Subiecte Farmacologie LP semestru I

Dr. Luncă

Subiectul I
1.Prescrieți o soluție injectabilă în fiole
Rp Scobutil fi. 10 mL
Nr. X
Ds inj. im. o fiolă la nevoie fără a se depăși patru fiole pe zi
(Rețeta e un parasimpatolitic pentru pacient cu colică renală)

Fiolele sunt recipiente din sticlă, de formă cilindrică și terminate cu o

prelungire.Fiolele sunt o formă farmaceutică lichidă apoasă nezaharată. Conțin o
singură doză de medicament sub formă lichidă. Dacă se utilizează o cantitate mai
mică de soluție din fiolă, restul nu se mai utilizează ulterior, aruncându-se în
recipientul destinat deșeurilor medicale înțepătoare-tăietoare.
Fiolele sunt închise ermetic prin sudare în flacără , în vederea menținerii stabilității și
sterilității.La fabricarea fiolelor se folosește sticla de bromosilicat de sodiu și calciu , care
este foarte stabilă.Pe fiole este înscrisă denumirea produsului , concentrația și volumul
soluției , eventual numărul șarjei.Literele sunt scrise în diferite culori , în funcție de natura
produsului sau calea de administrare: medicamentele active și foarte active (trecute în
categoria „serpanda” și „venena” în F. R. X) se scriu cu roșu; administrarea intramusculară
sau subcutanată este semnalată prin culoarea albastră; administrarea exclusiv intravenoasă
prin culoarea verde.Culoarea neagră este folosită la preparatele de uz veterinar.FIolele
brune se scriu cu cerneală galbenă sau albă.Dezavantajul fiolelor fabricate din sticlă brună
constă în aceea că soluțiile conținute nu pot fi observate cu ușurință , spre a se constata un
eventual început de alterare , colorare opalescență ș.a.
În fiole , flacoane sau borcane se înfiolează atât soluții cât și substanțe solide
uscate.În cazul din urmă soluția se prepară direct în flacon, introducând solventul prin acul
de seringă după perforarea dopului de cauciuc.Soluția injectabilă se scoate prin acul de
seringă, fără a îndepărta dopul de cauciuc.
Apa folosită pentru prepararea soluțiilor injectabile trebuie să fie proaspăt distilată și
apirogenă.Spre deosebire de celelalte preparate lichide, soluțiile injectabile se prepară la
volum și nu la greutate, datorită faptului că ele se administrează cu seringa , măsurate la
volum.Deoarece prin injectare vin în contact direct cu mediul intern, soluțiile trebuie să
aibă , pe cât este posibil, o presiune osmotică și un pH apropiate de ale acestuia.Soluțiile
injectabile administrate în cantități mai mari de 5 mL trebuie izotonizate.Soluțiile hipotonice
se izotonizează prin adăugarea de clorură de sodiu sau alte substanțe.pH-ul soluțiilor
injectabile trebuie să fie cuprins între 2,5 și 9,5.Dacă natura substanței o permite și este
asigurată stabilitatea preparatului, soluțiile injectabile se aduc la un pH cât mai aproape de
neutralitate.Soluțiile injectabile sunt supuse sterilizării, operație prin care se distrug sau se
înlătură microoganismele și sporii lor.Cel mai obișnuit procedeu de este sterilizarea cu
vapori sub presiune, la temperatură de 115-120oC .Soluțiile care conțin substanțe
termolabile se prepară aseptic , în camere sau boxe sterile.

Referințe : LP săptămâna 9 + document „Lucrarea practică nr.3 Forme farmaceutice (II):

lichide și gazoase” pg. 2 + Îndreptar pg. 15-16

2.Prescrieți o pulbere divizată în pachete

Rp Pulbere alcalină Bourget
Pachete nr. V
Ds int. se dizolvă într-un litru de apă și se bea un pahar călduț dimineața pe nemâncate
și altul după-amiază cu două ore înainte sau după masă

Pulberea alcalină Bourget e un medicament oficinal.

Un pachet de pulbere alcalină Bourget conține sulfat de Na 2g, fosfat de Na 4g,
NaHCO3 6g.Are efect antiacid, coleretic = stimulează secreția de bilă, colecistochinetic =
stimulează contracția și evacuarea colecistului.[Nu la pulberea Bourget dar există și efect
coladoc = stimulează contracția și evacuarea colecistului și a canalelor biliare] Pentru
pacienți cu sindrom dispeptic = ansamblu de simptome și semne de obicei în context
alimentar cu afectare biliară sau gastrică : balonare , greață , constipații , colici abdominale/
Pulberile sunt FF solide obținute prin divizarea fină a uneia sau mai multor
substanțe medicamentoase solide. Sunt sisteme disperse eterogene solid în solid. Pot
fi preparate magistrale, oficinale sau industriale.
Pulberile se obțin prin mojararea(operație de fărâmițare) substanței medicamentoase
sau a amestecului de substanțe medicamentoase, urmată de trecere printr-o sită. În funcție
de dimensiunea particulelor care este necesară, se folosește o sită cu o anumită
dimensiune a ochiurilor. Există 9 tipuri de site care permit obținerea de pulberi cu fragmente
mari (sita tip 1) până la pulberi extrafine (sita tip 9).
CARE SUNT AVANTAJELE PULBERILOR? Se prepară ușor.Permit realizarea unui
amestec omogen a două sau mai multe substanțe medicamentoase.Se dizolvă repede, iar
soluțiile obținute asigură o suprafață mare de contact a medicamentului cu mucoasa
digestivă.Asigură o absorbție mai rapidă a substanței active, comparativ cu comprimatele.
CARE AR FI DEZAVANTAJELE PULBERILOR? Sunt dificil de conservat, din cauza
suprafeței mari de contact cu mediul extern.Soluțiile preparate din pulberi pot avea gust
neplăcut sau pot fi iritante local.Subsanțele higroscopice (care au proprietatea de a absorbi
umiditatea din aer) nu pot fi administrate sub formă de pulbere.Dozaj inexact pentru
pulberile nedivizate.
Există 4 tipuri de clasificări ale pulberilor:
● a. după compoziție
○ simple – conțin o singură substanță medicamentoasă
 ○ compuse – conțin mai multe substanțe medicamentoase
● b. după origine
○ sintetice
○ naturale – de origine vegetală, animală sau minerală
● c. după modul de prescriere
○ nedivizate – toată cantitatea de pulbere se eliberează într-un singur
ambalaj (pungă/borcan). Sunt preparate magistrale, oficinale sau
industriale.
○ divizate – substanța medicamentoasă sub formă de pulbere este
împărțită în doze ambalate în pachete sau plicuri din hârtie
cerată sau siliconată; un plic conține doza pentru o dată; sunt
preparate industriale având avantajul unui dozaj exact al
substanței medicamentoase. Ex: plicuri ACC 200 mg
(acetilcisteină-mucolitic; utilizat în fluidificarea secrețiilor
bronșice)
● d. după calea de administrare
○ pulberi pentru uz intern – se administrează pe cale orală, după
dizolvare în apă
○ pulberi pentru uz extern – aplicații pe tegumente sau mucoase –
pudre (utilizate în tratamentul bolilor dermatologice, putând avea
acțiune antimicrobiană, dezinfectantă, adsorbantă/absorbantă,
sicativă(de uscare)).
*adsorbant – proprietatea unei substanțe de a fixa pe suprafața sa alte substanțe
*absorbant – proprietatea unui corp de a fixa în toată masa sa diferite lichide

Referințe: LP săptămâna 5 + document „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice (I) ”

pg. 2-3

3.Prescrieți un colir
Rp Pilocarpină colir 1%
I fl.
Ds ext. instilații în sacul conjunctival în ambii ochi câte o picătură la fiecare oră până la
dispariția simptomatologiei
(Rețeta e un parasimpatomimetic pentru atacul de glaucom)

Stimularea receptorilor M3 determină mioză și contracția mușchiului ciliar.Inhibiția

receptorilor M3 determină midriază și cicloplegie = relaxarea mușchiului ciliar.Stimularea
receptorilor α1 determină midriază.În atacul de glaucom ochiul e hiperton.

SAU

Rp Tropicamidă colir 0,5%

I fl.
Ds ext. câte o picătură la fiecare sac conjunctival cu cincisprezece minute înainte de
examenul fundului de ochi
(Rețeta e un parasimpatolitic pentru examenul fundului de ochi)

Dintre parasimpaticolitice efectul ocular durează șapte zile la atropină, trei zile la
homatropină, o zi la ciclopentolat, maxim șase ore la tropicamidă

Soluții oftalmice (oculoguttae, coliruri) – sunt soluții sterile folosite pentru

diagnosticul și tratamentul bolilor oftalmologice. Se condiționează în flacoane de
sticlă sau plastic, care are un dispozitiv de picurare la capăt. Ambalajul se mai
numește flacon picurător. Pot fi preparate magistrale, oficinale sau industriale. (Ex.
Tropicamidă – midriatic folosit în diagnostic pentru examinarea fundului de ochi,
Tobradex® – combinație corticosteroid (dexametazonă) și antibiotic (tobramicină)
utilizată postoperatoriu sau pentru tratamentul inflamației și a unei posibile infecții
oculare, în cazuri selecționate). Instilare=modul în care se administrează o soluție prin
picurare.
Colir = soluție sau suspensie oftalmică
Instilație = administrare prin picurare
1% ,.. 10mg/mL
0,1% … 1mg/mL
10% … 100mg/mL

Referințe: LP săptămâna 9 + document „Lucrarea practică nr.3 Forme farmaceutice (II):

lichide și gazoase” pg. 4

4.Prescrieți capsule operculate

Rp Celebrex cps. 200
I cutie
Ds int. 1 cps. pe zi
(Rețeta e pentru un coxib)

Substanța activă din Celebrex este Celecoxib

Reacții adverse : status proagregant pentru că e modificat echilibrul PGI2 / TxA2 , dar
sângerările gastrointestinale sunt reduse
[Am căutat pe net poze cu capsule de Celebrex să fiu sigur că sunt operculate]
Capsulele sunt învelișuri ce conțin substanța medicamentoasă în stare solidă
sau lichidă, destinate administrării interne și care se înghit o dată cu medicamentul pe
care îl conțin. În tubul digestiv, aceste învelișuri se dezintegrează sub acțiunea HCl și
a enzimelor digestive și eliberează substanța medicamentoasă. Pot fi magistrale,
oficinale și industriale.
CARE SUNT AVANTAJELE CAPSULELOR? Înlătură gustul neplăcut al subsbtanței
medicamentoase .Pot dirija absorbția medicamentului în funcție de locul unde se
dezintegrează – stomac sau intestin (gelatina formolizată asigură rezistență la acțiunea HCl
din stomac și este folosită pentru capsule gastrorezistente sau enterosolubile (termeni
echivalenți) .Dozaj exact pentru capsule, în cazul preparatelor industriale
 DAR DEZAVANTAJELE ? Efectul se instalează mai lent comparativ cu cel al
pulberilor, deoarece se adaugă timpul necesar dizolvării/dezintegrării capsulei
TIPURI DE CAPSULE:
a. capsule amilacee – CAȘETE
b. Capsule gelatinoase – sunt învelișuri din gelatină și glicerol. Sunt preparate
industriale și pot conține substanța medicamentoasă sub formă de pulbere, substanțe
semisolide, lichide și amestecuri eutectice (substanțe organice sub formă de pulberi,
care amestecate în anumite proporții trec din stare solidă în stare lichidă).
După aspect, capsulele gelatinoase se împart în:
● Capsule operculate – 2 cilindri alungiți care se închid prin suprapunere și
ușoară apăsare. Cei 2 cilindri au de obicei culori diferite, pentru a permite
identificarea medicamentului.
● Perle – învelișuri continue (sudate) de formă sferică sau cilindrică.
Variante de capsule gelatinoase:
● capsule enterosolubile sau gastrorezistente – învelișuri din gelatină
formolizată, rezistentă la acțiunea HCl și care se dizolvă doar în intestinul
subțire sub acțiunea enzimelor intestinale – se folosesc pentru subsbtanțele
medicamentoase inactivate de HCl (ex. omeprazol – face parte din clasa IPP
– Inhibitori de Pompă Protonică. Toți compușii din această clasă au sufixul “-
prazol”. Inhibă specific H+/K+ ATP-aza gastrică, nu direct din stomac, ci după
ce se absoarbe la nivel intestinal și ajunge la stomac prin torentul sanguin).
● spansule/capsule cu eliberare prelungită – capsule ce conțin substanța
medicamentoasă sub formă de granule (denumite și pelete, engl.pellet=alică,
granulă), din care unele sunt solubile în sucul gastric, iar celelalte în sucul
intestinal. Această FF se folosește când se urmărește o absorbție prelungită
a substanței medicamentoase, rezultatul fiind un efect de durată mai lungă.
Ex. CETEBE 500 mg.

Referințe : LP săptămâna 13 + document „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice (I)”

pg. 3-4 + Îndreptar pg. 156-157

5.Clasificarea căilor de administrare

Există mai multe sisteme de clasificare, unii termeni fiind echivalenți:
1.
a. Intern – oral, per os (presupune înghițirea FF)
b. Extern – pe tegumente, mucoase (rectal, vaginal, bucal, nazal, auricular, pe
suprafața oculară)
2.
a. Enteral (la nivelul tubului digestiv)– intern, oral, rectal, sublingual, bucal
b. Parenteral (pe altă cale decât pe cea digestivă, dar se utilizează de obicei,
doar pentru administrarea injectabilă)
i. intravenos (i.v.)
ii. intramuscular (i.m.)
iii. subcutanat (s.c.)
iv. intraarterial
v. subarahnoidian (în LCR)
vi. intraarticular/intrasinovial
 vii. intraocular (intracamerular-în camera anterioară, intravitreean-în
cav.vitreeană) 10
viii. intraosos (în măduva hematogenă – se utilizează în urgențe, în
special pediatrice, când accesul venos este imposibil)
3. altele
a. Topic – efect local – coliruri, soluții otice, FF semisolide în dermatologie
b. Inhalator – efect local sau sistemic (anestezice inhalatorii)
c. Transdermic – efect sistemic (emplastre cu Scopolamină, Nitroglicerină,
Nicotină, Estrogen)

Referințe : document „Lucrarea practică nr.3 Forme farmaceutice (II): lichide și gazoase” pg.
9-10

6.Prescrieți drajeuri
Rp Distonocalm dj.
I fl.
Ds int. câte un drajeu de trei ori pe zi
(Rețeta e pentru Distonocalm)

Un drajeu de Distonocalm conține: Atropină - efect parasimpaticolitic , Ergoton - efect β-

blocant, Propranolol, Anobarbital - efect sedativ.Derivații de secară cornută sunt
simpaticolitice care blochează receptorii α.Distonocalmul este indicat pentru distonii
neurovegetative , pentru pacienții isterici și pentru pacienții cu atacuri de panică.

SAU

Rp Clorpromazină dj. 25mg

I cutie
Ds intern câte două drajeuri de trei ori pe zi
(Rețeta e pentru un neuroleptic fenotiazinic)

Drajeurile sunt comprimate supuse procesului de drajeificare (acoperire cu un strat

de gelatină și zahăr). Drajeurile enterosolubile sunt acoperite cu un strat de gelatină
formolizată,
gluten și celuloză.
CARACTERISTICI:
- aspect: au diferite forme și culori, sunt lucioase
- au gust dulce și astfel se administrează ușor
- în funcție de soluția de drajeificare utilizată, permit dirijarea absorbției
substanței medicamentoase. Ex: Nurofen, Colebil

Referințe : LP săptămâna 11 + document „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice (I)

” pg. 5
7.Prescrieți comprimate
Rp Paracetamol cp. 500 mg
Nr. X
Ds int. un cp. la opt ore
(Rețeta e pentru un medicament industrial)

Comprimatele = FF solide, obținute prin comprimarea substanței medicamentoase în

stare de pulbere, ca atare sau asociată cu excipienți.
CARACTERISTICI:
● au aspect foarte variabil: discuri plate sau bombate cu diametrul între 3-15 mm,
triunghiuri, cilindri turtiți
● sunt albe sau de diferite culori
● pe suprafața lor se pot imprima diferite semne pentru identificare sau șanțuri pentru
fragmentare în 2 sau 4 părți egale
● cele din pulberi vegetale sau cele cu acțiune prelungită pot prezenta pigmentări sau
particule diferit colorate, dar omogen repartizate
● sunt preparate industriale, deci vor avea un dozaj exact
● au o suprafață mică de contact cu mediul extern – au o stabilitate îndelungată 5
● sunt ușor de manipulat și transportat
● sunt foarte ieftine, comparativ cu FF injectabile
● asigură o complianță crescută la tratament, datorită administrării facile
*Comprimatele se mai numesc și tablete, termenul fiind împrumutat din
engleză(engl. tablet), denumirea preferată fiind cea de comprimate, în România.
CARE SUNT DEZAVANTAJELE COMPRIMATELOR? Dificil de administrat la
copii.Absorbția subsbanței active depinde de viteza de dezagregare/dizolvare a
comprimatului
CARE SUNT TIPURILE DE COMPRIMATE? drajeuri
● comprimate filmate
● comprimate cu acțiune prelungită
● comprimate efervescente
● comprimate bucale
● comprimate sublinguale
● comprimate pentru uz extern
● comprimate vaginale

Referințe : LP săptămâna 4 + documentul „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice

(I)” pg. 4-5

8.Prescrieți comprimate efervescente

RP Acid acetilsalicilic cp. 500 mg
I folie
Ds intern câte un comprimat dizolvat în apă administrat o dată la 3 zile
(Rețetă pentru un preparat tipizat)
 Prescripția se adresează unui bolnav coronarian și are drept scop profilaxia
infarctului acut de miocard, acidul acetilsalicilic acționând prin inhibarea funcțiilor plachetare.
Acid acetilsalicilic inhibă ciclooxigenaza ireversibil și COX1 și COX2 la doze mici 75-
300 mg pe zi are efect antiagregant și efect analgezic între 500mg-2000mg, are efect
antiinflamator >3g.Datorită efectului antiinflamator , în pericardită tratamentul de elecție
este aspirina.
Acid acetilsalicilic doză maxmimă 1g , doză maximă pe zi 8g.
Comprimatele efervescente sunt FF solide, alcătuite din substanță
medicamentoasă dispersată în amestecuri efervescente, de obicei acid citric și
bicarbonat de sodiu, care în contact cu apa eliberează CO2, care dezintegrează
comprimatul. Permit obținerea rapidă a unei soluții apoase, care asigură o absorbție
mai rapidă a substanței active. Se preferă pentru administrarea medicamentelor la
copii. Ex: complexe vitaminice.

