Muzica in gradinita Waldorf

Curs pentru educatoare Waldorf- Bucuresti

Tema 1. Argumente pentru o educaţie muzicală (dupa Wolfgang Wunsch-

“Educatia prin muzică. Predarea muzicii în şcolile Waldorf”, Editura Triade, 1999)

Mulţi muzicieni şi pedagogi de renume au atras atenţia asupra importanţei

muzicii in educatie. In 1951, Zolta Kodaly a creat în Ungaria şcoli cu învăţământ
muzical extins (cate o oră de muzică in fiecare zi). Pe langă activitatea de
etnomuzicolog şi compozitor, Kodaly a dezvoltat o nouă pedagogie muzicală, care
dezvoltă inainte de toate cântul, făcând posibil accesul tuturor copiilor la o cultură
muzicală bine fundamentată. Kodaly îşi exprima ţelul său prin urmatoarele
cuvinte: “Aceste o sută de scoli nu sunt şcoli de muzică, ci şcoli umaniste. Omul
este incomplet fără muzică.”

Succesul acestui experiment nu s-a lăsat prea mult aşteptat. S-a dovedit ca
rezultatele obţinute la aceste şcoli, la toate obiectele de învăţământ, erau mult mai
bune decat la alte şcoli. Acest fenomen este cu atât mai mult de luat în seamă,cu
cât numărul de ore la celelalte discipline a trebuit să fie redus în favoarea muzicii.

Kodaly prevăzuse acest lucru. Tot el va spune:

“Psihologii noştri încep să se intereseze şi să se întrebe care este explicaţia.

Noi, cei care trăim în practică acest fenomen, nu avem nevoie de explicaţii. Noi
ştim că un contact zilnic cu muzica împrospătează într-o astfel de măsură spiritul,
încât acesta devine mult mai receptiv pentru toate celelalte obiecte. Se pare că, în
plus, muzica influenţează omul în general.

Această influenţă se resimte mai ales în disciplina şi comportamentul

social.”

Educaţia muzicală este importantă pentru întreaga viaţă culturală. Este

uşor să ne dăm seama de faptul că, în viitor, ţinând cont de evoluţia din perioada
contemporană, se va pune un accent deosebit pe dezvoltarea internă a omului. A
înţelege relaţia dintre om şi natură, dintre om şi om, a arăta responsabilitate în
contactul cu natura şi cu omul, toate acestea presupun, înainte de toate, calităţi
sufleteşti cu care nu ne naştem, ci care trebuie dobândite. În secolul nostru, omul a
ajuns la maturitatea afirmării propriei libertăţi. Dar tot de om depinde felul în care
o va utiliza.

Dupa părerea lui Wolfgang Wunsch, autorul lucrării “Educatia prin muzică.
Predarea muzicii în şcolile Waldorf”, Editura Triade, 1999, în zilele noastre
muzica nu poate fi decât o deschizătoare de drum pentru viitoarele misiuni ale
omului. “Devenind activi pe tărâm muzical, facem ca lumea noastră spirituală şi
sufletescă să fie străbatută de un aflux de conştientizare, pentru că noi urmărim
permanent influenţa forţelor muzicale asupra vieţii noastre sufleteşti interne, felul
în care simţurile noastre comunică cu aceste forţe. Astfel venim în întâmpinarea
invaziei de forţe din viaţa sufletescă inconştientă,invazie căreia omul îi este din ce
în ce mai expus”, spune Bernard Lievegoed, iar tema aceasta este tratată şi de
Rudiger Liedtke in cartea sa, “Alungarea liniştii”. Este necesar sa fim cât mai
prezenţi în acest interior sufletesc, ca să nu fim, pe acest tărâm, la îndemâna unor
forţe necunoscute şi să ne pierdem astfel libertatea.

