Fidel Castro, pe numele său complet Fidel Alejandro Castro Ruz, (n.

13
august 1926) este un revoluţionar cubanez care a participat la răsturnarea dictaturii
lui Fulgencio Batista şi transformarea Cubei în primul stat comunist din emisfera de vest.
A deţinut titlul de premier până în 1976, când a devenit preşedintele Consiliului Statului
şi Consiliului Miniştrilor. Fidel Castro Ruz a fost prim-secretar al Partidului Comunist
Cubanez (PCC) de la formarea sa în 1965.
Castro s-a născut în Birán (lângă Mayarí, azi în provincia Holguín), Fidel şi-a
petrecut primii ani cu familia sa bogată de fermieri. Fiul lui Ángel Castro y Argiz şi Lina
Ruz González, el a fost educat în şcoli iezuite, inclusiv în Colegio Belén din Havana. Din
1945 a studiat dreptul la Universitatea din Havana, absolvind în 1950. Castro a practicat
avocatura într-o societate mică între 1950-1952. El a devenit candidat pentru un loc în
parlament pentru Partidul Ortodox, dar lovitura de stat al lui F. Batista l-a dat jos pe
Carlos Prío Socárras, şi alegerile au fost anulate. Castro l-a acuzat pe Batista de
violarea constituţiei în tribunal, dar petiţia a fost ignorată. În schimb, Castro a atacat
Barăcile Moncada pe 26 iulie 1953. Peste 80 din atacatori au fost ucişi iar Castro a fost
arestat. A fost acuzat şi condamnat la 15 ani închisoare. Totuşi a fost eliberat în mai 1955
şi a plecat în exil în Mexic şi Statele Unite, unde a format Mişcarea 26 Iulie.
Până la urmă Castro s-a întors în Cuba cu un număr de exilaţi, navigând
clandestin din Mexic în Cuba pe iahtul Granma. Prima acţiune a avut loc în provincia
Oriente pe 2 decembrie 1956. Doar 16 din cei 81 de atacatori au supravieţuit pentru a se
retrage în munţii Sierra Maestra pentru a duce un război de gherilă împotriva forţelor lui
Batista. Printre supravieţuitori erau şi Ernesto "Ché" Guevara, Raúl Castro şi Camilo
Cienfuegos. Pe 24 mai 1958 Batista a trimis 17 batalioane împotriva lui Castro, care au
fost înfrânte din cauza moralului scăzut şi ratei mari de dezertare. În ziua de 1 Ianuarie
1959, Batista şi C. R. Aguero au fugit din ţară, iar forţele lui Castro au cucerit Havana.
Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Raúl Castro Ruz şi armata
lor de rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherilă care se opuneau
dictatorului Fulgencio Batista. 'Mişcarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste
mişcări şi a cucerit puterea, formând guvernul în 1959, după victoria împotriva forţelor
militare loiale lui Batista. În momentul în care Batista a fost alungat de la putere, 75% din
terenul cultivabil era proprietatea cetăţenilor străini şi companiilor străine (în special
nord-americane). Noul guvern revoluţionar a adoptat reforma agrară şi a confiscat cea
mai mare parte a proprietăţilor agricole ale companiilor străine. În scurtă vreme, relaţiile
cu SUA s-au deteriorat. La început, Castro nu dorea să discute planurile sale de viitor, dar
în cele din urmă s-a declaratcomunist, explicând că încearcă să
construiască socialismul în Cuba. Au fost stabilite relaţii deplomatice cu Uniunea
Sovietică. Un guvern nou, condus de renăscutul Partid Comunist Cubanez, a început să
pună în practică reformele economice promise de Castro. Printre alte lucruri, asistenţa
medicală şi învătământul au devenit gratuite pentru toţi cubanezii pentru prima oară. Cu o
oarecare întârziere, o constituţie de inspiraţie sovietică a fost adoptată în 1976.
Pentru mai multe decenii, Cuba a primit un ajutor (subvenţie) masiv din partea URSS, în
schimbul zahărului cubanez, sovieticii livrând petrol. O parte din cantitatea aceasta de
petrol era consumată în Cuba, iar restul era vândut pe piaţa mondială pentru un profit de
câteva miliarde de dolari. În schimbul acestei subvenţii sovietice, Cuba sprijinea
mişcările comuniste din toată America Latină (printre altele: Nicaragua, El
Salvador, Guatemala, Columbia si Chile) si din Africa (Angola, Mozambic şi Etiopia).