Referințe : documentul „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice (I)” + Îndreptar pg. ?
119? , 134+ LP săptămâna 5

9.Prescrieți supozitoare vaginale

[Nu am găsit rețetă pentru supozitoare vaginale nici în notițe de LP , nici în Îndreptar așa că
scriu o rețetă pentru supozitoare vaginale ovule luată din Lista Medicamentelor.Există rețete
pentru comprimate vaginale în Îndreptar dar nu sunt sigur dacă sunt același lucru cu
supozitoare vaginale]
Rp Meclon ovule 100 mg / 500 mg
I cutie
Ds se introduce intravaginal profund un ovul pe zi , preferabil seara
(Rețetă pentru tratamentul vulvo-vaginitelor, vulvitelor , perivulvitelor)

Meclon este o asociere de metronidazol (500 mg) și clotrimazol (100 mg).Meclon

este indicat în tratamentul vulvo-vaginitelor, vulvitelor, perivulvitelor, determinate de
Trichomonas vaginalis, chiar şi în cazurile în care germenul se asociază cu Candida
albicans, Gardnerella vaginalis şi alţi germeni sensibili.
Supozitoarele sunt FF solide destinate administrării externe (pe mucoase) –
rectal, vaginal sau uretral. Conțin substanța activă înglobată în excipienți, numiți baze
de supozitor, care au proprietatea de a fi în stare solidă la temperatura camerei și în
stare lichidă la temperatura corpului. Exemple de baze de supozitor: butir cacao,
grăsimi sintetice.
Supozitoare vaginale – au formă sferică (globule), ovoidală (ovule) sau cilindro-
conică (asemănătoare supozitoarelor rectale). Se folosesc pentru administrarea de
substanțe medicamentoase cu efect strict local. Ex: miconazol – antimicotic

Referințe : document „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice (I)” pg. 7 + Îndreptar
pg. 159-160 + Lista Medicamentelor „MECLON 100 mg/500 mg OVULE”
10.Prescrieți aerosoli
Rp Ipratropiu aerosol 20μg pe puf
I fl. pres.
Ds inhalator câte un puf de trei ori pe zi fără a se depăși doisprezece pufuri pe zi
(Rețeta e pentru un parasimpatolitic în bronșita cronică)

Soluțiile extractive uleioase folosesc uleiurile ca agenți de extracție.Sunt de 2 tipuri:

1. Gaze și lichide volatile – se administrează pe cale inhalatorie, folosint aparate care
asigură un debit măsurabil și constant. Ex. Anestezicele inhalatorii – halotan,
izofluran
2. Aerosoli sau sprayuri – sunt reprezentate de particule foarte fine, solide sau
lichide dispersate în gaz. Pentru administrarea inhalatorie, dimensiunile
particulelor dispersate nu trebuie să depășească 5 µm, în timp ce în cazul
administrării externe (tegumente și mucoase), dimensiunea particulelor este de
aproximativ 30 µm. În cazul administrării inhalatorii, aceasta se realizează cu
ajutorul unor flacoane presurizate și dozate (MDI – metered-dose inhaler). Ca și
excipienți se folosesc agenții propulsori (gaze). La fiecare apăsare pe flacon
(un puf) se eliberează o cantitate fixă de substanță medicamentoasă / amestec
de substanțe medicamentoase, propulsată de agentul propulsor. Ex:
Atrovent®, Spiriva®, Symbicort® – utilizate pentru ttt. astmului bronșic, BPOC.

Referințe : LP săptămâna 9 + documentul „Lucrarea practică nr.3 Forme farmaceutice (II):

lichide și gazoase” pg. 8-9

11.Prescrieți un sirop
Rp Nurofen sirop 200 mg / 5 mL
I fl.
Ds int. câte o linguriță de trei ori pe zi
(Rețetă pentru un AINS la pacient de 2 ani cu viroză respiratorie

Siropurile sunt FF lichide apoase reprezentate de soluții concentrate de zahăr, care

conțin substanța medicamentoasă și sunt destinate administrării interne.
Concentrația în zahăr a unui sirop este mai mare de 40%, siropul simplu folosit ca
vehicul având 64% zahăr. Se conservă în flacoane de cel mult 1000 grame, bine
închise și complet umplute. Zahărul în concentrație peste 60 % este conservant, iar
sub 60% fermentează. De aceea, pentru siropurile cu concentrații între 40% și 60%, se
adaugă conservanți. Sunt preparate magistrale, oficinale sau industriale.

Referințe : LP săptămâna 13 + document „Lucrarea practică nr.3 Forme farmaceutice (II):

lichide și gazoase” pg. 6

12.Prescrieți un hidrolat
Rp Iodură de potasiu 6g
Apă de mentă ad 20 g
Ds intern, câte 20 picături de 3 ori pe zi (în ceai dulce)
(Rețetă pentru prescriere de preparat magistral expectorant)

Apă de mentă = Hidrolat de mentă

Prescripția se adresează unui bolnav cu bronșită cronică, iodura de potasiu având
proprietăți expectorante și congestive la nivelul mucoasei traheobronșice.Cele 20 de picături
(1 mL), administrate o dată, conțin 0,3 g iodură; doza de iodură de potasiu pentru o zi este
de circa 1 g.
Soluțiile extractive sunt FF lichide obținute prin extragerea cu ajutorul unui
solvent a unor substanțe din diferite produse vegetale (rădăcină, tulpină, frunzele sau
florile unei plante).
Există 3 tipuri de soluții extractive, în funcție de natura solventului folosit:
● Hidrolate – solventul este apa
● Tincturi – solventul este alcoolul etilic
● Soluții extractive uleioase – solventul este un ulei (frecvent de floarea soarelui)
Hidrolatele (soluții extractive apoase) pot fi obținute prin 3 procedee:
● Macerare – peste produsul vegetal mărunțit, se adaugă apă rece și se menține
la temperatura camerei (20-24°C) timp de 7 zile
● Infuzie – peste produsul vegetal mărunțit se adaugă apă fierbinte și se lasă în
contact 30 de minute.
● Decoct – produsul vegetal mărunțit este menținut pentru 30 minute în baia de
apă în fierbere. **Specii = amestecuri de plante / părți de plante uscate și
mărunțite, care servesc la prepararea soluțiilor extractive apoase.

Referințe : documentul „Lucrarea practică nr.3 Forme farmaceutice (II): lichide și gazoase”
pg. 8 + Îndreptar pg. 136

13.Prescrieți un unguent de tip suspensie:

Rp Cicatriol pastă cutanată 10 mg / g
Nr. I
Ds aplicare topică , pe zonă curățată și debridată o dată sau de două ori pe zi cu o spatulă
sterilă sau cu mânuși de unică folosință, până la cicatrizarea plăgii

● Unguentele – FF de consistență moale, destinate aplicării pe tegumente sau

mucoase, în scop terapeutic sau de protecție. Sunt alcătuite din excipienți,
numiți baze de unguent și substanța activă.
● Bazele de unguent sunt de 3 tipuri:
○ Liposolubile – grăsimi naturale - animale sau vegetale (se utilizează mai
puțin, deoarece se alterează mai repede) și grăsimi de sinteză – hidrocarburi
(vaselina, parafina)
○ Hidrosolubile – excipienți (polimeri) miscibili în apă, cu care formează geluri
coloidale: polietilenglicolii și coloizii natural/sintetici hidrofili (amidon, pectine,
argile)
○ Siliconate (pe bază de silicon) – formează o peliculă cu proprietăți hidrofobe
și protectoare față de diferite substanțe hidrosolubile.
● Tipuri de unguente:
○ Unguente propriu-zise (pomezi)
○ Unguentele de tip emulsie – CREME
 ○ Unguentele de tip suspensie – PASTE – conțin mai mult de 25% pulberi,
reprezentate în general de talc sau oxid de zinc. Au efect protector,
sicativ și calmant. Favorizează uscarea leziunilor exsudative.

Referințe: documentul „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice (I)” pg. 8 + Lista
Medicamentelor „CICATRIOL 10 mg/g PASTA CUTANATA”

14.Prescrieți o pulbere divizată în cașete

Prescrieți o cașetă antinevralgică:
Rp Acid acetilsalicilic 300mg
Codeină fosfat 10mg
Pentru o cașetă f. as. nr. XX
Ds int. o cașetă la nevoie fără a depăși 4 cașete pe zi

Acid acetilsalicilic inhibă ciclooxigenaza ireversibil și COX1 și COX2 la doze mici 75-
300 mg pe zi , are efect antiagregant și efect analgezic între 500mg-2000mg, are efect
antiinflamator >3g.În pericardită tratamentul de elecție este aspirina
Codeina se extrage din opiu.Opiul conține morfină, papaverină și
codeină.Papaverina nu are efect analgezic dar are efect antispastic.Codeina împreună cu
morfina au trei efecte efect analgezic, efect antidiareic, efect antitusiv
● Pulberile sunt FF solide obținute prin divizarea fină a uneia sau mai multor
substanțe medicamentoase solide. Sunt sisteme disperse eterogene solid în
solid. Pot fi preparate magistrale, oficinale sau industriale.
● După modul de prescriere :
○ Nedivizate – toată cantitatea de pulbere se eliberează într-un singur ambalaj
(pungă/borcan). Sunt preparate magistrale, oficinale sau industriale.
○ Divizate – substanța medicamentoasă sub formă de pulbere este
împărțită în doze ambalate în pachete sau plicuri din hârtie cerată sau
siliconată; un plic conține doza pentru o dată; sunt preparate industriale
având avantajul unui dozaj exact al substanței medicamentoase. Ex:
plicuri ACC 200 mg (acetilcisteină-mucolitic; utilizat în fluidificarea
secrețiilor bronșice)

Referințe: LP săptămâna 5 + documentul „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice (I)”

15.Prescrieți o tinctură
Rp tinctură Davila
I fl.
Ds int. câte cincisprezece picături în puțină apă de două ori pe zi

Tinctura Davila are efect antidiareic , antispastic și analgezic.Conține tinctură de opiu

(0,75% morfină), care dă efectele antidiareic și analgezic, și tinctură de mentă care dă
efectul antispastic
 Soluțiile extractive sunt FF lichide obținute prin extragerea cu ajutorul unui
solvent a unor substanțe din diferite produse vegetale (rădăcină, tulpină, frunzele sau
florile unei plante).
Extractele vegetale se obțin prin concentrarea unei soluții extractive prin
evaporarea solventului acesteia.
Există 3 tipuri de soluții extractive, în funcție de natura solventului folosit:
● Hidrolate – solventul este apa
● Tincturi – solventul este alcoolul etilic
● Soluții extractive uleioase – solventul este un ulei (frecvent de floarea soarelui)
Tincturile sunt soluții extractive care folosesc ca solvent alcoolul etilic diluat.
Se obțin prin:
● Macerare – produsul vegetal și alcoolul etilic se pun într-un recipient închis
ermetic timp de 10 zile. Se amestecă de 3 ori pe zi.
● Percolare – treceri succesive ale solventului (lichidului extractiv) printr-un strat
de produs vegetal.
*Tinctura de Iod – este o soluție alcoolică, fiind impropriu denumită tinctură.
Denumirea corectă este de soluție alcoolică de iod-iodurat. Conține iod și iodură de potasiu
și este un preparat oficinal (modul de preparare este descris în Farmacopee).

Referințe: LP săptămâna 13 + Îndreptar pg. 113 + document „Lucrarea practică nr.3 Forme
farmaceutice (II): lichide și gazoase” pg. 8

16.Prescrieți o soluție injectabilă în flacon

Rp 1) Penicilină G solidă fl. 400000UI
Nr. XX
Ds inj. im. un flacon la șase ore
2) Ser fiziologic fi. 9 mg/mL
Nr. XX
Ds pentru dizolvat penicilina

Soluții destinate administrării parenterale

○ Soluții injectabile – sunt divizate în flacoane, fiole sau seringi. Sunt preparate
industriale.
■ Flacoanele sunt recipiente din sticlă sau plastic, cu capacitate
variabilă, având orificiul închis cu un dop din cauciuc, ce este
fixat cu o garnitură metalică. Pot conține una sau mai multe doze
de medicament sub formă de pulbere (se prepară prin dizolvare
în ser fiziologic și agitare înainte de momentul administrării) sau
lichid.

Referințe: LP săptămâna 7 + documentul „Lucrarea practică nr.3 Forme farmaceutice (II):

lichide și gazoase” pg. 2
17.Prescrieți supozitoare
Rp Papaverină hidroclorică 100 mg
Extract de beladonă 50 mg
Fenobarbital 30 mg
Excipient q.s.
pt. un supozitor, f. as. nr. X
Ds extern, rectal, câte un supozitor la nevoie fără a depăși trei pe zi

Prescripția se adresează unui bolnav cu dureri spastice de exemplu, diskinezie

biliară de tip hiperton.Papaverina este un antispastic musculotrop (acționează direct pe
mușchiul neted visceral), iar extractul de de beladonă, prin atropina conținută (0,75 mg într-
un supozitor), este antispastic, neurotrop (efect anticolinergic).Fenobarbitalul în doza
prescrisă are efect sedativ slab.
Sunt FF solide destinate administrării externe (pe mucoase) – rectal, vaginal
sau uretral. Conțin substanța activă înglobată în excipienți, numiți baze de supozitor,
care au proprietatea de a fi în stare solidă la temperatura camerei și în stare lichidă la
temperatura corpului. Exemple de baze de supozitor: butir cacao, grăsimi sintetice.
● Supozitoarele rectale – au formă cilindro-conică (torpilă). Se folosesc pentru
acțiune locală (laxativă, antihemoroidală) sau sistemică (evitarea parțială a
fenomenului de prim pasaj hepatic). Vena rectală superioară drenează în
circulația portală (prim pasaj hepatic), iar venele rectale inferioare și medii
drenează în circulația sistemică (vena cavă inferioară). Absorbția este relativ
lentă. Ex: supozitoarele cu AINS (AntiInflamatoare NeSteroidiene) – diclofenac.
● Supozitoare vaginale – au formă sferică (globule), ovoidală (ovule) sau cilindro-
conică (asemănătoare supozitoarelor rectale). Se folosesc pentru administrarea de
substanțe medicamentoase cu efect strict local. Ex: miconazol – antimicotic
● Supozitoare uretrale BUJIURI – sunt lungi și subțiri; se folosesc pentru administrarea
de antibiotice, doar atunci când antibioticele administrate oral sau injectabil au fost
ineficiente.

Referințe: documentul „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice (I)” pg. 7 + Îndreptar
pg. 148

18.Prescrieți o poțiune
Rp Cloralhidrat 3g
Julep gumos
Sirop simplu aa 30g
Apă distilată ad 100g
Ds int., câte două linguri seara , cu jumătate de oră înainte de culcare.

Prescripția se adresează unei persoane cu insomnie.Doza de cloralhidrat, cuprinsă

într-o lingură, este de circa 0,5 g.Julepul gumos previne efectele iritante locale ale
cloralhidratului la nivelul mucoasei gastrice.Deoarece forma medicamentoasă prescrisă este
o poțiune (care fermentează cu timpul), cantitatea prescrisă nu trebuie să depășească doza
pentru trei zile.
 Poțiunile sunt FF apoase, moderat zaharate, destinate administrării interne, cu
o concentrație a zahărului mai mică de 20%. Sunt preparate magistrale sau oficinale și
se prescriu numai pentru 2-3 zile, deoarece fermentează.

