Structura Si Proprietatiile de Suprafata Ale Biomaterialelor

Curs 4
SL Dr Ing Iulian ANTONIAC

Biocompatibilitate
Curs 4

Structura si proprietatiile de suprafata
ale biomaterialelor
n funcie de compoziia
chimic de baz
Materialele organice
(au ca elemente de
baza: carbonul,
hidrogenul, oxigenul si
azotul)
Materiale anorganice
(sunt substante simple
sau compuse de tipul
oxizilor, sarurilor,
halogenurilor)
In functie de parametrii de stare exteriori (temperatura, presiune) si interiori (natura si
concentratia elementelor chimice componente), materialele pot exista in natura in toate cele
patru stari de agregare:
Consideraii generale
Materialele sunt constituite din pri foarte mici, numite
elemente chimice.
Un element chimic se definete ca fiind cea mai mic parte de
substan care poate fi decelat prin metode fizice i chimice
obinuite.
Mai multe elemente chimice (de acelai fel sau diferite) se pot
combina pentru a forma ansambluri de elemente ntre care se stabilesc
legturi chimice.
Atunci cnd un ansamblu de elemente nu poate fi decelat prin
metode fizice obinuite, el este o molecul chimic (compus chimic)
Materia este constituita din atomii cuprinsi in sistemul periodic al elementelor. Solidele se
deosebesc de celelalte stri ale materiei (lichida si gazoasa) prin faptul ca atomii constitueni
se afla sub influenta unor forte interatomice puternice.
Structurile electronice si atomice, si aproape toate proprietatiile fizice, depind de natura si
rezistenta legturilor interatomice.
Sunt cunoscute mai multe tipuri de legturi interatomice.
a) Legatura ionica - In legtura ionica, atomi donori de electroni (metalici) transfera unul sau mai muli
electroni ctre un atom acceptor de electroni (nemetalic). Cei doi atomi devin astfel cation (metalul) si
anion (nemetalul) care sunt puternic atrai prin efectul electrostatic. Aceasta atracie a cationilor si
anionilor constituie legtura ionica

b) Legatura covalenta - Elementele care se afla la limita dintre metale si nemetale, cum ar fi carbonul si
siliciul, poseda atomi cu patru electroni de valena si tendine egale de a dona si accepta electroni. Din acest
motiv, ele nu formeaz legturi ionice puternice dar vor forma structuri electronice stabile prin punerea in
comun a electronilor de valena. Aceasta pereche de electroni pusa in comun constituie legtura covalenta

c) Legatura metalica - Modelul care explica aceasta legtura infatiseaza atomii aranjai intr-un model
tridimensional ordonat care se repeta, avnd electronii de valena in migrare, sub forma unui gaz, intre toi
atomi. Cristalul metalic este format din miezuri ionice pozitive, atomi fara electroni de valena, in jurul
crora circula electronii negativi. Aceasta legtura conduce la o structura cristalina ordonata, aranjata la
nivel atomic si la o configuraie electronica unica

d) Legatura Van-der-Waals se realizeaza prin polarizarea interna a sarcinilor (formarea dipolilor) atomilor
sau moleculelor vecine, fiind o legatura de absorbtie slaba, electrostatica, de dipol.

Structura reprezinta modul de organizare interna, de alctuire din parti componente
a unui material sau sistem material.
Tipurile principale de structuri
(natura si numarul particulelor nucleare)
(numarul, numerele cuantice, distributia electronilor in straturi, substraturi si orbitali)
(tipul legaturii chimice realizate prin interactiunea electronilor de valenta din atomii componenti)
(tipul celulei elementare cristaline )
(tipul si proportia constiuentilor microstructurali, observate cu ajutorul unui microscop)
(structura observata cu ochiul liber sau cu o lupa)
Materiale
metalice

