Curs 5 - Efectul Spațial Rezultant

Vom lua pe rând factorii despre care am mai vorbit parțială dar acum îl vom încerca să sintetizăm toate
discuțiile de până acum Și să vedem această interacțiune a factorilor.
În primul rând geometria elementele fundamentale de vocabular și modalitatea lor de generare.
Despre asta am vorbit cel mai clar la suprafețele de acoperire. Acolo de exemplu am văzut cum cupola
este o suprafață de rotație. Se obține prin rotația unui arc în jurul unui ax vertical și de aici decurg și
efectele sale. Deci geometria și modalitatea de generare sunt determinante pentru efectul ascendent
pentru orice formă care suplimentează spațiul pe care îl acoperă.
De asemenea, efectul este de închidere pe contul deoarece suprafața sferică pare că se coboară protector
asupra spațiului pe întreaga sa circumferință Și de asemenea, pentru că este vorba de rotație, este un
efect centripet, o atracție a centrului.
La fel putem spune și despre boltă. Este o suprafață de translație care se datorează tot unui arc, deci
efectul va fi tot ascendent, de asemenea suplimentează spațiul pe care îl acoperă. Pentru că este o
translație vom avea un efect de direcționare clară după direcția de translație. Din punct de vedere ale
limitei aici arcul se închide nu mai către laterale ale spațiului, deci avem închidere doar în lateral, în timp ce
datorită translație forma aceasta cilindrică obținută se poate prelungi și în ambele sensuri la infinit teoretic.
Exact același lucru se întâmplă și la acoperișul în două ape care este tot o formă de translație, tot cu ideea
de închidere laterală și deschidere la capete a acestei forme.

Efectul Spațial Rezultant

Sunt nenumărate modalități în care formele pot fi modelate pentru a genera diverse efecte. Spre exemplu
există efecte optice, efecte scenografice în arhitectură care modifică percepția noastră, modifica spațiul
real. Iată aici galeria din grădina Palatului Spada de la Roma, opera lui Borromini, care are o formă conică,
o formă de pâlnie pentru a da impresia unei adâncimi mult mai mari. De și are 9 m, această galerie dă
impresia că ar avea circa 30 m și de fapt că întreaga grădină ar avea dimensiuni mult mai mari. Efectul de
direcționare, / adâncime, este mult mai amplificat datorită acestei forme conice și nu cilindrice.

Un al doilea factor îl reprezintă tratarea suprafeței și articularea plastică. Înțelegem aici prin tratare
materialul, textura, culoarea și modelul de curativ, iar prin articulare înțelegem partiții, relief, deschideri,
ritmuri.

Aceste două scheme înfățișează spații de tip galerie, spații evident direcționate longitudinal, acoperite cu
bolți. În imaginea din stânga se vede deci că spațiul este din start direcționați pentru că este un spațiu de
plane longitudinal, apoi este acoperită cu o boltă semicilindrică și ea orientează după generatoare. În plus,
pe laterale se observă registrele orizontale care accentuează adâncime și de asemenea pe unul dintre
registre vedem un riflaj, O succesiune foarte rapidă de elemente verticale care se întețesc accelerat în
profunzime. Deci și ritmul alert al verticalelor și registrele orizontală concură la amplificarea efectului de
direcționare. Și bolta are un riflaj longitudinal și în plus un luminator și el longitudinal. Deci toate efectele
concură spre accentuarea orientării. În schimb în partea dreaptă spațiul este longitudinal ca plan, el este
acoperit cu boltă, dar este vorba de o boltă de intersecție și bolta intersecție generează unități distincte.
Succesiunea acestor unități care au o separare între ele prin arcele dublou sugerează un ritm mai lent de
parcurgere al spațiului, un ritm sacadat. Acest ritm mai lent decurge și din deschiderile laterale ample. Deci
lateral nu avem un ritm alert ci dimpotrivă, avem un ritm foarte lent. Arcadele de dimensiuni foarte largi
accentuează axe transversale, secundare care împreună încetinesc și diminuează acest impuls de mișcare
spre adâncime.

