Sunteți pe pagina 1din 1

2.

PROCESUL DE BIOACUMULARE SI FORMAREA ORIZONTURILOR SPECIFICE


❖Bioacumulare, constă în acumularea în sol a substanţelor organice. În funcţie
de condiţiile de solificare se deosebesc trei categorii de bioacumulare,
caracterizate prin: acumulare de humus, de materie organică parţial humificată și
de înmagazinare masivă de resturi organice.
❖Bioacumularea cu formare și acumulare de humus, duce la îmbogăţirea
solului în materie organică bine humificată şi intim legată cu partea minerală,
rezultând orizontul de la suprafaţă notat cu litera "A".
❖În funcţie de condiţiile de formare şi proprietăţile pe care le prezintă acesta,
se disting trei tipuri de orizont A: orizont A molic notat cu "Am", orizont A umbric
notat cu "Au" şi orizont A ocric notat cu "Ao".
❖Orizontul Am (A molic, de la mollis = moale, afânat) este bogat în humus,
alcătuit mai ales din acizi huminici saturaţi în cea mai mare parte cu cationi de
calciu. Are culoare închisă, este bine structurat, drenat şi aerat. Acest orizont se
formează, de obicei, în zone puţin umede, sub vegetaţie ierboasă şi mixtă, în
condiţii de reacţie alcalina, neutră ori slab acidă, în zone mai umede se întâlneşte
numai la solurile evoluate pe roci bogate în calciu sau alte elemente bazice.
❖Orizontul Au (A umbric, umbra = umbră, cu sensul de soluri care au culoare
închisă şi reacție acidă) este asemănător orizontului Am, de care se deosebeşte
prin gradul mai mic de saturaţie în baze. Se formează în zone umede şi răcoroase,
cu vegetaţie acidofilă, pe materiale sărace în elemente bazice.
❖Orizontul Ao (A ocric, de la ochros = pal, culoare deschisă) se caracterizează
prin culoare deschisă, datorită humusului alcătuit predominat din acizi fulvici, sau
prin conţinutul redus de humus. Acest orizont se întâlneşte la solurile formate în
zonele umede, cu vegetaţie care lasă cantităţi mici de resturi organice sau pe
seama cărora rezultă acizi fulvici, ori la solurile tinere cu solificare puţin avansată.

S-ar putea să vă placă și