Tipuri de cristale

Cristalele sunt ADN-ul Terrei, amprenta chimică a evoluției, depozite în

miniatură, conținând arhivele transformărilor planetei de-a lungul a milioane de ani.
Anumite cristale au fost submise la presiuni enorme, unele au apărut în cavități
subterane de mare adâncime, iar altele s-au dezvoltat în straturi. Indiferent de
forma lor și felul în care s-au format, structura lor cristalină poate absorbi,
conserva, concentra și emite energie, mai ales în spectrul frecvențelor
electromagnetice.

Rețeaua Cristalină

Structura cristalină cubică (fcc) a diamantului.

Fiecare atom de carbon are o legătură uniformă
covalentă stabilă cu ceilalţi patru atomi de carbon
învecinaţi.

Datorita impurităților chimice, a radiațiilor, a

emisiilor terestre și solare, a formării lor
specifice, fiecare tip de cristal este dotat cu o
‘notă’ caracteristică. Format dintr-un număr
impresionant de minerale, un cristal este definit
de structura sa internă.

Această rețea geometrică particulară permite indentificarea cristalelor de

exemplu, anumite cristale, precum aragonitul, prezintă culori și forme foarte
diferite care, la prima vedere, nu par a avea nimic în comun, dar având aceeasi
structură internă, ele aparțin unei singure categorii. Structura cristalină este
crucială în clasificarea cristalelor, și nu mineralul sau mineralele care intră în
compoziția lor.

În anumite cazuri, conținutul de minerale diferă foarte puțin, determinând

culorile propii unui anumit tip de cristal.

În timp ce mai multe cristale sunt formate din acelasi mineral sau combinație
de minerale, fiecare tip are un sistem de cristalizare propiu. Cristalul este simetric
de-a lungul unei axe. Planurile exterioare regulate sunt expresia ordinii sale
interioare. Fiecare pereche de fatete prezintă exact aceleași unghiuri. Această
structură internă cristalină este imuabilă (permanentă).
Legătura ionică:

Legătura ionică este un fenomen chimic în care atomii cedează sau primesc
electroni pentru a forma ioni pozitivi sau negativi. În acest proces, atomul care
cedează electroni devine un cation cu sarcină pozitivă, în timp ce atomul care
acceptă electroni devine un anion cu sarcină negativă. Acești ioni opuși se atrag
reciproc puternic prin forțe electrostatice, formând astfel o legătură ionică.
Această legătură este comună în compușii obținuți prin combinarea elementelor
metalice și nemetalice. Substanțele cu legături ionice au puncte de topire și
fierbere ridicate, formează structuri cristaline și sunt adesea solubile în apă. În
stare lichidă sau dizolvată, aceste substanțe pot conduce electricitatea datorită
mișcării ionilor.

Legătura ionică poate fi influențată de mai mulți factori:

Proprietăți atomice: Dimensiunea atomică, energia de ionizare și afinitatea

electronilor afectează capacitatea atomilor de a forma ioni și de a stabili o legătură
ionică.

Mediu de reacție: Condiiții precum temperatură și presiune pot modifica

stabilitatea legăturilor ionice, influențând formarea și dezintegrarea acestora.

Natură substanțelor: Tipul de elemente implicate și proporția lor într-un

compus influențează forța legăturii ionice.

1.CRISTALELE IONICE sunt structuri solide compuse din ioni pozitivi

(cationi) și negativi (anioni), organizate într-o rețea tridimensională. Acestea
rezultă din legătura ionică, unde electronii sunt transferați între atomi. Cristalele
ionice sunt caracterizate de puncte de topire și fierbere ridicate, duritate mare și
proprietăți izolatoare în stare solidă. Ele formează structuri cristaline ordonate,
precum cuburi sau romburi, datorită atracției electrostatice între ionii de semne
opuse. Aceste cristale sunt frecvente în compușii metalici și nemetalici și au
aplicații în diverse domenii, inclusiv în producția de sticlă, ceramică și în industria
farmaceutică. Conduc electricitate în stare dizolvată sau lichefiată datorită
mișcării ionilor, fiind utile în electrochimie și în tehnologie.
 Proprietăți Mecanice:

Cristalele ionice sunt caracterizate prin duritate mare și puncte de topire

și/sau fierbere ridicate. Aceasta se datorează forțelor de atracție puternice
dintre ionii opuși. Structura lor tridimensională organizează ionii într-un mod care
conferă cristalelor ionice o rezistență mecanică remarcabilă.

Proprietăți Electrice:

În starea lor solidă, cristalele ionice nu conduc electricitatea deoarece ionii

sunt fixați în poziții specifice și nu sunt mobili. Cu toate acestea, în stare lichidă
sau dizolvată în apă, cristalele ionice devin conductoare datorită mobilității ionilor.
Ionii se pot deplasa, facilitând astfel conductivitatea electrică. Această
proprietate face cristalele ionice utile în aplicații precum electroliți în baterii sau
în alte dispozitive electrochimice.

Exemple de Cristale Ionice:

Clorura de Sodiu (NaCl): Clorura de sodiu este formată din ioni de sodiu
(Na⁺) și ioni de clorură (Cl⁻). Acești ioni sunt aranjați într-o rețea cubică în cristal.

Oxidul de Magneziu (MgO): Acesta este un exemplu de cristal ionic format

din ioni de magneziu (Mg²⁺) și ioni de oxigen (O²⁻). Cristalul are o structură cubică
și prezintă proprietăți izolatoare în stare solidă.

