii de scoatere de sub urmărire penală și de neîncepere a
urmăririi penale. Prin urmare, ar urma să se distingă între cauzele pentru care a fost
dispusă clasare cauzei penale.
c) Anumite instanțe judecătoreşti au aplicat restrictiv dispozițiile legale referitoare la

înțelesul noțiunii de “cauză penală”, apreciind că scutirea este incidentă doar atunci când
privește cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Această interpretare restrictivă nu este însă la adăpost de critică, întrucât cauza
penală nu poate fi restrânsă la etapa judecății, cu excluderea fazei de urmărire penală.
Se poate considera că există cauză penală de la momentul înregistrării plângerii
sau denunțului la organul de urmărire penală, chiar și în ipoteza în care se dispune
neînceperea urmării penale în condițiile art. 315 alin. (1) lit. a) NCPP, respectiv pentru
neîntrunirea condiţiilor de fond şi formă ale sesizării.
Dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu disting în funcție de
faza procesuală a cauzei penale (urmărire penală sau judecată), fiind real însă, pe de altă
parte, că nici nu precizează conținutul exact al acestei noțiuni.
1
Pronunţată în dosarul nr. 11318/3/2012
4
Potrivit normelor de procedură penală, poate exista inculpat și în faza de urmărire
penală, anterior sesizării instanței prin rechizitoriu.
d) O.U.G. nr. 80/2013 prevede mai puține situații de netimbrare decât reglementarea
anterioară. Deși textul art. 29 alin. (1) face referire la noțiunea de “cauză penală”,
interpretarea acestei noțiuni o face Codul de procedură penală în dispozițiile art. 20 alin.
(8). În sprijinul aceleiași interpretări poate fi adus și un argument de ordin practic. Astfel,
dacă s-ar lăsa la latitudinea judecătorului aprecierea noțiunii de cauză penală, există riscul
unei diversități de interpretare.
În acest context, este preferabilă o interpretare unitară, respectiv fie calificarea
drept “cauză penală” a oricărei cauze în care a intervenit chiar și numai o sesizare a
organelor penale, fie interpretarea noţiunii strict din perspectiva noului Cod de procedură
penală.
În consecinţă, referitor la modalitatea de interpretare a noțiunii de “cauză penală”

din dezbateri s-au conturat trei opinii:
- simpla sesizare a unui organ de urmărire penală determină existența unei “cauze
penale”;
- existența cauzei penale se circumscrie dispozițiilor art. 20 alin. (8) NCPP,
respectiv va exista cauză penală numai în ipoteza în care a fost pusă în mișcare acțiunea
penală;
- aprecierea existenței/inexistenței cauzei penale urmează a fi realizată de la caz la
caz, în situaţia în care a fost sesizat un organ de urmărire penală, în funcție de motivele
pentru care a fost dispusă, după caz, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub
urmărire penală, urmând a se aprecia dacă rațiunile pentru care s-au dispus aceste măsuri
justifică scutirea de plata taxei de timbru, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, nu există controverse cu
privire la existența cauzei penale.
Majoritatea participanților prezenți la întâlnire au îmbrățișat opinia

conform căreia ori de câte ori s-a formulat o sesizare a unui organ de urmărire
penală suntem în prezența unei „cauze penale” în înțelesul O.U.G. nr. 80/2013,
acțiunea civilă derivând din fapta penală urmând a fi scutită de plata taxei judiciare
de timbru.

Timbrarea cererilor având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudicii
materiale și morale decurgând din cauze penale, în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. i)
din O.U.G. nr. 80/2013 (Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți
de Casație și Justiție și curților de apel - Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016).
Opinia Institutului Naţional al Magistraturii:

5
acestea.
Prin Decizia nr. 387/27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 555/27 iulie
2015, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile menţionate sunt constituţionale în
măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile
referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-
o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii
acesteia, era prevăzută ca infracţiune.
Decizia a fost pronunţată în contextul incriminării/dezincriminării unor fapte ori al
reconfigurării elementelor constitutive ale unei infracţiuni. Spre exemplu, înainte să se
pună în mişcare acţiunea penală, fapta a fost dezincriminată, astfel încât părţii vătămate i-
a rămas exclusiv posibilitatea de a se adresa instanţei civile cu acţiune civilă în
despăgubiri.
Această decizie s-a întemeiat, în esenţă, pe încălcarea principiului egalităţii în faţa
legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciindu-se că tratamentul juridic
diferit aplicat persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică, respectiv solicită
recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte care constituia
infracţiune la data săvârşirii, dar care nu mai face obiectul acţiunii penale, este
determinat, în principiu, de celeritatea cu care a fost efectuată urmărirea penală şi
judecarea cauzelor, iar acesta este un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei persoanei,
fiind în contradicţie cu principiul constituţional.
Anterior pronunţării acestei decizii, soluţia pe care am îmbrăţişat-o era întemeiată
pe corelaţia dintre legea taxelor de timbru şi dispoziţiile Codului de procedură penală.
Astfel, în conformitate cu art. 20 alin. (8) C. proc. pen., acţiunea civilă care are ca
obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii responsabile civilmente,
exercitată la instanţa penală sau la instanţa civilă, este scutită de taxă de timbru.
Dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 se impuneau a fi
interpretate coroborat cu cele ale art. 20 alin. (8) C. proc. pen., astfel încât ne aflam în
prezenţa noţiunii de “cauză penală” numai în ipoteza în care s-a pus în mişcare acţiunea
penală, căci, numai în acel caz, putem vorbi de existenţa unui inculpat, prin raportare la
art. 82 C. proc. pen., potrivit căruia inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în
mişcare acţiunea penală şi care devine parte în procesul penal.
După publicarea deciziei în Monitorul Oficial, soluţia expusă nu-şi mai poate
menţine valabilitatea, întrucât în ipoteza dezincriminării unei fapte nu se poate cunoaşte
dacă, în cazul în care nu ar fi fost dezincriminată, s-ar fi pus sau nu în mişcare acţiunea
penală.
Soluţia Curţii Constituţionale nu poate fi aplicată numai în ipoteza dezincriminării
unei infracţiuni, căci raţiunea avută în vedere de Curte se menţine şi în cazul altor ipoteze
de imposibilitate a exercitării acţiunii penale, cum ar fi, spre exemplu, cea privind decesul
suspectului.
Ca atare, în prezent, apreciem că prin „cauză penală”, în înţelesul ordonanţei
taxelor judiciare de timbru se înţelege orice cauză formată în urma unei sesizări a
organelor penale, independent dacă s-a pus sau nu în mişcare acţiunea penală, fiind însă
necesar ca instanţa civilă să reţină, totuşi, în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G.
nr. 80/2013 existenţa unei cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, dar
şi existenţa unei infracţiuni.
6
În cadrul dezbaterilor a fost evocată motivarea Deciziei Curții Constituționale nr.
387/27 mai 2015 (parag. 112), cu mențiunea că decizia vizează numai ipoteza
dezincriminării infracțiunii.
Problema a fost discutată și cu ocazia Întâlnirii președinților secțiilor civile ale
ÎCCJ și curților de apel, organizată la Curtea de Apel Iași, în perioada 7-8 mai 2015,
anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 387/27 mai 2015, ocazie care
opinia agreată de majoritatea participanților a fost în sensul că, ori de câte ori s-a formulat
o sesizare a unui organ de urmărire penală suntem în prezența unei „cauze penale” în
înțelesul O.U.G. nr. 80/2013, acțiunea civilă derivând din fapta penală urmând a fi scutită
de plata taxei judiciare de timbru.
Cu majoritate, participanții au agreat soluția propusă în punctul de vedere al

INM.
S-a apreciat că definitoriu pentru îndeplinirea condiției referitoare la ‟cauza
penală” din dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 este ca, la
momentul săvârșirii, fapta să fi fost prevăzută ca infracțiune de legea penală.

Semnificaţia noţiunii de „cauză penală” din dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i)
din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (Minuta întâlnirii
reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale
curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Oradea, 06-07
iunie 2019).

Această temă a fost discutată anterior în cadrul Întâlnirii reprezentanţilor
Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, ce a avut loc la Bacău, în perioada 23-24 iunie
2
“(…) De asemenea, textul analizat menţionează, în mod expres, că această scutire se aplică şi în privinţa
despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea, aşadar, pentru
prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, indiferent că ea face obiectul
unei acţiuni civile alăturate celei penale sau separate de aceasta, esenţială fiind existenţa unei cauze penale,
mai precis a unei cauze în care s-a pus în mişcare acţiunea penală (…). Numai în acest fel cauza poate fi
calificată ca fiind una penală în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
80/2013. O atare formulă redacţională a textului legal criticat exclude, însă, de la scutirea acordată, astfel
cum s-a constatat şi în cauza din faţa instanţei judecătoreşti a quo, acţiunile în răspundere civilă delictuală
formulate pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care nu mai face obiectul acţiunii penale din
cauza dezincriminării infracţiunii respective. În consecinţă, în ipotezele tranzitorii, şi anume atunci când o
faptă este săvârşită pe perioada de activitate a legii penale, fiind astfel calificată drept infracţiune, iar,
ulterior acestui moment, intervine o lege de dezincriminare în sensul art. 4 teza întâi din Codul penal,
acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată [art.
16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală], ceea ce, sub aspectul pretenţiilor civile,
echivalează cu necesitatea promovării unei acţiuni separate în faţa instanţelor civile în vederea acordării de
despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat, acţiune care, în temeiul textului legal criticat, este exclusă de la
scutirea plăţii taxei judiciare de timbru. Incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea
elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este
absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale (…)”.
7
2016, precum și a celei ce a avut loc la Iași, în perioada 7-8 mai 2015, punctul de vedere
prezentat de I.N.M. fiind însușit de participanți cu majoritate de voturi.3
Opinia I.N.M. asupra temei menționate, expusă la întâlnirile anterioare și
prezentată acum în formă sintetizată și completată, este următoarea:
acestea.
Textul legal reglementează scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, în
primă instanță și în căile de atac, a acţiunilor penale sau a acțiunilor civile alăturate
acțiunii penale în cadrul procesului penal, precum și a acțiunilor civile promovate separat,
pe calea unui proces civil, dacă pretențiile deduse judecății decurg dintr-o cauză penală.
Decizia specificată a fost pronunţată în contextul dezincriminării unor infracţiuni.
În concret, dacă înainte să se pună în mişcare acţiunea penală, fapta a fost dezincriminată,
caz în care părţii vătămate i-a rămas exclusiv posibilitatea de a se adresa instanţei civile
cu acţiune civilă în despăgubiri, aceasta din urmă se impune să fie scutită de la plata taxei
diferit aplicat persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică, respectiv a celor care
solicită recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte care constituia
Anterior pronunţării acestei decizii, soluţia pe care am îmbrăţişat-o 4 era întemeiată
prezenţa noţiunii de cauză penală numai în ipoteza în care s-a pus în mişcare acţiunea
3
Minuta întâlnirii poate fi consultată pe site-ul http:/www.inm-lex.ro.
4
A se vedea minuta Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor
civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, ce a avut loc la Iași, în perioada 07-08
mai 2015.
8
După publicarea deciziei menționate în Monitorul Oficial, soluţia expusă nu-şi
mai poate menţine valabilitatea, întrucât în ipoteza dezincriminării unei fapte nu se poate
cunoaşte dacă, în cazul în care nu ar fi fost dezincriminată, s-ar fi pus sau nu în mişcare
acţiunea penală.
de imposibilitate a exercitării acţiunii penale, cum ar fi, spre exemplu, a celei privind
decesul suspectului sau a celei privind prescripția răspunderii penale.
Dacă s-a dispus clasarea acțiunii penale pentru că nu există probe că persoana
împotriva căreia s-a formulat plângerea penală a săvârșit infracțiunea, iar persoana
vătămată promovează în faţa instanţei civile cerere vizând acordarea de despăgubiri civile
pentru prejudiciile materiale şi morale izvorând din pretinsa faptă săvârşită de acea
persoană, apreciem, în continuare, că acțiunea civilă este scutită de plata taxei judiciare
de timbru. Astfel, instanţa civilă nu este ţinută de ordonanţa de clasare pronunţată în
materie penală, întrucât e lipsită de autoritate de lucru judecat, nefiind, ca atare,
împiedicată să stabilească, pe baza unor cerinţe mai puţin stricte privind încuviințarea și
administrarea probatoriului, atragerea răspunderii civile a pârâtului.
Textul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu se pretează a fi interpretat
restrictiv în sensul că în înțelesul noțiunii de “cauză penală” s-ar include numai procesele
aflate pe rolul instanțelor judecătorești, din moment ce cauza penală nu poate fi restrânsă
doar la faza judecății, cu excluderea fazei de urmărire penală; de altfel, articolul în
discuție nu comportă vreo distincție în sensul arătat.
La momentul primirii cererii de chemare în judecată, când instanței civile îi revine
obligația verificării aspectului dacă acțiunea este supusă plății taxei judiciare de timbru,
de regulă, aceasta nici nu este în măsură să aprecieze, cu certitudine, în lipsa administrării
unui probatoriu concludent, dacă fapta imputată pârâtului de către reclamant constituia
sau nu o infracțiune sau dacă sesizarea organului de urmărire penală a avut caracter
abuziv. Instanța civilă, la momentul procesual respectiv, are, de principiu, posibilitatea
doar să constate dacă respectiva faptă a constituit obiect al unui act de sesizare a
organelor de urmărire penală, fiind format un dosar penal.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că prin noțiunea de „cauză penală” în

accepțiunea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de
timbru se înțelege orice cauză penală formată în urma unei sesizări a organelor
penale, de la momentul înregistrării sesizării și a constituirii dosarului penal,
independent dacă s-a pus sau nu în mişcare acţiunea penală, cu condiția să nu existe
indicii care să permită instanței să concluzioneze în sensul inexistenței săvârșirii
unei infracțiuni.
În ipoteza în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă a instanței penale în
sensul că fapta nu există, fapta nu este prevăzută de legea penală sau fapta nu a fost
săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, scutirea de plata taxei judiciare
de timbru prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu este
incidentă.
Opinia participanților la întâlnire:

În majoritate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
9
În minoritate, s-a apreciat în sensul că există “cauză penală” ori de câte ori a fost
înregistrată o sesizare (plângere, denunț) pe rolul organelor de urmărire penală și s-a
constituit un dosar penal (în înțelesul organelor de urmărire penală, prin acordarea
indicativului per P), indiferent de soluția dată sesizării. Pentru o interpretare extensivă a
noțiunii de “cauză penală” pledează și dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr.
80/2013, intenția legiuitorului fiind aceea de protecție a victimei unei fapte penale. Un alt
argument în favoarea acestei interpretări este acela că în ipoteza săvârșirii unui abuz de
drept procesual în sesizarea organelor de urmărire penală sunt prevăzute sancțiuni
specifice, cum sunt amenda judiciară, sancțiuni aplicabile pentru săvârșirea infracțiunii de
inducere în eroare a organelor judiciare etc.
Având în vedere faptul că problema de drept a figurat anterior pe agenda de
discuții a două dintre întâlniri, s-a avansat propunerea de clarificare a modalității de
interpretare a dispozițiilor legale în discuție, fie prin promovarea unui recurs în interesul
legii, fie prin formularea de propuneri de lege ferenda cu ocazia modificării O.U.G. nr.
80/2013.

Semnificaţia noţiunii de „cauză penală” din dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i)
din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (Minuta întâlnirii
curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Pitești, 14-15
noiembrie 2019).

Această temă a fost discutată anterior în cadrul Întâlnirii reprezentanţilor
Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, ce a avut loc la Bacău, în perioada 23-24 iunie
2016, precum și a celei ce a avut loc la Oradea, în perioada 6-7 iunie 2019, punctul de
vedere prezentat de I.N.M. fiind însușit de participanți cu majoritate de voturi. 5
Opinia I.N.M. asupra temei menționate, expusă la întâlnirile anterioare și
prezentată acum în formă sintetizată și completată, este următoarea:
acestea.
Textul legal reglementează scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, în
primă instanță și în căile de atac, a acţiunilor penale sau a acțiunilor civile alăturate
acțiunii penale în cadrul procesului penal, precum și a acțiunilor civile promovate separat,
pe calea unui proces civil, dacă pretențiile deduse judecății decurg dintr-o cauză penală.
5
Minuta întâlnirii poate fi consultată pe site-ul http:/www.inm-lex.ro.
10
Decizia specificată a fost pronunţată în contextul dezincriminării unor infracţiuni.
În concret, dacă înainte să se pună în mişcare acţiunea penală, fapta a fost dezincriminată,
caz în care părţii vătămate i-a rămas exclusiv posibilitatea de a se adresa instanţei civile
cu acţiune civilă în despăgubiri, aceasta din urmă se impune să fie scutită de la plata taxei
diferit aplicat persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică, respectiv a celor care
solicită recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte care constituia
Anterior pronunţării acestei decizii, soluţia pe care am îmbrăţişat-o 6 era întemeiată
prezenţa noţiunii de cauză penală numai în ipoteza în care s-a pus în mişcare acţiunea
După publicarea deciziei menționate în Monitorul Oficial, soluţia expusă nu-şi
mai poate menţine valabilitatea, întrucât în ipoteza dezincriminării unei fapte nu se poate
cunoaşte dacă, în cazul în care nu ar fi fost dezincriminată, s-ar fi pus sau nu în mişcare
acţiunea penală.
de imposibilitate a exercitării acţiunii penale, cum ar fi, spre exemplu, a celei privind
decesul suspectului sau a celei privind prescripția răspunderii penale.
Dacă s-a dispus clasarea acțiunii penale pentru că nu există probe că persoana
împotriva căreia s-a formulat plângerea penală a săvârșit infracțiunea, iar persoana
vătămată promovează în faţa instanţei civile cerere vizând acordarea de despăgubiri civile
pentru prejudiciile materiale şi morale izvorând din pretinsa faptă săvârşită de acea
persoană, apreciem, în continuare, că acțiunea civilă este scutită de plata taxei judiciare
de timbru. Astfel, instanţa civilă nu este ţinută de ordonanţa de clasare pronunţată în
materie penală, întrucât e lipsită de autoritate de lucru judecat, nefiind, ca atare,
împiedicată să stabilească, pe baza unor cerinţe mai puţin stricte privind încuviințarea și
administrarea probatoriului, atragerea răspunderii civile a pârâtului.
6
civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, ce a avut loc la Iași, în perioada 07-08
mai 2015.
11
Textul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu se pretează a fi interpretat
restrictiv în sensul că în înțelesul noțiunii de “cauză penală” s-ar include numai procesele
aflate pe rolul instanțelor judecătorești, din moment ce cauza penală nu poate fi restrânsă
doar la faza judecății, cu excluderea fazei de urmărire penală; de altfel, articolul în
discuție nu comportă vreo distincție în sensul arătat.
La momentul primirii cererii de chemare în judecată, când instanței civile îi revine
obligația verificării aspectului dacă acțiunea este supusă plății taxei judiciare de timbru,
de regulă, aceasta nici nu este în măsură să aprecieze, cu certitudine, în lipsa administrării
unui probatoriu concludent, dacă fapta imputată pârâtului de către reclamant constituia
sau nu o infracțiune sau dacă sesizarea organului de urmărire penală a avut caracter
abuziv. Instanța civilă, la momentul procesual respectiv, are, de principiu, posibilitatea
doar să constate dacă respectiva faptă a constituit obiect al unui act de sesizare a
organelor de urmărire penală, fiind format un dosar penal.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că prin noțiunea de „cauză penală” în

accepțiunea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de
timbru se înțelege orice cauză penală formată în urma unei sesizări a organelor
penale, de la momentul înregistrării sesizării și a constituirii dosarului penal,
independent dacă s-a pus sau nu în mişcare acţiunea penală, cu condiția să nu existe
indicii care să permită instanței să concluzioneze în sensul inexistenței săvârșirii
unei infracțiuni.
În ipoteza în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă a instanței penale în
sensul că fapta nu există, fapta nu este prevăzută de legea penală sau fapta nu a fost
săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, scutirea de plata taxei judiciare
de timbru prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu este
incidentă.
Participanții au decis menținerea votului exprimat anterior în cadrul

întâlnirii de la Oradea, conform punctului de vedere expus de către I.N.M.

Aplicarea în timp a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru,
inclusiv sub aspectul timbrării căilor extraordinare de atac (Minuta întâlnirii
curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Iași, 7-8 mai
2015).

