MANAGEMENTUL EDUCAȚIONAL ȘI MANAGEMENTUL CLASEI

Kozma Orsolya
Școala Gimnazială ”Ion Chinezu”
Sântana de Mureș
Jud. Mureș
Abstract

The purpose of this article is to share specific tips and techniques used by educators, education
learning societies and experts in the field of education and classroom management. Classroom
management is one of the greatest concerns of teachers and administrators when addressing the safety
and well-being of students. Classroom management ranks at or near the top for beginning teachers as a
general concern. I do believe that quality classroom instruction impacts student achievement more
than anything else, but I also feel that you cannot have quality classroom instruction without quality
classroom management skills.

Keywords: education, management, classroom, school, teacher, student

1. Managementul educațional

Managementul educațională, uneori cunoscută și sub denumirea de administrație

educațională, este frecvent asociată cu școlile elementare și secundare, precum și cu institutele de
învățământ superior, cum ar fi colegii și universități.
Managementul educațional constă în studierea proceselor și relațiilor ce se manifesă în
cadrul instituțiilor de învățământ, în timpul desfășurării procesului educational.
Managementul educației reprezintă teoria și practică, știinta și arta proiectării, organizării,
coordonării, evaluării, reglării elementelor activității educative.
Managementul educațional are caracter multiplu determinat:
-social, după obiectul activității sale;
-educativ, având în vedere rolul predominant educațional al școlii; sistemic, în concordanță cu
sistemul general de management;
-economic, urmărind continuu creșterea eficienței muncii;
-multidisciplinar, datorită interferenței informațiilor din domenii diferite în timpul actului educational.
[1] E. Joița, 2000, Managementul educațional
I. Jinga considera că managementul educațional e definit ca “ştiinţa şi arta de a pregăti
resursele umane, de a forma personalităţi, potrivit unor finalităţi acceptate de individ şi de societate”.
[2] I. Jinga, 2001, Managementul învățământului

1.1 Funcțiile managementului educațional

„Orice activitate gândită, proiectată și executată de om se întemeiază rațional. Principiile logicii

formale coordonează și impun rigorile gândirii corecte asigurând coerenta discursului teoretic și a
acțiunii practice. Aceasta întemeiere rațională a teoriei și practicii umane determină corespondența
între un set de principii și un domeniu de referința teoretic sau practic. Principiile sunt cele ce stau la
baza activitaților noastre de la cele mai simple la cercetarea științifică.”
[3] Ortan, Florica, 2004, Management educational.
Cel care a identificat și analizat procesele de management pentru prima data a fost Henry
Fayol. Teoria managementului lui Henri Fayol include 14 principii de conducere. Din aceste principii,
Fayol a concluzionat că managementul trebuie să interacționeze cu personalul în cinci moduri de bază
pentru a controla și a planifica producția: planificare, organizarea, comanda, coordonarea, controlul.
 Planificare - managementul trebuie să planifice și să programeze fiecare parte a proceselor
industriale.
 Organizarea - Henri Fayol a argumentat că, pe lângă planificarea unui proces de fabricație,
managementul trebuie să se asigure că toate resursele necesare (materii prime, personal etc.) s-
au reunit la momentul potrivit al producției.
  Comanda - managementul trebuie să încurajeze și să dirijeze activitatea personalului.
 Coordonarea - Conform teoriei managementului lui Henri Fayol, conducerea trebuie să se
asigure că personalul colaborează în mod cooperativ.
 Controlul. Activitatea finală de management, conform lui Henri Fayol, este pentru manager să
evalueze și să se asigure că personalul urmează comenzile conducerii.

