Prin anii șaptezeci orice ”muncipiu” din Romania trebuia să aibă o piață publică decupată în

centrul orașului de clădirile reprezentative pentru putere. Resistematizarea comunistă a croit

prin urbele țării bulevarde largi și centre generoase pentru ca mulțimile încântate de
”părintele suprem” ce ne comenduia pe toți să poată fi ovațioant la justa lui importanță. Erai
sau nu simpatizant al puterii, nu te întreba nimeni dar trebuia să fii între cei care umpleau
piața, înconjurați de paznicii conducerii democratice și aplaudau la orice altă manifestare în
care Marele Conducător binevoia a gângăvi cunoscutele laude la adresa țării. În afară de
adunările populare unde elevii UTC-iști își arătau fața veselă a copilului îngrijit de Partidul
atoate-făcător, Piața Mare a orașului era un spațiu mult prea gol și prea mare, unde se
întâlneau viscolele ce prindeau viteză pe culoarele de vânt formate de marile bulevarde
comuniste și dansau frenetice jocuri de iele. O traversai rapid, nu-ți făcea plăcere să
zăbovești în ea pentru că te simțeai precum gardienii din Panopticonul lui Foucault, privit de
o mie de ochi dindărătul zidurilor
clădirilor ce o delimitau. Oricum erai
privit, ce rost avea să te mai și
expui...

După câțiva ani de la ”revoluție” tot

acel ansamblu și-a schimbat complet
funcțiunea, aspectul și impactul cu
cetățenii orașului. Piața Mare aducea
laolaltă toată urbea, venită de astă
dată de plăcere, ca să-și privească
porumbeii cum zboară liber până în
Prefectu înaltul cerului, cum ”se dau” copiii în
ra de Argeș, Pitești, mașinuțele electrice și tinerii cu role
sau skate-uri. Fără ca primăria să fi
Sursa:http://ro.worldmapz.com/photo/51938_en.ht ridicat nici măcar un singur deget
m spre a veni în întâmpinarea
 CE NE PLACE? CAP.6

cetățenilor săi cu alte nevoi, piața orașului și-a luat rolul său pozitiv în viața comunității.
Valențele se schimbaseră diametral: până și Casa Sindicatelor găzduia acum evenimente
culturale și festivaluri de flori și culoare. Eliberate din strânsorile comuniste, energiile au
început să curgă liber. Parcă nici vânturile nu se mai zbăteau așa năvalnice, intimidate de
oamenii care luaseră în stăpânire piața orașului pentru și piața nu mai era pustie.

Revenită după o perioadă lungă în acest spațiu urban atât de simbolic pentru perioada
comunistă- a cărei oprimare o simțisem destul de contondent eu și familia mea, descendenți
de chiaburi și boiernași de țară morți prin închisorile regimului- am refuzat să o vizitez.
Vedem ceea ce cunoaștem, auzim ceea ce înțelegem, se spune. Priveam de la balcon
culorile jucăușe ale copiilor care râdeau și alergau de colo colo printre picioarele mămicilor,
colindam magazinele cu lucruri turcești ce invadaseră parterele blocurilor comuniste,
odinioară atât de sumbre și așteptam să se tragă cortina. Mi se părea că este doar un alt
spectacol organizat de urbe pentru cine știe ce Zi Națională și că, în curând, toată hărmălaia
aia colorată avea să fie trimisă acasă. Sau, mai rău, curând aveau să năvălească dube și
camioane blindate care să încarce mulțimea dezordonată și gălăgioasă ce ieșise din
sistemul rigid și cucerise spațiul de venerare a ”Conducătorului iubit”. Mi-a trebuit o vreme
să accept că ceea ce vedeam nu era vreun vis de rebeliune. Am avut nevoie de o perioadă
de acomodare și de câteva festivaluri ale florilor ca să văd în Casa Sindicatelor și altceva
decât pereții sumbrii ai unei conduceri opresive. Acesta este ce mai la îndemână exemplu pe
care îl am pentru a introduce un subiect atât de nepalpabil, de nematerial, a cărui valabilitate
este controversată tocmai datorită subiectivității sale: influența spațiului construit asupra
psihicului uman.

Tinerii care patinau, copiii cu mașinuțe electrice, serbările florilor au șters aproape complet
din memorie orice altă conotație a Pieței Publice din oraș. Mai mult decât atât, evenimentele
pe care le-a reținut memoria mea despre acest spațiu construit au rescris imagini din straturi
mai vechi ale amintirilor, printr-un procedeu ce se numește în psihologie ”rescripting”. Se
spune că timpul vindecă dar nu este așa de simplu. Nu timpul vindecă ci viața trăită și clipele
memorate de mintea noastră ce se aștern unele peste altele, în straturi multiple, constituind

2
 CE NE PLACE? CAP.6

o poveste personală despre lume. De aceea se și spune că fiecare este un univers, tocmai
pentru că fiecare reține o altă imagine asupra aceluiași spațiu în care viețuim, o imagine
privită de el prin ochelarii săi proprii.

Noi, arhitecții, ar trebui să înțelegem foarte clar cum funcționează mintea omului, tocmai
datorită faptului că lucrăm cu straturi de calc translucid prin care se întrezăresc planurile
altor spații, schițele ce ilustrează alte vederi ale construcțiilor ce le proiectăm folosind, de
fapt, simboluri – nu sunt formele iscate de imaginație altceva decât simboluri prin care
exprimăm convingerile noastre despre oameni și spațiu?! În același mod, se imprimă pe
straturile minții emoțiile, imaginile, stările, într-un cuvânt amintirile care fixează clipele
timpului în noi înșine. Odată ce le trăim și le consumăm, suprapunem planurile amintirilor pe
care le aduce timpul și le așterne. Rămân amintirile dar nu chiar așa cum au fost. Odată
ajunse în planurile inferioare, neavând o consistență fixă, materială, ele se pot influența între
ele. Unele devin mai aprinse decât altele deși sunt mai în spate doar pentru că sunt
susținute de altele, aflate mai la suprafață.

Gândurile noastre formează câmpuri

vizuale imense în care se întrevăd
universurile vaste, se simt vinturile
cosmice, uneori se zărește chiar lumina
creației. Și tot acolo, sunt colțuri mici și
întunecate, unde se strânge praful emoțiilor
netrăite sau a gândurilor refuzate de
conștient. Mintea noastră este ca o casa.
Are subsol-subconștient, parter, conștientul
imediat, etaje, mansarda -planuri ale
gândurilor. Are un cer deasupra capului de
unde ne veghează stelele. Locuim în
mințile noastre pentru ca toată lumea
începe și se sfârșește acolo. Vânturile gândurilor pot spulbera fragilele ziduri ale casei

3
 CE NE PLACE? CAP.6

noastre interioare. Geamurile trosnesc și sar în cioburi ascuțite și, deși toate sunt doar
gânduri, se rănesc singure, rătăcite și speriate ca niște vrăbii prinse în camere închise
ermetic. Ar trebui sa ni le cunoaștem, se ne împrietenim și să le putem coordona. Ar trebui
sa ne îngrijim casa minții noastre pentru că este singura casă adevărată și cu adevărat
importantă.

”Amintiri ca acestea, spune Peter

Zumtohor, conțin cele mai adânci
experiențe arhitecturale din câte cunosc.
Sunt rezervorul pe care-l explorez în
munca mea de arhitect. Când desenez o
clădire mă găsesc adesea scufundându-
mă în trecut, printre memorii aproape
uitate apoi încerc să recuperez imaginea
reală și ce a însemnat ea pentru mine la
ora aceeași cum m-ar putea ajuta toate
astea la animarea acelei atmosfere
vibrante prin prezența unor lucruri simple,
care au, fiecare, forma și locul lor specific.
Și, deși nu pot desena orice forme
speciale, există un indiciu de plenitudine și
de bogăție care mă face să-mi spun: am
mai văzut asta. Cu toate acestea, în
același timp, știu că totul este nou și diferit
și că nu există nici o referire directă la o
fosta operă de arcitectură care ar putea
divulga secretul de starea de spirit al
amintirii respective.” 1

4
 CE NE PLACE? CAP.6

În cartea sa ”Arhitectura fericirii”, inspirată după o serie de emisiuni cu același nume, Alain
de Botton demonstrează că spațiul construit nu contează deloc în devenirea omului și a
omenirii. Ca o quintă royală într-un joc de poker, aruncă pe masă argumentul decisiv: spații
neschimbate au fost martore tăcute la iubiri, crime, meschinării sau acte brave, fără să
influențeze în vreun fel acțiunile. Au fost doar simple scenografii. Problema în modul acesta
este pusă greșit și puțin grosier. Între zidurile caselor defilează o paletă de gesturi și de
emoții la fel de mare ca și în fața unei sculpturi de Brâncuși. Nu ar trebui să ne așteptăm ca
spațiul construit să influențeze omul mai mult decât o face o alt gest artistic. Deși sunt
mărturii, observații asupra elementelor de arhitectură cum ar fi culoarea sau proporția sau
felul cum cade lumina, care ne dovedesc cu totul altceva, la fel de convingător.

Poate că ar trebui să ne propunem să înțelegem nu numai modul cum spațiul construit

schimbă omul ci să cercetăm modul cum este perceput el de mintea omului, cum poate să-i
influențeze emoțiile, trăirile și comportamentele pentru a contribui la ameliorarea stării sale
de bine. Este interesant de văzut modul cum spațiul construit, acea aglomerare de materiale
reci și impersonale, asamblat după viziunea vreunui artist, este umplut cu viață de către
locuitorii săi, cum se întrepătrund cele două lumi atât de depărtate: contondentul- concretul
material și emoția- fluidă, ireala și imposibil de palpat. Fiecare om are o poveste de viață ce
selectează setul ei de adevăruri. Dar, fie că este povestea începutului nostru similar, a
originilor sau a vreunui inconștient comun, există un numitor comun care face ca oamenii să
fie în unele privințe asemănători. O demonstrează chiar modul cum percepem cu toții în
același la fel lungimile de undă ale luminii ca pe culori. O dovedesc stările pe care ni le dau
culorile sau animite acorduri muzicale, stări care sunt destul de comune tuturor. Oricine își

1
Peter Zumthor, Thinking architecture, Ed. Birkhauser, Basel, 1999, p.10, orig. engl.(Memories like these contain the deepest
architectural experience that I know. They are reservoires of the architectural atmospheres and images that I explore in my work as an
architect. When i design a building; I frequently find myself sinking into old, half-forgoten memories, and then I try to recollect what the
really like, what it had meant to me at the time and I try to think how it could help me now to revive that vibrant atmosphere pervaded by
the simple presence of things, in which everything had its own specific place and form. And although I cannot trace any special forms,
there is a hint of fullness and of richness wich makes me think: this I have seen before. Yet, at the same time, I know that it is all new and
different and that there is no direct reference to a former work of arcitecture wich might divulge the secret of memory-laden mood)trad.aut.

5
 CE NE PLACE? CAP.6

poate aminti impresia pe care același spațiu construit a lăsat-o asupra sa, în funcție de
starea de spirit pe care o avea în acel moment.

Studiez de ceva vreme acest domeniu de graniță între formă și percepție, între gând și zid,
domeniu pe care l-aș denumi psihoarhitectura sau psihologia spațiului construit. Despre
interacțiunea dintre construcție și mediul s-au scris și studiat temeinic ca și despre cea dintre
om și mediu. Unul dintre cele mai noi domeniii în psihologie se numește chiar psihologia
mediului iar una dintre cele trei ramuri ale ergonomiei este ergonomia cognitivă.
Psihoarhitectura ar putea fi un domeniu specific de graniță dintre multe specialități, un nou
domeniu științific de cercetare care să aducă noi informații atât în psihologie cât și în
arhitectură.

Întrebarea care se pune este dacă relația este biunivocă sau doar de la beneficiar la spațiul
trăit?

Cu alte cuvinte, poate spațiul, și în ce măsură, să influențeze starea mentală, de spirit,

emoțională, pe scurt, interioară a omului? Sau este vorba doar de o pură subiectivitate a
percepției sale dată de starea interioară a beneficiarului?

Cred în importanța covârșitoare a influenței mediului asupra stării de bine a omului. Cred în
rolul decisiv pe care spațiul natural sau construit îl are asupra psihicului uman. Între genius
loci și "jocul subtil al volumelor în lumină" arhitectura poate să creeze stări de bine, de
catharsis care pot influența în bine starea fizică și psihică a omului la fel de bine poate să
dezordoneze și să disturbe armonia și atunci ar trebui descoperite în ce măsură și în ce mod
o face?

Ceea ce este cert este că același spațiu, aceeași formă arhitecturală, același gest artistic
naște stări total diferite de la un privitor (trăitor) la altul. Ba, mai mult, noi înșine putem avea
alte stări de spirit în față aceleiași piețe urbane de pildă, pe care o putem regăsi absolut
banală acum, după douăzeci de ani, de când ne plimbăm învăluiți de fericirea iubirii și ni se
părea cel mai minunat loc de pe pământ. Ceea ce poate demonstra că nu privim în afara

6
 CE NE PLACE? CAP.6

noastră ci mai degrabă înlăuntrul nostru și ceea ce vedem cu ochii este doar o proiecție a
ceea ce percepem în camerele noastre interioare.

Locuim în noi. Este, de fapt, singura noastră casă. Reflectăm în interior spațiul din jur,
suprapunând imaginea sa peste celelalte stocate în amintiri. De aceea fiecare om percepe
spațiul cu totul altfel, pentru că tot ce vede este prin transparențele voalurilor sale de emoții,
memorii, experiențe, cutume ale educației etc. Imaginile lor se suprapun automat peste cele
ale spațiului în care trăiește.

7
 CE NE PLACE? CAP.6

CUM VĂ PLACE?!

1. Noțiuni de bază din psihologia proceselor mentale care stau la baza

perceperii și înțelegerii mediului înconjurător.

Așa cum explicam la început, scopul acestei cărți, este de a înțelege și de a facilita aplicarea
cunoștințelor legate de ergonomie pentru atingerea unei stări de confort psihic si fizic, atăt
de necesare și benefice omului in viața cotidiană, acasă în mediul familial sau in diversele
medii în care acesta desfășoară o activitate. Momentul în care opera artistică s-a
materializat o plasează deja în spațiul beneficiarului, în mediul pe care acesta îl percepe cu
aparatul său specific. Omul are un sistem de percepție al lumii fizice și de reacție la stimuli
foarte complex. Mediul înconjurător este perceput prin intermediul acestuia, am putea afirma
existența unei relații interactive om-mediu și de aceea este bine sa-l cunoaștem căt mai bine
familiarizăndu-ne, pe căt este posibil cu problematica sa. Sistemele de percepție, de
transmitere și de decodificare, complexe și interdependente sunt diferite, perceperea
mediului devenind o experiență subiectivă, cu rezultate variate de la persoană la persoană.

FIECARE TRĂIEȘTE ÎNTR-UN UNIVERS PROPRIU.

Toate aceste procese se petrec, în final, în creier. Acolo se acumulează informația și se

procesează, părți specializate din aparatul neuronal decodifică anumite lungimi de undă ca
fiind culori și altele ca fiind sunete, interpretănd în registre diferite senzații tactile și kinetice.
Orice specificitate, particularitate sau chiar anomalie, perturbă percepția mediului
înconjurător putănd să o reducă, in cazurile cele mai nefericite, până la totala sa alienare.

Sigur că este foarte important(în cazul domeniului în speță ) calitatea lucrării proiectantului .
Cum am putea să controlăm procesul de proiectare al unui mediu ambiant plăcut și

8
 CE NE PLACE? CAP.6

confortabil dacă nu cunoaștem nimic despre modul cum percepe și interpretează, până la
urmă, omul, acest mediu?

CUM AM PUTEA DEFINI CONCEPTUL DE LOC PLĂCUT SAU LOC NEPLĂCUT, DACĂ
NU ȘTIM CE FACTORI INFLUENȚEAZĂ INTERACȚIUNEA DINTRE MEDIU ȘI OM2 ȘI
CARE ESTE MECANISMUL PLĂCERII ÎN CREIERUL UMAN?

De aceea sunt necesare cunoașterea câtorva noțiuni principale despre procesele psihice
prin care omul primește și procesează informații despre mediul din jur. Termeni uzuali cum
ar fi: senzația, percepția sau memoria sunt mai mult sau mai puțin cunoscuți, neclaritatea lor
acordându-le conotații nedorite ce ne îndepărtează de realitate, așa cum este ea de fapt.

Am introdus în acest capitol și informații despre imaginație , interesante și utile studenților

care se sprijină in procesul de creație pe aceasta. De asemeni, sunt inserate noțiuni de bază
despre reprezentarea informației tocmai pentru că obiectul final al gândirii unui artist depinde
de modul cum este aceasta ”reprezentată” beneficiarilor.

1.1. Senzația

Senzaţia este un proces psihic cognitiv elementar prin intermediul căruia se reflectă, sub
forma imaginilor simple şi primare, însuşirile obiectelor şi fenomenelor atunci când acestea
acționează direct asupra organelor de simţ.

Senzațiile se definesc ca modalități de reflectare în creierul uman a unor însușiri sau

trăsături izolate ale obiectelor și fenomenelor lumii reale, în condițiile acțiunii directe a
acestora asupra analizatorilor. 3

2
obiectul ergonomiei cognitive
3
Ion Dafinoiu, Minel Marcu, Tiberiu Rudică, Manual de psihologie, clasa a X-a, Istitutul European ,
Iași, 2000, pag. 14

9
 CE NE PLACE? CAP.6

Senzația este prima formă de reflectare psihică a realității, o reproducere în creier a realității
ce redă însușirile simple ale obiectului care acționează sub formă de stimuli asupra
organismului. Prin intermediul senzaţiilor, primim informaţii despre nesfârşita bogăţie de
însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor lumii reale.

Senzațiile sunt considerate ca cele mai elementare fenomene psihice din categoria
proceselor cognitive.

Însușirile reflectate de senzație sunt : simple, concrete, exterioare, acidentale, neesențiale.

STIMUL CĂI NERVOASE EXPERIENȚĂ PSIHICĂ

Senzația reflectă în mod izolat caracteristicile stimulului. Ea se produce la nivelul creierului

ca rezultat al unui proces ce începe cu acțiunea stimulului asupra receptorului, se continuă
cu transmiterea informației prin căile nervoase aferente și se finalizează într-o experiență
psihică. Senzația este elementul psihic indivizibil al cunoașterii dar nu se prezintă singură
decât în rare cazuri, ca de exemplu, în primele zile de viață sau în cazuri patologice. Este
rezultatul final al unui proces cognitiv elementar, datorat unei insușiri proprii personalității
umane numită (sensibilitate)

Deoarece senzaţiile apar numai la contactul nemijlocit cu organul de simţ, felurile senzaţiilor
sunt determinate de organele de simţ proprii organismului uman.

 senzația vizuală apare în urma acţiunii undelor electromagnetice asupra

analizatorului vizual, respectiv ochiul.

