• Opera literara “ION” de Liviu

Rebreanu este un roman realist, de

tip obiectiv, apartinand prozei
interbelice.
• Este un roman de tip obiectiv,
remarcandu-se prin obiectivitatea,
impersonalitatea naratorului.Proza
realist - obiectivă se realizează
prin naraţiunea la persoana a III –
a si prin viziunea “dindarat” care
presupune un narator obiectiv,
detasat.
• Geneza romanului
• Apărând în anul 1920 “rezolvă o problemă şi a
curmă o controversă” (E. Lovinescu)
• În Mărturisiri, autorul afirmă că trei scene
importante au dus la naşterea romanului care
l-a consacrat în literatura română:
• Momentul când acesta asistă la o scenă care
îl marchează – un ţăran îmbrăcat în haine de
sărbătoare îngenunchează şi sărută pământul.
• Fata unui om bogat este bătută de tatăl său
pentru că rămăsese însărcinată cu un băiat
sărac.
• O discuţie avută cu un tânăr ţăran
care mărturiseşte cauza necazurilor
sale, având o dragoste aproape
bolnăvicioasă faţă de pământ.
 TEMA

• lupta ţăranului român pentru pământ într-o

societate împărţită în săraci şi bogaţi,
societate stăpânită de puterea banilor sau
a întinderilor de pământ. Mesajul romanului
are o încărcătură etică, ideea fiind că
dorinţa de a avea pământ cu orice preţ
duce la dezintegrarea morală a individului.
Tema centrala, posesiunea
pamantului este dublata de
tema iubirii, in plan
simbolic, și de cea a
destinului.
 TITLUL
• nume eponim, generic, reprezentativ
pentru ţăranul român
 INCIPIT ŞI FINAL
„corp sferoid”

• este un roman simetric

• romanul începe cu imaginea unui drum
personificat care vine din necunoscut şi
pătrunde în Pripas. Nicolae Manolescu
afirma că drumul: "face legătura între
lumea reală şi lumea ficţiunii: urmându-l
intrăm şi ieşim, ca printr-o poartă, din
roman".
 În finalul romanului, împreună cu familia
învăţătorului Herdelea , este parcurs drumul în
sens invers, reintrând în lumea reală.
• Imaginea drumului este plasată şi în momentul
când familia Herdelea părăsește Pripasul ca să
înceapă o viaţă nouă.
• mod predominant de expunere – naraţiunea;
• „Cititorul care s-a dus în satul Pripas pe şoseaua laterală,
trecînd peste Someş şi prin Jidoviţa, se întoarce la sfârsit
pe acelasi drum înapoi, până ce iese din lumea fictiunii si
reintră în lumea lui reală. Lumea romanului rămâne astfel în
sufletul cititorului ca o amintire vie, care apoi se amestecă
cu propriile-i amintiri din viaţa-i proprie…”
L. Rebreanu,
Mărturisiri
• „Despre drumul de la începutul lui Ion s-a spus că face
legătura între lumea reală si lumea ficţiunii: urmîndu-l,
intrăm şi ieşim, ca printr-o poartă, din roman. Viaţa fictivă
se pierde în acelasi fel la Rebreanu, în viata cea mare şi fără
început. Romanul fiind un univers închis si rotund, el seamănă
cu un succedaneu artificial al realităţii deschise si infinite:
pare a se vărsa şi la un capăt, şi la altul, în viată, dar e
complet izolat de ea”.
N. Manolescu, Arca lui Noe
 STRUCTURA

