“Geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, așa ne spune

Herodot, părintele istoriei. Cine erau geții? Cine erau tracii? Deseori
întâlnim sintagma ”geto-daci”, așa că cine erau ei? Dacii și geții sunt
unul și același popor, cu denumiri diferite în funcție de cine vorbește
despre ei. Grecii le ziceau de obicei geți, fără să ignore cealaltă
denumire de ”daci” sau ”dai”. Romanii îi numeau daci. Tracii erau
marele grup etnic ce stăpânea partea nordică a Peninsulei Balcanice.

De origine indo-europeană, tracii se împărțeau în două ramuri: cea

nordică(din stânga Dunării) și cea sudică(din dreapta Dunării). Ei
ocupau o suprafață enormă: de la Marea Egee și vestul Asiei Mici până
în mlaștinile Pripetului(Belarus) și de la cadrilaterul Boemiei(Cehia)
până dincolo de Nistru. Dacă și pe cimmerieni îi considerăm traci, lucru
ce pare destul de plauzibil, atunci limita lor estică trebuie întinsă
dincolo de Marea Azov, astfel încât suprafața locuită de traci cuprindea
și tot țărmul nordic al Mării Negre. Tracii erau împărțiți în numroase
triburi care se luptau între ele. De aceea tracii nu s-au putut uni în fața
inamicilor comuni: perși, macedoneni sau romani. Printre neamurile
cele mai importante trebuie să îi cităm pe odrizi care locuiau la sud de
munții Balcani, în regiunea cuprinsă între țărmul Mării Negre și râul
Hebrus(Marița de azi). Ei au ajuns în secolul V î.Hr. sub regele lor
Sitalkes, să întemeieze un stat puternic cu o armată numeroasă care i-a
ajutat chiar pe atenieni în războaiele lor.

Un alt neam tracic important a fost cel al bessilor, care locuiau în

bazinul superior al fluviului Hebrus, cuprins între munții Balcani și
Rhodope și aveau ca centru mai important Bessapara. O parte din
acești bessi au locuit mai târziu în Dobrogea, în satele din jurul cetății
Histria și a castrului Ulmetum, conform unor inscripții din secolul II
d.Hr. Tot în Dobrogea, în partea de sud, între Callatis(Mangalia) și
Odessos(Varna), au locuit crobyzii, un alt neam tracic. Moesii erau
așezați între Dunăre și Munții Balcani, mai ales în jumătatea vestică a
acestei regiuni. De la ei și-a luat numele viitoarea provincie romană,
Moesia. Cei mai însemnați dintre toate neamurile tracice au fost dacii
sau geții. Despre ei vorbesc izvoarele cu cea mai mare admirație. Dacii,
la fel ca ceilalți traci, erau împărțiți în mai multe triburi. Locuiau între
Tisa, Dunăre, Marea Neagră, Nistru, trecând în unele zone peste aceste
hotare. La sudul Dunării se întindeau până în munții Balcani, mai ales la
est, în partea dinspre mare. Spre răsărit treceau Nistrul, înaintând până
spre Bug, iar la apus, ajunseseră până la Dunărea panonică.
 Tracia clasică
Tracii se învecinau cu următoarele popoare: spre est, dincolo de
cimmerieni cu sciții(de origine iraniană), spre nord cu germanii, iar la
nord-est cu slavii. Limita apuseană era reprezentată de germani și celți,
iar în Panonia erau ilirii. În sud se învecinau tot cu ilirii. Aceștia din urmă
prezentau unele asemănări cu tracii, dar erau un popor deosebit,
vorbind o limbă diferită. Ei ocupau jumătatea de apus a Peninsulei
Balcanice, de la râul Margus(Morava), spre Marea Adriatică. În sud,
tracii se învecinau cu grecii. Totuși, nu trebuie să ne imaginăm că exista
o linie de demarcație precisă între traci și alte popoare, regiunile de
graniță prezentând atunci, ca și acum, tot felul de interferențe, cu atât
mai mult în antichitate. Unele neamuri germanice sau ilirice de pildă,
intrau în masa tracică, după cum de asemeena, unele neamuri tracice
formau adevărate insule sau prelungiri în mijlocul populațiilor vecine.