Efectul Spațial Rezultant

În prima schemă este vorba despre un proiect de bibliotecă regală al lui Boullee. Se observă registrele,
colonada, plafonul casetat ( casetele pătrată dacă sunt aplicate pe un spațiu longitudinal atunci ele ajută la
direcționarea lui suplimentară pentru că nervurile longitudinale fug în adâncime și indică perspectiva iar
cele transversală se îndesesc accelerat către capătul spațiului).

Un alt exemplu de puternică direcționare este acela al bazilicilor din perioada evului mediu timpuriu în care
putem vorbi despre un elan irezistibil către altar. Acest elan se datorează nu numai formei longitudinale a
planului bazilical dar și tratării suprafețelor laterale și plafonului. Acest plafon este și el casetat și avem
aceeași idee precum la bolta lui Boullee. Avem un ritm alert dat de figurile reprezentate în mozaic în
registrul median - șirul de mucenițe și șirul de martiri. La efectele acestor suprafețe laterale și plafon se
adaugă și efectul fundalului – acolo se află altarul, un element de interes, un element cu o tratare specială
ceea ce face ca direcționarea să fie cu atât mai intensă.

Efectul Spațial Rezultant

Iată in acest exemplu modul în care este tratată bolta aceasta cu lunete care sunt de fapt niște penetrații
cilindrice transversale pentru a introduce o supra lumină. Și acestea încetinesc mișcarea spațială astfel
încât direcționarea este diminuată.

La catedrale gotice avem acei pilaștri fasciculați care împreună cu deschiderile înguste și înalte
accentuează direcționarea spațiului. Sigur aici mai intervin și proporțiile spațiului și efectul ascendent
împreună cu cel longitudinal dă o rezultantă oblică. Dar momentan vorbim despre tratarea suprafețelor iar
aici tratarea laterale lor împreună cu fundalul care este fie altar, fie portalul de intrare intensifică
direcționarea longitudinală.

Efectul Spațial Rezultant

Încă un exemplu - este foarte interesant pentru că ne arată cum prin toate elementele direcționează către
capăt dar în capăt nu se află nimic – e un perete orb. E ca și cum bolta cu modelul longitudinal și elementul
longitudinal de iluminat și împărțirea registrelor orizontale a lateralelor și mobilierul și forma în plan, toate
direcționează către capăt și în schimb în capăt, după ce ți se imprima o mișcare accelerată de toate
celelalte elemente, te izbești de acest perete și se distruge efectul de direcționare.
În schimb în partea dreaptă, un spațiu galerie în care elementele acestea transversale introduc o oarecare
încetinire a ritmului de parcurgere chiar dacă ele se îndesesc puternic în perspectivă.

În al treilea factor care ne interesează îl reprezintă proporția spațiului, de fapt raportul dimensiunilor. Și
ulterior vom discuta și despre scară pentru că și dacă din geometria lor, suprafețele au anumite efecte Într-
o măsură mai mică sau mai mare, această măsură este influențată de proporții și scară. Deci, în ceea ce
privește proporția, dacă avem un spațiu acoperit cu plafon, cu o suprafață orizontală plană care nu are
niciun efect gravitațional special, dacă acest spațiu este mai înălțat și are o înălțime mai mare decât
dimensiunile orizontale, atunci sigur că va predomina un efect ascendent. Invers, dacă înălțimea unui
spațiu este prea mică în raport cu dimensiunile orizontale, spațiul va părea tasat cu o presiune puternică a
cerului sau a nivelului de deasupra. Aici mai contribuie și tratarea – o culoare închisă va accentua efectul
de tasare.

Să ne uităm la niște spații boltite și să vedem cum variază efectele specifice pentru un spațiu boltit. Bolta
are întotdeauna un efect ascendent, efect de direcționare după generatoare și efect de închidere laterală,
de protecție. Dar cum variază aceste efecte atunci când avem două cazuri cu două dimensiuni similare și a
treia dimensiune diferită?

