Structura histologică a testiculului

Facultatea de medicină
Specializarea Asistență medicală generală
Anul 1
StudențiMahu Ionela Micșunica
Matei Ema Diana
Micu Răzvan Nicolae
Mihalca Patricia Silvia
Martin Andreea
Neagu Cristina
 La om, testiculii sunt reprezentaţi de două mase ovoide, de aproximativ
18,6 ± 4,8 ml, situaţi în scrot în poziţie verticală cu o lungime de 4,5 cm (3,5-5,5
cm) cu o grosime de 2,6 cm (2,1- 3,3 cm) (Mogoş et al 1999). Sunt acoperiți de
la polul superior pe marginea superioară de epididim, structură
multicanaliculară de 1,5 cm ce se continuă cu canalul deferent. Testiculul este
acoperit de seroasa vaginalei, acoperită la rândul său de mai multe tunici
fibroase şi musculare vaginala, tunica vaginală comună, muşchiul cremasterian,
muşchiul dartos şi pielea (Ifrim et al 1994).

Structura histologică a testiculelor

Parenchimul testicular este format din:

Celulele Leydig - testiculul uman conţine aproximativ 200x106 celule Leydig ;

sunt celule bogate în reticul endoplasmatic neted, mitocondrii cu cristale
tubulare şi incluzii lipidice, structuri intracitoplasmatice implicate în sinteza
hormonilor androgeni; secretă şi cantităţi reduse de ocitocină, angiotensină,
lipotrofină, dimorfină, β endorfine şi PG ce intervin în controlul paracrin al
funcţiei testiculare (Braun & Stolla 1996).
Celulele Sertoli - celulele germinale sunt înconjurate de prelungiri ale
celulelor Sertoli. O singură celulă Sertoli poate fi conectată joncţional cu alte 5
celule Sertoli şi cu nu mai puţin de 47 celule germinale aflate în diferite stadii
de maturitate. In testiculul uman raportul este de 10 celule germinale sau 1,5
spermatozoizi la o celulă Sertoli (Braun & Stolla 1996). Apar din a 8-a
săptămână a vieţii intrauterine sub efectul FSH-ului fetal. La naştere 10% din
capitalul sertolian al vârstei adulte este deja format; următoarea etapă
proliferativă are loc imediat postnatal în timpul primelor 6 luni când are loc
peack-ul gonadotrop; ultima fază proliferativă se produce pubertar pentru a se
încheia odată cu diviziunea meiotică a primei celule germinale când se închide
şi bariera testiculară (Plant & Marshall 2001, Young 2003). Fiecare celulă Sertoli
nu poate coordona decât un număr limitat de celule germinale astfel încât
scăderea producerii spermatice de la 20 la 80 ani poate fi consecinţa şi a
pierderii de celule Sertoli (Braun & Stolla 1996, Weinbauer et al 2001).
Activitatea lor se află sub controlul FSH-ului hipofizar şi al testosteronului
secretat de celulele Leydig şi difuzat în spaţiul interstiţial. Prin intermediul
joncţiunilor dintre celulele Sertoli se delimitează două compartimente:
1.un compartiment bazal cu spermatogonii şi spermatocite de ordinul I
2.un compartiment adluminal cu celule germinale în diviziune meiotică. Acest
al doilea compartiment este complet separat de elementele sangvine şi
limfatice.
Bogate în aparat Golgi (elaborarea şi transportul produselor secretorii),
reticul endoplasmatic neted (sinteza steroidă) şi rugos (sinteză proteică),
lizozomi (fagogitoză), microtubului şi filamente intermediare pentru adaptarea
formei celulare la fazele de maturaţie germinală (weinbauer et al 2001),
celulele Sertoli îndeplinesc numeroase funcţii:

 controlează metabolismul, maturaţia şi migrarea celulelor germinale

 fagocitează celulele germinale degenerate

 contribuie împreună cu lamina bazală a tubilor şi endoteliul capilar la

constituirea barierei hemato – testiculare. Bariera se formează sub
acţiune gonadotropă (pubertar), fiind absentă la hipogonadicii
hipogonadotropi (Young 2003). Bariera hemato-testiculară izolează
efectiv celulele haploide, deci cu potenţial antigenic de mecanismele
sistemului imun şi creează un mediu special pentru procesul meiotic şi
dezvoltarea germinală

 secretă o serie de substanţe deversate unele prin polul apical, iar altele
prin polul bazal spre spaţiul interstiţial şi capilarele sangvine: fluidul
tubular de transport al spermatozoizilor, AMH (Antimüllerian Hormone),
 ABP (Androgen Binding Protein) - permite crearea unei concentraţii
apreciabile de testosteron şi dihidrotestosteron la nivelul
compartimentului germinal pentru procesul maturării, o serie de alte
substanţe: activatorul plasmatic al plasminogenului, transferina, IGF 1
(Insuline Growth Factor 1), SGF (Seminfourus Growth Factor),
ceruloplasmina, TGF α şi β (Testis Growth Factor), inhibinele A şi B.

Bogate în aparat Golgi (elaborarea şi transportul produselor secretorii),

reticul endoplasmatic neted (sinteza steroidă) şi rugos (sinteză proteică),
lizozomi (fagogitoză), microtubului şi filamente intermediare pentru adaptarea
formei celulare la fazele de maturaţie germinală (weinbauer et al 2001),
celulele Sertoli îndeplinesc numeroase funcţii:
1.controlează metabolismul, maturaţia şi migrarea celulelor germinale
2.fagocitează celulele germinale degenerate
3.contribuie împreună cu lamina bazală a tubilor şi endoteliul capilar la
constituirea barierei hemato – testiculare. Bariera se formează sub acţiune
gonadotropă (pubertar), fiind absentă la hipogonadicii hipogonadotropi (Young
2003). Bariera hemato-testiculară izolează efectiv celulele haploide, deci cu
potenţial antigenic de mecanismele sistemului imun şi creează un mediu
special pentru procesul meiotic şi dezvoltarea germinală
4.secretă o serie de substanţe deversate unele prin polul apical, iar altele prin
polul bazal spre spaţiul interstiţial şi capilarele sangvine: fluidul tubular de
transport al spermatozoizilor, AMH (Antimüllerian Hormone), ABP (Androgen
Binding Protein) - permite crearea unei concentraţii apreciabile de testosteron
şi dihidrotestosteron la nivelul compartimentului germinal pentru procesul
maturării, o serie de alte substanţe: activatorul plasmatic al plasminogenului,
transferina, IGF 1 (Insuline Growth Factor 1), SGF (Seminfourus Growth Factor),
ceruloplasmina, TGF α şi β (Testis Growth Factor), inhibinele A şi B.

Testiculul exocrin – spermatogeneza

Spermatogeneza reprezintă ansamblul fenomenelor ce se derulează în cursul

dezvoltării liniei germinale de la spermatogonie la spermatozoidul matur. La
unele mamifere este un proces continuu de la pubertate până la senescenţă, în
timp ce la animalele cu rut sezonier acesta este periodic. Are loc la nivelul
tubilor seminiferi.

De fapt este vorba despre trei faze distincte:

a. multiplicarea mitotică şi diferenţierea celulelor germinale diploide

(spermatogonii)

b. diviziunea meiotică a celulelor germinale tetraploide (spermatocite)

c. transformarea celulelor germinale haploide (spermatide) în

spermatozoid (spermiogeneza), celulă cu mobilitate proprie, dotată cu
echipament enzimatic specific necesar penetrării oului

În cursul acestor faze pot fi identificate patru tipuri celulare distincte:

spermatogonii, spermatocite primare şi secundare şi spermatozoizi.
Spermatogeneza are la om o durată de aproximativ 74 zile şi este un proces
continuu până la 70 ani, chiar şi mai târziu. (Braun & Stolla 1996, Weinbauer et
al 2001).