CULOARE IN ARHITECTURA

Arhitectura este jocul savant, corect si magnific al volumelor reunite sub lumina. Ochii
nostri sunt facuti pentru a vedea formele sub lumina; umbrele si lumina scot in evidenta formele;
cubul, conul, sfera, cilindrul sau piramida sunt marile forme primare pe care lumina le scoate bine
in evidenta; imaginea lor ne apare limpede si tangibila, fara nicio confuzie. Iata de ce ele sunt forme
frumoase, cele mai frumoase forme.
Le Corbusier Vers une architecture

Prin limbajul arhitecturii, suntem introdusi intr-o lume magina si misterioasa de povesti spuse
prin imagini. Asa cum un film este de fapt o succesiune de fotografii ce pot spune o poveste trista sau
vesela sau fantastica, pe care o putem privi, dar o intelegem doar daca o trecem prin filtrul propriilor
emotii (el reprezinta aventurile unui produs desenat, creat pentru a fi privit si interpretat), la fel se
intampla si in cazul arhitecturii, care ne spune, pe calea perceptiei, o poveste despre lumina si
culoare.
In acest fel, ne dam seama ca ceea ce noi percepem ca imagine se compune de fapt din 2
parti: una este simtul vazului si intreg procesul de percepere a realitatii inconjuratoare cu ajutorul
aparatului vizual (ochiul), si o parte cu totul distincta este privirea. Ochiul vede, dar privirea citeste
prin intermediul elementelor cognitive si sensibile pe care privitorul le poseda in cultura sa.
Constatam ca noi privim lumea si tot ce ne inconjoara ca printr-un glob de cristal al propriei culturi si
experiente anterioare. Ochiul este doar un receptor vizual de senzatii luminoase care ne duce din
intuneric spre lumina. Dar privirea este o actiune sau, mai bine spus, o serie de actiuni, precum: a
examina, a citi, a inspecta, a intreba, a contempla; aici ni se releva importanta faptului de a sti sa
observam.
In ceea ce priveste informatia receptata de privire, ea este valorificata de acei care privesc
pentru a raspunde prin emotii: ne place sau nu ne place; asta inseama ca stimulii de pe retina si
interpretarea lor, dar si atitudinea celui care priveste, provoaca un raspuns de placere sau de
aversiune.
In acest punct al perceptiei luminii se manifesta si culorile: cele primare si pure (lucru dificil
de obtinut in cazul obiectelor materiale): rosu, albastru si galben; amestecurile si tonurile lor diverse
parcurg un spectru cromatic larg, unde se regasesc si culorile secundare: mov, verde si oranj.

Intre lumina si culoare se stabileste o relatie asemanatoare cu cea intre un punct de interes si
fondul sau. Cand atentia este distrasa, punctul de interes se estompeaza, adica ne pierdem capacitatea
de a observa un anume punct sau obiect si trebuie sa parcurgem din nou cu privirea locul respectiv,
de cateva ori, pentru a reusi din nou sa gasim si sa controlam acel punct de atentie. Nu este
neobisnuit sa se intample astfel si in arhitectura, o arta avida de culoare si provocari vizuale (acest

lucru se poate observa foarte bine in lucrari bine-cunoscute cum este Casa Schroeder a lui Gerrit
Rietveld sau Casa Batllo a lui Gaudi, lucrari ce nu se zgarcesc deloc in folosirea culorilor).

Jocul de lumini si culori aplicat obiectelor construite releva limbajul si semnificatia

arhitecturii; in plus, el poate indica indica privitorului care stie sa interpreteze, forma si functiunea
obiectelor de arhitectura.
Culorile au puterea ca, inca dinainte sa ne produca senzatia de vaz, sa genereze o reactie
fizica, indiferent de preferinta noastra pentru anumite culori. In fiecare persoana ele trezesc o reactie
total diferit si inconstienta, influentata si de diverse asocieri cu natura. Culorile se folosesc in cadrul
cladirilor tocmai in functie de aceasta reactie pe care vor sa o provoace utilizatorilor. De exemplu:
tonurile de galben si oranj se folosesc des in restaurante, deoarece stimuleaza apetitul, verdele este
pentru spitale, deoarece calmeaza si relaxeaza; nuantele reci de albastru le putem intalni in reclamele
la tehnologie si electronice, etc.

impartire a culorilor s-ar putea face in functie de temperatura lor (culori calde/culori reci), fiecare
exprimand altceva din punct de vedere psihologic. Primele sunt cuprinse in spectrul galbenului si
oranjului; celelalte in spectrul albastru, verde si violet. Alta clasificare s-ar putea face si in functie de
capacitatea lor de capta lumina: culori deschise, ce reflecta lumina si culori inchise, care o absorb.
Acestui fapt se datoreaza, spre exemplu, faptul ca pentru panourile solare se foloseste negrul,
in schimb pentru cisternele ce transporta gaz se foloseste albul. Pe de alta parte, galbenul, datorita
constrastului sau puternic cu negrul, se foloseste pentru semne de circulatie, rosul pentru semne ce
avertizeaza cu privire la un pericol; verdele este folosit pentru a sugera produse organice. La fel,
analogiile se pot extinde si pentru restul culorilor.
In maniera aceasta culorile au puterea de a comunica, fiind o referinta pentru normele
internationale si, in anumite culturi, simboluri puternice (Frida Khalo spunea, intr-un mod foarte
poetic: Am aceeasi satisfactie ca un punct verde intr-o mare de rosu: am rasplata echilibrului. in
general, verdele este folosit ca fond pentru rosu, culoarea mai vie si mai puternica). Prin
complementaritatea culorilor putem controla proportiile in asa fel incat sa nu concureze intre ele
pentru atentia privitorului, ci sa se sustina si sa se evidentieze intre ele.
Un alt fapt interesant este asocierea culorilor cu sentimente si referinte emotionale, cum ar fi
utilizarea albastrului pentru a sugera melancolia, rosu pentru furie sau galben pentru invidie.
La polul opus, in arhitectura, albul reprezinta absenta agresiva a culorilor, iar griurile servesc
ca fond pentru culorile vii. Armonia se obtine atunci cand proportiile si cantitatile culorilor sunt
controlate suficient de bine cat sa creeze o stare de confort si echilibru pentru privitor.