Elemente de Stiinta Administratiei

CAP 1.

Teste de autocontrol

1.Diviziunea socială se realizează prin următoarele etape:

a. [x] specializarea activităţilor şi a misiunilor sociale

d. [x] formarea de subansamble, de grupuri parţiale, de instituţii, fiecare având propria logică de
funcţionare

2. „Postura” de şef în societatea primitivă presupunea:

b. [x] nu reprezenta un loc al puterii

d. [x] era ales în funcţie de priceperea sa şi de calităţile de războinic

3. Societatea modernă cunoaşte următoarele tipuri de dominaţie:

a. [x] raporturi de dominare economică

b. [x] raporturi de dominare politică

4. În societatea modernă, statul pentru a-şi realiza obiectivele:

a. [x] elaborează legi

b. [x] coordonează opţiunile individuale

c. [x] impune o organizare socială coerentă

d. [x] ierarhizează anumite funcţiuni

e. [x] atribuie putere de decizie reprezentanţilor săi direcţi din administraţia publică

5. Dictionary of American Government and Policies, editat sub coordonarea lui Jay M. Shafritz, conferă
cuvântului „administration” următoarele sensuri:

a. [x] conducerea şi îndrumarea afacerilor guvernului şi instituţiilor

b. [x] termen colectiv pentru toţi oficialii din aparatul guvernamental

e. [x] executarea şi implementarea politicilor publice

6. Teza conform căreia administraţia publică se distinge de administraţiile private:

b. [x]apără natura specifică a administraţiei publice

Concluziile generale ale unităţii de studiu:

- Constituirea unui spaţiu administrativ separat este rezultatul unui proces îndelungat, în

două etape: de diviziune şi autonomie.

- Societatea modernă cunoaşte în acelaşi timp, două tipuri de dominaţie: raporturi de

dominare politică, caracterizate de apariţia unei puteri de constrângere şi concentrarea sa

în mâinile guvernanţilor; raporturi de dominare economică, apărute în procesul de creare şi

repartiţie a produsului naţional.

- Folosirea noţiunii de administraţie cunoaşte trei accepţiuni principale: tip de activitate

umană; mod de organizare a unor activităţi; instituţie sau complex de instituţii profilate pe

domenii de activitate.

- Definiţiile din literatura de specialitate, identifică administraţia publică cu ramura executivă

a guvernării. Astfel, John S. Corson şi J.P.Harris definesc administraţia publică drept

activitatea prin care se realizează scopurile şi obiectivele guvernului. Mai mult, Dwight

Waldo releva că, în ansamblul său, procesul administraţiei publice constă în acţiunile de

realizare a intenţiei sau dorinţei guvernului. Aşadar, administraţia publică reprezintă o

parte a procesului politic, dobândeşte un rol important în formularea politicilor publice şi

caută mijloacele de implementare a valorilor politice în societate.

- Literatura de specialitate a abordat problema asemănărilor sau deosebirilor dintre

administraţia publică şi cea privată, lansând două teze şi anume: administraţia publică se

distinge de administraţiile private; administraţia publică se identifică cu administraţiile

private.
CAP2.

1. Administraţia ca tip de activitate umană:

a. [x] constă dintr-o acţiune chibzuită, raţională şi eficientă de utilizare a resurselor umane,

materiale şi financiare în scopul obţinerii unor rezultate utile maxime, cu eforturi minime

b. [x] asigură satisfacerea cerinţelor de interes general (public)

c. [x] are misiunea de a asigura aplicarea şi executarea legilor

2. Organizarea oraşelor în societatea antică se caracterizează prin suprapunerea

următoarelor elemente:

a. [x] sistemul de rudenie

c. [x] elementul religios

d. [x] factorul politic

3. În cetăţile democratice, puteau să acceadă în funcţii publice:

d. [x] toţi cetăţenii, dacă erau aleşi de popor, cu excepţia sclavilor şi metişilor

4. Societatea feudală s-a caracterizat prin:

b. [x]proprietatea funciară este sursa puterii economice şi administrative, a bogăţiei şi

autorităţii, a drepturilor private şi politice

c. [x]figura centrală este monarhul

d. [x]administraţia este o putere „domestică” aflată în serviciul regelui

5.Legătura dintre birocraţie şi democraţie a fost tratată de:

a. [x]literatura germană

6.Categoria socială a birocraţilor se caracterizează prin:

a. [x]deţin drepturi şi obligaţii

b. [x]stabilitate în funcţie

c. [x]sunt apăraţi împotriva presiunilor interne sau externe

d. [x]se supun riguros reglementărilor juridice

e. [x]dispun de putere discreţionară asupra momentului şi modalităţilor de acţiune

Concluziile generale ale unităţii de studiu:

- Administraţia ca tip de activitate umană înseamnă a înfăptui o activitate specifică, care

presupune a asigura condiţiile prielnice desfăşurării diverselor procese social-economice.

