Agatârșii

2
 Mândra cetate a Carpaţilor
Agatyrsos, Gelonos & Scythes
Consiliul femeilor
Unele surse istorice spun că...
Cine a fost Zamolxis
Arc peste timp
Barbatii se împodobeau mai frumos
decât femeile
Agatârsii, getii cu tyrs
Agatârsii sunt dacii de mai târziu
Agartha (uneori Agartta, Agharti, Agarta sau Agarttha)
este un oraș legendar despre care se spune că ar fi
amplasat în centrul Pământului. În legende se spune că
AGARTHA – civilizația din interiorul Pământului va
salva omenirea de APOCALIPSĂ. Alexandre Saint-Yves
d’Alveydre secolul al XIX-lea a publicat prima relatare
„sigură” cu privire la Agartha în Europa. Potrivit lui,
lumea secretă din Agartha cu înțelepciunea și toate
bogățiile sale „vor fi accesibile pentru toată omenirea,
atunci când creștinătatea o să trăiască după poruncile
care au fost transmise cândva de către Moise și
Dumnezeu”, adică „atunci când anarhia care există în
lumea noastră va fi înlocuită cu sinarhia”.
 Mândra cetate a Carpaţilor
Demult, cu opt sute de ani înainte de Hristos, în mândra
cetate a Carpaţilor, hălăduiau agatârșii, o viţă mai aleasă,
desfăcută din neamul cel mare al geților. Retraşi din vadul
gloatelor pribege, apăraţi de întăriturile munţilor şi
aproape neştiuţi de lume, agatârșii duceau acolo o viaţă
aşezată şi liniştită, îndeletnicindu-se unii cu creşterea
vitelor, alţii cu viile, ori cu albinele, de răul cărora se
zicea că nu poate nimeni pătrunde la ei, – cei mai
dinlăuntru strângând aur din prundul râurilor, sau
scoţându-l din desfundăturile munţilor, şi toţi laolaltă
alcătuind o familie de oameni voinici, harnici şi sănătoşi,
care se purtau gătiţi în haine strălucitoare. Trăiau în
belşug şi-n bună înţelegere, îşi iubeau ţara lor frumoasă şi
păzită, din care nu ieşeau niciodată, aveau cârmuitori
paşnici, înlesniri multe, şi legi puţine, pe care le puneau în
versuri şi le-nvăţau pe dinafara cântându-le…
Agatyrsos, Gelonos & Scythes

Istoricul antic Herodot a dat primele informaţii despre

agatârşi (agathyrsi), populaţie pe care o localiza, în
secolul V î. Hr., pe actualul teritoriu al Transilvaniei:

“Iar ea (n.r. Echidna, fiinţă mitologică jumătate

femeie, jumătate şarpe), când copiii pe care îi născuse
au devenit bărbaţi, i-a numit pe unul dintre ei
Agatyrsos, pe cel născut după acesta Gelonos, iar pe cel
mai tânăr Scythes. Şi aducându-şi aminte de îndemnul
lui Heracles a îndeplinit cele cerute de el. Doi dintre
tineri, Agatyrsos şi Gelonos, neputând birui în întrecere,
au plecat din ţară alungaţi de mama lor“.
Istoricul Jerome Carcopino, a fost citat în volumul ”Aurul
Daciei”, de I. Oprişan, (Editura Saeculum):
”Traian a pus mâna pe tezaurul enorm pe care regii geți
– moştenitori ai minerilor agatârşilor despre care
vorbeşte Herodot, acumulaseră produsul exploatărilor de
aur şi argint, pe care din preistorie şi până în zilele
noastre nu au încetat să le ofere locurile cele mai
grandioase din Munţii Transilvaniei. Şi bogăţia acestui
tezaur s’a revărsat deodată ca un râu de aur asupra
întregului Imperiu.”
Herodot oferea informaţii preţioase despre modul de viaţă
al agatârşilor şi despre bogăţia lor. Afirma că sunt iubitori
ai vieţii uşoare, că obişnuiau să îşi împodobească trupurile
cu aur şi că erau înclinaţi spre poligamie.
„Agatârşii sunt lipsiţi de energie şi foarte gingaşi. Ei
poartă, cei mai mulţi, podoabe de aur. Au în devălmăşie
neveste, ca să fie fraţi cu toţii şi, înrudindu-se, să nu mai
existe la ei nici pizmuire, nici vrăjmăşie. Cât priveşte
celelalte obiceiuri, se apropie de traci”, afirma Herodot, în
Istorii.
Istoricul antic a relatat despre agatârşi în cronicile
expediţiei militare a regelui persan Darius, de pedepsire a
sciţilor. „Sciţii şi-au dat seama că ei singuri nu pot
respinge în luptă deschisă oştirea lui Darius şi au trimis
soli la vecini. Regii vecinilor se adunară şi ţinură sfat
pentru a vedea ce trebuia făcut, deoarece se temeau de
atacul unei armate numeroase. Regii care s-au strâns
laolaltă erau cei ai taurilor, ai agatârşilor, ai neurilor, ai
androfagilor, ai gelonilor, ai budinilor şi ai sarmaţilor”,
afirma Herodot. I-au alungat pe sciţi Acesta adăuga că
agatârşii nu s-au aliat cu războinicoi sciţii şi, mai mult, au
reuşit să le respingă atacurile. „Tulburându-i şi pe neuri,
sciiţii, în retragerea lor, se îndreptară spre agatârşi.
Când agatârşii i-au văzut pe neurii vecini, fugind
înspăimântaţi din calea sciţilor, încă înainte de a năvăli
aceştia la ei, au trimis un crainic care să-i oprească de a
pune piciorul pe pământul lor şi i-au prevenit că, dacă vor
încerca să năvălească acolo, mai întâi vor avea de
înfruntat o straşnică luptă cu ei. După ce le-au spus din
capul locului aceasta, agatârşii şi-au adus oastea la hotare,
hotărâţi să-i respingă pe năvălitori. Iar sciţii nu au mai
intrat în ţara agatârşilor, deoarece aceştia nu le-au dat
voie”, informa istoricul grec.
 Consiliul femeilor
Agatârșii au adoptat matriarhatul, și totodată, pentru a nu
exista certuri, au creat consiliul femeilor, care decidea
care bărbat i se potrivește unei femei. Bărbatul trebuia sa
fie frumos, îngrijit, musculos, să aibă tatuaje care să
reprezinte diferite simboluri. Totuși, agatârșii erau tatuați
cu diverse simboluri din familiile descendente.
Astfel, un bărbat care arată bine, putea avea mai multe
neveste, pentru a-și răspândi seminția. Așa au apărut
familii cu mulți copii, iar copiii care nu mai puteau fi
crescuți erau dați altor familii care îi puteau îngriji.
 Unele surse istorice spun că...
Organizația LUPTATORILOR ORDINULUI
DRAGONULUI a luat naștere când bravii agatârși (popor
pe cale sa fie scos din toate manualele de .istorie),
locuitori ai spațiului Carpato-Danubiano-Pontic, au luat
atitudine atunci când raselor coexistente pe Terra a
început sa le fie încălcate drepturile la existența universală
de catre o alta rasa asemenea lor, rasa care astazi se
ascunde în spatele VATICANULUI și grupării numite
FRANCMASONERIE.
Agatârșii aveau pe drapel capul unui dragon, deoarece
situarea lor in zona munților Carpati are forma unui
dragon. Ei erau imparțiți în 17 cetăți subterane.
În prima imagine avem drapelul agatârs, cu un cap de
dragon, iar în fotografia alăturată, avem drapelul geto-dac,
cu un cap de lup.
În cea de-a treia fotografie, observăm asemănarea dintre
constelația dragonului și forma Munților Carpați, în forma
de dragon.
Agarharsii erau progenituri rezultate în urma împerecherii
extratereştrilor dragonieni cu membre ale rasei thrcilor.
Arealul acestora era în exclusivitate Agartha, în special
coloana Munţilor Carpaţi, până la graniţa cu Munţii Tatrii
(Slovacia), Munţii Sudeţi, Munţii Scandinavici şi toţi
munţii Europei de Vest până în Alpii Elveţieni. Aceştia i-
au înlocuit pe Pelasgi care au luat în partea sudică Munţii
Rodopi, Taurus şi Caucaz.

