Reumato

REUMATOLOGIE.
RECUPERARE,MEDICINĂ (301
FIZICĂ ŞI BALNEOLOGIE )
1. Alegeți răspunsul CORECT:

A. Manevra Lasegue NU face parte din examenul clinic în caz de lombosciatică.
B. În procesul de îmbătrânire, inelul fibros al discului intervertebral își pierde elasticitatea
în special posterior (unde este mai subțire).
C. Hernia de disc este rezultatul extruziei nucleului pulpos prininelul fibros.
D. Hernia de disc L4-L5 va afecta rădăcina nervoasă L4.
E. Hernia de disc L5-S1 va afecta rădăcina nervoasă S1.
F. Prezența deficitului motor, paresteziilor și diminuarea reflexelor exclud compresia
rădăcinilor nervoase în caz de patologie discală a coloanei vertebrale.
G. Herniile de disc lombare NU se asociază cu durere iradiată la nivelul membrelor
inferioare.
H. Tonusul muscular deficitar și obezitatea NU contribuie la modificările posturale ale
coloanei vertebrale.
I. Cele mai frecvente hernii discale lombare apar la nivel L4-L5 și L5-Sl.
J. În cazul unei hernii de disc lombare, durerea poate iradia la nivelul membrelor
inferioare (distribuție radiculară – pe topografia unui dermatom).
A. Cele mai frecvente hernii discale apar la nivel C3-C4 și C5-C6.
B. Testul Lasegue relevă prezența durerii localizate la nivel lombar, fără iradiere.
C. Deficitul motor și diminuarea reflexelor pot indica compresia rădăcinilor nervoase în
caz de patologie discală a coloanei vertebrale.
D. În cazul unei hernii de disc lombare, durerea poate iradia la nivelul membrelor
superioare (Ex: pe traiectul C6).
E. Herniile de disc lombare se pot asocia cu durere iradiată la nivelul membrelor
inferioare.
F. Incontinenţa fecală/urinară poate fi rezultatul unei hernii centrale de disc cu
compresie la nivelul mai multor rădăcini S1-S4.
G. În hernia de disc lombară, durerea poate fi agravată de mișcare (Ex: aplecare).
H. Hernia de disc L5-S1 va afecta rădăcina nervoasă L5.
I. Ruptura inelului fibros de la nivelul discului intervertebral NU favorizează extruzia
nucleului pulpos.
J. Hernia de disc L4-L5 va afecta rădăcina nervoasă L5.
3. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase L4 va
conduce la:
A. Hipoestezie la nivelul membrului inferior (predominant fată medială picior și gleznă).
B. Iradiere (durere) la nivelul membrului inferior (predominant față medială picior și
gleznă).
C. Diminuarea reflexului ahilian.
D. Diminuarea reflexului rotulian.
E. Incontinență urinară, frecvent.
F. Deficit motor la nivelul mușchiului cvadriceps.
G. Deficit motor la nivelul mușchilor flexori ai degetelor și gleznei, frecvent.
H. Parestezii difuze la nivelul membrului superior.
I. Sindrom de „coadă de cal”, frecvent.
J. Parestezii (amorțeli) la nivelul membrului inferior (predominant față medială picior și
gleznă).
4. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase L5 va
conduce la:
A. Iradiere (durere) la nivelul membrului inferior incluzând fața laterală a gambei și fața
dorsală a antepiciorului.
B. Parestezii la nivelul policelui.
C. Hipoestezie la nivelul halucelui.
D. Deficit motor implicând mușchiul extensor lung al halucelui.
E. Durere iradiată pe fața posterioară a gambei.
F. Durere iradiată pe fața posterioară a coapsei.
G. Abolirea reflexului rotulian.
H. Parestezii (amorțeli) la nivelul membrului inferior (fața laterală a gambei și fata
dorsală a antepiciorului).
I. Deficit motor la nivelul mușchilor flexori ai degetelor si gleznei.
J. Hipoestezie la nivelul feței dorsale a piciorului.
5. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase S1 va
conduce la:
A. Deficit motor implicând mușchiul extensor lung al halucelui.
B. Diminuarea reflexului ahilian.
C. Durere iradiată pe fața posterioară a gambei.
D. Hipoestezie la nivelul feței laterale a piciorului.
E. Iradiere (durere) la nivelul membrului inferior incluzând fața laterală a gambei.
F. Durere iradiată pe fața posterioară a coapsei.
G. Deficit motor la nivelul mușchilor extensori ai degetelor și gleznei, frecvent.
H. Diminuarea reflexului rotulian, frecvent.
I. Deficit motor la nivelul mușchiului cvadriceps, frecvent.
J. Deficit motor la nivelul mușchilor flexori ai degetelor și gleznei.
A. În lombosciatica S1 poate apărea iradiere (durere) la nivelul membrului inferior pe
fața posterioară a coapsei și gambei.
B. Diminuarea reflexului rotulian poate apărea în cazul afectării rădăcinii L4.
C. Deficitul motor la nivelul mușchiului cvadriceps poate apărea în cazul afectării
rădăcinii S1.
D. Diminuarea reflexului ahilian poate apărea în cazul afectării rădăcinii S1.
E. În lombosciatica L5 poate apărea iradiere (durere) la nivelul membrului inferior pe
F. Diminuarea reflexului rotulian poate apărea în cazul afectării rădăcinii S1.
G. Deficitul motor la nivelul mușchilor flexori ai degetelor și gleznei poate apărea în
cazul afectării rădăcinii S1.
H. Deficitul motor implicând mușchiul extensor lung al halucelui poate apărea în cazul
afectării rădăcinii S1.
I. În lombosciatica L5 poate apărea iradiere (durere) la nivelul membrului inferior pe
fața laterală a gambei și fața dorsală a antepiciorului.
J. În lombosciatica S1 poate apărea iradiere (durere) la nivelul membrului inferior pe
fața anterioară a coapsei.
7. Alegeți răspunsul GREȘIT:
A. Diminuarea reflexului rotulian poate apărea în cazul afectării rădăcinii S1.
B. În lombosciatica S1 poate apărea iradiere (durere) la nivelul membrului inferior pe
fața anterioară a coapsei.
C. Deficitul motor implicând mușchiul extensor lung al halucelui poate apărea în cazul
afectării rădăcinii S1.
D. Deficitul motor la nivelul mușchilor flexori ai degetelor și gleznei poate apărea în
cazul afectării rădăcinii S1.
E. Diminuarea reflexului ahilian poate apărea în cazul afectării rădăcinii S1.
F. În lombosciatica L5 poate apărea iradiere (durere) la nivelul membrului inferior pe
G. Deficitul motor la nivelul mușchiului cvadriceps poate apărea în cazul afectării
rădăcinii S1.
H. Diminuarea reflexului rotulian poate apărea în cazul afectării rădăcinii L4.
I. În lombosciatica L5 poate apărea iradiere (durere) la nivelul membrului inferior pe
fața laterală a gambei și fața dorsală a antepiciorului.
J. În lombosciatica S1 poate apărea iradiere (durere) la nivelul membrului inferior pe
A. Manevra Lasegue NU face parte din examenul clinic în caz de lombosciatică.
B. Herniile de disc lombare NU se asociază cu durere iradiată la nivelul membrelor
inferioare.
C. În procesul de îmbătrânire, inelul fibros al discului intervertebral își pierde elasticitatea
D. Hernia de disc este rezultatul extruziei nucleului pulpos prininelul fibros.
E. Cele mai frecvente hernii discale apar la nivel L4-L5 și L5-Sl.
F. În cazul unei hernii de disc lombare, durerea poate iradia la nivelul membrelor
inferioare (distribuție radiculară – pe topografia unui dermatom).
G. Prezența deficitului motor, paresteziilor și diminuarea reflexelor exclud compresia
rădăcinilor nervoase în caz de patologie discală a coloanei vertebrale.
H. Tonusul muscular deficitar și obezitatea NU contribuie la modificările posturale ale
I. Hernia de disc L4-L5 va afecta rădăcina nervoasă L4.
J. Hernia de disc L5-S1 va afecta rădăcina nervoasă S1.
A. Pentru localizarea herniei discale la pacienții cu indicație chirurgicală, mielografia este
rar folosită, doar dacă IRM-ulnu se poate efectua.
B. Prezența unei hernii de disc cervicale se poate asocia cu durere la nivelul coloanei
vertebrale cervicale însoţită de iradiere la nivelul membrului superior.
C. Hernia de disc lombara apare cel mai frecvent la persoanele sub 20 ani.
D. Prezența unei hernii de disc lombare se poate asocia cu durere la nivelul coloanei
vertebrale lombare însoţită de iradiere la nivelul membrului inferior, cu distribuţie
radiculară.
E. IRM-ul coloanei lombosacrate este investigația de elecţie pentru localizarea herniei
discale la pacienții cu indicație chirurgicală.
F. Aparitia osteofitelor hipertrofice NU este implicată în dezvoltarea stenozei de canal
spinal.
G. Evaluarea IRM a coloanei vertebrale lombare NU este utilizată pentru localizarea
herniei discale la pacienții cu indicație chirurgicală.
H. Hernia de disc L4-L5 va afecta rădăcina nervoasă L3.
I. Hernia de disc L5-S1 va afecta rădăcina nervoasă L4.
A. Hernia de disc L5-S1 va afecta rădăcina nervoasă S1.
B. IRM-ul coloanei lombosacrate este investigația de elecţie pentru localizarea herniei
discale la pacienții cu indicație chirurgicală.
C. Discul intervertebral este format dintr-un nucleu fibros (nucleus fibrosus) și o ramă
pulpoasă gelatinoasă (annulus pulposus) la periferie.
D. Tonusul muscular deficitar și obezitatea NU contribuie la modificările posturale ale
E. Hernia de disc L4-L5 va afecta rădăcina nervoasă L3.
F. Pentru localizarea herniei discale la pacienții cu indicație chirurgicală, mielografia este
rar folosită, doar dacă IRM-ulnu se poate efectua.
G. Prezența unei hernii de disc lombare se poate asocia cu durere la nivelul coloanei
vertebrale lombare însoţită de iradiere la nivelul membrului inferior, cu distribuţie
radiculară.
H. În lombosciatica L5 poate apărea iradiere (durere) la nivelul membrului inferior pe
fața posterioară a coapsei și gambei alături de deficit motor la nivelul mușchiului
cvadriceps.
I. Prezența unei hernii de disc cervicale se poate asocia cu durere la nivelul coloanei
vertebrale cervicale însoţită de iradiere la nivelul membrului superior.
J. Herniile de disc lombare la nivel L4-L5 și L5-S1 se asociază cu durere iradiată la
nivelul membrelor superioare.
A. Tonusul muscular deficitar și obezitatea pot contribui la modificările posturale ale
B. În lombosciatica S1 poate apărea iradiere (durere) pe fața anterioară a coapsei și
gambei, alături de diminuarea reflexului rotulian.
C. Diminuarea sau abolirea reflexelor rotulian și ahilian pot apărea în cazul afectării
rădăcinilor nervoase L2 și L3.
D. În cazul afectării rădăcinii L4, reflexul rotulian poate fi diminuat și poate apărea deficit
motor la nivelul mușchiului cvadriceps.
E. Diminuarea sau abolirea reflexului ahilian poate apărea în cazul afectării rădăcinii L3.
F. Hernia de disc L4-L5 va afecta rădăcina nervoasă L5.
G. Manevra Lasegue face parte din examenul clinic în caz de lombosciatică.
H. Diminuarea reflexului ahilian apare în cazul afectării rădăcinii L4.
I. Diminuarea reflexului ahilian poate apărea în cazul afectării rădăcinii S1.
J. Hernia de disc lombară se poate asocia cu durere iradiată la nivelul membrelor
superioare.
A. Incontinența fecală și urinară in contextul sindromului de „coada de cal” este
rezultatul unei hernii centrale de disc, cu compresie la nivelul L1-L2.
B. Când o mare parte din discul intervertebral herniază în canalul spinal, acesta poate
comprima mai mult de o rădăcină nervoasă.
C. Asocierea de modificări degenerative (asociate îmbătrânirii) și traume minore
repetate poate conduce la rupturi ale inelului fibros de la nivelul discului
intervertebral.
D. Uneori, în cazul unei hernii discale, simptomatologia poate fi minimă.
E. În hernia de disc lombară, mielografia este mai sensibilă și specifică decât IRM, fiind
mai frecvent utilizată.
F. În hernia de disc lombară, evaluarea IRM este mai puţin sensibilă și specifică
comparativ cu CT, dar poate localiza leziunea.
G. Când mai multe rădăcini nervoase sunt implicate in contextul unei hernii discale
voluminoase, tabloul clinic poate fi ambiguu din cauza suprapunerii mai multor tipuri
de durere și deficit funcțional.
H. La adulți, în procesul de îmbătrânire, nucleul pulpos de la nivelul discului
intervertebral pierde din conținutul în apă și proteoglicani, devenind mai puțin elastic.
I. La adulți, în procesul de îmbătrânire, crește conținutul în apă și proteoglicani de la
nivelul nucleului fibros al discului intervertebral, acesta devenind mai friabil.
J. În cazul unei hernii discale lombare, simptomatologia este întotdeauna zgomotoasă,
cu instalarea precoce a deficitului motor și abolirea reflexelor rotulian și ahilian.
A. Când o mare parte din discul intervertebral herniază în canalul spinal, acesta poate
comprima mai mult de o rădăcină nervoasă.
B. În hernia de disc lombară, evaluarea IRM este mai puţin sensibilă și specifică
comparativ cu CT, dar poate localiza leziunea.
C. În cazul unei hernii discale lombare, simptomatologia este întotdeauna zgomotoasă,
cu instalarea precoce a deficitului motor și abolirea reflexelor rotulian și ahilian.
D. Incontinența fecală și urinară in contextul sindromului de „coada de cal” este
rezultatul unei hernii centrale de disc, cu compresie la nivelul L1-L2.
E. La adulți, în procesul de îmbătrânire, nucleul pulpos de la nivelul discului
F. La adulți, în procesul de îmbătrânire, crește conținutul în apă și proteoglicani de la
nivelul nucleului fibros al discului intervertebral, acesta devenind mai friabil.
G. Asocierea de modificări degenerative (asociate îmbătrânirii) și traume minore
intervertebral.
H. Uneori, în cazul unei hernii discale, simptomatologia poate fi minimă.
I. În hernia de disc lombară, mielografia este mai sensibilă și specifică decât IRM, fiind
mai frecvent utilizată.
J. Când mai multe rădăcini nervoase sunt implicate in contextul unei hernii discale
voluminoase, tabloul clinic poate fi ambiguu din cauza suprapunerii mai multor tipuri
de durere și deficit funcțional.
A. Kinetoterapia este o măsură de tratament non-farmacologic utilizată în lombosciatică.
B. Analgezicele narcotice pot fi folosite cu precauție în caz de lombalgie cronică.
C. Miorelaxantele pot fi folosite cu precauție în caz de lombalgie cronică.
D. Tratamentul conservator al lombalgiei discogene (în contextul unei hernii discale
lombare) include administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene.
E. In lombosciatica discogenă, tratamentul chirurgical este indicat cel mai des în primele
2 săptămâni de la debutul simptomatologiei.
F. Antiinflamatoarele nesteroidiene administrate în caz de lombalgie cronică pot
conduce precoce la dependență.
G. În caz de lombalgie cronică, miorelaxantele si analgezicele narcotice sunt
recomandate in doze mari, pe termen lung.
H. Tratamentul conservator al lombalgiei discogene (în contextul unei hernii discale
lombare) include administrarea de analgezice.
I. Majoritatea (>80%) pacienților cu hernie de disc lombară simptomatică necesită
tratament chirurgical.
J. Doar 5% din pacienții cu lombosciatică prezinta ameliorarea simptomatologiei după
tratament conservator.
A. Doar 5% din pacienții cu lombosciatică răspund la tratamentul conservator.
B. Antiinflamatoarele nesteroidiene administrate în caz de lombalgie cronică pot
conduce precoce la dependență.
C. Tratamentul conservator al lombalgiei discogene (în contextul unei hernii discale
lombare) include administrarea de analgezice.
D. Miorelaxantele pot fi folosite cu precauție în caz de lombalgie cronică.
E. Majoritatea (>80%) pacienților cu hernie de disc lombară simptomatică necesită
F. In lombosciatica discogenă, tratamentul chirurgical este indicat cel mai des în primele
2 săptămâni de la debutul simptomatologiei.
G. Analgezicele narcotice pot fi folosite cu precauție în caz de lombalgie cronică.
H. În caz de lombalgie cronică, miorelaxantele si analgezicele narcotice sunt
recomandate in doze mari, pe termen lung.
I. Kinetoterapia este o măsură de tratament non-farmacologic utilizată în lombosciatică.
J. Tratamentul conservator al lombalgiei discogene (în contextul unei hernii discale
lombare) include administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene.
A. La nivelul coloanei vertebrale cervicale apar modificări degenerative (Ex: osteofite) la
pacienții cu artrită reumatoidă.
B. Rădăcinile nervoase C6 şi C7 sunt cel mai rar afectate de patologia discală cervicală.
C. În cazul unei hernii discale la nivelul coloanei vertebrale cervicale, durerea poate
iradia la nivelul membrelor inferioare.
D. În cazul herniilor discale cervicale, compresiunea pe rădăcinile nervoase poate
conduce la lombalgie.
E. Cele mai frecvente hernii discale cervicale apar la nivelul C5-C6 şi C6-C7.
F. Cele mai frecvente hernii discale cervicale apar la nivelul C2-C3, unde mișcarea de
flexie-extensie este cea mai amplă.
G. În cazul herniilor discale la nivelul coloanei vertebrale cervicale, compresiunea pe
rădăcinile nervoase poate conduce la tulburări ale reflexelor osteotendinoase.
H. În cazul herniilor discale la nivelul coloanei vertebrale cervicale, compresiunea pe
rădăcinile nervoase poate conduce la deficit motor în teritoriul nervului afectat.
I. Stresul mecanic anormal și modificările legate de vârstă pot favoriza apariția herniilor
de disc cervicale.
J. În cazul unei hernii discale la nivelul coloanei vertebrale cervicale, durerea poate
iradia în regiunea scapulară.
A. În cazul herniilor discale cervicale, compresiunea pe rădăcinile nervoase poate
conduce la lombalgie.
B. Stresul mecanic anormal și modificările legate de vârstă pot favoriza apariția herniilor
de disc cervicale.
C. În cazul unei hernii discale la nivelul coloanei vertebrale cervicale, durerea poate
iradia la nivelul membrelor inferioare.
D. Cele mai frecvente hernii discale cervicale apar la nivelul C2-C3, unde mișcarea de
E. Cele mai frecvente hernii discale cervicale apar la nivelul C5-C6 şi C6-C7.
F. În cazul herniilor discale la nivelul coloanei vertebrale cervicale, compresiunea pe
rădăcinile nervoase poate conduce la deficit motor în teritoriul nervului afectat.
G. În cazul herniilor discale la nivelul coloanei vertebrale cervicale, compresiunea pe
rădăcinile nervoase poate conduce la tulburări ale reflexelor osteotendinoase.
H. În cazul unei hernii discale la nivelul coloanei vertebrale cervicale, durerea poate
iradia în regiunea scapulară.
I. Rădăcinile nervoase C6 şi C7 sunt cel mai rar afectate de patologia discală cervicală.
J. La nivelul coloanei vertebrale cervicale apar modificări degenerative (Ex: osteofite) la
pacienții cu artrită reumatoidă.
A. Repausul, antiinflamatoarele și utilizarea unui guler cervical moale sunt contraindicate
în patologia discală a coloanei cervicale.
B. Tratamentul conservator al lombalgiei discogene (în contextul unei hernii discale
lombare) include administrarea de analgezice și antiinflamatoare.
C. Kinetoterapia este contraindicată în lombosciatică.
D. Rădăcina nervoasă C6 este cel mai frecvent afectată de patologia discală lombară.
E. Rădăcinile nervoase C6 și C7 sunt cel mai frecvent afectate de patologia discală
cervicală.
F. În cazul unei hernii discale la nivelul C5-C6, durerea iradiază în mod tipic la nivelul
membrelor inferioare.
G. În cazul herniilor de disc lombare, tratamentul chirurgical poate fi indicat dacă
simptomatologia persistă mai mult de 2 luni sub tratament conservator.
H. În durerea lombară cronică, tratamentul medicamentos poate include analgezicele
narcotice, cu precauție.
I. În durerea lombară cronică, tratamentul medicamentos poate include miorelaxantele,
cu precauție.
J. În cazul herniilor discale cervicale, pot apărea tulburări ale reflexelor osteotendinoase
(Ex: reflexul rotulian).
A. Kinetoterapia este contraindicată în lombosciatică.
B. În cazul unei hernii discale la nivelul C5-C6, durerea iradiază în mod tipic la nivelul
C. Tratamentul conservator al lombalgiei discogene (în contextul unei hernii discale
lombare) include administrarea de analgezice și antiinflamatoare.
D. În cazul herniilor discale cervicale, pot apărea tulburări ale reflexelor osteotendinoase
(Ex: reflexul rotulian).
E. În cazul herniilor de disc lombare, tratamentul chirurgical poate fi indicat dacă
simptomatologia persistă mai mult de 2 luni sub tratament conservator.
F. În durerea lombară cronică, tratamentul medicamentos poate include miorelaxantele,
cu precauție.
G. Rădăcina nervoasă C6 este cel mai frecvent afectată de patologia discală lombară.
H. În durerea lombară cronică, tratamentul medicamentos poate include analgezicele
narcotice, cu precauție.
I. Repausul, antiinflamatoarele și utilizarea unui guler cervical moale sunt contraindicate
în patologia discală a coloanei cervicale.
J. Rădăcinile nervoase C6 și C7 sunt cel mai frecvent afectate de patologia discală
cervicală.
A. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C8 poate
apărea hipoestezie la nivelul feței mediale a antebrațului și degetului 5.
B. Afectarea rădăcinii nervoase C5 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la hipoestezie la nivelul degetului 5.
C. Afectarea rădăcinii nervoase C7 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la hipoestezie în regiunea scapulară.
D. În contextul unei hernii discale cervicale cu interesarea rădăcinii nervoase C8, poate fi
afectată flexia degetelor.
E. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C6 poate
apărea hipoestezie pe fața laterală a antebrațului și pe fața palmară a policelui.
F. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C7 poate
apărea hipoestezie la nivelul degetului 3.
G. Interesarea rădăcinii nervoase C5 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la afectarea flexiei degetelor.
H. Afectarea rădăcinii nervoase C6 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la hipoestezie pe fața medială a antebrațului si degetelor 2-5.
I. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C5 poate
apărea hipoestezie pe fața laterală a brațului.
J. Afectarea rădăcinii nervoase C8 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la hipoestezie pe fața laterală a brațului și degetului 3.
A. Afectarea rădăcinii nervoase C7 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la hipoestezie în regiunea scapulară.
obicei la hipoestezie pe fața medială a antebrațului si degetelor 2-5.
C. În contextul unei hernii discale cervicale cu interesarea rădăcinii nervoase C8, poate fi
D. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C6 poate
apărea hipoestezie pe fața laterală a antebrațului și pe fața palmară a policelui.
E. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C5 poate
F. Interesarea rădăcinii nervoase C5 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la afectarea flexiei degetelor.
G. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C7 poate
apărea hipoestezie la nivelul degetului 3.
obicei la hipoestezie la nivelul degetului 5.
apărea hipoestezie la nivelul feței mediale a antebrațului și degetului 5.
obicei la hipoestezie pe fața laterală a brațului și degetului 3.
A. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C7 poate
apărea slăbiciune musculară la nivelul tricepsului.
obicei la hipoestezie în regiunea scapulară și slăbiciune musculară la nivelul
mușchiului biceps sural.
C. În contextul unei hernii discale cervicale cu interesarea rădăcinii nervoase C8 poate fi
D. Afectarea rădăcinii nervoase C5 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la afectarea flexiei degetelor și slăbiciune musculară la nivelul mușchiului
triceps sural.
E. În contextul unei hernii discale cervicale cu interesarea rădăcinii nervoase C7 poate fi
afectată extensia degetelor.
F. Interesarea rădăcinii nervoase C6 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
biceps sural.
G. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C6 poate fi
afectată extensia pumnului.
obicei la slăbiciune musculară la nivelul mușchiului deltoid.
apărea slăbiciune musculară la nivelul mușchiului deltoid.
obicei la slăbiciune musculară la nivelul mușchiului deltoid și tricepsului sural.
A. Interesarea rădăcinii nervoase C6 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
biceps sural.
B. În contextul unei hernii discale cervicale cu interesarea rădăcinii nervoase C7 poate fi
afectată extensia degetelor.
C. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C6 poate fi
afectată extensia pumnului.
D. Afectarea rădăcinii nervoase C8 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la slăbiciune musculară la nivelul mușchiului deltoid.
E. Afectarea rădăcinii nervoase C5 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
triceps sural.
F. Afectarea rădăcinii nervoase C8 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
obicei la hipoestezie în regiunea scapulară și slăbiciune musculară la nivelul
mușchiului biceps sural.
G. În contextul unei hernii discale cervicale cu interesarea rădăcinii nervoase C8 poate fi
H. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C7 poate
apărea slăbiciune musculară la nivelul tricepsului.
obicei la slăbiciune musculară la nivelul mușchiului deltoid și tricepsului sural.
A. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase L5 poate
conduce la deficit motor implicând mușchiul extensor lung al halucelui.
B. Rădăcinile nervoase C6 și C7 sunt cel mai rar afectate de patologia discală cervicală,
fiind mai frecvent afectate în artrita reumatoidă.
C. Majoritatea (>80%) pacienților cu hernie de disc lombară simptomatică necesită
D. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase S1 poate
conduce la durere iradiată pe fața posterioară a coapsei.
E. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase L5 poate
conduce la iradiere (durere) la nivelul membrului inferior incluzând fața laterală a
gambei și fața dorsală a antepiciorului.
F. La nivelul coloanei vertebrale cervicale apar modificări degenerative tipice (Ex:
osteofite) la pacienții cu artrită reumatoidă.
G. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase S1 poate
conduce la durere iradiată pe fața posterioară a gambei.
H. Doar 5% din pacienții cu lombosciatică prezinta ameliorarea simptomatologiei după
I. Cele mai frecvente hernii discale cervicale apar la nivelul C2-C3, unde mișcarea de
J. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase S1 va conduce
la deficit motor la nivelul mușchilor flexori ai degetelor și gleznei.
A. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase S1 va conduce
la deficit motor la nivelul mușchilor flexori ai degetelor și gleznei.
B. Cele mai frecvente hernii discale cervicale apar la nivelul C2-C3, unde mișcarea de
C. La nivelul coloanei vertebrale cervicale apar modificări degenerative tipice (Ex:
osteofite) la pacienții cu artrită reumatoidă.
D. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase L5 poate
conduce la iradiere (durere) la nivelul membrului inferior incluzând fața laterală a
gambei și fața dorsală a antepiciorului.
E. Majoritatea (>80%) pacienților cu hernie de disc lombară simptomatică necesită
F. Rădăcinile nervoase C6 și C7 sunt cel mai rar afectate de patologia discală cervicală,
fiind mai frecvent afectate în artrita reumatoidă.
G. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase S1 poate
conduce la durere iradiată pe fața posterioară a gambei.
H. Doar 5% din pacienții cu lombosciatică prezinta ameliorarea simptomatologiei după
I. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase L5 poate
conduce la deficit motor implicând mușchiul extensor lung al halucelui.
J. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase S1 poate
conduce la durere iradiată pe fața posterioară a coapsei.
A. Kinetoterapia este contraindicată în patologia discală lombară.
B. În contextul unei hernii de disc lombare, afectarea rădăcinii nervoase S1 poate
conduce la durere iradiată pe fața posterioară a coapsei și gambei.
C. Majoritatea (>80%) pacienților cu hernie de disc lombară simptomatică necesită
D. Rădăcinile nervoase C6 și C7 sunt cel mai frecvent afectate de patologia discală
cervicală.
E. În procesul de îmbătrânire, inelul fibros al discului intervertebral își pierde elasticitatea
F. Afectarea rădăcinii nervoase C5 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
triceps sural.
G. În cazul herniilor discale cervicale, pot apărea tulburări ale reflexelor osteotendinoase
(Ex: reflexul ahilian).