- Din punct de vedere juridic, administraţia se defineşte ca ansamblul resurselor umane şi

materiale, care sub autoritatea Guvernului, are misiunea de a asigura executarea legilor şi

de a le aplica, la cazurile concrete şi la cerinţele vieţii sociale. Administraţia, însă, nu se

confundă cu statul însuşi. Misiunile administraţiei nu sunt niciodată primare, ci secundare;

ele constau în a îndeplini sarcinile pe care organele fundamentale ale statului i le

încredinţează.

- Administraţia ca mod de organizare presupune că administraţia este concepută ca

structură organizatorică, aflată într-o continuă transformare, capabilă să se adapteze

mediului economico-social în care evoluează.

- În raport cu orientările privind structurarea administraţiei publice se pot distinge trei direcţii

metodologice principale: orientarea strict tehnico-juridică, orientarea filozofico-juridică şi

orientarea axată pe ştiinţa administraţiei.

- În accepţiunea de instituţie, administraţia este considerată o structură de funcţionare, o

formă organizatorică sau chiar o organizaţie socială, deci o entitate sau un complex de

entităţi publice, care constituie aparatul administrativ public.

- Noţiunea de birocraţie are trei sensuri principale, semnificând puterea sau activitatea

birocratică; categoria socială a birocraţilor; modul de organizare birocratic.

CAP3.

1. Alături de Lorentz von Stein, ştiinţa administraţiei este considerată ca o ştiinţă politică de

către:

d. [x]Paul Negulescu

2. Henry Fayol a adăugat la cele 5 funcţii ale întreprinderii şi funcţia:

a. [ ]tehnică

b. [ ]comercială

c. [ ]financiară

d. [ ]de securitate

e. [ ]contabilă

f.Administrativa

3. „A organiza” în concepţia lui Henry Fayol constă în:

a. [x]stabilirea unui program de acţiune

b. [x]supravegherea executării programului

c. [x]selectarea personalului

4. Doctrina lui Frederic Winslow Taylor urmărea:

a. [x]înlocuirea empirismului prin organizarea sistematică a fiecărui element al muncii

c. [x]crearea unor state majore de specialişti

e. [x]remunerarea stimulativă care contribuie la selectarea personalului

5.Metodologia, în general:

a. [x]reflectă complexitatea vieţii sociale pe care omul caută să o cunoască mai bine

c. [x]este unitară

d. [x]urmăreşte un obiectiv dublu: cunoaşterea şi acţiunea

6.Metodele de organizare a administraţiei publice sunt:

a. [x]metoda utilizării de formulare adecvate activităţii instituţiilor publice

b. [x]metoda repartizării funcţionarilor şi a lucrărilor în instituţia administrativă

Concluziile generale ale unităţii de studiu:

- Administraţia publică în ipostaza de ştiinţă s-a cristalizat în secolul al XVII-lea, când unii

profesori din Germania şi Austria au ţinut studenţilor, la universităţile germane, cursuri

privind ştiinţele camerale. În limba germană, “Kameralien” se traduce prin “ştiinţa

administraţiei” şi cuvântul provine din limba latină – “camera” care înseamnă “cameră”, cu

sens de instituţie financiară. La început, ştiinţele camerale au studiat administraţia

finanţelor publice, dar ulterior, ele au cuprins întreaga administraţie a statului, independent
de normele juridice care o reglementau.

- Dintre cameralişti s-a distins în mod deosebit, Lorenz von Stein (1815-1890) care a studiat

instituţiile administrative în complexitatea lor şi a cărui operă principală poartă titlul “Teoria

administraţiei”.

- Ca localizare în timp, expresia administraţie publică este consemnată în secolele al XVIIlea – al XVIII-
lea în Prusia, Austria şi ulterior în Franţa. Însă bazele ştiinţei administraţiei în

Franţa au fost puse de Charles-Jean Bonnin, care a considerat-o ştiinţă exactă. La

început, tehnologia franceză a exercitat un puternic impact asupra acestui domeniu, fiind

înfiinţate şcoli de pregătire a tehnicienilor în servicii publice. O altă personalitate franceză a

epocii – Vivien – a scris prima lucrare de ştiinţă şi doctrină administrativă.

