Brazilia Epoca imperială

Împăratul Petru al II-lea al Braziliei.

Articol principal: Imperiul Brazilian.

După declararea independenței, Brazilia a devenit o monarhie constituțională. Imperiul Brazilian a avut o existență de 67 de ani, perioadă în
care a fost condus de doi împărați. Petru I a revenit totuși în Portugalia pentru a asigura fiicei sale succesiunea la tronul portughez, renunțând
la coroana braziliană[41]. După o perioadă de regență, Pedro al II-lea, având vârsta de numai paisprezece ani[42], a fost încoronat ca al
doilea împărat al Braziliei. În această epocă s-a dezvoltat agricultura și s-a construit rețeaua feroviară. De asemenea, țara a devenit o
importantă forță militară maritimă; dispunea de cea de-a patra flotă de război din lume[43]. În ciuda protestelor oligarhiilor din São Paulo, Rio
de Janeiro și Minas Gerais, sclavia a fost abolită în 1888. Cauzele abolirii sclavagismului au fost multiple, cea mai importantă fiind regresul
traficului sclavilor din Africa și opoziția personală a împăratului față de sclavagism.

După 1870 au apărut primele mișcări republicane[44], iar după abolirea sclaviei, Brazilia s-a confruntat cu o acută lipsă de forță de muncă,
criză ce a fost rezolvată prin atragerea unui mare număr de imigranți, cei mai mulți din Italia și Portugalia[45]. În 1889, o lovitură de stat
militară a condus la demisia primului ministru Afonso Celso de Assis Figueiredo, iar mai apoi, sub influența mișcării republicane, mareșalul
Deodoro da Fonseca a proclamat republica, pe 15 noiembrie 1889, și a forțat exilul familiei împăratului.

Republica

Deodoro da Fonseca a proclamat Republica, devenind astfel primul președinte al Braziliei.

După lovitura de stat, Imperiul Brazilian s-a transformat în Republica Statelor Unite ale Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind primul
președinte al Braziliei. O perioadă a Republicii Vechi a fost cunoscută sub denumirea de „republica de cafea cu lapte”, ceea ce făcea aluzie la
alternarea controlului asupra președinției între reprezentanții statelor dominante São Paulo și Minas Gerais[46]. Junta militară a început să
conducă republica în 1930. Getúlio Vargas a fost ales președinte ceva mai târziu și a rămas în funcție, ca dictator, până în 1945. După
restaurarea unei formei de guvernare democratice, Vargas a fost ales președinte încă o dată în 1951 și a rămas în funcție până în 1954, când s-a
sinucis.

După 1930, guvernele braziliene s-au concentrat pe dezvoltarea interiorului țării. Mandatul lui Juscelino Kubitschek s-a remarcat prin
campania politică a cărei deviză a fost „cincizeci de ani în cinci”. Atunci, în 1956, a demarat construirea orașului Brasília, care ulterior a
devenit capitala Braziliei, în 1960; perioada președinției lui Kubitschek s-a caracterizat și prin intensiva dezvoltare a industriei.

Militarii au acaparat încă o dată controlul asupra statului după o lovitură de stat în 1964 și au rămas la putere până în 1985 când au fost
înlăturați în urma luptelor dintre regim și elitele braziliene. În 1967, numele statului a fost schimbat la cel actual, Republica Federativă a
Braziliei[46]. Democrația a fost restabilită în 1988 când a fost promulgată actuala constituție, iar primul președinte democratic ales după
dictatura militară a fost Fernando Collor de Mello. În 1992, Congresul Național a votat pentru impeachment-ul împotriva lui Collor, după ce
acesta a fost implicat într-o serie de scandaluri dezvăluite de mediile de informare. Itamar Franco, succesorul lui, a implementat Plano Real, un
plan economic al cărui scop primordial a fost îmbunătățirea situației financiare a statului. Una dintre reformele introduse prin acest plan a fost
înlocuirea monedei de până atunci, cruzeiro, cu cea nouă, denumită real, la început fixată ca valoare la paritate cu dolarul american.
Președintele actual al Braziliei este Jair Messias Bolsonaro, ales în 2018.