Gospodăria pomicolă din PALOŞ - Braşov, secolul al XIX-lea,

un ansamblu economic complex, cu valenţe memoriale

Dr. Filofteia Pally

In anul 2014, Muzeului Goleşti i-au fost donate două construcţii importante: Casa Lascu
şi Şura cu grajd din satul Paloş, din comuna Caţa, jud. Braşov, construcţii specifice
secolului al XIX-lea, individualizate prin funcţiile multiple ale încăperilor - social,
economic şi comercial - casa Lascu fiind o locuinţă ţărănească reprezentativă pentru
categoria băcănie – cârciumă, cu spaţii de depozitare, de vânzare şi de locuire.
Cele două construcţii au fost demontate şi transferate la muzeu, în luna septembrie 2015,
perioadă în care instituţia noastră a beneficiat de o nouă şi semnificativă donaţie: casa
memorială Gheorghe Cernea, cunoscut folclorist al Ardealului; o casă joasă, din bârne de
stejar, cu două încăperi, acoperită cu ţiglă de formă triunghiulară, asemănătoare celorlalte
construcţii din satul Paloş. Casa a fost locuinţa lui Gheorghe Cernea vreme de 10 ani, şi
care, după anii 1990, a găzduit o mică parte din colecţia de etnografie a folcloristului, atât
cât s-a putut recupera dintre piesele confiscate la momentul arestării acestuia, în anii `50.
Scurt istoric. Satul Paloş este atestat documentar la 1520, într-un registru de cheltuieli al
Episcopatului din Alba Iulia şi aparţine zonei etnografice Rupea. Aici, au locuit, exclusiv,
români, în vecinătate existând doar sate săseşti, cu atestări documentare mult mai vechi:
Drăuşeni - 1224, Homorod - 1252, Beia - 1442, Caţa - 1400.
Denumirea satului este derivată, conform unei vechi legende locale, din descoperirea
unui vechi paloş pe teritoriul localităţii. Alte explicaţii posibile fac referire la ordinul
călugăresc paulian (în maghiară, palos rend), întemeiat, în 1250, în Ungaria, decăzut şi
dispărut după anul 1526.
Paloşul a fost un sat de iobagi mânăstireşti, până la 1848, spre deosebire de satele săseşti
învecinate care nu au cunoscut iobăgia. Caţa, de exemplu, situată la 5 km distanţă, avea,
la 1488, o biserică fortificată, cinci pastori, o şcoală, 92 de gospodării şi doar doi săraci.
În perioada 1868-1873, construirea căii ferate Teiuş-Braşov, cu tunelul de la Beia, lung
de 800 m, a oferit ţăranilor din Paloş şansa de a câştiga importante venituri care le-au
permis dezvoltarea economiei locale: şi-au cumpărat pământ pentru gospodării, au
construit, în 1882, biserica de zid a satului, au dobândit prestigiul unor oameni harnici,
prosperi.
Economia locală. Ocupația de bază a locuitorilor a fost, dintotdeauna, zootehnia, aici
fiind unele dintre cele mai bune pășuni și fânețe din Ardeal. Pământul a fost şi este
extrem de fertil, favorabil culturilor de cartofi, sfeclă, porumb, grâu.
Oamenii se ocupă şi în prezent cu creşterea animalelor: vite, bivoli, cai şi oi. Aproape
toate grădinile au mici livezi de pruni din soiuri locale: vinete de Bistrița, prune domnești
timpurii, prune albe, prune grase. Se cultivă şi viță de vie de boltă, soiul nova.
Recolta de prune se transformă în țuică fiartă de două ori, cu tăria de 35º - 40º. Multă
vreme, înainte de 1990, produceau ţuica la un cazan mare, într-un sat vecin, Petca, al
CAP-ului, unde duceau borhot de prune (uneori, amestecat cu mere zdrobite în troacă) și
fierbeau țuica plătind uiumul (10% din producție). Producția de alcool reprezenta o
cincime din cantitatea fermentată de fructe: la 1000 kg borhot, se obţineau 200 l de țuică.

