UNIVERSITATEA „VALAHIA” TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

PROBLEME DE INTRODUCERE SI VIATA

BISERICEASCA IN EPISTOLELE PASTORALE

Îndrumător ştiinţific:
Pr. Prof. Univ. Dr. Leon Arion
Susţinător:
Constantinescu Cezar

TÂRGOVIŞTE
2014

1
 Cuprinsul lucrarii

INTRODUCERE

I. EPISTOLELE PASTORALE ALE SFANTULUI APOSTOL PAVEL

1. Autorul epistolelor pastorale
2. Autenticitatea si canonicitatea epistolelor pastorale
3. Destinatarii epistolei: Timotei si Tit
4. Locul, motivele si scopul scrierii epistolelor pastorale

II. IDEI TEOLOGICE IN CUPRINSUL EPISTOLELOR PASTORALE

1. Mantuirea obiectiva si subiectiva
2. Necesitatea mantuirii si grija pentru comunitate
3. Invatatura despre Sfanta Treime si revelatia dumnezeiasca
4. Invatatura despre sfarsitul lumii
5. Atitudinea lui Tit fata de crestini, iudei si eretici

III. VIATA BISERICEASCA EVOCATA IN EPISTOLELE PASTORALE

1. Organizarea bisericeasca
2. Ierarhia bisericeasca. Sacerdotiul crestin
3. Atitudinea preotului in Biserica si societate
4. Indatoririle preotesti si misionare ale ierarhiei crestine
5. Propovaduirea si apararea dreptei credinte

IV. EPISTOLELE PASTORALE – TEMEIURI TEOLOGICE DE BAZA

PENTRU CRESTINISM
1. Epistolele I si II Timotei si Tit - calauza a lucrarii preotesti
2. Importanta epistolelor pastorale pentru preotii de astazi
3. Viata crestina in epistolele pastorale
4. Timotei si Tit – modele de slujitori bisericesti

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE
2
 Activitatea divino-umana a Mantuitorului a fost redactata in scris, mai intai de
Sfintii Apostoli si Evanghelisti, urmand apoi a fi completata pe parcusul perioadei
apostolice de persoane sfinte. Sfintele Evanghelii amintesc in linii mari faptele, minunile,
parabolele si invataturile Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Insa, dupa Inaltarea Sa la
Cer, cei care au continuat aceasta propovaduire a cuvantului dumnezeiesc au fost Sfintii
Apostoli, fiecare cu contributia lui esentiala la opera de mantuire a intregii crestinatati.
Dintre Sfintii Apostoli, cel care a desfasurat cea mai prospera activitate din punct
de vedere misionar, pastoral si social a fost Sfantul Apostol Pavel, cel care a aplicat
intreaga invatatura a Mantuitorului, la conditiile sociale ale vremii sale. Sfantul Pavel a
fost cel mai „stralucit Apostol al Domnului Hristos, doctrinarul crestinismului si
raspanditorul indraznet al credintei noastre la neamuri”1.
Intreaga sa activitate misionara s-a desfasurat in vederea intemeierii comunitatilor
crestine, raspandirea cuvantului dumnezeiesc mantuitor, increstinarea oamenilor, precum
si randuirea unor episcopi pentru diferite teritorii care sa statorniceasca invataturile sale,
asigurand astfel continuitatea Bisericii. Misiunea sa a fost superioara celorlalti, el fiind
cel care a lasat in scris cele mai multe epistole. Din aceasta cauza, dar si din aportul
misiunii sale, Sfantul Apostol Pavel este considerat cel mai mare misionar crestin al
tuturor timpurilor, cel care a raspandit cuvantul lui Dumnezeu, atat oral, dar si in scris,
prin epistolele sale, in acelasi timp intemeietor de comunitati crestine, un teolog si pastor
de suflete desavarsit.
Epistolele Sfantului Apostol Pavel, intreaga sa invatatura care s-a pastrat in scris,
constituie o rezerva, daca putem spune asa a invataturii mantuitoare pe care Saul,
prigonitorul initial al Bisericii, devenit Apostol, ulterior Sfant ne-a lasat-o in vederea
invataturii, cunoasterii, aplicarii acestor cuvinte marete in viata noastra. Ele sunt in numar
de paisprezece si cuprind invatatura partiala orala pe care Sfantul Pavel a realizat-o in
misiunile sale de increstinare. Sfantul Pavel, cu toate ca a fost eretic initial, devenit
crestin si aparator al Bisericii ulterior, este considerat pana astazi trimisul lui Dumnezeu

1
Pr. Prof. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament. Manual pentru Seminariile Teologice, Ed. I. B.
M. al B. O. R., Bucureşti, 2002, p. 182;