Potrivit art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru
cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă,
timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în
cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.
Articolul menţionat face distincţie între "cereri" şi "acţiuni", noţiunile cu care
operează nesuprapunându-se întocmai cu cele utilizate de Codul de procedură civilă.
În soluţionarea acestei probleme de drept, apreciem că prin noţiunea de "acţiune
introdusă până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013" legiuitorul a urmărit a se
12
înţelege procesul început până la acest moment, avându-se ca atare în vedere toate
cererile, privite ca ansamblu, formulate în cadrul său, de la data înregistrării cererii
introductive la instanţă, în condiţiile legii, prin raportare la art. 192 alin. (2) NCPC (cereri
adiţionale, cereri incidentale, căi de atac ordinare şi extraordinare, incidente procedurale
– recuzare, strămutare etc.).
De asemenea, considerăm că în noţiunea de "cerere", în accepţiunea art. 55 din
O.U.G. nr. 80/2013, se includ toate petiţiile formulate în legătură cu un proces civil (spre
exemplu, cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar etc.), petiţii
care nu intră în noţiunea de acţiune civilă.
Astfel, în măsura în care cererea principală este introdusă sub reglementarea Legii
nr. 146/1997, toate cererile incidentale ce vor fi formulate în cursul procesului respectiv
vor fi supuse taxei judiciare de timbru stabilite de această lege, chiar dacă formularea lor
în dosar are loc după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013.
O interpretare contrară în sensul că prin acţiuni ar fi desemnate toate cererile
(principală, adiţională, incidentală) ar fi de natură să conducă la o concluzie inacceptabilă
în privinţa timbrării, spre exemplu, a recursului prin care s-ar critica soluţia dată unei
cereri reconvenţionale, formulate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013, însă în
cadrul unui proces început sub imperiul Legii nr. 146/1997 şi al Codului de procedură
civilă din 1865.
Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor
judecătoreşti se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele
prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 NCPC.
În exemplul dat, cererea reconvenţională s-ar timbra potrivit O.U.G. nr. 80/2013,
fiind formulată ulterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe, în timp ce recursul,
reglementat de dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, dată fiind data începerii
procesului anterior intrării în vigoare a NCPC, nu ar putea fi timbrat prin raportare la
O.U.G. nr. 80/2013, ce face referire la motivele de recurs prevăzute de art. 488 NCPC.
În consecinţă, incidenţa O.U.G. nr. 80/2013 este strâns legată de intrarea în
vigoare a NCPC, fiind avute în vedere în prevederile acestei noi reglementări de
procedură civilă.
Utilizând această interpretare, acceptând că nicio cerere formulată în cadrul unui
proces început sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865 nu va fi supusă taxei
judiciare de timbru prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013, se soluţionează şi problema lipsei
sancţiunii pentru netimbrare din corpul ordonanţei, aceasta regăsindu-se numai în NCPC.
De asemenea, şi incidentele procedurale, cum este recuzarea, spre exemplu, în
măsura în care procesul este început sub imperiul Legii nr. 146/1997, ar trebui să se
timbreze tot potrivit acestei legi, pentru aceleaşi considerente.
În consecinţă, apelul, recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea sunt supuse
taxei judiciare de timbru prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013, numai în măsura în care
procesul (cererea de chemare în judecată introductivă de instanţă) a început sub
reglementarea acestei ordonanţe.

a) În ceea ce privește acţiunile (cererile introductive de instanță), dispozițiile O.U.G.
nr. 80/2013 se aplică numai celor formulate după intrarea în vigoare a ordonanței, ele
fiind de imediată aplicare doar în ceea ce privește cererile (în înțelesul de alte petiţii
13
formulate în legătură cu un proces civil - cereri pentru legalizarea de copii de pe
înscrisurile aflate la dosar etc.). Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (inclusiv în
materia contestației în anulare și a revizuirii) este în același sens.
Cu referire la incidentul procedural al strămutării, s-a precizat că în practica
recentă a ÎCCJ strămutarea este privită ca un incident procedural în procesul inițial
(motiv pentru care nici nu se acordă cheltuieli de judecată, partea care va câștiga urmând
să se desocotească cu privire la cheltuielile ocazionate la finalul procesului). În acest
context, practica ÎCCJ este în sensul că cererile de strămutare formulate în procese
începute sub imperiul Legii nr. 146/1997 se timbrează conform acestei legi, dispozițiile
O.U.G. nr. 80/2013 urmând să se aplice doar cererilor de strămutare formulate în procese
începute după intrarea în vigoare a ordonanței.
b) Într-o altă opinie s-a considerat că se impune aplicarea imediată a dispozițiilor
O.U.G. nr. 80/2013 tuturor cererilor și acțiunilor, cu motivarea că, în absența unei
distincții în textul O.U.G. nr. 80/2013, intenția legiuitorului a fost de a supune
prevederilor acestui act normativ toate cererile, indiferent că este vorba despre cereri de
chemare în judecată, apel, recurs etc. Legislația taxelor judiciare de timbru este una
fiscală, iar nu de drept procesual civil, aspect statuat de altfel și în jurispudența ÎCCJ;
c) Procesului început sub imperiul Legii nr. 146/1997 îi sunt aplicabile dispozițiile
acestei legi, inclusiv în ceea ce privește apelul şi recursul. Revizuirii şi contestaţiei în
anulare declarate însă după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013 le vor fi aplicabile
dispozițiile ordonanței, având în vedere dezînvestirea instanței prin pronunțarea unei
hotărâri (irevocabile) definitive. În caz de netrimbrare/insuficientă timbrare a acestor căi
extraordinare de atac (care se vor judeca potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă
din 1865), sancțiunea anulării lor va fi aplicată în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. (2) și
art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013.
Utilizarea acestor temeiuri legale a fost însă criticată la întâlnire, pe motiv că au în
vedere alte ipoteze: în cazul art. 34 alin. (2), anularea în parte, pentru acțiunea cu mai
multe capete de cerere, dintre care doar o parte au fost timbrate, respectiv, în cazul art.
36, taxarea pentru pretenții separate suplimentare.

că, în cazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997, tuturor cererilor
formulate în cadrul său (inclusiv cererii de strămutare sau celei de recuzare),
precum și căilor de atac ordinare și extraordinare, le sunt aplicabile, în materie de
timbrare, dispozițiile acestei legi, iar nu cele ale O.U.G. nr. 80/2013.
A fost exprimată însă și opinia minoritară, conform căreia contestaţia în anulare,
revizuirea, cererea de strămutare şi cererea de recuzare intră în noțiunea de “cereri”,
fiindu-le aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013, în măsura în care au fost formulate
după data intrării în vigoare a ordonanței, independent de data începerii procesului în
legătură cu care au fost formulate.

Modalitatea de timbrare a căilor de atac în materia partajului judiciar,
atunci când prin motivele de apel se critică doar valoarea bunului supus partajării
(Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții
14
secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel
Iași, 7-8 mai 2015).

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, (...) cererea de partaj propriu-
zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia se timbrează cu 3% din valoarea
masei partajabile.
Este de remarcat faptul că noul act normativ în materie de taxe de timbru nu mai
prevede norma existentă în Legea nr. 146/1997, potrivit căreia, în cazul partajului
judiciar, dacă părţile contestau valoarea bunurilor de împărţit, taxa de timbru se datora de
titularul cererii la valoarea contestată în condiţiile art. 2 alin. (1).
În acest context, apreciem că, în caz de contestare a valorii bunurilor supuse
partajării, indicată de reclamant prin cererea principală, pârâtul, ce critică o atare valoare,
nu va mai timbra, cu atât mai mult cu cât, sub aspectul timbrării, acesta nu are deschisă
calea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru la care a fost obligat reclamantul,
prin raportare la art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâtul, dar şi reclamantul, au posibilitatea declarării căii de atac a apelului
împotriva hotărârii de partaj, în măsura în care materialul probatoriu administrat în faţa
primei instanţe nu a fost de natură să le confirme valoarea indicată.
Prin contestarea valorii bunului partajabil, partea tinde la obţinerea unui drept, şi
anume acela de a primi de la cealaltă parte o sultă de o valoare mai mare sau de a achita o
sultă de o valoare mai mică.
În aceste condiţii, apreciem că cererea de apel declarată împotriva unei hotărâri
judecătoreşti în materia partajului judiciar, atunci când, prin motivele de apel, se critică
doar valoarea bunului supus partajării, se va timbra cu 50% din taxa judiciară de timbru
la valoarea contestată, potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa
judiciară de timbru la valoarea contestată urmând a fi stabilită potrivit art. 3 alin. (1) din
ordonanţă.
În unanimitate, participanții la întâlnire și-au însușit soluția expusă în

punctul I.N.M.

Caracterul evaluabil în bani sau nu al cererilor având ca obiect modificarea
suprafeţelor imobilelor înscrise iniţial în cartea funciară. Calificarea cererii.
Modalitatea de timbrare a acestor cereri (Minuta întâlnirii reprezentanţilor
Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale curților de apel și
Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Iași, 7-8 mai 2015).

Potrivit art. 914 NCC, proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea
cere oricând modificarea menţiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea,
destinaţia sau suprafaţa acestuia, în condiţiile legii.
De asemenea, art. 220 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în
evidenţele de cadastru şi carte funciară din 09.07.2014, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014
al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prevede că:
15
„(1) Prin modificarea de carte funciară se înţelege orice schimbare privitoare la
aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esenţa dreptului înscris asupra
acelui imobil.
(2) Modificarea de carte funciară se poate face doar la cererea titularului dreptului
de proprietate, în baza actelor doveditoare. Modificarea suprafeţei înscrise în cartea
funciară nu este considerată o rectificare de carte funciară.”
Cererea prin care se tinde la modificarea cărții funciare sub aspectul
redimensionării întinderii imobilului este neîndoielnic una patrimonială şi nu reprezintă,
din punctul de vedere al calificării, o acţiune în rectificare de carte funciară.
Din perspectiva timbrării, ea este însă supusă taxei judiciare de timbru prevăzute
de art. 20 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia acţiunile şi cererile în materie de carte
funciară, când nu pun în discuţie fondul dreptului, se taxează cu 50 lei.

punctul I.N.M.

Timbrarea cererilor de îndreptare/lămurire/completare a hotărârii
judecătoreşti (Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu

Regula care se degajă din cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013 este aceea că cererile
adresate instanţelor judecătorești se timbrează în cuantumul stabilit de acest act normativ,
în afara situațiilor de excepție când, tot potrivit legii, anumite cereri sunt scutite de la
plata taxei judiciare de timbru.
Această afirmație este valabilă și în privința cererilor neevaluabile în bani și care,
în afara unei alte dispoziții speciale, se timbrează cu 20 de lei, în temeiul art. 27 din
O.U.G. nr. 80/2013.
Cererile de îndreptare/lămurire/completare a hotărârii judecătoreşti sunt
incontestabil neevaluabile în bani.
De asemenea, legiuitorul nu a stabilit în ceea ce le privește un regim de taxare
special, care să deroge de la art. 27 din O.U.G nr. 80/2013, nefiind nici scutite de plata
taxei de timbru.
Astfel, în temeiul art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, acestor cereri urmează să li se
aplice taxa judiciară de timbru de 20 de lei.
Dacă cererea a fost admisă, partea este îndreptățită să solicite obligarea statului la
suportarea tuturor cheltuielilor efectuate de parte, deci inclusiv a taxei judiciare de timbru
achitate, soluție care rezultă din cuprinsul art. 447 NCPC. În schimb, dacă cererea este
respinsă, taxa judiciară de timbru rămâne în sarcina părții, neexistând niciun temei pentru
obligarea statului la restituirea ei.

a) cererile de îndreptare/lămurire/completare a hotărârii judecătoreşti trebuie
considerate scutite de plata taxei judiciare de timbru.
16
În sprijinul acestei opinii, au fost aduse următoarele argumente:
‒ cererile în discuţie nu se încadrează în sintagma “alte acţiuni sau cereri
neevaluabile în bani” din cuprinsul art. 27 al O.U.G. nr. 80/2013. Cererile de
îndreptare/lămurire/completare formulate de părți au ca obiect remedierea unei
greșeli/omisiuni săvârșite de instanță. Acestui argument i se poate reproșa însă faptul că
pleacă de la premisa unei greșeli a instanței, ignorând ipotezele în care cererea ar fi
respinsă ca neîntemeiată.
‒ în practica majoritară, instanţele judecătoreşti nu fixează în sarcina părţii care
formulează astfel de cerere obligaţia timbrării;
‒ dacă în cazul cererilor principale, adiţionale, accesorii, incidentale, regula este
timbrarea, scutirea fiind excepția, în cazul cererilor care sunt formulate în cursul
procesului sau a celor care au legătură cu procesul, regula este netimbrarea, fiind
prevăzute expres cererile care se timbrează. Or, cererile de
îndreptare/lămurire/completare a hotărârilor, deși pot fi calificate ca fiind “cereri în
legătură cu procesul”, nu se regăsesc în enumerarea de la lit. a)-l) ale art. 9 din ordonanță.
‒ dacă cererea de îndreptare/lămurire/completare a fost formulată într-un dosar în
care a fost deja îndeplinită obligația de achitare a taxei de timbru, cererea nu mai intră
sub incidența art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013. Această dispoziție ar putea fi interpretată, în
acest context, că se referă la cereri adresate instanței pentru care nu a fost achitată în
prealabil o taxă judiciară de timbru.
‒ art. 447 NCPC are în vedere cheltuielile de judecată.

că cererile de îndreptare/lămurire/completare nu sunt supuse timbrării.
O parte dintre participanți au îmbrățișat Opinia Institutului Național al
Magistraturii, respectiv că aceste cereri sunt supuse taxei judiciare de timbru, potrivit art.
27 din O.U.G. nr. 80/2013.
În acest context, s-a observat faptul că dispoziţia prevăzută de art. 447 NCPC,
conform căreia partea care a avansat cheltuielile de judecată (inclusiv cele aferente taxei
de timbru) și a cărei cerere de îndreptare/lămurire/completare a fost admisă, le poate
recupera de la stat, este de natură să acopere într-o manieră satisfăcătoare inechitatea
derivată din obligarea părții să achite o taxă judiciară de timbru pentru corectarea unei
erori a instanței.
Participanții au agreat că, în ipoteza în care s-ar da eficiență opiniei potrivit căreia
aceste cereri sunt scutite de plata taxei de timbru, se impune promovarea unei modificări
legislative, în sensul prevederii exprese a scutirii de plata taxei de timbru a acestor cereri.
În acest context însă, trebuie avute în vedere și posibile modificări care ar fi atrase,
subsecvent, cu privire la dispoziții din cuprinsul NCPC (art. 447 NCPC).

Timbrarea contestaţiilor la executare formulate împotriva executării silite
demarate în baza unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească
pronunțată în materia conflictelor de muncă - art. 266 Codul muncii (Minuta
întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor
civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Iași, 7-8
mai 2015).
17
Dispozițiile art. 270 C. muncii care acordă scutire de taxă de timbru exclusiv
soluționării în justiție a speciilor de conflicte de muncă enumerate la art. 266 Codul
muncii (soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea,
modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de
muncă prevăzute de cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre
partenerii sociali, stabilite potrivit codului) nu pot fi extinse, prin analogie, la procedurile
de executare silită inițiate pentru punerea în aplicare a hotărârilor pronunțate în materie.
O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru nu conține o soluție de
principiu în sensul scutirii de taxă de timbru a oricărei proceduri privind punerea în
executare a unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri care, potrivit acestui act
normativ ori unei dispoziții legale speciale (în cazul de față, Codul muncii), este scutită
de taxă de timbru, iar acest beneficiu legal, constituind o excepţie de la regula timbrării,
este de strictă aplicare la cazurile enumerate în corpul ordonanţei.
Un argument suplimentar în sprijinul acestei soluţii constă în faptul că art. 15 lit.
a) din Legea nr. 146/1997, act normativ abrogat prin O.U.G. nr. 80/2013, prevedea în
mod expres faptul că acţiunile şi cererile referitoare la executarea hotărârilor pronunţate
în litigii de muncă sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, în timp ce ordonanţa în
vigoare nu mai reţine aceste litigii în cadrul categoriilor de acţiuni şi cereri scutite de
timbrare.
Majoritatea participanților prezenți la întâlnire și-au însușit soluția expusă în

punctul I.N.M., în sensul că astfel de cereri sunt supuse timbrării.
A fost exprimată și opinia conform căreia rațiunea scutirii ar trebui să existe pe
întreg parcursul soluționării procesului, inclusiv în ceea ce privește faza executării silite,
care se include în procesul civil.

Modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în cazul în care prin aceeaşi
cerere de chemare în judecată se solicită atât plata unui debit principal, cât şi a
penalităţilor de întârziere (Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile ale curților de
apel - Curtea de Apel Timișoara, 19-20 noiembrie 2015).

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, „Când o acţiune are mai multe
capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare
capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede
altfel”.
În primul rând, referirea legiuitorului la „finalitatea diferită” vizează fiecare capăt
de cerere, iar nu cererea de chemare în judecată în ansamblul său, dispoziţiile arătate fiind
aplicabile, chiar dacă un capăt de cerere este anume formulat pentru a asigura succesul în
promovarea unui alt capăt de cerere (principalul faţă de accesoriu). Astfel, raportul de
accesorialitate are semnificaţia faptului că soluţia capătului accesoriu depinde de cea a
capătului principal, iar nu că ambele capete de cerere au aceeaşi finalitate.
18
În al doilea rând, împrejurarea că obligaţia de plată a debitului principal şi cea de
plată a debitului accesoriu izvorăsc din acelaşi raport contractual nu determină în mod
necesar identitatea de finalitate.
Ca atare, în mecanismul de determinare a finalităţii fiecărui capăt de cerere,
judecătorul va realiza operaţiunea de prefigurare a efectelor ce se produc în patrimoniul
autorului cererii ca urmare a admiterii ipotetice a fiecărui capăt de cerere.
Mecanismul de stabilire a taxelor judiciare de timbru reglementat prin dispoziţiile
art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 se aplică la o bază de calcul ce reprezintă valoarea
fiecărui capăt de cerere evaluabil în bani, iar nu valoarea globală a cererii determinată ca
urmare a însumării valorii tuturor capetelor de cerere formulate printr-un act unic de
sesizare a instanţei.
Aspectul semnalat prezintă o reală importanţă practică, determinată de preferinţa
legiuitorului pentru un algoritm de calcul al taxelor judiciare de timbru proporţional pe
tranşe, alcătuit din îmbinarea unor cote fixe şi procentuale aflate în creştere progresivă pe
măsura majorării valorii obiectului cererii, calcul ce conduce la obţinerea unor rezultate
diferite. Chestiunea menţionată ar fi fost lipsită de importanţă dacă algoritmul ar fi fost
pur proporţional, întrucât rezultatul obţinut ar fi fost acelaşi.
Aşadar, atunci când reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de
bani reprezentând debit principal şi la plata unei alte sume de bani reprezentând debit
accesoriu, constând în penalităţi de întârziere sau, după caz, dobândă legală, instanţa va
determina taxa judiciară de timbru aplicând sistemul proporţional pe tranşe în raport de
fiecare dintre cele două capete de cerere, iar nu raportat la valoarea lor însumată.
Finalitatea celor două capete de cerere este distinctă, o atare diferenţă decurgând
din însăşi diferenţa de cauză juridică a cererilor. Astfel, capătul principal de cerere este
întemeiat pe executarea în natură a obligaţiei de plată a sumei de bani, finalitatea sa
constând în repararea prejudiciului efectiv suferit de reclamant prin neexecutarea
corespunzătoare a obligaţiei existente în sarcina pârâtului. Capătul accesoriu de cerere se
fundamentează pe răspundere civilă (delictuală sau contractuală) şi are ca finalitate
acoperirea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat.
Expresia „după natura lui” folosită în cadrul art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
semnifică faptul că fiecare capăt de cerere, având individualitatea sa proprie, trebuie
timbrat potrivit regulilor stabilite de actul normativ pentru acesta, formula neavând în
vedere natura juridică a pretenţiei (în cazul analizat, exprimarea în bani a ambelor
prestaţii solicitate).
De asemenea, dacă taxa judiciară de timbru nu ar fi stabilită distinct pentru fiecare
capăt de cerere în parte, nu s-ar mai putea aplica dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.U.G.
nr. 80/2013, potrivit cărora, „Dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar
o parte din capetele de cerere, acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete
de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru”, pentru că nu s-ar mai
putea stabili în concret care dintre capetele de cerere nu a fost timbrat integral.
Totodată, nu se vor avea în vedere la stabilirea valorii obiectului cererii, în vederea
timbrării, dispoziţiile art. 98 alin. (2) C. pr. civ., incidente în materia competenţei.
În unanimitate, participanții la întâlnire și-au însușit soluția expusă în punctul

I.N.M.
19
S-a precizat că problema de drept face obiectul unei sesizări în vederea
pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și al
unui recurs în interesul legii.

Stabilirea taxei judiciare de timbru în acţiunile având ca obiect principal
radiere autoturism(Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile ale curților de apel -
Curtea de Apel Timișoara, 19-20 noiembrie 2015).

Potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, „Orice alte acţiuni sau cereri neevaluabile în
bani, cu excepţia celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii se taxează
cu 20 de lei”.
Pentru determinarea caracterului evaluabil sau nu al cererii, trebuie să ne raportăm
la scopul urmărit de reclamant prin introducerea cererii, mai precis la dreptul pe care
tinde să şi-l valorifice prin demersul judiciar întreprins.
Obiectul cererii de radiere a dreptului de proprietate al reclamantului asupra unui
autoturism din evidenţele serviciilor publice comunitare corespunzătoare nu este unul
evaluabil în bani, întrucât nu vizează constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al
reclamantului, ci numai operaţiunea tehnică de ştergere a acestui drept din evidenţele
menţionate.
Dreptul de proprietate al reclamantului a fost transmis în patrimoniul
cumpărătorului de la data încheierii contractului de vânzare a autoturismului, transferul
dreptului neoperând din momentul radierii acestuia din evidenţele administrative.

punctul I.N.M.

Dovada plăţii on-line a taxelor judiciare de timbru (Minuta întâlnirii
curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel București, 11-12
mai 2017).