Efectul Spațial Rezultant

În primele două desene pe verticală avem două spații boltite care au aceeași secțiune, deci aceeași
înălțime, aceeași lățime, dar adâncimi diferite. Cel de sus este un spațiu de tip tunel, iar cel de jos este un
spațiu foarte aplatizat, un fel de nișă într-un perete sau ca o arcadă mai lată. În primul caz, dacă e să ne
gândim la efectul de direcționare, evident acesta este foarte puternic iar în al doilea caz efectul de
direcționare este aproape inexistent pentru că nu ai unde să te duci – forma în plan este de fapt foarte
aplatizată. Efectul de delimitare este și acesta mai puternic în cazul spațiului de tip tunel iarăși pentru că
există în plus și pereții care închid o cantitate mare de spațiu, în timp ce în al doilea caz delimitarea nu se
simte nici în lateral și nici în longitudinal. În schimb efectul ascendent este mai puternic în cazul de jos
unde ne este atrasa atenția de către arcul de deasupra capetelor noastre care amplifică micul spațiu în
care ne aflăm, în timp ce sus efectul ascendent este mai puțin sesizabil din cauza acestei atracții a
capătului care este specifică spațiului de tip tunel – abia așteptăm să găsim capătul și ne interesează mai
puțin celelalte suprafețe.
Apoi aici, avem aceeași boltă, deci aceeași suprafață cilindrică cu aceeași rază dar pusă pe înălțimi diferite
de pereți

Exemple de contraste:
În partea din stânga avem un spațiu de tip tunel, în comparație cu partea dreaptă unde avem un spațiu ca
o navă de biserică.
Efectul ascendent este mult mai puternic în cazul navei de biserică decât în cazul coridorului tunel chiar
dacă avem aceeași suprafață cilindrică care teoretic ar trebui să producă același efect ascendent.
Direcționarea evident este mai puternică în spațiul de tip tunel deoarece în cazul navei de mare înălțime
atenția ne este atrasă și de amploarea pe verticală a spațiului. Pe efectul de închidere laterală, iarăși
evident este mai puternic primul caz unde coborârea bolții cu mult mai aproape de noi este mai sesizabilă,
În timp ce în cazul unei bolți situate la mare înălțime depinde de cum sunt tratate lateralele. Efectul de
închidere laterala al bolții este deci mai puțin sesizabil pentru că ea este îndepărtată și în plus, dacă pereții
respectivi sunt sparți ca în cazul bisericii, atunci sigur că efectul de delimitare este cu mult mai slab.

Efectul Spațial Rezultant

Mai avem un caz. Să ne închipuim că avem aceeași adâncime a unui spațiu, aceeași înălțimea pereților
dar lățimi diferite. În cazul în care lățimea spațiului este foarte mare și foarte înaltă atunci efectul ascendent
este puternic și direcționarea mai mică. Dacă spațiul este foarte îngust, rezultă o boltă micuță foarte puțin
înaltă cu un efect ascendent minor și în schimb închiderea laterală este mai puternică și datorită pereților
foarte apropiați. Direcționarea este mai puternică în cel de-al doilea caz pentru că avem un spațiu îngust și
lung.
Deci vedeți cum variază efectele dacă și noi variem una din cele trei dimensiuni ale unui spațiu, chiar dacă
uneori forma, geometria uneia din suprafețe se păstrează.

Și scara este un factor foarte important care poate determina o inversare radicală a efectelor. Un spațiu cu
înălțimea mai mică decât dimensiunile orizontale va părea un spațiu tasat dar contează și modul în care se
raportează la scara umană pentru că dacă înălțimea respectivă este apropiată de scara umană, într-adevăr
spațiul pare tasat, dar dacă avem un spațiu amplu pe toate direcțiile, însă înălțimea este mai mică decât
dimensiunile orizontale, el nu ne va părea tasat pentru că nu vom simții apropierea acestui plafon de
capetele noastre și nici un raport defavorabil față de dimensiunile orizontale. Deci aici nu vom avea sub
nicio formă un efect descendent. Efectul gravitațional va depinde de alți factori. Vom resimții spațialitatea
amplă, caracterul aerat al acestui spațiu.

