Nicolae Iştoc

La Moşata
***
 ¸
Nicolae Istoc

– roman –
volumul III
***

Editura treira Oradea

2016
 Ilustraţie copertă:
(fotografia unicului fiu al autorului)
Cătălin IŞTOC

Tehnoredactare:
Dan SÎRBU

Responsabil carte:
Cătălin BOT

Lector:
prof. Aurora PORDEA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

IŞTOC, NICOLAE
La Moşata / Nicolae Iştoc. - Oradea : Treira,
2015-2016. - 3 vol.
ISBN 978-606-657-020-6
Vol. 3. - 2016. - ISBN 978-606-657-038-1

821.135.1-31

© Nicolae IŞTOC

Reproducerea în orice formă, în totalitate sau a unei părți din

volumul de față, se va face doar cu acordul prealabil, în scris,
al scriitorului Nicolae Iștoc.

Tipar executat la Tipografia treira Oradea

Str. Ioan Ciordaș nr. 1
e-mail: office@treira.ro
web: www.treira.ro
. La Mosata
¸

369. - Viaţa rămâne cât rămâne, teoria zboară ca vântul.

Literatura rămâne (lucrul făcut), critica literară (teorie), zboară
ca vântul.
370. - Criticul literar, criticul de arta e un „onanist”!
371. - Nesimţiţii trăiesc mult, cei simţiţi trăiesc puţin.
372. - Vocaţie – înseamnă blestem!
373. - Am fost jignit şi am jignit – deci am trăit!
374. - Uneori mi-e dor de mine însumi, alteori nu mă suport.
375. - Talent în artă – adică blestem!
376. - Pe nimeni n-am urât ca pe mine însumi, pe nimeni n-am
iubit ca pe mine însumi.
377. - Am dorit toate femeile din lume şi am urât toate femeile
din lume.
378. - Poate că ce-i rău în faţa omului, e Bine în faţa lui
Dumnezeu şi invers.
379. - E greu de explicat ce se întâmplă în lume, fără să-l
condamni pe Dumnezeu, dacă porneşti de la următoarele două
premize:
a. - Există Dumnezeu.
b. - Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu.
380. - Ca să existe Dumnezeu şi ca să nu fie responsabil şi să nu
aibă nicio vină – se impune cu necesitate să nu existe!
381. - Fiecare pereche de îndrăgostiţi crede cu tărie că de la
facerea lumii şi până la Dragostea lor, nimeni n-a mai iubit aşa
ca ei şi că după moartea lor nu va mai exista o iubire ca a lor.
382. - Mediatizarea excesivă a oricărui muritor, e o ofensă adusă
Divinităţiii, iar cei ce o fac sunt nişte păcătoşi.
383. - Sofia mea rămâne cea mai mare gospodină din lume; a
avut grijă de două case; casa de veci din cimitir şi casa noastră
cea de toate zilele, trecătoare ca şi ele, casa în care am fost toţi
trei fericiţi, fără să ştim că eram fericiţi.

5
. Nicolae Istoc
¸
384. - „Avem o iadă – zicea Culaia lui Andriş – din Moşata, care
umbla tot timpul cu coada ridicată. Aşa umblă majoritatea
femeilor de astăzi”.
385. - Probabil fiecare om când moare lasă pe pământ şi în
pământ tot ce-a fost rău în el, în zborul său spre stele, sufletul
duce numai binele cu el, poate de aceea e atâta rău în lume.
386. - Nu există om pe lume care să fi dat, să fi luptat, să fi vrut
să i se întâmple tot ce i s-a întâmplat! Şi atunci?
387. - Nu Eminescu a scris „Luceafărul”, ci „Luceafărul” l-a
„scris” pe Eminescu.
388. - „Luceafărul” lui Eminescu nu e drama geniului, e drama
omului de rând, e drama îndrăgostitului înşelat.
389. - Un geniu nu scrie niciodată pentru genii, el scrie pentru
omul de rând. Aşa a făcut şi Eminescu!
390. - Orice îndrăgostit e uşor naiv, uşor „minor”, inclusiv
Eminescu şi Shakespeare.
391. - Barbatul şi femeia îşi unesc vieţile prin căsătorie, în ciuda
acestui fapt, ei, viaţa emoţională şi-o trăiesc separat, de aceea şi
amintirile lor emoţionale rareori coincid.
392. - Astăzi, stând la rând să-mi iau pensia, am auzit că
pensionarii numesc în şagă, Coasta de Azur, „Coasta de Huzur”!
393. - Interesant, şocant şi hilar în aceaşi timp-toată lumea
consideră că avem şi suflet şi-l invocă mereu-dar nimeni nu l-a
văzut. Toată lumea speră (crede), în nemurire, dar nimeni n-a
văzut nemurirea.
394. - Când slăbeşte trupul, ar trebui să slăbeasca şi sufletul, dar
nu-i chiar aşa. De aceea se naşte întrebarea: Cui, ce i-a trebuit?
Sufletului i-a trebuit trupul, sau trupului i-a trebuit sufletul?
395. - Arta ar trebui să se adreseze lui Dumnezeu şi nu omului,
dar arta nu poate ajunge la Dumnezeu, decât prin om.
396. - Când ajungi bătrân umbli treaz, fiindcă atunci când erai
tânăr, erai beat.
397. - Muzica nu are nevoie de „ornamente”.

6
 La Mosata
¸
398. - Dacă o expresie s-a încetăţenit în limbă, chiar nepotrivită
fiind (expresia), degeba îşi mai bat gura pe la radio şi televiziune,
aşa zişii „lingvişti”, care de fapt sunt nişte pisălogi şi cărora le
vine ca o mănuşă proverbului: „După ploaie chepeneag!”.
399. - Filozofii, lingviştii şi alţi „profesori pedanţi”, ucid
savoarea limbii. Ei sunt cei care au creat aşa-numita „limbă de
lemn” şi nu altcineva.
400. - Cel mai puternic instinct cu care Dumnezeu l-a înzestrat
pe om este instinctul de conservare, fără acest instinct ar fi perit
de mult, adică instinctul de-a te iubi pe tine însuţi ca pe nimeni
altul. Poruncă din Noul Testament: „Să-ţi iubeşti aproapele ca
pe tine însuţi”, are un iz de propagandă ieftină, în orice caz,
contrazice intinctul primar al autocoservării.
401. - „Femeia trebuie bătută, violată, sau adulată – conform
Culaii lui Andriş din Moşata. Şi tot el adaugă: nimeni nu poate
scăpa de unul din cele trei”.
402. - Tuturor băutorilor li se face o mare nedreptate atunci când
se afirmă cu tărie de toţi grangurii medicali, de toţi impotenţii
alcoolici, că alcolul e dăunator dacă nu-i servit în mod
„moderat”. Dar ce înseamnă moderat? Şi pentru cine trebuie să
fii moderat? Păi, dacă am fi cu toţii moderaţi, nu ar mai fi
niciodată nicio petrecere, nicio cântare, nicio poezie. Haideţi să
fim serioşi şi să petrecem căci viaţa e scurtă şi-i ca şi cum nici
n-ar fi fost. Vorba aia: „Viaţă, puf de păpădie / Azi eşti, mâine
nu se ştie!”.
403. - Să ştiţi ca Purgatoriul s-ar putea să existe cu adevărat şi să
treacă sufetele politicienilor înainte de a ajunge în Iad.
404. - Câtă dreptate aveau Sfinţii Părinţi susţinând că lenea e cel
mai mare păcat. De la ea ni se trage totul!
405. - Un lucru ciudat: atât procedura civilă, cât şi cea penală
sunt instituite ca să apere omul cinstit însă de ele beneficiează
doar oamenii de rea-credinţă şi infractorii.

7
 Nicolae Istoc
¸
406. - Se zice că de la Facere, Dumnezeu ar fi înzestrat-o cu mai
multa discreţie pe femeie, ca pe bărbat. Stau şi eu şi mă întreb ca
prostul; de ce-i atunci atât de slobodă la gură?
407. - Atenţie! Şi prostul judecă, dar judecă în felul lui –
prostesc!
408. - Şi de ură trebuie avut mare grijă, căci şi ea are grijă de
tine şi sufetul tău ca să rămâneţi în viaţă.
409. - Şi uite aş îmi duc eu zilele; cu iubirile şi urile mele. Iubirile
le ştiu, sunt doar două Sofia şi cealaltă Milian! Dar urile? Pe cine
urăsc eu cel mai mult? Trei zile şi trei nopţi am cotrobăit prin
toate cotloanele memoriei şi în cele din urmă am găsit tot două
persoane: pe mine însumi şi pe Dumnezeu.
410. - Napoleon către Doamna de Staël: „poftiţi, frumuseţe
trecătoare”. Doamna de Staël către Naopeon: „Ca şi gloria
voastră sire!”.
411. - Când eşti tânăr, vrei să sperii lumea cu umbra ta, ajuns
bătrân te sperii singur de propia-ţi umbră.
412. - Lumea-i făcută de curve şi curvari, pentru curve şi curvari.
413. - „Toata lumea ştie că ungurii, care sunt poporul cel mai
urât din Europa, aplică o politică brutală, despotică împotriva
românilor din Transilvania” (Ziarul „Neue Prenissche Zeitung”
din 6 Mai 1884).
414. - Cei morţi sunt mai puternici ca cei vii. Iar istoria lumii o
mişcă morţii şi nu vii!
415. - Când nu eşti cu „obiectul muncii” în faţă, poţi spune orice.
Când însă eşti faţă-n faţă cu el, e cu totul altceva. Aşa-i şi cu
Dumnezeu.
416. - Arta a fost, este şi va fi o cerşetoare.
417. - Arta şi religia sunt cele două mari cerşetoare ale lumii şi
culmea şi cele două mari consumatoare ale lumii.
418. - Între Dumnezeu şi femeie, nu-i nicio deosebire; ambii nu
se ţin de cuvânt când e vorba să-i meargă bine omului, ci numai
când e vorba să-i meargă rău şi din ce în ce mai rău.

8
 La Mosata
¸
419. - Înăspirea metodelor de supraveghere la Bacalaureat în
Anno Domini 2011 (camere video etc., etc.), demonstrează cel
puţin două lucruri:
a. - Creştem nişte infractori (elevii – candidaţi).
b. - Tolerăm nişte infractori (profesorii – supraveghetori).
420. - În sfârşit, profesorul şi elevul au ajuns în aceeaşi „oală”;
ambii sunt infractori.
421. - „Fără muzică, viaţa ar fi o greşeală” – Anda Adam – 31
de ani – solistă.
422. - Cine nu crede în Dumnezeu nu crede nici în el însuşi şi în
cele din urma, în nemurirea lui.
423. - La bătrâneţe, timpul se comprimă şi spaţiul se dilată.
424. - Cine nu se iubeşte pe sine, nu-l iubeşte nici pe Dumnezeu.
425. - Nu mai ştii cum a fost: n-a fost să fie, sau aşa a fost să fie!
426. - Îmi asum toată vina şi toată responsabilitatea, cu toate că
n-am nicio vină şi nicio responsabilitate şi chiar dacă ar fi să am,
nu mi le-am date eu.
427. - Păi, se vede că n-ai gând dulce. Ba, tocmai că am, dar
raţional şi nu sentimental.
428. - „Dumnezeu mi-a dat un har, iar acest har nu e de vânzare,
căci nu există bani cu care să fie plătit” (Profesorul Alexandru
Pesamosca, chirurgul care a salvat peste 50.000 de copilaşi şi
care s-a stins anonim într-o cămăruţă de la un spital din
Bucureşti, unde şi locuia).
429. - Pentru omul bătrân, literatura nu-i altceva decât un
„somnifer”pentru omul tânăr e un „paloş”, în care s-ar putea şi
tăia.
430. - Încă mă mai pot înşireta singur la pantofi.
431. - Astăzi realizez pentru prima oară – cu toate că-i de cativa
ani, că nu mai sunt sluga nimănui, nu-i mai slugăresc pe Sofia şi
pe Celălalt Milian, ducându-mă la mormântul lor - e sâmbătă şi
sâmbăta nu mă duc dar apoi realizez că şi astăzi – Sâmbătă –
făcând curăţenie o fac tot pentru ei, tot de dragul lor, adică îi
slugăresc tot pe ei. Îmi dau seama că-mi şi place acest statut de

9
 Nicolae Istoc
¸
slugă a lor şi că atunci când n-o să-l mai pot duce la îndeplinire
va fi tare rău pentru mine.
432. - Omul de apreciat nu este cel care ţi-a făcut ţie astăzi un
bine, căci poate-i interesat şi s-a forţat ca să ţi-l facă, ci omul
care face mereu bine tuturor fără nicio sforţare. Pe de altă parte,
nimeni nu face bine, decât celui care seamănă cu el.
433. - De abia acuma, după trecerea a 6 ani de la „plecarea” în
cele veşnice a Sofiei, îmi dau seama că eu am fost „Satana”ei.
434. - Când nu agreezi un om, nu te condamna singur,
gândeşte-te că dacă el ar fi în locul tău, te-ar împuşca la „foc
automat”.
435. - „A mizat totul pe o carte”, ne spunem de multe ori când
vedem câte un film cu un erou, care nu-i erou. Uitând că toată
lumea face la fel, prelungindu-şi cât mai mult „clipa”, chiar în
agonie fiind.
436. - „Toţi spunem acelaşi lucru, numai că fiecare altfel” (Iulian
Nuţă).
437. - Educaţia ori „dă apă la moară”, ori, „taie apa de la moară”.
Educaţia nu poate fi „Moară”.
438. - Cei care seamănă cu tine şi cu trăirile tale şi-au trăit clipa.
Cei care nu seamănă cu tine şi cu trăirile tale nu şi-au trăit clipa,
cu toate că şi-au trăit-o.
439. - Oare când am greşit? Ieri, când am acţionat, cu toate că
n-am acţionat bine, sau astăzi când n-am acţionat deloc?
440. - Eram tânăr şi flamand, cum să nu fi greşit, când greşesc şi
astăzi, bătrân şi sătul?
441. - Unguroaica mi-a bătut un piron în suflet cu gândul să mă
priponească, să mă facă al ei, dar n-a reuşit, sunt tot al Sofiei şi
al Sofiei o să rămân până la moarte şi dincolo de moarte. N-a
reuşit, dar urma pironului a rămas. Şi nu-i orice urmă, e urma de
piron de Unguroaică.
442. - Unguroaica a pus „capacul”.
443. - Unguroaica gemea ca o gudă-n calduri.
444. - „Orgasmul femeii e o beţie ciudată” (Dintr-un ziar).

10
 La Mosata
¸
445. - Oare, Unguroaica avea orgasm cu mine, sau numai îl
simula? Şi dacă-l simula, de unde a învăţat să-l simuleze?
446. - Nu pot să-mi explic conduitele şi trăirile mele anterioare,
cum să le explic pe ale altora? Dar psihologia poate. Psihologia
e un fel de Dumnezeu modern. Şi dacă există Dumnezeu, există
şi psihologie. Însă, eu mă îndoiesc. Staţi liniştiţi, psihologia
explică şi îndoiala mea.
447. - „Grea boală e dragostea!” – zicere din popor. Eu zic că-i
cea mai grea şi dacă te apucă nu mai poţi scăpa de ea.
448. - Toată viaţa te străduieşti să”fii în rândul lumii”, iar lumea
să „te scoată din rând”.
449. - „Acest popor trebuie mânat din urmă de planuri cincinale”
(Anonim care nu este comunist).
450. - „Ce ne facem noi ţiganii, / Dacă vin americanii?” (Zicere
auzită pe autobuz când mergeam la cimitir).
451. - „Va fi cumva dragul mamii. Că niciodată n-a fost să nu
fie! Că va fi mai rău, sau mai bine, asta-i cu totul altceva, dar va
fi” (Sofia către Milian).
452. - Nimeni nu trăieşte mai mult decât trebuie să trăiască.
453. - Şi Dumnezeul creştin a gresit, toată Biblia e plină de
greşelile sale. Şi Alah a greşit, şi... Numai Demiurgul nu poate
greşi. Vorba lui Eminescu: „Vecinic este numai râul, râul este
Demiurg”.
454. - Într-o ţară în care serviciul militar este obligatoriu, armata
nu este a statului, ci a omului care-şi trimite pruncul în armată.
455. - Încă mă mai pot barbieri.
456. - Sunt emoţionat e bine! Dar nu trebuie să intru în panică
că va fi rău.
457. - Agreezi sau nu agreezi? S-ar părea că în asta constă tot
secretul. Dar vedeţi, tehnica ori că o agreezi, ori ca n-o agreezi
există. Există şi-ţi ajută să vieşuieşti. Pe când arta, dacă n-o
agreezi, nici nu există şi bineînţeles nu te poate ajuta să
vieţuieşti.

11
 Nicolae Istoc
¸
458. - Beţia – cântecul şi amorul sunt cele trei răzbunări ale
omului contra lui Dumnezeu că l-a făcut muritor. Dar tot
Dumnezeu le-a îngăduit.
459. - Atenţie! Legătura de cauzalitate trebuie şi probată, nu
numai evidenţiată!
460. - Ţin cu proştii, căci toată viaţa am fost un prost!
461. - Anii au trecut tot aşa şi când n-au fost evidenţiaţi şi
consemnaţi.
462. - Să fii mare pentru tine însuţi şi nu pentru altcineva.
463. - Când ai ajuns în sfârşit „mare”, începi să-ţi dai seama
(dacă începi), că te-ai tăvălit prin toate lăturile şi ai mâncat din
troaca porcilor.
464. - Vulgaritatea nu numai că domină lumea, dar e însăşi
lumea. Vă amintiţi de zicerea aceea anonimă, vulgaraă chiar
porcoasă „în viaţa te alegi cu ce-ai..., ce-ai băut şi ce-ai mâncat?
Ei bine, mai alaltăieri, mi-am dat seama că-i pusă ape muzică,
dar e puţin „drapată”, ca să poată fi cântată în public: „Cu ce
m-am ales în viaţă? Cu ce-am mâncat / Ce-am băut / Şi ce-am
strâns în braţă”.
465. - Când eşti tânăr iubeşti „nebunii şi nebunia”, ajuns bătrân,
nu-i mai agreezi, pentru că „ai mai înnebunit”o dată, dar nu mai
poţi...
466. - Într-o ţară în care aplicarea legii, bună sau rea, stă sub
semnul întrebării nu-i democraţie. Ţara aceea e România!
467. - Cu alte cuvinte, ceea ce a scos omenirea din preistorie, nu
e nici arta, nici religia, nici ştiinţa pură ci ştiinţa aplicativă adică,
tehnica. Altfel, am fi şi acum în copaci.
468. - Şi în copac se poate face artă, religie, chiar ştiinţa pură,
dar nu se poate face tehnică.
469. - „Miliane! Dar tu ai rămas un copil şi după ce m-ai avut pe
mine. Miliane!” (Sofia Andriş, născută Iştoc, către Milian
Andriş).
470. - Nu înseamnă că ceea ce crezi tu nu există, cum tot atât de
bine se poate să nu existe ceea ce crezi tu că există.

12
 La Mosata
¸
471. - „Definitivă şi irevocabilă”, dar se poate ataca cu recurs.
472. - Dacă-i verosimil nu înseamnă neaparat că-i şi adevărat.
473. - Bătrân sunt, singur sunt, nenorocit sunt urmează sa mai
devin şi neputincios şi Dumnezeu şi-a făcut toată damblaua cu
mine. Cţnd va veni moartea nu va fi ca un suspin dureros, ci ca
o eliberare şi o uşurare.
474. - În general, femeia îşi urmăreşte propia sa placere şi nu pe
cea a bărbatului. Sunt însă şi femei pentru care plăcerea
bărbatului e plăcerea lor. Acestea sunt însă foarte puţine. Vorba
Culăii lui Andriş din Moşata: „Pe acestea, le duc eu pe toate în
spate”. Din această categorie făcea parte şi Sofia mea.
475. - Mă gândesc şi eu ca omul, ca prostul adică: dacă nu m-o
fi blestemat cineva?
476. - Pentru inteligent, ceea ce face prostul nu-i bun. Pentru
prost însă, ceea ce face inteligentul e bun. Care-i prostul şi
care-i inteligentul?
477. - Cine nu crede în Dumnezeu e fără mamă şi fără tată. E un
copil orfan.
478. - Oricine ce-ar zice şi ce-ar susţine, nimeni nu moare peste
rând, sau sub rând.
479. - Un bătrân de 80 de ani stătea afară, pe uliţă, pe laviţă şi
plânge. Un trecător tânăr îl intreaba milos:
– De ce plângi moşule?
– M-a bătut tata!
– Dar de ce te-a bătut tata? Îl intreabă tânărul trecător
înmărmurit.
– Nu l-am salutat pe bunicu.
480. - Amintirile rele sunt ca buruienile; cresc fără sa fie udate
şi întreţinute. Cresc de-a valma şi înăbuşă amintirile frumoase
oricât de des ar fi acestea udate cu lacrimile amare ale aducerii
aminte.
481. - Cel ce pedepseşte, dacă-i onest suferă mai tare ca cel
pedepsit.

13
 Nicolae Istoc
¸
482. - Când eşti sănătos şi în putere, nu ai nevoie de nimeni, nici
chiar de Dumnezeu.
483. - „Nebunia”dacă-i dusă până la capăt şi-i însoţită şi de
talent, se numeşte geniu.
484. - Ai păţit „ca lumea”, domnule Milian Andriş!
– Pardon! Ca mine n-a mai păţit nimeni, cu toate că putea
păţi oricine ca mine. De ce Dumnezeu m-a ales pe mine ca să-şi
facă „mendrele”? De ce? Nu ştiu! Şi nici nu voi şti niciodată!
485. - Nimeni nu-i nici prost, nici înţelept, ci-i aşa cum l-a dat
Dumnezeu.
486. - Şi „boii”şi „măgarii” sunt tot creaţia lui Dumnezeu.
487. - De abia acum, la şase ani de la plecarea în eternitate a
Sofiei, îmi dau seama că EA a fost cea superioară. Mare bou am
putut fi. Dar, nu numai că EA a fost cea superioară, ci că pe EA
o admira toată lumea şi nu pe mine. Şi EA nu făcea nimic pentru
asta, în timp ce eu mă izbeam de toţi pereţii, făcând o grămadă
de prostii ca să fiu băgat în seamă.
488. - „Într-un sat de munte trăiau doi localnici care erau într-o
necontenită ceartă şi vrajbă, conturbând liniştea satului. După un
timp, sfatul satului îl lămuri pe unul din cei doi să urce până-n
vârful muntelui că acolo îl aşteptă Dumnezeu. Lăsându-se greu
lămurit, acesta din urmă lua totuşi cărarea ce ducea în varful
muntelui şi acolo într-adevăr, îl aştepta Dumnezeu. Ce i-o fi spus
Dumnezeu nu se ştie, dar acesta se lăsă de vrajba şi cearta cu
vecinul. Vecinul însă, era mai rău ca înainte. Cu greu, cu şi mai
mare greu căci era mai tare în cerbicie îl lămuriră şi pe acesta să
urce în vârful muntelui. Ajuns sus, rămase încremenit;
Dumnezeu avea chipul vecinului său cu care era în ceartă şi
veşnica vrajbă. „Morala: Dacă vrei să-l vezi pe Dumnezeu,
uită-te la vecinul tău“. (Auzită de mine la radio în Anno Domini
– 2011).
489. - E adevărat, n-am ucis-o eu pe Sofia. N-am strâns-o efectiv
de gât, dar i-am picurat otravă în inimă ani şi ani de zile, eu şi
Unguroaica şi inima ei în cele din urmă a cedat. Dar n-am ştiut.

14
 La Mosata
¸
Cu toate astea, ea îmi spune uneori că eu am omorat-o şi că mă
iartă. Însă, probabil nu mă va ierta Dumnezeu, asta cu condiţia
ca EL să existe. Şi chiar dacă ar exista lucru de care eu mă cam
îndoiesc tot EL e cel vinovat, căci EL m-a creat şi a îngăduit
asta.
490. - „Să nu ierţi pe nimeni Milianul meu! Când vei plânge, vei
plânge după mine, ca şi atunci când plouă şi plange Dumnezeu
după lumea pe care a făcut-o. Să nu ierţi pe nimeni Miliane!
Milianul meu, nici pe tine însuţi! Când îţi va fi dor de mine (şi
îţi va fi), va fi ca atunci când Dumnezeu în marea-i iubire şi
gelozie pârjoleşte pământul. Să nu ierţi pe nimeni Milianul meu!
Ucide-mă şi pe mine şi fă-mă numai a ta. Te iubesc Milianul
meu! Tu, care eşti numai al meu” - (Sofia Andriş, născută Iştoc).
491. - Nu păşi afară din cămăruţa ta / Te va lua vântul / Şi
niciodată nu vei afla / De a fost Dumnezeu sau Satana.
492. - „Sunt mai aproape dinţii ca şi părinţii” (Zicere din acelaşi
neostoit şi chinuit popor).
493. - Când vii într-o casă, urmezi regulile casei şi nu începi să
le schimbi.
494. - Şi acuma-s inconştient, nu realizez că începe să mă
cuprindă moartea cu tenebrele ei. Dar poate că inconştienţa asta
mă şi ajută să support viaţa. Cine, când e tânăr simte că va muri?
495. - Într-un fel, a simţi, înseamnă a fi conştient, iar a nu simşi
înseamnă a nu fi conştient. Inconştient eşti toată viaţa, conştient
doar la sfârşitul ei, când e prea târziu. Şi, poate că-i mai bine aşa,
altfel te-ai spânzura.
496. - Cel mai puternic orgoliu din lume e al femeii şi nu al
bărbatului.
497. - „Dacă vrei, poţi!”. Ce idioţenie! Dacă vrei, poţi fi
Eminescu?
498. - E în zadar copile! Nu poţi cuprinde toată lumea. Iar, doar
cu o parte din ea, e greu să te mulţumeşti.

15
 Nicolae Istoc
¸
499. - Toată viaţa m-am zbătut ca peştele pe uscat între timiditate
şi violenţă, ferindu-mă când de una, când de alta, dar m-au
muşcat amândoua ca lumea, ca două gude sălbatice şi turbate.
500. - N-am prea am minţit în viaţă, căci n-am ştiut minţi. Dar
m-am minţit pe mine însumi ca pe cel mai mare duşman.
501. - Când mă uit în urmă îmi dau seama că am fost un dezastru,
cu toate că m-am străduit tot timpul să nu fiu un fiu un dezastru.
502. - Ştiu ce s-a întâmplat, dar îmi place să-mi povesteşti tu
cum s-a întâmplat ce s-a întâmplat - („Ion” de Liviu Rebreanu).
503. - Poate că dorinţa, aspiraţia mea cea mai secretă a fost să
ajung scriitor, însă a fost atât de secretă, că nici eu n-am ştiut de
ea.
504. - Cel mai mare ajutor al omului este instinctul şi nu
sentimental sau raţiunea.
505. - Omul este o fiinţă instinctuală.
506. - Dacă omul nu ar fi o fiinţă instinctuală rasa umană s-ar
stinge şi ar pieri.
507. - Cu instinctul te naşti, nu-l capeţi pe drum.
508. - La urma urmei; instinctul naşte şi sentimentul şi raţiunea.
Instinctul nu se va putea naşte niciodată din sentiment sau
raţiune.
509. - Pedeapsa lui Dumnezeu înseamnă de fapt autopedeapsa!
510. - Nu există Dumnezeu! Dar poate exista pedeapsa lui
Dumnezeu, care de fapt, e propia ta pedeapsă.
511. - Totul e bine şi corect, când nu-i vorba despre tine. Când
eşti tu la mijloc e altceva...
512. - În toate zilele care mi-au mai rămas o să mă antrenez la
sânge, pentru întâlnirea cu Sofia şi Celălalt Milian.
513. - Ce bine a fost pe timpul lui Stalin ofta cu nostalgie un
politruc.
– Cum poţi să spui aşa ceva, îl apostrofă celălalt, că a fost
bine în timpul terorii?
– Da, dar ce tineri eram!

16
 La Mosata
¸
514. - „Suferinţele, patimile, năzuinţele, mici sau mari, se pierd
într-o taină dureros de necuprins, ca nişte plante plăpânde
într-un uragan uriaş” – (Liviu Rebreanu – „Ion”).
515. - „Necunoscutul e singurul îndemn trainic în lume, fiindcă
întrânsul se ascund toate tainele ce dau preţ vieţii“ – (Liviu
Rebreanu – „Ion”).
516. - „Dacă există Dumnezeu, îl rog să mă ierte” – Maica
Tereza. Cutremurător, dacă o sfântă ca Maica Tereza a spus aşa
ceva, ce să zic eu, un „vierme”?
517. - Toată lumea se îndoieşte, dar rari sunt aceia care au şi
curajul s-o recunoască.
518. - Pedepsim dar pedepsim degeaba, căci nu cel pedepsit e
vinovatul.
519. - Scriitorul, doar îţi descrie trăirea pe care tu nu ştii s-o
descrii, dar trăirea rămâne numai a ta.
520. - Unul dintre cele mai frumoase percepte ale Dreptului este
legătura de cauzalitate. Ei bine, această legătură de cauzaliate
trebuie şi dovedită. Legătura de cauzalitate psihologică este
imposibil de dovedit.
521. - Dacă după ce o femeie te-a părăsit pentru altul şi tu
continui să susţii că ea te iubea când eraţi împreună, te aperi nu
atât pe tine, cât pe ea, şi femeia în general. Ciudat este faptul că
tocmai femeile sunt cele care susţin contrariul; adică ca n-au
iubit, şi că de abia acum iubesc, dar, pe celălalt. Cu alte cuvinte,
ea a fost o profitoare, iar tu un naiv, dacă nu de-a dreptul – un
prost.
522. - Orice persoană are trei rânduri de gene:
a. Gena umană.
b. Gena naţiei.
c. Gena individuală.
Cea de-a treia genă, cea individuală, poate la un moment
dat să-ţi creeze ideea libertăţii, dar e o simplă iluzie, căci ea nu
are cum scăpa din strâmtoarea celorlalte două. Şi apoi şi ea
doar... o genă.

17
 Nicolae Istoc
¸
523. - Karma fiecăruia – înseamnă de fapt gena fiecăruia.
524. - Despre Sofia şi Celălalt Milian, vorbesc numai eu, când
vreau, cât vreau eu şi ce vreau eu.
525. - Iubirea-i blestem şi suferinţă, amorul e refugiul din faţa
blestemului şi a suferinţei.
526. - Sunt puţini cei care iubesc, majoritatea confundă iubirea
cu amorul.
527. - Mi-am pus în gând să nu ma mai frământ problematica
existenţei lui Dumnezeu. E problema Lui, spele-se pe cap cu ea.
N-o să-l fac eu să existe sau să nu existe.
528. - Fiecare îşi duce greşeala cu el în mormânt, cu toate că
nu-i greşeala lui.
529. - Dacă nu-i pănură, nici croitorul nu poate croi nimic.
530. - Poziţia omului faţă de Dumnezeu:
a. - Dumnezeu e viu.
b. - Dumnezeu e mort.
c. - Dumnezeu nu există, n-a existat şi nu va exista
niciodată.
531. - Minciuna-i folositoare întotdeauna. Nu acelaşi lucru se
poate spune şi despre adevăr.
532. - Şi prostia-i o trăsătură umană (pardon, am vrut să zic a lui
Dumnezeu), n-o mai blamaţi atâta.
533. - De unde-i atâta prostie în lume? Dacă toate sunt în mâna
lui Dumnezeu, înseamnă că-i şi prostia lui, pe cale de consecinţă
Dumnezeu e cel mai mare prost din univers.
534. - Apă, paie şi bătaie sunt cele trei lucruri cu care Dumnezeu
l-a blagostlovit pe ţăranul român.
535. - Nu ne dăm seama însă tuturora ne place să trăim
periculos.
536. - Scopul vieţii – este moartea!
537. - Dumnezeu pentru om e tot un om, dar un om cu puteri
dumnezeieşti.
538. - Minciuna nedescoperită e adevăr!
539. - Vai, ce frumoasă-i vorba, teoria şi ce grea-i trăirea,
neputinţa.
18
 La Mosata
¸
540. - Ziariştii au „fabricat” bomba atomică.
541. - Orice lucru, dacă nu-i cultivat este uitat.
542. - Şi-n familie trebuie să existe o anumită diplomaţie.
543. - Fii liniştit, moartea îşi ascute coasa şi pentru tine.
544. - Copilăria îşi are amăgirile sale, adolescenţa îşi are
amagirea sa, maturitatea nu face excepţie, până şi bătrâneţea încă
se mai amăgeşte. De cum ne naştem şi până murim trăim într-o
necontenită amăgire.
545. - Singurul lucru sigur e moartea – inclusiv cea a universului.
546. - Chipul lui Iisus Hristos demonstează faptulu că
Dumnezeu a fost făcut după chipul şi asemănarea omului şi nu
omul după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.
547. - Timpul care mi-a mai rămas o să-l petrec tot cu tine Sofie
scumpă, tot cu tine Darlingtonie iubită.
548. - Religia-i pentru bătrâni şi copii.
549. - În zilele care mi-au mai rămas n-o să fac altceva decât să
le aduc cât mai multe ofrande zeilor mei: Sofia şi Celălalt
Milian.
550. - În domeniul relaţiilor interumane nu are cum există adevăr
obiectiv.
551. - Deosebire dintre un bărbat beat şi un bărbat băut (două
situaţii care se confundă mereu), o poate face numai femeia. Pe
primul îl culcă, iar cu al doilea se culcă.
552. - Greşelile pe care le-am săvârşit în cursul vieţii mele mi-
au fost implantate încă de pe când am fost plămădit, aşa că ele
nu sunt ale mele. Marea subtilitate este că am fost pus să le fac
eu ca şi cum ar fi ale mele.
553. - „Hai, vecine, bate cuiul / Că-am pus la frigare puiul”
(Versuri dintr-un cântec popular).
554. - Biblia e literatură.
555. - Niciodată n-o sa fie mai bine ca acuma, iar acuma e rău.
556. - Morţii voştri nu pot avea „trecerea” morţilor mei.

19
 Nicolae Istoc
¸
557. - Singurul copilaş frumos din lume a fost copilaşul meu:
Celălalt Milian-iubirea sufletului meu. Singurul tânăr frumos din
lume a fost adoratul meu fiu: Celălalt Milian Zeul Zeilor!
558. - Singura fată frumoasă din lume a fost Sofia Iştoc – fata pe
care am iubit-o şi pe care n-o s-o pot uita niciodată. Singura
femeie frumoasă din lume a fost Sofia Andriş (născută Iştoc),
neasemuita mea soţie, mireasa sufletului meu.
559. - Pretutindeni în lume (nu numai la noi), impotenţii sexuali
dau lecţii de sex.
560. - Nu-i tot una să ştii că vei muri şi să simţi că vei muri.
Femeia întotdeauna ştie şi simte mai devreme şi mai intens ca
bărbatul că va muri.
561. - Superlativele sunt nişte vorbe care vor să desemneze
sentimente care n-au existat niciodată.
562. - Copiii noştri cred că noi am făcut lumea, noi am crezut că
părinţii noştri au făcut lumea. Cine a făcut lumea?
563. - Unicul om sincer din lume, a fost Socrate cu al
sau:”Singurul lucru pe care-l ştiu sigur e că nu ştiu nimic”.
Restul, chiar dacă au spus acelaşi lucru, l-au spus doar din vârful
buzelo, vorba Sofiei mele.
564. - Cel mai mare bine pe care îl poţi oferi unui om e să-l faci
să se simtă util.
565. - Sunt unii care şi atunci când râd, suferă. Eu fac partea
dintre aceştia.
566. - Există această mare ciudăţenie pe care eu unul nu pot să
mi-o explic: cu cât eşti mai cult cu atât te ruşinezi mai tare de
naţia ta.
567. - Astăzi (2011), nici Tolstoi, nici Dostoievski, n-ar mai
putea scrie cum au scris. Nici chiar Eminescu.
568. - Nu există lege care să nu fie discriminatorie.
569. - Moartea mă caută pe acasă iar eu zilnic sunt în cimitir. Ce
să fac dacă viaţa mea e acolo.

20
 La Mosata
¸
570. - Cum e când mori Sofia? Nu stiu Miliane! Nici nu ştii când
se întâmplă şi că se întâmplă. E simplu Miliane, nu dispera, şi tu
vei muri.
571. - Recitind „Anna Karenina” a lui Tolstoi, îmi dau seama
fără să vreau că Tolstoi nu-i original. Tolstoi nu-i original, cel
puţin aici în „Anna Karenina”.
572. - Dragostea prea mare pentru copil poate estompa dragostea
pentru mama copilului cu toate că această dragoste există, dar
până la urmă se estompează în asemenea hal, de parcă n-ar fi.
573. - Nu-i mare lucru să ai dreptate teoretic, greu e să ai dreptate
în mod practic. Asta presupune ca să fii tu în locul celui
„cântărit”; adică să ai aceleaşi date psiho-fizice, aceleaşi
împrejurări de viaţă şi tu totuşi să acţionezi diferit. Iertaţi-mă,
dar mi se pare de-a dreptul imposibil.
574. - Fiecare are o părere foarte bună despre sine însuşi, chiar
dacă-i un „framântat” original, dacă rudele, prietenii şi amicii
spun altfel. Aşa că dacă vrei cu tot dinadinsul sa te cerţi cu el,
contrazice-l, dar cu argumente logice ca cearta să fie cât mai
mare.
575. - Însăşi viaţa mea a fost o greşeală. Dar greşeala cui?
576. - Copilul făcându-se mare şi devenind adult, ca să nu
rămână singur adică fără tată şi fără mamă l-a inventat pe
Dumnezeu.
577. - Când în sfârşit m-am maturizat, a venit moartea.
578. - „Anna Karenina”este „Doamna Bovary”a lui Lev Tolstoi.
Vorba poetului Iulian Nuţă din Bucureşti: „Toţi spunem acelaşi
lucru, numai că fiecare altfel”.
579. - În artă, (ca şi în viaţă dealtfel), există un mare paradox:
omul vrea să distrugă, să consume clipa care trece (adică viaţa),
cât mai intens, părându-i se că astfel va trăi mai mult. Cu alte
cuvinte, şi în artă, ca şi în viaţă se tinde spre eternizarea clipei.
580. - M-am dus într-o zi cu o treabă oarecare pe la toate sediile
partidelor parlamentare din oraşul meu. Spre marea mea

21
 Nicolae Istoc
¸
surprindere şi dezamăgire, numai la UDMR am găsit pe cineva.
Deci numai aceştia lucrau. Mi-a fost ruşine că sunt român.
581. - În România există această ciudăţenie: instituţiile statului
şi policienii mint când zic că nu mint.
582. - „Aur de toamnă care mă doare (Sfârşit de Octombrie
2011).
583. - Am avut o idee intersesantă dar pe care am uitat-o,
ddeoarece nu mi-am notat-o. Numai pe tine Sofia mea scumpă
nu te voi putea uita niciodată, pe tine nu trebuie să te notez, m-
ai notat TU şi pentru zilele când nu vei mai fi. (Sfârşitul anului
2011 – la 6 ani după moartea Sofiei).
584. - Mă întâlnesc cu doi greci mai bătrâni ca mine, care chiar
atunci se întorceau din Grecia şi i-am întrebat cum e pe acolo.
(Eram îngrijorat căci tot timpul am iubit Grecia şi acum Grecia
era sa intre într-un fel de faliment. Toată ţara! Nu era jucărie. Mă
îngrijorasem). Spre marea mea surprindere cei doi mi-au spus
zâmbind să stau liniştit (văzuseră neliniştea şi îngrijorarea mea),
în Grecia e mai bine ca la noi, au zis ei şi au continuat: „grecii o
duc mai bine ca noi!”. Nu-mi venea să cred căci Grecia era în
colaps financiar! Şi totuşi: „grecii o duc mai bine ca noi...”.
585. - Poate că „Triunghiul Bermudelor”, reprezintă cel mai bun
exemplu în sensul că tot ce se poate demonstra numai teoretic,
rămână teorie.
586. - O reclamă ce se repetă aproape zilnic la radio: „Haideţi,
să ne depăşim limitele!”. Numai că pentru a fi depăşite, limitele
trebuiesc a fi identificate, găsite.
587. - „Zeul ia minţile celor pe care vrea să-i piardă!” (Zicere
antică, dar valabilă şi acuma, căci mie mi-a luat zeul minţile şi
m-am pierdut!).
588. - Fericire înseamnă de fapt plăcere. Plăcerea însă, poate fi
şi sufletească nu numai trupească. Dar aşa cum plăcerea poate
ucide şi fericirea poate fi o ucigaşă.
589. - Mormintele gem de regrete! (1 Noiembrie 2011).
590. - Piticul! Ce vină are piticul că s-a născut pitic?

22
 La Mosata
¸
591. - Legea compensaţiei! Nu există aşa ceva. Boala,
nenorocirea, handicapul n-au cum fi compensate!
592. - Hotărât lucru „trena rochiei Annei Karenina e prea lungă.
Era suficient un singur volum. În orice caz, după a mea „citire”,
Tolstoi e sub nivelul lui Rebreanu. Tolstoi nu ştie şi nu se poate
opri când trebuie, nu se poate opri când trebuie ca Rebreanu.
593. - Cel mai pragmatic lucru din lume e tehnica.
594. - Arta, religia, filosofia nu pot fi pragmatice le însă pot fi
foarte speculative.
595. - Sunt şi minciuni folositoare. Cea mai mare dintre ele e
religia.
596. - Se practică cu asiduitate, cu un fel de încrâncenare
diabolică peste tot şi pretutindeni în lume: nebunia şi
pornografia.
597. - Mai am o singura îndatorire de îndeplinit şi nu mă las până
o indeplinesc şi pe asta. Şi anume să mor! (Noiembrie-2011).
598. - Omul a decedat! Trăiască animalul!
599. - Haideţi, să-l ajutăm un pic pe Dumnezeu, să îndrepte cât
de cât lumea pe care a făcut-o!
600. - La un moment dat, începi să-ţi dai seama că nu mai eşti în
stare să-ţi controlezi reacţiile fiziologice. Dar ştiai omule, că nu
le-ai controlat niciodată? Ele tot timpul s-au autoreglat, şi a
trecut timpul acela. Cine eşti, deci omule?
601. - Nu-i poţi porunci trupului şi cu atât mai puţin sufletului.
Cui poţi porunci atunci omule? Lui Dumnezeu care te-a făcut
cum te-a făcut? Sau cui? Cine eşti şi ce esti omule? Şi la urma-
urmei ce cauţi în lumea asta rău făcută? Spune-mi omule! Poţi
să-mi răspunzi măcar la această întrebare?
602. - Şi din pat poţi cădea, şi încă direct în moarte!
603. - Niciodată n-o să-l pot ierta pe Dumnezeu că mi-a luat
unicul copil pe Celălalt Milian în floarea vârstei, la 20 de ani, 7
luni şi 20 de zile, iar pe Sofia, neasemuita mea soţie, când ar
mai fi avut de trăit 10-20 de ani.

23
 Nicolae Istoc
¸
604. - Asta-i povestea mea spusă de mine însămi, spusă de alţii,
poate ar fi o altă poveste.
605. - „Cu cât eşti mai aproape de biserică, eşti mai aproape de
Dumnezeu”. (Zicere anonimă).
606. - Toţi suntem „nebuni”, dar fiecare în favoarea lui. Numai
îndrăgostiţii sunt nebuni în favoarea celor pe care-i iubesc şi
despre care cred cu tărie că şi aceştia îi iubesc pe ei. E nostim.
Vorba lui Panait Cerna: „Voi nu simţiţi, că sărutarea dă mai
puţin decât făgăduindu-se?”
607. - Doamne, multe prostii a mai făcut omul de-a lungul
veacurilor. Dar culmea e că pe unele le-a şi imortalizat în scris.
Aşa că s-a ajuns să se spună despre un oarecare că-i un mare
scriitor, iar el sărmanul era doar un cioban hărăzit şi atâta tot.
608. - Iubeşte-te, ca să fii iubit! Urăşte-te ca să fii urât! Nimeni
nu va face toate acestea pentru tine dacă nu le faci singur. Nici
chiar zeul!
609. - Aprecierea e întotdeauna tardivă.
610. - Aţi ascultat melodia „Frunza-n vânt”? O cânta Alexis. Mă
rog, eu întotdeauna când o ascult mă rog în sinea mea lui
Dumnezeu şi-i zic: „Fereşte-mă, Doamne, mai degrabă de boală,
ca de moarte, că moartea ştiu că, în cele din urmă, tot va veni.
Fă în aşa fel ca boala să nu vină niciodată peste mine!”
611. - Tot ce am scris am şi trăit, dacă nu efectiv, afectiv!
612. - N-am scris niciodată nimic despre nimeni, înafara de Sofia
şi Celălalt Milian şi dorul meu sfâşietor după ei.
613. - Omul toată viaţa nu face altceva decât să-l apere pe
Dumnezeu şi acesta nu există, adică să se apere pe el, pentru
vremea când nu va mai fi.
614. - Dacă există Dumnezeu, atunci de ce-i un singur vinovat
de aceea ce se întâmplă pe pământ? Şi anume, omul.
615. - Unguroaica semăna aproape până la identificare cu Sofia.
Oare, pe care am iubit-o?
616. - Dacă ai fost bolnav, după ce te-ai vindecat, ţi se pare că
te-ai întors dintr-o călătorie.

24
 La Mosata
¸
617. - Nicio placere nu poate fi nevinovată, numai animalele au
plăceri nevinovate.
618. - Dar cine sunt eu, nu faţă de Dumnezeu, căci nu ştiu sigur
dacă există, ci faţă de periciunea lumii, ca să mă cred nemuritor?
619. - Numai cei care se simt utili sunt fericiţi. Dar aici poate
interveni o mare problemă: căci şi o curvă se poate simţi utilă, şi
încă ce utilă!
620. - Nu numai că Dumnezeu nu l-a făcut pe om „după chipul
şi asemănarea sa, conform Bibliei, ci l-a creat contrar chipului şi
asemănării sale. Era şi normal să fie aşa, un Dumnezeu nu-şi
poate face un alt Dumnezeu.
621. - În spatele fiecărui artist, se ascunde un monstru. Monstrul
monştrilor însă, e Dumnezeu.
622. - „În Ardeal nu poate exista sânge pur!” (Unguroaica).
623. - Orice artist, oricât de mare ar fi, faţă de viaţa trăită, chiar
faţă de propia sa viaţă, nu-i decât un biet măscărici.
624. - Aşa cum artistul doreşte cu orice preţ să copieze viaţa, aşa
şi omul tinde să-l copieze pe Dumnezeu.
625. - Harţa omului cu Dumnezeu (din care eu am parte din
plin), e ca şi harţa unui câine jigărit cu un elafant. Elefantul nici
nu-l bagă în seamă, dar harţa câinelui jigărit îi face bine.
626. - Să nu mă condamnaţi dacă mă repet. În situaţia mea e ceva
firesc; e acelaşi oftat şi acelaşi ţipăt de durere după Sofia şi
Celălat Milian. Uneori am impresia că am oftat prea slab, alteori
că n-am ţipat suficient de tare. Iertaţi-mă şi înţelegeţi!
627. - Orice om, oricât de mic ar fi, oricât de handicapat ar fi,
tinde să-şi facă un zeu, să-şi facă o teorie a lui, chiar dacă-i
„teoria chibritului”, chiar dacă a preluat-o de la alţii, el crede cu
tărie că-i a lui. Nu-l condamna-ţi, trebuie să se agaţe şi el de ceva,
trebuie să se amăgească şi el cu ceva. Şi nu uitaţi, oricât de
sănătoşi şi de puternici aţi fi, şi voi faceţi la fel numai că nu vă
daţi seama, aşa cum şi el nu-şi dă seama.
628. - Mi s-a întâmplat mie şi nu lui. şi cu asta am spus totul!

25
 Nicolae Istoc
¸
629. - E adevărăt, că ceea ce mi s-a întâmplat mie, i s-ar fi putut
întâmpla lui. Dar, mi s-a întamplat mie!
630. - Oricui i se poate întâmpla, ceea ce s-a întâmplat cuiva!
631. - Când eram tânîr nu exista Dumnezeu, căci eu am fost
Dumnezeu.
632. Inimă – stomac – picioare, iată tripleta sănătăţii, adică a
vieţii. Nu găsesc în această tripletă nici suflet şi nici raţiune!
633. - „Doamne-ajută / Capra şută!”. E poate cel mai plastic
gând al omului obidit despre Dumezeu.
634. - „Iartă-mă, Doamne, dar te iubesc!”. Este rugăciunea
oricărui creştin dar nu pentru Dumnezeu, ci pentru el însuşi, căci
pe el însuşi se iubeşte şi nu pe Dumnezeu, despre care se
îndoieşte din ce în ce mai mult că ar putea exista.
635. - Cele trei: inima, stomacul şi picioarele te pot face fericit
sau nenorocit şi nu sufetul sau Dumnezeu.
636. - Orice s-ar spune şi de către cine s-ar spune, eu cred că
există o divinitate supremă. Şi dacă există o divinitate, înseamnă
că există şi suflet, iar dacă există suflet, înseamnă că omul e
nemuritor.
637. - Fericirea omului simplu şi bătut de soartă e resemnarea!
638. - Totul poate fi în roz când ai ce mânca, dar când nu ai totul
devine negru, un negru înspăimântător şi fără speranţe de-a se
transforma în roz.
639. - Şi totuşi, sufletul, e „sarea în bucate”din viaţa omului.
640. - Înainte actorii consacraţi, cunoscuţi, inclusiv regizorii
puteau fi număraţi pe degetele de la o singură mână. Acum,
nu-ţi ajung degetele de la mâini şi de la picioare. N-am nimic cu
ei (mai ales cu cei care sunt într-adevăr; actori, actriţe sau
regizori), totuşi, sunt prea mulţi.
641. - Factorii minori declanşează scânteia, cei esenţiali doar au
întreţinut focul din care a zburat scânteia.
642. - Există un timp când te lauzi cu greşelile pe care le-ai făcut,
căci nu-ţi dai seama că au fost greşeli. Există un timp în care te
lauzi cu faptul că ţi-ai înşelat nevasta, zicând că ai iubit.

26
 La Mosata
¸
643. - Există două categorii de persoane care nu pot fi vinovate
niciodată: zeii şi curvele.
644. - Sărutări sufleteşti pentru toţi pe care-i iubesc sau agreez.
„Sărutul lui Iuda”, pentru ceilalţi.
645. - Ce-i frumos vara nu-i frumos iarna şi invers. Aşa că fii cu
mare băgare de seamă. Dar s-ar putea întâmpla să nu mai ştii
când e vară şi când e iarnă... Şi crede-mă! Nici eu nu ştiu când e
mai bine. Când ştii, sau când nu ţtii?
646. - Pentru un bărbat care iubeşte, femeia trece prin trei faze:
gudă, iapă şi vaca sa preferată.
647. - Iar pentru o femeie, bărbatul trece tot prin trei faze:
armăsar, taur şi apoi bou.
648. - Eu sunt la stadiul bou, dar nu mai am pentru cine fi bou!
649. - Ajuns bătrân şi singur, cel mai greu lucru e să-ţi găseşti o
tovarăşă de viaţă.
650. - „Unde-i negru şi crăpat / Acolo trebuie săpat” – (Folclor
agreeat îndeosebi de către doamne).
651. - Toate curvele din lume au făcut Dreptul. Care Drept, nu
mă întrebaţi, căci oricum ar fi, eu pe undeva sunt obligat să ţin,
sau să-i iau apărarea Dreptului. Dar, toate curvele din lume, au
făcut Dreptul....
652. - Există o experienţă care poate fi împărtăşită şi o
experienţă care nu poate fi împartăşită. Există însă şi o
experienţă care poate fi împărtăşită, căci e degeaba împărtăşită.
653. - Toate experienţele pot fi acceptate şi chiar socializate, dar
numai dacă n-ai trecut tu prin ele. Prin cele prin care ai trecut tu
sunt ale tale şi numai ale tale!
654. - Două părţi din omenire; bărbaţii şi femeile (părţile
principale), vorbesc atât de sigure unele despre altele, ca şi cum
s-ar cunoaşte perfect, însă ele sunt complet necunoscute şi
diferite, cu toate că trăiesc împreună. Căci, nu-i aşa, dacă ai dat
peste o femeie curvă, toate femeile sunt curve, iar dacă ai dat
peste un bărbat-curvar, toţi bărbaţii sunt curvari. Cu alte cuvinte:
absolutizând generalul, ucidem particularul!

27
 Nicolae Istoc
¸
655. - Tânărul susţine că-n viaţă predomină absolutul, bătrânul
că predomină compromisul, voi ce ziceţi?
656. - Iertaţi-mă! Dar nici prea tânărul, nici prea bătrânul nu ştiu
ce să facă cu femeia.
657. - Te ajut! Dar cu bani, cu sufletul n-am cum, nu pot fi în
locul tău. Căci dacă aş fi în locul tău, aş fi TU şi n-as mai fi EU...
Nu că eu aş fi mai bun...
658. - A accepta nu înseamnă a şi crede. Credinţa-i exaltarea,
acceptarea delăsare. Cale de mijloc nu există pentru nimeni...
659. - „Tot ce-i bun, ori e ilegal, ori e interzis, ori îngraşă”
(Anonim).
660. - Dacă există sau nu există Dumnezeu, seamănă cu
întrebarea: Cine a fost prima data: oul sau găina? Întrebare
rămasă tot fără răspuns!
661. - Una din cele mai mari hibe ale omului este că înţelege
prea târziu, sau niciodată faptul că: „obişnuinţa-i a doua
natură!”. Acest precept ar trebui înscris pe frontispiciul tuturor
instituţiilor de învăţământ şi educaţie. Ar trebui să fie prima dar
şi ultima lege pentru cei care educă.
662. - Ni se spune mereu să „învingem animalul din om”. Să-l
învingă Dumnezeu, căci EL l-a pus acolo!
663. - Nu mai ştiu ce să mă fac, totu-i zădarnic, totu-i doar o
amăgire.
664. - Oare femeia pe care vrei s-o duci la pat (şi toate vor să fie
duse la pat), îţi joacă un asemenea teatru încât îţi vine să crezi că
ai în faţă cea mai onestă călugăriţă din lume, iar tu eşti un demon
şi ea e un înger care nu are nimic de-a face cu cele trupeşti.
Începi să te şi simţi vinovat, dar ea cu delicateţe, cu subînţeles te
atenţionează că atunci vei fi un mare vinovat, daca nu o duci la
pat. Atenţie! Parcă ar vrea să-ţi spună Nu sunt Fecioara Maria!
665. - Te las pe tine să trăieşti cu Dumnezeu. Eu mă mulţumesc
cu o tânără de 20 de ani.
666. - O femeie care-şi poartă bărbatul curat, elegant, tot timpul
pus la punct, nu înseamnă că-l şi iubeşte. Ea se iubeste şi prin

28
 La Mosata
¸
asta tot pe sine, căci bărbatul său, e titlul ei de nobleţe. (O
anonimă).
667. - Degeaba îţi dă Dumnezeu nişte daruri, dacă nu-ţi dă şi
abilitatea de-a te folosi de ele.
668. - Dumnezeu, în marea sa iubire faţă de om, a utilizat această
subtilitate: unuia i-a dat darul, iar celuilalt abilitatea de-a se
folosi de darul acestuia.
669. - Iată un film cu un titlu, mai mult decât incitant: „Străinul
din mine”, căci într-adevăr, în fiecare din noi e un străin.
670. - Oricât ar predica popa, oricât de mult ar „bate apa în piuă”,
elementele din care-i alcătzit omul, adică omul ca atare, nu poate
exista fără materia din care-i constituit. Eu unul, mă mir
necontenit cum poate avea, cum reuşeşte poporul român să aibă
totuşi o civilizaţie morală, când e aproape totalmente lipsit de
civilizaţia materială.
671. - A te îndoi, înseamnă a te contrazice cu cel care nu se
îndoieşte.
672. - Există şi această ciudăţenie: toată lumea (sau aproape
toată lumea) se îndoieşte de o demonstraţie practică, pe când
toată lumea (sau aproape toată lumea) este ferm convinsă de o
demonstraţie teoretică, care nu poate fi dovedită practic.
673. - Omul nu ştie niciodată că moare. Căci şi atunci când
moare, crede că va muri mai târziu şi nicidecum atunci când
moare.
674. - Niciodată n-am fost încântat de nimeni, ca de propria-mi
persoană. Niciodată n-am urât pe nimeni, atât de mult ca pe
propria-mi persoană.
675. - Nu pot scrie despre nimeni în afară de Sofia, Celălalt
Milian şi mai greu, mult mai greu, despre mine.
676. - Întotdeauna femeia pe care o iubeşti nu poate fi decât
inteligentă, chiar dacă-i ultima proastă.
677. - Lucrurile pieritoare sunt neperitoare.
678. - Contrar părerii comune; bărbatul are mai mare nevoie de
tandreţe ca femeia.

29
 Nicolae Istoc
¸
679. - M-am considerat destul de sărac ca să pot fura. Dar apoi
am stat şi m-am întrebat: oare nu l-am furat pe cel mai sărac ca
mine?
680. - Aţi observant că toate instituţiile, atât cele civile, cât şi
cele eclesiastice, au câte o explicaţie pentru orice lucru ce nu
poate fi explicat?
681. - Aţi mai auzit aşa ceva: „Intelectual, doctor în... dar greu
de cap? Şi totuşi există, sunt pline guvernele de ei.
682. - Nu toată lumea întâlneşte „iubirea vieţii sale”, căci nu
toată lumea are nevoie de „iubirea vieţi sale”.
683. - Un tânăr, oricât de binecrescut sau educat ar fi, va avea
întotdeauna o undă de ironie faţă de bătrân, chiar dacă mai fină
şi mai bine ascunsă.
684. - Fiecare are familia ei mi-a spus Sofia şi chiar dacă-i cea
mai delăsată familie din lume, e familia ei, şi tu ai familie, dar
familia ta e în cimitir, aşa că du-te zilnic acolo.
685. - Nu există nicio legătură de cauzalitate între voinţa lui
Dumnezeu şi ceea ce se întâmplă în lume.
686. - Cea mai frumoasă „poveste” din lume, e povestea ta, dar
s-ar putea întâmpla să nu fie adevărată.
687. - Nimeni nu poate iubi ca în copilarie căci iubirea e o
copilărie!
688. - Pe undeva, zânzania dintre unguri / români, e o zânzanie
dintre negri / albi, adică e întreţinută şi aţâţată de cei din fotoliile
puterii.
689. - Încet-încet, scrâşnind din dinţi şi plângând, omul începe
să-şi dea seama că şi moartea poate fi o satisfacţie.
690. - Ştiu că nu vrei să te doară, ştiu că nu vrei să suferi,
roagă-te atunci de Dumnezeu să mori tânăr.
691. - Sunt două mari necesităşi, dar ambele sunt amăgitoare:
femeia şi Dumnezeu!
692. - Poate că atât eu cât şi Sofia, am zgâdârit doar „nebunia”
din noi, care era deja acolo, pusă în noi de altcineva.
693. - Mai ales în dragoste nu există nu vreau, ci nu pot!

30
 La Mosata
¸
694. - Dacă există „merit personal”, nu există Dumnezeu.
„Meritul acela personal”, excluzându-l pe Dumnezeu.
695. - – Iertaţi-mă! Tot timpul am vrut să fiu ca ei!
– Ca cine?
– Ca şi Sofia, iubirea sufletului meu şi ca şi Celălalt
Milian: zis zeul-zeilor, unicul meu fiu, chintesenţa de
a-mi aduce viaţa mea amărâtă.
696. - Tot ce spui dumneata e mai mult decât adevărat, dar nu-s
sigur că nu-i egal cu zero.
697. - Nu-ţi fie frică de tine însuţi! Nu te îmbăta şi nu fă scandal,
nu fi violent!
698. - Când te interesezi de o problemă nerezolvată, se cheamă
că ai rezolvat-o!
699. - Trebuie să ştii multe ca să nu ştii nimic.
700. - Lucrul e acelaşi dar omul e altul.
701. - Nu încerca să afli anumite lucruri că vei suferi.
702. - Aş vrea să-ţi sorb toată rasuflarea ta / Ca să rămâi cu mine
când nu vei mai fi / Să fii cu mine! / Aş vrea să-ţi sorb toată
răsuflarea ta / Ca şi atunci când nu vei mai fi, să fii cu mine / Să
fii numai a mea / Şi eu numai al tău / Aş vrea să-ţi sorb toată
răsuflarea ta / De-aş şti că m-ar ucide / Iubita mea, răsuflarea
sufletului meu!
703. - În credinţa religioasă şi în genere în religie, nu contează
să ştii, cât să crezzi în ceea ce nu ştii.
704. - Totul se poate explica biblic, sau nebiblic, totul e să crezi
într-o explicaţie oarecare.
705. - A fost o vreme când credeam în ce se învaţă în şcoală,
apoi a venit o vreme când nu mai credeam în ce se învaţă în
şcoală şi acum nu mai cred nici în şcoală şi nici în ce se învaţă
în şcoală.
706. - Toată lumea se întreabă cum de nu mă plictisesc căci am
rămas absolut singur, adică fără nevastă şi copil. Dar nimeni nu
ştie că mă războiesc zi şi noapte cu Dumnezeu, pentru că mi-a
luat pe nepusă masă atât copilul, cât şi nevasta.

31
 Nicolae Istoc
¸
707. - Omul are nevoie tot timpul de o explicaţie, pentru el şi
crede în povestea biblică a lui Adam şi Eva.
708. - Mai întotdeauna mireasa s-a „nuntit” înainte de nuntă /
Aşa că mirele săracul / Se înhamă în hamul dracului.
709. - Oricât te-ai strădui să te sustragi, societatea în care trăieşti
te va „infecta”.
710. - Dar la urma urmei de ce să nu cred în Dumnezeu, chit că
există chit că nu există. Vorba lui Ibrăileanu: în credinţă aceea
care „le-a uşurat ceasul greu al morţii”.
711. - Americanii se dau mari experţi în drepturile minorităţilor,
după ce au decimat propria lor minoritate – indienii.
712. - Femeia care se lasă descoperită complet de la început nu
poate fi Dumnezeu. Femeia care se lasă descoperită pe jumătate
şi treptat, e Dumezeu.
713. - Numai înţelepţii pot fi şi proşti, căci deştepţii n-au cum.
714. - Poţi să-i zici unui nebun că-i nebun? Nicidecum, îi zici că
el e sănătos şi tu eşti nebun. Şi nu numai că te va crede, va şi
râde de tine că eşti nebun.
715. - Acuma îmi dau seama câtă dreptate avea Unguroaica când
îmi spunea: „Dumnezeu mi te-a dat, Miliane”. Şi poate că aşa şi
e. Mi-a dat-o pe Unguroaică, ca să o înşel pe Sofia. „Ce mare
eşti, ce mare eşti! O ce mare eşti!”
716. - E o fată minunată – că-i plină de defecte!
717. - Adevărul a fost cel mai bine împărţit în lume, căci fiecare
îşi are adevărul lui.
718. - Dumnezeu poate fi şi idolul ultimului infractor.
(31.12.2011).
719. - Trei lucruri trebuie să-ţi placă neapărat, chiar dacă nu-ţi
plac: Crăciunul, Paştele şi Ardealul!
720. - Când eşti slab ar trebui să fii tare, iar când eşti tare să fii
slab.
721. - Tot ce-i necunoscut, dar călduţ, ferice, nemuritor, tot ce
nu-şi poate imagina omul – e Dumnezeu. Dacă-i adevărat sau
nu, dacă există sau nu, asta-i cu totul şi cu totul o altă poveste

32
 La Mosata
¸
şi-i pentru teologi şi filosofi. Pentru omul muritor de foame şi
mâncător de foame, Dumnezeu e hrana caldă pe care nu o are,
sufletul pur care nu există, idealul care nu poate fi atins şi pentru
care lupţi toată viaţa ca să-l cucereşti...
722. - Fiecare doreşte iubirea femeii, oricât de ticălos ar fi, căci
fiecare vrea să se drogheze cu ceva...
723. - Niciodată nu-ţi va putea da viaţa ceea ce i-ai dat tu, căci
tu, i-ai dat toată viaţa ta, iar ea ţi-a dat doar o nălucire.
724. - „Taurul” şi „Armăsarul”, „Boul”; ei chiar Viţică, Iapa-i
iepuşoară, cu toţii, cu toatele (toantele), au fost mari faţă de ceea
ce sunt astăzi. (În Anno Domini 2012).
725. - După atâta amar de vreme, o întrebare îmi vine, dar căruia
nu ştiu ce să-i răspund:
1. - Ce-aş fi făcut dacă Unguroaica s-ar fi hotărât să nască
copilul?
2. - Unguroaica n-a vrut să rişte, cu toate că iubea riscul!
3. - Unguroaica încă mai crede în cuvinte. Dar în
cuvintele cui?!
726. - Turnul Babel biblic e nimic pe lângă „Turnul Babel” al
omenirii de astăzi. (Suntem în Anno Domini 2012).
727. - Cei ce nu sunt iubiţi, iubesc cel mai tare. Uitaţi-vă la Sf.
Apostol Pavel (Paul pentru occidentali) şi la savantul acela
handicapat contemporan – eu nu ştiu să-i rostesc numele,
darămite să-l şi scriu.
728. - Şi tot savantul acela handicapat (parcă-i englez, dacă şi
savanţii pot să aibă o naţionalitate), pe care eu dealtfel, îl
simpatizez, a spus două lucruri pe care le ştia toata lumea:
1. - Dacă va fi să ne întâlnim cu o civilizaţie extraterestră
va fi cea mai mare descoperire din toate timpurile, dar nu
va fi de bun augur pentru noi. Noi am fi un fel de
„indieni”din America, după descoperirea ei de către
Columb. Ştiţi soarta lor! Eu totuşi cred că aici savantul
handicapat a fost indulgent.

33
 Nicolae Istoc
¸
2. - Cică marea enigmă a planetei noastre care se numeşte
Pământ, e tovarăşa de viaţă a bărbatului, a râvnei lui cea
de toate zilele: femeia.
729. - Oricât m-am străduit, oricât am căutat, oricât am cercetat,
nu am găsit nicio legătură de cauzalitate între ceea ce am făcut
eu în viaţă şi ceea ce mi s-a întâmplat în viaţă!
730. - Oricât te-ai zbate, oricât de încrâncenat şi doritor ai fi, nu
mai poţi iubi la 60 de ani, ca la 20 de ani.
731. - Totul e să mă mai prăpădesc o dată, să mă prăpădesc până
în ultima clipă.
732. - Calităţile mele pentru tine pot părea defecte, iar defectele
tale pentru mine pot părea calităţi.
733. - O femeie umblă după tine cu limba scoasă şi tu nici n-o
bagi în seamă, tu umbli după o altă femeie cu limba scoasă şi ea
nici nu te bagă în seama, cine ce să mai înţeleagă?
734. - Dumnezeu?!?! Uitaţi-vă ce-a făcut Dumnezeu din Patrick
Swayze şi apoi să vorbiţi. O să-mi ziceţi că tot El, Dumnezeu
l-a făcut pe Patrick Swayze. Da aşa e, dacă e aşa.
735. - Ce nu face omul pentru foamea lui?
736. - Sunt mulţi nebuni care iau bani grei pentru că sunt nebuni,
printre aceştia unii moderatori TV, unii regizori, scriitori şi chiar
teologi şi filosofi.
737. - Sunt droguri interzise, ilegale şi droguri premise, legale,
printer acestea: religia şi dragostea sunt pe locul întâi.
738. - Nu-i corect să spui: „nu-i aşa!”, ci „pentru mine nu e aşa”!
739. Când eşti bolnav şi tragi să mori, crezi în orice, inclusiv în
Dumezeu. Crezi în absurd, crezi în nemurirea ta!
740. - În esenţă, după mii de ani nu s-a făcut niciun progres, căci
şi acum omul poate fi bolnav, îmbătrâneşte şi moare.
741. - Orice femeie, oricât ar fi ea de femeie e mai frumoasă şi
mai misterioasă îmbrăcată decât dezbracată.
742. - Doamne, câtă deosebire e între „am fost amorezat” şi „am
fost îndrăgostit”... Ca de la cer la pământ! Şi totuşi cele două
noţiuni se confundă mereu...

34
 La Mosata
¸
743. - Sofia – Darlingtonia mi-a luat-o şi de data asta înainte,
trecând mai devreme ca mine prin experienţa asta groaznică a
morţii. Iarăşi a fost ea cea mai harnică. De ce te-ai grabit? Nu
ţi-a plăcut cu mine? Nu a fost bine cu mine? Nu te-am iubit
îndeajuns? Ce o să mă fac fără tine?
744. - Că bărbaţii sunt mai „murdari”ca femeile o ştie toată
lumea, cu toate că ar putea fi foarte uşor invers. Aici îl putem
cita fără nicio pudoare pe actorul american (iarăşi americanii),
Daniel Craig, care a declarat pe şleau: „încerc să am un stil de
viaţă sănătos, un,un corp sănătos şi am mare grijă de bărbăţia
mea. Penisul e cea mai valoroasă parte din corpul meu” – fără
comentarii!
745. - Din câte am citit, s-ar părea că există totuşi două lucruri
eterne: sufletul şi moartea.
746. - Dar cum tot ce naşte trebuie să şi moară, mă întreb care
pe care? Sufletul pe moarte sau moartea pe suflet?
747. - Iubirea, dragostea se pot percepe şi indirect, din lecturi,
din auzite, din vorbe, de pe stradă, de la radio, de la televizor...
Cu amorul e altceva. El nu poate fi perceput decât direct şi
nemijlocit.
748. - La un moment dat toată lumea ar putea iubi, dar nu oricine
poate face amor...
749. - „Miliane! Fata ta-i curvă? Unguroaica ta, cu care ai trăit
12 ani, e curvă? Bine ai mai crescut-o!”
– Nu am făcut-o eu curvă. S-a născut curvă, avea sânge
de curvă în ea.
750. - Femeia asta-i o mare vedetă, zise unul.
– Adică, o mare curvă, îl completă celălalt.
751. - „Nu sunt original”, se plânse unul.
– Adică, nu eşti nebun, îl lămuri celălalt.
752. - Aşa cum sunt oameni care n-ar fi trebuit să se nască, aşa
sunt şi cărţi care n-ar trebui scrise.
753. - Ce-aş putea scrie mai frumos despre Sofia şi Celălalt
Milian? Ce-aş putea zice mai frumos despre Sofia şi Celălalt

35
 Nicolae Istoc
¸
Milian? Care i-ar fi putut iubi mai tare de cum i-am iubit? Dar
oare ei mai au în continuare nevoie de dragoastea mea? Eu cred
că da!
754. - Numai bine am scăpat din „hamurile” învăţăturii pentru
facultate (3 ani de zile), m-am înhămat în hamurile facultăţii (5
ani de zile), ca apoi să mă înham în cele ale băuturii şi după aia,
în cele ale Unguroaicei – 12 ani de zile.
755. - Curva se naşte, ticălosul se naşte, escrocul se naşte,
deşteptul se naşte, prostul se naşte şi geniul se naşte şi asa mai
departe... Nu prea poţi face mare lucru după ce te-ai născut...
756. - Toţi cei care n-au avut un plan prestabilit, pot zice cu
seninătate că n-au greşit. Probabil, printre aceştia e şi
Dumnezeu.
757. - Ca să nu fii un zero absolut, e necesar să ai un punct de
comparaţie, un „ceva”, la care să te raportezi.
758. - Scriitorul e ca şi alergătorul de cursă lungă, care participă
la cursă până la sfârşit, dar necâştigând-o rămâne un anonim.
Câştigătorul e unul singur – Eminescu.
759. - Poţi rămâne un anonim, chiar dacă eşti cineva cunoscut.
760. - Orice slujbă de înmormântare e o sfidare adusă morţii.
761. - Alb sau negru – există numai în romane şi filme, în viaţă
totul e tărcat.
762. - Oare Unguroaica a fost aventura vieţii mele? Şi ce
înseamnă aventură, când însăşi viaţa-i o aventură?
763. - Există o inteligenţă a răului covârşitoare, nimicitoare, care
o bate de departe pe cea a binelui, ca şi cum aceasta nici n-ar
exista.
764. - Oare există vreo deosebire între alpinistul care cheltuieşte
o avere întreagă ca să-şi cumpere echipamentul necesar pentru
escaladarea muntelui, unde şi-ar putea pierde chiar şi viaţa şi
scriitorul anonim care în tăcere şi anonimat îşi scrie cărtile,
sacrificând pentru asta şi averea şi poate chiar şi viaţa?
765. - Avem şi noi nebunii noştri, nu mai trebuie să-i importăm
din Occident!

36
 La Mosata
¸
766. - A crede că-i posibilă o revoluţie, o revoltă populară fără
violenţe e o absurditate. Când intervine şi politicul, vine şi
manipularea şi crima.
767. - Durerea în viaţă e o regulă şi nu o excepţie.
768. - Oricât de onest ai fi, când faci curte unei femei e necesar
să minţi un pic.
769. - Este una să doreşti toate femeile, obligat fiind de faptul că
esti bărbat şi alta, să doreşti o singură femeie bărbat fiind.
770. - Într-o relaţie şi lucrurile care se subînţeleg trebuiesc
spuse!
771. - Nimic nu-mi mai poate plăcea cum mi-a plăcut. Să fie
clar!
772. - Sunt scriitori atat de mediatizaţi (Flaubert, Tolstoi etc.),
ale căror opere, dacă schimbi numele personajelor şi ajustezi un
pic datele geografice, pot fi copiaţi la indigo.
773. - Ce mi-e „Doamna Bovary” sau „Anna Karenina”?
774. - Orice femeie, oricât de sensibilă sau inteligentă ar fi, când
întâlneşte un bărbat care-i place, se gândeşte cum să ajungă cu
el în pat, dar se fereşte ca de foc să recunoască lucrul ăsta.
775. - Dacă Flaubert a spus: „Doamna Bovary sunt eu” şi Tolstoi
ar fi putut exclama „Anna Karenina sunt eu”, iar Iştoc:
„Darlingtonia sunt eu!”
776. - Dacă veţi citi cu atenţie „Doamna Bovary” şi „Anna
Karenina”, vă veţi da seama că cele două eroine sunt „surori”.
777. - Dacă francezii o au pe „Doamna Bovary”, ruşii pe „Anna
Karenina”, românii o au pe „Darlingtonia”.
778. - „Să nu uiţi niciodată că cei mai frumoşi ani din viaţa mea,
ţi i-am dat ţie” - (Unguroaica către Milian Andrieş).
779. - „Mulţi dintre noi tragem de corp până la epuizare” –
(Vladimir Găitan actor, la moartea unui alt actor Emil Hossu).
780. - Nu înseamnă că a făcut bine, daca şi eu aş fi făcut la fel.
781. - Am citit în „Doamna Bovary”că Voltaire, înainte de-a
muri şi-ar fi mâncat excrementele. Să fie adevărat? M-ai bine n-
aş fi citit!

37
 Nicolae Istoc
¸
782. - S-a cam dus vremea drogurilor, a ţigării, a băuturii şi a
femeii. Vin altele. Neputinţa, boala, moartea, căci aceestea sunt
tot droguri. Ce-i omul atunci? Un drogat!
783. - E aşa cum zic eu, pentru mine, aşa cum zice cel de-al
doilea pentru el şi aşa cum zice cel de-al treilea pentru acesta.
784. - Nu ezita, nu fi timid, nu te izola împrieteneşte-te cu viaţa
ia-o de după gât, culcă-te cu ea...
785. - Toată viaţa m-am cam duşmănit cu viaţa!
786. - Cât trăieşti n-ai timp să meditezi, poate de aceea faci şi o
grămadă de prostii...
787. - Oricât de mult s-ar strădui să fie cineva obiectiv, nimeni
nu va spune ceva rău despre el.
788. - De la o vreme, cu asta-mi omor timpul amendându-mi
trecutul.
789. - E una să ştii că există: frig, foame, suferinţă şi cu totul alta
să-ţi fie frig, să-ţi fie foame sau să suferi.
790. - Unilateralizând şi absolutizând o singură trăsătura a unei
personae, orice om poate fi un monstru.
791. - Când te-a părăsit ruşinea de părinţi, înseamnă că eşti un
om pierdut.
792. - Cu naşterea fiecărui om se mai naşte o dată lumea, cu
moartea fiecărui om mai moare o dată lumea.
793. - În afara lumii mele, nu mai există altă lume.
794. - Din păcate, practicienii nu fac teoria, iar teoreticienii nu
fac practica.
795. - E bine să ai mare grijă ce vorbeşti cu oricine, nu numai cu
un nebun.
796. - Dacă doreşti ca o anumită persoană să nu te mai caute
niciodată cere-i bani împrumut.
797. - Filosofia – filosofia e o „nebunie”, iar filosofia vieţii e
„dureros de dulce”– vorba lui Eminescu.
798. - E bine ca întotdeauna când scrii o carte să te gândeşti că
altcineva o va citi, nu tu.

38
 La Mosata
¸
799. - Cine îşi bate joc de Dumnezeu îşi bate joc de sine însuşi,
de om şi de omenire.
800. - Cine râde de Dumnezeu râde de sine însuşi, de om şi de
omenire.
801. - Raţiunea e rară şi mai întotdeauna onestă.
802. - Raţiunea fără un pic de sentiment e a zeului şi nu a omului.
803. - Toată lumea, cu mic, cu mare gândeşte ca şi „Piatra lui
Spinoza”, „Zbor căci vreau să zbor eu şi voi zbura cât timp vreau
eu!!! Inclusiv semnatarul acestor rânduri.
804. - Nu tot ce-i deosebit e şi superior.
805. - Întreaga istorie a umanităţii e o dramă profundă, sau dacă
vreţi, o tragi-comedie.
806. - În tinereţe şi urâta-i frumoasă.
807. - La hotarul lumii mele nu începe o altă lume, ci se sfârşeşte
lumea.
808. - Ca să „muţi şi munţii din loc”ai nevoie de trei lucruri:
sănătate, putere, amăgire.
809. - Când priveşti în urmă – nu eşti tu cel ce a fost – când
priveşti înainte nu poţi fi tu cel ce vei fi!
810. - Degeaba ai văzut Parisul, dacă nu-ai cui povesti despre
Paris.
811. - Am „descoperit”a patra roată la căruţă, ca să zic aşa, căci
erau doar trei:
1. - Cine ştie şi nu ştie că ştie, e prost – ocoleşte-l!
2. - Cine nu ştie şi ştie că nu ştie, e neînvăţat – învaţă-l!
3. - Cine ştie şi ştie că ştie, e înţelept – ascultă-l!
4. - Cine ştie şi nu ştie că ştie, e adormit – trezeşte-l!
812. - Oare când se termină toate, când începe bătrâneţea, când
începe să-ţi dea târcoale moartea? Aş vrea să ştiu şi eu, dar mă
întreb dacă voi şti, voi putea aplica ce voi şti, voi putea întârzia
moartea? Că de evitat, am înţeles că nu se poate evita!
813. - Cultura conţine şi informaţie, dar nu numai informaţie.
814. - Unul e adevărul omului sănătos şi cu totul altul al omului
bolnav.

