Todica Alexandra

AA, Anul III

REFERAT

PLANIFICAREA AUDITULUI INTERN

1.Conceptul de planificare a auditului

Activitatea de audit intern este o activitate planificată, proces care se realizează pe baza
analizei riscurilor asociate activităților și este menit să adauge valoare entității auditate.
Auditorul trebuie să planifice auditul într-o manieră care să asigure că misiunea va fi
îndeplinită în condiții de economicitate, eficiență, eficacitate și la termenul stabilit.
Planificarea auditului constă în construirea unei strategii generale, dar și a unor abordări
detaliate cu privire la natură, durată și gradul preconizat de cuprindere a auditului.
Activitatea de planificare a auditului comportă următoarele caracteristici:
- Raționalitatea - procesul de planificare și rezultatele acestuia permit auditorului evaluarea
logică a îndeplinirii sarcinilor, precum și stabilirea de obiective clare;
- Anticiparea - procesul de planificare permite dimensionarea sarcinilor în timp, astfel
încât prioritățile să fie mai clar scoase în evidență;
- Coordonarea - planificarea permite coordonarea de către instituțiile de audit, atât a
politicilor de audit cu auditurile realizate efectiv, cât și a activităților desfășurate de alți
auditori sau experți. Activitatea de planificare depinde de mărimea entității auditate,
complexitatea auditului, experiența auditorului și gradul de cunoaștere a activității entității.
2.Sistemul de planificare a activității de audit intern
Planificarea activității de audit intern se realizează pe 3 nivele:
- planificarea strategică pe termen lung - are în vedere activitatea de evaluare a funcției
auditului intern a structurilor din subordine care și-au organizat compartimente de audit
intern, o dată la 5 ani, conform cadrului normativ al auditului intern;
- planificare strategică pe termen mediu - are în vedere faptul că, în conformitate cu
legea ,toate activitățile de audit trebuie să fie auditate cel puțin o dată la 3 ani. În funcție de
importanța unei activități în cadrul entității, de pericolul producerii unor evenimente sau
chiar pagube, ca și de gradul de apariție și importanță a riscului, aceasta poate fi cuprinsă în
auditare;
- planificare anuală - cuprinde misiunile ce se vor realiza pe parcursul anului viitor ținând
cont de bugetul, de timpul disponibil în cadrul planului și de resursele alocate anual. Fiecare
misiune de audit va cuprinde obiectivele, identificarea activităților adiacente, orele lucrate,
personalul și planificarea orară pentru activitățile și structurile entității supuse examinării.
Realizarea activității de planificare presupune determinarea domeniilor majore ale auditului.
O planificare incorectă sau incompletă conduce la pierderea unor activități purtătoare de
riscuri. Practica impune selectarea cu atenție a activităților din domeniile de audit cu risc
crescut pe baza analizei riscurilor asociate acestor activități.
Tipologia riscurilor și criteriile de evaluare a riscurilor trebuie să fie reprezentativă și să
asigure păstrarea unei viziuni generale asupra ansamblului.
Riscurile majore, de regulă se concentrează spre vârful organizației, motiv pentru care este
recomandat să se înceapă activitatea de planificare de sus în jos. Pornind de jos în sus, vom
constata că unele activități se vor repeta de mai multe ori. Totuși nu se dă o soluție garantată.
Un element cu pondere în activitatea de planificare este intuiția auditorilor interni.
Este esențial să se planifice auditurile pentru riscurile majore, iar cele minore într-o mai
mică măsură sau deloc.
În orice planificare nu trebuie evitate structurile de IT și achizițiile care sunt în general
purtătoare de riscuri.
Standardele de audit intern recomandă că, pentru realizarea planificării trebuie să se discute
cu managerul. Managerul entității este responsabil de planificarea activității de audit intern
și trebuie să aprobe planul de audit intern, fără a-l putea influența pe auditorul intern în
vederea necuprinderii în plan a unui domeniu de activitate sau structura organizatorică.