1
Ţuica era un produs de referinţă, atât în cadrul evenimentelor sociale - botezuri, nunți și
înmormântări - cât şi şi în meniul lucrătorilor angajaţi cu ziua pentru lucrări sezoniere.
Cei care nu aveau livezi de pruni, foloseau schimbul în natură (troc), procurând prunele
în locul altor produse (cereale, lactate).
Din prune se mai prepara, pentru iarnă, magiun, fiert cu foarte puțin zahăr (sau deloc),
gros ca o marmeladă şi care se păstra în borcane.
Alimentul de bază era mămăliga (tăiată cu ața), consumată împreună cu brânzeturi, lapte,
varză călită şi sarmale (la ocazii).
La mesele festive (nuntă, pomană), se tăia un vițel din care se prepara friptură, servită cu
piure de cartofi și salată de varză. Nu lipseau castroanele cu supă de tăiței de casă.
Uneori, meniul cuprindea sarmale, mămăligă, smântână, ardei iute.
Dulciurile specifice: licheu/lichiu (un strat de aluat subțire, peste care se întindea un strat
consistent de smântână, presărat cu zahăr tos care, arzându-se în timpul coptului, colora
aluatul într-o nuanţă maronie, conferindu-i un gust dulce special, de zahăr ars, deosebit de
gustos), care se prepară doar la sărbători, în cuptor, după ce se scoteau pâinile coapte.
Cuptoarele erau construite în curte, având capacitatea de 5-6 pâini mari, rotunde, care se
coceau o singură dată pe lună, sau la anumite evenimente de familie (nuntă, pomană).

Mica Americă. În jurul anilor 1890, a început emigraţia economică spre America, o altă
importantă şansă pentru dezvoltarea economică şi socială a comunităţii. Supranumit Mica
Americă, satul Paloş a devenit cea mai mândră aşezare de români, cu case de
dimensiunea celor săseşti şi, recunoscători dolarului şi steagului american, pe care îl
arborau, alături de cel românesc, la nunţile sau sărbătorile lor tradiţionale, la care
îmbrăcau veşminte româneşti bogate, şi astăzi păstrate în lăzile de zester pictate. Până în
1989, legăturile lor cu America erau puternice: existau pensii de urmaş, în dolari, pentru
soţiile celor plecaţi şi decedaţi pe pământ american; la crâşma Lascu, din sat, se vorbea
englezeşte, iar copiii celor rămaşi în Statele Unite petreceau vacanţele de vară la bunici,
în sat – situaţie reflectată şi astăzi în faptul că fiecare casă are, cel puţin, o rudă stabilită
în America.
În prezent, populaţia satului Paloş numără puţin peste 200 de locuitori, cuprinşi în 110
familii, dintre care: 151 sunt români, aproape toţi în vârstă, 75 sunt romi şi unul singur
este maghiar, toţi copiii fiind de etnie romă. Statistica ne mai oferă şi alte informaţii
relevante: cele 808 ha de teren arabil se află în proprietatea a 14 fermieri, ceea ce
sugerează o nouă identitate economică şi demografică a satului Paloş, din Ardeal.

Gheorghe Cernea - Folcloristul Ardealului

S-a născut la 29.10.1898 şi a murit la 29.03.1965, în satul Paloş, judeţul Braşov.
Familia. Părinţii, Gheoghe și Maria Cernea şi cele două surori, Victoria şi Rozalia, au
exercitat o puternică influenţă asupra gândirii şi sentimentelor naţionale ale folcloristului.
Tatăl, Gheorghe Cernea, țăran harnic, a emigrat în SUA, mergând după verii lui, înainte
de Primul Război Mondial; s-a îmbolnăvit, a revenit acasă cu bani, a făcut casa familiei
sale și a decedat, în 1925.
Mama, Maria Cernea, avea o voce melodioasă, era o talentată țesătoare, o mamă bună, cu
principii educative sănătoase privind relaţia de bază a oamenilor faţă de muncă şi
respectul faţă de valorile naţionale; pe Rozalia (n. 05.12.1895 – d. 1988, poetă populară și
rapsod popular, supranumită Privighetoarea Cohalmului; Cohalm este denumirea în