Dacă avem un spațiu dezvoltat pe înălțime, sigur că putem simții un efect ascendent atunci când spațiul
acesta este, sa spunem, ca zona centrală a unei biserici de plan central. Hai să ne imaginăm spațiul
respectiv destul de amplu și dezvoltați pe verticală – sigur că efectul va fi ascendent datorită acestei
înălțări. În schimb, dacă spațiul este foarte mic, nici cum nu vom simții efectul ascendent.

Efectul Spațial Rezultant

Exemplul cel mai relevant pentru acest raport al dimensiunilor în corelație cu scara umană este celebrul
vestibul al Bibliotecii Laurenziana datorat lui Michelangelo. Vestibulul este un spațiu de circa 10/10 metri cu
o înălțime de circa 15 m – nu este un spațiu foarte generos și în plus este și invadat de o scară. Modul în
care sunt tratați pereții îl transformă într-un spațiu claustrofobic la care nici cum nu simțim efectul
ascendent. Plafonul este de culoare închisă, ferestrele care sunt surse de lumină numai la partea
superioară a spațiului nu ne dau senzația că acel plafon ar levita și ar fi foarte ușor, În schimb spațiul
rămâne comprimat între această scară și pereți. Tratarea este foarte sumbră cu această “pietra serena”
specifică tradiției florentine care marchează elementele importante arhitecturale și decorative ale
compoziției, dar totul este foarte sumbru și datorită acestor nișe oarbe. Coloanele care de obicei stau în
fața unui perete, fie că sunt independente, fie că sunt coloane angajate, ele sunt elementele de susținere
ale unui zid sau cel puțin așa ne imaginăm lucrurile. Ceea ce este în spatele sau lateralelor lor este
umplutură, zidărie de umplutură, iar coloanele sunt elementele portante, ori aici coloanele stau strânse într-
o nișă și ele sunt claustrate iar panourile de perete dintre coloane par că avansează spre interior - e ca și
cum am simți o presiune din exterior căreia numai coloanele îi rezistă și pereții avansează spre noi. Deci
este un efect foarte interesant, ușor tulburător pe care îl creează Michelangelo încălcând toate canoanele
clasice.
La toate acestea se adaugă și scara. Spațiul ar putea fi un spațiu ascendent dacă ar fi altfel tratat, dar
predomină efectul claustrofobic opresiv și datorită dimensiunii voit supradimensionate față de scara umană
- toate sunt mult prea mari, toate par strivitoare. Atunci, singura scăpare este pe scară către bibliotecă. Și
contează foarte mult atât proporția spațiului cat și scara și nu vorbim doar de scara dimensiunilor spațiului
cât și de scara elementelor arhitecturale.

Efectul Spațial Rezultant

Ajungem la un ultimul factor anume articularea elementelor simple și complexe. Aici vom avea două
categorii. Vorbim despre articularea suprafețelor și apoi despre articularea elementelor tridimensionale de
spații și volume.
Dacă vorbim despre articularea suprafețelor, am văzut când am discutat despre cupolă, cât de mult
contează modul în care ea se leagă de spațiul pe care îl acoperă, respectiv de pereții care o susțin. Am
văzut cupola pe trompe, primitivă, apoi cupola pe pendantivi care deja dau o altă anvergura cupolei, o
înalță față de spațiul pe care îl acoperă și în plus, dacă peste pendantivi am pune și un tambur atunci
elansarea cupolei este și mai puternică, dar asta face să varieze și efectele pe orizontală.

Avem aici o comparație foarte bună între panteonul de la Roma și sfânta Sofia.