Bernard Lievegoed, medic şi pedagog olandez, in cartea sa, “Omul in faţa

pragului”, arată că există două graniţe în faţa cărora se află omul azi şi depăşirea
lor reprezintă o necesitate pentru omenirea zilelor noastre. Drumul peste una din
aceste graniţe duce omul în zona interioară a sufletului, care până acum a fost
inaccesibilă pentru conştient, cealaltă cale trece prin lumea tributară simţurilor,
până la forţele spirituale care o crează. Lievegoed scrie că “acele calităţi de care
omul are nevoie pentru a străbate acest drum trebuie cultivate în central omului, în
zona de simţire. Pornind de la centrul său întărit şi devenit conştient, omul poate
depăşi graniţa sa interioară pentru a se întâlni cu forţe care străpung într-o măsură
din ce în ce mai mare oglinda amintirilor şi scot din făgaşul ei conştienţa diurnă.
Această cale conştientă care duce spre interior este singura terapie de efect
împotriva ameninţării din ce în ce mai mari, datorită invaziei de forţe din viaţa
sufletescă inconştientă”.

Dar să nu uităm că muzica este, bineînţeles, şi generatoare de bucurie,

poate pentru că, ascultând sau creând muzică, ne aflăm permanent pe graniţa dintre
spiritual şi senzorial şi trăim mai mult sau mai puţin conştient ceva din existenţa
noastră spirituală veche de milenii.

Este foarte posibil ca unii să fie de părerea că muzica este creată doar pentru
a produce bucurie şi relaxare. Bineînţeles, bucuria este un atribut al muzicii, dar
toată lumea care “face muzică”, chiar şi într-o formă incipientă, ştie că bucuria
creată de muzică creşte pe măsură ce se obţin prin exersare noi posibilităţi de
înţelegere a ei, în timp ce dorinţa de a fi doar consumator crează în timp mereu o
nouă foame ce nu poate fi potolită. Preocupării active cu muzica, confruntării
interioare cu ea prin propria faptă creatoare, îi stă în opoziţie ispita unui consum
muzical pasiv. Căci este o mare deosebire între a asculta pe unul sau mai mulţi
muzicieni, fiind implicat prin control sufletesc, prin audiere activă şi participare
interioară sau a asculta o muzică ce practic ignoră participarea mea interioară
pentru că este fixată bine, pentru totdeauna, cum este cazul benzilor magnetice,
discurilor, CD-urilor.

Heinz Buddermeier descrie pe larg şi analizează în două din cărţile sale-

“Iluzie şi manipulare” şi “Sugestia neauzită” efectul pe care îl are redarea
imaginilor şi a muzicii prin mujloacele de comunicare în masă. Întotdeauna există
domenii în care astfel de înnoiri tehnice par utile şi pline de sens, dar, pentru calea
dezvoltării sufleteşti interioare prin activitatea muzicală ele sunt inutile, chiar
acţionează împotriva dezvoltării capacităţilor, calităţilor şi forţelor dezvoltării, în-
tr-atât încât paralizează disponibilitatea interioară pentru participare. Astfel,
capacitatea ascultării active se poate atrofia dacă nu este cultivată.
 Tema 2. Muzica în grădiniţa Waldorf. Raportul copilului cu lumea.

Imitaţia- trăirea cvintei- ritmul respiraţiei- elementul mişcării

a.Copilul de grădiniţă

Activitatea pedagogică a educatorului presupune puterea de a se cufunda în

lumea percepţiei şi înţelegerii copilului. De multe ori, adulţilor nu le este clar
faptul că înainte de şcoală relaţia copilului cu lumea înconjurătoare este cu totul
alta decât cea a copilului mai mare sau a adultului. Spre exemplu, când un copil
mic priveşte pe un adult cum lucrează,simte până în sistemul său muscular
mişcările omului care lucrează şi ceea ce se exprimă sufleteşte prin aceste mişcări
resimte ca pe nişte gesturi interioare.Acest lucru se va exterioriza mai apoi în joaca
sa şi aceasta capacitate o numim în pedagogia Waldorf capacitatea de imitaţie.
Această capacitate este un bogat izvor de posibilităţi de a învăţa. Astfel, copilul
face cunoştinţă cu lumea înconjutătoare prin faptul că trăieşte împreună cu ea,
contribuind şi el sufleteşte la clădirea ei.

Complet diferită este relaţia adultului cu lumea înconjurătoare. Ca adulţi, ne

plasăm la o anumită distanţă faţă de lume, observând, comparând. masurând utând
astfel să o percepem în mod conştient . Ernst Lehrs in « Om şi natură », 1953
desemnează acestă stare a coştienţei conştienţă de spectator. Totodată, această
stare limitează domeniul de percepere la ceea ce este perceptibil cu ajutorul
simţurilor.