În practica auditului intern se recomandă auditorilor să-i consulte și pe oamenii din
organizație care au o viziune globală asupra activităților și pot sesiza riscuri care altfel ar
scăpa. După stabilirea riscurilor se procesează la ierarhizarea lor pe nevoile de sarcini și
pentru aceasta se pleacă de la obiectivele entității spre a se ajunge la țintele ce trebuie atinse.
Dacă volumul activităților de audit pentru un an este foarte mare, se face o selecție pentru a
păstra în plan pentru auditare acele activități despre care putem obține informații relevante.
În acest caz se va întocmi o lista nouă cu activitățile de audit în funcție de informațiile
disponibile și de cei mai buni indicatori pe domenii de activitate.
În anul următor, la planificarea activităților de audit se va acorda prioritate activităților cu
valoare adăugată mare, ale căror rezultate vor fi relevante pentru cei auditați.
În cursul exercițiului, ori de câte ori se modifică riscurile din cadrul entității, planurile
anuale de audit intern trebuie să fie adaptate și de asemenea se păstrează o rezervă pentru
evenimente deosebite sau neprevăzute cum ar fi concedii de studii, etc, precum și efectuarea
de misiuni de audit ad-hoc.
În acest sens se prevede o perioadă disponibilă pentru auditurile neprevăzute, deci
neplanificate și care sunt solicitate de conducătorul entității publice .
În practică se remarcă de altfel că aceste tipuri de audit tind să ia amploare deoarece
noutatea situațiilor, rapiditatea evoluțiilor, modificările spectrului legislativ duc la creșterea
numărului auditurilor nerecurente și deci neplanificate.
Planificarea activității de audit intern trebuie să aibă în vedere și zilele de pregătire
profesională ale auditorilor stabilite conform legii și zilele de concediu de odihnă. Apoi, în
afara obiectivelor obligatorii se stabilesc bugetul de timp al auditorilor și bugetul financiar
aferent activităților planificate.
Un plan de audit intern se consideră bun atunci când acesta este testat în situații critice, când
intervine o criză deoarece în condiții normale totul decurge bine.
Un plan de audit intern este apreciat corespunzător când 70% din bugetul de timp este
destinat activităților de audit intern. Metoda de elaborare a bugetului este că pentru fiecare
obiectiv să calculăm elementele de care avem nevoie și apoi, prin însumare și cu serviciile
aferente să stabilim valoarea noastră. Raportarea trebuie să se facă având în vedere scopurile
stabilite, modalitățile utilizate și rezultatele așteptate.
În activitatea de planificare tot ce se omite rămâne pentru o perioadă ulterioară în cadrul
celor trei ani stabiliți prin lege.
Conform standardelor II A (2000,2010), șeful compartimentului de audit intern trebuie să
realizeze o planificare bazată pe analiza riscurilor pentru a stabili prioritățile în acord cu
obiectivele entității.
Programul misiunilor de audit intern trebuie, la rândul său să se bazeze pe o evaluare a
riscurilor realizată cel puțin o dată pe an și să țină cont de punctul de vedere al
conducătorului entității.
Există posibilitatea unor propuneri de realizare a misiunilor de consiliere. În acest caz, șeful
structurii de audit public intern, înainte de a o accepta trebuie să ia în calcul în ce măsură
acesta poate aduce un plus de valoare și contribuie la îmbunătățirea managementului
riscurilor în funcționarea organizației. Misiunile de consiliere acceptate trebuie integrate în
planul de audit intern anual, care va fi transmis apoi conducătorului entității publice pentru
aprobare.
3.Abordări ale conținutului unui plan de audit intern
S-a constatat în practică că nu toate entitățile utilizează planul de audit intern, întâlnindu-se
astfel situații diversificate care reflectă nivelul evoluției și al implementării auditului intern
în cadrul entității.
- Într-o primă fază, nu există nici o planificare iar ordinele de misiune sunt acordate
progresiv: structura de audit intern lucrează în acest caz ,,la cerere” fără programarea
prealabilă a timpului și fără a fi asigurați că ceea ce se face corespunde cu ceea ce ar trebui
să se facă dacă ar exista o planificare.