Potrivit art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se
plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont
distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru", al
unității administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori,
după caz, în care persoana juridică are sediul social; costurile operațiunilor de transfer al
sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei.
În conformitate cu art. 1504 alin. (1) C. civ., dacă plata se face prin virament
bancar, ordinul de plată semnat de debitor şi vizat de instituţia de credit plătitoare
prezumă efectuarea plăţii, până la proba contrară. Alin. (2) prevede că debitorul are
oricând dreptul să solicite instituţiei de credit a creditorului o confirmare, în scris, a
efectuării plăţii prin virament; această confirmare face dovada plăţii.
20
Dovada achitării taxelor judiciare de timbru în sistem on-line se face prin extrasul
de cont trimis prin e-mail de instituția de credit plătitoare.
De asemenea, în ipoteza plății taxei judiciare de timbru prin intermediul
www.ghiseul.ro, potrivit art. 3.3.2.3. din Normele metodologice privind Sistemul național
electronic de plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, aprobate prin
Ordinul nr. 95/2011 al ministrului comunicațiilor și societății informaționale, după
efectuarea tranzacției, SNEP va emite contribuabilului o dovadă de plată, la adresa de e-
mail solicitată contribuabilului pentru efectuarea plății, aceasta făcând dovada achitării
taxei judiciare de timbru.
În ambele situații, atât extrasul de cont, cât și dovada plății fac dovadă până la
proba contrară, prin raportare la art. 1504 alin. (1) C. civ., care se aplică în mod
corespunzător.
Este de menționat faptul că este necesar ca, la rubrica "referințe" sau, după caz
"explicații", contribuabilul să insereze date de natură a identifica dosarul în legătură cu
care a fost achitată taxa judiciară de timbru respectivă, tocmai pentru a evita riscul
folosirii aceleiași dovezi de plată și într-un alt dosar.
A pretinde efectuarea dovezii plății numai printr-un ordin de plată semnat de
debitor şi vizat de instituţia de credit plătitoare anulează avantajele plății on-line, permise
expres de legislația taxelor judiciare de timbru.
În unanimitate, participanții au agreat că:

- în sistem on-line, dovada plății taxei de timbru se poate face cu extrasul de
cont emis de instituția de credit plătitoare și trimis prin e-mail sau, după caz, cu
dovada transmisă prin e-mail, în ipoteza în care taxa a fost achitată prin
intermediul portalului www.ghiseul.ro.;
- în situația în care există suspiciuni rezonabile că taxa judiciară de timbru
pentru care a fost prezentată dovada achitării nu vizează dosarul în care a fost
depusă, aspect care urmează a fi apreciat de la caz la caz de către instanță, aceasta
va pune în vedere părții fie să achite taxa de timbru pentru dosarul respectiv,
completând rubrica "explicații/referințe" cu numărul de dosar, fie să ateste, pe
propria răspundere, sub semnătură înscrisă pe dovada de plată, faptul că taxa
judiciară respectivă a fost achitată și folosită exclusiv pentru dosarul respectiv.

Aplicarea în timp a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
sub aspectul dispoziţiilor procedurale (cerere de acordare a facilităţilor pentru plata
taxei judiciare de timbru, cerere de reexaminare etc.) (Minuta întâlnirii
curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel București, 11-12
mai 2017).

În conformitate cu dispoziţiile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, pentru cererile şi
acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul
judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în
cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.
21
Potrivit art. 58 lit. a) din același act normativ, la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 24 C. proc. civ. prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai
proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
De asemenea, art. 25 alin. (1) C. proc. civ. specifică faptul că procesele în curs de
judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acestei legi.
O.U.G. nr. 80/2013 a intrat în vigoare în data de 28 iunie 2013, după noul Cod de
procedură civilă (15 februarie 2013), O.U.G. nr. 80/2013 conținând dispoziții procedurale
speciale în cuprinsul său, cum sunt, spre exemplu, cele referitoare la procedura de
soluționare a cererii de acordare a facilităților pentru plata taxei judiciare de timbru sau a
cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
În consecință, dat fiind faptul că acest act normativ cuprinde inclusiv norme de
procedură, precum și că a intrat în vigoare ulterior Codului de procedură civilă, devin
incidente dispozițiile art. 24 și 25 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care normele
procedurale se vor aplica numai proceselor începute după data intrării ordonanței în
vigoare.
Art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 se referă la cuantumul taxelor judiciare de timbru
și nu poate constitui temei pentru a aprecia că și normele procedurale cuprinse în acest
act normativ se aplică numai proceselor începute după data intrării acesteia în vigoare,
temeiul juridic pentru a fundamenta o astfel de soluție legală fiind reprezentat însă de art.
24 și 25 alin. (1) C. proc. civ.
În majoritate, participanții la întâlnire și-au însușit soluția expusă în punctul

I.N.M.
În opinie minoritară, s-a apreciat că dispozițiile O.U.G. 80/2013 care vizează
soluționarea cererilor menționate sunt dispoziții de natură fiscală, fiind de imediată
aplicare.

Taxa judiciară de timbru datorată în cazul contestaţiilor la titlu (Minuta
civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel
București, 11-12 mai 2017).

Potrivit art. 712 alin. (2) C. proc. civ., dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la
art. 443 C. proc. civ. (n.n - lămurirea hotărârilor judecătorești), se poate face contestație și
în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea
titlului executoriu.
În conformitate cu art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013,
în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror
urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât
valoarea bunurilor urmărite; taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de
22
1.000 lei, indiferent de valoarea contestată; în cazul în care obiectul executării silite nu
este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.
Art. 27 din același act normativ prevede că orice alte acțiuni sau cereri
neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit
legii, se taxează cu 20 lei.
Obiectul contestației în discuție privește lămurirea titlului executoriu, nefiind
contestate bunurile sau debitul urmărit, obiectul executării silite ca atare. Prin urmare art.
10 din ordonanță nu este aplicabil, taxa aferentă unei contestații la titlu neputând fi
determinată prin raportare la niciuna dintre ipotezele descrise de text.
Apreciem că, în măsura în care contestația la titlu nu este evaluabilă în bani,
aceasta se timbrează potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, iar dacă este evaluabilă în
bani potrivit art. 3 din același act normativ.
În unanimitate, participanții au apreciat că în ceea ce privește contestațiile

privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu
reglementate de dispozițiile art. 714 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. sunt aplicabile
dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, acestea urmând a fi timbrate cu taxă
judiciară de timbru fixă în cuantum de 20 lei. În motivarea soluției, s-a reținut, în
esență, că obiectul contestației la titlu este reprezentat de titlul executoriu, obiect
neevaluabil în bani și distinct de cel al contestației la executare propriu-zise care
vizează executarea silită în sine.

Taxa judiciară de timbru pentru cererile având ca obiect rezilierea
contractelor de închiriere sau de concesiune, atunci când aceste acţiuni sunt
formulate de unităţile administrativ-teritoriale (Minuta întâlnirii reprezentanţilor
Înaltei Curți de Casație și Justiție - București, 29 iunie 2018).

formulate, potrivit legii, (...) de instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a
Pentru a beneficia de scutirea reglementată de art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr.
80/2013 trebuie îndeplinite cumulativ două condiții:
a) cererea să fie formulată de o instituție publică;
b) cererea să aibă ca obiect venituri publice.
În ceea ce privește prima condiție, art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 nu
introduce vreo distincție între instituțiile publice centrale și cele locale, ambele
beneficiind, în condițiile enunțate, de scutirea specificată.
Art. 2 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale
include, în denumirea generică de instituții publice locale, comunele, orașele, municipiile,
sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile
23
publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de
finanțare a activității acestora.
Potrivit art. 1 pct. 6 lit. i) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001,
unitățile administrativ-teritoriale sunt comunele, orașele și județele; în condițiile legii,
unele orașe pot fi declarate municipii. Aceeași reglementare există și în cuprinsul art. 2
alin. (1) pct. 56 din Legea nr. 273/2006 ce enumeră unitățile administrativ-teritoriale ca
fiind comunele, orașele, municipiile și județele.
Din coroborarea acestor texte legale rezultă că unitățile administrativ-teritoriale
sunt instituții publice locale, prima condiție impusă de art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr.
80/2013 fiind îndeplinită.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, în conformitate cu art. 30 alin. (2) din
O.U.G. nr. 80/2013, în înțelesul acestei ordonanțe de urgență, în categoria venituri
publice se includ, printre altele, veniturile bugetelor locale.
Pentru a fi incident art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, obiectul cererii trebuie să fie
reprezentat de o pretenție bănească ce constituie un venit public aparținând unității
administrativ-teritoriale, rezilierea contractului de închiriere sau de concesiune
neincluzându-se în noțiunea de pretenție bănească.
Prin urmare, cererile având ca obiect rezilierea contractelor de închiriere sau de
concesiune, atunci când aceste acţiuni sunt formulate de unităţile administrativ-teritoriale,
nu sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 30 din O.U.G. nr.
80/2013.
Incidența textului legal în discuție s-ar putea eventual ridica în ipoteza cererilor
formulate de unitățile administrativ-teritoriale având ca obiect plata chiriei sau, după caz,
a redevenței, problemă ce va fi analizată în continuare.
Pentru a fi scutită această din urmă cerere de plata taxei judiciare de timbru este
necesar ca redevența și chiria să se înscrie în veniturile bugetelor locale.
Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 58 din Legea nr. 273/2006, prin venituri bugetare se
înțeleg resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-c), după
caz, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte,
alte venituri, cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și cele
prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b)-d).
La art. 1 alin. (2) lit. c) din același act normativ, la care face trimitere articolul
specificat anterior, este prevăzut venitul bugetelor locale ale comunelor, orașelor,
municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București.
În conformitate cu art. 5 alin. (1) din lege, veniturile bugetare locale se constituie
din:
a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte
venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;
d) donații și sponsorizări;
e) sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul plăților
efectuate și prefinanțări.
24
Potrivit lit. A pct. 9 lit. c) din cap. II al anexei 1 din lege, veniturile din concesiuni
și închirieri fac parte din veniturile din proprietate ce constituie venituri proprii în
bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului
București și al municipiului București. De altfel și art. 4 alin. (1) din Legea nr.
219/1998 privind regimul concesiunilor, stabilește că redevența obţinută prin
concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz. Totodată,
potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, sumele încasate din închirierea sau din
concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau
la bugetele locale.
Apreciem că, în cazul unităților administrativ-teritoriale, și veniturile proprii, în
care se includ veniturile din concesiuni și închirieri, sunt venituri la bugetul local în
sensul art. 2 alin. (1) pct. 58 din Legea nr. 273/2006, motiv pentru care dacă cererea are
ca obiect plata chiriei sau a redevenței atunci aceasta este scutită de plata taxei judiciare
de timbru, în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Cu referire la taxa judiciară de timbru aplicabilă cererilor având ca obiect

rezilierea contractelor de închiriere sau de concesiune, promovate de unitățile
administrativ-teritoriale, apreciem că aceasta este în cuantum de 100 lei, potrivit art. 8
alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, în temeiul considerentelor ce vor fi expuse în
continuare.
Dat fiind caracterul de acte juridice cu executare succesivă, rezilierea contractelor
de închiriere şi concesiune operează numai pentru viitor, potrivit art. 1.554 alin. (3) C.
civ., astfel încât prestaţiile deja executate în temeiul lor sunt menţinute şi, ca atare,
dreptul ce se tinde a fi valorificat prin promovarea acţiunii în rezilierea acestor acte
juridice nu poate privi prestaţiile specificate, neexistând posibilitatea repunerii părţilor în
situaţia anterioară.
Astfel, ca regulă, în ipoteza în care cererea este formulată de unitatea
administrativ teritorială, în calitatea sa de proprietar/concedent, dreptul pe care aceasta
tinde să şi-l valorifice prin promovarea acţiunii vizează restituirea bunului în folosinţă
proprie (redobândirea în patrimoniu a dreptului de folosinţă).
Aplicându-se criteriul dreptului ce se tinde a fi protejat, s-ar putea susţine că taxa
de timbru s-ar raporta la contravaloarea folosinţei bunului aferentă perioadei cuprinse
între data introducerii cererii şi data epuizării duratei contractului, respectiv la cuantumul
chiriilor/redevențelor aferente perioadei menţionate.
Cu toate acestea, dacă avem în vedere data când hotărârea judecătorească de
declarare a rezilierii produce efecte, şi anume momentul rămânerii ei definitive, concluzia
de netăgăduit este aceea că prestaţiile aferente intervalului de timp cuprins între
momentul introducerii cererii şi cel al rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti nu
sunt supuse restituirii. Ca atare, de plano, nu s-ar putea susţine că dreptul ce se tinde a fi
valorificat acoperă intervalul de timp pentru care legea însăşi nu conferă protecţie.
Argumentele menţionate ne determină să nuanţăm soluţia descrisă anterior,
apreciind că nu se poate face abstracţie de împrejurarea că dreptul ce se tinde a fi protejat
pentru ipoteza analizată vizează perioada ulterioară rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti de declarare a rezilierii.
În raport de problema în discuţie, putem distinge două ipoteze:
25
a) Dacă actul juridic în discuţie este încheiat pe durată determinată, în ipoteza în care
cererea este formulată de unitatea administrativ-teritorială, dreptul pe care aceasta tinde
să şi-l protejeze prin promovarea acţiunii vizează restituirea bunului în folosinţă proprie
(redobândirea în patrimoniu a dreptului de folosinţă) de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti de reziliere şi până la data prevăzută în contract pentru încetarea
raporturilor juridice.
Evaluarea unui atare drept apare însă ca fiind cu neputinţă la momentul
introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că momentul rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti depinde de durata procesului şi ar putea chiar depăşi
data stabilită de părţi pentru încetarea contractului.
De aceea, apreciem că stabilirea taxei judiciare de timbru prin raportare la
contravaloarea folosinţei bunului aferentă perioadei cuprinse între data introducerii
cererii şi data epuizării duratei contractului, respectiv la cuantumul chiriilor/redevențelor
aferente perioadei menţionate nu este corectă, preferabilă fiind aplicarea dispoziţiilor art.
8 alin. (1) lit. c) din ordonanţă, cu consecinţa stabilirii unei taxe judiciare de timbru în
cuantum de 100 lei. Ca atare, art. 3 alin. (2) lit. a) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 nu îşi
dovedeşte eficienţa în cazul de faţă, fiind imposibil de stabilit valoarea obiectului cererii
pentru a se putea face raportarea la alin. (1) al aceluiaşi articol.
Soluţia propusă se impune prin prisma raţiunii instituirii acestor dispoziţii din
ordonanţă, aceea de a tranşa chestiunea taxei judiciare de timbru pentru ipoteza în care
dreptul de folosinţă a bunului, fie el patrimonial, este cu neputinţă de evaluat, aspect
rezultat din sintagma folosită de legiuitor privitoare la lipsa legăturii dreptului cu plata
anumitor sume de bani. De asemenea, în lipsa unei dispoziţii legale similare care să
privească dreptul de folosinţă asupra altor bunuri decât cele vizate de text (închiriate sau
arendate), de lege lata, interpretul nu are la îndemână decât aplicarea extensivă a textului,
pentru identitate de raţiune, şi pentru bunurile date în concesiune. Totodată, este de
observat faptul că art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanță nu distinge după cum dreptul de
folosință este un drept personal sau real.
Dacă acţiunea este compusă din două capete de cerere - reziliere contract de
închiriere/concesiune şi evacuare/chirie sau redevență restantă, acestea se vor taxa în mod
separat, capătul al doilea al cererii neconstituind o cerere în repunerea reclamantului în
situaţia anterioară, pentru a intra sub incidenţa art. 3 alin. (2) lit. a) teza II din O.U.G. nr.
80/2013.
b) Dacă contractul de închiriere este încheiat pe durată nedeterminată, niciunul

dintre momentele în raport de care s-ar putea stabili valoarea obiectului cererii,
menţionate anterior, nu se poate fixa la data introducerii acţiunii (nici data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti de reziliere, nici data încetării convenţionale a
contractului). Apreciem că şi în această ipoteză, cu atât mai mult, trebuie aplicate
dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanţă, pentru identitate de raţiune.
Art. 31 alin. (4) din ordonanţă, potrivit căruia când prin cerere se solicită
acordarea unor prestaţii succesive, dacă durata existenţei dreptului este nedeterminată,
taxa de timbru se calculează la valoare, corespunzător valorii prestaţiei anuale,
considerăm că nu este incident în ipoteza dată, din moment ce cererea nu priveşte
acordarea unor prestaţii succesive, ci, dimpotrivă, încetarea efectelor produse în baza
contractului pentru viitor.
26
Astfel, art. 31 alin. (4) din ordonanţă ar putea fi incident în ipoteza acţiunilor
preventive prevăzute la art. 34 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. [cu excepţia cererilor în
executarea obligaţiilor de întreţinere, scutite de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit
art. 29 alin. (1) lit. c) din ordonanţă].
În concluzie, Opinia Institutului Național al Magistraturii este aceea că

cererile având ca obiect rezilierea contractelor de închiriere sau de concesiune,
atunci când acestea sunt formulate de unităţile administrativ-teritoriale, se
timbrează cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, potrivit art. 8 alin.
(1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, nefiind incident art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în punctul de vedere

al INM.

Excepția netimbrării apelului. Caracterul încheierii prin care se admite
excepția netimbrării unuia dintre apeluri, în condițiile în care prin aceeași încheiere
nu se anulează cererea de apel, în cauză sunt formulate mai multe apeluri, iar între
momentul admiterii excepției de netimbrare a apelului respectiv și pronunțarea
deciziei din apel se achită taxa judiciară de timbru (Minuta întâlnirii reprezentanţilor
Înaltei Curți de Casație și Justiție - București, 29 iunie 2018).
Opinia Institului Naţional al Magistraturii:

Potrivit art. 470 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de apel se va ataşa dovada
achitării taxelor de timbru. Totodată, art. 470 alin. (3) teza finală stabileşte că lipsa
dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la
care partea a fost legal citată în apel.
Art. 482 C. proc. civ. prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în
primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrvinice celor
cuprinse în prezentul capitol.
În conformitate cu art. 197 C. proc. civ., în cazul în care cererea este supusă
timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii; netimbrarea sau timbrarea
insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.
Faţă de cuprinsul dispoziţiilor legale anterior redate rezultă că termenul limită de
depunere a dovezii achitării taxei de timbru aferente cererii de apel este primul termen de
judecată la care partea în sarcina în căreia s-a stabilit obligaţia plăţii taxei de timbru a fost
legal citată în apel.
Întrucât dispoziţiile art. 197 C. proc. civ. nu sunt potrivnice normelor ce
reglementează calea de atac a apelului, rezultă că aceste dispoziţii sunt aplicabile şi
cererii de apel, conducând la aplicarea soluției anulării cererii de apel ca netimbrată sau
ca insuficient timbrată, dacă apelantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru în
termenul legal menționat mai sus.
În concret, raportat la problema de drept ridicată, instanța de apel va admite
excepția netimbrării apelului, prin încheierea de ședință, fără a decide și anularea apelului
ca netimbrat, întrucât, în acest caz, ar fi fost necesară pronunțarea unei decizii, potrivit
27
art. 424 alin. (4) C. proc. civ., și va continua judecarea celorlalte apeluri formulate în
cauză.
O atare posibilitate de soluționare a cauzei rezultă din interpretarea art. 248 alin.
(5) C. proc. civ., potrivit căruia încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea
prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate
numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 235 C. proc. civ., instanţa nu este legată de încheierile premergătoare
cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii; sunt încheieri interlocutorii
acelea prin care, fără a se hotărî în tot asupra procesului, se soluţionează excepţii
procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Încheierea prin care se soluţionează excepţia de netimbrare este o încheiere
interlocutorie, căci prin intermediul său s-a soluţionat o excepţie procesuală, iar această
soluție leagă instanţa de apel, nemaiavând dreptul de a reveni asupra ei. Totodată, prin
intermediul acestei soluții de admitere a excepției de netimbrare se întrevede rezultatul
procesului din perspectiva anulării apelului respectiv ca netimbrat.
Cele două hotărâri ale Curți Europene a Drepturilor Omului (Iordache contra
României şi Weissman şi altii contra României), menţionate în punctul de vedere
exprimat în propunerea temei, nu vizează ipoteza prezentată, raţiunile pentru care s-a
reţinut încălcarea art. 6 din Convenția europeană în cele două cauze fiind diferite. În
concret, în primul caz a fost avută în vedere situaţia deosebită în care se afla reclamantul
(încarcerat, lipsit de mijloace proprii de achitare a taxei de timbru, miza ridicată a
procesului, valoarea considerabilă a taxei judiciare de timbru) ce impunea informarea
acestuia despre consecinţele neîndeplinirii obligaţiei de plată a taxei de timbru și despre
dreptul său de a beneficia de ajutor public judiciar, iar în cel de al doilea caz, cuantumul
ridicat al tuturor cheltuielilor procesului.
De asemenea, nu se pune problema admiterii unei eventuale cereri de repunere a
apelantului în termenul de achitare a taxei judiciare de timbru, dacă aceasta a fost
formulată după pronunțarea unei soluții în cauză asupra acestui aspect.
În concluzie, Opinia Institutului Național al Magistraturii este aceea că

încheierea prin care s-a admis excepţia de netimbrare a unuia dintre apelurile
formulate în cauză este o încheiere interlocutorie, instanţa de apel nemaiavând
dreptul de a reveni asupra ei, chiar dacă apelantul face dovada achitării taxei
judiciare de timbru între momentul admiterii excepției de netimbrare, prin
încheiere, și cel al anulării apelului ca netimbrat, prin decizie.

al INM.

Determinarea taxei judiciare de timbru în cazul cererilor ce privesc
executarea parțială a unui contract administrativ raportat la dispozițiile art. 56 din
Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a
contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de
concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și
funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (Minuta întâlnirii
28
curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Oradea, 06-07
iunie 2019).

