Dimensiunea normativă

Această dimensiune se referă la preocuparea pentru cristalizarea unui

ansamblu de norme şi reguli care reglează desfăşurarea unei activităţi
educaţionale.
Prin normativitate putem înţelege ansamblul principiilor, normelor şi
regulilor ce reglementează modul de structurare şi de acţiune optimă în cadrul
acelui domeniu. Astfel, normativitatea presupune un ansamblu de elemente
reglatoare, fiecare cu un anumit grad de generalitate.
Specialiştii în sociologia educaţiei definesc normele ca fiind: ansambluri de
reguli care reglează desfăşurarea unei activităţi educaţionale.
După aprecierile profesorului Emil Păun, tipologia normativă cu
relevanţă pentru clasa de elevi este următoarea:
 norme explicite – adică cele prescriptive, cunoscute, clar exprimate; de
exemplu Legea Educaţiei Naţionale, Statutul Personalului Didactic,
Metodologiile şi Regulamentele naţionale;
 norme implicite – adică acelea care se construiesc în cadrul grupului.
La nivelul normativităţii implicite avem de a face cu o particularizare a
problematicii educaţionale la specificul grupului de educabili. Normativitatea
implicită constituie substratul specific al culturii grupului de elevi. Valorile centrale
ale unui grup educaţional performant sunt: preferinţa pentru acţiune, orientarea
pe educabil, orientarea spere inovaţie și spre obiective comune. Astfel, normele
implicite au fost acceptate ca expresii ale unui climat al grupului, exprimat printr‐
un sistem de ritualuri, ceremonii, proceduri şi obișnuinţe care exprimă starea de
spirit a membrilor grupului.
La baza unui demers educaţional eficient stau relaţiile dintre normele
explicite şi cele implicite. În acest sens, pentru realizarea unui proces instructiv‐
educativ eficient avem nevoie de o convergenţă a celor două tipuri de norme
educaţionale, explicite și implicite.
Începând încă din primele momente ale vieţii de şcolar, copilul trebuie
să respecte anumite reguli ale grupului din care face parte, reguli pe care le va
respecta mai greu sau mai uşor. Echilibrul şi sănătatea grupului ţin de modul în
care cadrul didactic îndeplineşte rolul de manager al clasei de elevi.
 Dimensiunea operațională
Cercetările în domeniul educaţional au pus în legătură cele două
dimensiuni: normativă şi operaţională/practică, datorită faptului că avem de‐a
face cu poziţia divergentă a culturii profesorale faţă de cultura elevilor. Elevii
dezvoltă în plan operaţional o serie de strategii de rezistenţă, „de supravieţuire”
în clasă, cele mai importante fiind axate pe o idee valoroasă a sociologiei
educaţiei. Profesorii bine pregătiţi vor înţelege aceste aspecte şi se vor adapta,
selectând ceea ce este benefic pentru cultura clasei.
Recompensa şi sancţiunea sunt instrumente tradiţionale de intervenţie
pentru corectarea şi îndreptarea unui anumit comportament. O sancţiune
aplicată de un profesor prietenos, implicat şi ataşat din punct de vedere socio‐
afectiv are efecte benefice imediate faţă de cea aplicată de un profesor dur,
distant şi rece. Pentru şcolarii mici recompensa este mai benefică. Am observat
că oferindu‐le mici recompense copiii devin mai motivaţi şi se implică mai mult în
activităţi.

Conformare şi complianţă în clasa de elevi

Sociologul Septimiu Chelcea ne atrage atenţia asupra acestor fenomene
care se pot produce în clasa de elevi prin influenţa anumitor grupuri asupra
altora. Elevii se pot conforma normelor și regulilor, dar o pot face, uneori, doar
„de formă”. Autorul ne atrage atenţia că fenomenul de complianţă este o
conotaţie negativă a conformării.
Uneori, elevii, dar şi adulţii, pot răspunde într‐o manieră pozitivă unor
solicitări (ale autorităţilor sau nu numai), cu scopul de a obţine anumite
recompense.
Profesorul manager şi lider al clasei trebuie să aibă capacitatea şi
abilitatea de a diferenţia cele două aspecte ale acestui fenomen, bineînţeles prin
cunoaşterea elevilor şi prin practicarea unor relaţii educaţionale armonioase,
precum şi prin multe alte modalităţi.