Referințe : documentul „Lucrarea practică nr.3 Forme farmaceutice (II): lichide și gazoase”
pg. 6 + Îndreptar pg. 113

19.Prescrieți un unguent - cremă

Rp Negamicin B unguent
I tub
Ds ext., pentru piele, se aplică în strat subțire, de câteva ori pe zi

Prescripția se adresează, de exemplu, unui bolnav cu piodermită.Asociația

neomicină-bacitracină realizează un spectru larg de activitate antimicrobiană.
Unguentele – FF de consistență moale, destinate aplicării pe tegumente sau
mucoase, în scop terapeutic sau de protecție. Sunt alcătuite din excipienți, numiți
baze de unguent și substanța activă
Tipuri de unguente:
● Unguente propriu-zise (pomezi)
● Unguentele de tip emulsie – CREME – conțin mai mult de 10 % apă și sunt
alcătuite dintro bază grăsoasă, o bază apoasă și emulgatori. În funcție de baza
predominantă, emulsiile pot fi de tip U/A(ulei în apă) sau A/U(apă în ulei).
○ Emulsii A/U – lanolină(latină lano=lână +lat. Oleum=ulei; deumită
popular și bursuc, este o ceară naturală secretată de glandele sebacee
ale ovinelor), alcooli de lână (proveniți din lanolină), esteri ai acizilor
grași -- determină frecvent reacții de hipersensibilizare (fiind produși
animali).
○ Emulsii U/A – emulgatori ionici: stearina, laurilsulfatul de sodiu.
(*Emulgatorii sunt molecule cu un capăt hidrofil și unul hidrofob;
datorită lor este posibilă dispersia uleiului în apă și invers, rezultând o
emulsie omogenă, stabilă).
Cremele favorizează pătrunderea substanței medicamentoase în tegument,
deoarece se amestecă cu grăsimile de pe suprafața pe care le emulsionează,
iar apa înmoaie epidermul. Se utilizează în dermatite pruriginoase, dermatoze
cronice/subacute și în cosmetică, deoarece pătrund foarte repede în piele.
● Unguentele de tip suspensie – PASTE

Referințe : documentul „Lucrarea practică nr. 2 – Forme Farmaceutice (I)” pg. 8 + Îndreptar
pg. 166

20.Prescrieți un preparat oficinal

Rp Pulbere alcalină Bourget
Pachete nr. V
Ds int. se dizolvă într-un litru de apă și se bea un pahar călduț dimineața pe nemâncate
și altul după-amiază cu două ore înainte sau după masă
(Rețeta este pentru un preparat oficinal)
 Un pachet de pulbere alcalină Bourget conține sulfat de Na 2g, fosfat de Na 4g,
NaHCO3 6g.Are efect antiacid, coleretic = stimulează secreția de bilă, colecistochinetic =
stimulează contracția și evacuarea colecistului.[Nu la pulberea Bourget dar există și efect
coladoc = stimulează contracția și evacuarea colecistului și a canalelor biliare] Pentru
pacienți cu sindrom dispeptic = ansamblu de simptome și semne de obicei în context
alimentar cu afectare biliară sau gastrică : balonare , greață , constipații , colici abdominale.
După modalitatea de preparare, medicamentele se împart în 3 categorii:
Preparate industriale – realizate de industria farmaceutică pe baza unei formule
stabilite, înscrisă în fișa de fabricație și aprobată de MS și ANMDM. Sunt cele mai utilizate
în prezent, au compoziție fixă, valabilitate mare.
Preparate magistrale – realizate în farmacie (oficină) conform indicațiilor medicului
care stabilește compoziția, cantitățile și forma farmaceutică.
Preparate oficinale – realizate în farmacie (oficină) conform indicațiilor din
Farmacopee. (ex. apă oxigenată (peroxid de hidrogen – H2O2 concentrație între 3-
10%, tinctură de iod)

Referințe : LP săptămâna 5 + documentul „Lucrare practică nr.1 Introducere în

Farmacologie” pg. 2

21.Prescrieți un preparat magistral

Rp Acid salicilic 0,4g
Vaselină ad 20g
Ds ext. pentru a se unge local seara
(Rețeta este pentru un unguent pomadă / vaselină salicilică 2% / un preparat magistral)

Acidul salicilic are proprietăți keratolitice și se recomandă unui pacient cu psoriazis

pentru îndepărtarea scuamelor.Vaselina e excipient.
După modalitatea de preparare, medicamentele se împart în 3 categorii:
Preparate industriale – realizate de industria farmaceutică pe baza unei formule
stabilite, înscrisă în fișa de fabricație și aprobată de MS și ANMDM. Sunt cele mai utilizate
în prezent, au compoziție fixă, valabilitate mare.
Preparate magistrale – realizate în farmacie (oficină) conform indicațiilor
medicului care stabilește compoziția, cantitățile și forma farmaceutică.
Preparate oficinale – realizate în farmacie (oficină) conform indicațiilor din
Farmacopee. (ex. apă oxigenată (peroxid de hidrogen – H2O2 concentrație între 3- 10%,
tinctură de iod)

Referințe: LP săptămâna 7 + documentul „Lucrare practică nr.1 Introducere în

Farmacologie” pg. 2
Subiectul II
22.Prescrieți un parasimpatomimetic util în glaucom
Rp Pilocarpină colir 1%
I fl.
Ds ext. instilații în sacul conjunctival în ambii ochi câte o picătură la fiecare oră până la
dispariția simptomatologiei

Stimularea receptorilor M3 determină mioză și contracția mușchiului ciliar.Inhibiția

receptorilor M3 determină midriază și cicloplegie = relaxarea mușchiului ciliar.Stimularea
receptorilor α1 determină midriază.În atacul de glaucom ochiul e hiperton.
Administrat oftalmic medicamentul produce efecte muscarinice tipice, care constau
în contracția mușchiului circular al irisului cu producerea de mioză, contracția mușchiului
ciliar cu bombarea cristalinului și fixarea vederii pentru privirea de aproape (falsă miopie), și
favorizarea resorbției umorii apoase cu scăderea presiunii intraoculare, care este, în
fapt, efectul terapeutic căutat în tratamentul glaucomului.

Referințe: LP săptămâna 9 + „Farmacologie” pg. 128

23.Prescrieți un parasimpatolitic util în ulcerul duodenal

Rp Pirenzepină cp. 25 mg
Nr. LX
Ds ext. câte două comprimate de două ori pe zi

Variantele de parasimpatolitice de prescris în ulcerul duodenal sunt propanterina,

butanterina și pirenzepina.

SAU

Rp Atropină sulfurică 20mg

Apă ad 20g
Ds intern, câte 10 picături dimineața, la prânz și după amiază (cu ½ oră înainte de mese) și
20 picături la culcare

Prescripția se adresează unui bolnav ulceros în perioadă activă.Soluția 1%

recomandată, conține 1 mg atropină la 1 mL sau 20 picături soluție.
Asupra aparatului digestiv , la nivelul stomacului, atropina inhibă secreția
clorhidropeptică și motilitatea.Este inhibată mai mult secreția bazală decât secreția
provocată.Scade în principal secreția produsă în faza cefalică, mai puțin cea produsă în faza
gastrică și foarte puțin cea din faza intestinală.Aciditatea gastrică scade mai puțin ,
comparativ cu scăderea secreției de acid clorhidric, deoarece este redusă, de asemenea
secreția ionilor bicarbonat.Se reduce, de asemenea secreția de mucus care are rol în
protector pentru mucoasa gastrică, dar efectul scăderii secreției de mucus este însoțit de
scăderea secreției de pepsină.Scăderea secreției clorhidropeptice permite utilizarea
atropinei pentru tratamentul ulcerului gastric sau duodenal.
Utilizarea atropinei în tratamentul ulcerului gastric sau duodenal sau în
tratamentul bolii Parkinson a fost practic abandonată prin apariția unor medicamente
mai eficace și mai bine suportate.

Referințe : LP săptămâna 9 + Îndreptar pg. 141-142 + „Farmacologie” pg. 132 , 134

24.Indicațiile atropinei
Principalele indicații ale atropinei sunt ca preanestezic sau pentru prevenirea
reflexelor vagale în cursul unor intervenții terapeutice sau diagnostice (endoscopii, puncții
diverse, administrarea de substanțe de contrast etc.), tratamentul intoxicațiilor cu substanțe
organofosforice sau cu ciuperci care conțin muscarină, tratamentul colicilor sau spasmelor
diverselor organe cavitare (aparat urinar, tub digestiv și sistem biliopancreatic, aparat
genital, etc.) , bradicardie sau bloc atrioventricular, în special cele produse de digitalice.Mai
rar se utilizează ca antidiareic sau în hipersudorație.Utilizarea atropinei în tratamentul
ulcerului gastric sau duodenal sau în tratamentul bolii Parkinson a fost practic abandonată
prin apariția unor medicamente mai eficace și mai bine suportate.

Referințe: „Farmacologie” pg. 134

25.Contraindicațiile atropinei
Medicamentul este contraindicat în glaucom, hipertiroidie, adenom de prostată, ileus
paralitic, stenoză pilorică, tahicardie, infarct miocardic acut (cu excepţia controversată a
bradicardiei excesive) şi la femeile care alăptează (medicamentul se excretă în laptele
matern)

Referințe: „Farmacologie” pg. 134

26.Efectele atropinei la nivel digestiv

Asupra aparatului digestiv efectele atropinei sunt multiple. La nivelul cavităţii bucale
medicamentul scade secreţia salivară, uscăciunea gurii fiind un efect nedorit comun al
medicamentului. Uneori scăderea secreţiei salivare este atât de importantă încât determină
tulburări de vorbire. La nivelul stomacului inhibă secreţia clorhidropeptică şi motilitatea. Este
inhibată mai mult secreţia bazală decât secreţia provocată. Scade în principal secreţia
produsă în faza cefalică, mai puţin cea produsă în faza gastrică şi foarte puţin cea din faza
intestinală. Aciditatea gastrică scade mai puţin comparativ cu scăderea secreţiei de acid
clorhidric deoarece este redusă, de asemenea, secreţia ionilor bicarbonat. Se reduce, de
asemenea, secreţia de mucus care are rol protector pentru mucoasa gastrică, dar efectul
scăderii secreţiei de mucus este însoţit de scăderea secreţiei de pepsină. Scăderea secreţiei
clorhidropeptice permite utilizarea atropinei pentru tratamentul ulcerului gastric sau
duodenal. În ultima vreme însă medicamentul este foarte puţin utilizat în acest scop, datorită
efectelor nedorite şi apariţiei altor medicamente antiulceroase mai active şi mai bine
suportate. Scăderea motilităţii propulsive a stomacului este însoţită de creşterea tonusului
sfincterului piloric şi mult mai puţin a tonusului sfincterului cardial. Aceasta întârzie golirea
stomacului şi favorizează refluxul gastro-esofagian. Întârzierea golirii stomacului a fost
considerată utilă terapeutic în tratamentul ulcerului gastric sau duodenal, deoarece
prelungea timpul de acţiune al medicamentelor antiacide asociate atropinei şi care
acţionează numai la nivelul stomacului. Favorizarea refluxului gastro-esofagian face ca
atropina să agraveze esofagita peptică de reflux, boală în care medicamentul este
contraindicat. Asupra intestinului, atropina scade motilitatea propulsivă, creşte tonusul
sfincterelor şi scade secreţia intestinală. Scăderea motilităţii digestive este mai intensă decât
scăderea secreţiei glandelor intestinale. Diminuarea tranzitului intestinal permite utilizarea
atropinei ca antidiareic. În alte condiţii, diminuarea tranzitului intestinal determină constipaţie
ca reacţie adversă. Diminuarea tranzitului intestinal produsă de atropină nu este însă
niciodată atât de intensă încât să apară ileus paralitic, probabil datorită faptului că
acetilcolina nu este singurul neurotransmiţător prin intermediul căruia este controlată
motilitatea tubului digestiv.

Referințe: „Farmacologie” pg. 132-133

27.Prescrieți un ganglioplegic
[Nu am găsit prescripții de ganglioplegice în notițele de LP sau în Îndreptar așa că am luat o
prescripție din Lista Medicamentelor]
Rp Dysport
500 unități (unitățile sunt specifice acestui medicament și se calculează în funcție de
greutatea pacientului)
Ds inj. i.m. o nouă injecție se face atunci când efectul injecției anterioare s-a diminuat dar nu
mai devreme de 12 săptămâni

Substanța activă din Dysport este toxina botulinică A.

Împiedicarea eliberării de acetilcolină în fanta sinaptică este posibilă, de
asemenea, prin toxina botulinică dar, în acest caz, toxina acţionează asupra
proteinelor implicate în procesul de eliberare a acetilcolinei (a se vedea 9. Influenţarea
farmacologică a sistemului nervos). Prin acest mecanism toxina botulinică produce
paralizia sinapselor colinergice. În doze mari moartea se produce prin paralizia
muşchilor respiratori. În doze mici, administrate local, toxina botulinică poate fi însă
utilă terapeutic. Se poate utiliza pentru tratamentul unor contracturi patologice ale
musculaturii striate, cum se întâmplă, spre exemplu, în torticolis sau în parezele
spastice, în combaterea unor stări de hipersecreţie sudorală, cum se întâmplă în
dishidroză, sau în cosmetică pentru combaterea ridurilor.
Din punct de vedere terapeutic cel mai important medicament ganglioplegic este
trimetafanul. Administrat intravenos el determină o scădere marcată a tensiunii arteriale care
se instalează în 2-4 minute şi durează mai puţin de 10 minute. Aceasta face ca efectul său
să fie foarte controlabil. Medicamentul se administrează obişnuit în perfuzie intravenoasă
continuă în situaţii în care este nevoie de o scădere marcată şi rapidă a tensiunii arteriale
cum ar fi crizele hipertensive majore, anevrismul disecant de aortă în criză dureroasă,
realizarea unei hipotensiuni arteriale controlate pentru limitarea sângerărilor în plagă în
cursul unor intervenţii chirurgicale foarte sângerânde. Latenţa şi durata foarte scurtă a
efectului fac ca debitul perfuziei să fie reglat în practica clinică în funcţie de efectul căutat -
aducerea tensiunii arteriale la valori normale sau la valori suficient de mici pentru a limita
sângerarea în plagă sau pentru a opri durerea produsă de procesul de disecţie a aortei.
Efectul încetează practic odată cu încetarea perfuziei. Principalele riscuri sunt cele cardio-
vasculare: hipotensiune arterială până la colaps, agravarea unei ischemii cerebrale sau
miocardice, eventual aritmii cardiace. Aceste riscuri sunt mult diminuate de caracterul foarte
controlabil al efectului medicamentului dar impun ca administrarea să se facă în mediu
spitalicesc sub strictă supraveghere medicală. Alte reacţii adverse nu intră practic în discuţie
datorită faptului că administrarea medicamentului se face pe o perioadă limitată de timp (nu
putem vorbi spre exemplu de instalarea unei constipaţii într-o oră de perfuzie sau de
hipotensiune ortostatică la bolnavul perfuzat). Mai sunt autorizate în lume preparate de
pentametoniu, cu aceleaşi indicaţii ca şi trimetafanul, sau de mecamilamină care se poate
administra pe cale orală la bolnavi cu hipertensiune arterială foarte severă care nu răspund
la alte tratamente. Utilizarea acestora este însă extrem de limitată.

Referințe : Lista Medicamentelor „DYSPORT 500 unitati PULB. PT. SOL. INJ.” +
„Farmacologie” pg. 124, 145

28.Prescrieți un antispastic
Rp Papaverină clorhidrat 80mg
Extract de beladona
Fenobarbital aa 20mg
M. f. pilulae f. as. nr. XX
Ds int. câte o pilulă de trei ori pe zi

Papaverina și beladona sunt medicamentul de bază.Papaverina are efect antispastic

musculotrop, adică acționează direct pe fibrele musculare netede.Atropina blochează
receptorii muscarinici.
Fenobarbitalul este medicament adjuvant.Are rol de inductor enzimatic, adică
stimulează activitatea citocromului P450 , a glucuronil transferazei și a enzimelor implicate
în ?hemoliză / hemosinteză? astfel accelerând metabolizarea unor medicamente.

Referințe : LP săptămâna 5

29.Prescrieți un antidiareic din clasa parasimpatoliticelor

[Nu am găsit prescripție nici în LP nici în Îndreptar așa că am luat de pe internet , știu nu e
ideal dar csf , ncsf ]
Rp Scobutil compus supozitor 10mg
Metamizol sodiu 1g
I cutie
Ds intrarectal unu-trei supozitoare pe zi

SAU

Rp Buscotil cp. 10 mg
?? I cutie ??
Ds int. , unu-două comprimate administrate oral de 3-5 ori pe zi
 Butilscopolamina poate fi utilizată pe cale orală , probabil pentru tratamentul colicilor
intestinale sau ca antidiareic.

Referințe: Îndreptar pg. 147 + Siteul Sfatul medicului pagina „Buscotil, comprimate” +
„Farmacologie” pg.136

30.Prescrieți un medicament util pentru examenul fundului de

ochi
Rp Tropicamidă colir 0,5%
I fl.
Ds ext. câte o picătură la fiecare sac conjunctival cu cincisprezece minute înainte de
examenul fundului de ochi

Dintre parasimpatolitice efectul ocular durează șapte zile la atropină, trei zile la
homatropină, o zi la ciclopentolat, maxim șase ore la tropicamidă.
O a doua direcţie de dezvoltare a medicamentelor parasimpatolitice a reprezentat-o
utilizarea acestora pentru efectele lor oculare. În acest domeniu au apărut o serie de
medicamente antimuscarinice de tip atropinic care însă, spre deosebire de atropină ale
cărei efecte se menţin mai mult de 7 zile, au o durată scurtă de acţiune dacă se
administrează în instilaţii conjunctivale. Astfel sunt homatropina, ale cărei efecte oculare se
menţin 1-3 zile, sau tropicamida, ale cărei efecte se menţin aproximativ 6 ore. Aceste
medicamente sunt avantajoase faţă de atropină în oftalmologie pentru examenul fundului
de ochi (oftalmoscopie) deoarece efectele nedorite caracteristice parasimpatoliticelor
administrate în instilaţii conjunctivale dispar mult mai repede. Totuşi, pentru profilaxia
sinechiilor în irite, unde este necesar un efect susţinut, rămâne preferată atropina, tocmai
datorită duratei sale lungi de acţiune. Parasimpatoliticele cu durată scurtă de acţiune
pot fi utilizate însă dacă se tentează ruperea unor sinechii deja constituite. În această
situaţie se administrează alternativ parasimpatolitice care produc midriază şi
parasimpatomimetice care produc mioză, spre exemplu pilocarpină, în speranţa că
variaţiile de diametru pupilar vor conduce la ruperea sinechiilor.

