TEMA: IGIENA AERULUI

O1: Să definim noțiunile de mediu ambiant, radiație solară, microclimă.

O2: Să explicăm cum influențează factorii mediului ambiant asupra sănătății.
O3: Să clasificăm tipurile de radiație solară și să determinăm importanța biologică.
O4: Să explicăm care este importanța igienică a microclimei și acțiunea factorilor
microclimatici asupra organismului.
MEDIUL AMBIANT – multitudinea lucrurilor ce ne înconjoară începînd cu
hainele și terminînd cu sistemul solar . Să le enumerăm:
1. Hainele 2. Locuința 3. Localitatea 4.Biosfera 5. Sistemul solar.
Problemele igienei vestimentare sunt studiate de compartimentul igienei
personale, locuințelor și localităților – Igiena comunală. Aceasta studiază influența
mediului ambiant asupra omului în condițiile centrelor populate și elaborează pe
această bază normative igienice și măsuri sanitare necesare pentru asigurarea celor
mai favorabile condiții de viață a populației.
RADIAȚIE SOLARĂ – unde de natură electromagnetică emise de soare avînd
lungimi de undă din întregul spectru al undelor electromagnetice. Sunt 2 tipuri de
radiație solară:
Difuză – radiația împrăștiată în moleculele aerului ( vapori de apă, pulberile din
atmosferă).
Directă – radiația ce ajunge direct pe suprafața pămîntului.
Radiația solară care ajunge la suprafața pămîntului constă din: radiație infraroșie
(RIR), raze vizibile, raze ultraviolete ( RUV).
RADIAȚIA INFRAROȘIE (RIR) – penetrează adînc în piele, avînd efect caloric
( sporește metabolismul tegumentar). RIR intensifică acțiunea RUV.
RAZELE VIZIBILE au aceeași acțiune biologică ca și RIR , însă mai manifestă
acțiune fotochimică, care este mult mai slabă, energia ei este suficientă doar pentru
excitarea pigmenților retinali – dau senzația de lumină. ( carte p.26)
RAZELE ULTRAVIOLETE (RUV) – are o acțiune fotochimică puternică. Energia
acestei radiații e suficientă pentru a excita proteinele și acizii nucleici din celule.
Ca rezultat moleculele proteice se descompun formînd un șir de substanțe biologic
active.
IMPORTANȚA BIOLOGICĂ A RADIAȚIEI SOLARE.
Melanina se formează sub acţiunea RUV din diapazonul A. Vitamina D se
sintezează sub acţiunea RUV din diapazonul B.
Insolaţia e cauzată de acţiunea radiaţiilor infraroşii scurte. Acţiune bactericidă
pronunţată posedă RUV – din diapazonul C. RUV din diapazonul C provoacă
leziuni celulare.
Acţiunea biologică a radiaţiilor solare luminoase:
 stimulează procesele metabolice în organism
 asigură ritmul circadian
 asigură funcţia analizatorului optic
MICROCLIMA (m/c) reprezintă rezultatul acțiunii sinergice a unor factori fizici
ai aerului (temperatura, umiditatea,viteza curenților de aer, radiațiile infraroșii),
care influențează schimbul de căldură dintre organism și mediu. Noțiunea de
microclimat se referă atât la microclimatul unei localități, individual
(subvestimentar), cât și la microclimatul unei încăperi (de locuință, școlar,
industrial, cel al unităților medico-sanitare etc.). Activitatea vitală normală a
organismului se menține în cazul cînd echilibrul termic (termogeneza) se menține
fără nici un efort (termoliză). Termoliza depinde de condițiile de microclimă. În
condiții obișnuite, omul emană cca 85% de căldură percutan, 15% de căldură se
cheltuie pentru încălzirea alimentelor, apei, aerului consumat, pentru evaporarea
apei din aerul inspirat.
IMPORTANȚA IGIENICO-SANITARĂ A MICROCLIMEI :
Prin influeța directă pe care o au asupra homeotermiei, atît microclimatul în
general, cît și fiecare factor care îl determină, în particular, pot duce la apariția,
întreținerea sau agravarea unor stări patologice.
Organismul uman, caracterizat prin homeotermie, tinde să-și mențină constantă
temperatura, datorita unui mecanism complex de termoreglare atît prin reglarea
producției de căldură cît și prin reglarea pierderilor. Producția de căldură
(termogeneza) are loc prin mecanisme chimice și are rol preponderent în expunerea
organismului la temperatura scazută. Pierderea de caldură, termoliza, are loc prin
procese fizice și are loc în condițiile expunerii organismului la temperaturi ridicate.
Termoliza are loc prin patru mecanisme :
Radiație: fenomen care se produce între două corpuri sau suprafețe cu
temperaturi diferite. Orice corp cu o temperatură mai mare de 00 C emite
radiații electromagnetice, cantitatea emisă fiind proporțională cu temperatura
corpului respectiv. Organismul uman este înconjurat în general de corpuri
mai reci și prin urmare primește de la acestea o cantitate mai mică de radiații
calorice și emite către ele o cantitate mai mare. Prin radiație se pierde 45-
50% din cantitatea de caldură.
Conducție : reprezintă transferul direct de caldură dintre două corpuri încălzite
inegal, care vin în contact direct. Organismul uman pierde căldură atît prin
transfer în mediul exterior – obiecte și suprafețe cu care vine în contact – cît
și în mediul interior – prin transfer de caldură pentru încălzirea apei, aerului
sau alimentelor ingerate. Prin convecție se pierde între 2 și 5% din totalul
pierderilor de căldură.
Convecția : reprezintă pierderea de căldură prin intermediul aerului. Aceasta se
produce în funcție de diferența de temperatură dintre suprafața organismului
și a aerului înconjurător. Aerul aflat în apropierea organismului uman se
încălzește prin conducție, își micșorează densitatea și se deplasează, locul lui
fiind luat de alt aer mai rece care la rîndul lui se încălzește. În mod obișnuit
prin convecție se pierde aproximativ 15-20% din totalul pierderilor de
căldură.
Evaporarea : reprezintă transferul de vapori de apă de la suprafața corpului și
de la nivelul aparatului resipirator ( perspirația insensibilă). Intensitatea
fenomenului este invers proporționala cu cantitatea de vapori care se găsește
 în aerul atmosferic : cu cît aceastî cantitate este mai mare, cu atît pierderea
de căldură prin evaporare este mai mica. Pierderea de căldură prin evaporare
reprezintă 25-30 % din totalul căldurii pierdute.
Metode utilizate pentru determinarea microclimatului :
1. Determinarea caracteristicilor fizice ale ambianței termice:
 temperatura aerului,
 umiditatea aerului,
 viteza curenților de aer,
 radiațiile calorice .
2. Determinarea acțiunii factorilor de microclimat asupra organismului :
 prin metode psihologice (aprecierea disconfortului și confortului prin
indicatori fiziologici subiectivi);
 prin metode fiziologice (determinarea solicitării funcției de termoreglare
prin indicatori fiziologici obiectivi).
Determinarea temperaturii aerului
Măsurarea temperaturii aerului se face prin termometrie. Această metodă poate
avea la bază fie măsurarea efectului de dilatare a unor lichide (mercur, alcool ) sau
metale (cupru, fier), fie măsurarea valorii curentului electric care ia naștere într-un
circuit.
Mod de determinare:
Pentru a investiga în mod obiectiv temperatura aerului dintr-un spațiu este necesar
ca măsurătorile să se facă în mai multe puncte, cel mai frecvent în cele patru
colțuri și în centru. Măsurătorile vor interesa de asemenea și mai multe niveluri atît
pe verticală : la 0.25 m , la 1.5 m de podea și la 0.25 m de tavan, iar pe orizontală
la cel putin 1.5-2 m distanță față de sursele de încălzire sau de răcire. Măsuratorile
se vor repeta în timp la intervale fixe, în funcție de anotimp, mod de încălzire,
perioada de timp în care persoanele rămîn în încăpere, activitatea desfășurată.
Dispozitvele folosite: termometre cu citire simplă:termometrul cu alcool și
termometrul cu mercur; termograful cu înscriere grafică.
Deteminarea umidității aerului
Umiditatea aerului este canitatea de vapori de apă existenți în aer. Pentru
caracterizarea umidității se folosesc următoarele mărimi higrometrice :
Umiditatea maximă - cea mai mare cantitate de vapori de apă care se poate găsi
într-un anumit volum de aer la o anumită temperatură. Se exprimă în g/m 3 și este o
constantă care se citește din tabele.
Umiditatea absolută - cantitatea de vapori de apă existentă într-un volum de aer
la un moment dat, la temperatura existentă în momentul acela. Se exprimă în g/m 3.
Umiditatea relativă indică gradul de saturație a aerului cu vapori de apă. Se
calculează prin raportarea umidității absolute la umiditatea maxima și se exprimă
în %.
Metodele de determinare pot fi gravimetrice, higrometrice sau psihrometrice.
Metoda psihrometrică se folosește pentru determinarea umidității relative și are ca
principiu evaporarea apei de pe un substrat, în funcție de umiditatea relativă a
aerului. Aparatul utilizat se numește psihrometrul Assmann cu aspirație ( fig.1) și
psihrometrul August staționar. În concluzie, umeditatea optimă a aerului e
considerată între 30%-60%.

Fig.1 Psihometrul Assmann cu aspirație

Determinarea vitezei curenților de aer
Metoda folosită este catatermometria care are ca principiu transferul de căldură
între aparat și mediu, în funcție de viteza curenților de aer din încăpere. Aparatul
folosit este catatermometrul Hill. În practică mai ușor de utilizat este acest
anemometrul din fig. 2:

Fig.2 Anemometru
Interpretarea rezultatelor se face prin comparare cu normele sanitare privind viteza
curenților de aer din încăperi:
Viteza optima : 0,1-0,3 m/sec, maxim 0,5 m/sec. În cazul unităților pentru copii se
admit maxim 0,3 m/sec.

În condițiile de microclimă confortabilă, procesele de termoreglare a

organismului se află în stare echilibrată, iar în caz de microclimă nefavorabilă,
poate provoca hiper sau hipotermia corpului și poate cauza apariția unor boli acute
sau cronice.
Temă pentru acasa: Măsuri de profilaxie a acțiunii nefavorabile a microclimei.