- Fayol a adăugat la cele cinci funcţii ale întreprinderii (tehnică, comercială, financiară, de

securitate, contabilă) şi una administrativă. În opinia sa, administraţia înseamnă “a

prevedea, a organiza, a comanda, a coordona şi a controla”20, componente cu profunde

rezonanţe şi în sfera activităţilor publice.

- Într-o altă concepţie, ştiinţa administraţiei a fost considerată ca având un caracter tehnic.

Acestă opinie s-a dezvoltat în S.U.A. şi aparţine lui Frederic Winslow Taylor (1856-1915),

care este considerat întemeietorul organizării ştiinţifice a muncii.

- Metoda sau metodologia înseamnă un mod organizat, sistematizat de gândire şi activitate

şi implică o direcţie susceptibilă de a fi definită şi urmată cu regularitate în operaţiunile

mintale. Metodologia este unitară, şi urmăreşte un obiectiv dublu: cunoaşterea şi acţiunea.

Metodologia acţiunii presupune folosirea coerentă a diferitelor mijloace, în vederea

obţinerii unui rezultat.

- Metodologia cunoaşterii în administraţia constă dintr-un ansamblu de mijloace şi proceduri

utile, pentru a studia şi înţelege faptul şi fenomenul administrativ. A aplica metodologia

cunoaşterii la obiectul de cercetare alcătuit de administraţie, înseamnă a constitui un

sistem coerent de investigare, care asigură posibilitatea de a percepe şi înţelege realitatea

administrativă din oricare domeniu.

- În demersul său, cercetătorul care studiază administraţia publică trebuie să aibă în vedere

două probleme: delimitarea domeniului de studiu; stabilirea tehnicilor de investigare pe

care le va utiliza.

- Metodele de organizare,care contribuie la sporirea eficienţei activităţii sunt: Metoda

utilizării de formulare adecvate activităţii instituţiilor din administraţie, Metoda colectării

datelor necesare pentru soluţionarea cererilor, Metoda repartizării funcţionarilor şi lucrărilor

în instituţia administrativă, Metoda consfătuirilor.

CAP4.

1. Principiile generale folosite în ştiinţa administraţiei sunt:

a. [x]creşterea eficienţei administraţiei prin îmbunătăţirea activităţii şi structurii administrative

b. simplificarea activităţii şi structurii administraţiei

c. [x]respectarea normelor de drept în înfăptuirea administraţiei publice

d. [x]asigurarea profesionalizării funcţiunii publice

2. Principiile specifice folosite în ştiinţa administraţiei sunt:

a. [x]organizarea unitară

b. [x]conducerea unitară

c. [x]autonomia de organizare

3. Principiul organizarea unitară:

a. [x]evită tendinţele divergente care pot apărea în domeniul organizării, datorită numărului

mare de instituţii publice

c. [x]are aplicabilitate pe plan naţional

4. Principiile restrictive sunt:

a. [x]legalitatea

b. [x]egalitatea

d. [x]obiectivitatea

5. Principiul conducerii unitare se caracterizează prin:

a. [x]o conducere realizată pe baze ştiinţifice asigură o unitate fermă

b. [x]orice funcţionar să depindă ierarhic de un singur şef

Concluziile generale ale unităţii de studiu:

- Principiile generale folosite în ştiinţa administraţiei sunt: administraţia publică se află în

serviciul omului; administraţia publică se subordonează interesului general (public);

adaptarea administraţiei trebuie să se adapteze la mediul în care-şi desfăşoară activitatea;

cunoaşterea cerinţelor sociale actuale şi prevederea celor viitoare; respectarea normelor

de drept în înfăptuirea administraţiei publice; asigurarea profesionalizării funcţiunii publice;

creşterea eficienţei administraţiei prin îmbunătăţirea permanentă a activităţii şi structurii

administrative.

- Principiile cu caracter special sunt: organizarea unitară; autonomia de organizare;

conducerea unitară; participarea funcţionarilor la conducerea instituţiilor; comunicarea

directă dintre şef şi funcţionari; recunoaşterea meritelor ce revin funcţionarilor;

simplificarea activităţii şi structurii administraţiei

- Literatura europeană de specialitate reţine şi alte principii specifice administraţiei, care pot

avea fie efect de activare (principii proactive), fie de restrângere (principii de restricţionare)

a activităţii acestui sector.Principiile restrictive (de restricţionare) sunt: legalitatea,

egalitatea, obiectivitatea şi continuitatea. Principiile proactive sunt Transparenţa,

Participarea, Responsabilitatea, Economia, eficienţa, eficacitatea.