Sunteți pe pagina 1din 14

Tema nr 1

1.

STRUCTURA SI ORGANIZAREA SOLIDELOR

In stare gazoasa la temperature inalte si presiuni scazute,metalele se comporta ca gazele


perfecte monoatomice;neexistand forte de legatura intre atomi,acestia capata o distributie
haotica,aflandu-se ca atomi liberi la distante de mii de diameter atomice unii de altii.
In stare lichida,aranjarea atomilor este dirijata de aparitia fortelor de legaturi
interatomice,cu character slab si temporar,care impreima o distributie mai regulate,pe distante
mici,de cateva diameter atomice,denumita ordonare apropiata.Intre starea lichida si stare
solida,caracterizeaza printr-o distributie ordonata a atomilor in spatiu,denumita ordonare la
distanta , exista mai multe asemanari ,ambele fiind denumite stari condensate , decat intre starea
lichida si starea gazoasa.
In ambele lichide se formeaza grupari ordonate de atomi , dar care isi schimba mereu orientare si
pozitia. Ordonarea apropiata a atomilor in lichide exista in spatiu, dar se modifica in mod
continuu in timp.
Analogia dintre starea lichida sic ea solida a fost dovedita prin numeroase date
experimentale , reprezentate.
1. Difractia razelor X sau difractia cu neutron au demonstrate ca pentru metalele lichide,mai ales
in apropierea temperaturii de solidificare, se obtin aspect asemanatoare cu roetgenogramele starii
cristaline,dar care prezinta mai putine maxime.
2. Masurandu-se variatia intensitatii roetgenogramelor in functie de unghiul de difractie, s-au
putut determina functiile de distributie ale atomilor cu distant interatomica si cifrele de
coordinatie.
Aceste cifre sunt cu putin mai mici decat coordinatia ( C ) atomilor in stare solida,si anume de 11
pentru metalele cu structure cubice cu fete centrate, unde C=12 in stare solida , si de 7 in
metalele cu structure cubice cu volum centrat unde C=8 in stare solida.
3. Crestea amplitudinii de vibratie a atomilor la trecerea din stare solida in stare lichida
determina numai o mica distantare a acestora de 2..6% , densitatea ramanand apropiata de cea a

starii solide.Volumul metalului solid fiind in consecinta cu 2..6% mai mic decat volumul
lichidului are loc o contractie la solidificare, cu importante consecinte practice.
In cazul semimetalelor care au structuri cristaline mai putin compacte-stibiul, bismutul ,
germanitul , siciliul se produce dimpotriva o dilatare la solidificare , coordinatia in stare lichida
fiind mai mare decat in stare solida.
4. Natura metalica a legaturilor interatomice se pastreaza si in stare lichida , dupa cum o
dovedeste variatia conductivitatii electrice si a conductivitatii termice la topire.Metalele in stare
lichida raman bune conductoare de caldura si electricitate.

5. Absortia de caldura la topire, denumita caldura latent de topire , reprezinta numai 5..10 % din
caldura latent de vaporizare , care asigura disocierea totala a legaturilor interatmice.
6. Caldura masica masura a oscilatiilor termice ale atomilor ramane practice aproape la
aceeasi valoare si dupa topirea metalelor , ceea ce confirma ca amplitudinea vibratiilor in jurul
medii de echilibru este numai de 23 ori mai mare decat in stare solida.

2. LEGATURA CRISTALINA
Sisteme cristaline; defecte ale sistemelor cristaline
Sisteme si retele cristaline
Reeaua cristalin reprezint aranjamentul ordonat, regulat, al unitilor structurale
(formate din atomi, ioni, molecule) al unui solid.
Sistemul de cristalizare a corpurilor solide ia n considerare anumite elemente de simetrie. In
cristalografie cristalele sunt descrise i clasificate cu ajutorul acestui sistem tridimensional.
Exist de exemplu sistemul de cristalizare: triclinic, monoclinic, ortorombic, tetragonal,
hexagonal i cubic.
1.
In sistemul triclinic toate unghiurile au valoare diferit de 90, iar axele au lungimi
diferite, neavnd nici un element de simetrie.
2.
In sistemul monoclinic, dup cum i spune i numele are numai o nclinaie, n sistemul
de coordonate are dou unghiuri drepte (90) i un unghi diferit de 90.