2
maghiară a localității Rupea, echivalent cu: stâncă, piatră, bazalt) a îndrumat-o spre
meşteşugurile artistice, croitoria și broderia, aceasta devenind croitoreasa și țesătoarea
satului, vestită pentru măiestria lucrului şi a cuvântului; pe Gheorghe, către cercetarea
istoriei şi a tradiţiilor locale, a demnităţii naţionale şi curajului de a-şi susţine principiile.
Gheorghe Cernea este cunoscut prin activitatea de culegător și de propagator al
folclorului ardelenesc. Învățătorul-folclorist este, așa cum îl definește Ovidiu Bîrlea 1,
„ultimul mare îndrăgostit de folclor din șirul învățătorilor care, între cele două războaie
mondiale, au adus o contribuție atât de importantă la cunoașterea folclorului nostru”.
A urmat școala primară, în Paloș, gimnaziul, la Rupea, unde a fost admis la școala
germană confesională, pentru rezultatele şcolare deosebite, ştiut fiind că doar 10% dintre
elevii români erau acceptați în școli evanghelice săsești. A învățat germana și maghiara,
limbi care i-au folosit în activitatea de cercetător al folclorului și al documentării
monografice asupra satelor învecinate (între anii 1931-1934, cca. 20 de sate din zona
Rupea: Paloș, Cața, Drăușeni, Merchiasa, Ungra, Rupea, Bogata Olteană, Hoghiz, Racoș,
Augustin, Cuciulata, Fântâna, Crihalma, Comana, Ticușu Nou, Ticușu Vechi, Veneția de
Sus, Veneția de Jos, Pârâu, Grindu, în acesta din urmă locuind un an).
A urmat Liceul Andrei Șaguna, din Brașov, cu unele întreruperi din motive de sănătate
(s-a infectat cu un spin, i s-a tăiat din picior, apoi și-a fracturat piciorul şi a rămas infirm,
având un picior mai scurt cu câțiva centimetri).
A studiat la Școala Normală de la Deva, pe care a absolvit-o la Sibiu, unde a absolvit
bacalaureatul. A devenit învățător cu diplomă, deși el profesa, de mult timp, ca învățător
suplinitor, prin mai multe localităţi din Ardeal (în: Hunedoara, Ciuc, Cohalm, Cobor - sat
maghiar, unde a predat, pentru prima oară, limba română, copiilor maghiari).
A fost participant la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, plecând cu căruţa, împreună cu
Filip Lascu (proprietarul casei Lascu, din Paloş, transferată la Muzeul Goleşti), la Alba
Iulia, la marea sărbătoare a istoriei româneşti.
După bacalaureat, în 1924, a fost numit învățător și director la Școala din Paloș, funcţie
exercitată până în 1928, când și-a dat demisia din învățământ.
Încă din 1926, Gheorghe Cernea devenise membru al Partidului Naţional Ţărănesc, fiind
administrator al lui Iuliu Maniu, calitate în care a pus bazele mai multor organizații
locale. Apartenenţa politică i-a adus multe neajunsuri, fiind permanent şi violent
persecutat de liberali, pentru propaganda ţărănistă făcută prin sate. Era aproape o cutumă
ca, după susţinerea fiecărei conferințe publice, să fie arestat de jandarmi; fiind nevinovat,
a doua zi era, imediat, eliberat.
Gheorghe și Rozalia, cei doi fraţi devotaţi dragostei de ţară, purtau tricolor la sărbători,
mai ales la horă (ca brâu sau ca eşarfă pe piept, în diagonală), motiv pentru care primarul
din satul Paloş, care era ungur, îi agresa fizic, rupându-le tricolorul şi apoi biciuindu-i.
Firi tenace, devotaţi sentimentului de demnitate naţională, cei doi tineri reveneau acasă,
se înveşmântau cu un alt tricolor și se întorceau la horă, fără nicio teamă sau reţinere faţă
de inevitabilele aceleaşi consecinţe.
Pe fondul persecuțiilor antiromâneşti și preocupat, cu pasiune, de constituirea unei
colecții de artă populară românească, Gheorghe Cernea s-a dedicat culegerii de folclor,
colecționării de obiecte reprezentative de etnografie şi artă populară, activităţi finalizate
cu organizarea unui muzeu în propria casă (încă din 1918, avea propriul muzeu într-o

