De vorbă cu părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Interviu realizat de Teodora Roşca (ASCOR Cluj),

la 28 septembrie 1998, Bucureşti

R: Părinte, ca lider al comitetului de organizare ROMFEST, cum percepeţi ediţie de anul

acesta?
– Percep ediţia de anul acesta ca pe o formă deosebită, pentru că până acum eram
noi între noi. Noi ştiam, noi ne plângeam, noi ne consolam, noi răspundeam. Era
un fel de proces în contumancie, în care acuzatul nu era de faţă. Nici măcar
martorii nu erau de faţă. (...) Contactul cu cei din ţară s-a făcut abia acum.
– Am avut desigur şi unele greşeli în organizare. Am avut şi opoziţiile din partea
ziarelor care sunt anti-naţionaliste, anti-româneşti, anti-cultural-româneşti,
internaţionaliste, sau care îşi declară descendenţa din scriitorii francezi. Dar nu
asta m-a interesat. Pe mine m-a interesat, în mod deosebit, să văd reacţia unei
categorii de oameni care simte că ceva este în neregulă în ţara aceasta şi că trebuie
ceva nou.
– Au fost şi foşti deţinuţi politici, şi unele persoane din mediul intelectual, şi
tineretul – o experienţă extraordinară pentru noi.

R: Am înţeles că tema ediţiei de anul acesta a constituit-o reconcilierea diasporei noastre

cu Biserica Ortodoxă Română. Credeţi că a fost atins pozitiv subiectul?
– Da, adică ne interesau două aspecte. Un aspect era să restabilim nişte relaţii
spirituale şi de dragoste între noi şi cei din ţară – încă nu s-a terminat, cel puţin
pentru unii dintre noi; şi nu în sens geografic, ci în sensul că suntem ţinuţi departe
de ideea de unitate creştină şi ortodoxă şi românească. Deci trebuia restabilită
această relaţie sufletească, de comunicare măcar, dacă nu de schimburi efective de
persoane, care să vină aici sau care să meargă acolo.
– Şi de asemenea, să încercăm să vindecăm rănile acestea care sunt crescute în
sânul Bisericii, din cauza conflictului cu Biserica Greco-Catolică. Nu soluţionarea
 mecanică, ci soluţionarea prin iubire, ţinând cont de elementul uman şi de o parte
şi de alta.

R: Părinte, cum explicaţi submediatizarea ROMFEST-ului?

– Foarte simplu. Noi nu veneam cu nişte idei democrate, noi nu veneam cu ideea
subordonării artei şi culturii noastre faţă de cele din occident. Nu veneam nici cu
banii masoneriei, ci veneam cu intenţia unui naţionalism – cu ideea de patrie şi de
Biserică – fără exagerări şi fără excese; dar ei sunt speriaţi de orice cuvânt care
înseamnă naţional şi naţionalism, fiindcă pe ei nu-i interesează de fapt nici
neamul românesc.

R: Dar am înţeles că au fost totuşi persoane care au încercat să inducă nişte idei mai
deplasate de la subiect.
– Au fost câteva intenţii prin care s-au încercat să se facă tulburări – şi sunt convins
că lucrurile acestea n-au fost întâmplătoare – dar s-au soluţionat.

R: Cum percepeţi diaspora română?

– Diaspora română este tot aşa de dezbinată ca şi societatea română din care a
purces, pentru că în toată această perioadă s-au făcut eforturi extraordinare –
vorbesc mai ales înainte de revoluţie – ca diaspora să fie ruptă în mai multe
grupări şi fragmente, după cum după revoluţie nu s-a făcut nici un efort, din
partea guvernelor care s-au succedat, spre a stabili o relaţie reală cu diaspora, ci
mereu a fost o neîncredere, o subminare a încercărilor noastre de a ajunge în ţară,
şi o opoziţie la toate planurile de investiţie pe care diaspora românească le-a făcut
pentru această ţară; sau au determinat pe americani să vină la noi în ţară pentru
investiţii, fiindcă s-a dorit de către cei care astăzi conduc economia ţării, să se
pună mâna pe toate sectoarele, dar nu într-un sens disparat, ci sectoare întregi să
intre în stăpânirea lor total. Să zicem că industria lemnului sau a uleiului să intre
total în mâna cuiva, care oricând poate crea o criză, o criză de guvern, prin
subminarea economiei. Adică sunt nişte forţe pe care aceşti oameni le deţin – şi
 nu ştiu dacă guvernul îşi dă seama – şi care pot să suspende odată două-trei
sectoare ale economiei naţionale, printr-o simplă tăiere de fir.

