Nume elev: Griga Maria Daniela

Clasa: a 12-a D
Disciplina: Filosofie
Profesor: Nica Marius

Estetica-concept filosofic
Introducere
Estetica este un domeniu al filosofiei care are ca obiectiv principal analizarea
frumosului în sens larg. Demersul esteticii are în vedere conceptualizarea frumosului
artificial- creația umană, dar și conceptualizarea frumosului natural ca de exemplu- un peisaj
sau un apus de soare.
Deducem că estetica are un domeniu de interes mult mai vast decât filosofia artei care
se rezumă doar la analiza obiectelor create de om.

Etimologie
Termenul ,,estetică” își are originea în termenul grecesc aistheton, însemnând ceva
capabil de a fi perceput prin intermediul simțurilor.

În filosofie acest concept este introdus de A. G. Baumgarten.1 Conform acestuia

estetica este știința cunoașterii senzoriale. Baumgarten distinge cunoașterea senzorială și
cunoașterea pură (a gândirii) prin contrastul dintre scopul esteticii și al logicii: prima se
preocupă de frumos, iar a doua de adevăr.

Estetica media
Estetica aplicată în media tratează modul în care sunt structurate imaginile statice și în
mișcare pentru a comunica un mesaj cu eficiență maximă. Estetica tradițională și metodele
clasice de analiză a textelor media pot fi utilizate în principal doar pentru analiza lucrărilor
existente, dar estetica media poate fi aplicată atât în analiză cât și în sinteză- în crearea de
evenimente vizuale, filme sau emisiuni TV.

Estetica media studiază diversele elemente vizuale de bază ale evenimentelor

cinematografice, televiziuale sau fotografice cum ar fi lumina, spațiul, sunetul și modul în
care acestea pot fi structurate pentru clarificarea, intensificarea și sugerarea unei anumite
percepții a evenimentelor media.

Herbert Zettl este cel care consideră că estetica media studiază cinci elemente estetice de
bază ale imaginii care compun imaginile de film, televiziune și cele generate pe calculator:

I. Lumina și culoarea

1
Alexander Gottlieb Baumgarten în 1750 în lucrarea Aesthetica
II. Spațiul bidimensional

III. Spațiul tridimensional

IV. Timpul și mișcarea

V. Sunetul

Meta-mesajele
Meta-mesajele sunt acele mesaje care stabilesc contextul perceptual pentru
spectatorii vizuali. Acestea nu sunt elaborate prin narațiuni explicite, ci prin variabilele
estetice de producție care furnizează fundalul și contextul în care spectatorii încearcă să
interpreteze aspectele unui eveniment vizual. Teoreticieni precum Lev Kuleshov sau
Pudovkin au demonstrat efectele meta-mesajelor prin diverse experimente, printre care și
juxtapunerea prin montaj a unui close-up cu figura lipsită de expresie a unui actor cu diverse
alte cadre: un bol de supă, o femeie moartă într-un sicriu, o fetiță jucându-se cu un ursuleț de
pluș. Publicul a interpretat expresia actorului în funcție de context, percepând-o fie ca fiind
reflexivă, fie tristă, fie caldă, paternală.

Sensul nu este transmis de unul dintre elementele individuale, ci de juxtapunerea lor.

Sensul nu este exprimat sau arătat indus in mod direct, ci este creat în mintea spectatorului.

I. Lumina

Construcția luminii se referă la controlul culorii și al luminii. Pe lângă rolul său în

conturarea mediului exterior, a cadrului, a felului în care obiectele arată, lumina are de
asemenea o influență directă asupra emoțiilor privitorilor. În diferite contexte, lumina poate
determina percepția unei imagini, făcând privitorii să recepteze meta-mesaje ce determină o
stare sau emoție ulterior transmisă acestora prin intermediul imaginii.