Bicarbonatul de amoniu (NH₄HCO₃) este compus din ioni de amoniu (NH 4+) și
ioni de bicarbonat (HCO3-). La încălzire, se descompune în amoniac, dioxid de carbon
și apă, fiind folosit în gătire și industrie.

2. CRISTALELE ATOMICE sunt structuri solide în care atomii sunt aranjați

periodic într-un mod tridimensional. Aceste cristale pot fi formate dintr-un singur
tip de atom sau pot implica mai multe tipuri de atomi. Structura lor este
determinată de forțele interatomice, cum ar fi legăturile covalente, legăturile
ionice sau legăturile metalice.

Proprietățile cristalelor atomice sunt influențate de aranjamentul și natura

atomilor implicați. Ele pot fi izolatoare, semiconductoare sau conductoare, în
funcție de gradul de libertate al electronilor în structură. Cristalele atomice pot
avea diferite sisteme de cristalizare, cum ar fi cubic, tetragonal sau hexagonal, iar
aceste caracteristici influențează comportamentul lor mecanic și optic.
 Exemple de cristale atomice includ diamantul (carbon), siliciul (structură
cristalină de tip diamant), și grafitul (structură cristalină stratificată). Aceste
cristale joacă un rol esențial în cercetare și tehnologie, având aplicații în domenii
precum semiconductori, materiale superconductoare și optoelectronică.

3. CRISTALELE MOLECULARE reprezintă structuri solide în care

moleculele se organizează în mod repetat și ordonat în spațiu. Aceste cristale sunt
formate prin legături covalente sau interacțiuni intermoleculare precum forțele Van
der Waals sau legăturile de hidrogen. Un exemplu notabil este zahărul (sucroza),
unde moleculele de zahăr se dispun într-o rețea cristalină. Aceste cristale
moleculare prezintă puncte de topire și fierbere relativ joase, ceea ce le face
sensibile la schimbări de temperatură.

Proprietățile optice ale cristalelor moleculare pot varia de la transparente la

opace sau colorate, în funcție de natura moleculelor implicate. Un alt exemplu
relevant este clorofila din plante, care formează cristale moleculare colorate
esențiale în fotosinteză. În plus, cristalele moleculare pot să aibă proprietăți
piezoelectrice sau ferroelectrice, având astfel aplicații în dispozitive
optoelectronice și senzori.

Datorită structurii lor flexibile și a interacțiunilor moleculare variate,

cristalele moleculare sunt studiate intens în chimia organică și au implicații
semnificative în dezvoltarea materialelor și în cercetarea biologică.

Exemple:

Zahărul (Sucroza): Cristalele moleculare de zahăr sunt formate din molecule

de sucroză care se organizează într-o rețea cristalină. Aceste cristale sunt
cunoscute pentru aspectul lor translucid și capacitatea de a forma structuri
diverse.

Cafeina: Cristalele moleculare de cafeină au o structură cristalină și

formează aglomerate solide. Aceste cristale sunt solubile în apă și conferă gust și
efect stimulant băuturilor precum cafeaua și ceaiul.

Acid Acetilsalicilic (Aspirina): Formează cristale moleculare în stare solidă.

Molecula de aspirină se organizează într-o rețea cristalină, iar cristalele rezultate
sunt utilizate în producția de comprimate pentru reducerea durerii și inflamației.
 4. CRISTALELE METALICE reprezintă structuri solide în care atomii
metalici se organizează într-un model tridimensional. Aceste cristale sunt
caracterizate de o rețea de atomi care împărtășesc electroni, formând așa-numitul
"marea de electroni" care conferă metalurilor multe dintre proprietățile lor
distinctive. O caracteristică cheie a cristalelor metalice este ductilitatea lor,
permitându-le să fie trasate în fire subțiri sau să își schimbe forma fără a se rupe.

Aceste cristale au o conductivitate electrică excelentă, deoarece electronii

sunt liberi să se deplaseze liber prin rețeaua de atomi. Această proprietate face ca
metalele să fie esențiale în producția de conductoare electrice și componente
electronice. Structurile cristaline metalice pot varia, incluzând cuburi compacte,
hexagoane compacte și rețele mai complexe, iar această varietate influențează
proprietățile mecanice și termice ale metalelor. Cristalele metalice au o gamă largă
de aplicații în industrie, inclusiv în construcții, inginerie și producția de aparate și
echipamente electrice.

În istoria diamantelor există câteva modele fascinante a căror poveste a făcut

înconjurul lumii.

Diamantul Hope, o piatră albastră de o frumusețe aparte, a fost descoperit în

secolul al XVII-lea, în mina Kollur din India. Fascinația pe care o stârnește până în
zilele noastre nu are legătură doar cu frumusețea lui aparte, ci și cu blestemul care
îl înconjoară de ani buni.

Diamantul Tiffany, descoperit În anul 1877, în mina Kimberley din Africa de Sud, a
intrat în istorie ca fiind unul dintre cele mai mari diamante galbene.

Diamantul Koh-I-Noor este încă o piatră prețioasă legendară. Denumirea provine

din limba persană și înseamnă ”muntele luminii”. Acesta reprezintă unul dintre cele
mai mari diamante tăiate din lume, având o greutate de 105,6 carate.

Diamantul Orloff are greutate de 189 de carate și a fost descoperit în secolul al

XVII-lea în India, în mina Kollur din statul Hyderabad. În 1774 diamantul a fost
cumpărat din Amsterdam de către prințul Grigori Orloff.