Materiale
polimerice
organice
Materiale
ceramice
Compozite
Compozite cu matrice
polimerica si
umplutura metalica
Compozite cu matrice
polimerica si
umplutura ceramica
Compozite cu
matrice metalica si
umplutura ceramica
Structurile cristaline ale carbonului:
(A) Diamant (sistemul cubic)
(B) Grafit (sistemul hexagonal)
Proprietate Diamant Grafit
Duritate Cea mai ridicat Foarte sczut
Culoare Lipsit de culoare Negru
Conductivitate electric Sczut Ridicat
Densitate (g/cm
3
) 3,51 2,25
Cldura specific
(cal/gmatm/
0
C)
1,44 1,98
Exemplu
(corelaia structur-proprieti-utilizare)
Carbonul (C)
Structura cristalin a materialelor
Structura cristalin i legtura metalic reprezint cea o caracteristic important
a materialelor metalice
Cea mai mic poriune dintr-o reea spaial care pstreaz simetria ntregii reele
este celula elementar definit prin parametrii ei, care sunt vectorii a, b i c (muchiile
celulei elementare) i unghiurile (ntre b i c), (ntre (a i c) i (ntre (a i b).
Repetarea periodic tridimensional a celulei elementare conduce la obinerea
reelei spaiale respective, pe a crei regularitate i simetrie se bazeaz aproape toate
proprietile metalelor
Reprezentarea schematic a:
- reelei spaiale (a)
- celulei elementare cu parametrii
caracteristici (b)
Aranjamentul ordonat al atomilor ntr-un cristal real constituie structura
cristalin a acestuia; simetria structurii cristaline corespunde structurii reelei
spaiale, dar trebuie s se in seama c atomii nu ocup poziiile respective n
complet imobilitate, ci ei vibreaz (oscileaz) n jurul acestor poziii, ceea ce
determin ca n cristalele reale s existe totdeauna numeroase imperfeciuni.
Elementele principale care caracterizeaz reeaua cristalin sunt:
a)
Parametrul reelei - reprezint distana dintre centrele imaginare a doi atomi vecini
pe muchia principal a reelei.
b)
Unghiurile , , - pe care le fac muchiile celulei elementare ntre ele i care,
mpreun cu parametrul de reea, determin sistemul de cristalizare al metalului
respectiv.
c)
Direciile de mare densitate atomic sunt considerate direciile n care doi sau mai
muli atomi sunt tangeni ntre ei. Notatie: (indicii lui Miller) <110> <111> etc. ,
iar familiile de direcii :[111], [110] etc.
Direcia cristalin, este definit prin trei indici u, v, w, care reprezint cele mai mici
coordonate ntregi ale unui vector ce trece prin originea axelor de coordonate ale
celulei i este paralel cu direcia cristalin dat.
d)
Planele de maxim densitate atomic {111, adic acele plane formate din atomii
care au cea mai compact aezare (cele mai compacte plane sunt acelea n care
fiecare atom este nconjurat de ase atomi dispui hexagonal). Notatia planelor
atomice : (111), (119), (100) etc. Familiile de plane se notateaza : 111, 110 etc.
Planul cristalografic este definit prin indicii h, k, l care reprezint valorile inverse
ntregi ale segmentelor pe care le formeaz planul prin intersecia axelor de
coordonate.
e)
Numrul de coordonaie, C, reprezint numrul de atomi care se
gsesc la o distan minim de un atom dat.
O dat cu creterea valorii numrului de coordonaie, crete i raza
atomic. Astfel, la sistemul CVC, numrul de coordonaie C = 8 atomi;
la sistemul CFC, C = 12 atomi i la sistemul HC, C = 12 atomi.
f)
Numrul de atomi A care aparin unei celule elementare este:

1. Sistemul triclinic se construiete pornind de la reeaua oblic, aeznd planele astfel
nct nodurile din planele succesive s nu se afle pe aceeai vertical. n acest fel
putem construi o singur reea, numit triclinic simpl (a). Celula elementar este
un paralelipiped oblic cu baza un paralelogram.


Sisteme de cristalizare
2. Sistemul monoclinic conine dou tipuri de reele Bravais: reeaua monoclinic simpl (a)
i reeaua monoclinic cu volum centrat (b), ambelele construite pe baza reelei plane
oblice. La prima, nodurile din planele succesive se afl pe aceeai vertical, n timp ce la
cea de-a doua, nodurile din planul urmtor se afl deasupra centrelor paralelogramelor din
planul precendent. Celula elementar a reelei monoclinice este un paralelipiped drept cu
baza paralelogram. Reeaua monoclinic cu volum centrat apare ca o reea complex
coninnd dou noduri n celula elementar (de notat c nodurile din coluri contribuie cu
1/8 din celula respectiv, acestea aparinnd la opt celule vecine).