Prin trăirea nemijlocită a ceea se petrece în lumea înconjurătoare,

copilul mai are o intuiţie sigura în ceea ce priveşte marile interdependenţe şi
legături dintre om, natură şi Împărăţia Cerurilor, pentru ceea ce, ca să folosim
cuvintele lui Goethe…leagă lumea în natura ei intimă. Întrebarea “de ce”, pe care
copiii o pun de obicei, este adeseori întrebarea prin care ei caută astfel de legături
şi decepţia lor este mare când răspunsul este doar unul cauzal limitat. De multe ori,
ei ramân cu o senzaţie de genul: “Cu adulţii nu se poate vorbi despre asemenea
lucruri. Ei nu înţeleg.”

În copii trăiesc astfel de întrebări precum « de unde a apărut primul bob de

grâu », iar noi, ca adulţi, nu putem percepe decât o parte din pretenţiile, din
cerinţele care se află în spatele lor. Am putea formula în felul următor aceste
cerinţe: « Cufunda-te în misterele legăturilor şi interdependenţelor mai adânci ale
lumii, în care copilul este la el acasa ».

Rezumând, putem spune: copilul nu este un mic adult; vârsta copilăriei

este o formă specific de existenţă, cu trebuinţe şi posibilităţi proprii.
Principala caracteristică a copiilor mici este imensa lor deschidere spre ceea
ce-i înconjoară. Ei asimilează elementele din jurul lor fără rezistenţa pe care o
are un adult şi întâlnesc lumea cu o încredere nelimitată şi deschidere care nu
vor mai fi regăsite în nici un alt moment al vieţii.

b. Caracteristici ale muzicii în grădiniţa Waldorf

Pentru ceea ce am descris ca fiind relaţia copilului cu lumea găsim un

echivalent în trăirea muzicală a copilului, echivalent care în pedagogia Waldorf
poartă denumirea de „trăirea cvintei”.

1.”Trăirea cvintei”- respiraţie a sufletului

Pentru a explica aceasta, să ne urmărim trăirea noastră sufletească interioară,

ce anume simţim la ascultarea activă a intervalelor. Vom observa următoarele: în
timp ce intervalele de la primă la cvartă le percepem încă sub forma unui spaţiu
sufletesc interior, acest spaţiu se deschide la cvintă şi simţim posibilitatea de a ne
exterioriza în trăire. Din punct de vedere sufletesc, ieşim din noi înşine,
cufundându-ne în lumea ce ne înconjoară şi tocmai acest lucru este ceea ce copilul
aduce cu sine ca pe o capacitate naturală.

Noi, adulţii, nu mai deţinem acestă capacitate în mod naturală, din cauza
faptului că în noi domină vieţuirea sufletească a intervalului de terţă, în timp ce
copilul se simte la el acasă în vieţuirea cvintei pâna în al noulea an al vieţii.

Rudolf Steiner, analizând apariţia în istorie a stării sufleteşti corespunzătoare

trăirii cvintei, spune următoarele: “... Si s-a ajuns la trăirea cvintei, prin care omul
s-a simţit legat de ceea ce trăia în respiraţia lui. În această trăire muzicală, el se
simţea permanent pierzându-se şi revenindu-şi. Cvinta era ceva ce cuprindea
inspiraţia şi expiraţia.”
 Din punct de vedere ritmic, trăirea cvintei conţine în aceeaşi măsură faptul
că trăirea muzicală se bazează pe ritmul respiraţiei, nu pe cel al săngelui-puls.

Dispoziţia de cvintă aduce copiilor linişte, învăluire. Dacă ar fi să o

exprimăm în imagini, am putea spune că este asemeni mantiei albastre a Mariei.
Dispoziţia de cvintă deschide copiilor lumea imaginaţiei, lumea însufleţită cu
imagini.

Sunetele cântecelor nu sunt ritmate, ci legate, ceea ce dă senzaţia de plutire.

Pentru copii, efectul este de liniştire, de introducere mai bine în imagini.

Dispoziţia de cvintă se referă nu numai la muzică, are o arie mai largă de

cuprindere, se referă la toate activităţile din grădiniţă, la atmosfera pe care ar trebui
să o creăm in grădiniţă, la felul în care vorbeşte educatoarea, la felul în care se
mişcă.