Referințe : LP săptămâna 9 + „Farmacologie” pagina 137

31.Prescrieți un parasimpatolitic util în astmul bronșic

Rp Ipratropiu aerosol 20μg pe puf
I fl. pres.
Ds inhalator câte un puf de trei ori pe zi fără a se depăși doisprezece pufuri pe zi

În fine, o ultimă direcţie de dezvoltare a medicamentelor parasimpatolitice a

constituit-o utilizarea acestora ca antiastmatice. Principalul medicament utilizat în acest
scop este ipratropiul, care este un compus cu structură cuaternară de amoniu care se
administrează pe cale inhalatorie. Administrat pe această cale medicamentul
realizează concentraţii active la nivelul bronhiilor dar, având moleculă polară, practic
nu se absoarbe prin mucoasa bronşică. De la nivelul bronhiilor medicamentul este
preluat de escalatorul mucociliar şi transportat la nivelul faringelui de unde, prin
înghiţire, ajunge în tubul digestiv şi este, în acest fel, eliminat prin scaun. Deşi
bronhiile sunt foarte bine inervate colinergic, eficacitatea ipratropiului în tratamentul
astmului bronşic este în general mai mică decât eficacitatea simpatomimeticelor.
Medicamentul este însă probabil foarte activ în anumite situaţii de bronhospasm cu o
importantă componentă colinergică cum ar fi astmul reflex, astmul de efort, astmul la frig,
bronhospasmul apărut la bolnavii cu bronşită spastică. Datorită faptului că medicamentul
nu se absoarbe, el este practic lipsit de reacţii adverse sistemice. Singurele
inconveniente sunt cele care pot să apară la nivelul aparatului respirator, respectiv
scăderea secreţiilor bronşice, creşterea vâscozităţii acestora şi scăderea activităţii
escalatorului mucociliar dar şi uscăciunea gurii uneori. Extrem de rar, în caz de leziuni
ale mucoasei tubului digestiv, au fost descrise fenomene atropinice sistemice.

Referințe : LP săptămâna 9 + „Farmacologie” pg. 137

32.Prescrieți o leptocurară - precizând indicația pentru care o

prescrieți
[Nu am găsit prescripție nici în LP nici în Îndreptar așa că am luat o prescripție din Lista
Medicamentelor]
Rp Lysthenon 0,1 g / 5 mL
Ds. inj.iv. (doza se calculează în funcție de vârsta și greutatea pacientului)

Substanța activă din Lysthenon este clorura de suxametoniu.

Lysthenon este utilizat exclusiv în timpul anesteziei generale pentru a facilita
intubația endotraheală, în faza de inducție secvențială rapidă când este necesară
relaxarea musculară rapidă în timpul intervențiilor chirurgicale: ocluzie intestinală,
abdomen acut, operație cezariană, proceduri în situații acute la pacienți care au
consumat alimente și pentru a atenua spasmele în timpului terapiei electroconvulsive.
Dintre leptocurare, practic singurul medicament utilizat la ora actuală este
suxametoniul (succinilcolina). Din punct de vedere chimic substanţa este compusă din 2
molecule de acetilcolină unite la capătul opus grupării cuaternare de amoniu astfel încât
prezintă două grupări cuaternare de amoniu unite printr-un lanţ de 10 atomi, chiar dacă nu
toţi sunt atomi de carbon (doi dintre ei sunt atomi de oxigen). Aceasta este în foarte bună
concordanţă cu proprietăţile agoniste asupra receptorilor nicotinici musculari ale acestei
substanţe. Pe de altă parte, structura chimică foarte asemănătoare cu cea a acetilcolinei
face ca acest medicament să fie metabolizat foarte rapid în sânge de către
pseudocolinesterază. În aceste condiţii, efectul medicamentului se instalează foarte repede,
latenţa paraliziei musculare fiind de aproximativ un minut, paralizia musculaturii striate este
precedată de contracţii musculare vizibile clinic uneori, în special în zona muşchilor deltoizi,
sub forma unor fasciculaţii musculare, iar durata efectului este foarte scurtă, de aproximativ
5-10 minute. Există unele persoane care prezintă deficit genetic în pseudocolinesterază.
Aceste persoane metabolizează foarte greu medicamentul, ceea ce face ca efectul
suxametoniului să fie foarte intens şi de lungă durată, dozele terapeutice obişnuite putând să
determine o paralizie a muşchilor respiratori, inclusiv a diafragmului, periculoasă. Utilizarea
suxametoniului în condiţii de siguranţă (în condiţii de spitalizare, în secţii specializate şi
dotate corespunzător cu posibilităţi de respiraţie asistată, şi de către personal medical
competent) limitează foarte mult consecinţele apneei toxice. Există şi posibilitatea dozării
pseudocolinesterazei serice înaintea deciziei de a se administra suxametoniul, dar frecvenţa
deficitului genetic în pseudocolinesterază este atât de mică încât, practic, dozarea
pseudocolinesterazei serice nu se justifică din punct de vedere economic. Fasciculaţiile
musculare produse de suxametoniu pot fi cauză de dureri musculare ulterioare actului
curarizării (postanestezice). De asemenea, activitatea musculară exagerată produsă de
suxametoniu înaintea instalării paraliziei musculare poate determina eliberarea unor cantităţi
mari de potasiu din fibra musculară striată şi creşterea potasemiei. Există autori care afirmă
că aceste fenomene ar putea fi combătute, cel puţin parţial, prin administrarea de
curarizante antidepolarizante înaintea administrării de suxametoniu. Totuşi, dacă se
administrează în prelabil curarizante anidepolarizante, dozele de suxametoniu necesare
curarizării convenabile sunt în general cu 30- 50% mai mari. Suxametoniul se utilizează, în
principal, pentru a facilita intubaţia traheală, cel mai adesea în vederea unei anestezii
generale, dar şi în alte condiţii care impun o astfel de manevră. În caz de supradozare,
singura măsură care poate fi luată este menţinerea respiraţiei asistate până la dispariţia
efectului medicamentului (recuperarea se face, în principiu, fără consecinţe biologice). După
cum se arăta mai sus, anticolinesterazicele nu antagonizează efectul suxametoniului ci
dimpotrivă, îl amplifică.

Referințe : Lista Medicamentelor „LYSTHENON 0,1 g/5 ml SOL. INJ.” + „Farmacologie” pg.
149-150

33.Prescrieți o pahicurară - precizând indicația pentru care o

prescrieți
Rp Nivacurium fi. 10 mg
Nr. II
Ds inj. iv. lent o fiolă odată

Se administrează pentru o intervenție de scurtă durată.

Pahicurarele acţionează ca blocante ale receptorilor nicotinici de tip NM,
împiedicând acţionarea receptorilor respectivi de către acetilcolina endogenă şi, implicit,
depolarizarea membranei postsinaptice. Din acest motiv pahicurarele se mai numesc şi
curarizante antidepolarizante. Aceasta determină paralizia sinapsei neuromusculare cu
scăderea marcată a tonusului muscular şi paralizia musculaturii striate. Efectul poate fi
antagonizat competitiv prin creşterea cantităţii de acetilcolină în fanta sinaptică spre
exemplu, dacă se administrează substanţe anticolinesterazice, cum ar fi neostigmina. La
doze mari intervine probabil şi o blocare a canalului de sodiu, posibil prin pătrunderea
moleculelor respective în interiorul acestui canal, astfel încât în cazul dozelor mari efectul
acestor medicamente este antagonizat numai parţial de substanţele anticolinesterazice.
Pahicurarele produc paralizia a musculaturii striate care se instalează în aproximativ
5-6 minute şi durează, în funcţie de medicament, între 30-60 de minute. Efectul lor este, cel
puţin parţial, antagonizat de anticolinesterazice cum ar fi neostigmina. Dacă se impune
administrarea de neostigmină, de exemplu în caz de supradozare, este de preferat ca
neostigmina să se asocieze cu atropină pentru a contracara efectele muscarinice ale
neostigminei şi a limita astfel efectele nedorite ale neostigminei (a se vedea mai jos).
Referințe: LP săptămâna 9 + „Farmacologie” pg. 146, 150

34.Prescrieți un anticolinesterazic util în tratamentul miasteniei

gravis
Rp Neostigmină cp. 15 mg
III cutii
Ds int. un comprimat la patru ore

Neostigmina creşte disponibilul de acetilcolină la nivelul sinapselor colinergice

având, în acest fel, efecte colinomimetice. Aceste efecte se manifestă, în primul rând, la
nivelul musculaturii striate, tubului digestiv şi vezicii urinare.
La nivelul musculaturii striate, creşterea disponibilului de acetilcolină şi a
persistenţei acetilcolinei în fanta sinaptică neuromusculară facilitează transmisia
sinaptică colinergică. Aceasta permite utilizarea acestui medicament pentru
tratamentul miasteniei gravis, boală datorată scăderii numărului de receptori N M ,
probabil printr-un mecanism imunologic (se produc autoanticorpi îndreptati împotriva
subunităţilor 1 ale receptorilor nicotinici musculari, subunitatea 1 neexistând în
compoziţia altor tipuri de receptori nicotinici) şi caracterizată printro oboseală
musculară patologică. Administrarea neostigminei înlătură manifestările clinice ale
miasteniei. Efectul este atât de caracteristic încât medicamentul poate fi utilizat şi ca test
diagnostic. Dacă un astfel de test diagnostic este pozitiv, tratamentul cu neostigmină este
pe o durată lungă de timp şi asigură o activitate a musculaturii striate apropiată de normal,
fără să influenţeze însă evoluţia bolii. Uneori la neostigmină se asociază alte medicamente
de natură să influenţeze evoluţia bolii, cum ar fi cortizoni sau medicamente
imunosupresoare, dar aceste medicamente, deşi ar putea influenţa evoluţia bolii, practic nu
influenţează simptomatologia acesteia aşa cum o face neostigmina. Neostigmina este
medicamentul esenţial pentru tratamentul miasteniei.

Referințe: LP săptămâna 9 + „Farmacologie” pg. 154

35.Listați liniile de tratament urmate în intoxicația cu

organofosforice
Intoxicația cu organofosforice se recunoaște după : Persoana intoxicată prezintă
fenomene colinergice generalizate de o mare gravitate, intoxicaţia fiind letală. Tipic, bolnavul
este în comă, prezintă hipotensiune arterială cu bradicardie (semn patognomonic),
pupilele sunt miotice şi prezintă hipersecreţie abundentă a tuturor glandelor exocrine:
hipersudoraţie, hiperlacrimaţie, sialoree, rinoree, bronhoree, etc. Tubul digestiv este
stimulat prezentând diaree, uneori cu incontinenţă fecală şi urinară. Poate prezenta
fasciculaţii musculare şi chiar convulsii care, ulterior, pot evolua către paralizia musculaturii
striate.
Tratamentul intoxicaţiei cu organofosforice presupune măsuri specifice şi măsuri
generale. Cea mai importantă măsură specifică constă în administrarea de atropină în
doze foarte mari. Cel mai adesea se administrează injecţii intravenoase cu 1-2 mg atropină
repetate la fiecare 5-10 minute până la apariţia fenomenelor de atropinizare (spre exemplu
midriaza). Atropina înlătură toate manifestările muscarinice ale intoxicaţiei şi are importanţă
vitală în tratamentul acestei intoxicaţii.
O altă măsură specifică constă în administrarea de reactivatori de colinesterază
(oxime) care sunt utili şi necesari dar probabil importanţa lor este mai mică decât importanţa
atropinei în această terapie. Oximele par să aibă un rol în refacerea funcţiei sinapselor
nicotinice musculare, unde nu acţionează atropina, şi previn complicaţiile cerebrale tardive
ale intoxicaţiei. Oximele trebuiesc administrate precoce, înaintea instalării fenomenului de
îmbătrânire a enzimei.
Dintre măsurile generale un loc important îl ocupă înlăturarea toxicului prin
mijloace adaptate căii de pătrundere a toxicului în organism. Întrucât cel mai adesea
toxicul pătrunde prin tegumente sau mucoase, un loc important îl ocupă înlăturarea
îmbrăcăminţii şi spălarea tegumentelor (şi a părului capului). Poate să fie nevoie, de
asemenea, de spălături gastrice în funcţie de situaţie.
Alte măsuri terapeutice se aplică în funcţie de necesităţi: aspiraţie traheobronşică
sau chiar respiraţie asistată, menţinerea tensiunii arteriale, anticonvulsivante, etc.
Aprecierea generală este că acestă intoxicaţie este letală dacă nu se tratează, dar este
tratabilă
Referințe: „Farmacologie” pg. 156-157

36.Care sunt indicațiile Neostigminei?

Neostigmina este medicamentul esenţial pentru tratamentul miasteniei.Se
poate utiliza și ca test diagnostic al miasteniei gravis.
În supradozarea curarizantelor antidepolarizante creşterea disponibilului de
acetilcolină produsă de neostigmină determină deplasarea prin competiţie a moleculelor de
curarizant de pe receptorii NM înlăturând în acest fel efectele acestor curarizante ceea ce
permite utilizarea neostigminei ca decurarizant.
Asupra tubului digestiv, creşterea disponibilului de acetilcolină determină accelerarea
tranzitului gastro-intestinal şi creşterea secreţiilor digestive, inclusiv a secreţiei de acid
clorhidric. Creşterea tranzitului intestinal poate fi utilă terapeutic pentru tratamentul
atoniilor intestinale şi ileusului paralitic. În ileusul mecanic însă, accelerarea
tranzitului intestinal produsă de neostigmină poate fi atât de importantă încât să
evolueze, în condiţiile prezenţei unui obstacol mecanic, cu ruptură intestinală, astfel
încât neostigmina este contraindicată în ileusul mecanic. Pe de altă parte, în
tratamentul miasteniei gravis diareea este o reacţie adversă frecvent întâlnită. De
asemenea, prin creşterea secreţiei de acid clorhidric, neostigmina poate agrava ulcerul
gastric sau duodenal.
Asupra vezicii urinare efectele colinergice ale neostigminei constau în favorizarea
golirii vezicii urinare şi pot fi utile pentru tratamentul atoniilor vezicale cum sunt, spre
exemplu, cele întâlnite după unele intervenţii chirurgicale (atonii vezicale
postoperatorii).
De asemenea, neostigmina este contraindicată relativ în astmul bronşic şi unele boli
cardiace cum ar fi blocul atrio-ventricular sau bradicardia.

Referințe : „Farmacologie” pg. 154-155

37.Prescrieți un simpatomimetic util în șocul anafilactic
Rp Adrenalină fi. 1mg/mL
Nr. II
Ds inj. iv. lent o jumătate de fiolă odată diluată în ser fiziologic sub supravegherea
medicului, se poate repeta după treizeci de minute

Utilizarea terapeutică a adrenalinei este limitată datorită spectrului larg de acţiune,

efectelor brutale şi duratei scurte de acţiune. Principala indicaţie a medicamentului o
constituie şocul anafilactic în care adrenalina contracarează principalele manifestări ale
acestei condiţii patologice: redresează tensiunea arterială, înlătură bronhospasmul şi
descongestionează prin vasoconstricţie mucoasa laringo-traheo-bronşică. În acest fel,
adrenalina prezintă, practic, efecte inverse histaminei, substanţa endogenă esenţială în
patogenia producerii şocului anafilactic, deşi mecanismul de acţiune al adrenalinei este
absolut altul decât mecanismul de acţiune al histaminei.

Referințe: LP săptămâna 9 + „Farmacologie” pg. 169

38.Prescrieți un alfa 1 antagonist util în tratamentul adenomului

de prostată
[Nu am găsit prescripție nici în LP nici în Îndreptar așa că am luat o prescripție din Lista
Medicamentelor]
Rp Tamsulosin cps. 0,4 mg
I cutie
Ds int. , o capsulă pe zi după micul dejun sau după prima masă a zilei

Tamsulosinul este un alt alfa-1 blocant care, spre deosebire de prazosin, blochează
cu mult mai mare selectivitate receptorii alfa-1A şi alfa-1D decât receptorii alfa-1B. Aceasta
face ca acest medicament să fie eficace în tratamentul hipertrofiei benigne de
prostată, fără să scadă foarte mult tensiunea arterială. Faptul se datorează, foarte
probabil, particularităţii că, la nivelul fibrelor musculare netede ale prostatei, există
receptori alfa-1A adrenergici a căror blocare relaxează respectivii muşchi netezi
prostatici ceea ce scade rezistenţa la fluxul urinar, manifestare caracteristică
hipertrofiei benigne de prostată. Medicamentul nu afectează mult tensiunea arterială
deoarece, la nivelul vaselor de sânge, predomină receptorii alfa-1B, receptorii alfa-1A
fiind foarte puţin prezenţi. Teoretic, şi prazosinul ar trebui să fie eficace în tratamentul
hipertrofiei benigne de prostată, dar scăderea tensiunii arteriale este foarte probabil un efect
limitant al dozei

Referințe : „Farmacologie” pg. 177 + Lista Medicamentelor „TAMSULOSIN AUROBINDO

400 micrograme CAPS. ELIB. PREL.”

