Sunteți pe pagina 1din 4

RAPORT DE ACTIVITATE – PROGRAMUL

„ŞCOALA ALTFEL”

24-28.04.2023

În săptămâna 24-28.04.2023 s-a desfășurat programul„Școala Altfel” după un orar special, în


funcţie de durata activităţilor.
Săptămâna Școala Altfel a fost o săptămână benefică atât pentru cadrele didactice cât și pentru
preșcolari ,deoarece aceștia au avut ocazia să învețe lucruri noi. A fost o săptămână în care educația și
timpul liber s-au îmbinat, o săptămână în care atât preșcolarii cât și cadrele didactice s-au cunoscut mai
bine și-au consolidat relația dintre ei.

Scopul acestui program a fost implicarea tuturor preșcolarilor și a cadrelor didactice în activități care să
răspundă intereselor și preocupărilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii și
să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte non-formale.
În programul „Școala Altfel”, elaborat în colaborare cu preșcolarii, părinţii şi cadrele didactice, au fost
incluși toți copiii și toate cadrele didactice care funcţionează la Gradinița cu P.P.nr.5 Zimnicea.
Tipurile de activități care s-au organizat în săptămâna menționată, durata acestora, modalitățile de
organizare și responsabilitățile s-au stabilit în Consiliul Profesoral și s-au aprobat în Consiliul de
Administrație al unității de învățământ.
Activităţile desfăşurate au avut un caracter atractiv şi au urmărit dezvoltarea relaţiilor de colaborare
dintre preșcolari prin acţiuni educative şi culturale, cât şi între gradinita şi familiile preșcolarilor, respectiv cu
alte instituţii, prin activităţi variate la nivel preşcolar.
Activităţi derulate:
-,,Cine ajunge primul ?”
-,,Știm să circulăm corect !”
-,,Îmi aleg o meserie !”
-,,Porția de vitamine,pentru mine,pentru tine!”
-,,În căutare de aventură !”

Resursele implicate :
Cadre didactice: 2
Prescolari: 17
Parteneri implicaţi:
-Politia orasului Zimnicea
-Detasamentul de pompieri al orasului Zimnicea
Spaţii de desfăşurare a activităţilor:
- sala de clasă;
- curtea gradinitei
- Politia orasului Zimnicea
Modalități de evaluare a activității:
- competiții sportive
-fișe de lucru
- fotografii
-diplome
-medalii
-recompense
Obiectivele urmărite:
 dezvoltarea fizică armonioasă;
 informare şi implicarea în acţiuni de combatere şi prevenire a violenţei
 însușirea tehnici de stingere a incendiilor
 dezvoltarea simţului artistic;
 dezvoltarea spiritului civic si de echipă;
 dezvoltarea simţului artistic-dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi de conduită în
societate;
 creșterea stimei de sine;
 stimularea comunicării interpersonale;
.
.

Rezultate înregistrate:
 activităţile derulate au avut un impact pozitiv asupra preșcolarilor
 implicarea tuturor preșcolarilor în activităţile derulate
 realizarea unor expozitii cu produsele obtinute
 imbogăţirea cunoştinţelor preșcolarilor prin mijloace atractive, distractive
 familiarizarea cu diferite genuri de film
 educarea preșcolarilor în spiritul unui stil de viaţă sănătos
 participarea preșcolarilor la activităţi în funcție de interesele si preocupările
personale
 dezvoltarea spiritului de lucru în echipă, de cooperare şi socializare
 stimularea interesului faţă de valorile culturale şi geografice locale şi naţionale
româneşti

Analiza SWOT:
Puncte tari:
 Experienţa managerială a cadrelor didactice
 Implicarea creativă a profesorilor si preșcolarilor
 Realizarea unor activităţi diversificate, de calitate, variate si atractive
 Realizarea unor activităţi plăcute, relaxante şi cu impact pozitiv asupra preșcolarilor
 Tematica activităţilor răspunde particularităţilor de vârstă, personalitate şi preocupărilor
preșcolarilor
 Diversitatea activităților
 Abordarea interactivă a activităților desfășurate
 Formarea unei conduite civice și morale la preșcolari
 Creșterea interesului față de cultura, tradiția și istoria românească

Puncte slabe:
 Slaba investigare a intereselor preșcolarilor și părinților
 Lipsa unor fonduri necesare derulării activităților
 Frecventa slabă a unor preșcolari
Recomandări, sugestii:
 Organizarea unor astfel de activități mai frecvent
 Proiectarea unor activităţi suplimentare în cazul în care timpul este nefavorabil.
 Atragerea de sponsori pentru susţinerea activităţilor desfăşurate.

Anexe: fotografii
Concluzii:
Prin participarea la programul „Şcoala Altfel”, preșcolarii au avut posibilitatea să-şi formeze
un comportament liber, responsabil, deschis spre comunicare şi iniţiativă. Au conştientizat
valoarea efortului depus prin contribuţia lor activă la prezentarea unor activităţi
recreative,sportive, de educație alimentara și rutieră.

S-ar putea să vă placă și