3. Sistemul ortorombic (ortogonal sau rombic) avnd ca celul un paralelipiped drept cu baza
dreptunghiular conine patru tipuri de reele Bravias: ortorombic simpl (a), care se construiete
pornind de la reeua plan dreptunghiular, aeznd nodurile pe aceeai vertical; ortorombic cu
volum centrat (b) se construiete din reeaua plan dreptunghiular, nodurile din planele succesive
aezndu-se deasupra centrelor dreptunghiurilor din planul precendent; ortorombic cu baze centrate
(c) se construiete pornind de la reeua plan rombic, astfel ca nodurile din planele succesive s fie
unele deasupra altora; aceast reea apare ca reea complex cu dou noduri pe celula elementar
(nodurile de pe fee contribuie la celul cu 1/2), dar se poate construi i o celul primitiv; ortorombic
cu fee centrate (d) se construiete pornind de la reeaua rombic, plasnd nodurile n plane succesive;
aceast reea apare de asemenea, complex, cu patru noduri pe celula elementar, celula primitiv
romboedric putnd fi aleas n mai multe feluri.


4. Sistemul hexagonal se construiete pornind de la reeua plan hexagonal prin
aezarea nodurilor din planele succesive unele deasupra altora. Sistemul conine o
singur reea Bravais (hexagonal simpl) caracterizat prin parametrii de reea
prezentai n figura 4.


(a=b)
5. Sistemul romboedric sau trigonal se construiete pornind tot de la reeaua plan
rombic, plasnd nodurile din planele succesive deasupra romburilor din planele
precedente, astfel ca relaiile dintre parametrii sistemului s fie cele din figura 5.
Sistemul conine o singur reea Bravais, trigonal simpl; generarea acestui sistem
poate fi imaginat prin deformarea unui cub dup diagonala principal.

6. Sistemul tetragonal sau ptratic, avnd ca celul o prism dreapt cu baza ptrat se
genereaz pornind de la reeaua plan ptratic n dou variante: tetragonal simpl
(a) n care nodurile din planele succesive se aeaz unele deasupra altora;
tetragonal cu volum centrat (b) n care nodurile din planele succesive se aeaz
deasupra centrelor ptratelor din planele precendente. Aceast reea apare drept
complex, cu dou noduri pe celula elementar, ns o celul primitiv se poate
alege sub forma unui romboedru.


7. Sistemul cubic se genereaz pornind de la reeaua plan ptrtic. Conine trei tipuri
de reele Bravais: cubic simpl (a), cubic cu volum centrat (b), cubic cu fee
centrate (c). Ultimele dou reele se construiesc la fel ca n cazul sistemului
ortorombic. Acestea apar drept complexe, cu 2 i respectiv 4 noduri pe celula
elementar, iar celulele primitive sunt romboedre.


Aceste 14 reele sunt singurele reele Bravais tridimensionale. Modificarea
uneia din ele, prin adugarea de noduri pe fee, pe muchii sau n centrul
celulei, conduce la o alt reea Bravais din cele 14 descrise.


Celule elementare frecvente la metale
hexagonal compact
cub cu volum centrat
cub cu fee centrate
Imperfectiuni chimice i de cristalinitate
in materialele metalice reale
Modurile in care se obtin metalele din
minereurile in care sunt continute, prin procedee
piro-, hidro- sau electrometalurgice, fac ca
metalele reale sa contina proportii variabile de alte
elemente insotitoare, provenite din minereuri sau
din alte materiale utilizate la elaborare.
I MPURI TATI
Unele dintre impuritati sunt solubile in metale solide,
astfel ca prezenta atomilor lor, de dimensiuni si cu
proprietati diferite de ale atomilor metalici de baza,
tulbura asezarea ordonata a cationilor si modifica
campurile de forte energetice din reteaua cristalina,
efectele fiind mai mari atunci cand atomii de
impuritati solubile se distribuie neomogen, in
concentratii neuniforme, in cristal.
SEGREGATI E
Imperfectiuni de cristalinitate in metalele reale
Din punctul de vedere al modului de localizare in cristal, imperfectiunile de
cristalinitate se clasifica in:

1
zero dimensionale sau punctuale (localizate
in nodurile retelei cristaline);
2
monodimensionale sau liniare (limitate la
siruri sau linii de ioni);
3
bidimensionale sau plane (formand
suprafete sau plane atomice);
4
tridimensionale sau volumice (concentrate
in mici elemente de volum).
1. Defecte punctuale de reea
Alturi de componeni de reea substituii cu atomi strini se mai deosebesc formele de baz, vacante i
atomi interstiiali. Orice cristal conine n reea un numr de goluri - vacane - care crete cu creterea
temperaturii reelei. Fraciunea de vacane raportata la un cristal fara defecte, la temperatura camerei
este de cca 10-12. Energia de formare a vacanelor n metale este proporional ntructva cu entalpia
de vaporizare. Prin existena unui defect punctual n cristalele cu legtura ionic ia natere o polarizare
pozitiv sau negativ local n reea. n multe reele cristaline ntre nodurile reelei se depoziteaz n
special atomi strini mici, ca de exemplu H, C, N, numii atomi interstiiali. Ansamblul vacana-atom
interstiial corespunztor se numete pereche Frenkel.

2. Defectele monodimensionale de reea
Imperfectiunile monodimensionale (liniare ) reprezinta siruri (linii) de atomi, drepte sau curbe, de
lungime limitata, care sunt dislocate din pozitia specifica cristalului ideal, fapt pentru care se
numesc pe scurt dislocatii. Pentru explicarea formarii si amplasarii dislocatiilor in cristalele reale
recurgem la un model mecanic, bazat pe posibilitatea pe care o au planele cristalografice de a aluneca
unul peste altul de-a lungul unui plan de alunecare imaginar, paralel cu planele centrelor cationilor
din doua plane cristalografice vecine (planul tangent comun celor doua plane atomice.)

3. Imperfectiunile plane
3.a. Sublimite si
limite intrafazice
3.b. Defecte de
impachetare.
Macle si limite
de macle
3.c. Defecte plane
(limite) interfazice
Modurile in care se
elaboreaza si se prelucreaza
materialele metalice face ca
gradul de perfectiune al
retelei cristaline sa cuprinda
microvolume relativ mici,
care se asociaza in agregate
poli-microvolumice,
constituind cristale
submicroscopice (subgraunti)
sau microscopice (graunti sau
microcristale).
Modurile in care se pot produce dezorientarea blocurilor
cristaline ideale si formarea defectului de sublimita. a)
sublimita de inclinare; b) sublimita de rotire
Sublimitele, limitele de graunte si limitele de macle prezentate anterior sunt
defecte plane intrafazice, in sensul ca delimiteaza si separa intre ele microvolume
ale aceluiasi metal real solid, cu acelasi tip de retea cristalina de o parte si de alta a
defectului plan.
3.a. Sublimite si limite intrafazice

3.b. Defecte de impachetare. Macle si limite de macle
Abaterile de la succesiunile normale ale straturilor constituie un tip de imperfectiuni
plane, denumite defecte de impachetare.

3.c. Defecte plane (limite) interfazice

Legatura interfazica coerenta (a) si semi-
coerenta (b) intre doua faze (portiuni de cristal
cu retele cristaline diferite)
Trecerea de la reteaua cristalina a metalului (fazei) de baza la cea a celei de a doua
faze se face printr-o limita interfazica.
Dupa modul in care se trece de la
o faza la alta, limitele interfazice se
clasifica in:
o coerente,
o semicoerente si
o necoerente, reprezentand tot
atatea tipuri de legaturi interfazice.

In cazul limitelor (legaturilor)
coerente, retelele cristaline ale
celor doua faze au anumite plane
cristalografice cu aranjament
atomic similar, dar cu distante
internodale diferite (a1a2).
4. Imperfectiuni tridimensionale (volumice, spatiale)

In metalele reale apar si imperfectiuni care se extind in volume mai mici sau mai
mari.

Unele dintre acestea reprezinta discontinuitati sub forma de goluri:
o acumulari submicroscopice de vacante (vacante condensate),
o sufluri,
o porozitati,
o goluri de contractie la trecerea de la starea lichida la cea solida (micro sau
macroretasuri),
o fisuri,
o crapaturi;
o altele reprezinta particule de faze straine :
oincluziuni metalice,
onemetalice (oxizi, sulfuri, silicati, aluminati),
oalte combinatii (carburi, nitruri, carbonitruri).