Chestiunea care a determinat jurisprudență divergentă vizează modalitatea de
interpretare a dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu predilecție pentru
ipoteza cererilor care tind la executarea parțială a unui contract administrativ care intră în
domeniul de aplicare a legii.
Art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede:
(1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se
taxează astfel: a) până la valoarea de 500 lei - 8%, dar nu mai puțin de 20 lei; b) între
501 lei și 5.000 lei - 40 lei + 7% pentru ce depășește 500 lei; c) între 5.001 lei și 25.000
lei - 355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei; d) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.355
lei + 3% pentru ce depășește 25.000 lei; e) între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.105 lei +2%
pentru ce depășește 50.000 lei; f) peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depășește
250.000 lei.
(2) Se taxează potrivit alin. (1) și următoarele categorii de acțiuni:
a) în constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic
patrimonial; cererea privind repunerea părților în situația anterioară este scutită de taxă de
timbru dacă este accesorie acestor cereri;
b) privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial;
c) prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act
autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale
asupra acestora.
În conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 80/2013:
(1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și
cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată.
(2) În cazul taxelor calculate în funcție de valoarea obiectului cererii, valoarea la
care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acțiune sau în cerere.
Dacă valoarea este contestată sau apreciată de instanță ca vădit derizorie, evaluarea se
face în condițiile art. 98 alin. (3) din Codul de procedură civilă. (…)
În ceea ce privește art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, acesta prevede că
cererile introduse la instanţele judecătoreşti potrivit prevederilor prezentului capitol se
taxează, în funcţie de valoarea estimată a contractului, după cum urmează:
a) până la 100.000.000 lei inclusiv - 2%;
b) peste 100.000.000 lei - 1%.
Prin sintagma “potrivit prezentului capitol” se determină, de o manieră
neechivocă, sfera de aplicare a normei la toate cererile care conturează sistemul de
remedii judiciare instituit prin Capitolul VI al legii.
Astfel, Capitolul VI din Legea nr. 101/2016, purtând denumirea marginală
„Sistemul de remedii judiciar”, este divizat în două secţiuni. Prima secţiune
reglementează contestaţia formulată pe cale judiciară privind procedurile de atribuire, iar
cea de a doua reglementează procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru
29
repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, cele privind anularea sau
nulitatea contractelor şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative.
De asemenea, dispoziția legală analizată prevede că taxarea cererilor anterior
menționate se realizează în funcție de valoarea estimată a contractului, cu 2%, când
valoarea estimată a contractului este de până la 100.000.000 lei inclusiv, respectiv 1%
dacă această valoare este de peste 100.000.000 lei.
Ca atare, în discuție este o normă specială, derogatorie de la cea de drept comun,
însă exclusiv în ceea ce privește mecanismul de calcul al taxei judiciare de timbru.
Astfel, în privința cererilor analizate, algoritmul de calcul nu va fi cel menționat
în art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 care se bazează pe un sistem progresiv pe tranșe în
funcție valoarea obiectului cererii, ci unul pur procentual, însă nu în funcție de valoarea
obiectului cererii, ci de valoarea estimată a contractului.
Așadar, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 nu derogă de la art. 3 decât în
privința anterior menționată, nefiind înlăturat principiul instituit prin norma de drept
comun în materia taxelor judiciare de timbru, potrivit căreia acțiunile și cererile
evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești se taxează la valoare.
De asemenea, dispoziția analizată nu derogă nici de la art. 31 alin. (2) din O.U.G.
nr. 80/2013 care prevede că în cazul taxelor calculate în funcție de valoarea obiectului
cererii, valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în
acțiune sau în cerere.
Ca atare, referirea la valoarea estimată din cuprinsul dispozițiilor legale analizate
are exclusiv finalitatea de a determina procentul aplicabil valorii cererii determinate
potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 80/2013, nicidecum de a determina baza de calcul în
vederea taxării.
Concluzia menționată se fundamentează, în primul rând, pe argumentul de
interpretare literală a textului, acesta menționând că taxarea se realizează “în funcție de
valoarea estimată”, cu 1%, respectiv 2%, ci nu “la valoarea estimată” cu procentele
anterior menționate.
De asemenea, în sprijinul soluției menționate este și împrejurarea că interpretarea
menționată este singura de natură a compatibiliza aplicarea dispoziției legale analizate cu
toate cererile ce constituie domeniul ei de aplicare. Avem în vedere în mod special
cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul
procedurii de atribuire, cele privind anularea sau nulitatea parțială a contractelor şi
cererile care decurg din executarea parțială a contractelor administrative, ipoteze în care
nu ar exista vreo justificare rațională pentru a disocia valoarea pretenției deduse judecății
de baza de calcul a taxei judiciare de timbru și de a o substitui cu valoarea estimată a
contractului. De altfel, concluzia se menține și în privința cererilor care deduc judecății
întregul contract administrativ, valoarea acestuia nefiind echivalentă unei valori care, ca
premisă, este rezultatul unor simple estimări.
În esență, soluționarea chestiunii de practică neunitară semnalate se bazează pe o
diferență notabilă de redactare a art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, pe de o parte, și a art. 56
alin. (1) din Legea nr. 101/2016, pe de altă parte.
Astfel, dacă, în primul caz, legiuitorul a folosit valoarea obiectului cererii atât ca
bază de calcul, cât și ca reper valoric pentru a determina sistemul progresiv pe tranșe, în
cel de-al doilea caz, legiuitorul a folosit un alt criteriu decât valoarea obiectului cererii
pentru a determina mecanismul de calcul, respectiv valoarea estimată a contractului de
30
achiziție, fără însă ca acesta să se substituie bazei de calcul a taxei judiciare de timbru,
care se determină potrivit O.U.G. nr. 80/2013.
În consecință, în demersul său de stabilire a taxei judiciare de timbru potrivit art.
56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, interpretul va determina mai întâi valoarea obiectului
cererii, raportat la valoarea prevăzută în cerere potrivit art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr.
80/2013, după care, la baza de calcul menționată va aplica procentul de 2% sau, după caz,
de 1%, după cum valoarea estimată a contractului este până la 100.000.000 lei inclusiv,
respectiv de peste 100.000.000 lei. Instituirea acestor două limite valorice are ca rațiune
exclusiv determinarea procentului care se va aplica la valoarea în concret a obiectului
cererii pentru a se obține taxa judiciară de timbru.
De exemplu, dacă valoarea obiectului cererii deduse judecății este de 50.000 lei,
iar valoarea estimată a contractului administrativ este de 900.000.000 lei, procentul
aplicabil pentru determinarea taxei judiciare de timbru este cel de 1% [art. 56 alin. (1) lit.
b) din Legea nr. 101/2016], taxa judiciară de timbru fiind, așadar, de 500 lei (1% din
50.000).
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că, în cazul cererilor ce derivă din
executarea contractelor administrative, taxa judiciară de timbru se stabileşte la
valoarea obiectului cererii, determinată conform art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr.
80/2013, însă potrivit mecanismului de calcul prevăzut de art. 56 alin. (1) din Legea
nr. 101/2016, adică prin aplicarea la baza de calcul anterior menționată a
procentului de 2%, dacă valoarea estimată a contractului este până la 100.000.000
lei inclusiv sau, după caz, de 1%, dacă valoarea estimată a contractului este peste
100.000.000 lei.
Ca atare, în măsura în care cererea de chemare în judecată vizează
executarea în parte a contractului administrativ, taxa judiciară de timbru aferentă
acesteia se calculează prin aplicarea procentului anterior menționat (determinat în
funcție de valoarea estimată a contractului) la valoarea în concret a obiectului
cererii, iar nu la valoarea estimată a contractului.

Ceilalți participanți au apreciat că, dat fiind specificul său, această temă se impune
a fi discutată în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor specializate în soluționarea
litigiilor cu profesioniști.
Notă:
1. Referitor la problema de drept în discuție, aceeași soluție a fost adoptată și în
cadrul Întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de
Casație și Justiție și curților de apel, desfășurată la Ploiești, în perioada 27-28 iunie 2019.
2. Problema competenței de soluționare a cererilor care decurg din executarea
contractelor administrative a făcut obiectul discuțiilor cu ocazia Întâlnirii președinților
secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și
curților de apel, desfășurată la Iași, în perioada 23-24 mai 2019, precum și a Întâlnirii
președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
și curților de apel, desfășurată la Ploiești, în perioada 27-28 iunie 2019.
31
Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a cererilor având ca obiect
obligarea la achitarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și a taxei
pentru serviciul public de televiziune (Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului
Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei
Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Oradea, 06-07 iunie 2019).

a) cererea să fie formulată de o instituție publică în accepțiunea acestei ordonanțe;
Potrivit art. 1 și art. 2 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea
Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, acestea
constituie servicii publice autonome de interes național, independente editorial, persoane
juridice cu sediul în mun. București și își desfășoară activitatea sub controlul
Parlamentului.
Apreciem că societățile menționate se includ în noțiunea de instituții publice în
sens larg, noțiune uzitată de art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
O.U.G. nr. 80/2013, în înțelesul acestei ordonanțe de urgență, în categoria veniturilor
publice se includ, printre altele, veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral
sau parțial din bugetul de stat.
Art. 39 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 prevede că sursele financiare ale celor
două societăți se constituie din alocații de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte
surse. Art. 41 din același act normativ stipulează că, prin legea bugetară anuală, se aprobă
fondurile de la bugetul de stat alocate Societății Române de Radiodifuziune și Societății
Române de Televiziune pentru acoperirea unor cheltuielilor de funcționare și dezvoltare.
Prin raportare la art. 40 lit. a) din același act normativ, taxele pentru serviciul
public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, ce constituie
sume încasate din realizarea obiectului de activitate, constituie venituri proprii ale
Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.
Dacă obiectul unei cereri este reprezentat de o pretenție bănească ce constituie un

venit din bugetul unei instituții publice finanțate, fie și parțial, din bugetul de stat este
incident art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013,
Apreciem că și veniturile proprii, în care se includ taxele pentru serviciul public
de radiodifuziune și de televiziune, sunt venituri la bugetul Societății Române de
Radiodifuziune, respectiv la bugetul Societății Române de Televiziune, instituții publice
finanțate din bugetul de stat, motiv pentru care dacă cererea are ca obiect plata acestor
32
taxe, atunci va fi scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 30 alin. (1) din
O.U.G. nr. 80/2013.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că cererile având ca obiect plata taxei
pentru serviciul public de radiodifuziune și a taxei pentru serviciul public de
televiziune sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 30 alin. (1)
din O.U.G. nr. 80/2013.

În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Referitor la sfera acțiunilor formulate de autoritățile/instituțiile publice care sunt
scutite de la plata taxei de timbru, au fost evocate considerentele Deciziei Curții
Constituționale nr. 277/10.05.20167, conform cărora “(...) existența calității de
autoritate/instituție publică nu este suficientă pentru a beneficia de scutirea prevăzută
la art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aceasta nefiind
aplicabilă decât în cazul special al veniturilor publice, iar nu și în cazul în care instituția
formulează cereri ca urmare a pretențiilor ce decurg din contracte civile sau comerciale
sau alte raporturi ce excedează domeniul strict delimitat al noțiunii de venituri publice.
Așa fiind, nu toate pretențiile pecuniare formulate de instituțiile prevăzute în art. 30 alin.
(1) din actul normativ menționat sunt scutite de taxa judiciară de timbru” (paragraful nr.
23).

Timbrarea cererii prin care se solicită regularizarea datoriilor comune ale
soţilor, alături de partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei (Minuta
civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Oradea,
06-07 iunie 2019).

Tema specificată vizează stabilirea taxei judiciare de timbru pentru cererea de
chemare în judecată care are ca obiect atât partajul bunurilor comune dobândite în timpul
căsătoriei, cât și regularizarea datoriilor comune dintre soți.
Potrivit art. 355 alin. (1) C. civ., la încetarea comunității, aceasta se lichidează
prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că, până la finalizarea lichidării, comunitatea
subzistă atât în privința bunurilor, cât și în privința obligațiilor.
În conformitate cu art. 357 alin. (1) și (2) C. civ., în cadrul lichidării comunității,
fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor
comune și la regularizarea datoriilor; în acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce
revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la
îndeplinirea obligațiilor comune; până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o
contribuție egală.
7
Publicată în M. Of., Partea I, nr. 495 din 1 iulie 2016.
33
În primul rând, se impune precizarea faptului că regularizarea datoriilor comune
dintre soți nu se include în noțiunea de partaj, întrucât partajul vizează sistarea stării de
coproprietate asupra bunurilor comune, aspect ce rezultă din art. 669 alin. (2) C. civ.,
potrivit căruia încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând (…), cât și din
întreaga reglementare a acestei instituții juridice. Ca atare, numai bunurile asupra cărora
părțile au un drept de coproprietate (sau de folosință, în ipoteza partajului de folosință)
pot constitui obiect al partajului, nicidecum creanțele sau datoriile.
Datoriile comune nu pot fi împărţite între soții debitori pe calea partajului judiciar,
cu atât mai mult cu cât, suplimentar argumentului specificat anterior, nu este posibilă
modificarea raportului juridic obligaţional dintre soții debitori şi terţul creditor, prin
intermediul unei hotărâri judecătorești (un dispozitiv formulat în sensul "atribuie
pârâtului obligația de plată a ratelor de credit…" nu-și găsește fundamentul în dispozițiile
de drept substanțial și de drept procesual incidente, nefiind aplicabile regulile partajului
judiciar).
Astfel, calea judiciară nu este prevăzută de lege ca excepție de la principiul forței
obligatorii a actelor juridice reglementat de art. 1270 alin. (1) C. civ., chiar și în ipoteza
imaginată în care terțul și-ar da acordul cu privire la divizarea datoriei.
Părțile (soții debitori și terțul creditor) au exclusiv posibilitatea de a încheia o
preluare de datorie în sensul art. 1599 lit. a) C. civ., cu respectarea condițiilor prescrise
pentru aceasta.
De asemenea, instanța are dreptul să ia act de o tranzacție încheiată între soți și
terț cu privire la reglementarea regimului datoriilor dintre aceștia, contract judiciar ce
cuprinde o preluare de datorie în sensul art. 1599 lit. a) C. civ. Totodată, instanța are
dreptul să ia act de învoiala părților cu privire la suportarea între aceștia a datoriilor
comune, fără ca tranzacția respectivă, dacă nu este însușită și de către terț, să producă
efecte și față de acesta, grație relativității efectelor acesteia.
În consecință, sistarea stării de coproprietate asupra bunurilor comune nu
afectează natura comună a datoriilor, acestea urmând a-și păstra acest caracter.
Un soț nu are dreptul să promoveze, în contradictoriu cu celălalt soț, o acțiune în
justiție având ca obiect divizarea datoriei comune contractate în raport cu un terț creditor
(de exemplu, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la suportarea
integrală/parțială a plății ratelor izvorâte dintr-un contract de credit încheiat cu o bancă, în
condițiile în care, potrivit clauzelor contractuale, ambii soți sunt codebitori solidari).
După cum am arătat anterior, instanța nu poate modifica clauzele contractului
intervenit între soți și terț, căci o atare modificare ar echivala cu o nesocotire a
principiului forței obligatorii prevăzut de art. 1270 alin. (1) C. civ., în condițiile în care nu
există o autorizare legală în acest sens, raportat la alin. (2) al aceluiași articol. În
consecință, această acțiune are caracter inadmisibil. În măsura în care totuși reclamantul a
promovat o astfel de acțiune, din moment ce timbrarea este o chestiune ce primează în
analiză inadmisibilității, apreciem că instanța va stabili o taxă judiciară de timbru potrivit
art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, prin raportare la valoarea pe care o pretinde
reclamantul de la pârât (de exemplu, dacă reclamantul dorește obligarea pârâtului la
suportarea integrală a ratei de credit, iar nu doar a 50% cât i-ar reveni, valoarea taxabilă
se va stabili la 50% din valoarea rămasă de restituit din suma acordată prin contractul de
credit).
34
În al doilea rând, prin regularizarea datoriilor, codul a avut în vedere stabilirea
cotei-părți ce revine fiecăruia dintre soți, exclusiv în raporturile dintre aceștia, cu privire
la suportarea datoriilor comune. Acțiunea în regularizarea datoriilor poate fi concepută fie
ca o acțiune în constatarea cotei-părți a părților din datoria comună, în ipoteza în care
reclamantul nu a achitat datoria către terț, fie ca o acțiune în pretenții îndreptată împotriva
soțului pârât, în ipoteza în care reclamantul a achitat datoria către terț peste cota-parte ce-
i revine din datorie. În ceea ce privește cota-parte, aceasta se determină potrivit art. 357
alin. (2) C. civ., respectiv pe baza contribuției fiecărui soț atât la dobândirea bunurilor
comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune; până la proba contrară, se prezumă că
soții au avut o contribuție egală.
În ceea ce privește timbrarea acțiunii în regularizarea datoriilor, independent dacă
îmbracă forma unei acțiuni în constatare (acțiune în constatarea cotei-părți a părților din
datoria comună, în ipoteza în care reclamantul nu a achitat datoria către terț) sau a unei
acțiuni în realizare (acțiune în pretenții îndreptată împotriva soțului pârât, în ipoteza în
care reclamantul a achitat datoria către terț peste cota-parte ce-i revine din datorie),
aceasta este supusă timbrării prin raportare la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Art. 5 alin. (1) lit. c) din ordonanță, potrivit căruia cererile vizând creanțele pe
care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună, se
taxează cu 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită, nu este incident în
ipoteza cererilor având ca obiect regularizarea datoriilor. Astfel, datoriile comune ale
soților sunt cele stabilite în raporturile cu terții, aceștia din urmă fiind cei care au un drept
de creanță împotriva soților. Un soț față de celălalt soț nu poate avea o datorie comună, în
schimb poate fi titularul unei creanțe născute din stare de coproprietate comună (de
exemplu, ipoteza în care un coproprietar plătește sume de bani pentru conservarea unui
bun comun, fiind îndreptățit la recuperarea părții din sumele achitate peste cota sa parte
din dreptul de coproprietate).
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că timbrarea cererii prin care se

solicită regularizarea datoriilor comune ale soţilor se stabilește prin raportare la art.
3 alin. (1), iar nu la art. 5 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/20013 privind taxele

În majoritate, participanții și-au însușit soluția expusă în Opinia Institutului
Național al Magistraturii.
În minoritate, a fost exprimată și opinia potrivit căreia la stabilirea taxei de timbru
aferente cererii având ca obiect regularizarea datoriilor comune ale soților sunt aplicabile
dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Modalitatea de calcul a taxei judiciare de timbru în ipoteza în care prin
contestația la executare s-au solicitat anularea actelor de executare silită și partajul
bunurilor proprietate comună (Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior
al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de
Casație și Justiție - Curtea de Apel Oradea, 06-07 iunie 2019).
35
Art. 712 alin. (1) C. proc. civ. prevede că împotriva executării silite, a încheierilor
date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate
face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare; de asemenea, se poate
face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să
efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile
legii.
Potrivit art. 712 alin. (4) C. proc. civ., împărțirea bunurilor proprietate comună pe
cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul
judecării contestației la executare.
Situația premisă avută în vedere de dispozițiile anterior menționate este aceea ca
executarea silită să privească bunuri asupra cărora debitorul sau terțul garant are un drept
de proprietate comună, pe cote-părți sau în devălmășie. Împărțeala se va realiza după
regulile de drept comun, chiar dacă se realizează pe calea incidentală a contestației la
executare.8
Art. 5 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede:
(1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:
a) stabilirea bunurilor supuse împărțelii - 3% din valoarea acestora;
b) stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui
coproprietar - 50 lei pentru fiecare coproprietar;
c) creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de
proprietate comună - 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;
d) cererea de raport - 3% din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;
e) cererea de reducțiune a liberalităților excesive - 3% din valoarea părții de
rezervă supusă reîntregirii prin reducțiunea liberalităților;
f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia -
3% din valoarea masei partajabile.
(2) Dacă cererile în materia partajului judiciar prevăzute de alin. (1) se formulează
în cadrul aceleiași acțiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei
partajabile.
Potrivit art. 10 alin. (2) din același act normativ, în cazul contestației la executarea
silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea
debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite; taxa
aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea
contestată; în cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația
la executare se taxează cu 100 lei.
Art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că atunci când o acțiune are mai
multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru
fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se
prevede altfel.
Din interpretarea a contrario a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
rezultă că se va stabili o singură taxă judiciară de timbru, deși s-au formulat mai multe
capete de cerere atunci când acestea au una și aceeași finalitate.
8
D. M. Gavriș, Idem, p. 200.
36
Prin urmare, demersul de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru ipoteza
formulării mai multor capete de cerere implică determinarea finalității fiecăruia dintre
acestea, operațiune ce implică prefigurarea efectelor ce s-ar produce în ipoteza admiterii
lor.
Or, este neîndoielnic că, în ipoteza analizată, cele două capete de cerere, anularea
actelor de executare silită, pe de o parte, și partajul bunurilor proprietate comună, pe de
altă parte, urmăresc finalități distincte, constând în desființarea actelor de executare,
respectiv în împărțirea bunurilor proprietate comună.
De altfel, concluzia menționată rezultă și din modalitatea de formulare a art. 712
alin. (3) C. proc. civ. care prevede că împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi
hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.
Așadar, cererea de împărțire a bunurilor proprietate comună își păstrează individualitatea
și finalitatea specifice, legiuitorul permițând însă formularea acesteia în cadrul
contestației la executare.
Teza contrară ar conduce la concluzia de neacceptat a stabilirii unei taxe judiciare
de timbru aferente contestației care să nu poată depăși un nivel maxim de 1.000 de lei, în
acord cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deși, dacă partajul ar fi fost
solicitat în procedura de drept comun, taxa judiciară de timbru s-ar fi stabilit prin
raportare la art. 5 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, la 3% din valoarea masei
partajabile.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că stabilirea taxei judiciare de timbru

în ipoteza în care prin contestația la executare s-au solicitat anularea actelor de
executare silită și partajul bunurilor proprietate comună se va realiza în mod
distinct pentru fiecare capăt de cerere, prin raportare la 10 alin. (2) din O.U.G. nr.
80/2013 și, respectiv la art. 5 alin. (1) lit. f) din același act normativ.