R: Părinte, aţi fost deja de câteva ori în România. Cum vedeţi tineretul acestei ţări,
misiunea sa.
– Am mai spus de foate multe ori, poate că din punctul acesta de vedere sunt
favorizat, protejat ca să spun aşa – pentru că am intrat în legătură cu tinerii buni,
n-am avut „şansa”, ca să zic aşa, să intru cu cei răi (...) Eu ştiu că cei buni nu
reprezintă majoritatea, din punct de vedere numeric, dar reprezintă o forţă
extraordinară pentru că sunt mai uniţi. În iconografia medievală, îngerii sunt
perechi iar demonii sunt singuri – aşa şi cei răi – chiar dacă se unifică pentru o
acţiune, aici sunt îngerii sare stau perechi-perechi şi care rezistă.

R: Şi care credeţi că este misiunea studenţilor grupaţi în jurul Bisericii, a asociaţiilor

de tineret care au afinitate cu Biserica?
– Cred că rolul lor este care a fost rolul tineretului între cele două războaie
mondiale. Să revigoreze Biserica. Atunci a fost o perioadă în care bisericile erau
pustii şi gruparea aceea de tineri a readus credinţa pornind de la ţară, a readus
tradiţia credinţei ortodoxe pornind de la ţară şi au introdus aceste elemente de
credinţă şi de iubire în rândul intelectualilor. Intelectuali care erau departe de
Biserica Ortodoxă, au redescoperit Biserica, valorile creştine şi ortodoxe – şi cred
că acesta este şi rolul tineretului de astăzi. Să readucă fervoarea acestei credinţe în
rândul intelectualilor, în inima lor, şi să vindece toate rănile ţării.

R: Şi ideea aceasta o vedeţi ca o răspundere deosebită a studenţilor teologi faţă de alţi

studenţi?
– În mod incontestabil. Şi aş vrea ca studenţii teologi să fie cu adevărat buni, fiindcă
am auzit de teologi foarte buni, dar şi de plângeri faţă de unii studenţi care predau
religia în şcolile primare şi nu sunt în stare să predea o lecţie, sau vin îmbrăcaţi
prea modern sau mestecă gumă în timpul orei. Aş dori ca studenţimea ortodoxă
teologică să fie cu adevărat reprezentanţii Bisericii. Rolul lor este foarte mare.
 – Ca şi rolul ASCOR-ului sau Ligii Stdenţilor – care este mare atâta vreme cât sunt
aproape de Biserică, au nişte duhovnici buni şi nişte ierarhi care să-i înţeleagă.
– Ceea ce constat este că de fapt Biserica nu-şi asumă total ASCOR-ul. Adică
ASCOR-ul a sărit totdeauna pentru Biserică şi a apărat-o când a fost atacată. Dar
când ASCOR-ul este atacat, acuzat de fundamentalism, ş.a.m.d., n-am prea văzut
răspunsuri ale Bisericii.1 Deci nu este o asumare totală. Eu dacă aş fi, ipotetic,
ierarh aici, mi-aş asuma ASCOR-ul total. Adică aş fi cu ei; şi cum mă apără ei pe
mine, aşa i-aş apăra şi eu pe ei. Când greşesc, eu le-aş spune unde au greşit, să se
întoarcă; dar în faţa atacurilor, aş fi alături de ei, orice lovitură ar veni peste mine.
– Deci rolul lor este foarte mare, şi în ţară, şi în general rolul tineretului studenţesc
este foarte mare – şi pe plan politic, şi social. Oamenii aceştia vor fi conducătorii
de mâine ai ţării, dacă nu se înfundă undeva, prin corupţie şi prin mediocritatea
profesională.

R: Părinte, credeţi că trebuie să evităm implicarea în politică?

– Nu, asta este o idee care a fost inoculată în mintea românului de pe vremea
regimului ceauşist, şi care a fost accentuată în alt sens de corupţia din politica
românească.
– Este o diferenţă între politică şi politicianism. Politica este arta conducerii, iar
politicianismul este arta de a corupe. De aceea, dacă tineretul îşi va înţelege rolul
de a conduce interesele ţării (politica vine de la polis=cetate), va înţelege şi că
este de datoria lui să se ocupe de bunul mers al cetăţii şi al ţării. El va intra în
politică şi nu va face fapte goale.