Aceasta situație se întâlnește atunci când auditul intern tocmai a fost implementat în cadrul
entității iar conducerea entității utilizează structura de audit ,,la discreție” pentru a ajuta la
rezolvarea problemelor punctuale, adesea urgente și neprevăzute, ale entității.
- Într-o a doua fază, se adună ordinele de misiune aferente unui an calendaristic, iar
compartimentul de audit intern este în măsura să le planifice, repartizându-le în timp. În
acest caz există un început de organizare a muncii, însă lista astfel stabilită rămâne ilogică în
conținutul ei.
Planul de audit necesită într-adevăr:
- un conținut exhaustiv
- planificare pe mai mulți ani( de la 3 la 5 ani)
- analiză globală a riscurilor pentru a respecta aceasta planificare
- o structură predeterminată

Întrucât planul de audit al unei entități cuprinde toate domeniile care pot fi auditate și care
trebuie să fie auditate la un moment dat, rezultă 3 consecințe:
- Prima consecință: un plan de audit integral nu va fi elaborat o singură dată. Finalizarea sa
necesită mai mulți ani în cursul cărora va fi îmbogățit, va fi completat ,va fi actualizat.
Planul finalizat al unei entități este în general un document destul de voluminos(mai multe
zeci de pagini).
- A doua consecință: se poate spune ca în mod paradoxal, planul nu va fi nici odată
finalizat. Fiecare an va aduce partea sa de rectificări, de modificări, de anulări corespunzând
unor schimbări de structuri, unor modificări de procese sau de mediu.
- A treia consecință : Exhaustivitatea va necesita o abordare în multe feluri a temelor de
audit pentru a acoperi toate activitățile entității și pentru a nu omite nici o interfața.
În concluzie, conținutul unui plan prezintă, în general trei abordări ce corespund celor trei
grupuri potențiale ale misiunilor de audit.
3.1.Abordarea în funcție de teme.
Prin definiție tema reprezintă ceea ce nu corespunde nici doar unui singur serviciu, nici doar
unei singure funcții și a cărei naturi merită totuși să fie luată în considerare ca subiect al unei
misiuni de audit specific. În cadrul acestei categorii se poate găsi: auditul arhivării, auditul
contractelor, auditul securității, auditul comunicării, auditul informaticii ,etc.
Această abordare este deosebit de complexă deoarece auditul unei teme specifice permite
uneori descoperirea unui punct slab al controlului intern propriu ansamblului serviciilor sau
ansamblului funcțiilor, pe când în cazul unui audit efectuat la nivelul fiecărei unități,
subiectul nu prezintă suficientă importanță pentru a se insista asupra lui.
3.2. Abordarea în funcție de procese
Un proces se definește ca fiind un ansamblu de activități legate între ele în vederea obținerii
unui obiectiv comun. Abordarea în funcție de proces reprezintă un progres important
deoarece aceasta permite o prezentare mai coerentă și mai logică.
Abordarea planificării auditului pe baza proceselor este o soluție bună, deoarece se poate
observa ce se întâmplă de la început până la sfârșitul respectivului proces. Această abordare
implică auditarea compartimentelor de resurse umane, financiar-contabil, achiziții, evidentă,
urmărirea și colectarea creanțelor fiscale, etc. și în consecință presupune utilizarea unui
timp mai mare și prin urmare realizarea unor audituri complexe.
3.Abordarea în funcție de meserii
Este întâlnită cu precădere în cazul entităților publice aflate în coordonare și în care statul
deține o pondere importantă privind fondurile publice.
Aceasta abordare împarte subiectele de audit în funcție de meseriile importante ale entității
publice: cumpărarea, vânzarea, angajarea, decizia, gestionarea etc.
Fiecare meserie corespunde unuia sau mai multor servicii. Se găsesc aici diferite
departamente, servicii ale entității publice. Este o abordare în funcție de structuri. Este
partea din plan care se elaborează cel mai ușor în sensul că ea corespunde foarte exact
organigramei în cadrul căreia fiecare compartiment trebuie auditat, fără a se ajunge la
nivelele cele mai detaliate.