În urma dezbaterilor, soluția agreată de participanți a fost nuanțată în
funcție de calitatea persoanei care solicită partajul în cadrul contestației la
executare, după cum urmează:
1. Dacă partajul bunurilor comune este solicitat, în cadrul contestației la executare,
de către unul dintre coproprietari, care nu este debitorul personal al creditorului din
raportul obligațional care a generat executarea silită (cererea introductivă având două
petite - contestație la executare și partaj), din moment ce efectele partajului se produc în
patrimoniul propriu, în unanimitate a fost agreată opinia I.N.M., în sensul timbrării
distincte a fiecărui capăt de cerere, potrivit art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și,
respectiv art. 5 alin. (1) lit. f) din același act normativ.
2. Dacă partajul bunurilor comune este cerut, pe calea cererii reconvenționale, în
cadrul procesului având ca obiect contestație la executare, de către creditorul din raportul
juridic obligațional care a generat executarea silită, din moment ce efectele partajului nu
se produc în patrimoniul său, acesta urmărind doar realizarea creanței proprii, în
majoritate, participanții au agreat soluția conform căreia aceasta constituie o cerere
formulată în cadrul procedurii de executare silită, care se impune a fi timbrată conform
art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, la valoarea creanței sau, după caz, a părții din
creanță a cărei satisfacere este urmărită prin demersul judiciar.
37
În cadrul acestui punct de vedere, a fost exprimată și opinia minoritară, în sensul
că, în acest caz, acțiunea de partaj urmează să fie timbrată conform art. 3 alin. (1) din
O.U.G. nr. 80/2013. În argumentarea soluției menționate, s-a reținut că obligarea
creditorului să timbreze la valoarea masei partajabile ar reprezenta o sarcină
disproporționată raportat la valoarea creanței urmărite, cu posibile consecințe în planul
nesocotirii dreptului de acces la instanță.

Stabilirea taxei judiciare de timbru aferente cererii vizând obligarea
pârâtului la demolarea unei construcţii (Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului
Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei
Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Oradea, 06-07 iunie 2019).

Ipoteza supusă analizei este aceea în care prin cererea de chemare în judecată se
solicită obligarea pârâtului la demolarea unei construcţii. Cauza cererii de chemare în
judecată, astfel cum este indicată prin tema supusă dezbaterii, este reprezentată fie de
încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, prin edificarea de către pârât a unei
construcţii pe terenul său, fie de edificarea construcţiei în lipsa autorizaţiei de construire
sau în baza unei autorizaţii de construire, ulterior anulate.
Astfel cum rezultă din întreaga reglementare cuprinsă în O.U.G. nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru, în regulă generală, determinarea existenţei şi întinderii
obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru are ca premisă corecta calificare a naturii
acţiunii civile concretizate prin cererea de chemare în judecată.
Acţiunea civilă are ca obiect, de regulă, protecţia unui drept sau a unui interes
pentru realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie. Obiectul acţiunii se concretizează
şi nuanţează, prin mijlocul procesual folosit, obiectul cererii de chemare în judecată,
constituindu-l pretenţia concretă a reclamantului.
Fundamentul acţiunii este însă dreptul subiectiv civil ce se solicită a fi protejat,
astfel încât acesta este cel care determină calificarea acţiunii, cu toate consecinţele ce
decurg de aici.
Astfel cum s-a statuat prin considerentele Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite „dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie
"transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi şi, astfel,
procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de
drept substanţial, dedus judecăţii, intră un drept patrimonial, real sau de creanţă.
În consecinţă, ori de câte ori pe calea acţiunii în justiţie se tinde a se proteja un
drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară.”
Prin urmare, în cazul acţiunilor ce vizează executarea unei obligaţii de a face,
dacă dreptul afirmat este unul patrimonial, în măsura în care este posibilă evaluarea,
acțiunea va fi considerată patrimonială evaluabilă în bani, iar din perspectiva taxei
judiciare de timbru, vor primi aplicare dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
O astfel de concluzie nu vine în contradicţie cu cele reţinute prin decizia anterior
menţionată, cu referire la raportul dintre normele legale în materia taxei judiciare de
timbru şi normele de drept comun referitoare la calificarea acţiunii civile, căci ele vin să
lămurească acele situaţii în care deşi, potrivit normelor generale, o acţiune este
38
patrimonială şi evaluabilă în bani, potrivit regulilor speciale cuprinse în O.U.G. nr.
80/2013, ea este supusă unei taxe judiciare de timbru fixe fără a se raporta la caracterul
evaluabil al acesteia.
Cu alte cuvinte, din perspectiva taxelor judiciare de timbru, în cazul acţiunilor
patrimoniale, evaluabile în bani, dacă dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 nu reglementează o
altă taxă judiciară de timbru sau scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, vor fi
aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din acest act normativ, timbrarea urmând să se
realizeze la valoare.
Dificultăţile sunt generate însă de identificarea valorii obiectului cererii. Plecând
însă de la raţionamentul anterior expus, în sensul că dreptul afirmat este cel care
configurează întregul litigiu, apreciem că valoarea obiectului cererii se va stabili în
funcţie de evaluarea dreptului afirmat.
În concret, dacă reclamantul solicită obligarea pârâtului la desfiinţarea
construcţiei, afirmând dreptul său de proprietate asupra terenului pe care a fost edificată
construcţia, atunci valoarea obiectului cererii este determinată de valoarea porțiunii de
teren pe care este edificată construcţia.
Apreciem că valoarea construcţiei ce se solicită a fi demolată nu reprezintă
valoarea obiectului cererii, căci reclamantul nu afirmă un drept asupra construcţiei, ci
asupra porțiunii de teren pe care aceasta este edificată.
Totodată, apreciem că nici contravaloarea lucrărilor necesare pentru demolarea
construcţiei nu poate fi reţinută ca reflectând valoarea obiectului cererii, căci reclamantul
nu afirmă un drept de creanţă corespunzător contravalorii acestor lucrări. Un argument în
acest sens este reprezentat de interpretarea per a contrario a dispoziţiilor cuprinse în art.
903 C. proc. civ., ce reglementează distinct dreptul creditorului unei obligaţii de a face
sau de a nu face de a fi dezdăunat cu contravaloarea costurilor necesare pentru executarea
obligaţiei de a face sau pentru restabilirea situaţiei anterioare încălcării obligaţiei de a nu
face.
Cu referire la situaţia în care solicitarea de demolare a construcţiei este întemeiată
pe inexistenţa autorizaţiei de construire sau pe anularea acesteia, apreciem că, similar
celor anterior expuse, trebuie observat tot dreptul afirmat de reclamant, căci, şi în acest
caz, reclamantul urmăreşte protejarea unui drept, fără a avea importanţă, din acest punct
de vedere, care a fost modalitatea în care pârâtul ar fi încălcat dreptul reclamantului.
Acesta este motivul pentru care, în ipoteza în care se solicită demolarea unei
construcţii pentru lipsa autorizaţiei de construire sau ca urmare a anulării acesteia, pentru
stabilirea taxei judiciare de timbru (si nu numai) soluţiile vor fi diferite în funcţie de cel
care are calitatea de reclamant.
În ipoteza în care reclamantul este proprietarul terenului, dreptul afirmat este
dreptul de proprietate, caz în care sunt pe deplin aplicabile cele anterior enunţate prin
care s-a conchis asupra stabilirii taxei judiciare de timbru la valoare.
Este însă diferită situaţia în care reclamantul este organul care a aplicat sancţiunea
demolării construcţiei, ipoteză reglementată de dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 50/1991.
Potrivit acestei dispoziţii legale, în măsura în care persoanele sancţionate
contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor
dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, întocmit potrivit art. 28 alin.
(1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune,
39
după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor
realizate nelegal.
În cazul acestor cereri, raportul juridic dedus judecății are la bază săvârșirea unei
contravenții, iar reclamantul, respectiv organul care a aplicat sancțiunea contravențională,
acționează în temeiul legii, ca autoritate publică, scopul principal fiind ca instanța să
asigure conformarea contravenientului la cele stabilite prin procesul-verbal de constatare
a contravenției.
Cu alte cuvinte, dreptul afirmat de reclamant prin cererea de chemare în judecată
nu este un drept patrimonial, situaţie în care obiectul cererii este neevaluabil în bani, ce
atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cu care taxa
judiciară de timbru datorată este în cuantum de 20 lei.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că cererea prin care se solicită

executarea unei obligaţii de a face, de demolare a unei construcţii, reprezintă o
cerere evaluabilă în bani, supusă taxei judiciare de timbru prevăzute de art. 3 alin.
(1) din O.U.G. nr. 80/2013, iar criteriul de determinare a valorii obiectului cererii
este dreptul afirmat de reclamant.
Pentru situaţia cererilor formulate de organul care a aplicat sancţiunea
contravenţională, întemeiate pe dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
50/1991, taxa judiciară de timbru se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 27
din O.U.G. nr. 80/2013.

În cadrul dezbaterilor, s-a arătat suplimentar că, în ipoteza în care demolarea
construcției reprezintă un capăt de cerere distinct alături de cel vizând acțiunea în
revendicare, nu se mai impune timbrarea, având în vedere finalitatea identică a celor două
petite; în acest caz, demolarea construcției reprezintă doar modalitatea concretă în care se
va realiza restituirea bunului în situația admiterii acțiunii în revendicare.
Problema timbrării și cea a competenței de soluționare a cererilor având ca obiect
obligarea la demolarea construcţiilor edificate fără autorizaţie de construire au format
obiectul dezbaterilor Întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și
Justiție și curților de apel, organizate la Curtea de Apel București, în perioada 11-12 mai
2017, ocazie cu care participanții au agreat, în unanimitate, opinia I.N.M., în sensul că
„cererile de obligare a contravenientului la demolarea construcţiilor edificate fără
autorizaţie de construire privesc obligații de a face, neevaluabile în bani, ce impun
stabilirea competenței instanței conform art. 94 pct. (1) lit. h) C. proc. civ. și a taxei
judiciare de timbru prin raportare la art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013”.9

Modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererilor având
ca obiect dizolvarea asociațiilor și fundațiilor, publicarea operațiunilor de lichidare
a asociațiilor și fundațiilor prin afișare la ușa instanței, remiterea bunurilor și a
sumelor rămase de la lichidare, eliberarea certificatului privind descărcarea de
9
A se vedea punctul 4 lit. C, pag. 10 din minuta intalnirii, disponibilă pe pagina web a Institutului Național
al Magistraturii http://inm-lex.ro/drept-civil-si-drept-procesual-civil-2/
40
gestiune a lichidatorului și radierea asociațiilor și fundațiilor, cereri formulate în
temeiul O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații (Minuta întâlnirii
președinților secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție -
Curtea de Apel Timișoara, 05-06 martie 2020).

Potrivit art. 56 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, asociația se dizolvă, prin hotărâre
judecătorească, la cererea Ministerului Public sau a oricărei alte persoane interesate (…).
Alin. (11) al aceluiași articol prevede că, în cazul necomunicării datelor de
identificare ale beneficiarului real în termenul prevăzut la art. 345 alin. (7), asociația se
dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea Ministerului Public sau a Oficiului
Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Dizolvarea fundației prin hotărâre judecătorească se face în condițiile art. 56, care
se aplică în mod corespunzător, precum și în cazul nerespectării dispozițiilor art. 15 alin.
(3), potrivit art. 59 din ordonanță.
Art. 68 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 prevede că, după terminarea lichidării,
lichidatorii sunt obligați ca în termen de două luni să depună bilanțul, registrul jurnal și
un memorandum, declarând operațiunile de lichidare la Registrul asociațiilor și
fundațiilor al judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul asociația sau fundația.
Alin. (2) al aceluiași articol menționează că lichidatorii sunt obligați să
îndeplinească toate procedurile pentru publicarea lichidării și radierea asociației sau
fundației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
Publicarea lichidării se face prin afișarea la usa instanței în a carei circumscripție
își are sediul persoana juridică, în termen de două luni de la terminarea lichidării [art. 68
alin. (3)].
În conformitate cu art. 69 din ordonanță, dacă în termen de 30 de zile libere de la
depunerea bilanțului nu se înregistrează nicio contestație, bilanțul se consideră definitiv
aprobat și lichidatorii, cu autorizarea judecătoriei, vor remite celor în drept bunurile și
sumele rămase de la lichidare, împreună cu toate registrele și actele asociației sau
fundației și ale lichidării; numai după aceasta lichidatorii vor fi considerați descărcați și li
se va elibera, în acest scop, un act constatator.
Potrivit art. 70 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, după terminarea lichidării,
lichidatorii trebuie să ceară radierea asociației sau fundației din Registrul asociațiilor și
fundațiilor.
Raportat la art. 12 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de
timbru, cererile pentru dobândirea personalității juridice de către asociațiile fără scop
lucrativ, fundații, uniuni și federații de persoane juridice fără scop lucrativ, precum și
pentru modificarea actelor constitutive ale acestora se timbrează cu 100 lei. Cererile
vizate de tema în dezbatere, în schimb, nu se încadrează în enumerarea art. 12 lit. c) din
O.U.G. nr. 80/2013, astfel încât nu pot fi supuse unei timbrări echivalente.
Art. 27 din același act normativ prevede că orice alte acțiuni sau cereri
legii, se taxează cu 20 lei.
41
În conformitate cu art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, sunt scutite de taxa
judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de
(…) Ministerul Public (…), indiferent de obiectul acestora (…). În același sens, potrivit
art. 92 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, Ministerul Public nu datorează taxe de
timbru și nici cauțiune.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că Ministerul Public nu datorează taxă

judiciară de timbru pentru cererea având ca obiect dizolvarea asociațiilor și
fundațiilor; pentru aceeași cerere, orice altă persoană interesată datorează o taxă
judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei; cererile privind publicarea
operațiunilor de lichidare a asociațiilor și fundațiilor prin afișare la ușa instanței,
remiterea bunurilor și a sumelor rămase de la lichidare, eliberarea certificatului
privind descărcarea de gestiune a lichidatorului și radierea asociațiilor și
fundațiilor, cereri formulate de către lichidator, se timbrează, de asemenea, cu 20 de
lei.

Incidența art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 vizând scutirea de la plata
taxei judiciare de timbru în privința cererilor având ca obiect declararea nulității
unui act juridic, formulate de către unităţile administrativ-teritoriale (Minuta
întâlnirii președinților secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și
Justiție - Curtea de Apel Timișoara, 05-06 martie 2020).

Titlul temei de dezbatere, astfel cum a fost comunicat I.N.M. de către Curtea de
Apel Bacău, a fost redactat în următorii termeni: "Taxa judiciară de timbru aferentă
cererilor având ca obiect anularea unui contract de vânzare/transfer de active, formulate
de unităţile administrativ-teritoriale", acesta nefiind însoțit de către vreo detaliere a
problemei de practică neunitară sesizate. Întrucât din datele transmise nu rezultă cu
claritate obiectul temei ce se solicită a fi abordată, I.N.M. a reformulat titlul temei și a
conceput un punct de vedere raportat la problema considerată, în opinia acestuia, ca fiind
aceea în privința căreia s-a formulat sesizarea.
a) cererea să fie formulată de o instituție publică;
În ceea ce privește prima condiție, art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 nu
introduce vreo distincție între instituțiile publice centrale și cele locale, ambele
beneficiind, în condițiile enunțate, de scutirea specificată.
42
Art. 2 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale
include, în denumirea generică de instituții publice locale, comunele, orașele, municipiile,
sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile
publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de
finanțare a activității acestora.
Potrivit art. 1 pct. 6 lit. i) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001,
unitățile administrativ-teritoriale sunt comunele, orașele și județele; în condițiile legii,
unele orașe pot fi declarate municipii. Aceeași reglementare există și în cuprinsul art. 2
alin. (1) pct. 56 din Legea nr. 273/2006 ce enumeră unitățile administrativ-teritoriale ca
fiind comunele, orașele, municipiile și județele.
Din coroborarea acestor texte legale rezultă că unitățile administrativ-teritoriale
sunt instituții publice locale, prima condiție impusă de art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr.
80/2013 fiind îndeplinită.
O.U.G. nr. 80/2013, în înțelesul acestei ordonanțe de urgență, în categoria venituri
publice se includ, printre altele, veniturile bugetelor locale.
Pentru a fi incident art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, obiectul cererii trebuie să fie
însă reprezentat de o pretenție bănească ce constituie un venit public aparținând unității
administrativ-teritoriale, declararea nulității unui act juridic neincluzându-se în noțiunea
de pretenție bănească.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că cererile având ca obiect declararea

nulității unui act juridic, atunci când acestea sunt formulate de unităţile
administrativ-teritoriale, se timbrează potrivit dispozițiilor legale incidente în
fiecare caz concret în parte, nefiind incident art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de
valoare redusă (procedură specială), atunci când obiectul său privește un debit
principal și un debit accesoriu (Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile ale
curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Timișoara, 05-06
martie 2020).

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, cererile de valoare redusă,
soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul X al cărții a VI-a din Legea nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, denumită în continuare Cod de procedură civilă, se taxează cu 50 lei, dacă
valoarea cererii nu depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare
depășește 2.000 lei.
În legătură cu soluționarea problemei analizate, reamintim în cele ce urmează

punctul de vedere exprimat de I.N.M. cu privire la o temă conexă, respectiv aceea
43
referitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în cazul în care prin aceeaşi
cerere de chemare în judecată se solicită atât plata unui debit principal, cât şi a
penalităţilor de întârziere.10
În conformitate cu art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, când o acţiune are mai
multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru
fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se
prevede altfel.
În primul rând, referirea legiuitorului la „finalitatea diferită” vizează fiecare capăt
de cerere, iar nu cererea de chemare în judecată în ansamblul său, dispoziţiile arătate fiind
aplicabile, chiar dacă un capăt de cerere este anume formulat pentru a asigura succesul în
promovarea unui alt capăt de cerere (principalul faţă de accesoriu). Astfel, raportul de
accesorialitate are semnificaţia faptului că soluţia capătului accesoriu depinde de cea a
capătului principal, iar nu că ambele capete de cerere au aceeaşi finalitate.
În al doilea rând, împrejurarea că obligaţia de plată a debitului principal şi cea de

plată a debitului accesoriu izvorăsc din acelaşi raport contractual nu determină în mod
necesar identitatea de finalitate.
Ca atare, în mecanismul de determinare a finalităţii fiecărui capăt de cerere,
judecătorul va realiza operaţiunea de prefigurare a efectelor ce se produc în patrimoniul
autorului cererii ca urmare a admiterii ipotetice a fiecărui capăt de cerere.
Mecanismul de stabilire a taxelor judiciare de timbru reglementat prin dispoziţiile
art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 se aplică la o bază de calcul ce reprezintă valoarea
fiecărui capăt de cerere evaluabil în bani, iar nu valoarea globală a cererii determinată ca
urmare a însumării valorii tuturor capetelor de cerere formulate printr-un act unic de
sesizare a instanţei.
Aspectul semnalat prezintă o reală importanţă practică, determinată de preferinţa
legiuitorului pentru un algoritm de calcul al taxelor judiciare de timbru proporţional pe
tranşe, alcătuit din îmbinarea unor cote fixe şi procentuale aflate în creştere progresivă pe
măsura majorării valorii obiectului cererii, calcul ce conduce la obţinerea unor rezultate
diferite. Chestiunea menţionată ar fi fost lipsită de importanţă dacă algoritmul ar fi fost
pur proporţional, întrucât rezultatul obţinut ar fi fost acelaşi.
Aşadar, atunci când reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de
bani reprezentând debit principal şi la plata unei alte sume de bani reprezentând debit
accesoriu, constând în penalităţi de întârziere sau, după caz, dobândă legală, instanţa va
determina taxa judiciară de timbru aplicând sistemul proporţional pe tranşe în raport de
fiecare dintre cele două capete de cerere, iar nu raportat la valoarea lor însumată.
Finalitatea celor două capete de cerere este distinctă, o atare diferenţă decurgând
din însăşi diferenţa de cauză juridică a cererilor. Astfel, capătul principal de cerere este
întemeiat pe executarea în natură a obligaţiei de plată a sumei de bani, finalitatea sa
constând în repararea prejudiciului efectiv suferit de reclamant prin neexecutarea
corespunzătoare a obligaţiei existente în sarcina pârâtului. Capătul accesoriu de cerere se
fundamentează pe răspundere civilă (delictuală sau contractuală) şi are ca finalitate
acoperirea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat.
10
civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, Timișoara, 19-20 noiembrie 2015,
http:/www.I.N.M.-lex.ro.
44
Expresia „după natura lui” folosită în cadrul art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr.
80/2013 semnifică faptul că fiecare capăt de cerere, având individualitatea sa proprie,
trebuie timbrat potrivit regulilor stabilite de actul normativ pentru acesta, formula
neavând în vedere natura juridică a pretenţiei (în cazul analizat, exprimarea în bani a
ambelor prestaţii solicitate).
De asemenea, dacă taxa judiciară de timbru nu ar fi stabilită distinct pentru fiecare
capăt de cerere în parte, nu s-ar mai putea aplica dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.U.G.
nr. 80/2013, potrivit cărora dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o
parte din capetele de cerere, acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de
cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru, pentru că nu s-ar mai putea
stabili în concret care dintre capetele de cerere nu a fost timbrat integral.
Totodată, nu se vor avea în vedere la stabilirea valorii obiectului cererii, în
vederea timbrării, dispoziţiile art. 98 alin. (2) C. proc. civ., incidente în materia
competenţei.
Folosind aceste argumente la soluționarea problemei supuse analizei, apreciem că

taxa judiciară de timbru prevăzută de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 se va calcula
distinct pentru capătul de cerere principal, respectiv pentru capătul de cerere accesoriu.
Nu există niciun temei juridic pentru calcularea taxei judiciare de timbru la
valoarea cumulată a celor două capete de cerere sau, dimpotrivă, numai la valoarea
capătului principal de cerere. Împrejurarea că, potrivit art. 1.026 alin. (1) C. proc. civ.,
această procedură se aplică numai atunci când valoarea cererii, fără a se lua în
considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește
suma de 10.000 de lei la data sesizării instanței, nu este de natură să înlăture ideea
exprimată anterior, din moment ce această prevedere reglementează o condiție de
admisibilitate a cererii, fără a face nicio referire la modalitatea de stabilire a taxei
De altfel, dacă capătul de cerere accesoriu ar fi fost formulat pe calea unui proces
distinct, potrivit aceleiași proceduri speciale, acesta ar fi fost timbrat prin raportare la art.
6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Formularul aprobat prin Ordinul M.J. nr. 359/C/29.01.2013 pentru aprobarea
formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzută de
art. 1.025 - 1.032 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede:
- "în cazul cererilor evaluabile în bani, indicaţi doar valoarea obligaţiei principale,
fără a preciza şi dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii (3.1.);
- în cazul în care pretindeţi dobânzi contractuale (de exemplu, în cazul unui credit),
vă rugăm să precizaţi rata dobânzii şi data de la care ar trebui să curgă dobânda. În cazul
în care solicitaţi plata unor dobânzi diferite, trebuie să completaţi rata dobânzii şi
perioadele în care ar trebui să curgă fiecare dintre dobânzi (3.3.1.);
- în cazul în care obţineţi câştig de cauză, instanţa judecătorească poate aproba
acordarea de dobânzi legale; vă rugăm să precizaţi dacă solicitaţi acest lucru şi, dacă este
cazul, data de la care ar trebui să curgă dobânda legală (3.3.2.)".
Aceste rubrici ale formularului aprobat prin Ordinul M.J. nr. 359/C/29.01.2013 nu
sunt însă de natură să înlăture aplicarea dispozițiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ., ce impun
reclamantului să indice în cadrul cererii de chemare în judecată valoarea obiectului
acesteia, după prețuirea reclamantului, atunci acesta este evaluabil în bani, precum și
45
modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea
înscrisurilor corespunzătoare. Astfel, redactarea rubricilor formularului a avut în vedere
respectarea condițiilor de admisibilitate ale cererii de valoare reducă, fără însă a exclude
îndeplinirea celorlalte obligații legale ale reclamantului în legătură cu cuprinsul unei
cereri de chemare în judecată. Modalitatea de redactare a rubricilor formularului nu este
un argument în sine pentru a conduce la soluția scutirii reclamantului de obligația de a
timbra cererea de chemare în judecată în integralitate.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că cererea de valoare redusă

(procedură specială), atunci când obiectul său privește un debit principal și un debit
accesoriu, se timbrează prin aplicarea art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
raportat la fiecare capăt de cerere în parte (principal și accesoriu), cu respectarea
art. 34 alin. (1) din același act normativ.

