Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Drept

Studiu Individual
Tema:„ Noțiunea și însemnătatea fenomenului
administrativ în cadrul societății și a
statului”
la Drept Administrativ

Autor :Malețchi Daniel

Grupa 1

Conducător ştiinţific: L.Țurcan

dr.,conf. univ.

Chișinău, 2024
 INTRODUCERE

Pentru definirea administraţiei publice, un reputat autor, Antonie Iorgovan, porneşte

de la premisa că aceasta este specia fenomenului administrativ care cuprinde faptele
administrative ce au ca finalitate realizarea valorilor politice. În ceea ce priveşte fenomenul
administrativ, acelaşi autor, făcând o sinteză a doctrinei franceze, arată că acesta prezintă
următoarele trăsături:
a) este un fenomen social;
b) presupune organizarea unor mijloace pentru atingerea unor obiective;
c) obiectivele sunt stabilite de o autoritate superioară;
d) se extinde până la activitatea de înfăptuire materială a obiectivelor.
În cazul administraţiei publice, fiind vorba de valori politice, care sunt de interes
public, acestea se realizează în regim de putere publică. Rezultă că, definiţia administraţiei
publice are ca gen proxim sfera faptelor administrative, iar ca diferenţă specifică realizarea
valorilor politice, în regim de putere publică.
În cazul administraţiei publice, fiind vorba de valori politice, care sunt de interes
public, acestea se realizează în regim de putere publică. Rezultă că, definiţia administraţiei
publice are ca gen proxim sfera faptelor administrative, iar ca diferenţă specifică realizarea
valorilor politice, în regim de putere publică.

2
 1. Noțiunea fenomenului administrativ
Administraţia în general, se regăseşte pretutindeni, în toată complexitatea vieţii sociale,
constituind una din cele mai utile activităţi umane. Apariţia administraţiei este într-o legătură
directă de apariţia unor comunităţi de oameni pe pământ, începând cu cea primitiva. În literatura
de specialitate se menţionează că la această perioadă preistorică n-a existat o administraţie sub
forma unui aparat specializat, ca în orânduirile social-istorice ulterioare1 . Despre o activitate
administrativă propriu-zisă, privită ca o activitate socială specializată, nu se poate vorbi decât
atunci când a apărut necesitatea unor oameni care să îndeplinească ordinele unor autorităţi
superioare ale organizării sociale, ceea ce de fapt echivalează cu necesitatea apariţiei forţei
publice

Desprinderea fenomenului administrativ de alte fenomene statale, spune prof. Antonie

Iorgovan, a necesitat secole de experienţă umană, de istorie, limitele între activitatea
administrativă şi activitatea judiciară, pe de o parte, între activitatea administrativă şi cea
legislativă, pe de altă parte, nici la ora actuală nu sunt identice, raportându-ne, de exemplu la
Marea Britanie şi Franţa. Nu mai puţin, există anumite linii general acceptate, pentru a marca o
activitate de esenţă administrativă. Cert este că în ştiinţa administraţiei se admit teze după care
numai în statul modem se poate vorbi de un spaţiu administrativ autonom, când problemele
administrative sunt conferite profesioniştilor remuneraţi , opinie la care ne raliem. În aceeaşi
ordine de idei prof. Gheorghe Zaharia spune că desprinderea fenomenului administrativ de alte
fenomene statale ş-a efectuat în cursul evoluţiei de la societatea agricolă la societatea industrial
Doctrina franceză nu califică expres faptul administrativ ca fiind o activitate socială, precizând
că este doar „o activitate care tinde să atingă anumite obiective sociale“ .
Orice activitate de natură administrativă este o activitate realizată de un grup de
oameni pentru a satisface nevoi şi interese ale altor grupuri de oameni. La rândul său, acest grup
de oameni, mai precis fiecare om din grup are interese proprii. Astfel, ne putem referi la una
dintre cele mai actuale probleme ale tuturor timpurilor a ştiinţei administraţiei, cât şi a dreptului
administrativ, subordonarea interesului personal faţă de cel public.