H. Cele mai frecvente hernii discale lombare apar la nivel L4-L5 și L5-Sl.
I. În cazul unei hernii discale la nivelul C5-C6, durerea iradiază în mod tipic la nivelul
27. Alegeți răspunsul GREȘIT: se repeta raspunsurile
A. Majoritatea (>80%) pacienților cu hernie de disc lombară simptomatică necesită
B. Kinetoterapia este contraindicată în patologia discală lombară.
C. În cazul herniilor discale cervicale, pot apărea tulburări ale reflexelor osteotendinoase
D. Majoritatea (>80%) pacienților cu hernie de disc lombară simptomatică necesită
E. În cazul unei hernii discale la nivelul C5-C6, durerea iradiază în mod tipic la nivelul
F. În cazul herniilor discale cervicale, pot apărea tulburări ale reflexelor osteotendinoase
G. Kinetoterapia este contraindicată în patologia discală lombară.
triceps sural.
I. Afectarea rădăcinii nervoase C5 în contextul unei hernii discale cervicale conduce de
triceps sural.
J. În cazul unei hernii discale la nivelul C5-C6, durerea iradiază în mod tipic la nivelul
A. Hernia de disc L5-S1 va afecta rădăcina nervoasă L5.
B. Spondiloza cervicală NU presupune apariția osteofitelor.
C. Rădăcinile nervoase C6 și C7 sunt cel mai frecvent afectate de patologia discală
cervicală.
D. Cele mai rare hernii de disc lombare apar la nivel L4-L5 și L5-Sl.
E. La adulți, în procesul de îmbătrânire, nucleul pulpos de la nivelul discului
F. Rădăcinile nervoase C6 și C7 sunt cel mai frecvent afectate de patologia discală
cervicală, însă interesarea lor nu se asociază cu apariția durerii și a tulburărilor de
sensibilitate.
G. Hernia de disc L4-L5 va afecta rădăcina nervoasă S1.
H. Cele mai frecvente hernii discale lombare apar la nivel L4-L5 și L5-Sl.
J. Asocierea de modificări degenerative (asociate îmbătrânirii) și traume minore
intervertebral.
A. Hernia de disc L5-S1 va afecta rădăcina nervoasă L5.
B. Cele mai frecvente hernii discale lombare apar la nivel L4-L5 și L5-Sl.
C. La adulți, în procesul de îmbătrânire, nucleul pulpos de la nivelul discului
cervicală, însă interesarea lor nu se asociază cu apariția durerii și a tulburărilor de
sensibilitate.
E. Rădăcinile nervoase C6 și C7 sunt cel mai frecvent afectate de patologia discală
cervicală.
F. Spondiloza cervicală NU presupune apariția osteofitelor.
G. Hernia de disc L4-L5 va afecta rădăcina nervoasă S1.
H. În contextul unei hernii discale cervicale cu afectarea rădăcinii nervoase C5 poate
I. Cele mai rare hernii de disc lombare apar la nivel L4-L5 și L5-Sl.
J. Asocierea de modificări degenerative (asociate îmbătrânirii) și traume minore
intervertebral.
A. Toți pacienții cu patologie discală lombară necesită tratament chirurgical.
B. Cele mai frecvente hernii discale cervicale apar la nivelul C2-C3, unde mișcarea de
C. Tratamentul conservator al patologiei discale cervicale implică repaus, imobilizare cu
guler moale cervical și administrare de antiinflamatoare.
D. La pacienții cu indicație chirurgicală, mielografia coloanei lombare este investigația de
elecţie pentru localizarea herniei discale (fiind utilizată mai frecvent comparativ cu
IRM).
E. Hernia de disc este rezultatul extruziei inelului pulpos (annulus pulposus) prin nucleul
fibros (nucleus fibrosus).
G. Hernia de disc este rezultatul extruziei nucleului pulpos prininelul fibros.
H. Obezitatea poate contribui la apariția tulburărilor de statică vertebrală (modificări
posturale).
I. Rădăcinile nervoase C6 și C7 sunt cel mai frecvent afectate de patologia discală
cervicală, însă interesarea lor nu se asociază cu apariția durerii și a tulburărilor motorii
sau de sensibilitate.
J. IRM-ul coloanei lombare este investigația de elecţie pentru localizarea herniei discale
la pacienții cu indicație chirurgicală.
A. Cele mai frecvente hernii discale cervicale apar la nivelul C2-C3, unde mișcarea de
B. Obezitatea poate contribui la apariția tulburărilor de statică vertebrală (modificări
posturale).
C. IRM-ul coloanei lombare este investigația de elecţie pentru localizarea herniei discale
la pacienții cu indicație chirurgicală.
cervicală, însă interesarea lor nu se asociază cu apariția durerii și a tulburărilor motorii
sau de sensibilitate.
E. Toți pacienții cu patologie discală lombară necesită tratament chirurgical.
G. Hernia de disc este rezultatul extruziei inelului pulpos (annulus pulposus) prin nucleul
fibros (nucleus fibrosus).
H. Tratamentul conservator al patologiei discale cervicale implică repaus, imobilizare cu
guler moale cervical și administrare de antiinflamatoare.
I. Hernia de disc este rezultatul extruziei nucleului pulpos prininelul fibros.
J. La pacienții cu indicație chirurgicală, mielografia coloanei lombare este investigația de
elecţie pentru localizarea herniei discale (fiind utilizată mai frecvent comparativ cu
IRM).
32. Despre artrita reumatoidă este adevărat că:
A. Are preponderență feminină
B. Afectează 20% dinpopulația generală
C. Are patologie multifactorială
D. Are preponderență masculină
E. Afectează 0,5-1% din populația generală
F. Se caracterizează prin poliartrită simetrică
G. Este o boală reumatică inflamatorie cronică
H. Se caracterizează prin poliartrită asimetrică
I. Nu induce tulburări ale răspunsului imun
J. Este o boală degenerativă
33. Despre artrita reumatoidă este adevarat că:
A. Pe lista cauzelor de handicap la nivel global, AR se poziţionează pe locul 42, chiar sub
deficitului de iod si chiar deasupra malariei
B. Prevalenţa este scăzută la negrii din Africa şi la chinezi
C. Se remarcă o scădere a incidenţei bolii
D. Nu poate apărea din copilăria timpurie
E. Se remarcă o creștere a incidenţei bolii
F. Cea mai frecventă vârstă de debut este între 30 şi 50 de ani
G. Prevalenţa este crescută la negrii din Africa şi la chinezi
H. Cea mai frecventă vârstă de debut este între 50 și 70 de ani
I. Poate apărea din copilăria timpurie
J. Pe lista cauzelor de handicap la nivel global, AR se poziţionează pe locul 42, chiar sub
malarie şi chiar deasupra deficitului de iod
34. Despre factorii genetici din Artrita reumatoidă este adevărat că:
A. Prezenţa alelelor pentru epitopul comun în HLA-DRB1 (S2 şi S3P) creşte
susceptibilitatea la AR şi poate predispune la dezvoltarea ACPA
B. Există o incidenţă crescută la rudele de gradul întâi şi o concordanţă ridicată între
gemenii monozigoţi de până la 50%
C. Există o asociere puternică între susceptibilitatea la AR şi anumite haplotipuri HLA,
cum ar fi: HLA-B27
D. Există o asociere puternică între susceptibilitatea la AR şi anumite haplotipuri HLA,
cum ar fi: HLA-DR4
E. Citrulinarea este un proces care modifică antigenele, nepermiţându-le să se
potrivească în epitopul comun pe alele HLA
F. Există o incidenţă crescută la rudele de gradul întâi şi o concordanţă ridicată între
gemenii monozigoţi de până la 15%
G. Citrulinarea este un proces care modifică antigenele, permiţându-le să se potrivească
în epitopul comun pe alele HLA
H. HLA-DR4 apare la 50-75% dintre pacienţi şi se corelează cu un prognostic bun
I. Prezenţa alelelor pentru epitopul comun în HLA-B27 creşte susceptibilitatea la AR şi
poate predispune la dezvoltarea ACPA
J. HLA-DR4 apare la 50-75% dintre pacienţi şi se corelează cu un prognostic slab
35. Despre etiopatogeneza Artritei reumatoide este adevărat că:
A. Factorii reumatoizi sunt înalt specifici pentru diagnosticarea AR, dar au o valoare
predictivă mică în populația generală
B. Factorii reumatoizi (FR), care sunt auto-anticorpii ce ţintesc porţiunea Fc a
imunoglobulinei M, se găsesc la 75-80% dintre pacienţii cu AR
C. Factorii reumatoizi (FR), care sunt auto-anticorpii ce ţintesc porţiunea Fc a
imunoglobulinei G, se găsesc la 90% dintre pacienții cu AR
D. Fumatul crește riscul de AR în prezenţa HLA-DRB1
E. Boala parodontală și modificările microbiomului intestinal pot facilita dezvoltarea
imunităţii înnăscute şi adaptive care predispune la AR
F. Factorii reumatoizi (FR), care sunt auto-anticorpii ce ţintesc porţiunea Fc a
imunoglobulinei G, se găsesc la 75-80% dintre pacienţii cu AR
G. ACPA sunt mai specifici decât FR, dar au sensibilitate mai mică pentru diagnosticul de
AR
H. Fumatul crește riscul de AR în prezenţa HLA-DR4
I. Spre deosebire de FR, ACPA sunt mai specifici şi au sensibilitate mai mare pentru
diagnosticul de AR
J. Factorii reumatoizi sunt relativ specifici pentru diagnosticarea AR, dar au o valoare
predictivă mică în populația general
36. Despre imunopatogenia Artritei reumatoide este adevărat că:
A. Limfocitele B sinoviale produc autoanticorpi, dintre care FR de tip lgM şi lgA FR sunt
cei mai tipici în AR
B. Fumatul este un potenţial declanşator, în special în AR ACPA-negativă
C. Osteoblastele cauzează distrugerea osului şi cartilajului
D. Osteoclastele cauzează distrugerea osului şi cartilajului
E. Fibroblastele sinoviale prezintă niveluri ridicate ale moleculelor de adeziune: VCAM-1
, DAF, şi caderina lI
F. Scăderea producției factorului de necroză tumorală alfa (TNF-a), determinată de
interacţiunea macrofagelor cu limfocitele T şi B, duce la sinovită şi distrugerea
articulaţiilor
G. Limfocitele T sinoviale produc autoanticorpi, dintre care FR de tip lgM şi lgA FR sunt
cei mai tipici în AR
H. Producerea în exces a factorului de necroză tumorală alfa (TNF-a), determinată de
interacţiunea macrofagelor cu limfocitele T şi B, duce la sinovită şi distrugerea
articulaţiilor
I. Fumatul este un potenţial declanşator, în special în AR ACPA-pozitivă
J. Fibroblastele sinoviale prezintă niveluri scăzute ale moleculelor de adeziune: VCAM-1
, DAF, şi caderina lI
37. Despre sinovita reumatoidă este adevărat că:
A. Permeabilitatea crescută a vaselor de sânge şi a stratului bazal al membranei sinoviale
duce la revărsat articular care conţine limfocite şi neutrofile polimorfonucleare în curs
de distrugere
B. Stratul superficial al membranei sinoviale devine hiperplazic şi îngroşat
C. Stratul superficial al membranei sinoviale devine hipoplazic
D. În AR membrana sinovială devine foarte subțire
E. În AR, membrana sinovială devine foarte îngroşată, provocând tumefacţia din jurul
articulaţiilor şi tendoanelor
F. Sinovita hiperplazică se răspândeşte de la marginile articulare la suprafaţa cartilajului
G. Există o proliferare vasculară marcată
H. Permeabilitatea crescută a vaselor de sânge şi a stratului superficial al membranei
sinoviale duce la revărsat articular care conţine limfocite şi neutrofile
polimorfonucleare în curs de distrugere
I. Stratul bazal al membranei sinoviale devine hiperplazic şi îngroşat
J. Există o vascularizație săracă
38. Despre artrita reumatoidă este adevărat că:
A. Producţia locală de citokine şi imobilizarea articulaţiei acţionează împreună,
determinând osteoporoză juxta-articulară în timpul sinovitei active
B. IRM permite identificarea leziunilor distructive precoce în primele 3-6 luni de la
debutul artritei
C. „Pannus-ul" sinovial inflamat afectează cartilajul subiacent prin blocarea căii sale
normale de nutriţie şi prin efectele directe ale citokinelor asupra condrocitelor
D. Sinovita hipoplazică se răspândeşte de la marginile articulare la suprafaţa cartilajului
E. Fibroblastele din sinovita proliferată cresc, de asemenea, de-a lungul vaselor de
sânge, între marginile sinoviale şi cavitatea osoasă a epifizei şi protejează osul
F. IRM permite identificarea leziunilor distructive precoce în primii 2 ani de la debutul
artritei
G. Sinovita hiperplazică se răspândeşte de la marginile articulare la suprafaţa cartilajului
H. Fibroblastele din sinovita proliferată cresc, de asemenea, de-a lungul vaselor de
sânge, între marginile sinoviale şi cavitatea osoasă a epifizei şi afectează osul
I. Producţia locală de citokine şi imobilizarea articulaţiei acţionează împreună,
determinând osteonecroză în timpul sinovitei active
J. „Pannus-ul" sinovial inflamat afectează cartilajul subiacent prin blocarea căii sale
normale de nutriţie şi prin efectele indirecte ale citokinelor asupra condrocitelor
39. Despre Factorul reumatoid este adevărat că:
A. FR de tip lgM sunt diagnostici pentru AR şi absenţa lor nu exclude boala
B. Factorii reumatoizi fac parte din orice clasă de imunoglobuline (lgM, lgG sau lgA)
C. Cele mai frecvente teste utilizate în clinica detectează FR de tip IgA
D. FR de tip lgM nu sunt diagnostici pentru AR şi absenţa lor nu exclude boala
E. Un titru persistent ridicat în boala precoce justifică utilizarea precoce a DMARD
F. FR sunt un factor predictiv util al prognosticului
G. Cele mai frecvente teste utilizate în clinica detectează FR de tip IgG
H. FR nu reprezinta un factor predictiv util al prognosticului
I. Un titru persistent ridicat în boala precoce nu justifică utilizarea precoce a DMARD
J. Cele mai frecvente teste utilizate în clinica detectează FR de tip lgM
40. Despre FR si ACPA sunt adevarate următoarele :
A. Fumatul nu creşte riscul de a avea ACPA
B. Prezența asociata a FR şi ACPA este si mai specifică pentru AR
C. Fumatul acţionează sinergic cu HLA-DRB1 pentru a creşte riscul de a avea ACPA
D. ACPA nu se asociază cu FR în AR
E. Spre deosebire de ACPA, FR sunt mai specifici şi au sensibilitate mai mare pentru
diagnosticul de AR
F. Prezența asociată a FR şi ACPA nu este specifică pentru AR
G. ACPA sunt de obicei prezenţi în asociere cu FR în AR
H. Spre deosebire de FR, ACPA sunt mai specifici şi au sensibilitate mai mare pentru
diagnosticul de AR
I. FR sunt factori predictivi mai puternici pentru tranziţia de la artrita inflamatorie
tranzitorie precoce la sinovita persistentă şi AR precoce
J. ACPA sunt factori predictivi mai puternici pentru tranziţia de la artrita inflamatorie
tranzitorie precoce la sinovita persistentă şi AR precoce
41. Despre afectarea tipică din Artrita Reumatoidă este adevărat că:
A. AR se prezintă de obicei ca poliartrită periferică, progresivă, asimetrică
B. AR evoluează de obicei pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni
C. Debutul rapid cu o afectare simetrică severă, poliarticulară, apare în special la vârstnic
D. Frecvent, debutul rapid se poate instala în curs de câteva zile (sau exploziv peste
noapte)
E. AR apare de obicei la pacienţii cu vârstă peste 50 de ani
F. AR apare de obicei la pacienţii cu vârsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani
G. AR debutează frecvent brusc
H. AR se prezintă de obicei ca poliartrită periferică, progresivă, simetrică
I. Debutul rapid cu o afectare simetrică severă, poliarticulară, apare în special la tineri
J. Mai rar, debutul rapid se poate instala în curs de câteva zile (sau exploziv peste
noapte)
42. Următorii sunt factori care prezic un prognostic negativ pentru progresia Artrita
Reumatoidă precoce timpurii:
A. Afectarea articulațiilor mari
B. Redoarea matinală >30 de minute
C. Sexul masculine
D. Vârstă înaintată
E. Sexul feminin
F. Redoare matinală <30 de minute
G. < 4 articulații tumefiate
H. Afectarea simetrică a articulaţiilor mici
I. >4 articulaţii tumefiate
J. Vârstă tânără
43. Următorii sunt factori care prezic un prognostic negativ pentru progresia
Artritei Reumatoide precoce timpurii:
A. FR negativ
B. PCR >20 g/dl
C. Lipsa comorbidităților
D. ACPA pozitivi
E. FR pozitiv
F. Comorbidităţi
G. Statusul de nefumător
H. PCR <20 g/dl
I. Fumat
J. ACPA negative
44. Diagnosticul diferenţial al Artritei Reumatoide precoce cuprinde:
A. Nu se face cu Spondilartrita
B. Spondilartrita
C. Nu se face cu Acutizarea artrozei nodulare
D. Nu se face cu Artrita post hepatită B
E. Artrita post hepatită B
F. Polimialgia reumatică
G. Nu se face cu Polimialgia reumatică
H. Artrita post Rubeolă
I. Nu se face cu Artrita post Rubeolă
J. Acutizarea artrozei nodulare
45. Despre criteriile ACR/EULAR 2010 pentru clasificarea Artritei Reumatoide este
adevărat că:
A. Se clasifică drept AR la un total de peste 6 puncte
B. Cuprind 4 domenii: afectarea articulară, serologia, reactanți de fază acută și durata
simptomelor
C. Se clasifică drept AR la un total de peste 10 puncte
D. Nu sunt potrivite pentru evaluarea şi diagnosticarea artritei precoce
E. Afectarea >10 articulaţii şi cel puţin o articulaţie mică reprezintă 3 puncte
F. Durata simptomelor ≥ 6 săptămâni reprezintă 1 punct
G. Durata simptomelor < 6 săptămâni reprezintă 1 punct
H. Afectarea >10 articulaţii şi cel puţin o articulaţie mică reprezintă 5 puncte
I. FR pozitivi în titru mare sau ACPA pozitivi în titru mare reprezintă 2
puncte
J. FR pozitivi în titru mare sau ACPA pozitivi în titru mare reprezintă 3 puncte
46. Despre semnele și simptomele precoce din Artrita Reumatoidă precoce este
adevărat că:
A. Majoritatea pacienţilor acuză durere şi redoare a articulaţiilor mici ale mâinilor (MCF,
IFP) şi picioarelor (MTF)
B. 10% dintre pacienţi prezintă o mono-artrită a genunchiului sau umărului
C. 50% dintre pacienţi prezintă o mono-artrită a genunchiului sau umărului
D. Coatele, umerii, genunchii nu sunt afectate
E. Majoritatea pacienţilor acuză durere şi redoare a articulaţiilor mari ale mâinilor şi
picioarelor
F. Rareori sunt afectate multiple articulaţii
G. În cele mai multe cazuri, sunt afectate multiple articulaţii
H. Articulaţiile IFD sunt de obicei cruţate
I. Carpul, coatele, umerii, genunchii şi gleznele sunt, de asemenea, afectate
J. Articulaţiile IFD sunt de obicei afectate
47. Despre semnele și simptomele precoce din Artrita Reumatoidă precoce este
adevărat că:
A. Există o limitare a mişcării şi hipertrofie musculară locală
B. Deformările şi manifestările extra-articulare se dezvoltă, chiar dacă boala este
controlată
C. Articulaţiile sunt, de obicei, reci şi dureroase la examinare
D. Durerea şi redoarea sunt semnificativ mai importante în cursul dimineţii
E. Tulburările de somn şi oboseala sunt acuze rare
F. Durerea şi redoarea sunt semnificativ mai importante în cursul nopții
G. Există o limitare a mişcării şi hipotrofie musculară locală
H. Tulburările de somn şi oboseala sunt acuze frecvente
I. Articulaţiile sunt, de obicei, calde şi dureroase la examinare
J. Deformările şi manifestările extra-articulare se dezvoltă dacă boala nu poate fi
controlată
48. Următoarele reprezintă tipuri de afectare clinică în Artrita Reumatoidă:
A. Cronică, persistentă: Boala urmează o evoluție recidivantă și remitentă de-a lungul
mai multor ani
B. Tranzitorie: Boala este autolimitată, durează <12 luni și nu lasă nicio afectare
permanentă
C. Rapid progresivă: Boala progresează în câțiva ani și duce rapid la leziuni articulare
minime
D. Rapid progresivă: Boala progresează în câțiva ani și duce rapid la leziuni articulare
severe și invalidante
E. Palindromică: Atacurile mono-articulare palindromice durează 24-48 ore
F. Remisivă: Este o perioada de câțiva ani în care artrita este activă dar apoi se remite,
lăsând daune minime
G. Tranzitorie: Boala este autolimitată, durează <12 luni, însă lasă o afectare permanentă
H. Cronica, persistentă: Boala urmează o evoluție recidivantă și remitentă de-a lungul
<12 luni
I. Remisivă: Este o perioada de câțiva ani în care artrita este activă dar apoi se remite,
lăsând daune semnificative
J. Palindromică: Atacurile mono-articulare palindromice durează 2 ani
49. Leziunile articulare la nivelul articulațiilor mâinilor și carpului în Artrita
reumatoidă determină:
A. Tumefacția si subluxația palmară a stiloidei ulnare, care provoaca dureri în carp
B. Combinație de deviere radială si subluxație palmară a articulațiilor MCF
C. Flexie fixă (deformare „în butonieră") sau hiperextensie fixă (deformare „în gât de
lebădă") a articulațiilor IFP
D. Deviere radială și subluxație palmară dorsală a articulațiilor MCF duce la o deformare
inestetică, dar funcția poate fi păstrată
E. Hiperextensie fixă (deformare „în butonieră") sau flexie fixă (deformare „în gât de
lebădă") a articulațiilor IFP
F. Deviere ulnară și subluxație palmară a articulațiilor MCF duce la o deformare
inestetică cu pierderea funcției
G. Tumefacția si subluxatia dorsală a stiloidei ulnare, care provoaca dureri în carp
H. Combinatie de deviere ulnară si subluxație palmară a articulațiilor MCF
I. Tumefacția si subluxatia dorsala a stiloidei ulnare poate provoca ruptura tendoanelor
extensorilor degetelor
J. Deviere ulnară și subluxație palmară a articulațiilor MCF duce la o deformare
inestetică, dar funcția poate fi păstrată
50. Despre afectarea articulară în Artrita reumatoidă sunt adevărate următoarele:
A. Sinovita coatelor provoacă tumefiere și o deformare dureroasă în extensie
B. Glezna se deformeaza frecvent în valg
C. AR afectează frecvent umerii
D. Tumefierea dureroasă a articulațiilor MTF este rară
E. Piciorul devine mai lat și se dezvoltă o deformare de degete „în ciocan'
F. Sinovita coatelor provoacă tumefiere și o deformare dureroasă în flexie fixă
G. Glezna se deformeaza frecvent în var
H. AR afectează rar umerii
I. Una dintre primele manifestări ale AR este tumefierea dureroasă a articulațiilor MTF
J. Piciorul devine mai îngust și se dezvoltă o deformare de degete „în ciocan'
51. Despre afectarea articulară în Artrita reumatoidă sunt adevărate următoarele:
A. Osteoporoza juxta-articulară de la nivelul șoldului permite migrarea medială a
acetabulului (protrusio acetabulae)
B. Gonartroza secundară este rară
C. Acumularea persistentă de lichid sinovial crește riscul de formare și ruptură a chistului
popliteal
D. Sinovita masivă și revarsatul articular al genunchiului apar frecvent
E. Gonartroza secundară este frecventă
F. Osteoporoza juxta-articulară de la nivelul șoldului permite migrarea laterală a
acetabulului (protrusio acetabulae)
G. Șoldurile sunt afectate ocazional în AR precoce, dar mai puțin frecvent decât
genunchii în toate stadiile bolii
H. Sinovita masivă și revarsatul articular al genunchiului apar rar
I. Șoldurile sunt afectate mai frecvent decât genunchii în toate stadiile bolii
J. Șoldurile sunt afectate frecvent în AR precoce
52. Despre afectarea coloanei cervicale în Artrita reumatoida este adevărat că:
A. Rigiditatea dureroasă a gâtului în AR nu poate fi cauzată de sinovita reumatoidă
B. Subluxația și proliferarea sinovială locală pot afecta măduva spinării, producând
semne piramidale și senzoriale
C. Radiografiile coloanei cervicale în flexie laterală si extensie a gâtului pot obiectiva
instabilitatea
D. Radiografiile coloanei cervicale nu pot obiectiva instabilitatea
E. CT este imagistica de primă intenție
F. IRM este imagistica de primă intenție
G. Rigiditatea dureroasă a gâtului în AR poate fi cauzată de sinovita reumatoidă
H. Sinovita reumatoidă nu provoaca instabilitate atlanto-axială
I. Sinovita duce la distrugerea oaselor, ligamentelor si provoacă instabilitate atlanto-
axială
J. Subluxația si proliferarea sinovială locală nu pot afecta măduva spinării
53. Despre manifestările extra-articulare din Artrita reumatoidă sunt adevărate
următoarele:
A. Nodulii reumatoizi subcutanați sunt fermi și intradermici și apar în general la punctele
de presiune
B. Hipotrofia musculara peri-articulara este frecventă
C. Nodulii reumatoizi apar de obicei la nivelul coatelor, articulațiilor degetelor și
tendonului lui Ahile la pacienții cu boală erozivă seropozitivă
D. Bursa olecraniană nu poate fi afectată
E. Bursa olecraniană și alte burse pot fi tumefiate (bursita)
F. Tenosinovita tendoanelor flexoare ale mâinii poate provoca rigiditate și, ocazional, un
deget în resort
G. Nodulii reumatoizi subcutanați sunt moi și intradermici si apar în general la punctele
de presiune
H. Hipotrofia musculara peri-articulara este rară
I. Tenosinovita tendoanelor extensoare ale mâinii poate provoca rigiditate și, ocazional,
un deget în resort
J. Nodulii reumatoizi apar de obicei la nivelul coatelor, articulațiilor degetelor și
tendonului lui Ahile la pacienții cu boală erozivă seronegativă
54. Despre manifestările extra-articulare mai puțin frecvente în Artrita reumatoida
sunt adevărate următoarele:
A. Manifestările neurologie includ Sindromul Caplan
B. Manifestările pulmonare includ sindromul Caplan
C. Manifestările oculare includ frecvent scleromalacia perforans
D. Manifestările oculare includ Sindromul sicca
E. Manifestările neurologice includ sindromul de tunel carpian
F. Manifestările oculare includ sindromul de tunel tarsian
G. Manifestările oculare includ sclerita si episclerita
H. Manifestările neurologice includ mononevrita multiplex
I. Manifestările oculare includ mononevrita multiplex
J. Manifestările neurologice includ Sindromul sicca
55. Despre manifestările extra-articulare mai puțin frecvente în Artrita reumatoida
sunt adevărate următoarele:
A. Anemia hemolitică (cu test Coombs pozitiv) este frecventă
B. Sindromul Felty se caracterizeaza prin splenomegalie si neutrofilie la un pacient cu AR
C. Scleromalacia perforans este o manifestare frecventă
D. Scleromalacia perforans este o manifestare rară
E. Anemia este de obicei normocromă si normocitară
F. Anemia hemolitică (cu test Coombs pozitiv) este rară
G. Anemia este de obicei normocromă si macrocitară
H. Amiloidoza apare rar în AR severă, de lunga durată
I. Sindromul Felty se caracterizeaza prin splenomegalie și neutropenie la un pacient cu
AR
J. Amiloidoza apare frecvent în AR severă, de lunga durată
56. Despre investigațiile din Artrita reumatoidă sunt adevarate următoarele:
A. VSH și/sau CRP sunt crescute proporțional cu activitatea procesului inflamator și
sunt utile în monitorizarea tratamentului
B. Hemograma poate prezenta o anemie normocromă, normocitară
C. ACPA nu se corelează cu probabilitatea progresiei radiologice
D. VSH și/sau CRP sunt crescute proporțional cu activitatea procesului inflamator, dar
nu sunt utile în monitorizarea tratamentului
E. Serologia evidentiază pozitivitatea ACPA, însă ACPA nu precedă boala
F. Serologia evidentiază pozitivitatea ACPA care pot fi prezenti la începutul bolii
G. FR este prezent în aproximativ 75-80% din cazuri
H. ACPA în artrita inflamatorie precoce indică probabilitatea progresiei către AR
I. FR este prezent în aproximativ 95% din cazuri
J. Hemograma poate prezenta o anemie hipercromă, macrocitară
57. Despre investigațiile din Artrita reumatoidă sunt adevarate următoarele: (pg.
443):
A. Radiografiile obiectivează tumefacția țesuturilor moi în boala avansată
B. Ecografia musculoscheletică nu permite evaluarea necesității de a iniția DMARD sau
evaluarea eficacității lor
C. Ecografia musculoscheletică permite evaluarea necesității de a iniția DMARD sau
evaluarea eficacității lor
D. Radiografia este o modalitate foarte eficientă de a evidenția sinovita persistentă
E. Lichidul aspirat din articulație este clar, sărac în leucocite
F. Ecografia musculoscheletică este o modalitate foarte eficientă de a evidenția sinovita
persistentă
G. Radiografia este utilă pentru a depista sinovita și eroziunile precoce
H. Aspirația articulației poate fi necesară dacă este prezent revărsatul sinovial
I. Radiografiile obiectivează tumefactia țesuturilor moi în boala precoce
J. Ecografia si IRM sunt utile pentru a depista sinovita și eroziunile precoce
58. Despre tratamentul Artritei reumatoide sunt adevărate următoarele:
A. Un scor DAS28 mai mare de 5,1 indică o boală cu activitate înaltă
B. Un scor DAS 28 mai mic de 2,6 indică remisiune
C. Un scor DAS 28 mai puțin de 3,2 indică o boală cu activitate moderată (activitate
scazuta scrie in Kumar
D. Un scor DAS28 mai mare de 5,1 indică o boală cu activitate moderată
E. Diagnosticarea precoce și un regim intensiv de tratament la țintă (T2T, treat to target
îmbunătățește rezultatele)
F. Un scor DAS28 mai puțin de 3,1 indică o boală în remisiune
G. Există un tratament curativ pentru AR
H. Un scor DAS28 mai puțin de 3,2 indică o activitate scazută a bolii
I. Un scor DAS28 mai mic de 2,6 indică o boală cu activitate scăzută
J. Nu există tratament curativ pentru AR
A. O nouă clasă terapeutică de DMARD care inhibă kinazele intracelulare Janus (JAK)
sunt acum aprobate în AR
B. Pentru pacienții nou diagnosticați, tratamentul începe de obicei cu o combinație de
DMARD sintetice convenționale (csDMARD) cu acțiune lentă și glucocorticoizi cu
acțiune rapidă
C. DMARD sintetice țintite, (tsDMARDs), au biodisponibilitate orală, debut lent al acțiunii
si eficacitate inferioară bDMARD
D. DMARD sintetice țintite, (tsDMARDs), au biodisponibilitate orală, debut rapid al
acțiunii si eficacitate similare cu bDMARD
E. Pentru pacienții nou diagnosticați, tratamentul începe de obicei cu DMARD biologice
(bDMARD)
F. Pentru pacienții nou diagnosticați, tratamentul începe de obicei în monoterapie cu
glucocorticoizi
G. Pentru pacienții care nu reușesc să atingă activitatea scăzută a bolii sau remisiunea cu
terapii csDMARD, se prescriu DMARD biologice (bDMARD)
H. Include AINS și analgezice pentru controlul simptomelor
I. O nouă clasă terapeutică de DMARD care inhibă kinazele intracelulare Janus (JAK)
urmează sa fie aprobată în AR
J. Pentru pacienții care nu reușesc să atingă activitatea scazută a bolii sau remisiunea cu
terapii csDMARD, se prescriu glucocorticoizi
A. Dacă pacientul este de peste 65 de ani, se adaugă un inhibitor al pompei de protoni
la tratamentul cu AINS
B. Cei mai mulți pacienți cu AR necesită un AINS pentru a calma durerea nocturnă și
redoarea matinală, în plus față de DMARDs
C. Utilizarea precoce a glucocorticoizilor nu încetinește evoluția bolii
D. Majoritatea pacienților cu AR nu necesită un AINS în plus față de DMARDs
E. Glucocorticoizii sunt o cauză comună a osteoporozei primare
F. Răspunsul individual la AINS variază foarte mult, astfel încât mai multe preparate
diferite pot fi încercate timp de cel puțin o săptămână pentru a identifica cele mai
eficiente AINS
G. Glucocorticoizii sunt o cauză comună a osteoporozei secundare
H. Utilizarea precoce a glucocorticoizilor încetinește evoluția bolii
I. Administrarile intensive de scurtă durată a Glucocorticoizilor în artrita precoce opresc
progresia boli
J. Asocierea de vitamina D si bifosfonați nu este recomandată la pacienții la care se
anticipează un tratament cu glucocorticoizi mai lung de 3 luni
61. Despre medicamentele antireumatice modificatoare de boala folosite în Artrita
Reumatoidă este adevărat că:
A. Intervenția precoce cu csDMARD în decurs de 3 luni de la debutul bolii îmbunătățește
rezultatul
B. Pot fi utilizate combinații de până la patru medicamente (glucocorticoizi,
sulfasalazina, metotrexat si hidroxiclorochina)
C. Ca monoterapie, csDMARD au adesea doar un efect parțial, obținând îmbunătățire
între 20% si 50%
D. Mai multe DMARD sunt contraindicate în timpul sarcinii
E. Efectul lor nu este imediat, necesitând 2-3 luni pentru a deveni evident
F. Efectul lor este imediat
G. Ca monoterapie, csDMARD au adesea un efect total, obtinand o îmbunătățire între
70% si 90%
H. Intervenția precoce cu csDMARD în decurs de 2 ani de la debutul bolii îmbunătățește
rezultatul
I. Pot fi administrate în sarcină
J. Pot fi utilizate combinatii de până la 2 medicamente
62. Despre Metotrexat sunt adevărate urmatoarele:
A. Nu se poate administra vaccinare anti-pneumococică și vaccinare anuală anti gripală
B. Doza săptămânală inițială este de 20 mg
C. Acidul folic oral ii potențează efectele secundare
D. Doza săptămânală inițială de 7,5-10 mg pe cale orală este crescută până la 15-25 mg
E. Acidul folic oral reduce efectele secundare
F. Metotrexatul este medicamentul de bază în terapia AR
G. Metotrexatul intră în acțiune de obicei în termen de 2 luni
H. Nu trebuie utilizat în timpul sarcinii
I. Poate fi utilizat în sarcină
J. Metotrexatul intră în acțiune de obicei în termen de 6 luni
63. Despre tratamentul Artritei Reumatoide sunt adevarate urmatoarele:
A. Hidroxiclorochina se asociază cu riscului de retinopatie ireversibilă
B. Sulfasalazina nu poate fi utilizată în timpul sarcinii
C. Hidroxiclorochina este utilizată în monoterapie în formele severe de boală
D. Leflunomida are un timp de înjumătățire lung, de aceea se evită la femeile care
planifică sa procreeze
E. Sulfasalazina poate fi utilizată în timpul sarcinii
F. Hidroxiclorochina este utilizată în monoterapie în boala ușoară sau frecvent ca
adjuvant în asociere cu alte DMARD
G. Hidroxiclorochina este utilizată și în retinopatia ireversibilă
H. Leflunomida are un timp de înjumătățire scurt, de aceea se indică la femeile care
planifică sa procreeze
I. Leflunomida previne producerea dihidro-folat-reductazei
J. Leflunomida previne producerea pirimidinei în limfocitele proliferante prin blocarea
enzimei dihidro-orotat-dehidrogenază
64. Despre blocanții TNF-a sunt adevărate următoarele:
A. Etanercept este un fragment Fab al unui anticorp monoclonal umanizat anti-TNF a,
care are grupuri de polietilenglicol atașate
B. Adalimumab este un anticorp monoclonal complet uman împotriva TNF-a
C. Este contraindicată asocierea blocanților TNF-a cu Metotrexat
D. Pierderea raspunsului clinic poate apărea în primul an de tratament
E. Sunt de obicei administrați în asociere cu Metotrexat pentru a reduce pierderea
eficacității
F. Certolizumab pegol un anticorp monoclonal complet uman împotriva TNF-a
G. Aceste produse încetinesc sau opresc formarea eroziunilor articulare de până la 70%
dintre pacientii cu AR tratați
H. Etanercept este o proteină de fuziune lgGreceptor p75 de TNFa complet umanizată
I. Certolizumab pegol este un fragment Fab al unui anticorp monoclonal umanizat anti-
TNF a, care are grupuri de polietilenglicol atașate
J. Adalimumab este o proteină de fuziune lgGreceptor p75 de TNFa complet umanizată
65. Aceste produse încetinesc sau opresc formarea eroziunilor articulare de pâna
la 90% dintre pacienții cu AR tratați:
A. Printre efectele secundare ale Leflunomidei sunt: neutropenie și/sau
trombocitopenie, hipertensiune
B. Printre efectele adverse ale Leflunomidei sunt: alopecia, diareea
C. Doza inițială de Sulfasalinză este de 3g/zi
D. Printre efectele adverse ale Sulfasalazinei sunt: erupții cutanate, ulcere bucale,
neutropenie
E. Printre efectele adverse ale Leflunomidei sunt: erupții cutanate, ulcere bucale
F. Leflunomida are ca efect advers Fibroza pulmonară
G. Tratamentul cu Sulfasalazină nu necesită monitorizarea funcției hepatice
H. Doza inițială de Sulfasalzină este de 2g/zi
I. Monitorizarea tratamentului cu Sulfasalazină se face astfel: Hemograma inițială,
creatinină serică și electroliți, funcție hepatică, apoi la 2, 4, 6 și 10 săptămâni, apoi la 3
luni
J. Doza inițială de Sulfasalzină este de 500 mg/zi, crescând la 2-3g zilnic
66. Despre tratamentul cu Metotrexat în Artrita reumatoidă sunt adevărate
următoarele:
A. Doza inițială de Metotrexat este de 25 mg saptamânal, oral sau s.c.
B. Printre efectele adverse ale Metotrexatului sunt: greața, ulcere bucale și diaree
C. Nu sunt efecte adverse ale Metotrexatului: greața, ulcere bucale și diaree
D. Nu este indicată vaccinarea anti pneumococică și anti-gripală anuală
E. Doza inițială de Metotrexat este de 20 mg saptamânal, oral sau s.c.
F. Printre efectele adverse ale Metotrexatului sunt: insuficiența renală, fibroza
pulmonară
G. Este indicată vaccinarea anti pneumococică și anti-gripală anuală
H. Doza de Metotrexat este de 7,5-10 mg crescând pâna la max. 25 mg saptamânal, oral
sau s.c.
I. Nu sunt efecte adverse ale Metotrexatului: insuficiența renală, fibroza pulmonară
J. Monitorizarea tratamentului cu Metotrexat necesită Hemograma inițială, creatinină
serică și electroliți, probe hepatice, apoi la 2, 4, 6 si 10 saptamâni, apoi la 3 luni
67. Despre blocanții TNF-a sunt adevărate următoarele:
A. Administrarea Infliximab se face s.c. 400 mg în săptămânile 0, 2, 4, apoi 200 mg
săptămânal
B. Printre efectele adverse ale blocanților TNF-a sunt: Reacții de hipersensibilitate
C. Adiministrarea Golimumab se face i.v. 3-10 mg/kg la fiecare 4-8
D. Administrarea Etanercept se face i.v. 3-10 mg/kg la fiecare 4-8
E. Nu sunt efecte adverse ale blocanților TNF-a: Sindrom lupus-like, infecții
F. Certolizumab se administrează s.c. 400 mg în săptămânile 0, 2, 4, apoi 200 mg
săptămânal
G. Administrarea Adalimumab se face i.v. 3-10 mg/kg la fiecare 4-8
H. Printre efectele adverse ale blocanților TNF-a sunt: reacții la locul injectării,
insuficiența cardiacă
I. Administrarea Infliximab se face i.v. 3-10 mg/kg la fiecare 4-8 săptămâni
J. Printre efectele adverse ale blocanților TNF-a sunt: Sindrom lupus-like, infecții
68. Despre tratamentul cu agenți biologici în Artrita reumatoidă sunt adevărate
următoarele:
A. Tocilizumab este o proteină de fuziune recombinantă a CTLA4 și a părții Fc a lgG1
B. Rituximab este o proteină de fuziune recombinantă a CTLA4 și a părții Fc a lgG1
C. Poate apărea reactivarea tuberculozei în timpul tratamentului cu blocanți TNF-a
D. Abatacept este o proteină de fuziune recombinantă a CTLA4 și a părții Fc a lgG1
E. Medicamentele anti-TNF-a nu trebuie utilizate la pacienții cu insuficiență cardiacă
severă
F. Abatacept este un anticorp monoclonal chimeric, îndreptat împotriva receptorului
CD20
G. Rituximab este o proteină de fuziune recombinantă a CTLA4 și a părții Fc a lgG1
H. Rituximab este un anticorp monoclonal chimeric, îndreptat împotriva receptorului
CD20
I. Tocilizumab și Rituximab sunt anticorpi monoclonali împotriva receptorului de IL-6
care pot fi utilizați cu metotrexat
J. Tocilizumab și sarilumab sunt anticorpi monoclonali împotriva receptorului de IL-6
care pot fi utilizați cu metotrexat
69. Despre Inhibitorii de JAK în tratamentul Artritei Reumatoide sunt adevărate
următoarele:
A. Doza de Baricitinib este de 4 mg oral o dată pe zi la adulții peste 75 de ani
B. Printre efectele adverse ale Tofacitinib sunt: dureri orofaringiene, trombocitoza, acne
C. Printre efectele adverse ale Baricitinib sunt: dislipidemia, herpes zoster
D. Printre efectele adverse ale Baricitinib sunt: cefalee, hipertensiune
E. Printre efectele adverse ale Baricitinib sunt: dureri orofaringiene, trombocitoza,
acneea
F. Doza de Baricitinib este de 4 mg oral o dată pe zi la adulți cu vârste cuprinse între 18
și 74 de ani
G. Doza de Tofacitinib este de 4 mg oral o dată pe zi la adulți cu vârste cuprinse între 18
și 74 de ani
H. Printre efectele adverse ale Tofacitib sunt: cefalee, hipertensiune
I. Tratamentul cu inhibitori de JAK nu necesită monitorizare
J. Tratamentul cu inhibitori de JAK necesită monitorizarea lipidelor la momentul inițial și
după 8 săptămâni
70. Despre prognosticul Artritei Reumatoide sunt adevărate următoarele:
A. Un prognostic negativ este indicat de radiografii cu leziuni erozive precoce
B. Un prognostic negativ este indicat de: creșterea numărului de articulații periferice
implicate și nivelul de invaliditate la debutul bolii
C. Prognosticul poate fi modificat semnificativ prin aplicarea unui tratament precoce cu
DMARDs și a unei strategii T2T
D. Un prognostic favorabil este indicat de: titruri ridicate de ACPA si FA
E. Un prognostic negativ este indicat de: tabloul clinic cu debut insidios al AR, sexul
feminin
F. Un prognostic negativ este indicat de: analize de sânge care indică un PCR/VSH
ridicat, anemie normocromă normocitară și titruri ridicate de ACPA și FA
G. Un prognostic favorabil este indicat de: tabloul clinic cu debut insidios al AR, sexul
feminin
H. Prognosticul nu poate fi modificat semnificativ prin aplicarea unei strategii T2T
I. Un prognostic favorabil este indicat de radiografii cu leziuni erozive precoce
J. Prognosticul nu poate fi modificat semnificativ prin aplicarea unui tratament precoce
cu DMARDs
71. Despre tratamentul Artritei Reumatoide sunt adevărate următoarele:
A. Pacienții care nu răspund inițial (non-responderi primari) sau îsi pierdulterior
eficacitatea (non-responderi secundari) la un bDMARD în timp nu vor fi tratati cu un
alt bDMARD
B. La pacienții care obțin remisiunea susținută (>1 an), este acum obișnuit să se încerce
reducerea dozei de DMARD
C. La pacienții care obțin remisiunea susținută (>1 an), este acum obișnuit să se
oprească tratamentul cu bDMARD
D. Remisiunea susținută înseamnă PCR mai mic sau egal decât 2 mg/dl
E. Pacienții care nu raspund inițial (non-responderi primari) sau își pierd ulterior
eficacitatea (non-responderi secundari) la un bDMARD în timp vor fi, de obicei, tratati
cu un alt bDMARD
F. Remisiunea susținută înseamnă Numarul articulatiilor dureroase (inclusiv picioarele și
gleznele) mai mare decât 1
G. Daca pacientul este non-responder primar sau secundar la un bDMARD ulterior,
procesul de schimbare al terapiei poate fi repetat de mai multe ori
H. Remisiunea susținută înseamnă PCR mai mic sau egal decât 1 mg/dl
I. Remisiunea susținută înseamnă Numarul articulatiilor tumefiate (inclusiv picioarele și
gleznele) mai mare decât 1
J. Remisiunea susținută înseamnă Numarul articulațiilor dureroase (inclusiv picioarele si
gleznele) mai mic sau egal decât 1
72. Blocanții de TNF-α indicați în tratamentul spondilitei anchilozante sunt:
A. Adalimumab
B. Baricitinib
C. Abatacept
D. Infliximab
E. Sarilumab
F. Etanercept
G. Golimumab
H. Tofacitinib
I. Certolizumab
J. Tocilizumab
73. Despre blocanții de TNF-α în spondilita anchilozantă se poate spune:
A. Sunt indicați după ce au eșuat AINS
B. Nu sunt recomandați în spondilita anchilozantă
C. Imbunatățesc funcția articulară
D. Nu au dovezi convingătoare de reducere a progresiei radiografice
E. Sunt reprezentați de secukinumab și ixekizumab
F. Sunt indicați numai după eșecul blocanților de IL-17
G. Reduc semnificativ progresia radiografică
H. Nu reduc inflamația articulațiilor periferice ci doar a celor vertebrale
I. Reduc substanțial simptomele inflamației vertebrale și periferice
J. Imbunătățesc calitatea vieții
74. Următoarele modificări radiografice se regasesc în spondilita anchilozantă:
A. Calcificarea ligamentelor intervertebrale
B. Pensarea discurilor intervertebrale
C. Tasări vertebrale dorso-lombare
D. Parasindesmofite
E. „Coloana de bambus”
F. Vidul discal
G. Estomparea marginilor vertebrale superioare și inferioare
H. Osteofite
I. Sindesmofite
J. Fuziunea articulațiilor sacroiliace
75. Evaluarea clinică a activității bolii în spondilita anchilozantă se bazează pe:
A. Durata și severitatea redorii matinale
B. Testarea HLA-B27
C. Scorul DAPSA
D. Edemul osos decelat pe IRM
E. Scorul de utilizare a AINS
F. Indexul BASDAI
G. Scorul DAS28
H. Scorul 1-10 pentru durere vertebrală
I. Scorul 1-10 pentru tumefacția articulară
J. Scorul 1-10 pentru inflamația entezelor
76. Criteriile de clasificare a lombalgiei inflamatorii sunt:
A. Vârsta de debut <30 ani
B. Ameliorare la terapia biologică
C. Debut insidios
D. Ameliorare la efort
E. Durere nocturnă
F. Debut brusc
G. Ameliorare în repaus
H. Vârsta de debut <45 ani
I. Accentuare la efort fizic
J. Fără ameliorare în repaus
77. Manifestările extraarticulare în spondiartrite sunt:
A. Osteoporoza axială
B. Uveita acută anterioară
C. Leziuni cutanate identice histologic cu psoriazisul pustular
D. Uveită cronică bilaterală
E. Noduli subcutanați
F. Insuficiența renală legata de utilizarea cronică a AINS
G. Aortita și insuficiența aortică
H. Rash malar
I. Keratoconjunctivita sicca
J. Fenomen Raynaud
78. Spondilartritele cuprind următoarele entități:
A. Spondilartrita brucelozică
B. Artrita psoriazică
C. Spondilita anchilozantă
D. Artrita juvenilă idiopatică
E. Artrita microcristalină
F. Artrita infecțioasă
G. Spondilartrita cu hidroxiapatită
H. Spondilartrita axială
I. Artrita enteropatică
J. Artrita reactivă
79. Despre spodilartrite se poate spune:
A. Fara enunt
B. Afectează preferențial articulațiile mici ale membrelor
C. Se asociaza frecvent cu HLA-DR1
D. Sunt afecțiuni care afectează coloana vertebrală și articulațiile sacroiliace
E. Survin pe teren genetic HLA-B27 pozitiv
F. Sinovita asociază factor reumatoid și anticorpi anti-peptid ciclic citrulinat
G. Prezintă noduli subcutanați
H. Au predispoziție familială
I. Implică calea patogenică a IL-17
J. Inflamația entezelor și anchiloza articulară sunt frecvente
80. Spondilartritele:
A. Nu se asociază cu inflamația entezelor
B. Termenul de spondilită anchilozantă se folosește dacă sunt prezente modificări
radiografice la nivelul articulațiilor sacroiliace
C. Afectează doar coloana vertebrală
D. Manifestările extraarticulare sunt comune cu cele din artrita reumatoidă
E. Se clasifică în funcție de manifestarea clinică predominantă în axiale și periferice
F. Se asociază cu antigene HLA de clasa II
G. Termenul de spondilită anchilozantă se folosește dacă sunt prezente modificări IRM la
nivelul articulațiilor sacroiliace
H. Afectează coloana vertebrală și articulațiile periferice
I. Se caracteracterizează prin inflamația entezelor
J. Se asociază frecvent cu HLA-B27
81. Tabloul clinic al spondilitei anchilozante însumează:
A. Uveită acută anterioară
B. Lombalgie inflamatorie
C. Sindrom de canal carpian
D. Poliartralgii inflamatorii cu pattern bilateral și simetric la nivelul articulațiilor mici ale
mâinilor
E. Artrite periferice asimetrice
F. Lombalgie mecanică
G. Artrite periferice simetrice
H. Uveită acută posterioară
I. Rigiditate vertebrală
J. Durere fesieră unilaterală sau bilaterală
82. Formele clinice de artrită psoriazică includ:
A. Oligoartrita simetrică membre inferioare
B. Artrita mutilantă
C. Sacroiliită bilaterală și simetrică
D. Oligoartrita interfalangiene distale
E. Mono/ oligoartrită
F. Artrita articulațiilor interfalangiene distale
G. Spondilită
H. Spondilita mutilanta
I. Afectarea articulatiilor interfalangiene proximale
J. Poliartrită
83. Despre artrita psoriazică putem spune:
A. Se asociaza în 90% cazuri cu HLA-B27
B. Majoritatea pacienților prezintă osteoliza și degete telescopate
C. Poate prezenta dactilite respectiv afectarea tecii articulare și a tendonului de la
nivelul unui deget intreg
D. Imbracă mai multe forme clinice
E. Radiologic este erozivă, cu eroziuni centrale
F. Istoricul familial de psoriazis poate fi un indiciu pentru diagnostic
G. Afectarea articulațiilor interfalangiene proximale este modelul tipic de boală
H. Forma spondilitică afectează precoce coloana lombară
I. Afectarea cutanată se poate dezvolta după apariția artritei
J. Distrofia unghiala este frecventă în formele mutilante
84. Următoarele biologice pot fi utilizate în artrita psoriazică:
A. Apremilast
B. Hidroxicloroquina
C. Leflunomida
D. Ustekinumab
E. Ixekizumab
F. Etanercept
G. Tofacitinib
H. Secukinumab
I. Golimumab
J. Metotrexat
85. Biologicele în tratamentul artritei psoriazice:
A. Au eficacitate asupra manifestărilor cutanate și articulare severe
B. Sunt eficienți doar la pacienții bionaivi
C. Includ inhibitorii de TNFα de tipul etanercept și golimumab
D. Includ apremilastul și tofacitinibul
E. Ameliorează manifestările articulare, dar le destabilizează pe cele cutanate
F. Se indică dupa eșecul glucocorticoizilor
G. Se adminstrează intraarticular pentru controlul local al sinovitei
H. Sunt indicați după eșecul la metotrexat
I. Sunt indicate după eșecul la csDMARDs
J. Includ inhibitorii de IL-17 de tipul secukinumab și ixekizumab
86. csDMARDs utilizate în tratamentul artritei psoriazice sunt:
A. Hidroxicloroquina
B. Apremilastul
C. Sulfasalazina
D. Tofacitinibul
E. Se adminstrează la pacienții cu sinovită articulară periferică persistentă
F. Metotrexatul
G. Sunt de evitat deoarece destabilizeaza psoriazisul cutanat
H. Se adminstrează la pacienții cu formă spondilitică
I. Leflunomida
J. Nu au efect demonstrat asupra încetinirii progresiei leziunilor articulare
87. Artrita articulațiilor interfalangiene distale:
A. Răspunde doar la admistrarea de glucocorticoizi intraarticular
B. Se asociază cu dactilita
C. Este modelul tipic de afectare articulara în psoriazis
D. Reprezintă una din formele clinice de artrită psoriazica
E. Se asociază adesea cu distrofie adiacentă a unghiilor
F. Se însoțeste de sacroiliita și afectarea coloanei cervicale
G. Se regăseste în tabloul clinic al artritei psoriazice
H. Provoaca osteoliza și scurtarea falangelor distale
I. Este caracteristică artritei reumatoide
J. Nu se asociază niciodată cu dactilita
88. Artrita reactivă:
A. Prezenta HLA-B27 crește riscul de artrită reactiva de 30-50 ori la barbați
B. Salmonela poate determina atât artrită reactivă cât și artrită infecțioasă
C. Artrita gonococică este modelul clasic de artrită reactivă
D. Apare mai frecvent la femeie
E. Este o sinovită sterilă
F. Apare în urma unei infecții cu Salmonellam Shigella, Yersinia
G. Nu toti pacienții cu artrită reactivă au HLA-B27
H. Este o sinovită infecțioasă, care apare în urma unei infecții sistemice
I. Se poate dezvolta după o infecție dobandită sexual (uretrită sau cervicită nespecifică)
J. Apare după ani de la infecția declanșatoare
89. Următoarele sunt adevarate despre artitele reactive:
A. Microorganismele declanșatoare ale uretritei nespecifice și artritei reactive sunt
Salmonella sau Shigells spp
B. Majoritatea pacienților au un singur atac care se remite
C. Artrita gonococică poate fi reactivă sau infectioasă
D. Majoritatea pacienților dezvoltă artrită reactivă severă, persistentă, recurentă
E. Persoanele cu artrită reactivă sunt mai sensibile la infecție
F. O minoritate de pacienți dezvoltă artrită reactivă severă, persistentă, recurentă
G. Persoanele cu artrită reactivă nu sunt mai sensibile la infecție ci răspund diferit
H. Materialul antigenic persistent (antigene bacteriene, ADN bacterian) conduce a
procesul inflamator
I. Artrita poststreptococică, gonococică și brucelotică nu sunt artrite reactive
J. O minoritate de pacienți dezvoltă un singur atac
90. Microorganismele implicate în artritele reactive sunt:
A. Ebstein Barr
B. Citomegalovirus
C. Staphiloccocus aureus
D. Shigella spp
E. Micobacterium tuberculosis
F. Salmonella
G. Chlamidya trachomatis
H. Ureaplasma urealyticum
I. Yersinia enterocolitica
J. Aspergillus
91. Tabloul clinic al artritei reactive include:
A. Infecția digestivă sau urogenitală sincronă cu artrita
B. Entezită achiliană
C. Artrită cronică deformantă la nivelul articulațiilor mici ale mâini
D. Artrită acută simetrică la nivelul articulațiilor mici ale membre
E. Afectarea frecventă a articulației temporomandibulare
F. Sindrom de canal carpian
G. Spondilita și sacroiliita
H. Fasciită plantară
I. Dactilită
J. Artrită acută asimetrică a membrelor inferioare
92. Manifestările extraarticulare din artritele reactive includ următoarele:
A. Conjunctivită sterilă
B. Rash heliotrop palpebral
C. Balanită circinată
D. Eritem pernio
E. Semnul Gottron
F. Keratoconjunctivită sicca
G. Digital pitting scars
H. Keratiderma blenoragica
I. Distrofie unghelă
J. Uveită acută anterioară
93. Despre tratamentul artritei reactive se poate spune:
A. Progresia radiografică este influențată eficient de AINS
B. Cazurile de recădere necesită infliximab
C. AINS ameliorează eficient durerea