În opinie minoritară, s-a apreciat că reclamantul are obligația de a timbra exclusiv
capătul principal de cerere, din moment ce nu i se pretinde, la momentul completării
formularului aprobat prin Ordinul M.J. nr. 359/C/29.01.2013, să evalueze și capătul
accesoriu de cerere și, pe cale de consecință, să timbreze în raport de o atare valoare.

Taxa judiciară de timbru aferentă cererii de încuviințare a executării silite
pornite în temeiul unei hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță,
conținând obligații susceptibile de executare silită, devenită executorie sau, după
caz, rămasă definitivă, prin respingerea, perimarea sau anularea apelului exercitat
împotriva sa (Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu
Curtea de Apel Pitești, 14-15 noiembrie 2019).

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de încuviințare a
executării silite se timbrează cu 20 de lei pentru fiecare titlu executoriu.
Taxa judiciară de timbru aferentă cererii de încuviințare a executării silite se
determină în funcție de numărul titlurilor executorii în temeiul cărora s-a început
executarea a cărei încuviințare se solicită, prin adiționarea unor sume de 20 de lei pentru
fiecare titlu executoriu în parte.
În conformitate cu art. 628 alin. (1) C. proc. civ., pot fi executate silit obligațiile al
căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia,
desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului,
stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul
executoriu.
De asemenea, potrivit art. 632 alin. (2) C. proc. civ., constituie titluri executorii
hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile
definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în
executare.
46
Raportat la textele legale specificate anterior, pot fi aduse la îndeplinire, prin
executare silită, exclusiv obligațiile susceptibile de a fi executate pe această cale.
Problema în dezbatere izvorăște atât din omisiunea legiuitorului de a insera, în
mod expres, în cuprinsul art. 633 și art. 634 C. proc. civ., ce enumeră categoriile de
hotărâri executorii, respectiv de hotărâri definitive, hotărârile pronunțate în primă
instanță, devenite executorii sau, după caz, rămase definitive prin respingerea, perimarea
sau anularea căii de atac exercitate împotriva sa, cât și din reglementarea art. 633 pct. 1
C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile date în apel sunt hotărâri executorii, dacă prin lege
nu se prevede altfel.
Omisiunea de reglementare indicată mai sus poate fi acoperită prin includerea
hotărârilor respective în cadrul hotărârilor executorii, respectiv al hotărârilor definitive,
prin interpretarea prin analogie și în mod corespunzător a cazurilor menționate în art. 633
și art. 634 C. proc. civ.
De asemenea, art. 633 pct. 1 C. proc. civ. trebuie interpretat prin coroborare cu
art. 628 alin. (1) și cu art. 632 alin. (2) C. proc. civ., adăugându-se, drept condiție pentru
conferirea caracterului de titlu executoriu, și cerința ca hotărârea dată în apel să cuprindă
în dispozitiv obligații susceptibile de a fi executate silit.
O decizie pronunțată în apel prin care calea de atac a fost respinsă, perimată sau,
după caz, anulată, în măsura în care nu mai cuprinde nicio altă obligație susceptibilă de
executare silită (cum ar fi, de pildă, obligarea uneia dintre părți la plata cheltuielilor de
judecată ocazionate de soluționarea apelului), nu constituie titlu executoriu.
În ipoteza în care în dispozitivul unei hotărâri judecătorești pronunțate în primă
instanță sunt prevăzute obligații susceptibile de executare silită, iar aceasta a devenit
executorie sau, după caz, a rămas definitivă în urma soluționării apelului exercitat
împotriva sa, printr-o decizie prin care calea de atac a fost respinsă, perimată sau anulată,
titlul executoriu este reprezentat de hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță,
iar nu de decizia din apel. Așadar, în acest caz, cererea de încuviințare a executării silite
se impune a fi timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.
Dacă, în schimb, atât în dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțate în primă
instanță, cât și în cel al deciziei din apel sunt prevăzute obligații susceptibile de executare
silită, iar partea a solicitat încuviințarea executării silite în temeiul ambelor hotărâri,
cererea de încuviințare a executării silite se impune a fi timbrată cu o taxă judiciară de
timbru în cuantum de 40 de lei. În acest caz, cererea de încuviințare vizează executarea
silită a unor obligații distincte, cuprinse în două titluri executorii.
Totodată, dacă hotărârea pronunțată în primă instanță a fost schimbată sau anulată
în apel în privința obligațiilor susceptibile de executare silită cuprinse în dispozitivul
primei hotărâri, caracterul de titlu executoriu se poate conferi atât hotărârii din primă
instanță, cât și celei din apel sau, după caz, numai uneia dintre ele, în funcție de
întinderea și obiectul reformării.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că taxa judiciară de timbru aferentă

cererii de încuviințare a executării silite pornite în temeiul unei hotărâri
judecătorești pronunțate în primă instanță, conținând obligații susceptibile de
executare silită, devenită executorie sau, după caz, rămasă definitivă, prin
respingerea, perimarea sau anularea apelului exercitat împotriva sa, este în
cuantum de 20 de lei, întrucât executarea silită privește un singur titlu executoriu,
47
respectiv hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță, iar nu și decizia
din apel.

Stabilirea taxei judiciare de timbru aferente cererii având ca obiect partajul
unui imobil în ipoteza în care, ulterior depunerii la dosar a raportului de expertiză
tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, se constată că
valoarea bunului a căror partajare se solicită este mai mare decât valoarea în
funcţie de care s-a calculat taxa judiciară de timbru (Minuta întâlnirii
curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel Pitești, 14-15
noiembrie 2019).

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de partaj propriu-zis,
indiferent de modalitatea de realizare a acestuia se taxează cu 3% din valoarea masei
partajabile.
În conformitate cu art. 31 alin. (3) din același act normativ, în cererile având ca
obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se
calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil; dacă valoarea impozabilă
este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face
prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor
imobiliare.
În primul rând, prin coroborarea celor două texte legale specificate, taxa judiciară
de timbru aferentă cererii de partaj a unui imobil, în accepțiunea O.U.G. nr. 80/2013, este
de 3% din valoarea impozabilă a acestuia. În ipoteza în care valoarea impozabilă este
derizorie, procentul ce determină taxa judiciară de timbru în discuție se va raporta la
valoarea orientativă din grilele notariale.
În al doilea rând, valoarea imobilului ce se impune a fi stabilită prin expertiza
tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare dispusă spre
administrare în proces este valoarea de circulație a acestuia, valoare ce trebuie avută în
vedere de instanță la momentul pronunțării soluției în vederea fixării cuantumului sultei.
Din cele două premise indicate mai sus rezultă concluzia fermă că valoarea
imobilului în raport de care se stabilește taxa aferentă cererii de partaj, în accepțiunea noii
reglementări edictate în materia taxelor judiciare de timbru, este diferită de cea în funcție
de care se fixează obiectivul expertizei tehnice judiciare în specialitatea evaluarea
proprietății imobiliare.
Așadar, taxa judiciară de timbru nu se mai determină în raport de valoarea de
circulație a imobilului suspus partajării, astfel cum rezulta din art. 3 lit. c) coroborat cu
art. 20 alin. (2) din vechea reglementare în materie, respectiv din Legea nr. 146/1997, în
cuprinsul căreia nu se regăsea nici vreun articol echivalent art. 31 alin. (3) din O.U.G. nr.
80/2013.
Totodată, art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia, dacă în
momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său
iniţial, dar în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a
48
obiectului cererii, instanţa va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată
suplimentar până la termenul stabilit de instanţă, nu este aplicabil ipotezei în discuție,
pentru următoarele argumente punctuale:
- cererea de chemare în judecată nu suferă o modificare a obiectului său, modificare
ce ar putea rezulta din formularea unei cereri adiționale în condițiile art. 204 C. proc. civ.,
astfel încât nu se poate pune problema existenței unui "obiect inițial" și a unui "obiect
modificat"; obiectul procesului este reprezentat, pe întregul său parcurs, de partajul
aceluiași bun; de altfel, nu se poate considera nici că valoarea obiectului cererii de partaj
a suferit o modificare în cazul dat, din moment ce legea fixează, la momentul introducerii
cererii, valoarea obiectului său ce se impune a fi avută în vedere pentru stabilirea
cuantumului taxei judiciare de timbru, și anume valoarea impozabilă a imobilului;
- soluția propusă de alin. (2) al acestui articol, pentru ipoteza în care până la
termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţă reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de
plată a taxei aferente obiectului modificat, și anume anularea cererii în privința acestuia și
soluţionarea sa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal (raportat
la obiectul inițial), nu poate fi aplicată în cazul analizat; astfel, în acest caz, nu există o
parte a cererii de partaj ce ar putea fi anulată, cum, de asemenea, nu există o altă parte ce
ar putea fi soluționată;
- "taxarea corespunzătoare obiectului" în ipoteza partajului judiciar implică
stabilirea unei taxe judiciare de timbru de 3% din valoarea impozabilă sau, după caz, din
valoarea orientativă din grilele notariale, valori în privința cărora nu pot surveni elemente
care să determine o schimbare a acestora, întrucât taxa judiciară de timbru se calculează
prin raportare la valorile existente la momentul introducerii cererii.

cererii având ca obiect partajul unui imobil este de 3% din valoarea impozabilă sau,
după caz, din valoarea orientativă din grilele notariale existentă la momentul
introducerii cererii; pe cale de consecință, nu există obligația legală a suplimentării
acestei taxe în ipoteza în care, ulterior depunerii la dosar a raportului de expertiză
tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, se constată că
valoarea de circulație a bunului a căror partajare se solicită este mai mare decât
valoarea în funcţie de care s-a calculat taxa judiciară de timbru.

Taxa judiciară de timbru aferentă cererii având ca obiect validarea popririi
(Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții
secţiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Curtea de Apel
Pitești, 14-15 noiembrie 2019).

Potrivit art. 790 alin. (1) C. proc. civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește
obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să
consemneze sumă urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor,
debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul
49
poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de
executare, în vederea validării popririi.
Alin. (4) al aceluiași articol prevede că, dacă din probele administrate rezultă că
terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a
popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita
creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
Prin hotărârea de validare a popririi, creditorul obține un nou titlu executoriu în
executarea aceleiași creanțe împotriva unei persoane diferite de debitor, și anume
împotriva terțului poprit. Prin intermediul acestei acțiuni, se urmărește atragerea
răspunderii civile delictuale a terțului poprit pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în
sarcina sa prin art. 787 C. proc. civ. Instanța de validare procedează la analizarea
raportului juridic stabilit între terțul poprit și debitorul urmărit, dezlegând orice aspecte ce
țin de fondul dreptului de creanță de care se prevalează debitorul urmărit împotriva
terțului poprit.
În condițiile în care în cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013 nu a fost reglementată expres
taxa judiciară de timbru aferentă unei cereri de validare a popririi, s-ar impune ca aceasta
să fie stabilită potrivit art. 3 alin. (1) din acest act normativ, prin raportare la valoarea
creanței reclamate.
Art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia orice alte acțiuni sau cereri
legii, se taxează cu 20 de lei, nu poate fi aplicat, din moment ce acțiunea în discuție are,
fără putință de tăgadă, caracter evaluabil, obiectul său vizând obligația terțului poprit de a
plăti o sumă de bani debitorului.

cererii de validare a popririi se stabilește potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr.
80/2013, raportat la valoarea creanței pretinse terțului poprit în cuprinsul acestei
cereri.
În unanimitate, participanții au hotărât amânarea discutării chestiunii de

practică neunitară, în vederea analizei oportunității promovării unui recurs în
interesul legii și a modificării OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Timbrarea cererii de apel în situația în care apelantul solicită schimbarea
hotărârii primei instanțe exclusiv sub aspectul variantei de împărțeală stabilite
(Minuta întâlnirii reprezentanţilor președinților secţiilor civile ale curților de apel -
Curtea de Apel Cluj, 13-14 octombrie 2016).

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, (...) cererea de partaj propriu-
zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia se timbrează cu 3% din valoarea
masei partajabile.
În conformitate cu art. 23 din aceeași ordonanță, cererile pentru exercitarea
apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din:
50
a) taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de
prima instanță, dar nu mai puțin de 20 lei;
b) taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în
bani, dar nu mai puțin de 20 de lei.
Părțile au posibilitatea declarării căii de atac a apelului împotriva hotărârii de
partaj, în măsura în care materialul probatoriu administrat în faţa primei instanţe nu a fost
de natură să le confirme varianta de împărțire dorită.
Cererea de partaj este în mod incontestabil o acțiune evaluabilă în bani, motiv
pentru care pentru timbrarea apelului este incident art. 23 lit. b) din ordonanță. Pe de altă
parte, apelantul nu contestă vreo sumă în ipoteza în care critică soluția primei instanțe
exclusiv sub aspectul variantei de împărțeală stabilite.
În aceste condiţii, apreciem că cererea de apel declarată împotriva unei hotărâri
judecătoreşti în materia partajului judiciar, atunci când, prin motivele de apel, se critică
doar modalitatea de realizare a partajului, se va timbra cu 20 de lei, minimul prevăzut de
art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.
În majoritate, participanții și-au însușit soluția exprimată în punctul de

vedere al INM. În opinie minoritară, s-a considerat că apelul este timbrabil cu 50%
din taxa judiciară aferentă partajului în primă instanță, potrivit art. 5 alin. (1) lit. f)
din O.U.G. nr. 80/2013.

Timbrarea contestației la executare în situația în care contestatorul solicită
atât anularea parțială a titlului executoriu reprezentat de un act juridic afectat de
clauze abuzive, cât și anularea actelor de executare în limita creanței reduse urmare
a constatării caracterului abuziv al clauzelor (Minuta întâlnirii reprezentanţilor
președinților secţiilor civile ale curților de apel - Curtea de Apel Cluj, 13-14 octombrie
2016).

Potrivit art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul contestației la executare
contestată; în cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația
la executare se taxează cu 100 lei.
În conformitate cu alineatul (3) al aceluiași articol, în cazul în care prin contestația
la executare silită se invocă, în condițiile art. 712 alin. (2) din Codul de procedura civilă,
și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabileste
potrivit art. 3 alin. (1).
Raportat la art. 29 alin. (1) lit. f) din ordonanță, sunt scutite de la plata taxei
judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac,
ordinare și extraordinare, referitoare la protecția drepturilor consumatorilor, atunci când
persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant
împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale
consumatorilor.
51
Apreciem că, în cazul dat, contestația la executare are două capete de cerere,
primul vizând anularea parțială a titlului executoriu, scutit de plata taxei judiciare de
timbru, potrivit art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, și al doilea reprezentat de
anularea actelor de executare în limita creanței reduse urmare a constatării caracterului
abuziv al clauzelor, timbrabil în condițiile art. 10 alin. (2) din ordonanță.
În majoritate, participanții au apreciat că se impune scutirea de la plata taxei

judiciare de timbru a ambelor capete ale contestației la executare, având ca obiect
anularea parțială a titlului executoriu reprezentat de un act juridic afectat de clauze
abuzive și anularea actelor de executare în limita creanței reduse urmare a
constatării caracterului abuziv al clauzelor, în temeiul art. 29 alin. (1) lit. f) din
O.U.G. nr. 80/2013, considerându-se că acest text legal este incident și în privința
acțiunilor aferente fazei executării silite.

Sancțiunea incidentă în cazul netimbrării cererii de intervenție și regimul
juridic al încheierii prin care se aplică sancțiunea (Minuta întâlnirii reprezentanţilor
2016).

În ipoteza în care cererea de intervenţie nu a fost timbrată (dacă aceasta este
supusă timbrării), instanţa va pune în discuţie excepţia netimbrării acesteia, pe care o va
admite, anulând cererea de intervenție ca netimbrată, nulitatea fiind sancțiunea proprie
netimbrării unei cereri.
Pe de altă parte, chiar dacă, strict formal, lipsa timbrării implică soluţia de anulare
a cererii de intervenţie, un atare aspect este discutat tot în etapa admisibilităţii în
principiu, constituind o condiţie de neprimire a cererii. În concluzie, netimbrarea este o
chestiune ce se discută în etapa admisibilității în principiu, însă soluția este anularea
cererii ca netimbrată, iar nu respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Încheierea prin care cererea de intervenţie voluntară a fost respinsă ca
inadmisibilă este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a apelului, dacă încheierea a fost
pronunţată în primă instanţă, respectiv a recursului, dacă încheierea a fost pronunţată în
apel, prin raportare la art. 64 alin. (4) C. proc. civ.
Apreciem că art. 64 alin. (4) C. proc. civ. trebuie interpretat extensiv, în sensul că
încheierea este susceptibilă de exerciţiul căii de atac nu numai când cuprinde soluţia de
respingere a cererii de intervenţie ca inadmisibilă, dar şi atunci când a fost anulată, de
pildă, pentru netimbrare.
Astfel, raţiunea instituirii textelor legale privitoare la dreptul de atacare separată a
încheierii şi la suspendarea judecării cererii principale până la soluţionarea căii de atac
este aceeaşi, independent de soluţia de respingere pronunţată, şi anume continuarea
judecării procesului numai după stabilirea cadrului procesual legal şi complet din punctul
de vedere al părţilor, pentru a nu lipsi terţul eventual de un grad de jurisdicţie şi de
posibilitatea judecării cererii sale împreună cu cererea principală (spre exemplu, în
ipoteza în care hotărârea pronunţată în primă instanţă nu este atacată de părţile iniţiale,
modul de soluţionare a cererii principale va dobândi autoritate de lucru judecat, iar, în
52
eventualitatea în care calea de atac a terţului este admisă, numai cererea sa va fi trimisă
spre rejudecare primei instanţe, caz în care s-ar ridica şi problema existenţei sau nu a
condiţiei unui proces pendinte, necesară pentru încuviinţarea în principiu a cererii de
intervenţie).

vedere al INM, exprimându-se și opinia minoritară potrivit căreia excepția
netimbrării nu ar trebui să prevaleze în soluționare admisibilității în principiu a
cererii de intervenție, întrucât în această etapă instanța verifică exclusiv aspectul
dacă cererea de intervenție poate fi judecată în dosarul respectiv, iar nu temeinicia
acesteia.

Modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru în cazul contestaţiei la
executare, atunci când aceasta vizează o parte a debitului care face obiectul
executării silite (Minuta întâlnirii reprezentanţilor președinților secţiilor civile ale
curților de apel - Curtea de Apel Cluj, 13-14 octombrie 2016).