Numai în Angola existau peste 50.000 de militari cubanezi. Colapsul Uniunii
Sovietice din 1991 i-a dat o lovitură economică grea Cubei, iar când sovieticii au încetat
acordarea ajutorului anual de 6 miliarde de dolari , guvernul comunist a chemat populaţia
la "perioadă specială" de refacere.
În ciuda faptului că i-a fost interzis accesul la împrumuturile de la FMI şi Banca
Mondială, deoarece Cuba este în zona debitorilor Clubului de la Paris cu sute de milioane
de dolari, economia ţării nu s-a prăbuşit, deşi venitul pe cap de locuitor este încă mai mic
decât era în 1989 (dar în creştere lentă). Economia cubaneză are ca ramuri
importante agricultura (tutun, zahăr, citrice), mineritul (nichel) şi turismul.
În primii ani ai revolutiei cubaneze, guvernul Castro a făcut o pauză cu toate vestigii ale
economiei capitaliste mondiale. Acesta a naţionalizat industriile din SUA, cum ar fi
utilităţile publice, realizează reforma agrară, a închis cazinourile Mafia-deţinute şi
încheiat de lungă durată şi a corupţiei sistemice. Fidel Castro intenţionează să
construiască un stat socialist bazat pe principiile unei, guvern regizat economie
planificată în mare parte deţinută de stat. El a făcut-o şi a transformat naţiunea de la un
controlată în mare parte de interesele de capital din SUA şi lumea interlopă a sistemului
actual, în loc în care cele mai multe dintre mijloacele de producţie sunt deţinute şi operate
de către stat, care are cea mai mare parte a forţei de muncă.
Dar Cuba a fost schimbarea oarecum de la dizolvarea Uniunii Sovietice, care a
furnizat cu subvenţii mari şi extrem de necesare, alimentat cu ulei la preţuri scăzute şi a
oferit o piaţă gata pentru exporturile cubaneze ca o mare parte din recolta anuală de zahăr
nu mai ar putea vinde în SUA, din cauza embargoului economic. Din necesitate, pentru a
revigora economia, care a fost grav afectată la începutul anilor 1990, guvernul Castro a
început să permită un număr limitat de firme. Pentru a creşte producţia agricolă şi de a
uşura penuria de alimente, a schimbat strategia de la fermă până la un accent pe cele de
dimensiuni mai mici şi mutat de la fermierii care să permită producţia de cooperative de
stat dreptul de a primi un anumit procent din profiturile de la randamentele lor de cultură
de mai sus o nivelul cerut de bază. Scopul guvernului a fost de a stimula agricultorii să-şi
atingă potenţialul maxim de producţie şi de a câştiga venituri pentru ei înşişi de a face
aceasta. Guvernul cubanez a început, de asemenea, pentru a permite pieţelor comerciale
agricole să fie deschis în jurul valorii de ţară ca stimulent suplimentar pentru agricultorii
să producă mai mult şi privat să poată profita de Seling suma în exces de ea. Aceste pieţe
au fost, de asemenea, un succes tactic la neutralizarea efectelor negative ale pieţei negre a
ţării de a face o ofertă mai uşor disponibile de produse alimentare la preţuri accesibile
pentru poporul cubanez în măsură să se folosească de ea.
Guvernul a introdus, de asemenea, schimbări în domeniul de retail şi mici
întreprinderi de producţie relaxarea restricţiilor cu privire la dreptul de a le opera ca
privat pentru-profit afaceri. În plus, guvernul a legalizat utilizarea dolarului american şi a
montat un efort concertat de a profita de dorit locaţie de pe insula din Caraibe pentru a
dezvolta industria turismului a ţării prin încurajarea investiţiilor private în larg. În 1995,
cubanez Constituţia a fost modificată pentru a încuraja. A acordat dreptul de proprietate
de 100% pentru companiile străine în asocierile în participaţie de pe insula -. Până la
capacul 49% stabilit în 1982 Schimbarea adus o creştere dramatică în acorduri de joint-
venture, care a crescut de la 20 în 1991 la 398 în 2001 (substanţial în sector turistic).
Cuba a beneficiat de-le pe toate ca o modalitate de a atrage capital străin, pentru a stimula
economia, şi să ofere locuri de muncă pentru poporul cubanez. Rezultatele de pana acum
sunt semnificative ca turismul a cunoscut o creştere impresionantă în ultimii 15 ani.
Numărul anual de vizitatori în Cuba, în 2004 a fost de aproximativ 2 milioane de euro sau
o crestere de sase ori din 1990 şi suma pe care a petrecut a crescut de opt ori la aproape 2
miliarde de dolari. Până în anul 2000, ocuparea forţei de muncă în sectorul privat a
crescut la aproximativ 23% din forţa de muncă totală, care a fost de până la 8% în 1981.