Efectul Spațial Rezultant

Panteonul are o cupolă mai mare decât sfânta Sofia, dar aceasta reazemă pe spațiul cilindric care este
chiar un tambur și avem o continuitate între suprafața sferei și suprafața peretelui care o susține. Peretele
este masiv și ajunge la 7 m grosime, dar acesta este scobit cu nișe din loc în loc astfel încât rezultă niște
coaste foarte puternice verticale ce susțin cupola. Din această cauză este foarte stabilă și oferă un
sentiment de echilibru și stabilitate prin faptul că diametrul cu polei este egal cu înălțimea spațiului. Aici
efectul ascendent sigur că există, este un spațiu amplu, generos, monumental, dar el este echilibrat, dacă
nu chiar diminuat de coborârea aceasta a lateralelor cupolei care se continuă cu pereții și învăluie perfect
spațiul observatorului. Putem spune că este mai mult decât un echilibru între efectul ascendent și cel
descendent, aproape chiar că este diminuat efectul ascendent al cupolei prin modul în care ea este
articulată cu spațiul de dedesubt. Apoi, fiind vorba de un spațiu perfect circular și închis și nu avem nicio
altă sursă de lumină decât oculusul central, efectul de delimitare laterală este foarte puternic și spațiul pare
unul introvertit perfect închis. În plus, efectul de direcționare este clar centripet tocmai datorită modului în
care se conjugă cu efectul de delimitare și datorită atracției pe care o reprezintă centrul acestui spațiu.

La sfânta Sofia efectul este total diferit. Haideți să ne închipuim că această cupolă ar fi la fel de mare (În
realitatea este cu 10 m mai mică). Ceea ce contează este modul în care ea este articulată deoarece cupola
de la sfânta Sofia, În afară de faptul că stă pe o coroană de lumină continuă care îți dă sentimentul că ea
plutește, conturul ei reazemă pe niște pereți complet deschiși prin niște mari arcade spre est și vest,
deschis și în lateral prin aceste arcade foarte perforate. Spre est și vest există semicupolele Și spațiul este
unul continuu longitudinal. In lateral atenția ne este atrasă de spațiile pe care le putem întrevedea prin
aceste arcade perforate în pereții laterali. Deci efectul centripet pe care îl are orice cupolă este mult mai
puțin sesizabil, este contracarat de o direcționare periferică. Efectul de delimitare este iarăși puțin sesizabil
datorită înălțimii spațiului și în schimb efectul ascendent este mult amplificat și datorită articulării și datorită
acestui efect de levitație dar și a înălțimii efective a spațiului care este acoperit.

Efectul Spațial Rezultant

Iată aici este un alt exemplu – este Biblioteca Națională veche din Paris – are un plan pătrat împărțit într-un
caroiaj nouă pătrate, iar fiecare este acoperit cu câte o umbrelă din aceasta ce pare să plutească datorită
suporturilor foarte fine ceea ce sigur amplifică efectul ascendent al fiecăreia și în plus efectul centripet nu
se simte – este un spațiu total, cu o spațialitate foarte amplă.

Dacă vorbim despre articularea elementelor tridimensionale – spații și volume – aici putem vorbi despre
două modalități de articulare care amplifică efectele spațiale și care sunt în același timp reguli de
compoziție. Le vom regăsi și când vorbim la sintaxă despre reguli de compoziție: ritmul gradat și contrastul
- două dintre cele mai frecvent întâlnite reguli de compoziție arhitecturale.
Ritmul gradat constă din diferențierea treptată a unor elemente similare. De fapt, diferențierea treptată a
unei caracteristici aparținând unor elemente similare. Pentru a fi sesizată gradația este nevoie de minimum
trei elemente. În arhitectură de fapt este vorba despre percepția vizuală. Există “regula celor trei” de foarte
multe ori care presupune că pentru a înțelege o anumită regularitate este nevoie de minimum trei elemente
și în cazul repetiției. “Dualitatea este dușmanul unității”.
La ritmul uniform este nevoie de minimum două elemente care alternează după o regulă. Putem face multe
combinații cu două elemente Și pentru a sesiza ritmul trebuie minimum trei grupări, trei module din
acestea. Și la ritmul gradat trebuie să avem măcar trei elemente ale seriei diferențiate între ele dar în
același timp similare prin alte caracteristici. Dacă asamblam volumele și spațiile unei compoziții prin ritm
gradat, Întâi trebuie să avem minimum trei și atunci una din caracteristicile respective care variază va fi
accentuată, va fi percepută mai intens.