3.
Sistemulul ortorombic este caracteristic c toate cele trei unghiuri ai sistemului de
cristalizare au 90.
4.
In sistemul tetragonal, sistemul de coordonate este asemntor sistemului cubic cu
diferena c axele de simetrie sunt egale luate numai dou cte dou.
5.
In sistemul trigonal, (piramidal) are 3 axe ( a1, a2 i a3) sunt egale ntre ele i nchid un
unghi de 120. Axa a patra, axa c e diferit de cele 3 axe amintite, formnd un unghi de 90 cu
ele.
6.
Sistemul hexagonal este nrudit cel trigonal, i are ca baz un hexagon regulat, are 6 axe
de simetrie )paralel cu c)
7.
Sistemul cubic, are gradul de simetrie cel mai mare, sistemul de cordonate formnd ntre
ele unghiuri drepte, toate axele de simetrie sunt egale ntre ele.

Sistemul triclinic (P)

Sistemul monoclinic

Sistemul ortorombic

Sistemul tetragonal

Sistemul trigonal

Sistemul hexagonal

Sistemul cubic

Defecte

Imperfectiunile structurale sau de retea reprezinta domenii restranse din cristal cu dimensiuni
pana la cateva distante interatomice,in care anumiti atomi sau grupari de atomi nu sunt
inconjurati in mod identic de alti atomi vecini.

In functie de scara dimensionala,defectele de retea se pot clasifica in: punctiforme, liniare ,de
suprafata si volumetrice.
Imperfectiunile sunt generate in timpul proceselor de solidificare ale materialelor si aliajelor.
Cantitati apreciabile de imperfectiuni apar in cursul prelucrarilor mecanice si termice la care sunt
supuse materialele metalice(deformari plastice, tratamente termice,iradieri cu particule accelerate
etc.)
Imperfectiuni punctiforme(punctuale)
Se caracterizeaza prin dimensiuni de ordinul de marime al distantelor interatomice. Cele mai
simple defecte punctuale sunt: vacantele, atomii interstitiali si atomii straini(de impuritati).
Vacantele reprezinta locuri libere,neocupate de atomi in nodurile retelei cristaline.
Atomii interstitiali reprezinta atomi proprii dislcati ocupand pozitii intermediare intre nodurile
retelei si constituie un defect cu energie foarte mare(circa 4eV)
Atomii straini reprezinta specii de atomi diferiti existenti in reteaua cristalina a unui metal.
Defecte liniare-Dislocatii
Dislocatiile reprezinta imperfectiuni reticulare monodimensionale la scara unui sir reticular, de
mare intindere in cristal de-a lungul unei directii si mai redusa in celelalte doua directii.
Exista trei tipuri de dislocatii:
-liniare sau marginale de tip Taylor
-elicoidale sau in surub de tip Burgers
-partiale
Dislocatile marginale se formeaza in doua feluri:
-prin introducerea unui semiplan atomic suplimentar intr-o taietura(numita Volterra) practicata in
partea superioara a unui cristal perfect si distantarea celor doua parti vecine cu o distanta
interatomica
-prin provocarea unei alunecari incomplete,sub actiunea unor forte de forfecare
Dislocatia elicoidala se obtine,de asemenea, prin practicarea unei taieturi Volterra in cristal si
deplasarea ulterioara a celor doua parti de cristal,una in raport cu cealalta cu o distanta egala
Defecte de suprafata

Imperfectiunile structurale care au o extensie mai mare in doua directii limitate pe o a treia
reprezinta suprafetele de separare-interfete intre: faze, cristale de aceeasi natura, portiuni sau
fragmente ale aceluiasi cristal usor diferentiate prin orientarea cristografica.
Exista si alte categorii de defecte de suprafata,cum ar fi limitele de macle, defecte de
impachetare etc.
Macla reprezinta o portiune din acelasi cristal reorientata in raport cu un plan de simetrie (plan
de maclare).
Maclele apar la cresterea cristalelor la solidificare (macle de contractie), la tratamente termice de
recristalizare(macle de recoacere) sau la deformare plastica (macle mecanica).

3.