R: Părinte, cum vedeţi dialogul dintre Liga Studenţilor şi Asociaţia Studenţilor Creştini
Ortodocşi Români?
– Chiar dacă este o deosebire de organizare, eu văd ca între ei să existe o relaţie
absolută de fuziune şi de circulaţie, ca între vase comunicante – de o parte şi de
alta – pentru că nu toţi ascoriştii sunt teologi. Pentru că atunci când se spune că
Biserica face politică, eu nu mă refer la scoaterea preoţilor din biserică şi
1
Din păcate partea aceasta de interviu n-am putut s-o pun în paginile revistei Renaşterea (suplimentul
Filocalia), bineînţeles, tot pentru a proteja Biserica.
 trimiterea lor în parlament, ci la faptul că Biserica este o instituţie socială. Ea are
o misiune socială, fiind o instituţie de salvare. Ea trăieşte în lume şi trebuie să se
extindă social, să se intereseze de bunul mers al societăţii, de sărăcie, de
persecuţie, de bolnavi ş.a.m.d. Şi trebuie să contribuie la bunul mers al societăţii
înainte, prin preocupările de ordin politic: în sensul în care am spus – ale
treburilor societăţii.
– De aceea cred că aceste forme de organizare: Liga Studenţilor şi ASCOR-ul –
ASCOR-ul fiind o formă mai specială a Ligii – trebuie să colaboreze. Pe de o
parte, ASCOR-ul să introducă elementul creştin în Ligă, şi pe de altă parter, Liga
să introducă elementul social şi elementul de politică în viaţa ASCOR-ului.

R: În încheiere Părinte, aş dori câteva precizări legate de Biserica Ortodoxă Română şi

diaspora.
– În Occident, Biserica este centrul de manifestare al tuturor românilor, chiar cu
conotaţii culturale sau sociale în cadrul Bisericii. În ultimul timp, a început
apariţia ziarelor, apariţia grupurilor de tineri care se îndepărtează de Biserică. Dar
până acum, Biserica a fost centrul absolut: cultural, intelectual, românesc, ş.a.m.d.
– toţi s-au grupat în jurul Ei.
– În sensul acesta, spun că astra trebuie să fie calea – Biserica să aibă o întâietate,
pentru că, spre deosebire de partidele politice, Ea se stabileşte pe o relaţie de
dragoste şi de credinţă. Şi nu cred că în altă parte a lumii este o Biserică aşa de
numeroasă şi de dominantă, cum este Biserica Ortodoxă Română. Ea reprezintă o
armată extraordinară, numai că nici ierarhia, nici guvernanţii, nu-şi dau seama de
valoarea acestei Biserici.

R: Dar aveţi sentimentul câteodată că Biserica ortodoxă Română se află în faţa unui
proces ilegal, intentat din partea mass-mediei?
– Incontestabil, incontestabil. Aşa am sesizat exact, când am venit aici, în ţară, şi
când am văzut atacurile împotriva Bisericii – am înţeles că atacul ierarhiei era
numai un pretext. Atacurile nu ţinteau ierarhia în sine. Ele ţinteau Biserica
Ortodoxă. Şi atunci am sesizat exact lucrul (acesta) şi m-am dus la Patriarh. Şi mă
 simt legat de Patriarh şi de ierarhia bisericească, şi ştiu că Patriarhul este încă o
garanţie pentru Biserica noastră Ortodoxă.

R: Şi mai este o problemă, care acum îmi vine în minte. Puteţi argumenta necesitatea
paraclisului universitar, întrucât unele voci spun că studenţii pot merge şi în oraş la
biserică.
– În toate universităţile americane esistă biserici, şi ei pot să meargă şi în oraş, dar o
biserică, ce protejează instituţia, prin prezenţa ei acolo, este un dar extraordinar de
la Dumnezeu.

R: Dar în ce priveşte prezenţa în mod special a unor paraclise studenţeşti ortodoxe,

întrucât deasemenea, unii pretind că odată cu ridicarea acestora, trebuie ridicate şi ale
altor culte (ex. adventist)?
– Nu este deloc adevărat. Pentru ridicarea unei biserici îţi trebuie un număr de
membri. În occident, de exemplu, avem nevoie de 50 de membri ca să facem o
biserică, dar aici, în ţară, îţi trebuie câteva sute. Nu ştiu câte centre universitare au
500 sau 600 de studenţi adventişti.
– Dar nu despre asta este vorba, ci este vorba despre democraţia care nu are de-a
face nimic cu Biserica. Vedeţi că în democraţie, în societatea democratică, viciul
şi virtutea au aceeaşi valoare. Adică dacă cineva este virtuos, lasă şi viciul să
crească. Ele merg împreună. În Biserică nu este aşa, în Biserică îşi are loc numai
cel drept – nu spun că în Biserică nu sunt păcătoşi – dar Biserica nu
propovăduieşte viciul, ci numai virtutea.

R: Mulţumesc!
– Doamne ajută!