39.Prescrieți un beta 1 blocant util ca antihipertensiv

[Nu am găsit prescripție nici în LP nici în Îndreptar așa că am luat o prescripție din Lista
Medicamentelor]
Rp Atenolol cp. 100 mg
 I cutie
Ds int. , un comprimat pe zi , preferabil dimineața

Există, de asemenea, unele blocante selective pentru receptorii beta-1 adrenergici

numite uneori şi blocante cardioselective, deoarece acţionează numai asupra cordului şi
asupra zonei juxtaglomerulare de la nivelul rinichiului. Astfel sunt medicamente precum
atenololul, metoprololul, acebutololul ş. a. În general, se apreciază că au aceleaşi
indicaţii şi aceeaşi eficacitate cu blocantele adrenergice neselective dar pot fi
utilizate şi la bolnavii cu astm bronşic şi alte forme de bronhospasm, precum şi la
bolnavii cu sindroame de ischemie periferică. Totuşi, în aceste condiţii patologice,
administrarea trebuie să se facă cu prudenţă deoarece la doze terapeutice mari
selectivitatea dispare, la aceste doze mari medicamentele putând să blocheze şi receptorii
beta-2 adrenergici şi să agraveze bolile respective.

Referințe: „Farmacologie” pg. 178 + Lista Medicamentelor „ATENOLOL 100 mg COMPR.”

40.Prescrieți un beta 2 simpatomimetic pentru tratamentul

astmului bronșic
Rp Astmopent flacon presurizat dozat
Nr. I
Ds inhalații , un puf o dată , se poate repeta după 3 ore fără a depăși 8 doze pe zi

Substanța activă este orciprenalină sulfat în soluție 1,5% (flacon de 20 mL).Un puf
conține aproximativ 750 μg orciprenalină
Prescripția se adresează unui bolnav astmatic.Orciprenalina conținută
acționează ca un bronhodilatator simpatomimetic; are oarecare selectivitate de
acțiune asupra receptorilor β adrenergici de la nivelul bronhiilor.
Simpatomimeticele beta-2 selective sunt un grup de medicamente care prezintă un
radical la gruparea aminică mai voluminos decât radicalul izopropil, ceea ce creşte
intensitatea efectelor beta-2 adrenergice atât de mult încât celelalte efecte devin neglijabile,
aceste medicamente acţionând în principal asupra receptorilor beta-2 adrenergici. Astfel
sunt medicamente precum salbutamolul (albuterol), fenoterolul, orciprenalina,
terbutalina,etc.
Simpatomimeticele beta-2 selective au ca principal efect farmacodinamic
bronhodilataţia, ceea ce permite utilizarea lor pentru tratamentul astmului bronşic.
Produc, de asemenea, vasodilataţie prin stimularea receptorilor 2 adrenergici de la nivelul
vaselor sanguine

Referințe: Îndreptar pg. 137-139 + „Farmacologie” pg.171

41.Prescrieți un betasimpatomimetic pentru tratamentul crizei

de astm bronșic
Rp Ventolin Inhaler flacon presurizat dozat pentru aerosoli salbutamol 100 μg / doza (flacon
cu 200 doze)
Nr. I
Ds inhalații , două pufuri pentru tratamentul crizelor de astm și două pufuri de trei-patru ori
pe zi pentru profilaxia de durată a crizelor

Simpatomimeticele beta-2 selective sunt un grup de medicamente care prezintă un

radical la gruparea aminică mai voluminos decât radicalul izopropil, ceea ce creşte
intensitatea efectelor beta-2 adrenergice atât de mult încât celelalte efecte devin neglijabile,
aceste medicamente acţionând în principal asupra receptorilor beta-2 adrenergici. Astfel
sunt medicamente precum salbutamolul (albuterol), fenoterolul, orciprenalina,
terbutalina,etc.
Simpatomimeticele beta-2 selective au ca principal efect farmacodinamic
bronhodilataţia, ceea ce permite utilizarea lor pentru tratamentul astmului bronşic.
Produc, de asemenea, vasodilataţie prin stimularea receptorilor 2 adrenergici de la nivelul
vaselor sanguine

Referințe: Îndreptar pg. 138 + „Farmacologie” pg.171

42.Prescrieți ibuprofen
Rp Nurofen sirop 200 mg / 5 mL
I fl.
Ds int. câte o linguriță de trei ori pe zi

Ibuprofenul este un derivat de acid fenilpropionic, cu o potenţă de 2 ori mai mare

decât a aspirinei, dar cu efecte similare acesteia şi cu reacţii adverse inferioare. Are mai
puţine efecte iritante gastrice, fiind considerat un ”antireumatic de cursă lungă”. Pe lângă
indicaţiile comune clasei de AINS, este eficient pentru favorizarea închiderii ductului
arterial la nou-născuţii prematuri, pe cale intravenoasă sau orală.s Se mai aplică topic, în
terapia locală antiinflamatorie, sub formă de creme sau geluri, precum şi la nivelul cavităţii
bucale, sub forma unui gel lichid, în durerile dentare postoperatorii. Este relativ contraindicat
la pacienţii cu polipi nazali, sau cu un istoric de angioedem sau de bronhospasm la aspirină.

Referințe: LP săptămâna 13 + „Farmacologie” pg. 630

43.Prescrieți codeină
Rp Codeină cp. 15 mg
I cutie
Ds int. , un comprimat de trei ori pe zi

Prescripția se adresează unui pacient cu tuse.Tot ca antitusive se pot prescrie morfina ,

la pacienți cu fracturi costale de exemplu, sau dextrometorfan.

SAU

Rp Acid acetilsalicilic 300mg

Codeină fosfat 10mg
Pentru o cașetă f. as. nr. XX
Ds int. o cașetă la nevoie fără a depăși 4 cașete pe zi
 Prescripția i se adresează, de exemplu, unui pacient cu nevralgie intercostală.
Acid acetilsalicilic doză maxmimă 1g , doză maximă pe zi 8g
Acid acetilsalicilic inhibă ciclooxigenaza ireversibil și COX1 și COX2 la doze mici 75-
300 mg pe zi , are efect antiagregant și efect analgezic între 500mg-2000mg, are efect
antiinflamator >3g.În pericardită tratamentul de elecție este aspirina
Codeina se extrage din opiu.Opiul conține morfină, papaverină și
codeină.Papaverina nu are efect analgezic dar are efect antispastic.Codeina împreună cu
morfina au trei efecte efect analgezic, efect antidiareic, efect antitusiv

Codeina are risc de dependență scăzut , din acest motiv se administrează

maxim 10 zile.Efectele codeine sunt antitusiv, antidiareic, antalgic.
Codeina este un agonist al tuturor receptorilor opioizi care seamănă foarte bine din
punct de vedere al structurii chimice cu morfina. Practic codeina este metilmorfină. Codeina
se găseşte ca atare în opiu dar obişnuit se prepară industrial plecând de la morfină. În
organism codeina se poate transforma în morfină prin demetilare şi este posibil ca unele
efecte ale codeinei să fie de fapt efecte ale morfinei formată în organism prin demetilarea
codeinei. Codeina diferă relativ mult de morfină din punct de vedere al efectelor sale
asupra organismului. Efectul analgezic al codeinei este slab comparativ cu al
morfinei, apreciindu-se că efectul analgezic al codeinei este aproximativ de aceeaşi
intensitate cu efectul analgezic al paracetamolului sau aspirinei, iar riscul codeinei de
a produce toxicomanie şi dependenţă este practic neglijabil. Au fost semnalate şi cazuri
de toxicomanie şi dependenţă la codeină dar acestea sunt foarte rare, apar numai la
utilizarea îndelungată a unor doze foarte mari şi este posibil să fie datorate morfinei formate
în organism prin metabolizarea codeinei. În schimb codeina menţine un intens efect
antitusiv şi un efect de încetinire a tranzitului intestinal. Efectul antitusiv al codeinei se
manifestă la doze mai mici decât efectul analgezic, dozele de codeină utilizate ca antitusiv
fiind de 15-30 mg pe când dozele de codeină utilizate ca analgezic sunt de 30-60 mg.
Efectul antitusiv constituie principala utilizare terapeutică a codeinei, medicamentul
fiind indicat în tratamentul tusei seci, spastice, iritative. Efectul de încetinire a
tranzitului intestinal permite utilizarea codeinei în tratamentul anumitor cazuri
selecţionate de boli diareice iar într-un alt context, constipaţia este una din reacţiile
adverse comune ale codeinei. Codeina este de asemenea utilizată ca analgezic, fie în
compoziţia unor preparate numite antinevralgice, când medicamentul se utilizează în
general în doze mici de 10-30 mg în combinaţie cu alte analgezice de tip antipiretic
antiinflamator, fie ca atare, mai ales în oncologie, când se utilizează în doze relativ
mari, de 30-60 mg pentru o dată, cel mai adesea înaintea introducerii morfinei ca
analgezic curent în terapia acestor bolnavi. Mai există şi alte medicamente foarte
asemănătoare cu codeina cum ar fi dihidrocodeina, hidrocodona sau oxicodona, aceasta din
urmă având un efect analgezic ceva mai intens decât codeina, dar în nici un caz de
intensitatea efectului analgezic al morfinei.

Referințe: LP săptămâna 5 + LP săptămâna 13 + „Farmacologie” pg. 290-291 + Îndreptar

pg. 121
44.Prescrieți metamizol
Rp Algocalmin fiole 2 mL
Nr. V
Ds inj. , i.m. , o fiolă la nevoie

Fiolele a 2 mL de algocalmin conțin 1 g metamizol.O cutie de fiole are 10 sau 100

fiole.
Prescripția se adresează, de exemplu, unui bolnav cu o colică biliară, preparatul
având, alături de efectul analgezic și o slabă acțiune antispastică.
Metamizolul sodic (noraminofenazonă, algocalmin, dipironă) este un derivat de
aminofenazonă bine solubil în apă, ceea ce permite prepararea de soluţii injectabile. Are
efect analgezic intens şi se utilizează şi ca antipiretic, dar efectul său antiinflamator
este slab. În comparaţie cu aminofenazona, nu prezintă risc cancerigen dar poate
declanşa agranulocitoză la bolnavii cu alergie la derivaţi de pirazol sau cu
antecedente de agranulocitoză, la care administrarea sa este total contraindicată.

Referințe: Îndreptar pg. 119 + „Farmacologie” pg. 628

45.Prescrieți carbamazepină
Rp Carbamazepină cp. 200mg
Nr. LX
Ds int. câte un comprimat de două ori pe zi

Prescripția se adresează unui pacient cu crize convulsive tonico-clonice sau

mare rău / grand mal epileptic.
tonus = contracție
clonus = relaxare
În sistemul nervos central ioni și substanțe cu rol stimulator , adică depolarizant sunt
Na , Ca2+ , glutamat.Ioni și substanțe cu rol inhibitor, adică hiperpolarizant sunt K + , Cl- ,
+

GABA.
În marele rău epileptic sunt utile următoarele:
● Blocante canale Na : Sunt ineficace în micul rău / petit mal epileptic.Exemple
includ carbamazepina , care se folosește și ca anticonvulsivant la convulsii
neepileptice dar și pentru tratamentul nevralgiei de trigemen, fenitoida , utilizat
și ca antiaritmic dar care are reacția adversă de hipertrofie gingivală
● Substanțe care potențează sau cresc disponibilul de GABA : Exemple sunt
barbituricele (BT) și benzodiazepinele (BZD) , ambele clase de medicamente
acționând pe situsuri alosterice specifice clasei respective de pe receptorul GABAA .
● Substanțe cu mecanism complex sau spectru larg: Un exemplu este acidul
valproic.Mecanismele prin care acționează aceste substanțe includ acțiune ?
blocantă? asupra canalelor Cat = canale Ca tranzitorii , acțiune ?blocantă? asupra
canalelor de Na, creșterea disponibilului de GABA și scăderea disponibilului de
glutamat.
Referințe: LP săptămâna 12

46.Prescrieți loratadină
Rp Claritine cp.10 mg
I Cutie
Ds intern, 1 cp. pe zi

Substanța activă din Claritine este loratadina , ce se caracterizează prin lipsa

efectului sedativ, față de generația I de antihistaminice .Claritine este indicat pentru
tratamentul simptomatic al rinitei alergice și al urticariei cronice idiopatice la adulți și copii cu
vârsta mai mare de 2 ani și greutatea corporală mai mare de 30 kg.
Antihistaminicele mai noi, de generaţia a doua, au avantajul că nu determină, la
majoritatea pacienţilor, efecte sedative şi nici anticolinergice şi au efect de lungă durată,
putându-se administra în priză unică zilnică. Din aceste considerente, ele sunt des folosite în
prezent înlocuindu-le practic pe cele clasice, care rămân rezervate cazurilor în care, seara,
se urmăreşte un efect sedativ, calmant. Dintre cele mai utilizate medicamente, sunt de
menţionat cetirizina (zyrtec), levocetirizina (xyzal), fexofenadina (telfast), loratadina
(claritina), desloratadina (aerius) etc

Referințe: „Farmacologie” pg. 323 + Lista Medicamentelor „CLARITINE 10 mg COMPR.” +

documentul „Medicație – Glucocorticoizi și Antihistaminice” pg. 2

47.Prescrieți un antiagregant plachetar din clasa AINS.

Rp Acid acetilsalicilic cp. 500 mg
I cutie
Ds int., un cp. la nevoie fără a depăși șase cp. pe zi

Efectul acidului acetilsalicilic este dependent de doză.Are 3 efecte : la 75-325 mg are

efect antiagregant plachetar, între 500 mg - 2 g are efect analgezic și antipiretic iar peste 3 g
are efect antiinflamator.De exemplu pentru efectul antiinflamator în pericardită este indicat 5-
6 g pe zi.Mecanismul de acțiune este blocarea COX neselectiv și ireversibil.Reacțiile
adverse posibile sunt sângerările gastrointestinale.
Acidul acetilsalicilic (aspirină, aspenter, aspirin cardio) este o substanţă din grupa
salicilaţilor cu efect antiagregant plachetar de lungă durată. Doza la care apare efectul
antiagregant palchetar este mică (75-150 mg/zi) în comparaţie cu dozele la care are efect
anlagezic, antipiretic, antiinflamator (a se vedea 69.1. Salicilaţii). Mecanismul de acţiune
constă în inhibarea ireversibilă, prin acetilare, a ciclooxigenazei 1 (COX 1) de la nivel
plachetar. Consecutiv scade sinteza de TXA2, cu inhibarea agregării plachetare şi
prelungirea timpului de sângerare pe o durată de 5-6 zile. Nu influenţează aderarea
plachetară. Inhibarea COX 1 se produce şi la nivelul celulelor endoteliale, ceea ce ar putea
limita efectul antiagregant. Întrucât celula endotelială este nucleată, în condiţiile administrării
de doze mici de acid acetilsalicilic, este posibilă resinteza ciclooxigenazei endoteliale şi
consecutiv sinteza de prostaciclină. La doze mari de acid acetilsalicilic (peste 2-3 g/zi) scade
semnificativ sinteza de prostaciclină, cu consecinţe proagregante. De menţionat că alţi
salicilaţi sau alte antiinflamatoare nesteroidiene inhibă reversibil COX 1 pentru un interval
scurt, întrucât nu produc acetilarea acesteia.
 Ca antiagregant plachetar, acidul acetilsalicilic se administrează oral, în doze zilnice
de 75- 325 mg/zi sau discontinuu în doze de 250-500 mg de 2 ori pe săptămână. Este
indicat în tratamentul infarctului miocardic acut sau al anginei instabile, studii clinice
demonstrând că scade 3 semnificativ mortalitatea în aceste afecţiuni. Se utilizează curent şi
în profilaxia primară a infarctului miocardic acut şi a accidentului vascular cerebral,
îndeosebi la bolnavii cu factori de risc cardio-vascular (hipertensiune arterială, fumat,
dislipidemie, etc.). Se indică de asemenea la bolnavii cu areteriopatie periferică. Se poate
asocia, dacă este cazul, cu alte antitrombotice şi are avantajul unui preţ de cost redus. La
dozele menţionate este în general bine tolerat, cu reacţii adverese relativ puţine. Sunt
posibile însă sângerări digestive la persoane cu ulcer, gastrită. Riscul de sângerare creşte
dacă se asociază anticoagulante sau fibrinolitice. Alergia la salicilaţi, sângerările recente,
ulcerul în evoluţie, reprezintă contraindicaţii.