La dimensiuni i mai mari, ntre 10
-3
-10
2
m (detectabile prin microscopie optic
i electronic), exist un alt tip important de organizare stuctural. Cand atomii
unei probe topite sunt ncorporai n cristale n timpul solidificrii, multe cristale
mici se formeaz iniial i apoi cresc pana cnd se ating unul pe altul i tot
lichidul este consumat, moment n care proba este complet solida. Astfel,
majoritatea corpurilor solide cristaline (materialele metalice i ceramice) sunt
compuse din multe cristale mici sau cristalite, numii gruni, care sunt strns
mpachetai i legai puternic ntre ei. Aceasta este microstructura materialului
care poate fi observat la mriri la care rezoluia este ntre 1 i 100 m. n
materialele elementare pure, toate cristalele au aceeai structur i difer unul de
altul doar prin orientare. n general, aceste cristalite sau gruni sunt prea mici s
fie vzui liber, observndu-se doar cu microscopul optic.

Majoritatea corpurilor solide sunt opace, deci nu se pot vizualiza folosind un
microscop optic cu lumin transmis (biologic), ci un microscop metalografic cu
lumin reflectat la care lumina incident este reflectat de suprafaa lustruit a
suprafeei metalice sau ceramice. Structura de grauni se evideniaz prin atacul
suprafeei cu un mediu uor coroziv care atac preferenial limitele de graunte i
atunci cnd aceast suprafa este privit prin microscop, se pot observa
dimensiunea i mrimea grunilor, adic microstructura.

Mrimea de grunte este una dintre cele mai importante caracteristici care
poate fi evaluat prin aceast tehnic deoarece probele cu grauni fini sunt
n general mai puternic conturate decat probele cu grauni mai grosolani din
acelai material.

O alt caracteristic important care poate fi identificat este coexistena a
doua sau mai multe faze n unele materiale solide. Grunii unei faze date
vor avea aceeai compoziie chimic i structur cristalin, dar graunii celei
de a doua faze, vor diferi din aceste dou puncte de vedere. Acest lucru nu
se ntmpl niciodat n probele de elemente pure, dar apare n amestecurile
de diverse elemente sau compui n care atomii sau moleculele pot fi
dizolvate unele n altele n stare solid, la fel ca i n soluie lichid sau
gazoas. De exemplu, unii atomi de crom pot substitui atomii de fier n
reeaua cristalin cu fee centrate a fierului, dnd natere oelurilor
inoxidabile, ce reprezint o soluie solid-aliaj.

Ca i soluiile lichide, soluiile solide prezint limite de solubilitate; cnd
aceasta limit este depit, cea de a doua faz precipit. De exemplu, dac
sunt introdui ntr-un oel inoxidabil mai muli atomi de crom dect poate
s primeasc reeua de fier cu fee centrate, atunci va precipita cea de a
doua faz bogat n crom.

Difuzie = modificarea
pozitiilor atomilor (ionilor)
din corpurile gazoase,solide
sau lichide.
Asadar difuzia poate fi definita prin
mobilitatea atomilor in cadrul unui
material, iar deplasarea acestora se face
pe distante foarte mari in raport cu
distantele interatomice
DIFUZIA
! I n materialele pure, atomii se deplaseaza la intamplare chiar si cand nu se aplica forte externe.
Difuzia n materiale
-apare in procesele de autodifuzie
atomica si consta in trecerea unui
atom intr-un loc vacant vecin. In
nodul din care a plecat atomul se
formeaza o noua vacanta care
poate fi ocupata de atomul
vecin,etc. Astfel se realizeaza o
deplasare continua a vacantelor
1.Difuzia
vacantelor
Cand un atom interstitial cu
dimensiuni reduse fata de
atomii retelei de baza este
prezent in reteaua cristalina,
se poate deplasa prin salturi
atomice in interstitiile retelei.
Nu sunt necesare spatii libere
ca acest mecanism sa
functioneze.
2.Difuzia
interstitiala
Mecanismele difuziei
Vacante
Interstitial
Difuzia n materiale

Uneori un atom din reteaua
cristalina paraseste nodul
retelei si ocupa un spatiu
interstitial. Aceasta difuzie
prin internoduri este
ingreunata din cauza
spatiului interstitial mic

Atomii se mai pot misca si
prin schimb de locuri intre
atomii vecini si printr-un
mecanism inelar de schimb
de locuri.
3.Alte
mecanisme
de difuzie
Internoduri
Schimb
Inelara
Difuzia n materiale
Mecanismele difuziei
Aliajele metalice sunt substante complexe
obtinute prin amestecarea la scara
atomica a unui metal numit component
de baza si aflat in proportia cea mai mare
in aliaj cu unul sau mai multe metale
sau nemetale, numite componente de
adaos sau de aliere.