„În grădiniţa Waldorf, copilul trebuie să simtă acel glob ocrotitor. Trebuie să
îi lăsăm pe copii să mai plutească în lumea ideală, divină şi să nu cadă pe pământ
pentru că nu mai ştiu drumul înapoi. Fără atmosfera de cvintă se vor usca mai
repede, se vor intelectualiza mai repede. Creşterea intelectuală poate fi recuperată
mai tărziu, dar acea sfinţenie nu mai poate fi câştigată. Prin muzica pentatonică
patrundem într-o sferă sufletească. Muzica îi învăluie pe copii, îi ridică în sfera
cerească, îi uneşte pe copii cu o veche etapă a umanităţii.” Judith Dan- Curs de
muzică pentru educatoarele Waldorf, Timişoara, 2001

2. Pentatonia- spaţiul muzical al copilului de grădiniţă

Este normal ca pentru o muzică pătrunsă preponderent de trăirea cvintei să

se utilizeze şi o gamă care este formată numai din salturi de cvintă, gama
pentatonică.

Gama pentatonică este gama cu 5 trepte pe octavă, faţă de cea heptatonică

de 7 trepte. Este o gama foarte comună şi se găseşte peste tot în lume: de la muzica
populară celtică, scoţiană, ungară, vest africană, jazz, la bluesul american şi rock-
ul, de la muzica japoneză, chineză, vietnameză, la cantecele pentru copii din
folclorul popoarelor şi chiar la muzica unor compozitori clasici, precum Claude
Debussy.

Aducând dispoziţia de cvintă, muzica pentatonică este pentru conştienţa

visătoare a copiilor de pâna la Rubicon. Ea realizează unitatea dintre noi, lume şi
lumea spirituală. Cvinta superioară se adresează părţii de sus, iar cvinta inferioară-
celei de jos. Astfel se armonizează intregul. Dacă suntem atente, putem simţi de ce
are nevoie grupa în ansamblul său şi se alege cântecul cu cvinta potrivită

Dacă ţinem cont că fiecare mişcare a melodiei în sens suitor are ca efect o
stare sufletească de ieşire din sine, iar fiecare mişcare în sens coborâtor are ca efect
o stare sufletescă de intrare în sine, atunci devine clar faptul că acestei game îi este
propriu, încă din momentul în care ia naştere, un proces de inspiraţie şi expiraţie.
De aceste lucruri trebuie să se ţină cont atunci când se compun cântece bazate pe
această gamă.

3. Tonalitatea şi măsura fixă- aspecte mai puţin prezente în muzica din

grădiniţele Waldorf. Elementul mişcare

La copilul de până la 9 ani întâlnim o trăire încă pur melodică, trăire care, în
multitudinea sa, este conturată ritmic cu ajutorul respiraţiei. Copilul pluteşte în
melodie, iar măsura fixă nu mai este atât de importantă.

Totodată, o tonalitate de bază este la fel de puţin prezentă în această gamă,ca

şi în modul copilului de percepere a vieţii, el simţindu-se ca un “călător pe
graniţă”.

Deosebit în acest fel de relaţie cu lumea a copilului de pâna la 9 ani este

faptul că tot mediul înconjurător şi ceea ce se petrece în jur se percep ca o
coparticipare interioară, ca o mişcare interioară. În muzică vom ţine cont în mod
deosebit de elementul mişcare. Ceea ce este perceptibil în mod obiectiv trăieşte în
mişcare- copilul simte împreună cu mediul înconjurător şi astfel mişcarea devine
gest.

Mişcarea corporală este un element important al vieţii copilului. Prin ea se

formează aşa numitele simţuri inferioare, potrivit clasificării pedagogiei Waldorf.
 Aceste simţuri sunt: simţul mişcării, simţul echilibrului şi simţul vieţii. Aşa
numitul “stai cuminte” este de evitat în perioada preşcolară pentru că fiecare
percepţie senzorială se transformă prin trăirea afectivă, în mod nemijlocit, în
mişcare; şi astfel se naşte imitaţia.