3
in lume, si vestitorul comorii de viata si intelepciune care este Iisus Hristos. Intreaga lui
activitate s-a concretizat in vederea aducerii la Hristos a cat mai multe popoare, din
diferitele colturi ale lumii, intreprinzand cele trei calatorii misionare, in toate acestea „El
a trait numai prin Hristos si prin Hristos”2.
El insusi afirma despre care ca este mai presus decat fratii sai Apostoli intr-una
din epistolele sale, fiind cel mai mare misionar al omenirii: „Dar prin harul lui
Dumnezeu sunt ceea ce sunt; si harul Lui care este in mine n-a fost in zadar, ci m-am
ostenit mai mult decat ei toti. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine” (I Cor.
15, 10). Observam asadar, constientizarea proprie a Apostolului potrivit careia Dumnezeu
este Cel care l-a ales si l-a inzestrat cu putere pentru a-I indeplini misiunea.
Revenind la opera sa, in cele 14 epistole ale sale, Sfantul Pavel cuprinde mai
multe aspecte ale acestora, in ceea ce priveste cuprinsul si scopul epistolelor. Teologii de
mai tarziu, au facut mai multe impartirii ale acestor scrieri noutestamentare, fie dupa
locul si timpul cand au fost scrise, fie dupa destinatarii lor, fie dupa caracteristica
doctrinara a acestora sau din punct de vedere cronologic. Ceea ce urmarim noi in aceasta
teza de licenta este cuprinsul, doctrinar, dogmatic al acestora si observam ca, dupa acest
aspect ele au fost impartite in hristologice (Filipeni, Coloseni si Evrei), soteriologice
(Romani si Galateni), eclesiologice (Efeseni si parti din I Corinteni), eshatologice (I si II
Tesaloniceni, I Corinteni), pastorale (I si II Timotei, Tit si chiar Filimon), disciplinare (I
Corinteni) si apologetice (II Corinteni)3.
In cuprinsul lucrarii vom dezbate principalele probleme de introducere si viata
bisericeasca, pe care Sfantul Pavel le evidentiaza in cadrul epistolelor cu caracter pastoral
si anume cele doua scrieri catre Filimon si cea catre Tit. Intr-o publicatie mai veche a
Prea Cucernicului Parinte Indrumator Leon Arion, acesta caracteriza epistolele pastorale
ca fiind „sursa principala a invataturii Noului Testament, prin Sfantul Apostol Pavel,
despre lucrarea preoteasca in epoca apostolica”4.
Epistolele pastorale ale Sfantului Apostol Pavel se aseamana deosebit de mult
intre ele, din prisma continutului, dar si al limbii, stilului in care au fost scrise si scopurile
2
Mitropolitul Nicolae Mladin, Asceza şi mistica paulină, Ediţie îngrijită şi prefaţă de Pr. Prof. Dr. Ioan Ică,
Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 1;
3
Pr. Prof. Univ. Dr. Leon Arion, Compendiu neotestamentar de introducere şi exegeză, Ediţia a treia, Ed.
Grafica Prahoveană, Ploieşti, 2010, pp. 111-112;
4
Idem, „Epistolele pastorale despre preoţia harică” în Orizonturi Teologice, Oradea, 1999, p. 10;

4
acestor epistole. Spre deosebire de celelalte epistole, ele constituie un grup compact de
scrieri, si au fost alcatuite de Pavel, se pare ca spre sfarsitul vietii sale. Aceste epistole au
fost redactate de Sfanntul Pavel dupa Inaltarea Mantuitorului la Cer tocmai cu scopul de a
aduce la cunostinta vestea si indemnul Mantuitorului catre preoti de a predica cuvantul
dumnezeiesc pretutindeni in vederea mantuirii oamenilor.
Cele doua epistole catre Timotei si cea catre Tit, poarta numele de „epistole
pastorale”, datorita faptului ca ele se ocupa indeosebi de calitatile si indatoririle
pastorilor, adica ale celor asezati de Sfintii Apostoli in fruntea comunitatilor crestine. Ele
sunt scrise de Apostolul Pavel in ultima perioada a vietii sale, cu aproximatie intre anii
63-67, adica dupa prima captivitate romana si sfarsitul vietii sale. Ordinea lor cronologica
este de fapt I Timotei, Tit, si mai apoi II Timotei5.
Teologia contemporana le acorda o deosebita importanta mai ales in domeniul
teologiei pastorale deoarece ele constituie „un cod perfect pentru folosul preotilor si
intregii ierarhii bisericesti, un adevarat tratat asupra artei de a pastori turma
duhovniceasca”6. Caracterul pastoral al acestor epistole este evidentiat de faptul ca aceste
scrieri ale Noului Testament au in vedere lucrarea pastoral-misionara a tuturor slujitorilor
Bisericii, evidentiind astfel preotia ierarhica sacramentala, cu cele trei trepte de
organizare ale sale, ca o structura esentiala a constitutiei teandrice a Bisericii.
In cuprinsul lor, cele trei epistole pastorale, nu justifica numai un caracter profund
pastoral, dar ele cuprins si invataturi si indemnuri ale Apostolului Pavel in legatura cu
diferite idei teologice, precum si probleme de viata bisericeasca. Din randul ideilor
teologice, Sfantul Pavel ofera informatii privitoare la mantuirea lumii, sub formele ei,
obiectiva sau subiectiva, invatatura despre Sfanta Treime, revelatia dumnezeiasca,
sfarsitul lumii dar evidentiaza si atitudinea lui Tit, fata de eretici si iudei. In problemele
de viata bisericeasca, Sfantul Pavel, ofera indicatii precise atat lui Timotei, cat si lui Tit,
in vederea organizarii bisericesti, a ierarhiei, probleme privitoare la comportamentul
preotului, la indatoririle lui, precum si in vederea propovaduirii si apararii dreptei
credinte.

