Sunteți pe pagina 1din 3

00:08 – 00:10

Te apucă dorul...

00:13 – 00:26

Te apucă dorul de locurile acestea unde credința este prezentă la tot pasul, unde oamenii trăiesc
în echilibru și în perfectă simbioză cu natura. Legăturile sunt mai puternice ca oricând, iar atunci
când istoria și recunoștința se întâlnesc, apar generații de succes.

00:27 – 00:44

Aici, la limita de sud a Bucovinei, ne găsim noi, urmașii lui Ștefan cel Mare: sucevenii. Suntem
una dintre cele mai vechi așezări ale României. Nu ne-a fost ușor, însa acum ne bucurăm de tot
ce am realizat împreună.

00:48 – 01:00

Aici găsești locuri magice si oameni pentru suflet. Ei trăiesc cu dorința de a face bine, de a fi
uniți și de a clădi un cămin pentru toți.

01:00 – 01:08

Trăind într-un peisaj de poveste, cheia reușitei a fost fuziunea dintre oamenii locului si
deschiderea spre nou.

01:12 – 01:22

Educația ne-am fost transmisă în strânsă legătură cu învățăturile bătrânilor, cu valorile morale,
iar odată cu asta am primit și stropul de înțelepciune atât de necesar.

01:26 - 01:46

Tainele meșteșugului au fost transmise din tată în fiu încă de la vârste fragede, iar obiceiurile ni
le-am păstrat cu mândrie, însă asta nu ne-a oprit din a evolua. Dimpotrivă, ne-a conferit iubire,
mândrie și identitate. Gastronomia, instrumentele populare si dansurile sunt parte componentă a
culturii noastre si le respectăm cu sfințenie.

01:48 - 01:50 (drop)

Fără acestea nu ne-am putea spune „bucovineni”.

02:01 – 02:13

Sportul are locul lui. Echipele sucevenilor, ne aduc împreună, ne creează amintiri și emoții din
cele mai diverse.
2:40 - 02:45

Locurile de odinoară au rămas, le-am conservat si ne bucurăm in continuare de ele ca peste ani sa
le aratam si celor mai mici dintre noi.

02:46 - 02:50 (drop)

Tot ce facem, facem cu credință în Dumnezeu.

02:51 – 03:04 Lacasurile de cult numeroase sunt dovada vie a faptului că, noi, sucevenii, credem.
Credem intr-o lume mai bună, intr-o lume a credinței si a linistii sufletesti.

3:36 – 3:54

Izvoarele istorice si descoperirile din ultima sută de ani, ne-au arătat bogata mostenire a acestei
comunități situată aproape de poalele Carpaților. De aceea avem datoria de a respecta sacrificiile
celor care au pus umărul la creearea si dezvoltarea fostei capitale a Tării Moldovei.

3:55 – 4:10 Am trecut prin multe, dar am imbrățisat diversitatea multiculturală si tot ce a fost mai
bun pentru a evolua, impreună. Astfel, punem in valoare truda inaintasilor nostrii care au avut
grijă sa dea startul dezvoltarii locului pe care noi, astazi, il numim „ACASĂ”.

4:20 – 4:35

Tot acasă ne uneste si cultura, iar cand lăsăm oleacă munca deoparte, avem cu ce ne hrăni
sufletul.

Indiferent de varstă, aplaudăm la unison toate momentele fericite la care suntem martori.

4:55 – 5:26

Cetatea de Scaun a Sucevei – un loc de legendă si cel mai important reper al orasului. Pereții
cetății incă povestesc despre incercările esuate ale cotropitorilor de a o cuceri, despre trădare si
despre biruință.

Cu toate acestea, istoria ne-a demonstrat că Cetatea de Scaun a Sucevei nu a fost niciodată
cucerită cu puterea sabiei.

5:27 - 5:33

Cetatea este parte a identității noastre, simbioza fiind completă atunci când ne amintim de cel
mai mare dintre români, domnitorul Ştefan cel Mare si Sfânt.

5:44 – 5:57
In timp ce imbrățisăm evoluția, ne intoarcem si la vechile origini, respectând tradițiile,
obiceiurile si lucrurile care ne-au format constiința, an de an având grijă să le menținem vii
pentru urmasii nostri.

6:65 - 6:29 drop

Aceasta este identitatea noastră.

6:50 – 6:55

Vino să trăiesti experiențe noi. Vino să descoperi istoria.

6:59 – 7:06

Poarta Cetății este deschisă si te asteaptă să cunosti oamenii, tradiția si evoluția acestor
meleaguri.

Intră in povestea noastră, unde fiecare are locul său.

7:16 – 7:19

Vizitează orașul Cetății de Scaun.

7:20 – 7:22

Vino acasă!

S-ar putea să vă placă și