• Din punct de vedere structural, romanul e

alcătuit din două părţi: "Glasul pământului" şi
"Glasul iubirii", fiecare fiind structurată în 6
şi, respectiv,7 capitole cu titluri foarte
concise, care sugerează gradarea tensiunii
dramatice: "Începutul", "Iubirea", "Ruşinea",
"Nunta", "Copilul", "Ştreangul", "Blestemul",
"Sfârşitul".
• Fiecare parte numeste o dominanta
sufleteasca a personajului principal,
cele doua "glasuri" motivează
acţiunile personajului.
 PLANURI NARATIVE
• Acţiunea romanului este dispusă pe
două planuri narative, care uneori se
derulează paralel, alteori se
intersectează: pe de o parte viaţa
ţăranilor, cu Ion ca ax principal şi
viaţa intelectualilor satului
reprezentată de familia învăţătorului
Herdelea şi preotul Belciug.
 CONFLICTE
• CENTRAL: LUPTA PENTRU PĂMÂNT
ÎN SATUL ARDELEAN
• EXTERIOR: ÎNTRE ION ŞI VASILE
BACIU
• INTERIOR: ÎNTRE GLASUL
IUBIRII ŞI GLASUL PĂMÂNTULUI
Prezentarea succintă a
subiectului
Scene reprezentative
• Hora
• naşterea,
• moartea,
• nunta
• Hora apare în literatura româna în mai
multe opere:
• Acţiunea din "Ion" începe, şi nu
întâmplător, cu hora, "moment de
dezlănţuire pătimaşă, moment când forţele
Erosului răbufnesc la suprafaţă, la scara
întregii colectivităţi".
• În viziunea lui Liviu Rebreanu, hora este
însă şi scena pe care se etalează realităţile
sociale dintre membrii colectivităţii rurale.
Folosind tehnica cinematografică, autorul
plimba obiectivul de la un grup la altul
făcând observaţii fundamentale:
• primarul "caută să-şi păstreze demnitatea
apăsând vorbele şi însoţindu-le cu gesturi
energice";
• Ştefan Hotnog "găseşte fel de fel de
clenciuri primarului, numai ca să arate
celorlalţi că lui de nimeni nu-i pasă;
• fostul învăţător - Simion Butunoiu - este
ascultat cu evlavie;
• Alexandru Glanetaşu "pe lături, ca un câine
la uşa bucătăriei, trage cu urechea,
neîndrăznind să intre în vorbă";
• autoritatea supremă o reprezintă preotul
Belciug şi familia Herdelea. Ei sunt
"domnii": " bărbaţii scoaseră pălăriile (…),
unii se sculară în picioare" .
• Când hora se încheie, cititorul este
edificat asupra liniilor conflictului
• naşterea, moartea, hora, nunta dezvăluie o
profunda cunoaştere a sufletului ţăranilor.
• când Ana naşte pe câmp Ion şi tatăl lui "se închina
cu evlavie ca în faţă unui miracol".
• moartea este prezenta în doua ipostaze.
Impresionează moartea personajelor secundare şi
nu cea a eroilor principali, care este văzuta cu
obiectivitate.
• moartea lui Avrum şi a lui Dumitru Moarcăş este
privita cu ochii îngroziţi ai Anei.
• Nunta - prezintă succesiunea elementelor de
ritual:
• apare depoetizată:
Caracterizarea personajelor
• Rebreanu realizează o suită de schiţe biografice
• personajele sunt înzestrate cu o trăsătură
fundamentală în virtutea căreia vor acţiona pe
parcursul romanului.
• Eugen Lovinescu îl apropie de maeştrii artei
clasice - Moliere - prin reducerea eroilor la o
singură mare pasiune
• e un roman de observaţie socială - modul de a
acţiona e o modalitate fundamentală de
caracterizare
• portretele fizice sunt sumare
• oamenii sunt importanţi prin ceea ce fac
ION caracterizarea
personajului
• Personajul central se înscrie în clasa țăranilor
săraci, care cunosc ierarhizarea socială după
avere încă din copilărie, singurul mod de a răzbate
fiind lupta pentru îmbogățire (hora).
• relaţia sa cu pământul este o relaţie mitică
• iubirea pentru pământ a devenit o obsesie,
urmărindu-l din copilărie: "Iubirea pământului l-a
stăpânit de mic copil"
• pentru a-l dobândi face orice, intră în conflict cu
tot satul.
• Drama lui Ion se desfășoară între cei doi poli
reprezentați de cele două femei, atras pe rând de
”Glasul pământului” și de ”Glasul iubirii” (hora)
• este marcat de stări dilematice: - o privea pe
Ana: "cât e de slaba şi de urâţica, cum să-ţi fie
dragă", dar speriat de sărăcie: "mă moleşesc ca o
babă neroadă, las că-i bună Anuţa. Aş fi o
nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului pentru
nişte vorbe".
• monologul interior = expresia dificultăţii de a lua
o decizie.
• dominat de pasiuni puternice - acţionează rar sub
impulsul momentului.
• faptele sunt calculate cu luciditate: "ca să
izbutească trebuie să o ia domol, altfel i se
primejduiesc planurile, acum ştie bine cum are să-l
silească. Numai să nu-şi piardă răbdarea. Graba
strica treaba”
• Iubește foarte mult pământul pe care îl privește
cu o voluptate aproape erotică. Multe dintre
descrierile din roman prezintă miriștea ca pe o
fată:”Cu cât se apropia, cu atât vedea mai bine
cum s-a dezbrăcat de zăpadă locul ca o fată
frumoasă care și-ar fi lepădat cămașa arătându-și
corpul gol, ispititor.”
• Patima față de pământ este cea care îl umanizează
pe Ion, dar în același timp îl dezumanizează
întrucât aceasta îl transformă într-un om crud
care o folosește pe Ana doar ca pe un instrument
pentru obținerea pământurilor.
• Scena în care Ion se apleacă și sărută pâmântul
îmbrățișindu-l ca pe-o ibovnică și în fața căruia se simte
o ființă derizorie subliniază admirația pe care acesta o
are pentru pământ, admirație arătatp doar unei
divinități și totodată măreția personajului.
• cauza nu e lăcomia, ci dorinţa de a fi respectat, de a-şi
păstra demnitatea
• nu este un arivist, nu doreşte depăşirea condiţiei de
ţăran ( putea prin învăţătură).
• forţează mâna lui Vasile Baciu numai când este convins
ca prin muncă cinstită nu va izbândi.
• nu este primitiv, îşi disimulează intenţiile, iar când e
sigur de izbândă nu mai joacă rolul obositor de
îndrăgostit.
• are două porniri diferite - stări sufleteşti contradictorii
 Mijloace de
caracterizare
• DIRECTĂ
• INDIRECTĂ
 DIRECTĂ
• De către narator ”mândru și mulțumit ca
orice învingător, Ion simțea totuși un gol
ciudat în suflet”.
• De alte personaje – tehnica pluralității
perspectivei
Doamna Herdelea:”Ion e cumsecade. E
muncitor, e harnic, e săritor, e isteț”.
• Apreciat inițial de familia Herdelea, apoi
este considerat "fatalitatea noastră"
• pentru George este "arţăgos ca un lup
nemâncat" ;
• Ana - "un lup hain";
• Titu se vede mic, lipsit de
personalitate în comparaţie cu Ion.
• Autocaracterizare:"mă moleşesc ca o babă
neroadă, las că-i bună Anuţa. Aş fi o nătăfleaţă să
dau cu piciorul norocului pentru nişte vorbe".
 INDIRECTĂ
• Fapte
• Limbaj
• Atitudine
• Relațiile cu celelalte personaje
• Gesturi
• Vestimentație
 Personajul Ion în
viziunea criticii literare
I. Prima interpretare:
• Ion „este expresia instinctului de stăpânire a pământului,în
slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală
şi o voinţă imensă; nimic nu-i rezistă; în faţa ogorului aurit de
spice, e cuprins de beţia unei înalte emoţii şi vrea să-l aibă cu
orice preţ. Cum dragostea devine şi ea o armă călită în vâlvătaia
acestui foc ce îl încinge… biata Ana este o tragică victimă. În
luptă, omul nobil şi milos dispare, pentru a nu lăsa decât fiara…”
(E. Lovinescu – Istoria literaturii române contemporane)
II. A doua interpretare:
• „… Noţiunea de ambiţie este exagerată,… Dinu Păturică este
un inteligent şi, orice individ lucid, este dotat cu o mare
capacitate de plăcere gratuită care îl şi pierde. Ion nu e
inteligent şi, prin urmare, nici ambiţios… Dorinţa lui nu e un
ideal, ci o lăcomie obscură… la fel cu a altora. Orice ţăran
voieşte zestre în pământ şi vite, o însurătoare dezinteresată
fiind o adevărată înstrăinare de la legile de conservare ale
familiei rurale. Toţi flăcăii din sat sunt varietăţi de Ion…”
(G. Călinescu – Istoria literaturii române de la origini
până în prezent)