Senzaţiile vizuale sunt de două feluri:

 cromatice - sesizează cele şapte culori ale spectrului cromatic (curcubeul);

 acromatice - sesizează ”culorile” alb-negru şi toate nuanţele lor.

10
 CE NE PLACE? CAP.6

Senzaţiile ”de culoare” (sesizarea acestora) nu sunt prezente la toate ființele. Proiectăm
obiecte colorate(utile la joacă) diverselor specii de animale de companie pentru plăcerea
stăpânilor și nu neapărat a beneficiarilor direcți. Vederea(sesizarea spectrului cromatic)
culorilor conferă omului capacitatea de a se adapta mai eficient mediului din jurul său şi
posibilitatea experimentării unor sentimente diverse. De exemplu, culorile închise au efecte
deprimante iar cele prea vii pot fi iritante, obositoare, nuanțele deschise sunt stimulatoare,
pozitive. Semnificația culorilor are și componente culturale, dse exemplu, la africani negrul
semnifică binele, iar albul - răul, poate nu întâmplător, dat fiind pigmentul pielii lor. In
Europa, negrul este culoarea doliului în timp ce în Asia este albul. Galbenul exprimă la
europeni despărţirea, gelozia iar la chinezi şi japonezi - bucuria și puritatea.

Cunoașterea mecanismului senzațiilor optice propriu persoanei umanes este foarte

importantă pentru un creator din domeniul artelor vizuale. În propunerile sale,el va ține cont
de aceste informații și mai ales de modalitățile prin care beneficiarul îi va percepe(înțelege)
ideile si felul de le pune în practică. Este necesară, pentru o bună colaborare, introducerea
în sistemul de ecuații ce va genera soluția perfectă pentru client luarea în calcul a
particularităților de vedere(percepție a culorilor) ale acestuia: deficit sau acuitate de vedere,
preferința pentru anumite culori sau diferite ”defecte” în percepția culorilor cum ar fi
daltonismul.

 senzație auditivă

Senzaţiile auditive sunt de trei feluri:

 verbale - sesizarea sunetelor unei limbi;

 muzicale - sesizarea notelor muzicale, ale partiturilor melodice;

 zgomotele - cu efect pozitiv şi negativ.

11
 CE NE PLACE? CAP.6

Efectul pozitiv este dat de faptul că zgomotele pot preveni sau prevesti apariţia unui pericol
anunțat prin un anume sunet specific: sâsâitul unui şarpe, trosnitul crengilor, picăturile ploii
etc.

Efectul negativ poate consta în perturbarea concentrării ajungănd păna la provocarea

nevrozelor. În cadrul procesului instructiv-educativ , de exemplu, zgomotul poate perturba
procesul de predare-învățare. În proiectare se va observa dacă funcțiunea respectivă a
spațiului sau proiectului au o componentă auditivă importantă. Vom lua măsuri fie de izolare,
amplificare, reducere a unor intensități sau reverberații. Vom ține cont de particularitățile
beneficiarului legate de acest aspect: auz fin sau hipocuzie, dacă au sau nu nevoie să audă
anumite sunete. Până la urmă, însăși ideea de zgomot este foarte relativă și nu trebuie să
căutăm exemple prea departe: pentru unii hard-rock este o insultă la adresa urechii lor, un
zgomot îngrozitor, în timp ce pentru alții este operă de artă. Nu este vorba de cine are
dreptate și nici despre gusturi ci doar de a introduce în ecuație particularitățile și nevoile
beneficiarilor.

Senzaţiile auditive şi cele vizuale sunt principala sursă de cunoaştere a ambianţei(cadrului

ambiental) asigurând circa 95% din informaţia asimilată de indivizii umani.

În afară de cele două descrise mai sus, există și:

 senzația olfactivă, este provocată de particulele volatile care pătrund în fosele

nazale odată cu aerul, poartă denumirea de miros. Distingem mirosuri plăcute
-aromatice, parfumate, balsamice, sau dimpotrivă neplăcute şi respingătoare

 senzația gustativă este procesată de creier în urma receptării informației provenite

de la papilele gustative aflate pe limbă. Ele sunt de patru feluri, în dependenţă de
însuşirile fundamentale ale organului responsabil cu producerea lor: sărat, amar,
acru şi dulce. Combinarea acestora oferă un spectru larg de gusturi.

 senzația tactilă (cutanată) este provocată de receptorii aflaţi în piele. Se cunosc

trei feluri de senzaţii cutanate:

12
 CE NE PLACE? CAP.6

 Termice- furnizează informaţie despre temperatura excitantului (cald-rece);

 Tactile - senzaţia de atingere, de pipăit;

 Durere

Totuși, clasificarea după organele de simț s-a dovedit a fi nu îndeajuns de exactă, deoarece
în compunerea unor organe de simț s-au găsit subsisteme organice autonome. Pe de altă
parte, s-au descoperit subdiviziuni ale unor senzații primare, senzații vagi, neclare ce nu
puteau fi localizate în organele cunoscute ca fiind responsabile de producerea lor păna la
momentul respectiv.

In orice caz, trebuie reținut că este dificil să localizăm senzația în forma sa pură pentru că,
de obicei, senzațiile sunt cuprinse în structuri psihice ample, în percepții, imagini globale,
unitare, ale fenomenelor și obiectelor din lumea reală. Aparatul anatomo-fiziologic care
permite realizarea operațiunilor incluse în fenomenul senzației se numește ”analizator”.
Analizatorul reprezintă ansamblul structural/funcțional ce ajută la formarea senzației și este
alcătuit din urmatoarele elemente:

RECEPTOR CALE DE VERIGA

SENZAȚIE
CONDUCERE CENTRALĂ

CONEXIUNEA INVERSĂ

 Receptor

Receptorul transformă stimularea in influx nervos = codare (codificare)

13
 CE NE PLACE? CAP.6

Ex. receptorul pentru imagine este ochiul

receptorul pentru simtul olfactiv este nasul

 Cale de conducere

Calea de conducere transferă influxul nervos de la receptor la veriga centrală realizănd

un prim filtraj senzorial astfel incăt la veriga centrală nu ajung decat stimulările cu rol
adaptativ pentru om.

 Componenta cerebrală sau veriga centrală.

Veriga centrală se găseste pe cortex (scoarta cerebrală) si are rolul de a transforma

influxul nervos in fapt psihic, adică în senzație.

 Conexiunea inversă

Conexiunea inversă este calea de la veriga centrală spre receptor ce are rolul de a
regla adaptarea pentru stimulul respectiv.

Acesta este unul dintre punctele asupra căruia este necesar să ne oprim deoarece
fenomenul de ajustare, de reglare, de adaptare la factorii externi generează senzații cum
ar fi: plictiseala sau diminuarea plăcerii și starea de confort. Un mediu care nu oferă
permanent stimuli noi devine un mediu obișnuit și este luat ca bază pentru starea de
bine, de plăcut. De fapt, oricare dintre senzațiile noastre pot fi foarte diferite de la o
persoană la cealaltă, pentru că fiecare individ are sistemul său propriu de referință. De
aceea sesizăm mai bine contrastele și un context vizual monoton poate deveni un spațiu
”neted” informațional. Acesta este motivul pentru care, cu cât primim mai multă
informație-educație vizuală, cu atât ”reglajul” este mai fin. Desigur, sistemele pot fi
comune multor indivizi, în aceeași măsură în care mediul lucrativ sau ambiant este
comun: un bagaj cultural identic, aceași meserie sau activitate, obișnuință de a face
anumite lucruri.

14
 CE NE PLACE? CAP.6

Desfășurarea unui proces senzorial presupune realizarea unei activități neuropsihice

complexe în care sunt implicate mai multe etape:

1. Detectarea și diferențierea informațiilor sensibile,

2. Codificare și interpretare psihică,

3. Modificare comportamentală a omului față de stimulii recepționați

Astfel, ne așteptăm la efecte clare ”de stare” ale beneficiarului, în mediul creat prin
proiectare. În funcție de modul în care el decodifică informația, și aici se introduc în
ecuație informații legate de caracter, temperament, dar și cultură, obișnuință etc, acesta
își va oferi o interpretare psihică propie, ce-i va genera o anumită stare. Omul va
reacționa practic la schimbarea de mediu, favorabil sau nefavorabil.

Senzațiile se delimitează în următoarele categorii, după criteriul naturii conținutului

informațional:

 Senzații exteroceptive-furnizează informații despre obiectele și fenomenele lumii

externe legate de cele cinci simțuri.

Primim și decodificăm informații legate de starea fizică, de sunete, informații despre

lumină, culoare sau texturi.

 Interoceptive-informează despre modificările interne ale organismului, așa cum

sunt foamea sau setea

 Proprioceptive - informează despre mișcarea propriului corp, senzațiile

kinestezice și de echilibru

Senzațiile proprioceptive generează informații privind stările de confort sau disconfort legate
de acțiunile corpului nostru (tracțiuni, alergare, oboseală fizică) sau,referitoare la stările sale
de repaos și echilibru. Senzațiile sunt procese psihice senzoriale si in acelasi timp imagini

15
 CE NE PLACE? CAP.6

primare care semnalizeaza asupra insusirilor concrete si separate ale obiectelor si

fenomenelor, in conditiile actiunii directe a acestora asupra analizatorilor sau organelor de
simt.

Un bun exemplu ar fi un
balansoar sau un leagăn.
Senzația de bine este dată
în mod diferit de
amplitudinea mișcării-care
la unii poate părea mică, la
alții stresant de mare- și de
echilibrul pe care-l
păstrează totuși obiectul de
ședere. Dacă acesta nu
este în parametrii acceptați
de beneficiari, parametrii
care pot fi stabiliți în funcție
de: deficiențe fixice,
capacități sportive, vârstă.

16
 CE NE PLACE? CAP.6

Funcțiunea este foarte

importantă. Avem grade
diferite de confort
(preferințe și așteptări)
dacă ne jucăm sau dorim
doar o relaxare comodă.
Toți acești facctori
trebuiesc luați în
considerație la proiectarea
ergonomică a unui astfel
de obiect de mobilier.

Procesele senzoriale și in special senzatiile sunt cele mai simple legaturi, corelari, stabilite
cu mediul intern sau extern. De aceea senzatiile sunt fenomene psihice elementare și
primare. Ele semnalizează asupra însușirilor separate și concrete ale obiectelor și
fenomenelor (culoare, gust, miros, duritate, temperatura). Senzatiile iau nastere numai prin
actiunea integrală a organelor de simț.

Ele dispun de mai multe caracteristici:

 Intensitatea senzației – puterea cu care se manifesta si depinde de sensibilitatea

subiectului și de puterea stimulării.

Senzația de orbire de exemplu, în fața unui fascicul de lumină ce cade direct în ochi,
este cu atât mai deranjant, adică va avea repercusiuni la toate nivelurile, de la cel fizic,
de vătămare, până la cel psihic, de stres, cu cât intensitatea a este mai mare.

17
 CE NE PLACE? CAP.6

 Durata senzației ce se formează numai în urma stimulării realizate de obiect dar

poate să persiste si dupa incetarea stimularii (post-efect)

Sunt cazuri în care datorită scurte durate pe care un stimul negativ, să zicem un zgomot
puternic, nu a determinat o reacție serioasă a omului, rămânând practic făr urmări, nici
măcar de impresie și cazuri în care un zgomot moderat dar persistent, spre exemplu
zgomotul din țesătorii sau doverse fabrici, chiar dacă la limita suportabilității, a produs un
serios stres psihic și vătămări fizice, tocmai datorită duratei sale.

 Tonalitatea afectiva: asociem plăcerea sau neplăcerea diferitelor gusturi,

mirosuri, culori, sunete.

Acesta este o noțiune care va fi explicată mai pe larg la punctul ”Ancore de memorie”.

1.2. Percepția

Percepţia este un proces psihic cognitiv senzorial elementar prin intermediul căruia se
reflectă unitar şi integral însuşirile obiectelor şi fenomenelor când acestea influenţează
nemijlocit (direct) asupra organelor de simţ.
Percepţia este proprietatea psihicului de a reflectă impresiile obiectelor, implicând
gândirea, memoria, imaginaţia, formând imagini sintetice ale obiectelor receptate.

Percepția se fundamentează pe experienţa subiectivă, provoacă interese,

aptitudini, stări afective. Percepţia presupune prezenţa diferitelor senzaţii şi decurge
împreună cu senzaţiile.

Senzația are un caracter monomodal, ea fiind o funcție a unui analizator specific.

Percepția este plurimodală, adică reflectă simultan și succesiv un complex de
însușiri (optice, acustice, mecanice, chimice) rezumate într-o configurație proprie a
obiectului reflectat. Pe această bază vom putea deosebi individualitatea acelui obiect.

18
 CE NE PLACE? CAP.6

1.2.1. Clasificarea percepțiilor

Pornind de la complexitatea procesului perceptiv, clasificarea percepţiilor prevede

divizarea lor în forme complexe. Există mai multe criterii de clasificare a percepţiilor. In
dependenţă de analizator. Distingem:

 Percepţie vizuală

Un bun exemplu este contemplarea unei opere de artă care implică mai multe sisteme
de primire, filtrare, decantare și înțelegere a stimulilor. Este cu mult mai mult decât o
senzație vizuală, deorece aici intervine un proces cognitiv, de meditație, spre deosebire
de senzație care nu primește decât stimul simpli. De exemplu ”ce mult roșu este în acest
tabou, îmi provoacă o stare de energie”. Tabloul îmi place. Percep un tavan cu spoturi, le
înțeleg forma, dispunerea sau desenul dar am senzația de strălucire stresantă. Tavanul
acela nu-mi place.

 Percepţie auditivă

Un exemplu este audierea unei melodii sau a unei povestiri. Audiez o melodie și-i percep
sunetele înalte care poate că-mi fac, totuși, plăcere.

 Percepţie tactilă este cunoaşterea unui obiect după pipăit.

Senzația oferită de pluș este una catifelată iar percepția poate să ne amintească de
blana unei pisici, ceea ce ne poate relaxa sau repugnă.
În funcție de obiectul percepției, se deosebesc:
 Percepţia timpului este reflectarea duratei şi succesiunii fenomenelor sau a
evenimentelor.

 Percepţia spaţiului

În procesul percepţiei spaţiului distingem:

19
 CE NE PLACE? CAP.6

 percepţia mărimii, a formei şi îndepărtării obiectelor.

 poziţia unor obiecte faţă de alte obiecte.

Toate aceste informații îi livrează omului repere necesare pentru formarea abilităţilor de
orientare, evaluare, alegere de comportamente adecvate condiţiilor.
Intervalele temporale sunt determinate de procesele ritmice ce au loc în organismul omului.
Percepţia duratei timpului depinde de conţinutul activităţii omului. Timpul poate fi plin de
ocupaţii interesante, semnificative și atunci ni se pare că trece repede. Dacă, însă,
evenimentele sunt neinteresante, puţin importante, timpul pare a se scurge încet. De fapt,
timpul nu este decât o altă unitate care măsoară temporalitatea proceslor chimice și fizice de
transformare din interiorul materiei. Timpul trece la fel, tocmai pentru că este o unitate de
măsură. Să spui că timpul trece repede sau încet are aceeași relevanță cu afrimația distanța
dintre două orașe a fost mai lungă de data aceasta pentru că m-am plictisit, față de data
trecută când am ajuns mai repede pentru că am avut activitate. Ceea ce percepem și
exprimăm noi este perceperea trecerii timpului. Perceperea timpului depinde de un şir de
factori deoarece omul foloseşte trei sisteme de referinţă:

 sistemul fizico-cosmic care oferă cunoaşterea reperelor naturale - zi, noapte,

poziţie a aştrilor, anotimpuri etc

 sistemul biologic ce depinde de succesiunea funcţiilor organismului, bioritm,

permiţându-i individului uman să aprecieze ora mesei, timpul somnului, trezirii etc
si

 sistemul sociocultural constituit pe parcursul activităţii umane, care oferă repere

cronologice cum ar fi divizarea timpului în secunde, minute, ore, luni, ani etc

 Percepţia mişcării este reflectarea direcţiei şi vitezei existenţei spaţiale a

obiectelor.

20
 CE NE PLACE? CAP.6

Ea dă posibilitatea oamenilor să se orienteze în schimbările relative ale raporturilor şi poziţiei

reciproce ale obiectelor mediului înconjurător. Cunoştinţele despre deplasarea obiectelor
omul le capătă percepând nemijlocit mişcarea. La percepţia mişcării contribuie conceperea
schimbărilor în mediul înconjurător pe baza experienţei individuale şi cunoştinţelor de care
dispune personalitatea.

Pe baza experienţei ce o posedă, cunoştinţelor omul, în procesul percepţiei, uneşte

elementele separate într-o imagine integrală.

1.2.2. Fazele procesului perceptiv

Se deosebesc câteva faze ale procesului perceptiv:

1. Organizarea imputului- reducerea volumului inițial de informație la valoarea

corespunzătoare capacității de admisie a analizatorului (aproximativ 2-6 biți pe
secundă)

Dacă s-a întrebat cineva care este viteza de procesare a omului în comparație cu un
computer, aceasta este rata, 2-6 biți/sec. Este vorba numai de procesarea informației venite
din mediul înconjurător pentru că, în paralel se desfășoară sute de alte procese legate de
funcționarea organismului nostru.

O să dăm un exemplu concret. Să presupunem că ne este sete. O senzațe: senzația de

sete. Ne îndreptăm către a ne satisface această nevoie. Pentru aceasta vom da la o parte
celelate informații cu care suntem bombardați: discuția bunicii, muzica din living, sunetul
telefonului. Deschidem ușa dulapului și primim informația: câteva rafturi pline cu obiecte.
Procesăm ceea ce ne trebuie: căutam un pahar pentru apă.

2. Codarea primară și periferică, adică transformarea semnalelor externe (date de

simțuri) în influx nervos și în tranpunerea acestei informații în ”neurogame”
obținute prin modularea caracterisitcilor descărcărilor bioelectrice la nivel
neuronal.

21
 CE NE PLACE? CAP.6

În continuare vom procesa informațiile legate de ceea ce vedem. Sunt mai multe pahare,
poate și căni sau farfurii la care noi nu vom da atenție. Ne concentrăm pe găsirea
”paharului”.

