Caracterizarea lui Lefter Popescu:”Doua loturi”,

de I. L. Caragiale
Introducere
Mare clasic al literaturii romane, I. L. Caragiale este autor de schite, nuvele si comedii. In nuvela
” Doua loturi”, Lefter Popescu este personajul principal, deoarece participa la toate momentele
actiunii, iar celelalte personaje actioneaza in functie de relatia cu acesta.

Domnul Lefter Popescu este caracterizat atat in mod direct, de catre narator si de catre el insusi,
cat si indirect. Caracterizarea indirecta are loc prin gesturi, fapte, comportament, nume,
incadrarea intr-un anumit mediu social, limbaj si relatia cu celelalte personaje.

Caracterizare directa, de catre narator

Personajul este caracterizat in mod direct, de catre narator, ca fiind obsedat de dorinta de a
castiga: „Domnul Lefter a trimis turbatului o scrisoare, cerand, cu tot respectul, un concediu de
doua-trei zile, pe motiv ca nu se simte deloc bine. Asa si e; e bolnav.” El insusi se considera
pesimist in privinta sansei sale de castig: „Ti-ai gasit” Eu si noroc!” Afirma despre sine ca este
mult prea sensibil pentru a indura severitatea sefului: „Sanatatea me prea delicata nu-mi permite
sa mai suport asprimile de tot felul ale serviciului.”

Caracterizare indirecta
„Cele mai multe trasaturi reies insa din faptele, comportamentul, gesturile si mimica acestuia.
Astfel, personajul este superstitios, deoarece cumpara cele doua bilete cu bani imprumutati de la
capitanul Pandele, sperand ca asa va avea mai multe sanse de castig. Dupa ce afla de castig, se
transforma intr-o persoana impulsiva, surescitata si banuitoare: „Dupa o munca zadarnica de
atata vreme, dupa ce toata casa a fost rasturnata cand asa, cand amintenea, dl. Lefter a cazut pe
canapea sfaramat de oboseala”. Este un om impulsiv si nestapanit: „Bravo! Bun gust ai! zice
ranjind sardonic.” Cand afla ca numerele biletelor sunt inversate, aproape ca-si pierde mintile,
purtandu-se ca un nebun: „si-a-nceput sa se jeleasca, sa se bata cu palmele peste ochi si cu
pumnii in cap si sa tropaie din picioare.”

Din incadrarea sa intr-un anumit context social reiese ca Lefter Popescu are o conditie sociala
modesta , fiind un mic functionar al statului. Se arata preocupat de greutatile vietii, discutand cu
sotia „despre cum se scumpeste viata din zi in zi”. Chiar numele lui evidentiaza faptul ca este
sarac si banal. Astfel, prenumele ii pune in evidenta conditia joasa („lefter” inseamna sarac, fara
bani), iar Popescu – banalitatea, acesta fiind cel mai des intalnit nume de familie romanesc. Din
limbaj reiese ca este vulgar si violent, caci se adreseaza necuviincios sotiei: „Cui, cui ai dat-o,
nenorocit-o?” Nu ezita nici in a o jigni pe Taca: „te faci ca nu stii, gasperita!”. Are o educatie
modesta, limbajul sau incoerent fiind o sursa a umorului: „…casele ale verzi cu geamlac, car are
o alunita cu par deasupra sprancenei din stanga si care se poarta legata la cap cu rosu?”.
Din relatia sa cu celelalte personaje reiese ca este un barbat agresiv si necioplit. Se comporta
brutal cu sotia, deoarece ii sparge cu satisfactie toate farfuriile si i se adreseaza necuviincios.
Este violent cu tigancile, plesnind-o pe Taca, si agresiv cu bancherul, pe care il jigneste si il
ameninta.

Concluzie
Atat autorul, cat si cititorul, nutresc sentimente de mila amestecata cu dispret fata de dl. Lefter
Popescu. El este modelul omului care isi doreste castig fara munca, dar in final nu se alege cu
nimic.

''Caracterizarea personajului: Abu-Hassan, personajul eponim al

creaţiei lui I.L.Caragiale, este protagonistul actiunii prezentate,
fiind un personaj masculin, individual, pozitiv. Inca din incipit, ni se
prezinta un tânăr care moşteneşte o avere însemnată după
moartea tatălui său. Din text reies, în mod indirect, din faptele
prezentate, atitudinea şi relaţiile sale cu alte personaje, trăsăturile
definitorii ale lui Abu-Hassan.
Din decizia de a-şi împărţi averea în două, o parte care să-i
asigure traiul şi cealaltă pe care s-o risipească pe distracţii, reies
chibzuinţa dar şi dorinţa de a petrece, întrucât fusese ţinut "sub
străşnicie" de tatăl său. Prietenos şi generos, el adună "o ceată
de vârsta şi de teapa lui", organizează petreceri atât de
costisitoare, încât banii nu-i ajung decât un an. Când a rămas fără
bani, l-au părăsit şi prietenii, iar mâhnirea şi dezamăgirea
profundă sunt relevate in mod indirect, din atitudinea şi gândurile
sale, deoarece a conştientizat că relaţiile cu tinerii se bazaseră
doar pe interese materiale şi că un an întreg nu avusese niciun
prieten, ci numai tovarăşi de chefuri, fapt care invita cititorul la
reflectie.