Cum s-a agăţat de putere regimul

comunist din Cuba.

Cuba a rămas comunistă după prăbuşirea URSS, deşi a fost izolată politic şi
fără acces la subvenţiile care ţineau economia în suferinţă pe linia de
plutire. O perioadă „specială” în termenii lui Castro a urmat, cu penurii
alimentare şi resurse energetice sărace însă un amestec de represiune crudă
şi oportunism viclean a menţinut la putere comunismul.

Fidel Castro s-a descurcat să găsească surse de bani care să substituie

fluxul din URSS. Turismul european şi canadian a adus valută în ţară.
Venezuela lui Hugo Chávez a furnizat energie în schimbul asistenţei
politice şi militare a Cubei. Havana şi-a închiriat serviciile medicale în
străinătate, iar guvernul a încasat direct plăţile în dauna personalului
medical remunerat derizoriu. Apoi, Castro a făcut o armă din legăturile
familiale ale cubanezilor americani care trimiteau bani rudelor rămase pe
insula comunistă. Regimul a permis vizita acestor rude şi intrarea în Cuba a
dolarilor de care avea disperată nevoie. Guvernul a înfiinţat şi o reţea de
magazine cu plata doar în dolari unde se comercializau bunuri rare la
preţuri piperate, păstrând pentru sine acest profit.

Castro a fost mereu suspicios faţă de forţele pieţei libere şi, în ciuda
sfaturilor venite de la Beijing, a ales să nu urmeze modelul comunist
chinez sau vietnamez, introducând unele reforme limitate doar în
perioadele dificile şi inversându-le ulterior.

Castro a manipulat de asemenea fluxul resurselor astfel încât să lucreze

pentru regim. Havana nu a permis dezvoltarea unui sector de afaceri
independent pe insulă, investitorii străini fiind atent monitorizaţi. Niciunul
dintre aceştia, fie persoană sau corporaţie, nu a fost lăsat să acumuleze
suficiente active astfel încât să reprezinte o ameninţare politică la adresa
structurii de putere. Din fruntea forţelor armate, Raúl Castro se asigura că
ofiţerii loiali erau beneficiarii primari ai industriei turistice în floare astfel că
fie armata, fie statul sau Partidul Comunist erau partenerii privilegiaţi în
antreprenoriatul comun cu investitorii străini.

Chiar dacă sistemul nu a adus prosperitate pe insulă, le-a permis fraţilor

Castro să controleze în continuare ţara. Având sprijinul armatei, Partidul
 Comunist are o reţea cuprinzătoare de colaboratori şi acoliţi care
protejează regimul, iar acesta oferă în schimb accesul prioritar la resursele
disponibile.

Nu se pune problema că guvernul cubanez şi-ar dori o relaţie comercială

normală cu SUA, dacă cineva ar putea crede asta. Embargo-ul american
permiţând schimbul în alimente şi provizii medicale este deopotrivă o
scuză convenabilă şi o unealtă politică importantă pentru Havana. Este o
raţionalizare universală pentru cei 60 de ani de eşec economic -asta în
ciuda exemplului Venezuelei, o demonstraţie a faptului că socialismul
poate genera sărăcie extinsă şi suferinţă chiar şi în absenţa unui embargo
american. Dar mai are şi scopul de a împiedica înfăptuirea unui coşmar al
loialiştilor regimului - şi anume un val puternic de investitori cubanezo-
americani care să regenereze economia Cubei, punând astfel capăt
monopolului resurselor care menţine regimul la putere.

În timp ce Diaz-Canel aruncă vina pentru tulburările curente pe America,

administraţia Biden nu are motive să primească cu braţele deschise
instabilitatea insulei. În 1980, Castro a răspuns tulburărilor permiţând unui
număr de 125.000 de cubanezi să fugă în SUA, dându-i mari bătăi de cap
lui Jimmy Carter.

Influenţată fără îndoială de sentimentele anticomuniste ale preşedintelui

comisiei pentru relaţii externe a Senatului, Bob Menendez, precum şi de
puterea statului Florida în Colegiul Electoral, administraţia Biden a lăsat în
vigoare sancţiunile asupra Cubei din era Trump. Cu excepţia cazului în care
evenimentele scapă de sub control, Washingtonul are mai multe şanse să
ignore neplăcerile şi mai degrabă să adapteze la statu quo-ul cubanez
decât să facă presiuni pentru a provoca schimbări politice.
 Partidul Comunist din Cuba
Partidul Comunist din Cuba ( Partido Comunista de Cuba , PCC) este partidul politic care
guvernează Republica Cuba. Este un partid comunist de model marxist-leninist. Constituția
cubaneză atribuie rolul Partidului de a fi „forța conducătoare a societății și a statului”. Din aprilie
2011, primul secretar al Partidului Comunist din Cuba este Raúl Castro, președintele Cubei,
fratele mai mic al fostului prim-secretar și președinte al Cubei, Fidel Castro, iar al doilea
secretar este José Ramón Machado Ventura