Referințe: „Farmacologie” pg. 577-578 + LP săptămâna 13 + Îndreptar pg.134

48.Prescrieți fenobarbital
Rp Extraveral cp.
I fl.
Ds int. un comprimat de două ori pe zi

Un comprimat de Extraveral conține: fenobarbital 20mg și extract de valeriană

80mg.Extraveralul se prescrie pacienților nevrotici și are efect sedativ.
Fenobarbitalul este un barbituric cu acţiune lentă şi prelungită (efectul apare la circa
l oră de la administrarea orală şi se menţine 8 ore sau mai mult). Este folosit ca hipnotic
pentru menţinerea somnului (100 mg la culcare), ca sedativ (15-30 mg de 2 - 3 ori/zi) şi ca
anticonvulsivant în tratamentul epilepsiei (în marele rău) sau în alte stări convulsive acute
(injectat intramuscular sau intravenos dacă forma farmaceutică o permite).

Referințe: LP săptămâna 11 + „Farmacologie” pg. 215-216

49.Prescrieți diazepam
Rp Diazepam fi. 5 mg/mL
Nr. II
Ds inj. iv. lent o fiolă la nevoie se poate repeta după patru ore

Se prescrie pentru tratamentul de urgență al convulsiilor la pacienții spitalizați.

Se poate prescrie și fenobarbital injectabil intramuscular.Există și supozitoare
sau clisme medicamentoase cu diazepam pentru tratamentul convulsiilor , acestea
fiind utile în special pentru copiii mici cu convulsii secundare febrei.
Diazepamul injectat intravenos lent (0,3 - 0,5 mg/kg) provoacă, în 1 - 2 minute,
somnolenţă, apoi pierderea conştienţei. Relaxează musculatura striată spastică (prin
acţiune centrală), fără să influenţeze efectul curarizantelor. Influenţează puţin circulaţia
(produce o uşoară scădere a tensiunii arteriale) fără să influenţeze cordul. Deprimă moderat
respiraţia (scade volumul respirator curent şi creşte frecvenţa respiratorie). Sensibilitatea
centrului respirator la bioxidul de carbon este micşorată proporţional cu doza. Injectarea
intravenoasă rapidă poate fi cauză de apnee trecătoare. Greţurile şi vărsăturile
postoperatorii sunt rare. Nu se produc fenomene vegetative nedorite. Folosirea
diazepamului permite micşorarea dozelor de anestezice inhalatorii.
Diazepamul, ca şi alte benzodiazepine, traversează bariera placentară. Injectat
înaintea naşterii poate provoca, la copil, dificultăţi cardiorespiratorii, deprimarea
termoreglării şi letargie, care se pot menţine câteva zile.
Soluţia de diazepam este iritantă (prin solvenţi) şi poate provoca durere şi flebită
locală.

Referințe: LP săptămâna 12 + „Farmacologie” pg. 196

50.Prescrieți zolpidem
Rp Zolpidem (Stilnox) cp. 10mg
I fl.
Ds int. 1 cp. seara la culcare

Zolpidem este un hipnotic nebarbituric.

Zolpidemul (derivat imidazopiridinic) este folosit ca hipnotic administrat intern (5 - 10
mg, înainte de culcare). Grăbeşte instalarea, creşte durata şi ameliorează calitatea
somnului. Nu are efect anxiolitic, anticonvulsivant, miorelaxant. Deşi structural diferit,
mecanismul acţiunii este asemănător benzodiazepinelor la nivelul receptorului GABA-ergic,
medicamentul acţionând însă numai pe subtipul BZ1 sau omega de receptori
benzodiazepinici. Are toleranţă bună, risc de dependenţă mic.

Referințe: LP săptămâna 11 + „Farmacologie” pg. 216

51.Prescrieți un barbituric util în tratamentul icterului la nou-

născut
Rp Extraveral cp.
I fl.
Ds int. un comprimat de două ori pe zi

Un comprimat de Extraveral conține: fenobarbital 20mg și extract de valeriană

80mg.
Fenobarbitalul este un barbituric cu acţiune lentă şi prelungită (efectul apare la circa
l oră de la administrarea orală şi se menţine 8 ore sau mai mult). Este folosit ca hipnotic
pentru menţinerea somnului (100 mg la culcare), ca sedativ (15-30 mg de 2 - 3 ori/zi) şi ca
anticonvulsivant în tratamentul epilepsiei (în marele rău) sau în alte stări convulsive acute
(injectat intramuscular sau intravenos dacă forma farmaceutică o permite).
Există situaţii în care este necesară şi o terapie fetală. Aceasta implică
administrarea de medicamente la femeia însărcinată, cu efecte terapeutice asupra fătului.
Spre exemplu se utilizează glucocorticoizi pentru stimularea maturării pulmonare când se
preconizeaza o nastere prematura. Fenobarbitalul administrat femeii însărcinate în
apropierea termenului, poate creste activitatea enzimelor microzomiale hepatice
responsabile de conjugarea bilirubinei cu scăderea consecutivă a incidenţei icterului
neonatal comparativ cu femeile care nu au primit fenobarbital în apropierea nașterii.

Referințe: „Farmacologie” pg. 83-84 + LP săptămâna 11 + „Farmacologie” pg. 215-216

52.Prescrieți un anxiolitic din clasa benzodiazepine

Rp Oxazepam cp. 10mg
I fl.
Ds intern un comprimat de două ori pe zi

Oxazepamul nu are nevoie de metabolizare hepatică deoarece se elimină doar

prin glucuronoconjugare odată cu bila.Acest fapt reprezintă un avantaj la pacienții
vârstnici cu funcție hepatică redusă.
Benzodiazepinele reprezintă la ora actuală principala grupă chimică cu proprietăţi
anxiolitice. Nu toate medicamentele cu structură benzodiazepinică pot fi încadrate însă
categoric în categoria medicamentelor anxiolitice, în sensul că înlătură anxietatea la doze
care sunt slab sedative. Cele mai tipice anxiolitice cu structură benzodiazepinică sunt
considerate clordiazepoxidul, diazepamul, oxazepamul, medazepamul şi altele precum
lorazepamul, prazepamul, alprazolamul, halazolamul, clobazamul, etc. Benzodiazepinele
sunt utilizate în primul rând în tratamentul anxietăţii în condiţiile arătate mai sus. Cel puţin
unele din benzodiazepine, cum este alprazolamul, sunt considerate, de asemenea, eficace
în tratamentul atacului acut de panică şi agorafobiei. Marele avantaj al medicamentelor
benzodiazepinice este acela că au efect foarte rapid, chiar de la prima administrare, chiar
dacă pot dezvolta ulterior toleranţă. Sunt principalele medicamente utilizate pentru
tratamentul acut al anxietăţii, dar se recomandă ca durata tratamentului să nu fie mai lungă
de 2 luni, dacă este posibil.
Toate benzodiazepinele posedă şi alte proprietăţi farmacodinamice cum ar fi
sedarea, relaxarea musculaturii striate, sau efectul anticonvulsivant, şi deci este de aşteptat
ca inclusiv benzodiazepinele anxiolitice să posede aceste proprietăţi, deşi indicaţia lor
principală o reprezintă stările de anxietate. Pentru unele din medicamentele respective unele
din celelalte proprietăţi sunt clar exprimate. Spre exemplu, diazepamul este categoric şi un
bun anticonvulsivant. Cel mai utilizat anxiolitic rămîne probabil diazepamul care se
administrează obişnuit în doze 5-10 mg de 3 ori pe zi, deşi are un timp de înjumătăţire lung,
iar ca hipnoinductor în doză de 10 mg seara la culcare. Celelalte anxiolitice se administrează
după un regim asemănător dar în doze corespunzătoare fiecărui produs în parte.
Mecanismul de acţiune al benzodiazepinelor îl reprezintă categoric capacitatea
lor de a stimula receptorii benzodiazepinici. Situsul receptor benzodiazepinic este
situat la nivelul canalelor de clor reprezentate de receptorii GABA-ergici de tip
GABAA. Situsul GABA-ergic este considerat situs ortosteric, iar situsul
benzodiazepinic este considerat situs alosteric. Fixarea benzodiazepinelor de situsul
receptor benzodiazepinic de pe receptorii GABA-ergici determină modificarea
alosterică pozitivă a acestor receptori, de asemenea natură încât favorizează acţiunea
GABA asupra receptorilor GABA-ergici cu consecinţe inhibitoare, ceea ce explică
efectele anxiolitice. Agonisţii benzodiazepinici inverşi, cum sunt -carbolinele, care se
fixează de situsul receptor benzodiazepinic îngreunând acţiunea GABA asupra receptorilor
GABA-ergici, au efecte anxiogene. Mai mult decât atât, au fost descrişi agonişti
benzodiazepinici endogeni care acţionează ca agonişti de tip invers, asemănător -
carbolinelor, şi care au fost găsiţi în cantităţi mari în organism în anumite stări de anxietate
fiziologică, cum sum sunt cele din timpul examenelor studenţeşti. Este posibil ca într-un
viitor, blocantele receptorilor benzodiazepinici să fie utilizate ca medicamente anxiolitice.
Motivul pentru care unele benzodiazepine au efect predominant anxiolitic, altele
predominant sedativ, iar altele predominant anticonvulsivant nu este însă elucidat la ora
actuală. Au fost descrise mai multe tipuri de receptori benzodiazepinici notate cu BZ1-3 iar
uneori 1-3, şi este posibil ca diferite benzodiazepine să acţioneze diferenţiat asupra
diferitelor tipuri de receptori benzodiazepinici. Un argument în acest sens îl poate reprezenta
medicamentul zolpidem, un agonist nonbenzodiazepinic al receptorilor benzodiazepinici,
care acţionează selectiv asupra receptorilor benzodiazepinici de tip BZ1 (1) şi are proprietăţi
sedative-hipnotice fără să exercite practic deloc efecte anxiolitice

Referințe: LP săptămâna 11 + „Farmacologie” pg. 258-259

53.Prescrieți fluoxetină
[Nu am găsit prescripție nici în caiet și nici în Îndreptar așa că am luat din Lista
Medicamenteor]
Rp Fluoxetină cps. 20 mg
I cutie
Ds int., o capsulă pe zi

Doza recomandată este de 20-60 mg fluoxetină pe zi.Doza inițială recomandată este

de 20 mg fluoxetină pe zi.Dozele vor fi revizuite și ajustate, dacă este necesar, la 3-4
săptămâni de la inițierea tratamentului precum și, ulterior, conform evaluării clinice.
Antidepresivele inhibitoare specifice ale recaptării serotoninei (selective
serotonin reuptake inhibitors, SSRI) cuprind o serie de medicamente, mai recent intrate în
terapeutică, care inhibă în mod specific recaptarea serotoninei, fără să inhibe
recaptarea noradrenalinei, şi, de obicei, fără să aibă efecte antimuscarinice, -
adrenolitice sau antihistaminice H1. Astfel sunt medicamente precum fluoxetina,
sertralina, paroxetina, fluvoxamina, citalopramul, sau izomerul său, escitalopramul.
Eficacitatea acestor medicamente în tratamentul depresiei majore este probabil
comparabilă cu a medicamentelor antidepresive triciclice. Există unele studii clinice
care sugerează că aceste medicamente ar putea fi mai eficace decât antidepresivele
triciclice în tratamentul fobiilor sociale. Neavând însă efecte antimuscarinice, -
adrenolitice sau antihistaminice H1 şi neinfluenţând mediaţia adrenergică şi
dopaminergică, aceste medicamente sunt mult mai bine suportate de bolnav şi
prezintă mult mai puţine reacţii adverse comparativ cu antidepresivele triciclice. Nu
prezintă nici efect chinidinic asupra fibrelor miocardice şi deci nu prezintă risc de
aritmii. Ele pot creşte însă transmisia serotoninergică la nivelul aşa-numitului sistem nervos
enteric (constituit din plexurile Meisner şi Auerbach cu conexiunile funcţionale dintre ele şi
bogat în sinapse serotoninergice) ceea ce poate fi cauză de reacţii adverse digestive
manifestate în principal prin greţuri şi, mai rar, diaree, care apar repede după debutul
tratamentului şi dispar, de regulă, după 1-2 săptămâni de tratament. La doze mari,
vărsăturile şi diareea pot fi, de asemenea, datorate stimulării receptorilor serotoninergici 5-
HT3 din creier. Stimularea excesivă a receptorilor 5-HT2 cerebrali poate fi cauză de
insomnie, anxietate, iritabilitate, disfuncţii sexuale, agravarea unor manifestări ale depresiei.
Aceaste fenomene de hiperactivitate serotoninergică pot fi agravate de asocierea cu
antidepresive IMAO (a se vedea mai jos). Oprirea bruscă a tratamentului cu antidepresive
inhibitoare specifice ale recaptării serotoninei poate fi cauză de sindrom de abstinenţă
caracterizat prin tremor, cefalee, greţuri, nervozitate, insomnie. Întrucât un sindrom de
abstinenţă este cu atât mai sever cu cât t1/2 al substanţei este mai scurt, pentru unele
asemenea medicamente din această grupă un asemenea sindrom de abstinenţă practic nu
poate fi observat. Astfel este, spre exemplu, fluoxetina care are un t1/2 de 2-3 zile şi care
generează un metabolit activ, norfluoxetina, posibil chiar mai activ decât fluoxetina, care are
un t1/2 de 6- 10 zile. Astăzi medicamentele inhibitoare specifice ale recaptării serotoninei
sunt cele mai prescrise medicamente antidepresive. Totuşi, aceste medicamente sunt, în
general, mai scumpe decât antidepresivele triciclice, astfel încât antidepresivele triciclice nu
au fost scoase din uz. Dacă se începe tratamentul cu antidepresive triciclice, antidepresivele
inhibitoare specifice ale recaptării serotoninei se utilizează, de obicei, atunci când
medicamentele antidepresive triciclice nu pot fi suportate din cauza reacţiilor adverse.

Referințe: „Farmacologie” pg. 247 + Lista Medicamentelor „FLUOXETIN ARENA 20 mg

CAPS.”

54.Prescrieți un antimaniacal
Rp Carbamazepină cp. 200mg
Nr. LX
Ds int. câte un comprimat de două ori pe zi

Despre carbamazepină există studii clinice care arată că nu există diferenţe

semnificative statistic între efectul antimaniacal al carbamazepinei şi efectul
antimaniacal al litiului, deşi carbamazepina lasă impresia că ar fi mai puţin eficace
decât litiul. Există însă, de asemenea, studii clinice care arată că asocierea carbamazepinei
la litiu are efect superior oricăruia din cele două medicamente administrate separat, precum
există şi studii clinice care arată că administrarea de carbamazepină poate fi eficace la
bolnavii cu manie acută care nu au răspuns nici la tratament cu litiu nici la tratament cu acid
valproic. Asocierea antipsihoticelor atipice creşte efectul antimaniacal al carbamazepinei. În
plus de aceasta, efectul antimaniacal al carbamazepinei pare să aibă o latenţă mai scurtă
decât în cazul litiului şi se însoţeşte de un efect sedativ benefic bolnavilor cu manie

Referințe: LP săptămâna 12 + „Farmacologie” pg.252

55.Prescrieți un antiepileptic util în marele rău epileptic

Rp Carbamazepină cp. 200mg
Nr. LX
Ds int. câte un comprimat de două ori pe zi
tonus = contracție
clonus = relaxare
În sistemul nervos central ioni și substanțe cu rol stimulator , adică depolarizant sunt
Na , Ca2+ , glutamat.Ioni și substanțe cu rol inhibitor, adică hiperpolarizant sunt K + , Cl- ,
+

GABA.
În marele rău epileptic sunt utile următoarele:
● Blocante canale Na : Sunt ineficace în micul rău / petit mal epileptic.Exemple
includ carbamazepina , care se folosește și ca anticonvulsivant la convulsii
neepileptice dar și pentru tratamentul nevralgiei de trigemen, fenitoida , utilizat
și ca antiaritmic dar care are reacția adversă de hipertrofie gingivală
● Substanțe care potențează sau cresc disponibilul de GABA : Exemple sunt
barbituricele (BT) și benzodiazepinele (BZD) , ambele clase de medicamente
acționând pe situsuri alosterice specifice clasei respective de pe receptorul GABAA .
● Substanțe cu mecanism complex sau spectru larg: Un exemplu este acidul
valproic.Mecanismele prin care acționează aceste substanțe includ acțiune ?
blocantă? asupra canalelor Cat = canale Ca tranzitorii , acțiune ?blocantă? asupra
canalelor de Na, creșterea disponibilului de GABA și scăderea disponibilului de
glutamat.

Referințe: LP săptămâna 12

56.Prescrieți un antiepileptic util în micul rău epileptic

Rp Etosuximidă cps. 250 mg
Nr. XC
Ds int. o capsulă de trei ori pe zi

Etosuximida blochează canalele de Cat.Specifică crizelor de mic rău epileptic este

existența unui generator de ritm = pacemaker talamic cu rol în deschiderea canalelor
de Cat .Din acest motiv substanțele antiepileptice cu mecanism complex , care
acționează și asupra acestor canale ?blocându-le?, sunt eficace și în micul rău
epileptic.

Referințe: LP săptămâna 12

57.Prescrieți levodopa
Rp Madopar cp. 125mg
V cutii
Ds int. un comprimat de trei ori pe zi

Un comprimat de Madopar 125 mg conține 100 mg levodopa și 25 mg benserazidă.