Topire,
solidificare
Exista 2 tipuri de
aliaje:
Aliaje cu faze
multiple
Aliaje cu o
singura faza
Teoria aliajelor metalice
Totalitatea aliajelor alcatuite
din aceiasi componenti
formeaza un sistem de aliaje. Omogene
daca au aceleasi
caracteristici
fizico-chimice in
toata masa lor.
Eterogene
daca sunt formate
din mai multe parti
omogene fizic si
chimic.
Sisteme
de aliaje
! O parte a unui sistem eterogen din punct de vedere fizico-chimic se numeste faza.
are aceeasi structura sau aranjament atomic peste tot.
are aproximativ aceeasi compozitie si proprietati peste tot.
exista interfata stabila intre faza si orice faza inconjuratoare.
C
A
R
A
C
T
E
R
I
S
T
I
C
I

Teoria aliajelor metalice
Fazele si constituentii structurali ai aliajelor metalice
In aliajele solide
pot sa apara 3
tipuri de faze
distincte:
Metal pur
Solutie
solida
Compus
definit
se caracterizeaza prin
conductibilitate electrica si
termica mare, plasticitate
mare si proprietati de
rezistenta( duritate, limita de
curgere, rezistenta la rupere)
scazute.
-este o faza alcatuita dintr-
o singura specie de atomi,
caracterizata printr-o retea
cristalina specifica .
1. Metalul
pur

Din punct de vedere al distributiei atomilor,
solutiile solide pot fi:
-solutii solide
de interstitie
-solutii solide
de substitutie
In solutiile solide interstitiale, atomii
componentului de adaos patrund
printre atomii metalului de baza, in
golurile de dimensiuni mai mari din
reteaua cristalina.
Solutiile solide se noteaza cu
literele alfabetului grec: , , , etc.
Solutiile solide sunt fazele cele mai
frecvente in aliajele industriale si
aceasta datorita faptului ca in
solutiile solide predomina legatura
metalica, fiind posibila atat variatia
proportiei atomilor cat si distributia
lor intamplatoare
=reprezinta o faza care exista
pe un interval de concentratii
si in care atomii sunt dispusi
intr-o retea unica si au o
distributie static uniforma.
2. Solutia
solida
Fazele si constituentii structurali ai aliajelor metalice

Din acest motiv li se mai
atribuie denumirea de
compusi definiti.
Compusii intermetalici
cristalizeaza in retele cristaline
diferite de cele ale
componentilor si adeseori
foarte complexe.

Compusii intermetalici reprezinta
o categorie de faze din aliaje care
se formeaza la compozitii
determinate, corespunzatoare
unor anumite rapoarte intre
elementele chimice componente,
exprimabile printr-o formula de
tipul AmBn, AmBnCp .
3. Compusi
definiti
In functie de conditiile
in care apar si de tipul
legaturilor
interatomice, compusii
definiti se impart in:
a) compusi
electrochimici
b)compusi
electronici
c)compusi
geometrici
Constituentii metalografici
Examinarea la microscop a fazelor
dintr-un material prezinta aspecte
structurale specifice numite constituenti
structurali sau metalografici.
Aspectul schematic al structurii microscopice a
materialelor minofazice:
b) Solutie solida
neomogena.
Aspectul schematic al structurii
microscopice a unui aliaj format
din cristale de metal pur sau
compus chimic separate direct din
lichid si amestec mecanic.
a)metal pur, solutie
solida omogena,
compus chimic ;
Un material
monofazic
este format
din una
dintre cele
trei faze:
Legea fazelor
Sistemele de aliaje se pot gasi fie in stare de echilibru, fie intr-o stare in afara
echilibrului. Conditiile de echilibru ale unui sistem pot fi date de legea fazelor
care arata dependenta gradelor de libertate, adica a factorilor externi sau
interni (temperatura, presiune, concentratie) de numarul componentilor si de
numarul fazelor.
Exemplu: -pentru un sistem
format dintr-un singur
component (N=1), gradul de
libertate minim (V=0) poate fi
obtinut pentru P=2.
Deci pot exista simultan cel
mult doua faze si aceasta
numai la o anumita
temperatura.

Legea fazelor arata deci ca un aliaj poate contine un numar de faze cel mult
egal cu numarul componentilor, afara de cazul unor conditii de temperatura
constanta si compozitie ale fazelor fixe.
Legea
fazelor:
V=N+2-P
V =varianta sistemului;
N =numarul
componentilor;
P =numarul fazelor.