Potrivit art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul contestației la executare
contestată.
Apreciem că, atunci când executarea silită este una indirectă, ceea ce presupune
recuperarea unui debit, iar contestația la executare are în vedere urmărirea silită
declanșată asupra unui bun pentru recuperarea debitului respectiv, taxa judiciară de
timbru, dacă debitorul contestă doar o parte din debitul pentru care se procedează la
urmărire silită a bunului respectiv, se va calcula la acea valoare, dacă aceasta reprezintă
cea mai mică sumă dintre valoarea bunului urmărit și valoarea debitului contestat.
Dispozițiile legale [art. 10 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013] privind plafonul
maxim al taxei judiciare de timbru, și anume cel de 1.000 de lei, rămân, desigur,
aplicabile.
Este adevărat că in terminis dispoziția primei teze a articolului 10 alin. (2) din
ordonanță ar permite alegerea, ca bază pentru timbrare, a valorii debitului numai când
debitul urmărit – formulare care pare să trimită la cuantumul total al creanței puse în
executare, adică inclusiv partea de creanță necontestată de către debitor – ar fi mai mic
decât valoarea bunului urmărit.
Este la fel de adevărat că, în principiu, normele în materie fiscală sunt de strictă
interpretare, dar acest principiu nu trebuie să înfrângă rațiunea care conduce la edictarea
dispozițiilor care obligă particularii să plătească serviciul unei bune administrări a
justiției.
Criteriul interesului economic, aplicabil acțiunilor și cererilor evaluabile în bani,
cărora contestația la executare propriu-zisă li se subsumează, este cel care impune soluția
la care aderăm, adică aceea de a permite, atunci când partea de debit contestată este mai
mică decât valoarea bunului supus urmăririi, ca timbrarea procentuală să se aplice la
53
această parte chiar dacă, unită cu partea necontestată, ar trece de valoarea bunului supus
urmăririi.
Faptul că legiuitorul a fost preocupat să creeze un regim favorabil contestatorului
este dovedit chiar de dispoziția legală examinată, din moment ce permite contestatorului
să aleagă o valoare mai mică, aceea a debitului total urmărit, deși bunul supus urmăririi,
bun pe care, prin admiterea contestației la executare, debitorul l-ar salva de la valorificare
silită, ar avea o valoare mai mare.

al INM.

Taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol în cazul în care
cererea de chemare în judecată este scutită de la plata acesteia (Minuta întâlnirii
reprezentanţilor președinților secţiilor civile ale curților de apel - Curtea de Apel Cluj,
13-14 octombrie 2016).

Potrivit art. 9 lit. g) din O.U.G nr. 80/2013, cererile pentru repunerea pe rol, când
suspendarea judecării se datorează părţilor, se timbrează cu 50% din taxa judiciară de
timbru pentru cererea sau acţiunea a cărei judecare a fost suspendată.
Apreciem că textul trebuie înțeles în sensul că cererea de repunere pe rol se
timbrează prin raportare la valoarea concretă/efectivă a taxei judiciare de timbru datorate
pentru cererea dedusă judecății. Prin urmare, dacă această cerere este scutită de la plata
taxei judiciare de timbru, indiferent că în discuție este o scutire în considerarea obiectului
(obiectivă) sau a persoanei care o introduce (subiectivă), atunci și cererea de repunere pe
rol este exclusă de la obligația de timbrare (50% x 0 = 0).

al INM.

Taxa judiciară de timbru aplicabilă cererilor formulate de persoana
îndreptăţită în contradictoriu cu autorităţile de aplicare a Legii nr.18/1991, având
ca obiect daune materiale sau penalităţi (Minuta întâlnirii reprezentanţilor
2016).

Cererile, în privinţa cărora în practica judiciară s-a statuat diferit asupra regimului
lor timbrabil, privesc următoarele ipoteze:
‒ reclamantul solicită obligarea comisiilor de aplicare a legilor fondului
funciar/reprezentanţilor acestora, la plata de despăgubiri materiale, reprezentând
contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului validat, pe temeiul răspunderii civile
delictuale de drept comun, fapta ilicită indicată de reclamant constând în neîndeplinirea
54
atribuţiilor de către comisii vizând neefectuarea operaţiunilor de punere în posesie sau de
eliberare a titlului de proprietate, în contextul existenţei unei validări;
funciar/reprezentanţilor acestora aplicarea unor penalităţi conform art. 906 Codul de
procedură civilă pentru neexecutarea unei obligaţii de a face stabilită printr-o sentinţă
pronunţată în temeiul legilor fondului funciar; după expirarea termenului prevăzut de
lege, reclamantul se adresează instanţei de executare pentru fixarea sumei finale datorată
cu acest titlu.
În conformitate cu art. 42 din Legea nr. 1/2000, cererile sau acţiunile în justiţie,
cererile accesorii şi incidente, precum şi întabularea titlurilor de proprietate rezultate din
aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi a prezentei legi sunt scutite de taxa de timbru şi de timbru judiciar.
Potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care comisia locală refuză
înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în
posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială
este situat terenul; dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de
îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub
sancţiunea plăţii de penalităţi în condiţiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură
civilă (art. 906 din Codul de procedură civilă – n.n.).
Apreciem că toate cererile specificate mai sus sunt scutite de la plata taxei
judiciare de timbru, prin raportare la art. 42 din Legea nr. 1/2000, incluzându-se în
noţiunea de acțiuni rezultate din aplicarea dispozițiilor legii, întrucât obiectul lor privește
plata despăgubirilor sau, după caz, a penalităţilor rezultate din încălcarea de către
autorităţile de aplicare a Legii nr.18/1991 a obligaţiilor legale stabilite în sarcina lor.

vedere al INM, fiind exprimată și opinia minoritară în sensul că acțiunile descrise
nu se includ în sfera celor rezultate din aplicarea Legii nr. 18/1991, motiv pentru
care ar trebui supuse timbrării, aceasta fiind regula în materie de timbrare,
aplicabilă în lipsa existenței unei scutiri exprese.

Taxa judiciară de timbru aplicabilă cererilor având ca obiect daune
materiale (contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului) şi daune morale, solicitate
de persoana îndreptăţită în contradictoriu cu unitatea învestită pentru
nesoluţionarea în termen a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 (Minuta
întâlnirii reprezentanţilor președinților secţiilor civile ale curților de apel - Curtea de
Apel Cluj, 13-14 octombrie 2016).

În conformitate cu art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cererile sau
actiunile în justiție, precum și transcrierea sau întabularea titlurilor de proprietate, legate
de aplicarea prevederilor acestei legi și de bunurile care fac obiectul său, sunt scutite de
taxe de timbru.
Apreciem că cererile în discuţie sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru,
prin raportare la art. 50 alin. (1) din acest act normativ, incluzându-se în noţiunea de
55
acțiune legată de aplicarea dispozițiilor legii, întrucât obiectul lor privește plata
despăgubirilor rezultate din încălcarea de către unitatea învestită cu soluționarea
notificării a obligațiilor stabilite în sarcina sa prin Legea nr. 10/2001.

vedere al INM, fiind exprimată și opinia minoritară în sensul că acțiunile descrise
nu se includ în sfera celor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, motiv pentru
care ar trebui supuse timbrării, aceasta fiind regula în materie de timbrare,
aplicabilă în lipsa existenței unei scutiri exprese.

Taxa judiciară de timbru aplicabilă cererii creditorului de obligare a
debitorului la plata penalităţilor de întârziere stabilite pentru constrângerea
acestuia la executarea obligaţiei de a face sau de a nu face intuitu personae,
prevăzute în titlul executoriu, întemeiată pe art. 906 alin. (4) C. proc. civ. (Minuta
întâlnirii președinții secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de
apel - Curtea de Apel București, 23-24 iunie 2016).

Potrivit art. 906 alin. (4) C.pr.civ., dacă în termen de 3 luni de la data comunicării
încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul
executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se
datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.
O atare cerere vizează însumarea aritmetică a penalităţilor stabilite anterior pe zi de
întârziere, în condiţiile art. 906 alin. (1), (2) şi (3) C.pr.civ., de către instanţa de
executare, ca urmare a faptului că, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de
încuviinţare a executării, debitorul nu a executat obligaţia de a face sau de a nu face
intuitu personae.
Este de menţionat că, în ipoteza acestor cereri, prin raportare la art. 906 alin. (7)
C.pr.civ., nu este necesară dovedirea de către creditor a existenţei vreunui prejudiciu
rezultat din neexecutarea obligaţiei de a face sau de a nu face de către debitor.
Din moment ce O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru nu cuprinde
o prevedere expresă pentru scutirea de la plata taxei de timbru a cererii în discuţie,
apreciem că este incidentă regula în materie, şi anume timbrarea. Întrucât obiectul cererii
este exprimat pecuniar, aceasta se va timbra potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr.
80/2013, la valoarea pretinsă de creditor.
taxe de timbru.
În ipoteza în care obligaţia de a face strict personală este în sarcina unităţii
învestite cu soluţionarea notificării şi vizează aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001,
cererea în discuţie este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, prin raportare la art.
50 alin. (1) din acest act normativ, incluzându-se în noţiunea de acțiune legată de
aplicarea dispozițiilor legii, întrucât obiectul său privește plata unor penalităţi rezultate
56
din încălcarea de către această unitate a obligațiilor stabilite în sarcina sa prin Legea nr.
10/2001.
Cu referire la restul acţiunilor de fond scutite de la plata taxelor judiciare de
timbru, în ipoteza promovării unei cereri în condiţiile art. 906 alin. (4) C.pr.civ., aceasta
este scutită de timbrare numai în situaţia în care din modalitatea de formulare a textului
ce prevede scutirea rezultă că se poate include şi o atare cerere [cum este, spre exemplu,
cazul art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, evocat mai sus].
În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 906
alin. (1)-(3) C.pr.civ., având ca obiect obligarea debitorului în favoarea creditorului la
plata unei penalităţi, fixate pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a face sau
de a nu face stabilite în titlul executoriu, deşi şi aceasta are caracter patrimonial, va fi
supusă timbrării cu suma fixă de 20 lei, raportat la art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, fiind
cu neputinţă evaluarea în bani la momentul introducerii sale.
În cadrul dezbaterilor, referitor la timbrajul cererii întemeiate pe dispozițiile art.

906 alin. (4) C.pr.civ., s-au conturat următoarele puncte de vedere:
a) cererea formulată în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (4) C.pr.civ. nu se
timbrează.
Soluția a fost argumentată prin aceea că ipoteza alin. (4) nu are în vedere o nouă
acțiune în justiție, penalitățile fiind deja stabilite prin încheiere care constituie titlu
executoriu; în acest caz, instanța este chemată să realizeze doar o operațiune de adiționare
aritmetică iar prin acceptarea soluției timbrajului situația creditorului ar fi îngreunată,
acesta timbrând anterior cererea formulată în condițiile art. 906 alin. (1)-(3).
b) cererea formulată în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (4) C.pr.civ. se
timbrează la valoare;
c) cererea formulată în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (4) C.pr.civ. se
timbrează cu taxa fixă de 20 lei.
În sprijinul acestei soluții au fost aduse următoarele argumente:
‒ taxele prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013 în materie de executare silită
sunt fie plafonate, fie fixe, context în care calcularea tibrajului la valoare nu corespunde
spiritului în care legiuitorul a înțeles să reglementeze timbrajul în materia executării
silite;
‒ în ipoteza taxării la valoare, instanța ar proceda la calcul sumelor datorate (în
vederea stabilirii taxei de timbru) anterior judecării cererii întemeiate pe dispozițiile art.
906 alin. (4); or, cererea formulată în temeiul art. 906 alin. (4) vizează tocmai stabilirea
de către instanță a sumelor datorate de debitor.
În cadrul dezbaterilor pe acest punct a fost pus în discuție și raportul dintre

dispozițiile alin. (4) și cele ale alin. (5) ale art. 906 C.pr.civ., în special sub aspectul
posibilității instanței ca, în cadrul procedurii reglementate la alin. (4) al art. 906, să facă
aprecieri asupra temeiniciei motivelor care ar justifica modificarea cuantumului
penalităților.
Referitor la acest aspect au fost exprimate următoarele puncte de vedere:
‒ în soluționarea cererii întemeiată pe dispozițiile alin. (4) instanța are libertatea de
a înlătura sau reduce penalitățile, în cazul în care debitorul face dovada motivelor
temeinice care au justificat întârzierea executării, concluzie susținută de interpretarea
57
coroborată a dispozițiilor alin. (4) și (5) ale art. 906 C.pr.civ. care, deși se referă la etapa
ulterioară a contestației la executare, ar putea fi aplicabile a fortiori și în etapa anterioară
executării;
‒ alin. (5) al art. 906 C.pr.civ. reglementează calea de atac a contestației la
executare, ca instrument aflat la îndemâna debitorului, prin care acesta, pentru motive
justificate, poate solicita instanței reducerea sau înlăturarea penalităților stabilite în
procedura reglementată la alin. (4) al aceluiași articol.
Referitor la cererile formulate în temeiul art. 906 alin. (1)-(3) C.pr.civ.,

participanții la întâlnire au agreat, în unanimitate, soluția propusă în punctul de
vedere al INM, în sensul că acestea se timbrează cu suma fixă de 20 lei, conform art.
27 din O.U.G. nr. 80/2013.
În ceea ce privește modalitatea de taxare a cererii întemeiată pe dispozițiile
art. 906 alin. (4) C.pr.civ., majoritatea curților de apel reprezentate la întâlnire au
agreat că, în absența unor dispoziții legale exprese, se va aplica taxarea la valoare.

Domeniul de aplicare a art. 13 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public
judiciar în materie civilă în contextul existenţei măsurilor temporare în privinţa
pregătirii dosarului de apel sau, după caz, de recurs, adoptate prin Legea nr. 2/2013
(Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și
curților de apel - Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016).

Art. 13 din O.U.G. nr. 51/2008 prevede următoarele:
(1) Ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda în
urma unei noi cereri.
(2) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar în vederea exercitării unei
căi de atac se adresează instanţei a cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul
termenului pentru exercitarea căii de atac şi se soluţionează de urgenţă de un alt complet
decât cel care a soluţionat cauza pe fond.
(3) Prin introducerea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar, termenul
pentru exercitarea căii de atac se întrerupe o singură dată, dacă solicitantul depune în
termen de cel mult 10 zile înscrisurile doveditoare prevăzute la art. 14. De la data
comunicării încheierii prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar ori, după
caz, cererea de reexaminare, în sensul admiterii, respectiv al respingerii, începe să curgă
un nou termen pentru exercitarea căii de atac.
(4) În cazul admiterii cererii de ajutor public judiciar în condiţiile art. 6 lit. a),
instanţa comunică de îndată încheierea solicitantului şi baroului de avocaţi. Baroul este
obligat să desemneze în 48 de ore un avocat cu drept de a pleda în faţa instanţei de apel
sau, după caz, de recurs. Data desemnării avocatului şi datele de identificare a acestuia se
comunică instanţei şi solicitantului în cel mult 48 de ore.
(5) De la data desemnării avocatului potrivit alin. (4) începe să curgă un nou
termen pentru exercitarea căii de atac.
Potrivit art. 471 alin. (1) C.pr.civ., apelul şi, când este cazul, motivele de apel se
depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii.
58
Alin. (3) prevede că, în cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege, preşedintele instanţei sau persoana desemnată de acesta care primeşte
cererea de apel va stabili lipsurile şi îi va cere apelantului să completeze sau să modifice
cererea de îndată, dacă este prezent şi este posibil, ori în scris, daca apelul a fost trimis
prin poştă, fax, poştă electronică sau curier; completarea sau modificarea cererii se va
face înăuntrul termenului de apel (…).
În ceea ce priveşte recursul, art. 490 alin. (2) teza I C.pr.civ. trimite la dispoziţiile
citate anterior.
Potrivit art. XIII din Legea nr. 2/2013, ţinând cont şi de prorogarea operată prin
O.U.G. nr. 62/2015, dispoziţiile Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă,
republicată, privitoare la pregătirea dosarului de apel sau, după caz, de recurs de către
instanţa a cărei hotărâre se atacă, se aplică în procesele pornite începând cu data de 1
ianuarie 2017. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi
până la data de 31 decembrie 2016 se aplică dispoziţiile art. XIV-XVII.
În conformitate cu art. XIV alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, apelul şi, când este
cazul, motivele de apel se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă; preşedintele
instanţei sau persoana desemnată de acesta va înainta instanţei de apel dosarul, împreună
cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.
Art. XV alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ prescrie următoarele: Preşedintele
instanţei de apel sau persoana desemnată de acesta, îndată ce primeşte dosarul, va lua,
prin rezoluţie, măsuri în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată; în cazul
în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a
repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel şi îi va comunica, în scris, apelantului
că are obligaţia de a completa sau modifica cererea; completarea sau modificarea cererii
se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării.
În ceea ce priveşte recursul, art. XVII alin. (1) şi (3) din lege prevede că: recursul
şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în
condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) si art. 84 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, republicată; dispoziţiile art. XIV alin. (2)-(4) si ale art. XV alin. (2)-(5)
se aplică în mod corespunzător (…).
Apreciem că, până la expirarea termenelor prevăzute de Legea nr. 2/2013 şi
prorogate prin O.U.G. nr. 62/2015, art. 13 din O.U.G. nr. 80/2013 se va aplica exclusiv în
privinţa ajutorului public judiciar prevăzut de art. 6 lit. a) (în vederea asigurării
reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării printr-un avocat), solicitat în
vederea exercitării căii de atac.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma
scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferente căii de atac declarate, aceasta este de
competenţa instanţei care soluţionează calea de atac, putând fi invocat art. 11 din O.U.G.
nr. 51/2008, urmând, ca după expirarea termenelor în discuţie, să fie soluţionată tot de
instanţa a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile art. 13 din O.U.G. nr. 80/2013.

al INM.
59
Posibilitatea de a formula în apel cerere de reexaminare împotriva modului de
stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanța de apel în aplicarea art. 38 din
O.U.G. nr. 80/2013, atunci când nu s-a formulat cerere de reexaminare în faţa
primei instanțe (Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de
Casație și Justiție și curților de apel - Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016).

Problema vizează cazul în care instanţa de apel face aplicarea dispoziţiilor art. 38
din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora în situaţia în care instanţa judecătorească învestită
cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele
procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va
dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii
constituind titlu executoriu (instituţie cunoscută sub denumirea de "dare în debit").
În măsura în care nu s-a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de
stabilire a taxei judiciare de timbru în primă instanţă, apreciem că instanţa de apel are
dreptul de a uza de dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, nepunându-se problema
statuării asupra unei aspect soluţionat în mod definitiv de către o altă instanţă (prin
încheierea de rezolvare a cererii de reexaminare).
De altfel, aceste prevederi legale îşi găsesc aplicarea tocmai în situaţia în care nu
există o încheiere pronunţată în reexaminarea taxelor judiciare de timbru pentru aceeaşi
cerere, în caz contrar, nefiind aplicabile, o atare soluţie satisfăcând principiul securităţii
raporturilor juridice, care presupune că soluţia instanţei asupra cererii de reexaminare
cuprinsă într-o încheiere definitivă nu trebuie repusă în discuţie.
Cererea de reexaminare poate fi formulată atât în ipoteza în care taxa suplimentară
a fost stabilită de instanţa de apel prin încheiere, cât şi atunci când a fost fixată prin
decizia finală de soluţionare a căii de atac, existenţa a două căi de atac, dintre care una
recurs, iar cealaltă cerere de reexaminare, nu înfrânge principiul unicităţii căii de atac.
Din moment ce în primă instanţă, partea avea dreptul să atace modul de stabilire a
taxei de timbru cu cerere de reexaminare, şi în apel, cu privire la aceeaşi taxă de timbru,
stabilită pentru judecata în primă instanţă, trebuie recunoscut acelaşi drept, neexistând
vreun element de natură a diferenţia cele două situaţii, din perspectiva justiţiabilului,
astfel încât să se decidă soluţii diferite.
Dezbaterile au purtat asupra următoarelor aspecte:

a) posibilitatea instanței de apel de a stabili și obliga la plata diferenței în plus de
taxă de timbru, în condițiile în care statuările instanței de fond sub aspectul cuantumului
acestei taxe au devenit definitive prin neexercitarea cererii de reexaminare a cuantumului
taxei stabilit de prima instanță.
Referitor la acest aspect, s-a menționat că dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr.
80/2013 fac referire la neplata taxei de timbru în cuantumul legal, și nu la stabilirea
acesteia.
Participanții la întâlnire au agreat că formularea din textul art. 38 ‒ „taxa

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal˝ ‒ acoperă și ipoteza în care
taxa nu a fost achitată în cuantumul legal din cauza greșitei stabiliri a acesteia de
60
către instanță, ceea ce deschide posibilitatea instanței de apel de a stabili cuantumul
corect al taxei.
Pentru ipoteza în care taxa a fost corect stabilită de prima instanță,
cuantumul acesteia, necontestat pe calea cererii de reexaminare, devine definitiv,
nemaiputând fi pus în discuție.
b) modalitatea în care instanța de apel poate stabili diferența în plus de taxă, în

condițiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv prin încheiere sau decizie și calea de
atac deschisă în acest caz.
Participanții au apreciat, în unanimitate, că diferența în plus de taxă urmează
a fi stabilită de instanța de apel prin încheiere – având în vedere și prevederea legală
care obligă instanța să acorde un termen în acest caz, precum și faptul că,
cenzurând taxa de timbru aplicabilă căii de atac, instanța de apel cenzurează,
implicit, și cuantumul taxei de timbru care ar fi trebuit plătită la fond – împotriva
încheierii putând fi exercitată cerere de reexaminare.
În situațiile în care fie instanța a omis stabilirea surplusului de taxă, fie acesta,
în cuantumul rămas definitiv ‒ ca urmare a neexercitării cererii de reexaminare
sau a soluționării acestei cereri ‒ nu este achitat, instanța de apel va obliga la plata
acestui surplus prin dispozitivul deciziei finale, neputând fi exclusă, nici în acest caz,
formularea unei cereri de reexaminare (similar ipotezei amenzii judiciare, în care
legiuitorul recunoaște posibilitatea exercitării căii de atac a cererii de reexaminare
împotriva părții din dispozitiv care cuprinde obligarea la amendă judiciară).

Timbrarea căii de atac în cazul în care singurul motiv de apel/recurs vizează
modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată (Minuta
întâlnirii președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de
apel - Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016).