Boala Parkinson se caracterizează printr-un sindrom hiperton
hipokinetic.Metabolizarea levo-DOPA are loc prin DOPA-decarboxilază. Levo-DOPA se
asociază cu carbidopa sau benserazidă , aceștia sunt inhibitori ai DOPA-decarboxilazei.În
această asociere crește cantitatea de levo-DOPA ce ajunge în creier din cantitatea totală
administrată de la 1-2% la 10%.Deoarece absorbția levo-DOPA are loc cu ajutorul LAT=
levo aminoacid transporter acest tratament necesită și un control al alimentației proteice din
cauza competiției levo-DOPA cu aminoacizii levogiri din alimentație.Administrarea aceleiași
doze zilnice în mai multe prize este foarte eficace pentru ameliorarea fenomenelor on-off.În
boala Parkinson trihexifenidilul nu este eficace dar trihexifenidilul este eficace în
parkinsonismul dat de neurolepticele tipice.

Referințe: LP săptămâna 12

58.Prescrieți un neuroleptic de tip incisiv

Rp Haloperidol sol. orală
I fl.
Ds int. zece picături de patru ori pe zi

Haloperidolul este un neuroleptic butirofenonic de tip incisiv , adică cu potență

mare.
Antipsihoticele butirofenonice sunt reprezentate, în primul rând, de haloperidol care
este un neuroleptic de tip incisiv, cu potenţă mare, foarte activ ca antipsihotic, cu
proprietăţi sedative relativ slabe, dar care prezintă frecvent fenomene extrapiramidale.

Referințe: LP săptămâna 11 + „Farmacologie” pg.233

59.Prescrieți un neuroleptic de tip sedativ

Rp Clorpromazină dj. 25mg
I cutie
Ds intern câte două drajeuri de trei ori pe zi

Fenotiazinele sunt una din structurile chimice de referinţă în domeniul

antipsihoticelor. Nucleul fenotiazinic este o structură triciclică constituită din două nuclee
fenolice (feno) unite printr-un atom de sulf (tia) şi un atom de azot (azo). Atomul de azot,
situat în poziţia 10 a nucleului fenotiazic, prezintă un substituent cunoscut sub numele de
catenă laterală şi care poate fi alifatic, piperidinic sau piperazinic. La unul din inelele
benzenice, în poziţia 2 a nucleului fenotiazinic, există uneori un radical avid de electroni şi
care creşte eficacitatea. Se apreciază că această structură se suprapune parţial peste
structura dopaminei, ceea ce explică faptul că aceste medicamente blochează receptorii
dopaminergici. Toate antipsihoticele fenotiazinice au proprietăţile caracteristice
medicamentelor antipsihotice tipice, dar există unele particularităţi legate, în special, de
natura catenei laterale.
Fenotiazinele cu catenă laterală alifatică, care prezintă la azotul din poziţia 10 o
catenă propilaminică, sunt antipsihotice de tip sedativ şi au, în general, potenţă mică.
Blocarea - adrenergică este relativ puternică ceea ce face ca hipotensiunea arterială
ortostatică să fie relativ frecventă. Cele mai cunoscute medicamente din această grupă
sunt clorpromazina şi levomepromazina. Medicamentul de referinţă este
clorpromazina şi are ca unitate de doză 25 mg. Ca antipsihotic se utilizează în doze de
ordinul 200-800 mg pe zi. Ca antivomitiv se utilizează în doză de 25 mg la nevoie, putându-
se merge până la, cel mult, 100 mg pe zi.

Referințe: LP săptămâna 11 + „Farmacologie” pg.231-232

60.Prescrieți un AINS cu efect antiinflamator semnificativ

Rp Diclofenac cp.50 mg
Nr. XX
Ds int., un cp. de două ori pe zi

Pe lângă diclofenac alte AINS cu efect foarte intens sunt indometacin, piroxicam și
fenilbutazonă.
Diclofenacul, un derivat arilacetic, este un antiinflamator activ, cu eficacitate
asemănătoare indometacinei, dar cu o toleranţă mai bună decât a acesteia. Datorită
frecvenţei de 20% a reacţiilor adverse gastrointestinale există în uz un preparat care
asociază diclofenac şi misoprostol (analog de PGE1) cu rol de reducere a incidenţei
ulcerului gastric şi duodenal. De asemenea, prezintă un risc mai mare decât alte
antiinflamatoare nesteroidiene de creştere a transaminazelor serice.
În plus faţă de condiţionarea sa sub formă de comprimate sau fiole, există şi soluţii
oftalmice care sunt indicate pentru prevenirea inflamaţiei oculare postoperatorii, creme sau
geluri pentru acţiune locală, antireumatică, sau apă de gură pentru utilizare post intervenţii
stomatologice, ca analgezic şi antiinflamator local.

Referințe: LP săptămâna 13 + „Farmacologie” pg. 630

61.Prescrieți acid acetilsalicilic

Rp Acid acetilsalicilic cp. 500 mg
I cutie
Ds int., un cp. la nevoie fără a depăși șase cp. pe zi

Efectul acidului acetilsalicilic este dependent de doză.Are 3 efecte : la 75-325 mg are

efect antiagregant plachetar, între 500 mg - 2 g are efect analgezic și antipiretic iar peste 3 g
are efect antiinflamator.De exemplu pentru efectul antiinflamator în pericardită este indicat 5-
6 g pe zi.Mecanismul de acțiune este blocarea COX neselectiv și ireversibil.Reacțiile
adverse posibile sunt sângerările gastrointestinale.
Acidul acetilsalicilic (aspirină, aspenter, aspirin cardio) este o substanţă din grupa
salicilaţilor cu efect antiagregant plachetar de lungă durată. Doza la care apare efectul
antiagregant palchetar este mică (75-150 mg/zi) în comparaţie cu dozele la care are efect
anlagezic, antipiretic, antiinflamator (a se vedea 69.1. Salicilaţii). Mecanismul de acţiune
constă în inhibarea ireversibilă, prin acetilare, a ciclooxigenazei 1 (COX 1) de la nivel
plachetar. Consecutiv scade sinteza de TXA2, cu inhibarea agregării plachetare şi
prelungirea timpului de sângerare pe o durată de 5-6 zile. Nu influenţează aderarea
plachetară. Inhibarea COX 1 se produce şi la nivelul celulelor endoteliale, ceea ce ar putea
limita efectul antiagregant. Întrucât celula endotelială este nucleată, în condiţiile administrării
de doze mici de acid acetilsalicilic, este posibilă resinteza ciclooxigenazei endoteliale şi
consecutiv sinteza de prostaciclină. La doze mari de acid acetilsalicilic (peste 2-3 g/zi) scade
semnificativ sinteza de prostaciclină, cu consecinţe proagregante. De menţionat că alţi
salicilaţi sau alte antiinflamatoare nesteroidiene inhibă reversibil COX 1 pentru un interval
scurt, întrucât nu produc acetilarea acesteia.
Ca antiagregant plachetar, acidul acetilsalicilic se administrează oral, în doze zilnice
de 75- 325 mg/zi sau discontinuu în doze de 250-500 mg de 2 ori pe săptămână. Este
indicat în tratamentul infarctului miocardic acut sau al anginei instabile, studii clinice
demonstrând că scade 3 semnificativ mortalitatea în aceste afecţiuni. Se utilizează curent şi
în profilaxia primară a infarctului miocardic acut şi a accidentului vascular cerebral,
îndeosebi la bolnavii cu factori de risc cardio-vascular (hipertensiune arterială, fumat,
dislipidemie, etc.). Se indică de asemenea la bolnavii cu areteriopatie periferică. Se poate
asocia, dacă este cazul, cu alte antitrombotice şi are avantajul unui preţ de cost redus. La
dozele menţionate este în general bine tolerat, cu reacţii adverese relativ puţine. Sunt
posibile însă sângerări digestive la persoane cu ulcer, gastrită. Riscul de sângerare creşte
dacă se asociază anticoagulante sau fibrinolitice. Alergia la salicilaţi, sângerările recente,
ulcerul în evoluţie, reprezintă contraindicaţii.

Referințe: „Farmacologie” pg. 577-578 + LP săptămâna 13 + Îndreptar pg.134

62.Prescrieți un AINS la un copil de 2 ani cu viroză respiratorie

Rp Nurofen sirop 200 mg/ 5 mL
I fl.
Ds int., câte o linguriță de trei ori pe zi

Ibuprofenul este un derivat de acid fenilpropionic, cu o potenţă de 2 ori mai mare

decât a aspirinei, dar cu efecte similare acesteia şi cu reacţii adverse inferioare. Are mai
puţine efecte iritante gastrice, fiind considerat un ”antireumatic de cursă lungă”. Pe lângă
indicaţiile comune clasei de AINS, este eficient pentru favorizarea închiderii ductului
arterial la nou-născuţii prematuri, pe cale intravenoasă sau orală.s Se mai aplică topic, în
terapia locală antiinflamatorie, sub formă de creme sau geluri, precum şi la nivelul cavităţii
bucale, sub forma unui gel lichid, în durerile dentare postoperatorii. Este relativ contraindicat
la pacienţii cu polipi nazali, sau cu un istoric de angioedem sau de bronhospasm la aspirină.

Referințe: LP săptămâna 13 + „Farmacologie” pg. 630

63.Prescrieți paracetamol
Rp Paracetamol cp. 500 mg
Nr. X
Ds int. un cp. la opt ore

Paracetamolul (acetaminofenul), principalul produs de metabolizare al

fenacetinei, este în prezent foarte utilizat ca analgezic în dureri uşoare sau moderate,
precum şi ca antipiretic. Deoarece are efecte analgezice şi antipiretice similare cu ale
acidului acetilsalicilic, se preferă la pacienţii cărora nu li se poate administra aspirină:
alergie sau intoleranţă la salicilaţi, hemofilie, antecedente de ulcer gastric, artrită gutoasă,
copii cu infecţii virale. Nu se utilizează în manifestări inflamatorii deoarece nu posedă efect
antiinflamator la concentraţiile realizate de dozele terapeutice. Acest fapt poate să aibă mai
multe explicaţii. Pe de o parte, paracetamolul se leagă într-o proporţie mică de proteinele
plasmatice şi tisulare, concentrându-se slab în lichidul sinovial, iar pe de altă parte are o
capacitate slabă de inbibare a COX în prezenţa unor concentraţii ridicate de peroxizi, care
sunt găsite la locul procesului inflamator. S-a sugerat că inhibarea COX ar putea fi mai
pronunţată în creier, ceea ce explică eficacitatea sa ca antipiretic. În plus, paracetamolul nu
inhibă agregarea plachetară.
Paracetamolul este mai bine tolerat decât fenacetina. Poate provoca reacţii alergice,
trombocitopenie, dar nu produce decât excepţional anemie hemolitică sau
methemoglobinemie. Poate afecta rinichiul, chiar la doze uzuale, şi ficatul (creşterea
transaminazelor). În intoxicaţia acută, pe lângă ameţeli, stare de excitaţie, dezorientare
temporo-spaţială, poate apărea o citoliză hepatică masivă, uneori fatală. Deoarece
toxicitatea hepatică este probabil datorată metabolitului său toxic, care este inactivat de
către glutation, se administrează doze mari de compuşi tiolici – de tip acetilcisteină – care
sunt sursă de glutation pentru ficat.
Paracetamolul se administrează oral, având o biodisponibilitate bună, atingerea
vârfurilor plasmatice (între 30 şi 60 minute) fiind dependentă de viteza de golire a
stomacului. Se leagă în proporţie mică de proteinele plasmatice şi se metabolizează de
către enzimele microzomiale hepatice. Are un metabolit toxic (acetil-benzochinona)
responsabil de afectarea renală şi hepatică. Dozajul variază între 325- 500 mg de 4 ori/ zi,
maxim 2,5 g/ zi, iar la copii dozele utile sunt de 125-250 mg o dată, în funcţie de vârstă.

Referințe: LP săptămâna 4 + „Farmacologie” pg. 627

64.Prescrieți un coxib
Rp Celebrex cps. 200 mg
I cutie
Ds int., o cps. pe zi

Substanța activă din Celebrex este celecoxib.Reacțiile adverse ale

medicamentului sunt reprezentate de un status proagregant deoarece este modificat
echilibrul PGI2 / TxA2 .
O altă grupă de AINS este cea a inhibitoarelor selective ale COX-2, denumite în
mod generic coxibi. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi sunt celecoxib, etoricoxib şi parecoxib
(produs administrat injectabil).
Aşa cum s-a menţionat şi în partea introductivă, avantajul major al inhibitoarelor
selective de COX-2 constă în reducerea incidenţei şi a gravităţii reacţiilor adverse digestive,
atât de frecvente în cazul antiinflamatoarelor clasice, neselective. Aceasta are valoare cu
atât mai mare, cu cât este demonstrat faptul că inhibarea selectivă a COX-2 se asociază cu
efecte antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice comparabile cu ale celorlalte
antiinflamatoare nesteroidiene. La efectul antiinflamator contribuie şi legarea relativ mare de
proteinele plasmatice (peste 80%). Deoarece nu inhibă COX-1, această clasă de
medicamente nu are efect antiagregant plachetar şi nu prezintă risc de sângerări.

Referințe: LP săptămâna 13 + „Farmacologie” pg. 631

65.Prescrieți un medicament util în tratamentul dismenoreei

Rp Nurofen sirop 200 mg / 5 mL
I fl.
Ds int. câte o linguriță de trei ori pe zi

Ibuprofenul, acidul mefenamic, naproxenul, sunt eficace în tratamentul

dismenoreei.
Ibuprofenul este un derivat de acid fenilpropionic, cu o potenţă de 2 ori mai mare
decât a aspirinei, dar cu efecte similare acesteia şi cu reacţii adverse inferioare. Are mai
puţine efecte iritante gastrice, fiind considerat un ”antireumatic de cursă lungă”. Pe lângă
indicaţiile comune clasei de AINS, este eficient pentru favorizarea închiderii ductului
arterial la nou-născuţii prematuri, pe cale intravenoasă sau orală.s Se mai aplică topic, în
terapia locală antiinflamatorie, sub formă de creme sau geluri, precum şi la nivelul cavităţii
bucale, sub forma unui gel lichid, în durerile dentare postoperatorii. Este relativ contraindicat
la pacienţii cu polipi nazali, sau cu un istoric de angioedem sau de bronhospasm la aspirină.

Referințe: „Farmacologie” pg. 610 + „Farmacologie” pg. 630 + LP săptămâna 13

66.Prescrieți morfină pentru un pacient cu cancer

Rp Morfină fi. 20 mg (douăzeci miligrame)
Nr. X (zece)
Ds inj. , s.c. , o jumătate de fiolă la nevoie fără a se depăși 4 (patru) administrări pe zi

Morfina este nu numai cea mai veche dar poate şi cea mai importantă substanţă
opioidă. Toate celelalte substanţe opioide se analizează, de obicei, prin comparaţie cu
morfina. Ea acţionează agonist asupra tuturor tipurilor de receptori opioizi cu excepţia
receptorilor ORL, dar are un efect mai intens asupra receptorilor opioizi de tip .
Principala utilizare terapeutică a morfinei este ca analgezic. Este cel mai puternic
analgezic şi este mai eficace în durerile cronice decât în durerile acute. Efectul analgezic al
morfinei este maxim la cca. o oră de la administrare şi se menţine aproximativ 4-6 ore.
Dintre durerile cronice răspund relativ slab la morfină durerile reumatice, care răspund mult
mai bine la analgeziceantiinflamatoare. Doza analgezică obişnuită este de 10 mg
administrată de obicei pe cale subcutanată. Absorbţia digestivă a morfinei este relativ slabă
şi variabilă. Se apreciază că doza de 10 mg administrată prin injecţie subcutanată este
aproximativ echivalentă din punct de vedere analgezic cu doza de 60 mg administrată pe
cale orală. Administrată la intervale regulate de timp pe cale orală, absorbţia digestivă a
morfinei creşte astfel încât se poate ajunge ca doza de 10 mg morfină administrată prin
injecţie subcutanată să fie echivalentă cu doza de 30 mg morfină administrată pe cale orală.
Eliminarea morfinei din organism se face prin metabolizare hepatică, având un timp
de înjumătăţire de aproximativ 3 ore. Prin metabolizarea morfinei se produc glucuronil-3-
morfina (G3M), glucuronil-6-morfina (G6M) dar şi alţi metaboliţi mai puţin importanţi, care se
elimină din organism prin excreţie urinară. G3M are efecte excitante nervos centrale,
probabil printr-un mecanism GABA-ergic. G6M are efect analgezic de 4-6 ori mai intens
decât morfina. În cazul administrării orale creşte mult concentraţia G6M în sânge astfel încât
este posibil ca, în aceste condiţii, acest metabolit să contribuie semnificativ la efectul
analgezic al morfinei. În caz de insuficienţă renală creşte atât concentraţia de G6M cât şi
concentraţia G3M, acest din urmă metabolit putând produce stări de excitaţie psihomotorie
şi chiar convulsii.
Morfina se utilizează în principal ca analgezic pentru tratamentul durerilor intense
care nu răspund la alte mijloace terapeutice. Obişnuit se administreză prin injecţii
subcutanate în doză de 10 mg pentru o dată. Există şi preparate orale de morfină utilizate în
general în tratamentul durerilor cronice. Dozele sunt de regulă de 60 mg pentru o dată, dacă
medicamentul se administrează rar, la nevoie, sau de 30 mg pentru o dată dacă
medicamentul se administrează pe termen lung la intervale regulate de timp. Există şi
preparate orale de morfină cu absorbţie controlată care se pot administra la intervale de 12
ore. În durerile neoplazice cronice morfina se poate administra, de asemenea, în mod
continuu cu ajutorul pompelor automate de perfuzie, fie pe cale sistemică, fie peridural. În
analgezia la naştere morfina se poate administra intrarahidian sau peridural, în doze mai
mici decât cele administrate subcutanat şi conferă o foarte bună analgezie fără să producă
deprimarea respiraţiei nou-născutului.
Există şi posibilitatea administrării morfinei pe cale orală sub formă de preparate
galenice standardizate de opiu cum ar fi pulberea de opiu care conţine 10% morfină sau
tinctura de opiu care conţine 1% morfină. În ultima vreme aceste preparate sunt din ce în ce
mai puţin folosite ca analgezice. Ele pot fi însă utile ca antidiareice în cazuri selecţionate de
boală. La noi în ţară se utilizează prin tradiţie tinctura Davila care conţine 0,17% morfină şi
care, utilizată pe cale orală, are efect antidiareic fiind practic lipsită de reacţii adverse
datorită absorbţiei reduse a morfinei.