3. Codarea secundară sau recodarea are loc la nivel neuronal, subcortical și constă
în reorganizarea elementelor informaționale în funcție de criterii, impuse de
componentele motivațional-evaluative ale persoanei care realizează actul
perceptiv.

Alegem un pahar care ne place, în funcție de înălțimea unde putem ajunge, culoare,
funcțiune, mărime, materiale, poate vreo amintire plăcută, etc.

4. Decodarea este etapa ultimă a procesului de percepție care are la bază operații
complexe de analiză și sinteză, respectiv de comparație și evaluare efectuate la
nivel cortical. Decodarea senzorială prezintă două forme cu grade diferite de
complexitate:

o Discriminarea ce presupune detașarea stimulului de fondul perceptiv și

sesizarea acelor trăsături prin care el se deosebește de ceilalți stimuli.

Vom observa numai obiectele care intră în sfera de interes de moment.

o Identificarea reprezentând nivelul superior al decodării senzoriale,

realizată la rândul ei pe două planuri:

 Identificarea de tip individual în cadrul căreia se obține

recunoașterea obiectului perceput prin raportarea codului imagine
la un anumit model-etalon. Acest etalon se reactualizează
permanent din memoria de lungă durată, printr-un fenomen de
feed-back, care se realizează permanent.

22
 CE NE PLACE? CAP.6

 Identificarea de tip categorial în cadrul căreia se realizează o

percepție cu un caracter mai general prin raportarea obiectului
perceput la o clasă sau categorie de obiecte asemănătoare.

Identificăm obiectul căutat, îl umplem cu apă și bem. Suntem satisfăcuți pentru că ne-am
potolit setea. Dar imediat simțim o senzație de usturime la gură. Ne cercetăm și ne uităm
mai atent la pahar, printr-un proces de identificare și observăm că paharul acela are o
crăpătură. Amănuntul ne-a scăpat din pricina procesului de organizare a imputului și de
discriminare. Practic nu am procesat conștient toată informația pe care ne-au oferit-o
sitemele noastre de percepție (ochii) și am selectat doar ce ne interesa pe moment: un
pahar potrivit pentru băut apă.

23
 CE NE PLACE? CAP.6

FAZELE

PERCEPȚIEI

Codarea Codarea
primară și secundară
Organizarea periferică (recodarea)
imputului transformarea reorganizarea
Decodarea
reducerea semnalelor externe informației după
volumului de criterii personale
informație în influx nervos

Discriminarea Identificarea

detașarea stimulului Categorial

de fondul perceptiv
și Individual
sesizarea
deosebirilor

Să recapitulăm fazele percepției, de astă dată procedând noi înșine la o discriminare, apoi la
o identificare a informației, din punctul de vedere al unui consumator de artă și, în speță, al
produsului artistic al unui proiectant, designer, arhitect.

Să concretizăm, luând în considerare amenajarea unei camere. Designerul prezintă schițele

ce reprezintă4 ideile sale legate de acest subiect. Privindu-le, primele impulsuri firești ale
beneficiarului sunt deci:

4
Noțiune ce va fi explicată ca proces mental în acest capitol.

24
 CE NE PLACE? CAP.6

 Reducerea volumului de informație prezentat la universul cunoscut de el. Se

spune că vedem ceea ce cunoaștem și înțelegem ceea ce știm. Procese
cognitive complexe cu care nu toți sunt obișnuiți fac ca înțelegerea să treacă de
această privire selectivă.

 Organizează informația conținută de planșe după criterii personale: așteptări,

confort, buget, prejudecăți de orice fel etc.

 Înțelege informația, adică crează în mintea sa o proiecție a proiectului după

criterii personale, prin raportarea codului imagine la un anumit model-etalon
despre subiect și prin raportarea obiectului perceput la o clasă sau categorie de
obiecte asemănătoare. Rezultatul final al procesului de percepție nu este, așa
cum credem și sperăm, o înțelegere a informației așa cum a fost livrată ci o
proiecție a soluției după modul personal în care beneficiarul vede această
problemă, de multe ori o imagine simbol departe de orice instrument al artei
vizuale.

Practic, dacă designerul are în conceptul său o serie de criterii echilibrate corespunzător,
criterii care se referă la buget, stil, confort, ergonomie, acestea nu se potrivesc de multe ori
cu cele ale beneficiarului. În plus, dacă proiectul oferă informații noi sau operează cu
câmpuri de reprezentări sau neobișnuite, ele nici nu vor fi observate. Însăși stilurile artistice
sunt ”văzute” cu ochi personali de fiecare beneficiar în parte. Dincolo de forme, culori,
decorații care nouă, artiștilor vizuali ne ”vorbesc” în arii complexe de armonii sau dizarmonii,
beneficiarii, fără legătură cu lumea atelor vizuale, își formează ”reprezentări” ale lor legate
de alte sisteme de criterii, pur personale. De exemplu stilurile istorice (clasiciste, baroce,
renascentiste) sunt de multe ori preferate nu din pricina unor plăceri estetice cât datorită
simbolului de opulență și importanță. Stilul minimalist, cu detaliile și materialele sale atât de
scumpe dar lipsite de prea mult impact vizual este preferat, de multe ori, nu dintr-o preferință
spre austeritate sau purism cât, mai degrabă, dintr-o dorință de a aparține modei, de
afirmare a clasei culturale și sociale.

25
 CE NE PLACE? CAP.6

În fond artistul trăiește o dramă, la orice nivel ar fi pentru că limbajul său de reprezentare
care lui i se pare un univers infinit cu care se hrănește, are un minim impact asupra
cupărătorului sau beneficiarului artei sale. Nouă, arhitecților sau artiștilor din lumea vizuală
sau altor persoane cu aplecare și studiu către acest domeniu sau sensibilitate deosebită ne
rostește ceva, ne comunică o stare anume de emoție o rază ce se prelinge diafan pe un
perete de beton sau un detaliu clasic de șild, o piatră atent cioplită, o consolă ce înaintează
curajoasă peste spațiu. Petru ceilalți totul se decodifică în simboluri legate de modul cum
percep ei lumea. Cu alte cuvinte alegerea lor este despre ei și nu numai despre noi, creatorii
de aceea nu trebuie să ne descurajăm ci să căutăm un limbaj.

Am dat aceste explicații pentru a îndepăra judecățile de valoare, insistând asupra

faptului că toate descrise mai sus sunt procese mentale intrinsece, ce se petrec în mod
firesc și pe care designerul și arhitectul este bine să țină cont și nu să se descurajeze. În
fond, am pornit în această ”cruciadă de a face lumea mai bună” cu scopul de a aduce
confort și stare de bine, nu pentru a intra în conflicte de interese și viziuni.

1.2.3. Particularitățile percepției sunt:

1. Integralitatea perceptivă

Percepția este o sinteză în care elementele servesc aceluiași înțeles logic, având o
semnificație unică. Principalul rol în determinarea semnificației unice a percepției îl au
relațiile sau rapoartele obiective dintre elementele ce compun stimulul reflectat și nu
valoarea lor absolută.

2. Structuralitatea perceptivă

Această caracterisitcă evidențiază faptul că trăsăturile obiectuluii perceput au intensități

diferite, netransmițând aceeași cantitate de informații. În structura imaginii, însușirile
principale ocupă primul plan. Cu alte cuvinte, integrarea elementelor componente ale
percepției într-un ansamblu inteligibil se va raporta la însușirile esențiale ale obiectului.

26
 CE NE PLACE? CAP.6

Astfel încât nu va fi necesară parcurgerea tuturor informațiilor și detaliilor obiectului în

cauză.

3. Selectivitatea perceptivă

Omul privește întodeauna mediul înconjurător, fenomenele și obiectele prin prisma unui
scop, unui anumit obiectiv de care este interesat și care influențează ceastă percepție.
Acest scop, obiectiv, va fi căutat și observat în fenomenul de percepție într-un mod
special, în timp ce celelalte elemente înconjurătoare care alcătuiesc câmpul sau fondul
perceptiv sunt reflectate mai vag și mai puțin precis. În acest fenomen al percepției,
există întodeauna un raport dinamic între obiect și fond, există numeroase situații în
care elemente aparținând cadrului general sunt aduse în câmpul atenței pentru a fi mai
bine cunoscute și, de asemea, situații în care obiectul de moment al percepției trece în
plan secund.

Revenim la paharul spart. Câutând printre obiectele din dulap, selectând după criterii
proprii, am ales un pahar pe care l-am considerat potrivit pentru noi. Dar obiectivul
principal era totuși satisfacerea setei și de aceea nu am văzut cu adevărat paharul ci
imaginea lui păstrată în mintea noastră în urma deselor utilizări: un pahar întreg, fără
nicio crăptură. De-abia o nouă senzație apărută ne-a făcut să acceptăm și alte informații
spre procesare. Mai intervine și alte elemente printre care pot fi și defiențe de vedere
sau o poziție care nu ne-a permis să vedem.

4. Constanța perceptivă

Această particularitate este manifestată printr-o stabilitate realtivă a însușirilor obiectelor

în cadrul unui proces larg de modificări ale condițiilor în care are loc perceperea.
Caracterul constantelor în percepții se obține ca rezultat al fenomenului generalizării
senzoriale mai precis ca rezultat al obținerii unor structuri perceptive centrate pe
invarinat cu posibilitatea extinderii lor în situații asemănătoare, chiar dacă stimulările
concrete s-au modificat.

27
 CE NE PLACE? CAP.6

Acest mecanism este utilizat în toate cazurile percepției. De fapt nu vedem toată
realitatea mereu șanjabilă a lumii înconjurătoare ci doar proiecția ei în mintea noastră,
prin intermediul memoriei. Atunci când buffer-ul de memorie din creierul uman se
defectează, cum se întâmplă în cazul bolnavilor de senilitate sau Alzheimer, noile
prezențe sunt interpretate după vechile amintiri. Bolnavii nu confundă ci pur și simplu
asimilează realitatea, pe care n-o pot reține nici măcar câteva minute uneori, la ceea ce
au în memoria de lungă durată, apelând deci la universul lor interior.

Datorită faptului că am folosit mereu același pahar care ne-a obișnuit că ne poate
ajuta să ne satisfacem setea, am efectuat o generalizare senzorială, anulând noua
particularitate, adică crăpătura. De asemenea este posibil ca, fără o atentă observare,
crăpătura să nu fie foarte vizibilă, adică, practic, am anulat-o înlocuind imaginea reală
cu cea obținută prin accesare unei proiecții, a unei amintiri despre paharul nostru
crăpat.
Observația este o formă superioară de percepție constând într-o activitate perceptivă
premeditată, planificată întreprinsă cu un anumit scop. Observația este un studiu mai

28
 CE NE PLACE? CAP.6

profund al obiectului sau fenomenului în cauză.

1.3. Reprezentarea

Reprezentarea este un proces cognitiv-senzorial, imaginea obiectului sau fenomenului,

ce nu acţionează în momentul dat asupra organelor de simţ. Reprezentarea este imaginea

secundară a obiectului sau fenomenului, păstrată în memorie.

Reprezentările sunt imaginea generalizată a obiectului. Din sute de mii de imagini ale
percepţiei apar cîteva imagini generalizate în care se păstrează ceea ce este mai important:
mărimea relativă şi dimensiunile obiectului, culoarea dominantă, detaliile ce îl deosebesc de
alte obiecte asemănătoare. Capacitatea de a avea reprezentări este diferită la oameni: unii
văd imaginea în conştiinţă clar, viu, alţii cu greu o pot provoca în conştiinţă.

Reprezentările sunt treapta de trecere de la senzaţie la gând.

29
 CE NE PLACE? CAP.6

Desen sugestiv dedicat Ceasul moale în momentul Coloana Infinitului,

tatălui ei de către o fetiță. exploziei, Salvador Dali, simbol al Brâncuși-reprezntarea
Titlul este mai mult decât timpului relativ, curgător, inconstant plastică a nesfârșitului
elovvent: ”te iubesc, tati”

Reprezentarea exprimă, sub forma unor imagini reale și materiale mai mult sau mai puțin
unitare și schematizate, obiecte și fenomene ale realității, în absența acțiuni directe a
acestora asupra analizatorilor.5 Reprezentarea constă într-un proces de evocare a unor
percepții anterioare sub forma unui model personal executat și reținut schematic, al
obiectelor și fenomenelor realității. Vorbim adică de: sculpuri, proiecte, scheme, desene,
schițe dar și formule scrise, înscrisuri, texte, practic tot ce este produs de om pentru a
reprezenta idei și imagini din mintea sa.

1.3.1. Caracteristicile reprezentării

Una dintre caracteristicile importante ale reprezentării este caracterul generalizat. Dacă
percepția are un caracter individualizat, redând obiectele reflectate sub formă de imagini
globale, bogate în conținut, reprezentările redau un nivel ridicat de generalizare intuitivă,
schematizează fără prea multe detalii. În schimb, fenomenul de reprezentare relatează
trăsături intuitive importante ale obiectelor și fenomenelor. În reprezentare gradul
generalizării depinde de măsura implicării operațiilor intelectuale în realizarea ei. Formele
complexe ale reprezentărilor apar atunci când operațiile mentale ating în funcție de vârstă un
anumit nivel de dezvoltare, realizând selecția unor însușiri și estomprea altora. Cele mai
evoluate reprezentări cuprind însușiri comune și caracteristice unei întregi clase de obiecte
sau fenomene, ajungându-se printr-o prelucrare rațională a datelor senzoriale la construirea
unei imagini prototip, reprezentativă pentru un grup de obicte sau fenomene, fapt important

5
Ion Dafinoiu, Minel Marcu, Tiberiu Rudică, Manual de psihologie, clasa a X-a, Istitutul European ,
Iași, 2000, pag. 21

30
 CE NE PLACE? CAP.6

deoarece pe baza acestei imagini prototip, orice nou exemplar apărut, va putea fi încadrat
aceleiași categorii de obiecte și fenomene.

Un alt carcter al reprezentării este cel intuitiv-figural. Reprezentările sunt simboluri

figurative ale obiectelor și fenomenelor.

Una dintre caracteristici ale reprezentării este vivacitatea ei. Pentru că reprezentările sunt
urmele ale unor experiențe perceptive anterioare, sunt mai puțin expresive decât percepțiile
care reflectă un obiect sau fenomen din prezent.

Reprezentările au o stabilitate și au o coeziune redusă. Reprezentările sunt fluctuante, mai

puțin coezive, apar și dispar ușor, fiind rapid deformabile. Această particularitate este pusă
de neurofiziologi pe seama unor raporturi de forță determinate de dinamica proceselor
nervoase corticale.

1.3.2. Clasificarea reprezentărilor se poate face după mai multe criterii:

1. După analizator, sunt reprezentările date de informația oferită de simțuri: vizuale,

olfactive, auditive, gustative, kinestezice, tactile.

2. După proveniență se evidențiază reprezentări apărute pe baza senzațiilor și

percepțiilor.

Din perspectiva complexității operațiilor se face distincția între:

 Reprezentări ale memoriei - denumite reprezentări reproductive

 Reprezentări ale imaginației - denumite reprezentări anticipative în cadrul cărora

fenomenele realității sunt evocate într-o formă și în raporturi în care n-au fost
niciodată percepute în trecut.

3. După grad de generalizare, reprezentările sunt de câteva feluri:

31
 CE NE PLACE? CAP.6

 Reprezentările individuale sau izolate sunt reprezentările unui obiect şi

fenomen concret.

Ele pot să apară pe baza percepţiei obiectului real şi a operei de artă. Ne putem reprezenta
o poiană din pădure ce ne-a plăcut, un tablou ce ne-a captivat, un om cunoscut.
Reprezentările izolate sunt imagini plastice, vii ale unui obiect sau fenomen sau ființă,
păstrate în memoria noastră, într-o formă expresivă, detaliată, unică. Sub acest aspect
însușirile fenomenului nu se detașează ușor și clar.

 Reprezentarea generală este reprezentarea despre trăsăturile generale ale unui

grup de obiecte asemănătoare.

Desenând pentru copil un om, adulţii într-un astfel de desen surprind şi redau componentele
principale ale figurii omului: cap, picoare, mâini. E cunoscută de toţi redarea copacului în
genere: o tulpină cu crengi. Reprezentarile generale sunt imagini reprezentative pentru
multitudinea și fenomenelor de același fel. Ele construiesc imagini prototip care cuprind
trăsături comune ale unui grup de obiecte sau fenomene. Datorită caracteristici structurale,
reprezentările generale se apropie de ceea ce numim ”noțiune abrstractă”, motiv pentru care
ele sunt denumite și ”preconcepte” sau ”concepte figurale”.

 Reprezentările schematizate sunt reflectarea obiectului sub formă de

imagine grafică convenţională.

Hărţile luptelor la lecţiile de istorie schematizează mişcarea reală a armatelor, ajutând

conceperii mersului luptelor. Reprezentările schematizate sunt generalizate într-atât, încât în
ele este pierdută asemănarea exterioară cu obiectele din clasa dată. însuşirile esenţiale
pentru cunoaştere sunt exprimate în mod grafic.

4. După durată în timp de manifestare a reprezentării, sunt:

 fluctuante și

32
 CE NE PLACE? CAP.6

 persistente (obsedante)

5. După pondere

Într-o reprezentare, elementele fictive pot fi amestecate cu cele reale într-o anumită
pondere. În funcție de această proporție, pondere, reprezentările pot fi clasificate în:

 Reprezentări realiste, cu conținut veridic

 Reprezentări fantastice, confabulatorii, unde fictivul domină în discordanță cu

realiatea.

1.3.3. Funcțiile reprezentării

Reprezentările îndeplinesc un şir de funcţii:

 de simbolizare - constă în crearea de imagini care înlesnesc activitatea cognitivă a

individului;

 de intuiţie - stimulează gândirea şi imaginaţia, în special operaţia logică numită

abstractizare;

 de control - contribuie la verificarea logică în cazul asimilării unei informaţii logice a

imaginilor noi cu schemele perceptive acumulate pe parcursul activităţii anterioare;

 cathartică -contribuie la diminuarea tensiunii afective.

Între reprezentări, senzaţii şi percepţii pot fi înregistrate un şir de asemănări. Toate aceste
procese psihice produc efecte fiziologice: la vederea unui buchet frumos de flori vom
deschide larg ochii şi, posibil, vom zâmbi, procedând la fel atunci când amintindu-ni-l mai
apoi vom realiza o reprezentare. Totodată, reprezentările se deosebesc de senzaţii şi

33
 CE NE PLACE? CAP.6

percepţii: se produc în absenţa obiectului, constituie o imagine prelucrată logic a celor

percepute, sînt mult mai influenţate de calităţile subiective ale omului.