39
 Nicolae Istoc
¸
815. - Poziţia lui Dumnezeu faţă de om se aseamănă cu cea a
unui părinte ce-i ţine copilului lecţii pline de căldură sufletească,
iar pe de altă parte îl bate ca pe hoţii de cai.
816. - Să ajungi ca de truda brâncilor tale să se bucure străinii!
817. - La un moment dat, cultura poate fi a tuturor, mai ales
partea informativă, dar arta e numai a celor aleşi, adică a celor
care suferă.
818. - „Lucrurile intime se fac, nu se povestesc” (o anonimă).
819. - Poate că lumea ta nu-i şi lumea mea. Adevărul meu nu-i
şi adevărul tău. Şi atunci?
820. - „Nevasta nu trebuie să ştie câţi dinţi ai în gură” – (Culaie
lui Andriş din Moşata).
821. - Uneori mă simt ca şi cum eu aş fi făcut lumea, cu toate că
nu eu am făcut lumea.
822. - Nu există adevăr filosofic, religios, sociologic, psihologic,
sau mai ştiu eu cum. Există doar adevăr tehnic căci numai acesta
poate fi verificat.
823. - Cine are emoţii şi sentimente nu poate fi obiectiv. Ştiu că
omul intră în această categorie. Dacă şi Dumnezeu ar emoţii şi
sentimente, nici El nu poate fi obiectiv. În cazul acesta numai
maşina poate fi obiectivă. Maşina-i făcută de om, dar cu voia lui
Dumnezeu.
824. - Şi patima-i pusă în om tot de Dumnezeu. Şi apoi te
învinovăţeşte pe tine, biată făcătură, că eşti pătimaş.
825. - „Ce sa-i faci? Soarta!”
– „Ce soartă? N-ai ştiut cum să procedezi!”
– „Păi tocmai asta-i soarta, că n-ai ştiut cum să
procedezi.”
826. - Numai în cazul predestinării, Dumnezeu nu poate greşi,
în toate celelalte cazuri e supus greşelii.
827. - Suntem o planetă de lăudăroşi: toţi ne lăudăm cu darurile
noastre ca şi cum ni le-am fi făcut singuri şi cu de la sine putere.
828. - Moartea râde de viaţă, viaţa râde de moarte. Asta e tot!

40
 La Mosata
¸
829. - „Înainte de însurătoare trebuie să deschizi bine amândoi
ochii, după însurătoare nu ochii trebuie să-i închizi” - (Culaia lui
Andriş din Moşata).
830. - Să nu gemi degeaba. Căci deşertăciunea şi absurditatea
din lume nu-i a omului, ci a lui Dumnezeu.
831. - E o eroare monumentală! Nu Dumnezeu l-a creat pe om,
ci omul la creat pe Dumnezeu.
832. - Eu trăiesc bine în nebunia mea, tu trăieşti bine în
deşteptăciunea ta. Care-i problema?
833. - „În lume sunt trei mari speranţe: măgarul, care speră să
devină catâr; catârul care speră să devină cal şi boul care spera
să devină vacă şi că va avea lapte” (Căliman din Moşata).
834. - Personajul e fătul scriitorului care-i legat de acesta prin
cordonul ombilical până la publicarea cărţii, după care devine
(dacă devine) fătul cititorului fiind legat de acesta printr-un alt
cordon ombilical, până ce-i uitat, citind o altă carte.
835. - Mă gândesc că probabil după moarte redevii ceea ce ai
fost înainte de naştere.
836. - Nu-mi mai pun întrebări, nu că aş şti toate răspunsurile,
dar am început să mă dumiresc că nu există niciun raspuns.
837. - După ce ai reuşit, orice ideoţenie ai spune, toată lumea se
uită în gură la tine şi te bagă în seamă, dacă n-ai reuşit orice
genialitate de-i spune nimeni, nu se uită în gura ta şi nimeni nu
te bagă în seamă.
838. - Cei mai mari proprietari de sclavi din univers sunt doi:
Dumnezeu şi Satana. Întreaga omenire e proprietatea lor şi tot
nu se satură.
839. - „Nu există iubire fără romantism” – (Unguroaica).
840. - Cât ţine puterea ţine şi nebunia!
841. - Iubirea înseamnă iluzie şi romantism.
842. - Nu toţi oamenii au şi suflet, sau nu toţi oamenii sunt şi
suflet.

41
 Nicolae Istoc
¸
843. - La şapte ani, după ce am pierdut-o pe Sofia, simt că sunt
cu totul al ei şi o să rămân câte zile oi mai avea pe acest pământ.
Numai al ei.
844. - „Povestea” lui Iisus Hristos nu-i altceva decât „replica”
omului la adresa divinităţii.
845. - I-am spus unui scriitor că nu mă regăsesc în cartea sa.
Acesta mi-a răspuns calm şi senin: „Cartea aceea n-a fost scrisă
pentru dumneata”.
846. - Gândeşte-te că Celălalt nu are ce face cu adevărul tău şi
că tu nu ai ce face cu adevărul lui.
847. - Eşti cununat cu vecinii tăi, de ţii atâta la părerea lor?
Nu-s cununat cu vecinii, ci cu firea mea, pe care nu eu mi-am
ales-o aşa cum nu mi-am ales nici vecinii.
848. - Şi totuşi amintirea Unguroaicei mă face mai tare.
849. - Numai în filme şi în romane moartea-i spectaculoasă, în
realitate e banală şi ordinară.
850. - Probabil că sufletul a fost inventat de îndrăgostiţi, de poeţi
şi de nenorociţi, care în final sunt unul şi aceelaşi lucru.
851. - Unul e adevărul sentimentului şi cu totul, dar cu totul altul,
adevărul raţiunii.
852. - Raţiunea încearcă sentimentul sau sentimenul încercă
raţiunea?
853. - Toţi nenorociţii fac haz de necaz, nu numai românii.
854. - În Ardeal, nu poate exista româncă sau român puri, cum
nu poate exista unguroaică sau ungur puri.
855. - Învaţă-te să spui: „pentru mine nu există aşa ceva”, în loc
de „nu există aşa ceva”!
856. - O femeie puturoasă nu poate aprecia o femeie harnică.
857. - Nu mai vreau să-l fac pe altul să fie ca mine, dar nici eu
să fiu ca altul. Sunt ceea ce sunt şi nu stiu ce sunt.
858. - Pe Celălalt Milian nu l-am putut apăra de moarte, iar
asupra Sofiei, ce am făcut, parcă eu am chemat moartea. Cu
mine cum va fi?

42
 La Mosata
¸
859. - Un gând ciudat îmi trece prin cap: singurul lucru cert din
univers este moartea.
860. - La urma urmei, când nu voi mai putea urâ şi nu voi mai
avea pe cine urâ, va veni moartea, dar pe ea o s-o iubesc.
861. - Toate instituţiile omeneşsti de educare, învăţare,
constrângere, etc. sunt bazate pe principiul nevinovăţiei şi nu pe
principiul vinovăţiei.
862. - Cine se conduce de unul singur şi cu de la sine putere
poate fi vinovat. Cine-i condus de altcineva nu are cum fi
vinovat. Omul e condus de Dumnezeu.
863. - Toată viaţa o duci într-o nevoie, neştiind de ce ai nevoie.
864. - Toate sfaturile şi medicamentele din lume, toate teoriile
filosofico-religioase, nu fac doi bani pentru un om căruia i-au
murit cele mai dragi fiinţe şi pe care el le-ar învia cu orice preţ.
865. - Lumea pentru care ne-am crescut şi educat noi pruncii a
murit. Pruncii noştrii rămân orfani.
866. - Cea mai bună funie de spânzurat e adevărul!
867. - Cea mai mare bogăţie din lume: sănătatea şi tinereţea, dar
amândouă trec prea repede şi când te uiţi în urmă, nu mai ştii
dacă au fost cu adevărat.
868. - Pentru aceea prinde aşa de bine, pentru că nu-i adevărat.
869. - Cel mai de preţ bun se zice că-i viaţa care ţie dată pe gratis,
dar tot pe gratis ţi-e şi luată.
870. - Presupuneri se pot face cu carul, căci adevărul nu-l
cunoaşte nimeni iar a crede nu înseamnă că-i şi adevărat.
871. - Vârsta te îndoaie nu te înţelepţeşte.
872. - Unguroaica lui Milian Andriş „bate” toate Unguroaicele
din lume.
873. - Aţi auzit melodia „Dragoste, buruiană rea”? Eu am şi
trăit-o!
874. - Într-un fel vorbeşte tânărul şi altfel bătrânul. Sau, toţi
tinerii vorbesc într-un fel şi toţi bătrânii vorbesc în alt fel.
875. - Una dintre cele mai mari dovezi a faptului că nimeni nu
are niciun merit, tot atât de bine cum nimeni nu are nicio vină –

43
 Nicolae Istoc
¸
este talentul! Ce merit ai că eşti talentat? Ce vină ai că nu eşti
talentat?
876. - Cum e mai bine oare? Varza în gura caprei, sau capra în
gura lupului?
– Depinde ce eşti: varză, capră sau lup!
877. - Da, e adevărat! Numai că niciodată nu poţi şti cu
certitudine când eşti varză, capră sau lup. Şi nu vei putea şti nici
când eşti în gură...
878. - Orice Dumnezeu care nu va face după voia noastră, va fi
nedrept!
879. - Cu toate că bărbatul este cel care posedă, femeia are simţul
posesiei mai dezvoltat ca al bărbatului.
880. - Cei în mână nu-i minciună!. Dar s-ar putea ca şi ce-i în
mână să fie minciună. Vezi cazul lui Milian cu Unguroaica.
881. - Când eşti tânăr şi flămând, lumea-i prea mică ca să te
saturi cu ea.
882. - Nimic nu-i mai aproape de Dumnezeu, ca omul în artă.
Dacă Dumnezeu există, căci omul există.
883. Omul e chemat mereu să facă o dovadă pe care n-o poate
dovedi: aceea a existenţei lui Dumnezeu.
884. - „Şi minciuna-i vorbă”, şi încă ce vorbă!
885. - Biblia-i făcută de om pentru om şi nu de Dumnezeu pentru
om!
886. - O prostituata oferindu-i-se unui savant: „Eu pot să-ţi dau
ce am eu, tu nu poţi să-mi dai ce ai tu, cu toate că lucrurile pe
care le avem sunt de capatat”. Savântul a rămas cu gura căscată,
adică fără replică.
887. - Omul beneficiază de un mare atu în faţa lui Dumnezeu:
Sfânta Inconştienţă.
888. - Te doare mai tare când te minte sau te batjocoreşte al tău,
dar îl ierţi mai uşor.
889. - Înspre sfârşit şi la sfârşit, toţi dorim acelaşi lucru: să nu
ajungem la spital, să nu fim bolnavi, să avem o moarte uşoară,
adică o moarte „fericită”.

44
 La Mosata
¸
890. - Când eşti tânăr îşi trăieşti viaţa, la bătrâneţe îţi „mimezi”
viaţa.
891. - Îngerii nu pot face gesture urâte – adică copiii!
892. - Toţi teroriştii, toţi dictatorii, toţi criminalii, nu fac altceva
decât să-l copieze pe Dumnezeu.
893. - Poziţia omului e schimbătoare faţă de Dumnezeu şi
depinde de vârstă, sănătate şi bogăţie sau sărăcie!
894. - Oricine îşi scrie romanul, dar nu oricine are şi curajul
să-l publice.
895. - Trăire înseamnă zbtatere, căutare şi iluzie. Când se
sfârşesc acestea trei se sfârşeşte şi trăairea, adică viaţa.
896. - Dacă vrei neapărat să te nenoroceşti complet – nu te mai
amăgi.
897. - Pe Hitler ni l-a dat Dumnezeu, noi doar l-am lustruit un
pic.
898. - Culmea ironiei: - obiectivitatea se cere în special celor de
jos.
899. - Obiectivitatea celor de sus e risipită şi huzur pentru cei de
jos.
900. - Majoritatea lucrurilor frumoase nu sunt adevărate.
901. - Majoritatea „filelor” vieţii cu toate că nu sunt albe, nu se
pot publica.
902. - Pe nimeni nu-l interesează atât de mult dacă există sau nu
există Dumnezeu, ci dacă el va mai exista şi după moarte. Iar ca
să mai existe el şi după moarte, trebuie să existe Dumnezeu.
903. - Ateii nu cred că vor exista şi după moarte? Ba cred că vor
exista, dar nu prin Dumnezeu.
904. - Nu prietenul te cunoaşte, ci duşmanul. Dacă Dumnezeu
ţi-e prieten nu te poate cunoaşte. Te cunoaşte doar duşmanul –
Satana. Dacă Satanna ţi-e prieten, nu te poate cunoaşte, în cazul
acesta te poate cunoaşte doar Dumnezeu. Vorba aia:
„încurcate-s căile Domnului”.
905. - Teologul, ziaristul (scriitorul), filosoful, iată tripleta care
a denaturat totul, sau a inventat totul.

45
 Nicolae Istoc
¸
906. - Arta e greu accesibilă pentru „omul de toate zilele”, căci
pune probleme care pentru acesta nu există.
907. - Omul sărac nu se uită la cinci lei, omul bogat se uită la
cinci lei.
908. - Când eram tânăr mi se părea că balustradele sunt absolut
de prisos şi că-s prea multe. Acum, de abia aştept să mă ţin de
ele şi mi se pare că-s prea puţine.
909. - Când eram tânăr nu existau balustrade.
910. - Nu mai trăiesc prin literatură, prin artă, prin film, prin
actori şi actriţe. Trăiesc doar prin Sofia şi Celălalt Milian.
911. - Pentru mine nu mai există timp sau netimp. Există doar
Sofia şi Celălalt Milian, cu toate că ei nu există.
912. - Toate curvele vor sa pară ceea ce nu sunt şi poate că nu
există femei cinstite.
913. - Pe o femeie harnică şi frumoasa nu o prea agrează lumea,
pe o femeie puturoasă şi frumoasă o cam agreaza toată lumea,
pentru că-i „ca lumea”.
914. - Astăzi, în cimitir (eu mă duc zilnic în cimitir, mai mult
de-o veşnicie), am văzut o scenă ciudată: un câine jegărit, şchiop
şi chior de-un ochi fugea şchiopătând după o maşină lătrând la
ea, ca şi cum aceasta ar fi fost o fiinţă vie. Se lua pur şi simplu
la harţă cu ea, iar aceasta rula în continuare uniform şi cu aceeaşi
viteză. Am rămas ca şi trăznit şi mi-am zis „aşa e şi omul faţă de
Dumnezeu, ca şi câinele jegărit, şchiop şi choir de-un ochi care
latră aiurea la maşina care merge înainte cu aceeaşi viteză”... Un
câine jegărit, şchiop şi choir de-un ochi latră de zor pe una din
aleile cimitirului la o maşină...

46
 La Mosata
¸
-6–

Din „Memoriile” lui Milian Andriş

Preambulul lui Milian Andriş la acest capitol:

Se vede treaba că toată viaţa Miliam Andriş din Moşata

a scris sau a vrut sa scrie în orice caz a vrut să publice.
Ce înseamnă „Memoriile” lui Milian Andriş? Înseamnă
că Milian Andriş îşi scria impresiile în nişte carneţele pe care
le-a numit „Memorii”. Perioada „Memoriilor” e cea mai fericită
din viaţa lui Milian Andriş, căci atunci erau toţi trei: el, Sofia şi
Celălalt Milian. Dar cum se întâmplă adesea: omul când e fericit
nu ştie că e fericit. Aşa s-a întâmplat şi cu Milian Andriş. Vi
le-am numerotat, ca să nu vă încurcaţi în ele sau cu ele.

1. - Hotărât lucru, vârsta este totul! Această faţadă a

timpului.
2. - Cu trenul prin noapte. O noapte întunecoasă, fără
stele, fără lună. Prin ţinuturi necunoscute. Spre mare... Prin
noapte cu trenul, aşteptând ziua căreia îi vor lipsi zorile.
3. - La mare. Micul bar de la hotelul Tosca. Trei măsuţe
joase de lemn şi un barman cu fire albe, cu o piele oarecum
tăbăcită, parcă de vânturile mării, de preparatele pe care le face
sau de cu totul altceva, cu mişcări încete, cu o expresie a feţei
constantă.
4. - Mangalia... Gara Mangaliei. O staţie CFR obişnuită.
La ieşirea din gară, ceva ne aminteşte şi ne face să ne simţim
turişti, adică oameni care trebuie să fie fericiţi. Poate că acel
„ceva”, era un bătrân ce-ţi oferea discret o cameră de închiriat.
5. - Celălalt Milian, unicul nostru copil, al meu şi al
Sofiei, care încă nu are trei anişori, după ce la început a fost
entuziasmat de tren, vrea să coborâm la prima staţie şi să ne
întoarcem acasă.

47
 Nicolae Istoc
¸
6. - Bună metodă de-a se servi cafeaua separat la
cofetaria aceea spaţioasă, înaltă (deci fără fum), cu scaune cu
spătar înalte din bare metalice cu periniţe. Mesele nu-s prea
înalte, nici prea joase, poţi să-ţi reazimi coatele pe ele.
7. - Seara – tarabele cu suveniruri. Mangalia – 1971.
Găsim un fluier ciobănesc pentru Celălalt Milian şi o minge
pentru plajă. Far în miniatură cu un beculeţ alimentat de o
baterie, douăzeci de lei bucata. Jucăria asta, miniatura asta, poate
mai mult beculeţul când e aprins – dă impresia singurătăţii, a
imensităţii şi a valurilor ce se sparg la picioarele farului...
8. - Mai mult decât spaţiul mic, prezenţa radioului care
inundă spaţial, respectiv dă acea notă de intimitate, micul bar de
la hotel Tosca. Radioul, ce nu mai e un obiect de decor, nu mai
e mort ci viu ce umple cu muzica lui tot băruleţul.
9. - Podul de la Cernavodă, despre care am auzit mereu,
nu ne-a dezamăgit. Iată-ne dincolo de el, pe pământul oriental al
Dobrogei.
10. - Colega noastră din apartamentul trenului, care
fumează Kent, e singură, poartă pantaloni, e din judeţul nostru
şi-i chelneriţă, are un băieţel de şase anişori pe care nu la adus
cu ea pentru că a început şcoala.
11. - Dezorientaţi în staţia de autobuz din Mangalia, din
faţa gării. În primul autobuz nu încăpem, la al doilea îşi rupe
Sofia un papuc la urcare. Celălalt Milian stă în braţe la o fată
brunetă cu pantaloni şi bluză roz, cu ochii verzi, ce fusese în tren
cu noi în compartimentul de la capătul vagonului.
12. - Destul de urâtă, cu părul lung, lăţos, cu un nas prea
mare, dar cu nişte picioare splendide, bronzate. Într-o companie
anostră. E într-o poziţie de actriţă, lăsată pe spate în scaun, picior
peste picior, cu acel bronz, parcă aranjate de mâna unui regizor
inspirat. De data asta însă, regizorul fiind instinctul femenin în
afara de care nu mai e nevoie de nimic, ea însă nu are nimic în
afară de picioare şi de ochii aceia în care se părea că trebuie să
te cauţi mai adânc.

48
 La Mosata
¸
13. - Surprinzătoare constatarea, sau ipoteza lui Manet:
„pasul îndrăgostitelor e deschis spre afară, în timp ce nu te poţi
aştepta la nimic de la cele care calcă cu pasul spre înauntru”.
14. - O incursiune pe tren noaptea, în căutarea vagonului
restaurant sau a unor figuri noi, ori poate voi întâlni noaptea.
Vagonul restaurant e închis. Toată lumea doarme. Schimb doar
câteva cuvinte cu sora lui Nuţi pe care nu o lasă o măsea să
doarmă.
15. - Aceleaşi valuri de muzică se revarsă prin pereţi.
Melodii cunoscute, sâcăitoare aş zice după atâta repetare.
16. - Plimbându-se prin Saturn, Celălalt Milian o întreabă
pe Sofia de ce nu-i şi ea bărbat, de ce-i femeie?
17. - Femeia nu înseamnă nimic fără rochii, toalete,
coafură, mâini îngrijite, priviri, picioarele ei, paşii, paşii ei...
18. - Din tren, am văzut o plajă de nudişti (eu le-am privit
numai pe femei), pe care nu-i putea vedea decât marea şi cei care
treceau cu trenul (cum eram noi). Le-am văzut „fardate”cu
nămol, sau goale-goale, spălate de valurile mării. Ochii mi-au
alunecat curioşi, grăbiţi, flămânzi, pe sâni, pe sex şi după aceea
dacă n-a venit repulsia, a apărut indiferenţa.
19. - Observarea reciprocă dintre un bărbat şi o femeie,
căutarea, împreunarea şi apoi finalul... Sau chiar fără niciun
final, pânda aceasta poate să nască întrebări şi îndoieli.
20. - De cât bun simţ dădeau dovadă egiptenii, de câtă
înţelepciune, când făceau din soare, zeul lor suprem Ra. În
această dimineaţă (în tren) ne-a trezit căldura razelor ce băteau
în geamuri. Soarele venit de pe mare, răsărind din adâncuile ei,
a venit să ne salute.
21. - Într-o seară, venind de la plimbare, văd antenele
televizoarelor de pe blocurile din Mangalia. Deci există o
Mangalie veche cu istorie ceea ce ne îndreptăţeşte să ne simţim
stăpânii Pontului Euxin.
22. - Recepţionerul de la Tosca, un tip brunet în jur de 35
de ani, cu burtă, amabil din interes, mai ales cu femeile, se uită

49
 Nicolae Istoc
¸
la fiecare insistent, iscoditor, receptiv la orice amănunt pe care
la-ar putea exploata ca să-şi atingă scopul. Aud o poveste despre
el cu o femeie din Bulgaria.
23. - Dincolo de Venus se zăreşte un ţărmure de mare
înalt şi abrupt pe care l-au văzut primitivii.
24. - Lătratul unor câini într-o seară, nu ştiu de ce îmi
face bine. Parcă aduce o undă de umanitate în decorul ăsta atât
de artificial.
25. - „Ce este oare viaţa? Trei zile la malul mării” –
(Cecil Rhodes).
26. - Marea care nu mai întâlneşte obstacole şi-ţi duce
fiinţa cu ea, pe munţii şi de valuri, sufetul tău...
27. - Trebuie să recunosc că Zaharia Stancu m-a făcut să
simt Dobrogea şi praful ei galben, cu „Pădurea nebună”...
28. - La Constanţa, seara, am văzut o străduţă care se
sfârşea în mare.
29. - Fâşii de galben, albastru, negru, verde. După ploaie,
marea refuză apa ce i-a fost dăruită, apa aceea impură ce se
lipseşte de ea, o jigneşte şi-i pângăreşte eternitatea.
30. - Muezinul îşi cheamă credincioşii la rugăciune în
cimitirul turcesc din Mangalia. Scoarţa de pajişte îi ţine închişi
pe credincioşi, pajiştea aşternută şi bătătorită peste mormintele
care au fost credincioşii pe care-i chema muezinul la rugăciune.
Niciun muezin nu-şi mai cheamă credincioşii în cimitirul turcesc
din Mangalia.
31. - Primul gest când intru în mare: iau un pumn de apă
şi-mi umplu gura cu ea să vad dacă-i sărată.
32. - Lanurile de floarea soarelui se ţin lanţ în Dobrogea.
O floarea soarelui învinsă, strivită de soare şi timp.
33. - Mă surprind plăcut unele nume autohone care, de
altfel, şi seamănă între ele.
34. - Ne întâlnim cu colegul Sofiei din Baia Mare. O
mutră de maistru, de om obişnuit cu băutura. Ea, grasă şi mică,
un pinguin. Au doi copii simpatici, ca toţi copii din lume.

50
 La Mosata
¸
35. - Litoralul dezamăgeşte. Mi se pare totul artificial,
totul de curând plantat, totul parcă e efemer.
36. - Străjerii de la Podul Cernavodă păzesc intrarea
într-o altă lume, interesantă pentru că-i nouă şi necunoscută, cu
vegetaţie săracă şi prăfuită. Praf adus de vânturi parcă din
Orient.
37. - Niciun trup de ilustrată pe toată plaja, nicio „Miss
Litoral”.
38. - Cu trenul prin nişte mahalale dintr-un oraş pe care
nu pot să-l identific. Pe o clădire charaghioasă inscripţia: „Hai
Farul!”, mă face să nu mai am niciun dubiu, e Constanţa.
39. - „Viaţa creatoare, în realitate este atât de apropiată
de viaţa sexuală, de suferinţele, de voluptăţile ei, încât nu trebuie
să mai vedem decât două forme ale aceleiaşi şi singure nevoi,
ale aceleiaşi şi unice bucurii” (Rainer Maria Rilke „Scrisori către
un tânăr poet”) .
După două seri de vuluptate uitată şi interzisă, camera
redevine obişnuită, cu patru pereţi, un geam care nu se închide
bine, două veioze dreptunghiulare, o măsuţă, două fotolii mici şi
două paturi de o singură persoană.
40. - La Constanţa trebuie să fie ea Marea. O caut cu
înfrigurare, cu frica de a-mi scăpa, mă ridic pe vârfuri la geamul
culoarului compartimentului de tren. Zăresc o îngrămădire
uriaşă de ape şi fug să-i chem pe Sofia şi Celălalt Milian să vină
să vadă marea.
41. - Surprind un zâmbet ironic pe chipul Sofiei, când
încep să vorbească despre Sadovescu la barul hotelului „Tosca”.
De altfel, nu avea cine să mă asculte.
42. - „Cu cât eşti mai politicos, cu atât ridici tot mai multe
forturi împotriva cordialităţii inoportune care dă năvală în
incinta vieţii tale” (Ibrăileanu)
La cofetăria, care probabil nu are firmă, în lipsă de o
masă liberă ne aşezăm la o masă unde doi tractorişti, sau ceva de

51
 Nicolae Istoc
¸
genul ăsta, care beau un sfert de vodcă, Sofia schimba câteva
cuvinte cu ei, apoi eu, ca în cele din urma să ne strice seara.
43. - Celălalt Milian e superb, adorabil, e Zeul unic şi pot
să spun foarte cuminte.
44. - O jumătate de lună ce pare artificială atârnând în
noapte deasupra mării eterne.
45. - Mă surprind căutând prin Constanţa, prin vitrinele
magazinelor de jucării pentru Celălalt Milian, ca şi cum aş fi
cautat cărţi prin vitrinele librăriilor.
46. - Nicio casă de cărămidă în toată Dobrogea. Toate din
văioagă de pământ galben, cu uşa din faţă semirotundă, cu un fel
de antreu, ca o anexă la restul clădirii.
47. - De cât curaj siuncigaş au dat dovada primii
navigatori avântându-se pe mare!
48. - Soţia timişoreanului ce fuma „Astor” vne iar după
ce-a culcat copilul. E cu pielea de un alb anemic, pare adormită,
nevinovată, ce s-ar vrea ocrotită şi comandă surprinzător de
categoric 50 g de coniac.
49. - Fascinat de jocul valurilor care se aleargă fără să se
ajungă, transformându-se în spumă.
50. - Trecând podul de la Cernavodă, păşesc pentru
prima dată într-un ţinut al României complet nou pentru mine,
necunoscut, ce a avut în timp o altă istorie şi căruia cetăţile
greceşti i-au dat o aureolă aparte.
51. - „Dona Mării” un vas uriaş românesc, unul unguresc
şi altele nu mai ştiu ale cui; „Transilvania”; „Marita” toate
ancorate în portul Constanţa.
52. - Timişoreanul are o alură de sportiv şi de cântăreţ de
muzică uşoară. Sasu, de la nu ştiu ce echipă de fotbal, seamănă
cu el, zice d-l maistru, colegul Sofiei de la Baia Mare. Eu aş zice
că aduce puţin şi cu Dan Spătaru.
53. - Ce dor diabolic îi chema pe navigatori şi cât de mult
se simţeau înălţaţi de uriaşa masă de apă ce trebuia stăpânită?

52
 La Mosata
¸
54. - Mă bărbieresc în fiecare zi, am întotdeauna mâinile
curate, unghiile tăiate, mă spăl pe dinţi de câte ori doresc şi mă
apucă groaza că va trebui să mă întorc la salopeta murdară şi
unsuroasă pe care am lăsat-o în vestiarul de la fabrică. Aici
nimeni nu ştie ce sunt şi cine sunt!
55. - Cumpăr „România literară”, ca să văd cine a mai
murit şi cine „s-a mai născut” în lumea literelor.
56. - Totul îmi scapă printre degete; ţigările fine,
lucrurile rare, femeile fine, localurile selecte, apusurile de soare,
răsăriturile de soare, pentru nimic nu-i timp, nici pentru linişte
sau singurătate, totu-i salopetă soioasă ce mă aşteaptă la fabrică.
57. - Ovidiu în togă, înconjurat de valurile banale şi
vulgare de oameni ce se scurg pe lângă statuia sa. El,
nemuritorul, suspinând după curtezanele romane. Câţi
constanţeni i-o fi citit poeziile?
58. - La cantina restaurantului „Tosca”, toţi oamenii
aşezaţi, „îngropaţi” în serviciile pe care le au, majoritatea
familişti, banali, „rumegatori”.
59. - Câte zâmbete nu ne-au smuls primitivii cu credinţa
lor: lumea se sfârşeşte la malul mării” şi cât de îngăduitori ar
trebui să fim cu ei în aceasta privinţă.
60. - Cazinoul din Constanţa privit de pe dig... Cazinoul
alb... Pescăruşii... Valurile albastre şi eterne ale mării. Cazinoul
alb – cuib de milioanari.
61. - Blocurile ce se vor semeţe, dâmburile şi ţărmurile
mării... Ea, Marea, care a fost înainte de venirea grecilor, înainte
de scuturile geţilor, cu mult înainte. Eternitatea.
62. - Citesc în „România literară”o proză a lui Marin
Preda: „... care e soarta fiecărui om în parte, ştiind că omul nu
are decât o singură viaţă de trăit, în timp ce istoria e incertă şi
nepăsătoare”. Da, istoria care mănâncă omul, îl distruge şi
rămâne numai ea, ca şi marea.

53
 Nicolae Istoc
¸
63. - Urcăm scara în spirală a moscheii din Constanţa,
140 de trepte, Sofia le numără. De sus, sub noi, portul şi
semiluna ca nişte coarne scurte ce vor să împungă totuşi cerul.
64. - Cumpăr din „Venus” „Campaniile” lui Ibrăileanu.
Ne plimbăm cu minicarul. Lângă mine stă o nemţoaică cu
picioarele goale, aproape să i le ating.
65. - Restaurantul „Callatis” din Mangalia, mult mai
elegant ca cele de la noi, mai cochet. Dar la bar e plin de ţigani.
66. - Sofia s-a bronzat binişor, de fapt, tenul o
avantajează. Nu ar spune nimeni că a stat numai trei zile la plajă.
67. - Case construite pe vechile fundaţii romane în
Constanţa. Impresionantă cladirea Muzeului de Arheologie pe
care-l vizităm fugitiv. Nu-mi dau seama ce destinaţie o fi avut, e
masivă, monumentală, protejată de un acoperiş modern. în parte,
zidăria-i refăcută.
68. - Lumea primitivilor se sfârşea la malul mării, lumea
multora încă n-a ajuns până acolo.
69. - Cumpar „Şcoala femeilor – Robert” de Andre Gide;
„Mituri ale maorilor” de Antony Alpers şi „Oameni şi Paiaţe” de
Tudor Teodorescu-Branişte.
70. - Azi, a patra zi de plajă, intru din nou în apă, apa asta
a mării care-i unică. De fapt, facem plajă după masă de la 14-16.
Bate un pic de vânt.
71. - Noaptea, dincolo de ultimile hoteluri, e o groapă de
beznă densă, neagră, o groapă fără fund uriaşă: Marea.
72. - Aseară la restaurantul hotelului „Diana”, găsesc că
poate sunt un mic burghez. Nu-mi place, vreau să plec, nu mă
atrage nimic, nicio persoană de studiat, şi-mi face impresia că
toata „povestea” e fără niciun sens.
73. - Departe, acolo unde linia orizontului atinge marea,
se zăresc nişte umbre, probabil vapoare ce par nişte câini uriaşi,
alteori cămile sau mai ştiu eu ce altă vietate.

54
 La Mosata
¸
74. - Pe undeva, există în mine ceva din ţăranul care
doreşte să simtă în palme coarnele aspre ale plugului, ca o
certitudine şi apoi ca o justificare vrea să-şi mângâie bătăturile.
75. - Acvariul din Constanţa în faţa Cazinoului, alb cuib
de milionari, Cazinoul alb al valurilor albastre, faleza...
Acvarii mai mici ca nişte televizoare, peşti exotici, peşti
autohtoni în acvariul mare din mijloc. Îl vizităm în acelaşi timp
cu o clasă de elevi, multă gălăgie şi de aceea poate nu mă pot
pătrunde de lumea subacvatică.
76. - Soarele, de care depinde un întreg litoral, mii de
oameni au binevoit astăzi să zâmbească iar.
77. - Marea-i liniştită, parcă-i în reflux. Pe nisipul de sub
ea şi-a desenat arabescurile anterioare, făcându-l vălurele.
78. - Frânturi de coloane romane pe străzile din
Constanţa, la capătul străzilor ce urcă sau coboară în mare.
Coline cu arbuşti roşii, iarbă, molifţi şi ziduri de piatră uitate.
79. - În timp ce dansam la restaurantul hotelului „Diana”,
în timp ce mă împrăştiam pe lustrul pietrei şlefuite şi apoi
lustruite de atâtea şi atâtea picioare, în timp ce eram ameţit de
vin şi muzică, în spatele nostru, în spatele clipei vulgare era
Eternitatea, Marea şi noi am uitat de Ea.
80. - Plopi cu crengi tăiate, ciuntite, arţari, sălcii,
vegetaţie mediteraneană adusă de mare sau venită în
întâmpinarea mării ca s-o ducă în Mediterana.
81. - Trebuie să te sprijini de zid, să te odihneşti şi să mai
respiri puţin din aerul, din praful istoriei (din praful legendei,
mai ales din cel al legendei, căci ce-i istoria pe lângă legendă),
şi apoi să mai urci scara-n spirală prin aerul uscat ca istoria, până
în turnul deschis, bătut de lună, de aerul pur din jurul semilunei.
82. - Ciudat îmi amintesc din nou de „Salambo”, aici
lângă mare, de romanul cartaginez al lui Flaubert, dar mai ales
de iubirea aceea şi-mi zic ce-i o carte pură.
Pură pentru că dragostea poate trece neobservată,
mânjită, falsificată în decorul antic al Cartaginei ea redevine

55
 Nicolae Istoc
¸
eternă ca o flacără ce arde pe malul mării în amintirea unei lumi
îngropate demult sub valuri. Paralel, îmi amintesc de finalul
închipuit al închipuitului meu roman sud-american cu incaşii...
Salambo... Matho... Salambo...
83. - Un soare de Septembrie îşi dă toată silinţa să
străpungă norii, să atingă valurile eternităţii şi sa mângâie
trupurile muritorilor.
84. - În timp ce dansam la restaurantul „Diana”,
strângând în braţe clipa vulgară, erau doar două lucruri eterne:
Marea şi Celălalt Milian (Fiul meu) .
85. - Celălalt Milian, pe lângă perpetuarea speciei, de
care individului nu-i pasă, e idealul suprem pe care nu-l atingem
niciodată.
86. - Pe plajă, lângă noi îşi întinde cearşaful un blond
masiv cu o brunetă micuţă, cu trăsături fine. El vorbeşte şi
româneşte, ea numai limba lor. Fetiţa celor doi, blondă şi ea,
vorbeşte ambele limbi.
87. - La marginea preistoriei, la graniţa Eternităţii,
colonii întregi de mamifere (oamenii) îşi întind trupurile aproape
goale pe nisipul de la malul mării şi şi le cred superbe.
88. - Celălalt Milian pe lângă ideal, e miracolul acela care
am fost noi înşine când eram inconştienţi şi pe care-l descoperim
acum încântaţi în El, în Celălalt Milian.
89. - Fâşii galbene, verzi şi dincolo de ele numai albastru,
apa pură şi eternă a mării.
90. - Venind de la plajă văd la un balcon de la etajul III
al hotelului o femeie în combinezon. E atrăgător şi excitant
sutienul alb al sânilor, oi fi văzut-o pe plajă şi mi s-o fi părut
indiferentă. Dar aici, în postura asta... Apropiindu-mă mai tare
mă uit ca un copil pe sub poalele combinezonului şi-i întrezăresc
picioare bronzate şi ademenitoare... Doamne!... Aceleaşi
picioare pe plajă...
91. - Într-o dimineaţă, mai dimineaţă ca în alte dimineţi,
soarele, fără raze, răsărit din mare şi un tablou ce părea cunoscut:

56
 La Mosata
¸
El – Ea şi Barca, dar nu erau doi îndrăgostiţi, ci nişte oameni
care munceau în decorul ăsta nemuritor ca să prindă o hrană
muritoare – un peşte.
92. - Vama Veche din „Geografie”, vag îmi amintesc a fi
cel mai sudic punct (Zimnicea), de frontieră, sau... denumirea
asta prăfuită, o vamă veche...
Şi Vama Veche cu micul complex, cu barieră, cu
subofiţerul acela cu priviri insolente, gras, soldatul care era de
santienelă, un alt vameş subţirel şi curăţel, maşinile străine ce-şi
aşteptau intrarea în ţară... Vama Veche a ieşit din manualul de
„Geografie”...
93. - Celălalt Milian se juca prin somn cu un copil de la
bloc, a deschis ochii şi m-a văzut pe mine, s-a liniştit şi ploapele,
pleoapele lui au căzut grele la loc. Sofia doarme şi pe sub
fereastră trec paşi.
94. - Trec pentru prima oară în viaţa mea fâşia aceea
blestemată de pământ arat.
95. - Într-adevăr, la graniţa Bulgariei, se urcă în autocar
un vameş bulgar ca să ne controleze actele. Mic, bârnaci, cu un
aer stângaci, mai mult masiv decât gras, cu un aer blajin, ştie
româneşte dar vorbeste puţin.
96. - Mă izbeşte numele ghidului, nume ce-l avea înscris
pe o placuţă pe piept: BELU. Cimitirul Bellu din Bucureşti, un
scriitor Belu de care auzisem pe la 16 ani. O carte despre viaţa
caselor de toleranţă din Bucureşti: „Apărarea are cuvântul”.
97. - Vestiţii trandafiri bulgăreşti, plantaţi în nişte rânduri
banale la graniţa Bulgariei, mi se par artificiali.
98. - Cu ochii pe geam, cu capul când într-o parte, când
în alta, să nu-mi scape niciun amănunt, nicio nuanţă din
pământul acela ce devenea un fel de Aventură, pământul
Bulgariei.
99. - Un cal ce mânca liniştit, cu păr roşu-galben, îmi
făcea impresia că şi dacă l-aş fi văzut în ţară, aş fi ştiut că-i
bulgăresc.

57
 Nicolae Istoc
¸
100. - Câmpie, pământuri arate şi de-o parte şi de alta a
şoselei, porumb sau coceni de porumb şi, în depărtare, parcă
nişte turme de oi.
101. - Trecem printr-un sat cât să descopăr în el ceva
specific naţiei bulgare... Un bulgar brunet cu un ceas de mână
prins cu o curea lată îşi bronzează mai mult ceasul decât trupul.
102. - Cu autocarul ONT pe şosea, printre sate, „Drum
bun”... Turişti străini, ne putem lăsa demni cu capul pe perne.
103. - „Bună ziua, stimaţi turişti, bine aţi venit în carul
ON... Vom face o excursie în R.P. Bulgaria, ţara cu o suprafaţă
de... locuitori... În anii de democraţie populară... Ghidul îi dă
înainte cu cele ale ghidului, şoseaua rămâne în urma noastră şi
se desfăşoară în faţa noastră ca un balaur.
104. - Acel „Drum bun!” scris, are la ieşirea din ţară,
românesc, mi se pare că mi-e adresat special mie şi mă încălzeşte
ca o picătura de coniac.
105. - Satele bulgăreşti îmi par ordonate, cu casele
aliniate. Am văzut şi o stradă (uliţă) întreagă cu case a căror
faţade nu erau spre şosea, mi s-au părut mici.
106. - Două, trei orăşele prin care trecem, cu piaţeta din
centru, cu o moschee veche, cred că era şi câte o biserică, îmi
amintesc, nu ştiu cum, de nişte filme poloneze.
107. - O râpă uriaşă apare dintr-o dată în câmpie cu un
pământ sterp plin cu pietre, în care nu se poate semăna nimic.
108. - În autobuz începe să fie cald şi regret că am venit
cu pulovărul meu cel frumos, roz, care s-a strâmtat la gât şi, pe
deasupra şi cu haina.
109. - Relatările ghidului sporesc interesul pentru Balcic.
Aud pentru prima oară o poveste frumoasă, nostalgică şi
romantică despre regina Maria a României şi cele patru fete ale
ei.
110. - Acest Balcic, acest Dyonopolis a făcut parte în
antichitate dintr-o ligă a celor cinci cetăţi greceşti de pe litoralul
Pontului Euxin.

58
 La Mosata
¸
111. - Plăcut surprins de ierarhia regală în relatarea
ghidului. Principesa Ileana, favorita reginei Maria.
112. - Cele 13 veri petrecute de regina Maria la Balcic,
castelul pe care l-a ridicat, capela în care la dorinţa-i expresă i-a
fost depusă inima.
113. - Şi Balcicul – stâncile de piatră albă de la care-i
vine numele, în soare şi albastrul mării bulgăreşti, dar a aceleiaşi
mări eterne.
114. - Primul pas pe pământul Bulgariei, într-o piaţetă
din Balcic, lângă o tutungerie şi un chioşc cu răcoritoare.
115. - Celălalt Milian e alături de mine, Sofia s-a dus să
schimbe banii. E 8:30 dimineaţa, trec elevi îmbrăcaţi în
uniforme, e 15 Septembrie şi începe şcoala. Un băiat brunet ne
priveşte zâmbitor în soarele dimineţii de Septembrie.
116. - Golful Balcicului, dealurile formate din piatra
aceea albă ce pare moale, vălurite de vremuri... Îmi amintesc de
Dubrovnik şi de Neapole: „Să vezi Neapole şi sa mori”. Şi pe
deasupra soarele ce săruta marea eternă.
117. - Iata şi „levele” bulgăreşti, înguste, bătute parcă de
vreme, roşii (ca rublele, nu ştiu de ce mi-am inchipuit
întotdeauna că rublele trebuie sa fie roşii), înguste, spălăcite,
salvate parca din apă... Le întoarcem pe toate feţele şi le tot
numărăm...
118. - Primele cumpărături: un cozonac pentru Celălalt
Milian, un pachet de ţigari „Kom”, două vederi cu timbre cu tot
şi din „stotinki” aceia, banii mărunţi de metal, tot mai rămâne,
lucru care pe mine mă miră.
119. - „... şi l-a trimis ca sol Burebista pe grecul din
Dyonopolis, azi Balcic”... Trei oameni cu o maşină cisternă,
spală o stradă în panta din Balcic. Jetul de apă alungă murdăria
în canal şi rămân pietrele goale. Pietrele pe care a păşit solul...
Două eleve; una brunetă, cu uniforma asortată, pe corp, vorbesc
calm pe stradă. Simt în cea brunetă, în gestica ei, ezitarea aceea
specific bulgărească. E dimineaţă. Mai jos, pe strada în pantă, un

59
 Nicolae Istoc
¸
lustrangiu e gata de lucru. Doi tineri stau pe o bancă şi discută.
Câteva fete ne privesc.
120. - În drum spre grădina botanică trecem pe la fiecare
chioşc şi tarabă, uitându-ne la preţuri, fără a cumpăra însă nimic,
de frica de-a nu ne ştirbi 2 „levele” şi cu gândul de-a cumpăra
ceva mai serios de la Varna.
121. - Grădina Botanică din Baicic. Flori, cactuşi înalţi
de câţiva metri, scări ce coboară şi urcă, mici cascade ce se varsă
în mare, alei veşnic sub umbră, castelul reginei Maria, capela,
vegetaţie luxuriantă, totul sfârşindu-se în mare.
122. - Ne pozăm în faţa capelei unde regina Maria venea
să se roage cu rochia-i ce mătura aleile, în serile, în toate serile
din cele 13 veri cât a stat aici.
123. - Poarta grădinii e de unde garda supraveghea
castelul, capela, incinta regală. Supraveghea liniştea,
contemplarea sau certurile principeselor, intrigile şi amorurile
secrete, de toată lumea ştiute.
124. - Două roţi de moară încremenite, zidite şi ruginite,
încadrate de vegetaţie sălbatică, peste care odinioară a curs apa
micilor cascade miniaturale.
125. - Undeva în castel, statuia unui turc ce a intrat în
nemurire, stătea uitată, prăfuită şi de salon, salvatorul
principesei IIeana de la înec.
126. - Capul Cariocca pe care l-am mai văzut şi despre
care se spune că e splendid, înălţimi de 70 m terminându-se în
mare. Povestea celor 100 de fecioare, ce au preferat îmbrăţişarea
legendei, aruncându-se în mare, în locul îmbrăţişărilor turceşti...
Ecoul acesta; carioca.
127. - Jilţul de marmură din care o regină efemeră
contempla o alta regină, dar eternă: Marea.
128. - Castelul cu elemente turceşti şi marea, cărora în
ultima clipă li s-a adăugat şi ceva românesc; pridvoarele
moldoveneşti.

60
 La Mosata
¸
129. - Lespezi de piatră seculară, pavaj spălat de ploi
efemere şi veşnice, ros de paşii, pintenii ofiţerilor de gardă, de
paşii uşori ai principeselor.
130. - Un plop obosit, ce umbrea jilţul reginei, da să se
culce în mare... Dar e proptit de o movilă de piatră, lungindu-şi
agonia.
131. - „Ave Maria, gratia plena”. Ofrande religioase.
Coboară înserarea adusă de ape. Se roagă regina. Garda stă
distanţată, respectuoasă... Fumul lumânărilor se amestecă cu
fumul însingurării şi duce rugăciunea învăluită de miresmele
serii, mai departe pe valuri: „Ave Maria gratia plena”...
132. - Şi peste tot şi toate: Eternitatea Mării ce-şi mână
râurile de valuri nici ea nu ştie unde. Piatra ce va muri zbrobită
la sânul ei, prefăcându-se în nisip şi muzică... Muzica valurilor
ei...
Adio, Balcic! Adio, Regină! Adio, principese!
133. - Drum de asfalt în serpentine deasupra mării. Şarpe
uriaş cu solzi sclipitori ce se adapă din apa sărată a mării.
134. - Şi „Nisipurile de Aur” ştiute încă de la 12 ani, prin
minunatul profesor Matei.
135. - La „Nisipurile de Aur”, primim cele 9 leve
promise când am schimbat banii. Ne amăgim bând cafea în
stradă, de la un aparat automat.
136. - Cazinoul cu coloanele pe care se căţăra viţa-de-vie
încărcată cu struguri uriaşi...
137. - „Pădure”. Vila de piatră, ascunsă de frunziş, scări
de piatră ce duc la plajă. Mai multă linişte ca la noi. Mai multă
cochetărie solidă (dacă se poate spune aşa ceva). Totul pentru
oamenii care au bani depuşi în băncile elveţiene.
138. - Un bătrân polonez sprijinit în baston, ajutat de o
doamnă în vârstă căuta biroul de informaţii. Îmi atrage atenţia
prin acel „Panie, panie”, amintindu-mi de vorbirea poloneză din
romanele lui Sinkiewicz.

61
 Nicolae Istoc
¸
139. - Trece o bulgăroaică frumoasă, brunetă, bronzată.
Putea fi străină, dar eu am văzut-o bulgăroaică...
140. - Plaja bulgăreasca, mai ales cea de la „Nisipurile
de Aur” (unde se percepe o taxă de intrare), ordonată cu
umbreluţe aliniate, cu duşuri cu apă caldă şi rece... Fâşii înguste
de nisip, nu ca la noi, haturi întregi.
141. - Grădini cu viţă-de-vie urcând din mare pe dealuri,
încărcate, îngrijite, stropite, coborând spre valuri, urmate de vile
particulare, construite după fantezia şi mijloacele materiale ale
fiecăruia... Altele, simple din beton, îngropate parcă în pământ
cu acoperişuri, ancorate ca o punte. Toate-s înconjurate de vii şi
aproape toate sunt cu garaj.
142. - Luăm masa (mâncare bună, pâine excepţională) la
un restaurant deasupra cazinoului, mai sus ca „International
Hotel”, ce are 13 etaje, de unde marea se vede în toată
splendoarea ei. În faţa restaurantului nişte şezlonguri (pe o terasă
şi nişte şezlonguri înconjurate de piersici, dar piersici. Ne
serveşte o fată brunetă, drăguţă, zâmbitoare, ce ştie binişor
româneşte. Interesant, fata seamănă cu o chelneriţă din oraşul
nostru, sau toate chelneriţele seamană între ele, trecând peste
naţii şi graniţe.
143. - Senzaţional!!! Un kilogram de esenţă de parfum
de trandafir bulgăresc valorează de 3 ori mai mult decât 1 Kg de
aur. Toată chestia asta am aflat-o de la ghid.
144. - Varna... Denumire ce are pentru mine o anumită
rezonanţă, înainte de o vedea. Istoria, Geografia,
Cinematografia.
145. - Varna, cel mai mare port bulgăresc, nu se poate
compara cu Constanţa. Vase ce aşteaptă în larg să ia contact cu
portul Varna. Portul... Nelipsitele ghiare de fier ale macarelelor.
146. - Cu autobuzul, turul Varnei, Muzeul Naval în aer
liber, Academia Marinei Militare, Institutul de Educaţie Fizică
şi Sport, institutul de Turism. Clădiri mai vechi, clădiri mai noi,
niveluri de trecere placate cu marmură, femeia miliţian, două

62
 La Mosata
¸
artere principale, totul curat, liniştit, calm, ca şi marea privită de
departe...
147. - Facem o fotografie în faţa unui biserici mici şi
spălăcită de vereme.
148. - Două ore amestecaţi cu populaţia Varnei, prin
magazinele ei, în căutarea lucrurilor pe care să ne cheltuim
„levele”...
149. - Terasa unei cofetării, e asemănătoare cu una din
oraşul nostru, numai că aceasta e mult mai „aeresită”... Doi, trei
consumatori, un tânăr bulgar (brunet, cu mustaţă) care citeşte
ziarul... O fată şi un băiat... Calm, mult calm şi răbdare.
150. - La „Nisipurile de Aur”, pe o cioată de bronz
dintr-un parc de lângă Cazino, Celălalt Milian pozează.
151. - Varna are un parc uriaş de câteva hectare ce se lasă
sărutate de mare, cu Muzeul Naval în aer liber, un mic ţarc
pentru animale, cinematograf, un întreg complex de distracţie şi
recreere.
152. - Constatăm că nu putem cumpăra mare lucru pe
„levele” noastre. Cea mai mare afacere ar fi o haină de piele care
costa 50 de leva, dar suntem departe de suma asta. O cămaşă
costă între 7-9 leva. Până la urmă cumpărăm o pereche de ghete,
pentru Celălalt Milian, cu 4 leve şi ceva mărunţiş.
153. - Pe o stradă din Varna, prin mulţime, mă frec fără
să vreau de sânii unei bulgăroaice.
154. - Într-un magazin mic şi înghesuit, Celălalt Milian
şi o micuţă bulgăroaică cu bucle negre „discută”, şezând
amândoi pe un sul uriaş de hârtie. Mica bulgăroaică (puţin mai
mărişoară ca el), e foarte mirată ca Celălalt Milian nu-i spune că
o iubeşte... Până la urmă gânguresc amândoi, dau din picioare şi
se sărută.
155. - Cursă epuizantă; cu Celălalt Milian în spate prin
Varna, mai e un sfert de oră şi va pleca autobuzul şi noi nu
ne-am cheltuit ultimii „stotinki”, nu putem scăpa pur şi simplu
de ei, de la fiecare lucru cumpărat ne mai rămâne mărunţiş.

63
 Nicolae Istoc
¸
156. - Trei femei frumoase – exotice, cu pielea albă, în
rochii de vară şi cu priviri ademenitoare.
157. - În sfârşit am scăpat de ultimii „stotinki”,
transpiraţi, dar multumiţi. Autobuzul pleacă, se spune ceva la
despărţire?
158. - Varna... cu campaniile militare ale lui Iancu de
Hunedoara... Campania cea lungă... Iernarea. Trupele bătute de
briza rece a mării. Bătălia pierdută.
159. - Întoarcerea prin noapte, fără peisaj, obosiţi,
adormiţi.
160. - „Albena” – cea mai nouă şi mai modernă staţiune
bulgărească, privită din autobuz la întoarcere. Niciun bloc nu
seamănă cu celălalt. Forme arhitectonice foarte moderne,
importate din Apus. Apusul din Orient. Lângă mare, corabia
restaurant „Arabella”, cu pânze, eşuată parcă pe nisip.
161. - La intrarea în ţară, constatăm stupefiaţi că ne-a mai
rămas o „leva” rătăcită.
162. - În sala de mese, în holul hotelului, peste tot:
melancolia despărţirii de mare. Celălalt Milian ştie că vom pleca
şi nu poate dormi noaptea. Bagajele sunt făcute. Dau perdeaua
la o parte şi mai privesc o dată marea.
163. - La „Autoservirea” de lângă restaurantul „Callatis”
mâncăm ceva. La o masă vecină, cinci bărbaţi petrec. Sunt cam
băuţi şi poate de aceea simpatici.
164. - Călătorie fără incidente, dar obositoare. În sfârşit,
acasă!
165. - Iarba şi aleile dintre blocuri au crescut parcă mai
mult. O iarbă de toamnă, rece, verde obosit, prevestind galbenul,
rugina.
166. - Acasă, toate îmi par mai mici, om fi crescut noi?
După luni de zile, o Sâmbătă seara acasă. „Aventura” s-a sfârşit,
începe alta...

64
 La Mosata
¸
167. - SONETUL I.

De dorul soarelui plesnesc mugurii

Şi sânii tăi de zeiţă păgână,
Palpită dupa Barbara mână.
Mâna ce-i va stoarce precum strugurii.

Picioarele-ţi goale, dorite de sclavi,

Biciuite de dorinţi ancestrale
În ţărâna! AICI, picioarete-ţi goale
Jinduite-s de ochii bolnavi

Ultimul sclav, îmbătat de tortură,

Aşteaptă balansul sânilor tăi
Să-i picure-n sânge otravă şi ură!

Lasă-l rătăcit în adâncile văi,

Spasme voluptoase să iasă din gură
Cu ochii pierduţi, ameţiţi în ai tăi.

SONETUL II.

Veveriţa ţi-a împrumutat dinţii ei

Şi ţi-a mai dat ceva, sau tu, ei,
Freamătul ca un clinchet de clopoţei

Dar felinele oare n-au dat nimic?

Unduirile tele, nu sunt furate?
De unde ai atâta voluptate?
Sau ai furat din toate câte un pic?

65
 Nicolae Istoc
¸
Regeştii cerbi, desigur ţi-au dat mersul,
Izvoarele privirile şi ochii
Şi marea adâncit-a tot misterul

La toate socoteala, eu sau verbul

Ce-ţi ţinem trena minunatei rochii,
Doar două lucruri: pulberea şi cerul.

SONETUL III.

Îţi scriu sonet pentru troiene

Pentru crivăţ şi flori pe geamuri
Pentru zăpada grea ce-i pe ramuri
Să-ţi încălzească sangele în vene.

Priveşte miracolul alb ce se cerne

Se aşterne în straturi, acoperă totul
Tu vezi de le uită, mai bâzâie focul
Ia-ţi şi o carte, te aşază între perne

Închide şi ochii şi lasă sub pleoape

Strivită şi dragă imaginea mea
Sau las-o afară s-atârne de gene.

De genele tale, ca fulgii de nea,

Lasă să sune afară în noapte
Lătratul salbatic şi soarta cea grea.

66
 La Mosata
¸
SONETUL IV.

Când ne-om iubi te rog să nu te grăbeşti,

Nu te grăbi iubito când ne-om iubi
Nu te jena când goală te voi privi,
De braţele mele să nu te fereşti.

Iar braţele tale să nu stea inerte

Sub sărutările mele-n focate.
Formele toate, dorite, căutate,
Să-mplinească speranţe incerte.

Deschide-ţi iubito gândul şi pasul,

Locuri ascunse nu pot să mai fie
Cuprinde-mă şi dă-mi-te toată doar mie.

Şi nu te gândi la nimic, fiorii

În părţi egale ai mei şi ai tăi,
Să fie şi ţie,
Îţi las victorie de-o fi vreuna.

SONETUL V

Ne-am furat buzele de atâtea ori

Talia-ţi goală n-a scos un suspin
Ne-am îmbătat din priviri şi cu vin
Boboci de aur ai şi coroane de flori

Nurii tăi îi ţii tot mai ascunşi şi-i faci mai doriţi,
Păgânele fructe coapte şi grele,
Când vor arde în mâinile mele
Gemenii sacri se vor dezgoliţi.

67
 Nicolae Istoc
¸

Pănura scumpă i-atinge mereu

Oglinda tresaltă de farmecul lor
Apa-i aprinde, îi saltă, îi iubeşte.

Iar ce-l ce-i doreşte, sunt crede-mă eu,

Sunt ani ce veşnic eram c-un fior
Pe care nici soarta nu-l împlineşte.

SONETUL VI

Mâine, mâine, vor fi perdele de ploaie

Mâine, iubito să stai în odaie.
Mâine, aminteşte-ţi cum ne iubeam

Astăzi, astăzi, potop se revărsa,

Astăzi, perdelele dă-le într-o parte
Astăzi, priveşte prin ploaia departe
Cu faţa spre ploaie bătura-i întoarsă.

Ieri, ieri a plouat o ploaie cu fum

Ieri, ieri, nici nu te-ai uitat pe fereastră
Ieri, pe unde ai fost nici nu plouă.

Niciodată; ieri-mâine – nici acum

Dar întotdeauna ploaia va fi a noastră,
Întotdeauna te voi fi adorând.

68
 La Mosata
¸
SONETUL VII

Acest sonet păstreză-l pentru toamnă,

Pentru timpul când frigul se va înteţi
Când cei patruzeci de ani se vor simţi
Dar despre ce vorbesc frumoasă doamnă?

Şi clovnul spune multe, multe lucruri triste

Şi dacă nu mă-nşel şi cel ce-amuză
Regina Tristă fiind, el n-are scuză
Dacă nu-ţi plac, citeşte alte „Triste”.

Dar toamna va veni frumoasă doamnă,

Ca s-o priveşti poţi merge pe câmpie
Şi vei vedea o frumuseţe rece.

Nu te-ntrista nici când va fi chiar toamnă

Rămâne-vei mereu o păpădie,
Iar eu, amorezatul tău, de-o veşnicie.

SONETUL VIII.

M-am hotărât să-ţi scriu zece sonete

Si-n fiecare să te dezbrac puţin
Şi drumul lor să fie de haine plin
Împrăştiate, tăcute şi discrete.

Am zis că-ţi voi mai scrie un sonet

În care goală urma ca să culegi
Veşminte sfâşiate sau întregi
În timp ce eu deoparte şi discret

69
 Nicolae Istoc
¸

Să-ţi urmăresc orice unduire

Şi noile îndoituri ieşite din mişcare
Apoi, încă o dată, din nou să sărut
Norocul cel negru, uitat şi tăcut.

Şi atunci să începem iarăşi alte cântări

Amorul meu drag, scumpă iubire.

SONETUL IX

Sonetul pentru serile pustii

Atâtea seri ce nu le ştiu la număr
Ce-ţi face oare frumosu-ţi umăr,
În nopţile pustii, în serile târzii?

Atâtea seri târzii şi-i frig afară

Roletele tale de mult sunt lăsate
Umbrele tale prin geamuri căutate
Rulează un film şi-i atâta de seară

Ce linişte mare, mai trece un pas

Perdeaua cea roşă stă tot nemiscată
Şi poate şi râde de pasul cerşit.

Ce seară de stâncă şi nu-i niciun glas

Iubirea e poate demult îngropată
Ce noapte de stancă, ce roş asfinţit.

70
 La Mosata
¸
SONETUL X

Vorbeşte iubito, grăbeşte-te, spune

Nu vezi că e gata de-acum să ne vândă,
Iubirile noastre, pe noi să ne prindă
Vorbeşte mai tare, e gata să sune

Trompeta, Sfârşitu-i şi nu-i mântuire

Ah, strigă mai tare, de-acum s-a ’noptat
Ce noapte adâncă şi ce-am şi căutat?
Prin cioburi de stele o amintire.

Frumoase-le buze ce palide sunt

Şi părul tău cast e ca smoala în noapte
Şi trupu-ţi se pierde în patima mea.

Ignoră cu voce ultimul cânt

Se pierd în haos sfârşitele şoapte
Doar frig, nefiinţă, moarte şi vânt.

168. - Foamea, frigul, setea tulburările generate de ele şi

satisfacerea lor atât de primitivă, atât de vulgară... Şi foamea de
femeie, foamea cea mai primitivă, potolită în modul cel mai
primitiv, cu instinctele cele mai „murdare”...
169. - Probabil că frigul micşorează lucrurile, inclusiv
omul.
170. - Da, minutele, orele, zilele trec şi cu ele şi
infrigurările noastre... Rămâne doar timpul, singur, gol, unic şi
veşnic...
171. - De fapt, omul e mereu în contradicţie cu timpul,
vrea să-l depăşească, să-i ţină pasul, să-l aştepte, să-l
îmblânzească, să-l supună, să şi-l facă prieten, să şi-l facă slugă.
Dar vine o vreme când omul se armonizează cu timpul, când
amândoi sunt nepăsători, când amândoi se scurg, se scurg...

71
 Nicolae Istoc
¸
172. - Într-adevăr, tot ce nu-ţi apartine, tot ce nu te
priveşte nu te afectează, te lasă indiferent, ţi-e străin... şi încă ce
străin...
Dispariţia subită a vecinilor cu care, chiar dacă nu ai
schimbat niciodată nicio vorbă, dar ai bătut aceleaşi trotuare, ai
urcat aceleaşi scări de bloc, dispariţia lor totuşi, nu te lasă
indiferent. Dispariţia copiilor e cu totul altceva, e ca şi cum ar fi
dispărut viaţa, ca şi cum ţi-ar fi furat ţie, cineva, copilăria şi
adolescenţa.
173. - Cu puţină matematică, chiar cu foarte puţină, cu
un fel de aritmetică, se poate prevedea totul. Odată realizată,
această prognoză imposibilă se năruie ca un castel de nisip trei
sferturi din viaţa ta. Rămâne sfertul autentic sau fals, care s-ar
putea să nu conţină nimic, în afară de un simplu fenomen
biologic.
174. - Te aşezi în faţa filei albe de hârtie şi cauţi o idee –
mare, desigur. Idei mari – adică adevăruri. Cauţi:
a) - Un adevăr uitat.
b) - Un adevăr de nepatruns.
c) - Un adevăr ascuns.
d) - Un adevăr necunoscut.
De adevărurile de la a şi b, se ocupă arta, de adevărurile
de la c şi d, se ocupa ştiinţa.
175. - Interesantă observaţia lui Baudelaire despre
personajele lui Balzac din a lui „Comedie umană” – astfel spus,
fiecare din ele e niţel fals pe undeva. Paralel, ideea mea cu
personajul care neagă acţiunile, cheia tuturor pieselor de teatru,
mobilurile ce au dus la acţiune fiind false şi, în consecinţă, toată
construcţia aceea impunătoare ca ceva care sună a gol. Acest
personaj din piesa mea de teatru (nescrisă), poate fi de
profesiune actor, el însuşi, în final, căzând în propria sa capcană.
176. - Dimineaţă de Octombrie rece, cu paşi fugiţi pe
scări, cu uşi trântite, cu zgomot de motociclete.

72
 La Mosata
¸
177. - O femeie care a fost iubită cu ardoare, dorită cu
disperare şi care a devenit indiferentă, încetează de a mai fi
femeie pentru bărbatul respectiv; ea poate fi o mamă, o
trecătoare, o pasageră de pe autobuz, cel mult o cunoştinţă foarte
veche, iar amintirile foarte vechi devin indiferente.
178. - Soarele se mai luptă cu umbrele reci, cu umbrele
lungi şi negre, se mai aşază peste blocuri, peste Podul de Cale
Ferată, peste Apa cea Mare... De departe mai dă impresia de
cald, dar soarele de sfârşit de Octombrie nu mai încălzeşte, cel
mult luminează.
179. - O figură geometrică nedefinită de soare s-a
strecurat pe poarta mare şi hodorogită a halei de lucru, printre
piese, printre murdărie şi ulei, printre rezervoare, balamale,
zgomote şi fum şi s-a agăţat de perete, e palidă şi galbenă, la
primăvară se va strecura o alta, veselă şi strălucitoare.
180. - Calea ferată, grămezile de moloz alb, închid şi
deschid orizontul.
181. - Sunt rare lucrurile care ne emoţionează, ne
emoţionăm singuri...
182. - Te lamentezi mereu că ai fi în stare de mai mult,
că ai merita mai mult. Eşti oarecum dezorientat şi nu vezi
obiectivul concret, palpabil, pe care să-l ataci, să-l asltezi, să-l
cucereşti şi faci din el „capul de berbec” cu care să spargi porţile
cetăţii ce îţi sunt inacesibile!
183. - În istoria României – printre domnitorii mărunţi şi
fără noroc, fără tron, sau cu un tron de câteva luni, printre aceşti
proscrişi ai soartei şi ai istoriei, câte figuri de piese de teatru, câte
glasuri înăbuşite, gata să ţipe de pe scenă.
184. - Păunul îşi schimbă penele imediat ce s-au
murdărit, adică le lapădă şi-i cresc altele ca şi cum n-ar fi fost
niciodată vreuna din ele murdare. Omul...
185. - Mâine se va face iarăşi ziuă, aceeaşi zi ca şi ieri,
ca şi astăzi, cu singura diferenţă că poate va ploua sau, cine ştie,
va ninge, căci se apropie iarna.

73
 Nicolae Istoc
¸
186. - Dorinţa nesatisfăcută, persistentă, se deformează,
creşte şi capătă proporţii ireale. Foamea sexuală coroborată cu
foamea după necunoscut, după Aventură, după evadarea din
cotidian poate să nască cei mai fioroşi monştri.
187. - Uniformitatea, obişnuinţa în viaţa sexuală e unul
din lucrurile cele mai dăunătoare – atât pentru bărbat, cât şi
pentru femeie, ea poate aduce cu sine o bătrâneţe prematură.
188. - O banalitate; visele hrănesc realitatea visele se
hrănesc din realitate.
189. - Fluturaşul dădea din aripioare, se zbătea, „murea”,
ca să facă ceea ce ea face din insitinct.
190. - În general, într-o relaţie sexuală unul dă totul, iar
Celălalt nimic.
191. - Incaşii făceau operaţii pe creier. Fiii lui Inca şi ai
Soarelui, construiau drumuri fantastice ce sperie şi astăzi pe
orice inginer şi făceau operaţii pe creier ce pun pe gânduri orice
medic. Unde ar fi astăzi omenirea dacă religia, ignoranţa şi
barbaria n-ar fi distrus atâtea minuni?
192. - Marele Inca îşi dădea seama cu amărăciune şi
disperare că singurele lucruri adevărate erau: sânul gol pe care-l
ţinea în palmă, drumurile construite de incaşi şi Anzii cu
zăpezile lor veşnice.
193. - Astă seară s-a întrerupt curentul şi am fost nevoiţi
să aprindem lampa. Câtă diferenţă între timpul care se scurge la
lumina lămpii şi timpul care se scurge la lumina becului
electric... Cu toate că e acelaşi timp...
194. - Într-adevăr, pacea sufletului despre care citim în
aşa-zisele romane demodate, liniştea sufetească, armonia, cu alte
cuvinte un fel de automulţumire, iată ce aduce fericirea.
195. - De altfel şi în seara asta, ca şi în cealaltă seară, ca
şi mâine seară, ca şi în seara care a fost şi în seara care o să vină
se va pregăti ziua de mâine.

74
 La Mosata
¸
196. - A fost un timp când eram atras puternic de religie
şi-mi dau seama că profesiunea de preot mi s-ar fi potrivit cel
mai mult.
197. - Acelaşi curcubeu al lui Goethe, care a stat pe cer
un sfert de ceas după o oarecare absenţă, poată să stea şi o
jumătate de oră fără să plictisească.
198. - Şi totuşi, instinctul revine şi mătură cu violenţă
atâţia ani de cumpătare şi abţinere.
199. - Ca şi aseară şi seara asta, ca şi MAREA SEARA,
ultima seară – va fi banală.
200. - Peste curtea murdară, unsă şi îmbibată de mizerie,
peste poarta de la hala de lucru, ce sta într-o rână, ploaie rece de
Noiembrie, băltoace, a plouat toată noaptea, plouă în continuare,
necontenit, fără să obosească, ploaie bacoviană...
201. - Dimineaţa (după o tură de noapte), prin aceeaşi
ploaie până acasă sunt ud leoarcă. Ploaia izbeşte în geam, adorm
conştient că plouă, fericit că plouă, fericit că sunt acasă în patul
nostru, între perne. Pe la orele 11 când mă trezesc, văd pe geam
prima zăpadă din 1971. Îmi vine să-l trezesc pe Celălat Milian
s-o vadă şi el, dar mai e timp şi-l las să doarmă.
202. - „Priveşte miracolul alb ce se cerne. „Zăpada
amestecată cu apa, un fel de lapoviţă, zăpada, aerul tare de iarnă,
te face să-ţi preţuieşti şi mai tare „cuibul”...
203. - Oboseala-i mama Odihnei!
204. - Observaţia nu implică niciun risc, e mai comodă şi
poate mai plăcută ca acţiunea.
205. - La 20 de ani – Zeul – la 30 de ani – Semizeul, la
50 de ani – Ocnaşul graţiat.
206. - De la geamul bucătăriei accentuată de rugină şi
soarele toamnei, se văd „Marile lacuri”.
207. - Puţini sunt oamenii care rămân singuri, faţă-n faţă
cu ei înşişi, sau mai bine zis; puţine sunt acele momente (când
rămâi singur; faţă-n faţă cu tine însuţi) şi atunci rămâne de văzut
dacă nu vei fugi de tine însuţi...

75
 Nicolae Istoc
¸
208. - Ce se mai poate nota într-o dimineaţă cu zăpadă şi
viscol, cu întuneric, cu tic-tacul ceasului, cu o cafea în faţă şi
câteva cărţi?...
209. - Vântul zgâlţâie felinarul electric din faţa blocului,
tic-tacul timpului convenţional, timpul mecanic merge înainte şi
eu nu m-am afundat încă în cărţi, în trecut, în istorie, în alt timp...
210. - Fără decor nu există nimic, sau fără decor orice îşi
pierde jumătate din valoare. Deci iată că nu se poate vorbi de
sentimente nude, despre gânduri nude, acţiuni nude. Decorul...
Deci, totul este teatru!

76
 La Mosata
¸
-7-

„Nu ştiu dacă sunt pe drumul cel bun, ştiu însă că sunt pe
drumul ce merge spre groapă şi înaintez cu nădejde pe el, fiind
singurul drum ce duce la Caty şi Cătălin.”

1. - Mi-a fost parteneră doar de pat, nu şi de suflet.

2. - Mi-a fost parteneră de pat, de suflet, de bucurie şi de
necaz. Mi-a fost parteneră de viaţă şi de moarte.
3. - „L-au prins, după ce s-a predat.” – Glorie Poliţiei
Române!
4. - De multe ori, când iubeşti prea tare şi „devastator”,
nu mai poţi observa dacă te iubeşte şi ea sau nu.
5. - „Omul este o încântare pentru om” (Proverb
norvegian). Nu întotdeauna însă; ucigaşul nu poate fi o încântare
pentru cel ucis.
6. - „M-am înşelat!”. E normal, într-o lume în care toată
lumea înşală pe toată lumea, de ce să nu ai măcar dreptul de-a te
înşela singur!
7. - E adevărat! Nu toţi suntem ucigaşi, însă cu toţii
suntem călăi, dar în acelaşi timp şi victime. Când se naşte omul
se naşte şi călăul şi victima.
8. - De la al tău, pretinzi imposibilul, de la cel străin
numai probabilul.
9. - După un timp, orice bărbat nu-şi poate cumpăra decât
„cămaşa cu burtă”.
10. - Deci, Dumnezeu spune că bărbatul e bărbat şi
femeia curvă” (Gigi Becali).
11. - Cine nu s-a împăcat cu Dumnezeu, adică cu sine
însuşi, va fi un om nenorocit câte zile o avea pe pământ.
12. - Arta a „epuizat” omul, e rândul animalului!
13. - Cea mai brută, cea mai greşită experienţă (trăire),
poate de lucruri mai profunde ca cea mai savantă teorie.

77
 Nicolae Istoc
¸
14. - Când eşti în pragul morţii îmbrăţişezi cele mai
sofisticate teorii, căutând cu disperare un punct de sprijin în faţa
necunoscutului, în faţa neantului.
15. - Există această ciudăţenie, ziceţi-i paradox: numai
Boala ştie ce-i Sănătatea şi numai Suferinţa ştie ce-i Fericirea!
16. - Citind (recitind), ceea ce am scris despre mine de-a
lungul anilor, m-am speriat. Toată viaţa am fost „nebun”, fără
să-mi dau seama de asta.
17. - Întotdeauna femeia-i mai tare ca bărbatul. Ea e
făcută să supoarte orice, inclusiv violenţa bărbatului.
18. - „În sâmburii durerii eu pus-am fericire / În vicii am
pus miere şi-n patimă zâmbire” (Eminescu).
19. - În literatură „ordonanţele” nu-l recunosc pe
„General” (vorba tatălui lui Balzac) ba mai mult, în literatură,
„ordonanţa” se crede „General”.
20. - În literatură-i ca în fotbal. „Gradele” le dau nu cei
ce fac instrucţie, ci cei care scriu despre cum se face instrucţie.
Rari sunt marii jucători, care ajung şi mari antrenori.
20. - Ce-i teoria pe lângă viaţă? Zero! Ce-i critica literară
pe lângă literatură? Tot zero!
21. - Toate cele de-ale vieţii sunt intersectate de-ale
morţii.
22. - În fond, marile pasiuni nu sunt alimentate de
PASIUNEA însăşi. Sursele de alimentare sunt: temperamentul,
împrejurările, decorul, vanitatea şi o anumită afinitate ce se
stabileşte între cei doi.
23. - Cred că Cehov, a realizat un lucru extraordinar; a
reuşit să introducă în piesele sale timpul, sau mai exact:
scurgerea timpului, care se simte, se vede, se poate aproape
pipăi.
24. - Între minciună şi înşelătorie e o mare diferenţă.
Minciuna poate fi ceva spontan, ceva forţat de împrejurări.
Înşelăciunea – presupune un calcul, o premeditare, o stratagemă,
ea are o istorie.

78
 La Mosata
¸
25. - Oboseala fizică distruge spiritul.
26. - Ce-i mai cuminte ca şi renunţarea?
27. - Programul – antidotul plictisului, al senzaţiei de
zădărnicie.
28. - „Capul de berbec” – scăpat din mâinile luptătorilor
– devine bumerang, strivind braţele ce l-au trecut peste văi şi
piepturile a căror sudoare i-au dat luciul.
29. - Licuriciul aşteaptă noaptea. Aşteaptă noaptea, ca
s-o îmbete cu strălucirea lui... Când se făcu cu adevărat noapte,
fosforul care-i dădea luminiscenţa se sfârşise, sau nu s-a făcut cu
adevărat noapte niciodată.
30. - Prima materializare a ideei – Planul. Planul se poate
aşterne pe hârtie, se poate studia, se poate retuşa, deci apare
lucrul (fac o deosebire între lucru şi muncă). Ideea – lucrul –
febra – scurgerea încetinită a timpului, evitarea plictisului şi a
senzaţiei de zădărnicie.
31. - Pe undeva, s-a şi făcut seară, pe undeva e noapte,
undeva a şi început ziua de mâine.
32. - De la fiinţarea ei şi până astăzi şi până mâine şi până
în ultima zi, dacă va fi vreodată o zi care să se poată numi
ULTIMA, societatea luptă cu ea înăşi, cu forţele ei interne mai
mult, incomparabil mai mult ca şi cu forţele externe. E o luptă
titanică ce îmbracă forme diverse; de la ridicol la sublim, de la
viclenie la naivitate, de la crimă la toleranţă. O luptă fără sfârşit
cu cei pe care ar trebui să-i apare, cu propriii săi indivizi.
33. - Am trecut graniţa unui alt an ce va fi tot de 365 de
zile, tot atâtea ore şi minute, tot atâtea seri şi dimineţi.
34. - Câteva câştiguri ale anului ce a intrat în istorie:
întâlnirea cu marea, o simpatie mai accentuată spre sport, idei
noi, mai mult calm şi dependenţă de Sofia – toate astea poate vor
duce la înţelepciune.
35. - Revelionul a trecut în linişte, fără agitaţie, fără
deplasări, fără musafiri. A fost oarecum ca şi când nici n-ar fi
fost. L-am ignorat.

79
 Nicolae Istoc
¸
36. - Cel mai plăcut moment al Revelionului: când
Celălalt Milian (are doar 3anişori), a simţit că-i sărbătoare şi a
aranjat el tacâmurile la masă. Era vesel, nerăbdător, entuziast.
37. - Un moment de melancolie oarecum plăcută: când l-
am văzut pe actorul Dean Martin bătrân, sau mi s-a părut mie că
era bătrân...
38. - În lume sunt doar două categorii de cititori:
– prima categorie: doreşte să citească tot, se
emoţionează la acţiuni palpitante de parcă le-ar face ei. Pierd
cugetări şi le scapă peisaje bine lucrate. E categoria:
înghiţitorului.
– a doua categorie – a ajuns la o selecţie în citit, dau
un sens acţiunilor fără a participa la ele, gândeşte, actul cititului
se completează cu actul creaţiei, chiar dacă nu-i pus pe hârtie. E
categoria rumegătorilor.
39. - Cu cafeaua în faţă, în prima dimineaţă a noului an,
cu o carte, cu o ţigară şi cu o mie de gânduri, aştept să treacă şi
anul ăsta...
40. - În prima dimineaţă a noului an, primele tentaţii au
şi trecut, s-au urcat în autobuze, le-a înghiţit valul de sclavi...
41. - Nimic nu-i mai frumos ca lucrul pe care nu-l ai.
42. - Între Cehov şi Ibrăileanu există pe undeva ceva
asemănător, un fond sufletesc apropiat, numai că Ibrăileanu
merge cu ceva mai puţin mai departe...
43. - Mă întreb dacă nu i-ar fi fost mai bine omului
semănând şi arând pământul?
44. - „Copilaşiilor, în ceşti vă turnaţi numai lapte cald”
(Sofia).
45. - Inpiraţia nu vine singură, ea trebuie invocată, lucru
pe care nu l-am prea făcut în ultimul timp. N-am adus jertfe
Zeilor, sau fumul aromat al jertfelor mele n-a ajuns până la ei.
46. - Azi, Celălalt Milian are un al treilea examen de până
acum, primele două (concursul de biciclete şi baletul) le-a luat,
trebuie să-l ia şi pe ăsta.

