Igiena Mediului

1. Importanţa igienică a aerului. Straturile atmosferei, caracteristica lor.

IMPORTANŢA IGIENICĂ A AERULUI:
a. Prin aer se realizează aportul de O2 , element vital organismului, şi are loc îndepărtarea
CO2 , metabolit al arderii interne.
b. Prin proprietăţile fizice, aerul influenţează procesele de termoreglare a organismului.
c. Factorii fizici atmosferici determină caracteristicile climatice a diferitor zone geografice.
d. Straturile de aer au rol de termoprotecţie pentru globul pământesc.

Fizico-chimic, atmosfera are o structură neomogenă, ceea ce a permis împărţirea ei în mai multe
straturi:

a. Troposfera între 0 km deasupra munților înalți și 7 km în zona polară și 17 km la tropice

(inclusiv tropopauza). Ea are o grosime medie de ≈11 km (1/600 din raza de 6.371 km a
Pământului). Dacă se închipuie un Pământ cu diametrul de 1 m, atunci troposfera ar avea
o grosime de numai 0,863 mm. Troposfera constituie aproximativ 90 % din masa totală a
atmosferei. Aici, în stratul inferior al atmosferei, au loc fenomenele meteorologice.
b. Stratosfera între 7 - 17 până la 50 km (inclusiv stratopauza)
c. Mezosfera între 50 și 80 km (inclusiv mezopauza)
d. Termosfera numită și „ionosferă” între 80 și 640 km; denumirea de „termo-” este legată
de creșterea relativ bruscă a temperaturii cu altitudinea, iar cea de „iono-” de fenomenul
de ionizare a atomilor de oxigen și azot existenți, care astfel devin buni conducători
de electricitate și au influență asupra transmisiilor radio.
e. Exosfera între 500 și 1.000 km până la cca 100.000 km, cu o trecere treptată la spațiul
interplanetar.
2. Importanţa igienică a temperaturii şi umidităţii aerului, metode de
determinare a lor.
3. Importanţa igienică a mişcării aerului, caracteristicile ei, metode de
determinare. Roza vânturilor.
Viteza de mişcare a aerului exercită o influenţă mare asupra schimbului de căldu ră al
organismului, asupra proceselor de respiraţie, consumului de energie, stării
neuropsihice.
Influenţa mişcării aerului asupra metabolismului termic se manifestă prin mărirea
pierderilor de căldură, mai întîi de toate pe seama convenţiei, deoarece aerul care se
mişcă îndepărtează de corp cele mai apropiate straturi de aer încălzite, locul lor fiind
ocupat de aerul rece.
Vîntul amplifică, de asemenea, cedarea căldurii prin evaporare.
Viteza optima al miscarii vantului in exterior e de 1-4 m/s, Iar in incaperi de 0,1-0,3 m/s
In timpul unei viteze mai joase, de 0,1 m/s, apare senzaţia aerului nemişcat, stătut.
Viteza de mişcare a aerului ce depăşeşte 0,5 m/s provoacă o senzaţie neplăcută de
curent, care deseori este cauza răcirii locale şi generale.
Pentru igiena şi practica sanitară are importanţă nu atît direcţia vîntului ca atare. Un
interes cu mult mai mare prezintă cunoaşterea direcţiilor repetate de vînt în localitatea
dată. Ele se stabilesc pe baza observaţiilor meteorologice multianuale. Cunoaşterea par -
ticularităţilor de repetare a vînturilor pe un loc determinat e necesară medicului igienist
pentru soluţionarea problemelor referitoare la planificarea localităţilor, la amplasarea
raţională a caselor de locuit, a instituţiilor pentru copii, curativo-profilactice. Ele
trebuie amplasate pe partea expusă la bătaia vîntului faţă de întreprinderile industriale,
centralele de energie termică, alte obiective care pot să polueze aerul atmosferic cu
fum, gaze etc
Se masoara cu ajutorul anemometrelor(cu cupe[1-50m/s] si palete[0,5-15m/s]) si
catatermometrelor
Metoda de cercetare cu ajutorul anemometrelor. E nevoie de instalat astfel incat directia
curentilor de aer sa fie perpendicular pe suprafata de rotatie al paletelor(cupelor)Se masoara
numarul de rotatii pe secunda si se calculeaza viteza de miscare al aerului
Catatermometrul se utilizeaza la determinarea vitezelor mici de miscare al aerului. E un
termometru cu alcool care e dotat cu un rezervor in jos si o evazare in sus. Daca incalzim
aparatul si ii dau un agaz de racier pierderea caldurii se va petrece in mod diferit in functie de
microclimatu
Gratie capacitatii termice al alcoolului si al sticlei la coborarea alcoolului in limitele indicate pe
parcursul racirii raportate de 1cm2 de suprafata al aparatului se degaja o cantitate constanta de
temperature exprimata in milicalorii pemm2
Roza Vanturilor e o imagine grafica de repetare predominant a directiei vanturilor dupa
carturi(partile lumii) pe o perioada stabile de timp( o luna, un an)
Pentru formarea rozei vanturilor e necesar de sumat numarul tuturor cazurilor de vand sit imp
linistit in decursul perioadei de timp Suma obtinuta se ia ca 100% iar numarul de cazuri de vant
din fiecare cart sit imp linistit se calculeaza in procente.
Apoi se traseaza o diagram. Din centru se trag 8 liniicare inseamna 8 carturi(S, N, N-E, N-W, E,
W, S-W, S-E). Pe toate liniile se depun in proportii egale segmentele marimilor procentuale
calculate pentru aceste carturi si se unesc consecutive intre ele.

4. Microclimat – noţiune, tipurile şi acţiunea asupra organismului.

MICROCLIMATUL (ambianţa termică) complex de factori fizici ai mediului ce influenţează
schimbul de căldură între organism şi mediul extern : temperatura, umiditatea, viteza de mişcare
a aerului, temperatura obiectelor. Microclimatul încăperii influenţează în mod direct termoliza şi
indirect termogeneza.
Organismul uman pierde căldură prin 4 mecanisme : conductibilitate – (contact cu obiecte, aer
inspirat, H2O, alimente) - 5% din totalul căldurii pierdute. convecţie – direct dependentă de
factorii fizici ai mediului. În mod obişnuit 15 – 20 % din totalul căldurii pierdute. Cu cât
temperatura aerului este mai mică, umiditatea şi viteza curenţilor este mai mare cu atât termoliza
prin convecţie este mai mare. radiaţie sau termodeperdiţie – către obiectele şi suprafeţele din jur,
(sau în vid). 45 – 50 % din totalul căldurii pierdute. Este direct dependentă de temperatura
obiectelor şi suprafeţelor înconjurătoare. (radiaţie – şi +). evaporare – de pe suprafaţa pielii,
mucoasei. (0,6 kcaloriila 1 ml apă). În mod invizibil, insensibil – perspiraţie. Cu cât umiditatea
relativă a aerului e mai mică şi viteza de mişcare e mai mare evaporarea creşte. La t° 27 – 28°C
începe forma vizibilă de transpiraţie. 25 – 30 % din totalul căldurii pierdute în mod obişnuit
Tipurile de microclimat
a. Microclimat cald
b. Microclimat rece
c. Microclimat optim
Microclimat cald caracterizat prin:radiaţie pozitivă, temperatura şi umiditatea aerului crescută,
viteza de mişcare a aerului scăzută.Din partea organismului se pot produce reacţiile: vasodilataţie
periferică; transpiraţie puternică; hipertermie.
Microclimat rece caracterizat prin: radiaţie negativă, temperatura aerului scăzută, umiditatea şi
viteza de mişcare a aerului crescute.Din partea organismului se produc reacţiile: vasoconstricţie
periferică; apariţia contracţiilor musculare şi tremurăturilor; hipotermie.
Microclimat optim e considerat acel microclimat la care:mecanismul de termoreglare e solicitat
minim; confortul termic e asigurat prin reacţii fiziologice, fără suprasolicitări funcţionale.
Factorii de microclimat actioneaza organismul complex, sumar. Acest fapt e confirmat de
senzatie termica identica a organismului la diferite combinari ale temperaturii, umiditatii si
vitezei de miscare a aerului. Senzatia termica a organismului variaza si in dependenta de
alimentatie, imbracaminte, activitate. Pot fi create anumite combinari ale factorilor fizici cind
actiunea nefavorabila a unuia din factori este neutralizata de actiunea favorabila a altora.
Stabilirea unor combinari optime pentru factorii fizici este o conditie necesara pentru prevenirea
actiunii nefvorabile a microclimatului, de producere asupra organismului si pentru elaborarea
recomandarilor de calire, de climatoterapie

5. Metode de determinare a acţiunii ambianţei termice a aerului asupra

organismului.
6. Importanţa biologică a radiaţiei solare (infraroşii, vizibile, ultraviolete).
Efectul biologic principal a razelor infraroşii este efectul termic.Razele infraroşii generează
căldură cînd sunt absorbite de ţesuturi. O parte din căldura produsă se dispersează în mediu, iar o
parte pătrunde adînc în ţesuturi prin conducţie şi prin intermediul lichidelor circulante. Creşterea
temperaturii provoacă, ca efect secundar, creşterea metabolismului ţesuturilor, dilatarea vaselor
capilare, a arterelor şi relaxarea musculară. Aceste efecte vizează în special ţesuturile.
Expunerea la razele UV stimuleaza si productia de melanina, pigmentul care coloreaza pielea si
ne bronzeaza.UV stimuleaza, de asemenea, productia de celule care ingroasa pielea, ceea ce
inseamna ca aceasta capata rezistenta sporita la radiatii.

7. Vreme, climă, zone climatice (caracteristică generală). Aclimatizarea ca

problema igienică, fazele ei.
Vremea – totalitatea factorilor fizici atmosferici in momentul dat. Ea se caracterizeaza printr-
omare instabilitate, schimbindu-se uneori de citeva ori pe zi.
Clima – reprezinta totalitatea factorilor fizici atmosferici si telurici cum ar fi relieful,
vegetatia,suprafete de apa, caracteristici pentru o anumita regiune. Factori dominanti in formarea
climeisunt factorii fizici care variaza permanent si dau nastere fenomenelor meteorologice
dintroposfera.
Caractersticile generale ale climei sunt:
 stabilitate in timp
 modificarile sunt posibile numai in perioade lungi de timp (zeci, sute de ani)
Dupa situarea geografica suprafata pamintului se imparte in 5 zone climaterice de baza:2 polare;
2 temperate; 1 tropicala.
In cadrul acestor 5 zone climaterice din punct de vedere bio-climatologic deosebim 3tipuri de
climat:
1. excitant sau specific (alpin, de stepa)
2. indiferent sau nespecific (de ses, de coline)
 3. intermediar (subalpin, marin) – cu elemente excitante si neexcitante
Aclimatizare – procesul de adaptare functionala si organica a oranismului la trecerea dintr-un
climat in altul sau la expunerea in procesul muncii la factori fizici diferiti de cei initiali. Este un
proces social-biologic de adapatare activa a arganismului la conditii climatice noi.
Realizarea aclimatizarii depinde de:conditiile de munca; conditiile de trai; alimentatie; rezistenta
organismului.
Procesul de aclimatizare se realizeaza prin 3 faze:
a. faza initiala (de orientare la factor nou):se suprasolicita centrul de termoreglare; se
modifica metabolismul bazal; in SNC predomina procese de inhbitie; scade capacitatea
de munca; se deregleaza somnul; se pot acutiza bolile cronice existente.
b. faza de restructurare a stereotipului dinamic:favorabila – are loc o trecere lina la faza
stabila cu ajutorul unor masurisocial-igienice; nefavorabila – apar neuroze de
dezadaptare, artralgii, mialgii, cefalee, scadecapacitatea de munca, se acutizeaza bolile
cronice. In conditii extrem denefavorabile aclimatizarea nici nu are loc. In organism se
intensificamodificarile patologice. In astfel de cazuri este recomandata revenirea laclima
initiala.
c. faza stabila – se stabilizeaza procesele metabolice si capacitatea de munca.
8. Influenţa variaţiei presiunii parţiale a oxigenului asupra organismului.
Scăderi ale O2 în aerul atmosferic au loc la scăderea presiunii atmosferice, ceea ce duce la
hipoxie cu consecinţe la nivelul diferitor organe şi sisteme.
◼ până la 18 % - nu se produc tulburări;
◼ 18 – 15% (până la 3000 m) – manifestări uşoare, compensatorii ca
tahicardie, creşterea TA, creşterea nivelului hematiilor în sângele periferic, tahipnee;
◼ 15 – 10% (3-6000 m) – capacitatea de compensare devine ineficientă, apar tulburări:
dezechilibru acido-bazic, dispnee, manifestări din partea sistemului nervos – excitaţie urmată de
depresiune rău de munte – oboseală, tahipnee şi dispnee, cefalee, vertij, somnolenţă, cianoză,
hemoptizii, epistaxis, lipotimie.
◼ 10 – 8% (6-8000 m) – hipoxie intensă. Zonă critică se afectează centrul respirator, cu faze
succesive de oprire şi funcţionare, bradicardie, TA scade
În final se produse colapsul respirator şi cardio-vascular.
◼ > 8 % (8000 m) – viaţa nu e posibilă. Zona letală

9. Importanţa fiziologică şi igienică a bioxidului de carbon.

10.Influenţa variaţiei presiunii parţiale a azotului asupra organismului.
Azotul re o reactivitate chimica redusa. Nu ia parte activa in actul respiraiei. La presiune normala
nu are aactiune nociva asupra organismului Poate influenta sanatatea numai la cresterea presiunii
aerului inspirat. Inhalare de azot sub presiune poate fi numai in conditii particulare de munca, in
chesoni, la scafandre, la sportivi innotatori, sub apa. La coborire sub apa presiunea creste pentru
fiecare 11 m – o atmosfera. Azotul insiprat prin presiune trece membrana alveolara capilara, se
dizolva in plasma, apoi in tesuturile boggate in lipide (tes adipos, sist. nervos). La inspiratia
azotului sub presiune se provoaca 2 sindroame:
a. de compresiune – apare la coborire brusca sub apa si este legat de saturarea brusca in
azot a trs nervos. Evolueaza in 2 faze:
 de excitatie – se manifesta prin euforie, hiperreflectivitate, neliniste, agitatie,
tulburari senzoriale. “betia adincurilor”
 de inhibitie – adimanie, bradicardie, hiporeflectivitate, pina la somn si deces.
Acest sindrom se instaleaza cu atit mai repede, cu cit se coboara mai adinc omul.

b. de decompresiune – apare la revenirea rapida la suprafata. In aceste conditii azotul din

tesuturi nu este eliminat din organism in ritmul respiratiei. Deci o parte se acumuleaza in
singe si da nastere emboliei gazoase, cu diverse localizari. Cele mai grave sunt ale
creierului si cordului, consecinta carora poate fi infarctul miocardic, pulmonar, paralizii,
parastizii, artralgii, mialgii. Se mai numeste “boala de cheson”.
Pentru prevenirea acestor fenomene este necesar ca persoanele ce vor fi expuse la presiuni
crescute sa cunoasca simptomele acestor sindroame, mai ales a celor premonitorii pierderii
cunostintei. Atit coborirea, cit si ridicarea la suprafata se vor face lent, in trepte cu pauze.
Persoanele vor fi selectate medical. Se recomanda si cresterea capacitatii de adaptare a
organismului la presiuni crescute metodic permanent.

11.Poluarea atmosferei, definiţie, surse de poluare.

Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor substanţe care, în funcţie de
concentraţie şi timp de acţiune, produc modificări ale sănătăţii, generează sau alterează mediul.
Aceste substanţe pot fi diferite de cele care se găsesc în compoziţia normală a aerului sau pot să
fie - compuşi care fac parte din acestea, cum ar fi O3, CO2, RO etc.
Sursele de poluare a atmosferei
1.NATURALE
 Eroziunea solului (particule de praf în suspensie; anual – 30 milioane tone)
 Erupţiile vulcanice în perioada de activitate (CO2, CO, NH3, oxizi de sulf, praf).
 Incendiile spontane ale pădurilor (CO2, funingine, hidrocarburi, fum cenuşă).
 Polenul diferitor plante.
 Descompunerea naturală a materiilor organice (NH3, H2S, CH4 etc). Sursele de poluare
a atmosferei
2.ARTIFICIALE
 Procesele de combustii (oxizi de sulf, de azot, de carbon, aldehide şi acizi organici,
hidrocarburi, funingine, pulberi).
 Transportirele terestre, maritime, aeriene (CO, oxizi de azot, hidrocarburi, Pb)
 Procesele industriale.
Poluanţii atmosferici şi clasificarea lor
 IRITANŢI (oxizi de sulf, oxizi de azot, substanţe oxidante, clorul şi compuşii săi,
amoniac, pulberi în suspensie).
 ASFIXANŢI (oxid de carbon, hidrogen sulfurat, acid cianhidric, cianuri, nitriţi, etc)
 TOXICI (plumb, cadmiu, mercur, arsen, fluor, pesticide)
 CANCERIGENI (hidrocarburi policiclice aromatice, nitrozamine, nitrozamide, amine
aromatice, pesticide organice, tutun, substanţe anorganice: Pb, Ni, Cd, Cr).
 FIBROZANŢI (oxizi de fier, pulberi de asbest, bioxid de siliciu, beriliu, poluanţi iritanţi).

12.Poluanţii atmosferici, clasificarea lor după acţiunea directă asupra

organismului.
Poluanţii din atmosferă variază în funcţie de natura lor,
concentraţie cît şi de durata acţiunii lor asupra organismului
uman, provocînd astfel consecinţe grave. Specialiştii în medicină şi
ecologie au stabilit o legătură directă între degradarea mediului şi
creşterea numărului de persoane care suferă de alergii, astm,
cancer şi alte boli. Poluanţii principali care acţionează negativ
asupra oragnismului uman sunt: oxizii de azot, dioxidul de sulf,
ozonul troposferic, monoxidul de carbon, aldehida formică,
fenolii, pulberile în suspensie (PM10 şi 2,5 mkm).
Efecte asupra sănătaţii populaţiei:
 Dioxidul de azot este cunoscut ca fiind un gaz foarte toxic
atît pentru oameni cît şi pentru
animale (gradul de toxicitate al dioxidului de azot este de 4 ori mai
mare decît cel al
monoxidului de azot). Expunerea la concentraţii ridicate poate fi
fatală, iar la concentraţii reduse
afectează ţesutul pulmonar.
Populaţia expusă la acest tip de poluanţi poate avea dificultăţi
respiratorii, iritaţii ale căilor
respiratorii, disfuncţii ale plamînilor. Expunerea pe termen lung la
o concentraţie redusă poate
distruge ţesuturile pulmonare ducînd la emfizem pulmonar.
Persoanele cele mai afectate de expunerea la acest poluant sunt
copiii.
 Dioxid de sulf (SO2).În funcţie de concentraţie şi perioada
de expunere dioxidul de sulf are diferite efecte asupra
sănătăţii umane. Expunerea la o concentraţie mare de dioxid
de sulf, pe o perioadă scurta de timp, poate provoca
 dificultăţi respiratorii severe. Sunt afectate în special
persoanele cu astm, copiii, vîrstnicii şi persoanele cu boli
cronice ale căilor respiratorii. Expunerea la o concentraţie
redusă de dioxid de sulf, pe termen lung poate avea ca efect
infecţii ale tractului respirator.
 Monoxid de carbon (CO).Este un gaz toxic, în concentraţii
mari fiind letal (la concentraţii de aproximativ 100 mg/m3 )
prin reducerea capacităţii de transport a oxigenului în sînge,
cu consecinţe asupra sistemului respirator şi a sistemului
cardiovascular. La concentraţii relativ scăzute: - afectează
sistemul nervos central; - slăbeşte pulsul inimii, micşorînd
astfel volumul de sînge distribuit în organism; - reduce
acuitatea vizuală şi capacitatea fizică; - expunerea pe o
perioada scurtă poate cauza oboseală acută; - poate cauza
dificultăţi respiratorii şi dureri în piept persoanelor cu boli
cardiovasculare; - determină iritabilitate, migrene, respiraţie
rapidă, lipsa de coordonare, greaţă, ameţeală, confuzie,
reduce capacitatea de concentrare. Segmentul de populaţie
cea mai afectată de expunerea la monoxid de carbon o
reprezintă: copiii, vîrstnicii, persoanele cu boli respiratorii şi
cardiovasculare, persoanele anemice, fumătorii.
 Ozonul troposferic (O3). Concentraţia de ozon la nivelul
solului provoacă iritarea tractului respirator şi iritarea
ochilor. Concentraţii mari de ozon pot provoca reducerea
funcţiei respiratorii.
 Aldehida formică, în contact cu pielea, provocă diferite
forme de dermatite, care se manifestă după sensibilitatea
individuală. Provoacă daune a căilor respiratorii (bronhii,
plămîni), tumori maligne, mutaţii şi boli cardiovasculare.
Sub influenţa aldehidei formice se pot dezvolta modificări
degenerative în ficat, rinichi, inimă şi creier. În exces,
aldehida formică este cancerigenă.
13.Efectele poluării aerului atmosferic asupra sănătăţii (directe şi
indirecte).

Acţiune directă:
◼ Efecte acute – după expuneri de scurtă durată (intoxicaţii -
apar îndată după creşterea concentraţiei manifestate prin
modificări acute ale sănătăţii cu agravarea sau decompensarea
unei boli existente).
◼ Efecte cronice – după expunere de lungă durată a
concentraţiilor moderate (ani)
➢ Cumulare materială (Pb, Cd, Hg) cu depuneri în organe şi
ţesuturi - fenomene toxice.
➢ Cumulare funcţională (p. iritanţi) cu apariţia îmbolnăvirilor.
◼ Efecte tardive – în care latenţa apariţiei fenomenilor
patologice cuprinde decenii (acţiune cancerigenă, teratogenă,
mutagenă).
Acţiunea indirectă:
◼ Asupra microclimatului (zile cu ceaţă, reducerea r. calorice,
inversiuni termice).
◼ Asupra radiaţiilor luminoase (luminozitatea scade cu 10-
50%)
◼ Asupra radiaţiilor ultraviolete (reţinerea)
◼ Asupra plantelor (distrugerea vegetaţiei)
◼ Asupra animalelor (albinile – indicatori ai gradului de
poluare)
◼ Asupra condiţiilor de viaţă (mirosuri neplăcute, murdărirea
locuinţelor, coroziunea metalelor, degradarea obiectelor de
cauciuc şi metal, pierderi economice – scăderea vizibilităţii,
reparaţii frecvente, degradarea operelor de artă etc.).

14.Măsuri de protecţie ale aerului atmosferic.

Concentrațiile poluanților atmosferici continuă să fie foarte mari, iar problemele legate de
calitatea aerului persistă.
Măsurile de prtecție a aerului :
 Tehnologice
 De planifiere
 Sanitar-tehnice
 Legislative
 Tehnologic – pe prim plan :
 reducerea sau excluderea evacuarii substanțelor nocive in atmosferă
 Trecerea la procese tehnologice inchise, continue.
 Recuperarea si utilizarea reziduurilor industriale
 Inlocuirea substanțelor nocive cu cele inofensive.
 Epurarea materiei prime de compusi nocivi.
 Inlocuirea proceselor de prelucrare, care genereaza pulberi.
 Perfecionarea proceselor de ardere
  Ermetizarea proceselor tehnologice.
 De planifiere :
 planificarea corectă a centrelor populate
 stabilire zonelor de protectie sanitară
 plantarea zonelor verzi in centrele populate
 Sanitar- tehnice:
 Epurarea reziduurilor (folosirea filtrelor, camerelor de sedimentare, de
captare a pulberilor,
 Folosirea dispozitivelor de prelucrare termica a reziduurilor ( arderea
substanțelor organice cu utilizarea căldurii degajate )
 Epurarea catalitică a gazelor
 Ozonarea gazelor formate
 Construirea coșurilor de evacuare înalte (masuri poliactive)
 Legislative :
 elaborarea CMA pentru substanetel evacuate in aerul atmosferic
 elaborarea masurilor de atingere a emanarilor maxime admisibile ( EMA)
 elaborarea standartelor pentru materia prima

15.Ventilaţia naturală a încăperilor. Tipurile ei şi factorii ce o determină.

Ventilaţia reprezintă un proces de înlăturare a factorilor nocivi din încăperi şi creare a
condiţiilor optime ale mediului ambiant, utilizând un sistem de instalaţii sanitar-tehnice.
Sistemele de ventilare pot fi clasificate după: modul de formare a presiunii pentru
deplasarea aerului – naturală şi artificială;
Ventilatia naturala poate fi: organizata si neorganizata. Din ventilația organizata fac
parte: aerația și canalele de extragere. Din cea neorganizată: curenții de aer, infiltrația și
geamurile.
Factorii ce determină ventilaţia naturală sunt:
 diferenţa de temperatură dintre aerul din exteriorul şi interiorul încăperii;
 diferenţa de presiune a "coloanei de aer" între nivelul inferior şi superior (al
încăperii);
 aşa-numita presiune a vântului.
Avantajele ventilaţiei naturale:

 accesibilitate după cost;

 simplitatea montării;
 siguranţa, indusă de lipsa utilajelor electrice şi părţilor mobilei.

16.Ventilaţia artificială –tipurile ei, aplicarea lor.

Ventilaţia artificială se deosebeşte de cea naturală prin faptul că asigură posibilitatea unui
schimb de aer permanent, dirijat (datorită instalaţiilor mecanice).
Cerinţele către ventilaţia artificială:
1.să asigure microclimatul corespunzător cerinţelor normative pentru încăperi;
2. să asigure curăţirea suficientă a aerului (concentraţiile de praf, substanţe chimice să nu
depăşească CMA).
Avantajele ventilaţiei artificiale:
1.schimbul de aer poate fi reglat, dirijat,
 2.are o rază de acţiune mare,
3.debitul şi aspiraţia nu depind de temperatura şi viteza de mişcare a aerului;
4. posibilitatea prelucrării aerului debitat (încălzirea, umectarea, purificarea de impurităţi
mecanice); 5. captarea poluanţilor la locul de formare şi emisie;  curăţarea aerul extras poluat,
de praf, vapori, gaze.

17.Metoda de calcul a volumului şi multiplului de ventilaţie necesar în

locuinţe şi încăperi publice.
Volumul necesar de ventilaţie – este cantitatea de aer curat , care trebuie debitată în încăpere la
1 persoană în oră, astfel ca concentraţia de СО2 să nu depăşească nivelul admis (0,07 - 0,1%).
Sub noţiunea de multiplu necesar de aer se înţelege numărul, ce indică, de câte ori în decurs de
o oră aerul din încăpere trebuie schimbat, astfel ca СО2 să nu depăşească nivelul admis.
Mărimile reale ale acestor indici sunt determinate prin măsurări obiective.
În saloanele spitaliceşti cantitatea de aer asigurată prin intermediul ventilaţiei artificiale trebuie
să fie nu mai mică de 80 m3 de aer în 1 oră la 1 pat, în săli sportive – 90 m3 de aer în 1 oră la 1
om.
În faţa indicelui multiplului schimbului de aer se pune semnul plus (+) sau (-). în primul caz
aceasta indică schimbul de aer prin refulare, în al doilea – prin aspiraţie. Astfel, de exemplu,
dacă este indicat că multiplul schimbului de aer este egal cu +2, -3, aceasta înseamnă, că în
încăpere în decurs de o oră se debitează o cantitate dublă de aer, şi se extrage o cantitate triplă
faţă de volumul încăperii.
Multiplul schimbului de aer în încăperile blocului operator trebuie să fie minimum + 10 – 8 (10
refulare, 8 aspiraţie). Aerul refulat poate avea un multiplul şi mai mare, până la 100 – 200
volume de aer.
Multiplul schimbului de aer aspirat permanent trebuie să mai mic decât cel refulat, caracteristic
pentru sălile de pansamente, de manipulaţii, preoperatorii, săli de naştere.
În cazul ventilaţiei încăperilor blocului operator, de asemeni la condiţionarea aerului e necesară
prevalarea refulării asupra aspiraţiei, deci aer debitat trebuie fie mai mult, pentru prevenirea
pătrunderii aerului din încăperile alăturate în blocul operator.

eficacităţiventi
laţiei
4
1

18.Metodele de apreciere a eficacităţii ventilaţiei încăperilor.