D. Se pot admistra glucocorticoizi oral sau injectabil local
E. Glucocorticoizii sunt indicați în artrita gonococică
F. Biologicele sunt recomandate în toate formele de artrită reactivă
G. Tratarea cu antibiotice a infecției persistente modifică cursul artritei
H. Metotrexatul se recomandă în formele cu artrită severă recurentă / persistentă
I. Sulfasalazina se recomandă în cazurile de recădere
J. Nu este necesară tratarea cu antibiotice a infecției depistate
94. Despre etiopatogenia artritei reactive se poate spune:
A. HLA-B27 poate crește susceptibilitatea la artrita reactivă
B. HLA-B27 protejează de artrita reactivă la femei
C. Materialul genetic persistent in articualție determină procesul infecțios local
D. HLA-DR4 crește susceptibilitatea pentru artrita reactivă
E. Antigenele bacteriene au fost identificate în sinoviala inflamată din articulațiile
afectate
F. Materialul genetic persistent în sinoviala conduce la procesul inflamator
G. Mimetismul molcular cauzeaza autoimunitate împotriva limfocitelor T
H. HLA-B27 poate crește susceptibilitatea prin mimetism molecular
I. HLA-B27 poate crește susceptibilitatea prin selectarea repertoriului receptorilor
limfocitelor T
J. Antigenele bacteriene identificate în articulație provoacă artrită reactivă în absența
HLA-B27
95. Despre artritele enteropatice se poate spune:
A. Sunt spondilartrite asociate psoriazisului
B. Sacroiliita sau spondilita apar pe teren HLA-B27
C. Nu afectează niciodată coloana și articulațiile sacroiliace
D. Nu există legatură patogenică între boala inflamatorie intestinală și artrita
inflamatorie
E. Artrita este asimetrică predominant la nivelul membrelor inferioare
F. Sinovita apare la majoritatea pacieților cu boală Crohn
G. Sunt spondilartrite asociate bolilor inflamatorii intestinale
H. Apar la 10-15% din pacienții cu boală Crohn sau colită ulcerativă
I. Artrita periferică este simetrică predominant la nivelul membrelor inferioare
J. Simptomele articulare pot preceda boala intestinală
96. Tratamentul artritelor enteropatice:
A. Etanerceptul este eficient pentru artrita și boala inflamatorie intestinală
B. AINS agravază manifestările articulare și intestinale
C. Glucocorticoizii intraarticular sunt recomandați in monoartrită
D. Biologicele sunt utilizate pentru tratarea artritei și a bolii inflamatorii intestinale
E. Controlul bolii inflamatorii intestinale presupune vindecarea artritei
F. Glucocorticoizii parenteral sunt gold standard în artrita enteropatică
G. Monoartrita este cel mai bine tratată cu biologice admistrate intraarticular
H. AINS pot ameliora simptomele articulare
I. Adalimumab este utilizat pentru tratamentul manifestărilor articulare și intestinale
J. Sulfasalazina ameliorează afectarea articulară
97. bDMARDs recomandate în artrita enteropatică sunt:
A. Ustekinumab
B. Infliximab
C. Sulfasalazina
D. Tofacitinib
E. Adalimumab
F. Rituximab
G. Secukinumab
H. Certolizumab
I. Tocilizumab
J. Inhibitorii de TNFα
98. In etiopatogenia spondilitei anchilozante sunt implicați următorii factori:
A. Implicarea axei IL-6
B. Asocierea genei CRP sustine ipoteza peptidului artritogenic
C. Plierea tridimensională gresita a HLA-B27
D. HLA-B25
E. Alte gene din cadrul HLA de clasă II
F. Prezența HLA-B27 la 95% din pacienți
G. Gena ERAP-1 și IL-23
H. Disbioza microbiotei orale
I. Disbioza microbiotei intestinale
J. Limfocitele Th17
99. Tratamentul spondilitei anchilozante presupune:
A. Exerciții fizice eficiente în inflamația activă și durerea severă
B. Adalimumab îmbunătățește substanțial inflamația spinală și periferică
C. Sulfasalazina pentru afectarea vertebrală
D. bDMARDs accentuează rigiditatea vertebrală
E. Admistrarea AINS pentru a îmbunătăți simptomele
F. AINS dupa eșecul la blocanții de TNF-α
G. Exerciții regulate pentru menținerea mobilității spinale, posturii și expansiunii
toracelui
H. Sulfasalazina pentru artrita periferică
I. La întreruperea terapiei bDMARD nu apar niciodată recăderi
J. Secukinumab, blocant de IL-17 ca opțiune alternativă la inhibitorii TNF-α
100. Consecințele clinice ale spondilitei anchilozante sunt:
A. Rigiditatea vertebrală, cu test Schober sub 5 cm
B. Menținerea lordozei lombare în timpul flexiei trunchiului
C. Cifozarea coloanei lombare în timpul flexiei
D. Deformarea fixă, în flexie a 0șoldului
E. Creșterea expansiunii toracice prin afectarea articulațiilor costovertebrale
F. Reducerea expansiunii toracelui
G. Rigiditate vertebrala cu test Schober mai mare de 5 cm
H. Rectitudinea coloanei dorsale
I. Deteriorarea posturii se descrie doar în stadiile inițiale de boală
J. Deterioarea posturii vertebrale
101. Spondilita anchilozanta:
A. Face parte din spectrul spondilartritelor axiale
B. Aparține spondilartritelor periferice
C. Inflamația este înlocuita prin formare de os nou
D. Debutul tipic este după vârsta de 30 ani
E. HLA-B27 se găsește la toți pacienții
F. Afectează preferențial sexul masculin
G. Afectează în principal articulațiile sacroiliace și articulațiile fibroase și sinoviale ale
coloanei
H. Femeile fac boala mai târziu și sunt subdiagnosticate
I. Poate fi clasificată în axială și periferică cu posibilitatea suprapunerii între cele două
forme
J. Afectează bărbații și femeile în raport 1:1
102. Artrita mutilantă:
A. Este o formă clinică de artrită reumatoidă
B. Afectează 5% dintre pacienții cu artrită psoriazică
C. Se caracterizează prin sacroiliită unilaterală sau bilaterală
D. Provoacă osteoliza articulațiilor sacroiliace
E. Afectează articulațiile mâinii
F. Este descrisă la majoritatea pacienților cu artrită psoriazică
G. Este o formă clinică de artrită psoriazică
H. Determină osteoliză și degete telescopate
I. Articulațiile sunt instabile prin osteoliză subjacentă
J. Se caracterizează prin mono sau oligoartrite
103. Despre medicația bDMARD și tsDMARDs în artrita psoriazică se poate
spune:
A. Inhibitorii de IL-17 sunt secukinumab și ustekinumab
B. Sunt foarte eficiente pentru manifestările cutanate și articulare severe
C. Apremilastul este un inhibitor oral de PDE4
D. tsDMARDs sunt rezentați de ustekinumab și tofacitinib
E. Au eficacitate demonstrată doar asupra manifestărilor articulare nu și asupra celor
cutanate
F. bDMARDs sunt rezentate de agenți de TNFα, inhibitori de IL-17, inhibitori de IL-12/23
G. tsDMARDs sunt rezentați de apremilast și tofacitinib
H. Se recomandă după eșecul la AINS
I. Apremilastul este un inhibitor injectabil de PDE4
J. Se recomandă după eșecul la metotrexat
104. Manifestările extraarticulare din artrita reactivă sunt:
A. Conjunctivita sterilă
B. Entezita tendonului achilian și fasciita plantară
C. Psoriazis cutanat
D. Paniculită
E. Keratoconjunctivita sicca
F. Fasciita necrozantă
G. Keratodermia blennorhagica plantară
H. Balanita circinată
I. Onicopatie psoriazică
J. Dactilita
105. Manifestările musculoscheletale din spondilita anchilozantă includ:
A. Dureri toracice anterioare prin inflamația sternului
B. Artrită periferică asimetrică la membrele inferioare
C. Lombalgie inflamatorie
D. Durere fesieră uni sau bilaterală
E. Afectare preferențială a coloanei cervicale cu fenomene de insuficiență circulatorie
vertebrobazilară
F. Oligoartrite simetrice ale articulatiilor medii ale membrelor
G. Redoare la mobilizarea coloanei vertebrale
H. Poliartrite periferice la nivelul membrelor inferioare
I. Lombalgie mecanică
J. Reducerea expansiunii toracice
106. Următoarele boli aparțin spondilartritelor:
A. Artrita psoriazică
B. Artrita enteropatică
C. Spondilodiscita TB
D. Spondilartrita axială
E. Artrita reactivă poststafilococică
F. Spondilita anchilozantă
G. Artrita reactivă postdizenterică
H. Boala Lyme
I. Artritele microcristaline
J. Artrita reumatoidă seronegativă
107. „Coloana de bambus”:
A. Reprezintă punți osteofitice ce unesc mai multe vertebre
B. Este leziunea radiologică tipica pentru artrita psoriazică
C. Rezultă prin inflamația sinovialei articulațiilor inter apofizare posterioare
D. Reprezintă osificarea fibrelor externe ale inelului fibros din discul intervertebral
E. Este o modificare clinică a spondilartritelor
F. Apare în formele avansate de spondilită anchilozantă
G. Reprezintă calcificarea ligamentelor interspinoase, fuziunea articulațiilor
interapofizare și sindesmofite la toate nivelurile
H. Este descrisă pe radiografia coloanei vertebrale
I. Este aspectul radiologic tipic în spondilita anchilozantă
J. Calcificarea ligamentelor intervertebrale, fuziunea articulațiilor apofizelor spinale și
formarea sindesmofitelor duc la coloanei de bambus
108. Spondilita anchilozantă afectează preferențial:
A. Articulațiile costovertebrale
B. Articulația coxo-femurala
C. Articulațiile mici ale mâinilor
D. Articulația radio-carpiană
E. Articulațiile periferice
F. Articulația temporomabdibulară
G. Articulațiile interfalangiene distale
H. Articulația cricoaritenoidiană
I. Articulațiile membrelor inferioare
J. Articulațiile sacroiliace
109. Despre utilizarea AINS în terapia spondilartritelor se poate spune:
A. Se pot admistra intraarticular pentru controlul local al sinovitei
B. Ameliorează simptomele în artrita enteropatică dar pot agrava diareea
C. Se recomandă după eșecul la bDMARD
D. Administrarea AINS cu acțiune prelungită sau eliberare lentă seara poate controla
eficient durerea din spondilita anchilozantă
E. Imbunătățesc semnele și simptomele de spondilartrită
F. Reprezintă baza tratamentului în artrita enteropatică deoarece ajută atât afectarea
intestinală cât și articulară
G. Controlează manifestările articulare severe și cutanate din artrita psoriazică
H. Ameliorează eficient durerea din artrita reactivă
I. Ameliorează durerea în artrita psoriazică dar pot agrava ocazional leziunile cutanate
J. Au efect dovedit asupra încetinirii dezvoltării leziunilor articulare
110. Formele clinice de artrită psoriazică sunt următoarele:
A. Artrita centurilor
B. Oligoartrita simetrică
C. Artrita mutilantă
D. Oligoartrita
E. Artrita articulațiilor interfalangiene distale
F. Artrita articulațiilor interfalangiene proximale
G. Poliartrita
H. Rizartroza
I. Artrita intermitentă
J. Spondilita
111. Criteriile lombalgiei pentru diagnosticarea spondilartritei axiale sunt:
A. Lipsa ameliorarii in repaus
B. Varsta de debut peste 45 ani
C. Durerea nocturnă cu ameliorare la ridicare
D. Debut insidios
E. Ameliorare la efort
F. Vârsta de debut <45 ani
G. Durerea accentuată cu efortul
H. Debut brusc
I. Durere cu debut < 40 ani
J. Durere de peste 6 săptămâni
112. Următoarele afirmații sunt adevărate despre artrita microcristalină:
A. Rareori cristalele de apatită de calciu pot cauza sinovită acută.
B. Frecvent este cauzată de cristalele de apatită de calciu.
C. Rareori este cauzată de uratul de sodiu.
D. Uratul de sodiu și cristalele de pirofosfat de calciu se disting prin formă și
proprietățile de refringență la examinarea cu lumină polarizată cu un filtru roșu.
E. Cristalele de apatită de calciu nu pot cauza sinovită acută.
F. Poate fi cauzată de cristalele de pirofosfat de calciu.
G. Artrita microcristalină are etiologie necunoscută.
H. Uratul de sodiu și cristalele de pirofosfat de calciu au formă asemănătoare.
I. Rareori cristalele de colesterol pot cauza sinovită acută.
J. Poate fi cauzată de uratul de sodiu.
113. Următoarele afirmații sunt greșite despre artrita microcristalină:
A. Artrita microcristalină are etiologie necunoscută.
B. Poate fi cauzată de uratul de sodiu.
C. Rareori este cauzată de uratul de sodiu.
D. Uratul de sodiu și cristalele de pirofosfat de calciu se disting prin formă și
proprietățile de refringență la examinarea cu lumină polarizată cu un filtru roșu.
E. Rareori cristalele de apatită de calciu pot cauza sinovită acută.
F. Poate fi cauzată de cristalele de pirofosfat de calciu.
G. Frecvent este cauzată de cristalele de apatită de calciu.
H. Cristalele de apatită de calciu nu pot cauza sinovită acută.
I. Uratul de sodiu și cristalele de pirofosfat de calciu au formă asemănătoare.
J. Rareori cristalele de colesterol pot cauza sinovită acută.
114. Despre gută:
A. Nivelurile de acid uric seric (AUS) sunt mai mari la femei decât la bărbați.
B. Este o artrită inflamatorie.
C. Este asociată cu hiperuricemie și cu depunerea intra-articulară a cristalelor de urat de
sodiu.
D. Este mai frecventă la bărbați decât la femei.
E. Aproximativ 85-90% din cazuri sunt idiopatice.
F. Articulațiile cu artroză sunt mai puțin predispuse la atacuri de gută.
G. Hiperuricemia este rar asimptomatică.
H. Are prevalență în creștere din cauza dietelor cu alimente bogate în purine și grăsimi
saturate.
I. Nivelul acidului uric seric (AUS) scade odata cu vârsta, greutatea corporală și utilizarea
unei diete tip ”occidental”.
J. Este asociată cu hiperuricemie și depunerea intra-articulară a cristalelor de pirofosfat
de calciu.
115. Următoarele afirmații despre gută sunt greșite:
A. Este o artrită inflamatorie.
B. Nivelurile de acid uric seric (AUS) sunt mai mari la femei decât la bărbați.
C. Hiperuricemia este rar asimptomatică.
D. Articulațiile cu artroză sunt mai puțin predispuse la atacuri de gută.
E. Este asociată cu hiperuricemie și cu depunerea intra-articulară a cristalelor de urat de
sodiu.
F. Nivelul acidului uric seric (AUS) scade odata cu vârsta, greutatea corporală și utilizarea
unei diete tip ”occidental”.
G. Este asociată cu hiperuricemie și depunerea intra-articulară a cristalelor de pirofosfat
de calciu.
H. Are prevalență în creștere din cauza dietelor cu alimente bogate în purine și grăsimi
saturate.
I. Este mai frecventă la bărbați decât la femei.
J. Aproximativ 85-90% din cazuri sunt idiopatice.
116. Cauze de hiperuricemie sunt următoarele, cu excepția:
A. Boala renală cronică.
B. Excesul de glucozo-6-fosfatază cu boală de depozitare a glicogenului de tip 1.
C. Metabolismul scăzut al purinelor.
D. Creșterea producției de acid lactic urmare a consumului de alcool, exercițiilor fizice,
înfometării.
E. Metabolismul crescut al purinelor.
F. Scăderea sintezei purinelor de novo.
G. Scăderea producției de acid uric.
H. Afectarea excreției acidului uric.
I. Creșterea producției de acid uric.
J. Afectarea excreției de acid uric- Hipotensiunea.
117. Sunt adevărate următoarele afirmații despre patogeneza gutei:
A. Nivelul acidului uric seric (AUS) depinde de echilibrul dintre sinteza purinelor, ingestia
de purine alimentare și eliminarea uratului de către rinichi (66%) și intestin (33%).
B. Aproximativ 10% dintre persoanele cu gută prezintă o reducere a excreției acidului
uric.
C. Ultimele doua etape ale metabolismului purinei la om sunt conversia xanthinei în
hipoxantină și a hipoxantinei în acid uric, catalizată de enzima numită xantin-oxidază.
D. Acidul uric nu este produsul final al metabolismului purinelor endogene și de origine
alimentară.
E. Aproximativ 90% dintre persoanele cu gută au creșteri ale producției endogene din
cauza metabolismului celular intens.
F. Aproximativ 10% dintre persoanele cu gută au creșteri ale producției endogene din
cauza metabolismului celular intens.
G. Aproximativ 90% dintre persoanele cu gută prezintă o reducere a excreției acidului
uric.
H. Acidul uric este produsul final al metabolismului purinelor endogene și de origine
alimentară.
I. Excreţia renală este coordonată de un grup de molecule secretoare şi de reabsorbţie
tubulară renală, dintre care unele sunt ţinte ale medicamentelor care scad nivelul
acidului uric seric.
J. Acidul uric este un produs intermediar al metabolismului purinelor endogene și de
origine alimentară.
118. Manifestările clinice în gută:
A. Hiperuricemia nu poate provoca litiază renală urică.
B. În guta cronică atacurile se suprapun pe fondul unei inflamații persistente de
intensitate joasă.
C. Atacul de gută este urmat de o fază inter-critică asimptomatică.
D. In guta cronică tofacee poliarticulară atacurile sunt rare.
E. Guta cronică este urmată de o fază inter-critică asimptomatică.
F. Guta cronică tofacee poliarticulară este caracterizată prin dureri articulare cronice,
limitarea activității, leziuni articulare structurale și atacuri frecvente.
G. Hiperuricemia poate provoca atacul de gută și litiaza renală urică.
H. Hiperuricemia poate fi asimptomatică.
I. Atacul acut de gută se caracterizează prin dureri articulare cronice pe fondul unei
inflamații persistente de intensitate joasă.
J. Guta cronică tofacee nu se caracterizează prin leziuni articulare structurale.
119. Manifestările clinice în gută sunt următoarele, cu excepția:
A. Hiperuricemia poate provoca atacul de gută și litiaza renală urică.
B. In guta cronică tofacee poliarticulară atacurile sunt rare.
C. Guta cronică tofacee poliarticulară este caracterizată prin dureri articulare cronice ,
limitarea activității, leziuni articulare structurale și atacuri frecvente.
D. Guta cronică tofacee nu se caracterizează prin leziuni articulare structurale.
E. În guta cronică atacurile se suprapun pe fondul unei inflamații persistente de
intensitate joasă.
F. Guta cronică este urmată de o fază inter-critică asimptomatică.
G. Hiperuricemia nu poate provoca litiază renală urică.
H. Atacul acut de gută se caracterizează prin dureri articulare cronice pe fondul unei
inflamații persistente de intensitate joasă.
I. Atacul de gută este urmat de o fază inter-critică asimptomatică.
J. Hiperuricemia poate fi asimptomatică.
120. Atacul acut de gută:
A. Factorii declanșatori nu includ consumul de alcool și alimentele bogate în purine.
B. În 50% din atacuri este afectată o articulație diferită de MTF1.
C. Recuperarea este de obicei asociată cu descuamarea pielii adiacente.
D. Acutizările medicale și chirurgicale ale altor boli nu pot fi factori declanșatori ai
atacului de gută.
E. Se prezintă în mod caracteristic la o femeie de vârstă mijlocie.
F. Atacurile netratate durează aproximativ 7 zile.
G. Se caracterizează prin debut brusc cu durere intensă, tumefacție și eritem al MTF1.
H. Poate fi precipitat de excesul de alimente, alcool, deshidratare sau terapie cu
diuretice.
I. Se caracterizează prin debut lent cu durere intensă, tumefacție și absența eritemului
la nivelul MCF1.
J. Se prezintă în mod caracteristic la un bărbat de vârstă mijlocie.
121. Despre atacul acut de gută sunt greșite următoarele afirmații:
A. Atacurile netratate durează aproximativ 7 zile.
B. Se caracterizează prin debut brusc cu durere intensă, tumefacție și eritem al MTF1.
C. Se caracterizează prin debut lent cu durere intensă, tumefacție și absența eritemului
la nivelul MCF1.
D. Factorii declanșatori nu includ consumul de alcool și alimentele bogate în purine.
E. Se prezintă în mod caracteristic la o femeie de vârstă mijlocie.
F. Se prezintă în mod caracteristic la un bărbat de vârstă mijlocie.
G. În 50% din atacuri este afectată o articulație diferită de MTF1.
H. Recuperarea este de obicei asociată cu descuamarea pielii adiacente.
I. Poate fi precipitat de excesul de alimente, alcool, deshidratare sau terapie cu
diuretice.
J. Acutizările medicale și chirurgicale ale altor boli nu pot fi factori declanșatori ai
atacului de gută.
122. Atacul acut de gută:
A. Atacurile netratate durează aproximativ 14 zile.
B. Nu poate fi precipitat de deshidratare.
C. În cazul atacurilor severe, celulita supraiacentă indusă de microcristale face guta dificil
de distins clinic de celulita infecţioasă.
D. Recuperarea nu este de obicei asociată cu descuamarea pielii adiacente.
E. Nu poate fi precipitat de terapia cu diuretice.
F. Istoricul familial sau personal de gută și obiectivarea hiperuricemiei nu sugerează
diagnosticul.
G. Factorii declanşatori ai atacului includ deshidratarea şi factori dietetici, cum ar fi
consumul de alcool sau alimentele bogate în purine.
H. În 25% din atacuri este afectată o articulație diferită de MTF1.
I. Istoricul familial sau personal de gută și obiectivarea hiperuricemiei sugerează
diagnosticul.
J. Factorii declanşatori ai atacului includ acutizări medicale sau chirurgicale ale altor
boli.
123. Sunt utile în diagnosticul gutei:
A. Nu este necesară monitorizarea ratei estimate de filtrare glomerulare (eGFR).
B. Microscopia lichidului articular este dificilă din punct de vedere tehnic.
C. Tabloul clinic este adesea diagnostic.
D. Dacă acidul uric nu este crescut nu ar trebui reverificat la câteva săptămâni după atac.
E. Microscopia lichidului articular este testul cel mai specific de diagnostic.
F. Uricemia crește imediat după un atac.
G. Microscopia lichidului articular nu este dificilă din punct de vedere tehnic.
H. Răspunsul rapid la colchicină sau AINS nu sunt sugestive pentru diagnostic.
I. Răspunsul rapid la colchicină sau AINS sunt sugestive pentru diagnostic.
J. Acidul uric seric este de obicei crescut.
124. Investigații pentru diagnosticul gutei:
A. Atacul de gută apare frecvent la valori ale acidului uric seric în jumătatea inferioară a
intervalului normal.
B. Acidul uric este de obicei crescut >600μmol/L/10,09mg/dL.
C. Nu este necesară monitorizarea ratei estimate de filtrare glomerulare (eGFR).
D. Ureea serică, creatinina şi rata estimată de filtrare glomerulară (eGFR) sunt
monitorizate pentru depistarea semnelor de insuficienţă renală.
E. Acidul uric este de obicei crescut >300μmol/L/5,09mg/dL.
F. Atacul de gută apare rar la valori ale acidului uric seric în jumătatea inferioară a
intervalului normal.
G. Microscopia lichidului articular nu este testul cel mai specific de diagnostic.
H. Dacă acidul uric nu este crescut, ar trebui să fie reverificat la câteva săptămâni după
atac.
I. Uricemia scade imediat după un atac.
J. Tabloul clinic nu este sugestiv pentru diagnostic.
125. Tratamentul atacului de gută:
A. Utilizarea corticosteroizilor si colchicinei în doze mari reduce rapid durerea şi
tumefacţia.
B. AINS pot provoca insuficienţă renală.
C. AINS nu pot provoca insuficienţă renală.
D. Dozele de încărcare cu naproxen pot produce diaree sau dureri abdominale
colicative.
E. Colchicina poate fi utilizată intramuscular sau intra-articular.
F. Prima doză trebuie administrată la primul semn al instalării unui atac.
G. La pacienţii cu afectare renală sau istoric de ulcer peptic tratamentul alternativ include
colchicina și corticosteroizi.
H. Utilizarea AINS sau coxibilor în doze mari reduce rapid durerea şi tumefacţia.
I. La pacienţii cu afectare renală sau istoric de ulcer peptic tratamentul alternativ include
AINS sau coxibii.
J. După 24-48 ore dozele reduse de AINS se vor administra pentru încă o săptămână.
126. Care dintre afirmații sunt greșite referitor la tratamentul atacului de gută?
A. Colchicina poate fi utilizată intramuscular sau intra-articular.
B. Dozele de încărcare cu naproxen pot produce diaree sau dureri abdominale
colicative.
C. La pacienţii cu afectare renală sau istoric de ulcer peptic tratamentul alternativ include
colchicina și corticosteroizi.
D. AINS pot provoca insuficienţă renală.
E. La pacienţii cu afectare renală sau istoric de ulcer peptic tratamentul alternativ include
AINS sau coxibii.
F. După 24-48 ore dozele reduse de AINS se vor administra pentru încă o săptămână.
G. AINS nu pot provoca insuficienţă renală.
H. Prima doză trebuie administrată la primul semn al instalării unui atac.
I. Utilizarea AINS sau coxibilor în doze mari reduce rapid durerea şi tumefacţia.
J. Utilizarea corticosteroizilor si colchicinei în doze mari reduce rapid durerea şi
tumefacţia.
127. Sfaturile dietetice în gută:
A. Este indicat consumul de organe, carne roşie, crustacee şi spanac.
B. Sunt esenţiale sfaturi pentru a reduce consumul de alcool, în special de bere, care are
un conţinut ridicat de purine şi fructoză.
C. Modificarea stilului de viaţă are rol nesemnificativ.
D. Sfaturile dietetice sunt uşor accesibile pe internet.
E. Reducerea aportului total de calorii şi colesterol nu se include în modificările
dietetice.
F. Recunoaşterea şi tratamentul prompt, inclusiv modificările stilului de viaţă, sunt de
maximă importanţă.
G. Modificarea regimului dietetic poate reduce AUS cu 15% şi întârziere necesitatea
administrării medicamentelor hipouricemiante.
H. Primele atacuri pot fi separate de până la 2 ani şi sunt gestionate simptomatic.
I. Primele atacuri pot fi separate de până la 2 luni şi nu sunt gestionate simptomatic.
J. Nu este necesară reducerea consumului de băuturi răcoritoare ne-dietetice cu
conținut ridicat de fructoză.
128. Nu este adevărat despre sfaturile dietetice în gută:
A. Sfaturile dietetice sunt uşor accesibile pe internet.
B. Reducerea aportului total de calorii şi colesterol nu se include în modificările
dietetice.
C. Modificarea regimului dietetic poate reduce AUS cu 15% şi întârziere necesitatea
administrării medicamentelor hipouricemiante.
D. Primele atacuri pot fi separate de până la 2 luni şi nu sunt gestionate simptomatic.
E. Modificarea stilului de viaţă are rol nesemnificativ.
F. Nu este necesară reducerea consumului de băuturi răcoritoare ne-dietetice cu
conținut ridicat de fructoză.
G. Este indicat consumul de organe, carne roşie, crustacee şi spanac.
H. Recunoaşterea şi tratamentul prompt, inclusiv modificările stilului de viaţă, sunt de
maximă importanţă.
I. Primele atacuri pot fi separate de până la 2 ani şi sunt gestionate simptomatic.
J. Sunt esenţiale sfaturi pentru a reduce consumul de alcool, în special de bere, care are
un conţinut ridicat de purine şi fructoză.
129. Tratamentul cu agenți hipo-uricemianți:
A. Alopurinolul si febuxostatul sunt agenti uricozurici.
B. Are drept scop reducerea nivelului de acid uric sub 360μmol/L (6,05 mg/dl).
C. La pacienții cu gută severă este necesar un nivel scăzut sub 300μmol/L (5,04 mg/dl)
pentru a obține remisiunea clinică.
D. Are drept scop creșterea nivelului de acid uric peste 360μmol/L (6,05 mg/dl).
E. La pacienții cu tofi sau atacuri frecvente este necesar un nivel scăzut sub 360μmol/L
(6,05 mg/dl) pentru a obține remisiunea clinică.
F. La pacienții cu gută severă este necesar un nivel scăzut sub 360μmol/L (6,05 mg/dl)
pentru a obține remisiunea clinică.
G. Are drept scop menținerea nivelului de acid uric sub 360μmol/L (6,05 mg/dl).
H. La pacienții cu tofi sau atacuri frecvente este necesar un nivel scăzut sub 300μmol/L
(5,04 mg/dl) pentru a obține remisiunea clinică.