2. Managementul clasei

Managementul clasei este un termen pe care profesorii îl folosesc pentru a descrie procesul
de asigurare a faptului că lecțiile din sala de clasă se desfășoară fără probleme, fără ca comportamentul
disruptiv al elevilor să compromită livrarea instrucțiunilor. Termenul implică, de asemenea, prevenirea
comportamentului perturbator preventiv, precum și reacția efectivă la acesta după ce se întâmplă.
Managementul clasei este esențial în sălile de clasă deoarece sprijină buna desfășurare a dezvoltării
curriculumului, dezvoltarea celor mai bune practici de predare și punerea lor în practică.
Calitatea predării și a învățării în clasă este influențată de capacitatea profesorilor de a asigura o
gestionare eficientă a clasei.
Froyen și Iverson (1999) au declarat că managementul clasei se concentrează pe trei mari
componente: managementul conținutului, managementul conducerii și managementul convenției.
„Managementul conținutului apare atunci când profesorii gestionează spațiul, materialele,
echipamentele, mișcarea oamenilor și lecțiile care fac parte dintr-un curriculum sau un program de
studii.” [4] Froyen și Iverson, 1999, Schollwide and classroom management
Un exemplu de managementul conținutului este atunci când elevii sunt care lucrează în parteneri pe o
misiune și profesorul monitorizează grupul prin circulație în jurul camerei. Profesorul va oferi
feedback și îi va ajuta pe elevi dacă este necesar.
„Managementul conducerii se referă la setul de competențe procedurale pe care profesorii le
folosesc în cadrul lor încercarea de a aborda și de a rezolva problemele de disciplină în clasă.”
[5] Froyen și Iverson, 1999, Schollwide and classroom management
Un exemplu de managementul conducerii este atunci când un student se distrează la munca altui elev.
Profesorul va reaminti studenților să se respecte reciproc și va face aprecieri pozitive despre munca
elevilor.
„Managementul Convenției se concentrează asupra grupului de clasă ca un sistem social
care are caracteristicile proprii pe care profesorii trebuie să le ia în considerare la gestionarea
interpersonală a relațiilor în clasă.”
[6] Froyen și Iverson, 1999, Schollwide and classroom management
Un exemplu de managementul convenției este atunci când elevii lucrează într-un grup și pot apărea
probleme în rândul acestor grup. Profesorul încurajează grupul să colaboreze pentru a găsi o soluție.
Profesorul
întărește și felicită grupul pentru efortul lor.

2.1. Tipuri de manageri

2.1.1. După stilul mangerial

„Managerul conducător”-se distinge printr-un talent nativ deosebit, printr-o mare capacitate de
luare a deciziilor, este penetrant în relațiile cu oamenii; se bucură de un înalt prestigiu și de o mare
autoritate.
Concluzie: Manager de top, despre care se spune ca este „născut”, iar nu „făcut”. În lipsa unui control
adecvat, a unui sistem democratic, poate deveni dictator.
„Managerul constructor” -se caracterizează prin echilibru între calitatile native și cele
formative, prevelând totuși ultimele, este meticulos în tot ceea ce întreprinde, fiind preocupat de
fundamentarea deciziei fără fisuri; evită riscurile și preferă stabilitatea față de schimbări.
Concluzie: acest manager este preferat în condiții de normalitate. În cazul acestui tip de manager,
există riscul să devină conservator, fiind depașit, la un moment dat de cerințele dinamice ale vieții
contemporane.
 „Managerul distrugător”-este înclinat spre distrugerea structurilor existente. Este preferat
pentru înlăturarea structurilor învechite. Pentru a nu se produce dezechilibre în activitatea unității
conduse, este necesar să fie sprijinit de consilieri competenți, care actionează într-un sistem de legi
ferme și constructive.
Concluzie: acest manager este necesar în condiții de criză comportă riscul aventurismului, a distrugerii
de dragul distrugerii, risc care poate fi prevenit printr-o echipă competentă de consilieri.
„Managerul inovator” -este acel conducător ce se situează în avangarda profesiei sale datorită
înclinației deosebite către inovație, către schimbări datorate cerințelor reale ale vieții socio-economice.
Concluzie: acestă corespunde pe deplin cerințelor dinamice ale progresului tehnico-știintific,
prioritatea fermă, pe agenda lui managerială, fiind invenția și inovația. Se recomandă să nu neglijeze
aspectul economic și cel social al inovării.