FORTE INTERATOMICE
A).Fortele interatomice

Fortele de legatura dintre atomi pot fi puternice (legaturi primare) sau slabe (legaturi
secundare).Legaturile primare sunt caracterizate prin energii mari de interactiune intre atomi de
la 1,0 la 10,0 eV/at, in vreme ce legaturile secundare prezinta valori ale energiilor de interactiune
de la 0,01 la 0,10 eV/at.
Fortele primare caracterizeaza legaturile de tip ionica sau covalenta si metalica, in vreme ce
fortele secundare sunt specific legaturilor Van der Waals.
B).Legatura cristalina
Tipurile principale de legaturi cristaline sunt:
1.
Legatura Van der Waals este o legatura slaba caracteristica moleculelor gazelor inerte
care formeaza cel mai simplu tip de cristale.
2.
Legatura ionica este o legatura care apare la cristalele ionice formate din ioni pozitivi si
negativi alternand.
3.
Legatura covalenta este realizata de perechi de electroni pusi in comun si este o
legatura puternica.
4.

Legatura metalica.

Structura si organizarea solidelor .


Solutia solida reprezinta o faza care exista pe un interval de concentrati in care atomii sunt
dispusi intr-o retea unica si au o distributie static uniforma.
Solutiile solide se noteaza cu literele alfabetului grec: alfa,beta,gama,etc.
Din punct de vedere al distributiei atomilor, solutiile solide pot fi de substitutie si de interstitie.
Solutiile solide de substitutie pot sa se formeze numai in cazul in care dimensiunile atomilor le
permit sa se aranjeze impreuna I aceeasi retea si deci diferentele de diametre nu trebuie sa fie
mari.
Solutiile solide de interstitie se formeaza in conditiile unor diferente mari de diametre atomice si
anume de ordinul 4550%. Atomii mici ,cum sunt hidrogenul,carbonul,azotul si borul pot forma
solutii solide de interstitie.

4. STAREA METALICA

Noiuni generale, nsuirile comune i baza fizic a acestora. Clasificarea materialelor.


Metalele sunt elemente chimice care sunt plasate n partea stinga a tabelului periodic.
Aceste elemente au fost unite n categoria metalelor n baza unui ansamblu de proprieti fizico
chimice comuna care se mai numesc proprieti metalice i anume:
- luciu metalic
- duritate
- activitate chimic
- plasticitate
- conductibilitate electric i termic
- cristalitatea.
Proprietile metalice ca baza fizic au structur atomic i structur spaial concomitent.

Structura atomic este caracteristic prin aflarea 1-2 electroni (atomi) de valen pe orbite
exterioare care uor se dezbin de pe aceste orbite sub influiena anumitor factori (temperatur,
radiaii )
Astfel de construcie atomic structural formeaz legtura interioar care se numete legtur
metalic.
Luciul metalic - Metalele se caracterizeaza prin luciu metalic datorita proprietatii de a reflecta
puternic razele de lumina care cad pe suprafata lor.Opacitatea. In timp ce marea majoritate a
nemetalelor sunt substante transparente fata de razele luminoase, metalele, datorita electronilor
liberi sunt opace. Aceasta proprietate decurge din faptul ca undele luminoase, intalnind in drumul
lor electronii liberi, se amortizeaza nemaiputandu-se propaga mai departe.
Duritatea proprietatea de a se opune ptrunderii unui corp dat mai dur n acest corp.
Plasticitatea proprietatea de a se opune deformrii, distrugerii, fisurrii sub influiena diferitor
fore.
Conductibilitatea termica si electrica- toate metalele sunt bune conducatore de caldura si
electricitate. Cea mai mare conductibilitate electrica o au argintul si cuprul. Mobilitatea
electronilor liberi din reteaua cristalina determina conductibilitatea termica si electrica.
Conductibilitatea electrica a metalelor scade o data cu cresterea temperaturii.
n practic metalele pure snt folosite foarte rar din cauza proprietilor sale fizico mecanice
insuficiente. Ele sunt prea plastice ceea ce reduce considerabil proprietile de exploatare a lor.
Fierul pur producerea magnetilor.
Cupru i aluminiu conducte, contacte electrice; Zinc, plumb elemente de protecie.
n cea mai mare msur n toate domeniile economiei naionale (construcii, infrastructur) sunt
utilizate substane obinute n baza metalelor i numite aliaje.
Aliajul metalic este o substan obinut prin contopire intim a dou sau mai multe elemente
chimice cel puin unul din care, aflat n proporii mai mare i numit element de baz este un
metal.
Aliajele metalice se caracterizeaz prin aceleai proprieti comune de baz ca i metalele.
Comunitatea aliajelor metalice i metalelor formeaz o categorie de materiale constructive
numit materiale metalice.
3. Construcia cristalin a metalelor. Alotropia.
Toate substanele fizice se afl n trei stri de agregare.