I. Benzbromazona și probenecidul sunt agenți hipouricemianți.
J. Alopurinolul si febuxostatul sunt agenti hipouricemianți.
130. Sunt adevărate următoarele afirmații despre Alopurinol:
A. Trebuie utilizat atunci când atacurile sunt frecvente şi severe.
B. Este relativ non-toxic.
C. Trebuie început în termen de o lună de la un atac.
D. Nu poate precipita un atac de gută.
E. Trebuie utilizat la doze mari în insuficienţa renală.
F. Trebuie utilizat atunci când atacurile sunt asociate cu insuficienţă cardiacă.
G. Doza poate fi scăzută treptat la fiecare câteva săptămâni.
H. Reduce rapid nivelurile de acid uric seric (AUS).
I. Trebuie utilizat atunci când atacurile sunt asociate cu insuficienţă renală sau tofi.
J. Este un inhibitor de xantin-oxidază.
131. Sunt greșite următoarele afirmații despre Alopurinol:
A. Nu poate precipita un atac de gută.
B. Trebuie utilizat atunci când atacurile sunt frecvente şi severe.
C. Este relativ non-toxic.
D. Trebuie început în termen de o lună de la un atac.
E. Doza poate fi scăzută treptat la fiecare câteva săptămâni.
F. Trebuie utilizat atunci când atacurile sunt asociate cu insuficienţă cardiacă.
G. Trebuie utilizat atunci când atacurile sunt asociate cu insuficienţă renală sau tofi.
H. Trebuie utilizat la doze mari în insuficienţa renală.
I. Reduce rapid nivelurile de acid uric seric (AUS).
A. Erupțiile cutanate sunt efecte secundare ce apar rar.
B. Reduce lent nivelurile de acid uric seric (AUS).
C. Poate precipita un atac de gută.
D. Trebuie utilizat când atacurile sunt rare.
E. Nu trebuie utilizat atunci când atacurile sunt asociate cu tofi sau insuficiență renală.
F. Doza poate fi crescută treptat de la 100 mg la fiecare câteva săptămâni până când
nivelul acidului uric este sub nivelul de 360 μmol/L (6,04 mg/dl).
G. Trebuie utilizat la doze mici (50-100 mg) în insuficienţa renală.
H. Nu trebuie început în termen de o lună de la un atac.
I. Este toxic.
J. Trebuie întotdeauna început pe fondul tratamentului cu AINS sau colchicină pentru
primele 2-4 săptămâni înainte şi 4 săptămâni după începerea alopurinolului.
A. Doza poate fi scăzută treptat la fiecare câteva săptămâni.
B. Reacția de hipersensibilitate este o reacție adversă ușoară.
C. Erupţiile cutanate şi intoleranţa gastrointestinală sunt cele mai frecvente efecte
secundare.
D. Nu trebuie utilizat când atacurile sunt frecvente.
E. Nu trebuie început pe fondul tratamentului cu AINS.
F. Nu trebuie început în termen de o lună de la un atac.
G. Trebuie utilizat la doze mici (50-100 mg) în insuficienţa renală.
H. Nu trebuie utilizat în insuficiența renală.
I. Reacţia de hipersensibilitate şi supresia măduvei osoase sunt reacţii adverse grave,
dar rare.
134. Sunt adevărate următoarele afirmații despre Febuxostat:
A. Este un inhibitor analog non-purinic al xantin-oxidazei.
B. Se metabolizează hepatic.
C. Este la fel de eficient ca alopurinolul.
D. Este mai puțin eficient decât alopurinolul.
E. Nu este sigur în insuficiența renală.
F. Este bine tolerat.
G. Este mai sigur în insuficiența cardiacă.
H. Doza recomandată este de 50-100 mg/zi.
I. Doza recomandată este de 80-120 mg/zi.
J. Mortalitatea cardiovasculară este mai mare cu alopurinol decât cu febuxostat.
135. Sunt adevărate următoarele afirmații despre Febuxostat:
A. Nu este bine tolerat.
B. Mortalitatea de toate cauzele este mai mare cu alopurinol decât cu febuxostat.
C. Este mult mai eficient decât alopurinolul.
D. Este mai sigur în insuficienţă renală.
E. Mortalitatea cauzată de toate cauzele şi mortalitatea cardiovasculară sunt mai mari cu
febuxostat decât cu alopurinol.
F. Se utilizează în cazul contraindicațiilor semnificative la alopurinol.
G. Este mai puțin eficient decât alopurinolul.
H. Se metabolizează hepatic.
I. Este un inhibitor purinic al xantin-oxidazei.
J. Este util la pacienţii care nu pot tolera alopurinolul.
136. Despre pegloticază este adevărat:
A. Este un inhbitor de xantin-oxidază.
B. Este rezervată pacienților care nu pot tolera tratamentul oral cu hipo-uricemiante.
C. Este utilizată la pacienții cu forme ușoare de gută.
D. Este rezervată pacienților cu gută severă, refractară la care nu se obțin concentrațiile
țintă dorite ale AUS.
E. Scade dramatic nivelul AUS.
F. Se administrează oral sau subcutanat.
G. Nu se utilizează la pacienții cu forme refractare de gută.
H. Se administrează intravenos.
I. Scade usor nivelul AUS.
J. Este o uricază recombinată pegilată.
137. Agenții uricozurici:
A. Nu produc fenomene de hepatotoxicitate.
B. Disponibilitatea acestor medicamente variază de la o ţară la alta.
C. Au utilizare limitată în Europa din cauza fenomenelor de hepatotoxicitate gravă.
D. Sulfinpirazona şi probenecidul sunt de evitat în insuficienţa renală.
E. Crește nivelul de AUS.
F. Benzbromarona acţionează asupra transportorului URAT1 şi este bine tolerată.
G. Sunt utilizați pe larg în Europa.
H. Sulfinpirazona şi probenecidul pot fi utilizate în insuficienţa renală.
I. Benzbromarona este de evitat în insuficienţa renală.
J. Reduc nivelul seric de acid uric.
138. Guta cronică tofacee:
A. Apare la persoanele cu niveluri persistent ridicate ale AUS.
B. Există dureri articulare cronice şi, uneori, atacuri de gută suprapuse.
C. Uratul de sodiu nu formează tofi pe ureche sau tendonul lui Ahile.
D. Uratul de sodiu formează depozite albe netede (tofi) pe ureche, degete sau tendonul
lui Ahile.
E. Nu există atacuri de gută suprapuse.
F. Uratul de sodiu formează depozite albe netede (tofi) la nivelul articulației temporo-
mandibulare.
G. Apare rar la persoanele cu niveluri persistent ridicate ale AUS.
H. Depozitele mari sunt inestetice şi pot ulcera.
I. Depozitele mari nu pot ulcera.
J. Uratul de sodiu formează depozite albe netede (tofi) în piele şi în jurul articulaţiilor.
139. Următoarele afirmații sunt greșite referitor la guta cronică tofacee:
A. Uratul de sodiu formează depozite albe netede (tofi) pe ureche, degete sau tendonul
lui Ahile.
B. Uratul de sodiu formează depozite albe netede (tofi) la nivelul articulației temporo-
mandibulare.
C. Apare rar la persoanele cu niveluri persistent ridicate ale AUS.
D. Depozitele mari nu pot ulcera.
E. Nu există atacuri de gută suprapuse.
F. Depozitele mari sunt inestetice şi pot ulcera.
G. Apare la persoanele cu niveluri persistent ridicate ale AUS.
H. Uratul de sodiu nu formează tofi pe ureche sau tendonul lui Ahile.
I. Uratul de sodiu formează depozite albe netede (tofi) în piele şi în jurul articulaţiilor.
J. Există dureri articulare cronice şi, uneori, atacuri de gută suprapuse.
140. Guta cronică tofacee:
A. Este adesea asociată cu insuficienţă renală şi/sau utilizarea pe termen lung a
diureticelor.
B. Tratamentul se face cu alopurinol şi/sau agenţi uricozurici.
C. Pegloticaza se utilizează la persoanele supuse chimioterapiei pentru afecţiuni maligne
(pentru prevenirea sindromului de liză tumorală) şi în rarele cazuri de gută tofacee
refractară.
D. Depozitele peri-articulare nu pot fi vizualizate pe radiografii.
E. Tratamentul se face cu pegloticază.
F. Depozitele peri-articulare produc la un halou de radioopacitate şi la chisturi osoase
clar definite (,,perforate") pe radiografii.
G. Agenţii uricozurici se utilizează la persoanele supuse chimioterapiei pentru afecţiuni
maligne (pentru prevenirea sindromului de liză tumorală) şi în rarele cazuri de gută
tofacee refractară.
H. Pot exista nefropatie urică acută sau cronică sau formarea litiazei renale urice.
I. Nu se asociază cu formarea litiazei renale urice.
J. Nu este asociată cu utilizarea pe termen lung a diureticelor.
141. Care dintre următoarele afirmații despre artropatia prin depunere de
pirofosfat de calciu dihidrat (PFCD) sunt adevărate:
A. Are o predispoziţie familială.
B. Afectează de obicei cotul sau glezna.
C. Artrita asociată cu depunerea de PFCD este a treia cea mai frecventă formă de artrită
inflamatorie.
D. Este mai frecventă la bărbați.
E. Termenii anteriori, inclusiv pseudo-gută, au fost reuniţi în termenul general de
artropatie prin depunere de PFCD.
F. Este cea mai frecventă artrită inflamatorie care scade odată cu vârsta prevalența
artrozei și bolilor metabolice.
G. Depunerea cristalelor de pirofosfat de calciu dihidratat (PFCD) în cartilajul hialin şi în
fibrocartilaj este cea mai frecventă cauză a calcificării cartilajului.
H. Afectează de obicei umărul sau tarsul.
I. Depunerea de cristale de PFCD într-o articulaţie precipită sinovita acută care seamănă
cu guta.
J. Este cea mai rară cauză a calcificării cartilajului.
142. Artropatia prin depunere de pirofosfat de calciu dihidrat (PFCD):
A. Este mai frecventă la femeile tinere.
B. Este cea mai frecventă cauză a calcificării cartilajului.
C. Depunerea de cristale de PFCD într-o articulaţie precipită sinovita acută care diferă de
gută.
D. Nu are predispoziție familială.
E. Este mai frecventă la femeile în vârstă.
F. Este cea mai rară cauză a calcificării cartilajului.
G. Are predispoziție familială.
H. Afectează, de obicei, genunchiul sau carpul.
I. Este a treia cea mai frecventă formă de artrită inflamatorie, care creşte odată cu
vârsta, prevalenţa artrozei, traumatismelor/leziunilor articulare şi bolilor metabolice.
J. Afectează de obicei cotul sau glezna.
143. Diagnosticul artropatiei prin depunere de pirofosfat de calciu dihidrat:
A. Se face prin detectarea în lichidul articular a cristalelor romboidale, cu birefringeţă
pozitivă slabă.
B. Prezenţa calcificării cartilajului nu se vizualizează pe radiografii.
C. Atacurile pot fi asociate cu leucocitoză.
D. Atacurile pot fi asociate cu trombocitoză.
E. Atacurile pot fi asociate cu leucopenie.
F. Se deduce din prezenţa calcificării cartilajului pe radiografii.
G. Atacurile pot fi asociate cu febră.
H. Lichidul articular este transparent.
I. Atacurile nu pot fi asociate cu febră.
J. Lichidul articular pare purulent, astfel încât ar trebui să fie trimis pentru cultură pentru
a exclude artrita septică.
144. Tratamentul artropatiei prin depunere de pirofosfat de calciu dihidrat
(PFCD):
A. Tratamentul cu Anakinra este superior utilizării de prednisolon.
B. Beneficiile tratamentului cu anakinra nu a fost demonstrat.
C. Se concentrează pe controlul simptomelor.
D. Injecţiile intra-articulare cu glucocorticoizi nu sunt benefice.
E. Evacuarea articulaţiei reduce semnificativ durerea.
F. Este diferit față de cel pentru gută.
G. Se suprapune cu cel pentru gută şi artroză.
H. Nu este utilizată colchicina sau AINS.
I. Nu au existat studii clinice randomizate controlate pe tratamentul atacurilor acute.
J. Nu există un tratament specific pentru eliminarea cristalelor de PFCD.
145. Tratamentul artropatiei prin depunere de pirofosfat de calciu dihidrat:
A. Evacuarea articulaţiei nu reduce semnificativ durerea.
B. Dacă infecţia poate fi exclusă, o injecţie intra-articulară cu glucocorticoizi este
benefică.
C. Tratamentul cu Anakinra nu este superior utilizării de prednisolon.
D. Este de obicei necesar să se utilizeze AINS sau colchicină.
E. Este asemănător cu cel pentru gută.
F. Există studii clinice randomizate controlate pe tratamentul atacurilor acute.
G. Beneficiile tratamentului cu anakinra au fost demonstrate în studii mici.
H. Este diferit față de cel pentru gută.
I. Beneficiile tratamentului cu anakinra nu a fost demonstrat.
J. Există un tratament specific pentru eliminarea cristalelor de PFCD.
146. Boala prin depunere de fosfat de calciu bazic (FCB):
A. Cristalele de fosfat de calciu bazic (FCB), includ hidroxiapatita, fosfatul tricalcic şi
fosfatul octacalcic.
B. Formarea cristalelor este legată de dezvoltarea artrozei.
C. Depozitele de cristale de FCB în ţesutul moale peri-articular sunt mereu
simptomatice.
D. Depozitele peri-articulare sau articulare de cristale de FCB nu se găsesc în artroza
erozivă a mâinii.
E. Cristalele de FCB nu pot provoca periartrită calcifiantă acută.
F. Cristalele de FCB provoacă leziuni articulare prin inducerea proliferării fibroblastelor,
citokinelor inflamatorii (IL-1P şi TNF-a), oxidului nitric şi metaloproteinazelor.
G. Formarea cristalelor este considerată a fi parţial controlată de efectele fosfatului
anorganic extracelular asupra condrocitelor.
H. Depozitele peri-articulare sau articulare de cristale de FCB se găsesc în articulaţiile
mici.
I. Cristalele de FCB frecvent provoacă artrită.
J. Cristalele se pot depune în orice ţesuturi, în special intra-articular şi peri-articular.
A. Cristalele de FCB frecvent provoacă artrită.
B. Depozitele peri-articulare sau articulare de cristale de FCB se găsesc în artroza erozivă
a piciorului.
C. Depozitele peri-articulare sau articulare de cristale de FCB se găsesc, de asemenea,
într-o artropatie cronică extrem de distructivă întâlnită la persoanele tinere, care
apare cel mai adesea la genunchi (genunchiul Milwaukee).
D. Cristalele de FCB pot provoca periartrită calcifiantă acută (în special în tendonul
supraspinos), tendinită, bursită şi entezită.
E. Cristalele de FCB nu se pot depune în orice țesuturi, ci doar intra-articular.
F. Poate imita celulita, guta, boala prin depunere de PFCD şi artrita septică.
G. Cristalele de FCB nu pot provoca bursită și entezită.
H. Mai rar cristalele de FCB pot provoca artrite.
I. Depozitele de cristale de FCB în ţesutul moale peri-articular pot fi asimptomatice.
J. În atacurile acute, ţesuturile peri-articulare sau articulaţiile pot fi tumefiate, dureroase
şi calde.
A. Cristalele de FCB nu pot provoca periartrită calcifiantă acută.
B. Cristalele de FCB nu provoacă leziuni articulare.
C. Depozitele peri-articulare sau articulare de cristale de FCB se găsesc, de asemenea,
într-o artropatie cronică extrem de distructivă întâlnită la persoanele tinere, care
apare cel mai adesea la genunchi (genunchiul Milwaukee).
D. Depozitele peri-articulare sau articulare de cristale de FCB se găsesc în artroza erozivă
a mâinii.
E. Depozitele peri-articulare sau articulare de cristale de FCB se găsesc în artroza erozivă
a piciorului.
F. Depozitele peri-articulare sau articulare de cristale de FCB se găsesc și în alte
articulaţii mari, cum ar fi şoldurile şi genunchii.
G. Cristalele de FCB se pot depune în orice ţesuturi, însă nu intra-articular şi peri-
articular.
H. Depozitele peri-articulare sau articulare de cristale de FCB se găsesc, de asemenea,
într-o artropatie cronică extrem de distructivă întâlnită la persoanele în vârstă, care
apare cel mai adesea la umeri (umărul Milwaukee).
I. Poate imita celulita, guta, boala prin depunere de PFCD şi artrita septică.
J. În atacurile acute, ţesuturile peri-articulare sau articulaţiile pot fi tumefiate, dureroase
şi calde.
149. Diagnosticul bolii prin depunere de fosfat de calciu bazic (FCB):
A. Diagnosticul este clinic.
B. Coloraţia alizarin roşu S este specifică pentru cristale de FCB.
C. Artrita septică nu este necesar a fi exclusă.
D. În timpul unui atac poate apărea neutrofilie cu creşterea VSH şi PCR.
E. În timpul unui atac poate apărea neutrofilie cu valori normale ale VSH şi PCR.
F. Calcificările intra- şi/sau peri-articulare, cu sau fără modificări erozive, distructive sau
hipertrofice, pot fi observate radiografic.
G. Calcificările intra- şi/sau peri-articulare nu pot fi observate radiografic.
H. Coloraţia alizarin roşu S nu este specifică pentru cristale de FCB în lichidul sinovial
întrucât şi alte particule care conţin calciu sunt, de asemenea, colorate prin această
metodă.
I. Trebuie exclusă artrita septică.
J. În timpul unui atac poate apărea neutropenie.
150. Tratamentul bolii prin depunere de fosfat de calciu bazic (FCB):
A. Include colchicină intravenoasă.
B. Nu este necesară artroplastia.
C. La pacienţii cu modificări articulare progresive subiacente, răspunsul la terapia
medicală este, de obicei, mai puţin satisfăcător.
D. Aspiraţia revărsatului sinovial şi/sau injectarea intra/peri-articulară de glucocorticoizi
nu trebuie luată în considerare.
E. Este similar cu cel al bolii prin depunere de pirofosfat de calciu dihidrat.
F. Este diferit față de cel al bolii prin depunere de pirofosfat de calciu dihidrat.
G. Include aspiraţia revărsatului sinovial şi/sau injectarea intra/peri-articulară de
glucocorticoizi pentru a încerca să scurteze durata simptomelor.
H. Cuprinde AINS și colchicină orală.
I. Artroplastia poate fi necesară pentru pacienţii cu artropatie distructivă severă a
articulaţiilor mari.
J. Este similar cu cel din artrita reumatoidă.
151. Următoarele afirmații sunt GREȘITe despre tratamentul bolii prin
depunere de fosfat de calciu bazic (FCB):
A. Include colchicină intravenoasă.
B. Este diferit față de cel al bolii prin depunere de pirofosfat de calciu dihidrat.
C. Aspiraţia revărsatului sinovial şi/sau injectarea intra/peri-articulară de glucocorticoizi
nu trebuie luată în considerare.
D. Este similar cu cel din artrita reumatoidă.
E. Este similar cu cel al bolii prin depunere de pirofosfat de calciu dihidrat.
F. Include aspiraţia revărsatului sinovial şi/sau injectarea intra/peri-articulară de
glucocorticoizi pentru a încerca să scurteze durata simptomelor.
G. Cuprinde AINS și colchicină orală.
H. Artroplastia poate fi necesară pentru pacienţii cu artropatie distructivă severă a
articulaţiilor mari.
I. La pacienţii cu modificări articulare progresive subiacente, răspunsul la terapia
medicală este, de obicei, mai puţin satisfăcător.
J. Nu este necesară artroplastia.
152. Lupusul eritematos sistemic:
A. Este o boală degenerativă
B. Este o boală autoimună
C. Este o boală multisistemică
D. Este o boală inflamatorie
E. Manifestările cutanate și serozitice sunt cele mai serioase probleme
F. Boala cerebrală și renală sunt cele mai serioase probleme
G. Artralgia și erupțiile cutanate sunt manifestările clinice cele mai frecvente
H. Are doar manifestări cutanate
I. Manifestările renale sunt manifestările clinice cele mai frecvente
J. Nu se asociază cu inflamația sistemică
153. În ceea ce privește epidemiologia lupusului eritematos sistemic,
următoarele afirmații sunt corecte:
A. Vârsta maximă de debut este între 20-40 ani
B. Vârsta maximă de debut este între 40-60 ani
C. Este de 9 ori mai frecvent bărbați decât la femei
D. Este mai des întâlnit în rândul femeilor africane
E. Prevalența nu variază în funcție de grupurile etnice
F. Prevalența variază în funcție de grupurile etnice
G. Este mai des întâlnit (la 1:250) în rândul femeilor africane/caraibiene
H. Este de 9 ori mai frecvent la femei decât la bărbați
I. În alte populații prevalența variază între 1:1000 și 1:10000
J. Nu prezintă prevalență în funcție de gen și vârstă
154. În ceea ce privește epidemiologia lupusului eritematos sistemic,
următoarele afirmații sunt false:
A. Este de 9 ori mai frecvent la femei decât la bărbați
B. Prevalența variază în funcție de grupurile etnice
C. Nu prezintă prevalență în funcție de gen și vârstă
D. Vârsta maximă de debut este între 40-60 ani
E. Vârsta maximă de debut este între 20-40 ani
F. Este mai des întâlnit (la 1:250) în rândul femeilor africane/caraibiene
G. Prevalența nu variază în funcție de grupurile etnice
H. Este de 9 ori mai frecvent bărbați decât la femei
I. În alte populații prevalența variază între 1:1000 și 1:10000
J. Este mai des întâlnit în rândul femeilor africane
155. Următorii factori au fost incriminați în etiologia lupusului eritematos
sistemic:
A. Ereditatea
B. Infecția cu virus hepatitic B
C. Prezența antigenului HLA-B27
D. Consumul de alcool
E. Terenul genetic
F. Medicația
G. Hormonii androgeni
H. Statusul hormonal
I. Razele ultraviolete
J. Fumatul
156. Principalele consecințe imunologice care apar în lupusul eritematos
sistemic sunt:
A. Eliminarea eficientă a veziculelor care conțin antigene self
B. Influx de neutrofile
C. Activarea complementului
D. Apariția de autoanticorpi
E. Inactivarea limfocitelor B
F. Inactivarea complementului
G. Formarea de complexe imune circulante
H. Inactivarea limfocitelor T
I. Producția crescută de citokine cu rol antiinflamator
J. Producția anormală de citokine
157. Leziunile patologice care apar în lupusul eritematos sistemic includ:
A. Corpi hematoxilinici
B. Influx de limfocite
C. Influx de neutrofile
D. Influx de eozinofile
E. Nu apar modificări de tip vasculitic
F. Anticorpi de tip IgA
G. Depozite de complement
H. Influx de bazofile
I. Anticorpi de tip IgG
J. Nu se evidențiază infiltrat inflamator
158. Manifestările clinice generale care apar în lupusul eritematos sistemic
sunt:
A. Nu prezintă fatigabilitate
B. Simptomele generale se corelează cu activitatea bolii
C. Febra
D. Starea generală este bună
E. Simptomele generale nu se corelează cu activitatea bolii
F. Simptomele generale nu se corelează cu severitatea afectării altor organe
G. Fatigabilitate
H. Febra este frecvent întâlnită în perioadele de remisiune
I. Stare generală alterată
J. Simptomele generale se corelează cu severitatea afectării altor organe
159. Afectarea articulară din lupusul eritematos sistemic se caracterizează prin:
A. Artropatia Jaccoud se caracterizează prin prezența nodulilor Bouchard
B. Este cea mai rară manifestare clinică (10%)
C. Necroza avasculară reprezintă o complicație rară
D. Este cea mai frecventă manifestare clinică (>90%)
E. Rar poate apare deformare articulară importantă (artropatia Jaccoud)
F. Deformările și eroziunile osoase sunt frecvente
G. Afectarea articulară frecvent întâlnită este de tip monoarticular
H. Adesea pacienții prezintă simptome asemănătoare artritei reumatoide
I. Frecvent apare necroza avasculară
J. Deformările și eroziunile osoase sunt rare
160. Afectarea musculară din lupusul eritematos sistemic include:
A. Prezența unui sindrom de suprapunere (overlap) de polimiozită și lupus eritematos
sistemic
B. Toți pacienții cu lupus eritematos sistemic dezvoltă miozită
C. Mialgia
D. Miozita
E. Mialgia apare la aproximativ 50% dintre pacienți
F. Miozita adevărată se evidențiază în peste 50% dintre cazuri
G. Mialgia este rar întâlnită,doar în 5% dintre cazuri
H. Miozita adevărată este observată la mai puțin de 5% dintre cazuri
I. Pacienții nu prezintă miozită
J. Nu există afectare musculară în lupusul eritematos sistemic
161. Manifestările tegumentare care pot fi întâlnite în lupusul eritematos
sistemic sunt:
A. Pustule seroase
B. Leziuni de dermatita atopică
C. Alopecie
D. Livedo reticularis
E. Vitiligo
F. Fotosensibilitate
G. Eritemul “în fluture”
H. Leziuni vasculitice
I. Noduli reumatoizi
J. Eritem nodos
162. Care afirmații sunt corecte cu privire la afectarea tegumentară din lupusul
eritematos sistemic:
A. Fenomenul Raynaud este o manifestare extrem de rară
B. Tegumentul este rar afectat, în 5% dintre cazuri
C. Eritemul “în fluture” este necaracteristic
D. Tegumentul este afectat în 85% din cazuri
E. Expunerea prelungită la razele solare ameliorează afectarea cutanată a bolii
F. Alopecia cicatricială poate duce la pierderea focală ireversibilă a părului
G. Expunerea prelungită la razele solare poate determina acutizări ale bolii
H. Nu sunt prezente leziuni vasculitice
I. Fenomenul Raynaud este comun
J. Eritemul “în fluture” este caracteristic
163. Care afirmații sunt greșite cu privire la afectarea tegumentară din lupusul
A. Eritemul “în fluture” este necaracteristic
B. Fenomenul Raynaud este o manifestare extrem de rară
C. Tegumentul este rar afectat, în 5% dintre cazuri
D. Fenomenul Raynaud este comun
E. Expunerea prelungită la razele solare ameliorează afectarea cutanată a bolii
F. Eritemul “în fluture” este caracteristic
G. Alopecia cicatricială poate duce la pierderea focală ireversibilă a părului
H. Expunerea prelungită la razele solare poate determina acutizări ale bolii
I. Nu sunt prezente leziuni vasculitice
J. Tegumentul este afectat în 85% din cazuri
164. Lupusul discoid:
A. Nu evoluează spre cicatrizare
B. Este o formă benignă de lupus
C. Este o forma gravă de lupus
D. Leziunile caracteristice sunt sub forma unor noduli violacei
E. Erupția cutanată apare la nivelul feței
F. Poate evolua spre cicatrizare și pigmentare
G. Erupția cutanată implică tot tegumentul
H. Erupția cutanată caracteristică este sub forma unor plăci eritematoase bine definite
I. Doar tegumentul este afectat
J. Se asociază cu afectare viscerală
165. Manifestările pulmonare din lupusul eritematos sistemic includ:
A. Atelectazie
B. Pneumonie de hipersensibilizare
C. Pneumonită
D. Abcese pulmonare
E. Hemoragia intrapulmonară este o complicație frecvent întâlnită
F. Hemoragie intrapulmonară
G. Nu apar revărsate pleurale
H. Disfuncție respiratorie obstructivă
I. Fibroză pulmonară
J. Pleurezii recurente
166. Care din următoarele nu fac parte din manifestările pulmonare din
lupusul eritematos sistemic:
A. Hemoragie intrapulmonară
B. Emfizem pulmonar
C. Pneumonită
D. Fibroză pulmonară
E. Atelectazie
F. Disfuncție respiratorie obstructivă
G. Abcese pulmonare
H. Pleurezii recurente
I. Pneumonie de hipersensibilizare
J. Noduli reumatoizi pulmonari
167. Afectarea cardiacă din lupusul eritematos sistemic include:
A. Risc crescut de endocardită infecțioasă
B. Leziuni ale valvei aortice
C. Cardiomiopatia
D. Endocardita non-infecțioasă Libman-Sacks
E. Nu apar leziuni de pericardită
F. Pericardita este de obicei în cantitate mare (masivă)
G. Lupusul eritematos sistemic nu afectează cordul
H. Pericardita
I. Inima este afectată în 50% dintre cazuri
J. Miocardita
168. Afectarea sistemului cardiovascular din lupusul eritematos sistemic se
caracterizează prin prezența:
A. Incidență scăzută al accidentului vascular
B. Fenomen Raynaud
C. Asocierea cu sindromul antifosfolipidic
D. Inflamația cronică reprezintă un factor protector pentru apariția evenimentelor
cardiovasculare acute
E. Incidența crescută a bolii cardiace ischemice
F. Risc crescut de hemoragii
