 Glosă – poezie cuformă fixă, apărută în Spania, în secolul al XIX-lea.

După conţinut, glosa este o poezie

filozofică ce dezvoltă un comentariu adeseori sentenţios, gnomic, pe marginea unor teme precizate în
versurile primei strofe ale poeziei. Ca structură, numărul strofelor rezultă din numărul de versuri ale primei
strofe, plus încă două. Strofele în care se comentează versurile din prima strofă conţin în final versul
comentat. Iniţial, glosa era o scriere de tip parodic.
 Poezie gnomică – gen al poeziei antice, cul tivat în secolele VII–V î. Hr., cuprinzînd sentinţe, maxime,
reflecţii morale, sfaturi practice.
Sensuri:

 Propriu este oricare dintre sen surile

cuvîntului, motivat prin tr-o legătură
directă cu rea litatea.
Un cuvînt polisemantic poate avea
numeroase sensuri proprii.
 Figurat este oricare dintre sen surile
cuvîntului, apărut ca rezultat al
transferului de sens de la o rea litate la
alta. Sensul figurat este de asemenea
explicabil în cadrul polisemiei, dar
numai prin legătură cu un sens propriu.
 În context, cuvîntul poate să capete un
sens ocazional, datorat posibilităţilor
sale expresive. Acest sens este figurat,
dar neatestat de dicţionare atîta timp
cît nu este un fapt comun, cunoscut
vorbitorilor şi acceptat acceptat de ei.

 Compoziţia-raţionament este lucrarea de creaţie prin care autorul îşi susţine, logic şi argumentat, punctul
de vedere în raport cu o aserţiune.

 Istoria (fabula, diegeza, povestirea) exprimă conţinutul narativ al operei literare, toate evenimentele reale
sau fictive.
 Discursul (subiectul) reprezintă ordinea în care evenimentele sînt comunicate cititorului, ascultătorului. Este
modul în care cititorul ia cunoştinţă de cele povestite.
 Timp al discursului este timpul naraţiunii.
 Timp al fabulei este considerat timpul real al evenimentelor.

 Naraţiunea este o formă de spunere foarte apropiată de vorbirea curentă, comună.

 Înfăptuirea unei naraţiuni solicită, presupune acţiunea unor instanţe narative:
 autorul abstract, impersonal, care declanşează povestirea/ realizează pînza narativă;
 naratorul, rol pe care şi-l poate asuma autorul abstract sau pe care îl încredinţează unui personaj-
narator sau mai multor personajenaratori;
 naratarul, ascultătorul, cititorul, destinatarul, acela spre care este orientată povestirea, considerat a fi un
cititor virtual, fictiv.