Starea de gaze se caracterizeaz prin distane mari ntre atomi, prin urmare lipsa de interaciune
ntre atomi.
Starea lichid se caracterizeaz prin apropierea atomilor la distane la care deja se activeaz
forele de interaciune, dar aceste apropieri i fore sunt instabile, de scurt durat.
Doar starea solid se caracterizeaz prin apropierea atomilor la distana 10-8 10-10 m care sunt
de ordinul razelor atomice.
Aceast apropiere asigur formarea unor fore de interaciune puternice din care cauze corpuri
solide posed oarecare form pe care o pot menine timp ndelungat.
Materialele metalice aparin acestei categorii de corpuri solide, dar proprietile metalelor
cunoscute au iniiat savanii, sute de ani n urm, s propun c atomii metalelor nu doar sunt
apropiai dar sint i aranjai ntr-o oarecare ordine strict, determinat.
Astfel de aranjare plan se numete planul cristalografic.
Aranjarea ordonat a atomilor metalelor n spaiu este numit edificiu cristalin sau reea
cristalin sau cristal.
Reelele cristaline sint constituite din figuri geometrice de volum, de obicei regulate. Cel mai mic
element al reelei cristaline constituit din cel mai mic numr de atomi, care este caracteristic
acestei reele i prin repetarea cruia poate fi redat reeaua cristalin n ntreg volum poart
denumirea de celul elementar.
Reeaua cristalin, precum i celula elementar este determinat cu un ansamblu de criterii care
se numesc parametrii reelei / celulei elementare.

5. STRUCTURA TOPITURILOR METALICE

Din punctul de vedere al strii de agregare, lichidele ocup un loc intermediar ntre solide i
gaze, deoarece n general corpurile solide le nclzire nu trec direct sub form de vapori ci prin
intermediul strii lichide.
Lichidele, avnd valori mijlocii ale energiei poteniale i fore de coeziune reduse ntre atomi, nu
se caracterizeaz nici prin ordine perfect, ca cea ntlnit la corpurile solide cristaline, nici prin
distribuia haotic a atomilor (moleculelor), caracteristice gazelor. Deci i din punct de vedere
structural lichidele ocup un loc intermediar ntre gaze i corpurile solide.

Pentru metalurgie este important cunoaterea structurii i proprietilor metalelor i aliajelor la


temperaturi apropiate de cea de topire. Lucrrile efectuate n ultimele decenii au artat c la
aceste temperaturi, lichidele prezint trsturi comune cu corpurile solide din care provin prin
topire, cu meniunea ca ordinea n care sunt aranjai atomii n reea este una restrns, care se
ntinde pe distane mici (de numai cteva zeci de distane interatomice), denumit ordine
apropiat. Deci la temperaturi apropiate de cea de topire, lichidele nu sunt amorfe, ci au o
structur, n anumit msur, asemntoare cu cea a corpurilor solide din care provin.
n ultimele decenii au fost efectuate o serie de cercetri experimentale i au fost elaborate mai
multe teorii asupra lichidelor. Cele mai importante sunt prezentate n continuare.
A. Teoria sibotaxisurilor (cvasicriastalelor)
Cercetrile efectuate cu raze X au artat c n lichide exist grupri cu aranjament ordonat al
particulelor (atomi, molecule, ioni). Acest aranjament este limitat ns la zone de cteva zeci de
, care au fost denumite sibotaxisuri, cvasicristale, clustere, microgrupri etc.
Conform acestei teorii, particulele din care sunt formate lichidele se pot se pot mprii n dou
categorii:
- particule care oscileaz n jurul centrelor de oscilaie (ca i la corpurile solide) i formeaz
sibotaxisuri sau clustere ns durata legturii unei particule cu un centru de oscilaie este practic
de ordinul unei perioade de oscilaie;
- particule care se mic haotic (ca la gaze).
Orice particul poate s treac dintr-o grup n cealalt.
Sibotaxisurile nu au limite distincte, de aceea nu pot fi considerate ca faze n sens termodinamic.
n partea central a microgruprilor ordinea este maxim i scade treptat spre periferie (fig. 4.80)
Pe msur ce crete temperatura, se desfoar dou procese:creterea numrului de particule
care se desfoar haotic i modificarea tipului de ordine apropiat a microgruprilor.
n lichide exist mai multe tipuri de uniti structurale, de la atomi la molecule complexe.
ntr-un lichid multicomponent sibotaxisul reprezint o formaiune relativ stabil, cu legturi
interne mai puternice dect cele exterioare. Timpul de existen a unei grupri de atomi n
sibotaxis depinde de energia de legturii ei interne. Acest tip poate fi evaluat calitativ dup
formula lui Frenkel pentru timpul de existen a unui atom ntr-o poziie dat:
4.575)
unde: este perioada de oscilaie a atomului; este energia legturii interatomice; este energia
agitaiei termice. Deci cu ct energia legturii interatomice este mai mare, cu att este mai mare.

Eventuala modificare a cifrei de coordinaie a atomilor (de exemplu n cazul dezmembrrii


sibotaxisului) nu este legat de anumii parametri de stare, ci are un caracter continuu i n acest
fel se deosebete de transformrile tipice de faz. n acest fel tot ce se leag de formarea,
descompunerea i interaciunea sibotaxisurilor (cvasicristalelor, clusterelor etc.) nu afecteaz
caracteristica de lichid omogen, monofazic. Prin urmare modelul sibotaxic poate fi numit model
al structurii microneomogene cum sunt i topiturile metalice.
La metale, ordinea apropiat existent n apropierea punctului de topire se menine pn la
temperaturi care depesc cu 100 300 0C, temperatura de topire. Invers, la rcire, caracterul
structurii devine din ce n ce mai ordonat, ceea ce nseamn c deja n stare lichid are loc o
pregtire n vederea formrii structurii ordonate, caracteristic substanelor solide cristaline.
B. Teoria golurilor
O contribuie important la dezvoltarea teoriei strii lichide pe baza noiunii de goluri (locuri
vacante) au avut-o Eyring [40] i Frenkel [32], care consider c la nclzirea corpurilor solide
nu are loc numai creterea distanei medii dintre atomi, ci i apariia unor discontinuiti
submicroscopice, denumite de ei goluri. Din punct de vedere energetic, formarea golurilor este
mai uoar n lichide dect n solide, deoarece dac distana dintre atomi depete sensibil
diametrul atomilor, ruperea legturilor interatomice nu mai prezint dificultate. Topirea, conform
teoriei golurilor, are loc atunci cnd numrul de goluri atinge o valoare critic.
La nceput, golurile din lichide erau interpretate ca fiind analoge cu cele din reeaua cristalin a
corpurilor solide (Eyring), dar apoi s-a ajuns la concluzia c ele difer destul de mult. n prezent,
prin goluri se neleg diferite microcaviti ntre molecule sau atomi, fr form i dimensiuni
bine determinate, care por aprea, crete, diminua i disprea permanent. Ele se nchid ntr-un loc
i apar n altul, deplasndu-se astfel n toat masa lichidului. Distribuia statistic a golurilor n
interiorul lichidului este uniform. Pentru determinarea dimensiunilor golurilor din lichide,
conform teoriei lui Frenkel, se egaleaz travaliul de formare, U, a unei microcaviti (gol) cu
cldura latent de vaporizare a lichidului.

6.

SOLIDIFICARE ALIAJELOR

SOLIDIFICAREA ALIAJELOR IN STARE DE ECHILIBRU


La cristalizarea aliajelor in conditii de echilibru, compozitia fazei solide se deplaseaza de-a
lungul curbei solidus, iar cea a fazei lichide se deplaseaza de-a lungul curbei liquidus. Modificare
continua a compozitiei fazelor se produce prin fenomenul de difuzie, iar in cazul fazei lichide si
prin convective. Dar, difuzia in stare solida este un fenomen foarte lent si, pentru a mentine

