Metabolismul – schimb de substanţe şi energie

O caracteristică esenţială şi fundamental a organismelor vii este şi schimbul de substanţe şi

energie, ceea ce cuprinde atât totalitatea proceselor de preluare şi eliminare de substanţe şi
energie din şi în mediu, cât şi procesele de transport şi prelucrare ale acestora în interiorul
organismului. La toate organismele vii (şi la toate nivelele de organizare vii, începând de la
celulă), aceste procese derulează asemănător, şi anume pas cu pas şi într-o anumită ordine, la
nivelul fiecărei celule vii, fiind reglaţi de enzime, în zone celulare bine determinate (citoplasma,
organite celulare). Au loc laolaltă şi în paralel atât procese consumatoare, cât şi eliberatoare de
energie, aceste două aspecte ale metabolismului fiind definite şi denumite ca şi asimilaţie
(anabolism) şi disimilaţie (catabolism). Asimilaţia constă din preluarea substanţelor (străine de
corp) din mediu, cu consum de energie proprie şi transformarea treptată a acestora în substanţe
proprii (pentru construcţia proprie a celulelor / organismului – substanţe cu rol structural /
plastic: proteine şi pentru alcătuirea depozitelor de substanţe în vederea eliberării energiei –
substanţe energetic: glucide şi lipide). Se disting două forme de asimilaţie: autotrofă şi
heterotrofă. Asimilaţia autotrofă este de două tipuri: fotosinteză şi chemosinteză. Asimilaţia
autotrofă şi heterotrofă în lumea vie sunt procese interdependente. Despre asimilaţie autotrofă
vorbim când substanţele preluate din mediu sunt anorganice. Acest tip de asimilaţie este
caracteristică plantelor verzi, algelor albastre (din regnul Monera) şi bacteriilor
chemosintetizante. Organismele autotrofe utilizează sursă de energie externă pentru
transformarea substanţelor anorganice preluate din mediu în substanţe organice (proprii, care
ulterior devin sursa de materie primă pentru toate celelalte organisme heterotrofe). Sursa de
energie utilizată pentru sinteza substanţelor organice în cazul fotosintezei este energia
luminoasă, şi energia chimică în cazul chemosintezei. Când organismele vii preiau din mediu
substanţe organice (sintetizate de cele autotrofe), vorbim despre asimilaţie heterotrofă. Acest tip
de nutriţie este caracteristică majorităţii bacteriilor, ciupercilor şi animalelor. Organismele
heterotrofe preiau din mediu substanţe organice (sintetizate de organism autotrofe), pe care şi le
transform în subtanţe organice proprii, folosind pentru aceste transformări chiar de energia
înmagazinată în aceastea. În cursul proceselor de disimilaţie (procese descompunătoare /
catabolice) se eliberează energia din substanţele organice proprii (glucide şi lipide).
Descompunerea acestor substanţe poate fi totală, prin oxidarea lor completă (consum de O 2)
până la substanţe anorganice (printre care CO 2 şi H2O), cu eliberarea întregii energii
înmagazinate, în acest caz vorbim despre respiraţie (aerobă), ceea ce caracterizează absoluta
majoritate a aorganismelor vii. O mică parte de organism (unele bacteria şi unele ciuperci) nu
descompun substanţele organice proprii până la stadiul final de substanţe anorganice, ci numai
până la compuşi organici intermediari (care încă mai înmagazinează energie ce se poate elibera
în descompunere ulteriaoră), şi cu eliberare de cantitate mică de energie. Acest tip de disimilaţie
se numeşte fermentaţie. În funcţie de produsul final acesta poate fi alcoolică, acetic, lactic,
butirică. În urma fermentaţiei, pe lîngă substanţa organic intermediară se produce şi CO 2, iar apă
niciodată. Fermentaţia poate să aibă loc în prezenţa sau în absenţa O 2. Asimilaţia şi disimilaţia
sunt procese antagonice, care se derulează la toate organismele vii în parallel, sunt în echilibru
dinamic şi sunt interdependente. Fără ele viaţa nu ar fi posibilă. În creşterea organismelor
predomină procesele constructive (anabolice) de asimilaţie, iar în îmbătrinire predomină cele
destructive (catabolice), de disimilaţie. În prezenţa luminii procesele catabolice ale plantelor
sunt “mascate” de cele asimilatoare, fotosinteza având un randament mai mare decât respiraţia,
ceea ce face posibilă asigurării substanţelor organice şi O2 pentru toate organismele vii.