În aceeaşi perioadă, ocuparea forţei de muncă în sectorul public a scăzut la aproximativ
77% din totalul de la nivelul de 92% se a fost la în 1981.
Tot în perioada în care Castro s-a aflat la conducerea Cubei, educaţia şi sistemul
sanitar din acest mic stat au fost la îndemâna tuturor cubanezilor. Indiferent de cât erau de
săraci, locuitorii insulei au fost învăţaţi să scrie şi să citească. Mai mult, fiecare copil
cubanez avea asigurat, gratuit, laptele până la vârsta de 6 ani. Drept recunoştinţă, Castro a
devenit primul şef de stat care a primit medalia „Sănătate Pentru Toţi” de la Organizaţia
Mondială a Sănătăţii în 1988.
Regimul lui Fidel Castro a fost acuzat, frecvent, de abuzuri la adresa drepturilor
omului, în special tortură, încarcerare arbitrară, procese nedrepte şi execuţii fără judecată.
Havana a mai fost acuzată de lipsa libertăţii presei, de scoaterea în afara legii a oricărei
opoziţii şi de faptul că împiedică organizarea de alegeri libere şi democratice.
Un alt moment de cotitură în relaţiile cubanezo-americane s-a desfăşurat în 1962.
După ce a discutat cu liderul sovietic Nikita Hruşciov, Castro a acceptat plasarea
rachetelor sovietice pe teritoriul Cubei, cu ţinta SUA. Avioanele americane au descoperit
instalaţiile la 15 octombrie 1962. La 22 octombrie, SUA au anunţat public acest lucru şi
au impus embargoul (numit „carantină“), pentru a opri navele sovietice. Hruşciov a
renunţat la rachete în schimbul retragerii în secret a celor americane din Turcia şi
promisiunea de a nu invada insula.
Economia Cubei este una a proprietăţii de stat, cu câteva mici întreprinderi
private. Turismul a devenit principala sursă de venituri, iar între 1993 şi 2004, dolarul
SUA devenise monedă oficială (economia folosea un sistem cu două valute).
Economia Cubaneză a fost greu lovită de colapsul Uniunii Sovietice şi al CAER-ului, cu
statele căruia făcea comerţ în principal. Printre problemele mai recente se numără preţul
ridicat al ţiţeiului, recesiunea pieţelor principalelor sale produse de
export, zahărul şi nichelul, distrugerile provocate de uragane, (uraganul Charley a făcut
pagube de aproximativ 1 miliard de dolari), recesiunea în turism şi condiţiile nesigure din
economia mondială. La sfârşitul lui 2003 şi începutul lui 2004, atât turismul cât şi preţul
nichelului au avut creşteri. Un factor important al restabilirii economiei cubaneze sunt
banii expediaţi de americanii de origine cubaneză (care reprezintă aproximativ 3% din
economia tării, după unele estimări). Cuba face comerţ cu aproape toate ţările lumii,
inclusiv cu SUA. Totuşi, Cuba datorează miliarde de dolari ţărilor Clubului de la
Parisprecum Franşa, Japonia ţi Germania.
Cuba remarcată pentru iniţiativa naţională de practicare a agriculturii
organice pentru a hrăni populaţia ameninţată de foamete. După prăbuşirea Uniunii
Sovietice, Cuba a pierdut peste 70% din importurile chimicalelor necesare agriculturii,
peste 50% dintre importurile alimentare şi cea mai mare parte a importurilor de petrol.
Sectorul agricol, bazat pe un model puternic mecanizat şi chimizat a fost imediat distrus.
Prin restructurarea industriilor agricole, prin eforturi ştiinţifice pentru găsirea de soluţii
organice, Cuba a reuşit rapid să convertească cu succes toată agricultura la producţia
organică. În ziua de azi, numai agricultura organică este permisă de lege.
În anul 2012, salariul mediu lunar era de 455 de pesos neconvertibili, adică 19 dolari
(aproximativ 13,7 euro).

BIBLIOGRAFIE

-BRYAN MOONEY-MARI LIDERI DIN ANTICHITATE PÂNĂ ÎN PREZENT

-VOLKER SKIERKA, FIDEL CASTRO, O BIOGRAFIE, BUCUREŞTI, PUBLICA
-IGNACIO RAMONET, FIDEL CASTRO: BIOGRAFIE PE DOUĂ VOCI,
BUCUREŞTI, EDITURA MINERVA
- STEPHANE COURTOIS, DICTIONARUL COMUNISMULUI, POLIROM 2008,
BUCURESTI,