Agatharsii aveau în grijă transportul minereurilor

preţioase, în interiorul muntelui (Carpaţii). Tot ei asigurau
securitatea şi ordinea în colonie, după legi clare şi bine
stabilite. Istoricii au stabilit că termenul « agathîrs » este o
derivare a termenilor «thrs» care înseamnă munte şi « aga
» care înseamnă superior sau stăpân.
In Agartha au loc, de asemenea, cazuri in care
extraterestrii s-au imperechiat cu rasele umane ale
Thracilor si sauromatilor, fapt care a dus, asa cum era
firesc, la aparitia de progenitori. Fii rezultati din aceste
uniuni mixte s-au numit agatharsi sau aryanmati sau
aryeni.”
 Cine a fost Zamolxis
În scrierile lui Herodot este menţionată povestea lui
Zamolxis, aflată de la grecii care locuiau în Strântoarea
Dardanele. Potrivit istoricului, Zamolxis era un discipol al
înţeleptului Pitagora, care trăise printre greci şi se
întorsese apoi în Tracia.

„Ca unul ce trăise printre eleni şi mai ales alături de omul

cel mai înţelept al Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se
clădească o sală de primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe
cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el,
nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor
muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a
pururi, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot timpul cât
îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, pusese să i se facă o
locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu
nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul
încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei
ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră
ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa
tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui.
Iată ce povestesc c-ar fi făcut el.
Cât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe
deplin câte se spun despre el şi locuinţa de sub pământ; de
altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai
înaintea lui Pithagoras. Fie că Zamolxis n-a fost decât un
om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu
bine”, relata Herodot, potrivit istoricului Ioan Marius
Grec, autor al volumului „Zamolxis Realitate şi mit în
religia geto-dacilor”. Peştera lui Zamolxis Strabon (n. 63
î. Hr. - d. 26 d. Hr.), un al istoric important al lumii antice,
prelua o parte din relatările lui Herodot despre Zamolxis,
adăugând că acesta făcea proorociri.
 Arc peste timp
Agatârșii se închinau Zeilor, în special lui Apollo si
Dionisos.

Ei credeau în nemurirea sufletului, credeau în reîncarnare.

De aceea, mulți agatârși erau dispuși să moară, convinși
fiind că se vor întoarce pe pământ, mai buni, mai înțelepți,
mai viteji. Numeroasele invazii ale triburilor migratoare
din zona Asiei, i-au făcut pe agatârși să se retragă încet-
încet în subteran, nedorind sa participe la vărsare de
sânge. Ultimii agatârși care au rămas la suprafață, au
asistat neputincioși la un atac subteran venit dinspre zona
Atlantidei, în 1802, când, conform unor surse, a avut loc
un mare cutremur de pământ pe actualul teritoriu al țării
noastre. Cutremurul, așa cum a fost el notat în statistici, a
scos la suprafață peste 30% din aurul agatârs depozitat în
locuri ascunse, sau folosit de geto-daci drept bijuterii, atât
pentru femei, cât și pentru bărbați.
 Barbatii se împodobeau mai frumos
decât femeile

Precum am aratat, comunitatea femeilor la agatârsi presupune ca

fiecare barbat putea sa-si aleaga iubita sa, cu conditia ca aceasta
sa-l accepte. Din acest motiv barbatii se împodobeau cât mai
frumos, se tatuau si îsi pictau corpurile, purtând podoabe si
giuvaeruri de aur.
Textul lui Herodot indica faptul ca doar barbatii se purtau atât de
luxos, desigur spre a cuceri pe aleasa inimii lor. Astfel barbatii
erau mult mai frumos imbracati si împodobiti decât femeile.
Aceasta deosebire se regaseste întocmai la unii locuitori din
Pacific unde barbatii se decoreaza (prin tatuaje) si se
împodobesc cu coliere, bratari etc. mai mult decât femeile.
Actualmente în portul popular din Maramures si din nordul
Transilvaniei se poate constata ca barbatii sunt foarte frumos
împodobiti, în contrast cu ce se observa în Oltenia, în Muntenia
sau în Moldova de sud unde femeile au costume mult mai
frumoase si sunt mai fastuos împodobite decât barbatii.