Evaluarea riscurilor în vederea elaborării planului strategic și anual de audit intern .
În vederea evaluării riscurilor pentru procedura de întocmire a planului strategic și anual de
audit intern se parcurg următorii pași:
- identificarea activităților auditabile
- identificarea riscurilor inerente asociate activităților
- stabilirea factorilor de analiză a riscurilor și a nivelelor de apreciere a acestora
- stabilirea nivelului riscului pe criterii de apreciere
- determinarea punctajului total al riscului
- clasarea activităților în funcție de analiza riscurilor
- ierarhizarea activităților care urmează a fi auditate
- elaborarea tematicii în detaliu a activităților de audit
- elaborarea planului strategic și anual de audit intern

a)Identificarea activităților auditabile se realizează în urma analizei actului de înființare,

organigramei, ROF-ului, deciziilor de organizare a eventualelor noi activități, etc .Aceasta
etapa se concretizează în întocmirea de către auditori a listei activităților de audit din cadrul
entității.
În practică, în unele situații se întâlnesc activități necuprinse în organigramă sau în ROF și
în aceste cazuri auditorii interni trebuie să le aibă în vedere la întocmirea listei activităților
de audit.
b) Identificarea riscurilor inerente asociate activităților. Evaluarea riscurilor trebuie să
aibă în vedere gestionarea schimbării: oamenii se schimbă, metodele se schimbă,
organizările și politicile se schimbă și ca atare și riscurile se schimbă. Evaluarea riscului
înseamnă identificarea și analiza riscurilor relevante în îndeplinirea obiectivelor, pentru a
cunoaște modul în care acestea trebuie să fie administrate. Evaluarea riscului este o parte a
procesului operațional și trebuie să identifice și să evalueze factorii interni și externi care ar
putea afecta obiectivele organizației.
Factorii interni și externi trebuie să fie luați în considerare într-o abordare a evaluării
riscului. Factorii interni sunt, de exemplu, natura activităților entității, calificarea
personalului, schimbările majore în organizare sau randamentul angajaților. Factorii externi
pot fi variația condițiilor economice, schimbarea cadrului legislativ, factorul politic sau
schimbările intervenite în tehnologie.
Identificarea riscurilor asociate activităților trebuie să țină seama de formele de control
intern, respectiv de existența și funcționalitatea procedurilor. Știind că pentru orice activitate
se elaborează o procedură de lucru care va conține și controalele interne, dacă aceasta
lipsește, activitatea prezintă riscuri potențial mai mari decât cele pentru care sunt elaborate
proceduri. Aceasta se bazează pe faptul ca personalul de execuție, neavând o procedură
unitară, va înțelege foarte greu activitatea și implicit realizarea ei în practică.
c) Stabilirea factorilor de analiză a riscurilor și a nivelelor de apreciere a acestora se
realizează ținând cont de recomandările din Normele generale de exercitare a auditului
public intern aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 38/2003. Se utilizează
factorii privind aprecierea controlului intern, aprecierea cantitativă și aprecierea calitativă, la
care se mai pot adăuga și alți factori specifici activității.
Pentru stabilirea ponderii riscului se au în vedere importanța și greutatea factorului de risc în
cadrul activității respective și de asemenea, faptul că suma ponderilor factorilor de risc
trebuie să fie 100.
În funcție de criteriile alese pot fi stabilite spre exemplu următoarele ponderi:
- aprecierea controlului intern ..40%
- aprecierea cantitativă. 25%
- aprecierea calitativă 20%
- modificări legislative. 10%
- vechimea personalului 5%
Factorul de risc este elementul utilizat pentru a identifica probabilitatea că evenimentele să
aibă un efect negativ asupra unei activități e audit.