1.4. Imaginația

Imaginația este procesul psihologic

care, operând cu maximă flexibilitate
asupra experienței anterioare a
persoanei, realizează sinteze, structuri
de imagini sau produse noi, în baza
combinării şi transformării
experienţei.

Caravana 3d, tablou suprarealist de Salvador Principala funcție a imaginației este de a

Dali, reprezentare simbolică a călătoriei în proiecta și de a anticipa un rezultat viitor.
lumea onirică Modificările și restructurările pe care ea
le realizează au un caracter prospectiv,
fiind mereu îndreptate spre viitor.

Ea presupune trei însuşiri:

1. fluiditate -posibilitatea de perindare într-un timp scurt a unui număr mare de imagini,
idei noi;

2. plasticitate - uşurinţa schimbării opiniei, modului de abordare a problemei în favoarea

unei variante mai atractive;

3. originalitatea, care este o expresie a inovaţiei, a neobişnuitului materializată în decizii,

acţiuni, comportamente.

34
 CE NE PLACE? CAP.6

Cunoaştem două feluri de imaginaţie:

a. Imaginaţia reproductivă este capacitateaa aa anunțat absolut seninaa anunțat

absolut seninanunțat absolut senina de a reprezenta diverse obiecte, fenomene,situaţii,
oamenii în baza unor relatări verbale şi intuitiv.

Acest tip de imaginație, facilitează înțelegerea ideilor și relațiilor abstracte prin construirea
menatlă a suportului intuitiv. Imaginaţia reproductivă are o mare importanţă la însuşirea
materialului de studiu. Este de neconceput studierea lecturii, citirii, ştiinţelor naturii fără a
avea la bază imaginaţia reproductivă. Sarcina procesului instructiv- educativ este de a
acumula la elevi imagini vii în cadrul studierii lecturii, cititului, ştiinţelor naturii şi altor obiecte
de studiu astfel, încât, bazându-se pe ele, copiii să poată reproduce tablourile, situaţiile,
evenimentele în corespundere cu realitatea. Imaginaţia reproductivă este cea mai frecventă
formă, solicitată zilnic.

b. Imaginaţia creatoare este cea mai importantă formă, manifestându-se voluntar şi

involuntar.

”Eu cred că menirea oamenilor pe pământ, spune Karim Rashid, este aceea de a crea. De
curând am devenit fascinat de ideea că noi toți suntem cretivi la vârsta copilăriei... când am
fost încurajați să dăm frâu liber imaginației...Și totuși, la o anumită vârstă, promovarea
imulsului creativ încetează.” 6

Acest tip de imaginație se caracterizează prin elaborarea de imagini, idei stări afective noi
prin transformarea pe plan mental a informațiilor din experiența anterioară. Imaginația
creatoare este condiționată direct de nivelul dezvoltării limbajului și a gândirii abstracte,
acestea asigurând constituirea unui cadru mental abstract ce facilitează fenomenul de
anticipare în cunoaștere și de creare a unor imagini mentale cu ajutorul cărora se pot realiza
structuri rezultate de la impresiile senzoriale. Imaginația creatoare utilizează diverse
modalități mai mult sau mai puțin complexe prin care prelucrează reprezentările și

6
Karim Rashid, Design yoursef, Editura Publică, București, 2008, pag.12

35
 CE NE PLACE? CAP.6

experiențele anterioare cum ar fi: aglutinarea, amplificarea și diminuarea, tipizarea și

schematizarea, analogia, substituția, diviziunea, sublimarea și empatia.

Imaginaţia creatoare se desfăşoară ca o analiză (descompunere) şi o sinteză (combinare) a

cunoştinţelor acumulate. Astfel, analiza realizează o descompunere de asociaţii obişnuite,
originale, care prin sinteză sunt organizate în alt mod, formând imagini noi.

Sinteza se realizează prin mai multe procedee ale imaginaţiei creatoare: aglutinare,
hiperbolizare sau diminuare, multiplicare sau omnisiune, diviziune sau rearanjare, adaptare,
substituţie, modificare, schematizare, tipizare, analogie, evidenţiere.

 Aglutinarea (în traducere din greacă - încleiere) - se iau părţile a două sau câtorva
obiecte, procedee şi se unesc, se "încleie" aşa încât să se obţină imaginea unui obiect
nou. Fenomenul de aglutinare rezultă în urma contopirii unor reprezentări de impresii
reale despre obiecte sau ființe diferite, obținându-se o imagine nouă dar eterogenă. Ca
exemple ar putea fi: modele de roboți industriali, femeia sirenă, mașina amfibie. Prin
acest procedeu s-au creat imaginile mitice la popoarele antice, cum ar fi centaurul:
trunchiul de taur, gâtul şi capul - partea superioară a corpului uman. Un alt exemplu este
zâna apelor: trunchiul şi capul de femeie, coada de peşte.

 Analogia se construieşte o imagine prin ceva asemănătoare cu un obiect real existent.

De exemplu: aspectul exterior al avionului modern aminteşte mult o pasăre în zbor.

 Tipizarea cel mai complicat procedeu al imaginaţiei creatoare ce constă în

descompunerea şi combinarea, în urma căruia se cristalizează imaginea (omul, faptele
lui, relaţiile cu alţi oameni). Tipizarea este un procedeu prin care combinarea și
generalizarea trăsăturilor esențiale caracteristice pentru un grup de obiecte sau
persoane care sunt apoi individualizate într-un singur obiect sau personaj reprezentativ.
Un exemplu de tipizare sunt tipurile umane realizate în literatură. Pictorii, scriitorii,
sculptorii se bazează în mare măsură anume pe acest procedeu. Pentru ca opera să fie
veridică, autorul trebuie să exprime în personaj, în situaţie nu persoana sau situaţia

36
 CE NE PLACE? CAP.6

singulară, ci anume ceea ce-i tipic, ce se repetă de mai multe ori, ce este cel mai
răspândit.

 Schematizarea este modalitatea prin care, în creația științifică și tehnică se realizează

scheme și modele care scot în evidență o anumită realitate dată. Aceste scheme și
modele îl ajută pe cel interesat să găsească soluțiile cele mai bune și să descopere
principiile care stau la baza funcționării mecanismelor cercetate.

Procesul creației se desfășoară la parametrii înalți cu ajutorul imaginației, acest proces

presupunând:

 Proiectare strategică

 Alegerea alternativelor imaginare de impoteze sau strategii

 Experimentare mentală- testarea unor modalități de verificare a unor ipoteze

regăsite.

37
 CE NE PLACE? CAP.6

IMAGINAȚIA
în funcție de gradul de participare
al efortului voluntar la înfăptuirea
actului imaginativ

VOLUNTARĂ
când persoana este atrasă sub
raport afectiv de un obiect,
fenomen, eveniment

INVOLUNTARĂ
acordă o pondere mare planului
verbal abstract

Imaginația voluntară are loc atunci când ne inspiră un apus de soare, o melodie etc.
Un caz special de imaginație voluntară este visul din timpul somnului care reprezintă, din
perspectivă psihanalitică, un mecanism de apărare a Eului cu funcție dublă, de protejare
de excitații sau tensiuni intrapsihice prea puternice. În imaginația voluntară afectivul și
subconștientul ocupă primul plan.

38
 CE NE PLACE? CAP.6

2. Memorie. Ancore de memorie

2.1. Memoria

Memoria este procesul psihic prin care se asigură fixarea, conservarea și evocarea, sub
forma recunoașterii sau a reproducerii, a unor informații diverse (concret senzoriale sau
abstractizate) sau unor trăiri sufletești, cum sunt emoțiile sau sentimentele. 7

Funcția mnezică necesită realizarea a trei operațiuni:

1. Achiziționarea -fixarea- experiențelor de viață

2. Stocarea -păstrarea- pentru o perioadă a acestor experiențe

3. Restituirea respective experiențe sub forma recunoșterii sau reproducerii.

Memoria atinge un maxim de complexitate la nivel uman fiind însoțită de conștiința de sine a
persoanei, de operațiile logice ale gândirii care o definesc ca o activitate programată și
desfășurată conform unui scop.

După natura informației, memoria îmbracă următoarele forme:

 Memoria senzorială reține și readuce în actualitate datele concret senzoriale. Există

astfel câte un tip de memorie pentru fiecare simț în parte: vizuală, auditivă, etc...

 Memoria verbal-logică are un caracter predominant abstract care ușurează

exprimarea facultăților intelectuale ale persoanei.

7
Ion Dafinoiu, Minel Marcu, Tiberiu Rudică, Manual de psihologie, clasa a X-a, Istitutul European ,
Iași, 2000, pag. 46

39
 CE NE PLACE? CAP.6

 Memoria motrică fixează și reproduce cu fidelitate mișcările, expresiile mimice și

pantomimice, stările posturale. Vorbim despre capacitatea atleților, gimnaștilor sau
dansatorilor de pildă ce au o ușurință în a reține și reda succesiunea de mișcări,
coregrafia.

 Memoria afectivă face posibilă fixarea și readucerea în actualitate a emoțiilor și

sentimentelor trăite cândva.

După durata păstrării informațiilor, memoria este:

 De foarte scurtă durată -memoria tampon- actul mnezic care păstrează câteva
zecimi de secundă imaginea detaliată a informației senzoriale, ajunsă la un organ
de simț. Această memorie folosește la stocajul senzorial care are la bază o inerție
relație relativă a câmpurilor receptoare și proprietatea sumației temporale a
excitației.

 De scurtă durată reține informația într-un interval de timp cuprins între 18-20 sec
și 8-10 min. Se mai numește și memorie de lucru sau memorie operațională
instrumentală în cadrul căreia informația se filtrează și se folosește în sarcini
concrete imediate. Memoria de scurtă durată asigură doar continuitatea acțiunilor
prezente.

 De lungă durată face operează cu evenimente îndepărtate în timp, asigurând

unitatea și continuitatea personalității pe durata întregii vieți. Caracterul acestei
memorii este semantic. Aceasta are ca trăsătură specifică structurarea
rezultatelor experienței într-un larg sistem de operații logice și noțiuni.

Memorarea cunoaște mai multe forme după rezența sau absența scopului, a intenției de
a memora:

 Memorare involuntară sau spontană

40
 CE NE PLACE? CAP.6

Mai ales atunci când ne place sau suntem inetresați de ceva anume. Memorăm ceea ce
selectăm ca fiind plăcut sau important.

 Memorare voluntară, realizată cu un anume scop, cum ar fi procesul de învățare.

În funcție de implicarea gândirii și gradul de organizare logică a informației, deosebim:

 Memorarea mecanică ce se bazează pe asociațiile binare, de alăturare în timp și

spațiu.

 Memorarea logică se petrece într-un câmp intelectual ce are ca specific

sesizarea înțelesurilor logice și valorice ale conceptelor, organizarea materialului
de memorat în unități logice, elaborarea de raționamente explicative de tip
analogic inductiv-deductiv. Memorarea logică este eficientă pentru că facilitează
însușirea informațiilor într-un mod demonstrativ și explicativ, generând posibilități
operaționale și de transfer a informațiilor în diverse situații. Memorarea logică
este economică, necesitând un efort de memorare redus în comparație cu cea
mecanică ce se bazează doar pe un număr mare de repetiții.

Este important pentru studiul nostru, definirea unei alte funcții, și anume recunoașterea.

Recunoaşterea este un proces mai simplu şi mai uşor de realizat, deoarece ea nu cere

eforturi deosebite. Recunoaşterea apare atunci când contactăm nemijlocit cu obiectul

sau conţinutul pe care îl recunoaştem. Recunoaşterea se poate realiza involuntar sau
voluntar. Sunt situaţii în care recunoaşterea se realizează dintr-o dată, fără efort şi
situaţii când trebuie să depunem un efort pentru a ne reaminti despre ce este vorba, de
unde ne este cunoscut.

2.2. Ancorele de memorie

Am introdus noțiuni despre memorie spre a ajunge la un subiect foarte important pentru
înțelegerea procesului prin care omul interacționează cu un element de mediul său, fie el

41
 CE NE PLACE? CAP.6

construit sau natural: fenomenului denumit în NLP 8, ancoră de memorie. Ancorele de

memorie se realizează în urma unui proces de memorare mecanică involuntară. Pe scurt,
asociem unei amintiri un element, fenomen, din altă sferă, din alt câmp al cunoașterii.

Cel mai cunoscut exemplu de ancoră este reflexul lui Pavlov. Pavlov a dezvoltat notiunea de
conditionare reflexa dandu-le cainilor sai mancare, si, in acelasi timp, actionand un clopotel.
In timp, cainii ajungeau sa asocieze sunetul cu mancarea, astfel incat ei salivau doar la
auzul sunetului de clopotel, fara ca mancarea sa fie prezenta. Astfel, stimulul este sunetul,
iar raspunsul este salivația. Exemple de ancore: parfumul de fân cosit, chiar dacă îl simțim
într-un parc citadin, ne poate evoca o amintire din copilăria de la țară, o imagine toatlă și
amănunțită, cu chipuri, voci, sunete. Această amintire ne trasmite o anumită emoție plăcută
ceea ce poate să schimbe toatl starea din acel moment. Spunem deci, că aroma de fân cosit
ne place și ne relaxează dar procesul mental este cel dat de o ancoră de memorie. Imaginea
unei țigări ne aduce în minte cheful de a fuma, iar vederea unei prăjituri de la televizor ne
deschide apetitul pentru dulce.
Unele ancore au valoare aproape universala (pentru toti), altele au valori si semnificații
diferite (de la individ la individ). Multe cuvinte devin ancore pentru ca se asociaza constant
cu o reprezentare mentală. Cuvântul ”repede” poate să ne inducă o stare de panică chiar
dacă nu se rostește în legătură cu noi. Cuvântul cutremur ne aduce pe cei ce-am trăit
traumele din 74, exact în scenele de atunci. O experienta intensa poate produce o ancora,
este modul de aparitie al fobiilor (o trauma emotionala de o intensitate aparte poate provoca
o teama care persista tot restul vietii).
Din punctul nostru de vedere ancorele de memorie sunt un fenoment important în
înțelegerea procesului de alegere a unei soluții de rezolvare a problemelor în cauză și a
plăcerii. De exemplu stilul Vintage folosește ca și instrument de plăcere ancorele dintre
amintirile copilăriei la bunici, cu povești și dulceață cu șerbet, și elemente specifice de
tehnică și decorațiuni. Persoanele nostalgice și sentimentale, care au atașamente eoționale
puternice față de acea perioadă din viața lor vor prefera acest stil, fără să știe neapărat
motivul.
8
NLP-programare neurolingvistică, o ramură aplicată a psihologiei moderne

42
 CE NE PLACE? CAP.6

In cartea sa Thinking Architecture, ne descoperă conceptele sale despre arhitectură, ne

vorbeste despre frumusetea de dincolo de lucuri, o frumusete care sta in amintiri si in emotii.
Mânerul unei usi vechi, cu trasturile pe care I le da materialul si un anume fel in care acesta
este lucrat , poate avea frumusetea lui, frumusetea lumii pe care o evoca. Pentru Zumthor
forma este doar un pretext pentru a evoca poezia materialelor puse in opera intr-un anume
fel unic ce va evoca mereu o alta amintire, o lume speciala. Armonia compozitiilor este o
scena, pentru lumina, pentru material, o scena pe care viata, locuirea devine un continuum
de energii diferite care se impletesc fluid, venind din natura si revarsindu-se in noua lume pe
care o creeaza spațiul construit.

Ancorele sunt mecanisme de declanșare a unei reactii sau a unei stări. De fiecare data
cand acționăm fără să gândim suntem sub influenta unei ancore. Ancorarea este procesul
prin care orice stimul intern sau extern devine un mecanism ce declanseaza o reactie, ele
creeaza obiceiurile, se fixeaza in subconstient. De exemplu, cand te apropii de o intersectie,
la semafor culoarea rosie este o ancora pentru gestul de a te opri.

43
 CE NE PLACE? CAP.6

Ancorele pot da imboldul unei actiuni, cum ar fi cea de a te opri la culoarea rosie a
semaforului sau pot sa modifice starile noastre emotionale. Cand un lucru pe care il vezi, il
auzi, il gusti sa il pipai iti schimba considerabil starea emotionala sau tu reactionezi mereu la
fel la un anumit lucru, avem de-a face cu un exemplu de ancorare.

Ancorele au capacitatea de a dăinui, ne pot conduce viata la nesfarsit, daca nu preluam

controlul asupra lor, prin constientizarea si acceptarea lor.

Procesul ancorarii are la baza conceptul raspunsului conditionat si ”Teoria stimul-raspuns”;

astfel, prin asocierea unui raspuns sau a unei stari dorite cu un stimul unic repetat de un
numar de ori, se creaza o legatura intre cele doua, in asa fel incat atunci cand aplicam
acelasi stimul ulterior, raspunsul sau starea asociata se va declansa intr-un mod automat.
Ancorarea este un proces natural prin care orice element al unei experiente poate reaminti
intreaga experienta. O ancora este o mica parte dintr-o experienta placuta sau neplacuta
care, accesata, ne inlesneste accesul la intreaga experienta. Avem de-a face cu ancore la
fiecare pas, o mare parte din reactiile pe care le avem zilnic sunt declansate de ancore, fie
pozitive fie negative. Inainte de toate, ancorarea este un proces care se produce natural,
indiferent ca suntem constienti sau nu.

2.2.1. Tipuri de ancore de memorie

Ancorele pot proveni din oricare din sistemele senzoriale: vizual, auditiv, kinestezic, olfactiv
sau gustativ.
 Ancorele vizuale sunt cele mai comune forme ale ancorarii deoarece simtul vizual
este “preferat” de majoritatea oamenilor. Oamenii fac ancorari vizuale in fieacare zi.
De exemplu, gandeste-te la o persoana care iti place, pe care o apreciezi. Vezi
imaginea, cu ochii mintii, si observa cu atentie ce stari iti induce acea imagine si cum
te face sa te simti. Starea ta emotionala este ancorata de acea imagine.

44
 CE NE PLACE? CAP.6

 Ancora auditiva se poate realiza printr-un sunet exterior, tonul vocii cuiva sau chiar
prin vocea interioară. Zgomotele puternice inexplicabile trebuie sa fie investigate,
daca acestea nu pot fi recunoscute imediat.
Daca elevii dintr-o clasa aud la un moment dat o explozie afara, cei mai multi vor fi tentati sa
fuga la fereastra. Creierul nostru are nevoie de o explicatie (imagini vizuale) pentru ceva
care nu suna in conditii de siguranta, astfel incat acestea sa poata fi etichetate si comparate
cu sunete similare.
 Ancora kinestezica poate fi o miscare intr-un anumit fel, o atingere sau o actiune
fizica asociata cu o anumita stare sau emotie. Gandeste-te ca esti atins de cineva
care iti place, observa ce emotii traiesti la aceste atingeri, observa ce intensitate au.
Acestea se datoreaza conexiunii dintre modul atingerii si starea emotionala.
 Ancorele olfactive: simtul mirosului este singurul canal care are legatura directa cu
amigdala, partea creierului responsabila cu “etichetarea” ancorelor cu starile
emotionale. Mirosurile pot crea ancore foarte puternice si in acelasi timp simtul
mirosului este un simt al supravietuirii. Este foarte greu sa mananci sau sa bei ceva
ce nu miroase bine, decat in situatii extreme.
 Ancorele gustative: gustul iti spune daca e de mestecat si inghit sau dincontra si este
de asemenea important pentru supravietuire. Daca exista anuminte mancaruri care
nu iti plac, sunt sanse destul de mari sa intri intr-o stare negativa atunci cand iti
imaginezi ca mananci asa ceva.
Asadar, ancorele sunt tipuri de programe după care funcționează creierul, programe care te
fac sa raspunzi instant, adesea foarte puternic prin retrairea unor emotii, entuziasm, furie,
frica etc. Raspunsurile ancorate nu sunt mostenite, ci invatate iar in momentul cand devii
constient de ele poti sa le folosesti in avantajul tau, pe cele negative sa le schimbi si in plus
de asta poti sa-ti ancorezi stari de care ai nevoie.
Ancorarea este un fenomen des intalnit, dar neconstientizat, in viata de zi cu zi a unui om,
fiindca orice senzatie poate declansa o lume interioara aparte.
Ancorele pot fi foarte utile dar pot fi, de asemenea, si contraproductive. Majoritatea ancorelor
functioneaza in afara constiintei noastre si au impact asupra starii si comportamentului
nostru fie ca ne dam sau nu seama.

45
 CE NE PLACE? CAP.6

Ancorele folositoare sunt acelea care evoca amitiri placute sau genereaza o stare pozitiva
(ex. motivanta, de incredere), sau din care rezulta un comporament util fara o focalizare prea
mare a atentiei.
Esti un adult complet functional pana treci pragul casei parintesti când te cuprinde o stare de
anxietate neplăcută, este rezultatul unei ancore neproductive între spațiul casei părintești și
amintiri neplăcute din copilărie. Nu-i de mirare că stilurile vechi și demodate îți repugna ca
orice ți-ar aduce aminte de copilăria ta. Ai devenit un ins modern, chiar avangardist, din
nevoia de a distruge și a disprețui un trecut care nu ți-a priit. Spre deosebire de partener
care își adoră părinții și tot ce este legat de istorie și trecut și se extaziază la vedrea unui șild
vechi de ușă sau danteluță încrețită, mirosind a lavandă. Copilăria i-a fost un basm minunat.
Un asemenea personaj nu se simte foarte bine în lumea contemporană și acceptă greu tot
ce este modern sau avangardist ca și cum ar ofensa ceva sau ar clătina vreo lume. Ceea ce
chiar se și întâmplă pentru că stilul modern cu detalii simple și materiale avangardiste
desființează vechiul ca fiind decrepit, lispit de valoare, ceea ce face ca și lumea aceea din
amintiri să fie negată. Ca o paranteză, cei doi nu vor putea să conviețuiască prea mult
împreună. Să ne imaginăm disputele infinite pe care le vor avea la amenajarea casei lor.

Desigur că una sau alta copilărie nu vor amprenata neapărat viziunea oamenilor. Nu
înseamnă că dacă am avut copilării diferinte nu putem viețui împreună, deși amintirile din
copilărie sunt cele mai puternice și ne programează mintea. De atunci și până la maturitate
totuși mai sunt și alte perioade sau scene care s-au interpus cu o pondere importantă. O
expunere de succes într-o aulă, de exemplu, poate să ne convingă că amfiteatrele mari,
clasiciste ne sunt prielnice și devenim imediat inspirați într-unul. Mai mult decât atât,
invocarea scenei de succes din acel loc ne poate schimba starea și crește încrederea de
sine. Din contră, scena repetată a unor examene picate sau cu rezultate slabe ne pot fixa o
stare de anxietate ce apare, indiferent de situație când străbatem culoarele pe care ne-am
trăit mereu insuccesele. În astfel de spații încrederea în sine este diminuată de starea de
anxietate.
Dar unele dintre cele mai negative ancore de memorie, care pot avea repercusiuni pentru
sănătate, sunt cele legate de spita, halate albe, doctori. lMai toți simt durerea unei înțepături

46
 CE NE PLACE? CAP.6

de ac când văd halatul alb, chiar dacă nu aparține unui doctor în acel moment. Diagnosticul
de a merge la spital ne convinge că suntem cu adevărat și grav bolnavi . În saloanele albe,
printre paturi de fier și prea multe pijamale, înconjurați de un miros înțepător de
medicamente și de clor, te mai poți îmbolnăvi o dată. Starea de încredere într-un viitor bun și
în foețele proprii scade și devii cel mai neajutorat pacient deși ”afară” erai un om curajos și
energic. Atmosfera din spitale, halatele doctorilor, sunt unele dintre cele mai puternice
ancore tocmai pentru că sunt legate de starea vitală a omului. Nu este loc de imaginație și
speranțe induse fals atunci când este vorba despre starea corpului tău. Tocmai în
momentele în care ar trebui să apelezi la resursele de energie și putere pentru a te putea
vindeca, omul este doborât de descurajare într-un spațiu ce-i comunică persuasiv, cum a
făcut-o dintotdeauna, despre boală și despre moarte. Nici măcar un singur simbol despre
libertate, energie, sănătate, bucurie ci doar cunoscutele elemente funcționale ce devin deja
simbol pentru boală: halatul alb, seringa, pastila, pijamaua, culoarele lungi, mirosul înțepător.
Observând aceste efecte negative asupra pacienților, medicii au început să ceară schimbări
de atmosferă în interioarele spitalelor. S-a creat astfel un întreg curent de cercetare în
arhitetură, sub denumirea de ”Healing architecture”, care studiază modalități prin care
spațiul construit poate induce o stare de bine ce va ajuta în procesul de vindecare.
Rămânând la subiectul ancorelor, ceea ce încearcă acest curent este să anuleze ancorele
de memorie ce leagă obiectele simbol din spitale de starea bolnavilor prin introducerea unor
alte modele de design. Folosind alte forme, culori, mirosuri, lumini, arhitecții induc alte stări
pacienților tot pe baza unor ancore de memorie. Miros de fân cosit în loc de cel de clor,
lumină caldă de după-amiază de vară în locul ”neoanelor”, grădini interioare și ferestre largi
înlocuiesc ferstrele strâmte cu zăbrele. O paletă de culori variate și optimiste înlocuiesc
ambinața rece pe care o știam în spitale. Spațiul anost și septic din spital, a cărei singură
estetică era cea a pereților alb, devine un loc plăcut și relaxant, cu o ambianță casnică,
precum o cameră de hote, unde tuburile, țevile și aparatura este cât mai mascată cu putință.
Flori, soare și o priveliște frumoasă la geam, sunt elemente menite să inducă o stare de bine
care ajută la ameliorarea bolilor. Și rezultatele nu întârzie să apară, ceea ce i-a impulsionat
pe artiști și medici să cerceteze rețete noi cu efect scontat științific..

47
 CE NE PLACE? CAP.6

Ca o concluzie pentru studenți, ca viitori profesioniști, ar fi o atentă observare a

beneficiarilor. Este dificil să faci o anamneză dar o discuție liberă care să treacă prin
subiecte despre stiluri, culori sau preferințe generale nu strică. De asemenea este foarte
importantă profesia, clasa socială și, de ce nu, vestimentația. Cum spuneam omul este în
centrul atenției, dacă vrem ca produsul nostru să aibă succes.

48
 CE NE PLACE? CAP.6

3. Cum vă place?- mecanismele psihice ale emoției plăcerii estetice

3.1. Despre plăcerea estetică

Euterpe este una dintre cele nouă muze, fiica lui Zeus și Mnemosyne. Numele Euterpe
provine din cuvintele grecești εὖ (bun, bine) și τέρπ-εω (a face plăcere) și înseamnă "cea
care face multă plăcere". În perioada clasică, Euterpe era considerată muza poeziei lirice și
era portretizată cu un fluier.

Plăcerea descrie o clasă largă de stări mentale în care omul experimentează o serie de
experiențe precum pozitiv, plăcut, și stăril mentale specifice, cum ar fi fericirea, bucuria,
extazul, euforiai. Psihologia descrie senzația precoce de placere, principiul plăcerii, ca fiind
un mecanism de feedback pozitiv, motivarea organismului de a recrea în viitor situația pe
care tocmai a gasit placuta si pentru a evita situațiile care au cauzat dureri în trecut. Dacă
mă voi simți bine pe o canapea, voi căuta să repet gestul oridecâte ori voi avea ocazia. Dacă
voi agrea utilizarea unui robot electrocasnic, voi căuta să-l folosesc cât mai des.
Experiența de plăcere este subiectivă și persoane diferite vor experimenta diferite tipuri și
cantități de plăcere în aceeași situație. Multe experiențe plăcute sunt asociate cu unități
biologice de bază, cum ar fi satisfacerea instinctelor primare: hrană, sex, foame etc Alte
experiențe plăcute sunt asociate cu experiențe sociale cum ar fi experiențele de realizare,
recunoaștere sau de servicii. Aprecierea de artefacte culturale și activități, cum ar fi arta,
muzica, dans, literatură și este de multe ori plăcută. Ajungând la acest subiect, analiza lui ne
dă destule indicii despre componentele plăcerii. Sunt persoane care agrează o artă frumosă,
armonioasă estetic, plăcută vizual. Sunt alții care consideră acest tip de armonii vizuale
relaxante drept banalități lipsite de conținut real și caută alte plăceri vizuale, mai intelectuale
sau, din contră extrem emoționale. Formele și curentele de artă arată câte tipuri de plăceri
pot exista.
În ultimii ani, progrese semnificative au fost realizate în înțelegerea mecanismelor care stau
la baza senzației de plăcere din creier. Una dintre descoperirile cheie a fost făcută de Kent

49
 CE NE PLACE? CAP.6

Berridge C., care a arătat că plăcerea nu este o experiență unitară. Mai degrabă, plăcerea
constă din mai multe procese cerebrale, inclusiv de a place, a dori și de învățare,
deservite de rețele distincte ale creierului parțial suprapuse. În special, aceasta
cercetare a fost ajutată prin utilizarea de reacții de agrement obtina obiective la oameni și
alte animale, cum ar fi anii placul "comportamentale /" neplăcerea "expresii faciale pentru a
gusturilor care sunt omoloage între oameni si multe alte mamifere.

Potrivit lui Freud, principiul placerii este unul dintre cele doua principii fundamentale care
guverneaza functionarea psihicului uman. "Teoria psihanalitică admite fara rezerve ca
evolutia proceselor psihice este reglata automat de principiul placerii. Altfel spus, credem ca
activitatea psihica este declansata de fiecare data de o tensiune dezagreabila sau penibila si
ca scopul ei este de a diminua aceasta tensiune, inlocuind deci o stare neplacuta printr-un
placuta", scrie acesta in "Dincolo de principiul placerii". Practic, creirul nostru este
dependent de plăcere, funcționează după regula satisfacerii plăcerii. Nu e de mirare că omul
devine dependent ușor de orice stimul al plăcerii.

In acelasi timp insa, daca principiul placerii cere satisfacerea imediata si neconditionata a
tendintelor instinctuale si este atotputenic in primele faze ale dezvoltarii copilului, cel de-al
doilea care in viziune freudiana guverneaza functionarea psihicului uman este principiul
realitatii. Si spre deosebire de primul, acesta nu mai cere satisfacerea imediata a tendintelor
instinctuale: "Sub influenta instinctelor de conservare ale Eului, principiul placerii paleste si
cedeaza locul principiului realitatii. Sub puterea caruia, fara sa renuntam la scopul final
<placerea>, consimtim sa amanam obtinerea ei si sa suportam chiar o neplacere de
moment pentru a ajunge in cele din urma la placere". Iar afirmarea treptata a principiului
realitatii in dauna celui al placerii se realizeaza datorita dezvoltarii functiilor constiintei,
considerandu-se ca maturizarea psihica a unui individ este atinsa atunci cand principiul
realitatii dobandeste supremația.

3.2. Emoția plăcerii și designul

50
 CE NE PLACE? CAP.6

Emoția (din franceză émotion, italiană emozione[1]) este definită ca o reacție afectivă de
intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile
organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate.[1] Emoția poate fi clasificată ca
un sistem de apărare, întrucât psihologic emoția afectează atenția, capacitatea și viteza de
reacție a individului dar și comportamentul general. Fiziologic vorbind, emoțiile controlează
răspunsurile la anumite situații, incluzând expresia facială, tonul vocal dar și sistemul
endocrin, pentru a pregăti organismul pentru anumite urmări.

Emoțiile sunt o parte necesara din viata, afectând ceea ce simtim, cum ne purtam si ce
gindim. Emotiile ne pot face mai destepti stimulând procese mentale sau, dimpotriva, le pot
bloca. Însă fara emotii abilitatea de a lua decizii este trunchiata deoarece emotiile ne aduc
informatii curente despre mediul inconjurator: pericol, dragut, rau, bine. Oamenii fara emotii
sunt de obicei incapabili sa decida intre alternative, mai ales daca ambele alegeri sunt
oarecum similare ca valoare si daca nu este nevoie de ratiune ci de emoție.

Neurotransmitatorii corespunzatori emotiilor ne pot schimba starea afectivă si gândirea.

Spre exemplu, sentimentul de frică declanșează reacții precum transpirație intensivă,

accelerarea bătăilor inimii împreună cu creșterea temperaturii corporale dar și reacții psihice
precum spontanitatea și predispoziția la luarea deciziilor neașteptate. Totuși, perceperea și
reacțiile ce survin în urma emoțiilor diferă de la individ la individ.

Cuvântul emoție provine de la latinescul emotionis, în traducere impulsul ce aduce reacții. În

psihologie este definită ca o modalitate de percepție a elementelor și relațiilor dintre realitate
și imaginație, exprimată fizic prin intermediul unor funcții fiziologice, ca expresia facială sau
ritmul cardiac și ducând până la reacții de conduită precum agresivitatea sau plânsul.
Emoțiile sunt studiate și înțelese de psihologi și, mai recent, de către oamenii de știință din
domeniul inteligenței artificiale.

Emoțiile de bază sunt: Tristețe / Supărare, Dispreț, Bucurie / Fericire, Furie / Mânie,
Dezgust, Teamă / Frică / Nesiguranță, Surprindere, Rușine, Durere.

51
 CE NE PLACE? CAP.6

Emotiile vin din trei planuri ale creierului: visceral, comportamental, reflectiv.

 Visceral- este planul în care se face prima impresie, primul impact cu obiectul
analizat. Este despre atingere si simtire , despre aparență.

Aprecierea superficială a unui obiect ca fiin ”drăguț” se petrece din acest plan visceral.
In lumea designului “dragut” este, in general, ceva lispit de continut si de profunzime.
Principiile care genereaza esteticul visceral sunt legate conșitent de reteaua
subconstientului comun cutlurilor si civilizatiilor . Un design sofisticat este pentru un nivel
reflectiv, dar poate fi datat pentru ca reprezinta, se raporteaza neaparat limbajul epocii
respective. Designul, creatia de geniu merge dincolo de planul visceral.

La nivel visceral domina informația oferită de senzațiile date de cele cinci simțuri:
aparenta, atingerea , sunetul. Practic confortul sau senzatia de placere la nivel senzorial,
la nivelul simturilor , aparține planului emoțional visceral.

52
 CE NE PLACE? CAP.6

Designul visceral are nevoie

de îndemânare în domeniul
graficii și a ingineriei
industriale pentru că FORMA
CONTEAZĂ

DESIGNUL VISCERAL ESTE

DESPRE IMPACTUL
IMEDIAT
Un rol important il au
semnalele catre
SENZUALITATE SI
SEXUALITATE

 Comportamental

Designul comportamental este despre functiune, utilitate, performanta- placerea de a

folosi obiectul .

Trecem astfel la un alt nivel, cel al analizei și cunoașterii. Devenim conștienți de

instrumentul sau obiectul pe care-l utilizăm. Dacă planul visceral admitea doar un cofort
primar, fizic, legat de simțuri, fără să le anuleze, luându-le în calcul, plăcerea

53
 CE NE PLACE? CAP.6

comportamentală mai introduce și alte variabile în ecuație, variabile care țin de rațiune,
de conștientizare.

DESIGNUL COMPORTAMENTAL este

despre folosirea, utilitatea produsului,
fiabilitatea lui care sunt pe primul loc,
inaintea esteticii produsului.
Conteaza performanta
Insa la nivelul utilitatii lucruile pot fi
alunecoase caci de multe ori piata si
moda dicteaza nevoile deci ne
asteptam la produse corespunzatoare
celor pe care le-am vazut

 Reflectiv

În planul reflectiv se adună toate împreună pentru a reflecta, de fapt, imaginea personală.
Planul reflectiv este despre intelegerea si emotiile pe care obiectul ni le transmite, acolo
unde simțim fiorul transmis de un gest de balet sau de o culoare a unui tablou. Este partea
sensibila la formarea culturala, la prejudecati si educatie și face referire la identitatea
beneficiarului.

54
 CE NE PLACE? CAP.6

Tot ceea ce facem si traim are o componenta afectiva si una cognitiva. Cognitivul da
semnificatie fenomenului prin analiză conștientă. Afectivul da valoare prin bogația emoțiilor
și sentimentelor.

Aceste trei planuri nu sunt insa separate net intre ele. Un produs aproape de ideal, de
perfecțiune, ar fi echilibrat în toate aceste planuri enumerate și descrise mai sus. Vorbim
deci de ceea ce se numește design integrat. Designul integrat este cuprinzator, anticipativ,
activitatea de planificare si de modelare realizata la nivelul unor discippline variate, o
activitate care se desfasoara continuu la nivelul intersectiei dintre acestea .

Pentru a veni în întâmpinarea consumatorului trebuie să conștientizăm că exista un produs

in mintea designerului si un produs in mintea consumatorului . Pentru ca produsul sa aiba
succes este nevoie ca cele doua sa fie macar aproape identice.

55
 CE NE PLACE? CAP.6

VISCERAL

COMPORTAMENTAL REFLECTIV

Ambii, și designerul și consumatorul au criterii după care gândesc practic mediul

înconjurător. Am vrea ca designerii să fie cât mai liberi cu putință de îngrădiri, cât mai

56
 CE NE PLACE? CAP.6

armonizați cu mediul în care crează, cât mai aproape de absolut. In realitate produsul unui
creator vorbește într-o mare măsură despre el însuși: cultură, talent, personalitate, stare
emoțională. De prea multe ori creatorul uită că prosusul creației sale se adresează
consumului unor beneficiari reali și nu unor idealuri artistice. Degeaba faci un storcător de
lămâi sublim ca formă dacă acesta nu poate fi utilizat. și degeaba creezi un proiect genial
dacă acesta nu satisface nevoile beneficiarului sau nu poate fi realizat. Acestea, chiar nu
par, sunt limitările unui creator, fie el arhitect sau designer.

3.3. Nevoia și dorința

In ceea ce privește beneficiarul, judecata sa de gust a fost descrisă simbolic de Triada

Limitațiilor. Triada limitațiilor este un tringhi rigid ca o celula de inchisoare ale cărei ziduri
sunt construite din programe mentale formate de-a lungul timpului de educație, societate,
caracter, tip psiho-patologic.

Barierele care ne condiționează percepția mediului înconjurător sunt:

 Perceptuale, constând în inhibitori la nivelul perceptiei , cum ar fi de exemplu:

surzenia sau orbirea, daltonismul

 Emoționale

De exemplu este frica de a fi exclus dintr-un grup socio-cultural ceea ce impune o anumită
judecată de gust.

 Asociationale cum sunt inhibitiile mostenite din copilarie sau ancorele de memorie
de memorie.

 Culturale:

57
 CE NE PLACE? CAP.6

-impuse de mediul cultural in care traieste individul,

-tabuuri învățate sau cunoscute și respectate

-propria noastra biblioteca de informații care ne filtrează informația nouă după ceea ce
cunoastem deja.

 Profesionale se referă la modul în care suntem învățați să gândim în funcție de

meseria practicată, punctele accentuate și cele neobservate, criteriile de alegere și
selectare.

 Intelectuale se referă la bagajul cultural al individului care-i influențează modul cum

alege.

 Impuse de mediul ambiant - condiționări legate de particularități de temepratură,

umiditate, condiții de mediu ne vor condiționa criteriile de judecată.

58
 CE NE PLACE? CAP.6

LIMITE
BIOLOGICE

JUDECATA
DE GUST

LIMIDE ALE LIMITE ALE

MEDIULUI MORALITĂȚII

Designul integrat răspunde foarte fidel nevoii omului dar și dorinței sale. Aici este nevoie de
a puncta diferența dintre nevoie și dorință. Plăcere simțim și la îndeplinirea dorinței și la
satisfacerea plăcerii. Disctinctia dintre am nevoie si vreau este modul obisnuit de a descrie
diferenta dintre dorinta si nevoie.

SCOP NEVOIE

59
 CE NE PLACE? CAP.6

CULTURĂ

PUBLICITATE DORINȚĂ

SELF-IMAGE

Dacă scopul generează o alegere analitică, reflectivă, în baza unor încercări, cercetării
experiențelor anterioare sau ale altor persoane, dorința este răspunzătoare de ”WOW
FACTOR”, de alegerile spontane ca expresie a unei eliberări de tensiuni generate de
aceasta. Nevoia face ca lucruile create să fie mai practice pe când dorința acceptă și lucrui
lipsite de substanță.

Wow factor: DA! IMI PLACE! ÎL VREAU ACUM!

60
 CE NE PLACE? CAP.6

Moda de exemplu cu toate accesoriile sale își bazează schimbările și succesul pe dorință.
O dorință generată de condiții sociale și culturale dar și emoționale. Faptul de a mă îmbrăca
”la modă” mă va plasa automat în societatea în care trăiesc, va afirma statutul meu social și
cultural. Nu are importanță cât de elegant sunt, eleganța este tot o afirmare de status. Pot fi,
din contră, tatual, neglijent, ciufulit. Atîta vrreme cât mă raliez, chiar și printr-un manifest anti-
moda, la un curent, mă integrez într-un grup socio-cultural. Această apartanență la grup este
extrem de reconfortantă și diminuează stresul subliminal și unoeri, mai mult decât atât: dă
încredere în sine și mărește considerația de sine, schimbă straea emoțională etc. Este
cunoscut faptul că, în special femeile își reflectă starea emoțională în modul de a se
îmbrăca, asta dacă nu cumva statusul lor profesional le nu le obligă la adoptarea unei
uniforme de tip office suite.

Este indubitabil faptul că satisfacerea nevoii sau dorinței ne schimbă în bine starea de spirit.
”Lucrurile atractive funcționează mai bine pentru că produc emoții pozitive, afirmă Donald
Norman, cauzează procese mentale care ne fac să fim mai creativi și mai toleranți la
dificultăți. Cele trei planuri de procesare a informației corespund celor trei forme de design:
visceral, comportamental și refelctive. Fiecare dintre ele joacă un rol critic în design,
marketing și în utilizarea produselor.”9

9
Donald Norman, Emotional design, Basic books, New York, 2004, pag.60

61
 CE NE PLACE? CAP.6

Starea pozitiva are următoarele efecte:

 Neurotransitatorii extind procesele mentale așa că devenim mai inteligenți

 Muschii sunt relaxati si elastici , ne destindem.

 Creierul tinde spre oportunitatea oferita de efectul pozitiv

 Esti mai putin focusat dar mai perceptiv la fluctuatii și deci la idei noi

 Creste curiozitatea, marste creativitatea si face creierul sa retina mai usor informația
de care este interesat

 Vedem padurea și nu copacii, ne axăm pe o viziune de ansamblu.

62
 CE NE PLACE? CAP.6

3.4. Pledoarie pentru un design de claitate

Așa cum afirmam la început, confortul, plăcerea, măresc starea de bine și cresc nivelul de
productivitate, de sănătate și de trai. Ca proiectanți și designeri suntem datori să realizăm
produse cât mai potrivite beneficiarilor noștri, în conformitate cu nevoile și dorințele lor dar
corespunzătoare din punct de vedere estetic, cultural și tehnic așteptărilor și standardelor
înalte de calitate. Procesul de proiectare este unul dintre cele mai complexe tocmai pentru
că îmbină foarte multe câmpuri de cunoaștere, de la cele viscerale, instinctuale, fizice, până
la cele sublim poetice, de la cele funcționale până la cele artistice. Produsul creației trebuie
să fie pe cât de funcțional, pe atât de frumos, pe cât de necesar, pe atât de estetic. Deși
lucrăm cu omul și pentru om, activitatea creației se desfășoară în planuri tehnice sau
abstracte, astfel încât un arhitect sau desigenr trebuie să fie și destul de perceptiv, de
empatic și de sensibil la partea umanistă dar și destul de tehnic și de sintetic pentru a
sublima gândirea sa în creații elocvente și realiste, realizabile. Gândirea unui proiectant ar
trebui să fie și de tip analitic, pentru a putea opera o sinteză a tuturor informațiilor dintr-un
câmp umanist într-un artisitc și tehnic dar și un tip activ pentru a-și putea realiza proiectele.
Ar trebui să fie destul de empatic pentru a putea înțelege beneficiarul și a stabili o legătură
emoțională cu acesta dar și o personalitate destul de puternică pentru a putea să-și impună
ideile și gândirea. Toate acestea calități se întâlnesc rar. Cum se spune, mulți chemați, puțini
aleși. Tot ce putem controla este ca talentul să fie ajutat de cultură și de educație în cât mai
multe domenii pentru ca spiritul creator să fie dublat de o minte universală.

”Designerii trebuie să aibă complet mintea deschisă, neinfluențată de aspecte precum rasă,
religia sau orice alt fel de perspectivă. Ei trebuie să accepte tot ceea ce văd și să deriveze
forme prin abstracție. Motivul pentru care artiștii sunt buni în a face comentarii cu privire la
societate acela că ei văd lumea într-un alt mod în care alții nu o văd.”10

Întotdeauna îndemnurile sună bine în cuvinte. Dar cum le punem în practică?

10
Karim Rashid, Design yoursef, Editura Publică, București, 2008, pag.8

63
 CE NE PLACE? CAP.6

Primul lucru pe care ar trebui să-l facă un proiectant ar fi să se instruiască. Să-și formeze
ceea ce renascentiștii denumeau, o minte universală. Pentru că lucrează cu omul dar și cu
spațiul, cu mașina dar și cu lumina, arhitectul și designerul ar trebui să știe de toate, să fie
permanent la curent cu noutăți din toate domeniile. La fel de importantă este, însă, și
pregătirea specifică și profesională. Cursurile universitare nu fac decât să deschidă porți și
lumi noi, să pună bazele unui alfabet, așa cum o fac capitolele anterioare. Este inutil să fii un
geniu poetic dacă nu știi să scrii sau să te exprimi coerent, așa încât ceea ce facem aici sunt
gramatica și alfabetul meseriei noastre. Dar scena vă aparține!

La prima vedere, după ce vezi cât de complex este și procesul de proiectere și cât de
complicat poate fi omul, te poți descuraja. Ai putea avea tendința să lași totul de-o parte și să
faci totul din instinct creator. Te conjur să faci asta, mai ales în timpul universității, unde ar fi
bine să faci cât de multe exeprimente poți, aici nu se pune problema banilor sau a
satisfacerii unei persoane specifice. Instinctul creator și talentul sunt motoarele creației, fără
ele nici nu se poate. Metoda de reprezentare a ideilor și conceptelor este iar un aspect
important în această meserie. Educația, talentul și metoda de reprezentare sunt
fundamentele pe care se va clădi această muncă.

Dar ținta meseriei de arhitect este omul și societatea în care trăiește, omul cu condiționările
sale fizice și psihice, de educație, cultură și personalitate. Rezultă un sistem cu foarte multe
ecuații care din nou ne-ar putea descuraja și trimite la intuiție. Aici este momentul să te
contrazic. Ce înseamnă, în fond, intuiția? Vorbeam despre sistemele de percepție a mediului
înconjurător care culeg și primesc informația. Însă doar o mică parte devine conștientizată.
Așa cum povesteam în mecanismele percepției, creierul procedează la o filrtrare a inforației,
însă de înregistrat se înregistrează tot, în partea aceea a creierului despre care unii spun că
nu este folosită. Acolo se stochează, de fapt, tot ce se petrece în jurul nostru. Această
informație stă la dispoziție spre a fi procesată la nevoie, sunt imaginile care vin chemate din
memorie, amănunte pe care nu le băgai în seamă dar ți le-ai amintit când a fost nevoie,
lucruri pe care erai convins că nu le știi sau pe care le-ai uitat. Toată această informație se
transmite cel mai adesea prin intermediul mijloacelor ne-conștiente: lucrul cu mâna, produsul

64
 CE NE PLACE? CAP.6

artistic, visele, hipnoza. Cine a creat știe că, în momentul creației ești cuprins de o anumită
stare de inspirație în care simți că știi și poți mai multe. Când starea trece mulți se miră câte
sau cum a ieșit acea lucrare, care în mod obișnuit nu ar fi conținut acele dimensiuni. Aici
mâna joacă un rol important și de aceea este bine ca legătura dintre ea și creier să fie
antrenată pentru procese de creație. De aceea conceptele sau ideile primare se exprimă mai
fluent și inspirațional, printr-un proces de feed-back permanent, cu mâna și nu cu mouse-ul,
la computer.

Însă, toate aceste informații care ne dau intuiția depind tot de noi și sistemele noastre de
înțelegere și procesare. Degeaba asculți și înregistrezi un text în limba turcă pentru că nu-l
vei înțelege niciodată, nici măcar în vis. În dialogul cu un beneficiar intuiția nu furnizează mai
multă informație decât poți tu însuți procesa în funcție de experiență, aplecare și interes spre
a citi oamenii, cunoștințe în domeniul socio-psihologiei. Vei observa că în timp, după multe
experiențe și interacțiuni cu oamenii vei avea o capacitate de înțelegere și rezolvare a
soluțiilor mult îmbunătățită deși timpul petrecut pentru aceasta va fi același. Doar experiența
crește.

De aceea recomand metoda. Fiecare, în funcție de personalitate își va pune la punct o

metodă prin care să abordeze subiectul. Sunt două câmpuri de informație: omul și nevoia lui
și produsul final care îi va satisface acestuia necesitatea. În plus obiectul sau spațiul va intra
într-o lumea deja construită deci va trebui să fie construit și funcționabil, armonios estetic cu
universul din care face parte. Se presupune că arhitectul sau designerul știe totul despre
tehnologie, artă și estetică, societatea unde beneficiarul trăiește. Tot ce trebuie să mai facă
este să-l înțeleagă pe beneficiar și nevoia acestuia și să pună cap la cap informația prin
intermendiul talentului și intuiției sale creatoare.

65
 CE NE PLACE? CAP.6

ARHITECTURA NARCISISTĂ

66
 CE NE PLACE? CAP.6

Noi, ca arhitecți, suntem obișnuiți să lucrăm spațiul cu forme, pe care le punem din greu la
treabă, așezându-le în compoziții speciale, folosind culori, texturi alese cu grijă pentru a
obține acea frumusețe unică ce caracterizează viziunea și talentul nostru. Partea vizuală
este probabil cea mai importantă pentru noi. Compoziția, echilibrul volumetric și funcțional,
goluri și plinuri, tehnic și economic, toate sunt coordonate importante în drumul către
produsul final al creației de arhitectură, ce dau complexitate formulei vitruviene: ”firmitas,
vetustas, utilitas”. Rezultatul final se poate vedea în imagine: cât o mie de cuvinte...

Figure 1

Apoi, în scenografia perfectă, apar oamenii care ocupă spațiul, și-l însușesc și dintr-o dată
zidul prinde viață. Același efect este perceput pe o scena goală, din scândură; vine actorul
și își recită rolul și totul se umple de poezia cuvintelor și de bogăția trăirilor, începi să percepi

67
 CE NE PLACE? CAP.6

o întreagă lume acolo, pe scena cea goală. „dacă le oferi oamenilor nimicul ei se vor
preocupa în a-l compensa cumva”11, spunea Tadao Ando.

Din păcate însă adeseori arhitectul uită că actorul principal al pieselor sale ale căror scenarii
și scenografii le ticluiește îndelung și pasionat, este omul. Citeam deunăzi prezentările unor
proiecte, prezente la o expoziție, și m-a frapat că, dincolo de diversitatea, creativitatea și
originalitatea lor, acele lucrări aveau ceva în comun. Toate erau fie ”capăt de perspectivă”,
”punct central”, ”dominantă de masă sau de înălțime”, ”punct de interes”, rezolvau probleme
volumetrice ale sitului, erau idei interesante prin care se răspundea unor situații și nu se
putea spune despre ele că nu respectă principiile vitruviene dar niciunul nu vorbea despre
om, din perspectivă comunitară. Niciun proiect nu conținea vreo paradigmă a integrării
modeste în sit sau a punerii în valoare a existentului, nemaivorbind despre vreun dialog cu
orașul. Toate proiectele acelea frumoase și executate cu talent erau întoarse către sine,
către problema personală a sitului sau beneficiarului său, priveau cele trei paradigme
vitruviene eludând impactul emoțional și psihic pe care orice construcție îl are asupra
oamenilor. Niciunul nu se adresa, măcar în parte, urbei unde avea să ființeze sau comunității
umane care avea să fie nevoită să înghită zidurile acelea ca pe încă altele ce le îngrădeau
sau chiar deviau drumul către casă.

Și cu toate acestea ar trebui să știm că arhitectura este și a celuilalt pentru că suntem și noi,
arhitecții, trecători și consumatori. În loc să ne lase să pătrundem, ne izbim în egală măsură
de zidurile altora cum se izbesc și ceilalți de cele construite de noi. Ne izbim pentru că nu
știm cum să intrăm cu adevărat deși au ușile mari și strălucitoare, ferestre largi prin care se
vede o lume întreagă. Numai că aceea nu este lumea noastră, lumea pe care noi o căutăm
sau pe care ne-o dorim. Ne uităm prin golurile zidurilor și vedem lumea altora.

Pe oameni nu-i întreabă nimeni dacă ar vrea sau nu un building de birouri sau dacă le-ar fi
trebuit mai degrabă un spațiu de joacă în loc de încă un mall de succes. Și, pentru că spațiul
a fost ocupat deja de mall și în altă parte n-ai unde să te duci, intri în mall. Investitorii au

11
Tadao Ando1995 Laureate, Biographypublished on Pritzker Architecture Prize official site

68
 CE NE PLACE? CAP.6

simțit acest lucru și au denumit aleile ca pe străzi. Oamenii se plimbă în spațiul interior al
mall-ului, spațiu ce reflectă, apmlificând, toate sunetele. Ești singur dar înconjurat de un
zgomot de fond puternic și de imagini care te copleșesc pentru că nu vin către tine ci în tine,
la fel cum clădirea aceea nu s-a ridicat pentru tine ci pentru el, atotputernicul beneficiar. În
SUA moda mall-urilor s-a dus, după o temeinică demonstrație că sunt nocive iar oamenii
caută de-acum parcurile, probabil. În România se construiește încă după prețul pe mp de
teren intravilan care trebuie să aducă profit.

Construcția se ridică
sfidătoare oricât ar fi
de înaltă sau de
masivă, întotdeauna
dominanta zonei. Se
impune desigur dar
oamenii n-o acceptă,
la fel nici clădirile din
jur, jugnite de
personalitatea
țipătoare a noii venite
în cartier. În scurt
timp, clădirea rămâne
Figure 2 singură. Se îțește la
colț de stradă sau în
https://lukecaseyphotography.files.wordpress.com/2012/08/looking- mijloc de front stradal,
up.jpg mereu altfel, mereu
îngâmfată și de aceea
nici nu dorește să comunice cu nimeni. Ea este mai specială. Una câte una clădirile speciale
se împlântă în carnea orașului.

69
 CE NE PLACE? CAP.6

Odinioară casele vorbeau între ele și primeau înăuntru pe locuitori, mândre că pot face asta.
Acum clădirea domină, narcisistă pe toată lumea. Dacă te uiți în sus, vârfurile de clădirilor
sunt legate între ele cu fire. Ar părea că pot vorbi între ele pe limba lor tehnică, prin cablurile
acelea. De fapt sunt oameni închiși dincolo de ziduri, disperați să comunice între ei. Și cu cât
sunt mai separați, cu atât își doresc să comunice mai mult și împânzesc cerul cu fire, ca să
aibă impresia măcar că sunt contectați într-un fel. Cablurile par a fi un simulacru al
legăturilor interumane, mai degrabă decât un simbol.

Acum câțiva ani, auzindu-mă vorbind

despre modul cum ar putea psihologia
să vină în întâmpinarea arhitecturii
pentru un numitor comun, omul, fiul
meu m-a întrebat: ”de ce nu faceți
psihoterapia clădirilor?” Ca de obicei,
copiii au cele mai originale idei.
Privind construcția înaltă ce se ițea
din situl mahalalei noastre de parcă ar
fi aterizat acolo de pe Marte, m-am
gândit la una dintre cele mai întâlnite
psihoze: narcisimul.
Figure 3 Se spune că un băiat frumos pe
numele său Narcis, a fost blestemat
Vancouver
să se îndrăgostească de sine însuși,
Sursa:http://www.vancitybuzz.com/wp- privindu-se mereu în oglindă. Motivul
content/uploads/2012/09/Vancouver-water- a fost lipsa lui de suflet și
reflection-buildings.png egocentrismul. Psihologia definește
narcisismul ca pe o patologie
comportamentală care se definește, în
linii mari, prin faptul omul că se pune

70
 CE NE PLACE? CAP.6

în centru lumii pe sine însuși față de care are un interes și o prețuire deosebită. Narcișiștii
se deosebesc prin lipsa lor de empatie emoțională și prin egocentrism. În unele cazuri,
narcisistul poate fi un manipulator fără milă. Întotdeauna șef, întotdeauna strălucitor, nu se
consideră niciodată vinovat sau răspunzător pentru nimic. Adoră să aibă spectatori de la
care așteaptă mereu complimente.

Noile clădiri sunt îndrăgostite de ele însele încă din faza de concept. Se consideră
primadone și învață o singură limbă, cea proprie de aceea vorbesc singure. La un moment
dat însă, plictisite că nu este nimeni atât de bun încât să le răspundă, tac. Arhitectura devine
mută... Înaltă, somptuoasă, bogată, inteligentă, novatoare, dar perfect mută pentru că nu
știe a vorbi limba orașului său.

Se spune că în momentul în care te-

ai adresat altcuiva, oricare ar fi
modalitatea, se începe o
comunicare. Chiar dacă celălalt nu-
ți răspunde, acea lipsă de răspuns
poate fi considerat tot o comunicare:
”nu mă interesezi”. Arhitectura
narcisistă nu răspunde nevoilor
comunității, nu este interesată să
comunice cu situl din punctul său de
Imagine din filmul ”I am legend” vedere, nu ”se coboară” la a
răspunde nevoilor cetățeanului
trecător și trăitor. Așadar se întâmplă ceva ce de obicei nu se poate: comunicarea între om și
clădire se întrerupe. Respins cu indiferență, omul respinge și el la rândul său noua apariție
narcisistă. Încet, încet, respins de zidurile orașului, omul se retrage îndărătul ferestrelor sale,
trăgând draperiile.

Psihoterapeuții consideră foarte dificil lucrul cu narcisiștii tocmai pentru că sunt blocați într-o
imagine extrem de bună despre ei înșiși și au puterea de a desfide pe oricine, chiar și pe cel

71
 CE NE PLACE? CAP.6

care vrea să-i ajute. Soluția pe care o propun este una singură și cea mai dificilă:
conștientizarea. Se face cu mare greutate, în urma unor nevoi create de neajunsurile
patologiei. În România lucrurile sunt încă la faza de încântare de sine și de negare a nevoilor
orașului. Problemele vor apărea mai târziu, resimțite mai întâi de comunitate: lipsa unor
răspunsuri la nevoile reale.

Arhitectura narcisită respectă și ea perceptele vitruviene. Este mereu solidă și rezistentă, cu

o bună funcționalitate, splendidă. Ceea ce face ea, însă, este să eludeze cu sau fără bună
știință planuri întregi ale acestor trei concepte: firmitas, utilitas, vetusas.

Utilitas dar pentru cine? - OMUL

Firmitas dar cu ce preț? - MEDIUL

Vetustas dar în ce context?- SITUL și COMUNITATEA

La final am să-i las cuvântul de încheiere tot lui Zumthor: “încă mai există aceasta așteptare
ca o clădire în contextul său să contribuie la frumosul locului. O construcție poate fi ca o
declarație de dragoste făcută orașului său... acesta este un exemplu cum lucrurile sunt
legate între ele și nu poate exista un frumos singular, rupt de context”.12

12
Zumthor, Loc. Cit

72
 CE NE PLACE? CAP.6

ARHITECTURA VINDECĂTOARE

Am așezat la final acest capitol al cărții noastre ca o concluzie la tot ce s-a scris aici despre
subiectul studiat, selectând ceea ce consider că ar putea fi paradigmele ce guvernează
arhitectura care își propune să contribuie la starea de sănătate a locuitorilor săi, ce
conștientizează că spațiul se trăiește la toate cele trei niveluri umane: fizic, mental și
emoțional.

Healing architecture-
arhitectura vindecătoare -
este unul dintre cele mai
studiate subiecte din
domeniul cercetării
contemporane de arhitectură,
dar nu este deloc nou.
Dintotdeauna omul și-a pus
problema relației dintre el,
spațiul construit și situl unde
se edufuca, studiind modul
cum cade lumina soarelui, a
lunii, poziția locașelor de cult
în sit și proporția
dimensiunilor fața de el, constructorul etc. Fără a fi studiate efectiv, intuiția i-a dictat, de cele
mai multe ori constructorului cum trebuiesc așezate bisericile, templele, casele, spațiile
urbane pentru a fi satisfăcut nu numai funcțional ci și spiritual. Științe străvechi precum
geomanția sau Feng-shui au reușit să stabilească reguli foarte clare pentru a controla starea
mentală, energetică și fizică a omului. Nota bene-regulile se aplică acelei culturii care le-a
generat, de aceea eu, ca profesor de ergonomie și arhitect, nu recomand folosirea lor ca
atare, în stare brută, nefitrată prin sita culturală și spirituală a beneficiarului. Cu toate

73
 CE NE PLACE? CAP.6

acestea, ceea ce stă la baza acestor reguli este bine de luat în seamă-subconștientul,
inconștientul, părți ale minții omului care percep mult mai multe date din realitate decât poate
releva și procesa partea conștientă a minții. De altfel, orice tradiție populară și-a constituit în
timp setul ei de reguli ce, în mare parte, are cam aceleași principii bazate pe relația om-
construcție-mediu.

Arhitectura vindecătoare. Poate fi arhitectura vindecătoare? Are spațiul construit valențe

terapeutice? Poate avea el o influență atât de covârșitoare încât să ne producă catharsisul
eliberării din suferința bolilor? Studiile prezentate în cadrul conferinței au pus câteva
probleme. Poate influenta spațiul construit psihicul uman? Cum și în ce proporție? Este
definitorie și decisivă aceasta influență sau rămâne doar la nivel de stare, de impresie?
Putem ameliora starea de bine prin elemente caracteristice legate de forme, culori,
simboluri-obiect? Poate fi arhitectura vindecătoare?

Ce înseamnă, până la urmă ”vindecare”? Poate că de aici trebuie pornit, de la definirea

acestui concept, pentru că da, astăzi, aflați în mijlocul unor furtuni de infromație,
”vindecarea” a devenit un concept cu o multitudine de denotații și conotații.

În literatura de specialitate, sistemul acesta complex numit om se proiectează pe trei planuri,

niveluri: fizic, emoțional și psihic. Planul fizic este perceput și construit totodată, relația fiind
biunivocă, de sistemul nostru senzorial. Ergonomia studiază încă de pe vremea Celui de-al
Doilea Război Mondial parametrii confortului la acest nivel, stabilind standarde, stasuri și
reguli destul de exacte. Evidence based design este unul dintre domeniile specifice care
preia mingea de la fileu și o duce acolo unde ne interesează: design pentru spații de
vindecare, referindu-se însă la obiectele conținute în acestea. De altfel arhitectura și
designul sunt obișnuite cu asfel de stasuri care constituie alfabetul lor. Cercetările și
progresele sunt cunoscute și utilizate deja la nivel de masă. dar ce se petrece la nivelele ne-
fizice, imateriale - mă feresc a folosi acest cuvânt într-o expunere științifică datorită
conotațiilor ezoteric-controversate pe care le-a căpătat. Celeleate arte surate ale arhitecturii
au profitat din plin și au mizat tocmai pe această latură, emoțională. Și arhitectura veți
spune, doar unul dintre reperele sale este ”frumosul”. Principiile de valoare ale arhitecturii,

74
 CE NE PLACE? CAP.6

încă de la Vitruviu erau, printre fermitas și utilitas, și venustas-frumosul, dar ce se petrece la

nivel psihic? Există interacțiune? Este ea semnificativă? Poate fi influențată? Intuiesc că da
și toți participanții la conferința Healing Architecture au făcut mici demonstrații despre cum și
la ce nivel se petrec aceste influențe. Revenind în parametrii arhitecturii, odată ce înțelegem
cum? și ce? avem la îndemînă toate instrumentele cu care lucrăm să facem acest pas-
progres: culoare, lumină, formă, textură, proporții pentru a crea spații vindecătoare.

Am amintit doar despre părțile minții ne-conștinete pentru că asupra acestora sunt studii
științifice, dar mai există și alte planuri unde, măcar intuitiv, dacă nu chiar empiric-științific, se
pot manifesta intersecțiile dintre om și spațiile construite. Mă refer la energii, atât de
discutate și cercetate. Despre energiile electro-magnetice ale Terrei se știu deja destule -și
aici mă refer strict la cercetările științifice cu demonstrații acceptate. De pildă rețelele
magnetice Hartmann apar în Neufert, ediția 37 din 2004, 13 pentru că s-a demonstrat că au
influențe extreme asupra corpului uman. Despre celelalte, denumite bio-energii, cele
generate de mintea și corpul omului - pe care se bazează foarte mult filosofia Feng-shui- mă
voi feri să amintesc. O fac tocmai pentru a nu arunca nici măcar cea mai ușoară umbră de
ezoterism asupra acestei cercetări și pentru a demonstra că, și dacă nu vom ține cont de
aceste aspecte, ies la suprafață multiple puncte unde omul și construcția se interectează la
nivel profund, influențând starea lui emoțională și de sănătate.

După o perioadă în care o serie de amenajări interioare și-au demonstrat eficiența în

ameliorarea stării de bine, mai ales în zona orientală, și în mod special în spații de tratament
și spitale, unde miza este mult mai mare, specialișitii au început să ia în considerare și alți
factori în proiectarea spațiilor decât cei parametrici. Interesul pentru aceast aspect, dincolo
de ceea ce se vede, se raliază la o mișcare amplă, importantă încă din anii optzeci prin
SUA, mișcarea ecologistă în arhitectură, care introduce și alți parametrii în proiectarea de
arhitectură, legați de impactul construcției cu mediul.

13
Pag. 35, în capitolul ”Biologia construcțiilor”, Neufert, 2004

75
 CE NE PLACE? CAP.6

Astfel încât era firesc ca unul dintre punctele de interes ale acestei cercetări să fie chiar
impactul psihologic al mediului construit asupra stării de bine a locuitorului. Nu putem vorbi
despre o arhitectură vindecătoare fără ca acesta să fie în primul rând ecologică, prietenoasă
cu mediul în care este edificată, preocupată să nu consume mult și să nu aducă multă
poluare de orice fel, de la cea de imagine, pâna la cea energetică sau chimică. Nu putem
vorbi despre o arhitectură care dorește să contribuie la ameliorrea stării de bine a
beneficiarilor săi dacă nu este construită din materiale sănătoase, ecologice, ”prietenoase”,
dacă nu este ea însăși o ”casă sănătoasă”.

În cele ce urmează prezint principiile Arhitecturii vindecătoare așa cum rezultă ele din cele
studiate, valorile după care se proiectează o arhitectură care, nu numai că place dar este și
benefică organic, psihic și emoțional. Lucrarea se bazează pe documentație și imagini
preluate de pe internet și pe câteva lucrări menționate la final, în secțiunea bibliografie.
Înainte de a începe expunerea trebuie să punctez faptul că există în practică două situații
distincte atunci când ne referim la măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a concepe și
construi o arhitectură vindecătoare:

1. CONSTRUCȚIA EXISTENTĂ - cu toate daturile sale, și atunci este vorba despre o

reabilitarea în spiritul noilor concepte.

2. CONSTRUCȚIA NOUĂ - încă de la faza de concept se implementează practic datele de

temă care vor genera o construcție după principiile ”healing architecture”.

Deși la construcțiile vechi tot ce se poate face trebuie să țină cont de existent, o să vedem
că sunt destule mijloace de realizare a unor astfel de proiecte. O construcție existentă poate
avea un atu major pe care una nouă nu îl include din start: semnificația sa în memoria
locuitorilor, proiecția în amintirea beneficiarului. De pildă un spațiu de cult care face parte din
tradiția locului va generea în mintea celui care îl vizitează, încă din momentul hotârârii de a-l
vizita o stare anume, care pregătește efectul acelui loc asupra omului. La fel se întâmplă cu
un spital cu tradiție care leagă puternic, de generații ideea de ”vindecare” de imaginea
construcției. Dacă îmi amintesc de multă vreme că și bunicii sau străbunicii mei au fost

76
 CE NE PLACE? CAP.6

ajutați și vindecați în acel spital, numai ideea că merg acolo, numai imaginea sa în fața
ochilor mei îmi dau încredere că acolo voi fi ajutat și procesul de vindecare poate începe.
Acest factor psihologic nu se petrece și în cazul construcțiilor noi. De asemenea acest
aspect poate funcționa și negativ, dacă spitalul acela nu are ceea ce numim ”un bun
renume”.

Pentru a diseca și analiza principiile unei arhitecturi nou construite ținând cont de imapctul
său asupra beneficarului trebuie să ținem cont de două aspecte:

 SITUL - unde se edifică clădirea, fie el construit sau natural. Acest concept ”sit” se
reflectă în trei planuri disctincte pe care este bine să le luam în calcul încă de la concept:

 mediul natural în care se încadrează flora și fauna locală,

 mediul construit studiat în vecinătate ca și în context general urban,

 mediul uman constituit nu numai de beneficiarii direcți cât și de locuitorii

întregii localități asupra căruia elementul nou construit s-ar putea impacta.

Fiecare dintre cele trei medii au, la rândul lor câteva aspecte de luat în calcul, pe care le voi
analiza mai jos. Se va pune problema armoniei construcției cu situl, printr-un dialog pe
toate planurile evidențiate mai sus, a respectării genius loci, a tradițiilor locale, de a ține cont
de condițiile geografice și de mediu prin utilizarea și integrarea lor. Se va studia aportul
construcției la memoria locală, la prezervarea și integrarea naturală, dacă este cazul. În
general clădirea nouă nu ar trebui să fie o povară asupra orașului, adică încă o construcție
ce generează deficit de parcări, ambuteiaje de circulație, secționări de pietonale, consum de
energie sau de presiunea apei, poluare chimică, fonică sau funcțională etc, ci, din contră, ar
trebui să adauge prin toate aspectele sale un plus-valoare zonei unde va trăi printre oameni.

 CONSTRUCȚIA în sine cu toate caracteristicile ei, de la funcțiune la formă.

77
 CE NE PLACE? CAP.6

Aici vorbim de : materiale, execuție, amenajări interioare, consum și întreținere, dialogul cu

situl, modalitatea prin care răspunde cererii beneficiarului dar și a urbei unde se edifică.

SITUL

Nu putem vorbi despre arhitectură

National Research Center For Endangered
Species , SAMOO ARCHITECTS , proiect,
Coreea de Sud
vindecătoare fără valorile unei
construcții sustenabile, edificată după
principiile ecologiei contemporane, într-o
perfectă concordanță cu condițiile
exterioare. Poate că la acest subiect,
cuvântul cheie ar fi ”dialogul” și nu , așa
cum suntem prea mult obișnuit astăzi,
”monologul”. În acest spirit, construcția
va fi un răspuns, nu numai la cerințele
beneficiarului ci și ale sitului, ale
comunității, ale mediului din care face
parte.
Este vorba despre :

 Mediu natural - arhitectura ține cont de relieful natural și de particulațitățile

vegetației sau geografie pe care le va integra în proiect. Conceptul de ”contrast” nu
are prea multă căutare ci, mai degrabă de ”armonie”. Se va căuta plierea construcției
sau ansamblului pe forma sitului, dialogul permanent cu caracteristicile acestuia. Mai
mult decât atât, mediul natural va fi invitat înauntru prin intermediul a două procedee
des folosite:

78
 CE NE PLACE? CAP.6

 grădina interioară

Despre grădinile interioare, Zumthor

declară că se scufundă în energiile
sitului, încercând să se pătrundă de
acestea pentru ca arhitectura să fie
aparţinătoare și congruentă cu genius
loci. Peter Zumthor a constientizat
importanța prezenței unei grădini în
spațiul locuit, abia după maturizarea sa
ca arhitect și vede ”Arhitectura ca o
delimitare a grădinii față de mediul
înconjurator. ” pentru el construcția
Serpentine Pavilion, Londra, Peter Zumthor devine un cadru, iar personajul principal
este gradina din interior, cu toată
„arhitectura ei organică”. Impresia pe care o lasă un astfel de spațiu asupra celor ce-l
trăiesc se poate doar simți printr-o stare de bine. Zumthor crede că relația dintre spațiul
construit și cel natural este intrinsecă, ambele devenind o sinergie de care el, ca arhitect a
fost conștient abia după ce a acumulat experiență.

 deschiderile anvelopantei practicate în urma analizei acestui dialog cu mediul

natural sau construit sunt foarte generoase având o preocupare de a lăsa
exteriorul să pătrundă în interior.

79
 CE NE PLACE? CAP.6

Schiță desenată de autor, http://architecturepastebook.co.uk/pos

http://archleague.org/ main/wp- t/79052654588/aboutvisualarts-alvar-
content/uploads/2013/03/Norden_TWR- aalto-paimio-sanatorium

Imagini din interorul sanatoriului,

80
 CE NE PLACE? CAP.6

https://www.youtube.com/watch?
v=ZTKVJm18IbU

Unul dintre primii arhitecți care au ținut cont de acest principiu este Alvar Aalto, la Paimio
Sanatorium. De altfel acest sanatoriu este și unul dintre primele exemple-model ale
arhitectruii vindecătoare, cu rezultate certe. ținând cont de tradiție dar nu numai ci și de
curentele steinhart-iene ale vremii, Aalto înțelege rostul reculării cu natura în procesul
vindecării astfel încât spitalul este conceput cu un singur tract, vitrat pe ambele fațade pentru
ca natura să intre firesc în interior, către pacienți.