Desigur comunitatea femeilor implica si o comunitate a

bunurilor. Stim din textele lui Horatiu ca la geti, deci si la
agatârsi „ogoarele sunt neîmpartite si produc roade
comune”.
Comunitatea femeilor la agatârsi suprima desigur
salbaticul obicei al sinuciderii vaduvei ramase dupa
moartea sotului ei, asa cum era datina la unii geti.
Este posibil ca aceasta comunitate a femeilor sa fi fost
instituita spre a se suprima datina jertfirii vaduvei ramase
dupa moartea sotului sau, datina care se stie ca a persistat
pâna în sec. al XIX în India sub numele de sati.
Astfel putem interpreta eleganta si luxul agatârsilor. Daca
avem în vedere ca în societatea agatârsilor era o
continuare a riturilor din Misterele lui Dionysos, ai carui
adoratori erau acestia, atunci femeile erau egale cu barbati
si aveau, poate, un rol mai mare fiindca în ceremoniile
Misterelor, femeile numite bachante sau menade sau
thyade, adoratoarele lui Dionysos, erau cele care
organizau desfasurarea acestor ceremonii.
 Agatârsii, getii cu tyrs
Un autor latin Valerius Flaccus îi numeste pe agatârsi,
Tyrsagetae „geti cu thirs” (adica getii cu toiag), apelatie
care nu trebuie confundata cu Thyragetae, „getii de la
fluviul Thyros (Nistru)”.
Aceasta apelatie a lui Valerius Flaccus ne dezvaluie
sensul real al acestui nume de „agathyrsi” si ne arata
originea acestei denumiri.
Se crede că reprezinta o porecla data tracilor din Carpati
care n-a fost evidentiata pâna acum.
Aceasta denumire thyrsagetae, „getii cu thyrs” înseamna
ca agatârsii erau adoratori ai lui Dionysos, pentru ca în
multe din reprezentarile grafice ale acestui zeu, el poarta
thyrsul, acesta fiind emblema zeului Dionysos (un toiag
de lemn sau de trestie care la cap era încununat cu frunze
de vita de vie sau de iedera).
Mai toti adoratorii lui Dionysos purtau emblema acestui
zeu, thyrsul, în literatura greaca el aparand catre anul 430
î.Hr.
În marele Dictionnaire des antiquite’s grecques et
romaines (Paris, 1898) întocmit de Daremberg si E.
Saglio, în articolul consacrat thyrsului, marele elenist A.J.
Reinach arata ca pentru autorii antici, agatârsii erau getii
cu thyrs, adica adoratori ai lui Dionysos, si se interpreta
numele de „agthyrsos” prin „acela care agita thyrsul”,
prima parte a acestei denumiri “aga” fiind verbul grec
“ago” = „a duce, a conduce”, iar “thyrsos” este numele
thyrsului însusi.
Deci “agathyrsul” este acela care umbla mereu cu thyrsul
în mâna, semnalându-si astfel calitatea de adorator al lui
Dionysos. Grecii care îi vedeau mereu pe getii adoratori ai
lui Dionysos cu thyrsul în mâna i-au poreclit agathyrsi
(agatârsi).
Aceasta etimologie a numelui agatârsilor – singura
deocamdata pe care o cunoastem – exclude bineînteles
orice posibilitate ca agatârsii sa fi fost sciti, pentru ca vita
de vie nu crestea în tinuturile locuite de ei – iar Dionysos
nu era un zeu adorat de sciti. Ba mai mult, un rege scit
care a fost initiat în cultul lui Dionysos a fost izgonit de
pe tron din acest motiv si apoi ucis, tocmai fiindca si scitii
erau ostili ca si romanii sau ca unii dintre greci cultului
orgiastic al lui Dionysos.
 Agatârsii sunt dacii de mai târziu
S-a scris ca agatârsii sunt dacii de mai târziu, si afirmatia
acesta este facuta si de I.H.Crisan care scrie ca
„agathyrsii pe limba lor se vor fi chemat întotdeauna
daci”.
Este foarte probabil ca agatârsii este o porecla data de
grecii din cetatile portuare ale Pontului Euxin traco-
getilor din Transilvania pentru ca umblau mereu cu
thyrsul în mâini, dar trebuie aratat ca acestia nu erau
închinatori ai lui Zalmoxis, ci erau adoratori ai lui
Dionysos, ale carui Mistere le celebrau în orgii rituale, iar
reformele lui Burebista si Deceneu au avut ca scop
extirparea acestui cult. Cert este ca agatarsii sunt
stramosii dacilor …