5
I. P. S. Bartolomeu Anania, Biblia comentată – Noul Testament, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucureşti, 1993,
p. 366;
6
Pr. Prof. Ioan Constantinescu, op. cit., p. 281;

5
 Aceste epistole au intrat in uzul general cu numele de „pastorale”, insa, sunt multi
teologi care afirma faptul ca acestea ar trebui numite „episcopale” din pricina faptului ca
ele sunt adresate episcopilor Biserii primare, Timotei si Tit, iar in cuprinsul lor sunt
detaliate indatoririle de episcopi ai locului, mai precis, din Efes si insula Creta 7.
O contributie deosebita in privinta acestor epistole au avut-o si unii dintre Sfintii
Parinti, cu precadere Sfantul Ioan Gura, Teodoret de Cyr, dar si Tertulian sau Fericitul
Augustin. Sfantul Ioan Gura de Aur intr-una din prelegerile sale cu privire la epistolele
pastorale, se intreba de ce Apostolul Pavel a trimis aceste epistole lui Timotei si Tit
pentru carmuirea Biserici din Efes si Creta, desi existau si alti ucenici vrednici de aceasta
misiune, insa tot Sfantul Ioan precizeaza motivul si anume „fiindca numai acestora li se
incredinteaza Biserici, pe cand pe ceilalti ii purta inca cu dansul; pe acestia deci, ii
randuise in niste locuri stiute”8.
Avand in cuprinsul lor exprimate obligatiile pe care Apostolul neamurilor, Pavel
le adreseaza episcopilor Timotei si Tit, si constituind epistole de valoare pastorala pana
astazi, aceste scrieri fac referire si la viata bisericeasca cu toate confruntarile ei. De aceea,
ele sunt considerate ca fiind scrieri de indrumare si povatuire pastorala generala a vietii
crestine, atat pentru credinciosi cat si pentru membrii ierarhiei bisericesti, carora le revine
obligatia de a veghea si calauzi „viata pasnica si linistita, intru toata cuviosia si
bunacuviinta” (I Timotei 2, 2) si in acelasi timp „sa fie in frunte la fapte bune” (Tit 3, 8).
In cadrul epistolelor pastorale gasim una din cele mai dezvoltate invataturi
eclesiologice care incheie expunerile in privinta conduitei pastorilor bisericesti hirotoniti,
de unde totodata, observam si bunele rezeultate ale predicii misionare apostolice. Aceste
scrieri constituie tocmai „documentul apostolic prin care se stabilesc conditiile in care
puterea bisericeasca trece, in Biserica locala, de la Sfintii Apostoli la episcopi si la
ceilalti membrii ai ierarhiei sacramentale. Epistolele pastorale ne prezinta astfel, in
intreaga ei amploare, aspectele fundamentale si conditiile istorice in care s-a produs
incredintarea puterii bisericesti de la Apostolul intemeietor la episcop, urmasul
Apostolului in Biserica locala”9.

7
Pr. Prof. Dr. Sabin Verzan, Epistola Sfântului Apostol Pavel către Tit. Introducere, traducere, comentariu
şi teologie, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucureşti, 1994, p. 9;
8
Pr. Prof. Gheorghe Sârbu, „Epistola a II-a a Sfântului Apostol Pavel către Timotei” în Studii Teologice
XXXVIII (1986), nr. 2, p. 44;
9
Pr. Prof. Dr. Sabin Verzan, op. cit., pp. 11-12;

6
 I. EPISTOLELE PASTORALE ALE SFANTULUI APOSTOL PAVEL
I. 1. Autorul epistolelor pastorale

Sfantul Apostol Pavel este autorul epistolelor pastorale, dupa cum ne este
confirmat de inceputul fiecarei dintre cele trei epistole: „Pavel, rob al lui Dumnezeu si
Apostol al lui Iisus Hristos” (Tit 1, 1). Aceste epistole au fost scrise spre sfarsitul vietii
sale (aproximativ anul 67) fiind inchis la Roma. Canonul Noului Testament a recunoscut
aceste scrieri, confirmandu-l pe Sfantul Pavel ca autor fara indoiala. Autenticitatea si
canonicitatea acestor scrieri le voi dezbate pe parcursul lucrarii.
Viata Sfantului Apostol Pavel, ne ofera un peisaj amplu al credintei si tariei
nezdruncinate in propovaduirea lui Dumnezeu, desi mai inainte, Pavel a fost unul dintre
prigonitorii Bisericii. Activitatea Sfantului Apostol Pavel este prezentata, detaliata si
aprofundata in numeroase marturii atat ale Sfintilor Parinti si scriitorilor bisericesti din
acele perioade, fie de teologia contemporana care a comentat sub diferite aspecte
epistolele, viata si activitatea a celui intitulat „apostol al neamurilor” (Romani 11, 13).
„Sfantul Apostol Pavel este un misionar, cel mai mare din cati s-au aflat vreodata
in slujba Bisericii crestine”10. Scrierile istorice ale vremii ne marturisesc despre Sfantul
Apostol ca era evreu din semintia lui Veniamin, avand numele de Saul. Originar din
localitatea Tars, in Cilicia, el era fiul unor parinti deosebiti, initial de la Roma, mutandu-
se apoi in Tars, de unde reiese si cetatenia romana a lui Saul. Tot istoria ne marturiseste
ca a fost ruda cu Sfantul Mucenic Stefan, cu care se pare ca a fost trimis sa invete Legea
lui Moise la Ierusalim sub directa atentie a invatatului Gamaliel. Unul dintre prietenii sai,
era cel care avea sa devina si el Apostol si anume Varnava, cel care s-a rugat fierbinte la
Dumnezeu pentru a lumina mintea si inima lui Saul, care devenise prigonitor al Bisericii,
fiind unul dintre fariseii vremii, farisei care erau cunoscuti pentru fanatismul cu care

10
Idem, Sfântul Apostol Pavel. Istoria propovăduirii Evangheliei şi organizării Bisericii în epoca
apostolică, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucureşti, 1996, p. 7;

7
propovaduia Legea lui Moise, manifestand o evlavie fatarnica si exprimata intr-un mod
exagerat (cunoastem foarte bine pilda vamesului si a fariseului)11.
Data nasterii sale nu se cunoaste cu exactitate, ci doar se aproximeaza intre anii
10-15 d. Hr. In perioada cand a studiat la Ierusalim, Saul a deprins foarte bine
profunzimea Torrei, a invatat exemplar istoria neamului omenesc pana la Avraam,
Psalmii si profetii Vechiului testament. Cu toate acestea, meseria pe care si-a deprins-o in
acesti ani a fost aceea de „facator de corturi” (Fapte 18, 3). Aceasta meserie il va ajuta pe
parcursul vietii si activitatii sale foarte mult deoarece a deprins deja puterea si
cunostintele necesare pentru a-si asigura singur traiul, atat pentru el, cat si pentru
apropiatii sai, de exempluu viitorii ucenici. Acest lucru il afirma chiar el in adresarea
catre preotii Bisericii Efesului: „Voi insiva stiti ca mainile acestea au lucrat pentru
trebuintele mele si ale celor ce erau cu mine” (Fapte 20, 34)12.
Cu toate acestea, legea mozaica studiata la Ierusalim, a avut o influenta negativa
in ceea ce priveste soarta crestinilor din vremea sa, deoarece el devenise un „traitor al
preceptelor acesteia, si, mai mult decat atat, un vajnic si intransigent aparator al
acesteia, un adversar ireconciliabil al tuturor celor ce nu se supuneau interpretarilor
date de carturari si farisei, de toti invatatorii de Lege cuprinsului Legii mozaice”13.
In aceasta perioada, Sfintii Apostoli, propovaduiau si invatau neincetat cuvantul
lui Dumnezeu printre oameni, botezandu-i pe acestia si in acelasi timp fiind mereu
contrariati de gresitele invataturi ale fariseilor si saducheilor. Saul, era unul dintre cei
care erau impotriva Apostolilor, razand de Varnava, prietenul sau, care se botezase deja si
a devenit Apostol. Cruzimea dovedita de Saul, in privinta crestinilor, este evocata in
episodul cu martirizarea Sfantului Arhidiacon Stefan, cand, fara mila fata de cel de un
neam cu el, a incuviintat moartea acestuia, si ajutandu-i pe iudei prin tinerea hainelor lor,
care-l loveau cu pietre, pana la moarte. Prigonirea Bisericii a continuat si mai intens de
catre Saul, prin intemnitarea, chinuirea si omorarea tuturor persoanelor care marturiseau
dreapta credinta si mai ales cei care refuzau lepadarea de Hristos. Insa, cum Dumnezeu
lucreaza necontenit, in vremea imparatului Tiberiu, Saul a plecat catre Damasc pentru a
cauta si a prigoni si aici crestini. Acesta este locul cand are loc convertirea lui Saul la

11
***Vieţile Sfinţilor Apostoli, traducere de Diana Potlog, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, p. 30;
12
Pr. Prof. Dr. Sabin Verzan, Sfântul Apostol Pavel..., p. 25;
13
Ibidem, p. 26;

8
crestinism, devenind astfel Pavel, mai apoi Sfant Apostol si cel mai mare propovaduitor
al Evangheliei mantuitoare14.
Episodul convertirii sale este prezentat de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca in
Faptele Apostolilor: „dar pe cand calatorea el si se apropia de Damasc, o lumina din
cer, ca de fulger, l-a invaluit deodata. Si cazand la pamant, a auzit un glas zicandu-i:
Saule, Saule, de ce ma prigonesti? Iar el a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu
sunt Iisus, pe Care tu Il prigonesti. Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa. Si el,
tremurand si inspaimantat fiind, a zis: Doamne, ce voiesti sa fac? Iar Domnul i-a zis:
Ridica-te, intra in cetate si ti se va spune ce trebuie sa faci” (Fapte 9, 3-6). Evocarea
acestui eveniment din viata lui Saul, este completata tot de el, in relatarea pe care i-o face
regelui Irod Agripa al II-lea, marturisind cuvintele Mantuitorului catre el: „Scoala-te si
stai pe picioarele tale. Caci spre aceasta M-am aratat tie: ca sa te randuiesc slujitor si
martor si al celor ce ai vazut, si al celor intru care Ma voi arata tie. Alegandu-te pe tine
din popor si din neamurile la care te trimit, sa le deschizi ochii, ca sa se intoarca de la
intuneric la lumina si de la stapanirea lui satan la Dumnezeu, ca sa ia iertarea pacatelor
si parte cu cei ce s-au sfintit, prin credinta in Mine” (Fapte 26, 16-17)15.
Acesta este evenimentul culminant al vietii lui Saul, devenit Pavel, precum si un
moment de mare insemnatate teologica si istorica pentru viata Bisericii. Din acest
moment viata lui Pavel dobandeste un al curs, un al scop: „nu eu mai traiesc, ci Hristos
traieste in mine. Si viata mea de acum, in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui
Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine” (Gal. 2, 20).
Continuarea vietii lui Saul are, asadar scopul de a sluji lui Hristos necontenit si a raspandi
invatatura Sa in lume. Prin acest eveniment, Biserica lui Hristos capata o forta deosebita
in raspandirea si propovaduirea cuvantului mantuitor, micsorand in primul rand
persecutiile impotriva crestinilor, iar in al doilea rand, prin convertirea lui Saul va
beneficia de un mare misionar, adaugandu-se celorlalti doisprezece Apostoli. Beneficiul
pe care Sfantul Pavel l-a adus Bisericii primare este reprezentat in primul rand de: „zelul
ardent, posibilitatile intelectuale, profunda seriozitate, capacitatea unei angajari totale si
neconditionate intr-o slujire incredintata, calitati care-i erau proprii, Saul prezenta si
formidabilul avantaj ca se tragea din popor, adica dintre iudei, ca fariseu activ, deci bun
14
***Vieţile Sfinţilor Apostoli, pp. 30-31;
15
Pr. Prof. Dr. Sabin Verzan, Sfântul Apostol Pavel..., pp. 34-35;

9
cunoscator al Vechiului Testament, cea mai buna «calauza spre Hristos» (Gal. 3, 24)…
cu alte cuvinte, Saul cunoastea nemijlocit, de la fata locului, lumea pagana, istoria,
credintele si cultura acesteia”16.
Cel care l-a indrumat spiritual la inceput pe Pavel a fost Anania, care i-a prezentat
acestuia misiunea la care fusese chemat: „Dumnezeul parintilor nostri te-a ales de mai
inainte pe tine ca sa cunosti voia Lui si sa vezi pe Cel Drept si sa auzi glas din gura Lui;
ca martor vei fi Lui in fata tuturor oamenilor despre cele ce ai vazut si ai auzit” (Fapte
22, 14-15). In epistola sa de mai tarziu catre galateni, Sfantul Apostol Pavel, avea sa le
constientizeze acestora, destinul sau special ales pentru el de Dumnezeu: „dar cand a
binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pantecele mamei mele si m-a chemat prin harul
Sau, sa descopere pe Fiul Sau intru mine, pentru ca sa-l binevestesc la neamuri, indata
nu am primit sfat de la trup si de la sange” (Gal. 1, 15-16).
Evenimentul de pe drumul catre Damasc ne pune in vedere realitatea convertirii
lui Saul care „nu a fost una etica, ca si cum ar fi fost un imoral sau un calcator al
preceptelor divine, ci una existentiala, spre o noua perspectiva religioasa, deoarece in
inima lui s-a aprins scanteia credintei in Hristos, Fiul lui Dumnezeu care i-a schimbat
total viata si l-a facut sa devina apostol al Evangheliei”17. Observam de asemenea,
importanta pe care a avut-o convertirea lui Saul pentru viata Bisericii, punandu-se astfel
bazele unei rodnice, puternice si ample misiunii propovaduitoare a Apostolilor in lume,
prin persoana Sfantului Pavel care va reprezenta prin activitatea sa „un deschizator de
largi drumuri si orizonturi ale evanghelizarii in lumea pagana, persoana care va crea si
va acumula o nepretuita experienta in aceasta lucrare”18.
Am prezentat astfel in scurte idei, o mica parte din viata Sfantului Pavel, de la
nasterea sa, anii studiului la Ierusalim si pana la momentul convertirii sale, aratand
maiestria si puterea spirituala cu care Biserica s-a incununat dupa evenimentul convertirii
lui, devenind cel mai mare si de pret misionar si propovaduitor al Bisericii crestine.
Intreaga activitate a Sfantului Apostol nu s-a concretizat numai in raspandirea
Evangheliei ci si in lamurirea unor probleme de teologie, de viata sociala si bisericeasca
in vederea carora crestinii sa vietuiasca, pentru a oferi o buna desfasurare a Bisericii.
16
Ibidem, p. 35;
17
Dr. Constantin Preda, Credinţa şi viaţa Bisericii primare. O analiză a Faptelor Apostolilor, Ed. I. B. M.
al B. O. R., Bucureşti, 2002, p. 65;
18
Pr. Prof. Dr. Sabin Verzan, Sfântul Apostol Pavel..., p. 36;

10
Astfel, pe langa convertirile si increstinarile pe care le-a facut, in activitatea sa Sfantul
Pavel a alcatuit mai multe epistole cu diferite scopuri, fie catre anumite persoane fie catre
diferite localitati. Vom face referire in cele ce urmeaza numai la aspectul epistolelor
pastorale, cele pe care Sfantul Pavel le-a adresat ucenicilor sai Timotei si Tit. Aceste trei
epistole, constituie un tot unitar de valoare pastorala a scrierilor Noului Testament,
obligandu-ne astfel sa le studiem si aprofundam impreuna, deoarece se completeaza si se
explica in mod reciproc.

I. 2. Autenticitatea si canonicitatea epistolelor pastorale

Textul epistolelor pastorale ne evidentiaza clar pe Sfantul Apostol Pavel ca

autorul incontestabil al acestora. Cele trei epistole pastorale fac parte din numarul celor
patru scrieri pauline care au fost adresate unor persoane importante din cadrul Bisericii
apostolice, si nu unei Biserici sau localitati crestine. In afara de Timotei si Tit, cealalta
persoana careia Pavel ii adreseaza special o epistola este Filimon, un bun crestin, al
Bisericii din Colose, care se pare ca a fost colaborator si bun prieten cu Sfantul Apostol
Pavel.
Conform cu traditia antichitatii in vederea epistolelor, Sfantul Apostol Pavel isi
insemneaza numele in incipitul fiecarei epistole pe care apoi o adreseaza unei Biserici,
localitati sau persoane. Aceasta semnatura proprie constituie un element important pentru
Noul Testament deoarece ne este prezentat autorul acestor scrieri, si mai ales, informeaza
si stabileste valoarea si semnificatia pe care o are continutul scrierii respective in Canonul
Noului Testament. De aceea, toate scrierile pe care le-a alcatuit Sfantul Pavel, au intrat in
randul izvoarelor de credinta ale Bisericii, fiind considerata lucrare insuflata de Duhul
Sfant. Aceste scrieri contribuie la intelegerea lor exacta a celui catre care au fost adrseate,
citindu-le „in har si in cunoasterea Domnului nostru si Mantuitorului Iisus Hristos” (II
Petru 3, 18). Un argument solid in evidentierea autenticitatii acestor doua epistole este
redat de Apostolul Petru citand un fragment din epistola catre Timotei a lui Pavel: „si
indelunga rabdare a Domnului nostru socotiti-o drept mantuire, precum v-a scris si

11
iubitul nostru frate Pavel dupa intelepciunea data lui” (II Petru 3, 15), aceasta fiind un
solid argument in privinta autenticitatii epistolelor pastorale.
Marturiile care atesta autenticitatea primei epistole catre Timotei, tin atat de
natura externa cat si de cea interna a acestora, pe care le putem desprinde din cuprinsul
scrierii. In primul rand aceasta este asemanatoare la fond, dar si la forma cu celelalte
doua epistole pastorale, de aceea, vom vedea ca majoritatea teologilor care au discutat
despre autenticitatea si canonicitatea lor le-au tratat in colectiv si nu separat. Astfel, vom
putea observa ca au existat atat aparatori cat si critici la adresa acestor epistole, atribuite
Sfantului Pavel19.
O prima dovada clara in aceasta privinta, dupa cum am precizat deja, este legata
de semnatura initiala pe care Sfantul Apostol o intrebuinteaza in alcatuirea scrierilor,
dupa cum se pare, ca se obisnuia in acea perioada cu orice scrisoare. De-a lungul istoriei
Bisericii au existat mai multi sfinti sau scriitori care fie au facut referire la texte ale
epistolelor (Clement Romanul, Policarp al Smirnei, Epistola lui Barnaba), fie altii care le-
au folosit propriu-zis in diferite scrieri ale lor (Teofil al Antiohiei, Iustin Martirul si
Filosoful). Unii dintre Sfintii Parinti, confera dovezi clare in ceea ce priveste
autenticitatea acestora, iar in cadrul acestora putem face referire si la contributia lui
Origen, desi nu a fost ridicat la vrednicia sfinteniei20.
A existat in istoria Bisericii o singura exceptie, a lui Marcion, un eretic gnostic,
care nu accepta epistolele pastorale, precum si alte carti ale Noului Testament, pe motiv
ca, in conceptia lui aceste scrieri prezentau doar un interes de ordin particular, local,
neavand specific paulin si nici o invatatura de credinta la baza. Insa, aceasta contrazicere
a lui Marcion nu a fost considerata nici adevarata, nici demonstrata, ceea ce a dus la
concretizarea autenticitatii si canonicitatii epistolelor pastorale. Tin, totodata sa
mentionez ca pentru a fi canonica si autentica, fiecare scriere trebuie in primul rand sa fie
acceptata in Canonul Noului Testament, fiind recunoscuta de Biserica, iar in al doilea
rand ea trebuie sa confirme provenienta acesteia pentru a putea fi numita autentica si
introdusa printre celelalte scrieri21.

19
Pr. Prof. Ioan Constantinescu, op. cit., p. 282;
20
Ibidem;
21
Pr. Prof. Gheorghe Sârbu, art. cit., pp. 73-74;

12
 Inca o dovada concludenta a autenticitatii acestor epistole este redata de
invatatura acestora, specifica Sfantului Pavel, si care nu se deosebeste de doctrina
celorlalte scrieri pauline, la fel si limba si stilul lor. In aceasta privinta, dea-a lungul
vremii, prin secolele XVIII-XIX, au existat persoane care au negat autenticitatea si
confirmarea canonica a acestor epistole pe motiv ca limba si stilul s-ar diferentia de
celelalte epistole ale Sfantului Pavel, si totodata „ele nu mai prezinta vigoarea stilului
polemic, forta combativa si puterea de argumentare din marile sale epistole”22.
Observam in acelasi timp si formularile originale si specific pauline, care
dezvaluie trairile si preocuparile Apostolului, simtindu-si sfarsitul, cum mentioneaza intr-
una din epistolele sale (II Timotei 4, 6-8), exprimandu-si astfel puterea bisericeasca si
porunca data ucenicilor sai Timotei si Tit, prin adresarile lui: „Lui Timotei, adevarat fiu
in credinta” (I Timotei 1, 2) sau „iubitului fiu” (II Timotei 1, 2) precum si „lui Tit,
adevaratului fiu dupa credinta cea de obste” (Tit 1, 4). Un falsificator, sau o persoana
neautorizata nu s-ar fi putut exprima atat de limpede si profund in transmiterea acestor
epistole, doctrinar incarcate. Asadar, tot cuprinsul epistolelor sta in profunda legatura cu
aceste exprimari initiale, deoarece Pavel evidentiaza modul in care acesti doi viitori
episcopi urmeaza a-si continua viata si misiunea lor spre care au fost randuiti.
Epistolele pastorale au intrat in traditia Bisericii apostolice, postapostolice si
patristice ca scrieri specific pauline, ca modele de izvor ale credintei, temeiuri doctrinare
ale vietii crestine, precum si din prisma rolului acestora in evidentierea preotiei ierarhice
sacramentale. „Putine dintre scrierile noutestamentare sunt asa de bine atestate ca
pastoralele, in sensul ca ele apartin autorului caruia ii sunt atribuite”23.
In privinta epistolei catre Tit, este inca de la inceput foarte evident faptul ca
autorul este tot Apostolul neamurilor, Sfantul Pavel. Prin acceptarea ei in canonul Noului
Testament, Biserica a marturisit si dovedit drept autor pe Sfantul Pavel, lucru esential in
vederea stabilirii autenticitatii si canonicitatii acestei scrieri. Prin primirea ei in canon,
alaturi de celelalte doua catre Timotei, toate cu caracter pastoral-misionar, Biserica a
stabilit definitiv izvorul invataturii sale primordiale, recunoscandu-le drept insuflate de
Dumnezeu, prin care se descopera oamenilor adevarul revelat al lui Iisus Hristos24.
22
Pr. Prof. Ioan Constantinescu, op. cit., p. 282;
23
Prof. Iustin Moisescu, Ierarhia bisericească în epoca apostolică, Ed. Centrului Mitropolitan al Olteniei,
Craiova, 1955, p. 5;
24
Pr. Prof. Dr. Sabin Verzan, Epistola Sfântului Apostol Pavel către Tit, p. 17;