Efectul Spațial Rezultant

De exemplu ritmul gradat este foarte bine ilustrat de tipologia templelor funerare egiptene sau a templelor
de cult divin închinate lui Amon Ra cum sunt cele de la Karnak și Luxor. Aici avem templul funerar al lui
Ramses al treilea divinizat și el. Ce putem să observăm în această anfiladă monumentală de spații este că
ele sunt din ce în ce mai mici - deci un spațiu telescopic în care și dimensiunile pe orizontală scad și
înălțimea și luminozitatea. Pornind din partea stângă, prima dată vom avea curți deschise, pe urmă
urmează sala hipostilă (care are un fel de navă mai înaltă iar deasupra coloanelor sunt niște supra lumini
care introduc o oarecare luminozitate în sală) și apoi urmează spații din ce în ce mai întunecate care
adâncesc misterul avansării către sanctuar. Deci variază luminozitatea dar variază și efectul de delimitare,
de închidere a spațiului. Este din ce în ce mai puternic și această restrângere treptată a spațiului se resimte
cu atât mai bine cu cat este progresivă.

Un alt exemplu din spațiul urban de astă dată – aici avem trei elemente – sistemul de spații publice din
orașul Bath. Sistemul este realizat în secolul al 18-lea. Cele trei spații la care ne referim sunt: o piață
circulară închisă numită “Circus”, apoi o piață semi eliptică numită “Royal Crescent” deschisă pe o latură
spre o pajiște și în sfârșit parcul împădurit numit “Barton Fields” la care limitele nu se observă. Deci vedeți,
avem un ritm gradat, un ritm descendent, o gradație descendentă a construitului și o gradație ascendentă a
verdelui. Sigur, ceea ce ne interesează în cazul efectelor spațiale este efectul de delimitare care este foarte
puternic în această piață rotundă închisă, este mult mai slab în Royal Crescent și bineînțeles un efect de
totală deschidere în zona parcului.

Efectul Spațial Rezultant

Cealaltă regulă de compoziție care ajută la modificarea și de fapt la intensificarea efectelor spațiale este
contrastul. Se spune că prin contrast putem pune în valoare cel mai bine caracteristicile unui obiect sau ale
unei entități oarecare. Prin contrast se observă cel mai bine aceste caracteristici atunci când apare
alteritatea, acel altceva opus. “ alteritatea definește identitatea“. Deci contrastul este chiar o metodă mult
mai eficientă de intensificare a efectelor.

De exemplu, dacă ne uităm la vila Capra a lui Palladio, rotonda centrală este un spațiu pe două niveluri +
cupolă, un spațiu care domină oricum și prin înălțime și prin suprafață și prin poziția în centrul de simetrie a
întregii compoziții. Dar el ne va părea cu atât mai amplu și cu atât mai luminos cu cat ajungem în acest
spațiu prin cele patru coridoare care sunt mult mai scunde, mai înguste și mai întunecate. Este un contrast
spațial foarte puternic datorită căruia spațiul cupolei ne va părea cu mult mai amplu pe verticală decât este
în realitate. De asemenea, cu mult mai aerat pe direcțiile orizontale cu cat venim din niște spații înguste.

Această metodă, de a preceda un spațiu mai important cu un fel de anticameră îngustă care dramatizează
accesul respectiv și care de fapt pune în valoare spațiul important, este folosită și în urbanism și se
numește “cheie urbanistica”.
Să ne închipuim că rotonda centrală este o intersecție între doua bulevarde. Dacă ne uitam doar dintr-o
parte, se formează un fel de “gaură a cheii”. Dacă în apropierea unei mari piețe de intersecție, un spațiu
monumental dintr-un oraș, fronturile clădirilor se apropie, atunci aceasta dramatizare a spațiului va face ca
intersecția să fie percepută ca fiind mai amplă și mult mai aerată.

Toate efectele acestei zone centrale circulare și luminoase sunt amplificate, deci și efectul pe înălțime și
efectul centripet bineînțeles - dacă prin aceste coridoare nu simți nevoia să te oprești, în rotonda vei simți
nevoia de repaus pentru ca proporțiile acestui spațiu, scara lui, totul concură în a crea un efect foarte
agreabil și în același timp un efect static.

