Sunteți pe pagina 1din 4

Nume………………… Data…………............

Test de evaluare
Clasa a VII a

Citește cu atenție textul următor ,pentru a putea rezolva cerințele:

Luni dimineață, văzându-l mai deschis, Safta începu a se învârti pe lângă dânsul. Atât îi vorbise Marta
despre Miron, încât capul și inimă îi erau pline de chipul frumosului păstor; sta însă la îndoială și nu credea ca
Mihu va voi să audă despre dorințele Martei. De când era încă în leagăn, tatăl și muma se mângâiau cu gândul
că o vor mărită după Toderica, și acum nu putea să se împace cu gândul ca Marta să-și aleagă alt soț. Când își
vedea însă fiică prăpădită și se uita în ochii ei stăruitori,începea să se înduioșeze; iară când Marta scăpa câte
o lăcrima,îndată-i zicea:
- Marto! Vino,draga mamei,să mergem la el.
- Nu,îi zicea Marta. Nu pot! Du- te singură,căci mie îmi vine să mă ascund în fundul pământului.
Iar când Safta pleca, Marta fugea după dânsa şi o ruga să nu meargă.
- Mihule! grăi Safta în cele din urmă.Am o vorbă să-ți spun.
Mihu dete din cap şi intră cu dânsa în casă,apoi se așeză tăcut.
(Ioan Slavici, Gura satului)

I.Încercuiește litera A(dacă consideri că afirmația este adevărată) sau F(dacă o consideri falsă) 10 p
A/F Fragmentul citat aparține genului epic.
A/F Safta este înduioșată de suferința Martei .
A/F Personajul principal al textului este Safta.
A/F Cuvântul „stăruitori” s-a format prin derivare cu prefix.
A/F Omofonul cuvântului sau este s-au.

2. Unește cuvintele din coloana A cu sinonimele lor neologice aflate în coloana B : 10 p


A B
1.greșit a.dezacord
2. bogăție b.seism
3. cutremur c.eronat
4. neînțelegere d.ostilitate
5. dușmănie e.opulență

3.Încercuiește varianta corectă de răspuns: 4p


În textul citat, structurile: luni dimineața; în casă, reprezintă:
a. etape ale narațiunii; b. moduri de expunere; c. indici spațio-temporali.

Cuvântul despre din text s-a format prin :


a.compunere prin subordonare; b. compunere prin alăturare; c. derivare cu sufix.
4.Completează spațiile punctate, având în vedere informațiile pe care le oferă fragmentul de text citat: 8p
1. Părinții Martei sunt....................................................
2.În textul citat naratorul este.................., pentru ca faptele sunt relatate la persoana..............................
3. În textul citat, conflictul dintre parinti și fiică este generat de...........................................
4.Modurile de expunere prezente în text sunt ..................... și ...........................

5.Ordonează cronologic faptele prezentate in fragmentul de text citat: 10 p


…….Luni dimineata Safta încearcă să-i vorbească soțului ei.
……..Mihu se așază tăcut pentru a discuta cu soția lui.
……….Din copilărie,părinții stabiliseră cu cine se va căsători fiica lor.
………..Înduioșată, Safta o roagă pe Marta să vorbească împreună cu Mihu.
………… Fata refuză, simțindu-se foarte ruşinată.
6.Precizează diminutivele următoarelor cuvinte din text: 6p
inimă-
păstor-
singură-
7.Alcătuiește câte un enunț cu antonimele următoarelor cuvinte subliniate în textul dat: începu, să se împace,
tăcut, prăpădită. 16 p
8.Demonstrează prin enunțuri că următoarele cuvinte sunt paronime: 12 p
baretă=
beretă=
calitate=
caritate=

9.Explică modul de formare al următoarelor cuvinte compuse: 8p


gândac de Colorado=
zgârie-nori=
ochiul-boului=
pușcă-mitralieră=

10.Explică în 5-7 rânduri semnificația secvenței: 6p


„Când își vedea însă fiică prăpădită și se uitaîn ochii ei stăruitori,începea să se înduioșeze; iară când Marta
scăpa câte o lăcrima,îndată-i zicea:
- Marto! Vino,draga mamei,să mergem la el.
- Nu,îi zicea Marta. Nu pot! Du- te singură,căci mie îmi vine să mă ascund în fundul pământului”.

Se acordă 10 puncte din oficiu.


Barem de evaluare și de notare

•Se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.


Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele
precizate explicit în barem.
Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a
punctajului total obţinut pentru lucrare.
1.câte 2 puncte pentru încercuirea literei corespunzătoare răspunsului corect ( A, A ,F,F, A) 5x2p=10 p

2.câte două puncte pentru asocierea corectă a fiecărui cuvânt din coloana din stânga cu sinonimul
corespunzător aflat în coloana din dreapta (1- c; 2-e; 3-b; 4-a; 5-d) 5x2p=1o puncte

3. câte două puncte pentru alegerea fiecărui răspuns corect( 1-c; 2-b) 2x2p= 4 puncte

4. câte două puncte pentru fiecare spațiu corect completat( 1. Safta și Mihu; 2. narator obiectiv,
relatare la persoana a III a; 3.conflictul dintre fiică și părinți este generat de alegerea unui soț
pentru Marta; 4.moduri de expunere –narațiune și dialog) 4x2p= 8 puncte

5.câte două puncte pentru fiecare enunț corect ordonat( exemplu- 1,5,2,3,4 ) 5 x2p=10 puncte
6I. câte două puncte pentru fiecare diminutiv precizat(exemplu- inimă=inimioară; păstor-păstoraș, păstorel;
singură=singurică) 3x2p= 6 puncte

7. câte patru puncte pentru construirea fiecărui enunț cu antonimele cuvintelor din text( exemplu:
Marta termină de vorbit; Ei au început să se certe; Colegul meu este foarte vorbăreț; Acea fată era
fericită.) 4x4p=16 puncte

8. câte trei puncte pentru fiecare paronim (exemplu- Am cumpărat pantofi cu baretă; Copilul
poartă o beretă albastră; Acel produs este de calitate; În centrul orașului are loc un concert de
caritate). 4x3p=12 puncte

9. câte două puncte pentru explicarea modului de formare a cuvintelor compuse( de exemplu:
gândac de Colorado= compunere prin subordonare; zgârie-nori= compunere prin subordonare;
ochiul-boului = compunere prin subordonare; pușcă-mitralieră= compunere prin alăturare)

4x2 p= 8 puncte

10.prezentarea adecvată a secvenței- 5 puncte

prezentarea parțial adecvată- 3 puncte

încercare de prezentare – 1 punct

respectarea precizării privind numărul de cuvinte- 1 punct

S-ar putea să vă placă și