Cum trăiau tracii

Iată cum îi descrie Herodot: „Neamul tracilor este cel mai numeros,
după cel al inzilor(cei care locuiau la Indus). Dacă ar avea un singur
cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu
mult mai puternic decât toate neamurile, după socotința mea. Dar
acest lucru este cu neputință și niciodată nu se va înfăptui. De aceea
sunt aceștia slabi. Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar
obiceiurile sunt cam aceleași la toți, afară de geți, trausi și de acei care
locuiesc la nord de Crestonai(zona Salonicului). Despre obiceiurile pe
care le au geții, care își spun nemuritori, am vorbit. La trausi găsim
aceleași datini ca și la restul tracilor – înafara celor legate de naștere și
moarte, când ei fac ceea ce vom arăta. Rudele stau în jurul nou-
născutului și plâng nenorocirile pe care va trebui să le îndure nou-
născutul, o dată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate
suferințele omenești. Când moare cineva, trausii îl îngroapă glumind și
bucurându-se. Cu acest prilej ei amintesc nenorocirile de care scapă
omul și arată cât este el de fericit în toate privințele.

Cei care locuiesc mai sus de Crestonai iată ce obiceiuri au. Fiecare ţine
în căsătorie mai multe femei. Când unul din ei a murit, se iscă între
femeile mortului mari neînțelegeri, iar prietenii își dau toată osteneala
și arată o nespusă râvnă ca să afle pe care din neveste a iubit-o mai
mult cel decedat. Femeia socotită vrednică să primească cinstirea este
lăudată de bărbați și de femei; apoi e înjunghiată de ruda ei cea mai
apropiată. Și după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună
cu cel al bărbatului ei. Celelalte femei socot o mare nenorocire aceasta,
căci li se duce astfel o foarte mare ocară. Iată și datinile celorlalți traci.
Își vând străinilor copiii, iar pe fete nu le păzesc, ci le dau voie să aibă
legături trupești cu bărbații care le plac. Își păzesc însă nevestele cu
strășnicie, cumpărându-le cu mulți bani de la părinți. Tatuajul este
socotit semnul neamului ales, cel netatuat fiind considerat om de rând.
În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci
pământul e lucrul cel mai de rușine, iar când trăiești de pe urma
războiului și a prădăciunilor – spun ei – faci un lucru cât se poate de
bun. Acestea sunt obiceiurile lor cele mai vrednice de luare aminte.

Zeu trac
Singurii zei pe care îi cinstesc sunt Ares, Dionysos şi Artemis. Dar regii
lor, fără ceilalți cetățeni, cinstesc dintre zei îndeosebi pe Hermes și jură
numai pe el, susținând că se trag din acesta. Iată cum se fac
înmormântările oamenilor bogați. Expun timp de trei zile cadavrul; apoi
jertfesc tot felul de animale și, după un mare ospăț, înainte de care îl
jelesc, îl înmormântează pe răposat, fie arzându-l, fie îngropându-l. Ei
ridică apoi o movilă și statornicesc felurite întreceri, la care răsplățile
cele mai însemnate se dau luptelor în doi – cum este și firesc acest
lucru. Așa se fac înmormântările tracilor”.

Mormant trac din Bulgaria

Herodot, deși considerat părintele istoriei, scrie într-o perioadă în care
rigoarea științifică a istoriei era destul de precară. În ciuda faptului că
era bine intenționat, marele istoric grec scrie adesea pe baza celor
auzite în jurul său, făcând confuzii de locuri, persoane sau evenimente.
Multe din regiunile pe care le descrie nu le-a vizitat vreodată. Viziunea
lui Herodot asupra tracilor este conformă uneori cu mentalitatea
elenilor asupra celor care nu erau greci, deci barbari: necivilizați,
grosolani, cu obiceiuri din cele mai ciudate. De exemplu, este dificil de
probat dacă tracii își vindeau copiii, posibil să fi fost vorba de copiii
inamicilor învinși. Menționează că tracii îi cinstesc pe Ares, Dionysos şi
Artemis. Este evident vorba despre niște echivalenți traci ai zeităților
grecești, dar Herodot nu dă detalii asupra numelor acelor divinități sau
aspecte particulare ale lor. Dincolo de unele inadvertențe, scrirea lui
Herodot rămâne destul de fidelă realității constatate arheologic.