80
 La Mosata
¸
47. - Văzând la televizor filmul „Capcana”, Celălalt
Milian mă întreabă dacă o să-i crească la loc piciorul lui Jean La
Bâte.
48. - Celălalt Milian a luat media 8,56 la examenul de
admitere la „liceul de muzică şi arte plastice” – secţia preşcolari.
49. - Azi, Celălalt Milian merge pentru prima dată la
cursurile şcolii de muzică – împreună cu mine.
50. - Ieri am fost cu Celălalt Milian la filmul „Călăreţul
fără cap”. L-a impresionat apariţia călăreţului.
51. - Azi Celălalt Milian e fericit (ca întotdeauna), dar
mai ales e în formă mare, are prima temă pentru acasă de la
şcoală de muzică. E preocupat de temă, ceea ce-i bine.
52. - În sfârşit după atâtea dimineţi de Duminică în care
am levenit, reuşesc să mă scol ca pe timpuri: la ora 5,000.
53. - Caloriferu-i călduţ, cafeaua-i în faţă, ţigări am,
afară-i încă întuneric, nicio lumină la niciun bloc, Duminica
dimineaţa, pot să zic că unt FERICIT!
54. - Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi
asemănarea sa, adică: bun, sensibil, înţelept, tolerant şi a ajuns
un ticălos.
Părinţii îşi cresc copiii după chipul şi asemănarea lor şi
vor şi deveni ca şi ei – nişte ticăloşi.
55. - „Ruşinea noastră” ar putea fi titlul unei povestiri în
care un bărbat fuge ca să moară undeva în pădure, departe de
oameni (de vecini), de cunoscuţi, de femeile pe care le-a iubit
sau is-a părut că le iubeşte, de tinerii care-l salutau pe stradă.
Fuga de ceremonia înmormântării cu toate accesoriile ei. Poate
un titlu mai potrivit ar fi: „Fuga de înmormântarea lumească” şi
predarea lui benevolă în sânul naturii, cu faţa îngropată în ferigi,
integrarea în ea, în natură, intrarea în legendă şi în nemurire.
56. - Îmi amintesc de o altă idee, cu fuga din faţa timpului
care trece bătrâneţea – un om care se mută mereu.
57. - Trebuie să reîncep să muncesc; adică să mă ţin de
vechiul program: 8 ore serviciu; 8 ore studiu acasă.

81
 Nicolae Istoc
¸
58. - Amintindu-mi încă o dată de. „Luminile oraşului” a
Marelui Chaplin, îmi dau seama că şi marii creatori au ţinut
seama de gutul publicului. E ceea ce face şi Chaplin în finalul
filmului „Luminile oraşului”. Pentru că-i imposibil să nu-şi fi
dat seama Chaplin, cu geniul său, că acestui film i-ar fi trebuit
un final exact invers. Dar atunci (ca întotdeauna), omenirea avea
nevoie de puţină fericire, pe care Chaplin, tot cu geniul său i-a şi
dat-o!
59. - Azi am văzut la cinema „Goana după aur” de
Chaplin, cu Sofia şi Celălalt Milian.
60. - Frumos filmul lui Marcel Carné; „Therese Raquin”,
care mai ales, are finalul potrivit. Absolut falsă, stereotipă şi
revoltătoare prezentarea filmului în Programul TV. Pentru că
niciunul din cei doi (Raf Vallone şi Simone Signoret), nu poate
fi potrivit ca un criminal. Frumos personajul martorului din tren,
poate cel mai frumos, de-o sensibilitate şi onestitate rară,
acoperită de „zgura” ce îi impunea viaţa.
61. - Azi, mi-a venit ideea unei lucrări ce s-ar putea
întitula „Păcatul”. Ar fi vorba despre o tânără ţărancă ce doreşte
şi se lasă îmbăţişată şi posedată de un „domn”. Îmbrăţişările
acelea „murdare” (Obsesie căruia n-a putut să-i reziste), de
măini moi şi parfumate, ea le va spăla cu mângâierile
mâiniloraspre şi muncite, bătătorile ale flăcăului cu care îşi va
împărţi viaţa.
62. - De azi înainte, iar cu calendarul în faţă. În fond,
aşa-mi şi place, trei ani de zile am avut timp să mă obişnuiesc.
63. - Aseară, după ce am fost un pic nervos cu el, Celălalt
Milian îmi promite că şi de ziua lui se face un rând de note. Ce
fond fantastic de bun are, trebuie neaparat să mă ocup mai mult
de el.
64. - „Numai în măsura în care mă manfest, în măura în
care intru în sfera realului; intru şi în sfera legislativului. Pentru
lege eu nu exist, nu constitui un obiect al ei decât prin fapta mea.
(Marx-Engel – „Opere” vol. I. pag. 115)

82
 La Mosata
¸
65. - Celălalt Milian e fericit între cei 8 invitaţi ai săi, de
ziua lui. Momentele cele mai frumoase: Celălalt Milian suflă şi
stinge lumânările tortului, Celălalt Milian împarte floarea de pe
tort, dând fiecăruia câte o petală, câte o sepală... Celălalt Milian
a împlinit 6 ani. La mulţi ani! Celălalt Milian!
66. - „Flori de toamnă”, serial iugoslav. Eroina principală
seamănă cu Sofia. Trebuia să prevăd că o să moară, avea ceva
straniu în ea.
Mai există în film (în afară de ea); munţii, pădurea,
foşnetul frunzelor uscate căzute şi strânse pentru aşternutul
animalelor.
Ea – ca o ciută sălbatică, fugind prin pădure,
aplecându-se pe la izvoare să bea apă, să se adape şi fiara care
se numeşte efemeritate (bătrâneţea) ca s-o poată duce în
eternitate.
67. - Afară-i frig – acasă, cu cafeaua, cu cărţile şi s-a mai
adăugat o prietenă; maşina de scris.
68. - E Joi şi nu am citit nimic din Dreptul Penal, n-am
scris nimic, n-am bătut la maşină lucrarea „Operaţia Univers”.
Nu am lecturat nicio pagină şi săptămâna s-a dus.
69. - Trebuie să-mi găsesc o idee care să mă subjuge, să
mă capteze total, să-mi sugă sângele, adică să mă facă fericit.
70. - Totuşi, într-o zi, peste un an sau mai mult, o s-o
termin pe femeia aceea ideală şi o să-i dau drumul în lume. O
să-i fac şi o garderobă: blănuri; ca să poată merge la Polul Nord
şi costume de baie ca să se poată scălda în Mediterana.
O s-o port prin târgurile de sclavi şi o s-o vând, şi o s-o
revând, o s-o răpesc din haremuri şi-i voi reda libertatea ca apoi
să se vândă singură, să se răscumpere şi să devină LIBERA şi
NEMURITOARE!
71. - Îmi revine din nou ideea piesei de teatru cu titlul
„Omul fără naţionalitate”, o găsesc bună, dar greu de realizat.
Deasemenea, îmi reamintesc ideea romanului „Submarinul
fantomă”.

83
 Nicolae Istoc
¸
72. - Trebuie să scriu neapărat ceva zilele astea, să-mi fac
o idee şi termen de realizare – termen ar fi 10 Noiembrie – deci
3 săptămâni, rămâne de văzut.
73. - Ideea e de negăsit, deci trebuie căutată:
1. - În vechile idei
2. - În basmele româneşti
3. - În istorie
4. - În literatură
5. - În filosofie
6. - Pe stradă
7. - În familia din care provin
8. - În satul meu natal – Moşata
9. - În natură, inclusiv în cea umană
10. - În mine însumi
74. - Aseară, filmul englez „Podul de pe râul Kwai”,
regia David Lean. Îmi aminteşte de Podul lui Hemingway din
„Pentru cine bat clopotele”. Voiam iniţial să-i reproşez câte ceva
filmului, dar m-am răzgândit. Podul nici nu era gata şi
distrugerea lui era hotărâtă – negarea acţiunii. Finalul: Nebunie;
Nebunie; Nebunie, dar poate necesară omului!
75. - „Transplant de creier”, mi-am amintit din nou de
lucrarea, de ideea mai veche cu transplantarea creieriilor de genii
în trupuri tinere şi sănătoase.
Pentru această lucrare ar trebui să studiez:
- medicină
- tehnică şi ştiinţă
- psihiatrie
- filosofie
- teologie
76. - Celălalt Milian a primit nota zece la muzică (la
„Liceul de muzică şi arte plastice” – secţia preşcolari).
77. - Aseară iar am adormit pe la orele 22 şi mai sunt doar
două zile din Octombrie, „Penalu” nu-i gata şi n-am scris nimic
de 3 săptămâni, la maşina de scris n-am exersat de 2 zile. Frumos

84
 La Mosata
¸
îmi stă!
78. – „Oamenii sunt principali, ca subiecţii de drept egali
în faţa legii penale, din punct de vedere natural însă ei sunt
diferiţi; fizic şi moral diferiţi, instituţia individualizării pedepsei
face să se armonizeze egalitatea principală cu inegalitatea
naturală, imprimând astfel constrângerii juridice penale o dozare
şi o acţiune cu adevărat umanistă” (Vintilă Dongoroz şi alţii –
„Explicaţii la Codul de Procedură Penală”, vol. I. pag. 23).
79. - Azi a nins cu fulgi mari, prima data anul ăsta. (30
Octombrie). Dar apoi a plouat.
80. - La „Telecinematecă” filmul american: „Ziua cailor
sălbatici” de John Huston, după o nuvelă de Arthur Miller
(scenariul scris tot de el. Cu Marilyn Monroe şi Clark Gable
(Reth Butler din „Pe aripile vântului”).
81. - Săptămâna a trecut aproape fără nicio realizare, în
afară de terminarea „Penalului” (Cursul) de parcurs.
82. - Astă seară am avut ocazia de-a revedea „Nopţi albe”
după nuvela lui F.M. Dostoievski. De astă dată în regia lui
Luchiano Visconti. Cu Marcelo Mastroiani, Jean Marays, dar
mai ale cu tulburătoarea MARIA SCHELL. Filmul sovietic
„Nopţi albe” a fost parcă, pe undeva, mai filosofic. Filmul lui
Visconti e mai modern. Oricum, personajele lui Dostoievski
rămân extraordinare ca şi sinţămintele pe care le trăiesc şi mai
ales, posibile în orice lume. „Filmul lui Visconti transpunând
nuvela lui Dostoievski în realitatea actuală).
83. - Iată că-i Vineri şi nu mi-am realizat punctele
trevăzute pentru această săptămână, RĂU!
84. - Nici pe unul dintre autorii mei preferaţi nu-l am
complet în bibliotecă. (Ar fi: Faulkner, Dostoievski, Ibrăileanu,
Liviu Rebreanu, Gib Mihăiescu etc.)
85. - Văd că nu mi se năzare nicio idee, mai simplă, mai
inedită, mai de scris.
86. - Trebuie neaparat să mă ţin de program şi să citesc
de patru ori mai mult.

85
 Nicolae Istoc
¸
87. - „De abia aştept să mă fac ofiţer ca să păzesc ţara!”
(Celălalt Milian).
88. - Azi mi-a venit o idee după „Prinţ şi Cerşetor”; doi
tineri îşi schimbă rolurile; cel din înalta societate coborând în
stradă (revoluţionar), cel din stradă urcând... Când se vor
reîntâlni, se vor ucide.
89. - Am fost la circul „Buch” din R.D.G. cu Celălalt
Milian şi Sofia.
90. - Aseară am fost prea nervos cu Celălalt Milian şi el
era obosit. Nu doarme la cămin. Aseară m-am purtat urât cu
Celălalt Milian! Să-mi fie ruşine!
91. - Încă o săptămână irosită. Mai sunt două săptămâni
din Noiembrie şi n-am făcut nicio schiţă la „Penal”, nu am
terminat „Dreptul Roman”, pe „Criminologie”, nici n-am pus
mâna, iar „Civilul” nici nu l-am văzut. Bravo mie!
92. - „Dana tot mă bâzâie la cap” (Celălalt Milian)
93. - În sfârşit în Duminica asta m-am sculat la ora 6
dimineaţa: cafeaua, cartea...
94. - „Abia sclavia a făcut o posibilă diviziune a muncii
între agricultură şi industrie pe o scară mai întinsă şi a permis
înflorirea lumii vechi, a antichităţii elene, fără sclavie n-ar fi
existat nici Imperiul Roman, nu ar fi existat nici Europa
modernă. Nu trebuie să uităm niciodată că toată dezvoltarea
economică, politică şi intelectuală a avut drept condiţie
premărgătoare o orânduire în care sclavia era atât de necesară,
pe cât era de unanim recunoscută. În acest sens suntem
îndreptăţiţi să spunem; fără sclavia antică nu ar fi existat
socialismul modern” (Engels – „Anti-During”, pag. 175)
95. - De aceea, ar fi timpul să nu-i mai privim pe
proprietarii de sclavi, ca pe nişte monştri.
96. - „Nimic nu poate înfrânge voinţa, decât voinţa
însăşi” (Penfendorf)
97. - „Criminalul este în ultimă analiză făuritorul
propriei decăderi” (Yolly).

86
 La Mosata
¸
98. - „S-a născut poate cu un simţ prea mare al egalităţii”
(De unde oi fi luat-o şi despre cine-i vorba?)
99. - Celălalt Milian s-a lovit rău la guriţă. Se tot studiază
în oglindă şi zice: „că dacă n-ar fi lovit ar fi frumos”; „Ar fi ca
Romeo!” – zice el. Dana când l-a văzut pe Celălalt Milian lovit
i-a zis „parcă ai avea mustăţi”. Celălalt Milian râde.
100. - „S-a spus astfel că în patrimoniul proletariatului se
află ca bun actual – forţa sa de muncă – şi că aceasta ar
reprezenta în ultimă instanţă: „O creanţă contra societăţii” (Jean
Carbonnier).
101. - Decembrie, am ieşit cu Celălalt Milian cu sania.
Ninge, dar e noroi. Pe iarbă, zăpada totuşi s-a prins.
102. - Celălalt Milian mi-a spus ieri că: „Iarna o să bată
la uşă la mine”.
103. - Când tovarăşa i-a întrebat pe copii ce vor să se facă
când vor fi mari Celălalt Milian a spus: „Eu vreau să mă fac
ofiţer să apăr ţara” şi: „Mămica mea lucrează la fabrica de
becuri”.
104. - Trebuie să mă ocupmai serios de Celălalt Milian
cu şcoala de muzică.
105. - „De ce ai venit aşa târziu după mine?” (Celălalt
Milian)
- .............................................
- „Dar te-ai grăbit? (Celălalt Milian)
106. - Celălalt Milian a început să se înrădăcineze la
„liceul de muzică”, începe să ştie, începe să-i placă şi să se
MÂNDREASCĂ cu asta.
107. - Azi mă duc cu Sofia la „Liceul de muzică şi arte
plastice” unde Celălalt Milian are oră deschisă de sfârşit de
trimestru.
108. - Toată săptămâna m-am jucat cu Celălalt Milian cu
lasoul, răvăşin toată casa, noroc că n-am spart nimic până acum.
109. - Celălalt Milian e nerăbdător să fie mare cât mai
repede, „cât Remus” zice el, „care e şeful scărilor”.

87
 Nicolae Istoc
¸
110. - Crăciun. Sofia-i primeşte pe toţi colindătorii de
dragul Celuilalt Milian. Învăţ ca de obicei. Totuşi seara – nu
avem zăpadă – ca patru a face puţină atmosferă se lasă o ceaţă
densă.
111. - Cu toate astea, Moş Gerilă a venit şi i-a adus
Celuilalt Milian, printre altele, un pistol cu capse. Celălalt
Milian zice că a luat Moş Gerilă scrisoarea (scrisă de Sofia) şi a
citit-o, pentru că nu mai e sub Pomul de Crăciun.
112. - „Iisus Hristos e pui de Dumnezeu, de aceea a
înviat!” (Celălalt Milian)!
113. - Ambiţia poate să se termine, să obosească. Voinţa,
niciodată!
114. - 30 Decembrie. Celălalt Milian doarme. Eu sunt cu
cafeaua şi cărţile în faţă.
115. - 31 Decembrie. M-am sculat relativ mai târziu.
Celălalt Milian doarme. Eu, tot cu cafeaua şi cărţile în faţă.
116. - Dimineaţa – cu cafeaua şi cărţile în faţă.
117. - O Sâmbătă risipită cu bârfă şi coniac, o Sâmbătă
întreagă fără Celălalt Milian, o Sâmbătă aşteptată ca pe Sfinţele
Paşti, făcută zi de lucru. Mai mare ruşinea!
118. - De un timp nu mai notez nimic în carnetul meu, de
un timp îmi cam pierd timpul cu laude, bârfe, nimicuri, de un
timp nu-mi mai găsesc liniştea aceea olimpiană pe care voiam să
mi-o împun.
119. - Trebuie neaparat să termin săptămâna asta
„Penalu”.
120. - Celălalt Milian vrea să-i cumpăr o băutură care să
i-o dea tovareşei. Celălalt Milian are 6 anişori.
121. - Timpul trece impasibil! La fel ca şi ieri, la fel ca şi
astăzi, la fel ca şi mâine. Poularea tipului (ca să ni se pară că
trece mai repede), cu anumite idei, speranţe, scopuri, aşteptări,
ispite...
122. - Majoritatea dobitoacelor şi a oamenilor trăiesc din
plăcere, pentru plăcere!

88
 La Mosata
¸
123.
- 1. Cine nu ştie şi nu ştie că nu ştie – e prost, ocoleşte-l!
- 2. Cine nu ştie şi ştie că nu ştie – e neînvăţat, învaţă-l!
- 3. Cine ştie şi ştie că ştie – e înţelept, ascultă-l!
(Proverb arab citit întâmplător cu vreo 6 ani în urmă).
– „De ce nu i-ai spus la barză ă mă aducă mai repede, te-
aş fi ajutat la învăţat!” (Celălalt Milian)
124. - A început sesiunea de iarnă. Peste două zile intru
şi eu la „Civil”
125. - Muzica, peisajele citadine, serile cu farmecul lor –
câteva lucruri pe care nu le mai pot simţi, care mi se refuză în
ultimul timp, sau la care am renunţat.
126. - DESTIN = Coificient ereditar plus Hazard plus
Educaţie. Din cele trei elemente ale Destinului, omul poate
controla doar unul singur: Educaţie.
127. - – „De ce te vezi tu în ochi mei şi eu mă văd în ochii
tăi?”
– „Pentru că ne iubim?”
– „Nu, pentru că ochii văd, aşa-i?”
(Discuţie cu Celălalt Milian)
128. - „Vă spunea colegul meu Costăchescu că juriul este
rezultatul unei lupte întregi, datorită căreia s-a luat din mâna
regilor şi judecătorilor regali judecata, pentru a o da poporului.
Ei bine, odată cu această trecere la justiţia populară, vi s-au dat
toate drepturile regaliene, şi acela de a fi clemenţi şi de a ierta.
De aceea când faceţi apel la clemenţă şi la iertare, nu aveţi să
daţi nimănui socoteală, judecând după propria dumneavoastră
conştiinţă, fiindcă poporul v-a dat libertatea de-a ierta chiar pe
vinovaţi.” (Vintilă Dongoroz – Pledoarie în procesul Găetan)
129. - „Cetăţeanul care având în curtea sa un material
bun pentru construit o căsuţă cu parter şi auzind de la vecini; de
la lume că acel material i-ar ajunge să facă o casă cu două etaje,
a intrat la gânduri. Azi aşa, mâine aşa, omul s-a convins, şi-a
cumpărat stâlpi, a făcut schela ca pentru două etaje, bietul om

89
 Nicolae Istoc
¸
răspundea tuturor celor care îi obiecta că nu are decât parter;
„Ce-are a face, din moment ce am schela pentru două etaje, e
totuna”. (Vintilă Dongoroz – Pledoarie în procesul Găltan).
130. - Citesc „Pledoarii celebre” de Yolanda Eminescu.
131. - „În fiecare om mare există un sentiment general
care, ziua, noaptea, ne stimulează sufletul pentru glorie, ne
îndeamnă să nu lăsăm să piardă împreună cu viaţa noastră şi
pomenirea numelui nostru, ci să prelungim acest nume până în
vecii vecilor”. (Cicero)
132. - „Căci nu trebuie să ascundem ce nu se poate
ascunde şi ceea ce trebuie să spunem în faţă; cu toţii suntem
împinşi de dorinţa de a fi lăudaţi şi cu cât cineva este mai sus
pus, cu atâta este mai lacom de glorie.
Chiar acei filosofi care scriu despre dispreţul gloriei îşi
pun numele pe scrierile lor, şi din dispreţuirea măririlor şi a
renumelui, vor să-şi facă o mărire şi un nume” (Cicero).
133. - „Căci toate celelalte distracţii nu se potrivesc, nici
cu toate timpurile, nici cu toate vârstele, nici cu toate
îngrijorările; dar din contră, studiile literare dau hrană
sufletească tinereţii, aduce împrospătare bătrâneţii, sunt o
podoabă în împrejurări fericite şi oferă refugiu şi mângâiere în
nenorocire; acasă ne regenerează sufletul, în afară nu ne sunt o
piedică, înoptează cu noi, călătoresc cu noi pe drum, vin cu noi
în vilegiatură” (Cicero – „Discursul pentru poetul A. Licinius
Archias)
134. - „Nimic nu ne învaţă mai bine să vorbim, decât
scrisul” (Cicero)
135. - „Cuvintele lor (ale îndrăgostiţilor) nu sunt decât
implorări, rugăminţi, asigurări, jurăminte. Ei urmăresc,
asaltează şi presează. Ei se înfăţişează bucuroşi ca sclavii şi
umilinţa lor este mai profundă decât a adevăraţilor sclavi; nu
există linguşiri şi înjosiri, nedemne de o persoană liberă, pe care
ei să nu le creadă demne de pasiunea lor” (Platon).

90
 La Mosata
¸
136. - „Legile urăsc viciul şi iubesc virtutea” (Oliver
Pătru 1604-1681)
137. - Până la 1 Martie trebuie să citesc cărţile pe care le-
am luat de la Bibliotecă. După 1 Martie să încep să învăţ!
138. - „Abia s-au format societăţile, că pământul nu mai
este în realitate decât o vastă închisoare. Sparta ţinea sub
apăsarea legilor sale feroce un popor de analfabeţi. Şi romanii,
tot atât de cruzi faţă de sclavii lor pe cât erau de laşi faţă de tiranii
lor, au înăbuşit timp de 600 de ani natura, care s-a răzbunat
dându-le pe Nero şi Caligula” (Pledoaria lui Herison de Pansey
pentru eliberarea unui negru)
139. - „Într-un stat civilizat nu există clasă care să fie
deasupra legilor” (Linguet – „Pledoarie pentru sine însuşi”)
140. - „Un avocat este ca femeia Cezarului. El nu trebuie
să fie nici măcar bănuit”.
„Defăimarea – pare să fie un joc de societate, una din
resursele împotriva plictiselii” (Linguet – „Pledoarie pentru sine
însuşi”)
141. - Timpul trece imperturbabil ca tăvălugul acela uriaş
din „Planeta sălbatică”, ducând cu el tot, lăsând loc pentru alţii
– „nemuritorii”...
142. - Mâine e Sâmbătă. Am terminat curăţenia şi după
vreo trei ore de muncă gospodărească – o cafea e binevenită.
Mâine e Sâmbătă...
143. - Sâmbătă. Am făcut baie, m-am barberit, m-am
schimbat. Mi-am făcut o cafea. Citesc din „Pledoarii celebre” de
Yolanda Eminescu.
144. - „Interesul, răzbunarea, ura, iubirea – mobilurile
tuturor acţiunilor omeneşti” (Chaix Vest Ange – „Pledoarie
pentru locotenentul La Ronciére”).
145. - „Astăzi nu se mai aplică legile, ele se interpretează
şi totdeauna sunt forţate să spună ceea ce nu spun în realitate,
ceea ce autorii lor n-au voit să spună. Legile sunt torturate,

91
 Nicolae Istoc
¸
pentru a tortura pe oameni” (Cantiel – „Pledoarie pentru
avocatul Vivani”)
146. - „Pe femeia nu trebuie să o atingi nici măcar cu o
floare” (Învăţătură persană, citită în „Pledoarie pentru Maria
Daize a lui Henri Robert)
147. - „Faimoasa clasificare a lui Titu Maiorescu, cu
privire la talentele care se afirmau, în Oratori; Retori şi Limbuti.
Oratorul – vorbeşte pentru a spune ceva, scopul lui fiind,
precizarea unei situaţii politice, afirmarea sau combaterea unei
idei, convingerea unui auditoriu şi îl stăpâneşte scopul urmărit.
Retorul – vorbeşte pentru a se auzi vorbind, scopul lui se
reduce la dorinţa de a trece drept orator sau aparenţa erudiţiei –
şi îl stăpâneşte deşertăciunea.
Limbutul – vorbeşte pentru a vorbi cu scopul de a se
amesteca în vorbă oriunde şi oricum şi îl stăpâneşte mâncărimea
de limbă” (Yolanda Eminescu – „Pledoarii celebre”)
148. - Marele secret al reuşitei – Programul!
149. - În legătură cu definiţia Destinului, ea se poate
extinde şi la scară de naţiune:
1. - Coeficientul ereditar la naţiune = ar însemna, ar
însuma acele tradiţii, acel factor psihologic care o face să se
deosebească de altele.
2. - Hazard (Întâmplare), ar însemna tocmai acele
condiţii geografice şi demografice, plus popoarele cu care a
venit în contact.
3. - Educaţie – ar însemna cultura spirituală şi materială
pe care a reşit să şi-o creeze; oamenii politici şi de cultură
pe care i-a avut şi influenţa lor asupra ei. Adică educaţia
socială, cetăţenească.
Notă – Poate că la Hazard, sau alt element ar trebui
introduse şi legile obiective ale societăţii, naturii şi gândirii.
150. - „Pentru inimă, ca şi pentru onoare, sunt căi lungi
de străbătut, cu momeli, cu tentaţiuni, cu fericiri nefaste şi cu
stăpâniri de sine adeseori dureroase.”

92
 La Mosata
¸
Cinstea e bogăţia săracului şi nobleţea bogatului;
săracului îi dă credit, bogatului simpatie. (Delavrancea –
„Pledoarie în procesul Soculescu”)
151. - „Din antichitate şi până astăzi, lumea a rămas
acelaşi. Numai în jurul mormintelor oamenilor săraci, cu
desăvârşire ăraci e linişte” (Eugen Heroveanu – „Concluzii
pentru o cerere de anulare de testament”)
152. - Am ucis fericirea, într-o seară a început să ţipe ca
să scape de mâinile mele, de loviturile de cuţit, a ţipat fericirea
şi se ruga pentru mine şi fericirea mea, dar eu am ucis-o mai tare
şi sângele i s-a scurs, sângele de fericire şi a rămas doar un hoit
viu ca o batjocoră. A murit fericirea în seara aceea şi a înroşit
idealul şi zarea cu sângele ei... Mai ţipă şi acuma fericirea din
seara aceea...
153. - Trebuie să-mi fac un program mai sever ca
niciodată. În anul din care s-au scurs deja două luni, îmi propun
următoarele:
1. - Terminarea anului II de facultate în sesiunea de
vară
2. - Schimbarea serviciului
3. - Studierea operelor lui Marx, Engles şi Lenin
4. - Definitivarea vechilor idei literare
5. - Ducerea primei piese de teatru până la prima ei
formă
6. - Plan de creaţie pentru anul viitor.
154. - Luni, 3 Martie – direct acasă la cărţi, la cafea, la
studiu.
155. - Marţi, 4 Martie – direct acasă, bat la maşină de
scris lucrarea: „Maşina timului”, care în cele din urmă va fi
numai „Maşina”.
156. - Personajele dintr-o piesă de teatru trebuiesc
diferenţiate (pe lângă costumaţie, limbaj etc.) şi prin
sensibilitate, dar nu o definire directă, exprimată, ci tacită

93
 Nicolae Istoc
¸
(atmosferă, pauze între propoziţii etc). De văzut dacă vreun
autor dinainte a realizat-o în mod planificat.
157. - Celălalt Milian şi-a scos singur dintele când se juca
în faţa blocului şi a venit în casă fericit şi mândru cu dinţişorul
în mână şi guriţa plină de sânge.
158. - În fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă trece
femeia pe lângă noi fără s-o putem atinge, fără să ne dăm seama
de asta, ignorându-o complect şi regretând-o amarnic la urmă.
159. - Piesa aceea de teatru, sau romanul acela, sau
nuvela aceea cu omul (bărbatul) acela care a făcut atâtea
compromisuri, a fost nevoit să le facă, le-a dorit, a vrut să vadă
cum e şi care revine să-şi urmărească vechea dragoste, dragostea
aceea unică pe care a murdărit-o... Revine la femeia aceea pe
care a înşelat-o, la femeia care l-a înşelat... Bărbatul care iubeşte
mai tare cu cât timpul trece mai repede...
160. - Văzând aseară filmul „Aleargă repede, aleargă
liber” (englez). Celălalt Milian mă întreabă:
– „Tăticule, fiecare copil când se naşte are un mânz?”
– „Da!”
– „Mânzul meu unde e?”
– „Într-o zi, când o să avem timp, o să-l cautăm”
– „Ce culoare are mânzul meu? Mânzul meu, ce culoare
are, e alb?”
161. - Celălalt Milian mă întreabă de ce nu se termină
infinitul şi eu nu i-am vorbit niciodată de infinit.
162. - Nu mă pot ocupa în niciun fel de Celălalt Milian
cu limba franceză. De altfel, cu asta ar trebui să se ocupe de mine
cineva, iar cu şcoala de muzică trebuie să-l iau altfel.
163. – „Târziu de tot şi-a dat seama, a văzut de abia
atunci, a observat pentru prima dată cu uimire, cu groază că în
toţi aceşti ani, în anii care trecuseră, în tot timpul acela care era
pierdut (sau poate numai consumat), avusese atârnată de gât în
permanenţă o piatră de moară, dar el numai atunci o văzuse şi
simţise un fel de teamă şi mândrie. Se gândi că piatra ar fi putut

94
 La Mosata
¸
să-l ucidă (dacă nu l-a şi ucis puţin) să-l tragă la fund pentru
totdeauna. Şi se simţi puternic, mare, mândru, dar singur...”
164. - Totuşi, s-a lăsat pe undeva un aer de sărbătoare cu
votare asta. În fond, e Duminică şi-i timp splendid. Se stă parcă
mai mult la bârfă, oamenii sunt mai relaxaţi (Era în Anno
Domini 1975)
165. - Primele zile din Martie. Soare, timp cald, s-au
lepădat definitiv paltoanele. O femeie face plajă.
166. - Dacă stau bine să mă gândesc, primele mele lucrări
terminate: „Aripile”, „Nufărul”, „Călăreţul”, „Apa”, „Maşina”,
reprezintă temele mele fundamentale asupra cărora voi reveni
mereu, dacă până la urmă voi scrie vreodată.
167. - Poate că în ceea ce priveşte evoluţia omului, ea se
întoarce de acolo de unde a plecat. Pentru că săturat de lucruri
grave, mature, serioase – bătrânul se reântoarce la copilării ca
fiind singurele cu adevărat veridice, naturale, benefice...
168. - Toţi copii cred în joacă, dar Celălalt Milian crede
într-un mod deosebit, o trăieşte complect, o consideră adevărată.
Celălalt Milian e cam cum am fost eu: sincer şi încrezător, îi
place să fie admirat.
169. - Bun filmul american: „Între El Alamein şi
Tobruk”, chiar foarte bun şi cu un final excepţional. Îmi
aminteşte de „Un taxi pentru Tobruk” şi de lucrarea mea „Apa”.
Astăzi îmi mai trece prin cap o idee în legătură cu el, dar uite că
n-o mai găsesc.
170. - De câţiva ani de zile trec printr-o transformare pe
care nu ştiu cum să o definesc. Anul ăsta am impresia că se va
definitiva şi va rămâne aşa (cu mici modificări), toată viaţa.
Mi-a revenit iar „boala scrisului”.
171. - Mi-am promis pentru anul ăsta o piesă de teatru şi
n-am nici măcar ideea ei. Promisiuni. De atâţia ani, doar
promisiuni. Totuşi, ea poate, apărea.

95
 Nicolae Istoc
¸
172. - Toate nebuniile, toate lucrurile acelea ridicole,
ieftine, copilăreşti făcute din dragoste nu se pot explica decât
prin... dragoste.
173. - Amorul, amorul-amor, amorul carnal singur, nu
lasă după ce a trecut nicio urmă. Iubirea-iubire lasă urme şi încă
ce urme...
174. - Trebuie să invoc inspiraţia, am impresia că îmi dă
târcoale. Trebuie să-i aduc „jertfe” şi să pun cât mai multă
tămâie. Poate fumul aromat o s-o înduplece să vină şi să mă
cuprindă în braţele ei.
175. - Filmul italo-americande aseară îmi aminteşte de
„Febra urcă la El Pao” a lui Bunuel. Acesta a fost o ţâră mai fin,
subtil, mai „Stendalian”, nu întămălător (probabil), juca în el
Gérard Philipe.
„Queimando” – căci despre el e vorba, rămâne pentru
mine cu două cadre rare; a negrului Jose Dolores şi a
personajului interpretat de Marlon Brando. Foarte bun procedeul
regizorului de a fotografia uneori imaginea şi de a dilata
prim-planul cu ea... Dincolo de răscoală, de revoluţie, de
independenţă şi libertate, de neosocialism, e drumul străbătut de
negrul de la începutul filmului care nu îndrăznea să contrazică
un alb, lăsându-se înşelat şi bătut de acesta, călcat în picioare –
şi negrul din final care în plin oraş, îl va ucide pe cel mai temut
alb de pe insulă („Valizele domnule!”). Pe lângă toate acestea,
în tot filmul se simte personalitatea actorului care se numeşte:
Marlon Brando.
176. - Am văzut trei filme foarte bune cu insule:
„Fecioara” şi „Febra urcă la El Pao” de Bunuel, şi acum
„Queimando” de... Nu am văzut filmul japonez „Insula”... Mai
sunt apoi lucrările literare „Insula misterioasă” a lui Jules Verne
şi lucrarea lui Wells. Insula ar putea deveni un simbol. De altfel
am şi eu o lucrare, o idee cu o „Insula geniilor”, dar ar putea fi
şi o alta cu o insulă propriu-zisă sau cu o insulă care nu e o
insulă.

96
 La Mosata
¸
177. - Patru zile de mizerie, nesfârşite... Zugrăvim, în
bucătărie şi baie. Peste tot e vopsea şi praf. Şi până la urmă nici
nu iese bine.
178. - Celălalt Milian ne spune mereu (ca un fel de
ameninţare), că la vară va pleca în tabără, la Nucet şi o să-şi ia
şi sfoară cu el, ca să urce munţii, „Fără voi...”, zice el.
179. - Peste câtva timp voi scăpa, voi scăpa de anii aceia
de muncă animalică şi voi putea în sfârşit munci cu adevărat, o
să fiu aproape în elementul meu. Voi putea scrie, voi putea gândi,
mă voi plimba, voi fi curat şi voi observa cum vine primăvara,
cum vine ploaia...
180. - Îmi place cofetăria de pe „Decebal” unde îşi ia
Celălalt Milian prăjitura, Marţea şi Vinerea, când mergem la
„Liceul de muzică şi arte plastice”. E la nivelul asfaltului, a
străzii, are nişte vitrine mari, largi, tot peretele dinspre stradă.
181. - Cofetăriile de la periferie cu liniştea lor, cu spaţiile
goale dintre mese, cu măsuţele joase şi rotunde (roşii), cu puţini
consumatori. S-ar auzi paşii trecătorilor, dar sunt prea multe
maşini.
182. - Romanul este viaţa cotidiană. Piesa de teatru se
compune din elementele mai importante ce formează viaţa.
Muzica, lucrarea muzicală, e evenimentul unic ce se
poate sau nu se poate repeta, ce probabil e poibil să aibă sau să
nu aibă legătură cu alte evenimente.
Romanul se scrie tot; literă cu literă, cuvânt cu cuvânt,
frază cu frază, pagină cu pagină şi are un „Sfârşit”.
Piesa de teatru se scrie pe jumătate şi „Sfârşitul” poate
să-l facă şi spectatorul în drum spre casă, sau acasă...
Muzica – lucrarea muzicală – e o respiraţie ce trebuie
întreţinută ca un antrenament, până ce va da suflul din care va
ieşi muzica... melodia aşteaptă de toată lumea şi fredonată de
toată lumea... Dar ea rămâne un fragment din viaţa trăită, din
roman...

97
 Nicolae Istoc
¸
183. - „N-am avut niciodată şi nu am nici acum curajul –
zicea el – să-mi asasinez personajele, să le iau toate şansele, să
le închid între coperţile unei cărţi. Eu le las să se mişte libere
într-o piesă de teatru, sau eventual le fur o parte din viaţă şi le-o
închid într-o nuvelă, pe care, ele s-o renege, s-o îndrepte, sau
s-o anihileze complet. Sau s-o păstreze ca pe o amintire. Pentru
că ele nu mor niciodată şi povestea lor nu are sfârşit.”
(Personajul unei piese de teatru nescrise încă).
184. - Frig de două zile, se reiau paltoanele şi alte
accesorii de îmbrăcăminte groasă, în 22 Martie.
185. - Privesc pe geamul cofetăriei de pe „Decebal” unde
sunt cu Celălalt Milian ca să-şi servească prăjitura, asfaltul e ud
şi cerul întunecat. Vrea să plouă, cad stropi mari şi negri. E
Martie şi de câteva zile s-a făcut frig cu perspective de zăpadă.
186. - Frigul a încremenit mugurii şi bobocii,
aruncându-i în îndoiala gravă de a alege între învelişul care-i
strângea ca un corset şi explozia de lumină şi căldură care li s-a
oferit prematur, ca apoi să le fie refuzată. Suntem în 24 Martie.
187. - 25 Martie – Fulguieşte, roiuri de fulgi mari, ca la
ora 14 să fie soare.
188. - Îţi aminteşti de nopţile acelea epuizante? Ţi-e dor
de ele ca şi mie. Hai să le trăim iarăşi, să le reedităm, pentru că
ele nu se vor sfârşi niciodată. După ce se vor termina „nopţile
facultăţii” vom avea nopţile studiului şi a creaţiei. Aşa că, să
aşteptăm seara...
189. - Din te miri ce, dintr-un fir de praf, dintr-o vorbă,
o privire, ţi se strecoară în suflet neliniştea şi nesiguranţa. Dă-le
afară! Sufletul tău e liber şi pur.
190. - Zâmbetul tolerant al omului matur e o urmă, o
rămăşiţă a purităţii şi a idealurilor absolute din adolescenţă.
191. - „El Dorado” a fost distrus complet, l-au populat cu
blocuri. Noroc că se construieşte şi un pod ce va fi ca o punte de
iluzii spre un alt „El Dorado”. (Ca o poartă deschisă, ca o
posibilitate de-a mai exista undeva un alt „El Dorado”).

98
 La Mosata
¸
192. - Mi s-a întâmplat un lucru grav; aseară am găsit în
biblioteca o carte despre care habar nu aveam că o am şi pe care
puteam s-o mai cumpăr o dată; „Lupta cu absurdul” de N.
Balotă. Excepţională. Am citit 5 pagini despre F. Kafka, unul
dintre foştii mei idoli (poate încă mai e).
193. - După 1 Aprilie şi după ce-mi termină biblioteca de
perete (pe care o face Andrei, vecin şi coleg de serviciu cu
Sofia), trebuie să-mi fac totuşi un program mai organizat care ar
consta din:
1. - Studiu mai constant şi mai aprofundat al disciplinelor
facultăţii.
2. - Întocmirea şi ţinerea la zi a unui caiet cu notiţe despre
drept.
3. - Întocmirea unui caiet cu idei literare şi ţinerea lui la zi.
4. - Fişe de personaje, aspecte din natură etc.
Să vedem câte voi face din toate astea.
194. - În sfârşit am reînceput să cumpăr cărţi la fiecare
salariu.
195. - Paştele ungurilor – Sâmbătă seara a plouat. Azi de
asemenea, dimineaţa, timp mohorât cu perspective de ploaie.
196. - Sunt multe lucruri în viaţă care datorită
împrejurărilor cât şi a firii fiecăruia sunt făcute doar pe jumătate.
Un lucru însă a dus până la capăt, cu orice preţ – Patima.
197. - Evenimentele pe care le doreşti şi le aştepţi,
sentimentele, datele, toate acestea la scară cotidiană sunt
oxigenul fără de care, viaţa chiar dacă n-ar fi imposibilă, ar fi
lipsită de sevă.
198. - Programul – Programarea; iată pompa aceea
perfectă care dozează „oxigenul” şi face din fiecare clipă a vieţii
un moment măcar util, dacă nu fericit.
199. - O să citesc 30 de pagini din „Legea penală”, o să-
mi fac patul şi la lumina veiozei o să mă uit peste „Un dicţionar
al înţelepciunii”. Dacă mâine aş putea să mă duc la un serviciu
de birou, aş fi fericit.

99
 Nicolae Istoc
¸
200. - Plouă toată ziua, nori negri, întuneric. Chiar acuma
când ne-au mai rămas două geamuri de vopsit.
201. - Celălalt Milian îmi reproşează că i-am spus:
„M-ai minţit!” Trebuia să-i zic: „M-ai păcălit!”, cum mi-a spus
el o dată.
202. - Trebuie să alungi în fiecare clipă şicanele de la
serviciu, şicanele acelea zilnice şi să rămână doar... gândurile.
203. - Mă obsedează iar pagina albă, mă atrage, mă
îndeamnă s-o măzgălesc cu scrisul, cu gândurile, cu
sentimentele pe care ea le răscoleşte.
204. - Celălalt Milian serveşte în fugă o prăjitură şi un
suc, îi cumpăr două batoane de ciocolată. Suntem la cofetăria de
pe „Decebal”. Iau şi eu o cafea ca să-mi regăsesc gândurile.
205. - O zi în care nu am citit nimic, nu am gândit nimic,
nu am scris nimic – e o zi pierdută.
206. - M-am hotărât să scriu zilele acestea pentru Celălalt
Milian o povestire întitulată „Moartea şefului de trib”
207. - Ieri nu am citit nimic – ieri a fost o zi pierdută.
208. - Ce nu am realizat în aceşti 11 ani de meserie (ca
să nu le zic altfel), e că nu am o categorie mai mare. S.ar fi putut
totuşi. Două s-ar părea că pot fi motivele:
1. - Perioada nepăsării, când am fost prea tânăr.
2. - Nesiguranţa meseriei.
209. - Fără discuţi, dacă voi scăpa de producţie, voi fi
mai sigur pe mine, mai puternic, mai liber, mai motivat.
210. - Sâmbătă – casa-i întoarsă cu vopsitul. Dealtfel,
nici nu mă simt prea bine, mă doare gâtul. (Ce profan sunt în
noţiuni de medicină).
211. - Câtă înfluenţă are asupra individului un cadru care
durează doar câteva zile (de exemplu: o casă întoarsă, fără
perdele, fără covoare, cu geamurile şi uşile proaspăt vopsite).
Dar atunci, mediul care durează ani de zile, sau poate toată viaţă.
De fapt, în înfluenţa mediului se mai intervin anumit caracter,
vor conlucra cu mediul, sau din contră, se vor lupta cu el...

100
 La Mosata
¸
212. - Castanii au mugurii roşii, un roşu amestecat, ca şi
bobocii de trandafiri...
213. - Am văzut mugurii roşii, ai castanilor...
214. - Nişte ciori s-au rătăcit printre frunzele de Aprilie
ale copacilor de pe lângă traseul autobuzului 17. Trebuiesc
alungate, până la toamnă.
215. - Trebuie să-mi fac un caiet cu scheme de romane.
Adică, cu schemele romanelor citite. Bunăoară cum e „Geniul şi
zeiţa” de Aldous Huxley.
216. - Vezi cum eşti, atunci când nu aveai nicio şansă –
8 ani de zile ai sperat şi ai avut răbdare. Acum, când toate şansele
sunt de partea ta, ţi-ai pierdut răbdarea.
Timpul tău o să vină oricum, când te vei spăla pe mâini,
vei respira aer curat şi vei păşi înainte. Trăieşte dar, într-o
aşteptare activă.
217. - Timpul acela care îţi stă în faţă; cât nimeni nu ştie,
cum – nimeni nu ştie, e Marele Timp. Pe de altă parte, timpul
acela care a trecut, o parte din el devine Marele Timp. Timpul
Prezent e întotdeauna presat atât de Marele Timp Trecut, cât şi
de Marele Timp ce o să vină. De aceea, timpul prezent e rareori
iubit, rareori dorit, de multe ori greşit interpretat şi apreciat ca şi
cum nu ar fi viaţa noastră...
218. - În sfârşit, am bibliotecă (de perete), făcută de
Andrei (care are o mână de aur şi un suflet nobil), colegul de
serviciu al Sofiei şi vecin cu noi. Biblioteca e în bucătărie, mai
precis pe peretele de la bucătărie.
Deci: Biblioteca; Maşina de scris şi Cafeaua.
219. - Omul e oglinda Universului. În ea, prin ea, el îşi
dă seama de propria sa existenţă, de propria sa imagine.
220. - Celălalt Milian nu se mai face ofiţer, vrea să se
facă cercetaş de aur.
221. - Stă să plouă afară. Linişte Marţială, gesturi
moleşite. Răzbate doar larma unor copiii. Afară stă să plouă.

101
 Nicolae Istoc
¸
222. - „Călătorie în timpu”, ar putea fi titlul unei lucrări
– roman. Despre călătoria în timp a 3-4 generaţii în diferite epoci
istorice, în căutarea idealului de viaţă. El (romanul), ar putea
avea următoarele părţi: – Străbunii – Copilăria – Adolescenţa –
Maturitatea – Moartea Iluziilor.
223. - De la bun început suntem pe poziţii adverse:
- Pentru dumneata, omul înseamnă un mecanism
biologic, care nu are decât instincte şi necesităţi biologice.
- Pentru mine – e cel ce a descoperit stelele, muzica,
pictura, neliniştea gândului.
224. - Totul nu e decât întâmplare!
225. - Poate că atunci când întâmplarea se întâlneşte cu
coeficentul ereditar şi cu educaţia se împlineşte Destinul.
226. - În fiecare zi (sau poate în fiecare clipă), pierdem
şi câştigăm. Pierdem timpul care trece şi-l câştigăm pe cel care
vine. Şi ne batem joc de timpul care este.
227. - La 18 ani, timpul se aşterne în faţa ta ca un teren
nedesţelinit, virgin. Tragi o brazdă, o tragi pe cealtă şi el rămâne
tot aşa de mare, tot atât de necuprins. După 30 de ani, începi
să-ţi dai seama că-i şi el născut, deci trecător şi începi să numeri
brazdele şi să le tragi mai cu grijă şi eventual, dacă se mai poate,
să le îndrepţi pe cele greşite de la 18 ani.
228. - Se pare că în cariera unui om politic există
următoarele perioade:
1. - Perioada în care, însuşindu-şi o anumită
doctrină, poziţie de clasă, concepţie de viaţă sau istorică,
subordonează pe aceasta scopurilor politice de moment
şi de carieră.
2. - Perioada în care, omul politic ajuns la putere
începe să-şi creeze o doctrină proprie, comparând mereu,
gândind, meditând, construind. E perioada creaţiei; a
efervescenţei.
3. - Perioada în care omul politic se crede intrat în
istorie, se crede făuritor de istorie. E perioada în care nu

102
 La Mosata
¸
mai gândeşte, nu mai analizează, nu mai compară. E
momentul în care trebuie schimbat, altfel va deveni un
dictator.
229. - Ce este valoarea? O noţiune atât de şubredă, atât
de relativă. Ceea ce reprezintă o valoare pentru mine, tu o
consideri un nimic şi invers. Sau poate e media celor două
concepţii (a mea şi a ta), dar atunci e un compromis. Ce este
deci, valoarea?
230. - Adolescentul – această fiinţă specială, cu o lume
aparte, numai a lui.
Doar două lucruri care-l distanţează de restul omenirii:
Dragostea şi Prietenia.
231. - Omul se naşte furat de trecut, frustrat de viitor şi
revoltat de prezentul care i se oferă.
232. - Şi astăzi – ca şi în epoca bronzului – sau poate mai
mult, trebuie să ne învăţăm copiii un lucru odios: să se ferească
de oameni.
233. - Totuşi un popor s-a ridicat deasupra acestui lucru
– incaşii.
234. - Mâine – zi mare. Prilej pentru ultimul umil, pentru
anonimul cel mai presat de anonimat, pentru cel mai vitregit de
soartă, să-şi vadă un vis împlinit, să fie un Zeu. Mâine – zi mare:
meciul de fotbal Ungaria-România. Ultimul muritor va putea
deveni zeu.
235. - România a învins Ungaria la Budapesta cu 1-1.
Valuri de oameni se revarsă prin localuri cântând „Hora Unirii”.
Parcă nu mai sunt unguri în oraş, se vorbeşte numai româneşte.
236. - Amalia Rodriguez – numele, vocea – Portugalia,
fadoul, muzica... Amalia Rodriguez...
237. - 30 Aprilie – Duminică – timp relativ frumos, joc
fotbal cu Celălalt Milian. Vedem ultimul episod din „Planeta
Giganţilor”, dar...
238. - Rămânem afară pe câmp. În micul nostru „El
Dorado” din faţa blocurilor. Se întunecă în acordurile oacurilor

103
 Nicolae Istoc
¸
din „Marile lacuri”. Câmpul devine negru şi mă sărut cu Sofia,
o dată, de două ori... pe câmpul ce devenise negru pregătindu se
de regenerarea de la dimineaţă. Mă îmbrăţişez cu Sofia pe
câmpul bătătorit de mingile noastre. Ne îmbrăţişăm tustrei (şi cu
Celălalt Milian), cu forţa ce ne-a inocult-o oboseala jocului.
239. - Am citit „Love story”. Trebuia s-o citesc înainte
de-a vedea filmul. Pentru asta poate, nici n-o pot aprecia, cum
aş fi apreciat-o atunci. Cred totuşi că succesul constă în:
simplitatea stilului, obişnuitul (aproape banal), unghiul modern
din care privesc eroii viaţa şi mai presus de toate apariţia
prematură a morţii. Un amănunt, poate cu mare greutate în
ducerea succesului: începutul povestirii e excepţional.
240. - Trebuie să încerc din nou să învăţ şi am impresia
că-i cam târziu, mai sunt doar patru luni.
241. - Ultima zi de repaus, se simte presiunea timpului
planificat, a timpului vândut, forţat, furat, a timpului impus.
242. - „Noaptea generalilor” la „telecinematecă”,
fericirea şi pofta cu care muşcă Celălalt Milian din păinea unsă
cu unt, o oarecare tandreţe tacită cu Sofia, - iată ziua de Miercuri.
243. - „Incidentul” – film american cu o distribuţie pe
care nu o cunosc, doar ici-colo trăsăturile unui actor ce poate
l-am mai văzut, sau mai mult că-l confund cu altul.
„Incidentul” – film american premiat la două festivaluri
ce nu au prea mare greutate în lumea cinematografică şi de acela
poate le-am uitat şi eu.
„Incidentul” – poate cel mai mare film pe care l-am văzut
vreo dată. În orice caz, unul din cele mai mari.
244. - Se aud broaştele şi bâzâitul felinarului (din faţa
blocului, chiar lângă geamul bucătăriei unde învăţ), ce-mi strică
toată liniştea, toată „odihna”. E noapte.
245. - Parcă totuşi nimic deosebit, parcă ziua asta a intrat
în calendarul zilelor banale.
246. - „Din limbi străine să înveţi şi în limba ţării tale să
scrii” (D. Cantemir). Şi eu nu ştiu nicio limbă străină.

104
 La Mosata
¸
247. - Ceea ce m-a frapat la „Incidentul” a fost decorul
acela de noapte new-yorkeză cu zgârâie nori, cu şosele
suspendate... Decorul acela, oraşul acela ca de pe o altă planetă.
248. - Celălalt Milian are 3 ani şi 7 luni.
249. - Ce săracă-i imaginaţia omului! E aşa de greu să
creezi într-o proză ambianţa unei seri în parc, atmosfera aceea şi
dacă mai introduci şi un îndrăgostit – e aproape imposibil. Pe
când un cântec, o melodie – redă imediat totul. Ce săracă-i
imaginaţia omului şi ce slabă-i literatura!
250. - Marele Inca şi-a pierdut identitatea, numele şi
idealurile. E un muritor de rând.
251. - Actul de cultură „să înveţi noutatea ca şi cum s-ar
ivi din tine” (Constantin Noica).
252. - „Ar merita să facem astfel încât să ne înfăţişăm cu
limba noastră la judecata istoriei; atunci când năzuinţele de
unificare ale oamenilor şi cerinţele de uniformizare ale lumii
maşinilor vor chema limbile naturale să pună ce drept de viaţă
mai au” (C. Noica – „Rostirea filosofică românească”)
253. - „Floarea soarelui” a lui Ibrăileanu: „Tot ce se
realizează se împutinţează şi se trivilează”.
254. - „Floarea soarelui” a lui Dostoievski: „Ferice de cel
care are un ideal chiar dacă e fals”.
255. - 10 melodii preferate alese de Nina Casian: „Hello
Doly” – Luis Armstrong; „Noaptea” – Florin Bogardo (L.
Blaga); „De ce nu vii?” – Mondial „Mercy chery”; „Ygho” –
Dorin Anastasiu; „Hai să credem” – Adriano Celentano, Mihaela
Mihai, Mireille Mathieu...
256. - Astăzi am şi linişte şi cafea şi ţigări şi timp – s-ar
putea spune că sunt un om fericit.
257. - Soarele Anzilor izbindu-l în faţă, soarele arzător
care se năştea atunci, dar care fusese născut înainte de el, îl
ameţea ca şi râvna depusă ca să fie bărbat... Fiul Soarelui era iar
nemuritor...

105
 Nicolae Istoc
¸
258. - Fiul Soarelui îşi ţinea mâna în palmele albe ale
vestalei, îşi odihnea mâna lui arsă de soare şi şi-o văzu
aristocratică şi începu s-o privească şi-şi aminti cu o durere
blazată că nu ţinea sceptrul şi că poate mâna aceea nu-l va ţinea
niciodată.
259. - Citisem undeva despre culorile care întărâtă
animalele. Culoarea neagră întărâtă bărbatul, poate pentru că e
singurul animal care aproape imediat ce s-a născut, îşi dă seama
că într-o zi va muri.
260. - „Căci însăşi moartea-i o părere şi-un vistiernic de
vieţi”. Aşa cum dincolo de rochia neagră, de ciorapii negri se
ascunde viaţa, pulsaţia, patima, dar mai ales necunoscutul.
Trăim ca şi în moarte, ca şi dincolo de moarte...”
261. - „Când vom fi morţi şi livizi” - spiritele noastre vor
cutreiera împreună Prado, Ermitajul, Louvre, se vor plimba cu
vaporaşul pe Sena şi vor privi şlepurile de pe Mississippi...
„Când vom fi morţi şi livizi”, spiritele noastre se vor reîntâlni,
se vor iubi şi vor fi nemuritoare...
262. - După moarte, spiritele, noastre vor fi condamnate
să se caute iarăşi până ce se vor găsi, până ce se vor tranforma
în altceva...
263. - Soare – timp de plajă. Şi de abia 3-4 ore de învăţat.
Totuşi, timpul trece ca de obicei.
264. - Seară, undeva „Gaudeamus Igitur”, în seară,
undeva... După o după masă de lucru, în surdină muzică, jos
şoapte – seară – apoi noapte...
265. - „Te-am strâns sărutându-te Radă, / Târziu într-o
noapte de’ April / Ne cântă iubirea pe stradă / Azi, mai fiecare
copil”... Ce departe e Aprilie şi Mai e pe sfârşite şi Iunie, Iulie,
August – sunt ca şi trecute...
266. - Poate cea mai mare definiţie a vieţii pe care am
citit-o cândva e: „Ce-i viaţa oare? Trei zile la malul mării” (Cecil
Rhodes). Câtă substanţă şi profunzime dă propoziţiei cuvântul

106
 La Mosata
¸
„malul”. Fără el, afirmaţia nu ar avea nicio valoare, căci „Trei
zile la mare”, ar suna ca un concediu banal.
267. - Sofia a fost pretutindeni şi nicăieri.
268. - Ţi-am spus toate poveştile şi trebuie şi nu mai pot
să le reiau, pentru că tu le cunoşti. Ţi-am spus toate poveştile şi
trebuie să-ţi fac o poveste şi va fi foarte greu, pentru că tu le
cunoşti pe celelalte şi povestea ta nu trebuie să semene cu
acestea. Şi toate poveştile sunt la fel. Ţi-am spus toate
poveştile...
269. - Un act de natură individuală s-a adăugat la
distrugerea timpului, a vremurilor, a cataclismelor naturale, s-a
adăugat la barbaria războaielor, a urii şi a invidiei; mâna cu
ciocanul ce a mutilat „Pieta” lui Michelangelo.
270. - Zilele acestea sunt obsedat de Darlingtonia, îmi
face impresia că trece pe lângă mine fără să o observ, trăiesc cu
senzaţia că e foarte aproape, că parcă o şi ating şi totuşi se pierde
în mulţime...
271. - Acasă, cu Celălalt Milian – la plajă – la noapte la
serviciu.
272. - Soarele se cerne ca prin nişte vitralii prin perdeaua
de la cofetărie – umbră – dincolo, peste drum, la depozit un grup
de oameni stau la rând. Trec femei, trec bărbaţi, trece lume, trece
viaţa pe lângă mine...
273. - Se zice că Marx ar fi spus: „Conştiinţa trece prin
stomac”, dar n-a zis că şi rămâne acolo”.
274. - Două nopţi de oarecare spaimă în legătură cu
sănătatea Sofiei, după ce au trecut cred că vor schimba multe în
viaţa mea şi a Sofiei.
275. - Sofia – salvată! Zâmbeşte. Într-adevăr, zâmbetul
unei femei e ceva unic.
276. - Se pare că s-a spus că nu există lucruri grele sau
uşoare, ci doar lucruri care-ţi plac şi lucruri care nu-ţi plac. E
adevărat.
277. - „El Dorado” e un câmp cu bălării.

107
 Nicolae Istoc
¸
278. - Unele lucruri îşi pierd farmecul, altele şi-l pierd
dar şi-l recapătă.
279. - Cadrul e creat: linişte, cafea, masa de scris,
ţigările, dar ideile nu vin. Pentru că, ce sunt ideile? Ele nu
izvoresc din afară, ele se nasc din trări, din sentimente, din
întâmplări...
280. - Sentimentele există mereu, ideile însă nu vin, ele
sunt ca jeturile acelea de apă naturală, ce izbucnesc din pământ
din când în când, spre cer.
281. - Ideile – sentimentele trecute prin filtrul raţiunii?
282. - Totuşi, cum se face contactul: sentiment – raţiune?
283. - Sentimentul trebuie să fie foarte puternic și să
depășească anumite praguri, devenind obiectiv, general, istoric...
Rațiunea trebuie să vină în întâmpinarea sentimentului,
cuplându-l. Rațiunea nu va cupla orice sentiment. Ca să poată
cupla și filtra sentimentului, rațiunea trebuie să fie percepută de
el.
284. - Omul moștenește anumite instincte strict necesare
pentru supraviețuire. Fiecare individ poate perfecționa aceste
instincte, dar cu toată această perfecționare, legătura trecut-
viitor nu se poate face.
285. - Anumiți indivizi umani trăiesc numai prin
moștenire și perfecționare.
286. - Joi – 22 Iunie și programul meu de studiu e dat
peste cap, iar tic-tacul ceasului nu iartă.
287. - Seară înăbușitoare – curge undeva apă de pe un
balcon și se aud „10 melodii preferate” la un tranzistor.
288. - Câteva zile am uitat de confidentul meu (carnețelul
cu însemnări), poate nu am avut ce-i spune, sau am avut și n-am
spus și astăzi când e iară și cu mine, nu mai am nimic să-i spun...
289. - Ieri am renunțat la un vis pentru a doua oară, vis
ce se dovedea imposibil – azi realitatea e mai aproape ca oricând
de vis și visul, totuși rămâne vis...
290. - Aproape în fiecare zi ies din obișnuit și intru în

108
 La Mosata
¸
neobișnuit, aproape în fiecare zi refuz neobișnuitul și mă
refugiez în obișnuit... în obișnuitul pe care-l detest...
291. - De fapt, obișnuitul și neobișnuitul sunt unul și
același lucru, dar privit de doi oameni cu concepții diferite, sau
de același persoană prin două prisme deosebite.
292. – Acum, într-adevăr, viitorul s-a dus dracului și
poate fi așezat ca o cloșcă cu pui, sau ca o gospodină harnică ce
are o singură râvnă: gătirea mâncării pe mâine.
293. - E greu să renunți la un vis pe care l-ai visat 27 de
ani, pentru care ai trăit ani și ani...
294. - Chiar dacă există – ce greu e de mânuit – „capul
de Berbec”, îngreunând mâinile, poate deveni bumerang.
295. - „Capul de Berbec” există și e singura armă cu care
pot fi sfărmate porțile cetății de atâția ani inaccesibilă. „Capul
de Berbec” există și-l voi mânui – chiar dacă îmi va ofili trupul,
sau se va transforma în bumerang.
296. - Fiul Soarelui s-a rătăcit pe drumurile întortocheate
ce duc spre piscurile Anzilor.
297. - „Tovarășe, nu accepta viața așa cum ți-o propun
oamenii. Nu înceta să crezi că ea ar putea fi mai frumoasă, viața
ta și a celorlalți oameni, nu o alta viitoare, care ne-ar consola de
aceasta și care ne-ar ajuta să-i acceptăm mizeria. Nu accepta!”
(Andre Gide).
298. - Ideile-s ca niște comete, trebuie să le surprinzi, să
le imortalizezi.
299. - Personajul acela, visele acelea amestecate vor
prinde oare vreodată viața, sau sunt doar „nebuniile” venite din
trecut, din viitor...
300. - Personajul „Toată viața...” Dar e atât de scurtă, e
mizerabil de scurtă; mai citești o carte, te mai uiți după o femeie,
te mai pasionează câte o prostie și a și trecut... E atât de scurtă...
301. - Celălalt Milian mi-ai spus să nu mă culc, ci să
învăț. El e încâ un miracol. Și totuși cum te pune pe gânduri,
expresiile acestea nevinovate, inconștiente...

109
 Nicolae Istoc
¸
302. - Toată ziua cu Celălalt Milian – zi plină – fără
regrete, fără neliniști. Celălalt Milian...
303. - Sofia și-a impus să fie gravă. Nu era mai bine când
zămbea mereu și era degajată?
304. - A rezista pe o poziție ce se dovedește până la urmă
– sau de la bun început – pierdută – iată unul dintre cele mai
minunate lucruri.
305. - Ca să vină, ideile trebuiesc invocate, așa cum
invocă vrăjitorul spiritul morților.
306. - O săptămână schimbul III (de noapte), a trecut
halucinant de repede, ca și viața.
307. - E preferabil să greșești gândind altfel, decât să
accepți fără să gândești, fără să treci acel „ceva” prin focul
purificator al rațiunii tale.
308. - În valurile de informații, afirmații, „adevăruri”
trebuie să păstrezi cu grijă un colțișor uscat. Colțișorul opiniei
tale libere și secrete.
309. - „Desculț în parc!” ce titluri au Americanii ăștia!
Câtă lume n-a umbla „desculță în parc” și câtă lume se ferește
ca de foc să umble „desculță în parc”. O să preiau expresia asta
ca pe un simbol; „Desculț în parc”... Și apoi... Jane Fonda...
310. - Mâine o să umblăm amândoi desculți prin parc,
până ne-om răni picioarele – amândoi – de-atâta mers desculți
prin parc...
311. - Timpul începe să fie gol și să treacă prea încet.
312. - Pe o zi de caniculă vine pe neașteptate ploaie.
Miroase a praf ud, ceea ce mi se pare a fi cel mai fin parfum din
lume. Piața e goală cu fructele ude pe mesele de piatră. Ce păcat
că se oprește atât de repede.
313. - Omul are atâta nevoi de artă, de arta care să-i arate
că viața-i frumoasă, de arta care să-l ajute să se descopere pe
sine. (Văzând filmul „Îndrăgostitul” de Pierre Etaix).
314. - Peștișorii – doi peștișori se mișcă de câteva zile,
fără să mănânce nimic, în acvariul-borcan, zburdă. Mă întreb cât

110
 La Mosata
¸
vor mai rezista?
315. - Va veni răcoarea serii și se va lupta cu căldura zilei
și din lupta aceasta se va naște serul nopții...
316. - Ora patru noaptea... Noapte ce va duce dimineața,
dimineața ce va aduce zorile... Zorile cu terenul lor neutru...
317. - Suprastructura are două vârfuri: omul de știință și
omul de artă. Dintre aceștia primul are mari șanse de fericire, iar
cel de-al doilea – un blestem.
318. - Baza stucturii și a suprastructurii, are deasemenea
două tipuri reprezentative. Primul: omul pasionat și nerealizat,
al doilea; baza însăși, omul fără pasiuni, fără întrebări, un
producător și în același timp un consumator – adică omul fericit.
319. - „Fiul Soarelui” – începe să se îndoiască de origine
să divină.
320. - „Biroul” meu e supărat. De atâta timp nu-i mai dau
nicio atenție. Nici el nu-mi dă mie – așa că suntem amândoi
indiferenți.
321. - Trebuie să crezi în „nebunie”, să crezi cu tărie, să
o cauți mereu, numai așa vei ajunge până la urmă să te admire
oamenii cuminți și așezați.
322. - Veneția continuă totuși, să rămâne simbolul unui
ideal.
323. - Și pe lângă bunăstarea e nevoie de ideal, atunci
când nu reușește ea (bunăstarea), să-l aducă.
324. - Sper ca bunăstarea să nu-mi înăbușe niciodată
pasiunile, căutările, nemulțumirea, „nebunia”.
325. - Sofia glumea și era totuși gravă, râdea, dar nu era
vulgară.
326. - Într-o bună zi, o să-i dau drumul „bestiei”, o să-i
dezleg lanțurile și o s-o las să urle, să muște, să sfâșie...
327. - Basilica Sf. Petru din Roma, clopotele, Bramate,
Michelangelo, Renașterea... și frunza de feringă atârnând...
328. - Unde-i valoarea absolută, universal recunoscută?
329. - Azi, ar putea fi o zi minunată; dacă ar fi soare fără

111
 Nicolae Istoc
¸
să fie prea cald, dacă aș fi liber toată ziua, dacă aș avea bani și
aș fi elegant... Azi, ar putea fi o zi minunată dacă „Fiul Soarelui”
ar redescoperi drumul care duce spre piscurile Anzilor...
330. - Chinurile renunțărilor de la 18-20 de ani, se
transformă în rictusurile blazârii de mai târziu.
331. - Liniște – Sâmbătă seara – liniște, cafea, țigări –
noapte – liniște...
332. - Sofia și-a pus o rochie de vară, vaporoasă și acuma
o înfioară răcoarea serii.
333. - Ce s-ar mai putea spune despre duminica asta
frumoasă, decât că a fost frumoasă... Zic, a fost, cu toate că încă
n-a trecut, dar e ca și cum ar fi trecut...
334. - Celălalt Milian îmi umple ziua de luni, așa cum
îmi umple toate zilele, toată viața... Celălalt Milian...
335. - Pe Sofia și pe Celălalt Milian, n-o să mi-i fure
nimeni niciodata și poate vor muri și ei odată cu mine, pentru
totdeauna. (Așa a și fost, numai că un pic invers, Celălalt Milian
și Sofia au murit înaintea lui, iar el se zbate și acum în ghearele
vieții, dorind cu ardoare brațele morții...)
336. - Ce fiară se poate naște dintr-o dorință înfrântă,
biciuită, dar neatrofiată. Sau poate se va naște un înger?
337. - Nu există nicio dorință prenăscută, ea se „fabrică”
ca orice altceva ce poate fi „fabricat”.
338. - Din cauza pădurilor, a norilor, a dealurilor, a
muntelui însuși, piscul nu se poate vedea decât de foarte
departe...
339. - Poate că toată literatura e plină de personaje care
n-au existat niciodată, dar ar fi putut exista.
340. - „Capul de Berbec” – trebuie să domine zilele
astea, serile, diminețile, nopțile...
341. - Literatura, teatrul, cinematografia și mai nou
televiziunea au creat o a doua viață, adică au falsificat-o pe cea
autentică și lucru și mai rău; viața cea adevărată a început să se
inspire din cea falsă, încât s-a ajuns la un fals general, absolut...

112
 La Mosata
¸
342. - „Fiul Soarelui” bâjbâie undeva, departe de Anzii
eterni...
343. - Ce zi de August minunată, un astăzi splendid ca și
ieri, ce și mâine... ca și... (Dar nu ca și în 20 August 1989, cea
mai nefastă zi din viața lui și a Sofiei).
344. - A fi inteligent înseamnă a percepe ceea ce nu-ți
convine, pentru că a percepe ceea ce-i convine, o poate face și
ultimul dobitoc.
345. - „Trei peisage” – o lucrare despre un om care fuge
de trecerea timpului, de bătrânețe, de moarte, prin schimbarea
peisagelor...
346. - Celălalt Milian doarme, eu învăț, Celălalt Milian
doarme... Singurul lucru etern: Celălalt Milian doarme...
347. - Trebuie să mă transform atât de mult, încât să nu
mă mai reunosc pe mine însumi (21 August 1972).
348. - În fiecare zi, în fiecare seară, în fiecare oră, va
trebui să mă autoverific, ca să văd cât am progresat, cât am
străbătut și cât mai am până le „cetate”.
349. - Cețurile cetății, șanțurile umplute cu apă, turnurile,
zidurile solide te sfidează. Nu da înapoi! Ai răbdare, într-o zi
toate vor fi ale tale.
350. - Nu te lăsa descurajat, dar mai ales nu te lăsa
amăgit, pentru că descurajarea vine de la amăgire. Și amăgirea
poate să îmbrace atâtea și atâtea forme... Luptă mai departe
pentru apărarea șanselor pierdute... Nu te lăsa!...
351. - Și astăzi, gândește-te dacă astăzi, ai mai fi făcut un
pas înainte pe drumul ce șerpuiește spre poarta cetății, cetate ce
pare de necucerit. Nu te sfidează metrezele ei și zidurile ei nu te
sfidează, nu te insulta de atâția ani de zile? Cucerește-o! Tu, poți
s-o cucerești!
352. - Cea mai frumoasă scenă din filmul suedez
„Prințesa” – scena cu stadionul.
353. - Și acum, când capetele de pod au fost consolidate
– să trecem la cucerirea cetății. Ea părea inexpungabilă, e

113
 Nicolae Istoc
¸
sfidătoare, dar noi avem arsenalul adecvat. (02.09.1972).
354. - Nu te lăsa învins de somn și oboseală, „capul de
berbec” ar putea fi scăpat înapoi și atunci ar strivi brațele și
piepturile luptătorilor.
355. - Niciun pas înapoi!
356. - Și-n Ianuarie poate să răsară soarele!
357. - Greșelile după o săptămână de studiu: Stat o zi
întreagă la cafenea; prima lecție la istorie neîncheiată.
358. - Cea mai mare minciună o poate spune doar omul
sincer. Căci minciunea e ceva ce nu poate fi verificat și controlat.
(Vezi, cazul Evangheliștilor cu Învierea lui Isus Hristos).
359. - La mulți ani – Celălalt Milian – azi împlinești
patru anișori (10.10.1972.)
360. - Trebuie înaintat mai repede și mai temeinic, mai
sigur, mai pe victoria care nu are cum să-ți scape.
Bilanț după o săptămână de studiu:
a. - Învăț în fiecare zi – ceea ce-i de o importanță
primordială.
b. - Mai multă ambiție.
361. - În fiecare zi te așteaptă câte o lecție: „coloniile
grecești din Dobrogea”; „Epoca bronzului” etc. În fecare zi te
așteaptă câte o lecție: „Filosofia clasică germană”; „Statul”;
„Materia și Mișcarea” etc. În fiecare zi te poate aștepta lecția pe
care o s-o primești la examen, n-o rata, nu-ți bate joc de ea...
(19.10.1972).
362. - Mai o săptămână din luna Octombrie și 3 lecții nu
le-ai parcurs de loc. Plus că mai trebuiesc repetate și celelalte.
Stai prost băiatule! Stai prost! Dormi prea mult și te uiți prea
mult la televizor.
363. - Avantajul asupra sclavului ce construia
Piramidele; el o făcea din constrângere, pe când eu o fac dintr-o
bunăvoință obligatorie. (25.10.1972).
364. - Să-i interzici îndoielii să ți se strecoare în suflet.
Crede în orice moment că vei reuși, crede în orice clipă că dacă

114
 La Mosata
¸
înveți, dacă vei învăța în orice clipă, te vei întoarce victorios.
365. - Nu căuta să fii filosof în contrazicerea cu omul, fii
un om care gândește; judecă nu ca un gânditor, adică
sprijinindu-te pe o aptitudine ruptă din ansamblul ființei vie,
reală, așa cum ești când te încredințezi valurilor vii și
înfiorătoare ale oceanului vieții... În ce fel ar putea gândirea, ca
activitate a unei ființe reale, să nu cuprinde lucruri și ființe reale?
(Ludwing Feurbach).
366. - Aceasta-i apa cea bună din care trebuie să bei până
la saturație, aceasta-i apa cea limpede. Nu lăsa pe nimeni și
nimic să ți-o tulbure. Ai mai putea apoi să bei din ea?
367. - Astăzi e luni, o nouă săptămână și poimâine o nouă
lună. Cât ai învățat în sămtămâna care a trecut, în luna care s-a
scurs?
368. - „Nu se cuvine a pierde pe cei mulți pentru cei
puțini, căci este nedrept. Nu se cuvine iară a pierde pe cei mai
puțini pentru cei mulți – căci este silnic” (I.C. Rădulescu).
369. - 1 Noiembrie – o lună învinsă. Altele zece așteaptă
sfidătoare, provocatoare și pline de capcane.
370. - Ia-o încet, ușor și sigur – drumul e lung și greu –
nu te precipita, dar nici pe tânjală nu te lăsa, ține o linie
constantă, nu-ți irosi forțele, ca atunci când îți vor fi solicitate la
maxim, să poată da mai mult de atât.
371. - Nu te lăsa nici astăzi – pentru tine nu există
Duminică!
372. - Omul este un produs întâmplător al mișcării și
transformării naturii.
373. - Nu te precipita, timpul e totuși atât de scurt și atât
de lung.
374. - Săptămâna aceasta e aproape gata și n-ai învățat
aproape nimic, nici cartoteca nu-i gata. Fă-ți un program absurd
și nu te lăsa de el!
375. - Îmi pare rău că înțelegi atât de târziu niște lucruri
dacă nu elementare, cel pițin bătătoare la ochi; adică nu trebuie

115
 Nicolae Istoc
¸
să lupți numai cu tine, nu timpii morți ci și cu ceilalți, care
indirect, fără să vrea, inconștient te împiedică și la urma urmelor,
te sfidează ca și „cetatea” ce de atâția ani de zile e inexpungabilă
și pentru cucerirea căreia tu te lauzi că ai pregătit tot arsenalul.
376. - „Pentru teolog este om faptul că are suflet, pentru
medic faptul că are trup, pentru bucătar faptul că are stomac, iar
pentru spălătoreasă faptul că poartă rufe...” (filosoful pragmatic
Schiller).
377. - Care este esența omului?
„Esența omului este determinată de totalitatea relaților
sociale istoricește determinante”.
Care este esența omului?
378. - A fi la timp, nu reprezintă nimic, totul e să fii
avansat. Rămânerea în urmă cum s-ar putea califica?
379. - „Iată că trebuie să construiești o casă, un castel mai
bine zis. Va trebui să alegi terenul, poziția lui, rezistența
terenului să-l prospectezi, apoi materialele, rezistența lor, să faci
un proiect, să alegi materialele în funcție de proiect, să folosești
proiectul în funcție de teren și terenul în funcție de proiect, să
repartizezi materialele în construcție... Acoperișul trebuie să aibă
și el o formă, trebuie să prindă privirile și mai ales trebuie să fie
bun. Fără un acoperiș bun, ploaia va ruina în scurt timp castelul”
(Marx și Engles).
380. - Cei mai mari jurnaliști din lume sunt Evangheliștii
Noului Testament al Bibliei Creștine.
381. - Nu-i așa că-i foarte frumos să înveți, să-ți faci un
program, să-ți construiești un scop, un ideal? Te simți mai
puternic și mai important.
382. - Astăzi l-am pedepsit oarecum pe Celălalt Milian.
(După aia, mi-am dat seama, că de fapt m-am pedepsti pe mine).
Nu l-am luat în brațe și el fugea pe lângă mine, reușea să țină
pasul cu pasul meu de om în toată firea și grăbit.Și-a ridicat
ochișorii mândrii spre mine, ochișorii care erau plini de mândrie
că se putea ține de pasul meu. Eu i-am răspuns printr-o privire

116
 La Mosata
¸
severă. Multă vreme mă va urmări imaginea aceasta și zâmbetul
lui victorios căruia eu nu i-am răspuns... Dragul meu, Celălalt
Milian – te iubesc! (16.XI.1972.)
383. - „Veșnica înlocuire a formelor, veșnica respingere
a formei generate de un anumit conținut sau de o anumită
tendință în urma întensificării aceleași tendințe, în urma
dezvoltării superioare a aceluiași conținut – cine a înțeles această
mare și veșnică lege care este valabilă pretutindeni, cine s-a
desprins să o aplice la orice fenomen... O, ce liniștit cheamă el
șansra de care se intimidează alții... El nu regretă nimic din ceea
ce și-a trăit veacul și spune: „Fie ce-o fi, câci în cele din urmă va
fi sărbătoare și pe ulița noastră”. (N.G. Cernîșevski)
384. - „Atunci când ușurătatea morală depășește o
anumită limită, ea se transformă în crimă” (Hegel).
385. - „Cu același necesitate de fier cu care ea (materie,
mișcarea materiei) va nimici pe pământ produsul ei cel mai înalt
– spiritul care gândește – ea va trebui să-l producă din dou în alt
loc și în alt timp” (Engels).
386. - Dacă materia n-ar fi avut și proprietatea reflectării,
cu toată eterna ei mișcare nu s-ar fi ajuns la nimic.
387. - „Dacă vrem să vorbim de legile generale ale
naturii aplicabile deopotrivă la toate corpurile, începând cu
nebuloase și terminând cu omul, nu ne rămâne decât gravitățile
și poate teoria transformării energiei în cea mai generală
expresie a ei... Dar însăși această teorie se transformă, prin
aplicarea ei consecventă și generală la toate fenomenele naturii,
într-o prezentare istorică a schimbărilor care se succed într-un
anumit sistem al Universului de la pariția până la dispariția lui,
adică se transformă într-o istorie care e dominată pe fiecare
treaptă a ei de alte legi, adică de alte forme de manifestare ale
uneia și aceleași mișcări universale, și în felul acesta nu mai
rămâne nimic care să aibă o valoare generală în afara de
mișcare.” (Engels).
388. - „Legile eterne ale naturii se transformă și ele tot

117
 Nicolae Istoc
¸
mai mult în legi istorice. Că apa este lichidă de la circă 0-100 ºC
este o lege eternă a naturii, dar pentru ca ea să fie valabilă trebuie
să existe:
1. - Apa.
2. - Temperatura dată.
3. - Presiunea normală.
Pe lună nu există apă, pe soare sunt numai elementele ei
și pentru aceste corpuri cerești lege amintită nu există” (Engels).
389. - „Întâmplătorul este necesar, iar necesitatea își
croiește drum prin întâmplări” (Hegel).
390. - Ia-o încetișor, calm, sigur, în fiecare zi câte puțin,
nu te precipita, le vine rândul la fiecare, doar lucrezi după un
program. Și nu uita niciun moment că știi și mai ales vei ști.
391. - Ai aproape două luni de muncă zi cu zi, de
preocupări pentru învățat. Bravo! Te felicit! Dacă facem totuși
un bilanț – și o să-l facem în zielel astea – tare mă tem că va ieși
la iveală ca n-ai asimilat prea mult. Învață și astăzi, învață și
mâine, învață în fiecare zi – ăsta trebuie să fie preceptul tău.
(25.XI – 1972).
392. - Mâine vei fi îngenunchiat două luni de zile, dar te
așteaptă altele neobrăzate, sfidătoare... Și atunci; la primăvară,
la vară, la tomană, la iarnă, va trebui să faci ceea ce faci acuma:
să înveți!
393. - Michelangelo a pictat 5 ani de zile bolta Capelei
Sixtine și din poziții nu prea comode.
394. - Două luni de „orgii” cu Istoria şi Filosofia
(1.XII.1972).
395. - Poate că asta-i una din cele mai grele luni, ia-te de
ea tare, dar nu ca ieri. (3.XII.1972).
396. - Și astăzi cu cărțile în față – restul nu mai contează.
Fantastic de frumos. (7.XII.1972).
397. - Fii sigur că știi tot ce ai învățat până acuma și vei
ști și mai bine. Dă-i drumul mai departe.
398. - Nu te lăsa nici astăzi, nici mâine, cum nu te-ai lăsat