echilibrul intre compozitia fazei solide si compozitia fazei lichide in cursul cristalizarii, sunt
necesare viteze de racire infinitezimale.
In conditii reale de solidificara, procesul de racire al sistemului nu este niciodata suficient de lent
pentru a permite ajustarea si omogenizarea continua, prin difuzie, a compozitiei fazei solide,
astfel incat ea sa ramana in echilibru cu compozitia fazei lichide. In acest process de solidificare
ce are loc in conditii de neechilibru, structura aliajului se abate de la compozitia data de diagram
de echilibru fazic. Prin urmare, in timp ce solutia lichida este omogena, Solutia solita rezultata nu
va fi niciodata omogena, ci va prezenta neuniformitati de distributie a componentilor in volumul
sau, deci va contine segregatii.
Compozitia solidului obtinut prin cristalizare in conditii de neechilibru depinde de conditiile
particulare in care a avut loc procesul de solidificare. Omogenizarea lichidului in fiecare etapa a
solidificarii este asigurata prin convective si difuzie. Dintre cele doau fenomene de transport de
masa, convectia joaca rolul decisiv. Datorita vascozitatii mici si densitatii mari ale aliajelor
metalice topite curentii naturali de convective provoaca omogenizarea rapida a compozitiei
solutiei lichide, prin distribuirea uniforma in masa lichidului a solvitului la rejectat la interfata
solid lichid. Insa convectia dispare in vecinatatea interfetei solid-lichid si astefl omogenizarea
devin imperfecta, ea fiind asigurata numai de mecanismul mult mai lent al difuziei. Disparitia
curentlor turbionari de convective in imediata apropriere a frontului de solidificare este explicate
de dinamica fluiddelor: in vecinatatea unei suprafete solide, viteza de curgere a unui fluid scade
parabolic si devine nula la contactul cu acea suprafata. Ca urmare, in stratul de lichid adiacent
interfetei solid lichid denumit strat limita are loc o acumulare a solvitului rejectat in lichid la
solidificare, rezultand o distributie a elementului care nu mai satisfice ecuatia solidificarii
normale.

SOLIDIFICARE ALIAJELOR IN STARE DE NEECHILIBRU


Cea mai importanta consecinta a solidificarii in conditii de neechilibru o reprezinta abaterea
temperaturii la care se formeaza ultimul solid fata de temperature solidus indicate de diagram
binara (punctual liquidus al aliajului nu este influentat de solidificarea in consitii de neechilibru).
Rotunjirea curbei de topire reale se datoreaza faptului ca, intr-un lingou aproape topit, dar
neomogenizat, lichidul incalzit la peretele creuzetului initiaza gradient termici ce convective care
ridica temperature topiturii peste temperature liquidus de echilibru inainte ca toata faza solida sa
fi disparut.
Cand puritatea esantionului creste, aceasta rotunjire se micsoreaza: structura glanurala (datorata
concentratiilor de solviti segregati) este mai redusasi caldura de la peretii creuzetului poate sa

stabileasca in mai mica masura curenti de convectie care sa patrunda pana la termometru prin
gaurile din matricea solidului eliberate de granulatia topita.
La racire, un flux de caldura radial printr-un invelis de solid care se ingroasa si absenta oricaror
gradient falsi de temperature in faza lichida pot fi asigurate printr-o solidificare latent intr-un
cuptor corespunzator. Insa, in cazul racirii, punctual liquidus este intodeauna mascat de
supraracire si de o revenire lenta numita recalescenta. In timpul recalescentei, formarea
germenilor de cristalizare si cresterea solidului se produc cu viteze ata de scazute incat cantitatea
de caldura latent de topire elibeata reuseste cu dificultate sa ridice temperature aliajului
nesolidificat la temepratura sa liquidus. Dupa atingerea punctului liquidus, temperature unui
lingou de puritate foarte ridicata ramane aproape constata o perioada de timp care depinde de
viteza de solidificare. Acest palier de temperature este foare reproductibil si este considerat
punctual liquidus al aliajului, deoarece este temperature cea mai ridicata ce poate fi atinsa pe o
curba de racire.
In concluzie, punctual liquidus si intervalul de topire sunt 2 parametrii legati direct de continutul
de impuritatidintr-o substanta de punct fix. Largimea intervalului de topire in conditii de topire
este un indicator foarte sensibil al prezentei impuritatilor si permite evaluarea calitativa a
substantelor termometrice.