Atunci când se vor pregăti cântecele, trebuie cu mare grijă să încercăm

integrarea copiilor în mişcare- în mişcarea crengilor unui copac mişcat de vânt, în
mersul piticilor, în galopul şi săritura cailor, după caz. Este deosebit de important
să ne implicăm în mişcare încă înainte de a începe să cântăm şi, în timp ce cântăm,
să ne lăsăm permanent purtaţi de mişcare, dar într-un mod implicat, nu ca o
oglindire a propriei mele stări, ci a celei ce trăieşte în copacul ce se leagănă în vânt,
în mersul piticilor printre pietre şi tufişuri sau în galopul căluţului pe pajişte. După
un astfel de cântec plin de avânt al căluţului, trebuie să avem întotdeauna ceva care
să restabilească echilibrul.

Odată cu începerea şcolii, mişcarea exterioară este din ce în ce mai refulată.

Copiii învaţă să stea liniştiţi. Acest lucru se explică prin faptul că mişcarea, care
până acum se manifesta prin acţiunea membrelor, se transformă, în sensul că
mişcarea exterioară este transferată spre interior şi renaşte ca mişcare interioară, de
exemplu, sub forma cântecului. Muzica nu este, într-un anumit sens, decât mişcare
interioară, pe care o percepem în sistemul mişcărilor, fără să exteriorizăm
mişcarea. Se poate observa cum la muzicieni această mişcare atinge permanent
ceva la nivelul membrelor, sensibile la aceşti stimuli- bat tactul, de exemplu sau
cânta, fără a fi auziţi, prin mişcări ale laringelui. Într-un mod foarte fin, laringele
formează şi el cuvântul auzit sau muzica ascultată.

Dar ce se întâmplă cu măsura? Nu este adevărat că le place copiilor să se

mişte în ritm? Oare multe versuri pentru copii nu au metrică ritmată? Tocmai la
versurile din folclorul copiilor găsim multe cântece cu schimbarea măsurii, unele
care ne duc la măsură şi apoi ne “scot” din ea. Exact această mobilitate este
caracteristică pentru copil, bucuria şi plăcerea de a veni spre sine şi de a ieşi din
sine. Dacă am face cu copiii doar muzică ce păstrează aceeaşi măsură, am frâna
înainte de vreme capacitatea lor de a percepe lumea, pe care am descris-o la
început. Acest fapt are efect apoi în clasa a XI-a şi a XII-a, când tânărul caută din
nou, din proprie dorinţă, o gândire cuprinzătoare, vie.
 Tema 3. Muzica in ritmul anului si in ritmul zilei din gradinita Waldorf.

Momentele dedicate muzicii se pot desfăşura cu întreaga grupă sau cu grupe

de copii, pot fi de sine stătătoare sau integrate unor activităţi sau unor momente de
tranzit de la o activitate la alta.

Vom detalia în rândurile următoare, ţinând cont de două din ritmurile de

bază – ritmul anului si ritmul zilei.

a. Muzica în Ritmul anului

În ceea ce priveşte ritmul anului, în grădiniţa Waldorf sunt dese prilejurile

cînd muzica şi dansul se împletesc armonios. Sărbatorile anului se constituie ca
momente concentrate ale activităţii din grădiniţă pe o perioadă determinată şi oferă
prilej de trăire sufletesc- spirituală pentru copii şi părinţi.

1.Toamna, când facem Sărbătoarea Recoltei şi vara, când sărbătorim

Dragaica-Sărbătoarea Verii- avem prilejul să aducem în grădiniţă jocurile
populare româneşti, cu linia lor melodică plină de avânt. Copiii se bucură, şi chiar
dacă nu este pentatonie, pentru copii este importantă bucuria, atmosfera ocrotitoare
care îi cuprinde pe toţi.

2. Sărbătoarea Lămpaşelor aduce lumea plină de încântare a piticilor şi a

micilor şi marilor vietăţi, care se pregătesc de iernat.Acum e momentul
cântecelelor de pitici.

3. Perioada Iernii şi Crăciunul aduc în grupă colindele, cântece liniştite de

iarnă cu fulgi şi o atmosferă plină de încântare pentru toţi copiii.

