2023

BIOCHIMIA ȘI MICROBIOLOGA ALIMENTELOR DE STRUCTURA BIOSFEREI

ORIGINE VEGETALĂ
Litosfera
Hidrosfera
dr., conf. univ. Natalia VLADEI
Atmosfera
În componența biosferei intră diferite tipuri de materie:
1. materie vie – biomasa alcătuită din vegetație (circa 99% din ecosistemele terestre și circa 50% din
ecosistemele acvatice) și animale. Ea se estimează la circa 2,4×1012 tone (circa 0,001% din masa crustei
2. CIRCUITUL NUTRIENȚILOR ÎN NATURĂ. terestre);
2. materie organică biogenă – resturile organismelor moarte din apă și sol. Cu timpul, se transformă în humus;
CICLURI BIOGEOCHIMICE. 3. materie inertă – substanța anorganică ce formează litosfera, hidrosfera și atmosfera;
4. materie bioinertă – complex din materie vie, organică biogenică și inertă (solul, mâlul, apa freatică);
5. materie radioactivă – izotopii radioactivi naturali, care genereaz[ radia\ie ionizant[;
6. atomi liberi dispersați – minereuri metalice din straturile litosferei;
7. pulbere cosmică – particule solide de origine cosmică;
1 8. materie organică tehnogenă – compuși organici produși de industria chimică (pesticide etc.). 2

Chișinău, 2023

CICLURI BIOGEOCHIMICE
CICLU BIOGEOCHIMIC
BIOGEOCHIMÍE – Ramură a geochimiei care studiază compoziţia chimică a biosferei. Ciclul biogeochimic reprezintă circuitul elementelor chimice necesare viețuitoarelor, în spațiul
Circuitul biogeochimic global nu este închis. biotic (biosferă) și abiotic (litosfera, atmosferă și hidrosferă).
Reciclarea substanțelor atinge 90–98%. Restul sunt „depuneri geologice“. Conceptul a fost introdus de biochimistul Serghei Vinogradski și cuprinde următoarele
 Circuitul elementelor biogene (carbon, oxigen, azot, sulf) în biosferă – reprezintă trecerea lor din forma componente:
minerală în materia vie şi invers, ca urmare a unor transformări chimice şi biologice  Circuitul apei în natură
 Se pot distinge două mari categorii de circuite biogeochimice globale:  Circuitul carbonului
 circuite gazoase, în care rezervorul principal al elementelor este atmosfera (ex. C, N, O)  Circuitul hidrogenului
 circuite sedimentare, în care rezervorul principal al elementelor îl reprezintă litosfera
 Circuitul oxigenului
 Reînnoirea biomasei în biosferă se produce în circa 8 ani. Biomasa vegetală a uscatului se reînnoiește mai lent
 Circuitul azotului
(în circa 14 ani), iar biomasa oceanului – cu mult mai repede. Masa organică din oceane se reînnoiește timp de
33 de zile, iar masa vegetală – în fiecare zi.  Circuitul sulfului
Biomasa și numărul speciilor în ecosistemele terestre crește de la poli spre ecuator:  Circuitul fosforului
 în tundră există circa 500 de specii de plante,
 Circuitul metalelor în natură
 în zona de stepă – pînă la 2000 de specii,
 în pădurile tropicale – peste 8000 de specii. Existența unor astfel de cicluri, conferă ecosferei o putere considerabilă de autoreglare, care
3 4
Schimbul de apă în hidrosferă durează circa 2800 de ani. asigură perenitatea sa și se manifestă printr-o rată constantă de circulație a fiecărui element
prezent în mediu.
Reînnoirea O2 din atmosferă are loc în decursul a câtorva mii de ani, iar a CO2 – timp de 6,3 ani.
 2023

Intr-un ciclu biogeochimic se deosebesc un fond disponibil cu circulație rapidă (de ex, azotul din
sol) și un fond relativ nedisponibil cu deplasări mai lente (de ex, azotul atmosferic). CICLUL DE OXIGEN
CICLU BIOGEOCHIMIC
În raport cu capacitatea substanței de a se reîntoarce în cantitate mai mare sau mai mică în circuit,
deosebim două categorii de cicluri biogeochimice globale:
 Ciclurile relativ perfecte sau gazoase le întâlnim la azot, oxigen, carbon etc., în care rezervorul
 Atmosfera conţine aproximativ 1,21011 t O2 - 21%.
principal îl reprezintă atmosfera.
 Ciclurile relativ imperfecte sau sedimentare se întâlnesc la fosfor, calciu, fier, sulf etc., în care
 În urma fotosintezei se formează anual 2,31011 t O2
rezervorul principal al elementelor îl reprezintă litosfera.
Fluxul de materie intre organismele vii si lumea anorganica include diverse elemente chimice Aproape toată această cantitate de oxigen este folosită în procesele de respiraţie şi fermentaţie
necesare pentru a asigura cresterea normala si buna functionare a microorganismelor, plantelor,
animalelor si omului, numite elemente esentiale (macroelemente si microelemente).
Cantitatea de oxigen nefolosită se apreciază după masa substanţei organice care se depune în roci.
Macroelementele sunt prezente in tesuturile vii in cantitati relativ mari; deficitul in aceste substante
poate provoca disfunctionalitati grave.
Dintre ele carbonul, hidrogenul, oxigenul si azotul sunt componenti de baza ai materiei organice. O altă sursă de oxigen atmosferic o constituie procesul de fotodisociere a moleculelor de apă:
Lor li se adauga calciul, fosforul, potasiul, sodiul, clorul, sulful si magneziul care ating in general hν
valori mai mari de 0,005% in corpul organismelor. H2O H2 + O2
În urma fotodisocierii se formează circa 2106 t oxigen pe an.
Circuitul in natura a acestor elemente poate fi analizat in interiorul ecosistemelor, dar si pe spatii
5 6
mai vaste si chiar la nivelul intregului glob terestru.

CICLUL OXIGENULUI ÎN BIOSFERĂ

Astfel, formarea şi consumarea oxigenului reprezintă practic un ciclu închis între

fotosinteză şi distrucţia microbiologică a substanţei organice în biosferă:

fotosinteza

H2O respiraţie O2

H2O2
cataliza

7 8
 2023

CIRCUITUL CARBONULUI CIRCUITUL GLOBAL AL CARBONULUI

 Deoarece ieşirile din „sistem" realizate numai prin fotosinteză nu cresc

 Carbonul (C) reprezintă elementul de bază al materiei vii, ocupând 49% din
în aceeaşi proporţie cu intrările industriale, se înregistrează în atmosferă,
greutatea substanţei uscate
în ultimul secol al mileniului II, o creştere progresivă de CO2 în aer (de
la 280 ppm, la începutul secolului, la 375 ppm astăzi)
 La fel, carbonul, deţine 24,9% din compoziţia globală a biosferei

 Acest lucru a condus la încălzirea atmosferei şi crearea unor

 Principalul rezervor de carbon implicat în funcţionarea biosferei îl constituie dezechilibre globale în circuitul apei în natură, îndeosebi, topiri ale
bioxidul de carbon (CO2) dizolvat sub formă de ioni carbonici în mările şi calotelor glaciare
oceanele planetei (35 000 milioane tone)

9 10

RATE DE SCHIMB A CARBONULUI IN BIOSFERA

CICLUL BIOGEOCHIMIC AL CARBONULUI
Felul schimbului în tone/an
Oxigen eliberat de plante 230
din care: de păduri 130
de suprafeţe cultivate 45
Bioxid de carbon consumat de biosferă 300
din care: de păduri 170 circa 30 t/ha
de suprafeţe cultivate 60 circa 5 t/ha
Bioxid de carbon eliminat prin arderi 25
Producţia de deşeuri organice 40
Producţia de biomasă 117 (58.109 t carbon)
Prelevări de lemn (1982) 2,5
din care pentru combustibil 1,4
Producţia de combustibili fosili 7,5
din care: cărbune 3,9
petrol 2,6
gaze combustibile 1,0 11 12
 2023

Ciclurile
interdependente ale
carbonului, oxigenului
si hidrogenului

13 14

CICLUL APEI IN NATURA

Ciclu hidrologic este miscarea continua a apei intre pamant si atmosfera.

Datorita diferitor influente, apa se evapora atat de pe suprafata pamantului cat si a apei si transpira din celulele vii.
Acesti vapori circula prin atmosfera si se precipita sub forma de ploaie si zapada.
Atingand suprafata pamantului , apa urmeaza doua cai : o parte determinata de intensitatea ploii , de porozitatea , permeabilitatea ,
si umiditatea anterioara a solului , se scurge pe suprafata solluli direct in rauri , lacuri si oceane. Cealalta parte se ifiltreaza in sol.
Biosfera conţine circa 1 350 milioane km3 de apă, din care cea mai mare parte (97%) se află în oceane
Apele continentale (fluvii, lacuri, pânze freatice etc.) reprezintă 8,3 milioane km3, adică numai 0,6% din cantitatea totală
Restul de apă din biosferă se distribuie astfel:
 12 700 km3 este prezentă în atmosferă sub formă de vapori

 400 km3 este conţinută în biomasa animală şi vegetală

Dinamica ciclului este variabilă în funcţie de sectoarele sale:

Statistic, o moleculă de apă staţionează în medie 9 zile în rezervorul atmosferic şi mai multe milenii în rezervorul oceanic şi în
calotele glaciare.
Totalul evaporaţiei este evaluat la 70 x 1012 m3/an deasupra continentelor şi 350 x 1012 m3/an deasupra oceanelor, iar cantitatea
15 16
totală de precipitaţii 100 x 1012 m3/an deasupra continentelor şi 320 x 1012 m3/an deasupra oceanelor.
 2023

MODIFICĂRI ALE CICLULUI HIDROLOGIC CIRCUITUL APEI ÎN PLANTE

Prin circulaţia ei în plante, apa asigură următoarele procese:

 Defrişări: scade capacitatea de retenţie a apei, creşte eroziunea şi sedimentarea
 Lacuri aritificiale: cresc evaporarea, sedimentarea şi timpul de rezidenţă a apei, astfel că
în aval scad nutrienţii şi suspensiile şi adesea creşte salinitatea; Prizarea de ape de la fund
la lacuri adânci dau aval ape reci, anoxice, cu compuşi toxici etc.; uzinarea neregulată
produce debite cu mari oscilaţii;
 Irigaţiile: Produc sărăturarea solurilor şi apelor subterane în regiuni semiaride şi aride;
 Dragarea(a sapa fundul apei pentru a extrage material) pentru navigaţie produce
mobilizarea sedimentelor şi creşterea concentraţiei unor toxici;
 Aducţiuile (canale de transport artificial al apei) interbazinale scad capacitatea de diluţie
a râului din care se fac şi îi cresc salinitatea, coboară nivelele freatice şi fac transfer
interbazinal de poluanţi;
17
 a) Transport ca solvent substanţele minerale câtre frunze;
 b) Asigură turgescenţa celulelor şi conferă poziţia erectă plantelor ierboase:
 c) Asigură mediul pentru desfurarea unor reacţii de biosinteză şi de
biodegradare a unor substanţe din plante;
 d) Participă la procesul de creştere a plantelor;
 e) Contribuie la reglarea temperaturii plantelor. Pentru vaporizarea unui gram
de apă în procesul de transpiraţie se consumă o energie echivalentă cu 2257 kJ;
 f) Participă la procesul de fotosinteză cu protonii şi electronii din procesul de
fotoliză a apei.
18

CIRCUITUL APEI ÎN PLANTE CIRCUITUL APEI ÎN PLANTE

 Apa reprezintă solventul pentru substanţele minerale şi unii compuşi

organici solubili şi sub această formă este absorbită prin rădăcini şi
condusă prin vasele luminoase (xilem) câtre frunze, unde participă la
biosinteza organică

 O parte din această apă se pierde prin evaporare şi transpiraţie şi

reintră în circuitul natural

 O altă parte coboară împreună cu „elaboratele biosintetizate" şi se

depozitează în organe de rezervă, constituind apa înglobată (tuberculi,
bulbi, parenchime speciale). Această coborâre se face prin vasele
liberiene (floemul).
19 20
 2023

CIRCUITUL
NUTRIENȚILOR CIRCUITUL AZOTULUI
ÎN NATURĂ

Circuitul azotului este mult mai complex decât al celorlalte elemente biogene
analizate până acum; acest ciclu este influenţat de rezerva uriaşă de azot liber
din atmosferă.
Spre deosebire de carbon, atmosfera este foarte bogată în azot (79%)

Azotul se prezintă sub formă moleculară (N2)

Deasupra fiecărui hectar de pământ sau apă se află 80.000 t azot

molecular (considerat practic un gaz inert); există însă foarte puţine
organisme capabile să-l utilizeze şi sub această formă (N2)

Din punct de vedere biologic, principalul rezervor de azot este alcătuit

din azotul mineral, amoniac, nitriţi, nitraţi etc.
21 22

CIRCUITUL AZOTULUI ÎN NATURĂ

Circuitul azotului în natură (sau ciclul azotului) - procesul de circulație continuă a azotului în
atmosferă, scoarța terestră, organismele animale și cele vegetale, în decursul căruia acest element
chimic trece prin diverse forme și combinații chimice.
Astfel, azotul poate exista în stare gazoasă, sau ca nitrat, nitrit, amoniac sau intra în componența a
diverși compuși organici. Transformările survenite în cursul ciclului azotului pot să fie parte a unor
procese biologice sau nebiologice.
Ciclul biogeochimic al azotului este relativ perfect, deoarece pe măsură ce acest element este
consumat, mecanisme de feed-back readuc azotul din nou în circuit.
În ecosferă există rezerve practic nelimitate de azot, în special sub formă moleculară în atmosferă și
compuși ai azotului în sol.
Formele azotului accesibile pentru plante sunt azotații.
O sursă de obținere a azotaților pentru plante o constituie organismele fixatoare de azot
atmosferic. De exemplu, Bacteria radicicola fixează până la 280 kg azot/ha/an.
23 24
 2023

Ciclul azotului în natură

BIOSFEROLOGIA

CIRCUITUL AZOTULUI
IN NATURA

25 26

CIRCUITUL AZOTULUI IMPLICAT ÎN MATERIA VIE

Fitofiziologii impart ciclul biogeochimic al azotului in doua sectiuni:

a) ciclul mare, in care se utilizeaza si se inscrie in circuit fondul urias de rezerva (circa 79% din
atmosfera)
În evoluţia mediului viu, câteva fenomene biologice şi biochimice, în care este implicat
b) ciclul mic, in care circulatia azotului se desfasoara intre organisme si sol, fara participarea
azotul, sunt determinante pentru funcţionarea „sistemului biologic“:
fondului de rezerva.
Sub actiunea descarcarilor electrice sau a radiatiilor ultraviolete are loc, pornind de la N2 si O2,  Fixarea azotului (se efectuează de către bacterii, alge albastre şi anumite ciuperci)
formarea de oxizi de azot care, odata cu ploaia, sunt antrenati la sol.  Amonificarea (proces de mineralizare a substanţelor organice cu formare de amoniac)
Cantitatea de azot astfel ajunsa la sol poate varia intre 0.5 si 16.0 kg/ha/an, fiind estimata la nivel
 Nitrificarea (procesul de transformare a amoniacului în nitraţi)
global la milioane t/an.
Prin actiunea organismelor fixatoare de azot din sol (Azotobacter, Clostridium etc.) si a celor  Denitrificarea
simbionte prezente in nodozitatile de pe radacini
(Rhisobium pentru Leguminosae, Actinomyces pentru Alnus) sau de pe frunze (Mycobacterium
rubiaceum la Rubiaceae), sunt transferate in biosfera sub forma de substanta organica cantitati
considerabile de azot, apreciate la 44 milioane tone/an.
27 28
Fenomenul de fixare biologica are loc cu amploare mai redusa (10 milioane tone/an) si in mediul
acvatic sau pe soluri umede, prin activitatea metabolica a unor alge albastre (Cyanophyta).

CIRCUITUL AZOTULUI
Azotul este un element esential pentru existenta vietii in
biosfera, deoarece este inclus in structura tuturor proteinelor
si a acizilor nucleici. Desi este prezent in natura in cantitati
foarte mari, se gaseste aproape invariabil in forme inaccesibile
direct, plantelor si animalelor
Circuitul azotului in natura se desfasoara pe parcursul a mai
multor etape care implica desfasurarea unor multiple activitati
biochimice, unele au loc in anaerobioza iar altele in prezenta
oxigenului.
29
BACTERIILE CARE PARTICIPA LA ACEASTA FIXARE
SUNT DIVIZATE IN 3 GRUPE
 - Bacterii fixatoare de N2 libere aerobe
 - bacterii fixatoare de N2 libere anaerobe;
 - bacterii fixatoare de N2 care traiesc in asociatie cu plantele.
31
2023
FIXAREA AZOTULUI MOLECULAR
 Se poate realiza pe cale abiotica si biotica
 Pe cale abiotica fixarea se realizeaza prin iradieri, descarcari
electrice si prin intermediul precipitatiilor.
 Pe cale biotica fixarea azotului molecular este un proces lent si
continuu prin care, sub actiunea a peste 100 genuri de bacterii
diferite, azotul gazos atmosferic este convertit la forme fixe (NH4-,
NO3-, NO2-), care sunt folosite de plante si introduse in forme
organice utilizand energia obtinuta prin fotosinteza.
30
BACTERII FIXATOARE DE N2 LIBERE AEROBE
 In anul 1901 Beijerinck reuseste izolarea din sol a doua
specii de bacterii, care au capacitatea de fixare aeroba a
azotului molecular.
 Ulterior, cercetarile au evidentiat existenta si a altor specii
capabile sa realizeze acest proces.
32
 2023

DINTRE CELE MAI CUNOSCUTE SPECII PUTEM ENUMERA
 Azotobacter chroococcum;
 - Azotobacter vinelandii;
 - Azotobacter agile;
 - Azotobacter insigne;
 - Azotobacter macrocytogenes;
 - Azotobacter mobile;
FIXAREA ANAEROBA A AZOTULUI MOLECULAR
Fixarea anaeroba a N2 a fost evidentiata inca din 1893 de Winogradski care
a reusit izolarea si cultivarea pe un mediu nutritiv lipsit de N, a
speciei Clostridium pasteurianum, specie mult raspandita in sol.
Ulterior au fost descrise si alte specii anaerobe care apartin
genurile: Desulfovibrio sp., Desulfatomaculum sp., Methanobacillus sp

 - Azotobacter fluminensis;
Fixare anaeroba a N2 are un rol esential in solurile putin aerate sau invadate
 - Beijerinckia indica; de apa (mlastini, orezarii) unde Clostridium pasteurinum este principalul
 - Derxia gummosa; fixator de azot.
 - Rhodospirillum sp.;
33 34
 - Rhodopseudomonas sp

BACTERII FIXATOARE DE N2 CARE TRAIESC IN

ASOCIATIE CU PLANTELE

În functie de relatia care se stabileste intre cei doi parteneri, intalnim trei tipuri
de simbioza:

 simbioza Rhizobium - leguminoase;

 simbioza Actinomicete - neleguminoase;

 simbioza asociativa.

35 36
 2023

SIMBIOZA ACTINOMECETE
SIMBIOZA RHIZOBIUM - LEGUMINOASE PLANTE NELEGUMINOASE

 In solurile cultivate cu leguminoase, in afara de fixarea

N2 atmosferic de catre bacteriile libere aerobe sau anaerobe se
Actinorizele reprezinta asociatii simbiotice fixatoare de N2 la aproximaativ
mai produce si fixarea de catre microorganismele simbiotice care
200 specii de angiosperme, care sunt plante neleguminoase caracteristice
traiesc in nodozitatile de pe radacinile acestor plante.
zonelor cu deficit de azot.
 Desi formarea de nodozitati pe radacinile plantelor leguminoase
se cunoaste din antichitate, fenomenul era considerat ca un
proces patologic, tumoral sau datorat unor intepaturi de insecte. Bacteriile care traiesc in simbioza cu aceste plante apartin genului Frankia,
fam. Frankiaceae, ord.Actynomycetales. Cele mai cunoscute genuri de
 Abia in 1865, Voronin a descris nodozitatile si corpusculii ce-i
plante in zona noastra: Hippophae, Elaeagnus.
contin, iar in 1887 Beijerinck a izolat si descris bacteriile care le
produc
37 38

SIMBIOZA ASOCIATIVA

Prima semnalare a fixarii N2 de microorganisme asociative a fost facuta in anul 1974.

Cercetarile efectuate au pus in evidenta existenta a mai multor specii de bacterii ale
genului Azospirillum sp., Bacillus sp., Klebsiella sp., care traiesc in asociatie cu radacinile unor
graminee.

 - Azospirillum lipoferum - porumb;

 - Azospirillum brasilense - grau, orez;
 - Bacillus macerans - porumb;
 - Klebsiella pneumoniae - Poa pratensis.

39
Fixarea asociativa este mai raspandita de aproximativ 5 ori in zonele tropicale fata de 40
zona temperata.
 2023

AMONIFICAREA

Substantele organice azotate, reprezentand 99 % din rezervele totale de N2 din sol,

constau din rezerve humice si din alti compusi acumulati in mod natural in sol prin Procesul de amonificare propriu-zis este precedat de descompunerea moleculelor
procesul de fixare biologica a N2 si prin cel de degradare a resturilor organice proteice prin hidroliza, cu ajutorul proteazelor extracelulare eliberate de numeroasele
vegetale si animale, a ingrasamintelor verzi si a balegarului.
specii de microorganisme aerobe si anaerobe dupa formula generala:

Insasi celulele bacteriene reprezinta o masa de substanta organica, predominant

proteica, de aproximativ 6 t/ha, la care se adauga circa 20 de tone reprezentate de H2O H2O H2O H2O
restul microflorei si microfaunei. Daca acest N2 organic ar ramane ca atare, Proteina Proteinaza Peptone Peptonaza Peptide Peptidaze Aminoacizi
rezervele de N2 accesibile plantelor s-ar micsora in fiecare an si nu ar mai permite
cresterea plantelor.
Aminoacizii rezultati din aceasta degradare patrund in interiorul celulelor bacteriene, unde
sufera un proces de dezaminare, din care rezulta NH3 si acidul organic corespunzator.
In mod normal insa, aceste substante sufera un proces de mineralizare, la sfarsitul (acid acetic, formic, propionic, butiric, valerianic)
caruia sunt aduse in stare de NH3

41 42

NITRIFICAREA

Natura biologica a acestui proces a fost demonstrata prin suprimarea lui

Nitrificarea este un proces de oxidare a NH3 si a altor forme reduse ale in urma sterilizarii solului prin incalzire la 110oC, sau prin tratarea cu
N2 anorganic eliberate in sol in cursul procesului de amonificare, in nitrati care vapori de cloroform.
reprezinta forma asimilabila pentru majoritatea plantelor verzi.

In laborator s-a demonstrat ca procesul se desfasoara in doua faze:

In acelasi timp insa, nitratii reprezinta si forma sub care N2 din sol este pierdut, 1. Nitritarea - consta in disparitia NH3 si inlocuirea lui cu nitriti.
deoarece fiind solubili, sunt spalati de ploaie sau redusi la NH3, nitrati sau chiar
N2 molecular prin denitrificare.
2. Nitratarea, inlocuirea nitritilor cu nitrati (HNO2 HNO3).

43 44

Microorganismele nitrificatoare sunt autotrofe chimiosintetizante care isi procura
prin reactii chimice oxidative, energia necesara pentru producerea substantelor
celulare proprii.
Ele sunt aerobe stricte - raspandite practic in toate tipurile de sol, si folosesc ca
sursa de carbon, C mineral din CO2 si carbonati, iar ca sursa de N amoniacul sau
nitritii.
Intre bacteriile nitroase - nitrit bacteriile - putem cita: Nitrozomonas europaea,
Nitrosococcus oceanus, Nitrosospira briensis si Nitrosolobus multiformis, care transforma
sarurile amoniacale in nitriti.
Bacteriile nitrice (nitratbacteriile) frecvent intalnite sunt: Nitrobacter Winogradskii,
Nitrospira gracilis si Nitrococcus mobilis, ce realizeaza etapa a doua a nitrificarii,
nitratarea - care consta in oxidarea nitritilor pana la nitrati 45
DENITRIFICAREA
Nitritii acumulati in sol, ca rezultat al procesului de nitrificare, sunt in parte
consumati de plantele superioare, iar o cantitate variabila este spalata de apele de
infiltrare si siroire. Nitritii pot fi folositi si de microorganisme, fie ca sunt asimilati in
cursul proceselor de sinteza a protoplasmei acestora (asimilarea nitritilor), fie ca
sunt redusi, pentru oxidarea unei substante organice sau minerale.
Denitrificarea reprezinta un proces care inchide circuitul prin intoarcerea
N2 molecular in natura.
Reducerea nitratilor in procesul de denitrificare se face fie pana la N2 sau NH3, fie
pana la stadii intermediare ca nitriti, acidul hiponitros etc.
Conditiile optime de producere sunt realizate in solurile saturate cu apa si in
structurile profunde in care pot reactiona urmatoarele grupuri de microorganisme. 47
2023
Nitrificarea care reprezinta a 3-a faza a circuitului azotului in natura, este un proces
de importanta exceptionala, deoarece aduce substantele azotate in forma cea mai
usor accesibila plantelor.
Dealtfel, s-a observat ca in general numarul microorganismelor nitrificatoare este
proportional cu fertilitatea solului, putand ajunge, in solurile fertile, pana la un milion
de bacterii pe gramul de sol. Numarul mare de nitrificatori din solurile fertile,
comparativ cu solurile intelenite, se datoreaza si faptului ca primele sunt lucrate si
deci bine aerate.
46
Bacteriile denitrificatoare propriu zise ce reduc NO3- la N2 sunt: Pseudomonas
stutzeri si Pseudomonas denitrificans.
Dintre microorganismele din flora generala a solului capabile sa reduca NO3- la NO2-
sunt: Bacillus megaterium, Pseudomonas aeruginosa etc., precum si unele bacterii
sulfuroase ca: Thiobacillus denitrificans.
Semnificatia procesului de denitrificare este inca controversata, acesta fiind considerat
de unii autori ca un fenomen patologic, inconstant si relativ rar in conditii naturale ale
solurilor de cultura. Este sigur ca reducerea nitratilor pana la N2 gazos reprezinta
pentru solul respectiv o pierdere reala care poate ajunge pana la 120 kg N2/ha/an, cu
toate ca o parte din N2 degajat poate fi preluat de fixatorii de N2 anaerobi cum
sunt: Clostridium pasteurianum.
48

In acelasi timp, reducerea incompleta, pana la stadiile intermediare, de nitriti si NH3,
este mai putin daunatoare pentru fertilitatea solului respectiv, deoarece NH3 poate
fi folosit de unele microorganisme heterotrofe, in timp ce nitritii sunt preluati de
nitratbacterii si reoxidari in nitrati.
Dar pentru aceasta este necesar ca necromasa sa rămână in ecosistem, stimulandu-
se procesele de descompunere si mineralizare a ei. In acest scop este necesara
conservarea humusului, impiedicarea spalarii lui ca urmare a eroziunii, dar si evitarea
distrugerii microorganismelor implicate in acest circuit (care pot fi afectate, de
exemplu, prin utilizarea pesticidelor cu spectru larg de actiune).
49
Va mulțumesc!
51
2023
Pe terenurile cultivate cu cereale sau plante prășitoare, materia organica rezultata din
procesul de fotosinteza este in cea mai mare parte preluata de om prin recoltarea
culturilor, astfel ca nu este asigurata suficienta masa organica de natura ca prin
descompunere sa furnizeze azot. De aceea este necesara aplicarea unor mari cantități de
îngrășăminte azotoase (organice sau chimice), ce pot asigura producții mari, dar care
creează serioase probleme de poluare a solurilor si a apei.
O alta cale de menținere a fertilității solului prin procedee naturale o constituie rotația
culturilor, plantele consumatoare de azot fiind cultivate in asolament cu leguminoase
fixatoare de azot (lucerna, trifoi, borceag s.a.).
50