PROPRIETILE
BIOMATERIALELOR
Structura si proprietatiile de suprafata ale
biomaterialelor
In aplicatiile
medicale,
biomaterialele sunt
rar folosite ca
simple materiale si
sunt in mod normal
integrate in
aparatura sau
instrumente.

Cateva aplicatii ale
materielelor
sintetice si
materielelor
naturale modificate
care sunt folosite
in medicina:
biomaterialelor
S-a dovedit ca proprietatiile generale si proprietatiile de suprafaa ale metalelor care au
fost utilizate pentru implanturi influenteaza direct, iar in unele cazuri, chiar controleaz
dinamica de la interfaa esuturilor din momentul plasrii iniiale pe viu pana la
eliminarea finala. Se admite ca, biocompatibilitatea este un proces in doua sensuri intre
biomaterialele incorporate in aparatura si mediul gazda de implant.

Este foarte important sa se recunoasc ca materialele sintetice au caracteristici generale
si de suprafaa specifice care depind de proprietatiile lor. Aceste caracteristici trebuie
cunoscute nainte de orice aplicaie medicala, dar acestea trebuie de asemenea
cunoscute si in raport cu schimbrile care pot avea loc in timp in organism. Orice
schimbare in timp a proprietatiilor trebuie sa fie anticipata din pornire si motivata prin
alegerea biomaterialelor si/sau proiectul de aparat.

Informaiile legate de proprietatiile de baza sunt disponibile prin intermediul
standardelor naionale si internaionale, din manuale si reviste de specialitate de diverse
tipuri. Cu toate acestea, aceste informaii trebuie evaluate in cadrul contextului utilizrii
respectivului biomaterial, deoarece att aplicaiile acestuia cat si rspunsurile esuturilor
gazda sunt specifice anumitor zone, de exemplu de tip cardiovascular (contact cu
sngele in curgere), ortopedic (solicitarea sub aciunea unei sarcini/greutati
operatioanle) si dentar (de percutare).

biomaterialelor
Caracterizarea suprafetelor materialelor - tehnici de investigare

Doua principii generale vor ghida analiza probelor.
In primul rnd, toate metodele folosite pentru analizarea suprafeei au de
asemenea potenialul de a altera suprafaa. Este esenial ca persoana care
analizeaz sa fie contienta de potenialul de distrugere al metodei folosite.

In al doilea rnd, datorita potenialului artefactelor/resturilor si al necesitaii
mai multor informaii pentru construirea unei imagini complete a suprafeei,
trebuie sa se foloseasc mai mult de o metoda, ori de cate ori se poate.

Datele derivate din doua sau mai multe metode ar trebui ntotdeauna sa fi
coroborate. Cnd datele sunt contradictorii, suspiciunile trebuie sa apara si
sa ne ntrebam de ce. O a treia sau a patra metoda poate fi atunci necesara
pentru a trage concluzii corecte despre natura suprafeei.

biomaterialelor
Suprafata biomaterialelor este caracterizata de :

Tensiune superficiala
Rugozitate
Morfologia suprafetei
Biocompatibilitatea

biomaterialelor
Tensiune superficiala este o masura a energiei de coeziune prezenta la
interfata provenind din dezechilibrul de forte dintre moleculele de la
interfata

Forele de coeziune care se manifesta intre moleculele lichidului sunt fore de tip
Van der Waals i scad in valoare odat cu creterea distanei dintre molecule.
Distana de la care forele de coeziune devin neglijabile (~10
-7
m) definete sfera
de aciune molecular. Ele se manifesta in zona perifierica a oricarui lichid.
Forta care are tendinta sa micsoreze cat mai mult aria acestei suprafete periferice
se numeste forta de tensiune superficiala
Forele de atracie care se manifest intre molecule de natur diferit (solid-
lichid, lichid-gaz) se numesc fore de adeziune.
Forele de adeziune i coeziune determin fenomenele superficiale.

