Teatrul de balet din Rusia de la izvoare pînă la începutul sec.

XVIII

Apariţia dansului în Rusia

În anii 500, popoarele locuitoare pe teritoriul Rusiei de astăzi aveau artă

coregrafică proprie. Cel mai vechi gen al dansurilor populare este dansul-joc, în care
este reprezentat procesul de muncă. Ele se interpretau în corespundere cu anumite
lucrări agricole. În afară de dansurile-joc se reflectă şi tema dragostei. În Rusia pînă
la răspîndirea creştinismului exista cultul Soarelui. Cel mai vechi dans popular de
cult este „Horovodul”. În timpul interpretării dansului dansatorii cîntau şi se mişcau
după un anumit desen. Desenul acestui dans redă soarele şi se dansează pe cerc de
la stînga la dreapta. Fetele şi băieţii, care interpretau acest dans se ţineau de mâini.
Lupta între triburi a adus la apariţia dansurilor militare. Aceste dansuri nu s-au
păstrat până în prezent,dar au avut conţinut religios şi militar.
Dansurile populare ruse se împart în 2 categorii: solo şi de masă.
Dansurile de masă sunt: dans-joc, horovod, cadril (toate felurile), şi şestioră.
Dansurile ruseşti solo se împart în 3 categorii: perepleas, în doi,
împrovizaţional-plastice.
Din timpurile srtăvechi popoarele slave se bucurau de o tehnică complicată
a dansului. În sec. X în Imperiul Bizantin o grupă de cântăreţi şi dansatori ruşi erau
foarte preţuiţi la curtea împăratului. Spre deosebire de multe state europene, unde
dansurile populare nimerind în sfera aristocratică se modificau. În Rusia pînă la
începutul sec. XVIII se păstra desenul şi mişcările dansului popular, dar era
diferenţă în maniera de interpretare.
Primii profesionişti în domeniul artei coregrafice au fost ambulanţii.(care
se deplasează dntr-in loc în altul) Ambulanţii au apărut în Rusia în sec. VIII-IX. În
acel timp poporul considera că ambulanţii posedau de un dar de sus, dar arta
coregrafică era în slujirea Domnului. La începutul activităţii profesionale
ambulanţii au fost interpreţi (sintetici) şi maeştri universali. În cursul dezvoltării
artei ambulanţelor în Rusia ei au început să se împartă în genuri; au apărut diferite
formaţii:

1
 1. Compozitori şi autori de poveşti şi balade.
2. Muzicanţi
3. Dresori de urşi, cântăreţi, lăutari şi interpreţi ai cântecelor, dansatori.
Această specializare a adus la apariţia colectivelor de ambulanţi numiţi
„vatagi” , unde intrau reprezentanţi ai diferitor profesii. Aceşti „vatagi” au început
a da reprezentaţii scenice, care se numeau „pozorişe”.(ruşine)
În timpul Rusiei Kievene ambulanţii au obţinut mari succese. Ambulanţii
apar în snoave(ceia ce a fost cândva cu adevărat) şi cronologii letopiseţe, imaginea
lor uneori apare în pictură murală a bisericilor creştine (Soborul Sofiei din Kiev).
Arta coregrafică a Rusiei în timpul acela a avut un nivel înalt. Însă năvălirea tatarilor
în sec. XIII,care au vieţuit pe teritoriul rus pe pe parcursul a două secole jumare a
alarmat dezvoltarea culturii naţionale Ruse.
Formarea statului Moscovit şi disctugerea jugului tatar în sec. XV a renăscut
ţara şi a deschis drumul spre lărgirea dezvoltării artei ruse. În acel timp s-a schimbat
viaţa cotidiană a boierimei. Au apărut palate care erau împărţite în două părţi:
femenine şi masculine.
Aceasta a adus la apariţia dansatorilor profesionişti. În sec. XVI oamenii
din străinătate au avut succes în Moscova. În această perioadă apare în dans masca
adusă din Veneţia. Ioan cel Groaznic în lupta pentru întărirea monarhiei absolute a
folosit împotrivă boierilor arta satirică a ambulanţilor. La ospeţiile sale în cadrul
reprezentanţilor ambulanţilor, lua parte şi Ioan cel Groaznic. În mijlocul sec. XVI
s-a început lupta între biserică şi ţar pentru puterea absolută în stat. La început
biserica era în favoare în frunte cu patriarhul Nicon. Nicon vroia să supună spiritul
poporului şi predica aschetizmul. Au fost interzise sărbătorile populare, au început
să-i urmărescă pe ambulanţi. În acel timp boierimea a susţinut urmăririle
ambulanţilor, fiindcă ei deseori ridicau ţăranii la răscoală. Ambulanţii erau supuşi
chinurilor groaznice. În timpul luptei între biserică şi ţar, ţarul cu susţinerea
boierimei a câştigat. A fost realizată reforma bisericească. Au fost permise
sărbătorile populare şi arta civică, însă arta cântăreţilor a dispărut.