1
Ovidiu Bîrlea, Revista de etnografie și folclor, 1965, nr. 4, p. 423-424.

3
cameră din casa părintească, mama lui susținându-l în această iniţiativă); avea doar 20 de
ani, iar colecția sa număra, atunci, 101 obiecte și 300 de cărți rare.
A început să tipărească primele broșuri cuprinzând culegeri de folclor – în 1929,
„Floricele din jurul Cohalmului”, editată la București.
Înregistrările de voce, ca interpret de folclor, au fost făcute la Radio-București și la
Institutul de Etnografie şi Folclor, între anii 1955-1965, după ce a fost eliberat din
închisoare.
Broșurile erau în format de buzunar şi erau editate la Tipografiile Române Unite, din
București (1929), iar, după 1933, la Târgu Mureș, Sibiu, Făgăraș.
Pentru a-și asigura existența și a putea să-i ajute pe ardelenii care lucrau în București, a
înființat Societatea Culturală și Filantropică a Tinerilor Ardeleni „Patria Română” (al
cărei președinte de onoare era Iuliu Maniu) care, beneficiind de Legea Mârzescu, a
asociațiilor, fundațiilor și partidelor, şi-a putut asigura finanţarea prin atragerea de
sponsorizări.
Asociația a funcționat, în perioda 1929 – 1933, editându-şi propriul ziar, numit ”Gazeta
Ardelenilor„ care s-a tipărit în câteva numere; activitatea acesteia cuprindea organizarea
de șezători, spectacole, baluri, la care participau români din Ardeal, îmbrăcați în portul
naţional (iarna, se desfăşurau la sediul din strada Luterană și cel din Dionisie Lupu, iar
vara, la Buturugă, în Cișmigiu).
Din 1933 până în 1947, a revenit şi activat în Ardeal.
Între anii 1933-1934, a desfăşurat campanii de propagandă țărănistă în tot Ardealul,
având domiciliul în Paloș (până în 1936).
Până în 1939, susţinea conferințe cu teme literare, culturale, despre personalități
prestigioase, în fața țăranilor. După 1940, conferințele sale au fost ţinute în unități
militare, având tematică patriotică. Era subiectul său de suflet, dedicându-se luptei pentru
formarea conștiinței naționale, eroul lui preferat fiind Ion Antonescu. Dintre temele
prezentate şi, apoi, publicate, amintim: ”Cu ochii mereu spre Tisa„ , „Ardealul frânt în
două” , „De veghe la hotare” , „Biruința de la Răsărit”.
Alte titluri de conferințe și broșuri tipărite, scrise după război: Patriotism ardelean, în
1945, Culegeri de folclor, Versuri culese de la refugiații din nordul Ardealului, La sud de
granița impusă de Dictatorul de la Viena.
Între anii 1937-1947, a locuit la Sighișoara, în Strada Unirii, nr. 29, unde intenționa să
deschidă un muzeu cuprinzând: colecţii de artă și tehnică populară, arme, mineralogie,
arheologie, numismatică. Încă din 1942, Ion Antonescu îi dăduse aprobarea şi îi alocase o
subvenție de 100.000 lei pentru înființarea Muzeului Etnografic Românesc, de la
Sighișoara, în casa în care locuia. Cu banii primiţi a cumpărat vitrine din cristal şi
manechine, pregătind muzeul pentru a fi inaugurat, la 1948, cu prilejul sărbătoririi
centenarului de la revoluția pașoptistă
A fost, însă, arestat, în noiembrie 1947; în timpul perchezițiilor, i s-a făcut înscenarea cu
materiale legionare, deşi era cunoscut ca fervent anti legionar. I s-au pus în casă fotografii
cu Zelea Codreanu, pentru a putea fi încriminat la proces; prin pledoaria de apărare, s-a
infirmat teoria privind apartenenţa lui la partidul legionar, dar s-a menţinut acuzația de
deținere a unor materiale interzise (cărți puse la index). De asemenea, l-au acuzat de
propagandă fascistă și legionară (deși, el nu mai susținea conferințe).