118
 La Mosata
¸
nici ieri. Mai citește odată lecțiile acelea, pe care nu le știi, pe
care le știi, mai scrie-le odată, compiază-le a suta oară, gândește-
te la ele și visează-le.
399. - Ți-a mai slăbit ritmul de învățat, sunt și cauze
obiective, totuși pe undeva, s-au strecurat și alte gânduri, lecțiile
din capul tău (pentru că există acele lecții, nu?), au început să se
scufunde. N-o fi chiar așa, dar nu uita în câți ani a pictat
Michelangelo Bolta Capelei Sixtine!
400. - Nu așa se învață cum ai învățat tu săptămâna
trecută. Ai în față începând de azi, o săptămână întreagă ca să te
reabilitezi. (18.XII.1972).
401. - Te-ai reabilitat oarecum săptămâna trecură. În
săptămâna care vine trebuie să tragi mai tare, pentru că e ultima
din 1972.
402. - Printre unele deosebiri între oameni de „ieri” și
oamenii de „astăzi”; cei de „ieri” erau mai mândri și mai demni
pentru că aveau o mândrie de castă și de clasă.
403. - Mâine, poimâine vine prima zi din anul pe care
l-ai hotărât a fi anul succesului. Nu iuta nicio clipă lucrul ăsta!
404. - Mai sunt trei seri, două zile și două dimineți din
anul ăsta. Apoi va fi prima dimineață, a primei zile ce va precede
prima seară a anului... 1973. (29.XII.1972).
405. - Bine te-am găsit domnule! N-ai vrut să faci
revelionul cu mine și nici nu m-ai căutat în prima dimineață, așa
cum te-ai lăudat. Dar nu-i prima dată când te lauzi... Cum îți
merge în noul an, dar cu noua ta metodă de învățat cum te
descurci? Am auzit că minunat, minunat... (1.I.1973).
406. - Apucă-te de treabă! Ești în urmă! Învață până la
istovire, timpul trece... Și nu uita, ai hotărât ceva!
407. - Glasul preotului ce mergea înaintea lui, pătrundea
ca o ființă vie în camera mortului ca să-l ia de mână și să-l cheme
în groapă. Glasul preotului sau moartea ce nu mai era, nu mai
putea fi, nu exista, sau poate... eternitatea, adică neființa... Din
altă lume, glasul preotului ce urca scările, străbătea odăile, trecea

119
 Nicolae Istoc
¸
prin pereți până la mort, unde s-a oprit și nu mai are pentru că
ajunsese preotul și totul revenea la normal: un mort, un preot
care slujește la o înmormântare. (27.I.1973 – la înmormântarea
socrului).
408. - Tăcuți, fără să ne privim, îndoliați, adică îmbrăcați
în negru, cu coroanele mortuare în mijlocul nostru, ce par să fi
vii în mașina care gonește. Îmi amintesc de „Plumbul” lui
Bacovia și de caleașca lui Sthendal ce se pierde în noapte cu
femeia iubită moartă și cei doi rivali luptându-se pe capră, până
ce vor muri și ei... (27.I.1973).
409. - Tehnica, industria, știința uniformizează totul,
tehnologizează până și peisajul. Pe undeva , mai sunt câteva
„oaze de exotic și arhaic”, spre care însă se îndreaptă „flămânde”
mașinile grele și în curând vor fi desființate. Foamea de exotic,
fuga de la însuși și mașinile pe care le-a creat, e oarecum
satisfăcută de aceste „oaze” de istorie si de „istoria” închipuită a
viitorului, pentru care se poate „broda”, pentru care există un
anumit „exotism”. Iată de ce istoria are trecere.
410. - Azi am revenit la tine după o absență de aproape
o lună de zile, ți-am reciti câteva file, poate cu un fel de teamă
pe care mi-ai spulberat-o. Bine te-am găsit! Vom mai sta multe
nopți împreună, numai noi doi.
411. - Emoția singură nu a făcut niciodată nimic.
Michelangelo a fost emoționat când a pictat bolta Capelei
Sixtine, dar știa să picteze și înainte de a ști, a învățat.
412. - Și Michelangelo a fost ucenic...
413. - Mai trebuie să faci schițe, să recapitulezi, să mai
înveți, să mai scrii...
414. - Repetă lecțiile pe care încă nu ești sigur,
recitește-le pe toate, citește-le scrie-le încă o dată, dacă e cazul,
încă o dată...
415. - La 13/23 August 1595 și la 18/28 Octombrie 1599
(Călugăreni și Şelimbăr), istoria s-a izbit de sabia lui Mihai
Viteazul și a trebuit să urmeze direcția indicată de vârful ascuțit

120
 La Mosata
¸
al sabiei sale însângerate.
416. - „Cetățeanul Kane” – un film de Orson Welles, cu
Orson Welles și... boboc de trandafir...
417. - Pagini albe ce se vor scrise, continente ce-și
așteaptă descoperitori și exploratorii, mări albastre tânjind după
corăbiile cu pânze albe sau înnegrite de vreme, ca să le brăzdeze
valurile, corali și stânci submarine viclene... Furtună și calm,
toate acestea inexistente sau existente undeva și peste tot și
toate... cântecul sirenelor care te cheamă...
418. - Ce-s nașterile, morțile și tainele pământești, pe
lângă cele de apoi!?...
419. - Semnele oboselii: cauți compania rudelor, îți place
bârfa, treci indiferent prin fața vitrinelor, nu te mai satisface
lumea localurilor, te atrage mai mult câminul – te satisfac mai
mult lecturile (ca femeile), dar și acestea (lecturile), încep să fie
selectate cu preferințe spre unii autori și recitirea lor – repetarea
unor lucruri aparent comune, dar cărora le dai alte semnificații
etc. etc. etc.
Semnele oboselii – semnele bătrâneții – semnele
timpului care a trecut și care a lăsat urme...
420. - „Marile lacuri” – un soare de toamnă cu toate că e
Ianuarie – Podul – soarele se pierde pe undeva pe la asfințit.
Tic-tacul ceasului... Un copil râde afară și un altul scâncește...
421. - Regăsirea liniștii – a soltitudinii – a meditației...
422. - Horia Lovinescu – cel puțin în cartea de teatru pe
care o citesc eu – a explicat ca atâția alții evenimentul de la 23
August 1944. Lucru poate necesar, dar asupra căruia s-a insistat
prea mult și nici chiar Horia Lovinescu nu privește lucrurile
dintr-un punct de vedere inedit. E foarte comod să axezi totul pe
acest eveniment – el să fie și cauza și efectul – dar mai există și
un „după aceea”...
423. - Există indivizi – cărora le zici oameni – doar
pentru că beneficiază de realizările civilizației...
424. - „Rochiile” Sofiei, nici n-o să încapă în carnetul

121
 Nicolae Istoc
¸
acesta.
425. - O Sâmbătă domestică, destul de relaxantă, relativ
lungă, cu Vancea (serialul), punctul de atracție central.
426. - Cireșii înfloresc o singură dată pe an, ghioceii sunt
atât de efemeri, chiar și soarele moare puțin cu fiecare asfințit...
427. - Ambiția este căutată mereu, chemată în ajutor,
implorată, rugată și de cele mai multe ori uitată...
428. - Ambiția este răbradea răbdărilor și programul,
înțelepciunea răbdărilor.
429. - „Testamentul incașului” de Karl May – prea puțin
fiorul legendei, a necunoscutului, a preistoriei, prea puțin filonul
incaş – o carte banală de aventuri – mult mai slabă, sau slabă pe
lângă „Ultimul mohican”, de exemplu.
430. - Ce mare-i forța inerției, a obiceiurilor, îți oprește
mâna întinsă cu palma deschisă în care e gata să cadă fructul
pârguit.
431. - Buzele Sofiei „furate” de o necunoscută, încolo
banală și ștearsă.
432. - Te enervezi mereu, ești revoltată și mă înțepi
indignată. Cine crezi că sunt eu? Biata mea Sofia! Biata mea
Sofia! Parcă tu știi cine ești? Sau parcă tu ești TU? Sângele
fierbinte ești tu, sângele care-ți curge prin vene, patima
moștenită nu știu de unde.. „Bobocul” și „Floarea” ești TU și
petalele căzute ce vor fi călcate în picioare...
433. - „O zi desăvârșită pentru peștii-banană”, una dintre
cele nouă povestiri ale americanului J.D. Salinger – tipică pentru
literatura americană, aparent simplă, aparent scrisă parcă din
joacă. Aș spune și tipică pentru viața de astăzi în general, și cea
americană în special, răzbat din ea unele automatisme, gesturi
banale și absurde cum e viața însuși, și apoi, „tehnica” care iarăși
e pur americană,
434. - Ochii Sofiei și i-a pus o străină, care având și
buzele ei, s-ar putea să nu mai fie banală și ștearsă.
435. - „Chiar înaintea războiului cu eschimoșii”, o altă

122
 La Mosata
¸
schiță din cele nouă ale americanului J.D. Salinger, nu știu de ce
îmi face impresia că seamănă cu Kafka.
436. - Notam în alt carnet despre diferența dintre
minciună și înșelăciune, spunând că cea din urmă presupune o
stratagemă, are o „istorie”. Nu cred că mi-am notat și care e mai
mare din aceste două rele.
437. - Într-adevăr a fost ceva din Darlingtonia, dar n-a
fost nici de departe Darlingtonia „se plimbă” pe Tamisa.
438. - Oare cine are pierderi mai mari? Desigur, cei cu
viziuni, idei și acțiuni cărora evoluția istorică le dă sau nu
dreptate. Dar poate aceștia n-au nimic de pierdut. Familia
Goleștilor avea multe de pierdut și totuși...
439. - Posteritatea – un drog – ce poate să ucidă, să
falsifice și să dezumanizeze.
440. - Am surprins-o pe Darlingtonia plângând și
mușcându-și colțul batistei la „Love Story”.
441. - Darlingtonia avea un șal negru pe umeri („La șalul
cel negru”), un șal negru lung până la pământ, pantaloni negri, o
bluză verde mulată pe corp și era blondă...
442. - Cărțile – se așază și peste ele timpul – așa – pe
coperți, peste anii editoriali, peste editori, dar Robert Jordan va
muri mereu în pădurea aceea de brazi...
443. - Să vedem cât de departe mă voi duce cu exigențele
de data asta (15. Februarie 1972). Oricât de departe aș împinge
aceste exigențe, ele nu vor degenera în exagerări. Exigențele
fiind necesare, exagerările dăunătoare!
444. - Studiul – cea mai mare plăcere din lume!
(16.III.1972).
445. - Citind ce a spus Mihai Ralea la moartea lui
Ibrăileanu, m-a impresionat din nou acest mare om – Ibrăileanu.
446. - Ieri, ascultând la radio legenda „Ciocârlia și
Soarele”, mi-am amintit de Eminescu și de „Luceafărul” lui, de
care, cu timpul, îți dai seama cât de minunat e...
447. - Dar să vedem ce au mai făcut oamenii neoliticului,

123
 Nicolae Istoc
¸
ceramica lor, existența lor fantastică.
448. - Aseară luna ca o seceră atârna foarte aproape de
luceafăr, păreau foarte pământești, aruncate de cineva în bătaie
de joc, pe pânză.
449. - După ce ți-ai făcut un program și datorită unor
împrejurări, el este perturbat, zilele acelea, oricum ar fi fost ele
de faste, ți se par că au trecut absolut degeaba.
450. - Oricum, mai trece o zi și mâine – poimâine, și tot
așa și ieri – alaltăieri, și tot așa – va trece și astăzi.
451. - Dimineața – autobuzele se scurg pline și stațiile
gem de lume.
452. - Astăzi ne vom plimba după soare – eu și Celălalt
Milian – vom fi nepăsători și fericiți – vom zăbovi îndelung în
fața vitrinelor și o să-i arat, ce o să-i cumpăr când voi primi
salariul.
453. - O zi cam încărcată – lipsită de liniște și de
constrângerea scurgerii timpului – dar cine știe, când zilele vor
fi goale – ceturile meschine – vor fi ca o binecuvântare, dar n-o
să mai ai de unde să le ai...
454. - „Când voi fi mort și livid”, n-o să mă mai doară
capul, n-o să mai fumez, nu voi mai bea cafea exagerat de mult
și nu voi mai fi obosit... „Când voi fi mort și livid”...
455. - Într-o seară la „Dacia” și apoi la „Transilvania”
îmi dau seama încă o dată că nu-mi mai priesc localurile, că mă
simt străin și „țăran” în ele, sau cel puțin, pe undeva... depășit.
456. - Fierb sarmalele – citesc magazinul – e seară, e
Sâmbătă seara, îmi beau cafeaua și sarmalele fierb...
457. - Iată că numele tribului dacic Costobocii – pe care
îi simpatizam înseamnă – Străluciții.
458. - Numele regelui dacic – Oroles – care iarăși îmi
place, se traduce prin aproximativ: Vulturul.
459. - Citind primele replici (și singurele), din lucrarea
„Pe unde n-a trecut războiul”, după o pauză îndelungată și după
ce am și uitat de ea, mi se par totuși niște replici veridice,

124
 La Mosata
¸
credibile, mi se par reușite.
460. - Trec seara prin cartierul copilăriei și adolescenței,
miroase a libertate, a seară adevărată... Trec podul încărcat de
gânduri, spre lucrurile care înseamnă constrângere, închisoare...
461. - „Destin înseamnă caracter” (Göethe)
462. - O Sâmbătă seara scurtă, prea scurtă, dansam cu
Celălalt Milian, el face pe educatoarea, „facem cercul mititel”...
și Vancea i-a bătut din nou pe extratereștri...
463. - Gândurile nu zboară nicăieri, sunt sedentare, de
fapt, nici nu se regăsesc și poate că-n seara asta nici nu există. Și
totuși cafeaua e în față....
464. - În afară de „Waterloo” cu Rod Steiner și alte
personalități artistice și drăgălășeniile Celuilalt Milian,
Duminica a fost insipidă, anostă....
465. - Începe un alt „luni”, în așteptarea unei alte
„sâmbete”, ca să urmeze apoi o Duminică – dar fără „Waterloo”
– fără „ieșiri” – poate totuși cu cărțile în față.
466. - Am văzut sânul Darlingtoniei; liber, pur, imaculat
și totuși carnal.
467. - S-a făcut deja dimineață, pe undeva prin alte
apartamente se aud zgomote de parcă ar umbla șobolanii prin
galerii. S-a și făcut dimineață și nici n-am avut timp s-o văd, căci
era deja ziuă.
468. - Darlingtonia a trecut de două ori pe lângă mine,
prima dată n-am îndrăznit, a doua oară n-am mai avut timp să-i
grăiesc...
469. - Hristos a luat o singură dată biciul în mână ca să
alunge vânzătorii și negustorii din Templu. El, Isus Hristos, a
luat o singură dată biciul în mână ca să-i corbăcească pe cei ce
profanau IDEALUL!
470. - IDEALUL trebuie apărat cu orice preț. Trebuie
privit ca IDEAL, chiar dacă pentru aceasta e nevoie de lovituri
de bici.
471. - Idealul trebuie apărat, chiar dacă asta presupune și

125
 Nicolae Istoc
¸
ordine și canalizarea tuturor acțiunilor aspre atingerea lui.
Niciun ideal, în momentul și în focul luptei pentru atingerea luie,
nu poate fi fals.
472. - IDEALUL este o zeitate – căreia trebuie să-i ridici
temple și să-i pui în vasele sfinte flori proaspete.
473. - IDEALUL – grăuntele de nebunie!
474. - Natura m-a privilegiat și eu n-am știut să profit.
475. - Săptămâna-i ca și trecută – inutilă – plină de nervi,
frământări, descurajări, revoltă și renunțări... „Când voi fi mort
și livid”...
476. - Premiul Nobel, încă nu s-a acordat niciunui român,
așa că mai pot să sper.
477. - Surâsului Monei Lisa – într-adevăr, i se pot da
atâtea interpretări, sensuri, și asta doar printr-o reproducere
nenorocită de pe o copertă oarecare. Oare privind-o pe Mona
Lisa?...
478. - Într-o zi, când o să înceapă să te doară, o să
descoperi uimit că ai și stomac pe care până atunci nici nu l-ai
băgat în seamă...
479. - Două săptămâni în care setea mea de studiu s-a
stins în asemenea măsură, de parcă n-ar fi existat niciodată.
480. - Mâine – poimâine înfloresc cireșii și nici n-o să
știi și nici n-o să le simți mireasma și natura va putea să se
reverse peste tine exuberantă și tu nici să n-o bagi în seamă...
481. - Într-adevăr, viitorul s-a terminat, a rămas acest
prezent atât de mult neglijat, dar care se impune tot mai tare, ca
un fel de răzbunare...
482. - Ce se mai poate întâmpla? Decât; nervi, surmenaj,
disprețul tuturor, batjocoriri și descurajări pe toată linia...
483. - Nici anul ăsta, n-a adus cu el Înțelepciunea și se
pare că ea nu va veni niciodată.
484. - Revenirea în trecut, invocarea trecutului cu ce a
avut el mai bun ca să-ți asigure liniștea, consolarea și încrederea
în tine...

126
 La Mosata
¸
485. - Senzația demnității rănite, apoi apărarea, lupta în
care demnitatea primește noi dimensiuni, ce senzație!...
486. - Ce priveliște minunată privită de pe geam. Ce
ploaie cu vânt, cu stropi reci și aerul, vântul ce zgâlțâie feinarul
fin fața geamului de la bucătărie și sarmalele fierb și Vancea îi
bate din nou pe Invadatorii – Extraterești. Mai că n-am dormit
deloc și peste câteva ore, prin „ploaie măruntă” va trebui să mă
duc la lucru, sunt în schimbul III... Ce Sâmbătă seara
„superbă”...
487. - Cât s-ar putea studia în noaptea asta cu ploaie, cât
s-ar putea citi, câte gânduri, câtă liniște... Dar trebuie să mă duc
să-mi torturez corpul trăgând de căruciorul cu balamale...
Balamale... Ce cuvânt urât...
488. - Ploaia măruntă de aseară s-a transformat în
lapoviță și apoi în fulgi adevărați și toate astea în 11-12 Martie.
489. - Darlingtonia m-a întrebat ce mai fac, ce mai
citesc, „ce mai citești frumos”, a zis ea. Eu i-am răspuns că nu
mai fac nimic, nu mai citesc nimic... Mă întorc în trecut... Totuși
– am zis – uitându-mă la ea și vrând să-i spun că atunci făceam
totul când o vedeam pe ea, când stăteam de vorbă cu ea, dar cred
că a înțeles totul din privirea mea... Și mi-a zâmbit.... Zâmbetul
ei, Zâmbetul Darlingtoniei...
490. - Darlingtonia își foșnește rochiile prin sălile
Ermitajului...
491. - Ce s-ar mai putea nota astăzi; decât un soare de
primăvară, după ce o noapte și o zi de zăpadă inoportună ne-a
speriat făcându-ne să ne reluăm paltoanele și mănușile...
492. - „Marile lacuri” au devenit niște bălți, exceptând
cel cu insula, bălți în care totuși s-au lăsat umbrele serii, dacă nu
cumva chiar și soarele și a lăsat pete de sânge prin apă, prin apa
cu pipirig și șovar... În această zi de Martie, „marile lacuri” au
devenit niște bălți...
493. - Așteptarea... Toată viața-i o așteptare înșelătoare.
Toată viața aștepți să se întâmple ceva deosebit și bun și când se

127
 Nicolae Istoc
¸
termină ea (viața), îți dai seama că ai așteptat degeaba... De
aceea, nu-i bine să aștepți, trebuie să începi lupta, acțiunea cu
oricine, ori unde și pentru orice. Căci numai lupta asta absurdă
și surdă, înseamnă viață. Restul e proză, sau poezie, depinde de
cum privești lucrurile si de cum se luptă viața cu tine.
494. - Zi de primăvară, ca și ieri, ca și mâine probabil...
Soare... Somnolență...
495. - Darlingtonia își va arunca cărțile și-și va descoperi
brațele și picioarele. Își va lepăda uniforma care o face o
anonimă și va izbucni ca bobocul care dă în floare...
496. - Orice s-ar spune, oricât s-ar teoretiza și oricine ar
face-o; femeia vrea tot timpul, ea vrea și când nu vrea bărbatul,
ea vrea și când nu poate bărbatul.
497. - De altfel, am și adormit de mult, obosiți, nervoși,
revoltați, nemulțimiți – mâine „goarna” va răsuna din nou și vom
reîncepe alergătura de la și despre aceleași lucruri...
498. - Cum își pune amprentam ocupația, profesiunea pe
om! Începând de la îmbrăcăminte, chelie sau păr, gestrui,
gândire și vorbire...
499. - Prin „fluviile” de acte, statul umilește tot mai mult
individul, îi răpește mândria, îi desființează cinstea, loialitatea,
sinceritatea – îl învață să mintă, să se prefacă, îl transformă
într-o componentă oarecare...
500. - Astăzi e o zi oarecare – mâine – poate deveni o zi
hotărâtoare, o zi mare, sau o zi în care ai să greșești definitiv și
pentru totdeauna, sau ziua în care va trebui să acționezi altfel de
cum ai acționat, sau ziua în care trebuia să stai deoparte, sau ziua
în care trebuia să intri în „vâltoare”...
Oricum, astăzi n-ai făcut nimic deosebit și ziua asta te-a
avut ca cea de ieri și poate că cea de mâine... Ca în final, să
ajungi la ziua fatală care te va avea definitiv, adică te va ucide,
ziua în care o să mori...
501. - În fiecare dimineață pângărești viața, neutră,
splendoarea dumnezeiască. În fiecare dimineață când te scoli

128
 La Mosata
¸
buimac, când te urci ca un somnambul în autobuzul arhiplin,
când te închizi ca un dement într-un birou plin de fum și nu
observi dimineața...
502. - Ce soare de asfințit ciudat... Ce glob de metal
incandescent, de fapt, nu-i de metal, ci-i un glob gol pe
dinăuntru, ca și viețile noastre...
503. - Duminica dimineață, într-o casă vraiște, pregătită
pentru zugrăvit. Celălalt Milian aleargă superb pe afară...
504. - Darlingtonia – îmbracă atâtea forme – se
substituie atâtor ispite, e atât de efemeră și „fluturele”, nici nu
mai știe pe care petală să o prefere, pe care petală să o
stăpânească, să-i inhaleze parfumul... otrava...
505. - Se pare că într-un anumit ideal nu mai cred deloc.
E cu atât mai ciudat, cu cât de câte ori am încercat idealul
respectiv a mers binișor.
506. - Probabil că sunt condamnat să fac toată viața, ceea
ce nu-mi place.
507. - De mult timp trebuie să plec într-o călătorie, ca să
aduc de acolo idei noi, peisaje noi, figuri noi și „aer proaspăt”.
De mult timp, trebuie să plec într-o călătorie...
508. - Uneori, mi se pare că dacă aș începe să scriu, ar
trebui să citesc toată literatura, ca să nu scriu ca ei; Faulkner,
Dostoievski, Tolstoi, Hemingway, Balzac, Zola, Romain
Rolland... Să citesc, să citesc toate cărțile...
509. - Primăvara s-a statornicit, s-a definitivat, s-a și uitat
de paltoane, mănuși, copaci și ciorchine, pe afară a venit până și
o turmă de oi cu miei, până în fața blocului. Ce ți-ai putea dori
mai mult?
510. - Încet-încet se va termina și „povestea” asta – viața
– De altfel e ca și terminată... Mâine-poimâine voi face burtă,
voi cheli, voi încărunți, mă voi gârbovi... Încet-încet... Și apoi,
cine știe? Poate mă va „ajuta” și vreo boală... Încet-încet... Și
apoi ce importanță mai are, niciun regret... N-aș putea spune că
a fost deosebit de frumoasă...

129
 Nicolae Istoc
¸
511. - Darlingtonia – în schimb nu va îmbătrâni
niciodată și „fluturele” va zbura necontenit în jurul ei...
512. - N-am mai citit de mult. Nu mai am nicio idee și
aștept să-mi treacă zilele, indiferente; una ca cealaltă; prima ca
a doua, luni ca Vineri și așa mai departe...
513. - Ce fantastic de schimbătoare e starea sufletească a
omului! În decurs de câteva momente el trece de la o extremă la
alta. De la descurajarea copilărească cu lacrimi în ochi, la
încrederea și bărbăția generalului sigur pe sorții bătăliei; de la
indiferență totală la o simpatie debordantă ce degenerează în
afecțiune și mai apoi în dragoste... Cum sunt posibile toate
acestea? Rațiunea singură – rece – n-ar permite așa ceva...
Probabil, imaginația este izvorul acestor schimbări.
514. - Viața s-a și terminat! De câțiva ani de zile a început
sfârșitul și eu n-am știut nimic. Nici nu bănuiam, nici nu puteam
să-mi închipui...
Astăzi, cel puțin am descoperit, descoperire ce m-a făcut
să mă impac cu ea (cu viața), să o accept așa cum e (fără să fiu
silit de nimeni la asta), și să aștept ultimul apus de soare...
515. - Am văzut niște buze vulgare și senzuale la un păr
negru și la o bluză de faș roșu...
516. - „Vancea” i-a bătut din nou pe „Invadatori”. Peste
2-3 zile o să-i desfințeze. Ce-o să mai vedem sâmbăta seara?
517. - Celălalt Milian – idealul suprem, miracolul nostru,
minunea... Sfidarea timpului, învingerea morții, atingerea
eternității...
518. - Faptul brut, aproape că nu se poate nota niciodată.
519. - „Love story” și muzica lui, actorii – mai ales fata
– muzica aceea izvorâtă parcă de undeva de dincolo de viață,
venită să ne amintească din nou că totul e atât de efemer și de
aceea atât de frumos, să ne spună cu tandrețe că moartea există...
Și titlul acesta care nu mai trebuie tradus: „Love story”.
Fata din „Love story” ar putea fi Darlingtonia.
520. - Într-o seară splendidă – la tragere – Un cer cu tot

130
 La Mosata
¸
Universul aprins – stelele – unele mici, reci, depărtate. Altele
calde, terestre, apropiate și o masă de oameni (printre care erau
și femei), ca niște gângănii, parcă condamnate șă nu-și poată
înălța capetele spre cer ca să vadă stelele.
521. - Am așteptat-o pe Darlingtonia o săptămână
întreagă la cafea și n-a venit nici într-o zi, probabil era prea
dimineață.
522. - Se scurg zilele încet – cu soare, a venit primăvara,
goală și fără rost și eu rămân pe loc... Se scurg zielel încet, cu
soare – a venit primăvara – se scurg zilele goale și fără rost...
523. - Îmi revine veche idee cu piesa de teatru: „Fără
Naționalitate”. Finalul e gata: Sfârșitul celui de al doilea război
mondial;
– Ce-ai făcut în timpul războiului?
– Nimic! Sau mai exact; am trăit – adică am făcut
contrariul a ceea ce ați făcut voi – am trăit.
Omul fără identitate, fără țară, fără naționalitate,
considerându-se „Cetățeanul lumii” este închis într-un ospiciu
de nebuni. Războiul a început din nou, vă pregătuți deja pentru
un nou război, ba mai mult, războiul nici nu s-a terminat, ura din
inimile voastre ține jarul aprins...
Personajul e închis într-un ospiciu de nebuni, unde nu
scapă de supliciu; este obligat de nebunii din salobul respectiv
să fie când Hitler, Göering sau Stalin..
524. - În sfârșit, într-o dimineață Darligtonia a venit, dar
a și plecat repede, n-a consumat aproape nimic... A comandat un
mic dejun, dar n-a reținut decât ceaiul, restul l-a respins. Gest de
Darlingtonia. Nici nu se putea să mănânce într-atâta lume...
Părul îi era negru, dar nu într-o culoare țipătoare, era
parcă patinat de vreme și ascuns sub un batic pe care nu pot să-l
descriu. Era ca și cum ar fi venit dintr-o călătorie. Avea pe umăr
un fel de traistă de inspirație folclorică, dar nu în culori țipătoare.
Era îmbrăcată foarte simplu; o fustă obișnuită, un pulovăr; niște
pantofi ușori, de vară... Dar erau hainele ei, hainele

131
 Nicolae Istoc
¸
Darlingtoniei...
525. - Încă o dată astăzi, m-am convins că sunt un
sedentar, un obosit și că am îmbătrânit enorm în ultimul timp.
(Am 27 de ani).
526. - E Sâmbătă. „Vancea” o să le dea o lecție zdravănă
„Invadatorilor” a ceea ce înseamnă speța umană și eu nici n-o
să-l pot aplaude, căci sunt în tura de noapte.
527. - Aceeași Sâmbătă. O săptămână inutilă, irosită nu
știu pe unde, nu știu cu cine, nu știu pentru cine și ce... N-am
citit niciun rând, n-am scris nicio frază. Să-mi fie rușine.
528. - Protagoniștii din „Love Story”, într-un anumit fel
sunt Romeo și Julieta moderni.
529. - Nu pot scrie nimic, N-am nicio idee nouă, altele
vechi revin într-adevăr, dar Darlingtonia dacă nu se dovedește
imposibilă, se lasă totuși foarte, foarte greu ca să fie scrisă.
530. - Ce aș putea face mai mult? Beau cafea, fumez, mai
citesc câte ceva, o caut pe Darlingtonia... Obosesc, obosesc...
Vine noaptea... Vine de fiecare dată câte o noapte...
531. - O altă zi de luni – alte șase zile...
532. - Celălalt Milian – superb, domină viața, existența,
rațiunea de a fi... În afară de el, toate lucrurile n-au nicio valoare.
533. - Darlingtonia – nici n-o să vină și nici nu-i nevoie
de ea zilele astea... Poate călătorește pe undeva prin America de
Sud...
534. - Trag clopotele – prin Rogerius – dar nu-i nicio
năvălire barbară, ci o biată amiază...
535. - Darlingtonia există pe undeva, trebuie să existe,
doar nu-i o nălucă, o creație a imaginației mele... Pe undeva ea
își sună cerceii și-și alungă părul de pe frunte. Fruntea și părul
Darlingtoniei...
536. - Dimineața – la cofetăria de lângă piața mare am
ieșit din schimbul de noapte, la cafea. Parcă ar fi vară și trotuarul
a fost udat ca să se alunge canicula. Zgomotul aparatului de
cafea. Dimineața – dar e de abia luna Aprilie și a plouat, de aceea

132
 La Mosata
¸
trotuarul e ud.
537. - Măsuța-i gata făcută (de mine, neîndemânaticul),
mai trebuie doar vopsită, dar și așa cum e se pretează la scris, la
studiu... Dar atunci când vor fi cărțile și caietele...
538. - Personajele acelea atât de negative, de ticăloase,
de complotiste ca de exemplu Caderusse din „Contele de Monte-
Cristo”, s-ar putea să nu fi existat niciodată și totuși azi noapte
am visat unul și într-adevăr, era odios...
539. - Ce-oi fi avut de notat ieri, alaltăieri, când n-am
avut timp să-mi notez, când eram murdar în șalopeta jegoasă
și-mi storceam mușchii pentru existență?
540. - Filmul de Duminica seara: „Iubire, ură, iubire” cu
personajul Leon D. - un fel de tip stendhalian într-o altă epocă.
Omul sortit să fie „ucis” de societate și de firea lui însuși.
Darlingtonia murise pentru el în mașina aceea care fumega,
trebuia s-o ucidă, devenise o obsesie și iubirea pătimaşă se
transformase în ură...
541. - Pe undeva, o dată cu primăvara, s-a scurs și
tinerețea (am 27 de ani), optimismul, bărbăția, încrederea în
viitor...
542. - Aceste rânduri le scriu la masa mea (făcută de
mine, nepriceputul), „biroul meu”, dar care până acuma nu se
dovedește a fi o „oază” pentru inspirație... Probabil, mai e nevoie
și de liniște. Totuși, am mare încredere în ea (în masă), că-i
făcută de mine.
543. - Printre alte lucruri, Printre nervii și preocupările
zilnice, cu obsesia orei de sculare foțată de mâine dimineață, a
învins seara și s-a așezat liniștea peste masa mea de lucru (făcută
de mine, neîndemânaticul), peste apartament, a intrat în
bucătărie, în familie și în carnețelul meu printre aceste rânduri...
544. - Dimineața asta frumoasă – a spus Darlingtonia –
Diminețile astea frumoase, m-am gândit eu, diminețile astea pe
care trebuie să le „ucid”, în fum, în zgomot, în fabrică, într-o
salopetă jegoasă. Diminețile astea frumoase...

133
 Nicolae Istoc
¸
545. - Prima ploaie de vară, oare va veni? Câțiva stropi
mari, nori groși și negri dinspre Ungaria, spintecări de fulgere și
două tunete vor aduce oare prima ploaie de vară – azi 12 Aprilie
1972 – și aici în Rogerius, pe balconul nostru, la picioarele
Celuilalt Milian?...
546. - Fetele discută pe la geamurile deschise, așteptând
ploaia.
547. - E mai bine să susții o ipoteză care cu vremea se va
dovedi eronată, decât să nu susții niciuna.
548. - „Dar dacă aceste lumi sunt locuite, cine le
locuiește? Suntem noi, sau sunt ei stăpânii lumii?” Întrebarea
plină de neliniște pusă de Kepler.
549. - Într-adevăr s-ar părea că nu suntem singuri în
Univers și deci nu avem sceptul puterii regale în mână. De fapt,
poate nici nu-i nevoie de el...
550. - A descoperi că nu suntem niște unicate... Și totuși
o Darlingtonie de pe o altă planetă, sub o altă formă; stranie... și
cine știe, poate, monstruoasă... E totuși, nu știu cum...
551. - Încerc să notez ceva într-o dimineață, cu ochii
cârpiți de somn, dar nu găsesc nimic în afara obsedantelor
minute ce scurg și care totuși doresc să fie veșnice...
552. - S-au deschis grădinile de vară și lumea poate bea
cafeaua pe trotuar și să privească bulbucii de ploaie, pentru că
ploaie, ploaie de vară cu niște stropi mari, ca niște boabe de
struguri.
553. - Înegresc paginile cu nimic, nu-mi mai vine nicio
idee, nu mai văd niciun peisaj... Poate e nevoie de mai multă
liniște ca altădată, de mai multă încredere...
554. - Ce cald e în asă seară și-i numai Aprilie, lună
„nebună” – bună de glumă.
555. - Masa mea („biroul” meu), e ca și părăsită, cu toate
că încă nici nu am reușit să ne împretenim...
556. - Peste o oră, două se va sfârși toată mizeria, va muri
toată ticăloșia din mine și dacă nu voi arăta ca un înger, voi fi

134
 La Mosata
¸
totuși inofensiv și senin. Peste o oră, două, mă duc la culcare.
557. - Marele Inca așteaptă... Marele Inca... Singurul
Inca... mereu singurul Inca... a și obosit, s-a și blazat și aproape
că nu se mai crede nemuritor, aproape că nu se mai crede Fiul
Soarelui...
558. - Marele Inca și Darlingtonia – două idealuri – ce
se vor idealuri, fugind mereu de atingere, de lanțurile
concretizării, dar din când în când lăsăndu-se prinse o clipă,
debarasându-se o fracțiune de clipă de simbol și el
expunându-și pentru o clipă pieptul său de luptător, și ea,
Darlingtonia, îngăduind preț de o mișcare de pleoape să-i auzi
foșnetul rochiei...
559. - Fiul Soarelui rătăcește pe drumurile incașe,
drumuri fără rost, sau tocmai de aceea cu rost, pentru că nu aveau
niciun rost, pentru că sfârșeau în prăpastie... Drumurile
Soarelui...
560. - Sâmbătă – o Sâmbătă ce nu se lasă a fi Sâmbătă
decât foarte târziu... Oricum, îl aștept pe „Vancea” să-i mai bată
o dată pe Invadatori...
561. - Duminica dimineața, o altă Duminică dimineața,
mă voi duce cu Celălalt Milian la plimbare – amândoi – doar noi
doi...
562. - Și totuși nicio idee, nici cele amânate, nici cele
păstrate pentru mai târziu...
563. - „Enigmele miturilor astrale”, pe undeva, prin toate
fragmentele de cronici uitate există dorința de a depăși condiția
umană, dorința de a se depăși efemeritatea atât de absurdă a
omului și lupta lui contra regimului uman în care a fost aruncat,
la care a fost condamnat...
564. - Foarte departe, din foarte departe nici nu mai vine
spre foarte departe. Foarte îndepărtând idealul, îndepărtând
idealul...
565. - L-am văzut mai alaltăieri pe bărbatul pe care-l
invidiam... Un fel de „Don Huan”, oarecum interesant,

135
 Nicolae Istoc
¸
plimbăreț, muzical, rival, de-o seară la un club de dans, la o
serată, astăzi aproape bătrân, obosit, blazat – se uita cu un fel de
aer de nostalgie la mine și poate pe undeva se bucura, și în
același timp regreta că eu încă mai arăt tânăr.
566. - Și totuși se zboară în cosmos, în lună. Și totuși
omul a învins inerția, a spart-o, a făcut-o cioburi...
567. - În această dimineață e un fel de serbezeală; aer
rece, stropi întârzâiați și rătăciți de ploaie, puțină viață în această
dimineață. Nici nu-i nevoie de Darlingtonia, poate nici n-o să
vină.
568. - Cel mai plăcut lucru din lume – Studiul!
(18.IV.1972).
569. - Mai aproape nimic, aproape nimic astă seară, ieri
seară, mâine seară... În fiecare seară mai aproape nimic, mai
aproape nimic...
570. - Rațiunea! La o privire mai... Voiam să-mi notez
ceva despre rațiune... Întenția a rămas, dar prins de alte gânduri,
sau poate mai exact, de alte stări sufletești, de alte rațiuni... am
uitat de rațiune!
571. - Darlingtonia-i estompată și poate că-i amețită de
Soarele Piramidelor...
572. - Marele Inca și-a întors de câțiva ani privirea de la
Soare, s-a obișnuit fără el și astăzi, nici în vis nu-l mai vede pe
cer.
573. - Socrate, marele Socrate n-a lăsat niciun rând scris
și totuși e „nemuritor”...
574. - Timpul trece atât de repede, orele sunt atât de
puține, timpul meu galopează, timpul celălalt se scurge cu
încetinitorul.
575. - Afară-i soare, pe iarbă e soare, sunt câțiva copii
care se joacă și-mi amintesc de vara trecută când eram surmenat,
dar tot timpul cu Celălalt Milian.
576. - Ce minunat roman e „Submarinul fantomă”. Ce
peisaje frumoase, ce personaje și cât de complexe! Ce roman

136
 La Mosata
¸
fantastic e „Submarinul fantomă”, mai ales că n-a fost scris...
577. - Au mai rămas serile, unele seri, a mai rămas
muzica, Darlingtonia și bine înțeles, Celălalt Milian.
578. - Ce ploaie fantastică astăzi, ca într-un film... Eu în
autobuz și potopul de ploaie. Ce ploaie de vară, potop de ploaie,
autobuzul s-a și oprit. Ce ploaie fantastică astăzi, ca într-un film
de Antonioni...
579. - Darlingtonia se plimba de la un capăt la altul al
autobuzului gol, așteptând să stea ploaia.
580. - „O, cel mai buni dintre oameni, tu ești atenian. Ești
cetățeanul celui mai mare stat, al celui mai renumit în
înțelepciune și putere. Nu-ți este rușine să te îngrijești așa de
mult de averi, căutând tot mereu să le tot sporești, ca de numele
și de vaza ta, iar pe de altă parte de cugetul tău, de adevăr, de
suflet și de felul cum să le faci mai desăvârșite, să nu te
sinchisești?” (Socrate). Astăzi, cetățeanul atenian e înlocuit cu
cetățeanul american, sau cetățeanul occidental.
581. - Noaptea – totul afară pare atât de necunoscut, de
nerecunoscut, încremenit, de straniu, de parcă ar fi vorba de o
altă planetă.
582. - Mâine – mâine e luni – ieșire dintr-un impas și
intrarea în alt impas.
583. - „12 Oameni furioși”, film american cu Henry
Fonda, poate unul dintre cele mai interesante filme pe care
le-am văzut. Toată acțiunea se desfășoară (o acțiune statică,
oarecum fără intrigă, dar cu un deznodământ excepțional),
într-o sală de deliberare a juriului. Protagoniștii: – 12 bărbați
plini de defecte, bătrâni, obișnuiți, cu mici vicii nevinovate,
niciunul frumos, niciunui tânăr și totuși în final, nu se poate să
nu-i îndrăgești pe toți, ajungi să-i înțelegi pe fiecare în parte și
să-i accepți așa cum sunt.
584. - Toată noaptea a curs ploaia. Astăzi e frig, bate
vântul, dar Celălalt Milian e acasă cu mine.
585. - Pe undeva, după ce ai-a lepădat straiele numite:

137
 Nicolae Istoc
¸
educație, tradiție, prejudecăți, etc.etc... Ce mai rămâne oare?
586. - Iată-te deci, iar singur, față-n față cu noi, mai ai
patru luni, soarta a fost „darnică” cu tine. A trecut 7 luni și ești
mulțumit de tine și e firesc să fie așa. Grăbește-te însă, căci până
acum nu tu ești Învingătorul!
587. - Ești un om fericit anul ăsta; ai un țel mare.
Neglijându-l, te nenorocești!
588. - „... Mary Brizano”...
589. - Poate că ar fi bine ca omul încă copil fiind să-și
construiască (facă) anumite pretenții la care mai tărziu să aspire,
sau să le folosească ca termen de comparație.
590. - Îți propuneai că o să te autocenzurezi și am
impresia că n-o mai faci, pe lângă asta pe undeva, vor să se
strecoare niște compromisuri. Nu te lăsa! Alungă-le! Dă-le
afară!
591. - „Ce-i viața oare? Trei zile la malul mării” (Cecil
Rhodes).
592. - Ieri (17.V.1973), Celălalt Milian a luat contact
pentru prima oară cu un spectacol de peste hotare. A văzut „Albă
ca zăpada și Roșie ca trandafirul” prezentată de teatru de păpuși
din Dresda.
593. - Celălalt Milian pronunță Dresda, ca și cum ar fi
știut de ea, ca și cum ar fi fost acolo și în glasul lui se percepe
parcă o nuanță de istorie a orașuliu, de istorie a civilizației
dresdiene, europene...
594. - „Una cita con de la vita” („Întâlnire cu viața”) film
argentinian, care m-a dus cu sufletul la gură pe când aveam
14-16 ani și eram șogârt la Școala Profesională CFR Timișoara
– dar Stăpânul Universului!
595. - Și-n seara asta broaștele își țin concertul și-n astă
seară le ascultă, sau nu le ascultă nimeni, și-n astă seară le aud
și le ascult numai eu...
596. - Autotortura te face mai puternic, mai stoic, mai
singuratic, mai solitar... (22.V.1973).

138
 La Mosata
¸
597. - „Ucigătorul de timp prezent” – „Născocitorul de
timp ce nu poate exista” – acesta sunt eu.
598. - „Costobocii – la ordinea zilei și nopții...
599. - La ora unu noaptea ascult fericit cum plouă (cum
ploaia răpăie-n geamuri), în timp ce milioane și milioane de
oameni dorm inconștienți (25/25.V.1973), în timp ce eu mă simt
privilegiat.
600. - „Străluciții” – „Costobocii” – ca să intre în istorie,
au mers la moarte.
601. - După ce ai făcut un lucru pe care apoi îl regreți, nu
arăta asta nimănui, ca să nu pari slab, nehotărât, inapt pentru
lupta cu tine însuți.
602. - După ce ai făcut un lucru rău (sau prost), nu spunea
asta nimenui, din contră, caută să convingi pe toată lumea că
lucrul acela trebuia făcut și că a fost bine făcut, păstrează restul
pentru experiența ta.
603. - Cerându-ți scuze de la un om pe care l-ai jignit, îl
jignești a doua oară prin scuzele tale.
604. - Și-n dimineața asta fantastică sunt singur, față-n
față cu ea – cu dimineața – și-l aștept pe Celălalt Milian să se
trezească din somn...
605. - După 16 ore de lucru în fabrică, totuși nu pot scăpa
ultima dimineață din 1973, de aceea mi-am făcut o cafea și nu
m-am mai culcat.
606. - Într-adevăr, e „ultima dimineață”, și fiecare
dimineață poate să fie ultima. Ce-ai făcut în această „ultima
dimineață? (31 Mai 1973).
607. - Și prima dimineață din Iunie 1973 –
„Costobocii”...
608. - Celălalt Milian s-a trezit și primul lucru pe care-l
face e să pună mâna pe carioca și să deseneze.
609. - Ieri am făcut pentru prima oară în 1973 împreună
cu Celălalt Milian baie în Apa de Mare care curge chiar pe lângă
blocul nostru. (3.VI.1973).

139
 Nicolae Istoc
¸
610. - O săptămână întreagă aproape fără „Costobocii”,
dar plină de Celălalt Milian.
611. - Azi trebuie să verific „motorul”, „suspensia”,
„frânele” – mâine Celălalt Milian are concurs cu bicicleta cu trei
roți.
612. - Celălalt Milian e campion. Câștigă detașat cursa,
conducând cu autoritate de la un capăt la altul.
613. - Celălalt Milian e emoționat pe podiumul
învingătorilor (în picioare, pe tricicletă), cu colacul – premiu
după gât, atârnându-i ca o medalie olimpică (Celălalt Milian –
are 5 anișori. 6.VI.1973).
614. - Celălalt Milian doarme obosit și fericit pe laurii
victoriei sub privirile noastre mândre, gânditoare și visătoare...
615. - „Tot ce nu e etern e zadarnic. Nimic nu-i etern”
(Ibrăileanu).
616. - Azi-noapte Celălalt Milian a avut un somn agitat
și s-a trezit de mai multe ori. Azi-noapte Celălalt Milian s-a visat
cu o căprioară care s-a preschimat... S-a ridicat în picioare în
pătuțul lui, căutând culcușul căprioarei preschimbate. Eu l-am
liniștit, spunându-i să doarmă că acolo-i tăticu’ și nu-i nicio
căprioară. (VI.1973).
617. - Săptămâna 4-10 Iunie plină de ploi calde, violente,
bruște. Ploi zilnice, rafale de ploi, soare, iarbă din abundență,
cosită tot timpul în „El Dorado”.
618. - Și-n astă seară rămâi cu noi, așa ai promis. Noi te
așteptăm seară de seară și-ți rămânem aceeași fideli prieteni;
cărțile, cafeaua, broaștele.
619. - „Mă duc și eu cu tine în bucătărie (unde învăț),
mi-a trecut somnul cel mare. O să stau și eu cum ai stat tu; cinci
minute și să mă duci la culcare dacă o să uit eu, căci iar o să vină
somnul cel mare” (12.VI.1973. Celălalt Milian).
620. - Fiul Soarelui simțea că divinitatea-i grea, searbădă
și inutilă.
621. - Te-am așteptat iar numai noi: cărțile, cartoteca și

140
 La Mosata
¸
cafeaua. N-o să ne refuzi. Noi te vom aștepta fidele în fiecare
seară.
622. - Abia aștept să vină Celălalt Milian, mă simt
vinovat față de el, lucru pe care el nu trebuie să-l știe niciodată.
623. - Toți copiii sunt frumoși, nu există copiii urâți, dar
Celălalt Milian e nemaipomenit, e splendid, e extraordinar.
624. - O cafea la o cofetărie de periferie, cu banii adunați
de prin toate colțurile buzunarelor. Iată ce a mai rămas din
Marele Spirit de Aventură, de Libertate, de Independență...
625. - Celălalt Milian – „Voi aveți nevoie de mine?”
Eu și Sofia: - „Sigur că da, avem nevoie de tine. Dar tu,
ai nevoie de mine?”
Celălalt Milian: „Da!”
Eu și Sofia: „Dar, pentru ce ai nevoie de noi?”
Celălalt Milian: „Pentru IUBIRE!” (30.VII.1973).
626. - Azi am trecut pentru prima dată în viață pe lângă
lumea care o dată mă fascinase și pentru care voi simți
întodeauna un fel de nostalgie; se filma o scenă din „Pistruiatul”
în colțul parcului „Petőfi”.
627. - În sfârșit sunt fericit. M-am sculat pe la cinci, am
mâncat, mi-am făcut cafeaua și învăț așteptându-l pe Celălalt
Milian să se trezească din somn... Asta după ce o săptămână
întreagă, l-am văzut numai câteva clipe în fiecare dimineață și
atunci somnoros, neavând timp nici să-l iubesc, să vorbesc ceva
cu el...
628. - După această săptămână Celălalt Milian pare mult
schimbat. Oare mă înșel? E parcă un copil care umblă la școală,
sau în orice caz un copil care știe niște lucruri precise. Pare mai
independent, mai puțin bebeluș, mai puțin naiv... Și parcă mă pot
aștepta în orice moment să-mi respingă îmbrățișările și săruturile
acelea posesive, dacă le pot numi așa... pare să pretindă doar
mângâieri, sau înțelegeri tacite din ochi... Poate că rațiunea
începe să-și facă loc pe chipul său... Pe chipul lui de înger... Pe
chipul fiului meu, pe chipul Celuilalt Milian... (8. VII.1973).

141
 Nicolae Istoc
¸
629. - Mai mult poți învăța din lucrurile proaste, cu o
condiție; să știi că sunt proaste.
630. - Îmi vine din ce în ce mai mult să cred că idealurile
spirituale sunt doar pentru cei ce nu au ce mânca.
631. - Te-ai întors după ce m-ai trădat de două ori: o dată
pentru că m-ai lăsat o vereme cam îndelungată uitat și prăfuit și
apoi pentru că ai trâmbițat VICTORIA în stânga și în dreapta,
când trebuia să mi-o împărtășești în primul rând mie ca unul care
am contribuit la ea. VICTORIE! VICTORIA! Ingratule!
VICTORIA această a fost un IDEAL al nostru pe care l-am
construit împreună nopți de-a rândul. Ce o să te faci acuma, fără
ideal? Fă-ți alt IDEAL!.
632. - Da, dragul meu, în fiecare seară o să te aștept ca o
femeie tandră. Îndrăgostită de dragoste, și-mi voi așterne în fața
ta paginile mele albe, ca o amantă nurii, mângâie-le și scrie-le și
poți fi și bărbos, poți să-mi și strivești formele căci vor înboboci
din nou...
633. - Am impresia că tot timpul, amândoi vom fi singuri
dar împreună, până la moarte ne-om împărtăși solitudinea, până
la moarte... Căci Darlingtonia o să moară, iar Fiul SOARELUI e
născător din zei, iar zeii sălășluiesc în Olimp.
634. - A sosit vremea să schimbi „instrumentul” –
trâmbița și să te apuci de „uneltea” aceea prin care îți ver croi...
635. - „Am fost cu mămica cu mașina la bunica, a fost
drum mult” (Celălalt Milian 10.X.1973).
636. - Astăzi (10.X.1973), Celălalt Milian împlinește 5
anișori. Încă de două ori câte cinci și Celălalt Milian va fi un
adolescent frumos de 15 ani, în fața căruia se vor deschide alte
miracole...
637. - Fulga, Fulgureața, Fulgurețul – e țipătul de
dragoste și fericire al Celuilalt Milian (11.X.1973).
638. - Ingratule! Nu ți-e dor de serile și nopțile acelea
când amândoi, cu cafeaua în față învățam „singuri”, tulburați
doar de țipetele singulare ale nopții?

142
 La Mosata
¸
639. - În 1973 ai realizat și tu „farul” acela al Flaubert
care ți-a fascinat adolescența...
640. - Tot în 1973, te-ai reabilitat în fața copilului, în fața
acelui copil visător ce citea o carte așteptând trenul pe peronul
gării din Beiuș... Deabia azi, după atâția ani i-ai respectat și
îndeplinit jurământul.
641. - Azi 14 Octombrie 1973, aniversăm ziua de naștere
a Celuilalt Milian. Echipat cu arma care e o copie ideală a unei
arme reale, cu binoclu, Celălalt Milian e în centrul atenției și
invidiei tutror copiilor invitați. E adevărat, invidiat, dar cu o
invidie nevinovată... Și el e fericit, aplaudat de noi toți. Celălalt
Milian a împlinit 5 anișori.
642. - „Hai dragul meu, citește-ți și astăzi capitolul, fă-ți
norma! Știi că sunt mereu cu tine, dă-i înainte!”
643. - Umbrele blocurilor se retrag din fața soarelui,
ducând cu ele bruma rece de tomană, lăsând loc unui anotimp
nedefinit...
644. - Celălalt Milian e mare. Celălalt Milian a crescut și
mai are atâtea de învățat, dar parcă le știe pe toate...
645. - Poate că patul și masa sunt singurele unități de
măsură ale vieții. (4 Noiembrie 1973).
646. - Celălalt Milian are nevoie de povești, ca orice
copil de altfel. Dar pe undeva, el nu mai crede într-o serie de
posibilități fantastice și totuși le vrea și le inventează, are nevoie
de ele...
647. - În 18 Noiembrie cele trei cursuri de bază: 1000 de
pagini, încă nu sunt complet însușite. Ce faci? Acuma poți să
studiezi, căci ești... student!
648. - Și-n astă seară am prins un tren care trecea mai
târziu, și-n astă seară am ascultat vâjâitul vântului pe la geamuri,
pe sub uși...
649. - Prima zăpadă din 1973. Copiii au năvălit în stradă,
au invadat aleile și căile de acces, se bat cu bulgări, țipă, se
tăvălesc prin zăpadă.

143
 Nicolae Istoc
¸
650. - Celălalt Milian zâmbește fericit când îl arată
copiii, suntem primii din cartier care au ieșit cu sania, oamenii
maturi se uită după noi și surâd... (28.XI.1973).
651. - „E voie să calci pe zăpadă?” „La zăpadă îi place
să calce copiii pe ea?” (Celălalt Milian în 1973, iarna).
652. - „La zăpadă i se face cald când copii o calcă cu
picioarele?” (Celălalt Milian 1973, iarna)
653. - „Zăpada iubește copii?” (Celălalt Milian – iarna
1973).
654. - „A venit repede, a venit destul de repede zăpada
mea!” (Celălalt Milian – iarna 1973).
655. - M-ai neglijat și pe mine (printre altele, te neglijezi
și pe tine însuți) și nu mi-ai mai spus nimic de foare multă vreme.
656. - „Să nu joci în filme tăticule, în filme sunt bandiți
care au pistol și-o să te împuște” (Celălalt Milian).
657. - Crăciun – 1973; mâcăm toți trei în bucătărie;
Sofia, eu și Celălalt Milian, bem și câte un păhărel de pălincă,
Celălalt Milian bea și el tot dintr-un păhărel de pălincă (ca să fie
în ton cu noi), dar must. Celălalt Milian e încântat de „Sărbători
fericite” și-i place să tot repete acest salut. Știe că-i Crăciun,
dealtfel Moș Crăciun i-a dus o pereche de papuci și o „Judy”
motociclistă care s-a și defectat.
658. - Celălalt Milian se comportă ca un bărbat. Afară-i
noroi. Crăciun. Este ora 12,30 noaptea, și sunt singur în
bucătărie la masa de studiu, pătruns de rezonanța clopotelor din
noaptea de Crăciun.
659. - Ne-au venit doi colindători (copii), fără costumație
și cu un repertoriu aproape uitat, dar pe care, Celălalt Milian îi
studiază cu atenție.
660. - „Febra urcă la El Pao” – un film de Louis Bunuel
cu Gerard Philippe și Maria Felix. Un film despre Spania
franchistă (insula) și despre...
661. - Am revenit iarăși la tine, ca întotdeauna când
mi-e greu. Ajută-mă!

144
 La Mosata
¸
662. - Această dimineață, e ultima Sâmbătă dimineață
din anul succesului – 1973.
663. – Și-n această dimineață a anului 1973, afară-i o
brumă argintie, care dă împresia mai mult de toamnă decât de
iarnă.
664. - M-am sculat cam târziu în această ultimă Sâmbătă
dimineața a anului 1973. Târziu față de programul meu și cam
devreme față de dimineața aceasta în care se doarme mai mult...
665. - Ca între atâtea lucruri sunt niște „note”, niște
„hotare” atât de sensibil apropiate, atât de minime în scurgerea
neîncetată și fără opreliște a timpului: cei doi ani și noaptea de
cumpănă și-o împarte în două.
666. - Joi – 3 Ianuarie 1974 – Soarele răsare la 7:52;
Soarele apune la 16:48. Zile trecute 3; zile rămase 362.
667. - În a treia zi din noul an, plouă!
668. - Politețea e o armă de apărare – zice Ibrăileanu – și
eu n-am fost politicos (și nici nu sunt în genere), deci nu m-am
apărat.
669. - Nu-i lăsa niciodată pe alții să-ți organizeze viața –
riști să devii ceea ce vor ei (organizatorii). Chiar dacă va ieși rău,
fă-ți-o cu mâna ta.
670. - Ieri am văzut nori de „zăpadă” cu Celălalt Milian
când am venit cu el de la cămin. M-a întrebat din ce-s făcuți și
dacă poți ședea pe ei?
671. - O scară asemănătoare cu cea din scena filială a
filmului „Vikingi”, păzită de un samurai, de un balaur, de o serie
de capcane... După ce le învinge pe toate, căpătând tot atâtea
răni, Marele Inca, ajungând în capătul scării, își dădu seama că
aceasta se sfârșește în mare... Dar el era primul care ajunsese în
capătul scării de piatră, primul care știa că ea se sfârșește
nicăieri, adică în mare...
672. - Celălalt Milian este șeful clasei!
673. - Îmi vine în minte lucrarea „Călărețul”, ca un
reproș al idealurilor trădate. Poate că ar trebui s-o reiau într-o

145
 Nicolae Istoc
¸
altă formă.
674. - Am impresia că toți marii scriitori au o temă
fundamentală, ce devine ca un fel de obsesie pe care o toacă (sau
care-i toacă) mereu, până la epuizare.
675. - Ieri Celălalt Milian mi-a spus că fratele lui Gaby
zice că oamenii s-au făcut din maimuțe. Dar ce era mai intrigant
în toată chestia asta: tonul, fața și ochișorii lui...
676. - Afară plouă sau ninge, sau plouă și ninge. După 8
ore de lucru în frig în hala aceea uriașă și afumată de fabrică...
677. - M-am întors victorios după prima confruntare cu
primele examene din anul I. de Facultate.
678. - „Din vinovatul tău...” (Celălalt Milian)
679. - Darlingtonia s-a ofilit și a murit undeva pe un
câmp cu mărăcini.
680. - Marele Inca – se mai luptă încă ca să-și salveze
atributele divine, pe care pe zi ce trece le va pierde tot mai mult...
681. - În filmul din astă seară „Ținutul pulberii de aur” –
acel personaj Harding (aproximativ), e pe undeva acel doctor –
bețiv din „Diligența” lui Ford. E un caz tratatat aproape în toate
filmele western. Dar este mai ales doctorul pistolero care moare
cu batistă albă la gură, ca să-și înăbuşe tusea, cu pistolul rezemat
de o bârnă în așteptarea dușmanului care o să treacă prin dreptul
pistolului său și pe care el o să-l ucidă (fiind ucis la rândul său),
într-un ultim spasm lucid, dintr-un film western al cărul titlu
l-am uitat...
682. - Azi o să citesc despre Basilica San Pietro din
Roma, azi o să citesc despre Bramante, Michelangelo, Rafael și
papalitate...
683. - Azi am citit despre capacitatea de folosință și
exercițiu a persoanelor fizice (26.II.1974).
684. - 1 Martie 1974, o zi ca toate celelalte, doar atât că
se dau mărțișoare, suficient însă ca să fie totuși deosebită.
685. - „În cele din urmă, apăru, după 11 ani de gândire,
desen și rugă, de speranță și deznădejde, de încercări părăsite; o

146
 La Mosata
¸
creație a închipuirii lui, sinteză a întregii sale arte. Uimitoare
prin dimensiuni și totuși la fel de fragilă ca un ou de pasăre în
cuib, avântată ritmic spre cer, clădită parcă într-un văl diafan,
care o purta fără efort, ca o muzică, spre văzduh, la înălțimea
celor 102 metri într-o alungire de pară. O cupolă cum nu se mai
afla alta.” (Irving Stone – „Agonie și Extaz”).
686. - Melodia se intitulează „Mama” și o cântă una
dintre cele mai mari cântărețe din lume: Connie Francisk
(aproximativ).
„Când o să fii mare, dacă o să asculți de tăticu, poate o
să fii și tu cântăreț. Ți-ar plăcea să fii cântăreț?”
„Nu! Mie mi-ar place să fiu LUPTATOR” (Celălalt
Milian – 2 Martie 1974).
687. - Azi trebuie să scriu ceva despre filmul „Eliberarea
lui L.B. Jones”. L.B. Jones își găsește eliberarea prin moarte,
adică eliberarea de frică, adică regăsirea demnității, evidențierea
mai bine zis a demnității și toate astea se fac cu o luciditate
exemplară. Din situația creată de film, se pare că ar fi două căi
de ieșire:
- prima – calea crimei – pe care o folosește negrul (tot ca
un fel de eliberare)
- a doua – calea neacceptării, a fugii – pe care o folosește
fermecătoarea pereche de tineri – avocați (doi tineri tipici
americani).
De altfel, neacceptarea celor doi – se pare a fi singurul
punct luminos din film. De fapt aceasta (plecarea celor doi,
probabil va însemna o altă fugă, de data asta nu din oraș ci din
fața propriilor lor principii. Adaug interpretarea excepțională a
tuturor actorilor în frunte cu acel Lee J. Coob, pe care l-am mai
văzut în „12 oameni furioși”, și semnătura regizorului Wiliam
Wyler, despre care, din păcate, nu am mai auzit.
688. - 4 Martie 1974 – Soare. Toate geamurile
apartamentelor sunt deschise, lumea stă prin balcoane.
689. - Drept Civil – 5 Martie 1974.

147
 Nicolae Istoc
¸
690. - M-am bărbierit și m-am îmbrăcat cu bluza aceea
cu dungă verde de pe Carnetul de Student, doar azi Celălalt
Milian are serbare.
691. - Desenat de Celălalt Milian de 5 ani. (Pe carnețelul
original).
692. - Aparat proiectat și desenat de Celălalt Milian la
vârsta de 5 ani. (6. III.1974).
693. - Celălalt Milian privește încântat de pe terasa
clubului „Tineretul” lumea ce se scurge pe sub pasaj.
694. - Cu papion albastru-bleu, cu bluză albă și cu
pantalonași trapez, albaştri – Celălalt Milian e cel mai frumos
copil dintre toți băieții și fetele din grupa lui, din tot căminul.
695. - Celălalt Milian spune foarte bine poezia, cu toate
că-i gălgăie și nu prea se aude.
696. - Celălalt Milian nu face „pasul înainte” și tovarășa
nu știe să-i etaleze calitățile.
697. - Au venit „Căutătorii de aur în El Dorado”
(deținuții ce lucrează la construirea unor noi blocuri și se pare și
a unui pod).
698. - Aseară, Ana Magnani „a mai murit” încă o dată,
cu un cântec napolitan, într-un război absurd.
699. - Ieri am văzut încă o piesă la teatru de păpuși cu
Celălalt Milian: „De ce a furat zmeul mingea?”
700. - Ciudat! Mânuirea unei sticle cu apă minerală și a
unei sticle cu sirop, îmi dă senzația de bunăstare și pe undeva de
putere. (Noaptea pe la ora 12, când învățam).
701. - Astăzi am terminat de citit „Dreptul Civil”
(12.III.1974).
702. – „Căci în fond și viața sexuală (sub diferitele ei
aspecte sau posibilități), este tot o luptă contra acelei «trăiri de o
singură dată, o luptă contra morții»” (George Sand).
703. - „Căci în fond, schimbarea partenerului sexual dacă
nu este o multiplicare a vieții, este cel puțin iluzia că trăiești de
mai multe ori” (George Sand).

148
 La Mosata
¸
704. - Unul dintre cele mai sănătoase lucruri –
deșteptarea dis-de-dimineață, însă nu impusă din afară.
705. - Luni – zi frumoasă fără soare, relativ cald, după o
pălăvrăgeală despre fotbal; acasă cu cafeaua și „Dreptul Civil”
în față (18.III.11974).
706. - Poate că unul dintre „secretele” regizorului
S.Esenin este că își creează niște presonaje foarte tipice,
personaje care-l scutesc de narațiune și care prin chioul lor redau
o întregă istorie. Spre exemplificare:
Tipurile de boieri, dar mai ales boieroaica din „Ivan cel
Groaznic”, plus „ochiul țarului”. S-ar părea că și obiectele joacă
un mare rol în filmele lui. (21.VI.1974. Văzând filmul „Ivan cel
Groaznic”).
707. - „Înghețata mea se topește, pentru că mă iubește!”
(Celălalt Milian).
708. - „Razele soarelui pătrund în înghețată și mănâncă
și ele” (Celălalt Milian).
709. - 21 Martie 1974. O zi fantastică de primăvară, cald,
Soare, „paltoanele” deabia se târâie... Ziua de naștere a Sofiei –
o iubesc!
710. - Toate personajele din „Colombo” au câteva
trăsături comune:
- Fac parte dintr-o lume care pentru muritorii de rând e
inacceptabilă.
- Își calculează crima folosind-o ca pe o ieșire dintr-un
impas. O consideră vitală.
- După consumarea crimei o privesc numai din punct de
vedere „tehnic” și alături de grija de a o ascunde, apare
mândria de a fi atins perfecțiunea.
- Cu același sânge rece prin care au șăvârșit crima,
acceptă și descoperirea acesteia și în cele din urmă
demascarea sa (pe care poate că o și dorea), de către un
anonim „Colombo” (24.III.1974).
711. - Ar trebui să scriu astăzi despre Fiul Soarelui cu o

149
 Nicolae Istoc
¸
pană primită de la Boby, de undeva, din ținuturile lânei de aur.
712. - Am primit ieri de la Boby o pană de scris
Simbolică (dar care scrie), adusă din patria lui Pușkin și
Lermontov.
713. - Astă seară încerc reeditarea unei seri din anul eroic
1973. Vreau să învăț până la orele 2 noaptea, după 8 ore de lucru
în care am ridicat 9.000 de kg. (24.III.1974).
714. - Reușesc reeditarea; citesc până la orele 1:30
noaptea.
715. - Azi am citit 110 pagini din „Teoria generală a
Statului și Dreptului” (25.III.1974).
716. - Înăbușirea dorinței de libertate și independență și
în aceeași timp, iluzia că ele totuși există, printr-o cafea băută în
oraș.
717. - Poate că astăzi am redescoperit sportul, exercițiul
fizic individual, urmează a fi practicat.
718. - Am auzit o idee interesantă; cum că Isus Hristos
ar fi fost un practicant yoga – cel mai mare – astfel se explică
toate „minunile” și „învierea” Lui.
719. - Pentru că și viața sexuală este o parte a
personalității individului. Adică, vreau să zic că ea nu este
numai un act pur biologic.
720. - „Împăcarea cu sine” se petrece numai la o
categorie de oameni, pentru că ea înseamnă: sensibilitate, cinste,
autocontrol, solidaritate, adevăr.
721. - Dar „împăcarea cu sine” poate deveni: obicei,
rutină, obișnuință și atunci probabil apare și la cealaltă categorie
de oameni.
722. - Sâmbătă dimineață cu Celălalt Milian, acasă,
facem flotări și ne spălăm pe dinți, inventând pentru asta o
poveste, ca să-l determin pe Celălalt Milian să se spele pe dinți.
723. - M-am sculat cam târziu în această Duminică
dimineața, cu un cer fără nori, în această ultimă Duminică din
Martie 1974.

150
 La Mosata
¸
724. - Dar astăzi, văd că nu mă mai atrage masa de studiu
ca în alte dimineți de Duminică.
725. - Poate că Duminica nu-i altceva decât o haltă în
care să-ți tragi sufletul pentru a porni mai departe, adică să te
întorci înapoi la aceeași haltă, adică să mergi înainte în acest cerc
vicios...
726. - Poate că bărbații nici n-a nevoie de fericire, ea e
doar pentru femeii și copiii.
727. - Mi-am amintit astăzi, nu știu cum, de mai vechea
mea idee „Operația Univers” și mi se pare că ideea e bună și încă
actuală.
728. - În rest, capul nu-mi mai puiază nimic...
729. - Totul e atât de fragil și nesigur. Totul e atât de
stabil...
730. - Timpul citadin și timpul rustic, iată două lucruri
atât de diferite și totuși unul și același lucru...
731. - Timpul rustic se încadrează în natură, în ciclurile
ei și dacă nu este chiar pur – e natural.
732. - Timpul citadin e o răzvrătire, o ieșire din natură, e
viciat, e artificial, e o perturbare a celui biologic...
733. - Astăzi am de gând să citesc 100 pagini. Și n-am
citit...
734. - Mai deunăzi, aveam o idee interesantă despre faza
romantică a comunismului, pe care azi, se vede că am pierdut-o.
735. - „De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi”...
736. - Aseară „Colombo” în „Gloanțe și flori” a stat mai
mult ca de obicei deoparte, nefăcând nimic (în afară de a gândi),
ignorând probele evidente și tehnicile ultramoderne ale
criminalisticii, demascându-l pe criminal în ultimul moment prin
flerul său genial. (Pe undeva însă, mă cam deranjează idealul
preconceput în fiecare caz).
737. - Duminică – 7 Aprilie 1974, soarele răsare la 5,46,
numai că azi nu e soare.
738. - „Asiaticul” zice că Biblia e o carte de yoga.

151
 Nicolae Istoc
¸
739. - După „Asiaticul”, a te plimba, a merge la teatru,
etc. nu înseamnă a te distra, ci a te recrea. Distracția înseamnă
urcarea ascendentă spre o stare de extazie și căderea în ea.
Extazia mărește rezistența fizică, sexuală, înțelepciunea.
740. - Celălalt Milian are o grămadă de indieni, inclusiv
cortul și stălpul sacru.
741. - Și atunci Marele Inca și-a dat seama că din toată
adorația lui se alesese praful. Ani de zile irosiți în așteptare,
acuma era aproape bătrân și așteptarea încă nu se sfârșise și
Marele Inca înțelese că nici nu se va sfârși vreodată și că Zeița
nu va veni niciodată...
742. - În vara asta ar trebui să scriu o piesă de teatru, o
nuvelă și câteva schițe.
743. - O dată la serviciu, lucram afară și era frig, am auzit
„Malagueña” și un val de căldură mi s-a împrăștiat în tot corpul
ca într-un soare tropical.
744. - Timp mohorât, fără frig, care trage la somn, totuși
cu mateira în față tocind.
745. - Știința superficială (adică informația), te
îndepărtează de Dumnezeu, știința profundă și autentică te
apropie de Dumnezeu.
746. - Poate că dacii ca păgâni aveau dreptate să se
bucure când murea cineva, adică când „pleca” la Marele lor
Zamolxis.
747. - Evoluția omenirii golește de conținut unele
cuvinte, sau pentru care nu mai există ceea ce se desemna prin
ele.
748. - Celălalt Milian rămâne impresionat de soarta
piraților ce rămân exilați pe insula pustie din filmul „Robinson
Crusoe” și mă întreabă dacă vor putea merge în oraș.
749. - Bărbații ar trebui să-și scoată din vocabular
cuvântul fericire, el rămânând doar al femeilor și copiilor.
750. - Luni – am o săptămână întreagă pentru muncă,
pentru munca aceea, care vorba lui Voltaire, înlocuiește toate

152
 La Mosata
¸
iluziile pierdute. Deci, să trag tare!
751. - În astă seară, ar trebui să stai până târziu cu mine,
ca și atunci în nopțile acelea, când doar noi doi, cu îndoielile
noastre, cu munca pe brânci... Asta seară vei sta cu mine până
târziu, nu-i așa? Trădătorule!
752. - După ce a primit câteva la fund și a stat pe
genunchi 15 minute, Celălalt Milian se joacă ca și cum nu s-ar fi
întâmplat nimic. (1.II.1974).
753. - Ieri l-am pedepsit cam sever pe Celălalt Milian, și
acum abia aștept să-l văd. Însă el nu tre să știe: nici că l-am
pedepsit cam sever, nici că aștept cu sufletul la gură să-l revăd.
Trebuie să știe doar că mi-a fost dor de el, ca întotdeauna.
754. - Și după discuția de aseară cu Sofia, m-am hotărât
ca la vară să studiez ceva medicină. E absolut necesar! (A
studiat, dar degeaba căci a uitat tot ce a studiat, iar de aplicat
n-a aplicat niciodată ce a studiat, căci a uitat. Nota de mai târziu
a lui Milian Andriș)
755. - Zilele astea m-am purtat cam dur cu Celălalt
Milian, i-am cerut prea multe, da nu ăsta-i necazul, ci faptul că
n-am știut cum să-i cer.
756. - Ar trebui ca pe lângă faptul că învăț, să citesc cel
puțin 50 de pagini de beletristică pe zi, că scriu 20 de pagini de
beletristică pe zi.
Doar cine poate munci 8 ore într-o fabrică plină de
zgomot și fum, într-o salopetă jegoasă în acord (adică având
normă), să învețe cel puțin 100 de pagini din Cursurile Facultății
de Drept, să citească 50 de pagini de beletristică, să scrie 20 de
pagini de beletristică și să și trăiască?
757. - Ca să învățăm să iubim rațiunea pură, rațiunea pur
și simplu, fără forma ei materială, umană, poate ar fi bine să nu
se mai tipărească fotografiile autorilor mari, ci numai opera lor.
Dar citindu-le opera și mai ales, iubind-o, cititorul își va face,
fără să vrea, o imagine ideală a autorului,care imagine s-ar putea
să nu corespundă imaginii din fotografie, adică imaginii reale.

153
 Nicolae Istoc
¸
Dar oare există așa ceva, adică există real?
Sau e numai o palidă reflectare a realului-real, pe care nu
poate s-o prindă orișicine și nici chiar tehnica, printr-o
fotografie? Și de ce?
758. - De notat ceva despre Marx și Engels!
759. - La vară dacă eventual capul nu-mi puiază altceva,
ar trebui să reiau vechile teme:
1. - Statuia.
2. - Operația Univers.
3. - Călărețul.
4. - Bobocul.
5. - Mașina Timpului.
Pentru „Statuia” ar trebui să studiez anatomie, pentru
„Boboci” – floră. Ar fi bine dacă aș găsi „Bobocul” între ciornele
mele, pentru că el reprezintă într-o formă incipientă, ceea ce se
va numi Darlingtonia. (Noi, credem că această ultimă notație e
un adaos, pentru că Darlingtonia încă nu se „născuse”).
760. - Tot la vară ar trebui să-mi recitesc „memoriile”,
pentru a găsi în ele unele idei uitate și împrăștiate (de-a lungul a
3 ani).
761. - Aseară am fost liber (de la serviciu) și am avut
ocazia să văd ultimul episod din „Educația Sentimentală”.
762. - În sfârșit, sunt aproape fericit (dacă ar merge
caloriferul), am venit de la serviciu direct acasă, am mâncat,
mi-am făcut cafeaua, țigări am... și încep să învăț. (16.V.1974).
763. - „Jucăriile aduc fericirea” (Celălalt Milian).
764. - Sâmbătă, după 4 ore de muncă în care am făcut
curățenie în tot apartamentul...
765. - Astă seară apelez iar la tine când mi-e greu, și ca
întotdeauna când mi-e bine, te uit... Dar astă seară sunt iar singur
și ceea ce-i și mai greu, descumpănit. Hai, ajută-mă iarăși să mă
regăsesc și să pornim mai departe pe drumul acesta care e lung
și epuizant de greu.
Hai, dă-mi curaj. „Somnul e un sfetnic bun”, zici tu. Și

154
 La Mosata
¸
ai dreptate, hai să ne culcăm. Mâine...
766. - În sfârșit, în această seară, în această săptămână de
învățat intens, am puțin timp, ascultând meciul de fotbal
România-Olanda, să-mi regăsesc unele idei.
767. - Celălalt Milian e mare! Celălalt Milian...e mare!
768. - Mai am 4 zile până la examen, și mă simt
nepregătit.
769. - Totuși, nu te poți plânge, ai luat și „Civilul” cu 6.
Desigur, știai mai mult – dar las’, că-i bine și așa. Trage tare
pentru celelalte. (28.VI-1974).
770. - „Trebuie să fii brutal cu soarta, fiindcă soarta-i
femeie” (Machiaveli).
771. - „După bătălie nu există inamici, ci numai oameni”
(Napoleon la Borodino).
772. - Cultura începe acolo unde se termină școala.
773. - Aseară, Celălalt Milian ne-a ținut o lecție de
Botanică. Era fermecător când ne vorbea despre sepale, petale,
stamine... O lecție despre cel mai frumos lucru din lume – o
floare.
774. - Ploaie torențială, e ora 16:00 și-i întuneric ca la
ora 22:00.
Totu-i pur și simplu fum. Un fulger îmi taie carnețelul de
însemnări și cana de cafea. Pe câmp – în „El Dorado”, stă deja
apa.
775. - „M-am înșelat nu asupra scopului și oportunității
politice a acestui război, ci asupra felului de a-l face. Accidente
veritabile, fatalități, o capitală incendiată, raporte false, intrigi
supărătoare, trădare și prostie” (Napoleon, despre campania din
Rusia – 1812).
776. - „Ce este numele de împărat? Un cuvânt ca orice
altul. Dacă eu nu aveam alt titlu decât acesta pentru a mă
prezenta în fața posterității, ea mi-ar râde în nas. Instituțiile mele,
binefacerile mele, victoriile mele, iată adevăratele mele titluri de
glorie. Că sunt corsican, caporal, urzupator puțin îmi pasă.

155
 Nicolae Istoc
¸
Oricât ar încerca să mă suprime, să mă mutileze, le va fi greu să
mă facă să dispar”. (Împăratul Napoleon)
777. - „Împăratul a suflat și Prusia nu mai există” (H.
Heine, despre Campania lui Napoleon din 1806).
778. - „Rușii se laudă că vor veni la noi. Le vom scuti
jumătate din drum. Ei vor găsi Austreltzul în mijlocul Rusiei”
(Napoleon).
779. - „Napoleon poet al acțiunii? O explicație între
atâtea sute a unui om care nu va putea fi explicat niciodată”
(Emike Wantay).
780. - „Sire! Dați-mi-i mie pe acești tineri și viteji recruți.
Îi voi duce unde vreți. Bătrânele noastre mustrăți știu tot atât de
multe ca și noi, ele judecă dificultățile terenului, însă acești bravi
copii nu se sperie de niciun obstacol, ei nu privesc nici la dreapta
nici la stânga, ci totdeauna înainte. Ei vor numai glorie”.
(Mareșalul Ney – Campania din 1813)
781. - „Napoleon avea în spatele lui Franța capabilă de
eforuri eroice și de eroică răbdare, într-un cuvânt capabilă de tot,
afară de imposibil” (Lordul Rosebery – despre Campania din
Franța – 1814).
782. - Într-o zi când citeam despre Napoleon, uitându-mă
întâmplător pe geam, am rămas imărmurit văzându-l pe Celălalt
Milian pe terasa de deasupra scării blocului (unde eu nu
avusesem niciodată curajul să fiu), înmărmurit și plăcut surprins,
perntu că arăta ca un prinț, sau ca un mare actor ce arunca
mulțimii ce venise să-l adore flori. (El aruncând doar buruienile
ce îndrăsniseră să crească acolo pe terasă).
783. - Azi toată ziua ploaie Bacoviană, doar că ceva mai
rece și mai violentă.
784. - În sfârșit acasă cu cărțile și cafeaua în față – fericit,
mai ales că în geamuri răpăie ploaia lui Bacovia.
785. - „Prietenia e anticamera dragostei” (Andre Gide).
786. - Mă grăbesc să-mi notez impresiile la lectura
„Școala femeilor” a lui Andre Gide, înainte de a citi postfața care

156
 La Mosata
¸
probabil v-a „altera” anumite impresii ale mele.
În primul rând; am încercat o satisfacție aproape
meschină. De-al vedea pe acel Robert părăsit de Eveline. Pentru
că, încă din primele rânduri ale Evelinei începusesă-mi devină
antipatic, adică felul lui de a fi și mai ales „relațiile” lui.
Îngrijorat însă de poziția autorului față de Robert, încercam să
mi-l apropii. Lucru pe care nu l-am reușit. (Foarte bine!).
„Justificarea” lui Robert din Partea a II-a, a relansat totul.
Desigur că intercalarea religiei între cei doi simplifică, sau
complică lucrurile (optez totuși pentru „complică”).
Improvizația aceasta a „Jurnalului” Evelinei și a contra-
argumentației lui Robert, această „șopârlă” o găsesc foarte
interesantă și dealtfel, singura modalitate de a se scrie cartea
aceasta atât de simplă și atât de frumoasă. Carte care poate fi
redusă la o antiteză simplă și generală; adică antiteza dintre acel
om banal, comun care e Robert și omul superior care e Evaline.
Sau, antiteza tradiție și tot ce e mai prost în ea și revoluție, cu tot
ce are nou și bun.
787. - Trebuie ca în vara asta să-mi fac un plan de studiu,
altfel, nu merge.
788. - Iată că postfața scrisă de Irina Eliade la „Școala
femeilor” de Andre Gide nu mi-a „alterat” impresiile ci mi le-a
anticipat și întărit.
789. - „Cât veți datora așteptării? Și după ce vă veți
sfârși, vom mai avea motiv să trăim?” (Andre Gide – „Fructele
pământului”.
790. - „De ce n-ai înțeles acum că fericirea e
întâmplătoare și ți se poate ivi în orice clipă ca un cerșetor în
cale?” (Andre Gide – „Fructele pământului”).
791. - „Dar dacă o făceam pe asta, îndată îmi părea rău
după cealaltă și atuncea nu mai izbuteam să fac nimic,
dezorientat și parcă veșnic cu brațele deschise, temându-mă că
dacă le strâng ca să iau nu voi apuca decât un singur lucru”
(Andre Gide – „Fructele pământului”).

157
 Nicolae Istoc
¸
792. - Mă reîntorc la prima mea dragoste – Cărțile!
793. - Nu-i alt chip, trebuie să mă scol dis-de-dimineață
în fiecare Duminică, altfel simt că am pierdut ceva.
794. - De un timp – parcă a mai rămas doar o singură
plăcere – studiul, cititul. Și zilele, și orele – timpul care trece –
îl cuantific după paginile citite, după ideile acumulate.
795. - „Căldura mare”, azi 30 Iulie 1974. Idem; 31 Iulie.
796. - Iată că-i Miercuri și n-am citit aproape nimic
săptămâna asta. Rău!
797. - Frumos te mai comporți cu prima ta dragoste.
De-o săptămână n-ai mai citit nimic, domnule! E strigător la cer!
798. - Miercuri seara m-a incitat Bardem, ca pe timpuri.
Există în „Strada Mare”, un echilibru perfect. Echilibrul acela al
Străzii... Nimeni nu țipă ca în filmele americane (curios lucru),
fiind vorba de un Spaniol. Dar chipul lui Batsy Blair, aceasta
femeie frumoasă... Durerea sensibilă, controlată, pudică...
Pudoarea durerii și Jose Suarez, cu chipul lui de om predestinat,
cu fulgarinul, cu gulerul ridicat...
Poate cea mai frumoasă scenă din film, e cea cu sala de
bal ornamentată, dar goală, cu parchetul sclipitor de lustruit cu
scaunul Izabelei, și ea, Izabela, care nu dansa niciodată... Nicio
rostire mare în film, căci filmul se face doar cu imagini...
799. - „Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept / când te
văd / minunato...” (Lucian Blaga).
800. - Prima zi de concediu, trebuie să-mi fac un
program. Programul de concediu:
1. - De citit 100 de pagini zilnic din „Napoleon”.
2. - De adus la zi, carnetele cu memorii.
3. - De fixat o idee și scris 3 pagini. (5 August – 1974.
Realizat = zero).
801. - Ieri, o Duminică petrecută în apele termale de la
Băile „Felix” (5 August 1974).
802. - Îl revăd pe Richard Harris, după câțiva ani, în
„Viața sportivă”. Acest personaj plin de vitalitate, o vitalitate

158
 La Mosata
¸
animalică, de violență față de lumea ce-l încurca... Violență pe
care are norocul să și-o consume în limitele unui sport, altfel ar
fi ajuns în conflict total cu ordinea publică. Vrea totul, știe că
merită – și totuși se mulțumește cu atât de puțin – acest puțin
care realizează că, în cele din urmă, îi este furat de destin...
Rămâne din acest personaj frumos dragostea sa pentru aceeași
Margarete, caracterul său ferm, onestitatea, un suflet fragil într-
un corp dur. Pentru că, în cele din urmă, el este un fragil, care-și
exteriorează tot timpul violența (o violență fizică), își etalează
duritatea fizicului, ca să-și mascheze sensibilitatea sufletească,
altfel, ar fi fost călcat în picioare. De aceea, el își așterne trupul
și-și ascunde sufletul...
803. - „Sire, la ce ar servi talentul, dacă nu pentru a ne
scoate din încurcătură” (Isabey către Napoleon).
804. - Celălalt Milian și-a schimbat primul dinte. Vrea
să-l păstrez (6 August 1974).
805. - „Mămica mea a plâns? Mămica a avut lacrimi?”
(Celălalt Milian – August 1974).
806. - Citesc cu stupefacție în „România literară” despre
un pictor: Sergio de Chicho; „unul dintre cei mari pictori ai
tuturor timpurilor”, care are 86 de ani.
În primul rând, m-a indignat faptul că îl consideră pe Van
Gogh nebun, și drept argument aduce un raționament de om
bătrân, ramolit, fixist, el zice: „A fost un nebun, și atât. Ştiu asta
pentru că avea mania galbenului și galbenul este culoarea
nebunilor. M-am interesat la un psihiatru, care mi-a confirmat
acest lucru. Nici pe Paul Cezane, nu-l consideră pictor. Și în
final, ceea ce m-a pus pe „butuci”, ca să zic așa este faptul că
Giorgio de Chirico – consideră pictura contemporană un
dezastru, sau mai simplu: că nici nu există.
807. - În sfârșit m-am sculat la ora 6:00. Ieri, Celălalt
Milian a ajuns stăpânul topoganului, după ce mi-am rupt slipul
dându-mă cu el, iar al lui a fost făcut praf. (La Băile „Felix” –
1974).

159
 Nicolae Istoc
¸
808. - „Ciprian Porumbescu – film românesc care trebuie
făcut. Însă finalul e complet ratat. Eu aș fi făcut un final cu o
umbră și o vioară care cântă „Balada” peste tot și la toată
suflarea românească. Dar, ce să-i faci, nu eu am făcut filmul.
809. - Mai am 2-3 zile și concediul s-a dus și n-am învățat
nimic și-mi pusesem atâtea spetanță în el!
810. - Astă seară o să-l revăd pe Bardem. Am revăzut
„Răzbunarea”, cu primul meu idol – Jorge Mistral.
811. - Marţi – acasă cu cafeaua și „Criminologia” în față,
poate reușesc să o citesc, totuși.
812. - Neliniștea – începi să te întrebi dacă n-ai greșit față
de cei pe care-i iubești.
813. - Neliniștea – începi să te întrebi dacă nu ai greșit
față de tine însuți, față de destinul tău, care ar fi putut fi altul!
814. - Neliniștea – începi să te întrebi dacă n-ai greșit față
de lume, sau dacă nu cumva a greșit lumea față de tine!
815. - Neliniștea – începutul întrebărilor, începutul
inspirației.
816. - Percepte:
1. - Să pedepsești!
2. - Să aplici minimul oficial al pedepsei!
3. - Să tratezi uman infractorul!
4. - Să previi săvârșirea infracțiunii! („Despre
infracțiuni și pedepse” de Cezare Beccaria).
817. - Înainte de-a ne lua rămas bun, trebuie să-ți
mulțumesc pentru tovărășie, pentru nopțile albe petrecute
împreună, pentru anul cel mai greu dar și cel mai frumos
1973/1974. Dar mai ales vreau să-ți mulțumesc că m-ai tras
mereu de mânecă... Așadar, rămâi cu bine, o să te mai caut
uneori.
818. - „Pacientul nu poate ceda medicului toate
drepturile asupra trupului său, asupra căruia el însuși nu are
decât un drept de folosință” (Papa de la Roma în Declarația din
1952).

160
 La Mosata
¸
819. - Ce înseamnă Cartea?
Pentru majoritatea oamenilor un mijloc de a-și face un
rost, după care o abandonează.
- Pentru foarte mulți – un fel de a-și omorâ
timpul, de a-și satisface curiozitatea.
- Pentru foarte puțini oameni, pentru extrem de
puțin, cartea reprezintă un mod de viață.
820. - Într-o stație de autobuz din Constanța, stație de
periferie, trei țigănuși cântă la trei acordeoane, unul era blond și
avea ochii albaștri.
821. - Într-o anumită privință, omul rămâne același
mereu, adică persistă în mediul acela de viață pe care și l-a
însușit cândva. Peste mări și țări, el va lua cu sine modul acela
de viață și-l va planta acolo și nu va fi liniștit până nu-și va crea,
chiar în junglă fiind, cadrul acela de viață cu care se obișnuise
cândva. (11 Septembrie 1975).
822. - Am fost cu Celălalt Milian la școală. Celălalt
Milian stă în penultima bancă din rândul dinspre geam.
823. - Au trecut aproape două săptămâni de școală și eu
de abia acum am reușit să văd clasa în care învață Celălalt
Milian.
824. - Și totuși, la urma urmelor, ce înseamnă libertatea
și a fi liber?
Câte diferențe, câte concepții începând cu cele din
macromediu – care definesc libertatea aceea a individului
angrenat în societate, libertatea socială – și terminând cu cele din
micromediu, adică libertatea cum o înțelege fiecare individ și
care uneori se acordează și alteori nu cu cealaltă libertate cu cea
din macromediu. Și totuși, oare ce înseamnă libertatea și a fi
liber?
825. - Nu vorbim aici despre limitele libertății fizice, ci
despre limitele libertății morale sau psihice.
- Limitele libertății fizice generale: a nu fi închis, a
nu fi obligat la a presta anumite munci, plus limitele

161
 Nicolae Istoc
¸
fizice particulare, ale trupului, ale fizicului tău...
- Limitele libertății morale: limita prejudecăților
tale, limita prejudecăților vremii în care trăiești, limita
culturii tale și a vremii în care trăiești.
- Limita libertății psihice: limitele psihice ale epocii,
ale individului, limitele zgomotului, limitele poluării,
limitele auzului, limitele răbdării, a surmenajului...
Și totuși, ce înseamnă libertatea și a fi liber? Și ne
repetăm aceasă întrebare, considerând că pe lângă limitele
arătate și fără de care nu poate fi concepută libertatea, ea mai are
și altceva. Acest „altceva”, uneori e banal de simplu, ca de
exemplu: să fii bărbat și nu femeie, să fii odihnit, să fii curat, să
fii îmbrăcat bine, etc.
Dar și sufletul să-ți fie liber, liber de îndoieli, de
nesiguranță și poatea câteodtă, liber de dragoste și în același timp
plin de ea...
826. - Notații fugare – fugare notații. Fragmente de
gânduri...
827. - „Res judicata pro veritate habetur” „Lucrul judecat
este considerat adevăr”.
828. - „Testis unus, testis nullus” – „Un singur martor, e
și cum n-ar fi niciunul”.
829. - „Punitur ne peccetur” – „Se pedepsește ca să nu se
mai păcătuiască”.
830. - „Neme censetur ignorare legem” – „Nimănui nu-i
este îngăduit să nu cunoască legea”.
831. - „Jur pe Apolo, medicul, pe Esculap, pe Hygiea și
Panaceea, pe toți zeii și zeițele și-i iau ca martori că voi îndeplini
după toate puterile și capacitățile mele acest Jurământ, așa cum
este scris:
- Îl voi considera ca pe părintele meu pe acela care m-a
învățat medicina și voi împărți cu el tot ce-i va trebui pentru trai.
Voi considera copiii lui ca pe proprii mei frați.
- Voi prescrie bolnavilor regimul care să li se potrivească

162
 La Mosata
¸
din toată priceperea și judecata mea și mă voi abține în ceea
ce-i privește, de la orice intervenție dăunătoare ori inutilă.
- Nu voi recomanda niciodată nimănui să recurgă la
otravă și o voi refuza celor ce mi-ar cere să l-o prescriu.
- Îmi voi menține curată și sănătoasă viața, precum și
profesiunea mea.
- Nu voi practica operații cu care nu sunt deprins, ci le
voi lăsa pe seama celor ce se ocupă de aceste operații în mod
special.
- Când voi face o vizită unui bolnav, nu mă voi gândi
decât să-i fiu de folos, evitând să caut cu bună știință orice rău
sau orice act de corupere a femeilor și bărbaților.
- Voi păstra pentru mine tot ce voi vedea sau auzi în
decursul exercițiului profesiunii mele și ce nu va trebui divulgat,
scotind lucrul acesta drept sfânt.
- Dacă voi respecta acest jurământ și nu-l voi încălca
întru nimic, să-mi fie dat să mă bucur toată viața de meseria mea,
cinstit fiind pentru totdeauna de către oameni.
- Dacă însă il voi viola și voi deveni sperjur, să mi se
întâmple tocmai contrariul” (Jurământul lui Hipocrat).
832. - „Nu poți fi necinstit pentru o singură zi” (Din
filmul sovietic „Milioanele lui Rubilov”).
833. - Oare un anumit mod de viață poate deveni o
manie? Cine știe să facă distincția asta, care pe undeva e atât de
sensibilă? Sau, poate fi ea făcută? Desigur că un anumit mod de
viață pe care-l dorești, ești conștient de el, e o plăcere și devine
o pasiune, o plăcere... Ba mai mult, se transformă într-o
necesitate. Exact ceea ce se întâmplă și cu mania. Și atunci?..
834. - Trebuie să-mi regăsesc calmul, rostul și obiceiurile
de fiecare zi, mai pescurt și într-un singur cuvânt: STUDIUL!
835. - Lui Celălalt Milian i-a spart capul un copil pe care
nu-l cunosc și nici el nu-l cunoaște, într-o zi când nu eram acasă
și când lui îi era somn.
836. - Celălalt Milian are un bandaj în jurul capului și nu

163
 Nicolae Istoc
¸
vrea să meargă la școală, are emoții. Vrea să arate bine
întotdeauna.
837. - Celălalt Milian a scris foarte frumos și curat temele
la școală. Azi a adus caietul acasă și l-am văzut.
838. - Am venit mai repede acasă. L-am culcat pe
Celălalt Milian, am mâncat, mi-am făcut cafeaua și acum pot să
studiez (30 Septembrie 1975)
839. - Și totuși zi de zi, mai adânc, tot mai departe de
lume, de oraș, de oameni... Și totuși zi de zi – mai aproape de
toate astea – mai departe, mai aproape...
840. - Și uneori „fantasticul”, e atât de aproape de noi,
incredibil de aproape... Fantasticul...
841. - Trebuie să mă asculți, zise Omul. Trebuie să mă
asculți și crede-mă că mă cenzurez mereu ca nu cumva să-ți
„împrumut” gândurile mele. Vreau să fii în primul rând liber,
mult mai liber ca mine, vreau să fii satisfăcut, realizat, vreau să
fii înțelegător, inteligent, cult, rafinat... Vreau ca atunci când vei
ieși din mâinile mele, să fii FERICIT! Dar pentru asta trebuie să
mă asculți neapărat.
842. - Niciodată să nu-ți fie frică de nimic, decât de tine
însuți, și mai ales să nu-ți fie frică de o situație care nu poate fi
oricum ai lua-o, fără sfârșit. Și în general – continuă el – să
nu-ți faci niciun complex. Oare ce înseamnă asta și prin ce se
„traduce”?
- În primul rând să te consideri cel puțin, egalul
tuturor.
- Apoi, să te simți superior tuturor, fără a arăta asta
ostentativ.
- Ar mai fi: să nu te iei după moda lumii, sau mai
exact, să nu ții cont neapărat de ea.
- În rest, timpul curge și aduce cu el neantul.
- Fii liniștit! Ești ceea ce ești și poate și ceea ce ar
trebui să fii.
843. - Celălalt Milian a primit primul zece. Celălalt

164
 La Mosata
¸
Milian a primit carnetul de note (30 Octombrie 1975).
844. - Celălalt Milian a luat un 9 la desen. Mi-am
manifestat un pic nemulțumirea (formal).
845. - Caută să faci ca iedera; modelează-te după viață
și dacă poți, fă tot ca ea; forțeaz-o puțin.
846. - Celălalt Milian a luat nota 10 la dictare, după cum
bătea tovarășa din palme.
847. - Celălalt Milian a fost ales șeful clasei; „șef peste
clasă”, zice el (7 Octombrie 1975).
848. - De trei zile e foarte frig și suntem abia în 8
Octombrie.
849. - Și totuși, în afară de lucrurile fizice; căldura,
mâncarea, actul sexual etc. trebuie să fie și o serie de alte lucruri
care să-ți dea fericire. Care sunt acestea?
850. - Slab inspirat în seara asta de Miercuri, prea ocupat
și hărțuit în căutarea de a schimba serviciul, nu pot invoca muza.
851. - Am văzut sfârșitul filmului „Lanțul”, la televizor,
la „telecinematecă”. Filmul are un sfârșit excepțional. Celălalt
Milian, văzând și el filmul, nu se poate împăca cu gândul că cei
doi evadați voi fi din nou închiși. Și într-adevăr, te împaci cu
greu cu gândul acesta, pentru că cei doi se reabilitează în fața
spectatorilor câștigându-le adeziunea și simpatia, dar ei au o
pedeapsă de ispășit, faptă pe care, în final, ei înșiși o acceptă.
852. - Celălalt Milian a împlinit 7 ani! La mulți ani,
iubirea sufletului meu (10 Octombrie 1975).
853. - În fiecare an Celălalt Milian are invitații lui.
Aceiași invitați (cu mici excepții), copii de prin vecini de vârsta
lui. Aceiași în fiecare an și totuși alții; știu să spună „La mulți
ani! și să se servească.
854. - Celălalt Milian vrea să știe dintr-o dată o grămadă
de lucruri, vrea să știe tot.
855. - Celălalt Milian stinge lumânările de pe tort
dintr-o suflare. Celălalt Milian e mare, are 7 ani!
856. - Am zece cărți juridice luate de la Bibliotecă și

165
 Nicolae Istoc
¸
n-am citit niciuna. Frumos îmi stă!
857. - Omul are nevoie de o ierarhie de valori, adică de
niște modele de imitat, de niște termeni de comparație.
858. - Sunt mulțumit de mine însumi, în legătură cu
Celălalt Milian, cu toate că n-am reușit să-i cumpăr ceea ce aș fi
vrut eu; un trenuleț electric, sau un acordeon mic.
859. - Am văzut astă seară la „Telecinematecă”; „Marile
familii” cu Jean Gabin și Pierre Brasseur. Filme mari, actori
mari, despre o lume mare. (15 Octombrie 1975).
860. - Astă seară nu mai pot citi nimic, sunt obosit după
atâta muncă fizică, când altădată, la ora asta eram fericit (mort
de oboseală), ca să încep studiul. Zile de glorie!
861. - Tortura corpului se imprimă în cele din urmă
sufletului. (17. Octombrie 1975).
862. - Libertatea – este unul din apanajele civilizației.
Când ea este răpită omului, el este aruncat în afara civilizației.
863. - De 11 ani de zile sunt obișnuit să primesc o fâșie
de libertate de care am dispus cum am putut; de la o terfeli prin
noroi și până a o bicui în serile și nopțile lungi de studiu,
înălțând-o pe piedestalul unui ideal.
864. - Libertatea aceea dăruită de societate, libertatea
permisă de maniacul social, care nu este și nu poate fi un omagiu
adus acestuia, ci un timp necesar pentru regenerarea fibrelor
istovite ale individului, ca societatea să poată relua de la capăt
stoarcerea lor (17 Octombrie 1975).
865. - 19 Octombrie, frunzele plopilor din fața blocului,
cât și ale salcâmilor sunt încă foarte verzi (negre de verzi), ale
salcâmilor, sunt totuși pe undeva un pic galbene.
866. - Trebuie să te obișnuiești să privești ceea ce faci nu
în raport cu exigențele altora, ci în raport cu exigențele tale,
atunci vei ajunge să lucrezi pentru tine.
867. - În sfârșit, am în mână TRANSFERUL. Scap de
fabrica care mi-a mâncat 3 ani și ceva din viață, de fapt sunt peste
6 ani, poate mai mult. (22 Octombrie 1975).

166
 La Mosata
¸
868. - Idealurile mari sunt născute din activitățile
mărunte.
869. - Particip la prima ședință cu părinții (14. Octombrie
1975). Tovarășa îmi spune lucruri bune despre Celălalt Milian.
Ușor dezamăgit de ea (de tovarășa), cu toate că-i din cartierul
unde am copilărit eu.
870. - Într-adevăr – toamnă de beție.
871. - Dar voi regăsi serile acelea pentru care am luptat,
pentru care am dat totul, serile mele dragi, care o să-mi readucă
nopțile acelea lungi, fantastice.
872. - Trebuie să mai arunc câte o consolare în legătură
cu timpul care trece inutil, în legătură cu timpul pierdut, în
legătură cu atâtea altele...
873. - Am văzut filmul „Mușchetarul român” la
cinematograful „Transilvania” cu Celălalt Milian, rândul întâi la
balcon, locurile noastre preferate. Observ anumite schimbări la
Celălalt Milian: e mai sigur pe el, mai sensibil, mai independent,
nu mai cere atâtea explicații (poate și pentru că era film
românesc), dar Celălalt Milian e mare, are 7 ani și e clasa I.
874. - Minunat filmul „Sfârșitul zilei” de la
telecinematecă cu Michel Simon. Rar personajul care-și trimite
sieși primele scrisori de dragoste primite cu ani în urmă. Desigur
că, numai francezii ar fi putut crea un asemenea personaj.
875. - Pentru că nimic nu te poate învinge și dorința ta
cea mare, voința de aur va răzbi până la urmă, va învinge toate
piedicile ieșind învingătoare și întărindu-te. Nu dispera! Fii tare!
876. - 18 Noiembrie și încă n-am învățat nimic.
877. - Timpul acela fantastic de odinioară, acela trebuie
reeditat.
878. - „Plăcerea aceea sublimă” a lui Ibrăileanu din
„Privind viața”, e adevărată și posibilă.
879. - „Iarna ține cu mine!” (Celălalt Milian).
880. - Sâmbătă – oare sâmbetele și-au pierdut farmecul?
(19.XI.1975).

167
 Nicolae Istoc
¸
881. - Dealtfel, fericirea e atât de relativă, dar asta nu-i
ceva nou. Mai bine zis, fericirea-i atât de posibilă... Adică uneori
e atât de ascunsă, încât trece neobservată, alteori e găunoasă și
ranchiunoasă, rareori moare.
882. - S-a făcut frig, sunt răcit și în colțul meu de lângă
calorifer nu-mi mai priește. (23 Noiembrie 1975).
883. - 25 Noiembrie – prima zăpadă din anul ăsta. O zi
întreagă de zăpadă cum n-a mai fost în ultimii ani. dimineața
când m-am sculat mi-am spus Sofiei cu o voce încântată: „afară
a nins!”.
884. - L-am tras pe Celălalt Milian cu sania, am fost pe
derdeluș lângă Adela, am alergat pe pârtie și Celălalt Milian zice
că a fost minunat și așa a fost.
885. - Gonesc cu Celălalt Milian numai în haină și-n
pantofii cu găuri pe pârtia de zăpadă cu sania.
886. - Zăpada s-a statornicit de trei zile. Celălalt Milian
privește încântat (ca și mine dealtfel), ierburile verzi din apa care
au încremenit sub „sticla” de ghiață.
887. - În sfârșit, o Duminică dimineață liniștită. M-am
sculat mai târziu dar nu plec nicăieri și ca pe „timpuri”, cu
cafeaua și cărțile în față. (30.XI.1975).
888. - Și totuși începe să se cimenteze spiritul...
889. - Să nu lăsăm spiritul să moară, chiar cu riscul de
a-l biciui, făcându-l să sângereze... Sânge de spirit!
890. - Trebuiesc învinse toate greutățile, oricât de mari
ar fi, oricât de subtile și inedite. Tu, le învingi grozav de bine.
891. - Plouă, voi dormi cu iubitul meu – Celălalt Milian
– Mă voi scula înaintea lui (după o tură de noapte) și-mi voi face
cafeaua și o să învăț, și pot să zic că sunt fericit.
892. - Suntem în 22 Decembrie și ceea ce ai învățat până
acuma este egal cu zero, adică ai citit o dată „Civilul” fără
„Dreptul de autor”; „Administrativul” și „Penalul”.
893. - Am muncit atât de mult ca să intru la Facultatea
asta și acuma... Acuma când sunt anul III, mă împotmolesc?

168
 La Mosata
¸
Oare de ce nu am învățat cum trebuie? Iată câteva din posibilele
explicații:
1. - Epuizat după „cursa” Penalului!
2. - Întârzieri prea multe prin oraș!
3. - Căutarea și zbaterea de a schimba serviciul!
4. - Schimbarea serviciului!
5. - Prea multe cafele și țigări în afara orelor de
studiu!
6. - Lipsa unui program sever!
7. - Tocirea ambiției și a voinței!
894. - Spiritele mari puse la treburi cotidiene – e ca și
cum le-ai da otravă.
895. - Începând de astăzi (când voi fi la serviciu
dimineața), programul meu va fi:
1. - 17 - 24:00 = Studiu.
2. - 24:00 - 4:00 = Somn.
3. - 4:00 - 6:00 = Studiu. (22.XII.1975).
896. - Seara de Crăciun 1975. Fără zăpadă, cu noroi și
fără niciun colindător, deocamdată. Nicio zi de sărbătoare de
iarnă, în afara de faptul că am dus la Păulică două damigene de
vin. Crăciun...
897. - Mai mult decât toate – și zise el – trebuie să rămân
cu ambiția și în ambiția, care o dată, mă făcuse om!
898. - Și totuși, nu ți-ai putut face un program sever!
Oare, de ce?
899. - Cărțile mele dragi! Scumpele mele cărți, uitate și
prăfuite!
900. - Și totuși e un aer de sărbătoare pe undeva, prin
oraș, cu toate că nu-i zăpadă. Știu eu?... Se vede pe fețele
trecătorilor, un anumit aer staniu, un anumit aer satanic, de
aventură, de nemurire... Probabil e sfârșit de an! Vine
Revelionul!
901. - În nopțile târzii, în serile pustii, așteptăm zorile, ca
pictorul din „La Boema”.

169
 Nicolae Istoc
¸
902. - 31 Decembrie, ultima zi a anului 1975, La mulți
ani 1976!
903. - Am făcut Revelionul în trei: Celălalt Milian, Sofia
și eu. Am stat treji până la ora 4 dimineața, iar la ora 12:00 am
aruncat artificii de pe balcon, spre încântarea Celuilalt Milian, și
de ce să n-o recunoaștem, și a noastră.
904. - Alergând în căutarea Spiritului – a Spiritului care
începe să te părăsească, să fugă de tine, în căutarea ideii care
vine din ce în ce mai rar, nu ca altădată când erai pur și simplu
asaltat.
905. - „Aventura lui Darwin” – film englez. Minunate
alternațiile între zâmbetul femeii și florile junglei...
Darlingtonia!...
906. - Azi, 30 Ianuarie 1976, mai ai trei zile până la
„Administrativ” și nu știi nimic, pe „Socialism” nici n-ai pus
mâna, la „Penal” ești în aer, iar la „Civil” departe, foarte
departe...
Și acum, când ți-e greu vii din nou la mine să te ajut. Nu
mai am cum, e prea târziu... Dar dacă totuși îmi făgăduiești...
Hei, mai fă-mi o făgăduială... Mai minte-mă și mai trădează-mă
o dată! De ce nu?...
907. - Simt că te-ai întors definitiv la mine. Vino dragul
meu, eu n-o să te cert pentru timpul cât ai lipsit, știind că te cerți
tu singur...Și nici n-o să te întreb ce-ai făcut în răstimpul ăsta,
pentru că te întrebi tu însăți. Eu te invit să privim amândoi pe
fereastră zăpada asta multă, câtă zăpadă... Și să fumezi o țigară
cu mine, ca altădată... Nu te grăbi... Și amintește-ți ceea ce știai
mai demult, dar ai uitat, ceea ce nu mai trebuie să uiți niciodată:
Ești Liber!
908. - Am luat „Administrativul” și „Socialismul”, dacă
aș lua și „Penalul”!
909. - Celălalt Milian merge astăzi cu clasa la practică
agricolă. Mâine, vom merge împreună la „Colț Alb”.
910. - O săptămână otrăvitoare cu prea multe cafele și

170
 La Mosata
¸
țigări, cu prea multe îndoieli.
911. - Vii cu mine, la noapte, cu trenul, cu trenul în
noapte, o să călătorești cu mine, nu-i așa?... Și o să ne bem
cafeaua mâine dimineața în Cluj, cu „Penalul” pe masă. Trebuie
să ne rămână totdeauna ceva, adică și-n clipele grele să fim
înfiorați de izul unei călători, care s-a transformat în una
obișnuită...
912. - Și totuși – nu am luat „Penalul” și mi-au rămas 5
materii pentru la vară, dar le voi lua pe toate.
913. - „Beția îmbunătățește rasa” (Anonim).
914. - Revăd cu plăcee „Procesul maimuțelor”.
915. - Însfârșit, cu toate că nu mă simt prea bine, reușesc
să rămân după ce toată lumea s-a culcat și să învăț. Afară-i ceață,
mai mult decât londoneză.
916. - Vizionând un episod la „Teleenciclopedia” despre
Leonardo da Vinci, mă gândesc că poate el a fost singurul geniu
din lume. Într-adevăr e fantastic tot ce a făcut, dacă a fost om!
917. - A doua Duminică după examene, mă scol târziu,
foarte târziu, cel puțin acum am un motiv, căci sunt cam bolnav.
Abia au trecut examenele și uitându-mă în calendar, îmi dau
seama că în curând o să înceapă iarăși.
918. - Duminecile și-au pierdut farmecul, dar mai ales
sâmbătele. Oare de ce?
919. - Luni, 23 Februarie 1975, mă apuc în mod
sistematic de învățat.
920. - Ieri, mi-am pierdut timpul, dar azi sunt acasă cu
cafeaua și cărțile în față, iar diseară voi vedea „Colina”.
921. - „Colina” – o s-o revăd întotdeauna cu aceeași
amoție și revoltă, stăpânit de aceeași indignare.
922. - Poate lucrurile cele mai de preț: liniștea interioară,
împăcarea cu sine, etc. ocupă un loc de nebăgat în seamă.
923. - Ultima Duminică din Februarie și ultima zi – 29 –
an bisect, mă scol târziu și n-am terminat nici volumul I de la
„Procesual-Penal”.

171
 Nicolae Istoc
¸
924. - Al XI-lea episod din serialul „Asccensiunea
omului” – ca și întreg serialul de altfel, mă determină să cred din
ce în ce mai mult că Nietszche a avut dreptate când a zis că:
„Națiunea e ocolul naturii ca să dea 5-6 oameni mari”.
925. - Luni – 1 Martie 1976 – ora 17:30 și încă nu m-am
apucat de învățat, deabia am venit de la serviciu.
926. - Trebuie să gândesc astăzi ceva interesant, trebuie
să-mi limpezesc gândurile, ca să redevină pure...
927. - Celălalt Milian a crescut foarte mult în ultimul
timp și mă gândesc că în acest „ultim timp” nu i-am spus ceva
ce să depășească ceea ce iam spus până acum, adică ceva ce să
se încadreze în timpul pe care el îl parcurge acum.
928. - De multe ori confundăm două noțiuni – care total
diferite: monotonia și liniștea. Ah, mult căutată liniște... Dar, a
nu se confunda liniștea cu plictiseala.
929. - Trebuie să revin neapărat la cele trei mari plăceri:
cinematograful, cititul, scrisul.
930. - Sunt la jumătatea lui Martie și n-am realizat nimic
din Studiul pe care mi l-am propus. Dacă merge tot așa, ajung
unde am fost...
931. - Trebuie să-mi fac un program sever care să conțină
următoarele puncte:
1. - Cafele = 1, una și ½ la serviciu.
2. - Țigări = 10 bucăți serviciu.
3. - Orele de studiu = 17:00 - 00:00 noaptea.
4. - Orele de somn = 1:00 - 5:00 dimineața.
Cantitatea studiată zilnic: 100 de pagini
5. - Discuții cu Celălalt Milian – zilnic.
6. - De vizionat un film săptămânal, dar la TV.
932. - „Mie mi-a plăcut cu voi la București, vouă v-a
plăcut cu mine?
933. - În sfârșit termin de citit „Procesualul” și încep
„Financiarul” (orele 23:30, 15.III.1976).
934. - Și totuși trebuie scris, trebuie încercat și simt asta,

172
 La Mosata
¸
ce de exemplu în „Submarinul fantomă”.
935. - Luni 22 Martie – plutind – surogat și altceva nimic.
Și totuși unde sunt ideile!?
936. - Dreptul ar putea redeveni o pasiune!
937. - Și totuși trebuie scris, trebuie încercat, trebuie
gândit și simt asta, ca de exemplu în „Submarinul fantomă”.
938. - Măcar dreptul, să revină o pasiune?...
939. - Marţi – 23 Martie. Vreau să citesc 110 de pagini
(N-am citit. Să-mi fie rușine!)
940. - Sâmbătă, poate reușesc să citesc mai mult și să
gândesc ceva.
941. - Luni – ultimile zile din Martie, poate o să încep o
săptămână mai caldă și mai plină de studiu, de gândire, de cărți...
942. - Ideea trebuie căutată și invocată. Ea va exalta
spiritul.
943. - Celălalt Milian a luat vacanța de primăvară. Și
într-adevăr e primăvară. E 4 Aprilie, Duminică, soare, orele 8:30
dimineața, se aude cum se bat covoarele, ale noastre sunt bătute
de mine.
944. - Celălalt Milian s-a schimbat în ultimul timp, s-a
mai „golănit” dar refuz să cred că va fi un copil problemă, așa
cum am fost eu, sau cum n-am fost.
945. - „Gigi ăsta e un nemilos!” (Celălalt Milian).
946. - Celălalt Milian a primit doi pești mari vii de la
Răzvan, ca să-i ascundă: „Dacă mămica mea ar fi vrut să-i taie,
îi dădeam lui Gaby, și dacă mămica lui Gaby ar fi vrut să-i taie,
îi dădeam lui Gigi, și dacă mămica lui Gigi ar fi vrut să-i taie, îi
dădeam lui...
947. - Celălalt Milian se bucură de vacanța de primăvară,
toată ziua-i afară.
948. - Și totuși, astăzi e 11 Aprilie, și totuși n-am învățat,
trebuie s-o termin cu viața asta dezordonată, care pentru altul nu
ar părea de loc așa, dar pentru mine, care am o viață strânsă în
trei coordonate: serviciu-familie-studiu, e curată „depravare”...

173
 Nicolae Istoc
¸
949. - Hotărât lucru, conflictul din „Privește înapoi cu
mânie”, nu-i prea vizibil, dar totuși el există și-i puternic. Poate
că unul dintre meritele filmului e că acest conflict, e conflictul
personajului cu sine însuși. Richard Burton e mare!
950. - „Până mai ieri am trăit numai în viitor, de aceea
era atât de simplu, de frumos... Mai de ieri, alaltăieri trăiesc mai
mult în prezent, de aceea totul e mai urât, mai obositor, mai
revoltător... Nados se gândea la toate acestea nu atât pentru el,
sau nu numai pentru el, cât mai mult pentru Manhata c-un gust
amar, la urma-urmelor. Adevărul e că omul trebuie să trăiască în
prezent ca să ajungă să stăpânească și să-l pună la lucru pentru
el.” *Fragment din povestirea (pierdută); „Ayor – fiul de indian
și Fiul lui Manhata se răzbună”. Povestirea scrisă de Milian
Andriș pentru Ayorul său – Celălalt Milian – când acesta avea
doar 5 anișori).
951. - Marele Ideal, sau idealul – aduce fericirea. Nu
uita nicio clipă ceea ce-ți place, ca să poți refuza anumite lucruri
fără părere de rău, ca să ai tăria și puterea sufletească pentru asta.
952. - Istoria se întălnește mereu undeva, așa cum castele
din veche India se vor întâlni cu categoriile acelea rigide ce vor
crea dezvoltarea științei și tehnicii și mai departe, într-un viitor
îndepărtat cu deținătorii monopolului științei din Egiptul
Piramidelor se vor întâlni cu un grup asemănător creat de alte
condiții de tehnice și științe într-o ascensiune fără sfârșit...
953. - Sfintele Paști 24/25 Aprilie 1976, stau cu Sofia
până la unu noaptea ca să auzim clopotele de la Biserici, și totuși
nu l-am auzit. Pe la 9 seara începe să plouă, apoi timp răcoros.
Mă pun în pat și mai frunzăresc „Eminesciana”.
954. - Foamea de necunoscut, de inedit – nu-i altceva
deât o foame de viață și o luptă contra morții!
955. - Am regăsit „Ursul” lui Faulkner, carte care mi-a
deschis porțile unei lumi fantastice.
956. - „Voi biciui carnea – zise el – și prin rănile deschise
de bici, o dată cu sângele va țâșni și spiritul”.

174
 La Mosata
¸
957. - Nu trebuie să uit nicio clipă, nicio secundă, nicio
nanosecundă, că am de învățat. (30. IV.1976).
958. - „În numele poporului italian” – film la
telecinematecă. Reconfortantă tenacitatea judecătorului prin
care conduce faza instrucției penale și integritatea lui morală.
Om care posedă o anumită filosofie în care credea, altfel nici
n-ar fi reușit.
959. - Experiența – lucru jinduit de tineri și privită cu
dispreț și îngăduință de bătrâni.
960. - Dacă stau și mă gândesc bine, marea parte a
oamenilor sunt fericiți. Poate de aceea se și schimbă lumea atât
de greu. Pentru că oamenii se împart în trei categorii:
a. - Cei care vizează idealul dar nu-l ating și ajung
să se mulțumească cu „firmituri”.
b. - Cei care vizează Marele Ideal, acel „El Paso”
și-l și ating.
c. - Consumatorii zilnici de „fârmituri” – marea
masă – fericiții deplini.
961. - Citesc pe nerăsuflate „Crima din Orient-Expres”
de Agatha Christie. Se aseamnănă cu „Zece negri mititei” și în
același timp se deosebește. Ceea ce-i interesant la Agatha e că
descrie niște lucruri atât de obișnuite, dar le plasează într-un
spațiu neobișnuit, puțin verosimil...
962. - Programul sever – rațional: iată cheia atâtor
lucruri.
963. - 12 Mai – sunt departe de programul pe care l-am
făcut. Nu se poate face totul într-o zi, dar totuși e mai mult de-o
„zi”, a rămas mai mult.
964. - Stau foarte rău cu învățatul. E 13 Mai – am făcut
prea puțin. Francezii au fost învinși de germani (la fotbal, între
cluburi)
965. - Zice Celălalt Milian ceva de „amintire”. Deci
timpul a prins conturur și pentru el; „când voi fi mare”, zice
Celălalt Milian, că o să păstrăm ca „amintire” grăunțele de grâu

175
 Nicolae Istoc
¸
ce le dăm puiului de porumbel. Știe chiar că va muri, dar nici
că-i pasă. Fantastic! Timpul te înalță cu el, te ridică și ajungi la
un moment dat să-l umpli, aproape chiar să-l posezi și chiar
să-l depășești, ca apoi, încet-încet să se dea la o parte, dincolo de
granițele lumii pentru totdeauna, trecând în neființă. Căci și
timpul e o ființă care ne însoțește, cât suntem pe acest pământ.
966. - Ieri – Duminică 16 Mai – am fost pentru prima
oară la ștrand anul ăsta. Ne-am bronzat bine toți trei. Celălalt
Milian merge singur să-și ia înghețată și suc și calculează cât rest
trebuie să primească. Celălalt Milian și-a găsit un prieten cu care
se joacă în bazin. Calălalt Milian a stat aproape de un negru care
vorbea cu un grup de oameni, și a venit parcă fericit
spunându-ne că negrul acela a zis către grupul de oameni că
Napoleon s-a bătut cu toată Europa. Are dreptate zic eu. Și-l
îndemn să-l întrebe din ce țară e?
– Din ce țară să fie – zice Celălalt Milian – e din Africa!
967. - „Fata în negru” de același Kakoyannis care a făcut
și „Electra” și „Zorba grecul” și „Ziua în care vin peștii”.
968. - Celălalt Milian mă întreabă cum se scrie cuvântul
„iubește”, dacă se scrie împreună? Oare iubește? Are 7 ani, la
vârsta asta eu am iubit?
969. - Celălalt Milian știe să scrie, scrie bilețele pe care
le introduce pe sub ușile fetelor. Are 7 ani și mâine-poimâine
termină clasa I.
970. - Celălalt Milian e superb, cu pantalonașii roșii,
scurți, cu bluza galbenă cu guler roșu, cu tenul lui creol. El știe
de toate astea, e conștient de ele. Celălalt Milian e minunat!
971. - Am niște cărți de Drept, dintre care unele sunt
minunate și pe care nu le studiez, am un pic de talent la literatură
pe care nu-l valorific. Am nevoie de liniștea pe care o iubesc, dar
pe care o gonesc din ce în ce mai mult.
972. - Nador, Manhata, Uplan, Spandoras, Ayor – fiul de
indian; sunt printre noi.
973. - Văzând aseară la teleenciclopedie filmul

176
 La Mosata
¸
documentar „Peștii” ajung la concluzia (poate greșită), poate a
altora, nu a mea, poate că nici nu-i nouă și nici actuală, și anume;
că arta arhitecturală orientală se aseamănă foarte mult cu arta
arhitecturală europeană modernă. Câteva argumente în sprijinul
acestei idei:
a. - Linia curbă, simplă, suplă a construcțiilor,
neîncărcate...
b. - Încadrarea construcției în spațiu, ca făcând
parte integrantă din el.
c. - Exploatarea luminii ca o parte componentă a
lucrării.
d. - Funcționalitatea construcției.
974. - „Certitudinea juridică cuprinde în mod necesar un
procent de nesiguranță” (P.E. Trousse).
975. - „Pentru condamnare este suficientă o mare
verosimilitate, o verosimilitate vecină cu certitudinea” (Autor
german).
976. - Trebuie să găsești în fiecare zi „grăuntele de
nebunie”, însă e foarte greu, dacă nu imposibil, când zilele sunt
pline de treburi domestice.
977. - La un moment dat, oamenii sensibili, ale căror
coarde vibrează la trecerea timpului, își dau seama că totul, toată
viața, tot timpul e ocupat de alții, de cei care au 18-20 ani și lor
nu le-a mai rămas decât orele și zilele cu care nu mai știu ce să
facă...
978. - „Noapte de mai” de Macedonsky. Luna Mai s-a
dus și n-a fost nicio „Noapte de Mai”, nicio noapte de studiu.
979. - Mâine e Iunie, intru în luna examenelor.
980. - Joi 31 mai 1976, Celălalt Milian a luat primul
patru. Trebuie să iau o poziție mai energică, ca atare i-am spus
să se îmbrace și să plece de la „casa mea”, să meargă pe lume.
Prima dată n-a vrut să creadă că-i chiar așa, apoi s-a îmbrăcat,
avea lacrimi în ochi și când a pus mâna pe clanța ușii, l-am
întrebat „Ce o să faci acuma?”. S-a întors cu fața spre mine și

177
 Nicolae Istoc
¸
plângea de-a binelea. Ma târziu, când l-am întrebat dacă a crezut
măcar pentru o clipă că-i adevărat, mi-a spus că NU, că știa că o
să iasă afară și mai târziu o să-l chemăm acasă și că le-ar fi spus
copiilor că a ieșit afară să se joace. Știe că o să-l căutăm și ar fi
stat pe aici pe lângă bloc să-l găsim mai ușor. Celălalt Milian –
iubirea sufletului eu – mă doare sufletul.
981. - 2 Iunie, cu învățatul stau foarte prost, cu viața
spirituală la fel, de liniștea sufletească nu mai vorbesc, cu studiul
la pământ.
982. - Sunt în căutarea serilor care erau mai lungi, a
serilor de studiu, ce dădeau în nopțile pe care nu mai reușesc nici
cum să le regăsesc, nopțile acelea uitate, cu toate că în fiecare
dimineață îmi propun ca în ziua care începe, în seara care o să
vină să fac neaparat lucrul acela, adică o să învăț!
983. - „Și Ayor își dădu seama că le pierduse pentru
totdeauna, definitiv, frumusețile acelea pe care de acum încolo
trebuia să le închidă în sufletul lui, în lumea lui interioară, pentru
că ele faptic, material disparuseră, dar el voia să le păstreze
pentru totdeauna și să le poarte cu sine până la moarte, când vor
mai muri și ele o dată cu el, definitiv, pentru totdeauna...”
984. - „Afară, ploaia continuă să cadă, peste case, peste
acoperișurile de țiglă, tablă, peste asfaltul străzilor, peste
trecători... Ploaia aceea cădea, cădea întruna peste el și gândurile
lui. Privea de pe geamul deschis clădirea din față, masivă cu
două etaje, cu cei doi lei de piatră, de pază și interesant, cu cei
doi melci care se târau la picioarele lor, poate simbolurile a două
caractere ce se exclud reciproc; mândria și lașitatea” (Privind
cum plouă pe strada „Porțile de Fier”).
985. - Parcă mai ieri îmi venise o idee cu o Planetă a cărei
natură avea o singură culoare și a cărei populație se străduia
mereu s-o vopsească în variate culori, fiind grupul din populația
Planetei care se ocupeau în mod expres de treaba asta.
(Bunăoară, cum ar fi poeții la noi).
986. - Trebuie să câștigi în fiecare zi ceva, pentru că în

178
 La Mosata
¸
chiar aceeași zi, în mod inevitabil vei pierde ceva.
987. - Celălalt Milian zice că o să se facă actor și o să fie
bogat, o să aibă mulți bani; „dar n-o să fiu lacom, o să am o casă
și o grădină cu un pom, cu un cireș din care o să mănânc cireșe.
N-o să ocup terenuri”.
988. - Pentru că nu există victorie mai mare și mai de
preț, ca victoria asupra ta însăți, chiar dacă în final rămâi
singur și înfrânt.
989. - Mai am puțin, foarte puțin până la examene și eu
mă culc la orele 22:00 și mă scol la orele 6:00. Ceva nu merge!
990. - Autocenzura sufletului – inițiată și făcută mereu,
ca nu cumva să pătrundă în nu știu ce colțuri uitate ale sufletului:
lașitatea, îndoiala, ura...
991. - Pierderea timpului în mod inutil, atunci când de el
e nevoie pentru altceva, în altă parte, e una dintre cele mai mari
crime posibile.
992. - Greșelile sunt de mai multe categorii, sau oamenii
greșesc în raport cu anumite lucruri; astfel, se poate greși față de
societate, față de familie, față de prieteni... față de tine însuți. În
funcție de acestea, poate interveni sau nu ierarhia; din partea
societății, din partea familiei, a prietenilor... Dar cea mai mare
greșeală e cea față de tine însuți și dacă ești onest, nu ți-o ierți
niciodată, după o prea lungă perioadă de „tăcere” revin la
„Memorii”, după o „tăcere” de aproape 3 luni.
993. - Reușesc ceea ce n-am reușit în sesiunea de vară,
să iau 5 (cinci) examene în sesiunea de toamnă. Sunt anul IV, an
ce părea imposibil de atins.
994. - Mai poate cineva să reproducă prin ce am trecut în
zilele acelea? „Zilele acelea”... și iată-ne în Septembrie.
995. - Deziderate pentru lunile de toamnă-iarnă:
1. - Ocuparea de Celălalt Milian în legătura cu
școala.
2. - Începerea Programului cu Celălalt Milian.
3. - Studiu.

179
 Nicolae Istoc
¸
4. - Scris
5. - Nicio întârziere în oraș.
6. - Program administrativ săptămânal.
7. - „Afaceri”.
8. - Economii.
996. - Luni 6 seprembrie, se apropie un an de când am
început acest carnet, ar trebui să-l recitesc.
997. - Ieri, Duminică, timp mizerabil; ploaie și vânt. Azi,
luni idem, deocamdată fără ploaie, dar e frig și înnorat.
998. - Citesc istoria S.U.A.
999. - Nicio idee timp de câteva luni, ba mai mult, îmi
vine greu să scriu.
1000. - Am început să citesc „Arta faraonilor”.
1001. - Marţi – 4 Septembrie – la fel de frig ca ieri și
alaltăieri.
1002. - La mare, pe plaja de la Mamaia. Celălalt Milian
mă duce să-mi arate niște statui din nisip făcute de niște străini,
printre care și un Hristos crucificat, în jurul căruia se strângea
lumea, numai sculptorii plecaseră. E neverosimil de fidel, se văd
urmele cuielor, înclinația capului, cununa de spini, expresia
feței, faldul de pe șolduri – și toate acestea din nisip. Stă acolo
pe plajă în așteptarea valurilor care o să-l elibereze și o să-l
aducă cu ele ca pe o ofrandă dată Pontului Euxin păgân. Două
ore – zicea Celălalt Milian – că au lucrat străinii la el.
1003. - Ieri mi-am călcat îndatorirea impusă la punct 5.
Am cel puțin o scuză; am fost cu Fofiu.
1004. - Foamea de dragoste, de necunoscut, foamea de
timpul care trece, de viață, de femeie...
1005. - În liniștea cărților și-n aburul cafelei...
1006. - Trebuie neapărat să mă culc mai târziu și să mă
scol mai devreme.
1007. - Și totuși în toate zilele astea, în tot timpul ăsta,
absolut nicio idee, nicio tresărire... E posibil?
1008. - Celălalt Milian stă singur acasă, dar vin eu în

180
 La Mosata
¸
fiecare zi pe la ora 9 când se scoală, apoi plec pe la orele 11 și
rămâne el de unul singur pe afară să se joace până la ora trei când
revin eu. Are cheia la el și încearcă ușa de vreo 2-3 ori s-o
închidă și s-o deschidă, înainte de a pleca eu.
1009. - Celălalt Milian are două inele de la marmură,
unul e ca de roman. Îi plac și le poartă mereu.
1010. - Vineri dimineața, săptămâna-i aproape gata și
parcă nu m-am ales cu nimic din ea. Citesc „Adam și Eva” de
Liviu Rebreanu.
1011. - Sâmbătă dimineață – ieri s-a împlinit o săptămână
de când am scăpat de examene, de când sunt anul VI și m-am
visat cu examene.
1012. - „Cum de ești unchi pentru Adela și eu verișor cu
Adela, cu Păulică și cu ceilalți, cum de ești tăticule?” (Celălalt
Milian).
1013. - Luni 13 Septembrie, dimineața unei noi zile,
dimineața unei noi săptămâni, poate totuși ajung la vreo idee
literară.
1014. - Peste două zile începe școala. Celălalt Milian e
clasa a II-a.
1015. - Pentru început ar trebui să încerc o povestire cu
un copil care vede pentru prima oară marea.
1016. - S-au ivit zorile mai de mult, trebuia să mă scol
mai devreme și să le pândesc...
1017. - În fond, ceea ce te face să tresalți e necunoscutul
și de cele mai multe ori el se materializează într-o femeie...
1018. - Libetatea – e unul dintre cele mai scumpe bunuri,
ai grijă de ea dacă ai câștigat-o, folosește-o cât mai mult pentru
tine...
1019. - Libertatea folosită rău se va întoarce contra ta și
te va nenoroci.
1020. - Celălalt Milian – zice că are o nouă tovarășă
(20.IX- 1976). Trebuie să mă ocup mai intens de școala lui și de
el în general.

181
 Nicolae Istoc
¸
1021. - Trebuie să-mi fac mie însumi un program sever.
El ar trebui să cuprindă următoarele puncte:
1. - Ocuparea intensă de Celălalt Milian.
2. - Studiu pentru facultate.
3. - Studiu literatură juridică.
4. - Studiu literar.
1022. - Termin de citit „Lunaticii” de Ion Vinea, vol. I
rămân cu o impresie foarte bună.
1023. - Am luat de la Biblioteca Municipală 4 cărți
despre Procedura Civilă, să văd când le termin de citit
(20.IX.1976).
1024. - Săptămâna 20-26 IX.1976 = de citit „Litigiul de
muncă” și „Acțiunea în procesul Civil”.
1025. - „Întotdeauna am știut că o să te reîntorci la tine
însuți, dar vezi că rătăcești prea mult, adică de prea multe ori.”
1026. - În fond, la „Bihoreana”, am realizat un lucru
extraordinar, făceam abstracție completă de serviciu, trăiam
numai pentru după amiezele de studiu și cele 8 ore de lucru le
foloseam tot pentru ele.
1027. - Nu te destăinui nimănui, nu-ți dezvălui opiniile,
fii rezervat, altfel vei reuși să înlături orice conflict.
1028. - „Cărările gloriei” film englez programat la
„Telecinematecă”, de Stanley Kubrick, după romanul lui
Humphrey Cobss, cu Kirk Douglas. Excepțional (de relatat
mâine). În acest film „murdar”, doar două pete luminoase: ca
Kirk Douglas (colonelul) și cântecul soldaților din final
(22.IX.1976).
1029. - Poate că secretul sedimentării timpului este
împărțirea lui pe mai multe capitole: dorinți, pasiuni etc. etc.
1030. - Probabil că o „furtună” sufletească e necesară
pentru liniștea ce neaparat se va instala după aceea. Liniște ce va
conține germenii unei alte „furtuni” sufletești. Legea negării
negației.
1031. - E trecut de 1 Octombrie și trebuie să mă apuc de

182
 La Mosata
¸
învățat. Săptămâna 4-10 Octombrie; de citit 2 (două) cărți de
literatură juridică.
1032. - Încerc să fumez 10 țigări la serviciu și 10 acasă,
la învățat, ar fi ceva, ar fi cumva. (6.X.1976).
1033. - Neliniști, nevroze, căutări...
1034. - 13 Octombrie și nu am terminat „Dr. Familiei”!
1035. - „Sufletul lui Manhata și tot trupul lui dorea din
toată puterea, cu toată puterea pe cineva, ceva, dorea mângâieri,
tandrețe și idolatrie”. („Fiul lui Manhata se răzbună” și „Ayor,
fiul de indian”).
1036. - De ziua lui, Celălalt Milian are 12 invitați,
primește flori, ciocolată, cărți – e tare mândru.
1037. - Sofia uită să pună lumănările pe tort și începem
tortul fără ele. Până la urmă Sofia le pune pe o farfurioară și
Celălalt Milian l-e stinge dintr-o suflare.
1038. - 10 Octombrie a căzut într-o Duminică. Celălalt
Milian împlinește 8 ani. la mulți ani!
1039. - Sâmbătă – 23 Octombrie – se anunță o Sâmbătă
mai liniștită și în special mai lungă.
1040. - Duminică dimineața – 24 Octombrie – rece,
soare, se bat covoare, deasupra ciocănește cinevea, mă scol
târziu.
1041. - Celălalt Milian la xilofon (unde-i școala de
muzică?), cântă ceva asemănător cu o melodie japoneză, pe care
am auzit-o la televizor în dimineața asta de Duminică.
1042. - Celălalt Milian a primit trei de zece. Mâine,
Celălalt Milian va fi făcut pionier.
1043. - 25.X.1976: Celălalt Milian a fost făcut PIONIER.
1044. - Sofia e amoționată și-i dau lacrimile văzându-l
pe Celălalt Milian în fruntea grupului de noii primiți în rândurile
pionierilor.
1045. - Pe Celălalt Milian îl recomandă și-l
caracterizează Gaby și Răzvan ca să intre în rândurile
pionierilor.

183
 Nicolae Istoc
¸
1046. - Celălalt Milian sărută cravata roșie. E emoționat
și obrijorii i se înroșesc, cel puțin ca și cravata.
1047. - Copii cântă un cântec interesant: „Pionier la 7
ani”, în care sunt și versurile: „Ce n-ar da tata să aibă 7 ani!”
1048. - Celălalt Milian e emoționat, sensibil, cuminte,
ordonat și cu bun simț. Celălalt Milian seamănă cu mine, dar și
cu Sofia! Celălalt Milian...
1049. - „Dacă n-aș fi pionier, nu aș fi așa de fericit!”
(Celălalt Milian).
1050. - Miercuri seara la „telecinematecă” o reîntâlnire
cu Marele Bardem (J.A. BARDEM).
1051. - Filmul „Moarea unui ciclist”, fără actori mari.
(dar cu o femeie) frumoasă. Rare sunt filmele fără femei
frumoase. Film despre lașitatea comună. Înclin să cred că
Bardem este un Stendhal al cinematografiei.
1052. - Azi – 29.X.1976 – am terminat de parcurs „Dr.
Familiei” și „Internaționalul”.
1053. - 31 Octombrie – ziua recoltei (cam târziu), nu
mergem. Soare și vânt. Frunze galbene alergate de vânt.
1054. - „Englezii și francezii s-au bătut” (Celălalt Milian
către un băiat de la geam).
Apoi către mine: „Așa-i că englezii și francezii s-au
bătut?”
Eu: „Desigur, au avut și un război de 100 de ani!”
Celălalt Milian către băiat: „Știi ce-nseamnă asta?
Numai un an și ce mult e, dar 100 de ani!”
1055. - Las puțin „Internaționalul” și mă apuc de
„Expertiza criminalistică a scrisului” de Lucian Ionescu.
1056. - Sofia se culcă pentru că-i bolnavă, eu mă ocup de
Celălalt Milian și de Bunica. Apoi fac toți pantofii și vin în
bucătărie și aranjez lucrurile. E seară târziu. Mă gândesc de câte
ori a făcut ea lucrurile astea, seri la rând, ani în șir și a avut grijă
și de mine. Dragostea mea Sofia!
1057. - Sofia-i bolnavă și zice să-i caut o carte pentru la

184
 La Mosata
¸
dimineață, ca să citească. Mă trec fiorii.
1058. - Sofia face tratament și-i mai bine.
1059. - Celălalt Milian e extraordinar de mare, e frumos,
e frumos, e frumos!
1060. - 10 Noiembrie – de abia am terminat „Dr.
Familiel”. Bine-mi stă! Dar ceea ce-i mai grav, e că nu am nicio
idee și parcă nici timp.
1061. - Revăd cu aceeași plăcere filmul american
„Hombre” cu Paul Newman.
1062. - Duminică – 14 Noiembrie – aproape toate
frunzele plopilor au căzut. Câteva frunze de salcâm încă mai sunt
verzi. Am parcurs numai Dr. Familiei” și n-am apucat de
„Criminalistică”.
1063. - Nicio idee! Și ce-i mai grav, nici la orizont.
1064. - Trebuie să mă ocup mai intens de Celălalt Milian.
1065. - 16 Noiembrie 1976 – plouă mărunt și rece, cer
întunecat. Cu cafeaua și „Dr. Cooperatist” în față.
1066. - Miercuri, sper că fac treabă mai multă astăzi.
Timpul trece îngrozitor de repede. Diseară „telecinematecă”.
1067. - Da, timpul trece îngrozitor de repede. Astăzi e Joi
și n-am făcut absolut nimic săptămâna asta și când te gândești că
o începusem plin de speranțe. Motivele: indolență, comoditate,
lipsă de planificare.
1068. - 19 Noiembrie dimineața. Ieri am citit prea puțin
la „Dr. Cooperatist”, m-am ocupat prea puțin de Celălalt Milian,
nu am făcut sportul, nu... etc. etc. etc.
1069. - Vineri, 19.XI – plictisit, bolnav, inutil... sau...
Cine știe ce boală... Totuși, diseară sunt două filme românești.
1070. - În orice ființă e duritate, violență, meschinărie,
prostie, inteligență, etc. singura deosebire e că sunt dozate altfel.
Omul e un amestec, un aliaj care e constituit din anumite
procente, întotdeauna altfel ordonate de aici și deosebirea între
individ și individ.
1071. - Lupta ca să dea un rezultat (dorit, scontat) trebuie

185
 Nicolae Istoc
¸
să fie mai ales perseverentă și consecventă.
1072. - Luni 22 Noiembrie – începe o nouă săptămnă în
care trebuie să-mi propun următoarele:
1. - Să termin „Codul Penal pe înțelesul tuturor”.
2. - Să termin „Dr. Cooperatist”.
Și mai departe:
1. - Să fiu mai sever cu mine însumi, adică
culcarea la orele 12, deșteptarea la orele 5.
2. - În fiecare zi să fiu acasă în jurul orei 15,
maxim 16.
3. - Să o ajut pe Sofia mai mult la bucătărie.
4. - Să mă ocup mai intens de Celălalt Milian.
5. - Cafele: una dimineața acasă; una după masă
acasă / zi.
6. - Notații juridice – redeschid caietul.
1073. - În prima zi (ieri, luni, când l-am scris), programul
„s-a aplicat de minune”, am băut 2 cafele în oraș, două acasă și
vreo trei păhărele de pălincă (a picat cineva la noi), așa că „am
tras tare cu învățatul” și am moțăit la „David Coperfild”.
1074. - Sofia nu poate dormi toată noaptea, o doare în
partea dreaptă (Rinichii?) și burta. (23.XI.1976).
1075. - Ideal ra fi să nu te lași niciodată cunoscut
complect. Astfel, nu va reuși nimeni să facă din tine o unealtă,
vei fi mai temut, mai interesant, mai respectat.
1076. - Prima zăpadă – 12 Noiembrie. Seara (noaptea)
de 24/25 a nins și Sofia a fost prima care a văzut și mi-a zis:
„Miliane, știi că afară ninge?”.
1077. - 16 Noiembrie 1976: Am primit Programarea
examenelor de la Facultate.
1078. - 16 Noiembrie – am fost și eu la vizita medicală.
Zice că totu-i bine! Termint repede și stau acasă și învăț. Mă uit
pe geam și-l văd pe Celălalt Milian cum se dă pe gheață când
vine de la școală. Geanta cu cărțile i-o duce Ana-Maria. Aștept
să nu sune Sofia. Azi termint „Cooperatistul”.

186
 La Mosata
¸
1079. - Duminică dimineața – Sofia nu se simte bine.
Afară s-a dus aproape toată zăpada. O să încerc că conspectez
„Dr. Familiei”.
1080. - Miercuri, se face iarăși frig și timpul trece parcă
inutil. Oare, de ce?
1081. - Joi, nu am fost la Bătrâni, la „Dr. Familiei” sunt
numai la pag. 40... Și-mi propusesem atâtea!
1082. - Ieri, i-am spus Celuilalt Milian că eu și Sofia vom
face revelionul în altă parte, avea emoții, nu credea că vom
merge undeva fără el, totuși se gândea că ar fi posibil. La urmă
ne-a întrebat: „Dar eu, cu cine arunc artificiile de pe balcon?”
1083. - Sofia face un tratament domnesc: raze și
gimnastică. Sofia-i frumoasă!
1084. - Ieri am făcut o prostie (a câta?), am rămas târziu
în oraș (până la orele 17,30) și am venit cam băut, dar n-am făcut
scandal. Bravo, mie! Însă îmi propusesem să termin „Dr.
Familiei” săptămâna asta și-i Sâmbătă și deabia am ajuns la
pagina 60. Să-mi fie rușine!
1085. - „Fiul Soarelui simțea cu intensitate semnele
decadenței: îi plăceau din ce în ce mai mult lucrurile materiale,
ocolindu-le pe cele spirituale. El care înainte era numai spirit. Și
zeii parcă nu-l mai aveau în grații, sau el uitase cu desăvârșire
de ei. Dintre toți zeii cel mai supărat era Zeul-Timp, care drept
răzbunare, își gonea din ce în ce mai tare bidiviii înhămați la
cocia lui...
1086. - Darlingtonia e foarte departe, nici nu există, nici
n-a existat și nici nu va exista vreodată.
1087. - În sfârșit, reușesc să stau ceva după ce s-a culcat
toată lumea. Afară-i o ploaie rece.
1088. - Văd „Mitică Popescu” de Camil Petrescu. Piesa
românească și într-adevăr, c-un fior de poezie.
1089. - Plouă toată noaptea. Seara nu reușesc totuși, să
stau prea târziu.
1090. - Conspectez 100 de pagini „Dr. Familiei”, dar e 9

187
 Nicolae Istoc
¸
Decembrie.
1091. - Celălalt Milian nu aude într-o dimineață ceasul și
se scoală pe la 9, în ziua aia nu merge la școală. E îngrijorat toată
ziua, nu poate dormi nici noaptea, de abia așteaptă ziua
următoare, ca să revadă școala.
1092. - La 15 Noiembrie 1976, Jean Gabin a murit.
Aseară am revăzut la „telecinematecă” „Strada Preriilor” cu el.
Mare actor – făcând totul simplu (mare), ca în viață. Poate că
doar viața simplă e mare!
1093. - Vineri sunt programat la un fel de instructaj cu
stingerea incendiilor (ca administrator de școală), sunt
programat pentru orele 9, dar voi trece prima dată pe la școala
Celuilalt Milian să-i duc un șervețel de extamină.
1094. - Timpul trece îngrozitor de repede, suntem în 10
Decembrie și încă nu am terminat „Dr. Familiei” și eu vreau să
mă duc la toate șase.
1095. - Trebuie să revin la Programul acela sever pe care
mi l-am impus, dar nu l-am respectat. Mai restrâns, el ar consta
din:
1. - Studiu zilnic de la 16-0,00.
2. - Televizor numai la filmele importante.
3. - Mai calm și mai hotărât, mai consecvent cu
mine însumi.
1096. - Am spus cândva ceva despre foamea aceea de
necunoscut.
1097. - Nu lăsa nimic pentru viitor. Viitorul își are un
timp al său. Tot ce amâni pentru atunci e de la bun început
pierdut. (10.XII-1976).
1098. - În sfârșit ajung la pagina 130 cu „Dr. Familiei” și
merge extraordinar de greu. Nu știu care-i cauza. Nu pot sta până
târziu, nu mă pot concentra, nu am răbdare. GRAV!
1099. - Nu te lăsa pradă sentimentelor prea exaltate,
cenzurează-le și pune-le la lucru pentru tine.
1100. - Duminică dimineața – 12 Decembrie – iar mă

188
 La Mosata
¸
scol târziu. La „Dr. Familiei” sunt la pagina 150, se văd cât
conspectez astăzi.
1101. - Luni – vreau o săptămână relaxantă, plină de
studiu.
1102. - Pentru o dragoste completă e nevoie de trei
lucruri simple, banale, dar greu de intersectat:
- o femeie potrivită.
- o vârstă potrivită.
- o ambianță potrivită.
1103. - Nu admite oxidarea, ruginirea care se manifestă
prin comoditate, nepăsare, îndoială... Alungă-l prin Program și
Acțiune.
1104. - Speranța – o ucigătoare de acțiune.
- Speranța – furul prezentului și filonul aurifer al
viitorului.
- Speranța – drogul pe care-l iau cei ce n-au reușit
încă, cei ce nu vor reuși niciodată.
- Speranța – dulce fantasmă, pe care în mod
incredibil, cei ce au reușit nu o posedă.
1105. - Darlingtonia – spune povești de Andersen.
(15.XII.1976).
1106. - Albul imaculat al zăpezii cu mantaua și a acoperit
totul. Celălalt Milian, plin de fericire și zăpadă, cu căciulița roșie
dată mai pe ceafă, parcă ar fi o reclamă.
1107. - 17 Decembrie 1976 și mai am mult din „Dr.
Familiei”, dar apoi, „Procedura Civilă”; „Dr. Cooperatist”?
1108. - În fiecare dimineață, după răsăritul soarelui voi
spera și în fiecare zi după asfințitul soarelui, voi mai spera încă
și tot așa; zi de zi, dimineață de dimineață, seară de seară, pentru
că speranța nu moare niciodată.
1109. - Râul lasă totuși în urma lui o urmă, care e albia,
mai durabilă sau mai puțin durabilă, după cum aceasta e din
pământ sau piatră.
1110. - Numai noaptea și liniștea pot să aducă inspirația,

189
 Nicolae Istoc
¸
pentru că ea nu este altceva decât o modalitate prin care te cauți
pe tine însuți. (23.XII.1976).
1111. - Mâine-i Crăciunul, din păcate nu-i zăpadă, dar se
simte apropierea sărbătorilor, cel puțin din bătutul covoarelor.
1112. - Totuși, Duminică a nins cu fulgi mari, apoi cu
fulgi mărunți și parcă mai iuți și mai deși, a viscolit... Viscolea,
Sofia și Celălalt Milian și eu, priveam pe geam.
1113. - Ieri am reușit să fac un capitol din „Financiar”,
poate reușesc să trag tare săptămâna asta, ultima din 1976.
1114. - Luni 27.XII.1976, mai sunt două zile și 1976 s-a
spulberat în vânt. Cu învățatul stau foarte prost.
1115. - Celălalt Milian dansează splendid de Crăciun.
1116. - Celălalt Milian trebuie să muncească mai mult și
să fie mai ordonat.
1117. - 31 Decembrie 1976, ultima zi a sosit istovită și
gâfâind s-a așternut la picioarele noastre. Ce vom face cu ea?
Poate că ea este ziua cea mai dorită din tot anul. An care a
cuprins, ca fiecare an; alergături, zarvă, mimicuri, așteptări prin
stații de autobuz și tramvai, înghesuieli, lipsuri, frig, cald,
amețeli și iluzii...
1118. - Ca niciodată (parcă?), reușim să ne culcăm după
masa în 31.
1119. - Revelion la televizor, aruncăm de pe balcon 24
de artificii Celălalt Milian le-a numărat – noi am aruncat cele
mai multe. Afară-i frig și ceață. E bine! Sofia mai moțăie, spre
dimineață adorm eu și se trezește ea. La mulți ani 1977!
1120. - În prima zi nu mergem nicăieri, ne mai uităm la
televizor. Celălalt Milian se joacă încântat pe afară.
1121. - A doua zi – Duminica – trecem Apa cea Mare la
bătrâni. Mergem cu sania și-i trag și pe ei: Sofia și Celălalt
Milian. La întoarcere o aducem și pe Măry cu sania. Apoi, o duc
eu înapoi cu Boby. E frumos!
1122. - Suntem în 4 Ianuarie 1977 și stau foarte rău cu
învățatul. De mâine într-o lună intru în examene. Tot programul

190
 La Mosata
¸
meu s-a dus de râpă și iată rezultatul.
1123. - Vorbeam ieri de program și tot ieri mi-am irosit
toată după masa prin oraș și asta în timp ce am de făcut lucrarea,
în timp ce sunt în urmă cu termenul de predare, în timp ce mai
am o lună până la examene.
1124. - Și tot ieri, despre Program vorbind; după masă
m-am culcat. Oare era nevoie?
1125. - Câte țigări fumez pe zi? De câte ori îmi amintesc
pe zi de materiile de examen? De câte ori pe zi cobor în mine
însumi?
Iată niște întrebări pe care trebuie șă mi-le pun mereu.
1126. - „Luminile rampei” la „telecinematecă”, de
Chaplin, cu Chaplin. De ăsta dată, fără „consumul” său, care a
făcut din el o celebritate... El demonstrează încă o dată că e un
mare creator de frumos. Final de film foarte frumos; Balerina
îmbrăcată în alb ca o floare, dansând în timp ce luminile rampei
se sting încet, și cele ale vieții și doar ea singură, floare albă...
1127. - Mâine a fost cu totul altfel, mâine vom fi mai
proaspeți, și tot mâine, într-o singură zi vom recupera ce am
pierdut în luni de zile. Mâine...
1128. - Celălalt Milian, se bălăcește pur și simplu în
zăpadă și i-e frică c-o să i-o strice oamenii, c-o să-i strice
oamenii zăpada „Zăpada mea”. Adică, vrea să fie intactă, pură,
fără urme, ca el să fie PRIMUL care să-și înscrie urmele pe ea.
1129. - Azi începe școala, s-a terminat vacanța de iarnă.
Celălalt Milian mă întreabă când începe următoarea vacanță.
1130. - În noaptea de Sâmbătă spre Duminică a nins și
zăpada-i cât gradul și-i un peisaj cum n-a mai fost de câțiva ani
de zile.
1131. - Puțină tristețe, un pic de blazare inspiră mai multă
încredere decât un car de veselie inconștientă, fără niciun suport.
1132. - Azi zăpada începe să se topească. Celălalt Milian
își face o cetate de zăpadă și muncește cu atât râvnă de parcă ar
fi de-a adevăratelea. Mă vede la geam și aruncă bulgări de

191
 Nicolae Istoc
¸
zăpadă prin aer, ca apoi să-i prindă. Se știe observat și admirat
și-i place.
1133. - Măry se operează și la al doilea picior, la câteva
zile după ce s-a operat la celălalt. E picioarul care a mai fost
operat. E fantastic, incredibil. „Magul” a făcut-o să accepte.
Măry e cel mai puternic om din familia Andriș. E și cea mai
inteligentă și cea mai temperamentală.
1134. - Trebuie să iubim viața mai mult ca orice pe lume
și să luptăm s-o facem cât mai frumoasă posibil. S-o plivim de
buruinele prostiei, a lăcomiei, a rutinei, a egoismului, de nervoze
inutile. Trebuie să iubim viața, cu orice preț.
1135. - „Apel urgent” – un film frumos și emoționant
aseară la „telecinematecă”, dar mai ales bine făcut. Celălalt
Milian zice că-i polițist, că-i poliție, și are dreptate.
1136. - „În dragoste singura plăcere-i schimbarea”
(Moliére – „Don Juan”).
1137. - În fiecare zi trebuie să ne punem o problemă
nouă, sau s-o reluăm pe cea veche nerealizată. În fiecare zi
trebuie să ne împrospătăm sufletele ca să le facem mai rezistente.
1138. - Oare câți oameni de pe întreaga Planetă se culcă
seara cu regretul că în ziua aceea au fost răi, lacomi, egoiști, de
nesuportat și cu gândul că mâine vor fi altfel? Trebuie să fie
totuși câțiva!
1139. - O durată (sau un lucru) impuse de alții un timp
mai îndelungat, devine propria a-ți dorință, pe nesimțite și asta
fără să-ți dai seama.
1140. - Acasă, liber, 15 Ianuarie, de la 11 dimineața, să
văd câte pagini din „Dr. Cooperatist”, fac astăzi!
1141. - Din tot timpul liber pe care l-ai avut în ultimul an
(sau ai fi putut să-l ai), ce-ai făcut cu el? Ți-ai bătut joc de el, așa
cum fac și ceilalți.
1142. - Pe la librării nu mai dai, cărți nu mai cumperi.
Oare te-au dezamăgit atât de mult, ele care într-un timp erau
chiar sufletul tău?

192
 La Mosata
¸
1143. - Marţi – în sfârșit reușesc să nu dorm după ce vin
de la lucru. Bei cafeaua și la „drum” cu „Dr. Internațional
Public”.
1144. - 19 Ianuarie – timpul nu iartă nimic. Examenele
de sesiune bat la ușă.
1145. - Enervarea constituie desigur o mare greșeală, mai
ales atunci când în anumite împrejurări ai fost calm ore în șir. Ar
fi interesant de știut ce se întâmplă atunci (când te enervezi).
1146. - Deci, Celălalt Milian a mai luat un 7 la
Aritmetică. Frumos îmi stă!
1147. - Liniștea, privirea detașată, refugiul în meditație,
convingerea că totul e trecător, vibrațiile timpului... care trece
fără întoarcere... Iată câteva lucruri care în mod paradoxal, te fac
să se simți bine.
1148. - Trei zile de repaus, în prima am conspectat 100
de pagini, să vedem astăzi.
1149. - Deci, mă întorc încă o dată înfrânt de la Cluj.
1150. - Totul e ca să-mi fac un program cât mai sever. De
exemplu, astă zi:
- să pun rafturile în cămară împreună cu Sofia
- să fac curățenie
- să citesc 50 de pagini.
1151. - Prima zi după înfringere; mă întorc devreme
acasă, întâmplător. Am fumat relativ puțin și am băut o singură
cafea în oraș.
1152. - Citesc, „Amalgam” despre Liviu Rebreanu, de
Liviu Rebreanu. Citesc și „Ion”, e ca o mângâiere după
înfrângere, ca și cum aș vorbi cu un prieten cu care mă înțeleg
perfect.
1153. - Ieri, de la orele 17:30 până la orele 22:30 am pus
rafturile în cămară împreună cu Sofia și am făcut curățenie
acolo. La sfârșit, eram frânți și dacă nu fericiți, cel puțin
satisfăcuți, mulțumiți de noi înșine.
1154. - Sunt cam răcit, sper să-mi treacă, după atâtea zile

193
 Nicolae Istoc
¸
de concediu medical, numai asta mi-ar mai lipsi.
1155. - Reușesc să stau circa 2 ore la Bibliotecă, dar mai
mult mă uit decât citesc. Totuși, e un început bun.
1156. - Sâmbătă – vreau să încep „Acțiunea în dreptul
procesului civil”, și-l aștept pe „Tarzan”.
1157. - Duminica dimineața (20.II.1977), nu mă simt
prea bine, îmi încălzesc niște vin cu piper și încerc totuși să
citesc ceva din „Acțiunea în procesul civil”.
1158. - Cel mai scump lucru din lume e viața și trebuie
făcut totul pentru a o salva, în afară de a distruge alte vieți.
1159. - Termin de citit „Almanah” de Liviu Rebreanu
despre Liviu Rebreanu. Rămân cu regretul (să-mi fie rușine!), că
nu am aproape nimic de el în Bibliotecă.
1160. - Miercuri (23.II.1977), pot să spun că mă simt mai
bine. Am citit 60 de pagini din „Acțiunea în procesul civil”.
1161. - Aseară am văzut la televizor „Antonio și
Cleopatra” de W. Shakespeare. mă gândesc, mi se pare că Marele
Will a tratat în piesele sale sentimente unanim perene oriunde:
dragostea, ambiția, puterea, eroismul, lașitatea...
1162. - Miercuri – sper să citesc ceva, cu toate că nu prea
sunt condiții; nu e apă să mă spăl, etc.
1163. - Ieri nu am făcut nimic, sau aproape nimic, m-am
culcat după ce am venit de la serviciu, am băut cafea, m-am uitat
la film și m-am culcat.
1164. - Hotărât lucru, e o atmosferă pe care nu pot să o
înving, dar pe care trebuie să o înving.
1165. - Ajung acasă pe la orele 18,00, asta după ce am
băut în oraș, lucid totuși. Încerc să citesc 50 de pagini din
Acțiunea în procesul civil. Voi reuși? Încerc să-l verific pe fiul
meu, să-mi creez o seară plăcută soției mele și o seară agreabilă
soacrei mele. (Joi, 24.II.1977).
1166. - Și totuși nu citesc nimic. Iată că e Vineri,
săptămâna-i aproape gata și n-am reușit să citesc o carte de 280
de pagini. E adevărat, că am fost și cam bolnav, dar asta nu-i o

194
 La Mosata
¸
scuză. Deci, timpul te fură de la o zi la alta. Atenție!
1167. - Vineri – ședința de Partid până târziu. Ajung
acasă pe la orele 19,00. Voi mai putea citi ceva? Nu!
1168. - Bilanțul săptămânii 21-25.II.1977; realizări: zero.
De două ori am venit mai târziu (o dată am avut ședință de
Partid). Am fost și cam bolnav. Concluzia ce se impune: trebuie
studiu zilnic până la orele 12 noaptea. Altfel, n-o să meargă.
Nicio întârziere în oraș, sub niciun motiv.
1169. - Sâmbătă – acasă cu cafeaua și curățenia (trebuie
făcută), în față. Bilanțul săptămânii care a trecut e evident
devastator.
1170. - Duminică dimineața, mă scol cam târziu (pe la
8), fac baie, mă barberesc, curăț încălțămintea, sper să și citesc
astăzi ceva.
1171. - Pe Celălalt Milian îl doare toată noaptea o măsea,
dar nu plânge, rezistă foarte bine! (28.II.1977).
1172. - Ieri am fost la bătrâni și-l găsesc pe tata bolnav,
vine Salvarea și-l plimbăm pe la două spitale, ca apoi să revenim
acasă. Medicii de la spitale sunt promți, o notă bună.
1173. - Luni 28.II.1977, ultima zi din Februarie (prima zi
dintr-o săptămână în care doar o zi e a unei luni de zile). Fac o
greșeală. Eu, care-mi propusesem... Voi citi totuși câteva pagini.
1174. - Celălalt Milian nu doarme toată noaptea, îl doare
o măsea. Dimineața merge cu Sofia la dentist, i-o scoate, dar
rămâne totuși cu falca umflată. Își face și așa lecțiile. Celălalt
Milian...
1175. - Ieri, totuși cred că am citit 50 de pagini, dar nu-i
suficient. Îmi face impresia că beau prea multă cafea (în oraș, nu
voi mai bea) și fumez prea mult (le-am rărit).
1176. - Propuneri pentru săptămâna: 1-6.III.1977:
a. - Terminat de citit „Acțiunea în procesul civil”.
b. - Citit complect „Criminalistica”.
c. - Citit complet „Rolul procurorului în procesul
civil”.

195
 Nicolae Istoc
¸
1177. - Marţi – direct acasă, dar ajung totuși mai târziu,
pe la orele 17:00. Vreau să termin „Acțiunea în procesul civil”.
Celălalt Milian se simte mai bine. Se pare că-i trece umflătura.
1178. - Majoritatea oamenilor își petrec jumătate din
viață mușcându-și buzele pentru ceea ce au vorbit în cealaltă
jumătate de viață” (Horia Lovinescu – „Și noi am fost în
Arcadia”).
1179. - Ieri, (Marţi), am citit 50 de pagini, totuși n-am
rezistat până la orele 12 noaptea, și mai ales, nu am reușit să mă
„cuibăresc” în studiu. Oare de ce? Celălalt Milian e mai bine.
1180. - Am parcurs „Acțiunea în procesul civil”.
1181. - Revăd la „telecinematecă”, „Planeta maimuțelor”
și-mi place filmul încă o dată, mai ales că-i făcut după un roman.
Celălalt Milian rămâne impresionat de film, vine cu mine la
bucătărie și-mi spune o grămadă de întrebări.
1182. - Îmi deschid în sfârșit un caiet de „Însemnări
juridice”, l-am inaugurat cu „Acțiunea în procesul civil”.
1183. - Una dintre cele mai mari și intense fericiri pentru
un bărbat rămâne, orice s-ar spune, dorința tulburătoare din
ochii unei femei, prin care el devine singurul, unicul... alesul
dintre toți bărbații din lume.
1184. - Cu toate că mă dor șalele, încerc să stau la masă
ca să citesc.
1185. - Văd „Năpasta” de I.L. Caragiale la televizor.
Eram curios să aflu cum au reușit să transpună o piesă atât de
dificilă, atât de goală, de statică... Cu toate că-i cunoșteam
conținutul nu m-am plictisit... e meritul actorilor. M-a uimit
simțul măsurii (în poeziile cu comediile sale, unde e o cascadă
de vorbe). O piesă clasică (de un clasic), pe o temă ce prezintă
tot timpul pericolul de a cădea în melodramă, într-o melodramă
lacrimogenă.
1186. - În sfârșit sunt fericit, stau până la 1,30 noaptea și
terminn „Rolul procurorului în procesul civil”. E minunat!
1187. - Omul trebuie să se gândească mereu în căutarea

196
 La Mosata
¸
a ceva, în deslușirea a ceva, în descifrarea enigmaticelor
„hieroglife” ale vieții. (4.III.1977).
1188. - Tata e iar pe picioare, merge încovoiat spre
înainte, încât zici că acu-acu, o să dea cu nasul de pământ, dar
merge, stă pe picioare. Păulică l-a bărberit.
1189. - Dorm inconștient în timp ce poate mii de oameni,
milioane, au murit sau se zbat în chinurile morții.
1190. - Caut știri despre cutremur încă din stația de
autobuz, apoi pe autobuz, la serviciu, la cafenea, la radio și
rămân nelămurit toată ziua.
1191. - Dimineața la ora 6,00, Sofia îmi zice: „Miliane,
a fost cutremur!” Sar in pat și ascultăm la radio Decretul prin
care s-a instituit starea de urgență.
1192. - În seara zilei de 4 Martie 1977, la orele 9:30-10
fără 20 de minute, România a fost zguduită de un cutremur de
gradul 7,2º pe scara Richter cu epicentrul în regiunea Vrancea.
1193. - Este al treilea cutremur de o asemenea intensitate
pe care l-a încercat țara noastră. Primul în 1802, al doilea în
1940.
1194. - Cel mai afectat e Bucureștiul, la televizor se
anunță 200 și ceva de morți, o mie și ceva de răniți, circa 5.000
de persoane fără adăpost. Pentru restul țării se anunță 77 de morți
și 600 de răniți. Cifre evident inexacte. (Oare, intenționat?).
1195. - Președintele țării era plecat peste hotare
(împreună cu doamna) în aceeași noapte (după „o noapte de
zbor”) și se preumblă prin București (împreună cu doamna), prin
Bucureștiul distrus, dând „indicații prețioase”. Poartă, atât el, cât
și doamna, un fel de ochelari de soare. Zice Sofia: „Ca să nu le
intre praful în ochi”.
1196. - Nu reușesc să aflu aproape toată ziua care a fost
de fapt, epicentrul cutremurului. S-ar părea, zicea cineva, că ar
fi fost în zona Vâlcea. Refuz să cred pentru că acolo e Nelu în
armată. Mai sunt și alte argumente care-mi întărește refuzul;
distanța mare dintre Vâlcea și București, orașul cel mai afectat.

197
 Nicolae Istoc
¸
E uman, nu, să vreau, dacă totuși s-a întâmplat, ca epicentrul
cutremurului șă fie în Vrancea și nu în Vâlcea.
E cât se poate de firesc, nu? Cine ar putea să mă
condemne?
1197. - În seara zilei de 4 Martie ne uitam la televizor la
filmul bulgar: „Dulce și amar”, film ce se anunță a fi interesant,
cu substratul acela de romantism, pe care îl au toate filmere
bulgărești, când pe la orele 9:30-9:40, filmul se întrerupe. Părea
o întrerupere banală (și așa am crezut până dimineața). Mă ridic
de pe canapea și încerc să schimb poziția antenei, nimic. La un
moment dat apar dungile acelea de defecțiune, încerc în
continuare să găsesc o altă poziție a antenei, când Sofia (care a
rămas pe canapea), îmi spune: „Se mișcă candelabrul”.
Într-adevăr, candelabru pendula pur și simplu, îl opresc
și am un fior, îmi trece prima dată prin gând: „Oare ce fac
vecinii?”. Și după aceea, filonul de neliniște, scurt, o simplă
întrebare de îngrijorare, nu putea fi el – candalabru se mișcă prea
tare. Atât, o întrebare, ce nu putea fi de spaimă, de gând de
neliniște care a rămas așa, suspendat, fără nicio explicație.
În sfârșit ne hotărâm, eu și Celălalt Milian să stingem
televizorul, ca să putem vedea mâine „Tarzan”, să nu se
defecteze cumva. Palpez televizorul, o chem și pe Sofia,
televizorul era ferbinte, dar numai la capete.
Sună telefonul, ridică Sofia (ca de obicei), discută, nu
știam prima dată cu cine discută, îmi părea nefiresc de veselă, pe
undeva incitantă, pe la mijlocul convorbirii îmi dau seama că la
telefon era Păulică și că zicea ceva de cutremur. Și în momentul
acela îi spun Celuilalt Milian că a trecut o farfurie zburătoare
care a furat curentul. Râde, vrea să-l vadă mâine pe „Tarzan”.
După convorbirea telefonică, Sofia se uită pe geam
(probabil femeile au simțul pericolului mai dezvoltat) și zice
că-s oameni pe stradă, pe afară. Mă uit și eu și Celălalt Milian și
într-adevăr, toate luminile erau aprinse, capete pe la geamuri,
doi-trei oameni jos discutau. La scara blocului din față era un

198
 La Mosata
¸
grup de oameni și un copil, zice Celălalt Milian.
Atât. Și ne-am culcat și am adormit și dormit fără niciun
gând rău, doar cu regretul că n-am putut vedea filmul, fără niciun
fel de cutremur, căci la noi nici nu existase...
Când dimineața: Decretul cu starea de necesitate.
Deci a fost trei momente legate între ele, care puteau să
ducă la crearea unei impresii mai puternice, la concluzia că e
cutremur, că se întâmplă ceva, la ideea dureroasă și izbăvitoare
că se întâmplă cu restul lumii și nu cu noi... Aceste trei momente
nu am reușit să le punem cap la cap: întreruperea curentului;
pendularea candelabrului și telefonul lui Păulică care a spus clar
că e cutremur, plus oamenii de pe afară și de pe la geamuri.
Fantastic! Să dormi inconștient, fiind în prealabil avertizat și
dimineața să te trezești și să afli că o parte din lume nu mai e...
1198. - Seara, neliniștit oarecum, Celălalt Milian vine la
mine în bucătărie (unde învățam), ca să primească informații
despre „așa zisul cutremur”, căci pentru noi așa a rămas...Îi fac
pe o hârtie un cerc și-i explic că Pământul la început a fost cald,
o masă vâscoasă, care apoi treptat-treptat s-a întărit, îi arat asta
prin cercuri concentrice, miezul Pământului rămănând și astăzi
cald, lichid. Apoi îi explic prin niște linii că straturile Pământului
nu au aceeași duritate și densitate și în consecință de pot surpa.
Celălalt Milian mă dojenește cu o voce gravă și cu o
candoare pe care numai un copil de 8 anișori o poate avea:
„Tăticule, de ce faci tu straturile acelea mai slabe, ca să se
surpe?” De parcă eu aș fi făcut atunci Pământul.
1199. - Nicolae Morgovan – n-am auzit niciodată de el –
un nume, o claie de păr plină de praf ce caută să iasă dintr-o
gaură de sub dărămâturi, parcă era o jigodie, apoi părea un tânăr,
ca la urmă să fie un pictor, un om salvat, care murise o dată și se
număra printre fericiții supraviețuitori, printre cei scoși din
ghearele morții sigure care-i aruncase deja în mormânt.
1200. - Firul seismic ce a zguduit țara, leagă oare mai
tare solidaritatea națională? Nu cea materială, nu de bravadă, de

199
 Nicolae Istoc
¸
ochii lumii, nu cea legală stipulată de legi, nu cea pentru
camerele de luat vederi ale televiziunii, rugăciunea șoaptelor
pentru cei care nu mai sunt, lacrimile bucuriei și a rușinii, că noi
am fost cei aleși să mai vedem zorii zilei de mâine.
1201. - Șocat de impresia crainicului de la televiziune;
blocuri construite între cele două război mondiale, care au
rezistat, când patronii erau interesați mai mult de câștig, decât de
trăinicia construcțiilor, lângă ele s-au prăbușit blocuri nou-nouțe.
Revoltător...
1202. - Mircea Popescu de 62 de ani, profesor universitar
rezistă sub dărâmături timp de 113 ore. Fantastic, incredibil,
minunat!
1203. - Câini dresați de la Geneva caută supraviețuitori
sub ruinele clădirilor din București.
1204. - Celor rămași fără locuință li se acordă gratuit
apartament mobilat, inclusiv radio și televizor, lenjerie de pat,
două costume de haine, pentru bărbați, un taior etc. pentru femei,
1000 lei de persoană, 10 zile de concediu medical.. o hotărâre de
zile mari, în sfârșit ceva concret care implică direct umanismul
socialist, fără vorbăria aceea goală.
1205. - Prea puțini anonimi scoși în evidență. Unul din
ei, de pe străzile Bucureștiului a muncit 48 de ore zi și noapte la
salvarea supraviețuitorilor de sub dărâmături.
1206. - Bucureștiul a trăit o noapte de Apocalipsă...
1207. - Livia – o tânără de 22 de ani, a rezistat sub
dărâmături 125 de ore. Nu mai sunt cuvinte...
1208. - Asist prin intermediul televiziunii la Conferința
de Presă a Președintelui României cu agențiile de presă străine.
Cele mai bune întrebări: S.U.A.; Bulgaria; Italia; R.F.G.; Franța
și Grecia. Președintele iese transpirat din sală.
1209. - Suntem în 12 Martie, se pare că cicatricelor
cutremurului li s-a făcut o estetică oarecare, oficialitățile sunt
hotărâte să uite și să reînceapă bombardamentul cu cifrele
indicatorilor de plan depășite.

200
 La Mosata
¸
1210. - Dar ceilalți, anonimi, cei care nu voi putea uita
niciodată, cei care s-au „născut” în noaptea aceea apocaliptică...
Ce fac ei? Ce fac, oare?
1211. - Din toate raportajele televizate, din toată
telepolitica despre cutremur rămân cu două imagini antologice.
- îmbrățișarea celor doi bărbați; victimă și salvator.
- bătrâna care aproape târându-se strângea niște
dărămâturi într-un lighean și plângea. Plângea acolo peste
pământul acela pe care ar fi putut să-l blesteme, era aproape una
cu el, plângând cu lacrimile ei de zeci de ani de suferință.
1212. - 13.III – încep să conspectez „Criminalistica”.
1213. - Luni, 14.III. Se pare că la televizor se va da
programul obișnuit, toată lumea (mai ales oficialitățile), s-au
hotărât să uite definitiv, pentru totdeauna.
1214. - O anonimă reazistă sub dărămâturi 187 de ore, în
ciuda a tot și a toate se încăpățâneaztă să iasă vie din moarte,
învingând-o și murind în același timp de milioane și milioane de
ori în întuneric, ucigând tot de atâtea ori întuneric și în ea,
universul ei, ca să se întoarcă apoi din infern și din moarte e
singură dată, dar și atunci numai provizoriu...
1215. - Marţi – 15.III.1977, îmi propun să curăț cartofii
în privință și să conspectez 30 de pagini din „Criminalistică”. Să
vine orele 1 noaptea, să gândesc ceva...
1216. - Plouă de două zile cu intermitențe, insomnii,
umed, „vreme de beție”, ce se rezumă la unii doar prin dureri
reumatice.
1217. - Un om, un tânăr de 19 ani, pe nume SORIN
CRAINIC, așteaptă 11 zile, adică 264 ore sub tonele de moloz
de la „Continental”. Mersese de acasă ca să bea o cafea cu o
prietenă, cu care nu știu dacă s-a mai întâlnit, sau dacă asta mai
are importanță pentru el.
1218. - Ultima victorie a vieții asupra morții; pură
întâmplare; un caporal care-și urmărea un soldat ca să-l ia la
rost... Eroul definitiv al cutremurului: un tânăr blond cu părul

201
 Nicolae Istoc
¸
creț, ondulat, își recunoaște mama, vorbește. Caz unic în analele
medicinei, smuls din viață și aruncat de cutremur 11 zile, în
infern, în moarte, ca apoi să „învie” și să devină un nume ce va
fi rostit o clipă pe toate meridianele globului. Și apoi, liniștea
aceea înainte de sfârșitul sfârșiturilor...
1219. - Jocul hazardului, crud, inutil, înspăimântător...
1220. - Joi, 17.III. În sfârșit, ieri am reușit să curăț
cartofii, dar nu am reușit să conspectez nimic din
„Criminalistica”.
1221. - Ieri nu am reușit să conspectez aproape nimic.
Trebuie să analizez temeinic situația. De ce nu pot sta în fiecare
seară până la orele 12:00? Se pare că pot fi două explicații:
fumez prea multe țigări și bea prea multă cafea.
1222. - Ieri, Vineri, am fost la ziua lui Păulică. Fumat
„Kent” și „Paul Mall”.
1223. - Ieri, Duminică – 20.III.1977, am ținut ziua Sofiei.
Au fost: Păulică, Vivi, Adela, Boby și Măry. A fost bine.
1224. - Azi – 21.III.1977, Sofia împlinește... Dar ce
împlinește... Ea e parcă mai tânără și mai frumoasă ca oricând...
1225. - Se zice că la cofetăria „Scala” se mai aud vaietele
celor îngropați de vii sub dărâmături, în subsol. Se mai poate
întâmpla o minune?
1226. - Oficialitățile dezmint zvonurile că sub fosta
cofetărie „Scala”, s-ar mai auzi gemete. Nu mai există nimic!
1227. - În sfârșit, reușesc să învăț până la orele 12:30
noaptea (după ce am dormit o oră după masă) și să conspectez
ceva.
1228. - Ieri, 22.III – reușesc să conspectez ceva până la
orele 11 seara.
1229. - 4 Decembrie 1977, în sfârșit îmi cumpără Sofia
un carnețel și un pix, ca să-mi continuu „memoriile”, după ce am
stat o lună fără carnețel. Deci, să privesc retrospectiv.
1230. - Una dintre cele mai mari greșeli; să-i ceri unei
femei îndrăgostite să fie rațională. Ea are o singură rațiune –

202
 La Mosata
¸
dragostea ei!
1231. - Celălalt Milian e superb, vine de la film românesc
„Mama”, e îmbrăcat cu scurta de piele. E superb, elegant, cu
obrajorii îmbujorați, e o minune.
1232. - Ultima carte citită: „Mănușa de oțel” de Paul
Feval.
1233. - N-am făcut încă ordine în lumea tutunului și a
cafelei, n-am făcut încă ordine din dezordine. Trebuie să mă
întorc la prima mea mare iubire; cartea, biblioteca...
1234. - Luni, mai târziu ca niciodată, hotărăsc totuși să
fiu mai reținut.
1235. - Luni – 5.XII – beau la serviciu două cafele, în loc
de una. În rest, nimic de reproșat.
1236. - Trecerea timpului poate constitui un eveniment
pe care să-l aștepți. Dacă stau să mă gândesc bine – trecerea
timpului este evenimentul cel mai așteptat – începe de la trecerea
timpului de lucru, trecerea timpului dintre evenimente și merge
până la TRECEREA MARELUI TIMP!
1237. - Timpul cu adevărat mort, este acela în care nu
mai aștepți nimic. Astfel toată viața apare ca o așteptare...
1238. - Cu atâta nerăbdare aștepți să vine noaptea ca să
„ucidă” ziua pe care ai pierdut-o dejeaba, în speranța că ziua de
mâine o să te reabiliteze în propriii tăi ochi, și pe care o s-o
„ucizi” încă o dată seara...
1239. - Există câte o zi când ți se pare că le-ai rezolvat
pe toate, ca a doua zi să reîncepi totul...
1240. - Nu poți înțelege dragostea, dacă nu ești părtaș la
ea.
1241. - Oare ce face dintr-un copil bărbat, dacă nu
Femeia și ce face dintr-un bărbat copil, dacă nu Femeia?
1242. - Și ura te poate fericit!
1243. - Adevărul gol ucide!
1244. - Femeia răpește libertatea bărbatului și tot ea este
aceea care i-o redă.

203
 Nicolae Istoc
¸
1245. - Vai vouă, bărbaților! Cât de ușor și cât de mult
aparțineți femeilor!
1246. - Luni 5.XII.1977, în afârșit acasă cu cafeaua și
„Legislația economică” în față. Aș fi aproape fericit dacă Sofia
n-ar fi bolnavă...
1247. - Cea mai grea scuză este cea față de tine însuți.
1248. - Condiția ideală pentru a naște un idealist este cea
a lucrătorului cu mâinile (muncitorul). Condiția de țăran, e pe
undeva exclusă.
1249. - Forța care hrănește omenirea este amăgirea –
forța care o învinge este – idealul.
1250. - Două „bucurii”; Sofia s-a internat în spital și
primesc o amendă de la Sanepid. Și astea, amândouă de 6.XII.
1251. - Toate ar fi bune dacă s-ar vindeca Sofia.
1252. - Deci în 6.XII.1977 (mai bine zis în seara de
5.XII), mă hotărăsc să nu mai beau niciodată nimic, cu excepția;
acasă cu Sofia, revelion, ziua Sofiei, ziua Celuilalt Milian, ziua
mea. Oare voi reuși? Începutul e greu, trebuie să încep... De fapt,
eu am nevoie de această abținere, am de învățat, de studiat, de
scris...
1253. - Primesc de ziua mea de la Măry și Boby, volum
II din „Jurnaulul” lui Lev Tolstoi.
1254. - Mă simt îngrozitor fără Sofia; casa-i mai rece, nu
mă pot cufunda în lectură. Auzul și toate simțurile îmi sunt
încordate. Parcă mă strigă mereu cineva.
1255. - Interesant, Celălalt Milian nici n-a întrebat de ea,
de Sofia. Asta, pentru că ei, copiii trăiesc cu pasiune orice, sunt
complet obosiți și poate pentru că ei încă n-au nici trecut și nici
viitor.
1256. - Marţi dimineața – am dormit îngrozitor de prost,
ca și Celălalt Milian de altfel. El s-a visat cu Moartea și are
lacrimi în ochi, de pe la 6 nu poate dormi și-l iau cu mine în pat,
unde în sfârșit adoarme. (Dar asta nu trebuie să-i spun Sofiei,
până nu iese din spital).

204
 La Mosata
¸
1257. - Sper să citesc 100 de pagini astăzi (7.XII.1977).
Nu am citit.
1258. - Obosit, zi agitată, în sfârșit acasă cu Celălalt
Milian.
1259. - Sofia e a treia zi în spital, e foarte rău fără ea,
mi-e din ce în ce mai greu fără ea.
1260. - Marea dilemă a gânditorului; nu poate face o
clasificare absolută a oamenilor: proști, inteligenți, buni, răi...
căci omul e toate astea la un loc.
1261. - Vineri, târziu ca de obicei... Nu reușesc să citesc,
dar apoi să învăț, oricât m-aș impune.
1262. - Poate că marea artă a reușitei și a evitării
regretelor și a nemulțumirii – e autocontrolul. El trebuie realizat
cu orice preț.
1263. - Și Sâmbătă... 10.XII.1977. O săptămână trecută
fără să fi învățat nimic, fără liniște sufletească (nici n-ar fi putut
fi, din moment ce Sofia e în spital). Fără niciun gând bun, lipsă
de liniște, în schimb; cu tutun și cafele.
1264. - De câte depinde o clipă de liniște: de un scaun,
de o cafea, de o țigară, de un pahar, de o floare... De un milion
de lucruri mărunte...
1265. - Ce banalitate; într-adevăr nevoia înseamnă lipsă.
Nu ai nevoie de un lucru pe care-l ai, ci de un lucru pe care nu-l
ai. Sau altfel spus: Cel mai scump lucru e lucrul pe care nu-l ai.
1266. - Celălalt Milian e încântat și fericit; a luat de la
biblioteca școlii: „Haviatha, căpățenia pieilor roșii”. La sfârșitul
cărții e un dicționar cu expresii de-ale pieilor roșii.
Împreună cu Celălalt Milian am stabilit că:
EL e Ghitoi – Manitu = Stăpânul Vieții; Emong =
Luceafărul de Dimineață; Josakid: Proroc, Proifet.
Sofia e: Minne-Vava = Freamăt Plăcut; ca cel al vântului
prin pădure; Mișkodid = Frumusețea Primăverii și Șo-șo =
Rândunică.
Celălalt Milian mai e = Porumbel.

205
 Nicolae Istoc
¸
Eu sunt: Mișe-Mikva = Marele Urs.
Celălalt Milian mai e: Kvasind = Omul Puternic.
1267. - Duminică am fost cu Celălalt Milian la filmul „Al
șaptelea continent”, după aceea la Sofia la spital.
Noi o iubim amândoi pe Sofia! Celălalt Milian i-a adus
caietul cu compizițiile proprii și cartea „Hviatha căpetenia
pieilor roșii”.
1268. - Luni – 12.XII – hotărât pentru studiu și liniște.
1269. - Peștișorii de pe balcon din acvariu, i-am mutat
într-un borcan mare în bucătărie, au mai rămas patru.
1270. - Marţi, 13.XII.1977, nu m-am ținut de cuvânt și
ce-i mai grav, am băut două pahare de bere în oraș și am ajuns
târziu la spital, la Sofia mea. Să-mi fie rușine!
1271. - Flori de gheață pe geamuri, încă de cu seara. Frig,
copacii-s albi.
1272. - Pe plopul din fața geamului de la bucătărie care
parcă-i cu o perucă albă, stau patru vrăbi zgribulite de frig și de
aici de lângă calorifer pare că și acolo la ele e cald și dă impresia
că stau destul de comod.
1273. - Vineri, Păulică taie porcul la bătrâni, trec pe
acolo, lume multă.
1274. - Ce ușor poți renunța la un lucru de care nu ai
nevoie.
1275. - Oare când trece timpul mai repede, când aștepți
ceva, sau când nu aștepți nimic? Oare când trece timpul mai
repede, când aștepți cu nerăbdare ceva, sau când nu aștepți
nimic?
1276. - Oare cine știe; cel ce așteaptă, sau cel ce nu
așteaptă?
1277. - Femeia – câte ipostaze poate îmbrăca? Câte i le
dai tu? În funcție de nevoile tale, pentru că femeia ta, trebuie să
fie oglinda ta.
1278. - Aseară la „Telecinematecă”: „Frații Karamazov”,
după Dostoievski. Producție anglo-americană-vest germană. Cu

206
 La Mosata
¸
Yul Bruner, Maria Schell, Lee J. Cobb et.co... Cred totuși că Yul
nu reușește să fie rus, cu toate că joacă foarte bine.
1279. - Într-adevăr, n-am citit aproape nimic de
Dostoievski. Iată că Dostoievski pune înaintea multor moderni,
ideea că omul nu se poate niciodată elibera complet. Poate că
este unul dintre puținiii scriitori care face praf orice convenție
socială, pentru că personajele sale se mișcă dincolo de orice
bariere sociale, mânate doare de patimă și destin.
Dostoievski lansează grava întrebare: De ce-i interzisă
omuciderea?
Mă gândesc apoi și eu ca prostul la două lucruri:
- Vinovat ești atunci când ești vinovat față de tine
însuți.
- Numai Dumnezeu nu are față de cine să fie
vinovat!
1280. - Constat cu uimire că am greșit în privința
Celuilalt Milian:
- l-am lăsat prea liber.
- am avut prea mare încredere în cumințenia lui.
- m-am ocupat prea puțin de el.
- l-am lăsat prea mult pe mâna Sofiei.
Rezultat:
- e bun numai când îi faci pe plac.
- începe să se obrăznicească.
- un început de indoleanță.
- e foarte mulțumit de el însuși.
- e slab la Aritmetică și Desen, Ortografie,
Caligrafie, Cunoștințe despre natură.
- nu lucrează singur. Nu lucrează de loc individual.
- nu știe să învețe, nu are timp efectiv, afectat pentru
asta.
- într-un cuvânt: copilul nu are niciun program.
Starea actuală:
- Îi face Sofia lecțiile împreună cu mine, până la

207
 Nicolae Istoc
¸
11-12 noaptea.
- Tot ce realizează e după țipete și nervi tocați.
Măsuri de luat:
- Să plece cât mai repede bătrâna (soacra-mea).
- Să mă ocup PERSONAL de el.
1281. - Nu căuta aplauzele proștilor. Ei nu pot aplauda
decât prostia.
1282. - Sâmbătă (iar fără Sofia, a doua Sâmbătă fără ea).
Am fost pe la ea la spital. Vin acasă și găsesc un bilet de la
Celălalt Milian, să mă duc la sala de spectacole a uzinei
„Alumina”. Mă duc.
1283. - Celălalt Milian dansează bine în spectacol, pe
scenă. E splendid cum stă în genunchi și fata se învârte pe lângă
el. Doamne, dacă l-ar vedea și Sofia, dar o să-i spun eu.
1284. - Duminică. Mă scol târziu, nu pot face nimic în
afară de puțină curățenie, baie...
1285. - Nicio idee nouă un ultimul timp. De fapt, nu mai
există timp, ci alergături. Poate astăzi, totuși, voi reuși măcar
pentru două ore să fac liniște – adică să învăț, să am o idee,
ceva...
De fapt, în afară de „memorii”, nu-mi pot permite să mai
scriu ceva, am mai mult de-o grămadă de învățat.
1286. - Am fost la Sofia la spital, ne aștepta cu citronadă,
prăjitură și cafea. Celălalt Milian zice că aşa ne-a așteptat și data
trecută, în afară de cafea. Este ora șapte seara când ajungem
acasă, ce pot să mai învăț?
1287. - Civilizație înseamnă minciună. Sau mai blând
spus: bunele maniere, să minți cât mai mult și cât mai frumos.
1288. - Ieri am fost pe la bătrâni, tata arată îngrozitor; nu
mai poate vorbi, nu se mai poate mișca, e ca un sul de
pergament... Gândurile și spiritul, prizoniere într-un corp, ce nu
mai e al tău. Te cutremuri!
1289. - Situația lui tata e mai gravă decât a oamenilor
izolați, sub pământ, în cosmos, etc. Să nu mai poți comunica

208
 La Mosata
¸
nimic în ultimele clipe cu cei de lângă tine. Nu se mai poate
scrie...
1290. - Joi, 22.XII.1977, orele 9 fără un sfert dimineața,
sună telefonul, ridic receptorul. Boby îmi spune că a murit tata.
Întreb când și îmi zice că acuma dimineața.
1291. - Joi-22.XII.1977, la orele 6 fără zece dimineața,
A MURIT TATA! Pentru totdeauna, definitiv...
1292. - Într-o lună de Decembrie, ca atunci când s-a
născut, cu zăpadă, a murit pentru totdeauna.
1293. - Și moartea are nevoie de accesorii!
1294. - O să-mi răsune toată viața în minte cântările
religioase cântate în ultima noapte când l-am vegheat pe tata. Și
ce putea fi mai benefic ca aceste cântări?
1295. - Fac legământ ca în fiecare zi de 22 Decembrie să
aprind o lumânare în memorie tatălui meu și să meditez.
1296. - Vin și moșatești, coboară din Moșata cu străiţile
lor în spate, cu fețele lor tăbăcite de vânturi, aducând cu ei izul
pădurii. Or să spună în Moșata: „Muri și Culaia lui Andriș”.
1297. - Nici nu mai e nevoie de notație, rămâne totul în
memorie, pentru totdeauna.
1298. - Duminica. Am fost cu Celălalt Milian la Sofia la
spital. Crăciun trist: Sofia în spital, tata în mormânt.
1299. - Marţi – 27.XII.1977, mai sunt câteva zile din luna
Decembrie, tot atâtea din anul 1977 și eu n-am învățat aproape
nimic.
1300. - De trei zile a plouat și s-a dus zăpada, așa că a
fost un Crăciun fără zăpadă și probabil așa va fi și la Revelion,
tot fără zăpadă.
1301. - Mă scol târziu, n-am învățat nimic și mai sunt
doar 4 zile din anul ăsta.
1302. - Miercuri – 28.XII.1977, Sofia e tot în spital și
culmea, se simte mai rău.
1303. - Joi-29.XII.1977, dimineața, sper că Sofia să se
simtă mai bine. N-am învățat absolut nimic. Celălalt Milian zice

209
 Nicolae Istoc
¸
că trebuie să meargă la școală ca să primească un cadou.
1304. - Azi n-am fost suficient de calm și înțelegător cu
Sofia la spital, poate s-a supărat pe mine.
1305. - Hotărât lucru fără Sofia nu-i bine, ea fiind inima
și plămânii noștri.
1306. - Oare când o să încep să învăț? Pur și simplu nu
mă pot urni.
1307. - Vineri 30.XII.1977, mă scol forte târziu. În
concluzie: trăiesc fără niciun program, dezordonat,
dezorganizat. Și asta, de când e Sofia în spital.
1308. - 31 Decembrie 1977 – ultima zi din acest an greu.
Sofia iese astăzi din spital ca să serbăm Revelionul împreună.
1309. - 31 Decembrie 1977, pe la 6 dimineața mă sună
Sofia din spital. Vine acasă. Mă spăl etc. îmi beau cafeaua și
fumez un „Amiral”.
1310. - Și în fața morții e nevoie de invocație. (Poate e
un lucru grav, poate e un lucru bun).
1311. - Sentimentul nu poate fi niciodată o scuză, pe când
„materialul” da. (Vorbesc despre sentimentul acela interzis).
1312. - Poate că în final, oamenii se împart în două
categorii:
- cei în viața cărora primează sentimentul.
- cei în viața cărora primează materialul.
1313. - Cu atâta nerăbdare aștepți să vină noaptea ca să
„ucidă” ziua pe care ai irosit-o, în speranța că ziua de mâine...
Numai că ziua de mâine poate fi noaptea cea veșnică...
1314. - Marţi – 3.I.1978, a trecut și Reveluinul și ziua
liberă de după el. Suntem în 1978. Suntem mai puțini în 1978,
pentru că tata a plecat în eternitate. Anul 1977 s-a dus, s-a
cufundat în trecut și poate în istorie... Pentru vechea faminie
Andriș anul 1977 a intrat în istoria sa ca un an de doliu.
1315. - Revelionul a fost frumos pentru că am fost cu
Sofia și Celălalt Milian, a mai fost la noi Nicu și Mimy și Sanda,
din Timișoara. Au trecut pe la noi și Nelu și Zubașcu.

210
 La Mosata
¸
1316. - Promisiuni imediate pentru anul 1978:
- două cafele pe zi.
- cel mult un pachet de țigări pe zi.
1317. - 3.I.1978 – și prima greșeală; beau niște vin în
oraș și ajung târziu la Sofia, la spital, câci iar au internat-o.
Să-mi fie rușine!
1318. - 5.I.1978 și iarăși nu am învățat nimic, dacă ar fi
Sofia acasă! Azi am fost cu Celălalt Milian la ea la spital. E
frumoasă!
1319. - 6.I.1978 ieri și astăzi dimineața; nervos și agitat.
Cauza: examenele care bat la ușă și mă simt complet nepregătit.
1320. - Și tot în 6.I.1978 – Surpriză totală: iese Sofia în
sfârșit din spital și are o altă pieptănătură, cu cărare la mijloc, îi
stă mai bine așa, e mai frumoasă.
1321. - Oricâte teorii s-ar face, când a murit „animalul”,
a murit și omul.
1322. - Știm că vom muri dar uităm mereu lucrul ăsta și
uite așa trece și viața crezându-ne nemuritori.
1323. - Familia Andriș a trăit fără nicio diplomație de
familie.
1324. - 9.I.1978, iar mă scol târziu, lucru din care văd că
mi-am făcut un obicei, trebuie să mo dezbat de el. A început să
ningă iar, afară-i alb. Celălalt Milian e fericit.
1325. - 10.I.1978, în sfârșit ieri am reușit să trimit (a
trimis-o Sofia)programarea lui Cluj, la Facultate, pentru
examene. Și în sfârșit, reușesc să mă scol mai dimineață.
1326. - Vineri, 13.I.1978 și tot n-am reușit să termin
„Organe și organizații internaționale”.
1327. - Și iată încă o zi de Sâmbătă; 14.I-1978 și încă o
săptămână trecută aproape fără niciun rezultat.
1328. - Am fost ieri cu Sofia și Celălalt Milian pe la
bătrâni. Zice mama:
- Am fost pe la tătâne-tău (La cimitir)
- Cum e pe acolo? Zic eu.

211
 Nicolae Istoc
¸
- Neauă!
1329. - Conștient fiind că timpu-i foarte prețios (scurt),
continuu totuși să-l irosesc.
1330. - Niciodată nu am stat așa de prost cu pregătirea
pentru examene și ele se apropie cu repeziciune.
1331. - 19.I.1978 – pe la 8 fără douăzeci începe să se facă
ziuă.
1332. - Poate că totuși îmi regăsesc cadența, care
înseamnă în fond; o anumită nepăsare, privire interiorizată,
singurătatea eului.
1333. - Când ți-ai pierdut prima persoană apropiată (de
abia atunci), chiar dacă mai înainte ar fi murit mai mult de o
duzină de oameni; îți dai seama, sau începi să-ți dai seama că
Moartea își ascute coasa și pentru tine.
1334. - 25.I.1978, de două zile învățatul merge bine.
Nimic mai frumos ca munca intelectuală făcută noaptea târziu,
ea îți dă aceeași satisfacție ca și amorul făcut la aceleași ore, dacă
nu cumva mai mare...
1335. - 31.I.1978 – ultima zi din Ianuarie. Mai sunt două
zile până la primul examen.
1336. - 15.II.1978. M-am întors mai victorios ca
niciodată de la Cluj, cu cinci examene luate, cu dreptul de-a mă
înscrie la microsesiune, cu posibilități de-a-mi lua Diploma în
vară.
1337. - Mâine va fi o săptămână de când Sofia e în spital
în Timișoara. Sper din tot sufletul, ca în sfârșit să se facă bine.
1338. - În fiecare zi mi-e dor de Sofia, dar astăzi am
dorit-o pur și simplu, atât de mult, ca atunci când eram în armată
(22.II.1978).
1339. - 22.I.1978. Celălalt Milian, aprinde și stinge
singur aragazul, pentru prima dată.
1340. - Și iată-ne în 5 Martie, fără să mai fi notat nimic.
Duminică, soare, ca și ieri de altfel, mai am o grămadă de treburi
de făcut. Discut cu Celălalt Milian că-i a treia Duminică de când

212
 La Mosata
¸
Sofia nu e acasă. Oare Duminica viitoare va fi cu noi? Nici
cafeaua nu are gustul de altădată, când era ea acasă.
1341. - Cu excepția unei ore în care moțăi, toată
Duminica muncesc: fac flotări cu Celălalt Milian în camera
mică, așa că de-abia ajung să șterg praful, totuși spăl și balconul.
Duminică seara, oare ce face Sofia?
1342. - Marţi – 7.III.1978, vânt rece, frig, plouă. Vin mai
repede acasă. Mănânc (eu și Celălalt Milian) și ne culcăm, citim
o poveste... Dacă ar fi și Sofia cu noi... Azi trebuie să spăl
hainele, să termin de făcut curat, să spăl în bucătărie, să ud
florile... Ar trebui să mă uit și peste niște cărți, pardon, să șterg
praful.
1343. - În sfârșit (nici nu mi-am mai notat demult),
într-o Duminică o aduc pe Sofia acasă din spital, de la Timișoara.
Sofia e cu noi, acasă.
1344. - Nici nu mi-am mai notat nimic de mult. Sofia a
trebuit să se interneze iar în spital, dar numai pentru prelungirea
concediului medical. Principalul e că e mai bine. Deci, iar numai
eu cu Celălalt Milian.
1345. - Întâlnirea familiei ANDRIȘ cu Religia a adus la
rezultate negative! Cauzele: blazarea înăscută a familiei corelată
cu propagarea zădărniciei de către Religie, a făcut aproape din
toți niște visători.
1346. - 4.IV.1978, Sofia iese în sfârșit din spital după
cele 3 zile pentru prelungirea concediului medical, dar a stat în
spital în total, 2 luni și ceva. În sfârșit e acasă.
1347. - Citesc despre niște Cutezători, oameni de seamă,
dintr-o carte a Celuilalt Milian.
1348. - Trebuie neapărat să-mi planific mai bine timpul.
Mai mult timp afectat pentru studiu și gânduri, timp mai
sedimentat.
1349. - 10.IV. – și n-am învățat nimic, n-am mai notat
nimic, nu mă mai preocupă nimic din cele spirituale. Timpul
trece în galopul cailor, fără niciun sens.

213
 Nicolae Istoc
¸
1350. - 18.VI. – și încă n-am învățat nimic din
Bibliografia pentru Lucrare... Și așa mai departe...
1351. - În sfârșit, revin să notez după o întrerupere de
câteva luni. Așa că e nevoie de un nou „Remember”.
1352. - Deci am luat cele două examene din
microsesiune. Am reușit să termin Lucrarea de Licență (Sofia a
bătut-o la mașină), profesorul zice că „nu are obiecții deosebite”,
am dat-o la legat, e gata, m-am înscris pentru examenul de
Diplomă de Licență.
1353. - Am citit cartea „Structura somato-psihică a lui
Eminescu”, mai precis „M. Eminescu. Structura somato-
psihică” de Ion Nica. Carte foarte, foarte interesantă, mi-a
împrumutat-o Giurgiu Simon, juristul „Poștei”.
1354. - Obiective imediate:
1. - Luarea examenului de Licență.
2. - Ocuparea unui post de jurist.
Obiective apropiate:
1. - Ocuparea intensă de Celălalt Milian.
2. - Ocuparea intensă de casă și familie.
3. - Studiu pentru romanul din epoca lui Vlad Țepeș
(Celălalt Milian zice că din perioada lui Pintea
Haiducul).
4. - Studiu și cufundarea în probleme de religie timp
de 6 luni.
5. - Paralel cu studiu și documentare pentru roman,
încercări litarare separate.
6. - Reluarea vechilor idei și „bătăi” insistente la
porțile publicității.
1355. - Sâmbătă – 17 Iunie 1978 – un nou serial la
televiziune: „Om bogat, om sărac” de „respirație” mai largă,
după un roman de 1000 de pagini.
1356. - Duminică dimineața, m-am sculat relativ târziu
(orele 8). Am băut cafeaua, am de gând să citesc ceva, după ce
fac puțină curățenie.

214
 La Mosata
¸
1357. - În 23 Iunie 1978, orele 11, am ieșit de la
examenul de Licență, l-am luat cu nota 8 (opt). Azi suntem în 10
August și deabia acum îmi notez, mi-e și rușine. De un timp nu
mai creez nimic, nu mă mai procupă cele spirituale.
1358. - 10 August 1978, s-a dus și concediul. Mi s-a
propus un post de jurist la UJCAP. Îmi stă gândul prea mult la
cele materiale (oi, viței, porci, bivoli, etc), într-un cuvânt: la
bani.
1359. - În concediu a fost relativ bine, dar n-am scris
nimic și am citit prea puțin.
1360. - 12 August, se pare că vara s-a dus... Am reînceput
serviciul ieri.
1361. - Sâmbătă după masa am plecat toți trei la Moșata.
Duminica ne-am întors. Am revăzut valea, dealurile, Ciorgăul.
Celălalt Milian a fost încântat.
1362. - Am fost cu Celălalt Milian la doctor, cu urechea...
1363. - Timpul se cerne ca de obicei printre degetele de
copil ale zeului Cronos, risipit...
1364. - În 23 August dimineața, am preluat conducerea
administrativă și bănească a casei de la Sofia.
1365. - „Buzduganul cu trei peceți” la televizor, frumos
film, de Constantin Vaeni, cu Victor Rebenciuc.
1366. - Ieri îmi trecuse câteva gânduri interesante prin
cap, astăzi le-am uitat.
1367. - „Și munca e un drog” – zice un personaj din
„Punct, Contrapunct” de Adlos Husley.
1368. - Vai, cât de mult suntem tributari educației primite
în copilărie. E bine, e rău? Cine știe?
1369 . –Timp relativ rece, Duminică, fac curățenie, spăl
balconul, după masa citesc și ne uităm la televizor. Câte o
cafeluță...
1370. - Ce ne place? Cu ce ne-am obișnuit să ne placă.
Ce face,? Ce am obișnuit să facem! Bine a zis cine a zis că
„Obișnuința-i a doua natură”.

215
 Nicolae Istoc
¸
1371. - În sfârșit, sper că revin după o absență
îndelungată, iar față-n față cu mine însumi (2 Decembrie 1978,
dimineața).
1372. - Gândeam într-o zi despre om: acest fenomen,
această forță mai tare ca oțelul, mai fragilă ca un fulg de zăpadă,
mai nerecunoscătoare ca un Zeu și mai muritoare ca o floare de
seră – toate acestea la un loc încorporate în el – un aluat ciudat
și unic.
1373. - Luni – 3 Decembrie, parcă au căzut câțiva fulgi.
Libertatea goală nu are nicio valoare, sau cu alte cuvinte; și
libertății îi trebuie un program.
1374. - Hotărât lucru, spiritul de afaceri și cu Spiritul-
Spirit, nu se pot împăca, se anhilează reciproc.
1375. - „Sufletele când întâlnesc un gol – îl umplu de
poezie”. Citat aproximativ de Nicolae Iorga. Sau marea
majoritate îl umplu cu o beție am adăuga noi.
1366. - Iată, Sâmbătă 30 Decembrie 1978, mâine o să
treacă și anul ăsta. Să vedem ce am realizat:
1. - Am terminat facultatea.
2. - Am schimbat serviciul.
Și cam atât, pentru că:
1. - Nu m-am ocupat suficient de Celălalt Milian.
2. - Nu am citit aproape nimic.
3. - N-am studiat suficient literatura de specialitate.
4. - Nu am scris nimic.
5. - Nu am avut cu ce-mi întări sufletul, sau l-am
neglijat complet.
1377. - Apariția istorică a lui Isus Hristos a produs o
revoluție în istoria omenirii, cel puțin trei puncte de vedere:
1. - Unul material – dând lumii o imagine
concretizată într-un chip ideal, ce a devenit icoană de
închinare – chipul lui Isus Hristos.
2. - Unul spiritual – dând lumii un ideal desăvârșit și
fără de prihană.

216
 La Mosata
¸
3. - Întărint ideea și aprofundând-o, redând-o apoi
lumii întregi mai tangibilă ca niciodată – ideea nemuririi.
1378. - Prin Isus Hristos, Divinitatea, Dumnezeu a
coborât printre oameni, luându-și chip uman...
1379. - Prin Isus Hristos, Divinitatea a primit un chip și
neîndoielnic că, istoricește, El a existat, altfel nu se explică
imaginea asta a Lui, atât de rezistentă, atât de multiplicată, atât
de venerată. Este de altfel uimitor că imaginea asta depășește
toate barierele de clasă, de rasă, de naționalitate.
1380. - De altfel, istoria lui Isus Hristos este unică, cel
puțin din trei puncte de vedere:
1. - În privința nașterii: este născut dintr-o fecioară
dintr-o familie modestă, fără niciun rang.
2. - În privința vieții – este o viață unică fără ranguri
fără putere politică. O viață închinată Spiritului, fără
rădăcini materiale, fără legături – trecere, așa cum e viața
în general, dar o trecere sfântă.
3. - Învierea – care fără îndoială este unică, cât și
modalitate în care este adusă la conștiința lumii.
1381. - Dacă înainte de Isus Hristos, lumea trebuie să
meargă la templu ca să regăsească o adiere de Divinitate, după
Isus Hristos, Divinitatea se găsea chiar în mijlocul lumii, în
inimile oamenilor.
1382. – „Toți suntem egali în fața legii” – zice un percept
juridic, cu toate că Dumnezeu ne-a făcut inegali.
1383. - Educația, Medicina și Dreptul vor să-l concureze
și să-l corijeze pe Dumnezeu.
1384. - 31 Decembrie 1978. Ultima zi a anului, mă scol
târziu, mai târziu ca de obicei (pe la orele 8). Ieri a plouat, azi
s-a zvântat. Liniște.
1385. - Mai am de cumpărat bere, dacă oi găsi, restul
cumpărătorilor sunt făcute. Trebuie să-i fac o poezie Celuilalt
Milian și una Sofiei.
1386. - Noaptea de Revelion. Noi am aruncat cele mai

217
 Nicolae Istoc
¸
multe artificii de pe balcon. Celălalt Milian le propulsează cu
arcul. El se culcă pe la 2 noaptea. Eu cu Sofia – stăm până
dimineața.
1387. - Am mai notat nu știu de câte ori că libertatea
trebuie planificată, la mine această planificare lipsește cu
desăvârșire.
1388. - 30 Ianuarie 1979. A și trecut o lună din noul an.
Am făcut azi un teren serios, la 4 C.A.P.-uri din CUASC-ul ce
mi-a fost repartizat. Pe vânt, ploaie și lapoviță, trebuia să-mi țin
pălăria în mână ca să nu mi-o ia vântul.
1389. - În sfârșit, două zile mai devreme acasă; păpică,
cafea și mult uitata carte. Ar trebui să-mi întocmesc un plan de
studiu. Primul punct ar fi: „Însemnări citind Biblia”.
1390. - Notă. - Aici suntem nevoiți să facem o paranteză
și să arătăm că următoarele notații nu sunt în ordine cronologică.
Se revine la anul 1977, dar noi le-am redat așa cum au fost ele
transcrise de Milian.
Tot aici, ne întrebăm de ce a transcris Milian Andriș
aceste însemnări, „memorii” – cum le zicea el. Mărturisesc că
nu știu. Totuși, am putea face câteva presupuneri. Iată-le:
1. - I-a transcris ca să se disculpe. Dar aici se
naște o altă întrebare: față de cine? Răspunsul ar putea fi:
față de sine însuși.
2. - Le-a transcris ca să nu fie atacat.
3. - Le-a transcris căci i-a plăcut.
4. - Le transcris ca să fie cartea mai groasă.
1391. - Luni 25.IV.1977 – Dimineață rece, noapte cu
ploaie violentă în geamuri, ca în „La răcruce de vânturi”.
1392. - Duminică – fac cu Celălalt Milian exerciții de
mers pe patine cu rotile timp de o oră pe afară. Celălalt Milian
zice: „Păsările știu să zboare de la început, pentru ele e ușor.”.
1393. - Joi – 21.IV.1977, zi de vizită la spital. Suntem o
grămadă la Sofia. Ea zice că Sâmbătă o să vină acasă (bine ar fi),
se simte bine, e veselă, râde.

218
 La Mosata
¸
1394. - Fiul Soarelui trenversează o criză; are nevoie de
ceva nou, are nevoie de dragoste, de liniștea aceea de la
marginea (de pe malul) unei ape. „Departe de lumea
dezlănțuită”.
1395. - Ideea cu romanul „Submarinul fantomă” rezistă
în actualitate, de fapt, a fost tot timpul acolo.
1396. - Oare când s-a născut timpul pentru om și când
pentru istorie?
1397. - Pentru om, timpul s-a născut în etape, care ar
putea fi:
a. - în ore – de la vârsta de 7 ani.
b. - în ani – de la vârsta de 14 ani.
c. - în timp, ca timp, ca viață: de la vârsta de
30-40 de ani.
1398. - Pentru istorie, timpul s-a născut odată cu
moartea purtătorului său.
1399. - Nimic nu te poate satisface mai mult ca efortul,
chiar și atunci când e zadarnic. Efortul privit din perspectiva
timpului, devine o luptă pe care cu toate că ai pierdut-o, ți-ai
măsurat puterile.
1400. - Plăcerea divină – Studiul, atunci când reușește să
te prindă, să te subjude, să te facă „sclavul” său.
1401. - Noaptea a scăpătat, a ieșit din întuneric, dar nu
avea lumină. Știa însă că o să vină și se așeză să se aștepte. Să
aștepte o pleasnă de lumină din biciul cu care zorile vor goni
noaptea.
1402. - Vârsta de 18 ani este aceea care îmbracă orice
muritor într-o aură de Zeu.
1403. - Cum îți bate inima mai tare, când se citește
numele fiului tău din catalog. Cum îți bate inima mai tare.
1404. - A trecut o săptămână întreagă și n-am învățat
aproape nimic. Dacă aș sta să desenez evenimentele care m-au
sustras de la studiu, n-aș putea să le concretizez.
1405. - De două zile-i vară, cald, soare, umbre... Celălalt

219
 Nicolae Istoc
¸
Milian s-a bronzat bine pe față.
1406. - De-a lungul timpului, de-a lungul anilor – îmi dau
seama că am avut o singură ambiție – de a fi eu însumi.
Nu mă pot lauda că am reușit întotdeauna.
1407. - A fi corect, nu înseamnă și a fi cinstit. Un escroc
poate fi corect, dar niciodată cinstit. Cinstit ești în primul rând
cu tine însuți. Cinstea vine din structura sufletească.
Corectitudinea, din relațiile cu ceilalți. Cinstea duce întotdeauna
la corectitudine, dar corectitudinea nu duce întotdeauna la
cinste.
1408. - „Te-aș ruga să-mi spui, zise el, tu, care ai trăit
atâta și te-ai lepădat de atâtea ori de lucruri scumpe... Te-aș ruga
ca să mă înveți, ca să nu greșesc, acum până mai e timp; cum să
trăiesc, ce-i viața? Cum trebuie să fiu? Rogu-te, spune-mi.
Manhata schiță nu-i de ajuns pentru întrebarea asta a ta,
dar poate că acuma, ți-aș putea da totuși un răspuns: Să nu te
simți niciodată un umil și să nu umilești pe nimeni niciodată.
Atâta tot. E așa de simplu”... („Fiul lui Manhata se răzbună”).
1409. - Deocamdată s-a deschis un boboc. Pretutindeni
era tăcere! A doua zi a ieșit altul cu petale mici și roșii,
luminoase. A treia zi au ieșit mai mulți, și tot așa, din zi în zi,
trandafirul se făcea tot mai luminos. (Celălalt Milian 9.II.1977).
1410. - Fantastic! Îmi amintesc așa dintr-o dată, ca
printr-un miracol, conspectând din „Dreptul Procesual Civil”,
deci fără nicio legătură, de titlul verbal: „Oameni, scopuri și
destine”, ce-l debitam colegilor mei în Podul acela de la
Atelierele C.F.R. Timișoara, erau de față cei mai buni prieteni ai
mei de atunci: Lote Vasile Tiberiu din Deva și Moldovan Ioan
din Oradea. Sunt câțiva ani de atunci. Ce titlu interesant!
(6.V.1977).
1411. - Se burzuluiește un pocăit care mă întreabă ceva
despre viața „de dincolo”. Se burzuluiește când îi spun pe șleau:
„Nu știu, n-am fost niciodată acolo!” Era altceva dacă m-ar fi
întrebat: „Crezi în viața de dincolo?” Atunci aș fi știut ce să-i

220
 La Mosata
¸
răspund, i-aș fi putut împuia capul cu fel de fel de teorii ce puteau
părea sută la sută adevărate. Teorii pe care le vehiculează toată
lumea, în general Religia și în special pocăiții. Dar, din păcate,
nu numai că nu știm cum e în viața „de dincolo” (cu toate că
s-au scris mai mult de o grămadă de cărți despre asta), nu știm
nici cel puțin dacă mai există verun „dincolo”... Și cu toate astea,
ne place să ne amăgim.
1412. - Îmi propun șă conspectez 60 de pagini, azi,
10.V.1977. De verificat! Nu s-a realizat!
1413. - Unul dintre motivele pentru care nu mai pot
învăța ca înainte, e că mi-am pierdut răbdarea. Răbdarea în fond
înseamnă nervii aceia de oțel care te ajută să stai zi și noapte, ani
la rând, cu un curs în față și să-l conspectezi la nesfârșit, să-i știi
fiecare îndoitură de pagină.
1414. - Astăzi la „telecinematecă” e un film american cu
un titlu frumos: „Paradisul”. (frumos și filmul).
1415. - Lucruri care nu mai pot să te tulbure, sau nu ar
mai trebui să te tulbure.
1416. - „Procedura Civilă” merge foarte prost, mai ales
că am de confruntat două cursuri.
1417. - Filmul „Un rege la New York” (la televizor), de
regele cinematografului Chaplin. Și aici Chaplin reușește să
capteze toate camerele de luat vederi; prin situația personajului:
nu rege în plină lume democrată, lume pentru care regii erau
piese de muzeu. Dar captivarea se face și prin farmecul său
personal. Mai reușește apoi Chaplin să facă o critică unei
anumite perioade a istoriei Americii și poate a omenirii în
general. Și aici se simte fiorul de tristețe din toate filmele sale.
1418. - Chaplin vine din circ și reușește să transpună pe
ecran însingurarea circului, „traducând-o” pentru viață, pentru
individ în general, pentru efemerul condiției umane în special.
1419. - Luni – 16.V.1977. Soare, cald, apoi curbe înspre
plăcere. Gust de zădărnicie... melancolie...
1420. - 18.V.1977. Zi eveniment: Celălalt Milian

221
 Nicolae Istoc
¸
primește primul autograf din viața lui pe cartea „Familia.
Corespondețe de la Plevna”. Texte selectate de Stelian Vasilescu.
Autograful de la editorul cărții – istoricul Viorel Faur.
1421. - La „telecinematecă”: „Îndrăgostiții din Verona”
de Andre Cayette. Film frumos, se reușește cu costumație
modernă și personaje obișnuite să se creeze atmosfera și fiorul
romantic din piesa lui Shakespeare – „Romeo și Julieta”. Filmări
interesante. Frumoasă scena finală, când cei doi mor îmbrățișați
pe marginea lagunei venețiene... noaptea, singuri, cu fundalul
paznicului ce închidea poarta... Pierre Brasseur a fost superb și
de data asta. Mi s-a părut că filmul are ceva din fatalitatea lui
Sthendal.
1422. - Mă scol târziu și mă culc devreme. Nu mă pot
concentra, nu mai simt plăcerea nopții de studiu, totul
degenerează.
1423. - Probabil că fiecare zi își are bucuriile și
necazurile sale. Atâta doar că se concurează una pe alta. Sau,
fiecare zi își are istoria sa.
1424. - Trebuie să reușesc, căci stau rău cu învățatul. E
nevoie de o mai mare preocupare pentru studiu, pentru aerul rar
care îmbată.
1425. - Pendularea regulată a ceasornicului interior,
iată ce-ți aduce siguranță și liniște sufletească.
1426. - La sugestia Celuilalt Milian mergem în privință
după săgeți și reviste. Cu această ocazie aduc toate revistele sus.
Deșert sacul pe balcon și caut printre reviste și cărți, cărți citite,
cărți uzate, carnețele cu însemnări...
1427. - Aseară am reușit să stau totuși mai mult. Parcă
merge mai bine, dar mai e mult de conspectat...
1428. - Celălalt Milian e în echipa de dansuri, care va da
un spectacol Sâmbătă.
1429. - Travaluiul constatat, pasionalul, iată ceva ce face
ca zilele să pară pline, dând impresia că nu au trecut dejeaba. Că
nu au trecut zadarnic, cu toate că au trecut.

222
 La Mosata
¸
1430. - Celălalt Milian a prins o grămadă de peștișori vii
pe care-i punem (amândoi) într-un borcan mare cu apă. Seara,
au mai murit din ei și i-am împărțit în patru borcane, lăsându-i
pe cei doi pești mari singuri în borcanul mare. Dimineața iar au
murit din ei, i-am aruncat și am schimbat apa pe cei rămași.
(27.V.1977).
1431. - „Sub stele” roman-foileton de luni seara la
televizor.
1432. - Am citit undeva că femeia poate simula orgasmul
și deci poate păcăli bărbatul. Și autorul ne îndeamnă să nu ne
lăsăm păcăliți. Dar de ce să nu ne lăsăm păcăliți, de ce să nu fim
și noi fericiți.
1433. - Am citit apoi într-o altă carte că numai femeia
știe când are orgasm și că în domeniul ăsta ea e un fel de
Dumnezeu.
1434. - Am citit apoi într-o a treia carte că sunt femei
care nu știu nici ele când au orgasm, deci când sunt Dumnezeu.
M-am gândit apoi și eu ca „prostul”, ca cititorul adică, că ar fi
posibil ca nici Dumnezeu să nu știe întotdeauna ce face.
1435. - Peștii Celuilalt Milian mai trăiesc și acum, are și
o libelulă.
1436. - Marţi 31.V.1977 și mai am aproape 200 de pagini
de conspectat din „Penal – Partea Specială”. Mizerabil!
1437. - Aseară un film interesant la „telecinematecă”:
„Șoimul” („Kess”), englez. Film fără artificii, zicea
prezentatoarea că face parte din „Pre-cinema”, pe lângă alte
aberații pe care le-a mai debitat.
Mai frumos decât zborul păsării sunt în film, explicațiile
copilului transfigurat de emoție în fața clasei.
1438. - Ce-i mai frumos ca o detașare calmă de liniște
nimicuri care țin cu orice preț să-ți asalteze viața.
Îndepărtează-le ca pe o zăpadă murdară.
1439. - Examenele bat la ușă și mă surprind încă odată
nepregătit.

223
 Nicolae Istoc
¸
1440. - „Arta adevărată nu se face, ci se crează, și o
crează numai inocenții și neliniștiții, cei care îl consideră pe
spectator, sau pe cititor, egalul lor, fratele lor” (T. Mazilu).
1441. - Oare-i întâmplător faptul că prima minune a lui
Isus Hristos e prefacerea apei în vin?
1442. - Instituind principalul de drept conform căruia
există pentru orice individ „prezumția de nevinovăție”, omul
l-a depășit, sau în orice caz l-a contrazis pe Dumnezeu, întrucât
la El operează doar principiul „prezumției de vinovăție” pentru
orice individ. Există o singură excepție: Isus Hristos.
1443. - Ce-i mai frumos în viață ca diminețile și serile?
Și asta, pentru că în fiecare dimineață și seară, viața se mai naște
și mai moare o dată.
1444. - Cu orice preț, trebuie să te străduiești mereu, în
orice ceas, în orice zi să te debarasezi de tot ce-i de prisos în
viața, și să rămâi cu esența ei, care pare a fi: dragostea, însolitul
și necunoscutul, natura, timpul care trece, șarmul nebuniei,
moartea...
1445. - Mai sunt aproximativ 10 zile până la primul
examen.
1446. - Peștii Celuilalt Milian i-am mutat din borcan în
acvariul de pe balcon. Înainte a avut porumbei, acum are pești.
1447. - Revăd „Fecioara” lui Luis Bunuel la
„telecinematecă”; filmul pe care l-am văzut prima oară când
eram clasa VII-a. Și din care am reținut două scene până astăzi,
scene care de altfel sunt esențiale.
1448. - De două zile, căldură mare, arunc apă pe balcon
și mă ocup de flori.
1449. - Încă o Sâmbătă venită atât de repede, timpul
aleargă îngrozitor de iute (11.VI.1977).
1450. - Sâmbătă, bat covoarele dimineața și șterg pe jos
(în timpul serviciului, ce plăcere!), după masa liber, la ora 6
făceam baie și mă barbeream. Conspectez, ud florile, mă uit la
„Un rege la New-York” până la orele 12 noaptea.

224
 La Mosata
¸
1451. - Luni – 13.VI.1977, mai am o săptămână „curată”
până la primele două examene și nu stau bine.
1452. - Ca să fii sigur că ești curat, trebuie să te tăvălești
prin noroi. (14.VI.1977).
1453. - „Nu există femeie plină de abisuri. Enigma
femeii nu există. Ea este o plăsmuire și o speranță a bărbatului”
(Dintr-o Revistă).
1454. - De-o săptămână și ceva – căldură mare!
1455. - În fiecare dimineață hotărâște-te să fii calm și
detașat, ușor ironic, puțin altruist și lasă miresmele dimineții să
pătrundă în sufletul tău.
1456. - 15 Iunie 1977. Celălalt Milian a luat vacanță, dar
are o oarecare îngrijorare; îi e teamă că n-o să ia Premiul I, are
media generală 9.83. Nu pot să-l ajut cu nimic. Însă îngrijorarea
lui e de bun augur. Poate totuși, va lua Premiul I.
1457. - Serbare de sfârșit de an. Celălalt Milian recită,
joacă în piesă, dansează și primește Premiul II. E un pic afectat
de situația asta, dar îi trece repede.
1458. - În sfârșit, mai am doar două examene.
1459. - Revin totuși înfrânt de la Cluj. Mai am un singur
examen.
1460. - Duminică, mă scol la orele 7, fac baie, mă
bărbieresc, mănânc, îmi fac cafeaua, termin de răsfoit Revista
„Lumea” și aștept împreună cu Sofia și Celălalt Milian ultimul
episod din serialul „Prinț și Cerșetor”.
1461. - În 11.07.1977 – mi-am luat un angajament față
de Sofia.
1462. - Citesc „Jurnalul” lui Tolstoi, mai precis, a
contelui Lev Nicolaievici Tolstoi.
1463. - Ce-i mai frumos ca autoapărarea? Și ce-i mai
necesar? Anumite suflete n-ar putea supraviețui fără ea, când
totu-i minciună și înșelătorie.
1464. - Însemnări ratate: - 18.IV.1977, orele 11 și ceva,
Sofia-i operată de apendicită. La orele 12 și ceva aflu că totu-i

225
 Nicolae Istoc
¸
bine. Între orele 11 și 12, am fost într-o agitație extremă, pe care
eu am pus-o în seama prea multelor cafele băute. Dar atunci
Sofia era în operație. Să fie ceva din legătura aceea tainică dintre
sufletele oamenilor care se iubesc și care simt când celălalt e în
primejdie? Să fie adevărat ceva din toată povestea asta veche de
veacuri? Trebuie să fie! Hotărât lucru că trebuie să fie!
1465. - 16 Aprilie. Incredibil, ninge!
1466. - Sper, doresc atât de mult să-i pot spune doctorului
– colonel Pop Nicolae: „D-le doctor, în România sunt doi doctori
mari: Medrea și dumneavoastră”.
1467. - Liniștea interioară pe care ți-o creezi singur și
pentru care trebuie să lupți este firul de argint care ține cumpăna
vieții.
1468. - Marţi 29.III – totuși fac o greșeală rămân mai
târziu în oraș (în jur de orele 7 seara) – când ai de învățat, nu-i
permis așa ceva.
1469. - Muzica – vălul diafan prin care se drapează
omenirea. Totul e frumos și minunat cât timp ține muzica.
1470. - Marţi – 29.III.1977, am fost nevoiți să băgăm
florile de pe balcon în casă. S-a făcut frig. Se apropie Paștile
ungurilor. Ploaie toată noaptea și ziua de 30. Se reiau paltoanele
și mănușile.
1471. - Vineri, 1 Aprilie, zero grade la noi, în rest puțin
e mai cald, chiar și la Cluj. În sfârșit ajung la pagina 100 cu
conspectateul la „Criminalistică”.
1472. - Sistemul în sine, exclude existența altui sistem,
deci cunoașterea exterioară. El are însă marele avantaj că-i
conștient de propria sa existență, ceea ce n-o poate face
nebuloasa.
1473. - Ieri i-am spus Celuilalt Milian că sunt oameni
cărora nu merită să le spui adevărul, oamenii cărora nu are rost
să le spui adevărul căci nu l-ar înțelege. Celălalt Milian mă
întreabă cu îngrijorare și nevinovăție dacă sunt și oameni cărora
poți să le spui adevărul? Celălalt Milian...

226
 La Mosata
¸
1474. - Revăd la televizor filmul francez „Z” și reușește
din nou să mă umple de indignare...
Pentru că ce-i mai crunt pe lumea asta decât nedreptatea
venită din partea celor care sunt chemați s-o apere? Și ce-i mai
murdar decât exaltarea forțelor oarbe ce zac undeva în
străfundurile unei ființe umane care niciodată n-a știut să le
anhileze?
1475. - Duminica la televizor „Râul negru din
Oklahoma” de Stanley Kramer. Film minunat cu final de zile
mari. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost melodia
filmului, care se repetă ca un lait-motiv. E o melodie atât de tristă
și care contractează situația creată în film și în același timp
completează psihologia personajelor. Pentru că melodia filmului
este stropul de căldură și lumină în pălălaia aceia de noroi și
petrol, este unda caldă din sufletul celor două personaje, pe care
ele o ascund cu grijă ca să nu se abrutizeze...
1476. - La „telecinematecă” filmul englez „Nora”, după
piesa lui Ibsen.
Atât de aproape de sufletul meu personajul doctorului.
Atât de dureros de dulce scena sărutului arzător de dragoste,
pasional și muribund pe obrazul acela de femeie tânără, care era
Nora. Există aici, în filmul acesta un personaj care le întrece pe
toate: întunericul și umbrele. Se respectă aici, în filmul ăsta și se
simte, s-a reușit să se creeze fiorul acela de taină – al Nordului.
1477. - Hai, să ne împărtășim și astăzi din nou din cupa
sufletului nostru.. Ce vom găsi oare? Anancronisme, ură,
invidie, nesimțire, sau dragoste și înțelegere, pietate?...
1478. - Nu există om ca să poată mulțumi pe toată lumea.
Nu există om de care toată lumea șă fie mulțumită.
1479. - Teoretic totul e posibil; atât să existe Dumnezeu,
cât și să nu existe Dumnezeu.
1480. - Instituind principiul de Drept al „prezumției
nevinovăției”, omul îl contrazice pe Dumnezeu, întrucât la
Acesta funcționează „princiul prezumției vinovăției”.

227
 Nicolae Istoc
¸
1481. - Filmul american „Conversația” la televizor. Am
impresie că-i un film făcut în special pentru America și în
general pentru Occident. Film bine construit, bine făcut. În
condițiile noastre de viață, de viață obișnuită, nu poate fi înțeles,
nu poate fi înțeles în România și în Europa de Est.
Eu cred că prin introducerea crimei, filmul a fost stricat.
Trebuie să rămână numai „Conversația” propriu-zisă, numai
suspiciuni, bănuieli, priviri, nervi surescitați și totul să se
termine într-un păienjeniș de „conversații” ascultate și
interceptate, ce ar cuprinde ca într-o uriașă pânză de păianjen
marele oraș. Ar fi fost un film excepțional.
1482. - Ajung la concluzia că „poporul făuritorul
istoriei”, n-a făcut în deursul ei două lucruri: a tăcut și a distrus.
1483. - Trebuie să rămâi tu însuți orice s-ar întâmpla și
să nu uiți că structura ta sufletească n-o poate schimba nimic pa
lume, iar pe cea fizică doar privațiunea de libertate, boala și
bătrânețea.
1484. - Rup un caiet cu câteva încercări literare, printre
care: „Submarinul fantomă”; „Floarea”; „Apa”; „Operația
univers”; „Statuia” și alte câteva. Nu mai are rost să le păstrez.
Pe un alt caiet nu-l rup, găsesc în el un germene de ploaie din
Moșata.
1485. - Răsfoind caietele mele mai vechi, de acuma-s
câțiva ani, dau pe câteva rânduri interesante:
- Literatura nu e condiționată de frumos. Vorbesc despre
frumosul pur. Literatura înseamnă în primul rând realitatea dură.
Frumosul în literatură e forma aceea în care este îmbrăcată
realitatea dură.
1486. - Ce studios eram pe timpuri! Și mai ales, cât curaj
de a scrie aveam... Și am și scris... Mai rup un caiet în care se
găsește „Mortul ratat”, în care nu mai știu ce am vrut să spun,
dar în care văd că mi-am notat și tipuri de morminte și cruci și
chiar inscripțiile de pe ele...
1487. - „A ouat găina. Puiul nu doarme. A mâncat pe la

228
 La Mosata
¸
orele 12 și 15 minute. Fă tu puțin curat în casă. Și odihnește-te
puțin. Poftă bună! Te sărută pe gură: Milian.”
1488. - Mai rup un caiet în care se găsește planul unei
piese de teatru, o povestire: „Muzica a ucis”; povestirea aceea
frumoasă: „Lupta” și câte alte însemnări... Mi se rupe inima,
dar... le rup!
1489. - Rup un caiet cu „Muzica a ucis”; „Nufărul” și
alte proiecte, hotărât, pe pagini de roman.
1490. - Rup un caiet întreg numai cu „Mlaștina”,
interesantă, dar poate fi ruptă...
1491. - Un fragment din „Muzica a ucis”: „Balerina de
pe ecranul televizorului umpluse toată camera... Și cei de la
televizor vor uita balerina în cameră la el. Cineva sună la ușă,
probabil au venit după balerină”.
1492. - Am mai rupt un caiet.
- Am mai rupt un caiet
- Am rupt caietul de la piesa de teatru într-un Act
„Colecționarul”, cu povestirea „Călărețul” și altele.
1493. - „Fără experiență nu există cunoaștere” (Roger
Bacon).
1494. - Duminică, 24 Iulie, soare, mă scol târziu (pe la
7), poate mergem la băi. S-a transversat o săptămână de nervi și
umilințe, surescitări... Îmi propun ca săptămâna viitoare să fie
una de liniște și calm. Trebuie să reușesc.
1495. - Văd cu Celălalt Milian la cinematograful „Arta”
filmul „Un orășel din Texas”. Îmi place din film o singură scenă,
cea de la început, când cei doi trag în mașină, din joacă, după
puțin Whisky, din simplă plăcere, s-o facă și pe asta...
1496. - Văd împreună cu Celălalt Milian fimul engelez
„Călătoriile lui Guliver”. Celuilalt Milian îi place foarte mult, ca
și mie de altfel. În rolul lui Guliver – Richard Harris.
1497. - Citesc „Din istoria biologiei generale”. E foarte
interesantă, dar cam voluminoasă și eu am de învățat.
1498. - Duminică 31 Iulie, mă scol la ora 6, fac baie, mă

229
 Nicolae Istoc
¸
bărbieresc... Cu cafeaua în față...Afară, parcă-i noros, apoi soare
cu umbrele dimineții.
1499. - Nu reușesc de fel să-l înving pe Celălalt Milian
la jocul cu arcul, nici măcar o singură dată. La fel și Sofia.
1500. - Pe Celălalt Milian îl doare urechiușa, a fost Sofia
cu el la medic, are otită exterioară, i-a pus un tampon în
urechiușă și i-a dat medicamente. Așa că nu mergem la ștrand.
„Aaaa, nu-i voie!” zice Celălalt Milian.
1501. - Ideea e că și gheizerul trebuie să-și facă o fisură
prin care să țășnească de sub crusta aceea formată din zgura
treburilor zilnice. (31 Iulie 1977).
1502. - Marţi – 2 August, timp rece, ieri a plouat toată
ziua, noros, bate vântul.
1503. - Săptămâna asta niciun film bun în oraș.
1504. - Zile noroase, de ploaie, de somn, de păreri de rău,
de regrete, de nonsens...
1505. - Miercuri – ploaie în continuare...
1506. - „Doarme, singuratic trăita-am și puternic/mă lasă
acuma în somnul pământului s-adorm...”
1507. - Duminică, soare, zi de ștrand, mergem la
„Venus”. În sfârșit, în concediu până la 1 Septembrie. Numai să
fie timp bun.
1508. - Și totuși, nu m-am sculat dis-de-dimineață, nici
astăzi, în a doua zi de concediu. Într-o zi va trebui totuși să o fac,
ca să-mi beau cafeaua pe balcon, cu umbre și soare, cu flori, cu
o țigară...
1509. - Desigur că numai proștii ar putea să râdă că de la
anumită vârstă îți impui percepte, pentru că în fond toată viața,
asta faci, îți impui anumite percepte, ce apoi să le calci și să ai
regrete...
1510. - Timpul și lucrurile cu care trebuie să-l populăm.
Deci, nu există timp, ci numai timpul lucrurilor – care o să fie
acela, care o să ne apropie sufletele și care apoi, când pentru
mine va apărea soarele și voi putea spune că a fost fiorul

230
 La Mosata
¸
Dumnezeiesc pentru care s-a meritat ca să trăiesc și apoi, mai
târziu, dacă tu vei găsi un alt suflet apropiat de al tău, vei fi de
două ori în câștig.
1511. - Și astăzi, a treia zi de concediu, m-am sculat
târziu, nu mai trebuie să beau cafea după masă. De fapt, dacă
stau să mă gândesc bine, nu mi-am propus nimic în concediul
ăsta, pe de o parte pentru că am de învățat la „Criminalistică”,
iar pe de altă parte că trebuie să încerc să schimb serviciul. Deci,
totuși mi-am propus două lucruri.
1512. - Și azi e soare, ora 9 dimineața, relativ liniște,
undeva se bat covoare, plopii din fața geamurilor au crescut mult
în vara asta.
1513. - Citesc „Old Surehand” de Karl May. Îmi
amintesc de „Ayor, fiul de indian”.
1514. - Joi – se pare că astăzi nu va fi timp de plajă, e
noros și bate vântul. De altfel, trebuie să mă duc pe la Mihăiță,
ca s-o ducem pe Măry la expertiza medicală.
1515. - Mai am puțin și termin „Old Surehand”, ajung la
concluzia că-i o carte care merită citită. Iar Karl May, un autor
bun.
1516. - Așa dintr-o dată mă strufulgeră o idee, de altfel
mai veche, pe care am mai spus-o, dar care de abia acuma a prins
cheag pentru mine:
- Marea greșeală pa care am făcut-o tot timpul, e că prea
mi-am exteriorizat sentimentele. Această exteriorizare poate
avea două aspecte:
a. - Mi-am exteriorizat sentimentele oriunde și
oricând și față de oricine. Deci lipsa totală de
autodisciplină.
b. - Mi-am exteriorizat sentimentele care nu trebuia
niciodată să iasă la lumină, înainte de a fi materializate.
Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să duc tot timpul o viață
dublă: viață interioară, care nu trebuie să iasă la lumină
decât atunci când s-ar fi concretizat într-un lucru

231
 Nicolae Istoc
¸
material, și viața exterioară, care ar fi trebuit să conțină
treburile zilnice, adică, „pâinea noastră cea de toate
zilele”. Și asta, independent una de alta, ca și cum cele
două nici n-ar fi existat deloc. Lucru greu de îndeplinit,
dar nu imposibil. (1.VIII.1977).
1517. - Ieri, am fost cu Măry pe la comisia de expertiză
medicală. De fapt, nici nu a fost timp de plajă. Mi-a plăcut ziua
aceea cu ea și-mi pare rău de ceea ce am spus seara acasă, cu
toate că nu am spus nimic contra ei.
1518. - În sfârșit termin volumul IV de la „Old
Suerhand”. Cele două personaje: Dick Hamerdul și Pitt Holbers
seamănă întrucâtva cu Stan și Bran. „Aceștia sunt amândoi flăcăi
simpatici... dar dacă sunt sau nu, asta-i tot una, cu condiția, să
mai existe...”
1519. - Cu volumul IV, văd că se sfârșește „Old
Suerhand”, era și firesc (credeam că sunt 5 volume). Trebuie să
mă apuc de („Criminalistica”: 12.VIII.1977).
1520. - Se încheie o săptămână de concediu, tot cu soare,
cu Celălalt Milian la pescuit. (13.VIII.1977).
1521. - Ieri am fost prima zi de pescuit cu Celălalt
Milian, el le știe, cu fir de naylon, câlig de unduță și restul
accesorilor, cu momeală... Undițele s-au încurcat, s-au agățat de
ierburi și alte serii de încâlceli. Totuși, Celălalt Milian pescuiește
în mod serios, dar nu a prins nimic. El zice că a scăpat trei pești
din undiță, printre care și un „porcușor”.
1522. - Azi, a doua zi la pescuit. Celălalt Milian a prins
primul pește, a țipat și a fugit la mine cu el în undiță. Mie mi
s-a părut acest pește mai frumos ca alți pești, avea un fel de
punctișoare... Mi-a spus mai apoi, Celălalt Milian că i-a fost frică
când a văzut că peștele se zbate în undiță, prin ce emoții a
trecut... Eu n-am prins încă niciun pește cu undița și am 30 de
ani. Dar emoția-i totală la amândoi; la mine și la Celălalt Milian.
(August 1977).
1523. - Duminică, mă scol relativ târziu, noaptea m-am

232
 La Mosata
¸
mai sculat, mă dureau dinții, toată noaptea a plouat și am citit.
Duminica dimineața noros, mă dor șalele, umblu stâmb. Dacă
era zi de ștrand, stăteam acasă.
1524. - Citesc „Pământ american” de Erskine Caldwel,
cel care era clasat de Faulkner al patrulea după: „Wolfe,
Faulkner, Des Passos, Caldwel și la urmă Hemingway”... la baza
clasificării nu stă nici succesul, nici valoarea operei, ci numai
bravura eșecului, bravura strădaniilor care au dat greș.
Am dat peste un autor cu un stil foarte interesant și pe
care totuși nu-l accept.
1525. - Luni – 15.VIII.1977; timp noros, a ploaie, mă dor
și mai tare șalele, umblu cocoșat. Ploaie în rafele cu intermitețe
ca intensitate.
1526. - Vârful de verdeață, salcâmii, plopi, perdea de
copaci în fața geamului de la bucătărie, vin parcă să spună că
există „natură”.
1527. - Marţi, zi noroasă, șalele parcă mă dor mai tare,
dar în schimb, e prima zi când sunt singur acasă cu iubitul meu
– Celălalt Milian.
1528. - Istoria – este poate unica știință care ne ajută cel
mai mult să supraviețuim. N-avem decât să răsfoim filele ei și să
ne minunăm cât de vicioși, răi, sau onești și buni am fost.
1529. - Termin de citit culegerea de nuvele „Pământ
american” de Erskine Caldwel. Spuneam mai înainte că are un
stil pe care nu-l accept ca să constat că acest stil a fost şi al meu,
chiar dacă nu chiar atât de sec. Şi asta pot s-o spun fără niciun
fel de exagerare, gândindu-mă numai la lucrarea mea „La arie”,
dacă aş mai adăuga şi „Floarea”... Evident, am avut un stil impus
acuma-s 10 ani de zile. Poate astăzi e prea târziu. Dar oare, îl
mai am?
1530. - Nu pot să mă laud cu nicio idee nouă în ultimi
ani. Le am însă pe cele vechi, din care pot să scriu liniştit 200 de
pagini.
1531. - Miercuri – în sfârşit prima zi cu soare săptămâna

233
 Nicolae Istoc
¸
asta, poate mergem la ştrand – eu ţi iubitul meu Celălalt Milian.
Şi cu şalele mă simt mai bine.
1532. - Joi – soare aparent. Ne luăm inima-n dinţi, toţi
trei şi mergem la ştrand. Mai bine zis, eu mă târăsc până acolo.
Când ajungem începe să picure. Intrăm în bazin, lume puţină ca
la aristocraţi. Începe să plouă, de data asta cu stropi mari, noi
stăm în bazin, ne place. În fine, pe la orele 17, ne târâm spre
casă. Seara vedem „Prin cenuşa imperiului” cu Gh. Dinică. Titlul
romanului după care s-a făcut filmul „Jocul de-a moartea şi
viaţa”.
1533. - Vineri – mergem la medic cu ochiul – cu vai. Am
lombo-sciatică, îmi prescrie o grămadă de medicamente, dar eu
în locul lor, iau un sfert de coniac.
1534. - Şi altă Vineri – 26 August. Încerc să rememorez
întîmplările mai deosebite de săptămâna trecută.
1535. - Sâmbătă – 20 August, orele 10:30-11, pornim din
oraş împreună cu Păulică, Vivi şi Adela cu o maşină plus şofer,
aranjate de Păulică.
1536. - De la bun început şoferul se dovedeşte a fi un om
cu „boala volanului”, tânăr, cu foarte multe aventuri
automobilistice. Face o primă demonstraţie la Băi, când Boby ne
iese în faţă, iar el duce maşina în marşarrier până dincolo de cea
a lui Mihăiţă, lăsând-o pe Boby cu gura căscată. Până la Beiuş,
un fel de întrecere, în faţă Mihăiţă, apoi şoferul nostru conduce
detaşat şi calm. Celuilalt Milian, i se face rău, dar îşi revine.
1537. - La Beiuş bem o cafea pe terasă. Apoi drum spre
Moşata, prin sate (Tărcaia, Băleni etc.), pe ulicioare, printre
sălcii, pe la umbră. La intrarea în Moşata ne întâmpină acelaşi
Hristos de tablă ruginită, de acuma-s 15 ani. Ajungem în jurul
orelor 13:00.
1538. - Trecem valea prin apă, doamna Creţu pe punte.
Ne întâmpină Silvia (Baby) şi Fofiu. Trecem pe sub poarta casei,
cu capătul larg deschis, care dinspre uliţă are şi un rând de
ochiuri de geam cu cipcă. În partea dreaptă acareturi, cămara

234
 La Mosata
¸
până în grădină. În partea stângă scări care urcă la odăile de
acolo. Curtea-i toată acoperită, în mijloc nişte pomi mai mici,
parcă pruni. Pe părţile laterale ale curţii, ştergare şi blide vechi
(pe partea stânga), covoare pe partea dreaptă, cu unul persan care
predomină în mijloc, cu o reproducere după „Cina cea de taină”.
1539. - În curte, câţiva bărbaţi şi femei care mai
trebaluiesc, mai aranjează mesele, scaunele... Printre ei îl
recunoscpe Lia Ronii Pavelii, chel, spălăcit, mi s-a părut prăfuit,
uitat, anonim, i-am recunoscut doar ochii...
1540. - O mai recunosc pe Martiţa, mi se pare
neschimbată, în rest pe nimeni... Femeile acelea care aşteptau
erau între două vârste, două dintre ele au putut fi frumoase, toate
însă fără sclipiri în ochi...
1541. - Celălalt Milian cu verişoarele şi verişorii lui trec
la cercetarea împrejurimilor.
1542. - Mi-am ales lucrarea de Diplomă cu titlul:
„Esenţă, conţinut şi formă în domeniul Statului” la disciplina
„Teoria generală a Statului şi Dreptului”, cu prof. Gh. Boboş.
1543. - Mihăiţă (Creţu), e de părere să bem un păhărel de
pălincă. Ne dă Silvia (Baby) cheia de la cămara cu pălincă să
bem. Mihăiţă trage la furtun, eu cu Păulică îl ajutăm. Bem şi
rămânem în odăile, „saloanele” din dreapta, doamnele sunt în
„apartamentele regale” din stânga.
1544. - Rămân un fel de băgător de seamă prin curte.
Beau o bere cu cei doi responsabili cu lucrările, batem deasupra
porţii, deasupra căputului lozinca „Bine aţi venit!” confecţionată
de Măry.
1545. - Pe la orele 6, şase şi ceva vine mirele după
mireasă cu un alai format din mai multe maşini şi un autobuz.
La intrarea în curte se fac o serie de parlamentări şi legitimări.
1546. - În curte, după ce mirele a ocupat locul de onoare
(la masa de lângă covorul peran), se cere mireasa. Se aduce altă
femeie, glume, în sfârşit apare mireasa.
1547. - Reprezentantul protocolar al mirelui e un tip

235
 Nicolae Istoc
¸
înalt, ciolănos, roşu la faţă. Reprezentantul protocolar al miresei
e un tip mic cu nasul coroiat, dar nu mai puţin bun de gură, ca
cel al mirelul.
1548. - Şi faza cea mai frumoasă, secvenţă de film; alaiul
nunţii cu muzica în faţă şi 3-3 perechi de dansatori, în faţă,
dansând în mers, urmează apoi mireasa cu mirele, naşii şi
nuntaşii de rând, pe valea Mierăjelului, îndreptându-se spre
Biserică.
1549. - Celălalt Milian cu o verişoară şi un verişor de-ai
lui, ţin trena rochiei miresei, dansând în ritmul muzicii. (Silvia
(Baby), mă ia de-o parte şi-mi zice că Celălalt Milian va fi
dansator, dansează-n ritm, spune ea).
1550. - Se trece puntea peste vale, aici malurile sunt mai
înalte, unul câte unul, apoi grosul prin vale şi pe cărare spre
Biserică.
1551. - Urcăm pe poteca ce brăzdează dealul spre
Biserică prin iarbă, fără să vreau calc peste câteva morminte.
1552. - Nuntaşii de-a valma calcă peste iarba
mormintelor, calcă viaţa, care-i moartea, calcă în picioare,
sfidează moartea aceea încremenită acolo sub glie.
1553. - Citesc chirurgia secolului XX, găsesc lucruri
interesante pentru lucrarea mea „Transplant de creier”.
1554. - Îmi propun să citesc cât pot până mă apuc de
învăţat din bibliografia pentru „Transplant de creier”, cu toate că
mai bine ar fi să citesc din bibliografia necesară pentru Lucrarea
de Diplomă. (5.IX.1977)
1555. - Tot în 5.IX. – nu numai că nu m-am ţinut de
cuvânt, dar am făcut ca de obicei când nu mă ţin de cuvânt;
mi-am pierdut toată ziua.
1556. - Începând de astăzi 6.IX. – Celălalt Milian trebuie
să facă şi exerciţii de scris şi exerciţii la Aritmetică.
1557. - Lucrul cel mai dulce, având două misiuni în acest
sens: ne spală memoria şi în acelaşi timp ne-o consolidează.
(7.IX.1977)

236
 La Mosata
¸
1558. - Dimineaţa, soare, umbre, plopii cresc, cresc şi
umbrele.
1559. - În sfârşit, am măsuţa pe balcon, numai că vara a
şi trecut. Lipseşte totuşi ceva: şezlongul!
1560. - Ne apropiem de jumătatea lui Septembrie şi e
timp de vară. Toamnă clasică.
1561. - Joi dimineaţa; soare, umbre. Se anunţă timp
frumos. Ieri am citit prea puţin. De altfel, lucrarea: „Creier uman
– Creier artificial” merge foarte greu.
1562. - „Orice idee este în mod necesar incomplectă...”
(Hegel).
1563. - „Nu ştiu ce par lumii, dar mie însumi îmi par ca
un băiat care se joacă la malul mării amuzându-se cu una, cu alta
şi găsind, din când în când, câte o pietricică mai arătoasă decât
cele obişnuite, în timp ce marel ocean al adevărului zace
nedezvăluit în faţa mea”. (Newton).
1564. - „Trebuie să învăţăm să ne definim nu numai
cunoştinţele, ci şi ignoranţele” (E. Fischbein).
1565. - „Cerinţele le cunoaştem, dar necunoscuta este...
necunoscută” (Av. Bruşlinnski):
1566. - „Mirarea exprimă gradul de organizare, de
concentra internă a activităţii mentale”. (E. Fischbein)
1567. - „Ne exprimăm cu necesitate în cuvinte şi gândim
de cele mai multe ori în spaţiu.” (H. Berguson)
1568. - „Gândirea este în mare măsură o anticipare şi o
prelungire a acţiunii.” (E. Fischbein)
1569. - Intuiţia este o prelungire a instinctului, care oferă
posibilitatea de a sesiza nemijlocit, oarecum din interior,
printr-un gen de simpatie, realitatea autentică a fenomenelor şi
adâncimea lor.” (H. Berguson)
1570. - Inteligenţa este un instinct de acţiune, adoptat
spiritului; solidelor organice, discontinuului, previzibilului... (H.
Bergson)
1571. - Viaţa trebuie trăită în aşa fel (zice sora mea de

237
 Nicolae Istoc
¸
sânge Baby), ca ziua de mâine să fie mereu preţul de
răscumpărare a celei de azi. Dar cine ne garantează (zice tot ea),
că vom trăi mâine?
1572. - Vineri, căldură insuportabilă. După amiaza adie
un pic vântul. Sunt frânte din nou, muşcata şi asparagosul de pe
masa din balcon.
1573. - Vioneri seara plouă şi noaptea plouă, sâmbăta
dimineaţa trebuie să-mi iau haina.
1574. - Descopăr în biblioteca mea „Viaţa lui
Michelangelo” de Romain Rolland.
1575. - Am nevoie de purificare prin lectură, de
dragostea aceea de carte pe care se pare că am pierdut-o în
ultimul timp. Am nevoie de gânduri ocupate de cărţi, de fiorul
dragostei lor...
1576. - Duminică dimineaţa; mă scol, fac baie şi când să
mă barbieresc, nu mai curge apa, te pomeneşti că n-o fi toată
ziua astăzi apă.
1577. - Termin de citit „Viaţa lui Michelangelo” de
Romain Rolland. Carte care tratează mai mult viaţa particulară
a lui Michelangelo şi nu pe cea artistică. Sunt întru totul de acord
cu cele scrise de Romain Rolland. E o carte minunată.
1578. - Timp mohorât, s-a terminat cu „toamna clasică”,
e rece şi totul pare ca sub un clopot de sticlă.
1579. - Luni 12.IX. – mă hotărăsc să fie săptămâna
calculului şi a calmului; să-mi impun pe zile tot ce am de făcut.
1580. - Ordinea şi disciplina spiritului – iată ce poate
aduce pacea cu tine însuţi.
1581. - Diplomaţia – poate şi trebuie întronată în orice
relaţie, ori cât de intimă ar fi ea. Toată chestia asta s-ar putea
rezuma sub două aspecte:
a. Să pari a fi ceea ce doresc cei cu care lucrezi,
convenţuieşti, ai relaţii – dacă ai nevoie de ei şi ei au o poziţie
de care poţi să te foloseşti.
b. Să fii tu însuţi când poţi să domini, sau când ai nevoie

238
 La Mosata
¸
de o mică adoraţie tacită.
1582. - Telefon încărcat de gânduri de la Fofiu, noaptea
pe la orele două, discutăm îndelung, aprind lumina ca să duc în
bucătărie „El Greco şi Toledo” şi-i citesc. Ne amintim până şi de
Van Gogh. Închid telefonul cu regret. (13.IX.1977)
1583. - Ieri, totuşi m-am ţinut de cuvânt. Am respectat
până şi planul întocmit. A fost totuşi o greşeală seara, experienţa
mai avusese loc şi nu mai era cazul să se repete, ştiindu-i
rezultatul.
1584. - Azi (Marţi), m-am ţinut de cuvânt. Am rezolvat
şi capitolul „diverse”. Vin acasă mai devreme, mă ocup de
Celălalt Milian şi citesc „El Greco şi Toledo”.
1585. - Dimineaţă de Septembrie, rece, cu umbre reci,
undeva pe blocul din faţă sunt umbre de soare.
1586. - Ieri, totuşi nu m-am ţinut de cuvânt, am realizat
însă un conpromis şi toată lumea-i mulţumită, mai puţin sufletul
meu.
1587. - Ieri, greşeală colosală dublă; nu m-am ţinut de
cuvânt şi apoi nu mi-am respectat nici promisiunea intimă făcută
numai mie.
1588. - Sâmbătă – tristeţi sau poate doar o uşoară blazare
faţă de tot ce se întâmplă în jurul meu. Trebuie să redevin eu
însumi, dar oare ce am fost? Sau, ce sunt? într-o zi poate voi
descoperi şi lucrul ăsta, care probabil nu-i chiar atât de esenţial!
1589. - Celălalt Milian merge la şcoală după masă.
Iubirea mea, trebuie să am grijă de ea. Singura mea iubire pură
ca şi cristalul, sau mai mult. Dragostea mea, iubirea sufletului
meu...
1590. - Când vin de la serviciu, nu mai am cum să-l caut
ochii pe Celălalt Milian – e la şcoală după masă.
1591. - Am terminat de citit „El Greco şi Toledo” .
Trebuie sa-mi notez ceva din această carte.
1592. - Duminica dimineaţa, ploaie rece de toamnă, mă
scol târziu, ploaia rece de toamnă bate în geamuri.

239
 Nicolae Istoc
¸
1593. - Luni, 9.IX.1977, timp mohorât rece, nimic
neobişnuit. După masă vreau să citesc şi să fac lecţiile cu
Celălalt Milian.
1594. - Niciun gând mare ieri, astăzi... Astăzi, citesc
„Pictorii italieni ai renaşterii” .
1595. - Marţi 20.IV – vin mai repede acasă, mănânc
fasole uscată cu ardei iute, îmi fac o cafea... Timp mohorât,
plouă, e rece.
1596. - Cu cât trec anii, cu atât scriu mai greu, de vină
fiind blazarea.
1597. - Trebuie să găsesc o carte care să mă captiveze
încă câteva zile, până mă apuc de învăţat.
1598. - Miercuri dimineaţa voi ajunge mai târziu la
serviciu. Plouă! Sau cel puţin ploua când a plecat Sofia la
serviciu.
1599. - Suferinţa-i apropie pe oameni, bucuria-i dezbină
şi-i învrăjbeşte.
1600. - Câte gânduri negre poate să-ţi facă două dormeze
nenorocite, care însă costă, deci banii!
1601. - Stiu că o să-mi stea toată ziua în cap, dar o să uit
totuşi de cele două dormeze citind. Cum se poate uita altfel –
decât citind? Iată cel mai bun drog.
1602. - Gândurile cele rele cu dormezele au trecut. S-au
găsit. O zi de Vineri liniştită cu toate că am Revizie.
1603. - Celălalt Milian are o problemă care constă
într-un desen, eu i-am zis să facă o cumpănă cu o fântână pe care
până la urmă, o face Sofia. Celălalt Milian e afară şi se joacă.
1604. - Duminică dimineaţa; mă scol târziu, mă
bărbieresc (nu-i apă caldă, nici nu va fi până după masă la orele
5), afară-i rece. Citesc „Caius Iulius Caesar” de Vladimir Hanga.
Mai bine zis, o recitesc.
1605. - Luni 26.IX – timp înnourat, îmi fac trei ouă, beau
puţină cafea şi mă străduiesc să citesc cât mai mult în asta
săptămână şi să fiu cât mai activ.

240
 La Mosata
¸
1606. - Ancora timpului s-a rupt. El nu mai ancorează
nicăieri şi mătura totul în cale. Roagă timpul să-şi arunce ancora
pe tărâmul tău...
1607. - Roagă-l! Sau fă-l s-o facă fară voia lui. Sau dacă
nici asta nu poţi, spune-i să se îndure şi să te ia cu el.
1608. - Asumă-ţi riscul de a te găsi în undele lui
învolburate, oricât de nesigur ar fi, numai să fii cu el.
1609. - Cu niciun preţ însă, nu te lăsa deoparte, în urmă...
singur... depoşit... prăfuit... însingurat. Roagă-te de Timp, şi dacă
e cazul; adu-i şi jertfe.
1610. - Cu niciun preţ însă, nu te lăsa deoparte, în urmă...
singur... depăşit... prăfuit... însingurat. Roagă-te de Timp şi, dacă
e cazul, adu-i şi jertfe.

S-A RUPT ANCORA TIMPULUI.

S-a rupt ancora timpului...

El nu mai ancorează-n niciun port
Şi m-a lăsat pe punte, ca pe un mort
Strivit de patimile pământului.

Ancora, roagă-l să-şi arunce

în inima ta palpitândă
De stropii timpului flămândă
Şi roagă-l cu tine să se culce.

S-a rupt ancora timpului

Lăsându-te într-un port îndepărtat
Şi nici măcar răbojul nu-i gravat
Şi un nume timpului n-ai dat
Înecat de viu în rafalele vântului.
(27.IX.1977).

1611. - Joi într-adevăr, s-a rupt ancora timpului. Timpul

241
 Nicolae Istoc
¸
nu se mai sedimentează nici în paginile cărţii citite, nici în
cafeaua băută, nici în ţigară şi nici chiar în chipul unei
„vestale”...
1612. - Civilizaţia spirituală a omenirii nu numai că-i
clădită pe nisip, dar e clădită pe nisipuri mişcătoare...
1613. – Sărmani: Tolostoi, Dostoievski, Faulkner etc.
cum sunt citaţi ca literă de lege şi ei nu ştiau nimic, zbătându-se
ca peştele pe uscat între întrebările autentice şi dureroase şi
răspunsurile teoretice şi înfrumuseţate...
1614. - Sub condiţia ca să nu ştie că-i păcălit şi păcălitul
poate fi fericit, nu numai păcălitorul...
1615. - Citesc „Cezar” de A1. Dumas, după cel de
Vladimir Hanga, acesta pare pueril.
1616. - Vineri, mă scol târziu, aşa că iar o să ajung târziu
la serviciu. Astăzi, după masă e sedinţa cu părinţii.
1617. - Vineri şi dacă stau să mă gândesc bine, n-am făcut
nimic săptămâna asta şi-mi planificasem câte ceva... Cauze
obiective?
1618. - Dragostea e sarea vieţii, aşa cum mâncarea e
lihodă fără sare, aşa şi viaţa e searbădă fără dragoste.
(30.IX.1977).
1619. - Înţelepţii şi fericiţii au o pasiune concretizată în
ceva, la care trudesc toată viaţa. Iată fericirea – Truda!
1620. - Sâmbătă trebuie să reîncep să bat covoarele şi să
şterg cu o cârpă udă parchetul în cele două camere.
1621. - Sâmbătă soare timp de bătut covoarele (Am bătut
covoarele!).
1622. - Duminică; plouă, mă scol târziu (ora 8), mă spăl,
mă bărbieresc, îmi fac ouă cu slănină, cafea şi citesc ultimele
pagini din „Cezar” de A1. Dumas.
1623. - Luni 3 Octombrie iar mă scol târziu (şi nu ajung
pe ora 7, la serviciu), nici nu-mi propun nimic pentru săptămâna
asta, în afară de a citi. De fapt, ce altceva mi-aş mai putea
propune?

242
 La Mosata
¸
1624. - Deci de Sâmbătă am intrat în Octombrie...
Octombrie... Este un cântec cu Octombrie, o poezie de
Topârceanu şi una de Minulescu: „Octombrie a zugrăvit pe cer..”
1625. - Toată viaţa am dorit şi am iubit două lucruri, pe
care niciodată nu le-am prea avut: dragostea şi prietenia.
1626. - Mâine, sau poimâine, să mă ocup de cele trei
reportaje, să le fac şi să le trimit, indiferent de rezultat.
1627. - Întotdeauna m-au atras oamenii singuratici. Mi-a
plăcut mult ordinea interioară, chiar un fel de tipicărie, liniştea
pe care în parte am şi realizat-o. (Noaptea pe la orele 3).
1628. - Am o dantură perfect de mizerabilă, încât am
ajuns ştirb la 33 de ani. Mă dor dinţii apoape toată noaptea şi
continuă să mă doară şi dimineaţa.
1629. – „Dumnezeu e drept!” Faţă de cine-i drept? Faţă
de cel ce s-a născut handicapat şi fără de noroc?
1630. - Îl iubeşte pe Dumnezeu! Se iubeşte pe sine
însuşi!
1631. - Fără competiţie, am rămâne ceea ce suntem; o
turmă de animale.
1632. - Numai în lumea psihică nu sunt imposibilităţi, în
lumea fizică sunt imposibilităţi... fizice.
1633. - Aseară s-a terminat „Odiseea”, film franco-
italian, producător Franco Rossi. Film care ne face să ne dăm
seama cât de frumos poate fi omul cât de Zeu, chiar şi în zdrenţe,
omul rămâne Zeu. În acelaşi timp, cât de ticălos poate fi tot el:
„Acest înger muritor care este omul”. În ultimule episode, Irene
Papas, scoate un ţipăt vechi de când lumea, printr-o cambrare a
corpului şi a gâtului, un ţipăt adresat zeilor...
1634. - Miercuri se pare că va fi timp frumos. Ieri, am
venit mai târziu, pentru că am avut şedinţă de partid.
1635. - Citesc „Şi tu vei fi ţărână” de Samuel Buttler.
1636. – „În portul alb, în care-m ancorat, / niciun pilot nu
ştie cine sunt” .
1637. - Joi trebuie să rezolv problema cu porumbul şi

243
 Nicolae Istoc
¸
totuşi m-am sculat prea târziu.
1638. - Trebuie hrănit spiritual, dar fără să fie neglijat
trupul.
1639. - Fiul Soarelui era în căutarea acelui unghi din care
raza sacră a Soarelui să aprindă focul jertfei.
1640. - Azi am avut noroc şi plus de asta, m-am
comportat şi bine.
1641. – Sâmbătă, zi agitată la serviciu, se mută birourile,
se şi bea... Ziua se sfârşeşte cu bine, e şi soare. Seara, mă dor
îngrozitor dinţii.
1642. - Duminică, mă scol târziu, fac baie, mă bărbieresc,
mănânc, cafea... Soarele e mereu schimbător.
1643. - Aseară a început la televizor filmul „Mizerabilii”
după romanul lui Victor Hugo.
1644. - Deja e Miercuri, iar nu ajung pe ora 7.
1645. - Dansul frunzelor de aur. Se izbesc de parbrizul
maşinii, ca şi păsările în zbor, în stoluri. E toamnă...
1646. - Aseară, la televizor filmul „Drumul spre
Marsilia”, cu Humphrey Bogart şi Michele Morgan. Dimineaţa,
îmi dau lacrimile, amintindu-mi de acel „Vive la France „a
băieţaşului de pe vapor.
1647. - Instinctul sexual nu este numai în prezent, el se
cuprinde şi în trecut şi în viitor. E interesant, pentru că se pare că
el poate fi prin excelenţă, numai în prezent, adică numai actual.
Cu alte cuvinte, dar numai prin prezent. (18.X.1977).
1648. - Azi l-a internat pe tata în spital. A venit sora mea
cu fiul său să-mi spună. Am plecat împreună la spital după
peregrinări prin secţii şi sectoare, l-am găsit, în sfârşit, adică am
găsit-o pe mama, care ne-a dus la el. Arăta rău, îngrozitor de rău,
pe patul acela de spital între un tânăr blond şi un bărbat între
două vârste, cu ochii tumefiaţi de vânătai, tata nu poate vorbi.
Unde eşti Culaia lui Andriş din Moşata? A rămas numai mama
cu el.
1649. - Petrec o noapte la spital cu tata, relativ lungă

244
 La Mosata
¸
pentru mine. Oare, cât de nesfărşită pentru el?
1650. - Celălalt Milian vine de la şcoală fericit şi
încântat, s-a înscris la Biblioteca şcolii (în timpul orei, zice el),
are fişa, şi-a luat şi o carte „Legende istorice” de D.
Bolintineanu. A şi citit seara zece legende, unele fragmente le
ştie pe de rost. Dimineaţa cum s-a sculat a pus mâna pe carte,
zice că o s-o ducă şi la şcoală ca să citească în timpul pauzelor.
1651. - Aproape că se trece luna Octombrie şi n-am
învăţat nimic. Bravo, mie.
1652. - Celălalt Milian zice că o să meargă la baschet, la
şcoală, la antrenament, mă întreabă dacă-l las.
1653. - Luni dimineaţa. Trebuie să-mi impun un program
sever pe ultima săptămână din Octombrie.
1654. - Pe plan spiritual nicio realizare în ultimul timp,
dar totuşi m-am ţinut de cuvânt, am fost relative cumpătat, ar
mai trebui să fac ordine în lumea tutunului şi a cafelei.
1655. - Petrec a treia noapte de gardă la spital, la tata.
I-am dăruit trei nopţi din viaţa mea, în timp ce el mi-a dat
întreaga sa viaţă.
1656. - Nimic nu-i mai bun ca şi calculul, dar nu cel
mărunt, meschin şi rece, ci celălalt, făcut la „cald”...
1657. - Sunt atâtea necesităţi: biologice, matriale,
spiritualetc. Foamea, frigul, idealul... necesitatea sexuală nudă,
necesitatea de apropiere a sufletelor, de contopire a fiinţelor,
necesitatea vieţii, a dragostea ei, a omului, a morţii... şi toate te
pot amăgi aşa de tare, încât nu-ţi mai dai seama dacă au fost reale
sau nu...
1658. - Nu-i aşa că te simţi foarte rău, dacă adoptând o
anumită ţinută, n-ai câştigat nimic, nici măcar ruşine şi dispreţ?
Este în firea omului paradoxul ăsta de-a dori numai câştigul şi
nu pierderea, chiar atunci când câştigul respectiv se exprimă
printr-o suită de regrete. (Reflecţii dintr-o noapte de veghe la
spital – 28 Octombrie 1977).
1659. - O regulă mai veche decât omenirea – de când a

245
 Nicolae Istoc
¸
apărut pe lume primii doi oameni; învingătorul să fie laşul,
găunosul, lăudărosul, neomenosul...
1660. - Mâine 31 Octombrie şi nu am învăţat nimic, e
grav, dar mai grav e faptul că nu am reuşit să-mi fac un program
şi să mă ţin de el.
1661. – „Nu uita, cavalere, că cel mai crud adevăr e
realitatea” (Cervantes).
1662. - Nu am reuşit să pun ordine în lumea tutunului şi
a cafelei.
1663. - Miercuri, 2.XI – de fiecare dată mă scol cu gândul
de a face ceva, că apoi, după masă să-mi dau seama că ziua s-a
scurs în zadar.
Dar să vedem ce înseamnă pentru mine să fac ceva: să
citesc.
- să-mi fac un moment de linişte.
- să-mi fac un moment de meditaţie şi să caut o idee.
- să fiu sobru.
- purificarea sufletului prin trup.
1664. – Paradox: cel mai mare antidot al apetitului
sexual e dragostea.
1665. - Existenţa alternativelor iată ceva ce-ţi poate
aduce siguranţă.
1666. - Femeia trăieşte instinctul sexual mult mai la
prezent ca bărbatul.
1667. - Ce titlu frumos pentru romanul pe care n-o să-l
scriu niciodată: „Pledoaria pentru nebuni” .
1668. - Ne-au furat idolii, cărţile pe care le citeam,
filmele pe care le vizionam şi muzica pe care o ascultam...
1669. - Ascultând melodia lui Chaplin: „Acesta e
cântecul meu”, melodie pe care o ascultă şi ea, mi-am dat seama
că în undele sonore nu mă mai vedea pe mine, ci pe un altul şi
acel „altul” nu are un nume şi de aceea e perfect, el s-a pus peste
imaginea mea, înăbuşind-o.
1670. - Nicio idee astăzi şi ieri se îmbulzeau, se călcau în

246
 La Mosata
¸
picioare una pe alta şi erau aproape violente.
1671. - Există totuşi muzica, dar ea şi murit fără să-şi fi
făcut datoria şi de s-ar mai naşte de câteva ori, tot nu va reuşi să
şi-o facă. Însă, va fi întotdeauna nevoie de ea.
1672. - Sunt unele lucruri pe care le vezi o singură dată
în viaţă şi apoi devin miraj, un fel de „fata morgana”, pe care le
cauţi apoi toată viaţa.
1673. - Sunt din ce în ce mai emoţionat când citesc o
carte bună, sau văd un film bun, mă îneacă lacrimile. Cine ştie?...
Poate că într-o zi voi muri sufocat de emoţie într-un scaun de
cinema.
1674. - Timp risipit, blestemat, întotdeauna regretat..
1675. - Îţi va trebui Luni de zile, sau chiar ani de zile ca
să construieşti (să găseşti) o altă imagine. şi apoi, puţin din
imaginea asta va exista în cealaltă... şi aşa mai departe... Pentru
că ea în sine nici nu există, a creat-o muzica şi are în ea ceva din
tine care tânjeşte după absolut şi dorul de-a te debarasa de tine
înşuţi...
1676. - Mirelele ascultând-o pe Mireille Mathieu...
cântând... Cuvântul amor în franceză... Da, amor în franceză e
cel mai dulce cuvânt prin care poate fi numită dragostea. Pentru
că amor e un fluviu, amorul acela care curge nu ştiu pe unde şi a
cărui izvor nu a fost încă descoperit... Amor... fluviu miraculos...
Amor-Amor... fluviu plin cu petale de flori... Ea zice (cântă):
„mon amor, mon amor, învăluie-mă şi ia-mă cu tine... “
1677. - Şi în această dimineaţă tot despre ea, cu toate ca
n-ai văzut nicio rochie, nici cel puţin un crâmpei de rochie şi era
plin de soare... Sau dacă vrei, despre ELE... Dacă nu eşti
mulţumit nici aşa, atunci despre dorul din tine după EA...
1678. - Nici azi-noapte nu l-ai ascultat pe Ibrăileanu. De
fapt, când l-ai ascultat? Ţi-ai adus aminte de el, imediat după aia
şi de abia aştept – o fracţiune de secundă „înainte” şi nu
„după” ...
1679. - Totuşi, dis-de-dimineaţă vei sta de vorbă cu el şi

247
 Nicolae Istoc
¸
cu „Glossa” lui Eminescu. Cine ştie? Poate o să se prindă şi de
tine o dată ceva.
1680. - Ieri, alaltăieri, astăzi – zilele astea – nimic întru
laudă. Nimic nu poate fi lăudat, nici chiar „somnul” lui Blaga,
căci nu dormi.
Ba uite, că am găsit ceva: „Lauda cafelei!” Lăudată fie
cafeaua cea de toate zilele, cea de mai multe ori pe zi, cea de
dimineaţă, cea de după masă, cea de seara... Lăudaţi fie gemenii
„crimei” ce sălăşluiesc încă în tine şi pe care vrei să-i distrugi,
cu toate că-i mai iubeşti încă...
1681. - Îmi cer să iert, sau să acuz pe un ton atât de firesc,
de parcă ai şti ce pot eu ierta sau acuza şi cât pot. Când poate nu
ştiu nici chiar eu.
1682. - În seara asta cu nicio imagine deosebită, nicăieri
în drumul acela scurt şi nici seara ea însăşi – se vrea o seară
banală... Poate totuşi, luminile aprinse camera inundată de
lumina şi cărţile din rafturile bibliotecii, ca o chemare pustie, o
pată neagră, părul ei aplecat deasupra cărţilor ce nu-i spun nimic.
Dar părul ei, parcă vibrează la atingerea mâinilor ei că o sa-l
descopere şi o să-l transforme în păr de femeie ce aşteaptă nişte
mâni ca să-l mângâie, să-l cearnă printre degete... Părul tău mai
negru ca noaptea asta banală, fără culoare...
1683. - Sau fragile, încadrată în geamul luminos pe un
fundal de camera luminată, iar tu fragila aşteptând, aşteptând
braţele dure şi gingaşe în acelaşi timp, ca să te cuprindă; braţe –
amant; braţe – iubit; braţe prieten; braţele mângâie şi degetele
dimineţii, ce mor o dată cu zorile, fără să devină mâini, numai
seara, atunci seara, braţele nopţii... Aici ne oprim şi ne întrebăm:
Câte femei au fost în viaţa lui Milian Andriş? Căci aceste
însemnări sunt doar exerciţii literare şi nu-i vorba despre o
femeie anume. Aşadar, câte femei au fost în viaţa lui Milian
Andriş? La un moment dat, el afirmă că-n viaţa lui a fost o
singură femeie: Sofia!
Recitindu-şi scrisorile pe care le-a scris din armată

248
 La Mosata
¸
Sofiei, Milian Andriş a avut o tresărire şi a zis: „Nu am iubit-o
pe Unguroaica, ci şi când am iubit-o pe Unguroaica, am iubi-o
tot pe Sofia aceea pe care am iubit-o când eram în armată”. Câte
femei au fost în viaţa lui Milian Andriş? Noi zicem că două:
Sofia şi Unguroaica (cu toate ca prin viaţa lui s-au perindat mai
multe).
Într-un anumit sens, putem spune şi că a fost o singură
femeie: şi anume: Sofia. Căci pe EA, pe Sofia – n-a reuşit s-o
„bată” nimeni, nici chiar Unguroaica.
În acest sens, dă, în viaţa lui Milian Andriş a fost o
singură femeie.
- Sofia. În acelaşi timp însă, n-o putem nega nici pe
Unguroaica, ea există, adică a existat în carne şi oase în viaţa lui
Milian Andriş, în patul lui sau în patul ei, şi asta timp de 12 ani
de zile, plus că l-a mai „bântuit” şi după aceea şi probabil o să-l
mai „bântui” până se va închide ochii. Ce rol a avut în viaţa lui
Milian Andriş, Unguroaica? Asta-i greu de precizat, căci un rol
totuşi trebuie să fi avut. Cert este faptul că ea a grăbit, învoluntar,
moartea Sofiei, i-a grăbit moartea, dar prin Milian, prin faptul că
acesta (fără să vrea), i-a spus Sofiei de Unguroaică, cu toate ca
aceasta (Unguroaica), îl avertizase să n-o facă şi Milian
considerare chestia asta, că atunci a înşelat-o pe Sofia, când i-a
spus de Unguroaică şi nu când s-a culcat cu Unguroaica. Ce
vreţi? Sofia îi era şi soţie, şi amantă, şi prietenă, şi mamă, ar fi
putut să nu-i spună? Atunci, n-ar mai fi fost el Milian Andriş.
Ei, mergând pe firul ăsta, se mai naşte o întrebare; şi
anume: Milian Andriş a mai dorit o altă femeie, în afară Sofiei?
Sofia l-a numit la un moment dat pe Milian Andriş „obsedat
sexual”, dar de fapt el era obsedat de ea de Sofia. Şi acest lucru
i l-a spus pe şleau o fostă profesoară universitara din Moldova.
1684. - Astăzi m-am gândit ca le-am învăţat singur pe
toate ca un sălbatic şi poate că am şi rămas un sălbatic. Căci, cine
m-a ajutat, sfătuit sau călăuzit?
1685. - Şi iată încă o seară în care aştepţi ceva, încă o

249
 Nicolae Istoc
¸
seară în care ignori chiar seara... Până când? Până într-o altă
seara în care o să plângi după seara asta.
1686. - Ar fi posibil că „ea” să devină un crâmpei din
idealul femenin, sau chiar idealul însăşi. Asta până când o vei
cunoaşte, până când o să ajungi să-i mângâi faţa cu mâna
tremurândă (sau, voit tremurată).
Astăzi, cred că a fost oarecum fericită, probabil că după
ce va ajunge la birou (pentru ca trebuie sa lucreze într-un birou),
se va uita în oglindă şi va fi neaşteptat de volubilă cu colegele.
1687. - Privirile ei şi zâmbetul abia perceptibil în colţul
gurii, zâmbet de satisfacţie şi mândrie...
Piciorul – ea fiind conştientă de asta, probabil i s-a spus
sau l-a privit uneori... Piciorul care se oferea dar nu întegral, doar
să evidenţia... .Era una din femeile care sunt făcute pentru vârsta
de 30 de ani, dar care avea ceva mai puţini, sau poate ceva mai
mulţi... Un fel de Ingrid Bergmann, dar nu atât de ciolanoasă.
Partea ei interesantă (sau poate aşa mi s-a părut mie), ochii, cu
toate că n-aş putea spune cum sunt.
1688. - Nu există timp! EL trebuie creat, individualizat,
dafinitivat, valorizat. Aşa ceva mi-a spus un prost şi nici nu ştia
ce lucru mare îi iesise din gură.
1689. - Roz- trandafiriu; trandafiriu-roz... Cu toate că
rozele sunt altceva: „E vremea rozelor ce mor / mor în grădini şi
mor şi-n mine / şi sunt atât de farmec pline”...
Cămaşa de noapte roz – ce acoperă un alt roz, o roză...
Carnaţia roză asociată cu simbolul culorii roz...
Vezi totul în roz! Şi carnaţia ei e roză şi atunci când
ajungi să mângâi formele ei roze nu-i aşa, că vezi totul în roz?
1690. - Cât de inacceptabilă e sărăcia lângă bunăstare,
mizerie, lângă curăţenie. Cât de respingător e urâtul lângă
frumuseţe! Cât de inestetică e bătrâneţea lângă tinereţe!
Nişte feţe spălate de mântuială, aproape murdare,
nebărbierite cu ochii bulbucaţi şi tampi, mâini mari, ca nişte
lopeţi, îmbibată de murdărie, haine soioase lângă rochiile acelea

250
 La Mosata
¸
vaporoase, ciorapi de mătase, poşeta, piciorul fin, silueta
elegantă, coafură, buzele, privirile... ultima imagine din
oglindă...
1691. - Dimineaţa... Cum se scurge viaţa, cum începe
încă o dată... Dimineaţa, grăbită, altă, nouă, mereu alta,
proaspătă dar efemeră... Atât de efemeră...
1692. - Nu ne putem păstra niciodată. De fapt, nu ne
aparţinem. Stiu eu?... Numai copiii sun ai lor însăşi. Trăiesc
numai pentru ei. şi ce asociere monstruoasă: şi infirmii trăiesc
numai pentru infirmitatea lor.
1693. - Proştii – trăiesc ca să-şi hrănească prostia, s-o
crească, s-o dospească, s-o conserveze în condiţii cât mai bune,
s-o îngraşe, să şi-o plimbe, să şi-o etaleze.
Inteligenţii trăiesc pe două planuri: acumulând mereu
cunoştinţe, idei, sentimente, ca să fie mulţumiţi de ei înşişi.
Ajungând la un anumit punct cu acumulatul, ei vor să
împărtăşească şi altora din ceea ce au acumulat. Aici, pot deveni
mai proşti ca proştii.
1694. – „Ce e cugetarea sacră?”
1695. - Recitind tot ce am scris până acum, rândurile îmi
par seci, căci lipsesc: ochi, buze, priviri, zâmbete şi nu se aude
niciun foşnet de rochie...
1696. - Mai simţi sărutarea, sau buzele care au sărutat?
1697. - În trecerea timpului lucrurile se estompează şi
ciudat, în loc să se steargă, capătă dimensiuni pe care nu le-au
avut niciodată.
1698. - Cea mai mare descoperire din întreaga istorie a
umanităţii şi care a revoluţionat în mod profund şi ireversibil
viaţa materială a omului, ba a influenţat un pic şi viaţa lui psihică
e Electricitatea. Căci, la urma urmelor, poate că şi Dumnezeu
nu-i altceva decât un fel de electricitate.
1699. - Părul lins – negru-lucios, parcă uns cu ceva
(amintindu-mi de părul Dorinei Goţoni din Moşata, dat cu
fotoghin).

251
 Nicolae Istoc
¸
Părul lins – negru – cărare la mijloc, un fel de
pieptănătură ce o au unele fete, sau mai bine zis, le aranjează
numai pe unele fete...
Pieptănătura asta impune o anumită vestimentaţie,
oarecum mai decentă în special rochiile (mai lungi), nu merge
fusta, bluza cu nasturi şi mâneci lungi, combinat cu dantela.
Toate acestea (inclusiv ea), dau un aer de fată studioasă,
discretă... Nu ştiu de ce, dar parcă îmi dă o impresie de
alunecare, (poate şi printre mâinile bărbaţilor), dar mai ales prin
mulţime...
Fetele astea sunt întotdeauna brunete şi înalte, devenind
femei, se transforma neapărat în doamne...
1700. - Ten măsliniu, foarte măsliniu – ten de ţigancă, ca
şi sângele ce-i curge prin vene... Buze pline, senzuale, nasul
puţin prea mare, dar şi el senzual, toate o prind şi îi vin bine...
1701. – Fierbinte, cu toate că, nu la prima vedere –
carnaţie fină, ochi negri, unduioasă... Capabilă de pasiuni
senzuale. Corp în aşteptare, mocnind dar niciodată explodând.
În uniforma şcolară, poate acum termina liceul şi se gândeşte la
facultate, la alt oraş, la restaurant, la seri libere şi la tot ce conţin
acestea. Ochii ce ştiu să privească fără a fi ironici. O trecătoare,
o fată-femeie...
1702. - Câteva clipe cu Darlingtonia. Parcă începe să
prindă contururi mai precise, mai fine, mai spiritualizate şi poate
că mai false...
Totuşi, e încă un mugure, poate că nu boboc. De fapt,
Darlingtonia mea e o mică hoaţă: fură de la una, cere de la alta,
o înşală pe a treia şi o amăgeşte pe a patra...
Eşti un amestec ciudat, Darling. Ieri, avea-i o rochiţă
mulată pe corp, Darling şi bluziţa ta, bluziţa aceea... Iar părul,
părul tău, încă nu i-am pus nicio culoare dar parcă el are mai
multe nuanţe...
Draga mea Darling... draga mea Darling, o să te mai
aştept mult? Când o să vii?

252
 La Mosata
¸
1703. - Undeva au apărut zorile dincolo de o reclama de
neon zorile si-au făcut teritoriul lor. Aici, încă noaptea le mai
aşteaptă ca s-o îmbrăţişeze, ca ea să se lupte cu ele, iar ele să-şi
înfigă degetele lor fine în carnea ei neagră şi s-o sfâşie, s-o
destrame... apoi, din îmbrăţişarea nopţii cu zorile, se va naşte,
fără ţipete, ZIUA!
1704. - Eternitatea ţi-a mai trimis o scânteie ca să-ţi
aprindă sufletul.
Dar nu l-a găsit, au dat doar peste o masă de patimi
carnale!
1705. - În fiecare zi, sunt milioane de oameni, de oameni
care bat şi milioane de oameni care sunt bătuţi.
1706. - În fiecare zi milioane de oameni sunt insultati,
ameninţaţi, umiliţi, batjocoriţi, puşi în situaţii inferioare. În
fiecare zi, fiara din om umileşte şi înfrânge omul.
1707. - Toate acestea fac ca tot de atâtea ori să moară
omul primitiv şi să se nască omul social, adică sclavul!
1708. - Boala este unul din lucrurile care fac ca lucrurile
să fie!
1709. - Ca şi cu moartea, şi cu boala te lupţi fără să ştii
şi fără să vrei, de când te-ai născut şi până mori.
1710. - Boala, ca şi moartea, nu alege, ea se cuibăreşte
în orice piept şi, ca şi moartea, vine când nici nu te aştepţi şi
dintr-un nimic.
1711. - Urcând scările în urma celorlalţi şi ţinându-se de
mână...
Când ea i-a oferit mâna, l-a şi luat în stăpânire... Tăcuţi,
doar mâinile care vorbeau prin degetele împreunate... Tăcuţi,
fără să se uite unul la altul, fără...
1712. - Apoi sărutarea furată şi oferită în stradă, pe
bordura unui gard, ce searbădă era pe lângă clipa aceea.
1713. - Ploaie. Un potop de ploaie, o revărsare de ape ce
ţine doar 20 de minute, dar în aceste 20 de minute se pare că s-a
revărsat tot cerul. Dar cui ce-i pasă, când somnul se amestecă cu

253
 Nicolae Istoc
¸
ploaia şi ploaia cu somnul, când plouă pleoape închise, obosite,
vinete, ochi cu cearcăne, ochi roşii de nesomn peste care se
revarsă perdelele de ploaie...
1714. - Prin ploaie, cu imaginea ei aproape plângând, cu
durere căutând, dibuind gesturi, frânturi de pleoape, ezitări... cu
imaginea Darlingtoniei prin ploaie, flămând după ea, dezamăgit
şi resemnat, dar niciodată definitiv... Căutând-o mereu, prin
ploaie, prin ger, pe arşiţă, căutând-o mereu... Căutând-o toata
viaţa...
1715. - Un neg pe picior pe piciorul acela ce se vedea de
sub fusta scurtă, părul pe spate, o privire limpede şi totodată
ademenitoare...
1716. - Încă o filă albă ca şi zilele din viaţă şi totuşi ce
deosebire, filele pot fi scrise, transformate, create... Pe când
zilele au trecut albe, fără nicio impresie, ele au fost scrise şi
totuşi nu se vede nimic, nici chiar atunci când le pui la cald, nu
apare cerneala aceea simpatică cu care au fost scrise, ca şi cum
n-ar fi fost scrise. Zile albe...
1717. - Într-un adevăr, omul se poate abrutiza şi poate
deveni după expresia aceea a lui Paul Gaugain un „animal
rentabil”, dar procesul de abrutizare presupune existenţa unui
„ceva”, înainte de abrutizare.
1718. - Nu în fiecare zi se poate spune ceva. Tăcerea e
chiar recomandată din când în când.
1719. - Un bărbat credul şi îndrăgostit, acceptând-o şi
dorind-o în continuare pe cea care l-a înşelat, dorind-o pătimaş...
Dorind imposibilul... el, omul de geniu, dorind ceea ce se
dovedise a fi imposibil... Dar, ce vreţi?
Pentru omul de geniu, nu exista cuvântul „imposibil”. Un
altfel de „Luceafăr” al lui Eminescu.
1720. - Poate că mai important decât idealul suprem care,
de altfel, poate că nici nu există, e un fel de „altceva”, care
trebuie să-ţi umple viaţa. În fond, absolutul nu poate fi atins
niciodată, sau dacă-i atins, încetează de a mai fi absolut.

254
 La Mosata
¸
1721. - Ce te faci cu zilele pustii care trec de le o oră la
alta, de la o oră de culcare, la altă oră de culcare? Zilele goale.
De aceea, în loc de expresia „trebuie să trăieşti pentru ceva”,
cred că mai potrivită ar fi expresia „trebuie să trăieşti prin ceva”.
1722. – „Cel ce se sinucide aleargă după o imagine pe
care şi-a făurit-o despre sine însuşi, nu ne omorâm decât pentru
a exista” (Malroux).
1723. - Nu te lăsa amăgit de şoapte, de zgomotul şi de
rumoarea din jurul tău, esti singur! În faţa marilor dureri, ca şi
în faţa marilor bucurii, vei rămâne Singur!
1724. - Când faci un pas, oricât de mic ar fi el, să-l
calculezi în aşa fel, încât să-ţi aducă şi ţie vreun folos, altfel să
nu-l faci.
1725. - Există un punct de la care orice femeie încetează
să mai fi obiectivă.
Dar cum obiectivitatea e un lucru atât de rar, n-ar fi un
păcat prea mare. Mai interesant e un alt fenomen şi anume:
discuţi cu o femeie şi constaţi că ea gândeşte mai bine ca tine
până într-un moment când ceva se rupe şi femeia nu mai poate
gândi, redevenind pur şi simplu femeie. Şi aici, cred că se
intersectează cele două momente: pentru că gândire fără
obiectivitate nu poate fi.
1726. - Dragostea, dragostea e o rază de soare ce se
strecoară cu greu printre umbrele caselor, printre mobilele grele,
printre uşile întredeschise, se cerne prin fumul de la coşurile
fabricilor, e strivită de automobile, inhalează fum de ţigară prin
cafenele, e nemurită prin biblioteci şi falsificată pe scenă. Pentru
că, unde-s vitraliile? ... Dragostea – această rază de soare..
1727. - Chemând dragostea, sau sexualitatea, dar pentru
că acestea sunt două extreme, să găsim altceva. Iată că am găsit:
Amorul – cumpăna dintre dragostea şi sexualitate. Amorul te
poate face fericit, dragostea te face nenorocit.
1728. - Mobilul tuturor acţiunilor umane – osul de ros.
Goana după os este motivaţia umană. De altfel, în goana aceasta

255
 Nicolae Istoc
¸
după os, există mai multe momente.
1. - Căutarea osului.
2. - Acapararea osului.
3. - Consolidarea osului şi eventual
trecerea la alt os, mai mare.
4. - Etalarea osului.
1729. - Între blazoanele evului mediu ale aristocraţiei şi
nobilimii şi blazoanele de astăzi, care-i deosebirea?
În blazoanele evului mediu există o oarecare mândrie de
castă, pe când în cele de astăzi nu găseşti decât osul de ros, mai
mic, sau mai mare.
1730. – Dragostea, această clipă de beţie – pe care mai
târziu, raţiunea o falsifică.
1731. - Nimic nu se mai poate savura. De altfel, cuvântul
ar trebui eliminat, pentru că nu mai există ceea ce a vrut sa
exprime.
1732. - „... atingerea mâinii unei femei, dacă angajează
sufletul, poate să devină fericire” (Ibrăileanu).
1733. - De câte ori am blestemat corpul ăsta care
oboseşte, însă câte prostii n-ai fi făcut dacă nu era oboseala lui?
1734. - Toata viaţa ai de luptat cu tine însuţi, lucru de
care îţi dai seama prea târziu, când lupta deja e pierdută.
1735. - Lupta aceasta, cu toate că-i una singură, are două
faţete:
a. - Lupta cu firea ta, care n-ar putea avea loc dacă
n-ar fi:
b. - Lupta firii tale cu mediul în care trăieşti.
În C ar trebui să se realizeze dacă nu o împăcare între
cele două puncte antagonice: a şi b, atunci o serie de
compromisuri, care să ducă la o anumită toleranţă. Fără aceasta,
lupta este de la bun început pierdută.
1736. - ¾ din scrierile lumii sunt fantezie goală, adică
literatură.
1737. - Marile Percepte ale omenirii nu sunt altceva decât

256
 La Mosata
¸
vise şi fantezie, adică literatură.
1738. – „Trebuie să faci totul pentru sănătate!” Perfect,
de acord, dar asta presupune cel puţin două lucruri:
1. - Să-ţi dai seama că a sosit vremea să
faci totul pentru sănătate.
2. - Să ai posibilităţi fizice şi pecuniare ca
să faci totul altfel, e doar vorbărie goală.
1739. - Totu-i alcătuit doar din nimicuri.
1740. - Pe undeva, s-a strecurat mulţumirea... S-a iscat
din te miri ce... O privire, o haină care îţi stătea bine, o bună
dispoziţie au adus mulţumirea şi pacea care, timide, ţi-au dat
târcoale de departe, care apoi îndrăzneşte, te-au atacat şi
subjugat. E bine în compania lor, e un fel de beatitudine, o uitare
de sine, ziua care a trecut a fost a lor şi tu ai fost ziua aceea şi
când braţele nopţii au preluat ştafeta, ai şi uitat ce zi a fost şi
mâine va trebui să te uiţi în calendar.
1741. - Mâna rănită încearcă să scrie, să creeze, să
falsifice... Altfel, ar fi o simplă unealtă, altfel, ar fi ceea ce este:
o simplă articulaţie ce îndeplineşte o funcţie oarecare, cât se
poate de banală...
Mâna rănită şi bătătorită încearcă să se falsifice, altfel,
s-ar transforma în lopată...
1742. - Mâine, vei vedea zorile înaintea tuturor, poate
ăsta-i singurul farmec ce rămâne din mizeria turelor de noapte.
1743. - N-au existat zori. O dimineaţă obişnuită cu un
„plus” de ceaţă ce-i dă un aer londonez.
1744. - Timpul se aşază, se linişteşte, se sedimentează
rămâne el singur şi trece în tăcere.
Până la 20 de ani, el nu are unitate de măsură – totu-i
tulbure, nu există săptămâni, ani... totu-i tulburător... Nu există
prezent, totu-i viitor.
Începând de pe la 25 de ani, nu mai există viitor, totu-i
prezent. Ca mai târziu să se prefacă totul în trecut. Deci:
a. - 20 de ani = Viitor.

257
 Nicolae Istoc
¸
b. - 25-40 de ani = Prezent.
c. - după 50 de ani = Trecut.
Între aceste date pot exista toleranţe impuse de anumiţi
factori interni sau externi.
1745. - Până la 20 de ani femeia e un viitor, e idealul,
toate simţurile sunt în fond, pentru apariţia aceea unică ce trebuie
să vină neapărat.
După 25 de ani, femeia-i femeie...
După 50 de ani, femeia-i idealul acela care nici n-a fost
vreodată încarnat în vreo femeie.
1746. - În sfârşit, astăzi 10.VII.1979, sper să rememorez
ce nu mi-am notat aproape un an de zile...
1747. - Am fost cu Celălalt Milian (10.VII.1979), la
filmul englez: „Omul cu masca de fier”, cu Ch. Chambarlain,
Louis Jordan etc. Interesantă ipoteza lansată de film că „Omul
cu masca de fier” ar fi fost înlocuit cu însuşi regele Ludovic al
XIV-lea. Cine mai ştie? Film foarte bun..
1748. - Trebuie, dacă nu să mă las complet de fumat, să
o răresc totuşi.
1749. - Pe tren cu Celălalt Milian, zi splendidă; soare,
apă, munte, peşteri, foc şi slănină, bronz, izvoare, cascadă,
pădure, mers pe jos, poteci prin pădure, într-un cuvânt: minunat.
1750. - Cel mai mare duşman din toata viaţa mea, eu
însumi. (14.VII.1979)
1751. - Toată viaţa, tot timpul, am avut de luptat cu mine
însumi. Lupta asta s-a dus pe două planuri: să mă înfrânez, să
mă scot în evidenţă.
1752. - Poate cel mai mare duşman al fiecărui om e el
însuşi.
1753. - Stăpânirea de sine iată, poate asta e cheia reuşitei.
1754. - 17.VII.1979. Proces la Judecătorie, sper să termin
repede şi să mă duc la film cu Celălalt Milian.
1755. - 21 Iulie 1979, Sâmbătă. În săptămâna care s-a
scurs am vazut cu Celălalt Milian două filme: „Inspectorul

258
 La Mosata
¸
Henry” cu Clint Eastwood şi „Înarmat şi foarte periculos”,
sovietic, în care joacă şi câţiva actori români.
1756. - La un moment dat orice om e un zeu. De fapt, nu
la un moment dat, ci tot timpul, însă fără să ştie. Pentru că fiecare
generaţie posedă tot ce a produs generaţia anterioară, plus ceea
ce produce ea. Şi cu toate astea nu se poate bucura. Probabil, zeii
nu se bucură niciodată.
1757. - Aseara, l-am bătut în mod barbar pe Celălalt
Milian, cu liniarul la palmă, cinci lovituri, pentru cinci lecţii
neînvăţate. La un moment dat şi-a ridicat ochişorii spre mine, nu
rugători, nu cu reproşuri, ci cu un mare semn de întrebare, cu o
mare nedumerire, nu mai era sigur dacă eram eu sau nu, nu
înţelegea cum pot fi atât de nemilos. Mai era un pas până la
spaimă.
Ce-o fi gândit oare aseară? Dar tot aseară ne-am şi
împăcat. Trebuie să fac în aşa fel, încât să nu-l mai bat niciodată.
1578. - 27.X.1979. Sper să-mi reiau vechea şi plăcuta
îndeletnicire de a-mi nota unele fapte, gânduri, sentimente...
1759. - Sper să-mi iau (reiau) şi o altă îndeletnicire, tot
veche şi plăcută: să-mi iau cărţi. Astăzi, mi-am luat patru.
1760. - În raport cu banii pe care-i posedă, oamenii se
împart în trei categorii:
- săracii (fără bani).
- mijlocaşii (cu bani puţini).
- bogaţii (cu bani la discreţie).
În raport cu atitudinea lor faţă de bani, oamenii se împart
numai în două categorii:
a. - Săracii şi bogaţii cheltuiesc fără limite,
întrucât primii şi aşa nu au, iar ceilalţi, oricât ar cheltui,
le mai rămân bani.
b. - Mijlocaşii cheltuiesc cu zgârcenie, pentru că
vor să mai strângă, în ideea că vor deveni bogaţi şi atunci
vor putea să-şi permită. Dar nu-şi permit niciodată,
pentru că: ori nu reuşesc să devina bogaţi, ori s-au

259
 Nicolae Istoc
¸
obişnuit atât de mult cu a strânge bani, încât „uită” să-şi
mai permită.
1761. - Trei lucruri pot tulbura bogăţia:
- Boala.
- Dragostea.
- Moartea. (2 Noiembrie 1979).
1762. - Banul, etalon universal al valorii, ar trebui să
anihileze valorile, dar le nivelează.
1763. - 17 Noiembrie 1979. Sâmbăta, voi merge la
bătrâni ca să sap în grădină. Timp umed şi cald. N-am mai scris
nimic de câteva săptămâni.
1764. - Ieri, Celălalt Milian a luat 8 la teza la Română,
putea să ia un 9, sau un 10. Nu m-am ocupat îndeajuns de el?
În 4 Decembrie are teză la Matematică, trebuie sa revăd
cu el tot material, ca să-l pot controla.
1765. – „Munca îndepărtează de la noi trei mari rele:
„urâtul, viciul, nevoia” („Un dicţionar al înţelepciunii” ).
1766. – Sâmbătă, Celălalt Milian a adus de la şcoală un
fel de chestionar cu muncile pe care le face acasă, cu finalul că
trebuia să-i dea părinţii nota la purtare. Am avut un pic de emoţie
în legătură cu nota pe care să i-o dau. I-am dat nota 10. Merită!
1767. - A trecut şi Sf. Nicolae.
1768. - În sfârşit, Celălalt Milian a primit un 9 la
Matematică. Da bucurie şi eu şi Sofia, am zis că ne îmbătăm.
Bineînţeles că nu am făcut-o.
1769. - Fără îndoială, Dostoievski e unul dintre cei mai
mari scriitori ai lumii. Şi totuşi „Adolescentul” îl citesc de câteva
luni de zile.
Poate şi pentru faptul că pentru mine, lectura e o
îndeletnicire şi o obişnuinţă.
1770. - Nu exista „NOI”, ci numai „EU”. Chiar şi cel care
face o binefacere, n-o face pentru „NOI”, ci pentru „EU”! Dacă
n-ar fi „EU” nu ar exista competiţie şi spiţa umană s-ar stinge.
1771. - Primii fulgi de zăpadă din 1979, m-au găsit la

260
 La Mosata
¸
Hotar. Am ieşit afară (din birou) şi i-am privit cum cădeau mari,
albi şi tăcuţi peste dealurile din jur, peste pomi, peste oameni şi
tractoare, peste pământ. Maiestuoşi şi discreţi dar abundenţi, e
un fenomen al naturii explicabil şi explicat şi totuşi e o minune.
(Era parcă în 27 Noiembrie).
1772. - De Sf. Nicolae, totuşi a plouat.
1773. - Ce zgomotoasă şi indiscretă e ploaia pe lângă
ninsoarea timidă, tăcută şi pudică.
1774. - Luni -17.XII zăpadă şi lapoviţă.
1775. - Nicio însemnare o lună de zile – grav – suntem
în 1980.
1776. - 11.I.1980. De nu ştiu unde îmi răsare o idee
despre o lucrare cu, poate, cel mai frumos verset din Biblie:
„Dumnezeu este dragoste” .
1777. – Luni, 17.III.1980, timp frumos. Interesant, cel
puţin interesant, dacă nu ciudat, e faptul că în om se întâlnesc
toate antitezele:
- frumos-urât.
- bun-rău.
- violentţă-tandreţe.
- dragoste-ură.
- înţelepciune-prostie.
- gingăşie-vulgaritate.
- suferinţă-fericire.
- zbucium-pace.
Şi exemplele ar putea continua până la infinit, până la
epuizarea fiinţei umane.
1778. - Şi totuşi nu m-am ţinut de cuvânt, e ca o
experienţă, mai precis, ca atunci când îţi provoci singur durerea
ca să vezi cât de tare te doare.
1779. - Sâmbăta floriilor, bat covoarele, fac curăţenie,
dimineaţa timp mohorât apoi soare de primăvară.
1780. - Interesant, în 1980 Paştele românilor sunt în
aceeaşi Duminică cu Paştele ungurilor.

261
 Nicolae Istoc
¸
1781. - În sfârşit, m-am sculat un pic mai devreme, am
timp să-mi beau cafeaua şi cam atât.
1782. - 19 Aprilie, s-a desprins şi ultima mlădiţă din
marele copac, ce va face alt copac, dar de altă specie...
1783. - 27 Aprilie Duminică, se înnourează. Vine
Sâmbătă 3 Mai şi copiii merg la şcoală. Celălalt Milian e după
masă, îmi beau cafeaua, o să fac lucrarea pentru „Cutezătorii”.
De data asta o să mă ţin de cuvânt.
1784. - Miercuri 30 Aprilie deplasare la Măgeşti şi
Cacuciul Nou, de la gara Butan, pe fâşia de ciment (făcută de
austro-ungari), încadrată de semănături, dealul din faţă
dominând totul cu verde crud şi pete de roşcat.
Pădurea ce renaşte... După trecerea liniei ferate spre
Cacuci, câmp verde cu galben, abundent de păpădii, sute, mii,
presărate cu un alb de nişte flori micuţe şi gingaşe.
La întoarcere, cu autobuzul din faţa Bisericii, plin cu
oameni în doliu şi coroane mortuare, se duceau la o
înmormântare, asta până la Chistag, de unde spre Aleşd singur
în autobuz, doar eu şi şoferul.
Acasă, masa, meciul România – Cehoslovacia, Celălalt
Milian, film la telecinemateca.
1785. - Joi 1 Mai 1980, Soare, călduţ, facem curăţenie,
stăm acasă, scot florile pe balcon. Celălalt Milian joacă toată
ziua tenis. Sofia... Sofia ne face mici la grătar în bucătărie.
1786. – Vineri, 2 Mai, mă scol târziu, cafea. Trebuie să
mergem la Ocska (piaţa de vechituri), ca să îndeplinim dorinţa
Celuilalt Milian. Printre altele, mi-am fixat să citesc în fiecare
seară din Biblie. Sunt la Epistolele lui Pavel, le găsesc foarte
interesante.
1787. – „Nu am scris tot. Nimeni nu poate scrie tot. Dar
am scris tot ce m-a frământat pe mine. Şi asta e tot”. (Nicolae
Iştoc).
1788. – „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate
sunt de folos, toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu

262
 La Mosata
¸
trebuie să pună stăpânire pe mine”. (11.Corinteni 6; 12).
1789. – „Dragostea nu va pieri niciodată, proorocirile se
vor sfârşi, limbile vor înceta, cunoştinţa va avea sfârşit”
(1 Corinteni 13; 8).
1790. – „Acum dar, rămân acestea trei: credinţa,
nădejdea, dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea”
(1.Corinteni 13; 13).
1791. – „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”
(1 Corinteni 15; 33).
1792. - Sâmbăta mă scol relativ târziu citesc „România
literară” şi „Lumea”, cafea. Fac antrenament la fotbal cu Celălalt
Milian.
1793. – Duminică, 4 Mai, mă scol relativ târziu, cafea,
tihnă...
1794. - Luni 5.V.1980, aflu că în 4 Mai 1980, a murit
Iosif Broz Tito.
1795. - Luni după masă, bat la maşină lucrarea „Flăcări
pe zăpadă” pentru Celălalt Milian. Seara, când s-o pun în plic,
aflu că era ultima zi de expediţie. Nervi, emoţii, dau fuga la
„Poştă”, poşta închisă, insist s-o trimit (expediez) cu data
respectivă, reuşesc cu ajutorul unei cunoştinţe.
1796. - Marţi: teren: Hotar, Telechiu. Ploaia uşoară. Îmi
vine în minte o lucrare cu titlul „Piscurile”. Sau „Trei piscuri”,
născută (ideea, lucrarea) în legătură cu literatura, în sensul că nu
pot fi numai scriitori geniali, e nevoie şi de cei obscuri. O
populaţie de pe altă planetă, uniformează totul; munţi, dealuri,
lacuri, rămânând doar trei piscuri, ca la urmă să reînceapă să
refacă munţii, dealurile, văile, lacurile etc.
1797. - Am cumpărat lapte, smântână, pâine. Rece, cer
înnourat, a plouat. Aseară, m-am cam certat cu Celălalt Milian,
am descoperit că am fost cel puţin un prost, dacă nu un mare
măgar. Motive: Nu l-am controlat aproape deloc pe Celălalt
Milian.
- L-am lăsat prea liber.

263
 Nicolae Istoc
¸
- Am avut prea mare încredere în el.
Rezultat:
- Dezastru la Matematică.
- Slab la Română.
- Mediocru la celelalte materii.
- Un început de obrăznicie.
- Comoditate excesivă.
Să vedem ce vom realiza în trimestrul III.
1798. – Duminica, 11 Mai, mă scol relativ târziu. Vânt,
înnourat, rece. Ieri, Celălalt Milian a luat 8 la Geografie, dacă ar
lua 8 şi la Matematică. Fac curăţenie, studiez Epistolele lui Pavel
coroborate cu „Faptele Apostolilor” şi „Evangheliile”.
1799. - Miercuri, 2 Iulie 1980. Deci, în toată luna Iunie
nu mi-am notat nimic. De Luni sunt în concediu. Azi vreau să
merg la un film românesc împreună cu Celălalt Milian.
1800. - Într-adevăr, serviciul şi preocupările diurne îşi
pot pune amprenta nu numai pe modul de viaţă, ci şi pe modul
de gândire individual; ba mai mult, ceea ce-i şi mai grav, toate
acestea (modul de viaţă şi preocupările diurne), ştrangulează sau
impulsionează îndrăzneala, gândirea şi acţiunea.
1801. – „Nimeni nu ştie când, unde şi cum va muri”
(Nicolae Iştoc).
1802. - Privind istoria speţei umane se poate pune o triplă
întrebare:
a. - Oare, cât de mult a suferit omul
(individual), de-a lungul şi de-a latul istoriei
umane?
b. - Oare, în istoria speţei umane,
predomină Bucuria sau Durerea?
c. - Care sunt perioadele istorice în care
omul (individual), a suferit mai mult?
La punctul a. nu se poate răspunde decât copilăreşte: a
suferit foarte mult, mult mai mult decât ar fi fost admis.
La punctul b. - a predominat Durerea, Suferinţa!

264
 La Mosata
¸
La punctul c. - răspunsul poate fi mai complex:
În primul rând, trebuie făcută specificaţia că-i vorba de o
suferinţă provocată omului de către om.
O dată făcută această precizare, se observă că, din oficiu,
epoca comunei primitive trebuie exclusă.
Şi atunci urmează în ordine:
Epoca sclavagistă, statutul omului (a individului) sclav.
Ceea ce înseamnă atât suferinţă fizică, cât şi suferinţă psihică. Şi
aceasta se poate observa din simplul fapt că omul stăpân avea
drept de viaţă şi de moarte asupra omului sclav, care era de fapt
o „unealtă vorbitoare”.
Totuşi, situaţia omului-sclav nu era chiar atât de
deplorabilă cum ni se pare nouă astăzi. Şi aceasta din trei motive:
1803. - Omul sclav avea un statut, adică ştia că e sclav,
că nu are niciun drept, nu-şi făcea iluzii şi ceea ce-i mai
important; nu putea fi înşelat din acest punct de vedere.
1804. - Având în vedere interesele economice ale
stăpânului de sclavi, omul sclav, în genere, trebuie să fie bine
hrănit şi întreţinut (ca şi animalele de astăzi), ca să poată produce
cât mai mult.
1805. - Pe lângă anumite posibilităţi de eliberare şi
răscumpărare, în epocă, posibilitatea de mişcare liberă, de
îndrăzneală şi iniţiativă, erau mai rare decât în alte epoci (deci,
omul sclav era ferit în acest fel de „necunoscut”), iar pe de altă
parte mijloacele de constrângere nu erau atât de perfecţionate şi
sofisticate ca în alte epoci.
Epoca feudală pe plan social, politic, economic şi juridic,
reprezintă un progres. Şi aceasta numai gândindu-ne la
următoarele aspecte:
a. - Şerbul nu mai putea fi ucis după bunul plac al
feudalului.
b. - Şerbul avea o anumita proprietate,
c. - Exista şi ţărănimea liberă, exista şi aici o
anumită libertate de mişcare şi de refugiu în epocă.

265
 Nicolae Istoc
¸
Privind însă problema mai intim şi mai indisolubil legată
de individ; situaţia şerbului reprezintă un regres faţă de cea a
sclavului. Şi aceasta pentru simplu motiv că sclavul ştia că poate
fi ucis, pe când şerbul credea că nu poate fi ucis.
Epoca capitalistă prezintă cele mai mari răsturnări
sociale, economice, politice şi juridice. Dispare acea stratificare
socială din sclavagism şi feudalism, societatea omogeniindu-se
tot mai mult.
Într-un anumit sens, putea spune că dispare acea ordine
prestabilită, acea siguranţă generată de ea. Capitalismul devine
epoca tuturor posibilităţilor, dar şi a amăgirilor totale. Vechile
idealuri se spulberă, se năruiesc, înlocuite de altele noi, dar care
nu rezistă decât o clipă. Noile idealuri se văd repede trădate,
trunchiate, consumate şi eşuând în citadin. Personalitatea
individului, luat ca atare se pierde în mulţime şi nu se mai poate
regăsi.
Pe de altă parte, industrializarea excesivă duce la
dispariţia ciclurilor anotimpurilor cu farmecul lor. Dispar
dimineţile şi serile, rămânând doar: noapte-zi, dar şi acestea tind
să se confunde. Se petrece astfel o scindare în unitatea de
măsurare a timpului; dispărând noapte şi zi, rămânând doar ora.
Se ajunge astfel ca viaţa să se încadreze în ore, minute şi
secunde, adică în clipe.
1806. - Citeam în Lovinescu, în „Critice”, ca oamenii tari
sunt un fel de supraoameni, adică cei care ţin la o idee o viaţă
întreagă. Mai citisem demult undeva, parcă într-un scriitor
francez ca cei mai periculoşi oamnei, sunt cei care au o singură
idee.
1807. – Duminică, 21 Septembrie 1980, soare de toamnă
printre plopi, cafea, curăţenie şi sper, studiu – religie.
1808. - Septembrie 1980, timp înnourat, galbenul
salcâmilor din faţa blocului, din faţa geamurilor. Cumpărături,
stau acasă cu Celălalt Milian.
1809. - Şi 30 Septembrie 1980. Timp întunecos. Se pare

266
 La Mosata
¸
că nu a mai rămas decât drămuirea clipelor.
1810. – „Jurnalistul indiferent ca-i pe hârtie, „sticlă”,
unde radio sau alt mijloc de propagare în mass-media e cel mai
mare deformator de opinie şi cel mai mare tiran din lume. Tot el
este şi lighioana cea mai tare în cerbicie şi cu cele mai multe idei
preconcepute” (Nicolae Iştoc).
1811. – „Cel mai crâncen pragmatism l-am aflat în
Ecclesiastul 9 cu 4: „... căci un câine viu face mai mult decât un
leu mort”. Eu când l-am citit am plâns (Nicolae Istoc).
1812. – „Dacă viaţa totuşi merită a fi trăită aceasta e
pentru trei lucruri: Sănătate, Tinereţe şi Poezie. Şi cum primele
două trec repede, rămâne doar Poezia, adică nostalgia după cele
două.” (Nicolae Istoc).
1813. - În 2 Octombrie 1980, în jurul orei 17, aflu de la
Sofia că a murit maică-sa, adică soacra mea. A murit azi, în 2
Octombrie, în jurul orei 12, Doamne, iart-o!
1814. - Miercuri – 8 Octombrie 1980, plec cu trenul la
Dobricioneşti şi mă întorc tot cu trenul. Ajuns acasă fac o baie,
Sofia e la Cluj, Celălalt Milian la şcoală. Voi şterge praful de pe
mobilă, voi uda florile, voi spăla prin bucătărie, voi spăla
balconul.
1815. - Vineri 10 Octombrie 1980 ziua de naştere a
Celuilalt Milian, după ore mergem toţi trei la „Crişul” şi-i
cumpărăm un ceas de mâna elegant şi un fâş. (Eu am avut ceas
de mână, de abia la 30 de ani ). Celălalt Milian a împlinit 12 ani.
(Mai ia şi un 6 la Română, pe o amărâtă de teză).
1816. - Sâmbătă, 11 Octombrie 1980 şi ieri şi astăzi ploi
mohorâte de toamnă, reci. Nu este căldură.
1817. - Ieri, am primit un telefon de la Măry că a murit
Nelu Hora (Jean Marais). Deci din patru Cornel Andor (Kirk
Douglas), Nelu Hora (Jean Marais) Dragomir Andris (Paul
Dulke) şi Milian Andris (Raj Kappoor), am mai rămas doar doi.
Cornel Andor (Kirk Douglas ), moare tot la 30 de ani,
strivit de băutură, de neputinţă, de împrejurări, în ploaie şi noroi,

267
 Nicolae Istoc
¸
în şanţ pe o stradă din cartierul în care am copilărit cu toţii. A
mai murit un pic şi Crăciunul acela cu cântece, dar fără băutură,
dar cu vise şi cu vocea lui Nelu Hora (Jean Marais) pe melodia
aceea minunată: „Ah, ce păcat, nu eşti cea de aseară, când
cântam la chitară.”
1818. – Joi, 16.X.1980, am constatat şi astăzi, ca în mai
multe rânduri, că nu am reuşit să-i imprim Celuilalt Milian
dragostea de carte pe care o am eu. Oare, de ce? Oare-i bai? Şi
dacă-i bai, cât de mare e?
1819. - Fiul Soarelui a murit, iar Darlingtonia e o fată
oarecare.
1820. - Fără îndoială că ţăranul, lucrătorul pământului, a
ogorului, a simţit cel mai bine şi mai intim dimensiunile
eternităţii. Şi aceasta, întrucât el era legat prin munca sa şi viaţa
sa de ciclurile naturii, de moarte, prin semănat, dar şi de înviere
prin răsărirea recoltei pusă în ogor. Era adică legat de viaţă şi de
moarte, nu atât prin cele patru anotimpuri: iarnă, primăvară, vară
şi toamnă, ci prin succesiunea lor repetată. Astfel, lucrătorul
ogorului cunoştea viitorul, ştia adică că după moarte urmează o
altă viaţă, intuia eternitatea... Pentru că, pentru om, eternitatea
înseamnă lucrurile cunoscute şi repetate, şi în măsura în care
poate fi apropiat necunoscutul. Căci cunoscutul înseamnă viaţă,
iar necunoscutul – moarte. Iar eternitatea presupune întotdeauna
viaţă şi nu moarte.
1821. - Iată-ne dar, în situaţia ca în secolul XX, a face o
călătorie în Occident presupune tot atâtea riscuri (dacă nu mai
multe), decât cele pe care le-a înfruntat Magellan făcând
înconjurul Pământului. Adică, rişti să fii ucis, prădat, batjocorit,
terfelit şi să mori de foame, sau să fii „mâncat” .
1822. - 31 Octombrie 1980. Soare de toamnă în frunzele
galbene rămase încă pe crengile din copacii din faţa blocului.
Dimineaţa, linişte, cafea, după care voi pleca la cimitir, la
mormântul lui tata.
1823. - Joi – 13 Noiembrie 1980 – plouă toată ziua, acasă

268
 La Mosata
¸
cu Celălalt Milian, curăţenie, ordine în hârtii.
- „Ieri”, ne vizitam oricând şi fără să fim invitaţi şi
stăteam până târziu fără nicio jenă.
- „Astăzi” – aşteptăm invitaţii speciale şi totuşi nu ne
vizităm şi şi atunci când totuşi o facem, căutăm să nu stăm până
târziu, ca nişte oameni bine crescuţi.
- „Ieri” – ne căutam să ne spunem micile aventuri;
„marile gânduri şi idealuri”.
- „Astăzi” – chiar atunci când ne întâlnim nu mai avem
parcă ce ne spune, sau ne spunem „numai ce poate fi spus”.
- „Ieri”, treceam pragurile caselor noastre oricând şi la
orice oră.
- „Astăzi” – grijulii şi cu mult bun simţ, stăm cuminţi
acasă, sau ocolim cartiere întregi ca să nu trecem pe anumite
străzi.
- „Ieri” – ne jigneam, vorbeam deschis şi totuşi nu ne
supăram, eram sinceri până la nepoliteţe.
- „Astăzi” – ne alegem cuvintele cu grijă, suntem
politicoşi, ne întrebăm de sănătate, trimitem salutări rudelor
absente şi vorbim despre starea vremii.
- „Ieri” – ieri ne iubeam
- „Astăzi” – azi iubirea a murit şi a rămas doar amintirea
ei, dar ne străduim de parcă am vrea să o „ucidem” şi pe asta.
1824. - Într-adevăr, omul de cea mai bună credinţă se
poate înşela cel mai tare, cel mai groaznic. Ca de exemplu eu în
legătură cu învăţatul la Celălalt Milian. Are o situaţie
dezastruoasă la învăţătură şi asta numai şi numai din vina mea.
M-am înşelat, bine că nu-i prea târziu, bine că nu-i prea târziu.
(14.XI.1980)
1825. - Sâmbătă – 15.XI.1980. Sofia pleacă la Moşata
pentru comemorarea, parastasul de 6 săptămâni de la decesul
mamei sale, respectiv soacrei mele. Rămânem acasă, doar noi;
eu şi Celălalt Milian.
1826. - Duminică – 16.XI.1980. Sofia e la Moşata, eu şi

269
 Nicolae Istoc
¸
Celălalt Milian ne-am propus lucruri mari; să învăţăm.
1827. - „Timpul le rezolvă pe toate” . Ce falsă impresie,
timpul gol, sau timpul acela redus la prezent – nu rezolvă nimic,
ci din contră amplifică şi dă noi dimensiuni faptului petrecut –
adică timpul se întoarce şi striveşte un alt timp – prezentul.
Poate ceea ce rezolvă totul ete scurgerea vremii, adică
preocupări noi, chiar minore şi efemere. Acestea vor rezolva
vechea şi arzătoarea problemă, chiar dacă acestea era cu mult
superioară şi de alte dimensiuni. (Acestă idee mi-a fost inspirată
de lipsa Sofiei, care-i la Moşata).
1828. - Aseară la televizor, serialul american (două
episoade); „cazul Michael Mullan” – poate filmul american care
m-a impresionat cel mai mult.
M-a impresionat în primul rând, modul de viaţă
american. Pentru a-mi limpezi această impresionare, voi încerca
s-o argumentez.
1. - M-a impresionat felul educaţiei americane; prin
muncă şi pentru muncă (Vezi activităţile lui Michael:
hrăneşte porcii, defrişează terenul cu tractorul, ca apoi să
se îmbrace în uniforma militară şi să plece în Vietnam).
2. - M-a impresionat şcoala americană, colaborată şi
cu alte situaţii din alte filme americane. (Vezi autobuzul
şcolar care îl aduce acasă pe fratele lui Michael şi expresia
lui faţă de sora sa: „dacă te căsătoreşti, termină prima dată
facultatea”. Deci fac facultatea ca s-o facă şi nu ca să nu
muncească, ca la noi.
3. - M-a impresionat demnitatea materială a
societăţii americane. Dacă se poate spune aşa ceva (Vezi;
Michael pleacă liber, de unul singur, cu avionul ca să lupte
în Vietnam (deci în armată), nu ca un răcan cu valiză,
mânat din urmă de nişte căprari beţi şi îmbarcaţi ca nişte
vite în vagoane).
4. - M-a impresionat demnitatea morală a civilizaţiei
americane. (Vezi în general atitudinea şi comportamentul

270
 La Mosata
¸
familiei Mullen, a autorităţilor şi a grupului de tineri
protestatari.
5. - M-a impresionat demnitatea americană în faţa
morţii! (Vezi comportamentul întregi familii Mullen, în
special cel al mamei, al autorităţilor.
6. - M-a impresionat altruismul şi înalta ţinută
morală a societăţii americane. (Vezi, scrisoarea
Preşedintelui Americii, atitudinea autorităţilor, arhiva
secretă militară şi accesul mamei le ea. Clauzele familiei
Mullen respectate privind însoţitorii corpului defunctului,
promptitudinea legăturilor telefonice, chiar dacă erau
cenzurate, lipsa şicanelor).
7. - M-a impresionat patriotismul american: simplu,
conştient, trecut prin filtrul raţiunii. (Vezi atitudinea
întregii familii Mullen).
8. - M-a impresionat simţul datoriei la americani.
(Vezi în general faptele şi atitudinea lui Michael,
scrisoriile lui, atitudinea tatei şi a mamei, faţă de războiul
din Vietnam, faţă de plecarea fiului lor acolo, faţă de acel
„mort în afara luptei”. Şocantă expresia mamei: „Aş fi vrut
să-l văd bucăţele, dar el e întreg, parcă nici n-ar fi murit”.)
9. - M-a impresionat familia americană. (Compusă
în general din 2-3 copii. Legăturile afective, libertatea de
mişcare şi responsabilitatea fiecărui membru al familiei).
10. - M-a impresionat gradul de cultură al civilizaţiei
americane. (Vezi, cazul mamei, care fermieră fiind, e
confundată de autorităţi cu o ziaristă)
11. - M-a impresionat libertatea americană. (Vezi, în
special acel „ucis” dictat de către mamă pentru inscripţia
de pe piatra funerară şi altele.
Notă: - Mă opresc aici cu înşiruirea impresiilor după
vizionarea acestui film, cu toate că ele ar putea continua.
(Duminică – 16.XI.1980)
1829. - Şi tot Duminică, tot în 16.XI.1980; Dolores şi

271
 Nicolae Istoc
¸
Zapata (cei doi papagali ai Celuilalt Milian), sunt în vervă
deosebită.
1830. - Ocupat trei zile cu balconul (zidul improvizat de
noi), azi vreau să dau cu alb. (25.XI-1980)
1831. - „Nu lucrez cu măsura voastră, am eu măsura
mea.” (Nicolae Iştoc)
1832. - Lucrurile simple şi clare au murit o dată cu
copilăria şi adolescenţa. Atunci totul era clar şi bine determinat:
oameni buni, oameni răi, idealurile, prezentul şi viitorul, nu
exista trecut. Mai târziu, toate s-au învălmăşit şi amestecat, încât
nu mai înţelegeai nimic (26.XI-1980)
1833. - Fără îndoială cea mai înţelegătoare fiinţă din
lume e femeia care iubeşte, femeia îndrăgostită este cea mai
bună ascultătoare, cea mai bună prietenă...
1834. - 15. Decembrie 1980. Zăpada aproape se duce,
stau până la orele 22 şi fumez o ţigară. Timpul se scurge uşor...
Am pus mâna pe o carte bună, o să citesc la veioză...
1835. - 30. Decembrie 1980 – fără zăpadă. Mă scol
relativ târziu, cumpăr lapte şi suc. Iz de sărbătoare. La „poştă”
se stă la coadă, să se deschidă. Fierb laptele, fac o cafea şi-mi
notez... Aştept să se scoale Celălalt Milian. Aseară, citeam în
„Poezia română modernă” că Ilarie Veronica se sinucide la Paris
în 1946, pe când lucra la un „Manual al perfectei fericiri”.
Apoi, Lucian Blaga: „E atâta linişte în jur, încât aud cum
razele de lună / Se izbesc de geamuri...” Doamne!...
1836. - Şi fără îndoială, obişnuinţa-i a doua natură, a
doua faţă a naturii.
1837. - Revelion – 1981: în trei = Sofia, Celălalt Milian
şi EU. Stăm toată noaptea, la 12:00, ca de obicei; artificii de pe
balcon. Lipsim doar aproximativ două ore, când îl sorcovim pe
vecinul de sus (Torjoc Vasile), tatăl lui Loaţico, prietenul
Celuilalt Milian.
1838. - A doua zi – 1 Ianuarie 1981 – după masă – la
Fofiu – înregistrări de neuitat.

272
 La Mosata
¸
1839. - 10 Ianuarie 1981 – mergem la nuntă la Beiuş, la
nunta lui Relu cu Mioara. Toţi trei, împreună cu Relu şi Păulică.
A fost frumos, fără consum excesiv de băutură. Inspre dimineaţa
am dormit toţi la hotel. Apoi, am mers până la Any şi Ghiţă, după
care cu autobuzul spre oraşul nostru, cel mai frumos oraş din
lume...
1840. - 2 Ianuarie 1981 – a murit Zapatta (Papagalul)
Celuilalt Milian.
1841. - În anul 1981, mi-am propus trei lucruri:
1. - Să nu mai intru în niciun local
2. - Să mă ocup mai intens cu Celălalt Milian.
3. - Să n-o mai supăr pe Sofia.
Sunt primele trei lucruri principale, ar mai fi:
a. - Să studiez ce am început: Biblia şi Filosofia
b. - Să mă ocup mai mult de familia mea.
c. - Să nu mai fumez aşa mult.
1842. - Joi – 15 Ianuarie 1981 – mă scol relativ devreme,
aşa că am timp pentru o ţigară şi-o cafea, înainte de a merge pe
teren. (Ieri a început să ningă şi a nins toată ziua). Afară-i zăpadă
şi promoroacă.
1843. - Cel mai mare rău în lume, alături de ignoranţă,
îl fac orgoliu, vanitatea şi încăpăţânarea.
1844. - 17 Ianuarie 1981 – Sâmbătă, copacii au
promoroacă. Celălalt Milian termină de citit primul volum din
„Winetou”. Felicitări!
1845. - S-a mai scurs o săptămână fără să fi citit mai mult
de 30 de pagini. Totuşi citesc B. Fundoianu: „Imagini şi cărţi”,
sau numele lui franţuzesc: B. Fondaine. O carte foarte
interesantă.
1846. - Sâmbătă - 17 Ianuarie 1981 – moare şi Dolores,
soaţa papagalului Zapatta. (Seara pe la orele 20. Celălalt Milian
plânge după ea şi eu împreună cu el.)
1847. - Se întâmplă acest lucru paradoxal (cel puţin la
noi), cu cât un om urcă mai sus pe scara ierarhiei sociale, cu atât

273
 Nicolae Istoc
¸
scade şi onestitatea lui, cât şi buna lui credinţă. Şi în mod necesar
(dar nu întotdeauna) şi încrederea terţilor în el. Oneşti au rămas
numai cei de jos, căci ei n-au fost nevoiţi să facă compromisuri.
1848. - 2 Februarie 1981 – Duminica, am fost la film cu
Sofia şi Celălalt Milian: „Elvis”.
1849. - 7 Martie 1981 – în sfârşit, îmi aduc aminte să-mi
notez ceva în carnet. Dar ce, oare? Atâtea idei irosite în neant...
1850. - Şi totuşi aseară un episod din „Călătorie în
Univers”, mai mult decât fantastic; găurile negre, posibilitatea
altor lumi complet diferite faţă de a noastră.
1851. - Frumoasă expresia: „Suntem copiii stelelor” .
1852. - Cu atât ne apropiem mai mult necunoscutul,
vorbesc de o apropiere ipotetică şi teoretică, cu atât apelăm mai
tare la Religie.
1853. - Una din cele mai mari capcane, cele mai false
impresii, e că vei putea ceda o singură dată, dar cedând o dată,
vei ceda mereu, căci se creează un precedent.
1854. - Duminică 25 Martie 1981, mă scol o dată cu
Celălalt Milian ca să-l ajut să se pregătească să plece la chitară.
Apoi, spăl prin bucătărie, afară-i soare, se pare că a venit
primăvara.
1855. - Şi pentru a câta oară, dureroasa constatare că
obişnuinţa-i a doua natură?
1856. - Într-o zi din primăvara anului 1981, am luat o
hotărâre de care sper să mă pot ţinea, din toată inima mea, din
tot sufletul meu!
1857. - 3 Aprilie 1981, mă pregătesc să mă duc la săpat
la vie. Mi-am pus mâncare: pâine, slănină şi ceapă şi haine de
schimb. Sunt atât de emoţionat de parcă m-aş duce la nu ştiu ce
aventură.
1858. - Duminică dimineaţa, Celălalt Milian a plecat la
chitară, Sofia-i la Moşata. Notez şi beau cafea. La vie, am săpat
cele două porţii de sus.
1859. - 12 Iulie 1981. Duminica dimineaţa – Soare – ne

274
 La Mosata
¸
pregătim să mergem la ştrand. M-am sculat relativ târziu: ora 8.
1860. - Celălalt Milian are 4 (patru) zile lucrate la
piersicărie. Lucrează de dimineaţă până seara. Pleacă pe la orele
6 dimineaţa şi se întoarce pe la orele 18: 30-19: 00. Principalul
e că-i place.
1861. - Trebuie totuşi să-mi fac un program mai sever.
1862. - Luni 13. Iulie – teren la Lugaşul de Jos. Cu
autobuzul, la ora 7:00 dimineaţa. Din diverse motive, zi agitată,
nervi. Celălalt Milian vine de la piersicărie târziu, pe la orele
21:00.
1863. - Fofiu a dat un chef la unul din Restauranteledin
Centrul oraşului, cu ocazia absolvirii Facultăţii de Drept. Ca în
mai mare ocazii, am fost toţi trei fraţii cu nevestele. Celălalt
Milian a fost într-o formă extraordinară. Dans, cântec, Muzică...
1864. - Stăpânirea de sine, înseamnă a privi lucrurile cu
detaşare.
1865. - A fi liber, înseamnă aşa cum spunea Apostolul
Pavel, a fi eliberat de stăpânirea oricărui lucru.
1866. - Biblia – ca şi toate cărţile care vizează nemurirea
omului, vor avea întotdeauna un fior de mister.
1867. - Fiecare zi poate fi irosită şi pierdută pentru
totdeauna, fiecare zi poate fi câştigată şi adunată în cupa de
argint a aducerilor aminte, din zilele de pe urmă.
1868. - Duminică – 19 Iulie, mă scol relativ târziu. Fac
paturile, după ce m-am spălat, spăl prin bucătărie, bag ceva în
gură, o cafea şi-l ascult pe Julio Eglesias (spaniol), la casetofon.
Şi asta datorită faptului că ieri, Celălalt Milian şi Sofia au
cumpărat un casetofon de la consignaţie.
1869. - Cele mai mari greşeli se fac din dorinţele
imediate (calde), ne trecute prin filtrul raţiunii.
1870. - Sâmbătă – 25 Iulie – mă scol relativ târziu, a mai
trecut o săptămână. „Jocurile mondiale universitare” – Bucureşti
1981, mai ţin încă, dar am impresia că nu creează nicio emoţie,
cel mult plictiseală.

275
 Nicolae Istoc
¸
1871. - Săptămâna asta n-am fost deloc pe la mama.
1872. - Duminică 28 Iulie, mă scol relativ târziu. Fac
paturile, spăl prin bucătărie, şterg praful, ud florile – afară-i
frumos dar nu mergem la ştrand. Azi noapte a plouat şi apoi, am
fost ieri. Sofia şi Celălalt Milian înregistrează pe casetofon.
Fierb sarmalele.
1873. - Ceea ce-l va deosebi întotdeauna pe om de
complexul robot al viitorului, va fi probabil existenţa
programării iniţiale la robot şi lipsa acesteia la om, care la el e
instantanee. Rutina neîncetată însă, face din om un robot. De
aceea, pentru a scăpa de angrenajele de metal ale robotului-om,
e necesară uneori spargerea pojghiţei de rutină zilnică, fapt care
se poate face şi prin lucruri minore şi mărunte (28. VII. 1981).
1874. - 1 August 1981 – Sâmbătă. De Luni sunt oficial în
concediu, în fapt de ieri. Celălalt Milian doarme, eu mai beau
cafea şi aştept să vină maşina cu materialele pentru pivniţă.
Afară-i timp splendid. Soarele cu umbrele plopilor.
1875. - 4 August 1981 – ieri caniculă, la fel se anunţă şi
astăzi, dantură artificială – corp străin în propriu-mi organism.
Mă scol relativ devreme (ora 6), sunt în concediu. Am câteva
probleme de rezolvat astăzi.
1876. - „Leul şi Leoaica muriseră, mai rămânea de murit
doar câinele – bătrânul nimănui, adică EU” (Nicolae Iştoc)
1877. - „Omul s-a cam săturat de Dumnezeu” (Nicolae
Iştoc).
1878. - „Am mai spus-o şi cu alt prilej că proverbul:
„Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă”, nu-i întru totul
adevărat căci – la unii nu le dă nici cel puţin traistă. Acelaşi lucru
se poate se poate spune şi despre proverbul: „Cum îţi aşterni aşa
şi dormi”, căci unii nu-şi aştern niciodată şi cu toatea astea dorm
foarte bine”. (Nicolae Iştoc).
1879. - Cu timpul, cu trecerea anilor, idealul acela
transparent şi vaporos al tinereţii se transformă în ceva opac şi
dens... Idealul se transformă în material... Cu timpul ne dăm

276
 La Mosata
¸
seama (dacă ne dăm) şi asta fără să regretăm, că nemuritorii şi-
au pierdut nemurirea...
1880. - O săptămână de concediu la Stâna de Vale.
1881. - Privind lucrurile din punct de vedere evoluţionist,
religia este cea care-l scoate pe om din caverne, iar ateismul îl
aruncă din nou în fundul cavernelor.
1882. - Dacă lumea antică îl făcea pe om făuritor de zei,
creştinismul îl face sclavul zeului, iar ateismul îl transformă în
animal.
1883. - „ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este
credinţa noastră” (1 Ioan 5; 4)
1884. - 5 Ianuarie 1982. - În sfârşit, pentru că trebuie ă
vină Fofiu să-i bat lucrarea la maşină, mai precis, s-o bată Sofia,
m-am sculat şi eu la 6; 45, am mâncat, mi-am făcut o cafea şi
vreau să citesc „Fapte din umbră”, o carte de spionaj.
1885. - De data asta să lăsăm faptele să vorbească:
- De Anul Nou, se zice că a fost cea mai călduroasă
noapte din ultimii 100 de ani. - Incredibil – Miercuri 6 Ianuarie
1982 – hoţii ne-au spart pivniţa şi ne-au furat câteva lucruri.
1886. - Citesc „Fapte din umbră”, un fel de istorie a
spionajului. Din filele cărţii ajung la concluzia că mai mult rău
ne-am făcut noi însine, decât turcii sau tătarii. Luptele pentru
domnie, trădarea, prostia, lăcomia, veşnicile fricţiuni dintre
boieri conjugate cu lipsa unui statul juridic cât de cât omenesc şi
domnesc pentru omul de rând, au dus la dezastrul ţării.
1887. - Marţi – 12 Ianuarie 1982 – zăpadă din abundenţă
şi încă mai ninge. Ieri, nu am reuşit să prind legătura cu Italia
unde-i fratele meu mai mic – Nelu, în lagăr la „Latina”. Azi merg
cu Celălalt Milian la engleză-franceză.
1888. - Miercuri – 18 Ianuarie 1982. Zăpadă şi a ieşit
soarele. Ieri, a fost Păulică pe la noi, observ că ne înţelegem din
ce în ce mai greu.
Azi, trebuie să mă duc pe tren la Măgeşti, dar am renunţat
şi stau acasă cu Celălalt Milian.

277
 Nicolae Istoc
¸
1889. - E un frig groaznic. Geamurile de la balcon sunt
toate flori de gheaţă. Săptămâna trecută (Vineri), am reuşit în
sfârşit să vorbesc cu Nelu din Italia, la telefon. (Eu, Sofia şi
Zubaşcu, prietenul lui).
1890. - Stau acasă cu Celălalt Milian, l-am pus să înveţe.
Ieri, am avut şedinţă cu părinţii şi mi-am dat seama (încă o dată),
că sunt prea îndulgent, nepermis de indulgent cu Celălalt Milian.
1891. - Trebuie să iau măsuri; în primul rând faţă de mine
însumi, apoi faţă de Celălalt Milian.
1892. - Urcat pe Muntele Sacru, Fiul Soarelui ridică
mâinile-i tremurânde spre cer, spre Soare şi i-se păru pentru o
clipă că timpul a dat înapoi, că era iar tânăr şi că-n zarea de aur
sângeriu o vedea pe Darlingtonia, pe care o visase toată viaţa.
1893. - Ieri am primit o scrisoare de la Nelu din Italia (8
pagint), mai alaltăieri o vedere. A trecut prin multe, dar bine că
a rezistat şi trebuie să reziste... Azi, Celălalt Milian e la cercul
foto, iar eu şi Sofia, facem „scandal” la Alimentara; sticle de
schimb, ulei de floarea soarelui. Nervi, dezorganizare, mojicie,
prostie, înşelăciune...
1894. - Şi azi – 12 Iunie 1984 – în tren spre Măgeşti...
Aseară, întâmplător am dat peste acest carnet şi l-am răsfoit. Aş
vrea să redevin ceea ce am fost. Dar oare, ce am fost? Poate un
om prea frământat. Oare, cum m-ar privi cineva care ar citi
aceste rânduri şi mai ales, cum m-ar privi ea, Darlingtonia? Ar
mai considera că sunt Fiul Soarelui? ...
1984...

***

Aici se încheie „jurnalul”, sau „Memoriile” lui Milian

Andriş, cum îi plăcea lui să le spună, „Memorii”... mai în glumă,
mai în serios, chiar faţă de Sofia.
Aici se mai poate naşte o întrebare, şi anume: de ce a vrut
MilianAndriş să dea publicităţii aceste gânduri, aceste

278
 La Mosata
¸
întâmplări din viaţa lui? Pentru a se acuza sau pentru a se apăra?
Eu unul cred că niciuna, nici alta. Poate l-a determinat la asta
nostalgia celor ce au fost şi nu mai erau, nostalgia după cei şi
cele pierdute pentru totdeauna, fie ele bune sau rele, cum de
altfel e şi viaţa asta. Pentru mine este cert faptul că Milian Andriş
n-a vrut să demonstreze nimic. Ba mai mult, mergând pe firul
celor întâmplata lui, nici nu mai avea nevoie de nicio
demonstraţie. Ce să-i faci? Aşa e el; Milian Andriş şi ai lui,
adică; Sofia şi Celălalt Milian.
Odată cu ei se mai prăbuşeşte în neant un Univers, care
a fost cum a fost, şi bune şi cu rele, ca şi curva asta de viaţă pe
care ne-a dat-o Dumnezeu, fără să i-o cerem.
În orice caz, când Milian Andriş şi-a recitit „Memoriile”,
s-a prins cu mâinile de cap şi a murmurat întristat: „Doamne, dar
eu toată viaţa am fost nebun şi biata Sofia a avut de luptat şi cu
nebunia mea şi cu Unguroaica pe care i-am adus-o pe cap. Dar
oare eu i-am adus-o? Căci la un moment dat Unguroaica mi-a
zis: „Nu te-am căutat, nu m-ai căutat. Dumnezeu mi te-a dat!”
Aici ar mai fi de adăugat că numai nefericiţii scriu (nu
ştiu dacă aţi observat asta), fericiţii n-au timp să scrie din cauza...
fericirii. A fi nefericit, nu înseamnă că eşti şi nenorocit.
Nefericirea vine din interior, iar nenorocirea din exterior.
Şi totuşi, se poate construi şi pe nisip, căci dacă-i sănătos,
chiar şi nenorocitul poate fi fericit.
Scrieţi-vă memoriile, ca să aflaţi când aţi fost fericiţi!
Ca să ştii că eşti fericit când eşti fericit, dacă eşti fericit,
e un lucru imposibil. Nu uitaţi că fiecare are câte o cărămidă, atât
în casa de nebuni, cât şi în aşezământul pentru bătrânii nimănui,
dar dacă o foloseşte sau nu, asta-i o altă poveste. Căci Fericirea
are o biată cămăruţă, pe lângă cămăroiul Nenorocirii.
Sătul de sfaturile de viaţă pe care le dădeau cuvintele şi
maneliştii pe postul naţional, Milian Andriş s-a retras La Moşata.

279
 Nicolae Istoc
¸

–8–
***

Răsfoind printre hârtiile lui Milian Andriş, care sunt

vraişte (dar, cine m-a pus s-o fac).
Bună întrebare, căci de multe ori facem şi nu prea ştim
de ce facem ceea ce facem), am găsit 4 lucrări (sau încercări)
literare, scrise mai mult ca sigur, în perioada când era fericit şi
nu ştia că-i fericit, în perioada aceea când vrei să ajungi cineva
– căci numai atunci eşti fericit – după ce ai ajuns cineva, nu
numai că nu eşti fericit, ci poţi fi chiar nenorocit.
Din perioada aceea deci, am găsit 4 (patru) lucrări care
m-au impresionat. Iată-le:

A. BOBOCUL

Lumina începe să se întrezărească. Timidă şi fricoasă se

filtrase printre pleoapele şi mai timide şi mai fricoase şi fragile.
Dar lumina era tare, prea tare pentru pleoapele acelea, ce nu erau
pleoape, ci doar un început de pleoape. Era o pieliţă sub care se
zbătea ceva, ceva ce voia să iasă la lumină, să plesnească şi să
se desfacă ca un boboc de floare.
Voia să vadă soarele, cu toate că ştia; soarele ucide,
auzise de la alţii că ucide şi auzise despre mulţi care au fost ucişi.
Şi pieliţa se închidea la loc – protectoare – şi acel ceva dinăuntru,
de sub pieliţă, sorbea lumina care pătrunsese, puţină lumină, o
înhala şi se îmbăta cu ea.
O găsea puţin dureroasă, dar ameţitoare, foarte
ameţitoare...

280
 La Mosata
¸
***

Cu fracţiunile acelea de lumină şi cu micile scântei de

soare, care datorită indiscreţiei şi libertăţii altora reuşiseră să
pătrundă până la ea, încerca să-şi facă o imagine despre marea
lumină, despre marele soare, sau despre soarele tot. Şi imaginea
aceea, sau frântura aceea de imagine o ascundea undeva adânc
ca să nu o vadă nimeni, din ruşine, sau de frică să nu i-o fure
cineva, sau să i-o interzică. Uneori însă, se lăuda cu ea, căuta să
o afişeze cât mai la vedere, ca să ştie toată lumea că ea reuşise
să prindă secretul pe care voia să-l ascundă. De cele mai multe
ori încerca să falsifice frântura aceea de imagine, vrând să dea
impresia că e întreagă, completă, că nu mai e nimic de retuşat –
a dat pătura aceea neagră la o parte, a străbătut pământul negru
care o ţinea închisă şi a încolţit, şi-a încolţit firul plăpând galben-
verde, prin el ieşind la soare.

***

Ea era totuşi acolo sub pieliţă apăsătoare, sub sepalele

strânse, tari şi verzi, sub perdeaua densă de întuneric. Şi sepalele,
cu toate că nu mai aveau niciun rol se încăpăţânau să rămână. Şi
ea, câteodată le ar fi păstrat din frică, pentru orice eventualitate,
sau din pudoare, când ele ar fi trebuit să ştie şi singure că a venit
timpul să se usuce şi să cadă. Să cadă şi cuvântul acela urât, care
le desemna – caliciul – şi să facă loc unuia mai frumos – corola.
Să dea voie corolei să se resfire, să-şi desfacă petalele una câte
una impudic la soare. Şi razele şi lumina, şi căldura să le
învăluie, să pătrundă până la stamine, până la ovar, şi prin ovar
până la ovule. Sau poate că nu-i voie aşa, dar chiar dacă nu-i
voie, numei pentru faptul că e interzis, numai pentru faptul că
ucide, sau poate că nici nu ucide şi chiar dacă ar ucide, atunci
numai pentru faptul că o dată şi o dată trebuie să te întâlneşti cu
ucigaşul şi să devii victimă sau tu să-l faci pe el victimă...

281
 Nicolae Istoc
¸
***

Şi lumina aceea puţină îi forma umbra, umbră pe care ea

în taină o examina, o compara, o admira. Şi credea şi nu credea,
se îndoia şi nu se îndoia, era convinsă şi nu era; că umbra e
împlinită, că seamănă cu alte umbre pe care fără să vrea le
întrezărise, întrezărise umbrele acelea goale. Studia cu
amănuntul fiecare părticică ca să descopere semnul acela care-i
lipsea, care o deosebea de celelalte umbre. Şi-i era ciudă că nu
era totul aşa cum văzuse ea la celelalte umbre. Şi-i era ciudă că
nu era totul aşa cum văzuse ea, adică nu era comun, neştiind că
particularitatea e un lucru deosebit, sau nevrând să ştie.

***

Poate tulpina nu a crescut îndeajuns, mugurele acela

terminal mai exista, oare el trebuie să existe mereu? Oare el nu
trebuie să se atrofieze? Întâlnirea cu soarele ar putea să-i
stagneze creşterea, dacă va mai creşte, până când va mai creşte?

***

Tulpina ei e mai verde, mult mai verde, de un verde crud,

celelalte sunt mai puţin verzi şi mai lemnoase. Dar ea e mai
tânără, ea e tânără şi aşa trebuie să fie. Poate că totuşi tulpina ar
trebui să fie mai lemnoasă, altfel nu va să susţină frunzele, florile
şi fructul, mai ales fructul.

***

Mugurii sunt tari şi plini de sevă, zvâcnesc în ei mii de

vinişoare şi sunt gata-gata să plesnească. Mugurii dor, dor de
prea multă aşteptare, parcă sunt făcuţi numai din durere şi
încordare – ah, cum dor mugurii în aşteptarea soarelui! Dorinţa
i-a făcut mai mari, mai rotunzi, mai duri şi mai cârnoşi.

282
 La Mosata
¸
***

Unele au ghimpi, nişte ace oţelite cu care se apără de

soare, dacă trebuie să te aperi de soare? ...
Oare trebuie să te aperi de el, să-l respingi, să-l eviţi, să
te prefaci că nu te dăruieşti de la bun început întreagă, toată, să
nu spui din prima clipă Da! Atunci o să se înceradă şi o să te
ignore, o să te atingă grăbit, doar în treacăt, numai aşa ca să mai
câştige un teritoriu, fără dorinţă, fără pasiune şi n-o să mai
revină. Cel mai cuminte ar fi un Nu, spus pe jumătate; un Nu şi
un Da, în acelaşi timp...

***

Şi într-o zi, când soarele era pe boltă şi ardea, de fapt nu

ardea, ci pârjolea – bobocul s-a deschis. Soarele s-a repezit
lacom la victima pe care o aştepta demult, pe care o urmărise cu
atenţia şi începu s-o ucidă încet, dar sigur – cu furie şi cu multă
dorinţă, cu disperare, ca şi cum aceasta ar fi fost gata să-i scape,
ca şi cum i-ar fi fost frică să n-o piardă, cu toate că nu mai putea
s-o piardă, el ştia că venise timpul când ea era o victimă sigură.

***

Şi învelişul acela verde care o apărase atâta timp nu o

mai putea ajuta cu nimic. Petalele o dureau şi erau gata-gata să
se rupă, tulpina se mlădia sub îmbrăţişările soarelui, se fringea
şi nu se frângea...
Simţea că moare, simţea că soarele e un ucigaş, îl simţea
cum o pătrunde, cum o arde, cum o frământă şi ea tremura şi
murea şi uita că mai există...
Apoi, se trezi toată udă şi începu să ţipe. Ţipa tare, nu
ştiuse că poate ţipa aşa de tare şi nici nu ştia dacă ţipa ea cu
adevărat, ţipa de durere şi plăcere şi atunci şi-a dat seama că

283
 Nicolae Istoc
¸
toată viaţa trăise pentru clipa asta, că era făcută să moară şi să
fie ucisă.

***

I se surpau toate fibrele, se înlocuiau, se transformau, le

înghiţea soarele ucigaş şi viaţa ucigaşă, o altă viaţă, o altă viaţă
care aducea a moarte... Se născuse din nou, din soare, din
lumină, din ea şi din tot ce pătrunsese în ea. Se născuse sau
murise? Când putudeschide pleoapele, pleoape ce acum erau
adevărate văzu cum alunecă picături de suferinţă, bucurie şi
durere, lăsând în urma lor riduri adânci de înţelepciune.
Când totul se sfârşi, revenind din pragul morţii şi al
vieţii: bobocul se trezi floare şi apoi dintr-o dată fruct.

Milian Andriş ss.indescifrabil

B. MAŞINA

Zăcea îngropată în nisip. Rareori, când vântul vânzolea

mai tare o descoperea. Descoperea o rotiţă dinţată... Apoi, vântul
se cuibărea printre zinţi, ca să se ferească de el însuşi şi o făcea
să scârţie a rugină şi timp. Un nor de nisip acoperea vântul,
timpul şi rotiţa dinţată. Era iarăşi o dună inofensivă de nisip cu
urmele efemere ale unei caravane de cămile.

***

– De la Duna cea Mare, mai e un sfert de drum până la

Oază. Sub Duna cea Mare nisipul se cernea, clipocea printre roţi,
printre apărătoare, printre fiare, se măcina, se înlocuia, se surpa.
Firele de nisip transmiteau această trepidaţie Marelui Nisip, de
ziceai că se cutremură tot deşertul.

284
 La Mosata
¸

***

Oamenii deşertului s-au apropiat încet şi temătorii de

metalul strălucitor şi fierbinte. Atingerea lui i-a fript şi i-a
îndepărtat. Tentaţia era însă prea mare, prea strălucitoare şi au
revenit.

***

Au curăţat-o şi de restul nisipului şi au împodobit-o cu

frunze de palmier din Oază. Îi făceau angrenajele să scârţie şi
scrâşnetul lor speria cămilele, iar lor le transmitee fiori de groază
şi mândrie. O mândrie pe care nu o cunoscuseră până atunci. Şi
au început să danseze în jurul maşini ca în jurul altui Viţel de
Aur. Au sărbătorit-o şi au stropit-o cu lapte de cămilă.
Şi au hotărât că ziua în care a fost descoperită maşina să
fie ziua întâia din anul întâi, al erei întâi.

***

Strălucirea metalului îi îmbăta, le fura ochii şi minţile.

Zeii lor de lut se topeau în contact cu fierul incandescent şi asta
i-a bucurat... Ridicară maşina la rangul de Zeu, Singurul!

***

Au început să se ia la întrecere unii cu alţii în mănuirea

maşinii. Şi cel ce reuşea să scoată zgomotele cele mai asurzitoare
din măruntaiele maşinii era considerat cel mai priceput. Se văzu
că maşina putea fi mânuită în mai multe feluri.
Mânuirea ei deveni o îndeletnicire, iar cei ce o mânuiau,
o castă.

285
 Nicolae Istoc
¸
***

Apoi apărură îngrijitorii maşinii. Cei ce o lustruiau şi o

împodobeau cu ramuri de palmier şi flori. Cei ce schimbau
florile şi ramurile de palmier. Cei ce aduceau oalele de lut pline
cu lapte de cămilă, ca să stropească maşina. Se întreceau în
inventivitate; aşa că amestecară laptele de cămilă cu sânge, ca să
fie o culoare, sau un amestec de culori mai ţipător. Sânge de
animal, tot din acelaşi cămilă, apoi sânge de om – totul pentru
Zeu.
Şi ziseră că aceasta va fi casta îngrijitorilor maşinii.

***

Inhămară cămilele la ea şi începură să o poarte prin tot

deşertul. Treceau peste oaze, înfundau izvoare, dărâmau
palmieri şi striveau oameni, alţi oameni. De fapt, aceia nici nu
erau oameni, din moment ce nu acceptau Zeul-Maşină. Începură
să-i zdrobească sistematic şi să-i dea drept hrană Maşinii.
Maşina începu să se înveţe cu sânge şi carne de om.
Şi proclamară Maşina drept Zeu al întregului deşert.

***

Maşina ajunsese la Ocean. Niciodată nu-l trecuseră şi nu

ştiau ce-i dincolo de el. Întinderea lui îi înspăimânta. Cele două
caste ţinură sfat şi dimineaţa Zeul vorbi:
– Să se treacă Oceanul. Construiră un fel de Arcă a lui
Noe, îmbarcară Maşina şi trecură. Zeul-Maşină zdrobea cu
angrenajele-i uriaşe pe toţi nesupuşii şi pe toţi cei ce îndrăzneau
să i se imptrivească. Era o invazie.
Şi invadaţii ziseră că-i ziua întâi, din anul întâi, al celei
dîntâi ere.

286
 La Mosata
¸
***

Dar invadaţii au deprins repede meşteşugul Maşinii şi

l-au învăţat chiar mai bine decât invadatorii. Şi-au dat seama
că-i un meşteşug bun. I-au adus câteva îmbunătăţiri, câteva
modificări şi au reuşit să-i alunge pe invadatori înapoi în Ocean.
Au făcut însă marea greşeală de-a nu distruge Maşina. Ea a pus
stăpânire pe ei, pe minţile şi sufletul lor. Maşina scotea flăcări ce
pârjoleau pământul pe unde trecea. Iubea pustiul şi voia să-l
întindă peste tot... Fiind ghiftuită cu carne de om începu să-i fie
sete. Nu putea suferi apa, de aceea începură s-o adape cu sânge,
tot de om.

***

Înghiţea valuri de sânge omenesc şi tot însetată rămânea.

Carnea îi blocase mecanismele şi sângele de om trebuia să le
repună în stare de funcţionare, să mistuie carnea de om, să
mistuie oasele de om. Maşina începu să împrăştie pământul cu
stropi mari de sânge închegat ce era otrăvitor şi nu mai creştea
nimic pe locul unde cădea. Atunci se gândiră s-o oprească. Dar
era prea târziu, şi-au dat seama că o lăsaseră să meargă prea mult,
că nu mai putea fi oprită şi că şi atunci când va putea fi oprită va
mai merge un timp îndelungat, din cauza inerţiei...
Născută fiind din întuneric, dorea întunericul şi Maşina a
zis:
– Să fie întuneric! Şi se făcu întuneric.
Astfel a fost întâia zi, din întâiul an al Erei întunericului.

***

Când se făcu lumină, pământul era tot o plagă de sânge

ce începea să dospească şi să miroase. Mirosul acela ucidea
oamenii. Începură să curăţe crusta acela roşie-neagră, roşie-

287
 Nicolae Istoc
¸
vânătă şi s-o arunce în mare. Oamenii care mâncară din peştii
mării muriră. Atunci hotărâră să distrugă Maşina.

***

Maşina zace prăfuită într-un colţ de muzeu. Relicve

istorice, aduceri aminte. Aduceri amine... Cei ce patronaseră
maşina, cei ce o mănuiseră şi o hrăniseră, lâncezeau şi spumegau
de furie: Maşina era interzisă.
Dar, interzisă e o vorbă, ca şi vorba Dumnezeu.

***

Un scrib neavând ce face, sau având nevoie de bani, se

apucă să scotocească ungherele. Zicea că o să scrie istoria lor,
dar de fapt scria istoria Maşinii, istoria ce se confunda cu istoria
lor.
Cartea se dovedi a fi o bombă editorială şi în scurt timp
împăzi toate colţurile pământului. Aşa se născu o serie de date şi
nume, a celor ce-şi încrustaseră monogramele pe Maşină.

***

Şi începură să se mintă în mod deliberat şi sincer. Un

popor o vopsi în albastru, altul în roşu, sau în verde, în negru, în
roşu, albastru, verde, negru... Toate culorile trebuiau îndeplinite.

***

O serie de alte popoare au fost mai practice şi mai

inventive, mai pragmatice, au pus două beţe într-o anumită
poziţie şi cu asta au rezolvat totul. Sau au desenat beţele acelea
pe un steag, pe cărţi, pe o idee, pe temiri ce...

288
 La Mosata
¸
***

Au redescoperit-o? Nu, au făcut o nouă descoperire.

Dezgropând-o, i-au şters praful, au îndepărtat rugina şi au
nichelat-o. I-au pus amortizoare deveniseră mai sensibil.
Fotoreporterii, ziariştii, cinematografia, televiziunea, au
cocoţat-o în ziare şi reviste, au pus-o ca erou principal în filme,
în cărţi. Sculptorii i-au făcut statui. I-au multiplicat imaginea, ca
să poată pătrunde în fiecare casă. Apoi, au miniaturizat-o ca să
se poată juca şi copiii cu ea, s-o înveţe, să le pătrundă în sânge.
Era invenţia secolului – Maşina Ideală.
Astfel, se făcu întâia noapte din întâia vreme din multele
vremi ale întunericului ce avea să vină.

***

Cupe uriaşe cărau nisip, munţi de nisip ca să gripeze

angrenajele Maşinii. Armate de escavatoare şi buldozere
dislocau mase întregi de pământ ca s-o îngroape, să-i şteargă
urmele şi peste această temelie să creeze o lume nouă. Să se
creeze o altă lume, fără Maşină.

***

Cei ce au îngropat Maşina şi au urât-o şi şi-au dat viaţa

pentru nimicirea ei, au încheiat pacte şi înţelegeri scrise şi
nescrise, jurând s-o nimicească mereu şi pretutindeni şi să
strângă cât mai multă ură contra ei.

***

Maşina însă, le-a râs în nas, angrenajele ei din ce în ce

mai sofisticate i-a sedus şi i-a prins sub o altă formă, sub o altă
idee, sub un alt principiu. Dar în toate cele chicotea Maşina.

289
 Nicolae Istoc
¸
***

Seismografe foarte sensibile înregistrează perturbaţii,

indicând mişcări ale scoarţei pământului. Sunt însă trepedaţiile
Maşinii îngropată în temelii.

Milian Andriş ss.indescifrabil

C. NUFĂRUL

Oceanul acela era fără fund. Oricâte vagoane de piatră ar

fi vărsat în el nu mai apărea istmul pe care îl viau. Şi chiar dacă
ar fi apărut, valurile l-ar fi măturat, împrăştiat, depus la fund şi
cărat la coastele celor două continente.
Istmul – fâşia acela de piatră, pe care voiau să calce cu
picioarele şi să meargă unii la alţii. Autostrada; pentru că ar fi
devenit o autostradă. Pe autostradă ar fi zburat maşinile ducând
cu ele dorinţa lor de-a se cunoaşte, de-a-şi putea face zilnic
vizite... Şi o cale ferată, cu vagoanele pline de ei, ca pe pământ...
Cu acelaşi locomotivă şi aceleaşi şine, cu acelaşi zgomot de
roţi... O călătorie cu trenul, fără nicio oprire, nicio staţie şi fără
niciun peisaj, sau cu unul singur: valurile, valurile, valurile...
Ce putea fi mai fantastic, mai cosmic şi mai cotidian în
acelaşi timp? Au fost şi foarte aproape de ţintă; un pod plutitor
pe care păşeau ca pe stradă, pod ce l-au construit ambele
continente. Mai aveau câţiva metri şi deasupra apei, deasupra
oceanului vor putea să-şi strângă mâinile... Când o erupţie
vulcanică submarină a aruncat totul în aer.
Şi s-au simţit din nou singuri... Singuri pe planeta lor, în
sistemul lor – singuri cu urmele neputinţei lor împrăştiate prin
ocean.
Toate construcţiile se surpau; pod suspendat, tunel
subacvatic etc. – nu s-a putut realiza nimic.

290
 La Mosata
¸
Despărţiţi pe acelaşi planetă de un ocean întreg de
lucruri, contradicţii, un ocean fără fund. Şi tot atâtea lucruri
comune care ar fi putut să inunească, atâtea încât ar fi putut
umplea cu ele un alt ocean fără fund... Chiar ei în timpuri
imemorabile, adică strămoşii lor, se spune că s-au descoperit
reciproc, s-au populat, au migrat...
Dar care au fost primii, care din care se trage şi cine cu
cine se înrudeşte?
Poate descoperirea asta i-ar ajuta la construcţia podului,
istmului, a acelei legături permanente.
S-ar fi putut scufunda o parte din ei, fără ca să se poată
intervenişi atunci ar fi lansat semnele disperate către ceilalţi, ca
şi cum ar fi fost pe două planete diferite.
Istmul acela ar fi fost ca o mână întinsă care i-ar fi ţinut.
Dar niciun material nu rezista şi cu tot arsenalul lor
tehnico-ştiinţific n-au putut face nimic. Valurile oceanului,
aceleaşi valuri care udau ambele coaste, îi despărţeau.

***

Prima dată a îndrăznit ea. Ea a pus prima dată piciorul.

Şi piciorul ei a fost susţinut de frunza aceea uriaşă.
Primul pas, apoi încă un pas făcut cu grijă şi teamă...
Trebuia să ajungă la el. Mulţi paşi timizi pe frunza aceea verde,
cărnoasă, apoi paşi mai siguri.
Mulţi paşi, multe căderi; a mai rămas doar cu mâinile
ţinându-se de frunză dar s-a ridicat din nou. Şi alţi paşi până pe
petale albă, albă şi oceanică, atât de albă încât îi era teamă să
calce pe ea. S-a descălţat şi aşa cu picioarele goale a călcat pe
petalele albe ale nufărului.
Nufărul crescuse uriaş, umpluse oceanul ca un pod de
gheaţă de la un ţârm la altul. Şi nufărul acela uriaş, pe care unii
voiau să-l distrugă, o susţinea, călca pe el ca pe pământ...
Nu se ştia unde îşi înfipsese rădăcinile în oceanul acela

291
 Nicolae Istoc
¸
fără fund, Nufărul misterios. Oricum el exista şi rezista şi la
erupţiile vulcanice submarine şi la valurile furtunii, fibrele lui
elastice vibrau, se întindeau, însă nu se rupeau.
Apoi a început să alerge, să alerge cu picioarele goale pe
petalele nufărului. Ei au fost primii care şi-au strâns mâinile şi
s-au îmbrăţişat deasupra oceanului.
După aceea au venit alţii. Toţi, toţi voiau să păşească
peste ape, să se bucure de miracol, să-şi strângă mâinile, să se
îmbrăţişeze deasupra apelor.
Unii mai grăbiţi, au vrut să meargă cu maşinile, cu
trenul... Uriaşul nufăr, ar fi susţinut şi aceste mijloace de
transport?
Dar, s-a hotărât ca nu, să nu se murdărească nufărul cu
funingine, cu gazele de la ţevile de eşapament, cu zgură...
Şi aşa desculţi, cu toiagul în mână, ca nişte pelerini, au
plecat unii spre alţii, siguri că aşa o să se regăsească şi nu vor
mai şi niciodată singuri.
Milian Andriş ss.indescifrabil

D. OPERAŢIA UNIVERS

– La ultima verificare, aparatele funcţionau normal?

– Da. Verificarea ultimă, aparatele funcţionau normal.
– ... ... ... ...
Ceilalţi cred că vor fi ajuns la ţintă. E mult de când ne-
am despărţit de ei... E o situaţie neprevăzută, nu mi s-a mai
întâmplat niciodată. Însă noi doi ne vom descurca, lucrăm de
atâta timp împreună... am trecut prin multe şi câte lumi
necunoscute nu am explorat noi doi... De când lucrăm noi
împreună?
– Lucrăm împreună de când exist.
– Da, de când... Ştiu cum de exişti... Ce întrebare
năstruşnică îmi trece prin cap...

292
 La Mosata
¸
– Năstruşnica întrebare?
– Voiam să te întreb; dacă n-ai exista, ţi-ar părea rău?
– Neexistând eu, n-ar exista nici părerile mele de rău.
– Ştiu, dar voiam să te întreb; ştiind cum ai să exişti, ai
regreta dacă n-ai exista?
– Aş regreta mult.
– De ce? Tu nu poţi să cunoşti regretele ca mine şi nici
altele.
– Nu, dar nici regretele tale nu înseamnă părerea de rău
după ce a fost ci după ce putea fi. Întotdeauna e aşa şi la toţi.
– Interesant. Poate că ai dreptate.
– Am!
– Dar nu mi-ai răspuns la întrebare de mai înainte.
– Ai chef de vorbă! Pentru că am văzut atâtea, port
urmele atâtor lucruri, ştii că sunt imprimate toate în mine. Şi apoi
te-am cunoscut...
– Tu n-ai putut vedea ce am văzut eu, am fost împreună
şi totuşi...
– Nu-l mai rosti pe „totuşi” .
– Iartă-mă!
– Da.
– Să ştii că am chef de vorbă mai mult ca deobicei. Te
superi dacă vorbesc?
– Nu, dar vorbim despre lucruri ştiute, hotărâte o dată.
– De atunci, de la experienţa aceea ai rămas atât de
sensibil? Atunci...
– Nu mai vorbi despre „atunci” .
... ... ... ... ... ... ... ... .
– Ai rostit mai înainte un cuvânt: interesant şi mai e unul;
inedit. Sunt două lucruri de care ai avea nevoie.
– Şi cu toate astea, ai spus mai înainte ceva interesant.
– Nu era interesant, îl ştiai şi tu.
– Vorbeai mai înainte despre faptul că m-ai cunoscut...
– Da.

293
 Nicolae Istoc
¸
– Ai fi cunoscut pe altul, pe altcineva.
– Te prefer pe tine şi nu mă determina să spun ce am mai
spus.
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...
– Vom avea nevoie în călătoria asta de un robot universal.
Chiar mare nevoie. Ţi-ar plăcea să fii un robot universal?
– Nu.
– De ce n-ai vrea?
– Pentru că nu are personalitate.
– Tu ai ceva din personalitatea mea.
– Ştiu.
– Pentru asta mă preferi pe mine?
– Da!
– Roboţii cu personalitate sunt încă la început, în viitor...
– Ştiu că în viitor aş ajunge o vechitură şi mai ştiu că tu
ai inventat roboţii cu personalitate.
– Da. Şi eu cu toate astea nu te-aş schimba cu un robot al
viitorului...
– Nici eu, cu unul dintre viitorii creatori ai viitorilor
roboţi.
– Ţi-aş spune, ţi-aş propune ceva. Nu ştiu dacă tu...
– Spune.
– Poate că te-ai supăra.
– Ştii că nu mă pot supăra.
– Am toate datele, toate aparatele ca să putem continua
experienţa aceea.
– Ştiu.
– Ambianţa în care ne găsim ar fi propice pentru o nouă
încercare. Numai noi doi, fără nicio influenţă din afară, în acest
vehicol. Poate aş reuşi să-ţi transmit...
– Nu!
– De ce? Eram aproape, foarte aproape de reuşită şi
atunci. N-ai spus chiar tu după aceea...
– Nu mai vreau să ştiu ce am spus atunci. Şi apoi, nici tu

294
 La Mosata
¸
nu eşti hotărât să treci acum la experienţă. Nu eşti atât de
entuziasmat ca atunci.
– De unde ştii?
– Ştiu! Şi ţie îţi place să vorbeşti mult când vrei să
ascunzi ceva, când vrei să ascunzi adevărul.
– Ce spui acolo? Ce vreau să ascund?
– Că nu mai poţi face alt robot.
– Da. Cred că s-ar putea să fie aşa. Dar ce-ai spus mai
înainte, că şi mie îmi place să vorbesc mult când vreau să ascund
ceva? Ceilalţi făceau la fel? Nu-mi amintesc să fi făcut...
– Nici eu.
– Atunci de unde ideea asta?
– Nu ştiu.
– Ai mai rostit un cuvânt, ce cuvânt ai... ?
– Adevărul!
– Adevărul?!?! Ce-i asta?!... La noi nu există... nu
există...
– Se găseşte înregistrat!
– Când s-a înregistrat?
– Acuma, aparatele ascultă, e o sursă undeva, aparatele
înregistrează.
– Ce înregistrează?
– Cam deodată, totul e neclar.
– Pe cine ai mai văzut tu că vorbeşte mult şi eltceva, când
vrea să ascundă...
– Nu ştiu...
– Atunci cum de ai spus?
– Se găseşte înregistrat, acum s-a înregistrat, toate
aparatele înregistrează, e o sursă undeva...
– De unde ai auzit tu că atunci când vrei să ascunzi... ?
– Nu ştiu, se găseşte înregistrat.
– Nu mă simt bine.
– Nu-i niciun pericol. Dar se înregistrează... S-a prins
imaginea, imaginea captată, aparatele înregistr...

295
 Nicolae Istoc
¸

***

– Schimbă direcţia! Schimbă direcţia!

– Direcţia nu se poate schimba! Direcţia nu se poate
schimba!
– Să ne întoarcem. Nu mă simt bine. Întoarcerea!
– Întoarcerea nu mai poate avea loc.
– Ce spun aparatele? Ce se găseşte în faţa noastră? Am o
senzaţie ciudată, necunoscută...
– În faţă e o... o... Planetă... ce se numeşte... Te... rr... a...
Terra. Planeta se numeşte Terra.
– E locuită? Cum se numesc fiinţele care o poluează?
– Da, e locuită. Fiinţele se numesc – Oameni.
– Oameni? De unde ai mai scos-o şi pe asta?
– Aparatele au înregistrat.
– Mă simt din ce în ce mai rău, cu cât ne apropiem...
Starea asta îmi aminteşte...
– Planeta din faţa noastră se numeşte Terra, face parte din
sistemul solar şi e locuită de nişte fiinţe numite oameni.
– Tu ai auzit de „Operaţia Univers”?
– Toate le ştiu de la tine, dar nu se găseşte imprimat.
– „Operaţia Univers”... A trecut atâta vreme, atâţi secoli,
noi abia mai ştim câte ceva despre ea.
– Planeta!
– O văd! Pregăteşte totul pentru aterizare.
– Totul e pregătit! Vom alege partea lichidă a Planetei.
– Deci am descoperit o nouă lume. Oare va fi interesantă
şi inedită?... O vom înţelege? Cum comunică oamenii de pe
Terra?
– Au mai multe mijloace.
– Spune-mi pe cel mai important.
– Cuvântul! Limbile, vorbesc mai multe limbi.
– Mai multe limbi... Toate astea îmi amintesc şi mai mult

296
 La Mosata
¸
de „Operaţia Univers”... Nu ştiu dacă vom reuşi să comunicăm
cu ei.
– Se studiază posibilităţile de comunicare cu locuitorii
Terrei.
– Lichidul ăsta seamănă cu al nostru. Cum îl numesc
oamenii de pe Terra?
– Apă!
– Cum se numeşte apa în care am intrat?
– Pontul Euxin.

***

Pe nisipul ud de pe maul mării se vedeau urmele unor

picioare omeneşti desculţe. Valurile se izbeau cu furie de dig
împroşcând cu stropi săraţi pe puţinii îndrăgostiţi de furtună.
În revenirea lor, valurile duceau cu ele urma picioarelor
desculţe. Era o urmă prea accentuată ca să fie a unei singure
persoane. Cu toate acestea, după fiecare val ce se retrăgea nisipul
de pe malul mării rămânea pustiu.
În mod paradoxal, urmele picioarelor desculţe măreau
impresia de singurătate. De aceea parcă, marea le ştergea regulat
şi cu grijă.
Erau urmele a doi îndrăgostiţii – o fată şi un băiat – care
de fiecare dată când era furtună, se plimbau pe malul mării. El o
punea să meargă în faţă şi călca exact în urmele ei. La început l-
a întrebat de ce o pune să meargă aşa? El i-a răspuns că-i place
s-o privească, s-o privească aşa, cu părul răvăşit, cu întreaga-i
fiinţă răvăşită şi înfiorată de furtună şi stropită de mare şi el s-o
privească şi s-o dorească aşa.
Acum, ea ştia şi nu mai întreba. Mergea înainte cu emoţie
ştiind că e privită şi dorită, gândindu-se cum o vedea şi cum o
dorea el. Apoi uita că e privită şi dorită. Simţea numai marea,
furtuna pe care ea o domina. Poate îşi închipuia că-i o zeiţă...
zeiţa mării... Şi Zeul...

297
 Nicolae Istoc
¸
Nu, nu putea fi două zeităţi în acelaşi timp şi în acelaşi
cult. Nu ar fi mai bine dacă el ar fi un muritor îndrăgostit de...
După un timp, renunţară la acest sistem indian şi
mergeau alături ţinându-se de mână.Se aşezară pe nisipul ud.
Valurile care le udau lor picioarele, vor călători în lumea
întreagă; din Marea Neagră în Mediterană, apoi în Atlantic, ca
într-o seară pe o plajă din Rio de Janeiro să ude picioarele a doi
îndrăgostiţi brazilieni, aceleaşi valuri... Poate la asta se gândea
nemuritoarea zeiţă şi tânărul muritor... Sau priveau, corăbiile
greceşti cum intrau pentru prima oară în Pontul Euxin. Corăbii
încărcate cu toată mitologia greacă. Dar mai ales, vedeau pe
fiecare corabie câte o Elenă şi un Paris...
Astăzi însă, marea li se părea mai misterioasă, mai
tainică şi se gândeau la cu totul altceva. Li se părea că sunt pe o
planetă străină, care era toată o mare uriaşă. Stăteau pe malul
acelei mări planetare şi aşteptau să se desprindă din valuri ceva,
sau cineva. Nu admiteau sub nicio formă că marea aceea ar fi
putut fi stearpă şi aşteptau cu încăpăţânare...
Deodată, în marea de pe pământ, pe al cărui ţârm erau
deocamdată, observată un fenomen ciudat. Într-un loc valurile
făceau un gol, lăsând să alunece spre ei un obiect straniu.
Obiectul părea că îşi schimbă mereu înfăţişarea şi dimensiunile.
Se părea că valurile nu-l atingeau, formând ca o boltă pe sub care
se strecura obiectul acela misterios. Ajuns pe nisipul ud, se opri
la câţiva paşi de ei. Era dintr-un material transparent şi semăna
cu un tub. Se mişca ceva înăuntru, sau cineva, parcă le făcea
semne. Apoi obiectul începu să trepideze şi să alunece încet
înapoi şi să dispară treptat în valuri, parcă luându-şi rămas bun.
Tinerii îndrăgostiţi au vrut să se ridice, crezând că vraja
s-a sfârşit, dar se înşelaseră. Simţeau că li se scurge ceva din corp
şi că în acelaşi timp primesc ceva. Puterea lor de percepere era
conectată, legătura era făcută, schimbul se efectua. Toată fiinţa
le vibra. Auziră ca nişte horcăituri, ca un om care făcea eforturi
mari ca să vorbească. Sunetul ceştea un fel de vuiet se

298
 La Mosata
¸
intensifica, ca la un moment dat să fie de o intensitate explosivă.
Li se părea că le vor plesni timpanele, că se va arde undeva o
siguranţă, simţeau că se înăbuşă, când dintr-o dată încordarea
slăbi şi auziră un glas limpede care rostea:
– Terra... Pontul... Euxin!

***

– Acuma ai putea să-mi spui.

– Ce să-ţi spun?
– Despre „Operaţia Univers”, de când suntem aici eşti
mereu posomorât.
– Da, sunt. Dar o să-ţi spun, o să-ţi povestesc. Poate sunt
posomorât, pentru că după primele date pe care le-am primit,
s-ar părea că situaţia de aici se aseamănă cu cea care a fost la
noi. E mult timp de atunci... Câtă vreme să fi trecut?... Timpul...
De atunci, am cunoscut multe lumi.
Ne pregăteam pentru explorarea lumilor necunoscute,
dar Planeta era sfâşiată de războaie. Ne vânam şi ne ucideam
reciproc, dar voiam să zburăm spre alte planete. Ce am fi putut
duce pe acele planete? Germenii crimei? Din punct de vedere
tehnic ajunseserăm la stadiul acela, nu se mai putea amâna
nimic, aşa că am zburat.
Adică, au zburat, căci eu am apărut, cu mult, mult timp
după acela. Prima planetă pe care am explorat-o se numea
Heyde. Aici trăiau nişte fiinţe interesante şi bizare cu care n-am
putut comunica. Dealtfel, unii dintre noi, nici nu le considerau
fiinţe.
S-a constatat că noua planetă era bogată în materialele ce
pe planeta noastră erau extrem de rare. Transportul acestora
nefiind avantajos şi văzând că încet-încet începusem să ne
adaptăm la condiţiile de viaţă de pe noua planetă, aşa că s-a
propus colonizarea ei. Atunci şi noi eram împărţiţi, ne
consideram deoebiţi unii de alţii şi formam grupuri separate, aşa

299
 Nicolae Istoc
¸
cum sunt popoarele şi naţiunile de pe Terra. Între aceste grupuri
era mereu concurenţă, contradicţii, războaie. Heyde a trebuit
măsurată, cântărită, propectată şi împărţită. Când se părea că toţi
sunt împăcaţi izbucnea o nouă neânţelegere şi totul trebuia luat
de la capăt: alte măsurători, alte prospectări, alte limite de
delimitare... Lucrurile au repetat mereu, până ce o dată s-a
hotărât ca orice s-ar întâmpla să nu se mai facă o nouă
repartizare. Nu toată lumea era însă satisfăcută. Aşa că au
reînceput tulburările. În acest timp, printre certuri şi repetatele
împărţiri, pe Heyde se dezvoltase o nouă lume, de a cărei
interese nimeni nu ţinuse cont.
Atunci, ca întotdeauna – în toiul acestor neînţelegeri –
s-a recurs la soluţia tradiţională – Război. Război lung,
interminabil. Toţi erau dornici de-o supremaţie rapidă şi
definitivă, de aceea au început să inventeze noi şi noi arme. Care
mai de care până într-o zi când un aşa-zis savant i-a întrecut pe
toţi. Şi ca să nu-l întreacă şi pe el cineva, una din tabere s-a grăbit
să-i folosească invenţia. Şi au folosit-o!...
Într-o seară, o explozie formidabilă era pe punctul de a
ne arunca cine ştie unde, în spaţiu. Heyde se desfăcuse în patru
părţi, în patru bucăţi. Trei din ele duc poate şi astăzi cu ele prin
spaţiu otrava morţii... A patra parte venea vertiginos înspre noi.
De departe se simţea mirosul otrăvii, mirosul morţii, întunericul
pânzei de păianjen de a fi distrusă, desfiinţată. Atunci pentru
prima oară întreaga populaţie, toate grupurile şi-au unit
eforturile ca să se apere, să se salveze. S-au uitat vechile
neînţelegeri şi certuri, toate grupurile şi-au unit eforturile ca să
se apere, să se salveze. S-au uitat vechile disensiuni, s-au trecut
peste ele şi întreaga capacitate a planetei noastre a fost folosită
pentru apărare, pentru salvare. Suflul otrăvit al morţii se apropia.
Am fost la un pas de hău, de o prăpastie a cărui fund nu se
întrezărea.
Clipa aceea a însemnat începutul unei alte ere pentrucă
am învins. A existat atunci un savant adevărat care există şi

300
 La Mosata
¸
astăzi în mine şi în fiecare din noi. El a inventat serul „Univers” .
Tuturor de pe planetă li s-a injectat acest ser, pentru care a trebuit
să se construiască fabrici şi uzine întregi ca să se poată produce
ca să ajungă pentru întreaga planetă. Toată generaţia aceea a
primit o anumită doză, care se transmite mai departe de la
individ la individ, din generaţia în generaţie. Noi, datorită
acestui ser am ajuns să avem civilizaţia cea mai dezvoltată şi tot
datorită lui nu tindem să ne-o inpunem nimănui.
Serul ne chamă mereu, în el e zbuciumul Universului, a
cunoaşterii, a vieţii, a timpului pe care vrem să-l depăşim. În el
e glasul galaxiilor, a infinitului, a spiralei care urcă, mereu urcă.
E ca şi „Coloana fără sfârşit”, creată de un sculptor de pe Terra.
Ea ţi se pare că va atinge norii şi stelele.
Serul acela e desăvârşirea după care alergăm. Tu eşti doar
o părticică din acel absolut pe care-l căutăm. Căutăm în noi şi
aiurea în Univers... Mâine, când încă nu va fi răsărit soarele
deasupra Pontului Euxin vom fi departe pe urmele desăvârşirii...

***

– Vrei să mai ştii ceva despre Terra, sau despre oamenii

de pe ea?
– Terra înseamnă nimic fără fiinţele care o populează.
Dacă ştii totul despre ele, ştii totul despre Terra.
– Da!
– Tinerii aceia cred că au înţeles tot ce le-am comunicat.
Au auzit un glas şi totuşi n-au auzit... Informaţiile au pătruns
direct în ei.
– Ei sunt mult deasupra celorlalţi, au străbătut o cale
lungă, pentru care celorlalţi, le vor trebui sute de ani de-ai lor.
– Nu. Am făcut în aşa fel ca să uite totul. Altfel nu s-ar fi
putut înţelege cu semenii lor, ar fi fost izolaţi şi cine ştie...
– Şi totuşi tinerii erau frumoşi.
– Erau.

301
 Nicolae Istoc
¸
– Plecăm! Am pornit motoarele, poate îţi pare rău după
Terra...
– Oamenii de pe Terra nici nu ştiu că i-am vizitat. Mă
întreb dacă vor învinge. Nici aparatele noastre n-au putut
răspunde la întrebarea asta. Tu ce crezi?
– Nu ştiu! Dar ştiu altceva, va fi nevoie de tine acolo, eşti
altfel.
– Ştiu.
– Poate că ar avea nevoie şi oamenii de pe Terra de serul
„Univers” .
– Nu, nu le-ar folosi la nimic. Ei trebuie să găsească
singuri altceva. Poate îţi spui că i-am putea ajuta. Te înşeli, sunt
nişte fiinţe aparte.
– Mai poţi să te uiţi o dată. În curând imaginea va
dispărea.
– Mă uit. Uite că dispare. Îmi pare rău după Terra.
– Te vei întoarce aici, tu sau ceilalţi. Când vom ajunge în
zona de unde se poate recepţiona vom transmite tot ce ştim
despre Terra.
– Şterge şi distruge tot ce ştim despre ea. Aici nu va mai
veni nimeni dintre ai noştri. Terra e o planetă periculoasă pentru
noi!
– Atunci Terra...
– Ştiu. Îi vom aştepta să vină ei la noi. Eu nu voi mai fi
atunci.
– Şi cei ce vor fi, nu vor şti că noi...
– Nu! Oare vor reuşi? Terra e departe.. E ca şi cum n-am
fi fost pe ea niciodată. Aş vrea să reuşească, să învingă. Măreşte
viteza! Să învingă, să se învingă!
Milian Andriş ss.indescifrabil

302
 La Mosata
¸

–9–
În final şi la urma-urmelor, cum se spune, Milian Andriş
a găsit şi scrisoarea din armată a Celuilalt Milian cu visul acela
care i-a tulburat pe amândoi, dar la distanţe mari în timp.
De bună seamă că aţi auzit, aţi aflat, căci astăzi se află
orice foarte uşor, cu trei condiţii: să ştii ce cauţi, să ştii unde să
cauţi şi să ştii cum să cauţi. Există internetul fraţilor (eu, unul
nu-l am şi nu ştiu umbla la el doar am auzit), internetul căruia
din comoditate i se zice prescurtat „Net”, aşa-i zice şi acolo doar
apeşi pe o clapă şi primeşti totul „mură-n gură” cum se spune.
Sunt unii care 24 de ore din 24 de ore sunt pe „net”. Ce mai, e o
minunăţie, dar despre care se zice în ultimul timp, că ar fi
dăunătoare.
De bună seamă deci, aţi aflat că şi visele sunt de mai
multe feluri, sunt categorisite, împărţite şi aşa mai departe...
Există chiar o ştiinţă, sau o pseudoştiinţă care se ocupă doar cu
visele. Ea parcă se numeşte Visorologie, dar nu vă luaţi după
mine, căutaţi pe „net”. Apropo de chestia asta cu „netul” ăsta, nu
ştiu dacă vă daţi seama, sau dacă v-aţi dat seama că în afară de
informaţiile tehnice, sau a ştiinţelor aplicate, singurele care se
pot verifica, restul sunt de neverificat, sau se pot verfica, dar
numai teoretic. Iar tot ce se poate demonstra şi verifica numai
teoretic, rămâne... teorie.
N-o să vă spun despre clasificarea visurilor, o să vă
amintesc doar ce spune experienţa umană de veacuri şi anume;
că tot ce-i în vis, în realitate e invers, aşa s-a întâmplat şi cu visul
Celuilalt Milian din armată:
„Să vezi Rhesus ce vis am avut cu tine, acum vreo 7-10
zile. Cum m-am trezit, l-am notat în carnet, să ţi-l scriu.
M-am culcat pe la 8 dimineaţa, după ce am ieşit din post
la ora 4: 00 şi am făcut o oră jumătate santinelă în faţa corpului
de gardă şi tot atâtea planton, după care am servit masa.

303
 Nicolae Istoc
¸
Iată ce am visat:
Eram într-o sală imensă unde se dădea o petrecere.
Intrasem cu un bătrân care înăuntru devenise copil şi era tot
timpul cu mine. Stăteam mai la marginea încăperii şi priveam
lumea. Copilul tot timpul mă impulsiona să intru mai în interior.
Când am încercat să o fac, a trecut prin faţa mea un bărbat bine
cu un pahar în mână zâmbind şi îndreptându-se spre grupul unor
femei. Automat m-am dat un pas înapoi, tot elanul îmi dispăruse,
şi-mi ziceam în gând că nu are rost să intru în centrul atenţiei,
căci erau bărbaţi mai bine acolo, decât mine. Am uitat să-ţi spun
că tipul acela bine era un actor.
Mă simţeam un nimeni şi am rămas pironit locului,
urmărind doar cu privirea cum se desfăşura petrecerea. Era o
petrecere în stil american; grupuri, grupuleţe în picioare cu
paharele în mână.
Atunci am privit în jurul meu să văd dacă mai erau şi alte
persoane în ipostaza mea. Şi iată că am zărit o fată frumoasă cu
un instrument muzical interesant în mână. Copilul parcă voia să
mă determine să mă leg de această fată, să înfiripez o converaţie
cu ea, s-o cunosc. Eu parcă nu aveam chef şi într-un fel parcă
îmi era groază, frică. Atunci copilul, mi-a arătat instrumentul şi
a spus cu voce tare: „Hai, să vezi cum cântă” şi trăgându-mă de
mână m-a dus la ea, la fata aceea. Copilul a luat instrumentul şi
a început să cânte câteva note şi când mi l-a întins mie, m-am
îngrozit, căci nici nu mai văzusem aşa ceva, darăminte să mai şi
cânt la el. Mă simţeam şi jenat şi ruşinat.
Mi-am dat seama că nu puteam avea nicio speranţă la fata
aceea, deoarece nici nu cunoşteam instrumentul ei preferat. Mă
simţeam slab pregătit, fără cultură. M-am îndepărtat de ea şi
automat a venit un alt cavaler lângă ea. Am părăsit casa şi sala
aceea împreună cu copilul şi am luat-o pe nişte străzi
necunoscute. Cu cât mergeam mai mult, copilul creştea. Străzile
erau vechi, era parcă un oraş de prin anii 1935.
La un moment dat, eu nu mai aveam lângă mine nici

304
 La Mosata
¸
copilul, nici bărbatul de odinioară, eram la braţ cu un bătrân
(Deci copilul devenise bătrân) – bătrânul acesta se uita prin
vitrinele magazinelor, se hlizea, râdea, se maimuţărea...
Şi acum, îţi spun faza dinainte de-a mă trezi:
Dintr-o dată, i-am spus bătrânului: „Te iubesc Rhesus!”,
plângeam şi mi se rupea inima de durere, eram numai eu cu
bătrânul acela senil care râdea tot timpul.
Se văzu dintr-o dată o casă construită în stil vechi,
amplasată la un colţ de stradă ce comunica pe ambele străzi.
Avea o culoare maromie-gălbuie.
Ne uitam amândoi la casa aceea, de unde ştiam că ne vom
despărţi.
Bătrânul s-a desprins de mine şi cu ochii parcă scoşi din
orbite, s-a îndreptat înspre acolo, iar eu plângeam şi strigam în
urma lui: „Te iubesc Rhesus!”
Când priveam la bătrân, parcă vedeam o carte veche, pe
care dacă o răsfoiai îi fărmiţai toate paginile îngălbenite de
vreme.
Când m-am trezit am avut acelaşi stare sufletească ca şi
la sfârşitul visului şi în foişor când scriam acest vis plângeam.
Pentru mine, a fost ceva foarte interesant.
Te las acum să meditezi.
Vă salut!”
Celălalt Milian ss.indescifrabil
„Ciao!”

Milian Andriş, alias Rhesus, după ce a recitit această

scrisoare, la 22 de ani de la pierderea unicului său fiu – Celălalt
Milian – a început să plângă. „Te iubesc Rhesus!”
Milian Andriş plânge şi acuma.

Sătul de toate, dar mai ales, sătul de el însuşi Milian

Andriş înspre sfârşit s-a retras la Moşata, dar nu definitiv, nu tot
timpul anului, ci doar vara.

305
 Nicolae Istoc
¸
Vara dormea într-un pat, care în loc de saltea avea fân
chiar din hatul în care, în căpiţa de fân îl adusese pe lumea asta,
maică-sa, Raluca Andriş, născută Roşia în timp ce se refugiau
din calea ruşilor în pădurile de la poalele munţilor Codru-Mona.
Zi şi noapte stătea în patul acela, sau lângă patul acela, toată
vara, în toate verile.
Patul era pus sub nucul acela uriaş, sub care îl zămislise
tătâne-său; Culaia lui Andriş, când plecase de pe front, după ce
se împuşcase în picior, ca să scape de război, plecase cu acte în
regulă, înşelându-i şi pe Mai Marii Războiului dar şi pe Mai
Marele Marilor, dept pentru care Acesta se va răzbuna curând,
dar nu pe el, ci pe fiul său zămislit sub nuc – pe Milian Andriş.
Numai verile şi-le petrecea la Moşata, sub nuc, iernile le
ducea, în toate iernile era din nou în oraşul prin care curgea Apa
cea Mare, la mormântul fiului său – Celălalt Milian.
În verile acelea, acolo sub nuc, parcă se purifica; era fără
radio şi televizor, dar cu iaga de pălincă în brâncă. Privea printre
gene şi printre mărgelele de pălincă cu groază viitorul şi cu
părere de rău trecutul lucru pe care poate că-l face fiecare bătrân,
dar asta fără să ştie.
Pălinca i-o aducea nepotul său de soră: Fofiu Ioan,
licenţiat în Drept dar pălincarăş în Moşata.
Telechiul în care era nucul fiind proprietatea Dorinei
Goţononii, şi ea văduvă, prietenă veche din sfârşitul copilăriei şi
începutul adolescenţei cu Milian Andriş. Dorina Goţonii...
Acolo îşi duce veacul şi acuma Milian Andriş, în toate
verile ce i le-a mai lăsat Dumnezeu.
Şi Milian Andriş aproape că reuşise să mute marea în
groapa aceea de nisip. Apropo... Căci nu-i îngăduit omului totul:
„Când trecea Iisus a văzut un orb din maştere. Ucenicii lui l-au
întrebat: «Învăţătorule, cine a păcătuit; omul acesta sau părinţii
lui, de s-a născut orb?»”
Iisus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici
părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui

306
 La Mosata
¸
Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 91-3)
Se zice că-n nopţile de vară pe cerul Moşatei apar trei
cercuri luminoase ce dansează împreună şi apoi se contoperc,
formând un singur cerc. Ele dansează în toate nopţile verii,
deasupra Moşatei de la poalele munţilor Codru-Mona,
deasupra undelor Mierăjelului.
Sunt sufletelor celor trei reunite pentru o clipită din
clipită, reunite ca şi atunci când toţi trei erau pe pământ: Sofia
Andriş (născută Iştoc); Milian Andriş şi Celălalt Milian.

Şi am scris această carte: Eu, Milian Andriş fiul Culaii

lui Andriş din Moşata, cel mai mare prunc al lui de parte
bărbătească.
Şi chiar dacă nu le-am trăit pe toate cele scrise trupeşte,
le-am trăit sufleteşte.
Vă rog să mă iertaţi dacă nu le-am povestit pe placul
vostru. Dar să ştiţi că-s adevărate, deşi un pic cifrate.
Şi încă vă mai rog să mă iertaţi dacă unele o să vi se pară
prea „gogonate”, dar aşa a fost.
Şi totuşi, vă rog din suflet, să nu le luaţi pe toate de
„bune” .
Milian Andriş ss.indescifrabil

Căci cine nu s-a împăcat cu Dumnezeu, e ca un

Spânzurat, iar Milian Andriş nu s-a împăcat, dar nici nu s-a
spânzurat, şi asta, ca să-i facă în ciudă tot lui Dumnezeu.

- Sfârşit -

307
 Nicolae Istoc
¸

Fragment imaginar dintr-un discurs şi mai imaginar

rostit de autor cu prilejul decernării
Premiului Nobel pentru Literatură

Acest premiu este pentru:

- Cătălin – unicul meu fiu – trecut în cele veşnice la doar

20 de ani, 7 luni şi 20 de zile – Cătălin Iştoc – Zeul-Zeilor
– iubirea sufletului meu.
- Caty – neasemuita mea soţie: Caty Iştoc – Darlingtonia
– fata pe care am iubit-o şi pe care n-o s-o pot uita
niciodată – Zeiţa-Zeiţelor – trecută în cele veşnice la 16
Octombrie 2005.
- Darlingtonia.
- Avram Iancu şi Ardealul meu.
- Eminescu şi România mea.

De data asta „măgăreaţa” a căzut pe mine, nici nu-mi

vine să cred. Fără să vreau îmi amintesc de pictorul acela francez
(să mă ierte, dar nu-i mai ştiu numele, se pare că făcea parete din
impresionism) şi care toată viaţa n-a reuşit să vândă niciun
tablou. Înspre sfârşit primeşte doi pui fripţi pentru un tablou, dar
nici pe aceştia nu i-a mai putut mânca, căci nu mai avea dinţi.
Vă rog să mă iertaţi!

Vă mulţumesc!

Stockholm, Suedia
20 August 2015

308
 La Mosata
¸

SPONSORI

Domnul ing. Valentin N. Ionescu, director ABA RO S.R.L.

(societate mixtă româno-italiană)
Domnul notar Cornel Gârba din Oradea
Domnul colonel (r) Ioan Pobirici, licenţiat în Drept
Domnul căpitan (r) ing. Traian Damian
Silvia Fofiu (Baby) cea mai mare soră de sânge a autorului
Ana Florincuţă (Any) cea mai frumoasă şi blândă soră de sânge
a autorului
Ecaterina Creţu, cea mai temperamentală soră de sânge a
autorului
Dragomir Iştoc (Paul), frumosul familiei Iştoc, „Don Juan”-ul
şi „Cassanova” familiei
Ioan Iştoc (Nelu Canadezul), cel mai tânăr frate de sânge al
autorului, dar cel mai bine situat materialiceşte dintre Istoceşti,
prosper om de afaceri în Canada
Dorina Iştoc, soţia acestuia, casnică în Canada
Alina Iştoc, fiica acestuia, avocat de succes în Canada
Maria Iştoc (Măry Parizianca) din Paris, cea mai inteligentă
soră de sânge a autorului.
Elisabeta Pop, cea mai tânără soră de sânge a autorului
Gemenele Florincuţă: Andrada şi Laura, strănepoatele de
sânge ale autorului

309
 Nicolae Istoc
¸

DE ACELAŞI AUTOR:

• Dialog între un Ateu şi un Creştin – Oradea, Editura

Imprimeriei de Vest, 1998
• De vorbă cu Darlingtonia – Oradea, Editura Imprimeriei de
Vest, 1998
• În căutarea Darlingtoniei – Oradea, Editura Imprimeriei de
Vest, 1999
• Şarpe şi Porumbel – Oradea, Editura Imprimeriei de Vest,
1999
• Adio, America! – Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 1998
• Trei fete în tranziţie – Oradea, Editura Imprimeriei de Vest,
2000
• O mică beţie balcanică – Oradea, Editura Imprimeriei de
Vest, 2001
• Povestiri din Moşata – Oradea, Editura Imprimeriei de Vest,
2002
• Darlingtonia – Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 2003
• În bătaia puştii – Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 2004
• În căutarea Nirvanei – Oradea, Editura Imprimeriei de Vest,
2005
• Oglinda dintre milenii – Oradea, Editura Imprimeriei de
Vest, 2006
• Vorbele Darlingtoniei, vol. I – Târgovişte, Editura
Artmontania, 2007
• Vorbele Darlingtoniei, vol. II – Târgovişte, Editura Singur,
2008
• Vorbele Darlingtoniei, vol. III – Oradea, Editura Treira, 2010
• Scrieri, vol. I – Oradea, Editura Treira, 2011
• Scrieri, vol. II – Oradea, Editura Treira, 2013

310
 La Mosata
¸

CUPRINS

Partea a VIII-a (continuare din vol. 2) ...................................... 5

Fragment imaginar dintr-un discurs şi mai imaginar rostit de
autor cu prilejul decernării Premiului Nobel pentru Literatură
............................................................................................... 308
.

311