2
 Epoca lui Petru cel Mare
Relaţiile între Europa şi Rusia în sec. XVII au avut un caracter mai larg şi
mai apropiat. Din Europa se importau diferite mărfuri dintre care şi foarte preţioase,
dar distracţiile străine nu au fost acceptate de odată, însă trezeau un mare interes. În
anul 1629 la Moscova a apărut primul dansator profesionist străin Ivan Ladâghin.
El dansa pe sârmă şi cânta la instrumente muzicale. În 1672 pastorul german Iogan
Grigor a întemeiat teatrul de Cremlin. Repertoriul teatrului conţinea piese dramatice
cu cuprins din Biblie.
Fiecare act se încheia cu balet. Baletul se numea „Mesceane”. Aceste balete
nu au avut mare importanţă pentru dezvoltarea baletului, pentru că erau limitate cu
demonstrarea dansului de gală. Mai târziu cu o pătrime din veac după iniţiativa lui
Petru I prezentările teatrale s-au reânoit, dar purtau un alt caracter şi un alt scop.
După ideia lui Petru I rolul teatrului trebuia să fie, de a pregăti poporul pentru
acceptarea reformelor, dar pentru balete la Moscova nu existau specialişti în
domeniul dansului.
Atunci, în 1702 Petru I l-a primit la slujbă pe Iacov Kokkii. Fiind
răspunzător de balet avea o atitudine necorespunzătoare datoriilor sale. Teatrul din
Moscova n-a îndreptăţit speranţele lui Petru I. El l-a închis la Moscova şi l-a reânoit
la S. Petersburg. Petru I s-a ocupat cu reeducarea boierimii. Această reeducare el a
început-o de la schimbarea felului de viaţă a boierimii. Profesorul de dans a devenit
în curând unul din cele mai necesare persoane în societatea nobilă nouă. În
obligaţiunile lui intrau nu numai predarea dansurilor dar şi predarea modurilor de
comportament în societate. În curând Petru I a întrodus predarea dansului de salon
ca obiect obligatoriu în instituţiile de Stat de învăţământ. Acest ordin a subliniat
însemnătatea de stat a însuşirii dansului de salon
Părinţii respectând tradiţiile vechi împedicau copiilor participarea la
dansurile obşteşti. Petru a fost nevoit să emită Ucazul despre Asamblee (1718), care
a dat începutul balurilor obşteşti în Rusia. După acest Ucaz curtenii au fost obligaţi
pe rând să organizeze adunări publice la ei acasă. La ei fără invitaţie personală venea

3
nobilimea S. Petersburgului şi îşi petreceau timpul în convorbiri. Întrunirile se bazau
pe principiile democraţiei, miniştri şi ambasadori străini, şedeau alături cu capitanii
de vas a altor state. Însă intrarea ţăranilor iobagi şi poporului a fost interzisă.
Stăpânul nu era obligat să întâlnească şi să petreacă oaspetele, dar în datoria lui intra
- atârnarea avizului de petrecere a întrunirii pe porţile casei sale. El a fost obligat de
a oferi o sală graţioasă pentru dansuri, muzicanţi, scaune, palete de şah, tutun, bere
şi cvas. Alte ospăţuri se interziceau, ca să nu se laude cu avuţie. În afară de bătrâni
şi bolnavi erau obligaţi să danseze toţi. Cine nu dansa era obligat să servească cupa
vulturului mare cu bere. Bazîndu-se pe cultura dansurilor proprii ruşii interpreţi
deodată schimbau dansurile străine sau, de exemplu, accelerau tempoul dansului.
Cunoaşterea practică a dansurilor străine de salon de către nobilimea rusească a
pregătit această societate de a percepe dansul scenic-european.