4
După arestarea lui Gheorghe Cernea, muzeul a fost sigilat și, apoi, jefuit (îndeosebi,
piesele din colecţia de numismatică, armele albe, cele 3000 de cărți, numeroase dintre
acestea fiind ediții rare, îmbrăcate în coperte de piele, de literatură, religie, manuscrise).
Din colecție, s-a mai păstrat doar o parte din costumele populare care, apoi, a fost dată
muzeelor din Mediaș, Sighișoara și Sibiu (restul fiind confiscate și împrăștiate la alte
muzee din țară).
Dintre cele 8000 de piese, cât cuprindea colecția inițială, după 1955, când a fost eliberat
din închisoare, Gheorghe Cernea a mai găsit doar 2000 de obiecte, risipite prin diverse
muzee. A făcut demersuri pentru recuperarea acestora, dar Ministerul Culturii nu i-a
aprobat restituirea, chiar dacă muzeele deţinătoare erau de acord.
Arestat în 1947, a stat închis, la Aiud, ca deținut politic.
Eliberat după șapte ani, în 1953, a avut domiciliul obligatoriu de doi ani, la Rupea, unde a
locuit cu chirie. Lucra la un aprozar, ca vânzător, şi nu i se permitea să părăsească
localitatea.
În 1955, după încetarea condamnării la domiciliul obligatoriu, Rozalia, sora sa, i-a
cumpărat o casă bătrânească, veche de peste 100 de ani, pe care i-a amenajat-o ca
locuință. Construcţia din bârne de stejar, joasă, cu planul format din două încăperi,
acoperită cu ţiglă triunghiulară, era situată în vecinătatea casei în care locuia Rozalia
A locuit, aici, până în 1965, singur. Scria la lumina lămpii cu petrol, consemnând
informaţiile culese în cercetarea de teren, îndeosebi informații monografice asupra satelor
din vecinătatea Paloşului. Vechile manuscrise îi fuseseră, o parte confiscate, o altă parte
arse, distruse. A avut şansa, însă, de a se păstra adresele informatorilor, pe care Gheorghe
Cernea i-a vizitat, din nou, recuperându-şi astfel cercetările.
Nu a mai avut voie să susțină conferințe publice.
Singurul lui venit era un modest ajutor social, asigurat de statul român, ca urmare a
demersurilor lui Mihai Pop, directorul Institutului de Etnografie şi Folclor. Nevoile
materiale cotidiene îi erau completate cu sprijinul familiei. Nu avea unde lucra. A cerut să
i se acorde pensia legală, pensie care a fost aprobată, abia în 1965, dar de care nu a
beneficiat, murind în acelaşi an.
Pasionat decercetarea de teren, poposea zile întregi prin satele pe care le studia, fiind
găzduit de învățători, preoți, săteni, de care era iubit şi preţuit, deși toți știau (sau, poate,
mai ales pentru asta!) că a fost deținut politic
Era optimist, cânta foarte frumos, a fost un bărbat frumos, deşi era scund și infirm de un
picior. A fost exigent cu sine şi cu alţii, iar ca învățător, graţie acestei exigenţe, a avut
satisfacţia de a-şi vedea aproape toţi elevii realizaţi intelectual.
A murit în 1965, de atac de cord, în centrul satului Paloș, în vreme ce aștepta autobuzul
cu care obişnuia să plece în cercetare.
A fost înmormântat modest, aşa cum a trăit, în cimitirul din satul Paloș.
În 1995, Muzeul de Etnografie - Brașov a încheiat un parteneriat cu Fundația Gheorghe
Cernea, Ploiești, al cărei președinte era nepotul folcloristului, Alexandru Teodoreanu (şi
care a funcţionat în perioada 1994-2004). În cadrul protocolului, s-a convenit înființarea
unei săli memoriale Gheorghe Cernea, în spaţiul Muzeului de Etnografie - Rupea, muzeu
care avea să poarte, de atunci, numele folcloristului.
Muzeul a fost inaugurat în 2008, în cadrul acestuia fiind organizată expoziția memorială
promisă, constituită din achiziții și donații oferite de urmaşi.

5
În momentul de faţă, la Muzeul din Sighișoara există, ca urmare a confiscării din 1947, o
colecţie de 170 de icoane pe sticlă și pe lemn, păstrate doar în depozit, foarte puține
restaurate, fără a fi fost valorificate vreodată într-o expoziție permanentă (o parte dintre
icoane a fost prezentată într-o singură expoziţie temporară).
Se cuvine să adăugăm şi câteva informaţii succinte despre sora sa, Rozalia Cernea, poetă
populară și țesătoare, apreciată interpretă de folclor ardelenesc.
A fost o soră iubitoare, tenace. Era deosebit de talentată, compunând versuri la comandă
şi pentru cele mai diverse împrejurări (bocete, chiuituri de nuntă, strigături de horă). A
avut 6 copii, 3 murind de mici, ceilalţi 3, care au trăit, fiind: Valeria (căsătorită
Teodoreanu), Mircea (ofițer și profesor de sport, mort de tânăr, de cancer) și Olimpia
(căsătorită Radu).
Rozalia a fost căsătorită cu Gabor Constantin, șef de jandarmi, român cu nume
maghiarizat, cu care a trăit până la mutarea lui în satul natal. După plecarea acestuia,
refuzând să îl urmeze, şi-a crescut singură copiii, trăind până la venerabila vârstă de 93 de
ani.
Poeziile Rozaliei Cernea, creații personale după modele folclorice sau, în orice caz, cu
folosirea mijloacelor de expresie pe care i le oferea poezia orală locală, se remarcă prin
contactul evident al autoarei cu literatura cultă, aspect care reprezintă o punte de trecere
de la creațiile de factură tradițională către poezia cultă.
Editura pentru Literatură a publicat, în volumul II din seria Folclor din Transilvania, sub
titlul: Poezii populare din sudul Ardealului (Târnave), o parte din culegerile lui Gheorghe
Cernea, descrierea monografică a nunții din comuna lui natală, Paloș (Nunta din Paloș) și
unele dintre cântecele Rozaliei Cernea. Cântecele publicate în volumul IV completează
publicațiile anterioare, punând în circulația științifică cea mai mare parte din materialele
adunate de Gheorghe Cernea. ,,Se întregește seria contribuțiilor pe care intelectualii
satelor, mai cu seamă învățătorii, le-au adus la culegerea, păstrarea și cunoașterea
folclorului nostru”2.
Pentru lucrările Folclor din Transilvania, volumele II/1962 şi IV/1969, cei doi culegători,
Gheorghe şi Rozalia Cernea, au primit suma de 12000 lei, reprezentând drepturi de autor,
abia în 1974, când Gheoghe Cernea nu mai trăia, ca o firească, dar mult prea târzie
recunoaştere a unor merite de valoare. Remarcăm, în volumul IV, cântecele de cătănie, de
război şi despre emigrația în America.
Emigrația în Statele Unite ale Americii. În jurul anilor 1900, tot mai mulți păloșeni au
început să plece la muncă, în Statele Unite ale Americii, tărâmul făgăduinței de unde vor
putea obţine banii cu care să-și dezvolte gospodăriile. Din fiecare familie era plecat câte
un bărbat, astfel încât Paloș era supranumit Mica Americă. Oamenii aveau terenuri, dar
nu aveau case. Lemnul era scump, se pierduseră pădurile într-un litigiu cu Rupea.
Folclorul dedicat Americii este dramatic, subliniind suferinţa înstrăinării, dorul de ţară şi
de familie, nădejdea în şansa salvării din sărăcie, spaima de îmbolnăvire sau de moarte.
Câteva fragmente sunt elocvente, în acest sens:

Foaie verde ruptă-n cinci/ Plină-i lumea de voinici./

2
Folclor din Transilvania, vol. IV, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969, Cuvânt înainte de Mihai Pop,
p. VIII.

6
Pe la nouă sute doi/ Ceteam pe la noi prin foi/
Că începe a pleca/ Lumea spre America./
Se vorbea în lumea toată/ Că America-i bogată,/
Căci dolarul la schimbare/ Tocmai cinci coroane are…./
….
Foicică cucuruz,/ Departe, Doamne, m-am dus,/
Peste munţi şi peste văi/ În West-Muntana, la oi,/
………….
Veşnic sunt pândit de moarte…/ Căci aicea ciobănia /
E mai grea ca cătănia.

Foaie verde de pe tău/ Să nu-mi ia-n nume de rău/

C-am plecat din satul meu.
…
Fiindcă vreau să mă plătesc/ Până-n viaţă cât trăiesc.
…
Cine nu ştie ce-i doru,/ Vie, meargă cu vaporu/
Că-n vârful vaporului/ Şade mama dorului.
…
Ţara noastră-i ţară rea,/ Că fug oamenii din ea./
America-i ţară bună, /Că oamenii-n ea se-adună./
La bani are număr mare,/ Lăcomeşte fiecare,/
Ia, şi eu am lăcomit/ De plecat m-am pregătit.
…
America-i lăcomie,/ Vine omul şi nu ştie/
Face bani, ori bogăţie/ Ori mai multă sărăcie.3
….

Gheorghe Cernea a străbătut satele și orașele Transilvaniei, culegând informaţii și

susținând conferințe despre bogăţia şi profunzimea folclorului nostru, permanent dedicat
marii sale pasiuni: tezaurizarea patrimoniului artistic popular. Până în ultima clipă a vieţii
sale, a cercetat satele târnăvene, pentru a cuprinde, până la ultimul detaliu, documentarea
privind filosofia, concepţia ţăranului român despre viaţă, moarte, credinţă religioasă,
diversitate existenţială. Rodul acestor strădanii se regăsește în aproximativ 7 000 de
piese, concentrate în 69 de caiete și 10 dosare.
În 1981, Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor din judeţul Sibiu, prin contribuţia
cercetătorului Ion Drăgoescu, inventaria scrierile folcloristului, lăsându-ne un valoros
centralizator:
Caietele cu folclor adunate de Gheorghe Crenea, între anii 1913-1965.4
 Caietul I, 1001 doine și strigături poporale de la tinerimea din Paloș
1917, 151 p. 1-716 b.
 Caietul II, 1001 doine și strigături poporale de la tinerimea din Paloș,
1917, 56 p. 717-1006 b.

3
Ibidem, p. 489-498.
4
Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor din judeţul Sibiu, Studii şu comunicări, Sibiu, 1981, Ion I.
Drăgoescu, Moştenirea arhivistică a lui Gheorghe Cernea, p. 257-260.