Odată cu apariţia unor persoane ce au ca obiect de activitate îndeplinirea ordinelor unor

autorităţi superioare din cadrul societăţii organizate în stat, constatăm prezenţa fenomenului
administrativ statal. Când fenomenul administrativ are de realizat o valoare politică, suntem în
3
prezenţa unei administraţii publice1 . Astfel, administraţia va fi publică cât timp ea este alcătuită
din funcţionari publici sau chiar particulari, dar care urmăresc organizarea şi satisfacerea unor
interes generale ale colectivităţii. Cu alte cuvinte, în cazul când administraţia este cerută de o
grupare socială sau de un reprezentant al acestei grupări constituite după criterii politice, şi care
urmăresc realizarea unui interes general, atunci administraţia va avea caracter public, iar
funcţionarii ce-o realizează vor fi funcţionari publici. Ori de câte ori gruparea are caracter
particular şi urmăreşte realizarea unor interese particulare, administraţia respectivă va fi o
administraţie particulară .
Dacă valorile ce se realizează sunt comandate de particulari şi dacă se realizează un
interes particular, atunci administraţia are caracter particular. Funcţionarii care realizează această
administrare sunt funcţionari particulari. Astfel, fenomenul administrativ include atât
administraţia publică, cât şi administraţia particulară. Specific faptului administrativ mai este şi
modul în care acesta slujeşte interesele generale ale societăţii. Astfel, este vorba de interese care
nu-i aparţin şi sunt stabilite prin deciziile emise de alte autorităţi care deţin puterea politică la un
moment dat.
Caracteristic oricărei comunităţi organizate statal rămâne, din acest punct de vedere,
menirea faptului administrativ de a satisface interese care îi sunt superioare şi exterioare, prin
realizarea unor acţiuni concrete. Activitatea respectivă implică o combinare de mijloace
materiale, financiare şi umane pentru atingerea unor scopuri şi interese pe care administraţia le
slujeşte.

Ea formează o altă trăsătură caracteristică a faptului administrativ. Indivizii chemaţi să realizeze

faptul administrativ, de regulă, nu sunt înzestraţi cu o autoritate proprie în îndeplinirea misiunilor
lor. Autoritatea lor derivă din autoritatea celor a căror interese sunt astfel satisfăcute. Numai
această autoritate poate conferi legitimitate acţiunilor întreprinse de cei care săvârşesc faptul
administrativ .
În termeni generici al ştiinţei administraţiei, spune prof. Antonie Iorgovan, orice fapt
administrativ presupune, ca esenţă, o activitate de organizare, de dirijare sau de combinare a unor
mijloace în vederea înfăptuirii, pană la faptele materiale concrete, a unor obiective (valori,
comenzi), stabilite de structuri organizaţionale superioare. Astfel, activitatea de administrare
este, prin definiţie, o activitate subordonată.

2. Caracteristicile fenomenului administrativ

Apariţia administraţiei o putem lega de apariţia unor comunităţi de oameni pe pământ,

începând cu cea primitivă. Putem admite că o anumită administraţie a existat şi în comuna
4
primitivă la nivelul ginţii, tribului şi apoi al uniunilor de triburi. Este dificil să determinăm astăzi
relaţiile societăţii prestatale, dar nu încape îndoială că în acea organizare s-au găsit bazele unei
activităţi legislative judecătoreşti şi administrative.

Totodată trebuie menţionat că la această perioadă preistorică n-a existat o administraţie

sub forma unui aparat specializat, ca în orânduirile social-istorice ulterioare. Prin urmare, despre
o activitate administrativă propriu-zisă, privită ca o activitate socială specializată, nu se poate
vorbi decât atunci când a apărut necesitatea unor oameni care să îndeplinească ordinele unor
autorităţi superioare ale organizării sociale, ceea ce de fapt echivalează cu necesitatea apariţiei
forţei publice . Odată cu apariţia unor persoane ce au ca obiect de activitate îndeplinirea
ordinelor unor autorităţi superioare din cadrul societăţii organizate în stat, constatăm prezenţa
fenomenului administrativ statal. Când fenomenul administrativ are de realizat o valoare politică,
suntem în prezenţa unei administraţii publice.

Cunoaşterea ştiinţifică a unei anumite materii presupune identificarea noţiunilor cu care

operează ştiinţă care are drept obiect materia respectivă, ca prin intermediul acestor noţiuni să se
dezvăluie esenţa fenomenului de cercetat. De asemenea diferite ştiinţe se grupează pe ramuri, în
funcţie de obiectul specific de reglementare iar identificarea acestui obiect specific reprezintă o
sarcină a ştiinţei date, în general a ştiinţelor de ramura, în particular operaţie care presupune,
înainte de toate, fundamentarea noţiunii centrale din sfera demersului ştiinţific respectiv.

În ştiinţa administraţiei şi dreptul administrativ, valoare de noţiune centrală are noţiunea

de administraţie publică, care a fost amplu şi diferit analizată, atât în literatura juridică
interbelică cât şi în cea de după cel de-al doilea război mondial. Uneori sfera administraţiei
publice s-a identificat cu sfera administraţiei de stat, alteori administraţia realizată de organisme
statale era privită doar ca dimensiune a administraţiei publice, făcându-se distincţia între
administraţia publică de stat şi administraţia publică a comunităţilor locale. Apoi, administraţia
de stat în unele perioade s-a identificat cu activitatea organelor administraţiei de stat, iar în alte
perioade legislative, şi la activitatea altor organe de stat.

