Crestinismul

Pentru România, problema creştinismului este foarte

complicată. Creştinismul a apărut la noi la fel ca în restul
Imperiului Roman, cu precădere în mediul citadin, în oraşe.
Tocmai de aceea, cei opuşi creştinilor erau păgânii, adică
locuitorii satelor. În latină la sat se zicea „pagus". Creştinii, care
trăiau în mediul citadin, nu prea erau legaţi de populaţia
autohtonă. Fuseseră aduşi din afara provinciei Dacia, pentru a
asigura sistemul socio-politic roman. Erau străini şi au creat aici
comunităţi creştine.Prezenţa Imperiului Roman pe teritoriul
României de astăzi a fost de scurtă durată (106-275 d. Hr.).
Într-adevăr, vorbim despre o chestiune foarte importantă,
pentru că viaţa citadină pe teritoriul fostei Dacii după retragerea
romană dispare. Rămân doar oraşele din Dobrogea, unde încă
exista autoritate romană.

Creştinii din Dacia romană, orăşeni fiind, au plecat şi ei odată cu

armata, cu administraţia romană. Un cercetător german de la
Berlin, pe nume Uwe Fiedler, pe baza studierii directe a
descoperirilor arheologice din România şi din Bulgaria, a
discutat comportamentul funerar al comunităţilor de la
Dunărea Inferioară, atingând şi problema identificării
complexurilor funerare creştine într-o vreme când, la nord de
Dunăre, erau prezenţi slavii. Lucrarea se intitulează „Studii
asupra înmormântărilor din secolele VI-IX la Dunărea de Jos",
apărută în 1992 la Bonn. Autorul a analizat mai multe cimitire
de incineraţie sau birituale din România. O atenţie anume a
fost acordată şi cimitirului slav de la Sărata Monteoru, datat în
sec. VI-VII. Numărând 1.536 de morminte este, deocamdată, cel
mai mare cimitir slav timpuriu din Europa de Sud-Est. Uwe
Fiedler arată că, după ritualul funerar, nu prea e vorba de
creştini.

După retragerea romană nu mai avem prezenţă creştină la

nord de Dunăre. În fosta provincie Dacia vin succesiv populaţii
migratoare, care aveau alte credinţe.

Creştinare târzie

Dacia după romani n-a fost un teritoriu avid de creştinism, aşa

cum susţin istoricii teologi. Era un spaţiu nesigur, în care
pericolele provocate de migratori bântuiau la tot pasul.
Creştinii, locuind doar la oraşe, au plecat odată cu armata la sud
de Dunăre.

Chiar şi în Dobrogea, mărturiile creştine sunt sporadice. Ar fi

trebuit să avem cazuri de martiri încă din primele secole după
Hristos, deoarece teritoriul era sub dominaţie romană. Împăraţii
de la Roma au dus adevărate campanii de reprimare a
creştinilor, soldate cu sacrificii ale mărturisitorilor Domnului.
Însă abia în secolul al IV-lea apar cazuri de martiri în Dobrogea.