Nivelul factorului de apreciere a riscului reprezintă modificarea produsă de efectul riscului
asupra domeniului de audit.
d) Stabilirea nivelului riscului pe criteriile de apreciere se realizează prin aplicarea la
fiecare factor de analiză a riscurilor a unui nivel de apreciere.
Aprecierea controlului intern; la finele fiecărei misiuni auditorii formulează un raționament,
o apreciere despre calitatea controlului intern al unității sau al structurii auditate. Pentru a
stabili acest criteriu, se cifrează această apreciere plasând-o pe o scara de valori pe trei
nivele:
1.control intern corespunzător
2.control intern insuficient
3.control intern cu lipsuri grave
Aceasta reflecție făcuta la finele fiecărui audit ia puțin timp, se aplică pe măsură ce se
realizează planul, fără a aștepta actualizarea de la finele anului: este aprecierea privind
calitatea controlului asupra activității în cauza. Aceasta reflecție se face într-o manieră
subiectivă sau obiectivă.
A doua apreciere luată în considerare este cea cantitativă: este menită să măsoare importanța
mizelor. Pentru a o cifra, auditorul evaluează, la finele auditului bugetul anual al entității
publice sau poate lua în calcul alte elemente relevante.
Daca entitatea poate fi apreciată cu două sau trei din aceste elemente, va fi reținut acela a
cărui valoare este cea mai importantă.
Valoarea reținută o dată identificată sau calculată ,se pot identifica doua praguri cantitative.
Cifrele sunt determinate astfel încât:
- dincolo de primul prag se poate spune că miza este de importanță scăzută
- dincolo de cel de-al doilea prag miza este mare
- între cele doua praguri miza are o importanță medie
Aceste aprecieri conduc la stabilirea a trei nivele:
1.Miza slabă
2.Miza medie
3.Miza importantă
Cea de-a treia apreciere este mai dificil de realizat deoarece aceasta este doar calitativă: este
o apreciere asupra vulnerabilității unității auditate.
Pentru a o cifra vor fi examinați toți factorii care ar putea avea o anume incidență asupra
vulnerabilității subiectului auditat:
- structura se afla la sediul social, într-un mediu de lucru de bună calitate sau este la o
distanță considerabilă?
- beneficiază de o conducere de calitate sau de un singur responsabil de nivel mediu?
- personalul are o calificare bună sau are nevoie de pregătiri profesionale complementare?
- mediul social este liniștit sau este supus riscurilor?
- activitățile care trebuie să se realizeze sunt simple sau foarte complexe?
În funcție de răspunsul la aceste întrebări, auditorul decide în mod subiectiv, bine înțeles, să
efectueze structurii auditate, unul dintre cei trei coeficienți:
1.Vulnerabilitate scăzuta
2.Vulnerabilitate medie
3.Vulnerabilitate mare
Vulnerabilitatea va fi întotdeauna mare în prezența unor zone considerate, ca prezentând
riscuri potențiale ridicate. Aceasta etapa se concretizează în întocmirea situației, stabilirea
nivelului riscului.
e) Determinarea punctajului total se realizează prin aplicarea ponderii nivelului de
apreciere a fiecărui factor de risc pe nivele de risc în vederea stabilirii punctajului total, pe
baza formulei P=å P x N
unde: P –punctaj total
P –ponderea riscurilor pentru fiecare factor
N –nivelul riscului pentru fiecare factor utilizat
La stabilirea ponderii riscului se au în vedere importanța și greutatea factorilor de risc în
cadrul domeniului respectiv. De asemenea, suma ponderilor factorilor de risc trebuie sa fie
de 100% pe fiecare activitate.
Etapa se concretizează în întocmirea situației, determinarea punctajului total.
f) Clasarea activităților pe baza analizei riscurilor se realizează pe baza punctajelor totale
obținute anterior, stabilite în ordinea efectului produs asupra domeniului de audit și
departajate pe o scară cu trei nivele: mari ,medii și mici.
Fiecărei misiuni de audit ce va figura în plan i se va acorda o poziție de ordonare în funcție
de risc, poziție care permite determinarea frecvenței care trebuie să se aplice în cadrul
misiunilor. Etapa se concretizează în întocmirea situației, clasarea activităților.