Cele două tipuri principale de lumină sunt:

1) Lumina clar obscură folosește de obicei fundaluri întunecate, unele zone fiind
luminate puternic, iar altele întunecoase. Acest tip de lumină, numit și „low-key
lighting”, poate genera efecte dramatice puternice.
2) Lumina plată are un efect opus, folosind în loc de lumină direcționată, o lumină
puternică care produce iluminarea lipsită de umbre. Ea oferă vizibilitate maximă, dar
îi lipsește definiția spațială oferită de umbre. Lumina plată sugerează eficiență și
 exactitate, imagini curate, dar cărora le lipsește dimesiunea și profunzimea. Lumina
,,high-key” este o formă de lumină plată care se obține folosind abundent lumini
unidirecționale și fundaluri luminoase pentru a genera ideea de energie, vitalitate,
veselie.
II. Culoarea

Culoarea îndeplinește trei funcții majore: în primul rând oferă mai multă informație
în legătură cu obiectele și evenimentele înfățișate, permițând privitorilor să le distingă mai
bine. Este cazul culorilor semaforului sau al obiectelor cărora culoarea le conferă un sens
simbolic.

În al doilea rând culoarea poate contribui la echilibrul vizual al unei imagini și, în
plus, poate exprima calitatea esențială a lucrurilor, poate adăuga emoție și poate crea diverse
stări. Un tablou sau imagine cu o coloristică saturată și caldă va induce o stare generală de
veselie și seninătate, în schimb un tablou realizat cu nuanțe reci și contrast scăzut transmit o
oarecare monotonie, plictiseală sau chiar tristețe.

Funcția expresivă a culorilor este asociată cu energia relativă a fiecărei culori. Spre
exemplu, culorile saturate atrag atenția și sunt potrivite pentru obiecte mai mici sau spre care
vrem să orientăm atenția privitorului. Poate scoate în evidență anumite aspecte, spre exemplu
un decor simplu, subtil colorat sau chiar pastel va pune în prim plan florile în culori vibrante
și va distrage atenția de la evenimentele exterioare favorizând concentrarea pe perceperea
lumii interioare. De aceea, obiectele oferite copiilor sunt foarte colorate. În schimb, culorile
care îți pierd intensitatea sau strălucirea cum sunt albul, griul, argintiul, negrul, se pierd
printre alte culori care exprimă mai multă emoție și intensitate. Tocmai din acest motiv unele
fotografii sau filme sunt alb-negru pentru a evita contemplarea peisajului și pentru a menține
focusul privitorului pe ceea ce contează, pe acțiune.

III. Timpul și mișcarea

În cazul secvențelor vizuale editate, trecerea timpului poate fi marcată prin

schimbarea sau transformarea unor semne vizuale, prin semne indexicale: schimbarea culorii
frunzelor, imaginea unui personaj secundar sau îmbătrânirea unui protagonist. Aceste semne
funcționează atât indexical cât și în baza unor convenții cinematografice legate de mișcarea în
spațiu și timp în mediul ficțional în relație cu realitatea.
 Spre exemplu, în opera de artă ,,Sărutul”2, pictorul sugerează trecerea timpului prin
intensitatea și varietatea florilor și a altor elemente in cele trei etape ale picturii care ar putea
ilustra trecutul (unde predomină iarba și apar timide câteva flori, semn al inițierii unei relații
prospere și un nou drum), prezentul (unde florile sunt predominante și intens colorate,
conturând o imagine a cunoașterii celor doi îndrăgostiți și poate chiar problemele peste care
trec) și viitorul (care este ilustrat prin flori acoperite de niste ierburi aurii, simbol al ajungerii
la o anumită maturitate a cuplului într-un viitor și a întăririi conexiunii lor).

Prin intermediul cadrelor pe care le observă în timpul unei secvențe, spectatorii își
construiesc o mapă mentală a spațiului și timpului, pentru a putea urmări coerent evoluția
mișcării, acțiunii și timpului. Însă uneori, editorii aleg să rupă deliberat această continuitate,
provocând o desprindere a spectatorului din confortul perceptual obișnuit și îndemnându-l să
devină conștient de procesul de vizionare în sine.

În cazul secvențelor ne-editate urmărite live, timpul este dependent de eveniment la

fel ca în realitate. Nu se poate manipula durata evenimentului propriu-zis în cazul unei
transmisiuni în direct. Nu poate fi arătat finalul unui eveniment înaintea începutului său.
Secvențialitatea este una strictă și unidirecțională. Transmisiunea în direct are același tip de
viitor deschis ca și realitatea propriu-zisă, iar continuitatea este implicită.

2
Sărutul (în germană Der Kuss) este un tablou ce a fost făcut de pictorul austriac simbolist Gustav Klimt între
anii 1907 și 1908
Webografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Estetic%C4%83