13
 Aceasta epistola a fost trimisa lui Tit, imediat dupa asezarea lui ca episcop in
insula Creta, insula celor o mie de orase, dupa cum marturiseau scrierile vremii. Ea are un
caracter deschis atat pentru Tit, destinatarul propriu-zis cat si pentru clericii si crestinii
din Creta. Prin aceasta era anuntata in cetate, instalarea lui Tit ca episcop, indatoririle
care-i reveneau acestuia in carmuirea si povatuirea crestinilor de aici, precum si
boligatiile si relatiile cetatenilor cretani atat fata de semenii lor cat si fata de episcop.
„Epistola poate fi considerata ca o gramata apostolica de instalare a episcopului Tit in
Biserica Insulei Creta, un act oficial prin care se pune in lumina o ultima etapa a
vastului proces de transmitere a puterii spirituale de la Sfintii Apostoli la slujitorii
bisericesti hirotoniti, cunoscut sub numele de succesiune apostolica”25.
O alta dovada consistenta in privinta autenticitatii acestei epistole o constituie
conceptia privind apostolatul crestin din aceasta epistola, asemanator cu cea din epistolele
catre Timotei, prezentand astfel originalitatea scrierii, precum si baza doctrinara privind
soteriologia obiectiva si subiectiva, identica cu cea din epistolele Sfantului Pavel, strict pe
aceasta tema si anume cele catre Romani si Galateni26.
Cu alte cuvinte, privind autenticitatea si acceptarea verosimila a lor in Canonul
Noului Testament, epistolele pastorale ale Sfantului Apostol Pavel „constituie o
prezentare aprofundata si detaliata a trairii adevarului evanghelic, a virtutilor crestine,
astfel cum se desprind ele din expunerile si sintezele doctrinare atat de profunde si
memorabile in care exceleaza aceste ultime scrieri pauline”27.

3. Destinatarii epistolei: Timotei si Tit

Dupa cum este marturisit de insusi titlul care a ramas epistolelor de-a lungul
veacurilor, este foarte usor de precizat care sunt destinatarii acestora. Caracterizati ca

25
Idem, Sfântul Apostol Pavel. Istoria propovăduirii Evangheliei şi organizării Bisericii în epoca
apostolică, p. 269;
26
Idem, Epistola Sfântului Apostol Pavel către Tit. Introducere, traducere, comentariu şi teologie, pp. 23-
24;
27
Ibidem, p. 15;

14
fiind ucenici alesi ai lui Pavel, Timotei si Tit s-au ridicat la maretia slujirii sacerdotale din
pozitia de episcopi ai Efesului, respectiv insula Creta.
Primul dintre destinatarii acestor epistole, in ordine cronologica este Timotei, pe
care Pavel l-a caracterizat ca fiind „adevarat fiu intru credinta” (I Timotei 1, 2). Un fapt
demn de amintit in ceea ce priveste cuprinsul Noului Testament faptul ca „acest nume se
intalneste de 24 de ori in Noul Testament. In toate aceste 24 de cazuri, Timotei este
amintit numai in legatura cu sau de catre Sfantul Apostol Pavel, de care il apropie o
indelungata si fructuoasa ucenicie si colaborare in slujba lui Iisus Hristos si a
Evangheliei Sale”28.
Principalele surse care ne marturisesc despre viata si activitatea lui Timotei sunt
Faptele Apostolilor si Epistolele Sfantului Pavel, printre care si epistolele pastorale.
Numele de „Timotei” se traduce din greceste prin „cel care cinsteste sau crede in
Dumnezeu”. Nascut in Listra Licaoniei, Timotei pe parcursul vietii sale s-a concretizat ca
fiind „cel mai fidel si mai iubit discipol al Sfantului Pavel”29. Mama lui era de origine
evreiasca, pe nume Eunichi, iar tatal lui grec, bunica lui se numea Lioda. Momentul
botezarii acestora este marturisit ca fiind in perioada primei calatorii misionare a
Sfantului Pavel, urmand ca pe parcursul celei de-a doua calatorii misionare intreprinse,
Timotei sa fie taiat imprejur, pentru a putea beneficia de accesul in sinagogile iudeilor,
fiind luat ca ucenic de Sfantul Pavel30.

28
Pr. Prof. Dr. Sabin Verzan, „Epistola I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel. Introducere, traducere şi
comentariu”, în Studii Teologice XL (1988), nr. 2, p. 59;
29
Ibidem, p. 60;
30
Pr. Prof. Ioan Constantinescu, op. cit., p. 281;

15