Auditorii vor prelua din lista de clasare a activităților și riscurilor, activitățile care prezintă
risc mare și pe cât posibil, pe cele cu risc mediu, în funcție de importanța lor. Activitățile cu
riscuri mici se țin în supraveghere și vor fi prinse în plan, obligatoriu, cel puțin o data la trei
ani.
g) Ierarhizarea activităților care urmează a fi auditate se realizează pe baza situației
anterioare ținând cont și de numărul personalului, timpul disponibil, alte activități care se
desfășoară în cadrul structurii de audit intern și în mod special, de analiza riscurilor
identificate la celelalte domenii din cadrul entității.
Etapa se concretizează prin elaborarea Situației punctelor tari și punctelor slabe, document
care prezintă sintetic rezultatul evaluării fiecărei activități în scopul elaborării Planului de
audit intern.
Documentul conține și o opinie referitoare la nivelul impactului riscurilor activităților asupra
domeniului auditabil și a gradului de încredere privind funcționalitatea activității în cadrul
domeniului.
Din cele șapte etape pentru care s-a făcut analiza și evaluarea riscurilor și apoi clasarea
acestora, având în vedere cele de mai sus, s-a considerat că în planul pentru perioada curentă
pot fi cuprinse doar activitățile care au fost clasate cu riscul mare. De asemenea, la aceasta s-
a adăugat o activitate care are riscul mic, dar care nu a fost auditată în ultimii doi ani
h) Elaborarea tematicii în detaliu a activităților de audit. Tematica în detaliu cuprinde
misiunile de audit intern ce vor face parte din planul strategic și anual. Etapa se
concretizează în întocmirea situației, tematica În detaliu a activităților de audit.
i)Elaborarea planului strategic și anual de audit intern
Pentru elaborarea planului de audit intern este necesar să se determine pentru fiecare
obiectiv perioada auditată, fondul de timp necesar pentru realizarea misiunilor și numărul
auditorilor implicați.
Etapa se concretizează în elaborarea Planului strategic și anual de audit intern.
În concluzie, elaborarea Planului va cuprinde deci ,cinci etape:
1.Realizarea ( sau actualizarea) unei liste complete a misiunilor de audit.
2.Calcularea ( sau actualizarea) coeficientului de risc al fiecărei misiuni și deci stabilirea
periodicității.
3.Redactarea proiectului de plan după consultarea principalilor responsabili și exprimarea sa
în timp/auditor.
4.Ajustarea în funcție de propunerile conducătorului entității.
5.Aprobarea planului de către conducerea entității publice.
Ulterior întocmirii planului, în funcție de necesități, acesta poate fi actualizat, dar tot pe baza
analizei riscurilor și cu aprobarea conducerii entității.
Planificarea nu reprezintă planul în sine, dar ea este elaborată începând cu primul an al
planului ale cărui elemente acesta le conține. Planificarea traduce planul de audit în unități
de alocare a timpului de lucru pe fiecare auditor în parte. În acest scop trebuie să fie
respectate următoarele patru etape:
- cunoașterea perioadelor de indisponibilitate a fiecărui auditor: concedii, perioada de
pregătire profesională, etc.
- plecând de la aceste date, crearea echipelor de audit, desemnând auditorii pentru misiunile
care le sunt rezervate și luând în considerare succesiunea misiunilor.
- obținerea acordului celor auditați cu privire la perioadele fixate pentru misiunile de audit.
- planificarea timpului de lucru al fiecăruia.
In acest mod se obține un document care va permite:
- fiecărui auditor să-și planifice și să-și organizeze munca și deplasările
- șefului structurii de audit intern să-și integreze activitatea în aceasta planificare și să
monitorizeze evoluția lucrărilor.
Planificarea trebuie monitorizată și actualizată datorită faptului că există modificări
permanente sau din alte motive cum ar fi:
- o estimare proastă a timpului de lucru necesar;
- pregătiri profesionale efectuate mai devreme sau decalate;
- boli sau alte absențe neprevăzute;
- audituri ad–hoc, etc.