IDEI SUMARE

Lider Raúl CASTRO

Fondat 3 octombrie 1965
Culoare de petrecere rosu si albastru
Comunism, marxism-leninism, naționalism de
Ideologie
stânga, castrism, ghevarism
Poziția politică Extremă stânga
Scaunele Adunării Naționale 614/614
Bratul Tineretului Liga Tinerilor Comuniști
RESURSE CONEXE

Partidele politice din Cuba

Alegeri din Cuba

Partidul Comunist din Cuba ( spaniolă : Partido Comunista de Cuba , PCC ) este singurul partid
de guvernământ din Cuba . A fost fondată la 3 octombrie 1965 ca succesor al Partidului Unit al
Revoluției Socialiste Cubane , care a fost, la rândul său, format din Mișcarea 26 iulie și Partidul
Socialist Popular, care a preluat puterea în Cuba după Revoluția din Cuba din 1959 . Partidul
guvernează Cuba ca un stat autoritar cu partid unic [9] [10] [11] [12] [13]unde disidenţa şi opoziţia politică sunt
interzise şi reprimate. Constituția cubaneză atribuie rolul partidului de a fi „ forța conducătoare a
societății și a statului ”.
Cel mai înalt organ din cadrul PCC este Congresul Partidului , care se întrunește o dată la cinci
ani. Când Congresul nu este în sesiune, Comitetul Central este organul suprem. Deoarece
Comitetul Central se întrunește de două ori pe an, majoritatea sarcinilor și responsabilităților de zi cu
zi revin Biroului Politic .
 Istoric
Cuba a avut o serie de organizații comuniste și anarhiste din perioada
timpurie a Republicii (fondată în 1902). Partidul Comunist din Cuba
„ internaționalizat ” original s-a format în anii 1920. În 1944, s-a
redenumit Partidul Popular Socialist din motive electorale. În iulie 1961, la
doi ani după răsturnarea cu succes a lui Fulgencio Batista și crearea unui
guvern revoluționar, s-a format Organizațiile Revoluționare
Integrate (ORI) din fuziunea:

 Mișcarea 26 iulie a lui Fidel Castro

 Partidul Popular Socialist condus de Blas Roca
 Părți din directorul revoluționar bazat pe studenți, condus de Faure
Chomón
La 26 martie 1962, ORI a devenit Partidul Unit al Revoluției Socialiste
Cubane (PURSC), care, la rândul său, a devenit Partidul Comunist din
Cuba la 3 octombrie 1965. În articolul 5 din Constituția cubaneză din 1976,
Partidul Comunist este recunoscut ca „forța călăuzitoare superioară a
societății și a statului, care organizează și orientează eforturile comune
către scopurile înalte ale construcției socialismului și înaintarea către
societatea comunistă”. [19] [20] Tuturor partidelor, inclusiv Partidul Comunist, le
este interzis să-și facă publicitate publică organizațiilor.
În primii cincisprezece ani ai existenței sale oficiale, Partidul Comunist a
fost aproape complet inactiv în afara Biroului Politic . Comitetul Central de
100 de persoane s-a întâlnit rar și la zece ani de la înființare a fost
primul Congres regulat de partida fost tinut. În 1969, membrii partidului
erau de doar 55.000 sau 0,7% din populație, făcând PCC cel mai mic partid
comunist la guvernare din lume. În anii 1970, aparatul partidului a început
să se dezvolte. Până la momentul primului Congres de partid din 1975,
partidul a crescut la puțin peste două sute de mii de membri, Comitetul
Central se întruna regulat și asigura aparatul organizatoric dând partidului
rolul de lider în societate pe care partidele comuniste la guvernare îl dețin
în general. Până în 1980, partidul a crescut la peste 430.000 de membri și
a crescut și mai mult până la 520.000 până în 1985. Dispozitivele partidului
au crescut pentru a se asigura că cadrele sale de conducere erau numite
în poziții cheie guvernamentale
 Comitetul central
Informații suplimentare: al 8-lea Comitetul Central al Partidului
Comunist din Cuba

Sediul partidului

Organele de conducere ale partidului au fost Biroul

Politic și Secretariatul până în 1991, când cele două organisme
au fost fuzionate într-un Birou Politic extins cu peste douăzeci de
membri. Cu toate acestea, Secretariatul a fost reintrodus în 2002.
Există și un Comitet Central care se întrunește între congresele
de partid. La cel de-al cincilea Congres, dimensiunea Comitetului
Central a fost redusă la 150 de membri față de numărul anterior
de 225 de membri. Fidel Castro a fost primul secretar (sau lider)
al partidului încă de la înființare, în timp ce Raúl Castro a fost al
doilea secretar. După demisia lui Fidel Castro din 2008 din
partidul și guvernul cubanez , Raúl Castro a devenit prim-
secretar.