Delimitarea conţinutului şi sferei acestei noţiuni are nu numai o importanţă teoretică ci şi

una practică, privind sfera dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică pe de o parte,
respectiv sfera contenciosului administrativ pe de altă parte. Cum, în ştiinţa dreptului nu se poate
face abstracţie de dreptul pozitiv este de la sine înţeles că delimitarea conţinutului şi sferei
noţiunii de administraţie publică presupune o operaţie de explicare a reglementărilor juridice în
vigoare prin raportare la ceea ce am putea denumi constante ale doctrinei într-un sistem

5
democratic. Pentru această ne apar ca fiind strict necesare atât evocările istorice şi de drept
comparat, cât şi analiza genului proxim fenomenului administrativ.

Astfel, doctrina interbelică în spiritul principiului separaţiei puterilor, constant a admis că

dreptul administrativ cuprinde regulile după care se exercita activitatea puterii executive dar
conţine discuţii ample cu privire la limitele acestei puteri faţă de puterea legislativă, respectiv
faţă de puterea judecătorească. De aici şi varietatea de soluţii teoretice asupra conţinutului şi
sferei noţiunii de "administraţiune a statului" sau pur şi simplu de "administraţiune". În literatura
juridică de după război şi până în 1990 discuţiile cu privire la noţiunea de administraţie de stat au
fost concentrate pe următoarele direcţii principale:

a) corelaţia dintre formele fundamentale de realizare a puterii de stat şi categoriile de

organe de stat.
b) Calificarea activităţii economice în raport cu activitatea administrativă .
c) Raportul dintre caracterul de activitate juridică a administraţiei de stat şi
caracterul acesteia de activitate politică.
d) Obiectul de cercetare al dreptului administrativ, respectiv al ştiinţei administraţiei.

Cât priveşte doctrina occidentală se poate reţine că schimbările de optică, mai ales în
Franţa după 1958, cu privire la conceptul funciar al separaţiei puterilor s-au reflectat şi în modul
de înţelegere a administraţiei publice. Astfel se admite ideea că participarea diverselor organe
publice la treburile administrative variază în funcţie de regimurile politice, dar în toate
regimurile vom găsi în fruntea administraţiei autorităţi constituţionale care au o origine politică.
Prezentarea unui punct de vedere asupra acestei noţiuni care să dea satisfacţie exigentelor
ştiinţifice actuale, ne obliga mai întâi la o succintă analiză a fenomenului administrativ în
general.

Normele dreptului administrativ în raport cu normele dreptului constituţional

"guvernează şi orientează" reglementările juridice civile din sfera administraţiei publice, dând
sensul exercitării competentei organelor administraţiei de stat sau ale comunităţilor locale.
Societatea omenească organizată în stat suveran are interesul, dar şi calitatea ca între persoanele
fizice şi juridice să domnească ordinea, înlăturând dezordinea, să păzească graniţele ţării şi
securitatea statului, să asigure o instruire a populaţiei, circulaţia cetăţenilor, asigurarea
veniturilor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor funcţionarii organelor sale, gospodărirea
domeniului public şi alte necesităţii pentru buna funcţionare a statului. Pentru realizarea acestor
sarcinii, statul înfiinţează servicii publice, de menţinere a ordinii, de educaţie, finanţe publice, de
pază a graniţelor ţării etc.
6
 Toate aceste servicii publice, organizate într-un sistem de organe, alcătuiesc
administraţia publică. Raporturile sociale dintre organele administraţiei publice, precum şi dintre
acestea şi particulari (persoane fizice ore şi juridice) sunt reglementate de normele dreptului
administrativ şi devin raporturi juridice de drept administrativ.

7
 CONCLUZIE

În concluzie, menţionăm că faptul administrativ este o activitate socială, o activitate care

tinde să atingă anumite obiective sociale, iar orice activitate de natură administrativă este o
activitate realizată de un grup de oameni pentru a satisface nevoi şi interese ale altor grupuri de
oameni. Specific faptului administrativ mai este şi modul în care acesta slujeşte interesele
generale ale societăţii. Astfel, este vorba de interese care nu-i aparţin şi sunt stabilite prin
deciziile emise de alte autorităţi care deţin puterea politică la un moment dat. Caracteristic
oricărei comunităţi organizate statal rămâne, din acest punct de vedere, menirea faptului
administrativ de a satisface interese care îi sunt superioare şi exterioare, prin realizarea unor
acţiuni concrete prin intermediul administraţiei publice şi a administraţiei particulare.