• „Ion este o brută. A batjocorit o fată, i-a luat averea şi a

împins-o la spânzurătoare, şi a rămas în cele din urmă cu
pământ”
(G. Călinescu – Istoria literaturii române de la origini până în
prezent)
• A treia interpretare:
• „Figura centrală a cărţii e un flăcău voinic,
deştept, energic, care suferă de sărăcia lui, şi
care se crede, prin calităţile enumerate, capabil
de o altă soartă. O parte din vechea critică la
catalogat drept brută, individ şiret, condus de
violenţele şi vicleniile interesului… Am greşi dacă
am face din Ion un arivist… Prin căsătoria cu Ana,
Ion vrea să obţină pământ. E un ideal mai înalt
care reprezintă mai mult decât înavuţirea. Pentru
Ion, pământul însemna şi situaţie socială,
demnitate umană, posibilitatea de a munci cu
folos… El încearcă să depăşească starea de
mizerie, de inferioritate socială şi morală în care
e ţinut… Ţăranului sărac îi era interzis, practic,
orice acces la altă situaţie socială… El nu se poate
afirma în limitele rigide ale colectivităţii sale…”
(Paul Georgescu – Prefaţă la romanul Ion ed. 1967)
• „<<Ion>> simţea o vocaţie obscură,
înrădăcinată pentru pământ…
Neapărat personajul e idealizat, el
serveşte un simbol… Nimic nu face
acest ţăran mai răsărit, care să nu
poată fi explicat prin şiretenie sau
încăpăţânare… Ion are o viaţă
animalică puternică, plină de ecou…
Pasiunea lui e o senzualitate”
(T. Vianu – Arta prozatorilor români)