Voievozii Dragos si Bogdan

Dragoș (1354 – 1354) este cunoscut din cronicile moldovenești ca descălecător în

Moldova și primul ei voievod. Cronicile spun că voievodul român Dragoș, fiind la
vânătoare și urmărind un zimbru, a trecut din Maramureș la apa Moldovei, și plăcându-i
locul, s-a așezat acolo și a populat țara cu români din Maramureș.

Bogdan (1307 – 1367) a fost voievod al Maramureșului și domn al Moldovei.Este

privit drept întemeietorul țării Moldovei, stat de sine stătător, cu reședința la Baia.
Perioada domniei lui Bogdan în Moldova a fost de patru ani. Astfel, perioada domniei lui
Bogdan se presupune a fi fost între 1363 și sfârșitul lui 1367, dată oferită cu o oarecare
certitudine de datarea confruntării militare numită „bătălia de la Codrii Plonini” de la
mijlocul anului 1368, avându-i protagoniști pe nepoții și succesorii lui - Petru I și Ștefan,
cei care au fost feciorii lui Ștefan Voievod, cel care a fost feciorul lui Bogdan.

Prima capitală a Țării Moldovei

Afirmarea statului moldovenesc s-a făcut în contextul contraofensivei maghiare împotriva
tătarilor, în timpul lui Ludovic I cel Mare, rege al Ungariei (1342-1382) și al Poloniei (1370-
1382), fiul lui Carol Robert de Anjou. Tradiția leagă întemeierea Moldovei de numele lui
Dragoș, voievodul maramureșean care a descălecat dincolo de munți. Legenda e redată de
Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviaei;

„Dragoș, fiul lui Bogdan, își propuse să treacă munții spre răsărit sub chip de vânătoare, însoțit
de vreo 300 de oameni. În această călătorie dete din întâmplare peste un bou sălbatic, căruia
Moldovenii îi zic bour, și luându-l la goană, descinse la poalele munților. Iar o tânără cățea de
vânat ce avea, pe care o iubea foarte mult și-i zicea Molda repezindu-se asupra fiarei, aceasta se
aruncă în valurile unei ape curgătoare, unde vânătorii o uciseră cu săgețile lor, iar cățeaua ce o
urmărea cu fuga și ’n apă, se ’necă în repedele ei unde. În memoria acestei întâmplări, Dragoș
numi râul Moldova; locul unde se întâmplase aceasta, dete numele gintei sale Roman; iar capul
bourului voi să rămână semn al noului său principat”.

Spre deosebire de Negru Vodă, fondatorul mitic al Țării Românești, Dragoș a fost un personaj
real. Data descălecatului nu este certă, iar acțiunea lui Dragoș a fost legată de respingerea
tătarilor și alungarea lor din răsăritul Carpaților. Țara întemeiată de Dragoș, cu capitala la Baia, a
fost o marcă de graniță, pentru apărarea regatului maghiar. Întemeietorul statului moldovenesc
independent de coroana maghiară este considerat Bogdan I, voievod al Maramureșului și domn
al Moldovei în perioada 1363-1367. Căzut în dizgrația regelui Ludovic I de Anjou, Bogdan a
trecut munții împreună cu o mică oaste și i-a învins pe urmașii lui Sas, fiul lui Dragoș. Victoria
lui Bogdan și alungarea lui Balc, fiul lui Sas, de pe scaunul Moldovei sunt atestate de o diplomă
a lui Ludovic I.
 Regele maghiar îi dăruiește lui Balc tocmai moșia lui Bogdan de la Cuhea, „ ce se află în țara
noastră a Maramureșului, [...] (moșie – n.r.) trecută în mâinile noastre regești de la voievodul
Bogdan și fiii săi, necredincioși învederați ai noștri, pentru blestemata lor vină de necredință”.
Diploma regală confirmă pierderile suferite de Balc – „vărsarea sângelui său însuși și îndurarea
de răni cumplite și [...] moartea crudă a fraților și rudelor sale și a multor slujitori de ai lui ” –,
precum și răzvrătirile repetate ale lui Bogdan și ale fiilor săi:

„Fulgerați de diavol, dușmanul neamului omenesc – care, rănindu-le greu inima cu săgețile sale
înveninate de viclenie și înșelăciune, i-a îndemnat de mai multe ori să se abată de la calea
adevărului și de la statornicia credinței datorate – plecând pe ascuns din zisul nostru regat al
Ungariei în sus-pomenita noastră țară moldovenească, uneltesc să o păstreze spre paguba
maiestății noastre”.

Bogdan I a păstrat capitala Moldovei la Baia. Sub cârmuirea urmașilor săi, noul stat a crescut și
s-a consolidat, realitate menționată și de cronica maghiară a perioadei, Chronica Hungarorum,
conform căreia: „crescând marea mulțime a valahilor ce locuiau acel teritoriu,s-a extins până la
proporțiile unui regat”.

Baia a prosperat odată cu noul stat, prima capitală a Moldovei fiind atât un centru politic, cât și
economic și religios. Ca urmare a prezenței unei numeroase comunități catolice, formată din sași,
unguri și poloni, în vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432) a fost înființată episcopia catolică
de la Baia, a doua din Moldova, după cea de la Siret, și a fost numit primul episcop catolic de la
Baia, polonul Ioan de Riza. Tot în timpul lui Alexandru cel Bun a fost ridicată catedrala catolică,
cea mai mare din Moldova, ale cărei ruine impresionante pot fi văzute și în prezent. Construcția
catedralei cu hramul Sfânta Fecioară Maria a început în 1410, la porunca domnitorului, care era
căsătorit cu o poloneză catolică, Margareta.