Monitorizarea timpului de lucru se efectuează plecând de la listele de prezență realizate de
auditori sau de șeful structurii de audit intern. Aceste liste trebuie să permită ajustarea
permanentă a planificării: este unul din rolurile principale ale șefilor structurilor de audit
intern.
Cel puțin o dată pe trimestru se compară timpul efectiv cu timpul prevăzut în plan. Aceasta
comparare este utilă din mai multe puncte de vedere și anume:
- permite calcularea gradului de avansare a misiunii în raport cu planul.
- permite ajustarea bugetelor de cheltuieli (cu precădere cheltuielile de deplasare și
pregătire).
- permite detalierea elaborării planurilor activităților viitoare printr-o mai bună abordare a
estimării timpului.
Din punct de vedere practic, această comparare ce trebuie realizată pentru fiecare temă de
misiune prevăzută pentru anul respectiv, se poate efectua simplu, pe un calculator.
Plecând de la această informație de bază, șeful compartimentului de audit intern va calcula
indicatori la finele anului calendaristic, indicatori care sunt foarte importanți pentru
gestionarea structurii de intern:
Timpul consacrat auditurilor
Timpul total - este un indicator care permite compararea activității auditorilor și o mai bună
definire a cifrei forfetare de 40 săptămâni de audit pe auditor. Daca aceasta cifra este
considerata drept normă, este important să putem măsura abaterile de la normă.
Timpul de pregătire
Timpul total - este un indicator ce permite măsurarea efortului global de pregătire și
repartizarea pe fiecare auditor. Plecând de la aceste elemente, șeful structurii de audit intern
stabilește un program de pregătire pentru auditori. Dacă datele menționate de auditor sunt
exacte, se poate calcula, controla și compara următoarele:
- timpul petrecut pentru fiecare etapă de audit în raport cu timpul total consacrat misiunii.
Cumularea timpilor de lucru oferă o idee generală asupra timpului de pregătire, asupra
timpului destinat rapoartelor de audit, etc. Detalierea permite măsurarea și explicarea
variațiilor de la o misiune la alta, de la un auditor la altul.
- timpul neproductiv: deplasări, etapa de pregătire a misiunii, constituirea dosarelor, etc., dar
important este să se înregistreze în contabilitatea unei misiuni tot timpul de lucru de la
ordinul misiunii și până la difuzarea raportului.
- măsurarea termenelor de timp este un alt element important și este necesară urmărirea:
termenului de timp între sfârșitul muncii pe teren și redactarea proiectului de raport,
termenul de timp între redactarea proiectului de raport și primirea răspunsurilor la
recomandări, termenul de timp între sosirea acestor răspunsuri și trimiterea raportului
definitiv.
- analizarea și monitorizarea timpului destinat auditurilor neplanificate în raport cu timpul
total precum și numărul de misiuni planificate și nerealizate în raport cu numărul total de
misiuni.
Planul de audit elaborat astfel sau prin altă metodă - este un instrument de lucru
indispensabil:
- el definește cadrul în care vor lucra auditorii
- permite o estimare rațională a necesarului de auditori
- oferă structurii de audit intern, o idee pentru definirea politicii care trebuie dusă în cadrul
unui audit intern.

Concluzii
Regula de bază în desfășurarea auditului o constituie urmărirea activităților în succesiunea
lor firească, spre exemplu: contractare, proiectare, omologare, execuție, livrare. În cele mai
multe situați, auditul sistemului calității este realizat în scopul constructiv de a se asigura că
sistemul calității organizației funcționează, constituind un instrument al dezvoltării acestuia.
Din aceste considerente este necesar ca programul de audit să fie planificat. Aceasta dă
posibilitatea auditorului și auditatului de a se pregăti pentru audit și a face posibilă
desfășurarea lui cu maximum de cooperare de ambele părți.

Bibliografie:

https://scholar.google.ro/