7
 Caiet I, Folclor din Târnava Mare, regiunea Cohalm, 1928-263 p. 607.
 Caiet II, Folclor din plasa Cohalm (Rupea), 1929-266 p. 390 b.
 Caiet III, Folclor din plasa Cohalm (Rupea),1929-292 p. 391-805 b.
 Caiet IV, Folclor din plasa Cohalm (Rupea), 1930-370 p. 806-1283 b.
 Caiet V, Folclor din Paloș, 1930-72 p. 45 b.
 Caiet I, Poezii populare din Ardeal, 1962-74 p. 95 b.
 Caiet II, Poezii populare din Ardeal, 1962-156 p. 310 b.
 Caiet I, Folclor din raionul Rupea, 1956-170 p. 244 b.
 Caiet II, Poezii populare din raionul Rupea, 1959-136 p. 187 b.
 Caiet III, Poezii populare din raionul Rupea, 1956-62 p. 63 b.
 Caiet I, Comorile Paloșului, 1956-192 p. 261 b.
 Caiet II, Comorile Paloșului, 1956-144 p. 262-358 b.
 Caiet, Mărgăritele Gridului, 1956-40 p. 29 b.
 Caiet, Nunta din Paloș, 1956-93 p. –
 Caiet, Folclor din Vecerd, 1937-60 p. 79 b.
 Caiet I, Folclor din Mohu, r. Sibiu, 1938-40 p. 23 b.
 Caiet II, Folclor din Mohu, r. Sibiu, 1938-39 p. 90 b.
 Caiet I, Folclor din Mateiaș, Tr. Mare, 1927-20 p. 35 b.
 Caiet II, Poezii populare din Paloș, 1927-14 p. 36-59 b.
 Caiet 3, Poezii populare din Paloș, 1927-16 p. 60-86 b.
 Caiet 4, Poezii populare din Paloș, 1927-16 p. 87-128 b.
 Caiet 5, Poezii populare din Paloș, 1927-16 p. 199-165 b.
 Caiet 6, Poezii populare din Paloș, 1927-16 p. 166-199 b.
 Caiet 7, Poezii populare din Paloș, 1927-6 p. 200-211 b.
 Caiet, Folclor din Sadu (colinde), 1938-15 p. 25 b.
 Caiet I, Folclor din Mercheașa, 1927-24 p. 48 b.
 Caiet II, Folclor din Mercheașa, 1928-18 p. 49-89 b.
 Caiet, Folclor din Săcădate, r. Sibiu, 1945-8 p. 3 b.
 Caiet I, Folclor din Coveș, j. Tr. Mare, 1942-16 p. 35 b.
 Caiet II, Folclor din Coveș, j. Tr. Mare, 1937-6 p. –
 Caiet, Folclor din Tilișca, r. Sibiu, 1938-5 p. –
 Caiet, Folclor din Iclod, j. Tr. Mică, 1934-6 p. 15 b.
 Caiet, Folclor din Valchid, r. Sighișoara, 1937-8 p. 16 b.
 Caiet, Folclor din Copșa Mare, 1937-6 p. 7 b.
 Caiet, Folclor din Ruja, r. Agnita, 1937-3 p. 5 b.
 Caiet I, Folclor din Șura Mare, 1938-14 p. 25 b.
 Caiet II, Folclor din Șura Mare, 1938-14 p. 26-52 b.
 Caiet, Poezii populare din j. Sibiu, 1945-82 p. 79 b.
 Caiet, Folclor din Sebeșul de Jos („Fetele de la Românfir”), 1938-6 p. 6 b.
 Caiet, Folclor din Turnișor și Cristian, r. Sibiu, 1938-14 p. 26 b.
 Caiet I, Alțîna, r. Sibiu, 1945-14 p. 4 b.
 Caiet II, Folclor din Alțîna, 1937-24 p. 35 b.
 Caiet, Ighișul Vechi, J. Tr. Mare, 1944-10 p. 24 b.
 Caiet, Folclor din Noul, 1941-24 p. 18 b.

8
 Caiet, Folclor din Bratei, 1937-3 p. 6 b.
 Caiet, Folclor din Seleuș, 1937-3 p. 4 b.
 Caiet, Folclor din Merghindeal, 1937-5 p. 5 b.
 Caiet, Folclor din Proștea, 1937-3 p. 5 b.
 Caiet, Cântări de mort din Paloș, 1962-19 p. –
 Caiet, Folclor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, 1945-14 p. 8 b.
 Caiet, Lovnic, 1928-14 p. 82 b.
 Caiet, Folclor din Sîncel Tr. Mică, 1943-7 p. –
 Caiet, Cântecele Moților. M-ții. Apuseni, 921- 67 p. 114 b.
 Caiet, Poezii populare din Ardeal, 1962-56 p. 78 b.
 Caiet, Colinde din Ardeal, 1944-75 p. 26 b.
 Caiet, Obiceiuri agrare din Grid, 1962-49 p. –
 Caiet, Din cătănie,1913- 1913, 40 p. 28 b.
 Caiet, Doine din Primul Război Mondial (Ardeal), 1962-136 p. –
 Caiet II, Amintirile și versurile din război – Ilie Balteș, 1962-174 p. –
 Caiet III, Carnetul de război a lui Ion Hanzu, 1962-112 p. –
 Caiet IV, Un poet popular din Săliște, Ioan Prodan, 1962-116 p. –
 Caiet, Poezii populare din Ungra, Bucura Costea, 1928-7 p. 2 b.
 Caiet, Din carnetul lui Ana Voicu din Ungra, 1915 – 1963 -22 p. 30 b.
 Caiet, Un mare talent popular, Vasile Popadin Cheslar, 1962-14 p. 7 b.
 Caiet, Doine din război compuse de Ioachim Diac din Mijna, 1962-26 p. 1195 b.
 Caiet, Caiete de cântări a lui Ilie Balteș, 1936-60 p. 8 b.
 Caiet, Folclor din Grid, j. Făgăraș, 1934-325 p. 182 b.
 Dosar, Doine și strigături din Ardeal – 318 p. 284 b.
 Dosar, Doine și strigături din Ardeal – 308 p. 1200 b.
 Dosar, Poezii populare din Ardeal – 98 p. 346 b.
 Dosar, Colinde și obiceiuri de Crăciun din Ghijasa de Sus – 48 p. –
 Dosar, Frumusețile poeziei populare – 57 p. –
 Dosar, Poezii populare din Ardeal – respins - – 50 p. –
 Dosar, Nunta horii, 1964-38 p.
 Dosar, File separate de folclor – 553 – p.
 Dosar, Nuntă la Paloș, 1937-78 p. Fotografii
 Dosar, Suflet ardelean – 133 p. –

Unele caiete sunt numerotate cu cifre romane, subliniind astfel contribuția sa, mai mare
sau mai mică, pentru o localitate sau alta. 10 dosare sunt foi volante, în cel numerotat sub
nr. 78 fiind și cel cu numărul 40, despre nunta din Paloș.
Respectând datările lui Gheorghe Cernea, aflăm că doar 21 sunt datate.

În 1965, Ovidiu Bârlea consemna următoarele: De la Gheorghe Cernea a mai rămas și

un material imens de fișe și însemnări privitoare la satele târnăvene, căci intenționa să
scrie o monografie masivă: Sate târnăvene din ținutul Rupea-Cohalm, rămasă în faza
de pregătire. De asemenea, a adunat datele prețioase pentru o altă lucrare, Figuri
târnăvene, în care vroia să aducă noi contribuții la cunoașterea oamenilor de seamă,

9
originari din Târnava-Mare (Aron Pumnul, Șt. O. Iosif, Ilarie Chendi, Ion Ursu etc.), din
care a rămas doar materialul clasificat cu meticulozitate. Dintre acțiunile sale menite să
contribuie la cunoașterea culturii populare, este și organizarea unui spectacol, în
București, în 1937, cu Nunta țărănească din Paloș pe care a vrut să-l repete la Praga,
dar agresiunea hitleristă a împiedicat acest plan.
Cu Gheorghe Cernea se stinge ultimul mare îndrăgostit de folclor din șirul învățătorilor
care, între cele două războaie mondiale – C. Rădulescu-Codin, Șt. Tuțescu, Al. Vasiliu,
Ion Popescu, Gh. Fira – au adus o contribuție atât de importantă la cunoașterea
folclorului românesc.5

***

Ansamblul pomicol, format din cele două case şi şura cu grajd, va fi remontat în anii
2016-2017, cu repectarea specificului arhitectural şi funcţional al fiecărei construcţii, în
incinta secţiei în aer liber a Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti,
reconstituindu-se, ca aspect inedit în tematica etnografică a muzeului nostru, Casa
memorială Gheorghe Cernea.
Un loc important vor avea, în cadrul interioarelor, elementele de decor şi tradiţiile de port
popular, foarte asemănătoare cu cele din Rupea, precum şi consecinţele emigraţiei
generale economice a locuitorilor din Paloş, în Statele Unite ale Americii, îndeosebi, în
perioada premergătoare Primului Război Mondial.

5
Revista de etnografie şi folclor, 4, tomul 10, 1965, Ovidiu Bârlea, Gheorghe Cernea.

10