CEAIUL

Ceaiul este o băutură obținută prin infuzarea frunzelor uscate ale plantei Camellia sinensis (L.).
În funcție de gradul de oxidare a frunzelor, cele patru tipuri principale de ceai sunt: ceaiul
alb, ceaiul verde, ceaiul oolong și ceaiul negru. Compoziția chimică a ceaiului variază în funcție
de recoltă, condiții pedoclimatice și metoda de prelucrare; dintre componenți
amintim: teina (alcaloid asemănător cu cel care se găsește în cafea, maté și nucile
de cola), tanin și uleiuri volatile.
Producția mondială de ceai este estimată la circa 3,15 milioane de tone anual.
Termenul de „ceai” desemnează și infuziile din alte plante decât Camellia sinensis, cum ar
fi maté (Ilex paraguarensis), lapacho (Tecoma curialis), rooibos (Aspalathus
linearis), condimente, mentă, mușețel, fructe uscate etc.

Istorie
Planta de ceai își are originile în partea de sud-est a Asiei, în regiunea formată din nord-
estul Indiei, nordul Burmei (Myanmar) și provincia Yunnan (China). Ceaiul a fost întrebuințat
pentru prima oara de chinezii din provincia Yunnan, folosindu-se atât la prepararea băuturilor cât
și a mâncărurilor.
Ceaiul fiind de mare importanță pentru civilizațiile asiatice, s-au născut legende despre
descoperirea sa. O legenda populară chineză spune că împăratul Shennong a descoperit ceaiul
în timp ce bea dintr-un bol cu apă fierbinte la umbra unui copac, în anul 2737 î.Hr. Câteva frunze
se scuturară în bolul împăratului, făcând culoarea apei să se schimbe. Curios din fire, Shennong
luă o sorbitură și fu plăcut surprins de aroma și de proprietățile revigorante ale băuturii.