G. Nu se asociază cu prezența sindromului antifosfolipidic
H. Vasculite
I. Risc scăzut de boli cardiace ischemice
J. Tromboze arteriale și venoase
169. Nefrita lupică prezintă următoarele caracteristici:
A. Afectarea renală clinică apare în peste 90% dintre cazuri
B. Modificări histologice foarte frecvente
C. Proteinuria și hematuria sunt indicatori ai afectării renale
D. Sumarul de urină nu trebuie efectuat periodic
E. Sumarul de urină trebuie efectuat periodic
F. Modificările histologice se corelează întotdeauna cu manifestările clinice
G. Biopsia renală nu contribuie la diagnosticul de nefrită lupică
H. Afectare renală clinică în doar 30% dintre cazuri
I. Prezența glucozuriei și a corpilor cetonici urinari indică o afectare renală
J. Biopsia renală definește tipul și severitatea nefritei
170. Mecanismul patogenic al lupusului neurologic este complex și include:
A. Tromboză
B. Leziuni de vasculită
C. Nu s-au evidențiat depuneri de complexe imune
D. Prezența anticorpilor antihistone este specifică pentru apariția lupusului neurologic
E. Depuneri de complexe imune
F. Nu apar leziuni de vasculită cerebrală
G. Microvasculopatie non-inflamatorie
H. Infecții
I. Nu s-au identificat autoanticorpi specifici
J. Asocierea cu anticorpii antifosfolipidici
171. Manifestările clinice din lupusul neurologic includ:
A. Leziuni ale nervilor cranieni
B. Epilepsia
C. Disfagie
D. Nu asociază manifestări depresive
E. Migrenele
F. Manifestările meningiene sunt absente
G. Asociere cu boala Parkinson
H. Disfuncție sfincteriană
I. Ataxia cerebeloasă
J. Polineuropatii
172. Manifestările oculare asociate lupusului eritematos sistemic includ:
A. Nu se evidențiază infarcte retiniene
B. Sindromul Sjogren este prezent în peste 50% dintre cazuri
C. Cecitatea este frecvent întâlnită
D. Vasculita retiniană
E. Conjunctivita
F. Nevrita optică
G. Nu apare nevrită optică
H. Sindrom Sjogren secundar în 15% dintre cazuri
I. Nu se evidențiază exudate dure și hemoragii retiniene
J. Episclerita
173. Ulcerațiile bucale din lupusul eritematos sistemic prezintă următoarele
caracteristici:
A. Se asociază cu prezența anticorpilor anti-proteină P ribozomală
B. Sunt frecvente
C. Se pot suprainfecta
D. Se asociază cu prezența anticorpilor anti SSA și anti SSB
E. Apar mai ales la debutul bolii
F. Apar rar în evoluția bolii
G. Pot fi nedureroase
H. Pot deveni dureroase
I. Apar mai ales în boala cu evoluție îndelungată
J. Întotdeauna sunt nedureroase
174. În lupusul eritematos sistemic, hemoleucograma poate pune în evidență:
A. Leucocitoză
B. Neutrofilie
C. Trombocitopenie
D. Eozinofilie
E. Pancitopenie
F. Anemie hemolitică autoimună
G. Trombocitoză
H. Bazofilie
I. Limfopenie
J. Leucopenie
175. Parametrii de laboratori utilizați în aprecierea nefritei lupice sunt:
A. Proteinele totale serice
B. Ionograma (Na, K)
C. Rezerva alcalină
D. Ureea serică
E. Albumina serică
F. Sumarul urină cu proteinurie și hematurie
G. Creatinina serică
H. Sumarul de urină cu prezența corpilor cetonici
I. Acidul uric seric
J. Raportul albumină/creatinină urinară
176. Cei mai semnificativi autoanticorpi prezenți în lupusul eritematos
sistemic sunt:
A. Anti-Ro (SS-A)
B. Anti-histone
C. Anti-ADNdc
D. Anti-Sm
E. Anti-topoizomerază-1 (Scl-70)
F. Anti-centromer
G. Anti-La (SS-B)
H. Anti-U1-RNP
I. ANA
J. Anti-Jo-1
177. Următorii autoanticorpi nu sunt incluși în profilul imunologic din lupusul
A. Anti-Mi-2
B. Anti-topoizomerază-1 (Scl-70)
C. Anti-centromer
D. Anti-Sm
E. Anti-U1-RNP
F. Anti-La (SS-B)
G. Anti-ADNdc
H. ANA
I. Anti-Ro (SS-A)
J. Anti-Jo-1
178. Următorii parametri de laborator pot anunța un puseu de lupus
A. Complementul C3 scăzut
B. Anticorpi anti-ADNdc scăzuți
C. Complementul C4 crescut
D. Complementul C4 scăzut
E. Anticorpi anti-ADNdc crescuți
F. CRP normal
G. Complementul C3 crescut
H. VSH crescut
I. VSH normal
J. CRP crescut
179. Măsurile generale de tratament în lupusul eritematos sistemic includ
următoarele:
A. Evitarea expunerii prelungite la soare
B. Discuția cu pacientul despre boală
C. Excluderea schemelor naționale de vaccinare
D. Sistarea exercițiilor fizice de orice fel
E. Încurajarea consumului de cafea și alimente bogate în lipide
F. Încurajarea expunerii la soare
G. Discuția cu pacientul despre tratament
H. Efectul bolii asupra stilului de viață a pacientului
I. Reducerea factorilor de risc cardiovasculari
J. Dietă bogată în purine și lipide
180. Utilizarea AINS și a corticosteroizilor topici în lupusul eritematos sistemic
este recomandată în următoarele situații:
A. Artrită
B. Febră
C. Leziuni cutanate de lupus
D. Nefrită lupică
E. Lupus cu afectare neurologică
F. Leucopenie severă
G. Anemie hemolitică severă
H. Trombocitopenie severă
I. Artralgie
J. Serozită
181. Utilizarea AINS și a corticosteroizilor topici în lupusul eritematos sistemic
nu se recomandată în următoarele situații:
A. Febră
B. Anemie hemolitică severă
C. Leziuni cutanate de lupus
D. Lupus cu afectare neurologică
E. Nefrită lupică
F. Leucopenie severă
G. Serozită
H. Artralgie
I. Trombocitopenie severă
J. Artrită
182. Medicamentele antimalarice folosite în lupusul eritematos sistemic:
A. Nu determină toxicitate retiniană
B. Pacienții necesită consult oftalmologic periodic
C. Sunt clorochina și hidroxiclorochina
D. Reprezintă tratamentul de elecție a manifestărilor hematologice
E. Nu se administrează pentru afectarea renală lupică
F. Se folosesc în formele ușoare de afectare cutanată
G. Se recomandă în cazurile cu afectare neurologică
H. Se folosesc în cazurile de artralgii care nu răspund la AINS
I. Cel mai folosit antimalaric este Azatioprina
J. Riscul de toxicitate retiniană este crescut în cazurile la care se administrează doze de
peste 5mg/kgc/zi
183. Care afirmații sunt greșite cu privire la medicamentele antimalarice
folosite în lupusul eritematos sistemic:
A. Nu determină toxicitate retiniană
B. Se folosesc în formele ușoare de afectare cutanată
C. Se recomandă în cazurile cu afectare neurologică
D. Riscul de toxicitate retiniană este crescut în cazurile la care se administrează doze de
peste 5mg/kgc/zi
E. Nu se administrează pentru afectarea renală lupică
F. Se folosesc în cazurile de artralgii care nu răspund la AINS
G. Reprezintă tratamentul de elecție a manifestărilor hematologice
H. Sunt clorochina și hidroxiclorochina
I. Cel mai folosit antimalaric este Azatioprina
J. Pacienții necesită consult oftalmologic periodic
184. Corticosteroizii în doze mari se recomandă în următoarele situații la
pacientul lupic:
A. Trombocitopenie severă
B. Febră
C. Leziuni cutanate
D. Artralgie
E. Afectare neurologică
F. Ulcerații orale
G. Anemie hemolitică severă
H. Afectare renală
I. Pusee severe de artrită și serozită
J. Fotosensibilitate
185. Corticosteroizii în doze mari se recomandă în următoarele situații la
pacientul lupic, cu excepția:
A. Leziuni cutanate
B. Afectare renală
C. Trombocitopenie severă
D. Anemie hemolitică severă
E. Fotosensibilitate
F. Artralgie
G. Afectare neurologică
H. Ulcerații orale
I. Pusee severe de artrită și serozită
J. Febră
186. Dintre medicamentele imunosupresoare utilizate în formele severe de
lupus eritematos sistemic fac parte:
A. Ciclofosfamida
B. Azatioprina
C. Metotrexatul
D. Anakinra
E. Tocilizumabul
F. Rituximabul
G. Belimumabul
H. Micofenolatul de mofetil
I. Infliximabul
J. Leflunomida
187. Care afirmații sunt corecte cu privire la mortalitatea pacienților cu lupus
A. Pacienții au risc crescut de limfom
B. Complicațiile de organ cresc mortalitatea
C. Mortalitatea se datorează în principal afectării articulare și cutanate
D. A scăzut considerabil în ultimii 5 ani
E. A scăzut considerabil în ultimii 50 ani
F. Supraviețuirea la 10 ani este de 90%
G. Pacienții au risc crescut de apariție a neoplaziilor
H. Complicațiile de organ scad mortalitatea
I. Supraviețuirea la 10 ani este doar 10%
J. Pacienții nu prezintă risc crescut de neoplazii
188. Care afirmații sunt false cu privire la mortalitatea pacienților cu lupus
A. A scăzut considerabil în ultimii 5 ani
B. Supraviețuirea la 10 ani este de 90%
C. Complicațiile de organ scad mortalitatea
D. A scăzut considerabil în ultimii 50 ani
E. Pacienții nu prezintă risc crescut de neoplazii
F. Complicațiile de organ cresc mortalitatea
G. Mortalitatea se datorează în principal afectării articulare și cutanate
H. Pacienții au risc crescut de limfom
I. Pacienții au risc crescut de apariție a neoplaziilor
J. Supraviețuirea la 10 ani este doar 10%
189. Decesele timpurii ale pacienților cu lupus eritematos sistemic sunt
cauzate în special de:
A. Afectarea neurologică
B. Accidentul vascular cerebral
C. Afectarea cutanată
D. Prezența anticorpilor anti-ADNdc în titru crescut
E. Prezența sindromului Sjogren secundar
F. Leucopenia importantă
G. Progresia cronică a distrucției articulare
H. Infecții
I. Afectarea renală
J. Boala coronariană
190. Următoarele enunțuri sunt adevărate cu privire la sarcină și lupusul
A. Prezența anticorpilor anti-ADNdc în titru crescut se asociază cu lupusul neonatal
B. Fertilitatea este păstrată
C. Pot fi întâlnite avorturi recurente
D. Frecvent exacerbările de boală apar postpartum
E. Postpartum nu s-au evidențiat acutizări ale bolii lupice
F. Nu apar exacerbări ale bolii pe perioada sarcinii
G. Sarcina este contraindicată în lupusul eritematos sistemic
H. Peste 50% dintre copii se nasc cu sindrom lupic neonatal
I. Copiii pot prezenta lupus neonatal (pacientele cu anticorpi anti-Ro si anti-La pozitivi)
J. Pot apărea exacerbări ale bolii pe perioada sarcinii
191. Următoarele afirmații sunt corecte cu privire la medicația folosită pe
perioada sarcinii în lupusul eritematos sistemic:
A. Azatioprina trebuie oprită
B. Hidroxiclorochina este sigură
C. Azatioprina poate fi continuată
D. Se poate administra Metotrexat
E. Micofenolatul mofetil se oprește
F. Medicația pacientei trebuie revizuită
G. Dozele mici de corticoizi pot fi administrate
H. Medicația nu trebuie revizuită pe parcursul sarcinii
I. Micofenolatul de mofetil poate fi continuat
J. Hidroxiclorochina trebuie oprită deoarece are efect teratogen
192. Alegeți răspunsurile corecte care caracterizează sclerodermia sistemică:
A. Nu prezintă fibroză la nivelul organelor interne
B. Face parte din grupul spondilartritelor
C. Prezintă o formă localizată
D. Este o afecțiune strict localizată la nivel cutanat
E. Forma sistemică include morphea și sclerodermia lineară
F. Forma localizată se numește sclerodermie sistemică cu afectare cutanat limitată
G. Are ca substrat disfuncția endotelială și fibroblastică
H. Se caracterizează prin fibroză la nivelul pielii și organelor interne
I. Prezintă o formă sistemică
J. Este o afecțiune sistemică cronică a țesutului conjunctiv
193. În etiopatogenia sclerodermiei sistemice sunt implicați următorii factori:
A. Citrulinarea reprezintă principalul mecanism etiopatogenic
B. Prezența antigenului HLA-B27
C. Factori profesionali
D. Factori genetici
E. Tratamentul cu inhibitori TNFα
F. Expunerea la razele ultraviolete
G. Medicamente
H. Factori infecțioși
I. Infecția cu virus hepatitic B
J. Factori chimici precum policlorura de vinil sau pulberi de siliciu
194. Microvasculopatia din sclerodermia sistemică se caracterizează prin:
A. Activarea celulei endoteliale
B. Scăderea secreției de endotelină-1
C. Creșterea secreției de factori vasodilatatori
D. Activarea plachetelor și a fibroblastelor
E. Scăderea secreției de factori vasodilatatori
F. Scăderea secreției de factori vasoconstrictori
G. Se evidențiază imagistic prin ecografie musculoscheletală
H. Creșterea secreției de factori vasoconstrictori
I. Inactivarea fibroblastelor
J. Secreția de VCAM-1 (molecule de adeziune celulară vasculară) și E-selectină
195. Alegeți răspunsurile corecte referitoare la fenomenul Raynaud din
sclerodermia sistemică:
A. În sclerodermie de obicei lipsește faza hiperemică
B. Nu se asociază cu durere
C. Afectează de obicei degetele mâinilor
D. Apare mai frecvent la bărbați
E. Apare tardiv în evoluția bolii
F. În sclerodermie lipsește de obicei faza de paloare tegumentară
G. Se caracterizează prin apariția unor episoade recurente de vasospasm paroxistic
H. Prezintă 3 faze clinice (paloare, cianoză,hiperemie)
I. Afectează de obicei degetele picioarelor
J. Reprezintă cea mai frecventă formă de prezentare la debut a bolii
196. Afectarea cutanată din sclerodermia sistemică:
A. Îngroșarea tegumentelor apare rar pe parcursul bolii
B. Calcinoza constă în depozite de acid uric subcutanate
C. Primul stadiu este cel edematos, inflamator, care poate dura câteva luni de zile
D. În stadiul atrofic pacientul prezintă tegumente rigide, ceroase, aderente la planurile
profunde
E. Îngroșarea tegumentelor este semnul distinctiv al sclerodermiei sistemice
F. Nu apar telangiectazii
G. Calcinoza constă în depozite de hidroxiapatită subcutanate
H. In stadiul fibrotic degetele sunt tumefiate, cu aspect pufos
I. Al doilea stadiu evolutiv este stadiul fibrotic
J. Stadiul atrofic reprezintă ultimul stadiu al afectării cutanate, simulând un aspect
normal clinic
197. Afectarea musculoscheletală din sclerodermia sistemică cuprinde
următoarele:
A. Nu se poate asocia cu alte afecțiuni autoimune ale țesutului conjunctiv
B. Include acroosteoliza
C. Pacientul nu prezintă limitarea mobilității articulare
D. Poate să apară sindromul de tunel carpian
E. Afectare articulară
F. Afectare musculară
G. Rar apar artralgii mai ales la nivelul articulațiilor mari
H. Pacienții prezintă frecvent artrite erozive, distructive
I. Frecvent apare miozita și creșterea enzimelor musculare
J. Afectare osoasă
198. Manifestările gastrointestinale din sclerodermia sistemică se
caracterizează prin:
A. Pacienții nu prezintă sângerări gastrointestinale
B. Apar secundar afectării microvascularizației
C. Afectează doar esofagul
D. Manifestare clinică extrem de frecventă
E. Disfagia apare la aproximativ 10 % dintre pacienți
F. Cel mai frecvent implicat este esofagul
G. Manifestare clinică extrem de rar întâlnită
H. Apar secundar atrofiei și fibrozei musculaturii netede
I. Orice segment a tractului gastrointestinal poate fi implicat
J. Segmentul cel mai frecvent implicat este intestinul subțire
199. Afectarea pulmonară din sclerodermia sistemică se caracterizează prin:
A. Nu necesită tratament specific
B. Pacienții prezintă tuse seacă
C. Cele mai frecvente complicații pulmonare sunt fibroza interstițială și hipertensiunea
arterială pulmonară
D. Reprezintă principala cauză de mortalitate
E. Clinic se manifestă prin dispnee progresivă
F. Apare la majoritatea pacienților
G. Apare foarte rar în evoluția bolii
H. Clinic, pacienții sunt asimptomatici
I. Nu se asociază cu complicații pulmonare
J. Nu influențează supraviețuirea pacienților
200. Alegeți răspunsurile corecte cu privire la fibroza pulmonară interstițială
din sclerodermia sistemică:
A. Modificările fibrotice interstițiale sunt detectate precoce prin radiografie toracică
B. Mai frecventă și severă la pacienții cu formă cutanat limitată de boală
C. Se asociază cu prezența anticorpilor anticentromer
D. Se asociază cu prezența anticorpilor anti-topoizomerază I (anti-Scl-70)
E. Modificările fibrotice interstițiale sunt detectate precoce prin computer tomografie de
înaltă rezoluție (HRCT)
F. Nu influențează supraviețuirea
G. Debutează prin fibroză apicală
H. Debutează prin fibroză bazală
I. Se complică cu disfuncție respiratorie restrictivă
J. Mai frecventă și severă la pacienții cu formă difuză de boală
201. Afectarea cardiacă din sclerodermia sistemică prezintă următoarele
caracteristici:
A. Poate ajunge până la insuficiență cardiacă globală
B. Interesează pericardul
C. Interesează doar miocardul
D. Interesează doar endocardul
E. Include tulburări de ritm și de conducere cardiacă
F. Interesează endocardul
G. Nu asociază tulburări de ritm și de conducere
H. Pericardita este frecvent întâlnită
I. Se corelează cu prezența anticorpilor antinucleari
J. Interesează miocardul
202. Criza renală sclerodermică prezintă următoarele caracteristici:
A. Evoluează spre insuficiență renală cronică
B. Apare cel mai frecvent în primii 4 ani de la debutul bolii
C. Pacienții prezintă manifestări clinice de hipertensiune arterială malignă
D. Prezența anticorpilor anti-centromer reprezintă un factor de risc
E. Forma cutanat difuză de boală reprezintă un factor de risc
F. Apare cel mai frecvent în primul an de la debutul bolii
G. Prezența anticorpilor anti-ARN-polimeraza III reprezintă un factor de risc
H. Inhibitorii de enzimă de conversie a angiotensinei sunt contraindicați în această
situație
I. Forma cutanat limitată de boală reprezintă un factor de risc
J. Evoluează spre insuficiență renală acută
203. Sindromul imunologic din sclerodermia sistemică cuprinde:
A. Anticorpii anti-ADNdc
B. Anticorpii anti-U3-RNP (fibrilarina)
C. Anticorpii anti-topoizomeraza-I (Scl-70)
D. Anticorpii anti-U1-RNP
E. Anticorpii anti-peptid ciclic citrulinat (anti-CCP)
F. Anticorpii anti-sintetază
G. Anticorpii anti-ARN polimeraza III
H. Anticorpii anti-centromer
I. Anticorpii antinucleari
J. Anticorpii anti-Jo1
204. Forma cutanat limitată de sclerodermie sistemică se caracterizează prin:
A. Calcinoza cutanată frecvent întâlnită
B. Fibroză pulmonară timpurie și severă
C. Prezența anticorpilor anticentromer
D. Poate fi prezentă fibroza pulmonară moderată
E. Calcinoză cutanată rar întâlnită și într-o formă ușoară clinică
F. Fenomenul Raynaud precede afectarea cutanată
G. Fenomenul Raynaud se instalează concomitent cu afectarea cutanată
H. Criza renală sclerodermică în 15% dintre cazuri în primii 4 ani de evoluție a bolii
I. Prezența anticorpilor anti-topoizomerază I (Scl70)
J. Criza renală sclerodermică este foarte rar întâlnită
205. Forma cutanat difuză de sclerodermie sistemică se caracterizează prin:
A. Calcinoză cutanată rar întâlnită și într-o formă ușoară clinică
B. Criza renală sclerodermică este foarte rar întâlnită
C. Calcinoza cutanată frecvent întâlnită
D. Fenomenul Raynaud precede afectarea cutanată
E. Fibroză pulmonară timpurie și severă
F. Poate fi prezentă fibroza pulmonară moderată
G. Fenomenul Raynaud se instalează concomitent cu afectarea cutanată
H. Criza renală sclerodermică în 15% dintre cazuri în primii 4 ani de evoluție a bolii
I. Prezența anticorpilor anticentromer
J. Prezența anticorpilor anti-topoizomerază I (Scl70)
206. În sclerodermia sistemică, corticoterapia prezintă următoarele indicații:
A. În alveolita fibrozantă
B. Nu necesită monitorizare atentă
C. În caz de miozită
D. Trebuie administrate cure scurte
E. Poate precipita criza renală sclerodermică
F. Se administrează tuturor pacienților, făcând parte din prima linie terapeutică
G. Se poate administra timp îndelungat
H. Se recomandă pentru afectarea cutanată
I. Necesită monitorizare atentă
J. Se indică în afectarea articulară
207. Tratamentul fenomenului Raynaud din sclerodermia sistemică include
următoarele clase terapeutice:
A. Antagoniști ai receptorilor de endotelină
B. Inhibitori de fosfodiesterază
C. Ciclosporină
D. Blocante ale canalelor de calciu
E. Tocilizumab
F. Metotrexat
G. Abatacept
H. Inhibitori de TNFα
I. Analogi de prostaglandine
J. Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei
208. Tratamentul hipertensiunii arteriale pulmonare din sclerodermia
sistemică include următoarele clase terapeutice:
A. Blocante ale canalelor de calciu
B. Inhibitori de fosfodiesterază
C. Antagoniști ai receptorilor de endotelină
D. Anticoagulante orale
E. Metotrexat
F. Derivați de prostaglandine
G. Inhibitori de TNFα
H. Ciclosporină
I. Tocilizumab
J. Abatacept
209. Tratamentul complicațiilor gastrointestinale din sclerodermia sistemică se
referă la:
A. Agenți prokinetici
B. Antibiotice cu spectru larg pentru proliferarea excesiva bacteriană intestinală
C. Se recomandă clinostatismul postprandial
D. Măsuri igieno-dietetice
E. Măsurile igieno-dietetice sunt suficiente pentru a limita simptomatologia
gastrointestinală
F. Tuturor pacienților li se va administra medicație cu rol probiotic
G. Nu necesită terapie medicamentoasă
H. Blocanți de receptori H2
I. Inhibitori de pompă de protoni
J. Se recomandă consumul de cafea și citrice
210. Monitorizarea și evaluarea sclerodermiei sistemice se realizează prin
utilizarea scorului Rodnan care presupune:
A. Nu apreciază severitatea bolii
B. Este util în aprecierea severității bolii
C. Evaluează 17 zone anatomice
D. Nu se corelează cu mortalitatea
E. Apreciază afectarea pulmonară
F. Măsoară gradul de îngroșare a pielii
G. O valoare peste 20 se corelează cu diferite visceralizări și cu o mortalitate crescută
H. Se folosește doar în studiile clinice
I. Evaluează gradul de fibroză pulmonară
J. Aprecierea afectării cutanate prin efectuarea pliului cutanat
211. Factori de prognostic negativ în sclerodermia sistemică sunt considerați
următorii:
A. Debutul bolii la vârste tinere
B. Prezența refluxului gastroesofagian
C. Forma cutanat limitată de boală
D. Debutul bolii la vârste înaintate
E. Anemia recent instalată
F. Criza renală sclerodermică
G. Afectarea pulmonară și cardiovasculară
H. Sexul masculin
I. Prezența anticorpilor anticentromer
J. Sexul feminin
212. Sunt miopatii inflamatorii idiopatice:
A. Polimiozita
B. Dermatomiozita asociată cu boli ale țesutului vasculo-conjunctiv
C. Dermatomiozita
D. Miopatiile toxice
E. Miozita osifiantă
F. Miozita cu celule gigante
G. Polimiozita asociată cu neoplazia
H. Miozita focală localizată
I. Miozita eozinofilică
J. Miozita cu corpi de incluziune
213. În etiopatogenia polimiozitei sunt implicate:
A. Expunerea la radiațiile UV
B. Factori de mediu
C. Tratamentul cu Metotrexat
D. Expunerea la radiațiile infraroșii
E. Factori imuni, precum Ac anti-CCP
F. Infecția cu Toxoplasma gondii
G. Prezența Ag HLA B27
H. Alcoolul
I. Consumul de AINS (Diclofenac, Piroxicam)
J. Factori genetici (de ex. Ag HLA DRB1)
214. Sunt autoanticorpi specifici miozitei:
A. Ac anti-SS-A
B. Ac anti-U1-RNP
C. Ac anti-ADNdc
D. Ac anti-ScL 70
E. Ac anti-Mi-2
F. Ac anti-CCP
G. Ac anti-PL12
H. Ac anti-Jo-1
I. Ac anti-SRP
J. Ac anti-PL-7
215. Fac parte din tabloul clinic din polimiozită:
A. Fenomen Raynaud
B. Fibroză pulmonară interstițială
C. Artrite non-erozive
D. Afectarea musculaturii oculare
E. Dificultăți de masticație
F. Artrite erozive
G. Creșterea forței musculare la nivelul centurei pelvine
H. Simptome constituționale (febră, fatigabilitate)
I. Slăbiciune a mușchilor faringieni
J. Disfuncție ventilatorie obstructivă
216. Reprezintă manifestări cutanate în dermatomiozită:
A. Papule Gottron
B. La nivelul feței – ștergerea ridurilor de expresie și nasul efilat
C. ”Eritemul în fluture”
D. Semnul ”manichiurii”
E. Fixarea în flexie a degetelor (aspectul de ”gheară”)
F. Ulcerații ale pulpei degetelor
G. ”Mâna de mecanic”
H. Semnul ”șalului”
I. Rash-ul malar
J. Rash-ul heliotrop
217. Putem afirma despre manifestările pulmonare din polimiozită:
A. Fibroza pulmonară interstițială apare la 70% dintre pacienți
B. Disfuncția pulmonară restrictivă este una din manifestări
C. Sunt necesare, pentru un diagnostic cât mai precis, CT de înaltă rezoluție, teste
funcționale, DLCO
D. Poate apare pneumonia de aspirație
E. Spirometria este o investigație suficientă pentru diagnosticul fibrozei pulmonare
interstițiale
F. Pneumonia de aspirație apare din cauza afectării musculaturii paravertebrale cervicale
G. Fibroza pulmonară interstițială apare în special la pacienții cu polimiozită
paraneoplazică
H. Disfuncția ventilatorie de tip mixt este principala manifestare pulmonară
I. Cauza disfuncției pulmonare restrictive este slăbiciunea musculaturii respiratorii
J. Pneumonia de aspirație este întotdeauna însoțită de manifestări clinice severe
218. Sindromul imunologic în polimiozită se caracterizează prin:
A. Se pot identifica și autoanticorpi asociați miozitei, precum Ac anti-PM-Scl
B. Anticorpii anti-Jo-1 se corelează cu activitatea bolii și pot fi prezenți în momentul
diagnosticului
C. Anticorpii anti-Mi-2 sunt anticorpi asociați miozitei
D. Fenotipul clinic asociat cu prezența autoanticorpilor anti-sintetază se numește
”sindrom antisintetază”
E. ANA nu sunt întâlniți niciodată în polimiozită sau dermatomiozită
F. Anticorpii anti-Ro-52 pot fi prezenți în sindromul overlap cu artrita reumatoidă
G. Anticorpii anti-Mi-2 pot fi prezenți în dermatomiozită, polimiozită sau miozita cu
corpi de incluziune
H. Anticorpii anti-Jo-1 sunt specifici dermatomiozitei
I. Cei mai frecvenți anticorpi specifici miozitei sunt autoanticorpii anti-t-ARN-sintetază
J. Anticorpii specifici miozitei au o sensibilitate crescută pentru miozită
219. Următoarele fac parte din criteriile de diagnostic Bohan si Peter pentru
dermatomiozită/polimiozită:
A. Manifestări cunatante tipice de psoriazis vulgar
B. Valori serice crescute ale enzimelor musculare (CK, aldolază, TGO, LDH)
C. Slăbiciune musculară simetrică la nivelul musculaturii distale de la nivelul membrelor
superioare
D. Manifestări cutanate tipice pentru dermatomiozită
E. Model EMG caracteristic miopatic
F. Biopsie musculară pozitivă pentru miozită
G. Slăbiciune musculară proximală, simetrică
H. Slăbiciune musculară distală, asimetrică
I. Valori serice scăzute ale enzimelor musculare (TGP, CRP)
J. Model EMG caracteristic neuropatic
220. Putem face diagnosticul diferențial al polimiozitei cu următoarele
afecțiuni:
A. Miozita din boala Whipple
B. Miozita indusă de diclofenac
C. Miozita din afecțiuni demielinizante, precum boala Parkinson
D. Miopatia indusă de purine
E. Afecțiuni neuromusculare, precum distrofiile musculare
F. Miozita indusă de statine
G. Miozite infecțioase
H. Afecțiuni renale cu implicare musculară
I. Miopatii metabolice
J. Fibromialgia
221. Sunt caracteristici ale tratamentului cu glucocorticoizi în polimiozită:
A. În polimiozită nu se recomandă tratament cu corticosteroizi
B. Doza poate scădea după 1 lună, în funcție de afectarea musculară
C. Întreruperea tratamentului corticoterapic se face brusc, indiferent de funcția
musculară
D. În formele severe, agresive, de boală, se recomandă corticoterapie 10 mg/zi po
E. Se pot asocia suplimente de calciu și vitamină D, eventual bisfosfonați
F. Pe parcursul tratamentului pacienții trebuie atent monitorizați
G. În formele de boală agresive se pot administra pulse-uri de Metilprednisolon
H. Ca doză de start se poate începe cu Prednison 0.75-1 mg/kgc/zi
I. Tratamentul pe termen lung cu doze crescute este indicat în toate formele de boală și
indiferent de gradul de afectare musculară
J. Doza de start trebuie menținută pe o perioadă de 1 an
222. Despre terapia imunosupresoare în polimiozită putem afirma:
A. Este medicație de primă intenție în formele ușoare de boală
B. Metotrexatul se recomandă în asociere cu acid folic
C. Azatioprina se recomandă în doze de 2-3 mg/kgc/zi
D. Ciclofosfamida are efect favorabil în fibroza pulmonară interstițială
E. Ciclofosfamida se administrează în doze de 15-20 mg/săptămâna sc
F. Hidroxiclorochina se administrează în doze de 20 mg/kgc/zi
G. Hidroxiclorochina se recomandă în afectarea cutanată
H. Metotrexatul se recomandă în doze de 30-35 mg/săptămână
I. Doza de Azatioprină depinde de clearance-ul de creatinină
J. Ciclosporina și Tacrolimusul sunt utilizate în formele juvenile de dermatomiozită sau
la pacienții cortico-rezistenți
223. Următoarele sunt medicamente care pot determina miozită:
A. Fibrații
B. Hormonul de creștere
C. Metotrexatul
D. Etanerceptul
E. D-penicilamina
F. Silimarina
G. Naproxenul
H. Inhibitorii de TNFα
I. Statinele
J. Glucocorticoizii
224. Implicarea microvasculară în dermatomiozită are drept caracteristici:
A. Aspectul de ”capillary drop out” poate apare precoce
B. Descrierea histopatologică a modificărilor nu susține diagnosticul în nicio situație
C. Este caracterizată dpdv clinic prin prezența ”mâinii de mecanic”
D. Afectarea microvasculară nu este un aspect important
E. Microinfarctele de la nivelul ariei periungheale pot fi prezente
F. Aspectele histologice pot identifica infiltrate inflamatorii cu dispoziție perivasculară
G. Este un mecanism important
H. Dilatarea capilarelor patului unghial este o manifestare clinică
I. Dpdv histopatologic, infiltratele inflamatorii sunt dispuse intravascular
J. Inflamația tisulară și pierderea capilarelor nu determină hipoxie
225. Tratamentul non-farmacologic în polimiozită are următoarele
caracteristici:
A. Exercițiile fizice sunt comune tuturor formelor de boală și nu depind de testing-ul
muscular
B. Prevenirea apariției pneumoniei de aspirație nu este un obiectiv important
C. Expunerea la radiațiile UV nu reprezintă o contraindicație la pacienții cu
dermatomiozită
D. Prevenția apariției artrofiei musculare nu este un obiectiv al gimnasticii medicale
E. Exercițiile fizice utilizând mișcări active sunt indicate în formele severe de boală
F. Kinetoterapia, în formele severe de boală, trebuie să utilizeze mișcări pasive
G. Pacienții cu dermatomiozită trebuie să evite expunerea la radiațiile UV
H. Se recomandă exerciții fizice specifice
I. Kinetoterapia are drept obiective recuperarea funcției musculare, prevenția atrofiilor
și contracturilor musculare
J. În cazurile severe, trebuie luate măsuri de prevenire a pneumoniei de aspirație
226. Despre miozita cu corpi de incluziune se poate afirma:
A. Ac anti-Jo-1 nu sunt prezenți
B. Este mai frecventă după vârsta de 50 ani
C. Este interesată, în special, musculatura posterioară și laterală a gambelor
D. Musculatura este interesată simetric la debut
E. Poate prezenta neuropatie periferică
F. Pacienții răspund rapid la administrarea de corticoterapice
G. Debutul slăbiciunii musculare este brusc, cu interesarea musculaturii distale
H. ANA pot fi pozitivi
I. Apare în special la sexul masculin
J. Pe EMG apar doar modificări neuropatice
227. Următoarele afirmații sunt adevărate:
A. Studiile de conducere nervoasă sunt modificate în miopatiile inflamatorii, inclusiv în
miozita cu corpi de incluziune
B. Dermatomiozita poate fi asociată cu o neoplazie
C. Creșterea forței musculare nu este un obiectiv al tratamentului în polimiozită
D. Pacienții cu miozită cu corpi de incluziune nu răspund la administrarea de
imunosupresoare
E. În dermatomiozită, răspunsul la tratament poate fi apreciat prin dozarea ureei și a
creatininei serice
F. În cazul tratamentului cu Metotrexat în polimiozită nu trebuie urmărită funcția
hepatică
G. Cele mai utilizate criterii de diagnostic în polimiozită și dermatomiozită sunt cele
elaborate de Bohan și Peter
H. Imunoglobulinele intravenoase sunt recomandate în tratamentul formelor ușoare de
polimiozită
I. Tratamentul miopatiilor inflamatorii trebuie început cât mai precoce
J. În dermatomiozita juvenilă asociată cu vasculită leziunile vasculitice apar sub formă
de ulcerații și perforații intestinale
228. Despre biopsia musculară în polimiozită se poate afirma:
A. Dpdv histopatologic, în faza acută, întâlnim infiltrate inflamatorii cu celule
mononucleare și fibre degenerate
B. Este inclusă în criteriile CASPAR
C. Modificările histopatologice se corelează cu gradul de activitate al bolii
D. Face parte din criteriile de diagnostic
E. În faza acută se evidențiază fibre fibrozate
F. O biopsie normală exclude întotdeauna diagnosticul
G. Este indicată doar în miozita cu corpi de incluziune
H. În faza tardivă, dpdv histopatologic se pot identifica fibre aflate în proces de
regenerare și atrofie musculară
I. Modificările histopatologice nu sunt specifice
J. Mușchiul din care se realizează trebuie să fie simptimatic,dar nu atrofic
229. Este o afirmație adevărată despre examenul histopatologic din miopatii:
A. Ly T CD4+ sunt dominante în infiltratul inflamator din polimiozită
B. În polimiozită, infiltratul inflamator este localizat în principal în endomisium
C. Localizarea infiltratelor inflamatorii variază în funcție de tipul miopatiei
D. În miozita cu corpi de incluziune, în stadiile precoce, se pot identifica vacuole bine
delimitate
E. În stadiile precoce, aspectele histopatologice din miozita cu corpi de incluziune sunt
asemănătoare cu cele din polimiozită
F. În dermatomiozită, infiltratele inflamatorii au o localizare perivasculară și la nivelul
perimisiumului
G. Celulele dominante în dermatomiozită sunt Ly T CD8+
H. În dermatomiozită, pierderea capilarelor apare tardiv și întotdeauna asociat
infiltratelor inflamatorii
I. În polimiozită celulele predominante sunt Ly T CD8+
J. În dermatomiozită, infiltratul inflamator este localizat intravascular, la nivelul
endomisiumului
230. Sunt factori de prognostic nefavorabil în polimiozită:
A. Miozita cu corpi de incluziune
B. Miozita asociată neoplaziei
C. Lipsa de răspuns la tratamentul imunosupresor
D. Prezența anticorpilor anti-CCP
E. Lipsa de răspuns la terapia cu AINS
F. Miozita determinată de consumul de statine
G. Afectarea musculară severă
H. Debut la o vârstă înaintată
I. Debutul la vârste tinere
J. Afectarea cutanată severă
231. Sunt afirmații adevărate în legătură cu evoluția și prognosticul
polimiozitei și al dermatomiozitei:
A. Pacienții la care boala a fost prezentă pentru mai mult de 6 luni înainte de începerea
tratamentului au un prognostic favorabil
B. Rata de supraviețuie la pacienții cu anticorpi anti-SRP este mare, >90%
C. Rata de supraviețuire la 5 ani a pacienților cu anticorpi anti-Mi-2 este de 10%
D. Miozita asociată neoplaziilor are un prognostic negativ
E. Prezența anticorpilor anti-sintetază conferă un prognostic mai bun
F. Pacienții cu anticorpi anti-SRP au cel mai nefavorabil prognostic
G. Evoluția polimiozitei este cronică și ondulantă
H. Pacienții cu anticorpi anti-sintetază au un prognostic nefavorabil
I. În prezența unei neoplazii, prognosticul polimiozitei este unul foarte bun
J. Pacienții cu anticorpi anti-Mi-2 au o evoluție mai ușoară a bolii
232. Despre modificările serologice din boala mixtă de țesut conjunctiv se
poate spune:
A. Anticorpii specifici sunt anti-ADNdc
B. Anticorpii anticentromer și anti-SCL70 sunt absenți
C. Anticorpii anti-Ro52 se corelează cu afectarea pulmonară interstițială
D. Anticorpii specifici sunt anti-U1RNP
E. Anticorpii specifici sunt anti-topoizomeraza 1
F. Anticorpii specifici sunt anti-peptid ciclic citrulinat
G. Anticorpii specifici sunt anti-Ro/SSA
H. Anticorpii specifici sunt anti-Jo1
I. ANA totali se regăsesc în majoritatea cazurilor
J. Anticorpii anti-ADNdc se regăsesc ocazional, în absența anticorpilor specifici
233. Criteriile de diagnostic Alarcon-Segovia pentru boala mixtă de țesut
conjunctiv sunt:
A. Hipertensiune arterială pulmonară
B. Miozita
C. Mâinile edemațiate
D. Sinovita
E. Degete edemațiate
F. Limfopenie
G. ANA > 1:1600
H. Fenomen Raynaud
I. Pattern capilaroscopic specific
J. Anticorpi anti-U1RNP > 1:1600
234. Factorii de prognostic negativ în boala mixtă de țesut conjunctiv sunt:
A. Titrul crescut al anticorpilor anti-U1RNP
B. Debutul precoce al fenomenului Raynaud
C. Debutul precoce al hipertensiunii pulmonar
D. Prognosticul este rezervat în contextul afectării cardiace
E. Prognosticul este rezervat în contextul afectării articulare
F. Debutul tardiv al hipertensiunii pulmonare
G. Vârsta avansată la debut
H. Vârsta tânără
I. Prognosticul este rezervat în contextul afectării pulmonare
J. Scăderea bruscă a titrului anticorpilor anti-U1RNP
235. Despre boala mixtă de țesut conjunctiv se poate spune:
A. Insumeaza semne din polimialgia reumatică, sclerodermie, lupus, miozite
B. Anticorpii anti-U1RNP sunt markerul serologic al bolii
C. Inhibitorii de TNF reprezintă terapia de elecție
D. Însumează elemente din sclerodermie, lupus, poli/dermatomiozită și poliartrita
reumatoidă
E. Afectează preferențial sexul feminin
F. Afecteaza femeile și bărbații în raport 1:1
G. Este o boala reumatismală autoinflamatorie
H. Anticorpii specifici sunt anti-ADNdc
I. Medicația simptomatică, glucocorticoizii și imunosupresoarele sunt principalele clase
terapeutice
J. Este o boală autoimună rară din grupul orphan disease
236. Managementul afectării pulmonare din boala mixtă de țesut conjunctiv:
A. Antagoniștii de receptori de endotelină sunt recomandați în hipertensiunea
pulmonară
B. Rituximabul se admistrează în afectarea interstițiala
C. Ciclofosfamida are eficacitate modestă asupta funcției pulmonare
D. Diferă radical de managementul afectării pulmonare din sclerodermie
E. Doza totală cumulativă de ciclofosfamidă este de 15 g
F. Antagoniștii de prostaciclină sunt indicați în afectarea interstițiala pulmonară
G. Micofenolatul de mofetil se recomandă în hipertensiunea pulmonară
H. Glucocorticoizii se pot administra în boala interstițială pulmonară
I. Depinde de tipul de manifestare – fibroză sau hipertensiune pulmonară
J. Ciclofosfamida nu este eficienta în afectarea interstițială
237. Manifestarile cutaneo-mucoase scleroderma-like din boala mixtă de țesut
conjunctiv sunt:
A. Ulcerații orale
B. Sclerodactilie
C. Telangiectazii
D. Calcinoza cutanată
E. Fotosensibilitate
F. Edem difuz pe fața dorsală a mâinii
G. Rash malar
H. Puffy hands rezultă prin colagenizarea dermului și hidrofilia crescută a colagenului
I. Rash heliotrop
J. Papule Gottron
238. Formele clinice de boală mixtă de țesut conjunctiv:
A. Se clasifică în funcție de anticorpii prezenți
B. Forma cu artrită erozivă și sclerodactilie este una din formele de boală
C. Forma polimiozita-like este una din formele de boală
D. Forma lupus-like este una din formele de boală
E. Se clasifica în funcție de răspunsul la glucocorticoizi
F. Prognosticul este diferit în funcție de anticorpii prezenți
G. Prognosticul este diferit în funcție de pattern-ul dominant
H. Se clasifică în funcție de tipul de afectare pulmonară
I. Se clasifică în funcție de simptomatologia dominantă a bolii în 3 forme
J. Forma predominant vasculară este una din formele de boală
239. Manifestările articulare din boala mixtă de țesut conjunctiv sunt:
A. Artrită simetrică de genunchi
B. Artrita piciorului
C. Coxita bilaterala
D. Artropatie Jaccoud
E. Artrita erozivă cu pattern reumatoid
F. Afectare asimetrică a articulațiilor mici ale mâinii
G. Artralgii la nivelul articulațiilor mici ale mâinii
H. Artrita non-erozivă cu pattern reumatoid
I. Liza falangei terminale
J. Sacroliita bilaterală
240. Anticorpii anti-U1RNP:
A. Anticorpii anti-U170K sunt decelați în majoritatea cazurilor
B. Titrul rămâne constant, indiferent de răspunsul la tratament
C. Sunt anticorpi nespecifici în boala mixtă de țesut conjunctiv
D. Se corelează cu manifestările articulare din boala mixtă de țesut conjunctiv
E. Sunt specifici miozitelor
F. Se corelează cu manifestările pulmonare și activitatea bolii
G. Titrul 1:1600 prin metoda de hemaglutinare are valoare diagnostică pentru boala
mixtă de țesut conjunctiv
H. In imunofluorescența indirectă prezinta aspect pătat caracteristic
I. Sunt puși in evidența prin testele laser și Waaler Rose
J. Reprezintă biomarkerii bolii mixte de țesut conjunctiv
241. Următoarele medicamente imunosupresoare și biologice pot fi utilizate în
terapia bolii mixte de țesut conjunctiv:
A. Metotrexat
B. Micofenolat de mofetil
C. Mesalazină
D. Ciclofosfamidă
E. Sulfasalazină
F. Tofacitinib
G. Azatioprină
H. Upadacitinib
I. Sărurile de aur
J. Rituximab
242. Alegeți enunțurile corecte referitoare la artroză:
A. Se caracterizează prin îngroșarea progresivă a cartilajului articular
B. Este cea mai răspândită formă de artrită
C. Este o afecțiune inflamatorie articulară
D. Este caracterizată printr-un răspuns hipertrofic al osului și cartilajului
E. Este o boală degenerativă articulară
F. Se asociază cu inflamație sistemică
G. Apare de obicei la persoanele tinere
H. Este caracterizată prin scleroza regiunii subcondrale
I. Este caracterizată prin subțierea progresivă a cartilajului articular
J. Este o afecțiune rară
243. Alegeți enunțurile greșite referitoare la artroză:
A. Este caracterizată prin scleroza regiunii subcondrale
B. Este caracterizată printr-un răspuns hipertrofic al osului și cartilajului
C. Este cea mai răspândită formă de artrită
D. Este o afecțiune inflamatorie articulară
E. Apare de obicei la persoanele tinere
F. Este caracterizată prin subțierea progresivă a cartilajului articular
G. Se caracterizează prin îngroșarea progresivă a cartilajului articular
H. Este o boală degenerativă articulară
I. Se asociază cu inflamație sistemică
J. Este o afecțiune rară
244. Etiologia artrozei cuprinde următoarele elemente:
A. Este rezultatul unei alinieri inadecvate
B. Vârsta tânără reprezintă un factor de risc
C. Este rezultatul unei instabilități articulare
D. Fumatul reprezintă un factor declanșator
E. Este rezultatul incongruenței suprafețelor articulare
F. Implică numeroase citokine cu rol proinflamator
G. Nu se corelează cu stresul mecanic
H. Nu este pe deplin înțeleasă
I. Pacientul nu prezintă instabilitate articulară
J. Se corelează cu stresul mecanic
245. Care dintre următoarele afirmații sunt corecte referitoare la modificările
cartilajului articular din artroză:
A. Cartilajul articular prezintă eroziuni focale
B. Cartilajul articular prezintă o suprafață anfractuoasă
C. Cartilajul articular prezintă leziuni fibrilare
D. Suprafața cartilajului articular devine netedă
E. Cartilajul articular nu prezintă modificări structurale
F. Cartilajul articular devine rigid
G. În artroză cartilajul articular se hipertrofiază
H. Cartilajul articular nu prezintă leziuni fibrilare
I. Prezintă semne de uzură
J. Cartilajul articular devine moale
246. Care dintre următoarele afirmații sunt greșite referitoare la modificările
cartilajului articular din artroză:
A. Cartilajul articular nu prezintă modificări structurale
B. Cartilajul articular devine rigid
C. Cartilajul articular prezintă leziuni fibrilare
D. Suprafața cartilajului articular devine netedă
E. Cartilajul articular devine moale
F. Cartilajul articular prezintă eroziuni focale
G. Cartilajul articular prezintă o suprafață anfractuoasă
H. Prezintă semne de uzură
I. În artroză cartilajul articular se hipertrofiază
J. Cartilajul articular nu prezintă leziuni fibrilare
247. În artroză, la nivelul osului subcondral au loc următoarele modificări:
A. Osul devine osteoporotic
B. Trabeculele osoase se îngroașă
C. Apar modificări de periostită
D. Crește elasticitatea osoasă
E. Osul își pierde elasticitatea
F. Se formează chiste osoase
G. La periferia articulației se formează osteofite
H. Osul devine sclerotic
I. Trabeculele osoase se subțiază
J. Niciodată nu apar chiste osoase
248. Elementele patognomonice radiografice ale osteoartrozei sunt
următoarele:
A. Osteofitele reprezintă răspunsul hipertrofic al osului subcondral
B. Pensarea simetrică a spațiului articular
C. Pensarea localizată a spațiului articular
D. Prezența osteoporozei în bandă
E. Rarefierea osului subcondral
F. Prezența geodelor și a eroziunilor marginale
G. Scleroza osului subcondral
H. Prezența periostitei
I. Chiste în osul subcondral
J. Apariția osteofitelor
249. Elementele patognomonice radiografice ale osteoartrozei sunt
următoarele, cu excepția:
A. Prezența geodelor și a eroziunilor marginale
B. Pensarea simetrică a spațiului articular
C. Prezența periostitei
D. Osteofitele reprezintă răspunsul hipertrofic al osului subcondral
E. Chiste în osul subcondral
F. Rarefierea osului subcondral
G. Scleroza osului subcondral
H. Prezența osteoporozei în bandă
I. Apariția osteofitelor
J. Pensarea localizată a spațiului articular
250. Simptomele unei boli degenerative articulare includ următoarele aspecte:
A. Debutul este gradual
B. Durerea articulară este ameliorată de repaus
C. Debutul este brusc, acut
D. Durerea articulară este ameliorată de activitatea fizică
E. Se asociază cu redoare matinală importantă de peste 2 ore
F. Durerea din artroză își are originea în structurile periarticulare
G. Durerea și crepitațiile apar odată cu mișcarea
H. De cele mai multe ori durerea este generalizată
I. Durerea articulară este produsă de activitatea fizică
J. Durerea articulară se accentuează în repaus
251. Simptomele unei boli degenerative articulare includ următoarele aspecte,
cu excepția:
A. Durerea articulară este ameliorată de activitatea fizică
B. Durerea articulară este produsă de activitatea fizică
C. Debutul este brusc, acut
D. Durerea și crepitațiile apar odată cu mișcarea
E. Durerea articulară se accentuează în repaus
F. De cele mai multe ori durerea este generalizată
G. Debutul este gradual
H. Se asociază cu redoare matinală importantă de peste 2 ore
I. Durerea articulară este ameliorată de repaus
J. Durerea din artroză își are originea în structurile periarticulare
252. Următoarele enunțuri sunt corecte referitor la boala artrozică:
A. Cel mai frecvent sunt afectate articulațiile mici de la nivelul membrelor superioare
B. Cel mai frecvent sunt afectate articulațiile solicitate de greutatea corporală
C. Durerea și crepitațiile apar odată cu mișcarea
D. Durerea își are originea în structurile periarticulare
E. Este în general o boală localizată
F. Este în general o boală sistemică
G. Durerea își are originea la nivelul cartilajului articular
H. Durerea și crepitațiile dispar odată cu mișcarea
I. La mână afectează uzual articulația trapezo-metacarpiană a policelui
J. La mână afectează uzual articulațiile interfalangiene proximale
253. Următoarele enunțuri sunt false referitor la boala artrozică:
A. Este în general o boală sistemică
B. Durerea își are originea în structurile periarticulare
C. Durerea și crepitațiile apar odată cu mișcarea
D. Durerea își are originea la nivelul cartilajului articular
E. Cel mai frecvent sunt afectate articulațiile mici de la nivelul membrelor superioare
F. La mână afectează uzual articulațiile interfalangiene proximale
G. Cel mai frecvent sunt afectate articulațiile solicitate de greutatea corporală
H. Este în general o boală localizată
I. La mână afectează uzual articulația trapezo-metacarpiană a policelui
J. Durerea și crepitațiile dispar odată cu mișcarea
254. Tratamentul conservator al artrozei cuprinde următoarele:
A. Reducerea încărcăturii articulare
B. Menținerea mobilității articulare prin exercițiu fizic
C. Nu se recomandă scădere în greutate
D. Se recomandă imobilizarea articulației afectate
E. Menținerea forței musculare prin exercițiu fizic
F. Kinetoterapia pentru menținerea forței musculare este contraindicată
G. Nu se recomandă utilizarea bastonului
H. Kinetoterapia pentru menținerea mobilității articulare este contraindicată
I. Utilizarea mijloacelor de asistare a mersului
J. Scăderea în greutate
255. Tratamentul conservator al artrozei cuprinde următoarele, cu excepția:
A. Se recomandă imobilizarea articulației afectate
B. Nu se recomandă utilizarea bastonului
C. Menținerea forței musculare prin exercițiu fizic
D. Kinetoterapia pentru menținerea forței musculare este contraindicată
E. Nu se recomandă scădere în greutate
F. Scăderea în greutate
G. Reducerea încărcăturii articulare
H. Menținerea mobilității articulare prin exercițiu fizic
I. Kinetoterapia pentru menținerea mobilității articulare este contraindicată
J. Utilizarea mijloacelor de asistare a mersului
256. Medicația pentru artroză include următoarele opțiuni terapeutice:
A. Injectare intraarticulară de corticosteroizi
B. Metotrexat
C. Antiinflamatoare nesteroidiene
D. Suplimente alimentare
E. Leflunomid
F. Corticoterapie sistemică
G. Analgezice uzuale
H. Inhibitori de TNFα
I. Anakinra
J. Injectare intraarticulară de agenți lubrefianți
257. Medicația pentru artroză include următoarele opțiuni terapeutice, cu
excepția:
A. Inhibitori de TNFα
B. Antiinflamatoare nesteroidiene
C. Anakinra
D. Corticoterapie sistemică
E. Leflunomid
F. Injectare intraarticulară de agenți lubrefianți
G. Injectare intraarticulară de corticosteroizi
H. Suplimente alimentare
I. Metotrexat
J. Analgezice uzuale
258. Următoarele afirmații sunt corecte în ceea ce privește medicația utilizată
în artroză:
A. Se recomandă folosirea corticoterapiei sistemice
B. Folosirea repetată de corticosteroizi intraarticular ameliorează structura cartilajului
articular
C. Folosirea repetată de corticosteroizi intraarticular poate accelera deteriorarea
articulară
D. Folosirea cronică de narcotice trebuie evitată
E. Sunt folosite antiinflamatoarele nesteroidiene care interferă cu mediatorii inflamației
ce produc durere
F. Analgezicele uzuale sunt eficiente în managementul durerii musculoscheletale
G. Injectarea intraarticulară de agenți lubrefianți poate ameliora pe termen scurt
simptomatologia inflamatorie
H. Folosirea cronică de narcotice este recomandată
I. Analgezicele uzuale nu sunt eficiente în managementul durerii musculoscheletale
J. Injectarea intraarticulară de agenți lubrefianți ameliorează pe termen lung
259. Următoarele afirmații sunt false în ceea ce privește medicația utilizată în
artroză:
A. Analgezicele uzuale sunt eficiente în managementul durerii musculoscheletale
B. Sunt folosite antiinflamatoarele nesteroidiene care interferă cu mediatorii inflamației
ce produc durere
C. Folosirea repetată de corticosteroizi intraarticular ameliorează structura cartilajului
articular
D. Injectarea intraarticulară de agenți lubrefianți ameliorează pe termen lung
E. Folosirea cronică de narcotice este recomandată
F. Folosirea repetată de corticosteroizi intraarticular poate accelera deteriorarea
articulară
G. Se recomandă folosirea corticoterapiei sistemice
H. Analgezicele uzuale nu sunt eficiente în managementul durerii musculoscheletale
I. Folosirea cronică de narcotice trebuie evitată
J. Injectarea intraarticulară de agenți lubrefianți poate ameliora pe termen scurt
260. Tratamentul chirurgical al artrozei cuprinde următoarele:
A. Presupune doar artroplastii totale
B. Osteotomii pentru realinierea articulației
C. Fuziunea articulară (artrodeza)
D. Osteotomiile se recomandă doar în cazul pacienților vârstnici
E. Artroplastii totale
F. Depinde de stadiul, localizarea și dizabilitatea produsă de artroză
G. Artroplastii parțiale
H. Nu depinde de stadiul artrozei
I. Artrodeza este indicată la pacienții cu artrită inflamatorie sistemică multiplă
J. Nu ține cont de dizabilitatea determinată de artroză
261. Tratamentul chirurgical al artrozei cuprinde următoarele, cu excepția:
A. Artroplastii parțiale
B. Nu depinde de stadiul artrozei
C. Depinde de stadiul, localizarea și dizabilitatea produsă de artroză
D. Presupune doar artroplastii totale
E. Fuziunea articulară (artrodeza)
F. Nu ține cont de dizabilitatea determinată de artroză
G. Artrodeza este indicată la pacienții cu artrită inflamatorie sistemică multiplă
H. Artroplastii totale
I. Osteotomii pentru realinierea articulației
J. Osteotomiile se recomandă doar în cazul pacienților vârstnici
262. Următoarele enunțuri sunt adevărate despre osteotomia realizată în
artroză:
A. Este indicată doar în cazul pacienților cu artrită inflamatorie sistemică
B. Nu realiniază extremitățile
C. Printr-o osteotomie tibială un genunchi în varus poate fi transformat în valgus
D. Realiniază extremitățile
E. Este indicată in cazul pacienților vârstnici
F. Redistribuie greutatea corpului din zona uzată a articulației spre zona cartilajului
sănătos
G. Este contraindicată în artroză
H. Corectează diformitățile
I. Nu corectează deformările articulare
J. Este indicată in cazul pacienților tineri
263. Următoarele enunțuri sunt false despre osteotomia realizată în artroză:
A. Este indicată in cazul pacienților vârstnici
B. Nu corectează deformările articulare
C. Redistribuie greutatea corpului din zona uzată a articulației spre zona cartilajului