4. Perioada Carnavalului este o altă perioadă din an care aduce cu sine

exuberanţă, voioşie. Dansurile de Carnaval îi poartă pe copii în atmosfera basmelor
cu prinţi şi prinţese, personaje din basmele îndrăgite de ei, în ateliere diverse ale
multor meşteşugari. Aici pot fi introduse dansuri cu caracter medieval, dansuri ale
popoarelor, jocuri muzicale ce înveselesc participanţii- copii şi părinţi.
 5.Paştele si Perioada Primaverii sunt prilejuri de a ne bucura de avântul pe
care îl ia natura, de prospeţimea adusă de florile grădinii şi ale copacilor, a ierbii şi
a firelor de grâu. ce prind să se înalţe cu bucurie spre soare, de vioiciunea micilor
şi marilor vietăţi, ce se bucură de soare, căldură, vântul proaspăt.

6. Rusaliile reprezintă perioada când păsările -în special porumbelul- devin

subiectul multor jocuri muzicale în grupă.

7.Vara, când sărbătorim Drăgaica-Sânzienele - avem prilejul să aducem

în grădiniţă jocuri de vară, ca şi dansuri populare simple, ce îşi găsesc loc în inima
şi în mişcarea plină de avânt a copiilor.

Ce ne trebuie în aceste situaţii prezentate, în pregătirea şi desfăşurarea lor, în

pregătirea cântecelor, a imaginilor pe care vrem să le sădim în copii? Ne trebuie
autenticitate, trăire personală, pe care copiii să le preia şi ei, plecând de la exemplul
oferit de noi.

b.Muzica în Ritmul zilei

De-a lungul unei zile, ce parcurge un traseu bine cunoscut de copii, muzica
poate fi prezentă în:

1.Activităţile comune din timpul jocului liber

Copiii sunt chemaţi printr-un cântecel- vezi culegerea de cântece „ Cântecul

anotimpurilor” –“Cântec de chemare”.

Desenul, pictura sau modelajul pot avea pe parcursul derulării lor cântecele
pentatonice care ajută copiii să intre în atmosfera. Fiecare grupă şi fiecare
educatoare îşi construieşte repertoriul în timp, iar, prin repetare, copiii urmează
cursul devenit firesc al fiecărei zile, al fiecărei activităţi.

2. Jocul ritmic

Jocul ritmic sau jocul în cerc este activitatea centrală din grădiniţele
Waldorf, activitate interdisciplinară care încorporează în structura lui vers, cânt,
mişcare. Cântecelele cuprinse în el sunt alese de educatoare potrivit tematicii
jocului, dar şi componenţei grupei- copii majoritari mici sau majoritari mari.
Cîntecele pot fi mai simple sau mai ample, în registrul cvintei superioare sau
inferioare, după cum s-a mai precizat.

3. Activităţile tranzitorii

Deşi sunt momente scurte, acestea sunt deosebit de importante, căci dau
tonusul şi orientează copiii în ceea ce urmează să se întâmple în grupă.

Astfel, cand strângem jucăriile, copiii pot fi chemaţi la această îndeletnicire,

care nu le este tocmai pe plac, printr-un cântecel de chemare:

„Haideti să strângem,

Să facem curat,

Destul ne-am jucat...”

Când strângem materialele textile, o simplă linie melodică la versurile Se

leagănă o pânză poate să aducă alături de educatoare un grup vesel de copii care
vrea să împacheteze frumos pânza.

Când mergem la baie, se poate face un mic joculeţ de degete

„Piatră peste piatră

S- a clădit o casă.

Am în ea şi scăunele

Si măsuţe mititele.

Vin copiii toti cântând

Si se- asează toţi la rând.”

urmat de un cântecel:

„Fir, fir, firişor,

Poartă- ne uşor

Ca pasărea- n zbor.
 Firicel, firicel,

Te înnoadă-ncetinel.

Firicelul s- a- nnodat

Si un fir noi am format...”

Sau, la aşezarea pe scăunele:

„Firicel, firicel,

Te deşiră- ncetinel.

Îţi cântăm şi noi voios

Cântecelul cel frumos...”

Şi atunci copiii vin şi urmează derularea zilei într-o manieră firească, dată de
obişnuinţă.

4. Povestea, ultima activitate a zilei, poate veni cu un cântecel de chemare

simplu, dar care îi poartă pe copii pe pragul de vis al împărăţiei basmelor:

„Vine o poveste, vine de departe...”

Încheierea zilei

La finalul zilei, ne putem lua la revedere printr- un alt cântecel:

„Ziua de azi s- a terminat,

Mâine o luăm de la- nceput.

La revedere eu vă spun,

Mâine o luăm de la- nceput.”