Referințe: LP săptămâna 13 + „Farmacologie” pg. 288-289

67.Prescrieți un analgezic opioid

Vezi subiectul 66 !

68.Prescrieți un antagonist opioid util în tratamentul deprimării

cardio-respiratorii ce apare în supradozajul de opioizi
[Nu am găsit prescripție nici în notițe de LP nici în Îndreptar așa că am luat din Lista
Medicamentelor o prescripție]
Rp Forvel 0,4 mg / mL
Ds inj. , i.v. (Doza este stabilită pentru fiecare pacient în parte pentru a obține răspunsul
optim respirator în timpul menținerii unei analgezii adecvate)

Substanța activă din Forvel este naloxona.Indicațiile sunt : inversarea completă sau
parțială a efectelor deprimante asupra SNC, în special deprimare respiratorie, determinate
de opioizi naturali sau de sinteză ; confirmarea diagnosticului în cazul suspiciunii unui
supradozaj acut cu un opioid sau intoxicației cu opioid ; inversarea completă sau parțială a
deprimării respiratorii și efectelor deprimante asupra SNC , la nou-născuții ale căror mame
au primit opioizi.
 Naloxona este medicamentul prototip al acestei grupe. Ea este un blocant pur al
tuturor receptorilor opioizi cu excepţia receptorilor ORL. Administrată la omul normal,
naloxona nu produce practic nici un efect, dar antagonizează toate efectele tuturor opioizilor,
atât ale agoniştilor (de tipul morfinei) cât şi efectele k ale agoniştilor-antagonişti (de tipul
pentazocinei). Se apreciază că 1 mg de naloxonă antagonizează complet efectele a 25 mg
heroină. La persoanele dependente de opioizi, naloxona declanşează un sever sindrom de
abstinenţă.
Faptul că naloxona nu are efecte la omul normal sugerează că opioizii endogeni se
eliberează în organism mai degrabă de o manieră fazică, fără să existe probabil un tonus
opioidergic.
Naloxona se absoarbe bine din tubul digestiv, dar este complet metabolizată la
primul pasaj hepatic, astfel încât nu este eficace în administrare pe cale orală. Se absoarbe
foarte bine în urma injecţiei intramusculare.
Naloxona se utilizează pentru tratamentul intoxicaţiei acute cu opioizi cum ar fi
supradozarea apărută la morfinomani în toxicomania de stradă, deprimarea
respiratorie a nou-născutului din mamă care a primit opioizi la naştere sau deprimarea
respiratorie produsă de opioizi administraţi intraoperator.
În cazul administrării postoperatorii pentru combaterea deprimării respiratorii produsă
de opioizii administraţi intraoperator naloxona, spre deosebire de nalorfină, are dezavantajul
că înlătură nu numai deprimarea respiratorie, ci şi efectul analgezic. În fapt administrarea de
naloxonă la persoanele aflate sub efectul unor agonişti ai receptorior opioizi provoacă
fenomene de rebound. Spre exemplu, frecvenţa respiraţiei scăzută sub efectul unui opioid,
în urma administrării de naloxonă dobândeşte valori mai mari decât înaintea administrării
opioidului. Uneori se produc şi creşteri ale tonusului adrenergic cu hipertensiune arterială,
tahicardie şi chiar aritmii cardiace.
La morfinomani în supradoză, dacă se administrează doze mari, poate
declanşa un sindrom de abstinenţă.
Naloxona se administrează injectabil intravenos sau intramuscular, în doze în jur de
0,5 mg şi antagonizează toate efectele agoniştilor opioizi. Efectul naloxonei se instalează în
1-2 minute de la administrare şi durează cca. 2-4 ore. În cazul în care bolnavul este intoxicat
cu opioizi cu durată de acţiune mai lungă decât durata efectului naloxonei, bolnavul trebuie
urmărit atent şi, în caz de reapariţie a deprimării respiraţiei, repetată administrarea de
naloxonă.

Referințe: „Farmacologie” pg. 294-295 + Lista Medicamentelor „FORVEL 0,4 mg/ml SOL.
INJ. / PERF.”

69.Prescrieți un antitusiv din clasa opioizilor

Rp Codeină cp. 15 mg
I cutie
Ds int., un cp. de trei ori pe zi

Din clasa opiozilor se pot prescrie ca antitusive dextrometorfan , codeina ,

morfina.Morfina la pacienți cu fracturi costale.
Codeina are risc de dependență scăzut , din acest motiv se administrează
maxim 10 zile.Efectele codeine sunt antitusiv, antidiareic, antalgic.
 Codeina este un agonist al tuturor receptorilor opioizi care seamănă foarte bine din
punct de vedere al structurii chimice cu morfina. Practic codeina este metilmorfină. Codeina
se găseşte ca atare în opiu dar obişnuit se prepară industrial plecând de la morfină. În
organism codeina se poate transforma în morfină prin demetilare şi este posibil ca unele
efecte ale codeinei să fie de fapt efecte ale morfinei formată în organism prin demetilarea
codeinei. Codeina diferă relativ mult de morfină din punct de vedere al efectelor sale
asupra organismului. Efectul analgezic al codeinei este slab comparativ cu al morfinei,
apreciindu-se că efectul analgezic al codeinei este aproximativ de aceeaşi intensitate cu
efectul analgezic al paracetamolului sau aspirinei, iar riscul codeinei de a produce
toxicomanie şi dependenţă este practic neglijabil. Au fost semnalate şi cazuri de toxicomanie
şi dependenţă la codeină dar acestea sunt foarte rare, apar numai la utilizarea îndelungată a
unor doze foarte mari şi este posibil să fie datorate morfinei formate în organism prin
metabolizarea codeinei. În schimb codeina menţine un intens efect antitusiv şi un efect
de încetinire a tranzitului intestinal. Efectul antitusiv al codeinei se manifestă la doze
mai mici decât efectul analgezic, dozele de codeină utilizate ca antitusiv fiind de 15-30
mg pe când dozele de codeină utilizate ca analgezic sunt de 30-60 mg. Efectul
antitusiv constituie principala utilizare terapeutică a codeinei, medicamentul fiind
indicat în tratamentul tusei seci, spastice, iritative. Efectul de încetinire a tranzitului
intestinal permite utilizarea codeinei în tratamentul anumitor cazuri selecţionate de boli
diareice iar într-un alt context, constipaţia este una din reacţiile adverse comune ale
codeinei. Codeina este de asemenea utilizată ca analgezic, fie în compoziţia unor preparate
numite antinevralgice, când medicamentul se utilizează în general în doze mici de 10-30 mg
în combinaţie cu alte analgezice de tip antipiretic antiinflamator, fie ca atare, mai ales în
oncologie, când se utilizează în doze relativ mari, de 30-60 mg pentru o dată, cel mai
adesea înaintea introducerii morfinei ca analgezic curent în terapia acestor bolnavi. Mai
există şi alte medicamente foarte asemănătoare cu codeina cum ar fi dihidrocodeina,
hidrocodona sau oxicodona, aceasta din urmă având un efect analgezic ceva mai intens
decât codeina, dar în nici un caz de intensitatea efectului analgezic al morfinei.

Referințe: LP săptămâna 13 + „Farmacologie” 290-291

70.Prescrieți un antidiareic din clasa opioizilor

Rp Loperamid (= Imodium) cps. 2 mg
I cutie
Ds int., o cps. la nevoie putând se repeta după patru ore fără a depăși șase cps. pe zi

Loperamidul nu trece de bariera hematoencefalică ceea ce înseamnă că nu dă

efecte pe sistemul nervos central.Atunci când moleculele de loperamid străbat bariera
hematoencefalică sunt scoase din sistemul nervos central de către glicoproteina
P.Verapamilul blochează glicoproteina P ceea ce înseamnă că nu e bine să se asocieze
verapamil cu loperamid din cauza efectelor centrale ale loperamidului.
Din clasa opioizilor se pot prescrie ca antidiareice codeină , loperamid și tinctură
Davila.

Referințe: LP săptămâna 13 + „Farmacologie” pg. 296

71.Prescrieți un glucocorticoid util în tratamentul șocului
anafilactic
Rp Hemisuccinat de hidrocortizon fi. 25 mg
Nr. XVI
Ds injectabil, i.v. lent , câte opt fiole odată, putându-se repeta la patru-șase ore

Glucocorticoizii se pot folosi în tratamentul unor reacţii alergice grave. În şocul

anafilactic, după injecţia de adrenalină, care rezolvă situaţia de urgenţă, se injectează
intravenos un preparat cortizonic, care preia controlul simptomelor după un interval
de 2 ore (necesar începerii efectului glucocorticoid).
Cortizonii sunt în continuare larg utilizaţi ca imunosupresive în tratamentul unor boli
autoimune, în profilaxia rejetului de grefă la bolnavii cu transplant de organ sau a reacţiei
grefonului contra gazdei în cazul transplantului medular, cât şi în tratamentul rejetului acut
de organ sau a reacţiei acute grefon contra gazdă. Sunt, de asemenea, utili în
tratamentului aproape al tuturor manifestărilor alergice severe, fiind, practic, cele mai
puternice antialergice. Se utilizează cel mai adesea în diverse asociaţii
medicamentoase împreună cu alte medicamente imunosupresoare. Dozele sunt
variabile după caz, în fenomenele acute fiind necesare în general doze foarte mari, în
cazul prednisonului până la 60 mg pe zi sau chiar până la 1-2 mg/kg corp pe zi

Referințe: „Farmacologie” pg. 336 , 396 + documentul „Medicație – Glucocorticoizi și

Antihistaminice” pg. 1

72.Prescrieți un preparat cortizonic pentru administrare orală

Rp. Prednison cp. 5 mg
I fl.
Ds intern, câte două-trei comprimate, dimineața la trezire

Tratament de întreținere – cronic , spre exemplu la un pacient cu poliartrită

reumatoidă , se administrează dimineața pentru a respecta orarul secreției fiziologice de
glucocorticoizi.

Referințe: documentul „Medicație – Glucocorticoizi și Antihistaminice ” pg. 1

73.Prescrieți un glucocorticoid util în tratamentul astmului

bronșic (admin. inhalatorie)
Rp Becloforte flacon presurizat dozat
I fl
Ds inhalator, un puf de două ori pe zi

Substanța activă din Becloforte este beclometazonă.

Preparatele cortizonice pentru inhalaţie, sub formă de aerosoli, de felul
beclometazonei dipropionat, au acţiune, în mare parte, limitată la bronşii. Sunt utile pentru
profilaxia crizelor de astm şi evitarea exacerbărilor în astmul cronic, permiţând evitarea
cortizonilor pe cale sistemică. Sunt mult mai bine suportaţi, comparativ cu preparatele
sistemice având un risc minim de a produce corticodependenţă sau alte reacţii adverse
specifice glucocorticoizilor. Totuşi pot produce unele reacţii adverse cum ar fi favorizarea
dezvoltării candidozei orofaringiene şi pot produce disfonii. În plus, uneori poate apare o
exacerbare a astmului bronşic la oprirea tratamentului cu glucocorticoizi inhalatori, ceea ce
face necesară reluarea tratamentului şi scăderea progresivă a dozelor.

Referințe: „Farmacologie” pg. 508 + documentul „Medicație – Glucocorticoizi și

Antihistaminice ” pg. 1

74.Prescrieți un antihistaminic cu efect sedativ

Rp Emetostop cp. 30 mg
I Cutie
Ds intern, un cp. cu o oră înainte de plecare, apoi poate fi repetată la fiecare douăzeci și
patru de ore pe toată durata călătoriei

Atenție, nu poate fi prescris unui șofer , din cauza efectului sedativ al meclozinei –
substanța activă, efectul sedativ fiind caracteristic antihistaminicelor de gen.I.
Alternativă pentru răul de mișcare – plasturi cu scopolamină – parasimpatolitic

Referințe : documentul „Medicație – Glucocorticoizi și Antihistaminice” pg. 1

75.Prescrieți un antihistaminic fără efect sedativ

Rp Claritine cp.10 mg
I Cutie
Ds intern, 1 cp. pe zi

Substanța activă – Loratadină – lipsa efectului sedativ, față de generația I de

antihistaminice.Claritine este indicat pentru tratamentul simptomatic al rinitei alergice și al
urticariei cronice idiopatice la adulți și copii cu vârsta mai mare de 2 ani și greutatea
corporală mai mare de 30 kg.
Antihistaminicele mai noi, de generaţia a doua, au avantajul că nu determină, la
majoritatea pacienţilor, efecte sedative şi nici anticolinergice şi au efect de lungă durată,
putându-se administra în priză unică zilnică. Din aceste considerente, ele sunt des folosite în
prezent înlocuindu-le practic pe cele clasice, care rămân rezervate cazurilor în care, seara,
se urmăreşte un efect sedativ, calmant. Dintre cele mai utilizate medicamente, sunt de
menţionat cetirizina (zyrtec), levocetirizina (xyzal), fexofenadina (telfast), loratadina
(claritina), desloratadina (aerius) etc

Referințe: „Farmacologie” pg. 323 + Lista Medicamentelor „CLARITINE 10 mg COMPR.” +

documentul „Medicație – Glucocorticoizi și Antihistaminice” pg. 2

76.Prescrieți un antiemetic din clasa antihistaminicelor

Rp Romergan dj.
I fl.
Ds int. , un cp. pe zi
 Un drajeu de Romergan conține 30 mg prometazină maleat iar un flacon conține 20
de drajeuri.
Antagoniştii receptorilor H1 sunt utili în profilaxia răului de mişcare, în
tulburările vestibulare din boala Menière, în vărsăturile din sarcină şi în vărsăturile
produse medicamentos (de opioide, de anestezice generale). Efectul antiemetic este
datorat unei acţiuni H1 blocante şi probabil şi anticolinergică la nivelul centrului
vomei şi la nivelul nucleilor vestibulari.
Utilizarea terapeutică a unor astfel de compuşi poate determina reacţii adverse ca:
sedare, somnolenţă, tulburări atropinice (uscăciunea gurii, etc.) (a se vedea 29. Histamina şi
2 antihistaminicele). Printre antihistaminicele folosite ca antiemetice sunt: prometazina,
difenhidramina, feniramina, ciclizina, buclizina, meclozina

Referințe: Îndreptar pg. 155 + „Farmacologie” pg. 541

77.Descrieți un test de evaluare non-clinică a farmacodinamiei

medicamentelor antialgice
Testul plăcii încălzite
● Se înregistrează 2 comportamente:
○ Linsul lăbuțelor – este o măsură a percepției minime a durerii
○ Saltul – este o măsură a suportabilității durerii, adică a percepției intensității
durerii percepută ca fiind pericol vital
● Testul plăcii încălzite (Hot plate) permite diferențierea între efectul morfinei și al
ibuprofenului. Morfina crește mai mult latența medie până la apariția saltului, adică va
crește suportabilitatea stimulului algic, ceea ce se corelează cu efectul clinic al
morfinei – pacienții simt durerea, dar nu-i mai deranjează.

Referințe: documentul „teste de evaluare non-clinica a farmacodinamiei - Antialgice si

Sedative” pg. 1

78.Descrieți un test de evaluare non-clinică a farmacodinamiei

medicamentelor sedative
Testul de explorare simplă
● Animale de experiență: șoareci de laborator albinoși
● Materiale: cutie paralelipipedică de plexiglass de dimensiuni 50x40x30 cm, pe
podeaua căreia au fost marcate carouri de dimensiuni 10x10 cm.
● Animalul de experiență se plasează în cutie și se lasă să exploreze spațiul timp de 5
minute, timp în care se cuantifică numărul de carouri străbătute cu toate cele 4 lăbuțe
simultan.
● Se consideră că un animal este prezent într-un carou, dacă toate cele 4 lăbuțe se
găsesc simultan în acel carou.
● Interpretarea rezultatelor:
○ Creșterea numărului de carouri traversate în 5 minute, reprezintă un efect de
stimulare psihomotorie sau de creștere a stării de vigilență.
 ○ Scăderea numărului de carouri traversate în 5 minute, este expresia unui
efect sedativ.
● În urma aplicării acestui test, putem spune dacă o substanță are efect stimulant
psihomotor sau efect sedativ.

Referințe: documentul „teste de evaluare non-clinica a farmacodinamiei - Antialgice si

Sedative” pg. 2