Exemple:
Datorit tensiunii superficiale este posibil ca anumite insecte s stea pe suprafaa
apei sau ca o lam de ras s pluteasc la suprafaa unui lichid, chiar dac lama are o
densitate mai mare dect lichidul i nu poate pluti. Tensiunea superficial cauzeaz
apariia picturilor sferice de lichid, ntruct lichidul tinde s-i micoreze aria.
Se explica prin tendinta suprafetei expuse de-a se contracta cat mai mult posibil
datorita fortelor de coeziune a moleculelor de la suprafata lichidului.

biomaterialelor
Unghiul de contact poate fi masurat folosind un instrument numit goniometru
masurarea cantitativa a udarii unui solid de catre un lichid
unghiul format de lichid la granita celor trei faze: lichida, gazoasa si solida
forma picaturii si marimea unghiului de contact sunt controlate de cele trei forte de interactiune
a tensiunii interfaciale a fazelor participante (gaz, lichid, solid).
ecuatia Young se aplica pentru solide omogene, netede si rigide

Cu cat unghiul de contact este mai mare cu atat o suprafata este mai hidrofoba
biomaterialelor
Rugozitate - sau aspritatea este o notiune care defineste neregularitatiile unei suprafete, adica
gradul ei de netezime

Presupunnd c suprafaa este orizontal ,rugozitatea se exprim cantitativ prin abaterile pe
vertical ale suprafeei respective fa de forma ei ideal (plan , cilindric, sferic sau alt form
geometric regulat)

Dac aceste abateri sunt relativ mari, suprafaa este mai rugoas , iar ncaz contrar ea este mai puin
rugoas (mai neted).
Rugozitatea mare a unei suprafee nseamn n general un coeficient de frecare mai ridicat, o
uzur mai rapid i, uneori, o coroziune mai timpurie,
iar rugozitate mic nseamn aspect mai plcut

Rugozitatea este exprimata prin diverse marimi specifice:
R
a
valoarea medie a rugozitatii, ca medie aritmetica a valorilor deviatiei de la profilul mediu, pe intreaga
lungime masurata
R
t
adancimea de rugozitate, ca diferenta masurata intre cel mai inalt punct si cel mai adanc punct al suprafetei
R
z
media valorilor R
t
pe o lungime data
biomaterialelor
Masurarea rugozitatii
In trecut rugozitatea era apreciata manual, prin comparatie cu mostre etalon de rugozitate.
Apoi s-a trecut la profilometre, care palpeaza supraftaa si ridica profilul (traseul) suprafetei
Reprezentarea grafica la scara, se realiza pe hartie milimetrica, curba rezultata era analizata,
ulterior fiind trasat a o linie mediana astfel putand fi estimata valoarea rugozitatii
Astazi se utilizeaza un rugozimetru (aparat specializat)

Metodele de masurare a rugozitatii se clasifica in:
Metode cu contact (palpator mecanic)
Metode fara contact (optice, magnetice, cu radiatii etc)
Palpatorul rugozimetrului cu contact mecanic:
1. Varful parghiei
2. Palpatorul
3. Urmarirea traseului orizontal
4. Parghia executa o miscare pe verticala
5. Pe suprafata corpului a carui rugozitate se masoara
6. Ca rezultat este inregistrata o curba
Metoda Principiul Adncimea
analizata
Rezolutia
spatiala
Sensibilitatea
analitica
Unghi de contact Umectarea cu lichid a suprafeelor este
folosita pentru estimarea energiei
suprafeei
3-20 1mm Sczuta sau puternic
dependenta de
structura chimica
ESCA Radiaia X determina emisia
electronica de energie caracteristica
10-250 10-150m 0,1 atom%
Spectroscopie
electronica Auger
b

Fasciculul de electroni focalizat
determina emisia de electroni Auger
50-100 100 0,1 atom%
SIMS Bombardarea ionica conduce la emisia
de ioni secundari din suprafaa
10 -1m
c
100 Foarte ridicata
FTIR-ATR Radiaia IR(infraroie) este adsorbita
de vibraiile moleculare de excitare
1-5m 10m 1 mol%
STM Msurarea curentului tunel/de
strapungere intre vrful metalic si
suprafaa conductiva
5 1 Atomi singulari
SEM Emisia de electroni secundari
determinata de fasciculul de electroni
focalizat este msurata si reprezentata
spaial
5 Normal 40 Ridicata, dar nu
cantitativa
Metode de caracterizarea a suprafetelor

Structura Si Proprietatiile de Suprafata Ale Biomaterialelor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Structura Si Proprietatiile de Suprafata Ale Biomaterialelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 4

SL Dr Ing Iulian ANTONIAC

S-ar putea să vă placă și