Art. 9 din O.U.G. nr. 80/2013 enumeră în mod expres cererile formulate în cursul
procesului sau în legătură cu un proces care sunt supuse taxării, de unde rezultă faptul că
în privinţa acestor cereri, regula în materie (timbrarea în privinţa acţiunilor, cu excepţia
cazurilor în care legea prevede scutirea) este inversată, şi anume regula este netimbrarea,
iar excepţiile în care cererea se timbrează sunt expres şi limitativ prevăzute de acest
articol.
Apreciem că cererile vizând acordarea cheltuielilor de judecată se încadrează în
noţiunea de "cereri în legătură cu un proces" şi, întrucât nu sunt enumerate printre
cazurile de timbrare reglementate de art. 9 din O.U.G. nr. 80/2013, acestea nu sunt supuse
timbrării.
Pe cale de consecinţă, nici căile de atac, în considerarea art. 28 din O.U.G. nr.
80/2013, în motivarea cărora se contestă modul de soluţionare a cererii de acordare a
cheltuielilor de judecată, nu sunt supuse timbrării.

al INM.
61
Restituirea taxei judiciare de timbru în cazul admiterii contestaţiei la
executare (Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și
Justiție și curților de apel - Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016).

Potrivit art. 45 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sumele achitate cu
titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, proporţional cu admiterea contestaţiei, la
cererea petiţionarului, când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas
definitivă.
În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, dreptul de a solicita restituirea poate
fi exercitat în termen de un an de la data naşterii sale.
Apreciem că cererea de restituire a taxei judiciare de timbru în ipoteza dată poate fi
formulată nu numai după rămânerea definitivă a soluţiei de admitere a contestaţiei la
executare, ci şi odată cu contestaţia la executare, cu singura menţiune că efectele soluţiei
de admitere a cererii de restituire se vor produce la data rămânerii definitive a soluţiei de
admitere a contestaţiei la executare.
Astfel, în ipoteza admiterii contestaţiei la executare, dispozitivul hotărârii
judecătoreşti în privinţa cererii în discuţie ar putea avea următorul conţinut: "(…) Admite
cererea de restituire a taxei judiciare de timbru. Dispune restituirea taxei judiciare de
timbru în cuantum de (…) către contestator, la momentul şi condiţionat de rămânerea
definitivă a prezentei hotărâri judecătoreşti".
În acest caz, suma plătită de contestator cu titlu de taxă judiciară de timbru îi va fi
rambursată acestuia numai cu condiţia şi la momentul rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti, fără a se ridica problema prematurităţii dreptului. Îmbrăţişând o atare
soluţie se evită formularea unei cereri separate de restituire a taxei judiciare de timbru şi
încărcarea rolului instanţelor judecătoreşti, economisindu-se timp şi cheltuieli
suplimentare.
Textul art. 45 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 îşi va găsi aplicarea ori de câte ori
cererea de restituire nu se formulează odată cu contestaţia la executare.
Majoritatea participanților la întâlnire au îmbrățișat punctul de vedere expus

în opinia INM, în sensul că cererea de restituire poate fi formulată şi odată cu
contestaţia la executare, efectele soluţiei de admitere a cererii de restituire urmând
să se producă însă doar la data rămânerii definitive a soluţiei de admitere a
contestaţiei la executare.
A fost exprimată și opinia că o astfel de cerere, depusă o dată cu contestația la
executare, este prematură, ea putând fi formulată doar la rămânerea definitivă a
soluției de admitere a contestației la executare.

Taxa judiciară de timbru aplicabilă cererilor formulate de persoana
îndreptăţită în contradictoriu cu autorităţile de aplicare a Legii nr. 18/1991, având
ca obiect daune materiale sau penalităţi (Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile
62
ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel - Curtea de Apel Bacău, 23-24
iunie 2016).

Cererile, în privinţa cărora în practica judiciară s-a statuat diferit asupra regimului
lor timbrabil, privesc următoarele ipoteze:
funciar/reprezentanţilor acestora, la plata de despăgubiri materiale, reprezentând
contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului validat, pe temeiul răspunderii civile
delictuale de drept comun, fapta ilicită indicată de reclamant constând în neîndeplinirea
atribuţiilor de către comisii vizând neefectuarea operaţiunilor de punere în posesie sau de
eliberare a titlului de proprietate, în contextul existenţei unei validări;
funciar/reprezentanţilor acestora aplicarea unor penalităţi conform art. 906 Codul de
procedură civilă pentru neexecutarea unei obligaţii de a face stabilită printr-o sentinţă
pronunţată în temeiul legilor fondului funciar; după expirarea termenului prevăzut de
lege, reclamantul se adresează instanţei de executare pentru fixarea sumei finale datorată
cu acest titlu.
În conformitate cu art. 42 din Legea nr. 1/2000, cererile sau acţiunile în justiţie,
cererile accesorii şi incidente, precum şi întabularea titlurilor de proprietate rezultate din
aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi a prezentei legi sunt scutite de taxa de timbru şi de timbru judiciar.
Potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care comisia locală refuză
înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în
posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială
este situat terenul; dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de
îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub
sancţiunea plăţii de penalităţi în condiţiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură
civilă (art. 906 din Codul de procedură civilă – n.n.).
Apreciem că toate cererile specificate mai sus sunt scutite de la plata taxei
judiciare de timbru, prin raportare la art. 42 din Legea nr. 1/2000, incluzându-se în
noţiunea de acțiuni rezultate din aplicarea dispozițiilor legii, întrucât obiectul lor privește
plata despăgubirilor sau, după caz, a penalităţilor rezultate din încălcarea de către
autorităţile de aplicare a Legii nr.18/1991 a obligaţiilor legale stabilite în sarcina lor.
a) Referitor la regimul taxabil al cererilor prin care persoanele îndreptățite solicită

obligarea comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar/reprezentanţilor la penalități pe
temeiul art. 64 din Legea nr. 18/1991 și art. 906 C.pr.civ., participanții au îmbrățișat, în
unanimitate, soluția propusă în punctul de vedere al INM, în sensul scutirii de la
plata taxei de timbru a acestor acțiuni, conform art. 42 din Legea nr. 1/2000.
b) În ceea ce privește acțiunile prin care se solicită obligarea comisiilor de aplicare

a legilor fondului funciar/reprezentanţilor acestora, la plata de despăgubiri materiale,
reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului, pe temeiul răspunderii civile
delictuale de drept comun, în cadrul dezbaterilor s-au conturat două puncte de vedere:
63
‒ taxarea la valoare a acestor acțiuni, apreciindu-se că prin scutirea lor de la plata
taxei de timbru s-ar extinde sfera regimului netaxabil stabilit de legiuitor.
În acest sens, s-a opiniat că sintagma acțiuni rezultate din aplicarea dispozițiilor
legii din cuprinsul art. 42 al Legii nr. 1/2000 are în vedere acțiunile întemeiate pe Legea
nr. 18/1991, neacoperind și acțiunile întemeiate pe dreptul comun.
‒ scutirea de la plata taxei de timbru, cu argumentul că legiuitorul folosește, în
textul supus discuției, sintagma acțiuni „rezultate”, și nu acțiuni „prevăzute”. În plus,
soluția se impune ca raționament logic, simetric: câtă vreme legiuitorul a intenționat să
ofere scutirea de la plata taxelor de timbru în exercitarea drepturilor persoanei îndreptățite
în temeiul Legii nr. 18/1991, nu se poate presupune că intenția lui ar fi fost de a
condiționa de plata taxelor de timbru, accesul acelorași persoane la despăgubiri, ca
urmare a atitudinii culpabile a autorităților însărcinate cu aplicarea dispozițiilor aceleiași
legi.
Majoritatea participanților au agreat soluția expusă în punctul de vedere al
INM, în sensul scutirii de plata taxelor de timbru și a acestui tip de acțiuni.
Având însă în vedere argumentele expuse în susținerea punctului de vedere
contrar, în sensul timbrării la valoare, precum și faptul că astfel de cereri sunt
soluționate definitiv la nivelul tribunalelor, s-a decis reluarea discuțiilor pe acest
punct după consultarea judecătoriilor și tribunalelor.

Taxa judiciară de timbru aplicabilă cererilor având ca obiect daune materiale
(contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului) şi daune morale, solicitate de
persoana îndreptăţită în contradictoriu cu unitatea învestită pentru nesoluţionarea
în termen a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 (Minuta întâlnirii
președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel -
Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016).

taxe de timbru.
Apreciem că cererile în discuţie sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru,
prin raportare la art. 50 alin. (1) din acest act normativ, incluzându-se în noţiunea de
acțiune legată de aplicarea dispozițiilor legii, întrucât obiectul lor privește plata
despăgubirilor rezultate din încălcarea de către unitatea învestită cu soluționarea
notificării a obligațiilor stabilite în sarcina sa prin Legea nr. 10/2001.
Majoritatea participanților au agreat soluția expusă în punctul de vedere al

INM, în sensul scutirii de plata taxelor de timbru a acestor acțiuni.
A fost exprimat și punctul de vedere potrivit căruia astfel de acțiuni sunt
taxabile.
În vederea consultării judecătorilor de la nivelul instanțelor arondate,
respectiv din cadrul secțiilor civile ale curților de apel, s-a decis reluarea discuțiilor
pe acest punct cu ocazia unei întâlniri viitoare.
64
Timbrarea cererii formulate de pârât în cadrul procesului de partaj, prin care
acesta contestă cotele indicate de către reclamant prin cererea de chemare în
judecată (Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de
timbru, stabilirea calităţii de coproprietar şi stabilirea cotei-părţi ce se cuvine fiecărui
coproprietar se timbrează cu 50 lei pentru fiecare coproprietar.
În conformitate cu art. 34 alin. (3) din acelaşi act normativ, cererile
reconvenţionale (…) se taxează după regulile aplicabile obiectului cererii, dacă aceasta ar
fi fost exercitată pe cale principală.
În situaţia în care cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant nu
conţine un capăt vizând stabilirea calităţii de coproprietar şi a cotelor-părţi, ci are ca
obiect numai partajul (întrucât, anterior, de pildă, a fost emis un certificat de moştenitor,
care recunoaşte aceste calităţi şi cote), apreciem că pârâtul, dacă contestă cotele fixate,
trebuie să promoveze cerere reconvenţională, având ca obiect anularea certificatului de
moştenitor, cerere ce se va timbra în condiţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013,
raportat la dreptul pe care tinde să şi-l valorifice pârâtul prin promovarea cererii.
Dacă însă reclamantul a solicitat el însuşi instanţei, prin cererea de chemare în
judecată, stabilirea calităţii de coproprietar şi a cotelor-părţi, pârâtul nu mai datorează
taxă judiciară de timbru în ipoteza în care contestă cotele solicitate de reclamant, întrucât
instanţa a fost deja învestită cu stabilirea cotelor-părţi ce se cuvin coproprietarilor şi a fost
achitată taxă de timbru pentru această operaţiune, apărările pârâtului fiind susceptibile de
a fi formulate în cadrul întâmpinării, iar nu pe calea unei cereri reconvenţionale.

al INM.

Modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru în partajul succesoral
atunci când se contestă doar valoarea unui bun din masa partajabilă (Minuta

Din enunțarea problemei s-ar putea înțelege că, la primul termen de judecată la
care părțile sunt legal citate, pârâtul contestă modul în care reclamantul a timbrat cererea
de partaj succesoral. Presupunerea pleacă de la noțiunea de „contestare” care, în sensul
art. 31 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, pare alocată ipotezei în care cuantumul
taxei judiciară de timbru, astfel cum a fost stabilit în faza regularizării, este criticat de
către pârât.
Apreciem că reclamantul ar putea fi obligat la plata unei diferențe de taxă
judiciară de timbru numai dacă susținerea pârâtului, făcută la primul termen de judecată,
65
este întemeiată, în sensul că, din cauza diferenței dintre valoarea de circulație a bunului și
valoarea indicată, în privința acelui bun, de către reclamant, se ajunge la concluzia că
valoarea totală a masei partajabile conform calculului propus de reclamant este vădit
derizorie față de valoarea totală reală a masei partajabile, așa cum rezultă această valoare
din ajustarea propusă de pârât.
Această soluție comportă, însă, detalieri în funcție de natura bunului, dispozițiile
art. 31 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 80/2013 impunând o distincție după cum este vorba de
bunuri mobile sau imobile.
Astfel, pentru bunurile imobile, art. 31 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 dispune că
taxa de timbru se calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil. Dacă
valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea
cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale
proprietăţilor imobiliare.
În consecință, dacă disproporția dintre valoarea impozabilă și valoarea de
circulație ar fi una care ar face ca valoarea totală a masei partajabile, astfel cum a fost ea
calculată de reclamant în considerarea acelei valori impozabile, să apară ca vădit
derizorie față de valoarea totală reală a masei partajabile (cazul tipic este cel în care
unicul obiect al partajului este bunul imobil respectiv), se vor lua în considerare, în
privința imobilului a cărui prețuire a creat disproporția, grilele notariale la care face
referire art. 31 alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.
Dacă, însă, bunul a cărui valoare precizată de reclamant apare ca fiind vădit
derizorie este un bun mobil, iar disproporția creată conduce la o disproporție valorică
între masele partajabile ca atare (de data aceasta, cazul cel mai simplu este acela al
partajului având ca unic obiect bunul mobil respectiv), dispoziția specială a art. 31 alin.
(3) nu mai este aplicabilă. Devine, însă, incidentă dispoziția de la art. 31 alin. (2) teza a
II-a din O.U.G. nr. 80/2013 care face trimitere, pentru înlăturarea disproporției valorice,
la dispozițiile art. 98 alin. (3) C.proc.civ., conform cărora, în vederea determinării
competenței după valoare, contestarea valorii indicate de reclamant permite instanței să
recurgă la înscrisuri și să solicite explicații părților.
În consecință, este posibil ca reclamantul să fie obligat la plata unei diferențe de
taxă judiciară de timbru atunci când valoarea unui bun aflat în masa partajabilă este în
mod întemeiat contestată de pârât, cu condiția ca disproporția între valoarea reală și
valoarea menționată de reclamant să fie de natură a releva o disproporție vădită la nivelul
comparației în planul valorii întregii mase partajabile. Mai departe, natura bunului care a
generat finalmente disproporția vădită raportată la totalul valoric al masei partajabile va
genera soluții diferite, căci, atunci când bunul este imobil, se ajunge la valorificarea grilei
notariale, iar când bunul este mobil, instanța are posibilitatea să recurgă la înscrisuri
relevante, dar și la explicațiile furnizate de părți.
al INM.

Taxa judiciară de timbru aplicabilă cererilor formulate în materia partajului
judiciar (Minuta întâlnirii președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și
66
Art. 5 din O.U.G. nr. 80/2013 are următorul conţinut:
(1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:
a) stabilirea bunurilor supuse împărţelii - 3% din valoarea acestora;
b) stabilirea calităţii de coproprietar şi stabilirea cotei-părţi ce se cuvine fiecărui
coproprietar - 50 lei pentru fiecare coproprietar;
c) creanţe pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de
proprietate comună - 3% din valoarea creanţelor a căror recunoaştere se solicită;
d) cererea de raport - 3% din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;
e) cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive - 3% din valoarea părţii de
rezervă supusă reîntregirii prin reducţiunea liberalităţilor;
f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia -
3% din valoarea masei partajabile.
(2) Dacă cererile în materia partajului judiciar prevăzute de alin. (1) se formulează
în cadrul aceleiaşi acţiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei
partajabile.
Apreciem că raţiunea introducerii alin. (2) al art. 5 din ordonanţă a fost aceea de a
nu supune justiţiabilul la plata unei duble taxe de 3% din valoarea masei de bunuri, în
ipoteza în care cererea cuprinde atât un capăt de vizând stabilirea bunurilor supuse
împărţelii, cât şi un capăt privitor la partaj/reducţiune liberalităţi excesive/raport.
În acest context, considerăm că, dacă prin cerere se solicită stabilirea calităţii de
coproprietar şi a cotei-părţi ce se cuvine fiecărui coproprietar şi stabilirea masei de
bunuri, taxa de timbru este compusă din 50 lei pentru fiecare coproprietar plus 3% din
valoarea masei de bunuri, iar nu din 5% din valoarea acesteia. Soluţia este aceeaşi şi în
situaţia în care unul dintre capetele de cerere este reprezentat de valorificarea creanţelor
dintre coproprietari, născute din starea de proprietate comună.
Interpretarea strict literală a alin. (2) este de natură să conducă la o soluţie
inechitabilă pentru justiţiabil, acesta fiind obligat să plătească o taxă de 5% din valoarea
masei de bunuri, în contextul în care a solicitat exclusiv constatarea calităţii de
coproprietar şi a cotei-părţi ce se cuvine fiecărui coproprietar şi stabilirea masei de
bunuri, caz în care ar putea să timbreze doar cu 50 lei pentru fiecare coproprietar plus 3%
din valoarea masei de bunuri.
Dacă cererea are ca obiect dezbaterea a două sau mai multe succesiuni, aceasta se
timbrează raportat la fiecare succesiune în parte, potrivit art. 5 alin. (1) sau, după caz,
alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

al INM.

Termenul stabilit de judecător pentru achitarea taxei judiciare de timbru în
cazul formulării unei cereri de recuzare. Posibilitatea scurtării termenelor legale
pentru formularea cererii de reexaminare şi a cererii de ajutor public judiciar
vizând taxa judiciară de timbru, în cazul cererii de emitere a unui ordin de
protecţie, pentru care legea impune un termen de 72 de ore pentru soluţionarea
acesteia. Timbrarea cererii de recuzare în ipoteza în care a fost formulată în cadrul
67
unui proces privitor la o cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru (Minuta

Potrivit art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, determinarea cuantumului taxelor
judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face
de către instanţa de judecată. Ca atare, instanţa este obligată să aducă la cunoştinţa celui
ce a formulat cererea, inclusiv în cazul celei de recuzare, cuantumul taxei judiciare de
timbru, şi să-i acorde acestuia un termen judecătoresc pentru a o achita, cât mai scurt cu
putinţă, dar care totuşi să-i dea posibilitatea justiţiabilului să o plătească şi să depună
dovada la dosar.
Termenele prevăzute pentru formularea cererii de reexaminare şi a cererii de ajutor
public judiciar sunt termene legale, în consecinţă cu durată fixă, pentru care legiuitorul nu
a prevăzut posibilitatea scurtării acestora, astfel încât judecătorul nu este în drept să le
reducă, nici chiar în ipoteza în care sunt formulate în cadrul unui proces vizând emiterea
unui ordin de protecţie.
Apreciem că taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recuzare se datorează
independent dacă cererea de chemare în judecată ce implică o scutire (obiectivă, nu
subiectivă) de la plata taxei judiciare de timbru, întrucât raţiunea avută în vedere de
legiuitor la edictarea scutirii nu se menţine şi în ipoteza recuzării. De altfel, art. 9 lit. a)
din O.U.G. nr. 80/2013, ce reglementează taxa judiciară de timbru aferentă cererii de
recuzare în materie civilă, nu face nicio distincţie.
Majoritatea participanților au achiesat la soluția propusă în punctul de

vedere al INM.
A fost exprimată și opinia conform căreia cererea de recuzare nu se
timbrează, pentru motive de echitate și eficiență.
68

MINUTE INM - Taxe Judiciare de Timbru

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINUTE INM - Taxe Judiciare de Timbru

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TAXE JUDICIARE DE TIMBRU

1. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Opinii exprimate de participanții la întâlnire:

b) Instanța nu poate asimila CNADNR unei autorități publice, pentru a face

Referitor la motivele aduse în susținerea acestei ultime opinii, au fost formulate

Opinia îmbrățișată de majoritatea participanților la întâlnire a fost în sensul

2. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Opinii exprimate de participanții la întâlnire:

b) Problema în discuţie vizează mai ales ipotezele în care clasarea se dispune ca

c) Anumite instanțe judecătoreşti au aplicat restrictiv dispozițiile legale referitoare la

În consecinţă, referitor la modalitatea de interpretare a noțiunii de “cauză penală”

Majoritatea participanților prezenți la întâlnire au îmbrățișat opinia

3. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Naţional al Magistraturii:

Cu majoritate, participanții au agreat soluția propusă în punctul de vedere al

4. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că prin noțiunea de „cauză penală” în

Opinia participanților la întâlnire:

5. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că prin noțiunea de „cauză penală” în

Participanții au decis menținerea votului exprimat anterior în cadrul

6. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Opinii exprimate de participanții la întâlnire:

Opinia îmbrățișată de majoritatea participanților la întâlnire a fost în sensul

7. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

În unanimitate, participanții la întâlnire și-au însușit soluția expusă în

8. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

În unanimitate, participanții la întâlnire și-au însușit soluția expusă în

9. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Opinii exprimate de participanții la întâlnire:

Opinia îmbrățișată de majoritatea participanților la întâlnire a fost în sensul

10. Titlul problemei de drept:

Majoritatea participanților prezenți la întâlnire și-au însușit soluția expusă în

11. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Naţional al Magistraturii:

În unanimitate, participanții la întâlnire și-au însușit soluția expusă în punctul

12. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Naţional al Magistraturii:

În unanimitate, participanții la întâlnire și-au însușit soluția expusă în

13. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

În unanimitate, participanții au agreat că:

14. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

În majoritate, participanții la întâlnire și-au însușit soluția expusă în punctul

15. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

În unanimitate, participanții au apreciat că în ceea ce privește contestațiile

16. Titlul problemei de drept:

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Cu referire la taxa judiciară de timbru aplicabilă cererilor având ca obiect

b) Dacă contractul de închiriere este încheiat pe durată nedeterminată, niciunul

În concluzie, Opinia Institutului Național al Magistraturii este aceea că

În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în punctul de vedere

17. Titlul problemei de drept: