Igiena Mediului

1. Importanţa igienică a aerului. Straturile atmosferei, caracteristica lor.

Aerul interactioneaza permanent cu organismul si actiunea lui asupra organismlui poate fi nu

numai pozitiva, ci si negativa. Orice deviere in starea aerului poate influenta atit direct, cit si
indirect functile organismului, dereglindu-i homeostaza. Amestecul de gaze, vapori de apa, care
se mentine ca un invelis in jurul pamintului este numit atmosfera. Inaltimea atmosferei este
apreciata la cca 50 000 km, dupa care urmeaza spatiul interplanetar. Fizico-chimic atmosfera are
o structura neomogena, aceasta structura permite impartirea atmosferei in mai multe straturi (de
la suprafata Terrei):


Troposfera – se intinde in mediu pina la 10 km de la suprafata solului, fiind mai inalta la
ecuator. In troposfera factorii fizici prezinta variatii mari si consecinte ale acestor variatii
sunt depunerile atmosferice, deplasarea maselor de aer, formarea norilor. In troposfera
presiunea atmosferica si temperatura aerului sunt in permanenta scadere. Aici se afla cca
75% din tot volumul aerului atmosferic si 90% din vaporii de apa. Starea troposferei este
permanent influentata de toate procesele care au loc pe suprafata paminului, astfel in
troposfera permanent sunt pulberi, gaze toxice, microorganisme. Dupa troposfera
urmeaza un strat de pauza – tropopauza.

Stratosfera – se intinde pina la altitudinea de cca 50 km. Aici temperatura aerului creste
cu inaltimea, presiunea atmosferica continua sa scada. In stratosfera se gaseste stratul de
ozon, care se formeaza sub actiunea radiatiilor ultraviolete si protejeaza suprafata
pamintului de aceleasi radiatii ultraviolete. Stratosfera mai poarta denumirea
de hemosfera, datorita faptului ca aerul se afla predominant in forma moleculara. Dupa
acest strat exista stratul de tranzitie- stratopauza.

Mezosfera – Aici temperatura scade, presiunea atmosferica scade. La limita superioara a
mezosferei care este apreciata aproximativ de 100 km, temperatura ajunge -70 – -80
grade. In mezosfera se propaga si sunt reflectate undele radioelectrice. Strat de tranzitie –
mezopauza.

Aceste 3 straturi caracterizate impreuna sunt numite homosfera, deoarece sunt influentate de

activitatea omului.


Termosfera – ionosfera sau heterosfera. Se intinde la inaltimi de cca 2 000 km. Aici
temperatura creste, presiunea atmosferica scade datorita aerului rarefiat. Elementele
atmosferice aici se afla in forma de ioni, electroni liberi. Dupa termosfera este un strat de
tranzitie – termopauza.

Exosfera – practic nu are limite.
 2. Importanţa igienică a temperaturii şi umidităţii aerului, metode de determinare a lor.

Temperatura aerului exercită influenţă asupra termoreglării organismului. Temperatura înaltă

micşorează posibilitatea de cedare a căldurii, cea joasă o sporeşte.

Aflarea îndelungată în mediu cu temperaturi înalte provoacă ridicarea temperaturii corpului,

accelerarea pulsului, dereglarea activităţii sistemului cardiovascular, ceea ce influenţează negativ
asupra funcţionării sistemului nervos central, reducîndu-se atenţia, precizia, coordonarea
mişcărilor şi viteza reacţiei. In stare de repaus echilibrul termic al organismului cu mediul
înconjurător se păstrează la temperatura aerului de 18—24°C. La o muncă fizică de efort mediu
temperatura optimă a aerului va fi de 10—15°C, iar la o muncă grea de 10°C.

Dereglarea echilibrului termic duce la supraîncălzire, iar în anumite condiţii (umiditatea înaltă,
lipsa mişcărilor de aer) poate provoca un şoc termic.

Temperatura joasă a aerului, sporind cedarea de căldură, creează pericolul răcirii organismului.
Astfel pot avea loc afectări ale organelor de respiraţie, ale sistemului periferic nervos şi muscu-
lar. ,

O deosebită importanţă o are temperatura din încăperile spitaliceşti, deoarece la multe'stări

patologice are loc dereglarea metabolismului termic

Temperatura aerului poate fi masurata cu :

Termometre stationare maxim(mercur) si minim(alcool), sau cu ajutorul termografelor(pe termen

lung)Se masoara temperature in 3 puncte aflate pe diagonal, peretele interior(cald,la 0,2m), in
centru si la fereastra (la 0,2m) pe 3 pncte: la 10cm de podea, la 1m si la 1,5m

Umiditatea aerului se caracterizează prin conţinutul vaporilor de apă. Ea influenţează asupra

gradului de cedare a căldurii, stării termice şi generale a organismului..

Aerul uscat, dimpotrivă, influenţează favorabil metabolismul termic atît la temperatură înaltă, cît
şi la cea joasă, în primul caz contribuind la evaporarea, iar în al doilea micşorînd cedarea căl-
durii.

Influenţa nefavorabilă a aerului uscat se manifestă numai la umiditate foarte joasă — de 20% şi
mai puţin. Ea se exprimă prin uscarea mucoaselor, provocînd o senzaţie de uscat în gură, gît, nas,
uscarea pielii şi descuamarea ei.

Umiditatea absoluta este cantitatea de valori de apă în grame în 1 m3 de aer sau în milimetri de
presiune ă coloanei de mercur în momentul cercetării.

Umiditatea maximă este cantitatea de vapori de apă în grame necesară pentru saturaţia deplină a
1 m3 de aer la o anumită temperatură. Umiditatea maximă se determină după tabel.

Umiditatea relativă reprezintă raportul dintre umiditatea absolută şi cea maximă, exprimată în
procente.

Deficitul de saturaţie este diferenţa dintre umiditatea maximă şi cea absolută.

Umiditatea fiziologică relativă este raportul dintre umiditatea absolută şi cea maximă la
temperatura de 37°C, adică la temperatura corpului, exprimată în procente.
Pentru determinarea umiditatii aerului se utilizeaza Psihrometrele August si Assman care au la
baza 2 termometre unul usca si altul umed. La rezervoruul cu alcool al celui uned e pus un batist
cu un capat inmuiat intr-un pahar cu apa distilata.

La evaporarea apei din batist scade temperature aratata de termometrul umed. Cu cat diferenta
dintre cele 2 e mai mare cu atat umiditatea e mai mic.

3. Importanţa igienică a mişcării aerului, caracteristicile ei, metode de determinare.

Roza vânturilor.

Viteza de mişcare a aerului exercită o influenţă mare asupra schimbului de căldură al

organismului, asupra proceselor de respiraţie, consumului de energie, stării neuropsihice.

Influenţa mişcării aerului asupra metabolismului termic se manifestă prin mărirea pierderilor de
căldură, mai întîi de toate pe seama convenţiei, deoarece aerul care se mişcă îndepărtează de corp
cele mai apropiate straturi de aer încălzite, locul lor fiind ocupat de aerul rece.

Vîntul amplifică, de asemenea, cedarea căldurii prin evaporare.

Viteza optima al miscarii vantului in exterior e de 1-4 m/s, Iar in incaperi de 0,1-0,3 m/s

In timpul unei viteze mai joase, de 0,1 m/s, apare senzaţia aerului nemişcat, stătut. Viteza de
mişcare a aerului ce depăşeşte 0,5 m/s provoacă o senzaţie neplăcută de curent, care deseori este
cauza răcirii locale şi generale.

Pentru igiena şi practica sanitară are importanţă nu atît direcţia vîntului ca atare. Un interes cu
mult mai mare prezintă cunoaşterea direcţiilor repetate de vînt în localitatea dată. Ele se stabilesc
pe baza observaţiilor meteorologice multianuale. Cunoaşterea particularităţilor de repetare a
vînturilor pe un loc determinat e necesară medicului igienist pentru soluţionarea problemelor
referitoare la planificarea localităţilor, la amplasarea raţională a caselor de locuit, a instituţiilor
pentru copii, curativo-profilactice. Ele trebuie amplasate pe partea expusă la bătaia vîntului faţă
de întreprinderile industriale, centralele de energie termică, alte obiective care pot să polueze
aerul atmosferic cu fum, gaze etc

Se masoara cu ajutorul anemometrelor(cu cupe[1-50m/s] si palete[0,5-15m/s]) si

catatermometrelor

Metoda de cercetare cu ajutorul anemometrelor. E nevoie de instalat astfel incat directia

curentilor de aer sa fie perpendicular pe suprafata de rotatie al paletelor(cupelor)Se masoara
numarul de rotatii pe secunda si se calculeaza viteza de miscare al aerului

Catatermometrul se utilizeaza la determinarea vitezelor mici de miscare al aerului. E un

termometru cu alcool care e dotat cu un rezervor in jos si o evazare in sus. Daca incalzim
aparatul si ii dau un agaz de racier pierderea caldurii se va petrece in mod diferit in functie de
microclimatu

Gratie capacitatii termice al alcoolului si al sticlei la coborarea alcoolului in limitele indicate pe

parcursul racirii raportate de 1cm2 de suprafata al aparatului se degaja o cantitate constanta de
temperature exprimata in milicalorii pemm2

Roza Vanturilor e o imagine grafica de repetare predominant a directiei vanturilor dupa

carturi(partile lumii) pe o perioada stabile de timp( o luna, un an)

Pentru formarea rozei vanturilor e necesar de sumat numarul tuturor cazurilor de vand sit imp
linistit in decursul perioadei de timp Suma obtinuta se ia ca 100% iar numarul de cazuri de vant
din fiecare cart sit imp linistit se calculeaza in procente.

Apoi se traseaza o diagram. Din centru se trag 8 liniicare inseamna 8 carturi(S, N, N-E, N-W, E,
W, S-W, S-E). Pe toate liniile se depun in proportii egale segmentele marimilor procentuale
calculate pentru aceste carturi si se unesc consecutive intre ele.

4. Microclimat – noţiune, tipurile şi acţiunea asupra organismului.

Microclimatul – complexul de factori fizici care influenteaza schimbul de caldura dintre

organism si mediu. Este determinat de temperatura aerului, umiditatea, viteza de miscare si
radiatiile calorice ale lui de pe suprafetele inconjuratoare. Microclimatul este microambianta
mediului dat.

Microclimatul incaperilor influenteaza in mod direct termoliza si indirect termogeneza.

Organismul uman pierde caldura prin 4 mecanisme:


conductibilitatea – 5%

convectia – 15-20%. Cu cit temperatura aerului este mai mica iar umiditatea si viteza de
miscare mai mare, termoliza prin convectie este mai mare.

radiatie sau termodeperditie – 40-50%, catre obiectele si suprafetele din jur.
Termoradiatia este direct dependenta de temperatura obiectelor si suprafetelor
inconjuratoare. Ea poate fi:
o
negativa – in cazul cind suprafetele obiectelor din jur au o temperatura mai joasa
decit temp corpului
o
pozitiva - invers

evaporarea – 25-30%, de pe suprafata pielii si a mucoaselor, are loc in mod insensibil.
Astfel in mediu se evaporeaza in 24 ore cca 500 ml de apa. La evaporarea 1 ml de apa
organismul cedeaza 0,6 kcal. La temperaturi mai mari de 27 grade apare sudoratia
vizibila. Cu cit umiditaea aerului este mai mica, iar viteza miscarii mai mare, evaporarea
creste.

Tipurile de microclimat:
 1.
microclimat cald

o
radiatie pozitiva
o
temperatura si umiditatea aerului crescute
o
viteza de miscare scazuta

Din partea organismului:


vasodilatare

hipertermie

transpiratie puternica

2.
microclimat rece

o
radiatie negativa
o
temp aerului scazuta
o
umiditatea si viteza de miscare a aerului crescute

Din partea organismului:


vasoconstrictie

frison muscular

hipotermie

3.
microclimat optim – acel microclimat, la care mecanismul de termoreglare e solicitat
minim, confortul termic se asigura prin reactii fiziologice, fara suprasolicitari functionale.

Factorii de microclimat actioneaza organismul complex, sumar. Acest fapt e confirmat de

senzatie termica identica a organismului la diferite combinari ale temperaturii, umiditatii si
vitezei de miscare a aerului. Senzatia termica a organismului variaza si in dependenta de
alimentatie, imbracaminte, activitate. Pot fi create anumite combinari ale factorilor fizici cind
actiunea nefavorabila a unuia din factori este neutralizata de actiunea favorabila a altora.
Stabilirea unor combinari optime pentru factorii fizici este o conditie necesara pentru prevenirea
actiunii nefvorabile a microclimatului, de producere asupra organismului si pentru elaborarea
recomandarilor de calire, de climatoterapie.
5. Metode de determinare a acţiunii ambianţei termice a aerului asupra organismului.

1.
metode fizice – mai frecvent e folosita catatermometria, cu ajutorul careia se determina
caldura pierduta de dispozitiv (catatermometru) in diferite conditii de microclimat sau
capacitatea de racire a aerului. S-a stabilit ca la o capacitate de racire a aerului:
o
4,5 – 6,5 mcal/cm2/sec – confort termic
o
<4,5 mcal/cm2/sec – microclimat cald
o
>6,5 mcal/cm2/sec – microclimat rece

Aceasta metoda are dezavantaje, deoarece aici organismul uman este luat identic cu un dispozitiv
fizic, lipsit de posibilitati de reglare si acomodare.

2.
metode fiziologice – ne adresam direct organismului , cercetindu-i diferite reactii la
ambianta termica data.

Mai frecvent sunt folosite:


Temperatura cutanata – se determina pe frunte, stern, degetul mare al piciorului. La un
discomfort termic creste diferenta dintre temp sectoarelor periferice si centrale.

Frecventa pulsului – s-a stabilit ca la cresterea temp corpului cu un grad frecventa
pulsului se mareste cu 30 batai/minut.

3.
metode psihologice:


de interogare despre senzatia subiectiva

se determina temperatura efectiva – senzatia termica a organismului pusa la diferite
conditii de microclimat. Pentru adult sanatos adecvat imbracat cu activitate usoara zona
de confort termic pentru temperatura efectiva este 17-21 grade conventionale, iar la
valoarea temp efective 19 avem linia de confort. Aici majoritatea au senzatii de confort
termic.

Temperatura rezultanta – se determina pentru aprecierea microclimatului in conditii de
producere. Temperatura efectiva poate fi determinata dupa tabele speciale sau dupa
nomograma, care reprezinta graficul interdependentei dintre temperatura aerului,
umiditatea lui si viteza de miscare a aerului.
 6. Importanţa biologică a radiaţiei solare (infraroşii, vizibile, ultraviolete).

Melanina se formează sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete din diapazonul A

Vitamina D se sintezează sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete din diapazonul B

Insolaţia e cauzată de acţiunea radiaţiilor infraroşii scurte

Acţiune bactericidă pronunţată posedă radiaţiile solare ultraviolete – C

Radiaţiile ultraviolete din diapazonul C provoacă leziuni celulare

Acţiunea biologică a radiaţiilor solare luminoase


Stimulează procesele metabolice în organism

Asigurară ritmul circadian

Asigură funcţia analizatorului optic

7. Vreme, climă, zone climatice (caracteristică generală). Aclimatizarea ca problema

igienică, fazele ei.
Vremea – totalitatea factorilor fizici atmosferici in momentul dat. Ea se caracterizeaza printr-o
mare instabilitate, schimbindu-se uneori de citeva ori pe zi.

Clima – reprezinta totalitatea factorilor fizici atmosferici si telurici cum ar fi relieful, vegetatia,
suprafete de apa, caracteristici pentru o anumita regiune. Factori dominanti in formarea climei
sunt factorii fizici care variaza permanent si dau nastere fenomenelor meteorologice din
troposfera.

Caractersticile generale ale climei sunt:

1.
stabilitate in timp
2.
modificarile sunt posibile numai in perioade lungi de timp (zeci, sute de ani)

Dupa situarea geografica suprafata pamintului se imparte in 5 zone climaterice de baza:

 
2 polare

2 temperate

1 tropicala

In cadrul acestor 5 zone climaterice din punct de vedere bio-climatologic deosebim 3 tipuri de
climat:

1.
excitant sau specific (alpin, de stepa)
2.
indiferent sau nespecific (de ses, de coline)
3.
intermediar (subalpin, marin) – cu elemente excitante si neexcitante

Aclimatizare – procesul de adaptare functionala si organica a oranismului la trecerea dintr-un

climat in altul sau la expunerea in procesul muncii la factori fizici diferiti de cei initiali. Este un
proces social-biologic de adapatare activa a arganismului la conditii climatice noi.

Realizarea aclimatizarii depinde de:


conditiile de munca

conditiile de trai

alimentatie

rezistenta organismului

Procesul de aclimatizare se realizeaza prin 3 faze:

1.
faza initiala (de orientare la factor nou):

o
se suprasolicita centrul de termoreglare
o
se modifica metabolismul bazal
o
in SNC predomina procese de inhbitie
 o
scade capacitatea de munca
o
se deregleaza somnul
o
se pot acutiza bolile cronice existente

2.
faza de restructurare a stereotipului dinamic:

o
favorabila – are loc o trecere lina la faza stabila cu ajutorul unor masuri social-
igienice
o
nefavorabila – apar neuroze de dezadaptare, artralgii, mialgii, cefalee, scade
capacitatea de munca, se acutizeaza bolile cronice. In conditii extrem de
nefavorabile aclimatizarea nici nu are loc. In organism se intensifica modificarile
patologice. In astfel de cazuri este recomandata revenirea la clima initiala.

3.
faza stabila – se stabilizeaza procesele metabolice si capacitatea de munca.

8. Influenţa variaţiei presiunii parţiale a oxigenului asupra organismului.

Scaderi ale conc O2 atmosferic au loc la scaderea presiunii atmosferice, ceea ce duce la hipoxie
cu consecinte la nivelul diferitor organe.

La scaderea conc O2 pina la 18% in organism nu se produc tulburari.

La o scadere pina a 15%, ceea ce avem pina la altitudinea de 3 km, manifestarile sunt usoare,
compensatorii, ca tahicardie, hipertensiune, creste nr de hematii la periferia corpului.

La altitudini de 3-6 km scade pina la 10% si aici capaciatea de compensare devine ineficienta.
Apar tulurai ca dispnee, excitatie, urmata de depresie, apare dezechilibru acido-bazic. La aceste
inaltimi apare asa-numitul “raul de munte” sau boala de altitudine, manfestata prin oboseala,
tahipnee si dispnee, cefalee, vertij, somnolenta, cianoza, hemoptizii.

La inaltimi de 6-8 km conc O2 scade pina la 10-8%. Apare o hipoxie pronuntata. Aceasta
inaltime este numita zona critica. Aici se afecteaza centrul respirator, faze succesive de orpire si
functioarea centrului, braicardie si scade tens art. In final se produce colaps respirator si
cardiovascular.

La conc mai mici de 8%, la altitudini de 8 km si mai sus viata lipseste.

9. Importanţa fiziologică şi igienică a bioxidului de carbon.

Impactul negativ apare la cresterea presunii partiale a CO2, care creste pe seama cresterii
concentratiei.
La cresterea pina la 1-2% se observa o polipnee. Aici CO2 este exctant al centrului respirator.
Aceasta actiune este utlizata in practica medicala si anume in anesteziologie.

La cresterea conc CO2 pina la 2-3% se observa cresterea amplitudinii si ritmului respirator,
apare dispnee.

La conc de 4% dispnea devine accentuata. Apare senzatia de constrictie toracica.

La conc de 5% apar si manifestari digestive – gretur, vomismente.

La 6-7% la simptomele enumerate se mai adauga vertije, cefalee.

La cresterea pina la 10% apare o stare depresiva, pierderea cunostintei. Se produce stopul
respirator cardiac.

La 15% are loc pierderea cunostintei, exitus.

La 20% sfirsitul letal se instaleaza in citeva minute.

Pe linga importanta fiziologica CO2 are si importanta igenica. Si anume conc CO2 este indicator
de viciere a aerului. Vicierea aerului este un fenomen complex rezultat din suprapopularea sau
aglomerarea incaperilor. La baza vicierii sta procesul respirator, care produce in aer modificari
chimice, si anume scade concentratia O2, creste conc CO2, se modifica proprietatile fizice ale
aerului, si anume creste temp, umiditatea.

10. Influenţa variaţiei presiunii parţiale a azotului asupra organismului.

Azotul re o reactivitate chimica redusa. Nu ia parte activa in actul respiraiei. La presiune normala
nu are aactiune nociva asupra organismului Poate influenta sanatatea numai la cresterea presiunii
aerului inspirat. Inhalare de azot sub presiune poate fi numai in conditii particulare de munca, in
chesoni, la scafandre, la sportivi innotatori, sub apa. La coborire sub apa presiunea creste pentru
fiecare 11 m – o atmosfera. Azotul insiprat prin presiune trece membrana alveolara capilara, se
dizolva in plasma, apoi in tesuturile boggate in lipide (tes adipos, sist. nervos). La inspiratia
azotului sub presiune se provoaca 2 sindroame:
de compresiune – apare la coborire brusca sub apa si este legat de saturarea brusca in azot a trs
nervos. Evolueaza in 2 faze:
de excitatie – se manifesta prin euforie, hiperreflectivitate, neliniste, agitatie, tulburari senzoriale.
“betia adincurilor”

de inhibitie – adimanie, bradicardie, hiporeflectivitate, pina la somn si deces. Acest sindrom se

instaleaza cu atit mai repede, cu cit se coboara mai adinc omul.

de decompresiune – apare la revenirea rapida la suprafata. In aceste conditii azotul din tesuturi
nu este eliminat din organism in ritmul respiratiei. Deci o parte se acumuleaza in singe si da
nastere emboliei gazoase, cu diverse localizari. Cele mai grave sunt ale creierului si cordului,
consecinta carora poate fi infarctul miocardic, pulmonar, paralizii, parastizii, artralgii, mialgii. Se
mai numeste “boala de cheson”.
Pentru prevenirea acestor fenomene este necesar ca persoanele ce vor fi expuse la presiuni
crescute sa cunoasca simptomele acestor sindroame, mai ales a celor premonitorii pierderii
cunostintei. Atit coborirea, cit si ridicarea la suprafata se vor face lent, in trepte cu pauze.
Persoanele vor fi selectate medical. Se recomanda si cresterea capacitatii de adapttare a
organismului la presiuni crescute metodic permanent.
11. Poluarea atmosferei, definiţie, surse de poluare.

Prin poluarea aerului se intelege prezena in atmosfera a unor substante, care , in functie de
concentratiesi timp de actiune, produc modificari ale sanatatii, genereaza sau altereaza mediul.
Aceste subsante pot fi dferite de cele care se gasesc in compozitia normla aaerului sau pot fi
compusi care fac parte din aceasta, cum ar fi: CO2, ozon, rodon in concentratii care depasesc
cele admisibile. Sursele de poluare aa aerului atmosferic se impart in


naturale –
o
Eroziunea solului, in rezulatul caruia in aer se afla particule de praf in suspensie.
Anual in rezultul ei in aer sunt eliminate 30 mln tone de praf.
o
Eruptiile vulcanice, in rezultatul carora se elimina CO2, CO, amoniac, oxizi de
sulf, praf.
o
Incendiile spontane ale padurlor, in rezultaul carora eaerul este poluat cu CO2,
funungina, hidrocarburi
o
Plantele in perioada de inflorire
o
Solul poluat - in rezultatul descompuneri materiei organce dn sol in aer sunt
eliminati amoniacul, metanul, hidrogenul sulfurat.

artificiale
o
procesele de combustie – in atmosfera se degaja oxizi de sulf, azot, carbon,
aldehide, hidrocarburi, pulberi
o
transportul – (terestru in primul rind) – CO2, oxizi de azot, hidrocarburi, plumb
o
procesele industriale

12. Poluanţii atmosferici, clasificarea lor după acţiunea directă asupra organismului.

In dependenta de.. se clasifica in:

 1. iritanti – oxizii de sulf, de azot, clorul si compusi lui, amoniacul, pulberii in suspensie
2.
asfixanti – CO, hdrogenul sulfurat, acdul cianhidric, cianurile, nitritii
3.
toxici – plumbul, cdmiul, mercurul, arseniul, fluorul, pesticidele
4.
cancerigeni – hidrocarburile policiclice aromatice, nitrozaminele, aminele aromatice,
pesticidele organice, praful de tutun, substantele neorganice ca plumbul, nickeul,
cadmiul, cromul.
5.
fibrozanti – oxzi de fier, pulberii de azest, boxidul de siliciu, beriliul si toti poluantii
iritanti.

13. Efectele poluării aerului atmosferic asupra sănătăţii (directe şi indirecte).

Poluarea poate avea actiune:


directa
o
aparitia efectelor acute. Efectele acue apar dpa expuneri de scurta durata a
substantelor toice in concentratii mari. Efectele acute se pot manifesta prin
intoxicatii sau prin agravarea sau decompensarea une boli existente.
o
Efectele cronice – apar dupa expunere de lunga durata, ani de zile, a unor conc
moderate. Ef. Cronice pot aparea in rezultatul cumularii materiale sau functionale.
In rezultatul cumularii materiale in diferite organe, tesuturi toxice se depun in asa
numite depouri. In anumite conditi aceste depouri se manifesta prin actiune toxica
a preparatului dat. Cumularea materiala poseda plumbul, cadmiul, mercurul.
Cumulare functionala poseda poluantii iritanti. Ea se manifesta cu aparita dpa o
perioada de timp a imbolnavirilor datorata dereglarii functiei organelor.
o
Efecte tardive – aparitia fenomenelor patologice dupa o perioada lunga de timp
(actiune cancerigena, mutagena)

indirecta
o
se manifesta asupra climatului, astfel creste numarul de zile cu ceata, se reduc
radiatiile calorice. Poluantii influenteazaa si asupra radiatiilor luminoase, astfel la
o poluare .. luminozitatea poate scadea cu 10-50%. La poluarea atmosfereai este
retinut radiatia ultravoleta. Ea influenteaza asupra plantelor, animalelor, indicator
a unui grad inalt de poluare sunt albinile. Poluarea atmosferei se observa in viata
– apar mirosuri neplacute, coroziunea metalelor, degradeaza obiectele de cauciuc,
metal, scade vizibilitatea. Apar pierderi economice. Degradeaza operele de arta.

14. Măsuri de protecţie ale aerului atmosferic.

tehnologice – pe prim plan!
 
reducerea sau excluderea evacuarii subst nocive in atmosfera.

Trecerea la procese tehnologice inchise, continue.

Recuperarea si utilizarea reziduurilor industriale.

Inlocuirea subst toice cu cele inofensive.

Epurarea materiei prime de compusi nocivi.

Inlocuirea proceselor de prelucrare, care genereaza pulberi.

Perfecionarea proceselor de ardere

Ermetizarea proceselor tehnologice.

de planificare


planificarea corecta a centrelor populate

stailire zonelor de protectie sanitara

plantarea zonelor verzi in centrele populate

sanitar-tehnice


Epurarea reziduurilor (folosirea filtrelor, camerelor de sedimentare, de captare a
pulberilor,

Folosirea dispozitivelor de prelucrare termica a reziduurilor si anume)

Epurarea catalitca a gazelor

Ozonarea gazelor formate

Construirea cosurilor de evacuare inalte (masuri poliactive)

legislative


elaborarea CMA pentru substanetel evacuate in aerul atmosferic
 
elaborarea masurilor de atingere a emanarilor maxime admisibile

elaborarea standartelor pentru materia prima

15. Ventilaţia naturală a încăperilor. Tipurile ei şi factorii ce o determină.

Cu scop de a menţine parametrii optimi ai mediului aerian în încăperi este necesar a înlătura
aerul poluat şi de a debita aer curat. Pentru aceasta sunt folosite diferite sisteme de ventilaţie.
Ventilaţia presupune substituirea completă sau parţială a aerului impurificat prin aer curat.

Dupa modul de formare a presiunii pentru deplasarea aerului entilatia poate fi:

ventilatie naturala

ventilatie artificiala

Prin ventilatie naturala se subintelege schimbul de aer din camera cu aerul din exterior prin
ferestruica, oberlihturi, canale de ventilatie, prin materiale de constructie. Ventilatia naturala
poate fi:

Neorganizata

~ curenti de aer

~ deschiderea intimplatoare a geamurilor

~ Infiltrare (geamuri neermetice, pereti)

Organizata

~ prin aeratie

~ prin canale de extragere

Ventilatia naturala se realizeaza sub influenta diferentei de temperatura dintre aerul extern si cel
de camera, precum si in urma diferentei de presiune.

Cantitatea de aer care trebuie debitată în încăpere într-o unitate de timp depinde de o serie de
factori: cubatura încăperii, numărul de oameni, caracterul lucrului îndeplinit, factorii nocivi care
se află în aerul încăperii.

Pentru încăperile în care se efectuează o muncă fizică grea (întreprinderi industriale, săli de
sport), în saloane de spital ş.a. cantitatea de aer cheltuită pe oră la un om trebuie să fie mărită,
deoarece în aceste încăperi, în urma respiraţiei intense, transpiraţiei ş.a. modificările mediului
aerian sunt mai însemnate.

Oberlihturile se deschid sub un unghi de 45°C faţă de suprafaţa ferestrei, ceea ce contribuie la
încălzirea prealabilă a aerului rece. Acest fapt permite a ţine timp îndelungat iarna oberlihturile
deschise şi în prezenţa oamenilor.
Pentru asigurarea unei aerisiri suficiente, suprafaţa generală a ferestruicilor şi oberlihturilor
trebuie să constituie cel puţin 1/50 din suprafaţa podelei. Un efect mai bun oferă aerisirea prin
curenţi, În 3-5 minute curenţii de aer pot asigura un schimb complet al aerului din cameră.

16. Ventilaţia artificială –tipurile ei, aplicarea lor.

În încăperile aglomerate, în care aerul este puternic impurificat, ventilaţia naturală nu poate
asigura schimbul necesar de aer. În aceste cazuri se recurge la ventilaţia mecanică artificială.
Ventilaţia artificială poate fi locală şi centrală.

Ventilaţia locală de aspiraţie se foloseşte pentru a preîntâmpina răspândirea în toată încăperea a

substanţelor nocive ce se degajă la efectuarea diferitelor operaţii. Sistemul de ventilaţie locală de
aspiraţie se va amenaja în formă de hotă, umbrelă.

Ventilaţia centrală este mai perfectă şi funcţionează fără zgomot. Există următoarele feluri de
ventilaţie artificială: prin refulare, prin aspiraţie şi combinată-prin refulare şi aspiraţie. În cazul
ventilaţiei prin refulare în încăpere pătrunde aerul atmosferic, iar cel impurificat se elimină prin
ferestruici sau oberlihturi. La ventilaţia prin aspiraţie aerul este eliminat, în mod mecanic, din
încăpere, iar aerul curat are acces prin ferestre, fisuri, porii din pereţi.

În cazul ventilaţiei prin aspiraţie şi refulare atât afluxul, cât şi refularea aerului se efectuează pe
cale mecanică.

În anumite condiţii în cadrul ventilaţiei artificiale, aerul care este introdus în încăpere este supus
unor operaţii de răcire sau încălzire, de uscare sau umidificare, de purificare de praf sau de unele
gaze şi chiar dezinfecţie. Această operaţie complexă de tratare a aerului poartă denumirea de
condiţionare, iar aerul debitat în încăpere se numeşte aer condiţionat.

În ultimul timp a căpătat o largă răspândire aerul condiţionat, ca fiind cel mai indicat tip de
ventilaţie artificială. Cu ajutorul condiţionatoarelor în interiorul încăperii se creează, în mod
artificial, condiţii microclimatice necesare.

Sistemul de ventilaţie, oricare ar fi el, trebuie să corespundă câtorva condiţii igienice şi anume:

- să nu introducă din exterior aer poluat care să acţioneze nociv asupra locatarilor;

- să nu modifice brusc proprietăţile fizice ale aerului şi îndeosebi temperatura acestuia, pentru a
nu avea efecte nefavorabile;

- să nu producă zgomot, vibraţii sau alte acţiuni nocive legate de funcţionarea instalaţiei;

- să funcţioneze tot timpul anului, indiferent de condiţiile exterioare sau interioare.

17. Metoda de calcul a volumului şi multiplului de ventilaţie necesar în locuinţe şi încăperi

publice.

Calculul volulmului necesar de ventilatie

Volumul de ventilatie se numeste cantitatea de aer pur, m3 , necesar de a debita in incapere in
decurs de o ora pentru o persoana

El se calculeaza dupa formula

L =C/(q-p)

L – volumul de ventilatie

C – cantitatea de CO2 expirata de o persoana pe ora

p – CMA a CO2 in aerul incaperii, ‰

q – cantitatea de CO2 din aerul debitat in incapere, ‰

La un lucru fizic usor o persoana elimina in mediu 22.6 litri de CO2 , la un lucru de efort mijlociu
30-32litri, la un lucru greu 40. litri si mai mult.

CMA pentru CO2 in incaperi este 1l/m3 sau 1‰ . Concentratia CO2 in aerul atmosferic e luata de
0.4‰ sau 0.4 l/m3 .

Aceasta marime a volumului de ventilatie poate fi calculata astfel numai pentru incaperile de
locuit si cele de productie, unde factorul limitant al impurificarii aerului este CO2

Deteminarea multiplului de ventilatie

Multiplul schimbului de aer se numeste marimea ce arata de cite ori aerul incaperii este schimbat
complet in decurs de o ora.

P=Q/W

Unde:

P - multiplul schimbului de aer;

Q - volumul de aer debitat sau expirat din incapere intr-o ora, m3

W - volumul incaperii, m3.

Volumul de aer debitat sau aspirat din incapere prin gaura de ventilatie se determina dupa
formula

Q=a*v*3600 (m3/h)

Unde

Q - volumul de aer, m3/h;

a - suprafata gaurii de ventilate, m2;

v - viteza de miscare a aerului in gaura de ventilatie, m/s.

3 600 - secunde intr-o ora

Daca in incapere sint citeva gauri de ventilafie, atunci se de-termina volumul debitat sau aspirat
pentru fiecare din ele si rezultatele se sumeaza.

Viteza de miscare a aerului in gaura de ventilate este determinata cu anemometrul cu palete sau
cu catatermometrul.

18. Metodele de apreciere a eficacităţii ventilaţiei încăperilor.

268 pagina.