Efectul Spațial Rezultant

Revenind la biblioteca Laurenziana, aici avem clar o compoziție bazată pe contrast. Iată aici secțiunea în
care apare celebrul vestibul urmat de galeria de bibliotecă. Deci un dezvoltat pe verticală urmat de un
spațiu longitudinal orizontal, lucru care sigur nu a fost neapărat voința arhitectului, ci el a speculat spațiile și
volumele pe care el le avea la îndemână.

Dorința arhitectului a fost de a crea două spații perfect contrastante și ceea ce putem noi resimții astăzi
este o mare ușurare și liniște sufletească ca după acest vestibul constrângător și sumbru dar foarte
interesant din punct de vedere al modului în care le afectează sensibilitatea, accedem în biblioteca bine
luminată, cu acest spațiu echilibrat, în care avem sentimentul de căldură din pricina lemnului – un spatiu
clad și primitor al cărui efect este cu atât mai puternic cu cat urmează după spațiul cu caracteristici complet
opuse care îl precedă.

Este un procedeu foarte dragă maneliștilor pentru că manierismul, într-un fel ca o reacție împotriva
renașterii (El e de fapt faza târzie a renașterii care prin unele elemente i se și opune nu doar o continuă).
Deci după ce Renașterea afirmă că echilibrul și armonia prin viziunea despre lume pe care o propune,
manierismul este cel care descoperă contradicția, tensiunea, conflictul pe care le transpune și în formă
arhitecturală. De fapt și Michelangelo este prin multe aspecte ale operei sale arhitecturale catalogat ca fiind
manierist.

Efectul Spațial Rezultant

Iarăși o operă manieristă celebră este Palazzo Massimo alle Colonne din Roma, a lui Baldassare Perruzzi
construită in 1527 care încalcă toate regulile încetățenite în privința palatelor renașterii. Dar problema
noastră de acum este succesiunea de spații pe care le propune și în special primele trei pentru că de fapt
ocupă o parcelă care se află între două străzi și suita de spații și pasaje care fac parte din acest palat
traversează întreaga insulă. Observați că avem întâi acest portic deschis spre stradă (un lucru nou pentru
că până atunci palatele renascentiste era un fel de buncăre masive) care este un spațiu semi luminos, un
spațiu dezvoltat pe direcție transversală și care pare tasat pe direcția longitudinală. El este urmat de un
pasaj foarte adânc și întunecos care se dezvoltă pe direcția longitudinală și pare comprimat lateral. Acesta
este urmat de curtea interioară care este un spațiu foarte larg. Sigur, aici avem o gradație pentru că
această curte are un mic portic și deschiderea maximă urmează abia după. După care avem iarăși un mic
pasaj, urmat de alte spații acoperite de clădiri. Deci vedeți aceasta pulsație a spațiului. Nu e vorba de
pulsația unui singur spațiu, ci avem o pulsații e și o dramatizare a succesiunii spațiilor.

Un ultim exemplu din spațiulurban – un ansamblu de spații urbane în care două câte două contrastează.
Contrastul se stabilește numai între două elemente pentru că e vorba de trăsături contrarii ori contrarul unui
element este unic, nu pot exista mai multe contrarii ale aceluiași element sau aceleași trăsături.
Avem ca exemplu sistemul de piețe din orașul Nancy - 3 piețe:
1. O piață regală aproape pătrată - este un spațiu echilibrat tocmai datorită dimensiunii aproape
pătrate. Nu este orientată foarte clar după direcția lungă. Centrul este bine marcat printr-o statuie
regală. Deci o piață cu caracter static, de tip Place Royal.
2. Aceasta este articulată printr-un vestibul foarte îngust cu o piață longitudinală, o piață de
promenadă Care evident este un spațiu dinamic, un spațiu direcționat. Direcționarea este
longitudinală.
3. Apoi urmează un spațiu cu o direcționare transversală. Observați aceeași pulsații e și dramatizare
a spațiului.

Efectul Spațial Rezultant