sănătos
D. Este indicată in cazul pacienților tineri
E. Este contraindicată în artroză
F. Corectează diformitățile
G. Nu realiniază extremitățile
H. Este indicată doar în cazul pacienților cu artrită inflamatorie sistemică
I. Realiniază extremitățile
J. Printr-o osteotomie tibială un genunchi în varus poate fi transformat în valgus
264. Artroplastia parțială de genunchi utilizată în artroză:
A. Se indică doar la pacienții cu artrită inflamatorie sistemică
B. Este folosită în situația afectării unui singur compartiment
C. Depinde de stadiul și de dizabilitatea produsă de artroză
D. Face parte din tratamentul chirurgical al artrozei
E. Nu se folosește în tratamentul artrozei
F. Ligamentele încrucișate trebuie să fie afectate
G. Amplitudinea mobilității genunchiului trebuie să fie în limite funcționale
H. Nu depinde de stadiul și de dizabilitatea produsă de artroză
I. Amplitudinea mobilității genunchiului trebuie să fie sever limitată
J. Ligamentele încrucișate trebuie să fie intacte
265. Următoarele enunțuri reprezintă posibile complicații ale artroplastiei
totale utilizată în artroză:
A. Uzura protezei
B. Accentuarea deformărilor și dezaxărilor articulare
C. Osteoporoză locală
D. Slăbirea componentelor protetice
E. Accentuarea durerii articulare
F. Factor declanșator pentru o afecțiune inflamatorie autoimună
G. Infectarea componentelor protetice
H. Fracturi periprotetice
I. Osteoporoză sistemică
J. Accentuarea dizabilității articulare
266. Următoarele afirmații sunt corecte despre artroplastia totală utilizată în
tratamentul artrozei:
A. Utilizează suprafețe de metal și polietilenă cu greutate moleculară mare
B. Folosește materiale cu un coeficient de frecare redus
C. Este rezervată pacienților cu artroză avansată
D. Este rezervată pacienților cu un stil de viață relativ sedentar
E. Folosește materiale cu un coeficient de frecare ridicat
F. Este recomandată pacienților cu artroză incipientă
G. Este rezervată pacienților cu un stil de viață activ
H. Utilizează suprafețe de metal și polietilenă cu greutate moleculară mică
I. Face parte din tratamentul chirurgical al artrozei
J. Nu se recomandă în tratamentul chirurgical al artrozei
267. Următoarele afirmații sunt false despre artroplastia totală utilizată în
tratamentul artrozei:
A. Folosește materiale cu un coeficient de frecare ridicat
B. Utilizează suprafețe de metal și polietilenă cu greutate moleculară mică
C. Utilizează suprafețe de metal și polietilenă cu greutate moleculară mare
D. Folosește materiale cu un coeficient de frecare redus
E. Este rezervată pacienților cu un stil de viață activ
F. Este rezervată pacienților cu un stil de viață relativ sedentar
G. Este rezervată pacienților cu artroză avansată
H. Este recomandată pacienților cu artroză incipientă
I. Nu se recomandă în tratamentul chirurgical al artrozei
J. Face parte din tratamentul chirurgical al artrozei
268. Următoarele afirmații despre artrodeza folosită în artroză sunt corecte:
A. Se recomandă la pacienții cu artrită sistemică
B. Contraindicată la pacienții cu artrită inflamatorie sistemică, multiplă
C. Indicată la pacienți tineri
D. Indicată la pacienții sedentari
E. Indicată la pacienți foarte activi
F. Indicată la pacienții vârstnici
G. Nu este un procedeu care stabilizează articulația
H. Indicată în situația interesării izolate a unei articulații
I. Convertește articulația artrozică într-o articulație stabilă, fixă
J. Nu ameliorează durerea articulară artrozică
269. Următoarele afirmații despre artrodeza folosită în artroză sunt false:
A. Indicată în situația interesării izolate a unei articulații
B. Indicată la pacienți tineri
C. Indicată la pacienții sedentari
D. Se recomandă la pacienții cu artrită sistemică
E. Nu ameliorează durerea articulară artrozică
F. Convertește articulația artrozică într-o articulație stabilă, fixă
G. Contraindicată la pacienții cu artrită inflamatorie sistemică, multiplă
H. Indicată la pacienți foarte activi
I. Nu este un procedeu care stabilizează articulația
J. Indicată la pacienții vârstnici
270. Gonartroza se caracterizează prin:
A. Durerea apare la mobilizarea articulației
B. Durerea se accentuează în repaus
C. Nu se asociază cu prezența obezității
D. Apare de obicei la bărbații tineri după traumatisme
E. În evoluție pot apărea deformări articulare
F. Apare de obicei la femeile tinere
G. Implică doar compartimentul tibiofemural lateral
H. Este cea mai frecventă formă de artroză primitivă la bărbații vîrstnici
I. Apare de obicei la femeile ce asociază obezitate
J. Mobilitatea articulară se reduce progresiv
271. Artroza mâinii prezintă următoarele caracteristici:
A. Este frecvent întâlnită la femei
B. Artroza policelui se numește și rizartroză
C. Artroza policelui se numește și halux valgus
D. Nodulii Heberden apar la nivelul articulațiilor interfalangiene distale
E. Boala Crain reprezintă o formă de artroză erozivă mai ales la nivelul articulațiilor
interfalangiene distale
F. Nodulii Bouchard apar la nivelul articulațiilor interfalangiene distale
G. Este frecvent întâlnită la bărbați
H. Boala Crain reprezintă o formă de artroză erozivă mai ales la nivelul articulațiilor
interfalangiene proximale
I. Nodulii Heberden apar la nivelul articulațiilor interfalangiene proximale
J. Nodulii Bouchard apar la nivelul articulațiilor interfalangiene proximale
272. Despre osteoporoză se pot afirma următoarele:
A. Raportul dintre componenta minerală osoasă și matricea organică este normal
B. Osul are o rezistență scăzută
C. Osteoporoza senilă este cel mai frecvent tip de osteoporoză
D. Metotrexatul nu determină osteoporoză
E. Corticosteroizii pot determina osteoporoză
F. Osul este predispus la fracturi prin traumatisme minore
G. Osul este foarte dens
H. Osul are o rezistență crescută
I. Rezistența osoasă nu depinde de cantitatea de componentă minerală pe volum
J. Compoziția chimică a osului nu este normală
273. Sunt cauze de osteoporoză:
A. Hipotiroidismul
B. Artrita reumatoidă
C. Diclofenacul
D. Hipogonadismul
E. Mielomul multiplu
F. Exercițiile fizice
G. Azatioprina
H. Spondilita anchilozantă
I. Scorbutul
J. Gonartroza
274. Osteoporoza senilă:
A. Este un tip de osteoporoză involutivă
B. Este un tip de osteoporoză rar întâlnit
C. Este cel mai frecvent tip de osteoporoză
D. Poate apare doar în premenopauză
E. Apare la femeile de rasă albă
F. Este caracteristică femeilor de rasă neagră
G. Apare doar la bărbații cu artrită reumatoidă
H. Se întâlnește la femeile în post-menopauză
I. Cauza este întotdeauna genetică
J. Cauza este necunoscută
275. Despre tratamentul osteoporozei se poate afirma:
A. Exercițiile fizice sunt contraindicate
B. Medicația recomandată este reprezentată de drogurile modificatoare de boală
C. Putem administra bisfosfonați
D. Tratamentul nu se instituie decât după apariția fracturilor
E. Calcitonina este un tratament ce poate fi recomandat
F. Repausul fizic poate fi indicat
G. Estrogenii (la femeile cu menopauză precoce) pot fi indicați
H. Calciul este singurul tratament recomandat
I. Suplimentele cu vitamină D nu pot fi administrate
J. Administrarea de vitamină D face parte din strategia terapeutică a osteoporozei
276. În profilaxia osteoporozei:
A. Vitamina D este indicată
B. Repausul fizic trebuie încurajat
C. Calciul are un efect benefic
D. Vitamina D este interzisă ca tratament profilactic
E. Calciul nu face parte din terapia profilactică
F. Tratamentul profilactic se realizează începând cu vârsta de 65 ani
G. Trebuie descurajat sedentarismul
H. Vitamina D și calciul sunt parte integrantă a tratamentului
I. Se recomandă un nivel corespunzător al activității fizice
J. Nu se recomandă niciun tratament medicamentos
277. Sunt adevărate următoarele afirmații legate de cauzele osteoporozei:
A. Infecția cu Clostridium poate determina osteoporoză
B. Corticosteroizii pot determina osteoporoză
C. Starea de imponderabilitate poate determina osteoporoză
D. Artroza poate determina osteoporoză
E. Osteoporoza poate fi idiopatică
F. Boala inflamatorie intestinală poate determina osteoporoză
G. Hipoparatiroidismul poate determina osteoporoză
H. Scorbutul nu poate determina osteoporoză
I. Hipogonadismul poate determina osteoporoză
J. Artrita reumatoidă poate determina osteoporoză
278. Sunt false următoarele afirmații legate de osteoporoză:
A. Spondilita anchilozantă poate determina osteoporoză
B. În tratamentul osteoporozei nu se utilizează bisfosfonații
C. Uneori, primele manifestări ale osteoporozei sunt fracturile
D. Cauza este întotdeauna cunoscută
E. Activitatea fizică este contraindicată în osteoporoză
F. S-a demonstrat că tratamentul cu calcitonină determină creșterea densității minerale
osoase
G. Osul are o rezistență scăzută
H. Rezistența osoasă nu depinde de cantitatea de component minerală pe unitatea de
volum
I. Cel mai frecvent tip de osteoporoză este cel determinat de deficiențele nutriționale
J. Compoziția chimică a osului este normală
279. În osteoporoză sunt adevărate următoarele afirmații legate de structura
osului:
A. Osul are o rezistență crescută
B. Raportul dintre componentă minerală osoasă și matricea organică este scăzut
C. Compoziția chimică a osului este normală
D. Componenta minerală osoasă și matricea organică sunt normale în valoare absolută
E. Raportul dintre componenta minerală osoasă și matricea organică este normal
F. Osul are o rezistență scăzută
G. Rezistența osoasă depinde de cantitatea de componentă minerală pe unitatea de
lungime
H. Mineralul osos total este cu peste 2 deviații standard sub etalonul corespunzător
vârstei
I. În valoare absolută, componenta minerală osoasă și matricea organică, sunt scăzute
J. Compoziția chimică a osului este mult modificată
280. Nu sunt afirmații adevărate legate de tratamentul osteoporozei:
A. Exercițiile fizice sunt eficiente în prevenția pe termen lung a osteoporozei
B. Exercițiile fizice nu sunt recomandate în profilaxia pierderii osoase
C. Pentru prevenirea osteoporozei, pe termen scurt se poate recomanda calciul
D. Suplimentele de vitamină D nu sunt indicate în profilaxia osteoporozei
E. Administrarea de bisfosfonați determină scăderea ratelor de fractură
F. Calcitonina este indicată în tratamentul osteoporozei
G. Activitatea fizică nu face parte din strategia de prevenție pe termen lung a
osteoporozei
H. Calcitonina nu este recomandată în tratamentul osteoporozei
I. Estrogenii, la femeile în perioada de postmenopauză precoce, oferă o profilaxie
eficientă în osteoporoză
J. Suplimentele de vitamină D nu sunt indicate în profilaxia pierderii de masă osoasă în
osteoporoză
281. Următoarele sunt afirmații adevărate legate de tratamentul osteoporozei:
A. Calcitonina poate fi recomandată în tratamentul osteoporozei
B. Administrarea de bisfosfonați determină o reducere a ratelor de fractură
C. Activitatea fizică nu face parte din strategia de prevenție pe termen lung a
osteoporozei
D. Exercițiile fizice nu sunt recomandate în profilaxia pierderii osoase
E. Suplimentele de vitamină D nu sunt indicate în profilaxia osteoporozei
F. La femeile în perioada de postmenopauză precoce, estrogenii oferă o profilaxie
eficientă în osteoporoză
G. Calcitonina poate fi recomandată în tratamentul osteoporozei
H. Exercițiile fizice sunt eficiente în prevenția pe termen lung a osteoporozei
I. Pentru prevenirea osteoporozei, pe termen scurt se poate recomanda calciul
J. Suplimentele de vitamină D sunt recomandate în profilaxia pierderii de masă osoasă
în osteoporoză
**6 variante corecte, variantele A. si G. sunt dubluri.
282. Despre tipurile de osteoporoză putem afirma:
A. Osteoporoza secundară este cea mai frecventă formă de osteoporoză la femei
B. Osteoporoza post-menopauză apare la femei din cauza, în principal, a deficienței
estrogenice
C. Nu sunt factori de risc pentru osteoporoza senilă scăderea absorbției intestinale de
calciu și hipovitaminoza D
D. Osteoporoza primară nu poate apare la bărbați
E. Poate fi primară sau secundară (în funcție de factorii etiologici)
F. Osteoporoza senilă apare la femeile și bărbații peste 65 ani
G. Cele mai frecvente cauze de osteoporoză secundară sunt cele neurologice
H. Artrita reumatoidă nu poate determina osteoporoză
I. Osteoporoza primară apare la un procent crescut din femeile în post-menopauză
J. Osteoporoza primară poate fi: juvenilă, postmenopauză sau senilă
283. Sunt afirmații adevărate despre investigațiile de laborator în osteoporoză:
A. VSH si CRP nu sunt niciodată modificate în cazul unei afecțiuni inflamatorii (ex. artrita
reumatoidă)
B. FAL totală și cea specifică osului sunt markeri ai resorbției osoase
C. TSH-ul poate fi modificat în afectarea tiroidiană
D. În osteoporoza primară acestea sunt, în general, normale
E. În afectarea hepatică TGO, TGP, FAL pot fi crescute
F. Calciuria nu este marker al resorbției osoase
G. Osteomalacia se însoțește de valori înalte ale 25-OH-vitaminei D
H. Osteocalcina este un marker al formării osoase
I. Hiperparatiroidismul se însoțește de modificări ale acidului uric seric
J. Putem întâlni un sindrom de retenție azotată la un pacient cu osteoporoză secundară
afectării renale
284. Dpdv imagistic, osteoporoza se caracterizează prin:
A. Radiografia relevă tardiv modificările din osteoporoză
B. Densitometria ultrasonografică cantitativă evaluează regiunea distală a antebrațului
C. DXA se efectuează la nivelul coloanei cervicale
D. Scorul T compară masa osoasă a pacientului cu cea a unui adult tânăr, sănătos
E. Adulții peste 50 ani cu antecedente de fractură nu au indicație de evaluare DXA
F. Radiografia poate indica, la nivel vertebral, prezența hipertransparenței sau a tasărilor
G. Densitatea minerală osoasă se măsoară prin DXA
H. DXA este o metodă rar utilizată pentru diagnosticul osteoporozei
I. Computer tomografia cantitativă este o metodă cu utilitate clinică scăzută
J. Radiografia este metoda imagistică de investigare a densității minerale osoase
285. Criteriile OMS pentru diagnosticul osteoporozei evidențiază:
A. Un scor T < -2.5 DS pentru osteoporoză
B. Un scor T < 2.5 DS pentru osteoporoza stabilită
C. Valori mai mici ale scorului T la pacienții cu osteoporoză decât la cei cu osteopenie
D. Un scor T < -1,5 DS ca fiind normal
E. Osteopenia ca pre-osteoporoză
F. Valori între 1 DS și 2.5 DS pentru osteopenie
G. O valoare a scorului T mai mare de -2.5 DS pentru osteoporoză
H. Un scor T între -1 și -2.5 DS pentru osteopenie
I. Valori mai mici ale scorului T la pacienții cu osteopenie comparativ cu cei cu
osteoporoză
J. Osteoporoza stabilită ca având un scor T < -2.5 DS și o fractură de fragilitate
286. Despre afecțiunile cu care se face diagnosticul diferențial al
osteoporozei se cunoaște:
A. Boala Paget apare la femeile în pre-menopauză
B. În osteomalacie diagnosticul pozitiv se stabilește pe baza biopsiei osoase
C. Metastazele vertebrale pot fi determinate de un neoplasm de sân
D. Osteodistrofia renală apare într-o boală cronică de rinichi
E. Osteomalacia se asociază întotdeauna cu creșterea nivelului de vitamină D
F. Mielomul multiplu nu determină leziuni de tip osteolitic
G. Mielomul multiplu poate determina leziuni osteolitice la nivel vertebral
H. Boala Paget apare în special la vârstnici
I. Neoplasmul bronhopulmonar nu determină metastaze vertebrale
J. Artroza este o afecțiune cu care trebuie să se facă obligatoriu diagnostic diferențial
287. Tratamentul non-farmacologic în osteoporoză prezintă următoarele
caracteristici:
A. Este încurajată continuarea fumatului
B. Exercițiile fizice sunt recomandate doar la pacienții cu fracturi vertebrale
C. Vitamina D este o componentă a acestui tratament
D. Se recomandă evitarea consumului de alcool
E. Pacientul va renunța la fumat
F. Plimbările, joggingul și exercițiile de tonifiere sunt indicate doar la pacienții sub 50 ani
G. Vitamina D nu se recomandă în osteoporoză
H. Regimul alimentar trebuie să fie bogat în calciu
I. Sunt recomandate exerciții fizice adaptate
J. Suplimentele de calciu și vitamină D se administrează exclusiv la pacienții cu
osteoporoză corticoid-indusă
288. Criteriile de inițiere a tratamentului în osteoporoza post-menopauză sunt:
A. Paciente cu osteoporoză cu scor T ≤ -2.5 DS la nivelul colului femural
B. Paciente cu fractură de fragilitate și scor T ≤ -2.5 DS
C. Paciente cu un scor T > -1.5 DS
D. Paciente cu un scor T ≤ -2 DS determinat la nivelul antebrațului
E. Paciente care urmează tratament cu Metotrexat
F. Paciente cu un scor T la nivelul coloanei > -2.5 DS și care sunt diagnosticate cu
Lupus eritematos sistemic
G. Paciente cu osteoporoză cu scor T ≤ -2.5 DS la nivelul coloanei vertebrale
H. Paciente cu osteoporoză cu scor T ≤ -2.5 DS la nivelul șoldului total
I. Paciente cu un scor T ≤ -2 DS și care urmează tratament cronic cu AINS
J. Paciente cu un scor T ≤ -2 în tratament cortizonic cronic
289. Despre agenții antiresorbtivi putem afirma:
A. Au rolul de a reduce activitatea osteoclastelor
B. Alendronatul este un modulator selectiv al receptorilor estrogenici
C. Raloxifenul este recomandat la femeile în pre-menopauză
D. Denosumabul este un bisfosfonat utilizat și în tratamentul artritei reumatoide
E. Bisfosfonații sunt utilizați și în tratamentul osteoporozei la bărbați
F. Calcitonina face parte din această categorie de agenți
G. Raloxifenul este un modulator selectiv al receptorilor estrogenici
H. Bisfosfonații se administrează întotdeuna seara, înainte de culcare
I. Vitamina D este recomandată în doze de 200 UI/zi
J. Calciul și vitamina D au rol în prevenția riscului de fractură
290. Bisfosfonații au următoarele caracteristici:
A. Ibandronatul se poate administra și sub formă de perfuzii, o dată la 3 luni
B. Sunt analogi ai ADN-polimerazei
C. Din această categorie fac parte: alendronatul, risedronatul, zolendronatul și
ibandronatul
D. Zolendronatul se administrează în doză de 5 mg/an sub formă de piv
E. Risedronatul se administrează în doză de 150 mg/lună
F. Ibandronatul este recomandat în doză de 70 mg/săptămână
G. Efectele adverse cardiovasculare sunt cele mai importante
H. Nu sunt recomandați în tratamentul osteoporozei glucocorticoid-induse
I. Alendronatul scade riscul de fractură atât la nivelul coloanei, cât și la nivelul șoldului
J. Doza de risedronat este de 75 mg de două ori/lună
291. Sunt caracteristici ale calcitoninei:
A. Se poate administra subcutanat, intramuscular sau intranazal
B. Doza zilnică este de 1000 UI
C. Forma intranazală este cel mai puțin tolerată
D. Are efecte antalgice în caz de fracturi osteoporotice
E. Nu are efecte pe fractura non-vertebrală
F. Are efecte pozitive și pe fractura de la nivelul șoldului
G. Este un inhibitor al resorbției mediate de osteoblaste
H. Greața nu reprezintă un efect advers
I. Este un hormon polipeptidic
J. Este secretată de celulele parafoliculare C ale tiroidei
292. Sunt agenți osteoformatori:
A. Hormonul paratiroid
B. Testosteronul (pentru bărbații cu osteoporoză și hipogonadism)
C. Teriparatida
D. Bisfosfonații
E. Denosumabul
F.
G. Raloxifenul
H. PTH
I. Calciul și vitamina D
J. Estrogenul
K. Steroizii anabolici
293. Sunt afirmații adevărate în legătură cu monitorizarea și evaluarea
pacienților cu osteoporoză:
A. La pacienții cu osteoporoză nu se va repeta DXA mai devreme de 3 ani
B. La pacienții care urmează tratament cu glucocorticoizi pe o perioadă lungă de timp se
recomandă suplimentare cu calciu și vitamină D daca scorul T este < -1 DS
C. DXA se repetă o dată/an după începerea tratamentului
D. Apariția reacțiilor adverse nu reprezintă un motiv de întrerupere a tratamentului
E. După 3-5 ani de tratament cu bisfosfonați se poate întrerupe tratamentul
F. Răspunsul ineficient nu este o cauză de întrerupere a tratamentului
G. După începerea tratamentului, DXA se repetă la 6 luni
H. În vederea monitorizării tratamentului, DXA se efectuează în toate situațiile la nivelul
antebrațului
I. La pacienții care urmează tratament cu glucocorticoizi pe o perioadă lungă de timp și
un scor < -1 DS se poate indica terapie cu bisfosfonați
J. Răspunsul ineficient reprezintă o cauză de întrerupere a tratamentului
294. Reprezintă factori de risc în apariția osteoporozei:
A. Infertilitatea
B. Medicația anticonvulsivantă
C. IMC-ul crescut
D. Fumatul
E. Statinele
F. Vârsta>45 ani
G. Sexul masculin
H. Hipotiroidismul
I. Rasa neagră
J. Consumul excesiv de cafea
295. Fracturile vertebrale în osteoporoză sunt caracterizate, dpdv clinic, prin:
A. La nivelul segmentului interesat mobilitatea poate fi limitată
B. Se caracterizează prin rahialgii dorsale și lombare
C. Contractura musculară paravertebrală nu este niciodată prezentă
D. Durerea acută este o durere care persistă cel puțin 6 luni
E. Mobilitatea dorsală și/sau lombară nu este niciodată limitată în cazul unei fracturi la
aceste nivel
F. Majoritatea fracturilor apar în urma unei căderi
G. 2/3 sunt asimptomtice
H. Majoritatea fracturilor (2/3) sunt simptomatice
I. Dorso-lombalgia acută se manifestă prin durere difuză
J. La examenul fizic se identifică cifoză dorsală, cu redresarea lordozei lombare
296. În osteoporoză, fracturile non-vertebrale au următoarele trăsături:
A. Fractura de șold nu determină niciodată scurtarea membrului inferior
B. >90% din fracturile de șold sunt asociate cu căderi de la același nivel
C. Intervenția chirurgicală în cazul unei fracturi de șold nu reprezintă o opțiune
terapeutică
D. Fixarea membrului inferior în rotație externă este consecința fracturilor vertebrale
E. În fracturile de șold, majoritatea pacienților necesită intervenție chirurgicală
F. Nu există o legătură directă între un traumatism și o fractură non-vertebrală
G. Pacientul poate prezenta durere importantă și semne locale de fractură
H. Fracturile de antebraț apar în urma unei căderi de la același nivel, pe mână
I. Fracturile de șold sunt urmate de un grad înalt de dizabilitate și mortalitate
J. Cea mai gravă fractură este cea de la nivelul 1/3 distale a radiusului
297. Sunt afirmații adevărate despre osteoporoza la bărbat:
A. La bărbatul tânăr se întâlnesc, în special, fracturi ale oaselor lungi
B. Riscul de deces este foarte scăzut în caz de fractură de șold
C. Istoricul familial de fractură nu este luat în calcul ca și factor de risc
D. Vârsta înaintată reprezintă un factor de risc
E. Creșterea densității minerale osoase este un factor predispozant pentru osteoporoza
la bărbați
F. Scăderea densității minerale osoase este un factor de risc important
G. Bărbații tineri prezintă mai frecvent fracturi la nivel dorso-lombar
H. Bărbații nu pot prezenta osteoporoză idiopatică
I. În cazul unei fracturi de șold, impactul funcțional este mai important, în comparație cu
femeile
J. La bărbații > 70 ani sunt mai frecvente fracturile de șold și cele vertebrale
298. Sunt corecte următoarele asocieri dintre bisfosfonați și dozele
recomandate:
A. Risedronat - 35 mg/săptămână po
B. Zolendronat - 5 mg/an piv
C. Ibandronat - 150 mg/lună po
D. Alendronat - 75 mg/lună po
E. Alendronat - 70 mg/săptămână po
F. Zolendronat - 60 mg/6 luni sc
G. Ibandronat - 5 mg/ml/lună piv
H. Ibandronat - 50 mg/3 luni iv
I. Risedronat - 35 mg/3 luni iv
J. Risedronat - 75 mgx2/lună po
299. Sunt caracteristici ale scorului FRAX:
A. Scorul este specific fiecărei țări
B. Măsoară probabilitatea unei fracturi osteoporotice minore pentru următorii 20 ani
C. Calculează probabilitatea de apariție a unei fracturi de șold pentru următorii 10 ani
D. Tratamentul cu glucocorticoizi nu este luat în calcul în acest scor
E. Artrita reumatoidă este un factor de risc clinic inclus în acest scor
F. Fumatul este un factor inclus în FRAX
G. DMO la nivelul 1/3 distale a radiusului este o variabilă importantă, introdusă în acest
scor
H. Este luată în considerare DMO la nivelul colului femural
I. Vârsta nu este un factor de risc
J. Spondilita anchilozantă este factor de risc independent
300. Care dintre următoarele sunt afirmații adevărate despre fracturile de
fragilitate?
A. În cazul fracturilor non-vertebrale pacientul prezintă durere intense și semne locale
de fractură
B. Fracturile vertebrale sunt asimptomatice în 2/3 din cazuri
C. În fracturile de șold, membrul inferior este scurtat și fixat în extensie
D. Dorso-lombalgia acută se manifestă prin durere difuză
E. În fracturile vertebrale, durerea nu poate fi asociată cu contractură musculară
paravertebrală
F. În fracturile de șold există un grad foarte scăzut de mortalitate
G. Fracturile de antebraț apar, de obicei, în urma unui traumatism prin cădere de la
același nivel pe mână
H. În cazul fracturilor vertebrale, durerea este întotdeauna localizată la nivelul regiunii
afectate
I. În fracturile vertebrale, pacientul poate prezenta accentuarea cifozei lombare
J. >90% din fracturile de șold sunt asociate cu căderi de la același nivel
301. Ca și investigații de laborator, în osteoporoză putem identifica:
A. Calciul și fosforul nu pot fi modificate în hiperparatiroidism
B. 25-hidroxivitamina-D poate fi crescută ușor în osteomalacie
C. Urea și creatinina pot fi crescute într-o afectare renală
D. TGO și TGP pot fi modificate în cazul unei afecțiuni hepatice
E. Urea și creatinina pot fi crescute într-o afectare hepatică
F. TSH-ul este modificat în disfuncții tiroidiene
G. 25-hidroxivitamina-D poate fi scăzută în osteomalacie
H. Hemoleucograma poate fi modificată în cazul prezenței unei boli sistemice
inflamatorii
I. TGO și TGP, alături de hemoleucogramă, pot fi modificate în disfuncțiile tiroidiene
J. VSH și CRP sunt modificate într-o afectare degenerativă

Reumato

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Reumato

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REUMATOLOGIE.

1. Alegeți răspunsul CORECT:

S-ar putea să vă placă și