National Research Center For Endangered Species , SAMOO ARCHITECTS ,

proiect, Coreea de Sud

81
 CE NE PLACE? CAP.6

Un alt exemplu, contemporan de astă dată, proiectul lui Saamo Arch. În Coreea de sud este
conceput într-un dialog permanent cu mediul natural. Schițele de mai sus o arată cât se
poate de elocvent.

Tot la capitolul SIT, vorbim în continuare despre mediul unde se edifică obiectul de
arhitectură. Una dintre cele mai noi științe ale psihologiei este ”Psihologia mediului”, ca o
certificare a cercetărilor științifice în acest domeniu.

 Mediu construit

Amplasarea în mijlocul naturii a unui astfel de obiect de arhiteectură ar fi varianta sa ideală.

Însă, cel mai adesea situl este intravilan și atunci se vor punea altfel de probleme. O
construcție ce ține cont de starea de bine a beneficiarilor ei nu poate să aibă un dialog
armonios cu vecinătatea construită. Ne referim la a formă dar și la conexiunile urbane: spații,
legături, poziționarea golurilor, acceselor și funcțiunilor. Desigur însă că este de dorit ca
acest dialog să nu dăuneze funcțiunii și scopurilor clădirii de aceea, în cazuri în care
vecinătățile nu sunt prielnice, Liniștea este unul dintre factorii de confort asupra căruia se va
pune accent, astfel încât se vor ecrana în mod deosebit vecinătăți aducătoare de poluare
fonică. Se vor folosi câteva artificii:

- ecranarea construcției cu grădini vericale sau fațade pline

- întoarcerea interesului către interior, prin intermediul spațiilor comune de tip patio sau a
grădinilor interioare, către care se vor vitra fațadele

-măsuri pentru izolări fonice

 Mediu social

Construcția va ține cont și de cerințele întregii populații ale urbei nu numai de nișa vizată de
beneficiar. Nu trebuie uitat niciodată de faptul că o construcție în mediul urban nu aparține
doar beneficiarilor ei ci are și o parte absolut considerabilă publică, deci nu are cum să fie

82
 CE NE PLACE? CAP.6

indiferentă la acest aspect. Se recomandă deci înglobarea în funcțiunile construcției, pe cât

posibil a unor puncte de interes mai general. De exemplu la parterul unui spital se pot
deschide către pietonal farmacii, puncte de colectare a sângelui, cabinete optice, audio sau
dentare.

 Mediu cultural

În ceea ce privește aspectul cultural, clădirile vindecătoare vor ține cont de legătura dintre
funcțiunea lor, amplasarea în sit și clasa culturală a locuitorilor. Este greu de grezut că o
astfel de construcție, ca de altfel orice construcție, edificată într-un sit rural să aibă un impact
pozitiv, adică să fie bine primită și înțeleasă dacă are un stil modern sau futurist, complet în
dezacord cu situl. Nu se recomandă neapărat construirea în stilul sau procedeele locale,
deși ar fi de dorit în spiritul unei arhitecturi verzi, dar este de dorit ca acestea să fie prezente
în concept, măcar la nivel de simbol sau semnificație. Un bun exemplu este noua arhitectură
ecleziastică din România, țară cu puternică tradiție clasic-creștină, a cărei cutume și rit de
slujire a credinței nu s-a schimbat practic aproape deloc. Poate de aceea o arhitectură
inovatoare la acest capitol este rău primită de locuitorii săi care au uneori reacții vehemente
la adresa ei, refuzând-o pur și simplu, cu observații care țin mai degrabă de superstiții și
prejudecăți decât de o rațiune anume.

 Memorie locală

Păstrarea unor tradiții locale de a edifica și a utiliza, armoniza sunt unul dintre procedeele
utilizate. De pildă, este de dorit, păstrând memoria locuitorilor, să construiesc un spital pe
situl unde, cândva a fost un spital sau o biserică sau orice alt fel de construcție cu impact
pozitiv asemănător asupra locuitorilor. Dacă ei sunt obișnuiți cu o închisoare, este greu de
grezut că vor accepta cu ușurință, ca vechile lor trasee să ducă acum la un spațiu benefic,
de vindecare. Cum spuneam și la început, este foarte importantă ancora ce leagă memeoria
sitului de rolul pe care l-a avut pentru comunitate.

83
 CE NE PLACE? CAP.6

Un alt capitol ce se leagă de SIT este cel al sustenabilității. Este de dorit ca o clădire
sănătoasă să nu fie consumatoare de energie. Așa cum aminteam la început, o arhitectură
vindecătoare este neapărat și una verde deci își va pune problema să utilizeze:

 Energii naturale locale: apă, vânt, soare pentru a micșora consturile de întreținere
în exploatare.

Acest lucru se poate face prin folosirea efectiv, în exploatare, a energiilor locale
regenerabile. Un exemplu este utilizarea energiei solare cu ajutorul fațadelor fotovoltaice sau
termosensibile. Vântul ar putea fi o sursă de energie care s-ar valorifca prin morile de vânt.
Apa de ploaie ar putea fi colectată și folosită menajer. Alte măsuri ecologiste, cum ar fi
reutilizarea apei gri sunt binevenite.

CONSTRUCȚIA

La acest capitol, al edificiului în sine, avem câteva subiecte de punctat:

1. construcția în sine trebuie să fie sănătoasă

Cum spuneam mai devreme, nu putem vorbi de o arhitectură vindecătoare dacă ea în sine
nu este o arhitectură ”verde”, ecologică, după toate regulile binecunoscute. Amintim de:

 materiale ecologice, cât mai naturale, de tipul lemnului sau pietrei

 execuția curată, cu impact de poluare minim

 utilizarea în exploatare a energiilor regenerabile locale

În altă ordine de idei, spațiul interior trebuie să fie un mediu sănătos din toate punctele de
vedere: climat, zgomot, lumină, dimensiuni.

84
 CE NE PLACE? CAP.6

2. răspunde cât mai bine funcțiunilor prin proiectarea care pune accent deosebit pe
confort la toate nivelele senzoriale: kinetic, auditiv, vizual, tactil.

Poate acest tip de arhitectură va utiliza în mod special standardele ergonomice de confort la
toate nivelele senzoriale prin intermediul ultimelor descoperiri în domeniu.

3. amenajările sale interioare contribuie la starea de bine a locuitorilor și aici ne putem

referi la: materiale, culori, stiluri de amnejare, design de mobilier, tot ce poate fi inclus la
acest capitol, de altfel cel mai temeinic studiat și mai elaborat la nivel practic.

85
 CE NE PLACE? CAP.6

Mai mult decât orice alt curent, arhitectura vindecătoare ține cont de impactul fizic și
psihologic pe care au culorile, proprțiile, texturile și materialele asupra psihicului uman. Omul
locuiește interiorul unei clădiri și îl percepe la altă scară, mult mai în detaliu, uneori chiar cu
un contact fizic direct. Este firesc ca și influența spațiului interior să se manifeste mult mai
intens. De la generalele impresii de tip ”place”, ”displace”, mai intensele ”enervează”, ”irită”
sau ”calmează”, ”relaxează”, impactul psihologic al spațiului interior asupra locuitorului său

86
 CE NE PLACE? CAP.6

poate fi, după cum o demonstrază și studiile, chiar mai decisiv, la nivel fizic, cu repercusiuni
asupra stării sale de sănătate sau de bine.

Pe lângă funcțiunile cerute prin proiect, o arhitectură vindecătoare va conține în mod special
spații de relaxare unde vor fi prezente elemente naturale: fântâni arteziene, grădini
interioare, decorații naturale, grădini verticale, decorații de lumină. Mai mult decât oriunde în
acest tip de construcții, climatul interior va fi foarte atent controlat, cu accent pe lumină,
calitatea aerului, aromo-terapie generală etc.

Healing architecture a fost generat ca temă de proiect și și-a impus conceptele în mod
special în următoarele tipuri de funcțiuni:

 spitale

 spații de tratament

 spații de întreținere și înfrumusețare de tip SPA și wellness

 hoteluri

Printre arhitecții importanți în domeniu îi amintesc pe Christian Kyriacou, Peter Zumthor, și

Hussain Varawalla. Au rezultat construcții renumite la nivel mondial, din India până în
Germania, Italia sau Statele Unite ale Americii. " Noi facem un design spre vindecare”
clarifică, referindu-se la "arhitectura vindecatoare", Hussain Varawalla , senior Architect,
HOSMAC , Mumbai : " ...pe care le-aș defini ca și crearea unor medii care te fac să te simti
bine. Într-o anumită măsură, putem generaliza prin a spune că, dacă vă simțiți bine vă veți
vindeca mai repede . Nu cred, în acest sens, că o plagă chirurgicală se va vindeca mai
repede, dar mintea se va vindecă mai repede ", adaugă Varawalla . Deci, în esență, aceasta
înseamnă că un mediu care accentuează procesul de vindecare este "sănătos ". "Design
sănătos” într-un spital înseamnă un amestec armonios de natură și arhitectură, care

87
 CE NE PLACE? CAP.6

promovează sanatatea și ajută recuperarea precoce a bolnavilor " 14. Spitalele ar trebui să
ofere o ambianță primitoare, veselă și un mediu de îngrijire și vindecare ", spune Rajeev
Pathni , Administrator rezident , AIIMS , New Delhi.
Într-un studiu de caz la South Downs Sănătate NHS Trust din Brighton, Marea Britanie, s-a
constatat că spațiul de cazare inițial pentru bolnavii mintali conține secții de câte cicsprezece
paturi. Clădirile sunt construite din cărămidă, tipic victoriene, cu tavane înalte și aspect
auster. Acestea au fost înlocuite cu o nouă clădire care să deservească funcțiunea de spital
de boli psihice, cunoscut sub numele de Mill, unde s-au conceout doar rezerve cu un singur
pat. În secțiile nou proiectate, pacienții au arătat niveluri semnificativ mai mari de satisfacție
cu privire la mediul lor. Ratingurile acordate de pacienți pentru noul spital au fost semnificativ
mai mare pentru aspectul, designul de ansamblu și de organizare spațială. Pacienții au fost
deosebit de multumiți de propria lor zonă privată. În mod semnificativ, mai mulți pacienți din
cele mai noi saloane au simțit că mediul i-a ajutat să se simtă mai bine. Remarcabil ,
pacienții au răspuns semnificativ mai bune la tratament. În cele mai multe cazuri, acestea au
fost, de fapt, aceleași doar cadrul s-a schimbat. Unele dintre aceste diferențe au fost statistic
semnificative iar imaginea de ansamblu este clar îmbunătățită. S-au constatat o ameliorare a
comportamentul pacienților , inclusiv în cazuri de abuzuri verbale și fizice. Aceste rezultate
sunt destul de remarcabile. De pildă numărul de cazuri de pacienți care se răneau a scăzut
la două treimi. Pacienții din clădirile noi par să simtă durere mai puțin fizic și psihologic mai
calm.

Fără îndoială, impresia vizuală pe care ți-o lasă un spital îți va influența felul cum primești
mediul curant și tratamentul. Această impresie coroborată cu ”faima” pozitivă sau negativă a
sa și cu memeoria pe care o ai eventual legată de acest loc de vindecare vor influența
vindecarea pacientului. Starea de teamă față de boală nu va fi ajutată deloc de orice
inconfort prezent, începând cu cel psihic și sfârșind cu cel fizic, mediacl. Prin contrast, o
stare de încredere, calm și relaxare va mări gradul de încredere care va impulsiona
organismul să contribuie la vindecare. " Este important faptul că un spital să nu emane "
14
Dr. Shakti Gupta , Autor de tendințele moderne în planificarea și proiectarea de spitale , principiul și
practica

88
 CE NE PLACE? CAP.6

sindromul clădirii bolnave " cu sisteme de aer condiționat artificiale, care ar putea provoca,
de asemenea, infecții și alte pericole", explică Henning Lensch, arhitect partener la RRR
International Hospital Planners Pte Ltd.
”Cele mai multe spitale folosesc opere de artă și grafică pentru a avea un aspect vesel și
emană căldură . Creația dă un sentiment de caldură și noblețe spațiului " este de acord
Surendra Hiranandani, medic la Hiranandani Group. Pereții spitalului Hiranandani sunt
decorati cu picturi cu imagini din natură cu diferite nuanțe specifice. Specialiștii atrag atenția
la acest capitol că grafica și arta pot fi importante în crearea unei stări de bine, dar parametri
noștri se schimba pe masura ce înaintăm în viață. De aceea ele trebuie să fie în
concordanță ca și cromatică, tematică, texturi cu tipul spațiului pe care îl decorează.

CASĂ DULCE CASĂ

Toate aceste funcțiuni sunt legate de vindecarea bolilor. Însă medicii recomandă prevenția.
Cel mai înțelept este să ții boala de-o parte, cu sau fără mărul zilnic prescris de proverbul
eneglezesc. Specialiștii demonstrează că în timpul somnului organismul are un ciclu prin
care se reface. De asemeni suntem în plină afluență de informație despre modul cum ne
alimentăm. Astfel încât, personal, consider că funcțiunea care ar avea cel mai mare nevoie
de o arhitectură vindecătoare este spațiul rezidențial unde desfășurăm activitățile de
relaxare și odihnă. Acasă unde altundeva ne simțim cel mai protejați și mai vindecați?! De
aceea cred că aceste paradigme ale arhitecturii vindecătoare enumerate mai sus ar trebui
să fie la baza oricărui concept de locuință.

Un aport deosebit la acest capitol îl aduce arhitectul Christian Kyriacou 15 care vede ”în
spatele fiecări uși, o altă poveste de viață” și care impune un concept de ”psihoterapie a

15
http://www.kyriacou.com

89
 CE NE PLACE? CAP.6

Locuința noastră ar trebui să fie întâiul spațiu de vindecare, acasă, acolo unde primim și
dăruim iubire dar și acolo unde ne odihnim și ne alimentăm. Spațiul casei ar trebui să fie
unul de relaxare și nu unul de reprezentare socială, care să aducă neajunsuri confortului
personal. Liniștea, armonia, natura și elementele ei, apa, aerul, verdele ar trebui să pătrundă
casa pentru a ca materia brută să capete viață, să se umanizeze pentru o stare de bine.
Poziționarea casei să țină cont, așa cum o făcea dintotdeauna casa tradițională românească
de relația cu apa, soarele și pământul pe care era construită. Modul cum pătrunde soarele
interiorul casei este la fel de important, coordonat cu funcțiunile sale. Așezarea camerelor în
funcție de poziția soarelui pe cer este importantă nu numai pentru un confort termic dar și
unul psihic. Se știe că melatonina produsă de creier ce inițiază starea de somn este în
legătura cu lumina solară. Sunt studii care stabilesc temepraturi optime pentru anumite
activități. În afară de lumină este important contactul cu natura. Pe cât posibil acesta ar
trebui mărit la maxim prin intermediul grădinilor și spațiilor vitrate. Dacă este vorba de o
locuință urbană, natura va fi ”adusă” prin intermediul grădinilor verticale, a spațiilor verzi
publice etc.

REABILITĂRI DE CONSTRUCȚII EXISTENTE

Cum precizam la început, în cazul clădirilor existente ne vom punea problema ameliorării lor
din puncte de vedere ale arhitecturii vindecătoare. Pentru a face acest lucru cât mai
profesionist cu putință este necesară efectuarea câtorva analaize:

 analizarea construcției din punct de vedere al sănătății sale, posibilității implementării

unor paradigme healing, relației cu situl, potențialului healing sau neajunsurilor din
acest punct de vedere

 analizarea sitului unde viețuiește observând impactul asupra locuitorilor, locul în

memeoria urbei, mediul natural prin floră și faună

16
Confesorul caselor (eng. Trad aut.)

90
 CE NE PLACE? CAP.6

O primă măsură ar fi să vindecăm clădirea, cu alte cuvinte, să facem din cea existentă o
clădire sănătoasă unde lumina să intre din belșug, cu un climat interior potrivit și bine
controlat, cu bună relație cu mediul natural, construită și finisată din materiale ecologice.
Abia după aceea vor urma etapele de arhitectură vindecătoare pe care le regăsim printre
paradigmele enumerate mai sus: accent pe ambianță relaxantă, controlul luminii, aromo-
terapie, intruziunea naturii. Pentru acest ultim punct, extrem de important pentru o
arhitectură vindecătoare, este imperios necesar aducerea prin orice mijloace a naturii cât
mai aproape și în interiorul clădirii. Fie construim un pațio-grădină interioară, fie avem grădini
verticale fie doar ne deschidem ferestrele larg către un spațiu natural potrivit, natura, verdele
ei, energiile ei trebuie să pătrundă interiorul. Relația cu vecinătățile este, de aceea foarte
importantă și primează atunci când hotărâm potențialul healing al unei construcții existente.
Vecinătăți care aduc poluări sonore, de aer, chimice și funcționale îngreunează sau fac
imposibilă transformarea construcției într-un de tip healing architecture, oricâte măsuri am
lua.

Acestea sunt câteva dintre paradigmele la care se raportează conceptul de arhitectură

vindecătoare. De când studiez acest subiect caut un alt termen pentru acest tip de
arhitectură pentru că ”vindecătoare” mi se pare puțin cam mult. Arhitectura nu este în sine
vindecătoare dar, așa cum toate studiile o arată, influențează starea interioară a omului,
putând astfel să contribuie la o mai bună vindecare, la o ameliorare timpurie a diveselor
sufeințe dacă nu chiar, așa cum experimentele din spaitalele psihiatrice o arată, la o
îmbunătățire a stării emoționale și mentale a pacienților. De asemenea, ar fi foarte utilă
folosirea principiilor healing architecture în spțiile rezidențiale, pentru a preveni și îmbunătăți
starea de relaxare și imunitatea la stres.

Astfel încât, o traducere mai potrivită în limba română a conceptului ”healing architecture”
este, poate ”arhitectură pentru o stare de bine”, tocmai pentru a nu exacerba așteptările ce
generează dezamăgiri către o astfel de construcție.

91
 CE NE PLACE? CAP.6

Subiectul este vast și necesită multe studii în domenii conexe, cum ar fi psihologia, igiena,
ergonomia, medicina, tocmai pentru a stabili cât mai exact modul cum poate fi influențată în
bine starea interioară a locuitorilor.

92