2.1.2. După stilul de conducere

„Conducătorii autocrați”- sunt energici cu o mare capacitate de a lua decizii, dar țind să fie și
dogmatici, fideli principiului „eu sunt plătit să gândesc, tu ești plătit să muncești”.
Concluzie: sunt necesari în cazul unor structuri eterogene a salariaților în care, cei care au competența
sau o motivație a muncii redusă, dețin o pondere importantă. De regulă, acești manageri se privează de
participarea activă, creativă a subalternilor la progresul întreprinderii.
„Conducătorii democrați”-consideră că ei și angajații lor formează o echipă, țind să fructifice
pe deplin ideile, aptitudinile și punctele de vedere ale subodonaților lor. Deviza lor ar putea fi
„suntem platiți să gândim și să muncim ca un grup unitar”.
Concluzie: acești conducători democrați sunt adepții convinși ai managementului participativ,
angajații având un rol important în fundamentarea strategiei manageriale.
„Conducătorii neutrii”- se limitează la asigurarea unor direcții, orientări generale de principiu,
lăsând angajaților mare libertate de acțiune. Deviza „ poți face treaba asta cum dorești, atâta timp cât
îndeplinești obiectivul stabilit”.
Concluzie: acest stil de conducere fără implicare directă poate să funcționeze bine cu persoanele înalt
calificate și auto-motivate. Nesesizarea la timp a slabirii disciplinei în muncă, transformă „stilul
conducerii neutre” intr-un factor distructiv.
„Conducătorii situaționali”-au o flexibilitate ieșită din comun, iși adaptează comportamentul
în fct.de situația curentă. Acest stil reprezintă de fapt mai mult un proces de adaptare a stilurilor
anterior menționate la situaâiile nou ivite.
Concluzie: Sintagma de „conducător situațional” vizează o capacitate mare de adaptabilitate la noile
situații. Exagerarea procesului de adaptare poate sacrifica strategia în favoarea momentului
conjunctural, afectând durabilitatea performanței.

2.2. Factori care influențează stilul de conducere

- Trăsăturile personale, pregătirea și experiența: calitățile native și cele formative, succesele sau
eșecurile;
- Superiorii: dacă superiorii sunt performanți, influența este pozitivă. Dacă modelele sunt negative se
aplică dictonul „nimeni nu este complet inutil-măcar poate servi drept exemplu negativ.
- Colegii de același rang – metoda de conducere a unor colegi de același rang poate servi drep model
pentru ceilalți;
- Subalternii- competența, auto-motivarea, performanța trecută și prezentă, etică profesională a
anagajaților, pot influența metodele de conducere;
- Politicile, procedeele și regulamentele generale: regulamentele permit diverse grade de libertate în
privința modului în care managerii pot să conducă.
- Timpul în care se ia decizia. Când timpul este prea scurt și nu permite consultarea, un manager
democrat va trebui, să conducă ca un autocrat.
Concluzie: Managerii pot să aleagă stilul de conducere care li se potrivește cel mai bine și care ține
cont de caracteristicile persoanelor cu care au de-a face. El iși modifică stilul pentru a se potrivi cu
situația dată. [7] Alexandru Puiu, 2007, Management-analize și studii comparative
 Bibliografie

[1] Elena Joița, Managementul educational-Profesorul-Manager:Roluri și metodologie, Ed. Polirom,

București, 2000
[2] Ioan Jinga, Managementul învățământului, Ed. Aldin, 2001
[3] Ortan, Florica, Management educational, Ed. Universitatii din Oradea, 2004
[4] Len A. Froyen, Annette M. Iverson, Schoolwide and classroom management, 1999
[5] Alexandru Puiu, Management-analize și studii comparative, Ed. Independenta Economica, Pitești,
2007